Carte Aparatul Locomotor BFKTR PDF

Horia Prundeanu
Izabella Şargan Vlad Epure

Aurel Băcean Elena Pop
APARATUL LOCOMOTOR
Horia Prundeanu
Izabella Şargan Vlad Epure

Aurel Băcean Elena Pop
APARATUL LOCOMOTOR
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Aparatul locomotor / Horia Prundeanu, Izabella Şargan,
Vlad Epure, ... - Timişoara : Artpress, 2010
ISBN 978-973-108-205-9
I. Prundeanu, Horia
II. Şargan, Izabella
III. Epure, Vlad
611
Capitolul I OSTEOLOGIE
CUPRINS
Capitolul I. OSTEOLOGIE ...................................................................... 7
1.1. Introducere ....................................................................................... 7
1.2. Coloana vertebrală ..........................................................................9
1.3. Toracele........................................................................................... 28
1.4. Scheletul membrelor superioare .................................................. 36
1.5. Scheletul membrelor inferioare.....................................................70
CapitoluI II. MIOLOGIE ....................................................................... 119
2.1. Definiţie ......................................................................................... 119

2.2. Muşchii spatelui ............................................................................122
2.3. Muşchii membrului superior.........................................................139
2.4. Muşchii membrului inferior ......................................................... 160
2.5. Muşchii toracelui .......................................................................... 188
2.6. Muşchii abdomenului ...................................................................193
Capitolul III. VASCULARIZAŢIA ŞI INERVAŢIA MEMBRELOR ...... 203
3.1. Plexul brahial ............................................................................... 203

3.2. Vascularizaţia membrului superior..............................................209
3.3. Ganglionii şi vasele limfatice........................................................ 223
3.4. Plexul lombar ............................................................................... 224
3.5. Plexul sacrat ................................................................................. 228
3.6. Vascularizaţia membrului inferior ............................................... 236
5
Horia Prundeanu APARATUL LOCOMOTOR Capitolul I OSTEOLOGIE
Capitolul IV. BIOMECANICĂ .............................................................249
4.1. Articulaţiile ...................................................................................249

4.2. Coloana vertebrală ...................................................................... 257
4.3. Articulaţiile membrului superior ................................................. 285
4.4. Bazinul.......................................................................................... 328
4.5. Articulaţiile centurii membrului inferior .....................................330
Capitolul I
4.6. Gamba .......................................................................................... 374
4.7. Piciorul.......................................................................................... 378 OSTEOLOGIE
4.8. Bolta plantară ..............................................................................395
BIBLIOGRAFIE ...................................................................................399
1.1. INTRODUCERE
DEFINIŢIE, GENERALITĂŢI
Osteologia are ca obiect studiul oaselor. Totalitatea oaselor constituie
scheletul.
Scheletul unui animal (şi în particular al omului) poate fi natural sau
artificial.
Scheletul uman natural este format din diferite oase legate între ele
prin articulaţii şi ligamente.
Scheletele artificiale se obţin prin prelucrarea oaselor de la cadavre,
care sunt unite între ele prin elemente de înlocuire (sârmă sau tablă) sau
sunt reprezentate de mulaje.
Un schelet uman conţine în medie 208 oase la adult şi se împarte într-o
porţiune axială şi una apendiculară (schelet al membrelor). Porţiunea axia-
lă este formată din craniu, coloana vertebrală, coaste şi stern.
6 7
CLASIFICAREA OASELOR b) Găurile şi canalele de trecere sunt diferit numite în funcţie de forma
lor. Astfel:
Oasele scheletului uman au diferite forme descriindu-li-se 3 dimen- 1. incizură = scobitură;
siuni: lungimea, lăţimea şi grosimea. În funcţie de raportul dintre aceste 2. duct = canal;
3. sulcus = şanţ;
3 dimensiuni oasele se împart în:
4. foramen = gaură.
a) oase lungi, la care predomină lungimea şi care se întâlnesc mai ales
c) Proeminenţele pot fi articulare sau nearticulare.
la nivelul membrelor;
Proeminenţele articulare intră în alcătuirea articulaţiilor.
b) oase late, la care lungimea şi lăţimea sunt aproape egale între ele,
Proeminenţele nearticulare sunt determinate de tracţiunea exercitată
depăşind grosimea. Se întâlnesc la nivelul cavităţilor de protecţie
de muşchi asupra oaselor. Ele se pot numi: eminenţe, tuberculi, spine, apo-
(de exemplu craniul) şi sunt formate din două lame de os compact
fize, tuberozităţi etc., în funcţie de caracteristicile lor.
care conţin între ele un strat de ţesut osos spongios numit diploe;
c) oase scurte, la care cele 3 dimensiuni sunt aproape egale. Se găsesc
la nivelul coloanei vertebrale, carpului şi tarsului şi sunt formate
dintr-o porţiune centrală de ţesut osos spongios învelit cu o lamă
osoasă compactă periferică.
1.2. COLOANA VERTEBRALĂ
COLUMNA VERTEBRALIS
După alte criterii de clasificare se mai descriu şi alte 3 tipuri de oase:
d) oase sesamoide, ce se dezvoltă în apropierea unor articulaţii sau
chiar în tendoanele unor muşchi;
e) oase pneumatice, care au în interiorul lor cavităţi pline cu aer (de
DEFINIŢIE, GENERALITĂŢI
exemplu osul frontal); Coloana vertebrală face parte din scheletul axial al trunchiului fiind
f) oase suturale ce se pot dezvolta la nivelul suturilor craniului sau la aşezată posterior şi median. Se formează prin suprapunerea a 33-34 de
nivelul fontanelelor. Sunt mici şi inconstante. piese osoase numite vertebre care se găsesc la nivelul gâtului, toracelui,
regiunii lombare şi a pelvisului.
DETALII MORFOLOGICE Măsoară în lungime în medie 73 cm la bărbat şi 63 cm la femeie. Lăţimea
sa variază, find maximă (în medie 11 cm) la baza sacrului. Prezintă curburi
La nivelul oaselor întâlnim: cavităţi, găuri, canale şi proeminenţe. în plan sagital (anteroposterioare) orientate alternativ fie cu convexitatea
a) Cavităţile pot fi articulare sau nearticulare. Cavităţile articulare iau înainte când se numesc lordoze, curbura cervicală (lordosis cervicis) şi
parte la formarea articulaţiilor. Cavităţile nearticulare servesc pen- lombară (lordosis lumbalis), fie cu convexitatea înapoi când se numesc
tru inserţia tendoanelor sau ligamentelor sau pentru adăpostirea cifoze, curbura toracală (kyphosis thoracica) şi sacrată (kyphosis sacra-
unor elemente anatomice. lis) respectiv curburi în plan frontal (curburi laterale, curbura toracală,
8 9
curbura sacrococcigiană) mai puţin pronunţate cu convexitatea situată

alternativ dreapta stânga.

Curburile coloanei măresc rezistenţa acesteia la compresiunile axiale.
Rezistenţa unei coloane este egală cu pătratul numărului curburilor +1.
Aşa de exemplu o coloană rectilinie are o rezistenţă egală cu 1, o coloană
cu o curbură are o rezistenţă egală cu 2, o coloană cu 2 curburi o rezistenţă
egală cu 5, în fine o coloană cu 3 curburi o rezistenţă de 10.
Indicele rahidian DELMAS = L/h rahisului între S1 şi atlas = 95, cu ex-
treme normale între 94 şi 96. El nu poate fi măsurat decât pe o piesă ana-
tomică.
O coloană cu curburi accentuate posedă un indice DELMAS mai mic de-
cât 94, din contră o coloană rectilinie posedă un indice DELMAS mai mare
decât 96. DELMAS demonstrează că o coloană cu curburi accentuate este
de tip funcţional dinamic, în timp ce o coloană cu curburi şterse este de
tip funcţional 2 static.

La noul născut şi la sugar întâlnim o singură curbură la nivelul
segmentului toracic.
Lordoza cervicală apare în lunile 3-5 de viaţă fiind rezultatul ridicării
capului de către sugar. În jurul vârstei de 2 ani apare şi lordoza lombară
indispensabilă locomoţiei şi ortostatismului (staţiunii verticale).
Coloana vertebrală are 2 proprietăţi opuse din punct de vedere
mecanic: rigiditatea şi elasticitatea. Coloana vertebrală se întinde până
la nivelul capului având un suport important situat în plan transversal
reprezentat de centura scapulară. După TESTUT ea este scut de protecţie Figura 1: Scheletul trunchiului - normă anterioară (după Voll)
şi punct de sprijin pentru un număr mare de viscere, în timp ce JUNGHANS 1. Vertebre cervicale; 2. Sternul; 3. Vertebre lombare; 4. Sacrul; 5. Coccigele;
o consideră punctul central al staticii corpului. Vlad VOICULESCU consideră 6. Porţiunile osoase ale coastelor
coloana vertebrală axul de susţinere al întregului schelet al corpului, în
timp ce BACIU o defineşte drept cel mai important component al apara-
tului locomotor de care sunt legate toate celelalte segmente ale corpului
uman. La buna funcţionare a coloanei vertebrale îşi aduc aportul echilibrul
intrinsec şi cel extrinsec.
10 11
Un alt suport transversal se găseşte la nivel lombar. În poziţie verticală

simetrică forţele sunt echilibrate, iar coloana este rectilinie. În poziţie
1 de balans când corpul se sprijină pe un singur membru inferior bazinul
balansează în partea opusă, iar coloana este obligată să urmeze un traiect
sinuos: convexă în porţiunea lombară cu convexitatea către membrul
în balans, concavă în porţiunea sa dorsală şi din nou convexă. Pârghiile
musculare îşi ajustează automat tensiunea pentru a restabili echilibrul,
datorită tonusului muscular determinat de muşchii de postură, coordonaţi
2
de sistemul extrapiramidal.
Coloana vertebrală formează pilonul central (pilierul central) al trun-
6 chiului. Dacă în porţiunea sa toracală ea se apropie de planul posterior
(¼ din grosime), în regiunea cervicală este la 1/3 din grosimea gâtului pen-
tru ca în porţiunea lombară să fie situată central (½ din grosimea corpu-
lui).
În regiunea cervicală coloana suportă greutatea craniului trebuind să
fie situată cât mai aproape de centrul de gravitaţie al corpului. În regiunea
toracală coloana este împinsă posterior de organele mediastinului şi în
3 particular de inimă. Din contră în regiunea lombară unde suportă întreaga
greutate a porţiunii superioare a trunchiului are o poziţie centrală având
o proeminenţă în cavitatea abdominală. În afară de funcţia de suport a
trunchiului are rol de protecţie a nevraxului. În situaţii patologice măduva
4 spinării şi nervii spinali intră în conflict cu învelişul protector.
Vertebrele poartă numele regiunilor din care fac parte.
5 Vertebrele cervicale răspund gâtului, sunt în număr de 7 şi formează
împreună coloana cervicală. Se notează de la C1 la C7.
Figura 2: Scheletul trunchiului: normă posterioară (după Voll) Vertebrele toracale răspund toracelui şi formează împreună coloana
toracală. Se notează de la T1 la T12. Alcătuiesc cea mai lungă porţiune a
1. Vertebre cervicale; 2. Vertebre toracale; 3. Vertebre lombare;
4. Sacrul; 5. Coccigele; 6. Porţiunea osoasă a coastei
coloanei.
Vertebrele lombare răspund regiunii lombare, sunt în număr de 5 şi
Echilibrul intrinsec = rezistenţa elastică la tensiune a ligamentelor/re- formează împreună coloana lombară. Se notează de la L1 la L5.
zistenţa elastică la presiune a discurilor. Vertebrele cervicale, toracale şi lombare sunt mobile şi independente.
Echilibrul extrinsec este dat de un număr mare de grupe musculare ce Din acest motiv mai sunt denumite şi vertebre adevărate.
alcătuiesc corsetul muscular. Vertebrele sacrate sunt în număr de 5. Prin unirea lor ia naştere sacrul.
12 13
Vertebrele coccigiene sunt în număr de 4-5. Prin unirea lor se formează 1 1

coccigele, un vestigiu al cozii.
2
2
Vertebrele sacrate şi coccigiene răspund pelvisului. Deoarece ele sunt 7
sudate între ele, deci imobile se mai numesc şi vertebre false. 3
Prin suprapunerea corpurilor vertebrale se formează faţa anterioară a 9

7
coloanei, prin cea a proceselor spinoase creasta spinală de pe faţa poste-
rioară a coloanei, iar prin cea a găurilor vertebrale canalul vertebral. De o
parte şi de cealaltă a crestei spinale se găsesc şanţurile vertebrale ce adă-
postesc muşchii ce acţionează asupra coloanei vertebrale.
6 3
Feţele laterale ale coloanei sunt formate de vârful proceselor trans- 1
verse, pediculii vertebrali, găurile intervertebrale şi porţiunile laterale ale

corpilor vertebrali. 8
3
5 6
5
6
4 4

2
4
3 5
9A :B 7C
Figura 3: Coloana vertebrală în întregime (după Voll)
A. Anterior: 1. Procese transversare; 2. Găuri sacrale pelvine; 3. Coccigele; 4. Sacrul;

5. Vertebre lombare 1-5; 6. Vertebre toracale 1-12; 6. Vertebre cervicale 1-7; B. posterior: 1. Dintele
axisului; 2. Atlas (C1); 3. Procesele transversare; 4. Sacrul; 5. Coccigele; 6. Găuri sacrale dorsale;
7. Procesele spinoase; C. Lateral: 1. Atlas(C1); 2. Axis (C2); 3. Vertebra (C7);
4. Faţă auriculară (sacrul); 5. Promontoriu; 6. Discul intervertebral; 7. Vertebre L1;
8. Găurile intervertebrale; 9. Vertebrea T1
14 15
B. VERTEBRELE ADEVĂRATE marginală. Acesta derivă din punctele de osificare epifizară având forma
unui inel şi se sudează cu restul corpului vertebral în jurul vârstei de 14. 15
Cuprind vertebrele C1-L5. Prezintă caractere generale, regionale, iar ani. Tulburările de osificare ale acestui nucleu epifizar constituie epifizita
unele din ele prezintă şi caractere speciale (vezi atlasul şi axisul) vertebrală sau maladia SCHEUERMANN. Pe o secţiune verticofrontală a
corpului vertebral se disting de fiecare parte îngroşări corticale nete. Su-
perior şi inferior platourile vertebrale sunt dublate de un strat cartilaginos,
B1. CARACTERELE GENERALE VERTEBRA TIP iar în centrul corpului vertebral travee de os spongios care se repartizează
Vertebra adevărată prezintă două porţiuni, corpul vertebrei (corpus urmând liniile de forţă. Aceste linii sunt verticale dacă unesc platoul supe-
vertebrae) şi arcul vertebral (arcus vertebralis) unite între ele prin două rior cu cel inferior, sau orizontale dacă unesc cele 2 corticale laterale, în
mici punţi denumite pediculii arcului vertebral (pediculus arcus verte- fine oblice dacă unesc platoul inferior cu corticalele laterale. Pe o secţiune
brae). Corpul, arcul şi pediculii vertebrali delimitează gaura vertebrală sagitală se regăsesc traveele verticale, dar mai există 2 sisteme de fibre
(foramen vertebrale). oblice denumite şi fibre în evantai. Pe de o parte fibre în evantai ce pleacă
de la platoul superior pentru a se deschide în timp ce traversează cei 2

pediculi către procesul articular superior de fiecare parte şi procesul spi-

nos. Pe de altă parte un evantai ce pleacă din platoul inferior pentru a
se deschide traversând cei 2 pediculi către procesele articulare inferioare

şi procesul spinos. Încrucişarea acestor 3 sisteme trabeculare constituie
puncte de maximă rezistenţă, dar şi o zonă de minimă rezistenţă, în par-
ticular un triunghi cu baza situată anterior în care nu există decât travee
verticale. Acest fapt explică fractura cuneiformă a corpului vertebral. La o
compresiune axială de 600 de kilograme porţiunea anterioară a corpului
Figura 4: Vertebra tip - reprezentată schematic vertebral se zdrobeşte rezultând fractura tasare. Pentru zdrobirea corpu-
lui vertebral în totalitate este necesară o compresiune axială de 800 de
1. Procesul spinos; 2. Arcul vertebral; 3. Proces transvers; 4. Pediculul vertebral; 5. Corpul vertebrei; kilograme care duce la cedarea peretelui posterior al corpului vertebral
6. Gaura vertebrală; 7. Proces ar cular
cu interesarea canalului vertebral.
Corpul vertebrei (corpus vertebrae) este porţiunea cea mai voluminoa- Arcul vertebral (arcus vertebrae) formează peretele posterior al găurii
să a sa şi are o formă aproximativ cilindrică. Formează peretele anterior al vertebrale. Este alcătuit din următoarele elemente:
găurii vertebrale. I se descriu două feţe, una superioară (cranială) şi una 1. Lamele vertebrale (lamina arcus vertebrae), una dreaptă şi alta
inferioară (caudală) şi o circumferinţă. Corpul vertebral are o structură de stângă, de formă patrulateră, situate între pediculul vertebral şi
os scurt ca o coajă de nucă, cu o corticală de os dens ce înconjoară ţesutul baza apofizei spinoase. Prezintă o faţă anterioară ce participă la
spongios. Corticala de la nivelul feţei superioare şi inferioare a corpului formarea suprafeţei interne a canalului vertebral, o faţă posterioară
vertebral se numeşte platou vertebral. El este mai gros în centru unde se ce priveşte în sus şi în afară, o margine superioară şi una inferioară,
găseşte o porţiune cartilaginoasă. Periferia formează un burelet sau fâşie o extremitate medială şi una laterală.
16 17
2. Procesul spinos (processus spinosus; apofiza spinoasă) continuă B2. CARACTERELE REGIONALE
înapoi arcul vertebral. Este situat în plan median şi posterior
pornind de la locul de unire al celor două lame vertebrale. Prezintă Tabelul 1: Caracterele regionale ale vertebrelor
2 feţe (dreaptă şi stângă), 2 margini, o bază şi un vârf. Vârful se
CARACTERE VERTEBRE VERTEBRE VERTEBRE
poate explora pe viu prin palpare fiind evidenţiabil sub piele.
REGIONALE CERVICALE TORACALE LOMBARE
3. Procesele transversare (processus transversus, apofizele trans-
CORP Mic şi alungit trans- Uşor alungit Voluminos
verse) sunt în număr de 2 (drept şi stâng), pleacă de pe părţile late-
versal anteroposterior
rale ale arcului vertebral şi se dirijează în afară şi puţin posterior. PROCES SPINOS Scurt, cu vârful bifid Prismatic triunghiular, Dreptunghiular cu
Intervin în stabilizarea laterală a coloanei vertebrale. oblic înapoi şi în jos direcţia orizontală
4. Procesele articulare (processus articularis; apofizele articulare) PROCES TRANS- Baza lor străbătută de Prezintă o feţişoară Mici proeminenţe
sunt în număr de 4 (două superioare şi două inferioare). Procesele VERS gaura transversală articulară ce se arti-
superioare (processus articularis superior) ale unei vertebre se culează cu tuberculul
articulează cu procesele articulare inferioare (processus articularis coastei corespunză-
inferior) ale vertebrei supraiacente (de deasupra) în timp ce pro- toare
cesele sale inferioare se articulează cu procesele articulare supe- PROCESE Orientate pe un plan Verticale şi dispuse în Verticale şi dispuse în
rioare ale vertebrei subiacente (de dedesubt). ARTICULARE aproape orizontal plan frontal plan sagital
GAURA Largă şi triunghiulară Rotundă Triunghiulară
Pediculul vertebral (pediculus arcus vertebrae) leagă arcul vertebral VERTEBRALĂ
de corp. Prezintă cranial şi caudal (pe marginea superioară şi marginea in-
ferioară) incizurile vertebrale, superioară şi inferioară (incisura vertebralis I. VERTEBRELE CERVICALE VERTEBRAE CERVICALIS
superior, incisura vertebralis inferior). Prin suprapunerea vertebrelor inci-
zurile a două vertebre vecine delimitează găurile intervertebrale (sau de 1. Corpul vertebrei este mic şi alungit transversal. Are dimensiuni mai
conjugare, foramen intervertebrale) prin care trec nervii spinali corespun- mici decât corpul vertebrei toracale sau lombare.
zători. 2. Procesul spinos este scurt şi are vârful bifid. Este înclinat în jos şi
Gaura vertebrală (foramen vertebrale,orificiul vertebral) este spaţiul înapoi.
delimitat anterior de faţa posterioară a corpului vertebral, posterior de 3. Procesele transversare prezintă la baza lor gaura transversară prin
arcul vertebral, iar lateral de pediculii vertebrali. Dimensiunile orificiului care trec vasele şi nervul vertebral.
vertebral diferă de la o vertebră la alta. Din suprapunerea tuturor găuri- 4. Procesele articulare sunt orientate pe un plan aproape orizontal.
lor vertebrale ia naştere canalul vertebral (canalis vertebralis). Canalul are 5. Gaura vertebrală este largă şi triunghiulară.
dimensiuni mari şi formă triunghiulară pe secţiune în regiunile cervicală şi
lombară şi diametru mai mic şi formă rotundă în regiunea toracală.
18 19
A9 B
: 9 :
9 1 1
2

2
9

3

4
8
5 4
3 7
7 6
Figura 5: Vertebra cervicală: normă superioară (A - după Voll, B - piesă muzeu)

Figura 6: Vertebră toracică: normă superioară (A - după Voll, B - piesă muzeu)
1. Proces spinos; 2. Arcul vertebrei; 3. Faţă articulară superioară; 4. Tubercul posterior; 5. Gaura
transversară; 6. Tuberculul anterior; 7. Corpul vertebrei; 8. Şanţul nervului spinal; 9. Gaura vertebrală 1. Proces spinos; 2. Faţa articulară superioară; 3. Proces transvers; 4. Incizura superioară a
perdiculului; 5. Corpul vertebrei; 6. Feţişoară costală; 7. Proces articular inferior
II. VERTEBRELE TORACALE VERTEBRAE THORACICAE

III. VERTEBRELE LOMBARE VERTEBRAE LUMBALES
1. Corpul vertebrei este uşor alungit anteroposterior. Este mai volu-
minos decât cel al vertebrelor cervicale. Volumul corpului vertebral 1. Corpul vertebral este cel mai voluminos. Diametrul său transversal
creşte de sus în jos de-a lungul coloanei toracale. Prezintă 2 scobituri depăşeşte net pe cel anteroposterior.
superioare (fovea costalis superior) şi 2 scobituri inferioare (fovea 2. Procesul spinos este o lamă osoasă groasă, dreptunghiulară cu di-
costalis inferior) câte una de fiecare parte a corpului vertebral. recţie orizontală.
Scobitura superioară a unei vertebre delimitează cu cea inferioară 3. Procesele transversare sunt mici proeminenţe. Se mai numesc şi
a vertebrei supraiacente un unghi diedru în care pătrunde capul procese accesorii (processus accessorius).
coastei corespunzătoare. 4. Procesele articulare au formă specifică de segment de cilindru plin
2. Procesul spinos este prismatic triunghiular fiind orientat oblic sau gol. Sunt dispuse în plan sagital şi au o direcţie verticală.
înapoi şi în jos. 5. Gaura vertebrală este triunghiulară şi evident mai mică în raport cu
3. Procesele transversare prezintă o suprafaţă de articulare cu dimensiunile corpului vertebral.
tuberculul coastei corespunzătoare.
4. Procesele articulare sunt verticale şi dispuse în plan frontal.
5. Gaura vertebrală este rotundă.
20 21
9 : articulaţia cu procesul articular superior al axisului şi o faţă medială pe

care se inseră ligamentul transversal.

Arcul anterior (arcus anterior atlantis) prezintă pe faţa sa anterioară

un tubercul anterior (tuberculum anterius) pe care se inseră ligamentul

longitudinal anterior şi muşchiul lungul gâtului , iar pe faţa sa posterioară

o feţişoară articulară pentru dintele axisului (fovea dentis).
Arcul posterior (arcus posterior atlantis) prezintă pe faţa sa posterioară

tuberculul posterior al atlasului (tuberculum posterius).

9
A 10
1

9
2
Figura 7: Vertebră lombară: normă superioară (A - după Voll, B - piesă muzeu) 8

3
1. Proces spinos; 2. Proces articular inferior; 3. Faţă articulară superioară; 4. Proces costiform;
5. Proces articular superior; 6. Pedicul vertebral; 7. Corpul vertebrei; 8. Gaură vertebrală
4
7 5
B3. CARACTERELE SPECIALE 6
Există vertebre cu caractere speciale atât în regiunea cervicală cât şi în
10

B: 2

regiunea toracală şi lombară. 1
I. ATLASUL ATLAS

Reprezintă prima vertebră cervicală (C1). Prezintă o structură profund
modificată atât faţă de vertebra tip cât şi faţă de celelalte vertebre cervica- 3
le. Are forma unui inel osos. Este format din 2 mase osoase numite mase 9
laterale (massa lateralis atlantis) unite între ele prin 2 arcuri osoase, din 7 4

care unul este anterior (arcus anterior atlantis), iar celălalt posterior (ar- 6
cus posterior atlantis).
Masele laterale circumscriu împreună cu arcul anterior şi arcul pos- Figura 8: Vertebra atlas - normă superioară (A - după Voll, B - piesă muzeu)
terior gaura vertebrală (foramen vertebralae). Prezintă o cavitate articu-
lară superioară (facies articularis superior) pentru articularea cu condilul 1. Tubercul posterior; 2. Şanţul arterei vertebrale; 3. Proces transvers; 4. Gaura transversară; 5. Arc
anterior; 6. Tubercul anterior; 7. Feţişoara articulară pentru dintele axisului; 8. Mase laterale;
occipitalului, o faţă articulară inferioară (facies articularis inferior) pentru 9. Cavitate articulară superioară; 10. Arcul posterior
22 23
Atlasul nu are corp vertebral. Orificiul vertebral este larg la acest nivel. VERTEBRA CERVICALĂ 6
Extremitatea posterioară a feţei articulare superioare delimitează împreu-
nă cu porţiunea iniţială a arcului posterior un şanţ, şanţul arterei verte- Tuberculul anterior al procesului transvers (tuberculul lui CHASSAIG-
brale (sulcus arteriae vertebralis) prin care trec artera vertebrală şi primul NAC) este mai proeminent şi se poate palpa fiind un reper important pen-
nerv cervical. Ligamentul transvers al atlasului împarte inelul osos al atla- tru explorarea arterei carotide comune.
sului într-o porţiune anterioară ocupată de dintele axisului (dens axis) şi
o porţiune posterioară care corespunde orificiului vertebral al celorlalte VERTEBRA CERVICALĂ 7
vertebre şi conţine măduva spinării şi meningele spinal. Este cunoscută şi sub numele de vertebră proeminentă deoarece pre-
zintă un proces spinos lung ce se evidenţiază sub piele (reper în numărarea
II. AXISUL AXIS vertebrelor).
Este cea de-a doua vertebră cervicală (C2).
Prezintă un corp vertebral cu 6 feţe, un proces spinos, procese articu- VERTEBRELE TORACALE T11 T12
lare şi transverse, lame vertebrale, pediculi precum şi un orificiu vertebral. Prezintă o singură scobitură pe corp destinată capului costal corespun-
Caracteristica sa principală este dată de prezenţa pe faţa superioară a cor- zător.
pului a unei proeminenţe verticale numită apofiza odontoidă ( dens axis,
dintele). Pe faţa anterioară a dintelui se găseşte o faţă articulară (facies arti-
cularis anterior) care vine în contact cu ligamentul transvers al atlasului. C. VERTEBRELE FALSE
9 :

C1. SACRUL OS SACRUM

Este un os median şi nepereche ce ia naştere prin sudarea celor 5 ver-

tebre sacrate. Este situat în continuarea coloanei lombare şi are forma
unei piramide cu baza în sus şi vârful în jos. Participă împreună cu cele 2
oase coxale şi coccigele la alcătuirea pelvisului osos.

Orientare:

1. Se aşează înainte faţa concavă.
2. Se aşează în sus baza osului.
Figura 9: Vertebra axis - normă superioară (A - după Voll, B - piesă muzeu)
Prezintă:
1. Proces spinos; 2. Arc vertebral; 3. Proces articular inferior; 4. Gaura transversară; 5. Faţă articulară
anterioară; 6. Faţă articulară superioară; 7. Proces transvers; 8. Dinte; 9. Gaura vertebrală • o faţă anterioară numită faţă pelvină (facies pelvica), ce este con-
cavă şi priveşte în jos şi înainte. Prezintă 4 linii transversale (lineae
transversae) care indică locurile de sudură ale celor 5 vertebre. La
24 25
extremităţile fiecărei linii transversale există câte o gaură sacrală vertebre sacrale. Lateral de suprafaţa ovalară se găseşte câte o
pelvină (foramina sacralia anteriora) prin care trec ramurile ven- suprafaţă ovalară numită aripioara sacrului (ala ossis sacri). Înapoia
trale ale nervilor sacrali; suprafeţei ovalare se găseşte orificiul superior al canalului sacral,
• o faţă posterioară ( facies dorsalis,dorsală) convexă ce priveşte în iar lateral de orificiu se găsesc două procese articulare (processus
sus şi înapoi; articularis superior) pentru articularea cu procesele articulare infe-
A
9 1 2
3 B: 2
rioare ale ultimei vertebre lombare;
1 • un vârf (apex ossi sacri) situat în jos care se articulează cu coccigele.
12
Sacrul este străbătut de canalul sacrat (canalis sacralis) ce continuă

3 canalul vertebral.
11

Din unirea proceselor spinoase ale vertebrelor sacrate se formează pe
4
linia mediană a feţei dorsale creasta sacrală mediană (crista sacralis medi-
4

10

5 ana). Lateral de creasta sacrală mediană se găseşte de fiecare parte câte
7
6 o creastă sacrală intermediară (crista sacralis medialis) care corespunde
7 proceselor articulare ale vertebrelor sacrale. Lateral de crestele sacrale
6 8 intermediare se găsesc 4 găuri sacrale (foramina sacralia posteriora) pe
unde trec ramurile dorsale ale nervilor sacrali. Şi mai lateral se găsesc câte
5 9
o creastă sacrală laterală (crista sacralis lateralis) ce corespund proceselor
transverse ale vertebrelor sacrate. Toate aceste creste se găsesc situate
Figura 10: A - Sacrul: normă anterioară, B - Sacrul: normă posterioară (după Voll) pe faţa dorsală a sacrului. La extremitatea inferioară a crestei sacrale me-
diane se găseşte un orificiu în formă de V răsturnat, hiatul sacral (hiatus
A: 1. Bază; 2. Proces articular superior; 3. Aripioara sacrului; 4. Linii transversale; 5. Coccigele; sacralis) delimitat de coarnele sacrale (cornu sacrale).
6. Vârful sacrului; 7. Găuri sacrale pelvine
B: 1. Bază; 2. Proces articular superior; 3. Faţă auriculară; 4. Creasta sacrală laterală; 5. Creasta sacrală
mediană; 6. Creasta sacrală medială; 7. Hiat sacral; 8. Corn sacral; 9. Coccigele; C2. COCCIGELE OS COCYGIS
10. Găuri sacrale dorsale; 11. Faţă auriculară; 12. Parte laterală
Este un os rudimentar şi nepereche format din unirea celor 4 sau 5
• două feţe laterale ( pars lateralis; părţi laterale) care în partea lor in-
vertebre coccigiene atrofiate. Este situat în continuarea sacrului fiind omo-
ferioară au aspect de margini. Feţele laterale prezintă fiecare în por-
logul scheletului cozii de la mamifere. Împreună cu oasele coxale şi osul
ţiunea lor superioară câte o suprafaţă articulară (facies auricularis)
sacru formează pelvisul osos (bazinul osos).
prin intermediul căreia se articulează cu osul coxal drept, respectiv
stâng;
• o bază (basis ossis sacri) situată în sus ce se articulează cu faţa in-
ferioară a ultimei vertebre lombare. Anterior şi median prezintă
o suprafaţă ovalară care este faţa superioară a corpului primei
26 27
Cavitatea toracică adăposteşte viscere deosebit de importante, cum

ar fi inima şi plămânii. Are forma unui trunchi de con modificat. Dimen-
siunile şi forma lui se diferenţiază în funcţie de sex, vârstă, constituţie,
ocupaţie,
stări patologice.
3
10 1
1
2
1 3

4
5 2
6
3
7

2 4
5
Figura 11: Coccigele: normă anterioară (după Voll) 8
1. vertebre coccigiene; 2. Vârful; 3. Procesul transvers

A
9 9 B: 6
Prezintă 2 feţe (anterioară, concavă şi posterioară, convexă), 2 mar-
gini (dreaptă şi stângă ce converg spre vârf), o bază situată în sus şi un
Figura 12. A - Toracele osos: normă anterioară, B - Toracele osos: normă posterioară
vârf ce priveşte în jos. Baza prezintă o feţişoară eliptică pentru articu- (după Voll)
larea cu vârful sacrului. Înapoia acestei feţişoare se găsesc de o parte şi
de cealaltă coarnele coccigelui (cornu coccygeum), care se articulează A: 1. Orificiul toracic superior; 2. Incizura jugulară; 3. Manubriul sternal; 4. Unghiul sternal; 5. Corpul
cu coarnele sacrale contribuind la delimitarea cornului sacral. sternului; 6. Procesul xifoidian; 7. Cartilajele costale; 8. Arcul costal; 9. Orificiul toracic inferior;
10. Incizura claviculară
B: 1. Procese spinoase; 2.Tubercul costal; 3. Unghi costal; 4. Proces transvers;

5. Scobituri costovertebrale; 6. Coastă
1.3. TORACELE OSOS THORAX a) În funcţie de vârstă:
La copii diametrul transversal al toracelui este mic datorită oblicităţii
scăzute a coastelor.
DEFINIŢIE. GENERALITĂŢI La adulţi creşte diametrul transversal, urmare a dezvoltării plămâ-
Toracele osos este o cavitate formată din coloana vertebrală toracală, nilor.
coaste cu cartilajele costale şi stern. Aceste oase alcătuiesc o cuşcă elastică La bătrâni toracele devine rotund şi rigid din cauza osificării cartilajelor
adaptată actului respiraţiei. costale.
28 29
b) În funcţie de sex: – baza (apertura thoracis inferior, orificiul inferior) este delimitată
Toracele la femei este mai scurt şi are diametrul transversal mai mic anterior de procesul xifoidian, posterior de corpul vertebrei T12,
decât la bărbaţi. iar lateral de coasta a XII-a, de vârful coastei a XI-a şi de cartila-
c) În funcţie de constituţie: jul coastelor X, IX, VIII şi VII. Anterior baza prezintă o scobitură
La tipul astenic (astenie = slăbiciune, istovire) toracele este lung şi în- triunghiulară, unghiul substernal (angulus infrasternalis) delimitată
gust. de cele două arcuri costale care urcă spre procesul xifoidian.
La tipul hiperstenic (hiperstenie = funcţionare exagerată a unor ţesu-
Vertebrele toracale sunt descrise la coloana vertebrală aşa încât în
turi şi organe) toracele este scurt şi larg.
acest capitol vor fi prezentate doar sternul şi coastele.
d) În funcţie de ocupaţie:
La cei cu muncă fizică grea toracele tinde spre tipul hiperstenic.
e) În funcţie de stările patologice: STERNUL STERNUM
În scolioză (scolioză = deviaţie patologică laterală a coloanei verte-
brale) cele două jumătăţi laterale ale toracelui nu sunt simetrice. Este un os lung, turtit anteroposterior, median şi nepereche situat în
În cifoză (cifoză = curbură posterioară a coloanei) toracele este turtit partea anterioară a toracelui. Are o direcţie oblică de sus în jos şi dinapoi
transversal şi alungit în plan transversal. înainte. Este format din 3 părţi componente:
Toracele osos prezintă o suprafaţă exterioară (exotoracele), o supra- • una superioară numită manubriu (manubrium sterni);
faţă interioară (endotoracele), o bază (orificiul inferior) şi un vârf (orificiul • una mijlocie numită corp (corpus sterni);
superior). • una inferioară numită proces xifoidian (processus xiphoideus).
Atât endo cât şi exotoracele prezintă:
– o faţă anterioară alcătuită din: stern, cartilajele costale, extremita- Orientare:
tea anterioară a coastelor, precum şi din articulaţiile dintre ele şi de 1. Se pune în sus baza.
spaţiile intercostale; 2. Se pune înainte faţa convexă.
– două feţe laterale formate din corpul coastelor şi spaţiile intercos- Sternul are:
tale; a) o faţă anterioară convexă prevăzută cu o proeminenţă, la unirea
– o faţă posterioară alcătuită din procesele spinoase ale vertebrelor manubriului cu corpul (unghiul sternal, unghiul lui LOUIS, angulus
toracale, şanţurile vertebrale, procesele transverse şi extremitatea sterni) dedesubtul căruia se găsesc 3-4 linii transversale rezultate
posterioară a coastelor şi a spaţiilor intercostale în cazul exotora- din unirea sternebrelor;
celui, respectiv de corpul vertebrelor toracale şi şanţurile pulmo- b) o faţă posterioară concavă pe care se întâlnesc aceleaşi linii trans-
nare în cazul endotoracelui; versale;
– vârful (apertura thoracis superior; orificiul superior) este delimitat
c) 2 margini laterale (dreaptă respectiv stângă) care prezintă câte 7
anterior de scobitura jugulară a sternului, posterior de corpului ver-
scobituri costale (incisurae costales) în care pătrund capetele
tebral T1 şi lateral de marginea medială a primei coaste (dreaptă
primelor 7 cartilaje costale;
respectiv stângă). Are formă ovală şi permite trecerea organelor,
vaselor şi nervilor de la gât spre torace şi invers;
30 31
d) o bază (situată cranial) ce prezintă pe linia mediană scobitura jugula-

ră (incisura jugularis) situată la limita dintre gât şi torace;
COASTELE COSTAE
e) un vârf (situat caudal) format din procesul xifoidian care este cartila- Sunt arcuri osoase care se interpun între coloana vertebrală toracală
ginos. La bătrâni procesul xifoidian se osifică. şi stern.
Sunt în număr de 12 perechi numerotate de jos în sus. După raporturile
La nivelul sternului se efectuează puncţia sternală cu scopul studierii
lor cu sternul se împart în coaste adevărate şi coaste false.
măduvei roşii osoase hematogene.

Coastele adevărate ( costae verae, sternale) se articulează cu sternul

prin intermediul unor cartilaje articulare. Sunt reprezentate de primele 7
perechi de coaste.
Coastele false (costae spuriae) nu ajung până la stern fiind reprezen-

tate de ultimile 5 perechi de coaste.
Perechile 8, 9 şi 10 de coaste deşi nu ajung la stern se articulează prin

extremitatea lor anterioară cu cartilajul costal supraiacent.

Perechile 11 şi 12 numite şi coaste flotante au extremitatea anterioară
nearticulară.
Orientare:

1. Lateral se pune faţa convexă.
2. Posterior se aşează extremitatea ce prezintă o feţişoară articulară.

3. În jos marginea prevăzută cu un şanţ.
Fiecare coastă prezintă o porţiune osoasă şi un cartilaj costal. Coastele

sunt oase lungi şi arcuate ce prezintă 3 curburi: de-a lungul feţelor, de-a
lungul marginilor şi de-a lungul axului.
Figura 13: Sternul - normă anterioară (după Voll)
Cele mai lungi coaste se găsesc la nivelul perechii a 7-a de unde lungi-
mea descreşte atât în sus (spre coasta 1) cât şi în jos (spre coasta 12).
1. Incizura claviculară; 2. Procesul xifoidian; 3. Corpul sternului; 4. Unghiul sternal (Louis); Porţiunea osoasă prezintă un corp şi 2 extremităţi.
5. Manubriul; 6. Incizura jugulară a) Extremitatea posterioară se articulează cu coloana vertebrală prin in-
termediul capului (caput costae) prevăzut cu 2 feţişoare articulare
(facies articularis capitis costae). Între cap şi tubercul se găseşte
gâtul sau colul (collum costae). Tuberculul (tuberculum costae) se
articulează cu procesul transvers al vertebrei corespunzătoare prin
32 33
intermediul unei feţişoare articulare (facies articularis tuberculi cos-
tae);
b) Corpul (corpus costae) prezintă:
– o faţă externă convexă;
– o faţă internă concavă;

– o margine superioară;
– o margine inferioară ce prezintă un şanţ (sulcus costae) prin
care trec vena, artera şi nervul intercostal.
c) Extremitatea anterioară este scobită. În ea pătrunde cartilajul costal.

Cartilajul costal se găseşte în prelungirea porţiunii osoase. Primele 7
perechi de cartilaje aparţin coastelor adevărate unind aceste coaste cu
sternul. Următoarele 3 perechi de cartilaje continuă coastele false şi se unesc Figura 14: Coasta 1 - normă superioară (după Voll)
cu cartilajul supraiacent. În fine ultimele 2 perechi de cartilaje continuă 1. Tubercul; 2. Col; 3. Cap; 4. Şanţul arterei subclavii;
coastele flotante pierzându-se în musculatura peretelui abdominal. 5. Tuberculul muşchiului scalen anterior; 6. Şanţul venei subclavii; 7. Corp
Există şi unele perechi de coaste care prezintă particularităţi.
>
Coasta 1 (costa prima) este scurtă şi orizontală şi ca atare prezintă o 1
faţă superioară, una inferioară, o margine laterală convexă şi una mediană 92
concavă. Delimitează circumferinţa superioară a toracelui (vezi mai sus).
3?
Faţa superioară prezintă în porţiunea mijlocie tuberculul de inserţie
(tuberculum musculi scaleni anterior) pentru muşchiul scalen anterior
ce separă şanţul venei subclavii situat anterior de şanţul arterei subclavii
situat posterior. 4
E
Coasta a 2-a (costa secunda) nu prezintă şanţ costal.
Coasta a 11-a şi a 12-a prezintă o singură faţă articulară deoarece nu se
articulează cu procesele transverse.
Figura 15: Coasta a 2-a: normă superioară (după Voll)
1. Tubercul; 2. Col; 3. Cap; 4. Tuberculul m. dinţat anterior
34 35
Tabelul 2: Oasele scheletului membrului superior
9 FEŢE MARGINI UNGHIURI EXTREMITĂŢI PARTICU-

LARITĂŢI

: CLAVICULA superioară anterioară medială os alungit S
inferioară posterioară laterală orizontal
OMOPLAT anterioară superioară supero- os triunghiular
posterioară medială lateral lat

laterală supero-
medial
inferior
HUMERUS anterolaterală anterioară de superioară uşor torsionat
anteromedială laterală înclinaţie inferioară medial
posterioară medială 130 grade
RADIUS anterioară anterioară superioară corpul mai
posterioară posterioară inferioară voluminos la
laterală medială extremitatea
inferioară
Figura 16: A - Prima coastă: inserţii - normă anterioară, ULNA anterioară anterioară superioară aspect de S italic
B - A doua coastă: normă anterioară (după Netter) posterioară posterioară inferioară în plan frontal
medială laterală
A: 1. Cap; 2. Col; 3. Tubercul; 4. n. scalen median; 5. M. dinţat anterior; 6. M. scalen anterior; CARP anterioară proximală scafoidul=cel 8 oase cuboidale
7. M. subclavicular; 8. Şanţul venei subclavii; 9. Şanţul arterei subclavii posterioară distală mai lateral aşezate pe 2
proximală medială os al rândului rânduri
B: 1. Cap; 2. Col; 3. Tubercul; 4. Unghi; 5. M. scalen posterior; 6. M. dinţat anterior
distală laterală I osul cu
laterală cârlig = cel
medială mai medial al
rândului II
1.4 SCHELETUL MEMBRELOR METACARP dorsală
anteromedială
laterală
medială
proximală
distală
5 oase alungite
SUPERIOARE anterolaterală
FALANGE dorsală
palmară
laterală proximală 2 pentru police
palmară medială distală şi 3 pentru
SKELETON MEMBRI SUPERIORIS degetele II-V
În alcătuirea scheletului membrului superior intră scheletul centurii
scapulare şi scheletul părţii libere a membrului superior propriu-zis (vezi
tabelul 2).
36 37

24

23
20

1
2

SCHELETUL CENTURII SCAPULARE
3 3
CINGULUM MEMBRI SUPERIORIS
Asigură legătura între oasele membrului superior liber şi toracele osos.

