AMPLIFICATOARE DE PUTERE

CAPITOLUL I

În cazul amplificatoarelor de putere prezintă interes nu numai

amplitudinea semnalului de la bornele de ieşire al amplificatorului, ci şi puterea
debitată de acest semnal în sarcină. În mod obişnuit, pentru a obţine o anumită
putere la ieşirea etajului final al amplificatorului, trebuie aplicată o anumită
putere la intrarea lui, deci acest tip de amplificatoare se caracterizează printr-o
anumită amplificare de putere. În principiu, există două deosebiri principale
între amplificatoarele de tensiune şi cele de putere, în privinţa condiţiilor
specifice de funcţionare:
-nivelul semnalului necesar la intrare: semnal mic la amplificatoarele de
tensiune(AU) şi semnal mare la cele de putere(AP);
-valoarea impedanţei de sarcină; relativ mare(Zint≈hll=sute de ohmi până
la kiloohmi ) pentru AU, mică (Rdifuzor=câţiva Ω) pentru AP.
Un alt aspect important în cazul acestor etaje este acela al randamentului,
care trebuie să fie cât mai ridicat. Etajul absoarbe de la sursa de alimentare o
anumită putere Pa, din care o parte foloseşte ca putere utilă P u, dezvoltată pe
rezistenţa de sarcină şi o parte se pierde pe tranzistor si elementele rezistive ale
schemei prin care circulă componente continue; puterea disipată pe tranzistor
trebuie să nu depăşească Pd max admisibilă a acestuia.
Prin randamentul etajului ηet se inţelege raportul:

ηet = ,

3
 în care:

Pa = Pu+Pd,

Pd < Pd max.

1. Cuplajul prin transformator

Datorită valorilor foarte diferite pe care le au rezistenţa de ieşire a unui

montaj cu tranzistor (sute de kΩ, MΩ) şi valoarea sarcinii (câtiva ohmi), pentru
realizarea unui transfer maxim de putere în impedanţa de sarcină cuplajul între
ieşirea etajului şi sarcină se face prin intermediul unui transformator care
transformă impedanţa de sarcină la valoarea optimă a impedanţei de sarcină a
amplificatorului.
Dacă transformatorul de cuplaj are schema din figura 1, în care n 1 şi n2
reprezintă numărul de spire din primar, respectiv din secundar, iar r 1 şi r2
rezistenţele proprii ale înfăşurărilor respective atunci primarul transformatorul
prezintă în c.a. o rezistenţă de valoarea:

unde R2 este rezistenţa la bornele secundarului. În curent continuu rezistenţa

primarului rămâne r1.
Randamentul transformatorului ηT este prin definiţie raportul între
puterea debitată în sarcină (R2) şi puterea aplicată la bornele primarului.
Considerând transformatorul ideal (fără pierderi de flux), deci n 1I1 = n2I2,
rezultă:

4
 Fig.1. Schema unui transformator de cuplaj cu sarcina.

Comportarea transformatorului la frecvenţe joase depinde de inductanţa

primarului L1 iar la frecvenţe înalte de inductanţa de scăpări Ls.

2. Clase de funcţionare pentru amplificatoare de putere

În funcţie de tensiunea continuă de polarizare bază-emitor şi

amplitudinea semnalului de excitaţie, un tranzistor poate fi utilizat în mai multe
regimuri de lucru, numite clase de funcţionare.
Considerând caracteristica de transfer iC = f(uBE) din figura 2, punctul
static de funcţionare poate fi ales astfel încât in regim dinamic tranzistorul să se
afle in conducţie : pe durata întregi perioade, deci cu un unghi de conducţie
θ=360o, mai mult decât o semiperioadă (θ>180o), o semiperioadă θ=180o) şi mai
puţin decât o semiperioadă. Pentru θ=360o se spune că tranzistorul funcţionează
în clasa A, θ>180o în clasa AB, θ=180o, în clasa B, θ<180o, în clasa C.

5
 Fig .2. Definirea claselor de funcţionare ale unui amplificator de putere cu un
tranzistor.

Se observă că poziţia punctului de funcţionare M variază de la o clasă la

alta, astfel : în clasa A se află aproximativ la jumătatea porţiunii liniare a
caracteristici, în clasa AB în porţiunea inferioară a caracteristicii, în clasa B la
intersecţia cu axa ordonatelor (a tensiuni UBE), iar în clasa C în stânga acestui
punct de intersecţie.
Pe masură ce se trece de la un regim la altul, la aplicarea unui semnal
sinusoidal la intrare, la iesire se obţine un semnal sinusoidal(clasa A), apoi din
ce în ce mai distorsionant (de exemplu, în clasa B se obţine doar o
semiperioadă).

6
 3. Amplificator de putere în clasa A

Schema celui mai simplu etaj amplificator de putere cu tranzistor în

conexiune EC, clasa A, este data în figura 3.a.
Presupunând un transformator ideal, fără pierderi (r 1≈0) pentru regimul
de curent continuu teorema a doua a lui Kirchhoff în circuitul de iesire se scrie
sub forma:
EC = UCEO+ReIE0 ≈ UC0+RCIC0
în care, UC0 şi IC0 sunt componentele continue ale tensiunii colector - emitor,
respectiv curentului de colector în punctul static de funcţionare. Punctul static
de funcţionare poate fi ales în domeniul limitat de curentul de colector maxim
admisibil IC max, tensiunea colector- emitor maxim admisibila UCE max (tensiunea
de străpungere în montaj EC) şi hiperbola de disipatie corespunzătoare puterii
care poate fi disipată de tranzistor, fără a se depaşi P d max. pentru obtinerea unei
puteri cat mai mari se recomandă ca acest punct să se aleagă cât mai aproape de
hiperbola de disipaţie, printr-o polarizare adecvată a bazei, deci printr-o
dimensionare convenabilă a divizorului de polarizare R1 , R2.

7
 Fig.3. Amplificator de putere clasa A: a-schema etajului; b-
caracteristica dinamică

8
 Reprezentând grafic ecuaţia , care este dreapta statică de funcţionare (în
c.c), la intersecţia ei cu caracteristica iB=IB0 se obţine punctul de funcţionare M.
Caracteistica dinamică a etajului se trasează ducând prin M o dreaptă ce face cu

axa absciselor unghiul α care, conform relaţiei, are valoarea α=arctg . În cazul

acestui etaj, cuplat cu sarcina printr-un transformator considerat ideal(r 1≈0,

r2≈0) , rezistenţa de colector de c.a., între punctele A şi B este :

în care RS este rezistenţa de sarcină din secundarul transformatorului.

La aplicarea unui semnal sinusoidal la intrare, punctul de funcţionare se
deplasează pe caracteristica dinamică descriind două segmente respectiv egale
MN şi MP, la care corespund amplitudinile curentului de colector I CM, respectiv
a tensiunii de colector UCM.
În aceste conditii, puterea utilă din primar, egală cu cea din secundar (din
sarcină), este:

Neglijând puterea pierdută pe rezistenţa de emitor (de valoare foarte mică

sau chiar absentă din schemă), se poate considera U C0≈EC. În aceste condiţii,
puterea absorbită de sursă:
Pa=ECIC0≈UC0IC.
Examinând figura 3.b se observă că pentru UC0 min≈0, IC0 min≈0, se pot scrie
relaţiile:
UCM≈UC0; ICM≈IC0.
Deci randamentul etajului, conform relaţiilor, devine:

9
 Deoarece UCM≤UC0, ICM≤IC0, randamentul real al amplificatorului în clasă
A cu transformator este mai mic de 50%.
Avantajul acestui tip de etaj este că redă la ieşire un semnal de aceeaşi
formă cu a celui de intrare, deci introduce distorsiuni neliniare.
Dezavantajul lui este că în absenţa semnalului se consumă putere în
circuitul tranzistorului(IC0≠0), ceea ce duce la un consum ridicat al sursei de
alimentare.