Centura scapulară este formată din scapulă şi din claviculă.

25
21

19
18
17

4
4
CLAVICULA CLAVICULA
Este un os pereche şi alungit în forma literei S culcată orizontal, situat la

22 16 limita dintre torace şi gât, de o parte şi de cealaltă a sternului. Alcătuieşte

5
porţiunea anterioară a centurii scapulare. Fiind situată sub piele poate fi
uşor explorată prin inspecţie şi palpare.
26

Prezintă un corp (cu 2 feţe şi 2 margini) şi 2 extremităţi.

6
7
Orientare:
1. Lateral extremitatea turtită.
2. Anterior marginea concavă a acestei extremităţi.
15 3. Inferior faţa osului prevăzută cu un şanţ.
14 8
13 a) Faţa superioară este netedă în treimea mijlocie şi rugoasă înspre

27

12
cele 2 capete pentru inserţia muşchiului deltoid şi trapez (late-
11 ral) respectiv sternocleidomastoidian (medial).
10 b) Faţa inferioară prezintă rugozităţi pentru inserţia unor muşchi
9
şi ligamente. Răspunde primei coaste. Prezintă în porţiunea ei
Figura 17: Scheletul membrului superior (după Voll) mijlocie şanţul folosit pentru orientarea osului pe care se inseră
muşchiul subclavicular. În aria acestui şanţ se găseşte gaura
1. Clavicula; 2. Articulaţia acromioclaviculară; 3. Articulaţia glenohumerală; 4. Humerus; 5. Capul
radiusului; 6. Radius; 7. Ulna; 8. Metacarpianul I; 9. Falangă distală; 10. Falangă mijlocie 4; 11. Falangă nutritivă a osului prin care pătrunde o ramură a arterei supra-
proximală 4; 12. Capul metacarpianului 5; 13. Corpul metacarpianului 5; 14. Baza metacarpianului 5; scapulare. Medial de şanţ se găseşte impresiunea ligamentului
15. Oasele carpiene; 16. Olecranul; 17. Fosa infraspinoasă; 18. Spina scapulei; 19. Scapula (omoplatul);
20. Fosa supraspinoasă; 21. Unghiul inferior al scapulei; 22. Articulaţia cotului; 23. Procesul coraco- costoclavicular (impression lig. costoclavicularis) pe care se
idian; 24. Acromionul; 25. Braţ; 26. Antebraţ; 27. Mână inseră ligamentul cu acelaşi nume. Lateral de şanţ se găsesc tu-
berculul conoidian (tubercululm conoideum) şi linia trapezoidală
(linea trapezoidea) situată anterolateral de tubercul pe care se
inseră ligamentul conoidian respectiv trapezoidian.
38 39
c) Marginea anterioară este convexă şi mai groasă înspre extremi- 9

tatea medială (unde dă inserţie muşchiului pectoral mare) şi
concavă şi mai subţire înspre extremitatea laterală (unde se
inseră muşchiul deltoid).
d) Marginea posterioară are o configuraţie inversă: concavă înspre
extremitatea medială şi convexă înspre extremitatea laterală,

unde se inseră muşchiul trapez. Prezintă la nivelul porţiunii sale
mijlocii rapoarte vasculare şi nervoase importante (trunchiurile

plexului brahial, artera şi vena subclavie) şi ca atare în fracturile
:
la acest nivel fragmentele dislocate ale claviculei pot leza sau
comprima aceste elemente.

e) Extremitatea medială (extremitas sternalis) se articulează cu
manubriul sternului, motiv pentru care se mai numeşte şi ex-
tremitate sternală. Prezintă o feţişoară destinată articulării cu
manubriul sternal şi cu primul cartilaj costal.
f) Extremitatea laterală (extremitas acromialis) se articulează cu
acromionul scapulei, motiv pentru care se mai numeşte şi ex-
tremitate acromială.

Figura 18: A - Claviculă dreaptă - vedere superioară,

B - Claviculă dreaptă: vedere inferioară (după Voll)
A: 1. Tubercul conoidian; 2. Faţa articulară sternală; 3. Extremitatea sternală;

4. Faţa superioară a corpului claviculei; 5. Extremitatea acromială
B: 1. Extremitatea sternală; 2. Impresiunea ligamentului costoclavicular; 3. Şanţul m. subclavicular;

4. Tuberculul conoidian; 5. Extremitatea acromială; 6. Faţa articulară acromială
40 41
SCAPULA SCAPULA, OMOPLATUL

Este un os lat şi pereche de formă triunghiulară cu baza în sus şi vârful
în jos situat pe porţiunea posterosuperioară şi laterală a toracelui între
coastele 1 şi 8.

Alcătuieşte porţiunea posterioară a centurii scapulare şi prezintă 2
feţe, trei margini şi 3 unghiuri.
Figura 19: Claviculă dreaptă: inserţii - vedere superioară (după Netter) Orientare:
1. Lateral unghiul cel mai voluminos
1. M. sternocleidomastoidian; 2. M. pectoral mare; 3. M. deltoid; 4. M. trapez 2. Posterior faţa prevăzută cu o spină puternică
3. Superior marginea cea mai subţire
13
14
1 2
3

12

11

10
Figura 20: Claviculă dreaptă: inserţii - vedere inferioară (după Netter)
9
1. M. pectoral mare; 2. Ligamentul castoclavicular; 3. M. sternohiodian; 4. M. subclavicular;
5. Ligamentul conoidian; 6. Ligamentul trapezoidian 8
(ce formează împreună ligamentul coracoclavicular); 7. M. deltoid 5
7
6
Figura 30: Scapula dreaptă - vedere anterioară (după Voll)
1. Incizura scalpulei; 2. Marginea superioară; 3. Unghiul superior; 4. Fosa subscapulară; 5. Marginea

medială; 6. Unghiul inferior; 7. Marginea laterală; 8. Col; 9. Tuberculul infraglenoidal; 10. Cavitatea
glenoidală; 11. Unghiul lateral; 12. Tuberculul supraglenoidal; 13. Acromionul
42 43
13 1 2 3 a) Faţa anterioară (facies costalis) este concavă şi aplicată pe peretele

12
posterior al cutiei toracice fiind în raport cu coastele 2-7. Se mai
4 numeşte şi faţă costală. Prezintă fosa subscapulară (fossa sub-
11 scapularis) străbătută de creste oblice pe care se inseră muşchiul
5 subscapular.
b) Faţa posterioară (facies posterior) este convexă. Prezintă o proe-
10 6 minenţă triunghiulară care se desprinde transversal de pe ea şi o îm-
parte în 2 porţiuni. Este spina scapulei (spina scapulae), prevăzută cu
7 3 feţe şi 3 margini (Faţă superioară şi inferioară, margini anterioară
3 prin care aderă de faţa dorsală, laterală concavă şi dorsală groasă
12 2 pentru inserţia muşchiului trapez pe buza superioară şi deltoid pe
8 13 1
buza inferioară), iar cele 2 porţiuni determinate de spină sunt fosa
4
11 supraspinoasă (fossa supraspinata), situată deasupra ei, pe care se
5 inseră muşchiul supraspinos, respectiv fosa infraspinoasă (fossa
9 infraspinata) situată dedesubtul spinei pe care se inseră muşchii
6
rotund mic şi mare şi subspinos. Spina scapulei se continuă spre
capătul ei lateral cu o prelungire liberă numită acromion (acromi-
10 on) prevăzut cu o suprafaţă articulară pentru claviculă. Acromionul
7
determină cu buza inferioară a spinei unghiul acromionului (angu-
lus acromii).
c) Marginea superioară (margo superior) este subţire şi ascuţită. În
treimea sa laterală prezintă incizura scapulei (incisura scapulae)
8 situată lângă procesul coracoidian prin care trece nervul supra-
scapular. Marginea dă inserţie muşchiului omohoidian.
d) Marginea medială (margo medialis) se mai numeşte şi margine ver-
tebrală şi este vizibilă sub piele la indivizii slabi.
9 e) Marginea laterală (margo lateralis) este mai groasă şi se mai numeş-
te şi margine axilară.
Figura 31: Scapula dreaptă - vedere anterioară (după Voll) f) Unghiul superolateral (angulus lateralis) prezintă o cavitate
articulară numită cavitate glenoidă (cavitas glenoidalis) în care
1. Incizura scapulei; 2. Spina scapulei; 3. Procesul coracoidian; 4. Acromionul; 5. Cavitatea glenoidală; intră capul humerusului împreună cu care formează articulaţia
6. Tuberculul infraglenoidal; 7. Fosa infraspinoasă; 8. Marginea laterală; 9. Unghiul inferior;
10. Marginea medială; 11. Fosa supraspinoasă; 12. Unghiul superior; 13. Marginea superioară scapulohumerală, colul anatomic, procesul coracoidian şi colul
chirurgical.
44 45
Cavitatea glenoidală este conturată de cadrul glenoidian şi prevăzută INSERŢII MUSCULARE LA NIVELUL SCAPULEI
cu 2 proeminenţe rugoase:
1. una superioară, tuberculul supraglenoidian (tuberculum supragle- 22 11
22
noidale) pe care se inseră capul lung al muşchiului biceps brahial şi 11
2. una inferioară, tuberculul infraglenoidian (tuberculum infraglenoi-
8 11
dale) pe care se inseră capul lung al muşchiului triceps brahial. Colul 33
anatomic (collum scapulae) leagă cavitatea glenoidală de restul
6
scapulei.
7 10
10
Procesul coracoidian (processus coracoideus) prezintă o bază şi
o porţiune liberă (cu o faţă superioară pentru inserţia ligamentelor 55 44
coracoclaviculare şi una inferioară, o margine anteromedială pe care 33 99
se inseră muşchiul pectoral mic şi o margine posterolaterală pe care
se fixează ligamentul coracoacromial precum şi un vârf pe care se
55
inseră tendoanele capului scurt al muşchiului biceps brahial şi tendonul 8
muşchiului coracobrahial). 44 6
Colul chirurgical separă unghiul lateral de corpul scapulei. 7
i) Unghiul superomedial (angulus superior) este rotunjit. Figura 23: Scapula dreaptă: Figura 24: Scapula dreaptă:
k) Unghiul inferior (angulus inferior) este uşor explorabil sub piele şi inserţii - vedere anterioară inserţii - vedere posterioară
este cel mai ascuţit. Reprezintă vârful scapulei şi este situat la nivelul apofi-
1. M. pectoral mic; 2. M. omohioidian; 3. M. dinţat 1. M. supraspinos; 2. M. trapez; 3. M. deltoid;
zei spinoase a vertebrei T7. anterior; 4. M. subscapular; 5. M. triceps brahial 4. M. triceps brahial (capul lung); 5. M. rotund
(capul lung); 6. M. biceps brahial; 7. M. coracobra- mic; 6. M. rotund mare; 7. M. dorsal mare;
hial; 8. M. biceps brahial (capul lung) 8. M. infraspinos; 9. M. romboid mare;
10. M. romboid mic; 11. M. ridicător al scapulei
46 47
SCHELETUL PĂRŢII LIBERE A 18 19 1

22 15
15
1
MEMBRULUI SUPERIOR 22
11
18
18 14
33 14
4 13 14
14
15
15
4 4 13
13
13
Este alcătuit din 3 segmente: scheletul braţului, scheletul antebraţului 17
17 55
şi scheletul mâinii. 55
– Scheletul braţului este format de humerus.

16
16 12
12 22 12
12
SCHELETUL BRAŢULUI 66
HUMERUSUL HUMERUS
77 66 11
11 33
Este un os lung şi pereche uşor torsionat medial. Superior se articulea- 11
11
77 3
ză cu scapula participând la formarea articulaţiei umărului (scapulohume- 99 44
15
15
rală), iar inferior cu oasele antebraţului alcătuind articulaţia cotului. 14
14 8 10
8 10 10
10
14 9
9 44
Prezintă un corp (diafiză) şi 2 extremităţi (epifize) din care una este 10
10 13
13 99
proximală, iar cealaltă distală. 11
11 12
12 10 9 55 8
8
1133 1122 11
11 8 55 77
Orientare 7 66
AA BB
1. Superior extremitatea prevăzută cu un cap sferic.
2. Medial suprafaţa articulară a capului. Figura 25: A - Humerus drept: vedere anterioară, B - Humerus drept: vedere posterioară,
3. Anterior şanţul profund al extremităţii superioare. pe margini imagine humerus stâng (după Voll)
A: 1. Tuberculul mic; 2. Cap; 3. Colul anatomic; 4. Colul chirurgical; 5. Creasta tuberculului mic;
a) Extremitatea superioară (epifiza proximală) este mai voluminoasă 6. Faţa anteromedială; 7. Faţa anterolaterală; 8. Creasta supracondilară medială; 9. Fosa coronoidă;
decât extremitatea inferioară (epifiza distală). Prezintă 3 proeminenţe: 10. Epicondilul medial; 11. Trohleea; 12. Capitul; 13. Epicondilul lateral; 14. Fosa radială; 15. Creasta
una articulară numită capul humeral (caput humeri), netedă, în raport cu supracondilară laterală; 16. Tuberozitatea deltoidiană; 17. Creasta tuberculului mare; 18. Tuberculul
mare; 19. Şanţul intertubercular
cavitatea glenoidă de la nivelul scapulei. Capul reprezintă 1/3 din suprafaţa
unei sfere. Axul său formează cu axul diafizei un unghi de 130º. Capul este B: 1. Tuberculul mare; 2. Şanţul nervului radial; 3. Marginea laterală; 4. Creasta supracondilară
separat de restul epifizei printr-un şanţ circular numit colul anatomic (col- laterală; 5. Epicondilul lateral; 6. Trohleea; 7. Fosa olecraninană; 8. Şanţul nervului ulnar;
lum anatomicum) şi două nearticulare numite tuberculul mare (tubercu- 9. Epicondilul medial; 10. Creasta supracondilară medială; 11. Marginea medială; 12. Faţa posterioară
(corpul humerusului); 13. Colul chirurgical; 14. Colul anatomic; 15. Cap
lum majus), prevăzut cu 3 feţişoare ovalare (pentru inserţia muşchilor su-
praspinos, subspinos şi rotund mic) şi tuberculul mic (tuberculum minus),
pe care se inseră muşchiul subscapular.
48 49
Pe faţa anterioară cei 2 tuberculi sunt separaţi de şanţul intertuber- – Marginea medială (margo medialis) se termină la epicondilul me-
cular (sulcus intertubercularis) prin care alunecă tendonul capului lung al dial fiind şi ea mai pronunţată distal, unde ia aspectul unei creste.
muşchiului biceps brahial (culisa bicipitală). Şanţul este limitat anterior de
creasta tuberculului mare (pe care se inseră muşchiul pectoral mare) şi c) Extremitatea inferioară (epifiza distală) turtită ventrodorsal şi recur-
posterior de creasta tuberculului mic (pe care se inseră muşchiul rotund bată ventral prezintă 2 elemente articulare:
mare). – lateral capitul (capitulum humeri), o eminenţă mică şi rotunjită ce
b) Corpul (Corpus humeri, diafiza) este de formă aproape cilindrică în răspunde fosetei de pe capul radiusului;
1/3 proximală şi prismatic triunghiulară în 2/3 inferioară şi prezintă – medial trohleea (trochlea humeri) ce se articulează cu ulna, în
3 feţe şi 3 margini. Feţele sunt: anterolaterală, anteromedială şi raport cu fosa coronoidă. Trohleea este alcătuită dintr-o margine
posterioară, iar marginile anterioară, laterală şi medială. medială şi una laterală, două povârnişuri (medial şi lateral) dispuse
– Faţa anterolaterală (facies anterior lateralis) prezintă cranial de mij- în plan oblic şi un şanţ care le separă (gâtul trohleei);
locul ei tuberozitatea deltoidiană (tuberositas deltoidea) sau V-ul Trohleea şi condilul humeral sunt separate prin şanţul condilotrohleean.
deltoidian (pe care se inseră muşchiul deltoid pe buza superioară De o parte şi de cealaltă a suprafeţelor articulare se găsesc:
şi muşchiul brahial pe buza distală). Sub tuberozitate se găseşte – epicondilul medial (epicondylus medialis), în continuarea marginii
şanţul nervului radial (sulcus nervi radialis) prin care trece nervul mediale a diafizei, de formă triunghiulară, situat în întregime extra-
radial însoţit de vasele humerale profunde. capsular, în raport posterior cu nervul ulnar, pe care se inseră muş-
– Faţa anteromedială (facies anterior medialis) prezintă în porţiunea chii rotund pronator, flexor radial al carpului, palmar lung, flexor
superioară şanţul intertubercular (amintit la extremitatea proxima- ulnar al carpului şi flexor superficial comun al degetelor;
lă), o rugozitate în porţiunea mijlocie (pe care se inseră muşchiul – epicondilul lateral (epicondylus lateralis) în continuarea marginii la-
coracobrahial) şi sub ea gaura nutritivă în care pătrunde artera nu- terale a diafizei, mai redus în dimensiuni, pe care se inseră muşchii
tritivă a osului (ramură a arterei brahiale). extensor comun al degetelor, extensor propriu al degetului mic, ex-
– Faţa posterioară (facies posterior) este străbătută în porţiunea tensor ulnar al carpului, anconeu, scurt extensor radial al carpului
mijlocie de un şanţ cu direcţie inferolaterală, şanţul nervului radial şi scurtul supinator.
(sulcus nervi radialis) de care am pomenit şi la faţa anterolaterală. Epifiza distală prezintă 3 fose:
Superolateral de acest şanţ se inseră capul lateral al tricepsului bra- – fosa olecraniană (fossa olecrani) situată dorsal deasupra trohleei,
hial, în timp ce inferomedial se inseră capul medial al tricepsului o depresiune mai profundă în care pătrunde vârful olecranului în
brahial. mişcarea de extensie a antebraţului;
– Marginea anterioară (margo anterior) formează proximal buza an- – fosa coronoidă (fossa coronoidea) situată anteromedial deasupra
terioară a şanţului bicipital. În porţiunea mijlocie se continuă cu ra- trohleei în care pătrunde vârful procesului coronoidian în mişcarea
mura anterioară a V-ului deltoidian, în timp ce în treimea distală se de flexie a antebraţului şi
bifurcă delimitând fosa coronoidiană. – fosa radială (fossa radialis) situată anterolateral, deasupra capitu-
– Marginea laterală (margo lateralis) se termină la epicondilul lateral, lui, situată intracapsular în care pătrunde marginea anterioară a
fiind mult mai pronunţată distal, unde devine o adevărată creastă. capului radial în mişcarea de flexie a antebraţului.
50 51
11 SCHELETUL ANTEBRAŢULUI
13
13 22
Este format din 2 oase: ulna situată în prelungirea degetului mic şi ra-
12 33
diusul aflat în prelungirea degetului mare (policelui)
44
RADIUSUL RADIUS
11
11
Este un os lung şi pereche situat în partea laterală a antebraţului între
10
55 capitulul humeral şi masivul carpian.
99
Prezintă un corp (diafiza) uşor încurbat anterior şi median şi 2 epifize
88 66
sau extremităţi.
7
7 Orientare.
6
1. Inferior extremitatea cea mai voluminoasă
55
4
2. Posterior faţa acesteia ce prezintă creste şi şanţuri
11 3. Lateral procesul descendent al acestei extremităţi
2
a) Extremitatea superioară (epifiza proximală) este mai puţin
3 8 voluminoasă. Prezintă: capul radiusului, colul şi tuberozitatea ra-
10
10
diusului:
99
– Capul radiusului (caput radii) are o faţă superioară ca o cupă,
Figura 26: Humerus drept: inserţii Figura 27: Humerus drept: inserţii - ve-
- vedere anterioară (după Nutter) dere posterioară (după Netter) numită fosa capului radial (fovea capituli) ce se articulează cu
capitulul humeral şi o circumferinţă (circumferential articularis)
1. M. rotund pronator; 2. M. flexor radial 1. M. supraspinos; 2. M. infraspinos; ce se articulează cu incizura radială a ulnei.
al carpului, palmar lung, fllexor ulnar al 3. M. rotund mic; 4. M. triceps brahial;
carpului, flexor superficial al degetelor; 5. M. deltoid; 6. M. brahial; 7. M. triceps – Colul radiusului (collum radi) face cu diafiza un unghi obtuz de-
3. M. scurt extensor radial al carpului; brahial (capul medial); 8. M. extensor al schis lateral.
4. M. lung extensor radial al carpului; degetelor; 9. M. anconeu;
10. M. flexor ulnar al carpului
– Tuberozitatea radiusului (tuberositas radii) este o proeminenţă
5. M. brahioradial; 6. M. brahial;
7. M. coracobrahial; 8. M. deltoid; ovoidă situată anteromedial sub col pe care se prinde tendonul
9. M. rotund mare; 10. M. dorsal mare; muşchiului biceps.
11. M. pectoral mare; 12. M. subscapular;
13. M. supraspinos b) Corpul (diafiza, corpus radii), prismatic triunghiular are 3 feţe (ante-
rioară, posterioară şi laterală) şi 3 margini (anterioară, posterioară
şi medială).
52 53
88 11 1 – Faţa posterioară (facies posterior) plană în porţiunea superioară

şi uşor excavată în rest dă inserţie muşchiului scurt supinator
7 22 11
(proximal), abductorului lung şi extensorului scurt al policelui
77
(distal).
22 9
2 – Faţa laterală (facies lateralis), concavă şi rotunjită prezintă în 1/3
mijlocie o tuberozitate pentru inserţia muşchiului rotund pro-
nator. Proximal de rugozitate faţa este acoperită de muşchiul
supinator străbătut de ramura dorsală a nervului radial.
6 66 – Marginea anterioară (margo anterior) se întinde de la tubero-
zitatea radiusului până la 1/3 distală a osului ştergându-se
3 88 33 treptat.
– Marginea posterioară (margo posterior) apare mai evidentă în
4 33 1/3 mijlocie.
44 – Marginea medială se mai numeşte şi margine interosoasă (mar-
44 go interosseus). Subţire şi ascuţită ea se bifurcă în 1/3 distală
7
a osului delimitând o suprafaţă triunghiulară care corespunde
incizurii ulnare. Dă inserţie pe toată lungimea ei membranei in-
5
terosoase antebrahiale.
55 c) Extremitatea inferioară (epifiza distală) este mult mai voluminoasă şi
5 66 are formă de piramidă patrulateră. Prezintă 4 feţe şi o bază.
A B – Faţa anterioară dă inserţie muşchiului pătrat pronator.
– Faţa posterioară prezintă mai multe creste verticale ce delimitează
Figura 28: A -Radiusul drept - vedere anterioară, B - Radiusul drept - vedere posterioară (după Voll) şanţuri prin care alunecă tendoanele muşchilor extensori de pe
faţa posterioară a antebraţului.
A: 1. Cap; 2. Tuberozitate; 3. Marginea interosoasă; 4. Faţă anterioară; 5. Procesul stiloidian;
6. Marginea anterioară; 7. Colul; 8. Circumferinţa capului radial – Faţa medială prezintă incizura ulnară (incisura ulnaris) pentru
articulaţia cu capul ulnei.
B: 1. Cap; 2. Col; 3. Marginea posterioară; 4. Faţa laterală; 5. Tuberculul dorsal; 6. Procesul stiloidian;
7. Faţa posterioară; 8. Marginea interosoasă; 9. Tuberozitate
– Faţa laterală se continuă distal cu procesul stiloidian al radiusului
(processus styloideus radii) ce se poate palpa. Pe această faţă se
– Faţa anterioară (facies anterior) prezintă în 1/3 mijlocie gaura găseşte un şanţ prin care trec tendoanele muşchilor abductor lung
nutritivă a osului (prin care pătrunde artera nutritivă a radiusu- şi extensor scurt al policelui.
lui, ramură a arterei interosoase anterioare). Deasupra acestei • Baza este porţiunea prin care radiusul se articulează cu oasele car-
găuri, în 1/3 superioară se găseşte un şanţ longitudinal în care se pului. Concavă în sens anteroposterior cât şi în sens transversal este
inseră muşchiul flexor lung al policelui, iar dedesubtul ei, în 1/3 împărţită printr-o creastă osoasă antero-posterioară în 2 câmpuri
inferioară se inseră muşchiul pătrat pronator.
54 55
articulare. Porţiunea laterală de formă triunghiulară serveşte pen-

tru articulaţia cu scafoidul în timp ce porţiunea medială patrulateră
pentru articularea cu semilunarul.
1
14 2
1 14
13 3
2 13
12
4
11 3 12
5
10 11
6
10
9
4 9 7
8 8
5
6
Figura 30: Oasele antebraţului drept: inserţii - normă posterioară (după Netter)
Figura 29: Oasele antebraţului drept: inserţii - normă anterioară (după Netter) 1. M. anconeu; 2. M. biceps brahial; 3. M. supinator; 4. M. lung. abductor al policelui; 5. M. rotund
pronator; 6. M. scurt extensor al policelui; 7. Radius; 8. M. brahioradial; 9. Ulna; 10. Extensor al
1. M. flexor superficial al degetelor (cap humero-ulnar); 2. M. rotund pronator (cap ulnar); indicelui; 11. M. lung extensor al policelui; 12. M. extensor ulnar al corpului (cap ulnar); 13. M. flexor
3. M. flexor profund al degetelor; 4. Ulna; 5. M. pătrat pronator; 6. M. brahioradial; 7. M. pătrat profund al degetelor; 14. M. flexor ulnar al corpului (cap ulnar)
pronator; 8. Radius; 9. M. flexor lung al policelui; 10. M. rotund pronator; 11. M. flexor superficial al
degetelor (cap radial); 12. M. supinator; 13. M. biceps brahial; 14. M. brahial
ULNA CUBITUSUL
Este un os lung şi pereche cu aspect de S italic în plan frontal, aşezat în
partea medială a antebraţului. Superior se articulează cu trohleea humeru-
sului şi cu capul radial.
56 57
Prezintă un corp (diafiza) prismatic triunghiular şi 2 extremităţi sau

epifize.
Orientare:
1. Superior extremitatea mai voluminoasă.

2. Anterior concavitatea acestei extremităţi.
3. Lateral marginea cea mai ascuţită a corpului.

a) Extremitatea superioară (epifiza proximală) este mai voluminoasă şi

formată din 2 proeminenţe osoase: una verticală olecranul, (ole-
cranon, procesul olecranian) care prelungeşte în sus corpul ulnei

şi alta orizontală şi proiectată înainte numită procesul coronoidian

(processus coronoideus).
Cele 2 proeminenţe circumscriu o cavitate articulară orientată anterior

numită incizura trohleară prin care ulna se articulează cu trohleea humerală.
– Olecranul (olecranon, procesul olecranian) prezintă:
1. o bază ce aderă de corpul osului şi 5 feţe:
2. anterioară ce formează segmentul vertical al incizurii trohleare,
3. posterioară, palpabilă sub piele,
4. medială, pentru inserţia muşchiului flexor ulnar al carpului,
5. laterală, pentru inserţia muşchiului anconeu,
6. superioară, pe care se inseră tendonul muşchiului triceps brachial.

– Procesul coronoidian (processus coronoideus) are forma unei pira-
mide patrulatere cu:
9 :
1. o bază orientată posterior,
2. un vârf uşor ascendent (ce pătrunde în fosa coronoidiană în mişca-
Figura 31: A - Ulna dreaptă - vedere anterioară, B - Ulna dreptă - vedere posterioară (după Voll)
rea de flexie a antebraţului) şi 4 feţe:
3. superioară, orizontală, ce se articulează cu trohleea humerală, A: 1. Incizura trohleară; 2. Tuberozitate; 3. Faţa anterioră; 4. Marginea interosoasă; 5. Cap; 6. Proce-
4. inferioară, pe care se inseră muşchiul rotund pronator, sul stiloidian; 7. Circumferinţa articulară; 8. Incizura radială; 9. Procesul coronoidian
5. medială, pe care se inseră ligamentul colateral ulnar şi
B: 1. Olecranul; 2. Incizura radială; 3. Marginea posterioară; 4. Faţa posterioară; 5. Procesul stiloidian
6. laterală, care prezintă o suprafaţă articulară numită incizura radială ulnar; 6. Capul; 7. Faţa medială; 8. Procesul coronoidian
a ulnei (incisura radialis), prin care ulna se articulează cu circum-
ferinţa capului radial. Distal de vârful apofizei coronoide se află o b) Corpul ulnei (corpus ulnae; diafiza) are 3 feţe: anterioară, posterioară
rugozitate numită tuberozitatea ulnei (tuberositas ulnae) pe care şi medială şi 3 margini: anterioară, posterioară şi laterală.
se inseră muşchiul brahial.
58 59
– Faţa anterioară (facies anterior) prezintă în porţiunea sa mijlocie SCHELETUL MÂINII OSSA MANUS
gaura nutritivă prin care trece artera nutritivă a ulnei (ramură a ar-
terei interosoase anterioare, din artera ulnară), iar în 1/4 inferioară Cuprinde 27 de oase din care:
o rugozitate pentru inserţia muşchiului pătrat pronator. – 8 carpiene (situate proximal)
– Faţa posterioară (facies posterior) prezintă în 1/3 superioară o – 5 metacarpiene (în porţiunea mijlocie formând scheletul palmei)
linie oblică cu traiect inferomedial ce delimitează deasupra sa – 14 falange (situate distal: formează scheletul degetelor)
o suprafaţă triunghiulară pe care se inseră muşchiul anconeu.
Cele 2/3 distale sunt împărţite printr-o linie verticală paralelă 30 1
cu marginile osului într-o suprafaţă medială (pe care se inseră
muşchiul extensor ulnar al carpului) şi o suprafaţă laterală (pe 2
care se inseră muşchii scurt supinator, abductor lung al police-
29 3
lui, extensor scurt al policelui, extensor lung al policelui şi ex- 28
tensor propriu al indexului.). 27 4
– Faţa medială (facies medialis) dă inserţie în cele 2/3 superioare
muşchiului flexor profund al degetelor.
5
– Marginea anterioară (margo anterior) începe la procesul coro- 26
6
noid şi se termină la procesul stiloidian. Dă inserţie muşchiului
2
flexor profund al degetelor (în cele 2/3 superioare) şi muşchiului 25
7
pătrat pronator (în 1/3 inferioară). 24 3
8
– Marginea posterioară (margo posterior) are aspectul unui S 23
9
22
alungit şi proemină sub piele. Cele 2/3 superioare servesc pen- 21 10
20
tru inserţia muşchilor flexor ulnar al carpului, extensor ulnar al 19 11
18 12 7
carpului şi flexor profund al degetelor. 17 13 9
– Marginea laterală sau interosoasă (margo interosseus) este 14
ascuţită în treimea sa medie şi se pierde în 1/3 distală a osului. 16 15 8
22 21 20 11 19
Proximal se bifurcă la nivelul incizurii radiale a ulnei, delimitând
o suprafaţă pe care se inseră muşchiul scurt supinator. Pe mar-
Figura 32: Oasele mâinii drepte - vedere anterioară (după Voll)
ginea laterală se inseră membrana interosoasă.
c) Extremitatea inferioară prezintă: 1. Falanga distală; 2. Falanga mijlocie; 3. Falanga proximală; 4. Falanga distală 1; 5. Falanga proximală
– capul ulnei (caput ulnae) ce prezintă pe faţa sa laterală o 1; 6. Oase sesamoide; 7. Metacarpianul 1; 8. Osul trapezoid; 9. Osul trapez; 10. Tuberculul osului
suprafaţă articulară (circumferentia articularis) care răspunde trapez; 11. Osul capitat; 12. Tuberculul osului scafoid; 13. Procesul stiloidian al radiusului; 14. Osul
scafoid; 15. Radiusul; 16. Ulna; 17. Capul ulnei; 18. Procesul stiloidian al ulnei; 19. Osul semilunar;
incizurii ulnare a radiusului şi 20. Osul piramidal; 21. Osul pisiform; 22. Osul cu cârlig; 23. Cârligul osului cu cârlig; 24. Baza metacar-
– procesul stiloidian (processus styloideus) ca o prelungire conică pianului 1; 25. Corpul metacarpianului 5; 26. Capul metacarpianului 5; 27. Baza falangei; 28. Corpul
îndreptată dorsal şi medial. falangei; 29. Capul falangei; 30. Tuberozitatea falangei distale
60 61
CARPIENELE OSSA CARPI

1
15

Figura 34: Oasele carpiene (după Voll)
3 1. Osul cu cârlig; 2. Osul piramidal; 3. Osul pisiform; 4. Osul semilunar; 5. Osul capitat; 6. Osul scafoid;
14 4 7. Osul trapezoid; 8. Tuberculul osului trapez
13 În rândul proximal dinspre lateral spre medial se găsesc următoarele

12 5 4 oase:
11
6 – SCAFOID (NAVICULAR) – SEMILUNAR – PIRAMIDAL - PISIFORM
10
7
SCAFOIDUL OS SCAPHOIDEUM
9 8 Are formă de barcă şi prezintă 6 feţe:
a) faţa superioară, convexă atât anteroposterior cât şi transversal
Figura 33: Oasele mâinii drepte - vedere posterioară (după Voll) se articulează cu faţeta articulară laterală triunghiulară de pe faţa
inferioară a extremităţii distale a radiusului;
1. Articulaţiile interfalangiene distale; 2. Articulaţiile metacarpofalangiene; 3. Osul capitat;
4. Osul cu cârlig; 5. Osul piramidal; 6. Procesul stiloidian; 7. Articulaţia radioulnară; 8. Ulna; 9. Radiu-
b) faţa inferioară, convexă în toate sensurile ce se articulează lateral
sul; 10. Osul semilunar; 11. Procesul stiloidian al radiusului; 12. Osul scafoid; 13. Osul trapez; cu trapezul şi medial cu trapezoidul;
14. Osul trapezoid; 15. Articulaţiile interfalangiene proximale c) faţa anterioară fără suprafeţe articulare;
d) faţa posterioară fără suprafeţe articulare;
e) faţa laterală ce prezintă un tubercul deasupra căruia se găseşte un
şanţ prin care trece artera radială;
f) faţa medială ce se articulează superior cu semilunarul, respectiv in-
ferior cu osul mare.
62 63
SEMILUNARUL OS LUNATUM TRAPEZUL OS TRAPEZIUM

Îmbracă ca o bonetă capul osului mare şi prezintă 6 feţe: Este un os neregulat ce prezintă 2 elemente de recunoaştere, tuber-
a) faţa superioară este convexă în toate sensurile şi se articulează cu culul (tuberculum ossis trapezii) pe faţa anterioară şi şaua de pe faţa infe-
faţeta articulară medială patrulateră de pe faţa inferioară a epifizei rioară.
distale a radiusului; a) Faţa superioară excavată se articulează cu scafoidul.
b) faţa inferioară concavă anteroposterior se articulează cu capul osu- b) Faţa inferioară în formă de şa se articulează cu baza metacarpianu-
lui mare, iar medial pe o suprafaţă îngustă cu osul cu cârlig; lui I.
c) faţa anterioară este rugoasă şi nearticulară; c) Faţa anterioară este brăzdată de un şanţ oblic prin care trece tendo-
d) faţa posterioară este rugoasă şi nearticulară;
nul muşchiului flexor radial al carpului (palmar mare).
e) faţa laterală se articulează cu scafoidul;
d) Faţa posterioară este nearticulară.
f) faţa medială se articulează cu piramidalul.
e) Faţa laterală este nearticulară.
PIRAMIDALUL OS TRIQUETRUM f) Faţa medială se articulează cu trapezoidul, iar în porţiunea inferioa-
ră şi cu o porţiune îngustă din baza metacarpianului II.
Are aspectul unui trunchi de piramidă, sau văzut din anterior aspect de
gheată. Prezintă 6 feţe: TRAPEZOIDUL OS TRAPEZOIDEUM
a) faţa superioară se articulează cu ligamentul triunghiular ce este un
Este un os neregulat, mai mic decît trapezul cu aspect de cizmuliţă
fibrocartilaj situat între faţa inferioară a extremităţii distale a ulnei
dacă este văzut din profil. Prezintă şase feţe:
şi faţa superioară a osului piramidal;
a) Faţa superioară se articulează cu scafoidul.
b) faţa inferioară ce se articulează cu osul cu cârlig;
b) Faţa inferioară se articulează cu baza metacarpianului II.
c) faţa anterioară cu aspect ovalar ce se articulează cu pisiformul; c) Faţa anterioară este nearticulară.
d) faţa anterioară este nearticulară; d) Faţa posterioară este nearticulară.
e) faţa medială este nearticulară; e) Faţa laterală se articulează cu trapezul.
f) faţa laterală care se articulează cu semilunarul. f) Faţa medială se articulează cu osul mare.
PISIFORMUL OS PISIFORMAE, OSUL LENTICULAR OSUL MARE OS CAPITATUM, CAPITAT
Este situat anterior de celelalte oase ale carpului. Pe faţa sa posterioa- Este cel mai masiv os din masivul carpian. Seamănă cu un dop de şam-
ră prezintă o suprafaţă articulară concavă ce corespunde suprafeţei in-
panie.
vers conformate de pe faţa anterioară a piramidalului.
a) Faţa superioară convexă în toate planurile se articulează cu concavi-
Este solidarizat puternic de tendonul muşchiului flexor ulnar al carpului.
Rândul distal este alcătuit dinspre lateral spre medial de următoarele tatea semilunarului, iar spre lateral se articulează uşor cu scafoidul.
4 oase: b) Faţa inferioară se articulează cu baza metacarpianului II, III şi IV.
– TRAPEZ – TRAPEZOID - OSUL MARE (OSUL CAPITAT) - OSUL CU c) Faţa anterioară prezintă un şanţ la nivelul colului.
CÂRLIG d) Faţa posterioară prezintă apofiza osului mare.
64 65
e) Faţa laterală se articulează cu scafoidul şi trapezoidul. – o faţă anterioară uşor excavată;

f) Faţa medială se articulează cu osul cu cârlig. – o faţă posterioară ce prezintă 2 tuberculi şi un şanţ;
– o faţă laterală;
OSUL CU CÂRLIG OS HAMATUM – o faţă medială ce prezintă câte două suprafeţe articulare mici
Prezintă un cârlig (hamulus ossis hamati) pe faţa anterioară a osului. pentru baza metacarpienelor adiacente.
a) Faţa superioară prezintă o creastă ce se articulează cu semilunarul. b) un corp rotunjit (corpus ossis metacarpi) în jumătatea superioară şi
b) Faţa inferioară se articulează cu baza metacarpienelor IV şi V. prismatic triunghiular în jumătatea inferioară prevăzut cu 3 feţe:
c) Faţa anterioară prezintă cârligul (apofiza unciformă). – faţa laterală;
d) Faţa posterioară este nearticulară. – faţa medială;
e) Faţa medială este nearticulară. – faţa posterioară.
f) Faţa laterală se articulează cu osul mare. Corpul este uşor recurbat cu concavitatea dispusă anterior.
Cârligul este recurbat, avînd capul neted şi rotunjit. Pe vârf se prinde c) o extremitate distală (caput ossis metacarpi; inferioară, falangiană,
ligamentul inelar anterior al carpului. Superior şi aproape de baza de im- capul metacarpianului) rotunjită, care se articulează cu baza primei
plantare se găseşte un şanţ prin care trece ramura profundă al nervului falange.
cubital (ulnar) şi artera cubitopalmară.
Cele 8 oase ale carpului descriu în ansamblu un cerc cu convexitatea Caractere specifice
anterior formând şanţul carpian. Şanţul este mărginit lateral de tuberculul 1. Metacarpianul I (metacarpale I) este cel mai scurt şi cel mai volumi-
scafoidului şi de trapez, iar medial de pisiform şi de apofiza unciformă. nos.
Cele 2 margini sunt legate prin ligamentul inelar anterior al carpului ce 2. Metacarpianul IV (metacarpale IV) este cel mai subţire.
transformă şanţul în canal prin care trec tendoanele muşchilor flexori ai 3. Metacarpienele II (metacarpale II), III (metacarpale III) şi V (metacar-
degetelor şi nervul median. pale V) urmează în ordine descrescândă.
4. Aspectul bazei metacarpienelor:
METACARPIENELE OSSA METACARPALIA – în formă de şa pentru metacarpianul I,
– în formă de furcă pentru metacarpianul II,
Sunt în număr de 5 şi se numără dinspre lateral (radial) spre medial – în formă de vârf pentru metacarpianul III,
(ulnar). – rugos pentru metacarpianul IV,
Caractere comune – unituberculos pentru metacarpianul V.
Metacarpienele prezintă:
a) o extremitate proximală (basis ossis metacarpi; carpiană, superioa- FALANGELE PHALANGES
ră), neregulată, cu formă caracteristică pentru fiecare metacarpian
în parte. În general această extremitate prezintă o formă prismatic Formează scheletul degetelor. Degetele în număr de 5 sunt numerota-
patrulateră cu: te lateromedial de la I la V: policele sau degetul mare (pollex), indicele
– o faţă superioară articulară cu rândul distal de carpiene, sau degetul indicator (index), degetul mediu (digitus medius), degetul
inelar (digitus anularis) şi auricularul sau degetul mic (digitus minimus).
66 67
Scheletul degetelor este alcătuit din 3 falange cu excepţia degetului mare

(policele) care are doar două falange. Falangele prezintă:
a) o bază (basis phalangis) ce se articulează cu capul metacarpianului

corespunzător;
b) un corp (corpus phalangis) cu:
– o faţa ventrală (palmară) concavă;

– o faţă dorsală convexă.
c) un cap ( trochlea phalangis; trohlee distală, trochleea phalangis, ca-
put phalangis).

FALANGA I PHALANX PROXIMALIS; PROXIMALĂ

Este în general cea mai puternică. Extremitatea proximală are formă
de cavitate. Figura 35: Scheletul mâinii drepte: inserţii: normă anterioară (după Netter)
1. M. flexor ulnar al carpului; 2. M. extensor ulnar al carpului; 3. M. flexor superficial al degetelor;

FALANGA II PHALANX MEDIA; MIJLOCIE, FALANGINĂ 4. M. flexor profund al degetelor; 5. M. flexor lung al policelui; 6. M. flexor radial al carpului;
7. M. lung abductor al policelui
Este mai scurtă. Baza prezintă o suprafaţă acoperită de un cartilaj cu
două povârnişuri, despărţite printr-o creastă mediană, care se articulează
cu trohleea falangei I.