4. Amplificator de putere în clasă B

Dezavantajul etajelor clasa A poate fi evitat folosind la amplificatoarele

de putere clasa B de funcţionare. În acest caz, însă, datorită reproducerii la
ieşire a unei singure alternanţe din semnalul sinusoidal aplicat la intrare, este
necesară folosirea a două tranzistoare care să reproducă pe rând câte una din
alternanţe. Acest sistem de funcţionare se numeşte ,,în contratimp”.
Schemele de amplificare de putere în contratimp (clasă B) cu tranzistoare
se pot clasifica după următoarele criterii:
-după tranzistoarele folosite: de acelaşi tip (ambele pnp sau ambele npn)
sau complementare (unul pnp şi celălalt npn, având parametri identici);
-după modul de cuplaj cu etajul precedent (de excitaţie) prin
transformator sau prin condensator;
-după modul de cuplaj cu sarcina (de obicei difuzorul) prin
transformator sau prin condensator;
Cele mai reprezentative scheme de amplificare de putere funcţionând în
clasă B sunt:
-cu tranzistor de acelaş tip, în montaj simetric, excitate de la un etaj
defazor printr-un transformator cu priza mediană: acelaşi montaj, excitat de la
un etaj defazor cu sarcină distribuită, cu cuplaj RL. În ambele cazuri, cuplajul
cu sarcina se face printr-un transformator de ieşire cu priză mediană;

10
 -cu tranzistor de tip opus, în montaj complementar, cuplate cu etajul
precedent cu un simplu condensator şi cu sarcina (difuzorul) direct sau prin
condensator;
-cu tranzistoare identice, în montaj cvasicomplementar, excitate printr-un
etaj defazator(fie cu transformator cu priză mediană, fie cu sarcină distribuită)
şi cuplate cu sarcina fie direct, fie prin condensator.
În principiu, oricare ar fi schema folosită, trebuie ca semnalul de intrare
să fie astfel aplicat încât fiecare din tranzistoare să conducă, pe rând, câte o
alternanţă, iar la ieşire, întregul semnal să fie reconstituit pe rezistenţa de
sarcină a difuzorului.
●Montaj cu tranzistoare simetrice (fig.4. a); elementele etajului sunt
respectiv simetrice, tranzistoarele având parametri identici.
Montajul trebuie să asigure succesivă, pe bazele fiecărui tranzistor, a unei
alternanţe a semnalului, astfel încât când unul dintre ele (de ex. T 1) conduce,
celălalt să fie blocat şi invers. Folosind un transformator având secundarul
prevăzut cu o priză mediană legată la masă, pe cele două extremităţi ale sale se
vor obţine semnale alternative egale, dar de polaritate opusă. La aplicarea unui
semnal sinusoidal în primar, pe extremitatea superioara (baza lui T1) se obţine
un semnal în fază cu cel primar (de exemplu, alternanţă pozitivă) iar în partea sa
inferioară se obţine un semnal în opoziţie de fază cu al primarului (alternanţă
negativă). Tranzistoarele fiind de tip npn, va conduce cel cu baza pozitivă, deci
T1, pe când T2 va fi blocat ; a doua alternanţă va bloca T1 şi îl va pune în stare
de conducţie pe T2. Deoarece curenţii prin tranzistoare trec în sens opus prin
primarul transformatorului de cuplaj cu sarcina, prevăzut tot cu priză mediană,
curentul din secundar va fi dat de relaţia:
n2is=n1ia1-n1ia2=n1(ia1-ia2),

deci va reconstitui semnalul de la ieşire. În secundar apar numai armonicele

pare, reducând astfel gradul de distorsiuni, conform relaţiei. Un alt avantaj
important este că neexistând componentele din c.c. ale fluxului se evită
11
saturarea miezului transformatorului de ieşire prin magnetizare, evitând apariţia
unor distorsiuni suplimentare.

Fig. 4. Montaj cu tranzistoare npn simetrice:

a- excitate prin transformator cu priză mediană; b- excitate de la un etaj
defazor la sarcină distribuită; c- caracteristică dinamică (de ieşire) a etajului.