FALANGA III PHALANX DISTALIS; DISTALĂ, UNGHIALĂ,
FALANGETĂ
Este prevăzută cu o extremitate distală având forma unei potcoave cu

marginea distală convexă numită tuberozitate unghială (tuberositas pha-
langis distalis) care serveşte ca suport unghiei.

Figura 36: Scheletul mâinii drepte: inserţii: normă posterioară (după Netter)
1. M. flexor radial al carpului (pe baza metacarpianului al II-lea); 2. M. abductor lung al policelui;
3. M. extensor scurt al policelui; 4. M. flexor lung al policelui; 5. M. extensor al indicelui;
6. M. extensor al degetelor (lateral); 7. M. flexor profund al degetelor, pe baza falangelor distale;
8. M. extensor al degetelor (central); 9. M. extensor ulnar al carpului
68 69
1.5. SCHELETUL MEMBRELOR ossis ischii). La limita între corp şi ramură se situează tuberozitatea
ischiadică.
– Pubele (os pubis) reprezintă porţiunea anteroinferioară a osului.
INFERIOARE Prezintă un corp (corpus ossis pubis) ce se continuă anterior cu
ramura superioară. Aceasta la rândul său se continuă cu ramura
OSSA MEMBRI INFERIORIS inferioară (ramus inferior ossis pubis). Corpul formează porţiunea
anteroinferioară a acetabulului.
Ramura inferioară a pubelui formează împreună cu ramura ischionului
În alcătuirea scheletului membrelor inferioare intră scheletul centu-
ramura ischiopubiană. La unirea ilionului cu pubele se situează eminenţa
rii pelviene şi scheletul părţii libere a membrelor inferioare propriuzise
iliopectinee (eminentia iliopectinea).
(tabelul 9).
Prezintă două feţe, 4 margini şi 4 unghiuri.
CENTURA PELVIANĂ Orientare:

1. Posterior marginea care prezintă o mare scobitură
CINGULUM MEMBRI INFERIORIS 2. Lateral faţa prevăzută cu o cavitate emisferică
3. În jos scobitura acestei cavităţi.
Centura membrului inferior se compune din 2 oase coxale. Centura
este formată din oase prin care membrul inferior se prinde de scheletul a) Faţa laterală (externă) prezintă 3 zone care enumerate craniocaudal
axial al trunchiului (coloana vertebrală). Cele 2 coxale sunt unite anterior sunt:
prin simfiza pubiană, iar posterior cu sacrul ce se înfige ca o pană între • Faţa gluteală a aripii osului iliac, (facies glutea ossis ilii, suprafaţa
coxalul drept şi stâng. gluteală) uşor escavată în porţiunea ei mijlocie pe care se găseşte
gaura nutritivă principală a osului. Prezintă 3 linii semicirculare:
COXALUL OS COXAE 1. Linia gluteală anterioară (linea glutea anterior) care pleacă
de la nivelul marii scobituri ischiadice (situată pe marginea
Este un os lat şi pereche cu aspect de elice, de formă patrulateră care posterioară a osului), se îndreaptă în sus şi înainte şi se
participă la formarea pelvisului osos. Rezultă din contopirea a 3 oase: termină pe marginea superioară a coxalului lângă spina iliacă
ilion, ischion şi pube care la adult se sudează.
anterosuperioară.
– Ilionul (os ilium) este situat în partea superioară a coxalului, limita
sa inferioară fiind dată de o linie convenţională ce trece prin 2. Linia gluteală posterioară (linea glutea posterior) care
treimea superioară a acetabulului. Prezintă o porţiune superioară pleacă tot de pe marea scobitură ischiadică, se îndreaptă în
turtită numită aripa osului iliac (ala ossis ilii) şi un corp (corpus ossis sus (aproape vertical) şi se termină pe marginea superioară
ilii) care participă la formarea acetabulului. a osului la unirea treimii posterioare cu cele 2/3 anterioare.
– Ischionul (os ischii) înconjură posterior şi inferior gaura obturată. 3. Linia gluteală inferioară (linea glutea inferior) care se
Este format din corp (corpus ossi ischii) ce formează porţiunea îndreaptă de la marea scobitură ischiadică către marginea
posteroinferioară a acetabulului şi din ramura ischionului (ramuss anterioară a osului.
70 71
18 1
1
18
17
17 19 1
16
2
2 2 18 2
16
33 17
15 33
4 3
15 14 4
5
5 6 16
14 6 13 7
7 4
8
8 15
13 12 9 14 5
9
12 10 13
10 6
11 12
11
A B 11
Figura 37: Osul coxal drept - vedere laterală (A - după Voll, B - piesă muzeu) 10 77
9 8
1. Creasta iliacă; 2. Spina iliacă anterosuperioară; 3. Linia gluteală inferioară; 4. Spina iliacă
anteroinferioară; 5. Sprânceana acetabulară; 6. Suprafaţa semilunară a acetabulului; 7. Fosa Figura 38: Osul coxal drept - vedere medială (după Voll)
acetabulului; 8. Incizura acetabulului; 9. Tuberculul pubian; 10. Gaura obturată; 11. Tuberozitatea
ischiadică; 12. Mica incizură ischiadică; 13. Spina ischiadică; 14. Marea incizură ischiadică; 15. Spina 1. Tuberozitatea iliacă; 2. Spina iliacă posterioară; 3. Faţa auriculară; 4. Corpul ischionului; 5. Spina
iliacă posteroinferioară; 16. Spina iliacă posterosuperioară; 17. Faţa gluteală a aripii osului iliac; ischiadică; 6. Ramura ischionului; 7. Tuberzotitatea ischiadică; 8. Gaura obturată; 9. Ramura
18. Linia gluteală anterioară inferioară a pubelui; 10. Faţa simfizară; 11. Corpul pubelui; 12. Tuberculul pubian; 13. Creasta
pectineală; 14.Ramura superioară; 15. Linia arcuată; 16. Spina iliacă anteroinferioară; 17. Spina iliacă
anterosuperioară; 18. Fosa iliacă; 19. Creasta iliacă
72 73
Cele 3 linii delimitează 4 câmpuri: unul mic posterior situat între linia Fosa iliacă (fossa iliaca) situată deasupra liniei arcuate dă inserţie
gluteală posterioară şi marginea posterioară a osului (pe care se inseră muşchiului iliac şi prezintă în partea ei posterioară una din găurile nutri-
muşchiul gluteu mare), unul mijlociu situat între linia gluteală posterioară tive ale osului.
şi cea anterioară (pe care se inseră muşchiul gluteu mijlociu), unul anterior Porţiunea inferioară situată sub linia arcuată prezintă la rândul său (în
(pe care se inseră muşchiul gluteu mic) şi unul inferior (pe care se inseră sens posteroanterior şi inferior):
muşchiul drept femural). 1. Suprafaţa sacropelvină (facies sacropelvica ossis ilii) alcătuită din
– Cavitatea acetabulară (acetabulum; cavitatea cotiloidiană) este o tuberozitatea iliacă, o rugozitate puternică (destinată inserţiei liga-
cavitate profundă emisferică. Serveşte la articulaţia cu femurul.
mentelor sacroiliace) şi faţa auriculară (facies auricularis), o supra-
Acetabulul prezintă o circumferinţă proeminentă şi ascuţită numită
faţă asemănătoare cu pavilionul urechii care se articulează cu o
sprânceana cotiloidă (supercilium acetabuli) care este întreruptă de 3 inci-
faţă asemănătoare de pe osul sacru cu care formează articulaţia
zuri din care scobitura sau incizura acetabulului (incizura acetabuli) este
cea mai profundă. Scobitura acetabulului este situată imediat deasupra sacroiliacă.
găurii obturate şi transformată pe viu într-o gaură datorită ligamentului 2. O suprafaţă plană situată dedesubtul feţei auriculare ce răspunde
transvers al acetabulului (o formaţiune fibrocartilaginoasă). acetabulului.
Adâncimea acetabulului este în medie de 12 mm la un an, 16 mm la 3. Gaura obturată care se găseşte înaintea feţei plane.
5 ani şi 22-30 mm la adult. Diametrul vertical are valori cuprinse între c) Marginea superioară sau creasta iliacă (crista iliaca) se întinde în-
50-60 mm, iar cel orizontal între 45. 60 mm. tre spina iliacă anterosuperioară şi spina iliacă posterosuperioară,
Suprafaţa interioară a acetabulului prezintă suprafaţa semilunară fiind cea mai groasă margine. Prezintă tuberculul fesierului mi-
(facies lunata) care este articulară şi care încadrează fosa acetabulului jlociu (tuberculul gluteal) situat la 5-6 cm dorsal de spina iliacă
(nearticulară, de formă patrulateră). anterosuperioară.
– Gaura obturată (foramen obturatum) de formă aproximativ ovalară Are o buză externă (pe care se inseră muşchiul oblic extern şi muşchiul
prezintă un cadru osos alcătuit din pube şi ischion, fiind limitată în dorsal mare), un interstiţiu (de pe care pleacă muşchiul oblic intern) şi o
cea mai mare parte printr-o margine ascuţită ca o creastă excep- buză internă (pe care se inseră muşchiul transvers şi pătrat al lombelor).
tând porţiunea superioară unde este înlocuită de un şanţ numit d) Marginea anterioară este situată între spina iliacă anterosuperioară
şanţul obturator (sulcus obturatorius). La omul viu gaura obturată şi simfiza pubiană. Este formată dintr-o porţiune oblică ce aparţine
este acoperită de membrana obturatoare, iar şanţul transformat în
ilionului şi o porţiune orizontală ce aparţine pubelui. Prezintă
canal prin care trec vasele şi nervul obturator.
următoarele elemente:
b) Faţa medială prezintă: Pe latura iliacă:
Linia arcuată (linea arcuata) cu traiect oblic de sus în jos şi dinapoi- 1. Spina iliacă anterosuperioară (spina iliacă anterior superior) pe
înainte ce reprezintă limita între pelvisul mare (bazinul mare) şi pelvisul care se inseră muşchiul croitor şi tensor al fasciei lata precum şi
mic (bazinul mic). Linia arcuată împarte faţa medială în 2 porţiuni: una ligamentul inghinal. Spina se palpează sub piele.
superioară şi cealaltă inferioară. 2. Incizura iliacă anterioară (incisura iliaca anterior) prin care trece
nervul cutanat femural lateral.
74 75
3. Spina iliacă anteroinferioară (spina iliaca anterior inferior) pe care major). Muşchiul piriform împarte incizura într-un comparti-
se inseră tendonul direct al muşchiului drept femural. ment superior prin care trec vasele gluteale superioare şi ner-
4. O scobitură (depresiune) prin care trece muşchiul iliopsoas. Pe vul gluteal şi un compartiment inferior prin care trec vasele
latura pubiană: ruşinoase interne, vasele gluteale inferioare, nervul ischiadic,
5. Eminenţa iliopubiană (eminentia iliopubica) pe care se inseră ban- nervul gluteal inferior, nervul ruşinos intern, nervul anal, nervul
deleta iliopectinee şi tendonul muşchiului psoas mic. gemenului inferior şi pătratului femural.
6. Suprafaţa pectineală (pecten ossis pubis) ce răspunde muşchiului 4. Spina ischiadică (spina ischiadica) pe care se inseră muşchii ge-
pectineu şi vaselor femurale, mărginită anterior de creasta obtura- men superior, ridicător anal şi coccigian precum şi ligamentul
toare (crista obturatoria) şi posterior de creasta pectineală. sacrospinal.
7. Tuberculul pubian (tuberculum pubicum) ce se poate explora sub 5. Mica scobitură ischiadică (incisura ischiadica minor) prin care
piele, situat la vârful suprafeţei pectineale, pe care se inseră liga- trec muşchiul obturator intern, vasele şi nervul ruşinos intern.
mentul inghinal. 6. Tuberozitatea ischiadică prezentată mai sus.
8. Creasta pubelui (crista pubica) situată medial de tubercul pe care g) Unghiul anterosuperior este format de spina iliacă anterosuperioară
se inseră muşchiul drept abdominal şi piramidal al abdomenului. care este palpabilă sub piele.
e) Marginea inferioară se întinde între unghiul pubelui şi tuberozi- h) Unghiul anteroinferior este format de unghiul pubelui.
tatea ischiadică. Porţiunea sa verticală prezintă sub unghiul pu- i) Unghiul posteroinferior este reprezentat de tuberozitatea
bian o suprafaţă ovală, faţa pubiană (facies symphysialis) care se ischiadică.
articulează cu osul coxal de partea opusă, cu care formează simfiza j) Unghiul posterosuperior este reprezentat de spina iliacă posterosu-
pubiană. perioară.
Porţiunea sa oblică uneşte marginea inferioară a simfizei pubiene cu
tuberozitatea ischiadică, dând inserţie muşchilor gracilis, adductor mare
şi transvers profund al perineului precum şi rădăcinii corpului cavernos al
penisului şi fasciei perineale mijlocii.
f) Marginea posterioară este cuprinsă între spina iliacă posterosuperi-
oară şi tuberozitatea ischiadică. La nivelul acestei margini se întâl-
nesc:
1. Spina iliacă posterosuperioară (spina iliaca posterior superior)
pe care se inseră ligamentele sacroiliac dorsal (lig. sacroiliaca
dorsalia) şi sacrotuberal (lig. sacrotuberale), precum şi muşchiul
gluteu mare.
2. Spina iliacă posteroinferioară (spina iliaca posterior inferior) pe
care se inseră ligamentul sacroiliac dorsal.
3. Marea scobitură sau scobitura ischiadică (incisura ischiadica
76 77
2
11
3
10 13
1 4
9 2
5
12
3
11
4 10
5 9
6 8
7 77
8
6
Figura 39: Coxalul drept: inserţii - normă anterioară (după Netter)
Figura 40: Coxalul drept: inserţii - normă posterioară (după Netter)
1. M. piriform; 2. M. pectineu; 3. M. adductor lung; 4. M. adductor mare; 5. M. gracilis
6. M. obturator extern; 7. ; 8. M. pătrat femural; 9. M. drept femural; 10. M. croitor; 11. M. iliac 1. M. gluteu mijlociu; 2. M gluteu mic; 3. M. tensor al fasciei lata; 4. M. croitor; 5. M. drept femural;
6. M. semimembranos; 7. M. biceps femural, capul lung şi M. semitendinos; 8. M. adductor mare;
9. M. obturator intern; 10. M. pătrat femural; 11. M. gemen pelvin inferior;
12. M. gemen pelvin superior; 13. M. gluteu mare
78 79
BAZINUL OSOS 15
2
15
2 1
1
Este o formaţiune anatomică complexă care face legătura dintre coloa- 3
3
na vertebrală şi membrele inferioare. Osul sacru ce se continuă cu coc- 14
4 14 4
cigele se articulează cu cele două oase coxale (care formează centura 13 5 13
pelvină) şi împreună alcătuiesc bazinul sau pelvisul osos. 12 6 12
5
18 19 2 3 18 11 7 11 6
11 3 12 10 7
12 10 8
17 17 9
4 4 9
16 8
15 16
5 5
14 15 Figura 42: Pelvisul osos - vedere posterioară (după Voll)
6 6
14 7
13 7 1. Canalul sacral; 2. Procesul articular superior; 3. Osul iliac; 4. Creasta sacrală mediană; 5. Hiatul
13 8
12 8 sacral; 6. Sprânceana acetabulară; 7. Pubele; 8. tTuberozitatea ischiadică; 9. Coccigele; 10. Gaura
9 11 obturată; 11. Spina ischiadică; 12. Găuri sacrale dorsale; 13. Spina iliacă posteroinferioară; 14. Spina
11 10 10
iliacă posterosuperioară; 15. Creasta iliacă
Figura 41: Pelvisul osos - vedere anterioară (după Voll) 1. CIRCUMFERINŢA SUPERIOARĂ (BAZA MARE) este formată din baza
sacrului, creasta iliacă, marginea anterioară a coxalului şi marginea superi-
1. Promontoriu; 2. Faţa pelvină a sacrului; 3. Aripioara sacrului; 4. Spina iliacă anterosuperioară; oară a simfizei pubiene. La nivelul circumferinţei superioare se găsesc ur-
5. Spina iliacă anteroinferioară; 6. Linia pectineală; 7. Acetabulul; 8. Simfiza pubiană; 9. Osul ischion;
10. Unghiul subpubian; 11. Gaura obturată; 12. Spina ischidiacă; 13. Tuberculul pubian; mătoarele diametre:
14. Găuri sacrale pelviene; 15. Spina iliacă posteroinferioară; 16. Articulaţia sacroiliacă; – bispinos posterior ce uneşte spinele iliace posterosuperioare având
17. Fosa iliacă; 18. Creasta iliacă; 19. Procesul articular superior valori normale cuprinse între 8-10 cm;
Bazinul are forma unui trunchi de con cu baza mare în sus şi baza mică în – bispinos anterior ce uneşte spinele iliace anterosuperioare, având
jos. La noul născut bazinul este foarte mic. La pubertate el se diferenţiază valori normale cuprinse între 24-25 cm;
în funcţie de sex. La femeie devine mai larg, dar mai puţin înalt, cu o simfiză – bispinos inferior ce separă spinele iliace anteroinferioare, având va-
pubiană mai îngustă şi cu o scobitură sciatică mai deschisă. lori normale de aproximativ 20 cm;
La nivelul bazinului se produc mişcări minime ce sunt mai accentuate – bispinopubian ce separă tuberculii pubieni, având valori normale
la tineri. Mişcările de basculă ale sacrului efectuate în jurul unui ax trans- de aproximativ 4 cm;
versal ce trece prin partea sa superioară sunt numite mişcări de nutaţie şi – bicret (transvers maxim) ce separă punctele cele mai îndepărtate
contranutaţie. ale crestei iliace, având valori normale de aproximativ 29 cm;
Prezintă o circumferinţă superioară sau baza mare, o circumferinţă in- – bitrohanterian, cu valori normale cuprinse între 31-32 cm. Ansam-
ferioară sau baza mică şi două suprafeţe: una exterioară sau exopelvină şi blul de măsurători ce vizează aceste diametre se numeşte pel-
alta interioară sau endopelvină. vimetrie externă.
80 81
Măsurarea acestor diametre face parte din practica obstetricienilor este formată din promontoriu, marginea anterioară a aripioarelor
şi este foarte necesară pentru a prognostica o desfăşurare normală a sacrului, liniile arcuate, crestele pectineale, marginea superioară a
sarcinii. simfizei pubiene.
2. CIRCUMFERINŢA INFERIOARĂ (BAZA MICĂ) mai este cunoscută şi Strâmtoarea superioară are forma unui as de cupă. La nivelul său se
sub numele de strâmtoarea inferioară a bazinului. Este formată găsesc următoarele diametre:
anterior de marginea inferioară a simfizei pubiene, lateral de cele – sagitale reprezentate de:
două tuberozităţi ischiadice şi posterior de vârful coccigelui. Sim- a) diametrul promontosuprapubian, cu valori normale de apro-
fiza pubiană este legată de tuberozităţile ischiadice prin ramurile ximativ 11 cm;
ischiopubiene, în timp ce tuberozităţile ischiadice sunt legate de b) diametrul promontoretropubian, cu valori normale de apro-
sacru şi coccige prin ligamentele sacrotuberale şi sacrospinoase. ximativ 10,5 cm;
Ramurile ischiopubiene alcătuiesc arcul pubian. c) diametrul promontosubpubian cu valori normale de 11,5 cm, ce
Axul strâmtorii inferioare uneşte sacrul de la nivelul primei vertebre este măsurat cu ajutorul tuşeului vaginal.
sacrate cu un punct situat înaintea anusului. – transversale (diameter transversa) reprezentate de:
Planul strâmtorii inferioare trece prin vârful coccigelui şi marginea in- a) diametrul transversal maxim, cu valori normale de 13,5 cm;
ferioară a simfizei pubiene. Formează cu orizontala un unghi de 10 grade, b) diametrul transversal clinic (util), de aproximativ 12,5 cm;
unghi ce se anulează în decubit dorsal. c) diametrul transversal anterior, cu valori normale de aproxima-
La nivelul circumferinţei inferioare se găsesc următoarele diametre: tiv 11,5 cm.
– coccisubpubian (anteroposterior) ce uneşte vârful coccigelui cu – oblice (diameter oblique) reprezentate de:
marginea inferioară a simfizei pubiene, cu valori normale de aprox- a) diametrul oblic drept, cu valori normale de aproximativ
imativ 9,5 cm; 12,5 cm;
– biischiadic (transversal) ce uneşte feţele mediale ale celor două tu- b) diametrul oblic stâng, cu valori normale de aproximativ 12,5 cm.
berozităţi ischiadice; cu valori normale de aproximativ 11 cm; Strâmtoarea superioară împarte suprafaţa endopelvină într-o
– oblice, drept respectiv stâng, ce unesc mijlocul ligamentului sacro- porţiune situată deasupra ei numită pelvisul mare şi una situată
spinos cu mijlocul ramurii ischiopubiene de partea opusă, cu valori dedesubtul ei numită pelvisul mic.
normale cuprinse între 11-12 cm. Axul strâmtorii superioare este reprezentat de o perpendiculară ce
3. SUPRAFAŢA EXOPELVINĂ (EXTERIOARĂ) este formată anterior de cade în centrul planului strâmtorii, oblic în jos şi înapoi, unind ombilicul
faţa anterioară a simfizei pubiene, unghiurile pubelui şi găurile obtu- cu coccigele.
rate, lateral de feţele laterale ale coxalelor (cu faţa gluteală, aceta- Planul strâmtorii superioare este orientat dinapoi înainte şi de sus în
jos trecând prin promontoriu şi marginea superioară a simfizei pubiene.
bulul şi tuberozitatea ischiadică de partea dreaptă respectiv stângă)
Promontoriul este situat la 9-10 cm deasupra simfizei pubiene. În staţiune
şi posterior de feţele dorsale ale sacrului şi cocigelui, marginile pos-
verticală planul strâmtorii superioare formează un unghi de 60º cu
terioare ale oaselor coxale precum şi de scobiturile sacroischiadice.
orizontala ce trece prin marginea inferioară a simfizei pubiene numit
4. SUPRAFAŢA ENDOPELVINĂ (INTERIOARĂ) conţine linia terminală
unghiul de înclinaţie a pelvisului. În decubit dorsal unghiul de înclinaţie se
ce delimitează strâmtoarea superioară a pelvisului. Linia terminală
reduce la 45º.
82 83
Axul pelvisului mic uneşte centrul planurilor strâmtorii superioare re-

spectiv strâmtorii inferioare la egală distanţă de pereţii excavaţiei. Axul
este curb şi paralel, cu concavitatea feţei anterioare a sacrului îmbrăţişând
simfiza în concavitatea lui.
În staţiune verticală pelvisul mic apare foarte înclinat faţă de coloana

vertebrală deoarece planul strâmtorii superioare aşa cum am amintit ante-
rior este orientat dinapoi înainte şi de sus îm jos trecând prin promontoriu
şi marginea superioară a simfizei pubiene.
În mod normal pereţii pelvisului măsoară posterior aproximativ 16 cm,
lateral 9-10 cm şi anterior 4,5-5 cm.
Figura 43: Diametrele strâmtorii superioare a bazinului
1. Siametrul promonto-retropubian; 2. Siametrul transversal maxim;

SCHELETUL PĂRŢII LIBERE A
3. Siametrul oblic stâng; 4. Siametrul oblic drept
MEMBRULUI INFERIOR
PELVISUL MARE situat deasupra strâmtorii superioare este format din
cele 2 fose iliace şi de aripioarele sacrului. Este mărginit în sus de circumfe- PARS LIBERA MEMBRI INFERIORIS
rinţa superioară.
Topografic pelvisul mare aparţine abdomenului. Este alcătuit din 3 segmente: scheletul coapsei, scheletul gambei şi
PELVISUL MIC (EXCAVAŢIA PELVINĂ; CANALUL PELVIAN) este situat scheletul piciorului (tabelul 9).
între strâmtoarea superioară şi strâmtoarea inferioară. Tabelul 3. Oasele scheletului membrului inferior
Este format posterior de faţa anterioară a sacrului şi a coccigelui, lateral FEŢE MARGINI UNGHIURI EXTREMITĂŢI PARTICU-
de suprafeţele plane ce răspund acetabulului şi găurilor obturate din dreap- LARITĂŢI
ta respectiv stânga şi anterior din faţa posterioară a simfizei pubiene. COXAL superioară
laterală anterosuperior os lat ca o elice
Prezintă relieful strâmtorii mijlocii. medială
anterioară posterosuperior
Strâmtoarea mijlocie este formată posterior de o linie transversală ce inferioară anteroinferior
trece între vertebrele 4 şi 5 ale sacrului, lateral de marginile superioare posterioară posteroinferior
ale ligamentelor sacrospinoase şi spinelor ischiadice din dreapta respectiv FEMUR anterioară laterală de înclinaţie de superioară os lung
stânga, şi anterior de o linie curbă ce se întinde de la spinele ischiadice la laterală medială declinaţie inferioară
1/3 inferioară a feţei posterioare a simfizei pubiene. medială posterioară
Strâmtoarea mijlocie răspunde liniei de inserţie a diafragmei pelvine. ROTULĂ anterioară laterală bază os scurt
posterioară medială vârf
84 85
FEŢE MARGINI UNGHIURI EXTREMITĂŢI PARTICU- 1 2 1

LARITĂŢI
12 2
TIBIE medială anterioară superioară os lung
laterală medială inferioară 11 3
3
posterioară laterală
PER- laterală anterioară superioară os lung, subţire
ONEU medială medială inferioară
posterioară laterală
TARS superioară rând med. astragal: de rând post. 7 oase scurte
inferioară talus, rotaţie, de astragal, aşezate pe 2 4
4
laterală navicular, înclinaţie şi de calcaneu rânduri
medială cuneiforme declinaţie rând ante-
anterioară rând lat. rior navicular,
posterioară calcaneu, cuboid,
cuboid cuneiforme
META- superioară medială anterioară 5 oase alungite
5
TARS medială laterală posterioară 5
laterală inferioară 6
10
FALANGE plantară laterală posterioară 14 falange, 2 10 6
9
dorsală medială anterioară la haluce, 3 la 7
9
degetele II-V 87
SCHELETUL COAPSEI Figura 44: Femurul drept - normă anterioară (A - după Voll, B - piesă muzeu)
Este format din femur căruia la nivelul genunchiului i se adaugă şi ro- 1. Capul femural; 2. Colul femural; 3. Trohanterul mic; 4. Corpul femural; 5. Tuberculul adductorului
mare; 6. Epicondilul medial; 7. Condilul medial; 8. Faţă patelară; 9. Condilul lateral; 10. Epicondilul
tula (patela). lateral; 11. Linia intertrohanterică; 12. Trohanterul mare
FEMURUL FEMUR Orientare:

1. În sus extremitatea cotită.
Este un os lung şi pereche, fiind cel mai lung os din scheletul corpului. 2. Medial suprafaţa sferică şi articulară a acestei extremităţi.
Este torsionat în axul său vertical şi îndreptat oblic pe schelet de sus în jos 3. Posterior marginea cea mai aspră a osului.
şi lateromedial. Între cele 2 femure se formează un unghi de ecartare care
măsoară în medie 16º la bărbat şi 20º la femeie. Prezintă un corp (diafiză)
şi două extremităţi: superioară (epifiza superioară) şi inferioară (epifiza
inferioară).
86 87
21 • Colul femurului (collum femoris) este o coloană osoasă puternică
1
20 1 21 turtită anteroposterior ce uneşte capul cu restul osului. Axul
2
19 2 colului formează cu axul diafizei unghiul de înclinaţie (unghiul
3 cervicodiafizar) care măsoară 125-130º. Axul colului formează cu
18 18
17 axul transversal al extremităţii inferioare un alt unghi numit ung-
17
4 hiul de declinaţie, care măsoară în medie 12º. Mărirea unghiului de
înclinaţie duce membrul inferior în abducţie (coxa valga), în timp
ce micşorarea lui duce membrul inferior în adducţie (coxa vara).
Mărirea unghiului de declinaţie pune membrul inferior în rotaţie
5 5 medială în timp ce micşorarea sau reducerea lui la zero duce mem-
6 6 brul inferior în rotaţie laterală.
Colul prezintă o faţă anterioară delimitată de linia intertrohanterică
(linia intertrochanterica) pe care se inseră capsula articulară şi o faţă poste-
rioară limitată lateral de creasta intertrohanterică (crista intertrochanteri-
16 7
16 7 ca) situată în întregime extracapsular. În porţiunea sa mijlocie se găseşte o
15 8 8 ridicătură osoasă pe care se inseră muşchiul pătrat femural. Colul prezintă
14 9 de asemenea o margine proximală ce leagă capul de marele trohanter şi o
15
10 10 margine distală care coboară la micul trohanter.
11 14
11 Colul reprezintă o componentă esenţială în transmiterea greutăţii cor-
13 12 12 pului de la bazin la membrul inferior, ceea ce explică sistemul de bolţi tra-
13 beculare întâlnit la acest nivel. La oamenii în vârstă acest sistem trabecu-
lar slăbeşte favorizând apariţia mai frecventă de fracturi la acest nivel,
Figura 45 :Femurul drept - normă anterioară (A - după Voll; B - piesă muzeu) agravate de formarea dificilă a calusului.
Trohanterul mare (trochanter major) este o proeminenţă patrulateră
1. Capul femural; 2. Colul femural; 3. Trohanterul mic; 4. Corpul femural; 5. Tuberculul adductorului ce prezintă 2 feţe, laterală (pe care se inseră muşchiul fesier mijlociu) şi
mare; 6. Epicondilul medial; 7. Condilul medial; 8. Faţă patelară; 9. Condilul lateral; 10. Epicondilul
lateral; 11. Linia intertrohanterică; 12. Trohanterul mare medială (pe care se găseşte fosa trohanterică în fundul căreia se inseră
muşchiul obturator extern) şi 4 margini, anterioară (foarte lărgită pe care
a) Extremitatea proximală (epifiza superioară) prezintă un cap ce se se inseră muşchiul gluteu mic), posterioară (proeminentă şi rotunjită),
articulează cu cavitatea acetabulară a coxalului, un col (gât) şi 2 superioară (pe care se inseră muşchiul piramidal al bazinului şi inferioară
tuberculi denumiţi trohanterul mare şi trohanterul mic. (ce poate fi uşor palpată sub piele).
• Capul femural (caput femoris) corespunde la 2/3 dintr-o sferă. Trohanterul mic (trochanter minor) este o proeminenţă osoasă coni-
Prezintă foseta capului (fovea capitis femoris) pe care se inseră că de circa 10 mm înălţime care dă inserţie muşchiului psoas iliac.
ligamentul capului femural.
88 89
b) Corpul (Corpus femoris, diafiza) este de formă prismatic triunghiulară – Trohleea (faţa patelară, facies patelaris) care serveşte la
şi are 3 feţe şi 3 margini. Feţele sunt :anterioară, posterioară şi articulaţia cu rotula. Trohleea prezintă un şanţ anteroposterior
laterală, iar marginile laterală medială şi posterioară. ce separă 2 povârnişuri. Posterior, şanţul se continuă cu scobitura
– Faţa anterioară este convexă şi netedă şi dă inserţie în cele 3/4 pro- intercondilară, iar povârnişurile se continuă cu feţele articulare ale
ximale muşchiului vast intermediar, iar în 1/4 inferioară muşchiului celor 2 condili femurali.
articular al genunchiului sau tensor al sinovialei genunchiului. – Suprafaţa supratrohleară vine în raport cu extremitatea superioară
– Faţa laterală, mai largă în porţiunea sa proximală, dă inserţie muş- a rotulei în mişcările de extensie ale gambei pe coapsă. Este presăra-
chiului vast lateral. tă cu orificii vasculare. Este situată anterior deasupra trohleei.
– Faţa medială, convexă în toate direcţiile, nu dă inserţie nici unui – Condilii femurali, sunt în număr de 2, unul medial (condylus media-
muşchi. lis) şi celălalt lateral (condylus lateralis). Condilul medial este mai
– Marginea laterală este puţin pronunţată. îngust şi coboară mai jos decât condilul lateral. Datorită acestui
– Marginea medială este puţin mai pronunţată în jumătatea sa supe- lucru coapsa formează cu gamba un unghi de 170-175º deschis în
rioară. afară, unghi mai accentuat la femei decât la bărbaţi. Oblicitatea
– Marginea posterioară este însă proeminentă, uneori ca o adevărată prea mare a femurului, urmare a coborârii condilului medial duce
coloană osoasă şi constituie linia aspră a femurului (linea aspera la genu valgum, o deformare în care genunchiul este proiectat me-
sau creasta femurală.) Ea prezintă o buză laterală (labium laterale) dial şi unghiul lateral diminuă sub 145º. În genu varum lucrurile se
pe care se inseră muşchiul vast lateral, o buză medială (labium me- petrec invers, unghiul dintre coapsă şi gambă fiind deschis medial.
diale) pe care se inseră muşchiul vast medial şi un interstiţiu care Condilii diverg anteroposterior delimitând fosa intercondilară. Fiecare
le separă pe care se inseră muşchii adductori (lung, scurt şi mare) condil prezintă 3 feţe: articulară, intercondilară şi cutanată.
precum şi capul scurt al bicepsului femural. 1. Feţele articulare sunt convexe în toate sensurile servind la articula-
Proximal linia aspră se trifurcă într-o ramură laterală (numită şi creastă rea cu faţa articulară superioară a epifizei proximale a tibiei. De-
fesieră deoarece pe ea se inseră muşchiul fesier mare), care se termină scriu o curbă anteroposterioară cu raza descrescândă de la 43 de
uneori printr-un adevărat tubercul numit tuberculul gluteal sau tro- mm în partea anterioară la 16 mm în partea posterioară.
hanterul al treilea (trochanter tertius), o ramură mijlocie (numită creasta 2. Feţele intercondilare delimitează între ele fosa intercondilară (fos-
pectineală, pe care se inseră muşchiul pectineu) şi o ramură medială (mai sa intercondylaris). Pe feţele intercondilare se inseră ligamentele
puţin pronunţată, creasta vastului medial, pe care se inseră muşchiul cu încrucişate ale articulaţiei genunchiului (ligamentul încrucişat ante-
acelaşi nume). rior pe condilul lateral şi ligamentul încrucişat posterior pe condilul
Distal linia aspră se bifurcă delimitând între ramurile de bifurcaţie un medial).
spaţiu triunghiular, faţa poplitee (facies poplitea). Ramurile de bifurcaţie 3. Feţele cutanate sunt accidentate. Prezintă câte o proeminenţă, epi-
se termină la cei doi condili, medial şi lateral. Cam la mijlocul ramurii me- condilul medial (epicondylus medialis) deasupra şi înapoia căruia se
diale de bifurcaţie trece artera femurală. găseşte tuberculul adductorului (tuberculum adductorium, pe care
c) Extremitatea distală (epifiza inferioară) este voluminoasă şi mai mare se inseră muşchiul adductor mare), respectiv epicondilul lateral
în sens transversal. Prezintă: (epicondylus lateralis) pe care se inseră ligamentele colaterale
90 91
ale articulaţiei genunchiului. Faţa cutanată a condilului lateral dă

11
inserţie capului lateral al muşchiului gastrocnemian şi muşchiului 2
popliteu.
3
Condilii şi epicondii se pot palpa de o parte şi de cealaltă a rotulei, în 4
timp ce tuberculul adductorului se palpează deasupra şi înapoia epicondi-
5
lului medial.
6
9
7
8 8
20 9
7
19
19
6 10
18
18
5 11
4
3
12
17 13
14
16
16 15
Figura 47: Femur drept: inserţii - normă posterioară (după Netter)

2
1 1. M. obturator extern; 2. M. gluteu mijlociu; 3. M. pătrat femural; 4. M. iliopsoas; 5. M. gluteu mare;
6. M. vast. lateral; 7. M. adductor mare; 8. M. adductor lung; 9. M. vast intermediar; 10. M. biceps;
11. M. adductor mare; 12. M. vast lateral; 13. M. plantar; 14. M. gastrocnemian, capul lateral;
15. M. popliteu; 16. M. gastrocnemian, capul medial; 17. M. adductorul mare; 18. M. adductor lung;
19. M. vast medial; 20. M. pectineu
Figura 46: Femur drept: inserţii - normă anterioară (după Netter)

PATELA PATELLA; ROTULA
1. M. adductor mare; 2.Suprafaţă articulară ; 3. M. vast intermediar; 4. M. vast medial; 5. M. iliosoas;
6. M. vast lateral; 7. M. gluteu mic; 8. M. piriform; 9. M. adductor scurt Este un os scurt şi pereche, turtit anteroposterior, de formă triunghiulară,
cu baza în sus şi vârful în jos, situată în porţiunea anterioară a genunchiului.
Prezintă 2 feţe: anterioară (palpabilă sub piele) şi posterioară (faţă arti-
culară), două margini: medială (tibială) şi laterală (fibulară), o bază (în sus)
şi un vârf (în jos).
92 93
Orientare: b) Faţa posterioară (facies articularis) prezintă în cele 3/4 superioare

1. Se aşează superior baza. o creastă verticală ce corespunde şanţului trohleei femurale, care
2. Posterior suprafaţa articulară. împarte faţa într-o porţiune laterală mai mare, în raport cu versan-
3. Lateral povârnişul sau faţa cea mai largă a acestei suprafeţe tul lateral al trohleei, şi alta medială mai mică, în raport cu versantul
a) Faţa anterioară (facies anterior) este convexă în toate sensurile. Pe medial al trohleei. Aceste două porţiuni vin în raport în mişcările de
porţiunea sa superioară se inseră muşchiul cvadriceps femural,
flexie ale gambei pe coapsă cu feţele articulare ale condililor femu-
iar pe cea inferioară ligamentul rotulian. În porţiunea sa mijlocie
rali. În 1/4 inferioară nearticulară se găsesc orificii vasculare.
prezintă numeroase orificii vasculare.

c) Marginea medială (tibială) este convexă, fiind verticală în 1/3 supe-
rioară şi oblică în cea inferioară.
d) Marginea laterală (fibulară) are aceleaşi caracteristici.
Pe cele 2 margini se inseră capsula articulară a genunchiului,
aripioarele patelei şi expansiunea cvadricipitală.

e) Baza (basis patellae) priveşte în sus şi dă inserţie pe versantul ante-

rior tendonului muşchiului cvadriceps femural, iar pe versantul său
posterior capsulei articulare a genunchiului.

f) Vârful (apex patellae) priveşte în jos. Dă inserţie ligamentului rotulian.