12
 O altă variantă a aceluiaşi tip de montaj, având avantajul că elimină
transformatorul defazator de la intrarea (piesă voluminoasă, scumpă, eventual
generatoare de câmpuri parazite) etajului este aceea în care excitarea etajului cu
semnal se face la un etaj amplificator de tensiune cu sarcină distributivă
(fig.4.b). În acest caz tensiunile ce se aplică pe cele două tranzistoare sunt luate
din colectorul , respectiv emitorul unui tranzistor căruia i se aplică semnalul de
intrare pe bază. Se ştie că un tranzistor excitat pe bază reproduce semnal de
ieşire în fază pe emitor şi în antifază pe colector. Dacă rezistenţele de emitor şi
colector se iau perfect identice, semnalele din cele două puncte ale etajului sunt
egale şi în antifază şi se pot aplica prin condensatoare direct pe bazele
tranzistoarelor etajului de putere. Etajul poartă numele de defazor.
Pentru a obţine caracteristica dinamică (fig. 4. c) se ţine seamă că în
sarcină efectul este determinat de diferenţa celor doi curenţi de colector. Se
construieşte deci o serie de caracteristici compuse, obţinute prin scăderea
curenţilor; caracteristica dinamică trece prin punctul de coordonate:
UCE=E0I0=0, având înclinarea dată de rezistenţa pe care o prezintă pe bornele
primare transformatorul de cuplaj cu sarcină.
●Montaj cu tranzistoare complementare. În acest caz, folosind
tranzistoare de tip opus: pnp şi npn, dar cu parametri perfect identici, se pot
realiza amplificatoare în contratimp, fără a mai fi necesar etaje inversoare
pentru excitaţie. În acest caz tranzistoarele însele ,,selectează” alternanţa pe care
lucrează, cuplajul cu etajul amplificator de tensiune precedent făcându-se cu un
condensator pentru ambele tranzistoare finale (fig. 5). În adevăr, la alternanţa
pozitivă, conduce tranzistorul npn (T1)T2 fiind blocat. La alternarea negativă
conduce T2, T1 fiind blocat.

13
 Cuplajul cu sarcina (difuzorul) se poate face fie direct, introducând
sarcina în circuitele de emitere ale celor două tranzistoare, dar folosind două
surse de alimentare separate (fig.5. a), fie prin condensator. În acest din urmă
caz trebuie folosită o sursă de alimentare de valoare dublă (tranzistoarele fiind
montate în serie din punct de vedere al curentului continuu, fiecare are la borne
jumătate din valoarea sursei), iar sarcina se află în circuitele de emitor ale celor
două tranzistoare. Condensatorul se montează pentru a evita scurtcircuitarea
sursei (plusul Uce prin difuzor, la minusul bateriei); el trebuie să aibă o valoare
suficient de mare pentru a nu consuma la borne, pe reactanţa sa capacitivă,
puterea utilă de ieşire. Se pune condiţia, în cazul cel mai dezavantajos (pentru
frecvenţa cea mai joasă a benzii de trecere):

de unde se deduce valoarea C. Uzual , C=500...2000μF.

Fig. 5. Montaj cu tranzistoare complementare:

a-cu sarcină cuplată direct; b-cu sarcină cuplată prin condensator.

14
●Montaj cu tranzistoare identice, de tip cvasi-complementar. În această variantă
(fig. 6) se folosesc două tranzistoare de acelaşi tip, cu parametri identici, dar
montate astfel încât să se evite prezenţa transformatorului de ieşire. Excitaţia se
obţine printr-una din modelele de defazare prezentate în figura 4, iar cuplajul cu
sarcină, se face ca în cazul montajului din figura 5. Se observă că în acest caz
sarcina se află în circuitul de emitor al unui tranzistor şi în cel de colector al
celui de-al doilea, ceea ce face ca semnalul de intrare să fie reconstituit în
sarcină.

Fig. 6. Montaj de tip cvasi-complementar:

a-cuplaj direct cu sarcină; b-cuplaj prin condensator.

În încheiere, se subliniază principalele avantaje al amplificatoarelor în

contratimp:
-randamentul ridicat(ηmax=78%);
-distorsiuni reduse;
15
 -utilizarea optimă a transformatorului;
-posibilitatea eliminarii ambelor sau cel puţin a unuia din
transformatoare.

16
CAPITOLUL II
Măsuri de protecţia muncii la folosirea curentului electric

1.Curentul electric are o acţiune complexă şi caracteristică asupra tuturor

componentelor organismului omenesc producând tulburări interne grave (aşa numite
şocuri electrice) sau leziuni externe (arsuri electrice, electrometalizări şi semne
electrice). Accidentele electrice se datorează următoarelor cauze:
a) folosirea curentului electric la tensiuni care depăşesc pe cele arătate
in normele de tehnica securităţii;
b) atingerea conductoarelor neizolate sau insuficient izolate aflate sub
tensiune. În vederea evitării unor asemenea accidente se impune ca izolarea lor
să fie perfectă şi prin poziţia acestora sa fie exclusa posibilitatea unei atingeri.
Pentru evitarea accidentelor prin electrocutare, prin contact, uneltele cu care
se va lucra, în astfel de locuri de muncă ,vor avea mânerele din materiale
electroizolante. Elementele sub tensiune vor fi protejate de carcase,
împiedicându-se astfel atingerea acestora. Carcasarea sau îngrădirea se va
executa cu plase metalice sau table perforate cu rezistenta metalica suficienta şi
bine fixată;
c) contactul direct cu anumite părţi metalice ale instalaţiilor care au
intrat sub tensiune in mod întâmplător. Pentru a se evita aceste accidente ,se va
asigura legarea la pământ sau legarea la nula aparatelor (de exemplu, aparatele de
protecţie cinematografica, maşini-unelte etc.),conform normelor de
electrosecuritate. Cel puţin o dată la trei ani se va verifica instalaţia de legare la
pământ, lucrările efectuându-se de către persoane de specialitate,autorizate în
acest scop;
d) pătrunderea curentului de înaltă tensiune in instalaţiile e joasă
tensiune. Ca măsuri de protecţie în acest caz , este necesar să se folosească
17
siguranţe fuzibile calibrate sau întreruptoare de protecţie automate şi să se
interzică folosirea sârmelor groase, a cuielor etc. în locul siguranţelor calibrate;
e) apropierea de instalaţiile sub tensiune înaltă. Se impune afişarea
plăcilor avertizoare şi îngrădirea locurilor respective, iar elevii care vizitează
întreprinderile să fie sub stricta supraveghere a cadrelor didactice şi a delegatului
întreprinderii;
f) alimentarea aparatelor electrice portative de la reţeaua de curent a
încăperii umede, cu gaz, praf etc. La alimentarea aparatelor electrice portative se
vor folosi tensiuni reduse prevăzute în normele de electrosecuritate. De
asemenea, revizia periodică a întregii instalaţii electrice şi a aparatelor respective
se va face de către personalul calificat.
2. Staţiile sunt amplasate numai în încăperi uscate şi curate alimentarea
acestora, prin derivaţii, de la tabloul de distribuţie este interzisă. Se interzice
utilizarea maşinilor şi utilajelor la puteri nominale mai mari decât suportă
reţeaua;
3. Toate instalaţiile electrice de pe întreg teritoriul şcolii aflate în
locuri de muncă periculoase, unde elevii şi personalul şcolii ar putea veni în
contact cu ele, vor fi prevăzute cu izolaţii şi apărătoarele regulamentare, precum
şi tăbliţele avertizoare respective (specifice instalaţiilor şi locului de muncă)
4. Încăperile şi spatiile şcolare în care se află instalaţiile electrice,
generatoare, transformatoare, acumulatoare etc. vor fi prevăzute cu afişe
sugestive, pancarde şi instrucţiuni privitoare la electrosecuritate;
5. În caz de electrocutare, măsurile de prim ajutor trebuie luate în funcţie
de starea în care se află accidentatul, astfel:
a) scoaterea rapidă a accidentatului de sub tensiune prin întreruperea
circuitului respectiv, cu respectarea tuturor prevederilor din normele de vigoare,
deoarece dacă accidentatul este atins de o persoană înainte de scoaterea lui de
sub tensiune, aceasta poate fi electrocutată;