SCHELETUL GAMBEI
Figura 48: Patela dreaptă - vedere anterioară (A - după Voll, B - piesă muzeu)
Se compune din 2 oase: tibia şi peroneul (fibula). Tibiei îi revine rolul
1. Baza patelei; 2. Faţa anterioară; 3. Vârful patelei
primar în susţinere.
1
TIBIA TIBIA
1
Este un os lung şi pereche, voluminos, situat în porţiunea anteromedi-
ală a gambei.
Prezintă un corp prismatic triunghiular şi 2 extremităţi: superioară
(epifiza proximală) şi inferioară (epifiza inferioară).
2 2
Orientare;
Figura 49: Patela dreaptă - vedere posterioară (A - după Voll, B - piesă muzeu) 1. În jos extremitatea cea mai mică.
2. Medial procesul descendent al acestei extremităţi.
1. Faţă articulară patelară; 2. Vârful patelei 3. Anterior marginea cea mai ascuţită a osului.
94 95
17 1 1 17 1
16 2
2 16
15 2 3 3
15
14 3 4 4
3 14
13
13 5
5
4 12
12
5 6 6
11 6
6
10 11
7 7
10 7
8 7
8 8
9 9 8
Figura 50: Scheletul gambei drepte - vedere anterioară (după Voll) Figura 51: Scheletul gambei drepte - vedere posterioară (după Voll)
1. Platoul tibial; 2. Condilul medial; 3. Tuberozitatea tibiei; 4. Tibia; 5. Faţa laterală; 6. Faţa medială; 1. Condilul tibial lateral; 2. Articulaţia tibiofibulară; 3. Capul fibulei; 4. Colul fibulei; 5. Membrana
7. Marginea anterioară; 8. Maleola medială; 9. Maleola fibulară; 10. Faţa laterală a fibulei; interosoasă; 6. Corpul fibulei; 7. Fosa maleolei laterale; 8. Maleola fibulară laterală; 9. Maleola tibială
11. Corpul fibulei; 12. Fibula; 13. Membrana interosoasă; 14. Colul fibulei; 15. Capul fibulei; medială; 10. Şanţul maleolar; 11. Faţa posterioară; 12. Corpul tibiei (diafiza); 13. Linia solearului;
16. Articulaţia tibiofibulară; 17. Condilul tibial lateral 14. Capul tibiei; 15. Eminenţa intercondilară; 16. Condilul tibial medial; 17. Platoul tibial
96 97
a) Extremitatea superioară (epifiza proximală) este voluminoasă şi intercondilară posterioară. Pe porţiunea anterioară a circumferinţei se
alungită şi prezintă 2 condili: medial (condylus medialis) şi late- găseşte o suprafaţă triunghiulară limitată de bifurcarea marginii anterio-
ral (condylus lateralis). Fiecare condil prezintă o faţă articulară are a corpului, numită tuberozitatea tibiei, pe care se inseră ligamentul
superioară (cavitate glenoidă) şi o circumferinţă (margine infra- patelei. Lateral şi mai sus de tuberozitatea tibiei se află tuberculul tibialu-
glenoidală). lui anterior (tuberculul lui GERDY) pe care se inseră muşchiul tibial ante-
Cele 2 suprafeţe articulare sunt separate prin suprafaţa intercondilară rior şi tractul iliotibial.
cu care formează împreună platoul tibial. Pe porţiunea laterală a circumferinţei se află o feţişoară articulară (fa-
Faţa articulară (facies articularis superior) prezintă o suprafaţă medială cies articularis fibularis) pentru capul fibulei.
ovală şi mai scobită şi una laterală triunghiulară lărgită în sens transversal. La nivelul epifizei proximale se pot explora prin palpare cei 2 condili,
Suprafaţa intercondilară prezintă 3 porţiuni: tuberozitatea tibiei şi tuberculul tibialului anterior.
1. Eminenţa intercondilară (eminentia intercondylaris, spina tibiei), b) Corpul (Corpus tibiae, diafiza) are 3 feţe: medială (palpabilă sub piele)
care este o proeminenţă osoasă ce separă cavităţile glenoide laterală şi posterioară şi 3 margini: anterioară, medială şi laterală.
de la nivelul platoului tibial. Este formată dintr-un tubercul Corpul prezintă 2 curburi, una proximală cu concavitatea laterală şi
intercondilar medial (tuberculum intercondylare mediale, spina cealaltă distală cu concavitatea medială.
tibială medială) şi un tubercul intercondilar lateral (tuberculum – Faţa medială (facies medialis; faţa tibială) este plană şi netedă. În
intercondylare laterale; spina tibială laterală) separaţi printr-o porţiunea sa superioară se inseră o formaţiune fibroasă denumită
incizură anteroposterioară. laba gâştii (pes anserinus) formată din tendoanele muşchilor
croitor, gracilis şi semitendinos. Faţa medială se poate palpa sub
2. Aria intercondilară anterioară (area intercondylaris anterior; supra-
piele nefiind acoperită de muşchi.
faţa prespinală; depresiunea intercondilară anterioară) situată – Faţa laterală (facies lateralis; faţa fibulară) prezintă în porţiunea sa
anterior de eminenţa intercondilară dă inserţie cornului anterior al proximală un şanţ în care se inseră muşchiul tibial anterior. Porţiu-
meniscului medial, ligamentului încrucişat anterior şi cornului ante- nea distală a acestei feţe este convexă, pe ea alunecând tendoanele
rior al meniscului lateral. muşchilor extensori.
3. Aria intercondilară posterioară (area intercondylaris posterior; – Faţa posterioară (facies posterior) prezintă o linie oblică orientată
suprafaţa retrospinală; depresiunea intercondilară posterioară) în jos şi medial, linia solearului (linia m. solei), pe care se inseră muş-
chiul solear. Deasupra liniei se inseră muşchiul popliteu, iar dede-
situată posterior de eminenţa intercondilară dă inserţie cornului
subtul ei muşchii flexor lung al degetelor şi tibial posterior.
posterior al meniscului lateral, cornului posterior al meniscului me-
– Marginea anterioară (margo anterior; creasta tibiei) se termină
dial şi ligamentului încrucişat posterior.
proximal pe tuberozitatea tibiei şi distal pe maleola medială. Este
Circumferinţa (marginea infraglenoidală) reprezintă conturul platou-
rotunjită la extremităţi şi foarte ascuţită în porţiunea sa mijlocie.
lui tibial. Are o înălţime de 2 cm fiind întreruptă posterior de aria
98 99
Dă inserţie fasciei gambiere şi este palpabilă sub piele pe toată întin- 1

derea sa.
12
– Marginea medială (margo medialis; margine tibială) este puţin mar- 7
2
cată proximal, dar devine evidentă în restul ei. Pe ea se inseră fas- 3
cia gambieră. 4
11
– Marginea laterală (margo interossea; creasta interosoasă) dă inser- 6
1
ţie membranei interosoase. Se bifurcă pe epifiza inferioară delimi- 5
10 5
tând incizura fibulară.
6
c) Extremitatea inferioară (epifiza distală) este mai redusă în volum.
9 2
Are forma unui trunchi de piramidă patrulateră. căreia i se descriu: 4
– Faţa superioară care se continuă cu diafiza osului.
– Faţa inferioară (facies articularis inferior) ce prezintă o creastă 8 3
anteroposterioară care o împarte în 2 feţişoare. Atât creasta cât şi
feţişoarele răspund trohleei talusului cu care se articulează. 7
– Faţa anterioară este convexă şi netedă. Vine în raport cu ten-
doanele muşchilor extensori.
– Faţa posterioară prezintă un şanţ oblic prin care trece tendonul fle-
xorului lung al halucelui.
Figura 52: A - Scheletul gambei drepte: inserţii - vedere anterioară, B - Scheletul gambei drepte:
– Faţa laterală prezintă scobitura fibulară (incisura fibularis) care se inserţii - vedere posterioară (după Netter)
articulează cu fibula.
– Faţa medială se prelungeşte în jos cu un proces voluminos numit A: 1. Tractul iliotibial; 2. M. croitor; 3. M. gracilis; 4. M. semitendinos; 5. M. cvadriceps; 6. M. tibial
anterior; 7. M. semimembranos; 8. M. peronier lung; 9. M. lung extensor al halucelui;
maleola medială (malleolus medialis). Aceasta este vizibilă sub piele 10. M. lung. extensor al degetelor; 11. M. peronier lung; 12. M. biceps femural
şi se poate fractura relativ uşor. Maleola prezintă o faţă articulară
(facies articularis malleoli) pentru talus şi posterior şanţul maleolar B: 1. M. tibial posterior; 2. M. flexor lung al haucelui; 3. M. peronier lung; 4. M. flexor lung al degete-
lor; 5. M. solear; 6. M. popliteu; 7. M. semimembranos
(sulcus malleolaris) prin care trec tendoanele muşchilor flexor lung
al degetelor şi tibial posterior.
PERONEUL FIBULA
Este un os lung şi pereche, subţire, torsionat pe axul său, situat în por-
ţiunea laterală a gambei. Se articulează în sus cu tibia, iar în jos cu tibia şi
astragalul. Prezintă un corp şi 2 extremităţi: superioară (epifiza superioară)
şi inferioară (epifiza inferioară).
100 101
Orientare: – Marginea anterioară ( margo anterior) este bine pronunţată în por-

1. În jos epifiza turtită. ţiunea mijlocie.
2. Medial feţişoara articulară pe care această faţă o prezintă. – Marginea medială (margo interosseus; marginea tibială) este pro-
3. Posterior marginea epifizei care prezintă o fosă. nunţată în treimea sa mijlocie, dar dispare în treimea inferioară.
a) Extremitatea superioară (epifiza proximală) prezintă:
Capul fibulei (caput fibulae) ce poate fi uşor palpabil sub piele şi care – Marginea laterală (margo posterior; marginea fibulară) este mai
prezintă: evidentă în cele 2/3 distale unde participă la formarea şanţului prin
1. O feţişoară ovalară articulară (facies articularis capitis fibulae) pen- care trec tendoanele muşchilor fibulari.
tru articulaţia cu tibia. c) Extremitatea inferioară (epifiza distală este formată de o proemi-
)
2. Vârful (apex capitis fibulae; apex) situat posterolateral de feţişoara nenţă turtită în sens transversal numită maleola laterală (malleo-
articulară, pe care se inseră muşchiul biceps femural şi ligamentul lus lateralis), mai lungă şi mai voluminoasă decât maleola medială.
colateral fibular al articulaţiei genunchiului. Poate fi uşor palpată sub piele. Maleolei i se descriu:
3. O amprentă semilunară (suprafaţă preapexiană; suprafaţă prestilia-
nă) pe care se inseră muşchiul biceps femural şi ligamentul cola- 1. Faţa laterală, care prezintă un versant anterior (ce reprezintă faţa
teral fibular al articulaţiei genunchiului. cutanată a maleolei laterale) şi un versant posterior (cu un şanţ
Colul (collum fibulae), uşor turtit transversal, vine în raport cu nervul prin care alunecă tendoanele peronierilor laterali).
peronier comun. Pe col se inseră muşchii solear şi lung peronier lateral. 2. Faţa medială, care prezintă o feţişoară articulară (facies articularis
b) Corpul (corpus fibulae) (diafiza) este prismatic triunghiular şi turtit malleoli) pentru articulaţia cu talusul (astragalul). Deasupra feţişoarei
transversal în 1/3 inferioară. Prezintă 3 feţe: laterală, medială şi articulare, faţa medială vine în raport cu incizura fibulară a epifizei dis-
posterioară şi 3 margini: anterioară, medială şi laterală. tale a tibiei. Sub feţişoara articulară se găseşte fosa maleolei laterale.
– Faţa laterală (facies lateralis; faţa fibulară) prezintă în 1/2 superioară
un şanţ longitudinal în care se inseră muşchiul lung peronier lat- 3. Marginea anterioară se continuă în sus cu marginea anterioară a
eral. În 1/2 inferioară se inseră muşchiul scurt peronier lateral. 1/4 diafizei. Dă inserţie ligamentelor tibiofibular anterior şi posterior,
inferioară este împărţită de o creastă într-un versant anterior ce colateral fibular al articulaţiei gâtului piciorului şi calcaneofibular.
vine în raport cu pielea şi altul posterior prin care alunecă tendoane- 4. Marginea posterioară se continuă în sus cu marginea laterală a dia-
le muşchilor peronieri laterali. fizei. Dă inserţie ligamentului tibiofibular posterior.
– Faţa medială (facies medialis; faţa tibială) este prevăzută cu o creas- 5. Baza este orientată în sus.
tă interosoasă (crista interossea) ce delimitează un câmp anterior 6. Vârful este orientat în jos şi posterior.
(pe care se inseră muşchii extensor lung al degetelor, extensor
lung al halucelui şi peronierul al treilea) şi unul posterior (pe care
se inseră muşchiul tibial posterior). Creasta interosoasă dă inserţie SCHELETUL PICIORULUI OSSA PEDIS
membranei interosoase.
– Faţa posterioară (facies posterior) priveşte posterior în cele 2/3 Format din 26 de oase dispuse în 3 grupe:
superioare şi medial în 1/3 inferioară. Dă inserţie în 1/3 superioară – Tarsul format din 7 oase.
muşchiului solear, şi în 1/3 mijlocie muşchiului flexor lung al haluce- – Metatarsul format din 5 oase.
lui. Prezintă gaura nutritivă a osului în 1/3 mijlocie. – Oasele degetelor (falangele) în număr de 14
102 103
22
21 21 1
2 20
19 2
3 18
3
20 4 17
19 5 4
16
5
18 6 15
7 14
6
8
13
9
12 7
17 10
11 8
16 11
12 9
15
13
10
14
Figura 53: Scheletul piciorului drept: normă superioară (după Voll) Figura 54: Scheletul piciorului drept - vedere inferioară (după Voll)
1. Tubercul calcanear; 2. Corpul talusului; 3. Colul talusului; 4. Capul talusului; 5. Osul navicular; 1. Calcaneul; 2. Osul cuboid; 3. Tuberozitatea cuboidului; 4. Şanţul tendonului muşchiului peronier
6. Osul cuneiform intermediar (al doilea cuneiform); 7. Osul cuneiform medial (primul cuneiform); lung; 5. Tuberozitatea metatarsianului 5; 6. Metatarsianul 5; 7. Falanga proximală 5; 8. Falanga
8. Baza metatarsianului 1; 9. Corpul metatarsianului 1; 10. Capul metatarsianului I; 11. Baza falangei mijlocie; 9. Falanga distală 5; 10. Falanga distală 1; 11. Falanga proximală 1; 12. Oasele sesamoide;
proximale 1; 12. Corpul falangei proximale I; 13. Capul falangei proximale 1; 14. Falanga distală 1; 13. Corpul metatarsianului 1; 14. Osul cuneiform medial; 15. Osul cuneiform intermediar;
15. Falanga distală 5; 16. Falanga medială V; 17. Falanga proximală 5; 18. Osul cuneiform lateral (al 16. Osul cuneiform lateral; 17. Osul navicular; 18. Capul talusului; 19. Colul talusului;
treilea cuneiform); 19. Tuberozitatea metatarsianului 5; 20. Osul cuboid; 21. Calcaneul 20. Corpului talusului; 21. Sustentaculum tali; 22. Procesul posterior al talusului
104 105
TARSUL OSSA TARSI c) Feţişoara maleolară laterală (facies malleolaris lateralis), de formă
triunghiulară ce se sprijină pe o proeminenţă osoasă numită proce-
Este format din 7 oase dispuse pe 2 rânduri: sul lateral al talusului ce pleacă de pe faţa laterală a osului.
a) Posterior cu 2 oase suprapuse:
77 1 9 11
– Talusul (sus);
– Calcaneul (jos). 88
b) Anterior cu 5 oase – Navicularul (scafoidul):
22
– Cuboidul; 66
– 3 Cuneiforme.
33
Lateral sunt situate calcaneul şi cuboidul, iar medial talusul, navicularul 5
şi cuneiformele. 44
4
TALUSUL ASTRAGALUL 55
33
Situat în vârful masivului tarsian. Interpus între oasele gambei (în sus), 66
calcaneu (în jos) şi navicular (anterior). 2 7
Este format din: Figura 55: Talusul drept - normă superioară Figura 56: Talusul drept - normă inferioară
– corp (cele 3/4 posterioare; segment posterior); (după Voll) (după Voll)
– cap ( caput tali; segment anterior); 1. Feţişoară maleolară laterală; 2. Tuberculul 1. Feţişoara articulară naviculară; 2. Feţişoara
– col (segment intermediar). lateral al procesului posterior; 3. Şanţul procesu- calcaneară mijlocie; 3. Şanţul talusului;
Orientare: lui posterior (străbătut de tendonul muşchiului); 4. Feţişoara calcaneară posterioară;
4. Tuberculul medial al procesului posterior; 5. Tuberculul medial; 6. Şanţul pentru tendonul
1. Înainte capul. 5. Feţişoara maleolară medială; 6. Trahleea muşchiului flexor lung al halucelui;
2. În sus trohleea. talusului; 7. Faţa articulară naviculară 7. Tuberculul lateral; 8. Corpul talusului;
3. Lateral faţa articulară triunghiulară. 9. Feţişoara calcaneară anterioară
Descriere
Înaintea trohleei, faţa superioară a talusului este îngustată şi cores-
• Faţa superioară este articulară şi prezintă:
punde colului.
a) Trohleea talusului (trochlea tali), convex concavă la nivelul căreia se
– Faţa superioară a colului astragalian prezintă posterior un şanţ
disting un şanţ anteroposterior, 2 povârnişuri şi 2 margini, cea late-
transversal, neregulat şi rugos presărat cu orificii vasculare (în care
rală mai înaltă şi mai pronunţată decât marginea medială. Trohleea
pătrunde marginea anterioară a epifizei distale a tibiei în mişcările
este prelungită pe margini de
de flexie), iar anterior în apropierea capului o linie transverslă de
b) Feţişoara maleolară medială (facies malleolaris medialis) în formă de
rugozităţi numită colierul astragalian Farabeuf, ce separă colul de
virgulă.
conturul capului.
106 107
– Faţa inferioară prezintă dinainte înapoi 3 feţişoare articulare pen- Între axele capului şi corpului talusului se descriu următoarele un-
tru calcaneu: ghiuri:
a) Faţa calcaneană anterioară (facies articularis calcanea anterior) 1) În plan orizontal colul şi capul deviate medial faţă de axul corpului
b) Faţa calcaneană mijlocie (facies articularis calcanea media) formează unghiul de declinaţie (valori normale 150-160º)
c) Faţa calcaneană posterioară (facies articularis calcanea posterior) 2) În plan sagital între axul anteroposterior al corpului şi axul antero-
Faţa calcaneană anterioară împreună cu faţa calcaneană mijlocie for- posterior al capului se formează unghiul de înclinaţie (valori norma-
mează o fâşie osoasă alungită, uşor convexă divizată de o discretă creastă le 112-115º)
transversală. Se articulează cu feţişoara astragaliană anterioară a calca- 3) În plan frontal între axul transversal al corpului şi axul transversal al
neului. capului se formează unghiul de rotaţie (valori normale 45º).
Faţa calcaneană posterioară este ovalară, concavă şi se articulează cu Valoarea normală a unghiurilor determină poziţia normală a scheletu-
feţişoara astragaliană posterioară a calcaneului. lui piciorului şi construcţia acestuia. Deviaţiile de la valorile normale duc la
Faţa calcaneană mijlocie şi posterioară sunt separate de şanţul talusului apariţia piciorului strâmb.
(sulcus tali), un şanţ profund şi rugos, oblic dinapoi înainte şi dinauntru în a) Deviaţiile unghiului de înclinaţie (congenitale)
afară. Şanţul se lărgeşte anterolateral. În acest şanţ este adăpostit un tu- – dacă unghiul se micşorează = picior cav (scobit);
nel osos numit sinus tarsi. Ligamentul talocalcanean se inseră pe buzele an- – dacă unghiul se măreşte = picior plat (platfus).
terioare şi posterioare ale şanţului şi pe marginile suprafeţelor articulare. b) Deviaţiile unghiului de declinaţie
– Faţa laterală (externă, peronieră) are formă triunghiulară cu baza – dacă unghiul se micşorează = rotaţie medială a piciorului;
formată de marginea semicirculară laterală a trohleei şi vârful – dacă unghiul se măreşte = rotaţie laterală a piciorului.
de procesul lateral al talusului. Pe procesul lateral al talusului se c) Deviaţia unghiului de rotaţie
sprijină feţişoara maleolară laterală a osului. Anterior şi posterior – dacă unghiul scade = ridicare pe marginea laterală a piciorului;
de feţişoara maleolară laterală se găsesc 2 fâşii osoase rugoase pe – dacă unghiul creşte = ridicare pe marginea medială a piciorului.
care se inseră ligamente.
– Faţa medială (internă, tibială) este neregulată şi dă inserţie unor CALCANEUL OS CALCIS
ligamente. Superior prezintă feţişoara maleolară medială a osului
în formă de virgulă ce se articulează cu maleola tibială. Este cel mai voluminos os al tarsului. Are formă prismatic triunghiulară,
– Faţa anterioară prezintă capul talusului, o proeminenţă rotunjită fiind alungit anteroposterior şi uşor turtit transversal. Este situat sub talus
împărţită în 2 câmpuri, unul superior scafoidian pentru articulaţia şi prezintă 6 feţe.
cu navicularul, şi altul inferior ligamentar în raport cu ligamentul Orientare:
calcaneoscafoidian. În jos se continuă cu feţişoara calcaneană 1. În sus faţa prevăzută cu 3 feţişoare articulare;
anterioară (descrisă la faţa inferioară a osului). 2. Posterior extremitatea cea mai voluminoasă;
– Faţa posterioară prezintă procesul posterior al talusului (processus 3. Medial faţa prevăzută cu un şanţ.
posterior tali) alcătuit din 2 tuberculi, lateral (tuberculum lateralae)
şi unul medial (tuberculum mediale) între care există un şanţ oblic
prin care alunecă tendonul muşchiului flexor lung al halucelui.
108 109
8 1 Tuberculul posterolateral formează împreună cu tuberculul poste-

romedial tuberozitatea calcaneană.
2
– Faţa laterală, subcutanată prezintă o proeminenţă osoasă numită
trohleea peronieră care separă 2 şanţuri, unul superior prin care
3 trece tendonul muşchiului scurt peronier lateral şi unul inferior prin
care alunecă tendonul muşchiului lung peronier lateral.
7
4 – Faţa medială este prevăzută cu şanţul calcanean (intern sau medial) un
6 şanţ larg, adânc şi oblic pe unde trec de la gambă la plantă tendoane,
vase şi nervi. Şanţul calcanean este limitat posterior prin tuberozitatea
calcaneană, iar anterior printr-o proeminenţă puternică numită sus-
5 tentaculum tali (pe care se sprijină talusul) alcătuit dintr-o:
a) Faţă superioară ce serveşte la articularea şi susţinerea talusului;
b) Faţă inferioară pe unde trece muşchiul flexor lung al halucelui;
c) Faţă medială liberă prin care alunecă tendonul muşchiului fle-
Figura 57: Calcaneul drept - vedere superioară (după Voll) xor lung al degetelor.
1. Feţişoara articulară cuboidă; 2. Canal osos; 3. Şanţul calcanean; 4. Feţişoara talară posterioară;
– Faţa posterioară răspunde călcâiului, este palpabilă şi prezintă tubero-
5. Corpul calcaneului; 6. Feţişoara talară mijlocie; 7. Sustentaculum tali; 8. Feţişoara talară anterioară zitatea calcaneană. Este străbătută de o creastă transversală ce o îm-
parte într-un versant superior şi un versant inferior pentru inserţia
Descriere:
tendonului lui Achile şi inserţia distală a muşchiului triceps sural.
– Faţa superioară prezintă de studiat dinainte-înapoi 2 segmente:
– Faţa anterioară, concavă de sus în jos şi convexă transversal se arti-
1) Segmentul anterior pe care se disting faţa talară anterioară
culează cu osul cuboid.
(facies articularis talaris anterior), mijlocie (facies articularis
talaris media) şi posterioară (facies articularis talaris posterior) NAVICULARUL OS NAVICULARE
precum şi şanţul calcaneului. Şanţul calcanean împreună cu
şanţul astragalian formează sinus tarsi (descris mai sus). Este un os scurt, turtit anteroposterior, alungit transversal situat pe
2) Segmentul posterior situat înapoia suprafeţelor articulare, partea medială a piciorului, cuprins între capul talusului, cuboid şi cele 3
presărat cu orificii, ce intră în contact cu o masă adipoasă cuneiforme. Prezintă 6 feţe.
situată înaintea tendonului lui Achile. – Faţa superioară (dorsală) este convexă, neregulată şi rugoasă.
– Faţa inferioară neregulată prezintă 3 proeminenţe (tuberculi): – Faţa inferioară (plantară) concavă şi neregulată prezintă medial lân-
1) tuberculul anterior, pe care se inseră ligamentul plantar lung; gă tuberculul scafoidian un şanţ prin care alunecă tendonul muş-
2) tuberculul posterolateral, pe care se inseră muşchiul abductor chiului tibial posterior.
al degetului mic; – Faţa laterală (extremitatea laterală sau externă), rugoasă şi conve-
3) tuberculul posteromedial, pe care se inseră muşchiul flexor xă, prezintă anterointern o suprafaţă articulară pentru cuboid.
scurt al degetului şi muşchiul adductor al halucelui.
110 111
– Faţa medială (extremitatea medială sau internă) prezintă o proemi- OASELE CUNEIFORME OSSA CUNEIFORMIA
nenţă rotunjită îndreptată medial şi în jos, numită tuberculul scafoi-
dului tarsian pentru inserţia muşchiului tibial posterior. Sunt 3 oase de formă prismatic triunghiulară ce contribuie la formarea
– Faţa posterioară, ovalară şi concavă, se articulează cu capul talusului. bolţii transversale a piciorului. Prezintă 4 feţe, o bază şi margini.
– Faţa anterioară are 3 feţişoare articulare destinate articulaţiei cu 1. Cuneiformul medial (os cuneiforme mediale; cuneiformul I) este cel mai
cele 3 cuneiforme. Feţişoara medială convexă de aspect triung- mare fiind situat pe partea medială între scafoid şi metatarsianul I.
hiular se articulează cu cuneiformul I. Feţisoara mijlocie plană şi – Baza (faţa plantară) prezintă tuberculul plantar pentru inserţia
trapezoidală se articulează cu cuneiformul II. Feţişoara laterală muşchiului tibial anterior.
îngustă plană şi patrulateră se articulează cu cuneiformul III. – Faţa anterioară, convexă în formă de semilună verticală, se articu-
lează cu metatarsianul I.
CUBOIDUL OS CUBOIDEUM – Faţa posterioară concavă, triunghiulară sau ovalară se articulează
cu faţa medială a scafoidului.
Este un os scurt de formă neregulată, cuboidală aşezat pe partea late- – Faţa medială, rugoasă, prezintă o impresiune pentru inserţia muş-
rală a piciorului. chiului tibial anterior.
Prezintă 6 feţe. – Faţa laterală prezintă 2 suprafeţe articulare cu al 2-lea cuneiform
– Faţa superioară (dorsală) este neregulată, rugoasă şi presărată cu respectiv al 2-lea metatarsian, precum şi rugozităţi pentru inserţii
orificii. ligamentare.
– Faţa inferioară (plantară) prezintă transversal o proeminenţă Marginea dorsală este situată pe faţa dorsală a piciorului.
rotunjită tuberozitatea cuboidului (tuberositas ossis cuboidei), 2. Cuneiformul intermediar (os cuneiforme intermedium; cuneiformul II)
prevăzută cu 2 versanţi. Pe versantul anterior excavat se găseşte este cel mai mic fiind situat între primul şi al 3-lea cuneiform, poste-
un şanţ profund excavat transformat printr-un ligament într-un ca- rior de scafoid şi anterior de al II-lea metatarsian.
nal străbătut de tendonul muşchiului lung peronier lateral. Versan- – Baza (faţa dorsală) este orientată superior şi prezintă rugozităţi
tul posterior întins, excavat, rugos, presărat cu orificii vasculare dă pentru inserţii ligamentare.
inserţie ligamentului calcaneocuboidian. – Faţa anterioară este convexă şi se articulează cu al II-lea metatar-
– Faţa laterală (externă), redusă la dimensiunile unei margini, situată sian.
pe marginea laterală a piciorului, este îngustă şi palpabilă sub piele. – Faţa posterioară este concavă şi se articulează cu faţa mijlocie a
Prezintă o scobitură prin care trece tendonul muşchiului lung pero- scafoidului.
nier lateral. – Faţa medială este dreptunghiulară şi se articulează cu primul cunei-
– Faţa medială (internă) prezintă suprafeţe articulare pentru cuneiform.
formul lateral şi scafoid. – Faţa laterală este dreptunghiulară şi se articulează cu al III-lea cunei-
– Faţa posterioară, concavă se prelungeşte medial, în jos şi posterior form.
cu o proeminenţă numită procesul piramidal al cuboidului. Faţa – Marginea plantară este ascuţită şi rugoasă.
posterioară se articulează cu calcaneul. 3. Cuneiformul lateral (os cuneiforme laterale; cuneiformul III)
– Faţa anterioară este divizată printr-o creastă verticală în 2 feţişoare – Baza (faţa dorsală), plană, este orientată superior şi dă inserţie liga-
ce se articulează cu metatarsienii IV şi V. mentelor.
112 113
– Faţa anterioară, plană, de formă triunghiulară se articulează cu Metatarsianul II

cel de al III-lea metatarsian. • Este mai lung.
– Faţa posterioară este concavă şi se articulează cu faţa laterală • Posedă cele mai multe feţişoare articulare, pentru al II-lea şi al III-
a scafoidului. lea cuneiform, primul şi al III-lea metatarsian.
– Faţa medială se articulează cu metatarsianul II şu cuneiformul II. Metatarsianul III
– Faţa laterală se articulează cu cuboidul şi al IV-lea metatarsian. • Baza se articulează printr-o feţişoară triunghiulară cu al III-lea cune-
– Marginea inferioară plantară este rotunjită. iform.
• Se articulează de asemenea cu al II-lea şi al IV-lea metatarsian.
METATARSUL METATARSUS Metatarsianul IV
• Prezintă o suprafaţă dreptunghiulară articulară pentru cuboid.
Format din 5 oase metatarsiene numerotate dinspre marginea medială
• Se articulează de asemenea cu metatarsianul III şi V şi cuneiformul
spre marginea laterală a piciorului (de la I la V)
III.
CARACTERE GENERALE Metatarsianul V
• Prezintă tuberculul celui de-al V-lea metatarsian pe care se inseră
Sunt oase alungite, pereche, ce prezintă: tendonul muşchiului peronier lateral.
– un corp şi • Se articulează prin bază cu cuboidul şi metatarsianul IV.
– 2 extremităţi: una posterioară numită bază şi una anterioară numită
cap. OASELE DEGETELOR
1. Corpul (corpus) este prismatic triunghiular şi prezintă:
– 3 feţe: dorsală, plantară laterală şi plantară medială; Degetele, în număr de 5, sunt numerotate de la marginea medială a pi-
– 3 margini, una plantară şi două dorsale. ciorului la cea laterală (de la I la V). Degetul I sau degetul mare se numeşte
2. Baza (basis; extremitatea proximală sau posterioară) se articulează haluce iar, degetul V se numete degetul mic.
cu oasele tarsului şi meratarsienii vecini. Degetele sunt formate ca şi la mână din falange, în număr de 14, câte 3
3. Capul (caput; extremitatea anterioară sau distală) este turtit trans- pentru fiecare deget cu excepţia halucelui care are doar două.
versal şi se articulează cu baza falangei proximale. Falangele piciorului se aseamănă cu cele de la mână, dar sunt mai
scurte.
CARACTERE PROPRII
Falanga proximală (phalanx proximalis) este turtită transversal. Fa-
Metatarsianul I langa mijlocie (phalanx media) este scurtă fiind formată aproape numai
• Este scurt şi gros. din bază şi cap.
• Baza prezintă pe faţa plantară 2 tuberculi: unul lateral pe care se Falanga distală (phalanx distalis) este mică, se termină în formă de pot-
inseră tendonul muşchiului lung peronier lateral şi unul medial pe coavă şi răspunde unghiei.
care se inseră muşchiul tibial anterior. Oasele sesamoide ale piciorului se aseamănă cu cele de la mână şi dacă
există sunt situate pe faţa plantară.
114 115
nelor I, II şi III, iar stâlpul anterolateral de capul metatarsienelor IV şi V.

Arcurile longitudinale sunt unite prin arcuri transversale înalte poste-

rior şi turtite anterior.
Arcul longitudinal medial este format din calcaneu, talus, cele 3 cunei-
forme şi metatarsienele I, II şi III. Este un arc mai înalt şi reprezintă arcul
de mişcare al piciorului.
Arcul longitudinal lateral este format din calcaneu, cuboid şi metatarsi-
enele IV şi V. Este boltit reprezentând arcul de sprijin al piciorului.
Oasele tarsului formează în ansamblu scobitura plantară întrucât feţe-
le dorsale ale tarsului sunt mai largi decât feţele plantare.
Trabeculele osoase din substanţa spongioasă a tarsului sunt dispuse
paralel cu arcurile bolţii plantare întărind arhitectural bolta. Pornind de la
trohleea talusului (ce conţine trabecule verticale, care exprimă liniile de for-

ţă transmise de la oasele gambei), ele se grupează în 2 grupe principale:
– un grup cu direcţie posteroinferioară, ce se continuă în calcaneu şi
care se sprijină pe stâlpul posterior;
Figura 58: A - Scheletul piciorului drept: normă superioară, B - Scheletul piciorului drept normă – un alt grup cu direcţie anteroinferioară, ce se continuă cu sistemul;
inferioară (după Netter)
trabecular al navicularului, cuneiformului medial şi metatarsianului
A: 1. M. lung extensor al degetelor; 2. M. lung extensor al halucelui; 3. M. peronier (fibular) scurt; I şi care se sprijină pe stâlpul anteromedial.
4. M peronier (fibular) lung De la nivelul calcaneului se mai desprinde un grup de trabecule care
B: 1. M. plantar; 2. M. flexor scurt; 3. M. peronier lung; 4. M. flexor lung al degetelor; se continuă cu cele din cuboid, metatarsianul IV şi V şi care se sprijină pe
5. M. flexor lung al halucelului; 6. M. tibial anterior; 7. M. tibial posterior stâlpul anterolateral.
Scheletul piciorului prezintă 2 interlinii articulare ce reprezintă spaţii
ce despart 2 oase. Aceste linii sunt folosite la amputaţii. Ele se numesc:
SCHELETUL PICIORULUI ÎN TOTALITATE – interlinia mediotarsiană descrisă de CHOPART;
– interlinia tarsometarsiană descrisă de LISFRANCK.
Piciorul, adaptat funcţiei bipede la om, îndeplineşte două funcţii: de
susţinere a corpului (staţiune) şi de mişcare (locomoţie). Adaptarea la
aceste funcţii se realizează printr-o boltă plantară caracteristică.
Bolta plantară menţinută de ligamente, tendoane şi muşchi prezintă 3
stâlpi uniţi prin 2 arcuri longitudinale. Stâlpul posterior este reprezentat
de tuberozitatea calcaneului, stâlpul anteromedial de capul metatarsie-
116 117
Capitolul I OSTEOLOGIE
Capitolul II
MIOLOGIE
2.1. DEFINIŢIE
Miologia este ramura anatomiei care studiază muşchii şi formaţiunile
anexate lor.
GENERALITĂŢI
Muşchii scheletici reprezintă componenta activă a aparatului locomo-
tor. Împreună cu scheletul şi tegumentul determină forma corpului.
Unui muşchi i se descriu:
– o origine situată mai aproape de trunchi sau de axul vertical (longi-
tudinal al acestuia);
– o inserţie situată distal.
Inserţia unui muşchi se face cel mai adesea pe oase determinând
creste, proeminenţe sau depresiuni pe suprafaţa acestora. Ei se pot însă
fixa şi pe piele (în cazul muşchilor pieloşi) sau pe membrane fibroase.
Muşchii sunt formaţi dintr-un corp muscular (porţiunea contractilă) şi
din tendoane (care transmit oaselor forţa musculară).
119
Horia Prundeanu APARATUL LOCOMOTOR Capitolul II MIOLOGIE
Distingem următoarele tipuri de mişcări: Clasificarea muşchilor scheletici

1. Flexia.Este mişcarea prin care 2 segmente legate printr-o articulaţie Se poate face în funcţie de mai multe criterii.
se apropie micşorând unghiul dintre ele. a) După formă muşchii se clasifică în:
2. Extensia.Este mişcarea inversă flexiei. Elementele se îndepărtează, – muşchi lungi, predominanţi la membre;
iar unghiul dintre ele tinde spre 180º. – muşchi laţi situaţi la nivelul trunchiului;
3. Abducţia. Este mişcarea de îndepărtare a unui membru sau a unui – muşchi scurţi cu o poziţie de obicei mai profundă;
segment al său de corp sau de axul său longitudinal. – muşchi orbiculari (circulari) ce înconjură diferite orificii, având rol în
4. Adducţia. Este mişcarea de apropiere a unui membru sau a unui închiderea şi deschiderea lor.
segment al său de trunchi sau de axul său longitudinal. b) După aşezarea muşchilor deosebim:
5. Rotaţia internă (medială). Este mişcarea prin care un membru sau – muşchi superficiali (cutanaţi sau pieloşi) aşezaţi direct sub piele;
un segment al său se roteşte înspre corp în jurul axului său longitu- – muşchi profunzi.
dinal. c) După numărul capetelor de origine deosebim muşchi:
6. Rotaţia externă (laterală). Este mişcarea prin care un membru sau – cu un singur capăt de origine;
un segment al său se roteşte în afară în jurul axului său longitudinal. – cu două capete de origine (biceps);
– cu 3 capete de origine (triceps);
Nu există acţiuni izolate ale unui singur muşchi. Muşchii se asociază în – cu 4 capete de origine (cvadriceps).
grupuri funcţionale în jurul unei singure articulaţii sau în lanţuri sau chingi d) După numărul articulaţiilor peste care trec distingem muşchi:
musculare.Lanţurile musculare se întind peste mai multe articulaţii într-o – uniarticulari;
acţiune comună ce cuprinde mai multe segmente corporale. – biarticulari;
Contractilitatea reprezintă principala proprietate a ţesutului muscular – poliarticulari.
striat. e) După regiunile în care sunt dispuşi deosebim:
Contracţia unui muşchi produce o activitate dinamică (contracţie – muşchi ai capului;
izotonică) sau o activitate statică (contracţie izometrică). – muşchi ai gâtului;
Contracţia izotonică duce la modificarea lungimii muşchiului şi la de- – muşchi ai membrelor;
plasarea segmentelor corporale. – muşchi ai toracelui;
Contracţia izometrică determină modificări ale tonusului muscular, – muşchi ai abdomenului etc.
fără a produce deplasări ale regiunilor corporale. f) După acţiunea lor muşchii pot fi clasificaţi în:
Muşchii striaţi reprezintă o sursă principală de căldură în organism. – muşchi flexori;
Musculatura scheletică reprezintă 30-40% din greutatea corporală, în – muşchi abductori;
timp ce scheletul doar 14 %. Aşa de exemplu un individ cu greutatea de – muşchi adductori etc.
80 de kg. va avea aproximativ 24. 32 de kg de masă musculară şi 12 kg. de
oase.
120 121
ANEXELE MUŞCHILOR Raporturi. Este acoperit de piele.Faţa sa anterioară acoperă muşchii

planurilor următoare.
Sunt formaţiuni anatomice ataşate muşchilor ce le facilitează acestora Acţiune. Când ia punct fix pe inserţia sa medială ridică sau coboară
activitatea şi le oferă în acelaşi timp protecţie. Sunt reprezentate de: umărul.
– Fasciile musculare. Sunt formaţiuni de natură conjunctivă care în- Când ia punct fix pe scapulă înclină capul şi coloana de aceeaşi parte.
velesc un muşchi, un grup muscular sau totalitatea muşchilor dintr-
un segment corporal.
– Bursele sinoviale. Se formează în regiunile în care tendonul, muşchiul
sau pielea alunecă pe un plan dur, subiacent, având rol de protecţie.
Distribuie presiunea după principiul pernelor de apă. Se dezvoltă la
nivelul tendoanelor, având aspectul unor saci conjunctivi.
– Tecile sinoviale. Sunt formaţiuni anatomice situate la nivelul ten-
doanelor care favorizează alunecarea acestora în interiorul cana-
lelor osteofibroase.
– Trohleele musculare. Reprezintă inele fibroase ce schimbă direcţia
tendoanelor care trec prin interiorul lor. Inelele pot fi complete sau
incomplete.
2.2. MUŞCHII SPATELUI

Sunt situaţi în 5 planuri numerotate dinafară înăuntru de la I la V.
MUŞCHII PLANULUI I
Figura 1: Muşchii cefei şi spatelui (după Netter, 2008)
Cel mai superficial plan cuprinde 2 muşchi.
1. Muşchiul trapez (M. Trapezius). Ocupă împreună cu muşchiul 1. M. semispinal; 2. M. spleniul capului; 3. Procesul spinos C VII; 4. M. ridicător al scapulei;
trapez de partea opusă regiunea cefei şi partea superioară a spate- 5. M. romboid mic; 6. M. romboid mare; 7. Acromionul 8. M. supraspinos; 9. Spina scapulei;
10. M. infraspinos; 11. M. rotund mic; 12. M. rotund mare; 13. M. dorsal mare; 14. Capul lung al m. tri-
lui. Prezintă: ceps brahial; 15. Capul lateral al m. triceps brahial; 16. Procesul spinos T 12; 17. Spaţiu de auscultaţie;
– fibre superioare (descendente) 18. M.infraspinos cu fascia sa; 19. M.deltoid; 20. M.trapez
– fibre mijlocii;
– fibre inferioare (oblic ascendente).
122 123
2. Muşchiul dorsal mare (Latissimus dorsi). Este cel mai lat muşchi al 1. M. trapez; 2. M.omohioidian; 3. M.sternocleidomastoidian; 4. Clavicula; 5. Porţiunea claviculară a
m. pectoral mare; 6. Porţiunea sternocostală a m. pectoral mare; 7. Porţiunea abdominală a m. pec-
corpului, fiind situat în partea posteroinferioară a trunchiului. toral mare; 8. Sternul; 9. Cartilajul coastei VI; 10. M. drept abdominal; 11. M. oblic extern; 12. M. dinţat
Raporturi. Faţa sa posterioară vine în raport cu pielea, în timp ce faţa anterior; 13. M. dorsal mare; 14. Capul lateral al m. triceps brahial; 15. Capul scurt al m. biceps brahial;
sa anterioară acoperă planurile următoare. Superior vine în raport cu 16. Capul lung al m. biceps brahial; 17. V. cefalică; 18. Ramura deltoidiană din a. toracoacromială;
muşchiul trapez. Împreună cu muşchiul rotund mare formează peretele 19. M. deltoid; 20. Trigonul deltoido-pectoral; 21-Acromionul scapulei
posterior al axilei.
Acţiune. Când ia punct fix pe coloana vertebrală coboară braţul ridicat
şi îl duce înapoi. MUŞCHII PLANULUI II
Când punctul fix este pe humerus ridică toracele, fiind muşchi
inspirator. Planul II este format din 5 muşchi.
1. Muşchiul ridicător al scapulei (M. levator scapulae)
Raporturi. Este un muşchi situat pe părţile laterale ale cefei.
Acţiune. Ridică scapula
2. Muşchiul romboid (M. rhomboideus)
Raporturi. Este acoperit de trapez, find situat pe peretele posterior al
toracelui.
Acţiune. Are aceeaşi acţiune ca şi muşchiul ridicător al scapulei.
3. Muşchiul dinţat posterosuperior (M. serratus posterior superior)
Este un muşchi subţire de formă patrulateră.
Raporturi. Este acoperit de muşchiul romboid. Acoperă stratul următor
şi muşchii intercostali.
Acţiune. Este un muşchi inspirator.
4. Muşchiul dinţat posteroinferior (M. serratus posterior inferior)
Este de asemenea un muşchi subţire de formă patrulateră.
Raporturi. Este acoperit de muşchiul latissim. Acoperă muşchii stratu-
lui următor, coastele şi muşchii intercostali.
Acţiune. Este un muşchi expirator. Când acţionează împreună cu
muşchiul dinţat posterosuperior devine un muşchi inspirator.
5. Muşchiul splenius (M. splenius)
Este un muşchi lat şi subţire.
Raporturi. Este întins din regiunea cefei în porţiunea superioară a
spatelui.
Figura 2: Muşchii porţiunii anterioare a toracelui şi gâtului (după Netter, 2008) Acţiune. Acţionează asupra capului.
124 125
MUŞCHII PLANULUI III cervicală (ce uneşte apofizele transverse ale vertebrelor T1-T5 cu apofi-
zele spinoase ale vertebrelor C2-C5) şi una toracală (ce uneşte apofizele
Sunt reprezentaţi de un complex muscular care este situat în şanţurile transverse ale vertebrelor toracale T7. T12 cu apofizele spinoase ale verte-
costovertebrale. Fasciculele complexului muscular leagă bazinul de tora- brelor cervicale C6. C7 şi vertebrelor T1-T4.)
ce şi de coloana vertebrală, segmentele coloanei vertebrale între ele şi 2. Muşchii multifizi (M. multifidi)
coloana de craniu. Sunt situaţi în şanţurile vertebrale şi se întind de la sacru la axis.Fibrele
Complexul este format din coloane musculare dispuse astfel: musculare având aceeaşi direcţie cu muşchiul semispinal sar 2 (multifidul
a) Coloana laterală. Leagă bazinul de coaste şi coastele între ele. Este scurt) respectiv 3 vertebre (multifidul lung) între originea lor de la nivelul
reprezentată de muşchiul iliocostal (M. iliocostalis). şanţurilor sacrate, procesele accesorii ale vertebrelor lombare şi apofizele
b) Coloana mijlocie. Leagă bazinul de coaste şi de apofizele transverse. transverse ale vertebrelor toracocervicale şi inserţia de la nivelul apofi-
Este reprezentată de muşchiul longissimus (M. longissimus). zelor spinoase.
c) Coloana medială. Leagă bazinul de apofizele spinoase şi apofizele 3. Muşchii rotatori (M. rotatores)
spinoase între ele. Este reprezentată de muşchiul spinal (M. spinalis). Sunt prezenţi pe întreaga coloană vertebrală, ocupând planul cel mai
Muşchii se contopesc în partea inferioară într-o masă comună profund al planului IV. Sunt împărţiţi în rotatori lungi şi rotatori scurţi.
sacrospinală. Acţiunea globală a muşchilor planului IV este de a menţine echilibrul cor-
Complexul muscular asigură extensia capului şi a trunchiului, precum pului în ortostatism.
şi menţinerea staţiunii verticale în colaborare cu alţi muşchi.
MUŞCHII PLANULUI V
MUŞCHII PLANULUI IV Acoperă în parte scheletul osteofibros axial. Se împart în:
Formează un dispozitiv asemănător cu frânghiile unui catarg. Dispozi- 1. Muşchi interspinoşi (M. interspinales)
tivul este reprezentat de două colone musculare (formate din fascicule Unesc 2 apofize spinoase vecine fiind prezenţi în zonele de maximă
musculare ce unesc procesul transvers al unei vertebre cu procesul spi- mobilitate a coloanei. Se împart în interspinoşi cervicali şi lombari.
nos al vertebrei supraiacente) situate de o parte şi de cealaltă a coloanei 2. Muşchi intertransversari (M. intertransversarii)
vertebrale. Unesc apofizele transverse între ele fiind cel mai bine dezvoltaţi în re-
Muşchii planului IV sunt reprezentaţi de: giunea cervicală şi lombară.
1. Muşchiul semispinal (M. semispinalis) 3. Muşchi rotatori ai capului
Ocupă planul cel mai superficial. Între punctul de origine şi cel de Sunt situaţi în partea cea mai profundă şi superioară a capului. Sunt
inserţie fasciculele sale sar peste 4 vertebre. Prezintă o porţiune situată reprezentaţi de:
la nivelul capului cunoscută şi sub numele de marele complex (ce uneşte Muşchiul marele drept posterior al capului (M. rectus capitis poste-
apofizele transverse ale vertebrelor toracale T1-T5 şi C3-C7 cu o porţiune rior major).
situată între cele 2 linii nucale de la nivelul osului occipital), o porţiune Muşchiul micul drept posterior al capului (M. rectus capitis posterior
minor) ce împreună cu precedentul are rol în extensia capului.
126 127
Muşchiul oblic inferior al capului (M. obliquus capitis inferior), cel MUŞCHI AŞEZARE CARACTE- INSERŢII ACŢIUNE INERVAŢIE
mai puternic rotator al capului. RAPORTURI RISTICI
Muşchiul oblic superior al capului (M. obliquus capitis superior) ce Dorsal În partea PI Formă triun- Origine Coboară N.toraco-
roteşte capul ducând faţa de partea opusă. mare a trunchiului ghiulară -Faţa ant. a braţul ridicat dorsal din
4. Muşchi ridicători ai coastelor (M. levatores costarum) A. În Cel mai lat ultimelor 3-4 coaste Duce braţul plexul
Sunt 12 muşchi situaţi de fiecare parte ce unesc apofizele transverse cu regiunea muşchi al -Apofizele înapoi brahial
coastele. Acoperă intercostalii externi. Sunt muşchi inspiratori. spatelui corpului spinoase ale Ridică tora-
-Faţa post. ultimelor 5-6 cele
Tabelul 1. Muşchii planului I Cu pielea vertebre
MUŞCHI AŞEZARE CARACTE- INSERŢII ACŢIUNE INERVAŢIE -Faţa ant. toracale,
RAPORTURI RISTICI Cu muşchii vertebrele
Trapez Ocupă reg. Are formă Medial Coboară şi N. accesor planului lombare şi
cefei şi triun- - linia nucală ridică umărul Ramuri din următor creasta sacrală
partea ghiulară superioară Înclină capul şi plexul -Marginea mediană, 1/3 post.
superioară a - protuberanţa coloana de cervical lat. Cu buză ext. a
spatelui occipitală externă partea oblicul ext. crestei iliace
Baza în - ligamentul nucal respectivă B. În axilă Inserţie
raport cu - procesele Cu M. Şanţ intertubercul
coloana spinoase C7-T12 rotund humerus
vertebrală Lateral mare cu care
Vârful în ra- - sup:1/3 lat a marg. formează
port cu post. şi feţei sup. a peretele
humerusul claviculei post. axilar
Faţa post. cu - mijl: marg. post.
pielea a acromionului şi
Faţa ant. cu spina scapulei
muşchii pla- - inf. marg.
nurilor urmă- posterioară a spinei
toare scapulei
128 129
Tabelul 2: Muşchii Planului II Dinţat Situat în partea Subţire Apofize Coboară Nervii
MUŞCHIUL AŞEZARE CARACTE- INSERŢII ACŢIUNE INERVAŢIE postero- inf. a spatelui Formă spinoase T11-T12 coastele inter-
RAPORTURI RISTICI inferior Acoperit de patrulateră şi L1-L2 costali
m.latissim Feţele externe 9. 12
Ridicător Situat pe părţile Formă Origine Ridică N.
Acoperă planul ale
al scapulei lat. ale cefei triun- -primele scapula în ridicător
III, coastele şi ultimelor 4
Acoperit de ghiulară 4-5 apofize totalitate al scapulei
muşchii inter- coaste
sternocleido- transverse ale Înclină din plexul
costali
mastoidian şi vertebrelor coloana cervical
trapez cervicale vertebrală N. dorsal Splenius Situat în reg. Subţire Origine Extensia
cefei şi şi lat Apofizele capului
Acoperă Inserţie de partea al
porţiunea sup. spinoase ale Înclină capul
muşchii planului -unghiul superior lui scapulei a spatelui ultimelor ver- de aceeaşi
următor al scapulei din plexul Acoperit de tebre cervicale parte
brahial m.sternocleido- şi primelor 4. 5 Rotaţie
Romboid Pe peretele Uneori Apofizele Adductor şi N. mastoidian, toracale omolaterală
posterior al divizat în 2 spinoase C7. ridicător al muşchiu- trapez, Inserţie
toracelui porţiuni: T1-T4 umărului lui rom- romboid şi 1.Spleniul
Acoperit de m. micul şi Marginea boid dinţat PS capului
trapez marele medială a din plexul Acoperă planul -1/2 lat. a liniei
Acoperă romboid scapulei cervical III nucale sup. şi
mastoidă
dinţatul N. dorsal
2. Spleniul
PS, sple- al gâtului apofize
niul şi muşchii scapulei transverse atlas
şanţurilor din şi axis
vertebrale plexul
brahial
Dinţat Situat în partea Subţire Apofize spinoa- Ridică Nervii
postero- superioară a Formă se C7. T1-T3 coastele inter-
superior spatelui patrulateră Faţa externă a costali 2-5
Acoperit de m. coastelor 2-5
romboid
Acoperă planul
III şi muşchii
intercostali
130 131
Tabelul 3: Muşchii Planului III MUŞCHIUL AŞEZARE CARACTE- INSERŢII ACŢIUNE INERVAŢIE
EXTENSOR RAPORTURI RISTICI
MUŞCHIUL AŞEZARE CARACTE- INSERŢII ACŢIUNE INERVAŢIE AL COLOA-
EXTENSOR RAPORTURI RISTICI NEI VERTE-
AL COLOA- BRALE
NEI VERTE-
b) Leagă
BRALE
porţiunea ultimele 6
Masa Situată în loja Plecând de -Procesele Extensia Ramurile toracală coaste cu
comună dintre schele- pe inserţii spinoase ale capului şi a dorsale primele
tul reg. sacro- se desface ultimelor verte- trunchiului ale ner-
lombare şi în 3 coloane bre lombare Menţinerea vilor c) Pleacă din masa Unghiurile cos-
fascia toraco- laterală, -Creasta sacrală staţiunii spinali porţiunea comună tale ale ultimilor
lombară mijlocie, mediană verticale lombară 6 coaste
medială -Creasta iliacă (acţiune a Muşchiul -De-a lungul Uneşte
-Faţa post. a întregii longissimus şanţurilor bazinul cu
sacrului mase mus- vertebrale coastele
-Fascia culare) -Medial de m. şi cu
toracolombară iliocostal procesele
Muşchiul Ocupă şanţu- Prezintă 3 -Cele 12 unghiuri Între masa transverse
iliocostal rile costoverte- porţiuni: ale coastelor comună Are 3
brale -cervicală -tuberculii şi apofiza porţiuni:
Încrucişează -toracală posteriori mastoidă - cefalică
toate coastele -lombară ai ultimelor - cervicală
5 vertebre - toracală
cervicale a) Se mai Procesele
-faţa medială a porţiunea numeşte transverse
coloanei mus- cefalică şi micul ale ultimelor
culare comlex vertebre cervi-
a) Origine cale şi primelor
porţiunea Coastele 3-6 toracale
cervicală Inserţie -vârful mastoidei
Tuberculii
posteriori
ai proceselor
transverse C3-C7
132 133
MUŞCHIUL AŞEZARE CARACTE- INSERŢII ACŢIUNE INERVAŢIE Tabelul 4: Muşchii Planului IV

EXTENSOR RAPORTURI RISTICI MUŞ- AŞEZARE CARACTE- INSERŢII ACŢIUNE INERVAŢIE
AL COLOA- CHIUL RAPORTURI RISTICI
NEI VERTE-
Semispinal Ocupă planul Are Fixează Ramurile
BRALE
cel mai super- fascicule ce coloana dorsale ale
b) Se mai nu- Procesele ficial sar peste 4 vertebrală nervilor
porţiunea meşte şi transverse vertebre în extensie spinali
cervicală muşchi ale primelor 5 Prezintă 3
transversar vertebre porţiuni
al gâtului toracale
-procesele a) toracic Origine
transverale Procese trans-
ultimelor 5 ver- verse T7-T 12
tebre cervicale Inserţie
Procese
c) Prezintă fascicule costale
spinoase C6-C7,
porţiunea fascicule -procesele
T1-T4
toracală costale şi costifor-
transver- me lombare b) cervical Origine
sare - coaste Procese trans-
fascicule verse T1-T6
transver- Inserţie
sare Procese
-procesele spinoase C2-C5
accesorii c) al capului De o parte şi Muşchi Origine
lombare (marele cealaltă a liniei voluminos Procese
-procesele complex) mediane transverse T1-T6,
transverse C3-C7
toracale Inserţie
Muşchiul Localizarea cea Greu de Între cele 2 linii
spinal mai medială izolat nucale
134 135
MUŞ- AŞEZARE CARACTE- INSERŢII ACŢIUNE INERVAŢIE Tabelul 5: Muşchii Planului V

CHIUL RAPORTURI RISTICI
Multifizi În şanţurile Origine MUŞ- AŞEZARE CARACTE- INSERŢII ACŢIUNE INERVAŢIE
vertebrale de Şanţurile sacrate CHIUL RAPORTURI RISTICI
la sacru până Procese acceso- Inter- Situaţi pe păr- Unesc 2 Pe 2 procese Unesc Ramurile
la axis rii lombare spinoşi ţile laterale ale procese spinoase vecine procesele dorsale ale
Procese trans- ligamentelor spinoase spinoase nervilor
verse toraco- interspinoase vecine spinali
cervicale Sunt cervi-
Inserţie cali, lombari
Procese şi uneori şi
spinoase (+2 toracali
sau +3 faţă de Intertrans- În regiunile Muşchi mici Pe procesele Leagă Ramurile
origine) versari cervicală şi transverse procesele ventrale
Rotatori Planul cel mai Mai bine re- Rădăcina Echilibrarea lombară transverse ale nervi-
profund prezentaţi proceselor corpului în lor spinali
Pe întreaga în regiunea transverse ortostatism Rotatori ai În partea cea Sunt în Rotează Ramura
coloană toracală Rădăcina pro- capului mai profundă număr de 4 capul dorsală a
vertebrală ceselor spinoase şi superioară a primului
supraiacente cefei nerv cervi-
Sub muşchiul cal
semispinal
1. Marele Muşchi Procesul spinos Împreună cu
drept triunghiular al axisului micul drept
posterior al Linia nucală contracţie
capului inferioară bilaterală
extensia
capului
contracţie
unilaterală
înclină şi
rotează
capul de
aceeaşi
parte
136 137
MUŞ-
CHIUL
AŞEZARE
RAPORTURI
CARACTE-
RISTICI
INSERŢII ACŢIUNE INERVAŢIE
2.3. MUŞCHII MEMBRULUI
2. Micul Tuberculul
drept posterior al SUPERIOR
posterior al atlasului
capului Sub linia nucală Se clasifică în muşchi ai umărului, braţului, antebraţului şi mâinii.
inf.
3. Oblic Cel mai pu- Părţile laterale Întoarce
inferior al ternic proces spinos faţa de MUŞCHII UMĂRULUI
capului rotator al axis aceeaşi
capului Partea PI proces parte Formează o masă musculară care dă relief umărului. Acoperă articulaţia
transvers atlas scapulo-humerală ca o manta, descriind forma unui con cu baza la torace
4. Oblic Vârf proces Extensor şi şi vârful la humerus. Acţionează asupra acestei articulaţii determinând
superior al transvers atlas rotator al mişcări ample în jurul celor 3 axe ce trec prin centrul capului humeral.
capului Sub linia nucală capului de
inf. aceeaşi
parte
Înclină capul
de aceeaşi
parte
Ridicători ai Acoperiţi de 12 muşchi Procese trans- Ridică Ramurile
coastelor muşchii spatelui mici verse C7-T11 coastele anterioare
Acoperă inter- Se împart Spaţiul între tu- Intervin în ale nervilor
costalii externi în ridicători bercul şi unghiul inspiraţie spinali
lungi şi coastei toracali
scurţi
Sacrococci- În număr de Sacru
gieni 2: ventral şi Coccige
dorsal
Muşchi
atrofiaţi
Figura 3: Muşchii umărului – normă anterioară (după Netter, 2008)
1. Lig. coracoacromial; 2. Procesul coracoidian; 3. Incizura scapulară; 4. M. subscapular;

5. Tendonul capului lung al m. biceps brahial; 6. Tendonul m. supraspinos; 7. Acromion
138 139
Muşchii umărului sunt în număr de 6: deltoidul, supraspinosul, infra-

spinosul, rotundul mare, rotundul mic şi subscapularul (tabel).
1. Muşchiul deltoid (M. deltoideus) este aşezat superficial şi dă forma
umărului. Are 3 fascicule: clavicular, acromial şi spinal care converg
spre humerus unde se inseră pe tuberozitatea deltoidiană.
Efectuează abducţia braţului până la 90º. Rotaţia internă este
efectuată separat de fasciculul clavicular, iar cea externă separat
de fasciculul spinal.
2. Muşchiul supraspinos (M. supraspinatus) îşi are originea în fosa
supraspinoasă a scapulei. Trece pe sub acromion şi se inseră pe
faţa superioară a tuberculului mare a humerusului. El face abducţia
braţului fără a putea suplini deltoidul.
3. Muşchiul infraspinos (M. infraspinatus) are originea în fosa
infraspinoasă. Fibrele sale converg pentru a se insera pe feţişoara Figura 4: Muşchii umărului – normă posterioară (după Netter, 2008)
mijlocie a tuberculului mare. Are eficienţă mai mare în rotaţia în 1. M.supraspinos; 2. Spina scapulei; 3. Acromionul ; 4. Tendonul m. supraspinos;
afară a humerusului atunci când braţul a fost iniţial rotat înăuntru. 5. M. infraspinos; 6. M. rotund mic; 7. N. axilar
4. Muşchiul rotund mic (M. teres minor) este situat lateral de muşchiul
infraspinos. Trece înapoia articulaţiei scapulohumerale de care
aderă.
5. Muşchiul rotund mare (M. teres major) este ceva mai dezvoltat decât
muşchiul rotund mic. Este adductor şi rotator înauntru a braţului când
ia punct fix pe torace. Duce scapula în sus şi înainte când ia punctul fix
pe humerus.
6. Muşchiul subscapular (M. subscapularis). De la originea sa din fosa
subscapulară fibrele sale converg pentru a se insera pe tuberculul
mic al humerusului. Este antagonist al muşchiului infraspinos şi al
muşchiului rotund mic.
Încercând o privire de ansamblu asupra mişcărilor efectuate de cei
6 muşchi ai umărului se poate spune că: Figura 5: Muşchii porţiunii superioare a toracelui şi umărului (după Netter, 2008)
• deltoidul şi supraspinosul sunt abductori;
• infraspinosul şi rotundul mic sunt rotatori în afară; 1. A. şi n. suprascapular; 2. Acromionul; 3. Tendonul m. infraspinos; 4. Capsula articulară;
5. M. deltoid; 6. M. rotund mic; 7. A. circumflexă posterioară şi n. axilar; 8. N. cutanat brahial;
• rotundul mare şi subscapularul sunt rotatori înăuntru. 9. A. brahială profundă; 10. N. radial; 11. Capul lateral al m. triceps brahial; 12. Capul lung al m. triceps
brahial; 13. M. rotund mare; 14. A. circumflexă; 15. M. infraspinos; 16. Spina scapulei; 17. M. supra-
spinos; 18. Incizura scapulei şi lig. transvers
140 141
MUŞCHII BRAŢULUI
Sunt dispuşi în 2 regiuni, anterioară şi posterioară. Regiunile sunt sepa-
rate prin septe musculare.
A. Regiunea anterioară este formată din 3 muşchi flexori. În plan
superficial se găseşte muşchiul biceps brahial, iar în cel profund
muşchii coracobrahial şi brahial.
1. Muşchiul biceps brahial (M. biceps brachii) prezintă 2 capete de orig-
ine: lunga porţiune situată lateral şi scurta porţiune ce ia naştere de
pe procesul coracoid al scapulei. Cele 2 porţiuni converg pentru a
se insera distal printr-un tendon pe tuberozitatea radiusului. Este
flexor al antebraţului pe braţ şi supinator al antebraţului.
2. Muşchiul coracobrahial (M. coracobrachialis) este situat medial
faţă de capul scurt al bicepsului. Realizează anteflexia şi adducţia
braţului.
3. Muşchiul brahial (M. brachialis) este un muşchi lat ce dă lăţimea
braţului în partea sa inferioară. Este cel mai puternic flexor al
antebraţului pe braţ.
B. Regiunea posterioară este formată dintr-un singur muşchi:
1. Muşchiul triceps brahial (M. triceps brachii) este alcătuit din 3
porţiuni: capul lung, capul lateral şi capul medial. Este extensor al
braţului şi antebraţului şi adductor al braţului.
Figura 6: Muşchii braţului – normă anterioară (după Netter, 2003)
1. Acromionul; 2. Procesul coracoidian; 3. Tendonul m. pectoral mic; 4. M. subscapular; 5. N. musculo-

cutanat; 6. M. coracobrahial; 7. A. circumflexă scapulară; 8. M. rotund mare; 9. M. dorsal mare;
10. M. flexor radial al carpului; 11. M. rotund pronator; 12. M. brahioradial; 13. Tendonul m. biceps
brahial; 14. Aponevroza bicipitală; 15. N. cutanat antebrahial lateral; 16. M. brahial; 17. N. median;
18. A. brahială; 19. Capul scurt al m. biceps brahial; 20. Capul lung al m. biceps brahial;
21. A. circumflexă humerală anterioară; 22. M. pectoral mare; 23. M. deltoid;
24. Inserţia tendinoasă intertuberculară; 25. Tuberculul mic; 26. Tuberculul mare;
27. Bursa subdeltoidiană; 28. Lig. coracoacromial
142 143
MUŞCHII ANTEBRAŢULUI
Sunt grupaţi în 3 regiuni: anterioară, laterală şi posterioară.
A. Regiunea anterioară cuprinde 8 muşchi dispuşi în 4 planuri.
• Primul plan este format din 4 muşchi. Enumeraţi dinspre lateral spre
medial aceştia sunt: muşchiul rotund pronator (M. pronator teres),
flexor radial al carpului (M. flexor carpi radialis), palmar lung (M. pal-
maris longus) şi flexor ulnar al carpului (M. flexor carpi ulnaris).
• Planul al 2-lea cuprinde un singur muşchi, muşchiul flexor superfi-
cial al degetelor (M. flexor digitorum superficialis).
• Planul al 3-lea are în componenţa sa 2 muşchi: flexor profund al
degetelor (M. flexor digitorum profundus) situat medial şi flexor
lung al policelui (M. flexor pollicis longus) situat lateral.
• Planul al 4-lea este format din muşchiul pătrat pronator (M. prona-
tor quadratus).
B. Regiunea posterioară este formată din 8 muşchi dispuşi în 2 planuri.
• Planul superficial este alcătuit din 4 muşchi: extensorul degetelor
(M. extensor digitorum), extensorul degetului mic (M. extensor
digiti minimi), extensorul ulnar al carpului (M. extensor carpi ul-
naris) şi anconeul (M. anconeus).
• Planul profund este format tot din 4 muşchi: lungul abductor al
policelui (M. abductor pollicis longus), scurtul extensor al policelui
(M. extensor pollicis brevis), lungul extensor al policelui (M. exten-
sor pollicis longus) şi extensorul indexului (M. extensor indicis).
Toţi aceşti muşchi sunt extensori.
Figura 7: Muşchii, vascularizaţia şi inervaţia braţului - vedere anterioară (după Netter, 2003) C. Regiunea laterală are 4 muşchi aşezaţi în 2 planuri.
• Planul superficial cuprinde muşchii: brahioradial, lung extensor ra-
1. A. axilară; 2. M. pectoral mare; 3. Fasciculul lateral al plexului brahial; 4. Fasciculul medial al dial al carpului şi scurt extensor radial al carpului.
plexului brahial; 5. N. musculocutanat; 6. M. subscapular; 7. A. circumflexă humerală anterioară şi
posterioară; 8. M. rotund mare; 9. M. dorsal mare; 10. A. brahială profundă; 11. N. cutanat brahial • Muşchiul brahioradial (M. brachioradialis) este un puternic flexor al
medial; 12. N. ulnar; 13. N. cutanat antebrahial medial; 14. Capul lung al m. triceps brahial; 15. Capul antebraţului pe braţ. Lungul extensor radial al carpului (M. exten-
medial al m. triceps brahial; 16. A. colaterală ulnară superioară; 17. Septul intermuscular medial; sor carpi radialis longus) şi scurtul extensor radial al carpului (M.
18. A. colaterală ulnară inferioară; 19. Epicondilul medial al humerusului; 20. Aponevroza m. biceps
brahial; 21. M. rotund pronator; 22. A. ulnară; 23. M. flexor radial al carpului; 24. M. brahioradial; extensor carpi radialis brevis) sunt extensori şi abductori ai mâinii.
25. A. radială; 26. Tendonul m. biceps brahial; 27. A. recurentă radială; 28. M. brahial; 29. M. biceps • Planul profund este format dintr-un singur muşchi, muşchiul supi-
brahial; 30. Ramuri musculare; 31.N. median; 32. Ramuri musculare; 33. A. brahială; 34. M. coracobra-
hial; 35. Capul scurt al m. biceps brahial; 36. Capul lung al m. biceps brahial; 37. M. pectoral mare; nator (M. supinator). El este cel mai puternic şi cel mai constant
38. Humerus; 39. A. circumflexă humerală anterioară; 40. M. deltoid; 41. Procesul coracoidian supinator al antebraţului şi al mâinii.
144 145
Figura 9: Muşchii antebraţului - normă anterioară (după Netter, 2003)
1. N. cutanat antebrahial medial; 2. N. ulnar; 3. M. triceps brahial; 4. Septul intermuscular;

5. A. ulnară; 6. Epicondilul medial al humerusului; 7. Inserţiile flexorilor; 8. M. rotund pronator;
9. M. flexor radial al carpului; 10. M. palmar lung; 11. M. flexor ulnar al carpului; 12. M. flexor superfi-
Figura 8:Muşchii antebraţului - normă posterioară (după Netter, 2008) cial al degetelor; 13. Tendonul m. palmar lung; 14. Ramura posterioară a n. ulnar; 15. A., n. ulnar;
16. Tendonul m. flexor superficial al degetelor; 17. Pisiformul; 18. Ramura palmară a n. median;
1. M. lung extensor radial al carpului; 2. M. scurt extensor radial al carpului; 3. M. extensor ulnar al 19. Musculatura regiunii hipotenare; 20. Aponevroza palmară; 21. Musculatura regiunii tenare;
22. Lig. palmare ale carpului; 23. N. median; 24. A. radială; 25. M. flexor lung al policelui; 26. M. scurt
carpului; 4. M. extensor al degetelor; 5. M. extensor al degetului mic; 6. M. abductor lung al policelui; extensor radial al carpului; 27. M. lung extensor radial al carpului; 28. M. brahioradial;
7. M. scurt extensor al policelui; 8. M. lung extensor al policelui; 9. M. extensor al indexului (tendonul); 29. Aponevroza bicipitală; 30. A. radială; 31. M. biceps brahial; 32. M. brahial;
10. Ulna; 11 Tendonul extensorilor; 12. Epicondilul lateral; 13. Olecranul; 14. Epicondilul medial 33. N. cutanat antebrahial lateral; 34. A. brahială, n. median; 35. M. biceps brahial
146 147
MUŞCHII MÂINII
Mâna are 19 muşchi situaţi doar pe faţa palmară şi în spaţiile interosoa-
se. Muşchii palmei sunt grupaţi în 3 regiuni: regiunea eminenţei tenare,
regiunea eminenţei hipotena-re şi regiunea mijlocie.
A. Muşchii eminenţei tenare sunt situaţi în regiunea laterală a palmei
şi deservesc policele (degetul mare). Sunt în număr de 4 aşezaţi în
3 planuri:
• Planul I este format de muşchiul scurt abductor al policelui (M. ab-
ductor pollicis).
• Planul al 2-lea este alcătuit din opozantul policelui (M. opponens
pollicis) aşezat lateral şi muşchiul flexor al policelui (M. flexor pol-
licis brevis) aşezat medial.
• Planul al 3-lea este constituit din muşchiul adductor al policelui (M.
adductor pollicis).
B. Muşchii regiunii palmare mijlocii Regiunea palmară mijlocie
conţine muşchii lombricali (M. lombricales) în număr de 4, ce se
numerotează de la police spre degetul mic. Cuprinde de asemenea
muşchii interosoşi palmari (M. interossei palmares) în număr de 3 şi
muşchii interosoşi dorsali (M. interossei dorsales) în număr de 4.
C. Muşchii eminenţei hipotenare deservesc degetul mic. Sunt în număr
de 4 aşezaţi în 3 planuri.
• Planul I cuprinde muşchiul palmar scurt (M. palmaris brevis), care
este un muşchi cutanat.
• Planul II cuprinde muşchiul flexor scurt al degetului mic (M. flexor
digiti minimi brevis) aşezat lateral şi muşchiul abductor al degetului
mic (M. abductor digiti minimi) aşezat medial.
• Planul III conţine muşchiul opozant al degetului mic (M. opponens
digiti minimi).
Figura 10: Muşchii antebraţului (după Netter, 2008)
1. Epicondilul medial; 2. Radiusul; 3. M. pătrat pronator; 4. Ulna; 5. M. rotund pronator;

6. M. supinator; 7. Epicondilul lateral; 8. Epicondilul medial; 9. Ulna; 10. M. pătrat pronator;
11. Radiusul; 12. Epicondilul lateral
148 149
Tabelul 6: Muşchii umărului MUŞCHIUL AŞEZARE CARACTE- INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE
MUŞCHIUL AŞEZARE CARACTE- INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE RAPORTURI RISTICI
RAPORTURI RISTICI Rotund Faţa post. Alungit Origine Ram colat. Adductor şi
mare acoperită de Voluminos Unghiul inf. al din nervul rotator
Deltoid Superficial Formă Origine Nervul Abducţia
m. latissim şi şi scapulei axilar înauntru al
Acoperă art. triun- Marg. ant. axilar braţului de piele puternic Marg. lat. braţului
scapulohume- ghiulară claviculă Rotaţia int. şi scapulă Duce
rală Voluminos Marg. later. ext. a braţului Inserţie scapula în sus
acromion Proiecţia Tubercul mic şi înainte
Marg. post. ant şi post. a humerus
a spinei braţului Sub- Faţa post. Formă triun- Origine Nervul sub- Adductor
scapulei scapular acoperă fosa ghiulară Fosa scapular şi rotator
Inserţie subscapulară subscapulară înăuntru al
Tuberozitatea Inserţie humerusului
deltoidiană Tubercul mic
humerus humerus
Supra- Situat în fosa Origine Nervul Abducţia Tabelul 7: Muşchii braţului
spinos supraspinoasă Fosa supra- supra- braţului
REG. AŞEZARE CARACTE- INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE
Acoperă spinoasă scapular
ANTE- RAPORTURI RISTICI
capsula Inserţie
RIOARĂ
articulară a Tuberculul
MUŞCHIUL
umărului mare al
humerusului Biceps În plan Lung Origine N. Flexor al
brahial superficial Fusiform Procesul cora- musculo- antebraţului
Infra- În fosa infra- Origine Nervul Rotator în Aşezat pe Format din coid (capul cutanat pe braţ
spinos spinoasă Fosa infra- supra- afară a m. brahial 2 porţiuni scurt) Supinator al
Acoperit de spinoasă scapular humerusului Tuberculul antebraţului
deltoid Inserţie supraglenoidal
Tuberculul (capul lung)
mare al hu- Inserţie
merusului Tuberozitatea
Rotund mic Situat lateral Origine Ram Rotator în radiusului
de infra-spinos Faţa post. a colateral afară al Coraco- Medial de Origine N. Adductor
scapulei din nervul braţului brahial capul Proces co- musculo- Proiector
Inserţie axilar scurt al racoid scapulă cutanat înainte al
Tuberculul bicepsului Inserţie braţului
mare al hu- Faţă medială
merusului humerus
150 151
Brahial Partea antero- Dă lăţimea Origine N. mus- Flexor al PLANUL I AŞEZARE CARACTE- INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE
inferioară a braţului Tuberozitatea culo- antebraţu- MUŞCHIUL RAPORTURI RISTICI
braţului deltoidiană cutanat lui pe braţ
Posterior de Faţa lat. Palmar Medial de m. Corp Origine N.median Slab flexor
biceps şi medială lung flexor radial al muscular f. Epicondil al mâinii şi
humerus carpului scurt medial antebraţului
Inserţie Formă de Inserţie
Proces coro- evantai Aponevroză
noid ulnă palmară
REG. AŞEZARE CARACTE- INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE Flexor Cel mai medial Traiect Origine N.ulnar Flexor şi
POSTE- RAPORTURI RISTICI ulnar din plan paralel cu Epicondil adductor al
RIOARĂ al carpului ulna: 2 ca- medial (capul mâinii
MUŞCHIUL pete, ulnar humeral)
Triceps Acoperit post Voluminos Origine N. radial Extensor al şi humeral Margine
brahial de deltoid Format din Tubercul infra- antebraţului unite printr- medială
3 porţiuni: glenoidal Extensor şi o arcadă olecran (capul
o porţiune (capul lung) adductor al fibroasă ulnar)
lungă şi 2 Inserţie braţului Inserţie
scurte Faţa post. hu- Pisiform
merus (capul PLANUL II
lat şi medial) MUŞCHIUL
Olecran Flexor La antebraţ Singur în Origine N.median Flexia FII pe
Tabelul 8: Muşchii antebraţului - regiunea anterioară superficial Pe flexorul planul II Epicondil FI, a mâinii pe
al degete- profund al Un strat medial antebraţ, a
PLANUL I AŞEZARE CARACTE- INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE lor degetelor superficial Margine ant. antebraţului
MUŞCHIUL RAPORTURI RISTICI pentru radius pe braţ
Rotund Cel mai late- Are un Origine N. median Pronator al degetele Inserţie
pronator ral din plan fascicul Epicondil medial mâinii III-IV Falangă medie
ulnar şi unul Proces coronoid Flexor al Un strat
humeral ulnă antebraţului profund
Inserţie pe braţ pentru
Faţă lat. radius
degetele
Flexor Acoperă m. Origine N. median Flexor al II-V
radial flexor superfi- Epicondil medial mâinii pe
al carpului cial al degetelor Inserţie antebraţ
şi flexor lung Baza
police metacarpian II
152 153
PLANUL III AŞEZARE CARACTE- INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE Anconeu Acoperit de Mic Origine N.radial Extensor al
MUŞCHIUL RAPORTURI RISTICI piele Triunghiular Epicondil antebraţului
Flexor Partea media- Prezintă 4 Origine N. ulnar Flexor al Profund în lateral
profund al lă a planului III fascicule Faţa ant. şi N. median FII pe FIII, raport cu Inserţie
degetelor Acoperă pă- pentru medială ulnă al mâinii pe articulaţia Faţa post. ulnă
tratul pronator degetele Inserţie antebraţ cotului
II-V Baza falangelor Adductor al Extensor Acoperit de Origine N.radial Extensor şi
distale mâinii ulnar al piele Epicondil adductor al
Flexor lung Partea laterală Origine N.median Flectează FII carpului Medial de ex- lateral mâinii
al policelui a planului III Faţa ant. radius pe FI, deget tensorul Margine
Inserţie pe metacar- degetului mic posterioară
Falangă distală pian mână pe ulnă
police antebraţ Inserţie
PLANUL IV Baza metacar-
MUŞCHIUL pian V
Pătrat Între porţiuni- Origine N.median Pronator al PLANUL
pronator le distale ale Faţă ant. ulnă mâinii şi PROFUND
ulnei şi radiu- Inserţie antebraţului MUŞCHIUL
sului Faţă ant. radius Abductor Cel mai lateral Cel mai pu- Origine N. radial Abductor al
lung al din plan ternic din Faţă post. policelui şi
Tabelul 9: Muşchii antebraţului regiunea posterioară
policelui plan ulnă şi radius mâinii
PLANUL AŞEZARE CARACTE- INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE Inserţie
SUPERFI- RAPORTURI RISTICI Bază meta-
CIAL carpian I
MUŞCHIUL Extensor Medial de ab- Origine N. radial Extensor şi
Extensor al Cel mai late- 4 fascicule Origine N. radial Extensor al scurt al ductorul lung Faţa post. ulnă abductor al
degetelor ral din planul pentru Epicondil lateral FI/FII şi FII/ policelui şi radius policelui
superficial degetele Inserţie FIII, al mâinii Inserţie
II-IV Faţă dorsală pe antebraţ Falangă I
F II şi F III police
Extensor Medial de m. Origine N. radial Extensor al Extensor Medial de Origine N. radial Extinde fa-
al degetului extensor al Epicondil lateral degetului mic lung al extensorul Faţă post. ulnă langa distală
mic degetelor Inserţie policelui scurt Inserţie a policelui
Ultimele 2 Falangă distală
falange deget police
mic
154 155
Extensor al Cel mai medial Origine N. radial Extensor al Tabelul 11: Muşchii mâinii
indexului din plan Faţa post. ulnă indexului şi al MUŞCHII AŞEZARE CARACTE- INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE
Inserţie mâinii EMINENŢEI RAPORTURI RISTICI
Index TENARE
Tabelul 10: Muşchii antebraţului regiunea laterală Scurt Planul I Origine N.median Abductor
abductor al Sub planul I Retinaculul al policelui
PLANUL AŞEZARE CARACTE- INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE policelui trece tendonul flexorilor
SUPERFI- RAPORTURI RISTICI flexorului lung Scafoid
CIAL al policelui Inserţie
MUŞCHIUL Partea lat. a
Brahio- Cel mai super- Cel mai Origine N. radial Flexor al bazei falangei
radial ficial puternic din Marg. lat. antebraţului proximale a
grup humerus pe braţ policelui
Inserţie Opozant al În planul II Origine N. median Opozant al
Proces stiloid policelui Aşezat lateral Retinaculul policelui
radius flexorilor
Lung Acoperă arti- Origine N. radial Extensor şi Rândul distal
extensor culaţia cotului Marg. lat. abductor al oase carpiene
radial al Acoperit de humerus mâinii Inserţie
carpului brahioradial Inserţie Supinator Faţa palmară
Baza meta- metacarpian I
carpian II Scurt flexor În planul II Origine N. median Flexor al
Scurt Acoperit de Mai scurt Origine N. radial Extensor şi al policelui aşezat medial Retinaculul N. ulnar policelui
extensor lungul extensor Epicondil late- abductor al flexorilor
radial al Acoperă ral humerus mâinii Rând distal
carpului radiusul Inserţie oase carpiene
Baza meta- Inserţie
carpian III Partea
PLANUL AŞEZARE CARACTE- INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE laterală a
PROFUND RAPORTURI RISTICI bazei falangei
MUŞCHIUL proximale a
policelui
Supinator Profund faţă Scurt şi gros Origine N.radial Supinator al
de muşchii de Ulnă antebraţului
mai sus Epicondil şi mâinii
humeral
Inserţie
Faţă laterală
radius
156 157
Adductor al În planul III 2 capete Origine N. ulnar Adductor al Interosoşi Ocupă întreg Se inseră Origine N. ulnar Abductori
policelui Profund de origine: Oblic: pe rîndul policelui dorsali (4) spaţiul inter- pe ambele Ambele meta- Flexia
Cu interosoşii oblic şi carpian distal osos dintre metacar- carpiene ale falangei
primelor spaţii transvers Transvers: metacarpiene piene ce spaţiului osos proximale
Pe metacarpi- mărginesc Inserţie Extensia
anul III spaţiul Falanga Falangelor II
Inserţie Sunt în proximală şi III
Partea număr de 4 tendonul
medială a extensorului
bazei falangei MUŞCHII AŞEZARE CARACTE- INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE
proximale a EMINEN- RAPORTURI RISTICI
policelui ŢEI HIPO-
MUŞCHII AŞEZARE CARACTE- INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE TENARE
LOJEI RAPORTURI RISTICI Palmar În ţesutul sub Muşchi Origine N. ulnar Încreţeşte
MIJLOCII scurt cutanat atrofiat Aponevroza pielea regiunii
Lombricali Acoperiţi de Anexaţi ten- Origine N. median Flexori ai În planul I palmară
(4) tendoanele doanelor Tendoanele pt. cei 2 falangei Inserţie
flexorului flexorului flexorului lombricali proximale Faţa profundă
a pielii
superficial şi profund al profund laterali Extensori
arcada palmară degetelor în Inserţie N. ulnar ai celorlalte 2 Abductor al În planul II Origine N. ulnar Flexia
Tendonul degetului Aşezat medial Retinaculul falangei
superficială număr de 4 pt. cei 2
mic flexorilor proximale
Acoperă m. muşchiului lombricali Osul pisiform
adductor al extensor des- medial Osul cu cârlig
policelui tinat degetului Inserţie
respectiv Baza falan-
Interosoşi Faţa dorsală Ocupă Origine N. ulnar Adductori gei proximale
palmari În raport cu jumătate Faţa meta- Flexia Flexor scurt În planul II Idem N.ulnar Flexia
interosoşii din spaţiul carpianului falangei al dege- Aşezat lateral falangei
dorsali interosos ce priveşte proximale tului mic proximale
Faţa palmară Sunt în axul mâinii Extensia Opozant al În planul III Origine N. ulnar Mişcare de
cu tendoanele număr de 3 Inserţie falangelor II degetului Repauzează pe Retinaculul opoziţie
flexorilor şi Falanga şi III mic interosoşii flexorilor
lombricalilor proximală ultimului spaţiu Osul pisiform
Osul cu cârlig
Inserţie
Metacarpianul
V
158 159
2.4. MUŞCHII MEMBRULUI MUŞCHIUL AŞEZARE