18
 b) cel ce oferă ajutorul va folosi obiecte din materiale uscate,rău
conductoare de electricitate (ţesături, funii, prăjini, mănuşi, covoraşe, şi galoşi de
cauciuc etc.), iar la instalaţiile de înaltă tensiune este obligatorie folosirea
mănuşilor şi a cizmelor din cauciuc electroizolant; îndepărtarea conductoarelor
căzute la pământ se va face de la distanţă, cu corpuri rău conductoare de
electricitate;
c) în cazul când accidentatul este în stare de leşin, trebuie chemat
neîntârziat un medic sau salvarea; până la sosire, persoana accidentată se va
aşeza într-o poziţie comodă, liniştită, îmbrăcămintea îi va fi desfăcută pentru
facilitatea respiraţiei accidentatului. Dacă scoaterea de sub tensiune şi începerea
respiraţiei artificiale se fac imediat după electrocutare, reducerea la viaţă
reuşeşte de cele mai ori. De aceea, primul ajutor trebuie acordat fără întârziere,
chiar la locul accidentului.

Trusa pentru experimente de electronică

Pentru a evita deteriorarea componentelor trusei, trebuie respectate

următoarele recomandări:
- să fie ferite de şocuri mecanice;
- să fie ferite de temperaturi mai mari de 50°C.
Pentru unele componente, dispozitive şi circuite electronice se impun câteva
condiţii de lucru şi pentru o bună funcţionare a acestora este necesar să se
respecte prescripţiile făcute în cadrul experimentelor cum ar fi:nedepăşirea
tensiunilor limită admise şi conectarea corectă a terminalelor.
În cazul întreruperii unor rezistoare şi a străpungerii unor condensatoare,
acestea se pot demonta uşor din casete şi înlocui cu unele corespunzătoare aflate
în punga cu piese de rezervă.

19
 De asemenea lampa de 0,6 V - 0,045 A fiind utilizată destul unde mult în
cadrul experimentelor se poate arde şi în cazul acesta se poate înlocui cu alta din
cele de rezervă.
Pentru înlăturarea dificultăţilor de măsurare în diferite puncte ale
montajului, la montarea apropiată a casetelor cartelă, se vor folosi prelungitoarele
din punga cu piese de rezervă şi apoi se vor monta prin intermediul acestora
cordoanele cu banane.
Multimetrele se vor pune obligatoriu pe scara cerută de măsurătorile
efectuate în montaj pentru o măsurătoare corectă ţi pentru evitarea deteriorării
lor.
De asemenea este necesar să se evite scurtcircuitarea bornelor de intrare ale
surselor de alimentare.

Măsuri de protecţia muncii

Lucrul cu componentele trusei pune în general probleme de protecţia
muncii, tensiunile din montaj fiind de nivel mic(<24V).
Pentru înlăturarea oricărui neajuns este necesar să se respecte cu rigurozitate
modul de experimentare expus în prezenţa instrucţiunilor de folosire pentru
fiecare experiment în parte precum şi reguli de protecţie a muncii menţionate în
instrucţiunile de folosire a surselor de alimentare a generatorului de semnal.

Modul de întreţinere şi păstrare

Depozitarea şi păstrarea în şcoli a trusei se face in dulapuri obişnuite. Pentru
manipularea uşoară a componentelor se recomandă păstrarea lor ordonată în
compartimentele respective din geamantane aşa cum sunt livrate de întreprindere.
Pentru buna funcţionare a unor componente, dispozitive şi circuite electronice
precum şi a unor subansambluri,în scopul obţinerii parametrilor şi rezultatelor
optime pe timpul lucrului,este necesar ca aceasta să fie manipulate cu atenţie,
evitându-se şocurile.

20
Bibliografie

• C-tin Rădoi, Paul Svasta, Vasile Lăzărescu, Dan Stoichescu, Ioan Liţă –
„Aparate, echipamente şi instalaţii de electronică profesională” – Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999

• Theodor Dănilă, Monica Ionescu-Vaida – „Componente şi circuite

electronice” - Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997

21