RAPORTURI
CARACTE-
RISTICI
INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE
La nivelul
INFERIOR ligam. inghinal
situat în lacuna
musculară
La coapsă
MUŞCHII BAZINULUI Post cu art.
coxofemurală
Se întind de la bazin la extremitatea superioară a femurului. Se 1. Psoas Înconjură ant. Singurul Origine
grupează în jurul articulaţiei coxofemurale. mare articulaţia muşchi al Faţa lat. corp
După aşezarea lor faţă de bazin şi faţă de articulaţia coxofemurală se coxofemurală membrului vertebral,
împart în 2 grupe: Cele 4 inele inferior care procese
fibroase în ra- depăşeşte costiforme şi
• un grup anterior situat în interiorul pelvisului mare, format din 2
port cu vasele în sus discuri T12-L4
muşchi; lombare şi pelvisul Inserţie
• un grup posterior situat pe suprafaţa exterioară a pelvisului alcătuit plexul lombar Lung, Trohanterul
din 10 muşchi. fuziform mic
Muşchii grupului anterior Aşezat pe 2
• M. iliopsoas este un muşchi alcătuit din m. psoas mare (M. psoas major) planuri
şi m. iliac (M. iliacus). Are o serie de acţiune printre care: flexia coapsei 2. Iliac La coapsa între Lăţit, de Origine
vastul medial şi forma triun-
fosa iliacă
pe pelvis, balansarea pelvisului în plan sagital, rol în locomoţie.
pecrineu ghiulară Inserţie
• M. psoas mic este un muşchi rudimentar aşezat înaintea m. psoas trohanterul
mare. mic
Tabelul 12: Muşchii bazinului-grupul anterior M. psoas Aşezat ante- Muşchi Origine Tracţiune
MUŞCHIUL AŞEZARE CARACTE- INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE mic rior de psoasul rudimentar Corpuri şi asupra fasciei
RAPORTURI RISTICI mare discuri T12-L1 iliace
Inserţie
Iliopsoas În abdomen şi Alcătuit din Ramuri Flexia coapsei
Fascia iliacă
pelvis 2 porţiuni: colaterale pe pelvis
Anterior cu m. psoas ale plexului Intervine în
psoasul mic şi
organe retro-
mare şi iliac lombar
Ramuri
locomoţie
Balansarea
MUŞCHII GRUPULUI POSTERIOR
peritoneale din nervul pelvisului în • M. gluteu (fesier) mare (M. gluteus maximus) este cel mai super-
Posterior cu femural plan sagital ficial şi cel mai voluminos muşchi al regiunii. Acoperă muşchii pelvi-
pătratul lombe- sului. Este acoperit de piele şi un strat abundent de grăsime. Este
lor extensor, rotator, adductor şi abductor al coapsei. Acţionează în
staţiune şi în locomoţie.
160 161
• M. gluteu (fesier) mijlociu (M. gluteus medius) este un muşchi de MUŞCHIUL AŞEZARE CARAC- INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE
formă triunghiulară acoperit de m. gluteu mare.Acoperă gluteul RAPORTURI TERISTICI
mic. Are acţiune comună cu m. gluteu mic. Inserţie
• M. gluteu mic (M. gluteus minimus) este un muşchi de formă - tract ilio-tibial
triunghiulară acoperit de m. gluteu mijlociu împreună cu care inter- - tuberozitatea
vine în extensia şi rotaţia coapsei în afară. gluteală
• M. tensor al fasciei lata (M. tensor fasciae latae) este un muşchi - fascia lata
de formă patrulateră situat la unirea părţii laterale a fesei cu faţa Fesier Sub gluteul Triunghi cu Origine Nervul Comună cu a
anterioară a coapsei. Acţionează asupra articulaţiei genunchiului şi mijlociu mare vârful în jos Câmp osos gluteu fesierului mic
asupra gambei. Acoperă între linia superior
• M. piriform (M. piriformis) are o porţiune intrapelvină şi o porţiune gluteul mic gluteală ant. din ple-xul
extrapelvină. Este rotator, abductor şi extensor al coapsei. şi post.a aripii sacrat
• M. obturator intern (M. obturator internus) se întinde de la gaura iliace
obturată la trohanterul mare. Este rotator în afară al coapsei. Inserţie
• Muşchii gemen superior şi gemen inferior (M. gemellus superior şi Trohanter
M. gemelus inferior) formează împreună cu muşchiul obturator in- mare
tern o unitate. Acţionează împreună cu muşchiul obturator intern. Fesier mic Sub gluteul Triunghiular Origine Nervul Extensia şi
• M.pătrat femural (M. quadratus femoris) este situat transversal mijlociu Câmp osos gluteu rotaţia coap-
înapoia articulaţiei coxofemurale. Are acţiune de rotaţie în afară. Acoperă faţa între linia superior sei în afară
• M. obturator extern (M. obturator externus) este cel mai ascuns gluteală a gluteală ant. şi din plexul Intervine în
muşchi al corpului omenesc fiind acoperit de m. pătrat femural. Este coxalului infer. sacrat staţiune şi în
rotator în afară al coapsei. Inserţie mers
Tabelul 13: Muşchii bazinului-grupul posterior Trohanter
mare
MUŞCHIUL AŞEZARE CARAC- INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE Tensor al Anterior cu m. Formă Origine Nervul Asupra
RAPORTURI TERISTICI fasciei lata croitor şi drep- patrulateră Spina iliacă gluteu articulaţiei
Fesier mare Acoperă Cel mai Origine Nervul glu- Extensor, tul femural anterosuperior genunchiului
muşchii pelvi- volumi- -Faţă gluteală teu inferior rotator, Posterior cu superioară şi asupra
sului nos muşchi aripă iliacă din plexul adductor şi gluteul mijlociu Inserţie gambei
al reg. şi creastă iliacă sacrat abductor al Tractul iliotibial
- lig. sacrotu- coapsei
beral Acţionează în
- părţi lat. sacru staţiune şi în
şi coccige locomoţie
- fascia toraco-
lombară
162 163
MUŞCHIUL AŞEZARE CARAC- INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE MUŞCHIUL AŞEZARE CARAC- INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE
RAPORTURI TERISTICI RAPORTURI TERISTICI
Piriform În pelvis Triun- Origine Ramură Rotator, Gemen În raport cu ge- Subţire şi Origine Ramură Aceeaşi ca a
-anterior cu ghiular cu Faţa ant. din plexul extensor şi inferior menul superior turtit Tuberozitatea din obturatorului
rectul şi plexul vârful pe sacru lângă sacrat abductor al şi obturatorul ischiadică plexul intern
sacral trohante- găurile coapsei intern Inserţie sacrat
-posterior rul mare şi S2-S4 Tendonul
obturatorului
cu osul sacru turtit Inserţie
intern
La fesă Trohanterul
Între gluteul mare Pătrat Acoperă art. Scurt şi Origine Plexul Rotator în
femural coxofemurală patrulater Tuberozitatea sacrat afară
mijlociu şi ge-
ischiadică
menul superior Inserţie
În ma- Creasta inter-
rea scobitură trohanterică
ischiadică Obturator Acoperit Turtit în Origine Nervul Rotator
Cu orificiile extern de iliopso- evantai Faţa lat. a obturator în afară al
piriforme as,pectineu şi Cel mai găurii obturate coapsei
Obturator Intrapelvin Turtit şi Origine Nervul Rotator adductori ascuns Membrana
intern Acoperă radiar Periferia găurii obturator în afară al muşchi obturatoare
membrana obturate intern din coapsei Inserţie
obturatoare Marginea plexul Fosa
Extrapelvin medială a sacral trohanterică
însoţit de membranei
gemeni obturatoare
Inserţie
MUŞCHII COAPSEI
Trohanterul
Sunt grupaţi în jurul femurului şi se împart în 3 grupe situate: anterior,
mare
medial şi posterior.
Gemen În raport cu ge- Subţire şi Origine Ramură Aceeaşi ca a
superior menul inferior turtit Spina din plexul obturatorului
şi obturatorul ischiadică sacrat intern MUŞCHII REGIUNII ANTERIOARE
intern Inserţie
Tendonul
Sunt în număr de 2: m.croitor şi m. cvadriceps femural.
obturatorului • M. croitor (M. sartonius) este cel mai lung muşchi al corpului. Faţa
intern lui superficială vine în raport cu pielea, iar faţa profundă cu dreptul
femural, vastul medial şi cu adductorii. Produce prin contracţia sa
flexia coapsei pe bazin şi flexia gambei pe coapsă.
164 165
• M. cvadriceps femural (M. quadriceps femoris) este cel mai puter- MUŞCHII REGIUNII MEDIALE
nic muşchi al corpului. Este alcătuit din 4 porţiuni cu origini diferite:
dreptul femural (M. rectus femoris), vastul medial (M. vastus me- Sunt muşchi adductori ce se grupează în 3 planuri.
dialis), vastul lateral (M. vastus lateralis) şi vastul intermediar (M. A) Planul superficial (M. pectineus)
vastus intermedius). Cele 4 porţiuni se unesc jos printr-un tendon • M. pectineu (M. pectineus) este cel mai superficial muşchi din gru-
ce se inseră pe tuberozitatea tibiei. Dreptul femural este înconjurat pul adductorilor. Se întinde de la pube la extremitatea superioară a
de cei 3 vaşti. Acţionează asupra articulaţiei coxofemurale şi asu- femurului. Este flexor, adductor şi rotator în afară al coapsei.
• M. adductor lung (M. adductor longus) este acoperit de piele şi
pra articulaţiei genunchiului.
încrucişat de m. croitor. Acoperă m. adductor scurt şi m. adductor
Tabelul 14: Muşchii coapsei-regiunea anterioară mare. Are o acţiune asemănătoare cu cea a muşchiului pectineu.
MUŞCHIUL AŞEZARE CARACTE- INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE • M. gracilis (M. gracilis) este o panglică musculară situată în partea
RAPORTURI RISTICI medială a coapsei. Este superficial putând fi palpat sub piele. Pro-
Croitor Străbate în Cel mai lung Origine Nervul Flexia coapsei duce prin contracţie adducţia coapsei, flexia şi rotaţia gambei.
diagonală reg. muşchi al Spina iliacă femural pe bazin şi a B) Planul mijlociu
anterioară a corpului anterosupe- gambei pe • M. adductor scurt (M. adductor brevis) este singurul muşchi din
copasei rioară coapsă acest plan. Este adductor şi rotator în afară.
Acoperă cva- Inserţie C) Planul profund
dricepsul şi Faţa medială a • M. adductor mare (M. adductor magnus) formează singur al 3-lea
adductorii tibiei plan al grupului adductorilor. Este cel mai puternic adductor al
Cvadriceps Înconjură Patru Origine Nervul Asupra coapsei.
femural complet corpul capete Spina iliacă femural articulaţiei
femurului de origine antero- coxofemurale
Cel mai inferioară şi a genun-
puternic Sprânceana chiului
muşchi al acetabulară
corpului Trohanterul
mare
Linia aspră
Corpul femu-
rului
Inserţie
Tuberozitatea
tibiei
166 167
Tabelul 15: Muşchii coapsei - regiunea medială Adductor Cel mai mare şi Origine N. Cel mai pu-
PLANUL AŞEZARE CARACTE- INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE mare mai posterior Tuberozita- obturator ternic adduc-
SUPERFI- RAPORTURI RISTICI din muşchii tea ischiadică N. tor al coapsei
CIAL regiunii Inserţie ischiadic
MUŞCHIUL Ram ischiopu-
bian
Pectineu Mai sus şi mai Formă de Origine N. femural Flexor al
Linia aspră
superficial panglică Creasta N. coapsei
decât restul pectineală obturator Adducţie şi
adductorilor Inserţie rotaţie în MUŞCHII REGIUNII POSTERIOARE
Linia afară
pectineală a Regiunea posterioară a coapsei cuprinde 3 muşchi lungi: biceps femu-
femurului ral, semitendinos şi semimembranos.
Adductor Acoperit de Origine N. Adducţie • M. biceps femural (M. biceps femoris) este situat în regiunea
lung piele Unghiul obturator Flexie posterolaterală a coapsei. Este format dintr-o porţiune lungă şi
Încrucişat de pubelui Rotaţie în una scurtă. Este acoperit în partea superioară de m. fesier mare,
m. croitor Inserţie afară iar medial vine în raport cu m. semitendinos şi m. semimembranos.
Linia aspră Produce flexia genunchiului şi rotează în afară gamba flectată.
femur • M. semitendinos (M. semitendinosus) este acoperit în sus de
Gracilis Partea media- Panglică Origine N. Adductor al m. fesier mare. Acoperă adductorul mare şi semi membranosul.
lă a coapsei musculară Ramură in- obturator coapsei Acţionează asemănător cu bicepsul femural.
ferioară pube Flexia şi ro-
• M. semimembranos (M. semimembranosus) este situat mai pro-
Inserţie taţia gambei
Faţă medială
fund decât semitendinosul. Este cel mai puternic muşchi al grupu-
tibie lui posterior având acţiuni asemănătoare cu cele ale semitendino-
PLAN sului.
MIJLOCIU
MUŞCHIUL
Adductor Acoperit de Origine N. Adductor şi
scurt pectineu şi de Ramura in- obturator rotator în
adductor lung ferioară pube afară
Inserţie
Linia aspră
PLAN
PROFUND
MUŞCHIUL
168 169
Figura 12 :Muşchii coapsei - Normă anterioară (după Sobotta, 2008)

Figura 11: Muşchii coapsei - Normă posterioară (după Sobotta, 2008)
1-Spina iliacă anterosuperioară; 2-M. iliac; 3-M. psoas; 4-M. gluteu mijlociu; 5-Lig. inghinal; 6-Tubercu-
1-Creasta iliacă; 2-Aponevroza m. gluteu mijlociu; 3-M. gluteu mare; 4-M. semitendinos; 5-M. biceps lul pubelui; 7-M. iliopsoas; 8-M. tensor al fasciei lata; 9-M. pectineu; 10-M. adductor lung;
femural, capul lung; 6-M. adductor mare; 7-M. semimembranos; 8-Tractul iliotibial; 9-M. gracilis; 11-M. gracilis; 12-M. croitor; 13-M. drept femural; 14-M. vast lateral; 15- M. vast medial; 16-Tractul ilio-
10- M. biceps femural, capul scurt;11- M. biceps femural, capul lung;12- M. semimembranos; tibial; 17-Tendonul m. drept femural; 18-Retinaculul patelar lateral; 19-Rotula; 20- Retinaculul patelar
medial; 21-Lig. patelar; 22-Tendonul m. croitor; 23-Tendonul m. gracilis; 24-Tendonul m. semitendinos;
13-M. semitendinos;14-A., v. poplitee, n. tibial; 15-N. peronier comun; 16-M. plantar; 17-M. gastrocne-
25-Tuberozitatea tibiei
mian – capul medial şi capul lateral;18-M. croitor; 19-M. solear (arcul tendinos)
170 171
Tabelul 16: Muşchii coapsei regiunea posterioară
MUŞCHIUL AŞEZARE CARACTE- INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE

RAPORTURI RISTICI
Biceps Partea poste- Două Origine N. ischiadic Extensor al
femural rolaterală a capete Tuberozita- N. peronier coapsei pe
coapsei de origine: tea ischiadică pelvis
lung şi scurt Inserţie Flexor al
Linia aspră genunchiului
Capul fibulei
Semiten- Superficial în Origine N. tibial Extensor al
dinos partea poste- Tuberozitatea coapsei
romedială a ischiadică Flexor al
coapsei Inserţie genunchiului
Tibie
Semi- Pe un plan mai Origine N. tibial Extensor al
mem- profund Tuberozitatea coapsei
branos decât semi- ischiadică Flexor al
tendinosul Inserţie genunchiului
Tibie
MUŞCHII GAMBEI
Se împart în 3 regiuni.
Grupul anterior cuprinde 4 muşchi: tibial anterior, extensor lung al ha-
lucelui, extensor lung al degetelor şi peronierul al 3-lea.
Grupul lateral cuprinde muşchii lung şi scurt peronier. Figura 13: Muşchii gambei - Normă posterioară (după Sobotta, 2008)
Grupul posterior include muşchii: tibial posterior, flexor lung al halu-
1-Tractul iliotibial; 2-M. biceps femural; 3-N. tibial; 4-N. peronier comun; 5-A. superioară laterală a
celui, flexor lung al degetelor, popliteu, triceps sural şi plantar aşezaţi în genunchiului; 6-M. plantar; 7-M.gastrocnemian, capul lateral; 8-N. cutanat sural lateral; 9- N. cutanat
2 planuri. sural medial; 10-M. solear; 11-M. peronier lung; 12- M. peronier scurt; 13-Tendonul lui Achile;
14-Maleola laterală; 15-Retinaculul muşchilor peronieri superiori; 16-A. peronieră (fibulară);
17-Ramura calcaneană din a. peronieră; 18-Calcaneul; 19-Ramură calcaneană din a. tibială posterioară;
20-Retinaculul flexorilor; 21-M. flexor lung al halucelui; 22-Maleola medială; 23-N. tibial; 24-A. şi v.
tibială posterioară; 25-M. tibial posterior; 26-M. flexor lung al degetelor; 27-Tendonul m. plantar;
28-M. solear; 29-M. gastrocnemian; 30-V. safenă mică; 31-Ramuri musculare pentru m. solear;
32-Capul medial al m. gastrocnemian; 33- A. superioară medială a genunchiului; 34-M.croitor;
35-A. şi v. poplitee; 36- M. gracilis; 37-M. semimembranos; 38-M. semitendinos
172 173
MUŞCHII REGIUNII ANTERIOARE

• M. tibial anterior (M. tibialis anterior) este cel mai voluminos şi
cel mai medial muşchi al regiunii. Este acoperit de piele şi acoperă
medial faţa laterală a tibiei.Este cel mai puternic flexor dorsal al
piciorului.
• M. extensor lung al halucelui (M. extensor hallucis longus) este
situat între muşchiul tibial anterior şi extensorul lung al degetelor.
Este extensor al falangelor halucelui.
• M. extensor lung al degetelor (M. extensor digitorum longus) este
un muşchi lung şi turtit situat lateral de m. tibial anterior şi exten-
sor lung al halucelui. Este flexor dorsal al piciorului.
• M. peronier al 3-lea (M. peroneus tertius) este o porţiune din ex-
tensorul lung al degetelor. Produce flexia dorsală a piciorului.
Figura 14: Muşchii gambei - Normă anterioară (după Sobotta, 2008)
1-M. vast medial; 2-Rotula; 3- A. superioară medială a genunchiului;4-Lig. colateral tibial; 5-Retinaculul
patelar medial; 6- A. inferioară medială a genunchiului;7-Ramura infrapatelară din n. safen; 8-Capsula
articulară; 9-Lig. patelar; 10-Ramuri ale m. croitor; 11-Tuberozitatea tibiei; 12-Tibia; 13-M. gastro-
cnemian; 14-M. solear; 15-M. extensor lung al halucelui;16-M. extensor lung al halucelui; 17-Maleola
medială; 18-Tendonul m. tibial anterior; 19-N. peronier profund; 20-M. extensor lung al halucelui; 21-M.
extensor scurt al halucelui; 22-Nn. digitali dorsali ai piciorului din n. peronier profund; 23- Nn. digitali
dorsali ai piciorului; 24-M. scurt extensor al degetelor; 25-M. peronier al III lea; 26-M. extensor lung
al degetelor; 27-Retinaculul extensorilor inferiori; 28- Maleola laterală; 29- Retinaculul extensorilor
superiori;30-Fibula; 31-M. extensor lung al degetelor; 32-M. peronier; 33- N. peronier superficial; 34-M.
tibial anterior; 35-M. peronier lung; 36-Capul fibulei; 37-N. peronier comun; 38- A. inferioară laterală a
genunchiului;39-Tendonul m. biceps femural; 40-Retinaculul patelar lateral; 41- A. superioară laterală
a genunchiului;42-Tractul iliotibial; 43-M. cvadriceps femural; 44-M. vast lateral
174 175
Tabelul 17: Muşchii gambei-regiunea anterioară
MUŞCHII REGIUNII LATERALE
RAPORTURI RISTICI Regiunea laterală este formată din 2 muşchi.
Tibial Cel mai medial Cel mai Origine N. peronier Cel mai pu- • M. peronier lung (M. peroneus longus) este cel mai superficial.
anterior muşchi al voluminos Faţa laterală profund ternic flexor Răspunde în profunzime peroneului şi m. scurt peronier.
regiunii tibie dorsal al • M. peronier scurt (M. peroneus brevis) este situat pe faţa laterală a
Inserţie piciorului peroneului. Tendonul său merge împreună cu cel al m. lung peronier
Cuneiform I pe faţa laterală a calcaneului. Este un flexor plantar al piciorului.
Metatarsian I
Extensor Între m. tibial Muşchi Origine N. peronier Extensor al Tabelul 18: Muşchii gambei-regiunea laterală
lung al ha- anterior şi m. penat Faţa medială profund falangelor MUŞCHIUL AŞEZARE CARACTE- INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE
lucelui extensor lung a peroneului halucelui RAPORTURI RISTICI
al degetelor Inserţie Flexia dorsală
Peronier Cel mai Origine N. peronier Cel mai pu-
Falanga II a piciorului
lung superficial din Capul peroneu- superficial ternic pro-
haluce
peronieri lui şi faţa sa nator al pi-
Extensor Lateral de ex- La nivelul Origine N. peronier Flexia dorsală laterală ciorului
lung al de- tensorul lung degetelor Fibulă profund a piciorului Inserţie Abducţie
getelor al halucelui se ramifică Tibie Metatarsian I
şi m. tibial într-un Inserţie Cuneiform I
anterior fascicul Degetele II-V
Peronier Acoperit de m. Origine N. peronier Flexor plantar
mijlociu şi 2
scurt peronier lung Faţă laterală superficial Abductor al
laterale
Peroneu piciorului
Peronier al Partea Origine N. peronier Flexor dorsal Inserţie
treilea inferioară şi Faţa medială profund al piciorului Metatarsian V
laterală din m. fibulă Pronator
extensor lung Membrana Abductor
al degetelor interosoasă MUŞCHII REGIUNII POSTERIOARE
Inserţie
Baza metatar-
Muşchii regiunii posterioare sunt dispuşi în 2 planuri.
sian V
A PLANUL SUPERFICIAL
Este format din m.triceps sural şi m. plantar.
• M. triceps sural cuprinde 2 componente diferite după structură
şi funcţie. Solearul (M. soleus) are fibre scurte şi este uniarticular.
Gastrocnemianul (Gastrocnemius) este biarticular şi are fibre mai
176 177
lungi. Este caracteristic pentru acţiunile de scurtă durată şi randa- • M. tibial posterior (M. tibialis posterior) este situat profund între
ment maxim. În ansamblu tricepsul sural este flexor plantar şi supi- cei 2 flexori. Este adductor şi supinator al piciorului.
nator-adductor al piciorului. • M. flexor lung al halucelui (M. flexor hallucis longus) este cel mai
• M. plantar (M. plantaris) este un muşchi subţire şi rudimentar. lateral din muşchii profunzi. Are rol însemnat în mers şi staţiune.
Tabelul 19: Muşchii gambei-regiunea posterioară-planul superficial Tabelul 20: Muşchii gambei regiunea posterioară-planul profund
MUŞCHIUL AŞEZARE CARACTE- INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE MUŞCHIUL AŞEZARE CARACTE- INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE
RAPORTURI RISTICI RAPORTURI RISTICI
Gastrocne- Formează îm- Izolat la Origine N.tibial De scurtă Popliteu Acoperă faţa Formă triun- Origine Nervul Rotaţie
mian preună cu m. origine în 2 Condili femu- durată posterioară ghiulară Condil lateral tibial înăuntru
solear m. tri- capete rali Flexor plantar a articulaţiei femur a gambei
ceps sural Inserţie Supinator şi genun- Inserţie flectate
Tuberozitate aductor al chiului Faţă
calcaneu piciorului posterioară
Solear Acoperit de m. Fuziform Origine Nervul Tensor al tibie
gastrocnemian Foarte Condil lateral tibial capsulei Flexor Muşchiul cel Are 4 Origine Nervul Flexor plantar
subţire al femurului articulaţiei lung al mai medial al tendoane Faţă tibial Susţinerea
Inserţie genunchiului degetelor planului destinate posterioară bolţii plantare
Calcaneu degetelor tibie
Plantar Acoperit de m. Fuziform Origine Nervul Tensor al II-IV Inserţie
gastrocne- Foarte Condil lateral tibial capsulei Falanga III
mian subţire al femurului articulaţiei degete II-V
Inserţie genunchiului Tibial Profund între Origine Nervul Adductor
Calcaneu posterior cei 2 flexori Faţă medială tibial Supinator al
peroneu piciorului
B PLANUL PROFUND Inserţie
Navicular
Cupride 4 muşchi. Flexor lung Cel mai Faţa post. Nervul Flexor al
• M. popliteu (M. popliteus) este un muşchi scurt de formă al halucelui lateral din peroneu tibial halucelui
triunghiulară ce acoperă faţa posterioară a articulaţiei genunchiu- muşchii pro- Falanga II Rol în mers şi
funzi haluce în staţionare
lui. Roteşte gamba flectată înăuntru.
• M. flexor lung (M. flexor digitorum longus) al degetelor este
muşchiul cel mai medial al planului profund. Acoperă tibia şi este
acoperit de m. solear. Este flexor plantar şi supinator adductor.
178 179
MUŞCHII PICIORULUI MUŞCHIUL AŞEZARE

RAPORTURI
CARACTE-
RISTICI
Se clasifică în muşchi ai plantei şi muşchi ai dosului piciorului (regiunii Flexor Acoperit de 2 fascicule, Origine Nervul Flexor al
dorsale). scurt abductorul unul lateral - cuboid plantar halucelui
al halucelui halucelui şi altul me- - cuneiforme medial Funcţie
Muşchii plantei se împart în 3 grupe:
dial care Inserţie Nervul statică în
delimitează Capul medial plantar menţinerea
A GRUPUL MEDIAL un şanţ pe sesamoidul lateral bolţii plan-
medial şi baza tare
Cuprinde muşchi destinaţi halucelui: abductorul halucelui (M. abduc- falangei I
tor hallucis), flexorul scurt al halucelui (M. flexor hallucis brevis) şi adduc- Capul lateral
torul halucelui (M. adductor hallucis). pe sesamoidul
Tabelul 21: Muşchii plantei-grupul medial lateral şi falan-
ga I
MUŞCHIUL AŞEZARE CARACTE- INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE Adductor al Planul profund 2 fascicule, Origine Nervul Adducţia
RAPORTURI RISTICI halucelui al reg. mijlocii a unul oblic Fasciculul oblic plantar halucelui
Abductor al Superficial şi Cel mai lung Origine Nervul Abducţia şi plantei şi celălalt pe cuneiformul lateral Menţinerea
halucelui medial şi cel mai -Proces medial plantar flexia halu- Acoperit de transvers III, oasele şi activă a bolţii
Trece peste puternic al tuberozităţii medial celui lombricali şi ligamentele plantare în
şanţul calca- muşchi al calcaneului tendonul fle- vecine plan trans-
nean plantei -Aponevroza xorului lung al Fasciculul versal
Acoperă ten- plantară degetelor transvers pe
doanele şi cele -Retinaculul Acoperă capsulele
interosoşii ultimelor 3
2 mănunchiuri flexorilor
articulaţii
vasculonervoa- Inserţie metatarso-
se ale canalului -Sesamoid falangiene
calcanean medial Inserţie
În lateral cu -baza falangei I Sesamoidul
tendoanele haluce lateral şi baza
flexorului falangei I
lung şi scurt al
halucelui
180 181
B GRUPUL LATERAL
Este format din muşchi destinaţi degetului mic: abductorul degetului
mic (M. abductor digiti minimi) şi flexorul scurt al degetului mic (M. flexor
digit minimi).
Tabelul 22: Muşchii plantei-grupul lateral

RAPORTURI RISTICI
Abductor al Formează Mai lung Origine Nervul Abductor şi
degetului marginea la- şi mai Tuberozita- plantar flexor al de-
mic terală a pi- puternic tea calca- lateral getului mic
ciorului neului
Acoperă fle- Aponevroza
xorul scurt al plantară
degetului mic Inserţie
Falanga I
deget mic
Flexor Situat sub Mai mic Origine Nervul Flexia de-
scurt al abductor decât Ligamentul plantar getului mic
degetului abductorul plantar mare lateral
mic Inserţie Figura 15: Muşchii piciorului - Vedere plantară (după Sobotta, 2008)
Falanga I
deget mic 1-Aa. digitale plantare proprii şi nervi digitali plantari proprii; 2-Ramuri superficiale din a. plantară
medială; 3-Fascicule transverse; 4-Fascicule longitudinale din aponevroza plantară; 5-Muşchii
regiunii tenare; 6-A. şi n. plantar medial; 7-Aponevroza plantară; 8-Ramură calcaneană din a. tibială
posterioară; 9-Tuberozitatea calcaneană; 10-Aponevroza plantară-porţiunea laterală; 11-A. şi n.
plantar lateral; 12-Fascia musculaturii hipotenare; 13-Lig. metatarsiene transverse superficiale
182 183
C GRUPUL MIJLOCIU
Cuprinde flexorul scurt al degetelor (M. flexor digitorum brevis),
pătratul plantar (M. quadratus plantae), lombricalii (M. lumbricales) în
număr de 4 şi muşchii interosoşi (m. interossei) (3 plantari şi 4 dorsali).
Tabelul 23: Muşchii plantei-grupul mijlociu

RAPORTURI RISTICI
Flexor Acoperă planul Turtit şi Origine Nervul Menţinerea
scurt al II al regiunii patrulater Tuberozitatea plantar bolţii plantare
degetelor Tendoanele Se împarte calcaneului medial
sale perforate în 4 fasci- Faţa profundă
de tendoanele cule a aponevrozei
flexorului lung plantare
Inserţie
Falanga II
degete II-V
Pătrat Anexat Formă pa- Origine Nervul Flexia degete-
plantar tendonului trulateră, cu Faţa medială plantar lor II-IV
flexorului lung un fascicul şi inferioară a medial
Acoperă medial şi calcaneului
Figura 16: Muşchii piciorului (după Sobotta, 2008) calcaneul şi unul medial Inserţie
cuboidul Tendonul
1. N. digitali plantari proprii; 2. A. digitale plantare proprii; 3. A. digitale plantare comune; flexorului lung
4. M. lombricali; 5. Ramura superficială din a. plantară medială; 6. Capul lateral al m. flexor scurt al Lombricali Între tendoa- 4 muşchi Origine Nervul Flexori ai pri-
halucelui; 7. Capul medial al m. flexor scurt al halucelui; 8. M. flexor lung al halucelui; 9. M. abductor nele flexoru- alungiţi Pe câte 2 ten- plantar mei falange
al halucelui; 10. M. flexor scurt al degetelor; 11. Aponevroza plantară; 12. Ramuri calcaneene mediale
din n. tibial şi ramuri calcaneene din a. tibială posterioară; 13. Tuberozitatea calcaneană; 14. Procesul
lui lung al doane vecine medial
lateral al tuberozităţii calcaneene; 15. Procesul medial al tuberozităţii calcaneene; 16. M. abductor degetelor ale flexorului Nervul
scurt al degetelor; 17. M. flexor scurt al degetului mic; 18. A. metatarsiană plantară; 19. M. flexor lung În partea ant. lung (lombri- plantar
al degetelor; 20. M. flexor scurt al degetelor; 21. Spaţiile fibroase interdigitale; a planului calul I doar lateral
22. N. digitali plantari proprii mijlociu pe tendonul
degetului II)
Inserţie
Baza falangei
I deget cores-
punzător
184 185
MUŞCHIUL AŞEZARE CARACTE- INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE Tabelul 24: Muşchii regiunii dorsale a piciorului
RAPORTURI RISTICI MUŞCHIUL AŞEZARE CARACTE- INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE
Interosoşi Situaţi în 3 plantari şi -plantari Nervul Flexori ai pri- RAPORTURI RISTICI
spaţiile dintre 4 dorsali Origine plantar mei falange Extensor Întins de la Scurt şi Origine Nervul Extensia
metatarsiene Partea medi- lateral scurt al calcaneu spre turtit se -Faţa supe- peronier primelor 4
ală a metatar- degetelor degete împarte în 3 rioară a cal- profund degete pe
sienelor III-V Despărţit de fascicule caneului metatars
Inserţie extensorul -retinaculul
Baza falangei scurt prin inferior al
I deget artera dorsală extensorilor
corespunzător a piciorului Inserţie
-dorsali Acoperit de Pe partea
Origine fascia dorsală laterală a
Pe câte 2 mijlocie tendonului ex-
metatarsieni tensorului lung
vecini
Extensor Situat lateral Aceeaşi ca şi Nervul Extensia
Inserţie
scurt al faţă de artera extensorul peronier primelor 4
Falanga I
halucelui dorsală a scurt profund degete pe
degete II-IV
piciorului metatars
MUŞCHII REGIUNII DORSALE

Sunt în număr de 2: m. extensor scurt al degetelor (M. extensor digito-
rum brevis) şi extensor scurt al halucelui (M. extensor hallucis brevis). Ei au
acţiune de extensie asupra primelor 4 degete pe metatars.
186 187
2.5. MUŞCHII TORACELUI MUŞCHII AŞEZARE

Tabelul 25: Muşchii toracelui
CARACTE- INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE

Se clasifică în 2 mari grupe: muşchii extrinseci ce leagă membrul supe- EXTRINSECI RAPORTURI RISTICI
rior de torace şi muşchii intrinseci situaţi în acelaşi plan cu scheletul costal Pectoral Acoperit de: Format Origine Nervul Rotaţia inter-
al toracelui. În actul respirator participă şi muşchi ai altor grupe muscu- mare - piele din 3 -Fasciculul pectoral nă a braţului
lare: muşchiul dinţat posterosuperior, muşchiul sternocleidomastoidian, - ţesut subcut. fascicule superior pe medial Coborârea
- fascia sa musculare: ½ medială a Nervul pec- braţului
muşchii scaleni anterior, mijlociu şi posterior, muşchiul transvers al abdo-
- glanda ma- -clavicular marginii ant. toral late- ridicat
menului, muşchiul dinţat posteroinferior, muşchiul oblic extern, muşchiul
mară -sterno- a claviculei ral, ramuri Acţiunea de
oblic intern, muşchiul drept abdominal, muşchiul pătrat al lombelor, pre- Acoperă: costal -Fasciculul din plexul căţărare
cum şi diafragma care este principalul muşchi inspirator. - sternul -abdominal mijlociu pe brahial Muşchi
Muşchii extrinseci sunt reprezentaţi de muşchii pectoral mare, pecto- - coastele faţa ant. a inspirator
ral mic şi subclavicular, situaţi pe peretele anterior al toracelui şi muşchiul - spaţiile in- sternului şi auxiliar
dinţat anterior situat pe peretele lateral al toracelui. tercostale cartilajele
Muşchiul pectoral mare (m. pectoralis major) este acoperit de piele, Formează cu coastelor 1-6
iar la femei de glanda mamară. Acoperă sternul coastele şi spaţiile in- pectoralul -Fasciculul
tercostale. Este format din 3 fascicule musculare: fasciculul superior sau mic peretele inferior pe
anterior al teaca dreptu-
clavicular, fasciculul mijlociu sau sternocostal şi fasciculul inferior sau ab-
axilei lui abdominal
dominal.
Inserţie
Muşchiul pectoral mic (m. pectoralis minor) este acoperit de muşchiul Creasta tu-
pectoral mare. Împreună cu acesta formează peretele anterior al axilei. berculului
Muşchiul subclavicular (m. subclavius) se întinde între coasta I şi faţa mare al hu-
inferioară a claviculei. merusului
Muşchiul dinţat anterior (m. serratus anterior) ocupă regiunea laterală Pectoral Sub pectora- Muşchi Origine Nervul pec- Coborârea
a toracelui fiind situat între marginea medială a scapulei şi primele 10 mic lul mare tora- Feţele AL ale toral umărului
coaste. Acoperă coas- coscapular coastelor 3-5 medial Bascularea
Muşchii intrinseci sunt situaţi pe acelaşi plan cu coastele, pe care se tele, spaţiile Inserţie Nervul pec- scapulei
inseră. Sunt reprezentaţi de muşchii intercostali interni (M. intercostales intercostale Procesul co- toral lateral Intervine in
dinţatul ant. racoid al ramuri din inspiraţie
interni,) intercostali externi (M. intercostales externi), ridicători ai coa-
Lateral cu scapulei plexul
stelor (M. levatores costarum), subcostali (M. subcostales) şi transvers al organele din brahial
toracelui (M. transversus thoracis). axilă
188 189
MUŞCHII AŞEZARE CARACTE- INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE MUŞCHII AŞEZARE CARACTE- INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE
EXTRINSECI RAPORTURI RISTICI INTRINSECI RAPORTURI RISTICI
Sub- În raport cu Învelit într-o
Origine Nervul sub- Coborârea Intercostali Superficial cu Iau parte la Pe buza ex- Nervii Inspiratori
clavicular vasele sub- fascie bine Coasta I clavicular claviculei şi externi muşchii care constituirea ternă a mar- intercostali
claviculare şi repre- Inserţie din plexul umărului se inseră pe peretelui ginilor a 2
plexul brahial zentată Şanţul de pe brahial coaste toracic coaste vecine
faţa inf. a Profund în
claviculei raport cu
Dinţat Ocupă cea Prezintă 3 Origine Nervul Fixarea pleura
anterior mai mare porţiuni: -porţiunea su- toracic scapulei pe Intercostali Iau parte la Fascicule cu Origine Nervii Expiratori
parte a reg. -superioară perioară pe lung din torace interni constituirea direcţie in- Buza internă intercostali
anterolaterale -mijlocie faţa externă plexul Ridicarea peretelui to- versă inter- a marginii
a toracelui -inferioară a coastelor 1-2 brahial coastelor racic costalilor superioare a
Acoperă coas- -porţiunea externi coastei subia-
tele şi spaţiile mijlocie pe cente
intercostale faţa externă Inserţie
a coastelor 2-4 Buza externă
-porţiunea in- şi internă
ferioară pe a şanţului
faţa ext. a costal a coastei
coastelor 5-10 supraiacente
Inserţie Ridicători Acoperiţi 12 muşchi Procese trans- Ramurile Inspiratori
-porţiune sup. ai coastelor de muşchii mici verse C7-T11 anterioare
pe unghiul sup. spatelui Se împart Spaţiul între ale nervilor
al omoplatului Acoperă inter- în ridicători tubercul şi un- spinali
-porţiunea costalii externi lungi şi scurţi ghiul coastei toracali
mijlocie pe Subcostali În interiorul Muşchi rudi- Origine Nervii Muşchi rudi-
marginea me- toracelui în- mentari Faţa medială intercostali mentari
dială a omo- tre pleură şi Sar una sau a unei coaste cores-
platului intercostalii 2 coaste Inserţie punzători
-porţiunea in- interni Faţa medială
ferioară pe a celei de a
unghiul infe- II-a sau III-a
rior al omo- coaste sub-
platului iacente
190 191
MUŞCHII
INTRINSECI
AŞEZARE
RAPORTURI
CARACTE-
RISTICI
2.6. MUŞCHII ABDOMENULUI
Transvers Ocupă faţa Format din Origine Ramurile Muşchi rudi- Se împart în muşchi ai regiunii anterolaterale, posterioare, superioare
al toracelui profundă a 5 fascicule Faţa post. a ale inter- mentari
şi inferioare (regiunea perineală).
plastronului musculare procesului costalilor
sternocostal xifoid şi a cor- II-VI
pului sternului
Inserţie
MUŞCHII REGIUNII ANTEROLATERALE
Marginile inf.
Sunt reprezentaţi de muşchiul drept abdominal şi muşchiul piramidal
a cartilajelor
costale II-VI
situaţi în regiunea anterioară a abdomenului şi de muşchii: oblic extern, oblic
intern şi transvers abdominal situaţi în regiunile laterale ale abdomenului.
Muşchii intercostali externi (m. intercostales externi) şi muşchii inter- Peretele abdominal anterolateral este împărţit convenţional prin 2
costali interni (m. intercostales interni) sunt situaţi în spaţiile intercostale linii orizontale şi 2 linii verticale în 9 cadrane.Linia orizontală inferioară
unind coastele adiacente. Au fascicule cu direcţie inversă. uneşte spina iliacă anterosuperioară din dreapta cu cea din stânga. Linia
Muşchii ridicători ai coastelor (m. levatores costarum) sunt situaţi în orizontală superioară uneşte rebordurile costale (extremităţile anterioare
spatele muşchilor intercostali externi, de fiecare parte existând 12 aseme- ale coastelor X). Cele 2 linii verticale sunt tangente la marginea laterală
nea muşchi. dreaptă respectiv stângă a tecii dreptului abdominal.
Muşchii subcostali (m. subcostales) sunt situaţi între pleură şi muşchii Cele 9 cadrane sunt reprezentate de hipocondrul drept, epigastru şi
intercostali interni. hipocondrul stâng în etajul superior, flancul drept, mezogastru (regiunea
Muşchiul transvers al toracelui (m. transversus thoracis) ocupă faţa ombilicală) şi flancul stâng în etajul mijlociu, fosa iliacă dreaptă, hipogas-
profundă a plastronului sternocostal. tru şi fosa iliacă stângă în etajul inferior.
1. Muşchiul drept abdominal (M. Rectus abdominis)
Este un muşchi lat, întins de la partea antero-inferioară a toracelui la
pube. Cei 2 drepţi abdominali sunt separaţi pe linia mediană printr-un ra-
feu tendinos numit linia albă.
Muşchiul drept abdominal este conţinut într-o teacă formată de apone-
vrozele anterioare ale muşchilor largi ai abdomenului, respectiv muşchiul
oblic extern, muşchiul oblic intern şi muşchiul transvers abdominal. El este
întretăiat transversal de 3 inserţii tendinoase. Urmare a faptului că inserţiile
tendinoase aderă la lama anterioară a tecii dreptului abdominal procesele
patologice se comportă diferit: cele situate anterior muşchiului rămân
situate între interstiţiile aponevrotice în timp ce cele situate posterior de
muşchi pot difuza de-a lungul întregii teci a muşchiului.
192 193
Caracteristicile, rapoartele, inserţiile, inervaţia şi acţiunea muşchiului 4. Muşchiul oblic intern (M. obliqus interni abdomini)
drept abdominal (în funcţie de punctul fix de contracţie flectează toracele Fibrele sale continuă traiectul fibrelor intercostalului intern, având
pe bazin sau bazinul pe torace) sunt redate în tabel. direcţie inversă cu cele ale muşchiului oblic extern, sub care este situat.
Tecii dreptului abdominal i se descriu o lamă anterioară şi una Aponevroza oblicului intern se dedublează în cele 2/3 superioare ale oblicu-
posterioară a căror constituţie diferă în cele 2/3 superioare faţă de 1/3 lui intern formând o teacă dreptului abdominal în timp ce în 1/3 inferioară
inferioară. trece anterior de dreptul abdominal aşa cum s-a pomenit mai sus. (vezi şi
În cele 2/3 superioare lama anterioară este formată din foiţa anterioară tabelul).
a aponevrozei oblicului intern şi aponevroza oblicului extern, în timp ce 5. Muşchiul transvers abdominal (M. transverus abdomini)
lama posterioară este reprezentată de foiţa posterioară a aponevrozei Este situat sub precedentul fiind format dintr-o parte musculară şi
oblicului intern, aponevroza muşchiului transvers şi fascia transversalis. 2 părţi aponevrotice.Aşa cum am amintit anterior porţiunea superioară
În 1/3 inferioară, toate cele 3 aponevroze ale muşchilor largi ai abdo- a aponevrozei transversului trece posterior de dreptul abdominal, iar
menului, oblic extern, oblic intern şi transvers trec înaintea muşchiului porţiunea sa inferioară trece anterior de dreptul abdominal contribuind
drept abdominal constituind lama anterioară în timp ce lama posterioară astfel la formarea lamei posterioare respectiv anterioare a tecii dreptului
apare formată doar din fasca transversalis. abdominal (vezi şi tabelul). Este cel mai important muşchi al presei ab-
Limita între cele 2/3 superioare şi 1/3 inferioară este marcată de linia dominale. (vezi şi tabelul).
arcuată (arcada lui Douglas) pe lama posterioară. 6. Muşchiul cremaster (M. Cremaster)
Limita mediană a tecii dreptului abdominal este dată de linia abdominală Naşte dintr-un fascicul lateral ce ţine de oblicul intern şi transvers şi
mediană (interstiţiu aponevrotic format prin întâlnirea pe linia mediană a dintr-un fascicul medial de pe tuberculul pubian.Înveleşte funiculul sper-
aponevrozelor anterioare ale muşchilor largi ai abdomenului), iar limita matic, apoi formează tunica musculară a scrotului. (vezi şi tabelul).
laterală este reprezentată de linia abdominală laterală (limită ce separă Pe lângă acţiunea lor izolată aceşti muşchi acţionează şi împreună.
porţiunile musculare de porţiunile aponevrotice ale muşchilor largi ai ab- Acţiunea de totalitate a muşchilor abdominali se manifestă în 2 mari
domenului).Muşchiul drept abdominal ocupă aproape în întregime teaca direcţii:
dreptului abdominal. a) acţiunea asupra coloanei vertebrale ce duce la menţinerea în recti-
2. Muşchiul piramidal (M. Pyramidalis) tudine a acesteia
Este un muşchi nefuncţional conţinut în teaca dreptului abdominal. b) acţiunea de presă abdominală. Muşchii abdomenului formează o
3. Muşchiul oblic extern (M. Obliqus extern abdomini) centură contractilă ce contribuie la fixarea şi compresia organelor
Cel mai superficial şi cel mai întins dintre muşchii laterali ai abdomenu- abdominale. Presa abdominală intervine în toate actele fiziologice
lui este compus dintr-o porţiune musculară şi una aponevrotică.Aponev- ce presupun o contracţie. (micţiune, defecaţie, naştere).
roza se termină anterior pe linia albă, iar inferior pe pube şi ligamentul
inghinal.Între abdomen şi coapsă în aponevroză se evidenţiază ligamentul
inghinal (arcada femurală), ligament ce separă regiunea abdominală de
cea femurală (vezi şi tabelul).
194 195
Tabelul 26: Muşchii regiunii anterolaterale a abdomenului MUŞCHII AŞEZARE CARACTE- INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE
MUŞCHII AŞEZARE CARACTE- INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE RAPORTURI RISTICI
RAPORTURI RISTICI Oblic intern Acoperit an- Muşchi larg Origine N. inter- Inversul o-
Drept Imediat late- Fibre longi- Origine Nervii Flexia to- terolateral de Direcţie in- Fascia toraco- costali blicului ext.
abdominal ral de linia tudinale 3 fâşii pe intercostali racelui pe oblicul extern versă a lombară Inferiori Flexia tora-
mediană cartilajele 7-12 bazin Faţa profundă fibrelor faţă Porţiunea ant. N. iliohipo- celui pe ba-
coastelor N. iliohipo- Coboară În raport cu m. de oblicul a crestei iliace gastric zin
5,6,7 procesul gastric coastele transvers extern Spina iliacă N. ilio- Flexia bazi-
xifoidian şi N. ilio- Flexia ba- anterosup. inghinal nului pe
ligamentul inghinal zinului pe Jumătatea torace
costoxifoidian torace lat a ligam.
Inserţie Rectitudinea inghinal
Marg. sup. coloanei Inserţie
a simfizei Presa - Fasciculul
pubiene abdominală posterior
Piramidal Între pube şi Marg. inf. a
partea antero- coastelor 10-12
inferioară a - Fasciculul
abdomenului mijlociu
În teaca drep- Aponevroza
tului ant. a oblicului
Oblic Faţa super. Cel mai su- Origine N. iliohipo- Rotaţia intern
extern Cu pielea, perficial şi Faţa ext. a gastric trunchiului - Fasciculul
ţesutul subcu- întins din ultimelor N. ilioing- Muşchi anterior
tanat şi fascia muşchii 7-8 coaste hinal expirator Faţa ant. a
de înveliş laterali ai Inserţie N. inter- Presa simfizei
Faţa profundă abdomenu- Fasc. de pe costali abdominală pubiene
Acoperă oblicul lui ultimele 2 inferiori Flexia bazinu- Creasta pect.
intern, ultimele Are o coaste pe buza lui pe torace
7-8 coaste şi. porţiune ext. a crestei
m. intercostali musculară şi iliace
una apo- Restul se
nevrotică continuă cu
aponevroza
oblicului
196 197
MUŞCHII AŞEZARE
RAPORTURI
CARACTE-
RISTICI
INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE MUŞCHII REGIUNII POSTERIOARE
Transvers Acoperit su- Muşchi lat Origine N.intercos- Cel mai im- Din această regiune fac parte muşchii pătratul lombelor, iliopsoas şi
abdominal perficial de Compus Faţa medială a tali inf. portant psoas mic.
oblicul ext. dintr-o ultimelor 6 N. iliohipo- muşchi al
Muşchiul pătrat al lombelor (M. Quadratus lumborum)
Profund prin parte cartilaje gastric presei ab-
fascia trans- musculară şi costale N. ilioinghi- dominale Închide spaţiul dintre coasta a XII-a şi creasta iliacă fiind situat pe părţile
versalis în ra- 2 porţiuni Procesele nal Trage coas- laterale ale coloanei lombare. Este format din 3 feluri de fibre:
port cu peri- apone- costiforme tele spre linia – iliocostale (verticale)
toneul vrotice Buza int. a mediană – iliotransversare (ambele situate pe un plan posterior)
crestei iliace Coboară – costotransversare (situate pe un plan anterior).
1/3 lat. lig. coastele Este situat într-o lojă osteofibroasă prin intermediul căreia îşi stabileşte
inghinal rapoartele (vezi tabelul).
Inserţie Contribuie la menţinerea trunchiului în rectitudine.
Aponevroza Muşchiul iliopsoas (M. Iliopsoas)
ant. a m.
Face parte din muşchii anteriori ai bazinului. Este alcătuit din muşchiul
transvers
psoas mare (M. psoas major) şi muşchiul iliac (M. iliacus).
Cremaster Înconjură Un fascicul Formează
funiculul lateral şi tunica mus- Muşchiul psoas mare (M. psoas major) ce înconjură anterior articulaţia
spermatic unul medial culară a coxofemuală şi marginea anterioară a coxalului prezintă fascicule muscu-
care după scrotului lare aşezate într-un plan profund şi lateral şi un alt plan superficial şi me-
ce învelesc dial, între cele 2 planuri fiind situat plexul lombar.
funiculul se Inserţiile sale pe coloana vertebrală realizează 4 inele osteofibroase
răsfiră ca un de fiecare parte prin care trec vasele lombare.
evantai în Muşchiul iliac (M. iliacus) este lăţit şi căptuşeşte fosa iliacă. Este în
testicul raport anterior cu cecul la dreapta şi cu colonul iliopelvian la stânga (vezi
tabelul).
Muşchiul psoas mic (M. Psoas minor)
Face parte din muşchii anteriori ai bazinului. Este un muşchi rudimen-
tar şi inconstant aşezat înaintea psoasului mare (vezi şi tabelul).
198 199
MUŞCHII REGIUNII SUPERIOARE REG. POST AŞEZARE

MUŞCHIUL RAPORTURI
CARACTE-
RISTICI
Sunt reprezentaţi de un singur muşchi: diafragma). Iliopsoas Izolat în pelvis Alcătuit din Origine Ramuri Flexia
1. În abdomen M. psoas Faţa later. corp scurte co- coapsei pe
Diafragma (diafragma) Anterior M. mare (a) şi T12-L4 lat. din bazin
Este principalul muşchi inspirator ce prin contracţia sa măreşte psoas mic, m. iliac (b) Procese plexul (acţiune
cele 3 diametre le toracelui. Desparte cavitatea toracică de cavitatea rinichi, ureter, Lung şi costiforme lombar principală)
abdominală. Faţa sa superioară convexă formează baza cutiei toracice. colon fuziform T12-L4 Ramuri din Indispensabil
Faţa sa inferioară concavă formează plafonul cavităţii abdominale. ascendent sau Discuri nervul fe- în locomoţie
descendent intervertebrale mural (L2, Stabilizator al
Planul de orientare al diafragmei este oblic de sus în jos şi dinapoi Posterior corespunzător L3, L4) rectitudinii
înainte. Prezintă o porţiune aponevrotică numită centru tendinos şi o M.pătrat (a) trunchiului
componentă musculară periferică alcătuită la rândul său dintr-o porţiune al lombelor Fosa iliacă (b)
lombară, una costală şi una sternală. Diafragma prezintă hiatul esofagian, 2. La coapsă Inserţie
hiatul aortic şi orificiul venei cave prin care trec esofagul, aorta şi vena Posterior Trohanterul
Articulaţia mic (a şi b)
cavă inferioară. coxofemurală
Este principalul muşchi inspirator (vezi tabelul). Psoas mic Aşezat înaintea Rudi- Origine Protejează
Tabelul 27: Muşchii regiunii posterioare şi superioare m. psoas mare mentar Corp vertebral n. femural de
Inconstant T12,L1 şi discul comprimare
REG. POST AŞEZARE CARACTE- INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE intervertebral în contracţia
MUŞCHIUL RAPORTURI RISTICI dintre ele psoasului
Pătrat al Pe părţile lat. Formă Origine N. sub Înclină Inserţie mare
lombelor ale coloanei patrulateră Creasta costal col. lombară Fascia iliacă
lombare 3 feluri de iliacă şi lig. N. lombari de partea lui Eminenţa
Între coasta a fibre: iliolombar L1-L4 Înclină iliopubică
12-a şi creasta a) iliocos- (a şi b) ramuri bazinul de REG. SUPE-
iliacă tale Coasta a 12-a anterioare partea sa RIOARĂ
Prin interme- b) iliotrans- (c) Menţine MUŞCHIUL
diul lojei sale versare Inserţie trunchiul
raporturi: c) cos- Coasta a 12-a în rectitudine Diafragma Faţa Despăr- a) porţiunea N. frenici Principalul
Anterior:m. totrans- (a) superioară ţitoare lombară Ultimii 6-7 muşchi
iliopsoas versare Vârful pro- (convexă) cu musculo- vertebrele n. inter- inspirator
rinichi, colon (pe un plan ceselor -pericardul aponevrotică lombare costali Barieră
ascendent şi anterior) costiforme (central) Formă b) porţiunea între torace şi
descendent, L1-L4 (b şi c) -pleura şi baza boltită costală faţa abdomen
peritoneu plămânului (de Componentă medială şi
Posterior M. o parte şi aponevrotică marginile
spinali cealaltă) cu 3 foliole
200 201
REG. POST AŞEZARE CARACTE- INSERŢII INERVAŢIE ACŢIUNE

MUŞCHIUL RAPORTURI RISTICI
Faţa inferioară Compo- superioare ale
(concavă) nentă ultimelor 6
-acoperită de musculară coaste
peritoneu
-faţa convexă a
periferică c) porţiunea
sternală faţa
Capitolul III
ficatului post proces
-fundul stoma-
cului
xifoiian VASCULARIZAŢIA ŞI
-faţa laterală a
splinei
-posterior
INERVAŢIA MEMBRELOR
cu rinichii şi
glandele
suprarenale
3.1. PLEXUL BRAHIAL
PLEXUS BRACHIALIS
Plexul brahial se formează prin anastomoza ramurilor anterioare ale
nervilor spinali C5-C6-C7-C8-T1 (care primesc şi filete de la C4 şi T2).
Are forma unui triunghi culcat cu vârful în axilă şi baza în regiunea
cervicală inferolaterală a coloanei vertebrale
CONSTITUŢIE
Dinăuntru în afară se pot distinge 5 porţiuni:
1. Ramurile anterioare ale nervilor C5, C6, C7, C8 şi T1 situate între
muşchii scaleni
2. Cele 3 trunchiuri primare denumite de sus în jos:
– trunchi primar superior (truncus superior constituit din rădăcinile
C5, C6 şi adesea C4);
– trunchi primar mijlociu (truncus medius format din C7) şi
– trunchi primar inferior (truncus inferior format din rădăcinile C8 şi T1).
202 203
Horia Prundeanu APARATUL LOCOMOTOR Capitolul III VASCULARIZAŢIA ŞI INERVAŢIA MEMBRELOR
3. Ramurile anterioare (pentru muşchii flexori situaţi ventral) şi • o porţiune infraclaviculară (pars infraclavicularis - axilară) în care
ramurile posterioare (pentru muşchii extensori situaţi dorsal). fasciculul lateral al plexului este lateral de artera axilară, fascicu-
4. Trunchiurile secundare (constituite prin unirea ramurilor anterioare lul medial între arteră şi vena axilară, iar fasciculul posterior este
şi posterioare) în număr de 3 numite (în raport cu situarea lor faţă situat posterior de artera şi vena axilară.
de artera axilară): Din fasciculul lateral şi medial se desprinde câte o rădăcină care se
• trunchiul secundar anteroextern (rezultat prin unirea ramurilor unesc înaintea arterei axilare alcătuind nervul median. Se realizează astfel
anterioare ale trunchiurilor primare superior şi mijlociu) situat anterior de arteră un M, în cele 2 unghiuri de sus ale sale venind fasciculele
pe faţa externă a arterei; lateral şi medial, iar din cele 3 vârfuri de jos plecând în ordine (dinspre
• trunchiul secundar anterointern (rezultat prin unirea ramurilor lateral) nervul musculocutanat, median şi cubital.
anterioare ale trunchiului primar inferior) situat pe faţa internă
a arterei; RAMURI DE DISTRIBUŢIE
• trunchiul secundar posterior (rezultat prin unirea ramurilor
posterioare ale celor 3 trunchiuri primare) situat posterior faţă Se împart în ramuri colaterale şi ramuri terminale.
de arteră.
5. Ramurile colaterale şi terminale ale plexului brahial. Ramurile cola- A RAMURILE COLATERALE
terale nasc din trunchiurile primare sau secundare. Se desprind înainte ca fasciculele plexului să formeze trunchiurile ner-
Ramurile terminale derivă din trunchiurile secundare şi sunt reprezen- voase terminale. Se împart în ramuri colaterale superioare, anterioare şi
tate de: posterioare.
• nervul musculocutanat şi rădăcina laterală a nervului median 1. Ramurile colaterale superioare sunt destinate muşchilor profunzi
(rezultate din trunchiul anteroextern); ai gâtului: muşchii intertransversari, scalen anterior, scalen mijlociu
• rădăcina mediană a nervului median, nervul ulnar, nervul cutan- şi scalen posterior.
at brahial medial şi nervul cutanat antebrahial medial (rezultate 2. Ramurile colaterale anterioare nasc de pe faţa anterioară a plexului
din trunchiul anterointern); sau din trunchiurile secundare anterioare. Inervează muşchii din re-
• nervul axilar şi radial (rezultate din trunchiul secundar posterior). giunea anterioară a centurii scapulare. Sunt reprezentate de nervii
destinaţi muşchiului subclavicular, pectoral mare şi pectoral mic.
RAPORTURI 3. Ramurile colaterale posterioare nasc de pe faţa posterioară a
plexului sau din trunchiurile secundare posterioare. Inervează
În raport cu clavicula prezintă:
muşchii din regiunea posterioară a centurii scapulare: supraspinos,
• o porţiune supraclaviculară (pars supraclavicularis) în care
infraspinos, subscapular, dorsal mare, rotund mare, romboid,
este situat între muşchiul scalen anterior şi mijlociu (defileul
ridicător al scapulei, dinţat anterior.
interscalenic) şi vine în raport anteroinferior cu artera subclavie şi
originea arterei vertebrale şi posteroinferior cu domul pleural. Este
încrucişat dinspre medial spre lateral de muşchiul omohioidian;
204 205
B RAMURI TERMINALE
Sunt în număr de 7. Dintre acestea 5 sunt mixte: musculocutanatul,
medianul, cubitalul, radialul şi axilarul (circumflexul). Două sunt
exclusiv senzitive: nervul cutanat brahial intern şi nervul cutanat
antebrahial intern. Ele se pot împărţi în 2 grupuri, după cum nasc din
trunchiul secundar anterior sau posterior.
1. Nervul axilar (N. axillaris) circumflex iese din fasciculul posterior al
plexului şi se distribuie printr-un ram anterior motor pentru muşchiul
deltoid şi senzitiv pentru tegumentele din regiunea anterolaterală
a umărului, iar prin ramul posterior se distribuie muşchiului rotund
mic şi părţii posterioare a muşchiului deltoid şi senzitiv pielii din re-
giunea laterodorsală a umărului.
2. Nervul radial (N. radialis) ia naştere din acelaşi fascicul posterior, înapoia
arterei axilare. Distribuţia senzitivă a nervului radial cuprinde ramuri
brahiale, ramuri antebrahiale precum şi un ram terminal la nivelul co-
tului. Acesta iese printre muşchiul brahioradial şi muşchiul rotund pr-
onator coborând împreună cu artera radială până în treimea distală a
antebraţului unde perforează fascia antebrahială şi după anastomoze
cu nervul musculocutanat se distribuie mâinii prin nervii digitali dor-
sali, pentru spaţiile interosoase I şi II şi marginea radială a policelui.
Ramurile motorii sunt brahiale (pentru muşchii triceps brahial, an-
Figura 17: Inervaţia membrului superior (după Netter, 2003) coneu, brahioradial, extensor lung al carpului). Restul ramurilor mo-
1. N. intercostal; 2. N. cutanat brahial medial; 3. N. radial; 4. N. ulnar; 5. N. cutanat antebrahial medial;
torii sunt cuprinse în ramul profund de la nivelul cotului care înconjură
6. N. median; 7. A. brahială; 8. Aponevroza bicipitală; 9. Capul humeral al m. rotund pronator; spre lateral şi posterior colul radiusului, trecând printre cele 2 fasci-
10. Capul ulnar al m. rotund pronator; 11. M. flexor radial al carpului; 12. Capul humero-ulnar al m. cule ale muşchiului supinator. Se repartizează muşchilor posteriori ai
flexor superficial al degetelor; 13. Capul radial al m. flexor superficial al degetelor; 14. M. flexor
profund al degetelor; 15. M. flexor ulnar al carpului; 16. A., n. ulnar; 17. Ramura posterioară a n. ulnar; antebraţului. Schematic se poate spune că nervul radial este nervul
18. Tendonul m. flexor superficial al degetelor; 19. Ramura palmară profundă din a. ulnară şi ramura motor şi senzitiv al feţei posterioare a membrului superior.
profundă din n. ulnar; 20. Ramura superficial a n. ulnar; 21. Arcul palmar superficial; 22. N. digital
palmar comun; 23. Ramura comunicantă; 24. Nn. digitali palmari proprii (din n. ulnar); 25. Nn. digitali 3. Nervul median (N. medianus) este cel mai voluminos nerv al mem-
palmari proprii (din n. median); 26. Nn. digitali palmari comuni (din n. median); 27. Ramuri senzitive brului superior. Naşte din cele 2 rădăcini care se unesc înaintea
destinate musculaturii regiunii tenare; 28. Ramuri superficiale din n. radial; 29. Retinaculul flexorilor;
30. Tendonul m. flexor radial al carpului; 31. M. flexor lung al policelui; 32. N. median; 33. M. rotund arterei axilare. Distribuţia sa cuprinde teritorii motorii şi senzi-
pronator; 34. A. radială; 35. M. brahioradial; 36. M. supinator; 37. Ramura superficială a n. radial; tive. Teritoriul motor este situat în loja anterioară a antebraţului
38. Ramura profundă a n. radial; 39. N. cutanat antebrahial lateral; 40. Tendonul m. biceps brahial;
41. M. brahial; 42. N. musculocutan; 43. Capul lung al m. biceps brahial; 44. Capul scurt al m. biceps (exceptând muşchiul flexor ulnar al carpului şi fasciculele mediale
brahial; 45. M. coracobrahial; 46. M. deltoid ale flexorului profund al degetelor) precum şi muşchii eminenţei
206 207
tenare (exceptând adductorul policelui şi partea profundă a

muşchiului flexor al policelui) precum şi primii 2 lombricali. 3.2. VASCULARIZAŢIA
Teritoriul senzitiv este destul de redus el limitându-se la palmă,
eminenţa tenară şi degetele I-III şi jumătatea laterală a degetului IV MEMBRULUI SUPERIOR
(feţele volare şi dorsale ale ultimilor 2 falange ale degetelor respec-
tive). Mai dă ramuri articulare cotului, pumnului şi degetelor.
4. Nervul ulnar (N. ulnaris; cubital) ia naştere din fasciculul medial
al plexului fiind situat la origine imediat dorsal de artera axilară
ARTERELE
şi apoi artera humerală. Distribuţia sa este de asemenea mixtă.
Motor: inervează un număr redus de muşchi ai antebraţului
(flexor ulnar al carpului şi fasciculele mediale ale flexorului
ARTERA SUBCLAVIE A. SUBCLAVIA
profund al degetelor). La nivelul pumnului se împarte într-un 1. ORIGINE. În dreapta ia naştere din trunchiul brahiocefalic, în stânga
ram superficial şi unul profund. Însoţeşte arcul arterial pro- din crosa aortei.
fund pe acest traiect dând ramuri muşchilor hipotenari, tuturor 2. TRAIECT. De la origine descrie o curbă în fosa supraclaviculară
muşchilor interosoşi, lombricalilor 3 şi 4 şi muşchiului adductor (situată la baza gâtului), curbă care înconjură domul pleural. Se
al policelui precum şi fasciculului profund al flexorului policelui. termină la jumătatea claviculei unde se continuă cu artera axilară.
Senzitiv: teritoriul său este limitat la partea ulnară a a pumnului şi a 3. RAPORTURI. Prezintă 3 porţiuni.
mâinii (cu degetul V şi jumătatea medială a degetului IV). Două ra-
– Prima porţiune situată medial de muşchii scaleni se numeşte
muri se desprind din nerv mai sus de articulaţia pumnului, perforează
porţiunea prescalenică.
fascia antebrahială şi merg apoi subcutanat până la nivelul mâinii.
5. Nervul musculocutanat (N. musculocutaneus) naşte din fasciculul – A 2-a porţiune trece prin defileul situat între muşchii scaleni an-
lateral al plexului, imediat deasupra unirii celor 2 rădăcini ale nervu- terior şi mijlociu şi se numeşte porţiunea interscalenică.
lui median îndreptându-se lateral spre a perfora muşchiul coracob- – A 3-a porţiune situată lateral de muşchii scaleni se numeşte
rahial. Distribuţia sa este de asemenea mixtă. porţiunea postscalenică.
Motor răspunde de inervaţia muşchilor lojei anterioare a braţului 4. RAMURI COLATERALE. Sunt reprezentate de:
(coracobrahial, biceps brahial, brahial). Senzitiv răspunde de tegu- – artera vertebrală (a. vertebralis) ce vascularizează măduva spinării,
mentele anterolaterale şi posterolaterale ale antebraţului precum rombencefalul şi porţiunea posterioară a prozencefalului;
şi de articulaţia radiohumerală. – artera toracică internă (A. thoracica interna - mamară internă) ce
6. Nervul cutanat brahial medial (N. cutaneus brachii medialis) este se distribuie mai ales pereţilor toracelui şi abdomenului;
un nerv strict senzitiv ce se distribuie tegumentelor bazei axilei şi – trunchiul tirocervical ce vascularizează faringele, esofagul, traheea,
regiunii mediale a braţului. laringele, corpul glandei tiroide, muşchii prevertebrali, componen-
7. Nervul cutanat antebrahial medial (N. cutaneus anebrachii media- tele osoase, musculare şi articulare din vecinătatea scapulei.
lis) este de asemenea un nerv strict senzitiv. Se desprinde imediat 5. RAMURI TERMINALE. Artera subclavie se continuă cu artera axilară.
proximal şi distal de nervul ulnar din fasciculul medial distribuin-
du-se tegumentelor mediale ale antebraţului.
208 209
6. VASCULARIZEAZĂ. Membrul superior de aceeaşi parte, o parte a 15-A. radială; 16- A. interosoasă posterioară; 17- A. interosoasă recurentă; 18-A. recurentă radială;
19- A. colaterală medială; 20-A. colaterală radială; 21-A. brahială profundă; 22- A. brahială;
gîtului, o porţiune din encefal, peretele anterolateral al toracelui 23-A. circumflexă humerală posterioară; 24- A. circumflexă humerală anterioară; 25-A. axilară;
(şi unele organe toracice). 26-A. toracoacromială; 27-Ramura deltoidiană; 28-Ramura acromială; 29-Ramura claviculară
ARTERA AXILARĂ A. AXILLARIS

1. ORIGINE. Continuă artera subclaviculară la nivelul feţei inferioare a
claviculei.
2. TRAIECT. Străbate oblic de sus în jos şi dinspre medial spre lateral
axila terminându-se la nivelul marginii inferioare a muşchiului pec-
toral mare.
3. RAPORTURI. Reprezintă elementul central al axilei.Lateral de
arteră se găseşte plexul brahial, iar medial vena axilară. Împreună
artera, elementele plexului brahial şi vena constituie mănunchiul
vasculonervos al axilei înconjurat de grăsime. Artera se lipeşte de
faţa profundă a peretelui anterior al axilei. Muşchiul pectoral mic
încrucişează artera delimitând 3 porţiuni:
a) o porţiune situată deasupra muşchiului pectoral mic în care
artera vine în raport:
• anterior cu porţiunea claviculară a muşchiului pectoral
mare;
• posterior cu fasciculele plexului brahial;
• lateral cu fasciculele plexului brahial;
• medial cu vena axilară şi vena cefalică.
b) o porţiune situată posterior de muşchiul pectoral mic (retro-
pectorală) în care artera vine în raport:
• anterior cu cei 2 muşchi pectorali;
• posterior cu muşchiul subscapular şi trunchiul secundar
posterior al plexului brahial;
Figura 18: Vascularizaţia braţului (după Netter, 2003)
• lateral cu rădăcina laterală a medianului;
1-Ramuri pectorale; 2-A. toracică superioară; 3-A. toracică laterală; 4-A. subscapulară; • medial cu vena axilară şi rădăcina medială a medianului.
5-A. circumflexă a scapulei; 6-A. toracodorsală, 7-A. brahială; 8-A. colaterală ulnară superioară; c) o porţiune situată dedesubtul muşchiului pectoral mic (infra-
9- A. colaterală ulnară inferioară; 10-A. recurentă ulnară, ramura anterioară; 11- A. recurentă ulnară,
ramura posterioară; 12-A. interosoasă comună; 13- A. interosoasă anterioară; 14-A. ulnară;
pectorală) care vine în raport:
210 211
• anterior cu tendonul muşchiului pectoral mare şi nervul me- cele 2 vene şi nervul median constituie mănunchiul vasculonervos
dian; al braţului. Muşchiul biceps brahial este muşchiul satelit al arterei.
• posterior cu tendoanele muşchilor rotund mare şi dorsal mare, Nervul median este situat la început lateral faţă de arteră, o
nervii radial şi axilar; încrucişează apoi anterior şi se aşează pe partea ei medială pentru
• lateral cu nervii median, musculocutanat şi muşchiul coraco- ca la nivelul plicii cotului artera să fie separată de nervul median
brahial; prin capătul ulnar al muşchiului rotund pronator. Nervul ulnar
• medial cu vena axilară şi nervul ulnar. se depărtează de arteră trecând în loja posterioară a braţului,
4. RAMURI COLATERALE. Sunt reprezentate de: nervul radial devine posterior faţă de arteră în fine nervul cutanat
• artera toracică supremă (A. thoracica suprema) ce vascularizează medial al antebraţului se îndepărtează medial de arteră devenind
muşchii pectorali, glanda mamară şi pielea; superficial.
• artera toracoacromială (A. thoracoacromialis) cu ramuri a) Raporturi la braţ:
acromială, deltoidiană şi pectorală pentru muşchii omonimi şi • Anterior vine în raport cu muşchiul coracobrahial în porţiunea
articulaţia scapulohumerală; superioară şi cu marginea medială a muşchiului biceps brahial în
• artera toracică laterală (A. thoracica lateralis - toracică porţiunea sa inferioară.
inferioară) cu ramuri pentru muşchii dinţat anterior, pectoral • Posterior vine în raport cu capul medial al muşchiului triceps bra-
mare şi mic şi glanda mamară; hial în porţiunea superioară şi cu muşchiul brahial în porţiunea
• artera subscapulară (A. subscapularis) cu ramuri pentru muşchii inferioară.
umărului şi planului I al spatelui; • Lateral vine în raport cu muşchiul coracobrahial apoi cu
• arterele circumflexe anterioare şi posterioare (A. circumflexa interstiţiul dintre muşchii biceps brahial şi muşchiul brahial.
humeri anterior et posterior) cu ramuri muşchilor din regiunea • Medial artera este superficială fiind acoperită doar de piele şi
colului humeral. de fascia brahială.
5. RAMURI TERMINALE. Se continuă cu artera humerală (brahială). c) Raporturi la plica cotului:
6. VASCULARIZEAZĂ. Regiunea umărului şi trimite ramuri la peretele • Anterior vine în raport cu aponevroza muşchiului biceps bra-
toracic lateral şi la partea superioară a braţului. hial.
• Posterior vine în raport cu muşchiul biceps brahial.
ARTERA HUMERALĂ A. BRACHIALIS • Lateral cu tendonul muşchiului biceps brahial.
1. ORIGINE. Continuă artera axilară. • Medial cu muşchiul rotund pronator.
2. TRAIECT. Începe la marginea inferioară a muşchiului pectoral mare. 4. RAMURI COLATERALE. Sunt reprezentate de:
Are un traiect vertical în cele 2/3 superioare ale braţului unde este • ramuri musculare pentru deldoid, coracobrahial, biceps brahial;
situată pe partea sa medială. În 1/3 inferioară se aşează uşor în afară, • artera brahială profundă (A. profunda brachii) ramura cea mai
în fine la plica cotului este situată în dreptul liniei de flexiune. puternică a arterei humerale destinată lojei posterioare. Naşte
3. RAPORTURI. În traiectul său este însoţită de 2 vene omonime, una din porţiunea superioară a brahialei la marginea inferioară a
medială şi cealaltă laterală, precum şi de nervul median. Artera, muşchiului rotund mare, pătrunde printre vastul medial şi vastul
212 213
lateral şi împreună cu nervul radial parcurge traiectul spiroid al b) La nivelul articulaţiei mâinii trece în afara osului pisiform şi stă pe
şanţului nervului radial de pe humerus. Vascularizează: muşchiul faţa anterioară a retinaculului flexorilor. Trece pe sub muşchiul
triceps (care o acoperă), muşchiul deltoid (prin ramura deltoidiană) palmar scurt apoi între aponevroza palmară şi tendoanele fle-
humerusul (prin ramura nutritivă), articulaţia cotului (prin ramura xorilor.
colaterală medie şi colaterală radială);
• artera colaterală ulnară superioară (A. collateralis ulnaris superior)
ia naştere din artera humerală imediat sub artera brahială profundă
se alătură nervului ulnar cu care ajunge în partea posterioară a co-
tului. Vascularizează articulaţia cotului;
• artera colaterală ulnară inferioară (A. collateralis ulnaris inferior)
coboară pe muşchiul brahial, perforează septul intermuscular me-
dial şi se termină în reţeaua articulară a cotului.
5. RAMURI TERMINALE. La nivelul plicii cotului artera humerală formează
cele 2 ramuri terminale ale sale, artera ulnară şi artera radială.
6. VASCULARIZEAZĂ. Muşchii braţului, osus humerus, articulaţia cotului.
ARTERA ULNARĂ A. ULNARIS CUBITALĂ

1. ORIGINE. La mijlocul plicii cotului fiind ramura de bifurcaţie medială
a arterei humerale.
2. TRAIECT. De la origine se îndreaptă oblic în jos şi medial. La unirea
1/3 proximale a antebraţului cu 1/3 mijlocie îşi schimbă direcţia, de-
Figura 19: Vascularizaţia porţiunii superioare a toracelui şi umărului (după Netter, 2008)
vine verticală şi coboară de-a lungul marginii ulnare a antebraţului.
Trece în afara osului pisiform , încrucişează retinaculul flexorilor şi se 1. A. cervicală ascendentă; 2. A. tiroidiană inferioară; 3. Trunchiul tirocervical; 4. A. subclaviculară;
îndreaptă în afară pentru a constitui arcada palmară superficială. 5. M. scalen anterior; 6. Clavicula; 7. A. toracică superioară; 8. A. toracoacromială; 9. Ramură
3. RAPORTURI. claviculară; 10. Ramură acromială; 11. Ramură deltoidiană; 12. Ramură pectorală; 13. A. toracică
a) La antebraţ. În 1/3 proximală este situată profund fiind acoperită laterală; 14. A. toraco-dorsală; 15. A. brahială; 16. A. circumflexă scapulară; 17. A. subscapulară;
18. A. circumflexă humerală posterioară; 19. A. circumflexă humerală anterioară; 20. Procesul cora-
de muşchii flexor superficial şi flexor profund al degetelor. În coidian; 21. A. scapulară posterioară; 22. Acromionul scapulei; 23. A. suprascapulară;
cele 2/3 distale este relativ superficială: 24. A. cervicală transversă
– anterior cu pielea, fascia antebrahială şi fascia muşchiului
flexor superficial al degetelor; Artera este însoţită de 2 vene şi de vase limfatice.
– posterior flexorul profund al degetelor şi muşchiul pătrat Nervul ulnar se apropie de arteră la mijlocul antebraţului şi coboară
pronator; apoi împreună fiind situat medial faţă de arteră.
– lateral cu muşchiul flexor superficial al degetelor; Nervul median este situat medial faţă de arteră la plica cotului, apoi
– medial tendonul muşchiului flexor ulnar al carpului. nervul încrucişează artera pe dinainte şi se plasează lateral faţă de ea.
214 215
4. RAMURI COLATERALE. Sunt reprezentate de: ARTERA RADIALĂ A. RADIALIS

• ramuri musculare pentru muşchii pe lângă care trece:
• artera recurentă ulnară (A. recurrens ulnaris) cu o ramură 1. ORIGINE.
anterioară (situată între muşchii brahial şi rotund pronator) şi o – Ia naştere la nivelul plicii cotului din artera humerală.
ramură posterioară (situată sub flexorul superficial al degetelor, 2. TRAIECT.
apoi între cele 2 capete ale flexorului ulnar al carpului şi care în final De la origine coboară pe partea laterală a antebraţului până la apofiza
se anatomozează cu artera colaterală ulnară superioară din artera stiloidă a radiusului, ocoleşte vârful apofizei , trece prin tabachera anatomică
humerală).Vascularizează muşchii învecinaţi şi articulaţia cotului. şi ajunge pe faţa radială a masivului carpian, apoi la nivelul extremităţii prox-
• artera interosoasă comună (A. interossea communis) ce coboară imale a primului spaţiu interosos perforează primul muşchi interosos dorsal
între muşchii flexor profund al degetelor şi flexor lung al police- şi ajunge în palmă unde se anastomozează cu ramura palmară profundă a
lui. Se împarte într-o ramură anterioară - a. interossea anterior (ce arterei ulnare pentru a forma arcada palmară profundă.
coboară între muşchii flexor profund al degetelor şi flexor lung al 3. RAPORTURI.
policelui, trece pe sub muşchiul pătrat pronator, perforează mem- a) La nivelul antebraţului vine în raport:
brana interosoasă şi se termină în reţeaua dorsală a carpului) cu • anterior cu muşchiul brahioradial, iar în în cele 2/3 distale doar
ramuri pentru muşchii învecinaţi, muşchii profunzi ai lojei posterio- cu fascia antebrahială şi cu pielea;
are, ramuri nutritive pentru radius şi ulnă şi o ramură ce însoţeşte • posterior cu faţa anterioară a radiusului de care este despărţită
succesiv prin muşchii rotund pronator, flexor superficial al
nervul median până la articulaţia mâinii şi o ramură posterioară - a.
degetelor, flexor lung al policelui şi pătrat pronator;
interossea posterior (ce ajunge în loja posterioară a antebraţului,
• lateral cu muşchiul brahioradial care este muşchiul ei satelit;
trece pe sub muşchiul supinator, apoi coboară împreună cu ramura
• medial muşchiul rotund pronator proximal şi flexor radial al car-
profundă a nervului radial între muşchii planului superficial şi cei ai
pului distal.
planului profund până la articulaţia mâinii unde se anastomozează
La nivelul antebraţului artera este însoţită de 2 vene satelite şi în
cu ramura interosoasă anterioară cu care formează reţeaua dorsală
partea mijlocie de ramura superficială a nervului radial.
a carpului) cu ramuri pentru muşchii învecinaţi şi articulaţia cotului
b) În regiunea articulaţiei radiocarpiene vine în raport cu:
• ramura palmară a carpului (Ramus carpeus palmaris) situată pe
– porţiunea inferioară a tabacherei anatomice;
marginea distală a muşchiului pătrat pronator ce intră în reţeaua – tendoanele muşchilor lung abductor, scurt extensor şi lung ex-
anterioară a carpului. tensor al policelui pe sub care trece;
• ramura dorsală a carpului (Ramus carpeus dorsalis) ce trece pe sub – feţele dorsale ale scafoidului şi trapezului pe care este culcată.
tendonul muşchiului flexor ulnar al carpului. c) La mână vine în raport cu:
5. RAMURI TERMINALE. Prin anastomozare cu ramura corespunzătoare – baza metacarpienelor pe care este culcată;
a arterei radiale formează arcada palmară superficială, respectiv – muşchiul flexor scurt şi adductor al policelui, tendoanele flexorilor
arcada palmară profundă. degetelor şi muşchii eminenţei tenare de care este acoperită.
6. VASCULARIZEAZĂ. Muşchii pe lângă care trece, articulaţia cotului,
ulna, radiusul, regiunea palmară şi dorsală a carpului.
216 217
4. RAMURI COLATERALE. Sunt reprezentate de: radială şi din ulnară) la care se adaugă ramurile terminale ale interosoa-
• artera recurentă radială (A. recurrens radialis) situată în selor, anterioară şi posterioară. Din reţeaua profundă pleacă 3 artere in-
interstiţiul dintre muşchii brahioradial şi radial. Irigă muşchii terosoase dorsale care coboară de-a lungul muşchilor interosoşi dorsali 2,
învecinaţi şi articulaţia cotului; 3 şi 4. La nivelul extremităţii proximale a spaţiilor inteosoase ele trimit ra-
• ramuri musculare pentru muşchii învecinaţi din regiunea ante- muri perforante care se anastomozează cu arterele metacarpiene palmare.
brahială; La extremitatea distală a spaţiilor interosoase se împart în 2 ramuri numite
• ramura palmară a carpului (Ramus palmaris superficialis) ce arterele digitale dorsale care irigă partea dorsală a falangei proximale.
intră în reţeaua palmară a carpului;
• ramura radiopalmară (Ramus palmaris superficialis - palmară II. REŢEAUA PALMARĂ A MÂINII
superficială) ce vascularizează muşchii din regiunea eminenţei
Cuprinde arcada palmară superficială şi palmară profundă.
tenare. Perforează muşchiul scurt abductor al policelui şi
formează arcada supericială prin anastomoza cu artera ulnară; 1. ARCADA PALMARĂ SUPERFICIALĂ
• ramura dorsală a carpului (Ramus carpeus dorsalis) situată pe ARCUS PALMARIS SUPERFICIALIS
faţa dorsală a masivului carpian unde se anastomozează cu o
ramură similară din artera ulnară, Vascularizează porţiunea ORIGINE. Se formează din anastomozarea ramurilor superficiale ale
dorsală a carpului. arterei radiale şi arterei ulnare.
• artera metacarpiană dorsală I (A. metacarpea dorsalis I) irigă TRAIECT. Are forma unei curbe cu concavitatea îndreptată proximal.
feţele alăturate ale policelui şi indexului RAPORTURI. Este acoperită de muşchiul palmar scurt şi aponevro-
• ramura palmară profundă vezi mai jos la mână za palmară. Este situată pe tendoanele muşchiului flexor superficial al
5. RAMURI TERMINALE. Prin anastomozare cu ramura palmară degetelor şi pe ramificaţiile terminale ale nervilor median şi ulnar.
profundă a arterei ulnare formează arcada palmară profundă. DISTRIBUŢIE. Din concavitatea ei nu pleacă ramuri.
6. VASCULARIZEAZĂ. Muşchii din regiunea antebrahială pe lângă care Din convexitatea ei pleacă 4 ramuri destinate irigaţiei degetelor (nu-
trece. Muşchii din regiunea eminenţei tenare. Porţiunea dorsală a merotate dinspre marginea ulnară spre cea radială). Prima dintre ele
carpului. Feţele alăturate ale policelui şi indexului.Intră în alcătuirea coboară pe marginea internă a degetului V şi devine artera palmară digitală
arcadei palmare profunde. a acestui deget. Celelalte 3 numite arterele digitale palmare comune 1, 2 şi
3 coboară pe muşchii lombricali până la nivelul articulaţiilor metacarpofa-
ARTERELE MÂINII langiene. Aici fiecare din ele se bifurcă, formând 2 arcada palmare proprii
numite arterele colaterale ale degetelor care se duc la feţele alăturate ale
degetelor II-V.
I. REŢEAUA DORSALĂ A CARPULUI RETE CARPI DORSALE VASCULARIZEAZĂ. 3 degete şi jumătate, pornind de la marginea ulnară
Cuprinde un plan superficial subcutanat situat pe retinaculul flexorilor a mâinii.
şi unul profund situat pe masivul carpian sub tendoanele extensorilor.
Planul profund este format din cele 2 ramuri dorsale ale carpului (din
218 219
2. ARCADA PALMARĂ PROFUNDĂ A VENELE MÂINII

ARCUS PALMARIS PROFUNDUS
Venele digitale palmare sunt vene colaterale ale degetelor ce se
ORIGINE. Se formează prin anastomozarea ramurilor profunde ale ar- anastomozează între ele. Se continuă la mână cu venele metacarpiene
terei radiale şi arterei ulnare. palmare şi dorsale aşezate în spaţiile dintre oasele carpiene.
TRAIECT. Este mai puţin curbată şi este situată mai spre rădăcina mâi-
nii în raport cu arcada superficială B VENELE ANTEBRAŢULUI ŞI BRAŢULUI
RAPORTURI. Este situată pe baza metacarpienelor şi este acoperită
Din reţeaua dorsală a mâinii pleacă 3 vene, verticale în axul ante-
de muşchii flexor scurt şi adductor al policelui, de tendoanele flexorilor
braţului.
degetelor şi de muşchii eminenţei tenare.
a. Vena mediană (V. mediana antebrachii). Merge pe faţa pe faţa
DISTRIBUŢIE. Din concavitatea ei pornesc ramuri mici carpiene.
anteromediană a antebraţului până în 1/3 superioară unde se bifurcă
Din convexitatea ei pornesc 4 artere metacarpiene palmare (A. meta-
în vena mediobazilică (ce se anastomozează cu vena bazilică) şi
carpeae palmares) ce coboară în spaţiile interosoase I-IV şi la extremitatea
vena mediocefalică (ce se anastomozează cu vena cefalică). Astfel
lor distală se anastomozează cu arterele digitale palmare comune din
la nivelul cotului se formează o reţea venoasă în formă de M.
planul superficial. Artera metacarpiană palmară I emite artera principală a
b. Vena bazilică (V. basilica). Merge pe faţa anteromedială a
policelui (A. princeps pollicis) ce se continuă cu cele 2 artere digitale pro-
antebraţului, trece prin şanţul bicipital şi se varsă în vena axilară.
prii ale policelui şi artera palmară radială a indexului (A. radialis indicis).
c. Vena cefalică (V. cephalica). Merge pe faţa dorsală a antebraţului.
Ramurile perforante pleacă fie direct din arcadă, fie din porţiunile
În 1/3 mijlocie trece pe faţa sa anterioară, lateral de vena mediană.
proximale ale arterelor metacarpiene palmare, străbat muşchii interosoşi
La nivelul braţului trece între muşchii deltoid şi pectoral mare. Se
şi se anastomozează cu arterele metacarpiene dorsale corespunzătoare.
varsă în vena axilară.
VENELE 2. VENELE PROFUNDE

Se grupează în vene superficiale şi vene profunde. Au direcţie inversă Caracteristici:
arterelor. • Sunt duble cu excepţia venei axilare şi venei subclavie.
• Însoţesc arterele.
1. VENELE SUPERFICIALE • Au acelaşi traiect şi raporturi cu venele pe care le însoţesc.
• Realizează anastomoze numeroase cu venele superficiale.
Caracteristici: • La mână se găsesc arcuri venoase duble, arc venos palmar superfi-
• Sunt situate subcutanat. cial şi profund.
• Sunt unice şi nu însoţesc arterele. • Arcurile venoase de la nivelul mâinii adună sângele de la degete,
• Realizează anastomoze numeroase cu venele profunde. oase şi articulaţii şi se continuă cu venele radiale şi ulnare ce
• Îşi au originea la nivelul degetelor în venele digitale palmare. însoţesc arterele respective.
220 221
• Venele radiale şi ulnare se continuă la nivelul braţului cu venele hu- AFLUENŢI. Sunt reprezentaţi de:
merale. – vena jugulară externă (V. jugularis externa);
• Venele humerale se varsă în vena axilară. – vena jugulară anterioară (V. jugularis anterior);
– vena toracoacromială (V. thoracoacromialis);
VENA AXILARĂ V. AXILLARIS Se continuă cu vena brahiocefalică.
ORIGINE. Se formează din unirea venelor humerale.
TRAIECT. Trece prin regiunea axilară, medial apoi anterior faţă de ar-
tera axilară.
RAPORTURI. Are raporturi identice cu artera axilară (vezi mai sus).
3.3. GANGLIONII ŞI
AFLUENŢI. Sunt reprezentaţi de:
• venele humerale (V. brachiales); VASELE LIMFATICE
• vena bazilică (V. basilica) ce adună sângele venos al membrului su-
Sistemul limfatic al membrului superior prezintă următoarele grupe
perior;
ganglionare:
• vena cefalică (V. cephalica) ce adună sângele superficial al mem-
a) ganglionii supraepitrohleeni (Nodii l. cubitales) situaţi de-a lungul
brului superior;
venei bazilice în număr de 2-3. Primesc vase aferente de la partea
• venele care însoţesc ramurile arterei axilare şi aduc sângele venos
medială a mâinii şi a antebraţului, trimesc eferenţe la ganglionii axi-
din axilă şi de la umăr;
lari.
• vena toracică laterală (V. thoracica lateralis) ce adună sângele
b) Ganglionii axilari (Nodii l. axilaries) împărţiţi în 5 grupe:
venos al peretelui anterolateral al toracelui;
1. grupul brahial cu 4-6 ganglioni situaţi pe partea internă a venei
• venele toracoepigastrice (V. thoracoepigastricae) ce adună sânge-
axilare ce primeşte limfaticele membrului superior;
le venos al peretelui anterior al toracelui şi abdomenului.
2. grupul subscapular (Nodii l. subscapulares) cu 6-7 ganglioni
Se continuă cu vena axilară.
situaţi pe peretele posterior al axilei, în jurul arterei subscapu-
lare ce primeşte limfaticele cefei şi ale regiunilor posterioare ale
VENA SUBCLAVIE V. SUBCLAVIA
umărului şi trimite aferenţe la ganglionii centrali;
3. grupul pectoral (Nodii l. pectorales) cu 4-8 ganglioni aşezaţi
ORIGINE. Continuă vena axilară. pe peretele medial al axilei în jurul arterei toracice laterale ce
primeşte limfaticele mamelei şi ale peretelui toracic;
TRAIECT. Se întinde de la claviculă la articulaţia sternoclaviculară. 4. grupul central (Nodii l. centrales) cu 3-6 gangloni situaţi în cen-
RAPORTURI. Vine în raport cu: trul axilei ce primeşte vasele grupurilor precedente;
– anterior muşchiul subclavicular; 5. grupul subclavicular (Nodii l. apicales) cu 5-12 ganglioni situaţi
– posterior artera subclavie; în vîrful axilei ce primeşte aferenţe de la grupele precedente şi
– în jos coasta a II-a şi vârful plămânului; trimite eferenţe ce se varsă în final în trunchiul subclaviei şi în
– în sus cu fascia cervicală şi muşchiul platisma. marea venă limfatică.
222 223
3.4. PLEXUL LOMBAR RAPORTURI

Plexul lombar este situat pe laturile corpilor vertebrali, înaintea
PLEXUS LUMBALIS apofizelor costiforme şi între fasciculele laterale şi mediale ale muşchiului
psoas. Emergenţa ramurilor din muşchiul psoas se face de-a lungul mar-
Plexul lombar este format din ramurile anterioare ale primilor 3 nervi ginii laterale, a celei mediale, sau prin faţa anterioară a muşchiului. Ieşirea
lombari în întregime şi ale unei părţi a rădăcinii L4 la care se mai adaugă şi lor din bazin este de asemenea caracteristică.
o ramură comunicantă din ramura anterioară T12.
Rădăcinile plexului au o direcţie tot mai oblică. DISTRIBUŢIE
Are o formă triunghiulară, cu o margine medială ce corespunde coloa-
nei lombare, cu o margine laterală din care pleacă colateralele şi o mar- Plexul lombar dă ramuri colaterale scurte, 4 ramuri colaterale lungi şi
gine inferioară din care pleacă ramurile terminale. 2 ramuri terminale.
CONSTITUŢIE 1. RAMURI COLATERALE SCURTE

Ramura anterioară L1 primeşte o anastomoză din T12 şi trimite o Nasc direct din plex sau din rădăcinile lui şi inervează muşchii învecinaţi:
anastomoză la L2. Se divide în 2 ramuri: muşchiul pătrat lombar, muşchiul psoas şi muşchii intertransversari.
• nervul iliohipogastric;
• nervul ilioinghinal. 2. RAMURI COLATERALE LUNGI
Ramura anterioară L2 trimite o anastomoză la L3 şi dă: Primele două aparţin în mod primar peretelui abdominal.
• nervul genitofemural; 2.1 Nervul iliohipogastric (N. iliohypogastricus - abdominogenital
• nervul cutanat femural lateral. mare)
• rădăcinile superioare pentru nervul femural şi nervul obturator Se formează din ansa T12-L1 în interiorul muşchiului psoas. Trece oblic
Ramura anterioară L3 trimite o anastomoză la L4 şi dă: în jos şi în afară paralel cu ultimul nerv intercostal. La nivelul orificiului
• rădăcina mijlocie pentru nervul femural; profund al canalului inghinal perforează muşchiul oblic intern şi se aşează
• rădăcina mijlocie pentru nervul obturator. între cei 2 oblici ajungând până la teaca dreptului abdominal. Dă:
Ramura anterioară L4 se trifurcă dând: • ramuri musculare motorii pentru porţiunea inferioară a muşchilor
• rădăcina inferioară pentru nervul femural; laţi ai abdomenului şi porţiunea inferioară a muşchiului drept ab-
• rădăcina inferioară pentru nervul obturator; dominal;
• o anastomoză cu L5 cu care formează împreună trunchiul lombosa- • o ramură cutanată laterală pentru pielea din porţiunea supero-
crat. laterală a fesei şi coapsei;
• o ramură terminală cutanată anterioară ce inervează pielea regiu-
nii pubiene.
224 225
2.2. Nervul ilioinghinal (L1) (N. ilioinguinalis - abdominogenital mic) Distribuţie

E mai subţire decât precedentul. Are rapoarte asemănătoare cu a) colaterale:
muşchiul pătrat lombar şi rinichiul. Parcurge canalul inghinal, iese prin ori- – nervul obturatorului extern pentru muşchiul adductor scurt.
ficiul său subcutanat şi dă ramuri terminale. b) terminale:
• Ramurile cutanate anterioare se distribuie feţei mediale a coapsei, – ramura anterioară pentru muşchii pectineu, adductor scurt, adduc-
rădăcinii penisului şi pielii regiunii inghinale. tor lung şi gracilis;
• Ramurile musculare sunt colaterale mici către muşchii abdominali
– ramura posterioară mai profundă pentru muşchiul adductor mare,
laţi.
faţa posterioară a genunchiului, faţa medială a articulaţiei coxofe-
2.3. Nervul genitofemural (N. genitofemoralis) (L1-L2)
Coboară de pe faţa anterioară a psoasului. În fosa iliacă coboară murale.
înapoia ileonului. Deasupra ligamentului inghinal se împarte în 2 ramuri 3.2. Nervul femural (N. femoralis)
terminale: Este ramura terminală laterală şi cea mai voluminoasă a plexului lom-
• ramura genitală (R. genitalis) inervează muşchiul cremaster, dar- bar. Ia naştere din 4 rădăcini din care cele mai voluminoase provin din L3 şi
tosul şi o parte din pielea scrotului la bărbat respectiv labiile mari L4. Apare sub marginea laterală a muşchiului psoas, coboară oblic în fosa
la femeie. iliacă, fiind situat între psoas şi iliac La coapsă rămâne despărţit de vasele
• ramura femurală (R. femoralis) inervează pielea din porţiunea femurale prin ligamentul iliopectineu.
superioară a triunghiului femural. Distribuţie:
2.4. Nervul cutanat femural lateral (N. cutaneus femoris lateralis - fe- a) colaterale:
murocutanat) – ramuri musculare pentru muşchiul psoas şi muşchiul iliac;
Apare la marginea laterală a psoasului. Iese din bazin între cele 2 spine – ramură pentru vasele femurale;
iliace anteri-oare. La coapsă e situat în dedublarea fasciei lata.Dă:
– ramură pentru muşchiul pectineu.
• o ramură fesieră ce inervează regiunea superolaterală a fesei
b) terminale:
• una sau 2 ramuri anterioare pentru pielea de pe faţa anteromedială
a coapsei până la genunchi. – ramuri cutanate anterioare (R. cutanei anteriores) pentru pielea
feţei anterioare şi mediale a coapsei cu excepţia teritoriului inervat
3. RAMURI TERMINALE de nervul obturator şi genitofemural;
– ramuri musculare pentru muşchiul croitor şi muşchiul cvadriceps;
Sunt reprezentate de nervul obturator şi de nervul femural.
3.1 Nervul obturator (N. obturatorius) – ramură pentru faţa anterioară a articulaţiei coxofemurale;
Este ramura terminală medială a plexului. Se formează din rădăcinile – ramuri periostale pentru faţa anteroinferioară a femurului;
L2,L3 şi L4 ce formează un trunchi comun în profunzimea muşchiului psoas. – nervul safen pentru pielea feţei mediale a gambei, faţa medială a
Trece peste strâmtoarea superioară, apoi pe peretele lateral al pelvisului. tibiei, rotulă.
În canalul subpubian reprezintă elementul superior al mănunchiului
vasculonervos obturator.
226 227
3.5. PLEXUL SACRAT

PLEXUS SACRALIS
GENERALITĂŢI
Este constituit din trunchiul lombosacrat şi din ramurile anterioare ale
primilor 4 nervi sacraţi.
Majoritatea autorilor îl divid în:
1. plexul sacrat propriu zis destinat membrului inferior şi centurii pel-
vine (L4, L5, S1, S2, S3).
2. plexul ruşinos destinat organelor genitale externe şi viscerelor din
pelvis.
CONSTITUŢIE
Nervul L5 se anastomozează cu L4 şi formează trunchiul lombosacrat
care coboară în bazin anterior de aripioarele sacrului şi articulaţiile sacro-
iliace.
– S1 se uneşte cu trunchiul lombosacrat la nivelul marginii superioare
a marii scobituri sciatice.
– S2 apare între cele 2 fascicule superioare ale muşchiului piramidal. Figura 20: Plexul lombosacral (după Netter, 2003)
Trimite o ramură plexului ruşinos.
– S3 urmează marginea inferioară a muşchiului piramidal şi se divide 1. Trunchiul simpatic; 2. Plexul lombar; 3. Plexul sacral; 4. Plexul coccigian; 5. Nn. splanhnici pelvini;
într-o ramură superioară care merge la plexul sacrat şi o ramură 6. N. cutanat perforant; 7. Ramuri pentru m. ridicător anal şi m. coccigian; 8. Ramuri perineale (S4);
9. Nn. anococcigieni; 10. N. obturator; 11. N. rectal inferior; 12. N.dorsal al penisului/clitorisului;
inferioară destinată plexului ruşinos. 13. Nn. scrotal/labial posterior; 14. N. perineal; 15. N. cutanat femural posterior; 16. N. tibial (L4, 5, S1,
Plexul are formă triunghiulară cu baza la rădăcinile anterioare S1, S2, 2, 3); 17. N. peronier comun; 18. N. ruşinoşi (S2, 3, 4); 19. N. cutanat femural posterior (S1, 2, 3);
S3 şi vârful la marea scobitură sciatică şi la originea sciaticului mare. 20. N. ischiadic; 21. N. femural (L2, 3, 4); 22. N. gluteu inferior (L5, S1, 2); 23. N. obturator accesor
(L3, 4); 24. N. obturator (L2, 3, 4); 25. Ramuri pentru m. piriform; 26. N. gluteu superior (L4, 5, S1);
27. Ramuri pentru m. obturator intern şi m. gemen superior; 28. Ramuri pentru m. pătrat femural
şi m. gemen inferior (L4, 5, S1); 29. Trunchiul lombosacral; 30. N. iliohipogastric, ramura cutanată
anterioară şi ramura cutanată lateral; 31. N. subcostal; 32. Ramuri pentru m. psoas mare şi m. iliac;
33. N. genitofemural (L1, 2), 34. N. cutanat femural lateral (L2, 3); 35-36. N. genitofemural (L1, 2);
37. Ramuri pentru m. psoas mare şi mic; 38. N. ilioinghinal (L1); 39. N. iliohipogastric (T12, L1);
40-N. subcostal (T12); 41-N. intercostals 11
228 229
RAPORTURI 6. Nervul cutanat femural posterior (N. cutaneus femoris posterior)

(S1,S2)
1. Este situat pe peretele posterior al pelvisului, în loja muşchiului pi- Reprezintă ramura cutanată a nervului sciatic mic ce dă:
ramidal. Fiind situat profund este rar afectat (plăgi împuşcate, fracturi de – o ramură cutanată fesieră;
bazin, tumori de bazin ce-l comprimă, sau prin comprimare de către capul – o ramură cutanată perineală;
fătului în timpul naşterii). – o ramură femurală ce se distribuie tegumentelor din regiunea
2. Ramuri ale arterei iliace interne au raporturi intime cu plexul. posterioară a coapsei şi fosei poplitee. Se anastomozează cu ner-
vul safen intern.
RAMURI COLATERALE 7. N. rectal inferior (N. anales inferiores - anal inferior, hemoroidal;
Sunt destinate muşchilor centurii pelvine (cu excepţia muşchiului ob- S3, S4)
turator extern inervat de nervul obturator). Naşte de pe marginea inferioară a plexului (ruşinos). Părăseşte bazinul
1. N. gluteal (N. gluteus superior - fesier superior) (L4, L5, S1) prin marea scobitură sciatică. La nivelul fosei ischiorectale dă ramri pentru
Are 2 rădăcini, una din trunchiul lombosacrat, a 2-a din S1. Se unesc în sfincterul anal precum şi pentru pielea ce înconjură muşchiul.
porţiunea superioară a marii scobituri sciatice. 8. N. ridicătorului anal (S3)
Se distribuie muşchilor fesier mijlociu, fesier mic şi tensor al fasciei Naşte din S3 şi se termină pe faţa superioară a muşchiului prin 3 sau 4
lata. filete.
2. N. pentru muşchii pătrat femural şi gemen inferior (N. quadrati 9. N. obturator intern (L5, S1)
femoris) (L4, L5, S1) Naşte de pe faţa anterioară a plexului.
Naşte din faţa anterioară a trunchiului lombosacrat şi din S1. Iese Părăseşte bazinul prin marea scobitură sciatică apoi reintră în bazin prin
prin marea scobitură sciatică în afara nervului muşchiului obturator in- mica scobitură şi abordează faţa internă a muşchiului obturator intern.
tern. Coboară anterior de sciaticul mare şi dă ramuri pentru articulaţia 10. N. pudendal (N. pudendus - ruşinos) intern (S2, S3)
coxofemurală şi pentru muşchii pătrat femural şi gemen inferior. Considerat ramură terminală a plexului ruşinos (pudendal).
3. N. piriformului (N. musculi piriformis) (S1, S2, S3) Părăseşte bazinul prin porţiunea inferioară a marii scobituri ischiatice.
Merge pe faţa anterioară a muşchiului. Prezintă la nivelul fosei ischiorectale cele 2 ramuri terminale ale sale:
4. N. gluteal (fesier) inferior (N. gluteus inferior) (L5, S1, S2) sau N. a) nervul perineal (N. perineales) cu un ram superficial perineal şi unul
sciatic mic profund musculouretral;
Naşte din faţa posterioară a plexului sacrat, din trunchiul lombosacrat şi b) nervul clitorisului (ischiobulbocavernos la bărbat).
primele 2 rădăcini sacrate. Părăseşte bazinul prin marea scobitură sciatică, 11. Ramuri viscerale (S3, S4, S5)
posterior şi medial de nervul sciatic mare. La nivelul fesei abordează faţa Se dirijează spre faţa laterală a viscerelor pelvine: vezică, rect, vagin
profundă a fesierului mare. (fie direct fie prin intermediul plexului hipogastric). Asigură micţiunea,
5. N. gemenului superior (L5, S1) defecaţia, erecţia, precum şi inervaţia senzitivă a viscerelor pelvine.
Naşte din faţa anterioară a plexului.Trece între spina ischiatică şi m.
gemen inferior şi merge pe faţa profundă a muşchiului.
230 231
RAMURI TERMINALE I. Nervul sciatic popliteu extern - N. peronier (N. peroneus communis)
Plexul sacrat prezintă o singură ramură terminală, nervul ischiadic (scia- TRAIECT ŞI RAPORTURI
ticul mare), care reprezintă cel mai voluminos nerv din organism.
Nervul ischiadic (N. ischiadicus - nervul sciatic mare) – În interiorul fosei poplitee coboară oblic în jos şi în afară, de-a lun-
gul marginii mediale a bicepsului îndepărtându-se de mănunchiul
TRAIECT ŞI RAPORTURI vasculonervos popliteu.
– Trece din loja posterioară în cea laterală a gambei. Aici se bifurcă în
– Ia naştere prin unirea rădăcinilor plexului sacrat la nivelul marginii cele 2 ramuri terminale: nervul peronier superficial şi nervul pero-
inferioare a muşchiului piriform. nier profund.
Iese în porţiunea laterală a crăpăturii infrapiriforme.
La fesă coboară uşor oblic în afară. Înapoi e acoperit de muşchiul fesier RAMURI COLATERALE
mare. Înaintea lui se află articulaţia coxofemurală.
La coapsă trece pe faţa posterioară a muşchiului adductor mare. La 1. pentru porţiunea laterală a genunchiului.
mijlocul coapsei este încrucişat pe faţa sa posterioară de capul lung al 2. nervul cutanat sural lateral ce fuzionează cu:
muşchiului biceps femural. 3. nervul cutanat sural medial,
În spaţiul popliteu este elementul cel mai lateral şi superficial al 4. ramura comunicantă peronieră.
mănunchiului vasculo-nervos şi se bifurcă în cele 2 ramuri terminale, de
obicei la nivelul unghiului superior al spaţiului popliteu. RAMURI TERMINALE
RAMURI COLATERALE 1. Nervul peronier superficial (musculocutanat) (N. peroneus super-
ficialis)
1. pentru articulaţia coxofemurală.
2. pentru muşchiul semitendinos. Inervează:
3. pentru muşchiul semimembranos. – muşchii peronieri;
4. pentru muşchiul adductor mare. – pielea porţiunii inferioare şi anterioare a gambei, dosului piciorului
5. pentru lunga porţiune a muşchiului biceps femural. şi degetelor.
6. pentru scurta porţiune a muşchiului biceps femural.
7. pentru articulaţia genunchiului. RAMURI COLATERALE
RAMURI TERMINALE a) ramuri musculare pentru muşchii peronieri.
I. Nervul sciatic popliteu extern (N. peronier; fibular comun).

II Nervul sciatic popliteu intern (N. tibial).
232 233
RAMURI TERMINALE În 1/3 inferioară trece în şanţul retromaleolar. Se împarte în cele 2 ra-
muri terminale în interiorul canalului calcanean.
a) nervul cutanat dorsal medial (N. cutaneos dorsalis medialis - al
piciorului); RAMURI COLATERALE
b) nervul cutanat dorsal mijlociu (N. cutaneos dorsalis intermedius
- intermediar). a) Nervul cutanat sural medial - N. safen extern (N. cutaneus surae
2. Nervul peronier profund (N. peroneus profundus) medialis).
Aproape exclusiv motor. b) Nervul sural (N. suralis).
Inervează toţi muşchii lojei anterioare a gambei şi ai dosului piciorului. Cele 2 ramuri inervează pielea maleolei peroniere, porţiunea laterală a
Prezintă o singură ramură senzitivă pentru pielea primului spaţiu interdigital. călcâiului, marginea laterală a piciorului şi articulaţiile vecine.
c) Ramuri musculare pentru muşchii din regiunea posterioară a gam-
RAMURI COLATERALE bei.
d) Ramuri articulare pentru articulaţia genunchiului şi talocrurală.
Ramuri musculare pentru muşchii:
– tibial anterior; RAMURI TERMINALE
– extensor lung al halucelui;
– extensor lung al degetelor; 1. N. plantar medial (N. plantaris medialis)
– peronier al 3-lea. – ram medial pentru loja plantară medială;
– ram lateral pentru loja plantară mijlocie.
RAMURI TERMINALE 2.N. plantar lateral (N. plantaris lateralis)
– ramură terminală superficială pentru loja plantară laterală;
– Nervii digitali dorsali Sunt ramuri senzitive cutanate pentru primul – ramură terminală profundă pentru profunzimea lojei plantare mij-
spaţiu interdigital. locii.
II. Nervul sciatic popliteu intern - (N. tibial, N. Tibialis)
TRAIECT ŞI RAPORTURI
Reprezintă elementul cel mai lateral şi mai superficial al mănunchiului
vasculonervos la nivelul fosei poplitee. Părăseşte fosa poplitee la nivelul
unghiului ei inferior trecând între cele 2 capete ale muşchiului gastrocne-
mian şi peste faţa posterioară a muşchiului popliteu. Trece apoi sub ar-
cada muşchiului solear.
În cele 2/3 superioare ale gambei este situat profund, fiind acoperit de
muşchiul triceps sural.
234 235
3.6. VASCULARIZAŢIA ARTERA FEMURALĂ A. FEMORALIS

ORIGINE. Continuă artera iliacă externă.
MEMBRULUI INFERIOR TRAIECT. De la mijlocul ligamentului inghinal se îndreaptă oblic în jos,
înauntru şi posterior până la marginea dorsală a condilului medial al fe-
murului.
ARTERELE MEMBRULUI INFERIOR RAPORTURI. Împreună cu vena este situată în teaca vaselor femurale.
a) La nivelul lacunei vasculare vine în raport:
– anterior cu ligamentul inghinal;
– posterior cu creasta pectineală acoperită de ligamentul lui Cooper;
ARTERA ILIACĂ EXTERNĂ A. ILIACA EXTERNA – lateral cu bandeleta iliopectinee ce separă artera de muşchiul
ORIGINE. Este ramura de bifurcaţie externă a arterei iliace comune iliopsoas şi de nervul femural;
TRAIECT. Are un traiect în jos, în afară şi anterior plecând de la nivelul – medial cu vena femurală.
articulaţiei sacroiliace şi terminându-se la nivelul mijlocului ligamentului b) La nivelul trigonului femural vine în raport:
inghinal. – medial cu vena femurală;
RAPORTURI. Are următoarele raporturi: – dorsomedial cu muşchiul pectineu;
– anterior cu peritoneul; încrucişată de ureter în porţiunea proximală, – dorsolateral cu muşchiul iliopsoas.
de ductul deferent şi ligamentul rotund la femeie în porţiunea c) La nivelul segmentului mijlociu vine în raport:
distală; cu porţiunea terminală a ileonului în dreapta şi cu colonul – anterior cu muşchiul croitor;
sigmoid în stânga; – lateral cu muşchiul vast medial;
– posterior răspunde marginii mediale a muşchiului psoas; – medial muşchiul adductor lung.
– medial cu vena satelită; – vena începe să ocolească artera aşa încât la intrarea în canalul ad-
– lateral cu marginea medială a muşchiului psoas. ductorilor se găseşte situată dorsal faţă de arteră.
RAMURI COLATERALE. d) La nivelul canalului adductorilor vine în raport cu:
Sunt reprezentate de: – anterior cu lama vastoadductorie şi muşchiul croitor;
– artera epigastrică (a. epigastrica inferior), cea mai importantă arteră – lateral cu vastul medial;
a peretelui abdominal; – dorsomedial cu adductorul mare.
– artera circumflexă iliacă profundă (A. circumflexa ilium profunda).
RAMURI TERMINALE.Se continuă cu artera femurală.
RAMURI COLATERALE
VASCULARIZEAZĂ peretele abdominal. Sunt reprezentate de:
– artera subcutanată abdominală (A. circumflexa ilium superficialis)
ce urcă spre ombilic;
– artera circumflexă iliacă superficială (A. epigastrica superficialis) ce
236 237
se anastomozează la nivelul spinei iliace anterosuperioare cu ra- RAPORTURI. Vine în raport:

muri din artera circumflexă iliacă profundă; – anterior cu ligamentele posterioare ale articulaţiei genunchiului şi
– arterele ruşinoase externe (A. pudendae externae) pentru organele cu muşchiul popliteu;
genitale externe (ramuri scrotale la bărbat, labiale la femeie). – posterior cu pielea, cu fascia poplitee, muşchiul semimembranos în
– Artera femurală profundă (A. profunda femoris). Constituie trun- partea superioară şi muşchiul gastrocnemian în partea inferioară;
chiul arterial principal pentru irigaţia regiunii posterioare a coapsei. – medial vine în raport cu muşchiul semimembranos şi capătul me-
Ia naştere pe faţa laterală a femuralei în 1/3 inferioară a coapsei trece dial al gastrocnemianului.
în regiunea dorsală a coapsei constituind a 3-a perforantă. Emite o Împreună cu vena poplitee şi nervul tibial formează mănunchiul vascu-
serie de ramuri destinate formaţiunilor din coapsă şi anume: lonervos popliteu. Artera este cea mai profundă şi anterioară. Vena este
1. artera circumflexă femurală medială (A. circumflexa femoris me- situată superficial, lateral şi înapoi faţă de arteră. Nervul este cel mai su-
dialis) ce merge în profunzime între muşchii iliopsoas şi pectineu ce perficial şi mai lateral.
emite ramuri pentru muşchii învecinaţi şi articulaţia coxofemrală. RAMURI COLATERALE. Sunt reprezentate de:
2. artera circumflexă femurală laterală (A. circumflexa femoris latera- – arterele articulare superioare (A. genus superior medialis et latera-
lis) ce ajunge în regiunea dorsală a coapsei. Irigă muşchii învecinaţi, lis - în număr de 2), mijlocie (A. genus media) şi inferioare (A. genus
inferior medialis et lateralis - în număr de 2) pentru articulaţia ge-
iar prin ramura sa terminală se anastomozează cu artera fesieră
nunchiului;
inferioară.
– arterele surale, medială şi laterală pentru capetele muşchiului gas-
3. ramuri musculare pentru muşchii regiunii anterioare a coapsei.
trocnemian.
4. arterele perforante (A. perforantes) în număr de 3 ce vascularizează
RAMURI TERMINALE. Sunt reprezentate de artera tibială anterioară
regiunea dorsală a coapsei.
şi posterioară.
5. artera descendentă a genunchiului (A. genu descendens) se dis-
VASCULARIZEAZĂ regiunea genunchiului.
tribuie muşchilor şi celorlalte părţi moi din regiunea medială a ge-
nunchiului şi gambei.
RAMURI TERMINALE. Se continuă cu artera poplitee.
ARTERA TIBIALĂ ANTERIOARĂ
VASCULARIZEAZĂ ţesutul subcutanat al peretelui abdominal, organele A. TIBIALIS ANTERIOR
genitale externe, regiunea posterioară a coapsei, muşchii învecinaţi,
articulaţia coxofemurală. ORIGINE. Artera tibială anterioară este ramura de bifurcaţie anterioară
a arterei poplitee.
TRAIECT. De la nivelul arcului tendinos al solearului trece din loja
ARTERA POPLITEE A. POPLITEA posterioară a gambei în cea anterioară şi coboară aplicată pe membrana
ORIGINE. Continuă artera femurală. interosoasă. Traiectul său oblic se încheie la nivelul interliniei articulare
TRAIECT. De la nivelul inelului celui de al III-lea adductor traversează talocrurale, înapoia ligamentului inelar al gambei.
planul profund al fosei poplitee având un traiect rectiliniu şi se termină la RAPORTURI. În porţiunea sa iniţială este situată în loja posterioară a
arcul tendinos al solearului. gambei, profund pe muşchiul solear. În loja anterioară coboară alături de
muşchiul tibial anterior.
238 239
a) În cele ¾ proximale: În 1/3 distală a gambei trece prin şanţul retromaleolar tibial ajungând în
– este profundă acoperită de muşchi; canalul calcanean.
– medial se află corpul muscular al tibialului anterior; RAPORTURI. Este aşezată profund între cele 2 planuri ale muşchilor
– lateral se găsesc muşchii extensor lung al degetelor şi extensor regiunii posterioare a gambei. Devine superficială în regiunea retro-
lung al halucelui. maleolară.
b) În ¼ distală a gambei vine în raport: a) În cele 2/3 proximale:
– cu tendoanele muşchilor amintiţi mai sus; – situată pe muşchiul tibial posterior;
– faţa laterală a tibiei; – însoţită de muşchiul flexor al degetelor;
– acoperită de muşchii solear şi gastrocnemian.
– faţa anterioară a capsulei articulaţiei talocrurale;
b) În 1/3 distală a gambei:
– medial cu tendonul muşchiului tibial anterior;
– acoperită doar de piele şi de cele 2 fascii gambiere;
– lateral cu tendonul muşchiului extensor lung al degetelor.
– situată medial de tendonul lui Ahile;
Este însoţită de 2 vene satelite. Nervul tibial anterior o încrucişează – stă pe muşchiul flexor lung al degetelor.
dinspre lateral spre medial. c) În regiunea retromaleolară medială:
RAMURI COLATERALE Sunt reprezentate de: – situată posterior de tendoanele muşchilor flexor lung al degetelor
– artera recurentă tibială anterioară (A. reccurens tibialis anterior) ce şi tibial posterior;
intră în reţeaua articulară a genunchiului; – situată anterior de tendonul flexorului lung al halucelui.
– ramuri musculare ce se distribuie muşchilor regiunii anterioare a Este însoţită de 2 vene satelite şi de nervul tibial posterior.
gambei; RAMURI COLATERALE:
– arterele maleolare anterioare laterală (A. malleolaris anterior late- – numeroase ramuri musculare pentru muşchii învecinaţi;
ralis) şi medială (A. malleolaris anterior medialis) ce participă – ramuri pentru tibie.
la formarea reţelei maleolare respective. Irigă organele vecine RAMURI TERMINALE. Se continuă cu arterele plantare.
(articulaţie, muşchi, piele). VASCULARIZEAZĂ muşchii regiunii şi tibia.
RAMURI TERMINALE. Se continuă cu artera pedioasă.
VASCULARIZEAZĂ muşchii regiunii anterioare a gambei, genunchiul şi ARTERA PERONIERĂ A. FIBULARIS
articulaţiile maleolare.
ORIGINE. La 3-5 cm. distal de arcul muşchiului solear.
TRAIECT. De la origine se îndreaptă oblic spre peroneu, se angajează
ARTERA TIBIALĂ POSTERIOARĂ sub muşchiul flexor lung al halucelui coborând între acesta şi membrana
A. TIBIALIS POSTERIOR interosoasă. Se termină distal de maleola tibiei.
RAPORTURI. Are următoarele raporturi:
ORIGINE. Artera tibială posterioară este ramura de bifurcaţie – este acoperită iniţial de muşchiul solear;
posterioară a arterei poplitee. – stă pe muşchiul tibial posterior;
TRAIECT. Continuă traiectul arterei poplitee pe linia mediană a gambei. – este situată sub muşchiul flexor lung al halucelui.
În 1/3 mijlocie a gambei se arcuieşte spre tibie şi coboară paralel cu tibia.
240 241
RAMURI COLATERALE. Sunt reprezentate de: ARTERA PLANTARĂ MEDIALĂ

– ramuri musculare;
– artera nutritivă a peroneului. A. PLANTARIS MEDIALIS
RAMURI TERMINALE. Artera perforantă ce intră în reţeaua dorsală a ORIGINE. Este ramura de bifurcaţie medială a arterei tibiale posterio-
piciorului. are.
VASCULARIZEAZĂ muşchii regiunii şi peroneul. TRAIECT. Porneşte de la nivelul canalului calcaneean, trece prin spaţiul
delimitat de muşchiul abductor al halucelui şi muşchiul flexor scurt al halu-
ARTERA PEDIOASĂ DORSALĂ A PICIORULUI; celui şi se termină la nivelul articulaţiei metatarsofalangiene a halucelui.
A. DORSALIS PEDIS RAPORTURI. Este situată în interstiţiul dintre muşchiul abductor al po-
licelui şi muşchiul flexor scurt al halucelui.
ORIGINE. Este continuarea directă a arterei tibiale anterioare. Ramura profundă este situată profund de tendoanele muşchilor flexori
TRAIECT. De la origine coboară vertical pe faţa dorsală a piciorului, pa- ai degetelor. Ramura superficială este situată la suprafaţa muşchiului
ralel cu muşchiul extensor lung al halucelui până la extremitatea proximală abductor al policelui.
a primului spaţiu intermetatarsian. RAMURI COLATERALE. Sunt reprezentate de:
RAPORTURI. Are următoarele raporturi: – ramuri musculare şi cutanate pentru regiunea plantară medială;
– acoperită de piele, fascia dorsală a piciorului şi fascia muşchiului – ramura profundă ce se anastomozează cu arcul plantar;
extensor scurt al degetelor; – ramura superficială.
– situată pe oasele tarsiene; RAMURI TERMINALE -
– medial cu tendonul muşchiului extensor lung al halucelui; VASCULARIZEAZĂ regiunea medială a piciorului.
– lateral cu tendonul muşchiului extensor lung al degetelor şi exten-
sorul lung al halucelui;
– este însoţită de 2 vene subţiri şi ramura terminală a nervului pero-
ARTERA PLANTARĂ LATERALĂ
nier profund. A. PLANTARIS LATERALIS
RAMURI COLATERALE. Sunt reprezentate de:
– arterele tarsiene mediale (A. tarsae medialis); ORIGINE. Este ramura de bifurcaţie laterală a arterei tibiale posterioare.
– artera tarsiană laterală (A. tarsae lateralis); TRAIECT. Din canalul calcanean se îndreaptă lateral spre marginea
– artera arcuată (A. arcuata). piciorului şi urmează marginea medială a muşchiului abductor al degetu-
Ramuri din artera tarsiană laterală se anastomozează cu artera arcuată lui mic, apoi se îndreaptă medial spre extremitatea proximală a primului
şi cu ramura perforantă a arterei peroniere şi formează o reţea arterială spaţiu interosos unde se anastomozează cu ramura profundă din artera
situată pe planul osos al dosului piciorului din care nasc arterele metatar- dorsală a piciorului. Această porţiune numită arcul plantar este aşezată
siene interosoase dorsale ale spaţiilor II, III şi IV. transversal pe capetele metatarsienilor şi pe muşchii interosoşi.
RAMURI TERMINALE. Este reprezentată de artera metatarsiană
perforantă ce trece în plantă şi participă la formarea arcului plantar.
VASCULARIZEAZĂ regiunea dorsală a piciorului.
242 243
RAPORTURI. Are următoarele raporturi: (safenă mare) iar din cel lateral vena safenă externă. Reţeaua venoasă
– originea sa este situată în canalul calcanean; plantară se varsă în vena safenă externă.
– este situată apoi între muşchiul flexor scurt al degetelor (situat su- VENA SAFENĂ MARE (INTERNĂ - V. Saphena magna) urcă pe marginea
perficial) şi muşchiul pătrat al plantei (situat profund); medială a gambei înapoia marginii mediale a tibiei. Trece apoi înapoia con-
– apoi cu marginea medială a muşchiului abductor al degetului mic dilului medial al tibiei şi al femurului şi se îndreaptă spre hiatul safen.Prin
până la baza metatarsianului V; acest hiat vena străbate fascia descrie cârja safenei, se îndreaptă dorsal şi
– se situează apoi mai profund între capătul oblic al muşchiului ad- se varsă în vena safenă mare. În vena safenă mare se varsă:
ductor al policelui şi muşchii interosoşi; – vena epigastrică superficială (V. epigastrica superficiales);
– arcul plantar este situat transversal pe capetele metatarsienelor şi – vena dorsală a penisului (V. dorsalis penis, V. clitoridis - clitoridiană
pe muşchii interosoşi. la femeie;
RAMURI COLATERALE: – venele scrotale (V. scrotales, V. labiales - labiale) la femeie;
a) din artera plantară laterală propriuzisă: – venele ruşinoase externe (V. pudendae externae);
– ramuri pentru muşchii învecinaţi. – vena circumflexă iliacă superficială (V. circumflexa ilium superficia-
b) din arcul plantar: lis).
– arterele metatarsiene plantare (A. metatarseae plantares) merg în VENA SAFENĂ EXTERNĂ (V. saphena parva) trece înapoia maleolei per-
spaţiile interosoase constituind arterele plantare digitale comune oniere, apoi se situează în axul feţei posterioare a gambei şi ajunsă la nive-
care la extremitatea lor distală se divid în 2 artere digitale plantare lul muşchiului gastrocnemian pătrunde într-o dedublare a fasciei femu-
(medială şi laterală a 2 degete învecinate); rale. În dreptul fosei poplitee se varsă în vena poplitee. Se anastomozează
– arterele perforante proximale şi distale ce se anastomozează cu cu venele profunde precum şi cu vena safenă mare.
arterele similare din regiunea dorsală a piciorului.
RAMURI TERMINALE. Vascularizează: B VENELE PROFUNDE
– muşchii învecinaţi;
– regiunea mijlocie profundă a piciorului; Încep pe faţa plantară a piciorului cu venele digitale plantare (V.
– feţele plantare ale degetelor. digitales plantares) şi se continuă cu venele metatarsiene plantare (V.
metatarsae plantares). Ultimele sunt profunde, însoţesc arterele omon-
ime şi se varsă în arcul venos plantar (arcus venosus plantaris). Arcul venos
VENELE MEMBRULUI INFERIOR plantar se continuă cu venele plantare mediale (V. plantares mediales) şi
laterale (V. plantares laterales). Venele plantare se unesc înapoia maleolei
Se împart după aşezarea lor în vene superficiale şi vene profunde.
tibiale şi formează cele 2 vene tibiale posterioare (V. tibiales posteriores)
ce însoţesc artera omonimă. La fel se comportă şi venele peroniere (V.
A VENELE SUPERFICIALE fibulares). Prin unirea venelor tibiale anterioare, posterioare şi a venelor
Există vene dorsale, pedioase care se varsă în arcul venos dorsal al peroniere la nivelul arcului tendinos al muşchiului solear se formează vena
piciorului. Din capătul medial al arcului porneşte vena safenă internă poplitee (V. poplitea). Vena poplitee urcă până la nivelul hiatului tendinos
244 245
al adductorilor unde se continuă cu vena femurală (V. femuralis). Vena a2. grupul superolateral ce primeşte limfaticele superficiale ale
femurală primeşte toţi afluenţii omonimi ramurilor arteriale exceptând regiunii fesiere şi porţiunii subombilicale a peretelui abdo-
vena epigastrică superficială şi venele ruşinoase externe. Aceste vene minal.
sunt: vena femurală profundă (V. profonda femoris), venele circumflexe a3. grupul inferomedial ce primeşte limfaticele superficiale ale
femurale laterale şi mediale (V. circumflexae femoris laterales et medi- membrului inferior.
ales), vena safenă mare (V. saphena magna). Venele perforante din loja a4. grupul inferolateral ce primeşte limfaticele superficiale ale
posterioară a coapsei îşi drenează sângele prin vena femurală profundă. membrului inferior.
Vasele eferente ale ganglionilor superficiali devin aferenţe ale gangli-
onilor profunzi.
LIMFATICELE MEMBRULUI INFERIOR b. Grupul inghinal profund (Nodi lymphatici inguinales profundi)
în număr de 2-3 sunt situaţi în porţiunea canalului femural numit
Ganglionii limfatici sunt dispuşi în următoarele grupuri:
infundibul. Aferenţele lor provin de la eferenţele ganglionilor
1. Grupul tibial (Nodi lymphaticus tibialis anterior) în număr de 1-2
superficiali, vasele profunde ale membrului inferior. Eferenţele
ganglioni situaţi pe traiectul vaselor tibiale anterioare. Aferenţele
lor drenează în ganglionii iliaci.
lor provin din regiunea dorsală a piciorului şi regiunea anterioară a
Vasele limfatice ale membrului inferior se termină toate în ganglionii
gambei. Vasele eferente merg la ganglionii poplitei.
inghinali.
2. Grupul popliteu (Nodi lymphatici poplitei) în număr de 4-6 situaţi
la vărsarea venei safene mici, respectiv în afara sau înăuntrul
mănunchiului vasculonervos popliteu. Primesc aferenţe de la
grupul tibial anterior, limfaticele ce însoţesc vena safenă externă
(ce adună limfa din planurile superficiale ale piciorului şi faţa
posterioară a gambei), limfaticele profunde ale lojei posterioare
a gambei şi limfaticele articulaţiei genunchiului. Vasele eferente
însoţesc artera poplitee şi se varsă în ganglionii inghinali profunzi.
3. Grupul inghinal (Nodi lymphatici inguinales) se subîmparte într-un
grup superficial şi unul profund.
a. Grupul inghinal superficial (Nodi lymphatici inguinales superfi-
ciales) este format din 10-15 ganglioni dispuşi în aria triunghiului
lui Scarpa. Este subdivizat în 4 subgrupe:
a1. grupul superomedial ce primeşte limfaticele organelor geni-
tale externe, lojei perineale superficiale, partea medială a
regiunii fesiere şi porţiunea subombilicală a peretelui ab-
dominal.
246 247
Capitolul II MIOLOGIE
Capitolul IV
BIOMECANICĂ
4.1. ARTICULAŢIILE
ARTICULATIONES
DEFINIŢIE
Articulaţiile sunt constituite din totalitatea elementelor conjunctive
şi musculare prin care oasele se unesc între ele. Articulaţiile reprezintă
adevărate organe de legătură dintre oase, legătură la realizarea căreia
iau parte elemente anatomice caracteristice. Partea de anatomie care se
ocupă cu studiul articulaţiilor se numeşte artrologie.
CLASIFICAREA ARTICULAŢIILOR
Se poate face după mai multe criterii.
După gradul de libertate al mişcării sau altfel zis după relaţia dintre
oasele care se articulează articulaţiile se împart în:
– sinartroze sau articulaţii fibroase;
– amfiartroze sau articulaţii cartilaginoase;
– diartroze sau articulaţii sinoviale.
249
Horia Prundeanu APARATUL LOCOMOTOR Capitolul IV BIOMECANICĂ
După forma suprafeţelor articulare deosebim: 1. Sindesmoza (syndesmosis) este o articulaţie în care suprafeţele ar-
– articulaţii cilindrice; ticulare sunt unite printr-un ligament interosos.
– articulaţii elipsoidale; După natura ţesutului conjunctiv, sindesmozele se subîmpart în sinfi-
– articulaţii sferoidale; broze şi sinelastoze:
– articulaţii plane; a. sinfibroza are oasele articulate legate prin ţesut fibros. Un exem-
– articulaţii selare (în şa). plu de asemenea articulaţie este dat de membrana interosoasă
După numărul oaselor care participă întâlnim: de la nivelul antebraţului. Osificarea unei sinfibroze duce la
– articulaţii simple cu doar două oase care se articulează; apariţia unei sinostoze;
– articulaţii complexe când numărul oaselor care participă este mai b. sinelastoza are un ţesut de legătură de natură elastică. Se
mare (de exemplu: carpul sau tarsul). întâlneşte la nivelul articulaţiilor dintre arcurile vertebrale.
După numărul axelor de mişcare deosebim: 2. Gomfoza (gomfos= cui în limba greacă) este o articulaţie în care unul
– articulaţii uniaxiale; din oase prezintă o prelungire ca un cui care pătrunde într-o cavi-
– articulaţii biaxiale; tate a celuilalt os, rămânînd suspendat printr-un aparat ligamentar
– articulaţii triaxiale. fibros dens. Este cazul dinţilor, ale căror rădăcini pătrund în alveo-
După felul de conducere a mişcărilor deosebim: lele de la nivelul maxilarului şi mandibulei. Suspendarea şi legarea
– articulaţii cu conducere osoasă; lor se face cu ajutorul ligamentului alveolodentar.
– articulaţii cu conducere ligamentară; 3. Suturile (sutura) reprezintă articulaţii care se întâlnesc numai la nive-
– articulaţii cu conducere musculară. lul craniului. Se caracterizează prin prezenţa unui ţesut conjunctiv
Articulaţiile cu conducere osoasă au cel mai adesea un singur ax de de legătură alcătuit din fibre foarte scurte, care se continuă în afară
mişcare (grad de libertate). Mişcările acestora se execută într-un singur cu periostul de pe suprafaţa craniului, iar înăuntru cu stratul fibros
plan. al durei mater. După aspectul marginilor osoase ce se articulează
Articulaţiile cu conducere ligamentară şi musculară au în general mai între ele deosebim suturi solzoase, drepte şi dinţate.
multe axe de mişcare (grade de libertate). În articulaţiile cu conducere c. Suturile solzoase sau scuamoase (sutura scuamosa) sunt su-
ligamentară amplitudinea mişcărilor este mai mică decât în cele cu con- turi în care marginile de articulare ale oaselor se întrepătrund
ducere musculară, chiar dacă au acelaşi grad de libertate. asemănător solzilor de peşte (de exemplu: sutura temporo-
parietală);
d. Suturile drepte (plane sau armonice; sutura plana) sunt suturi în
SINARTROZELE JUNCTURAE FIBROSAE care marginile oaselor care se alătură sunt drepte şi uşor rug-
oase (de exemplu: sutura nazală sau sutura lacrimoetmoidală);
Se caracterizează prin prezenţa unui ţesut conjunctiv fibros sau meta-
e. Suturile dinţate (sutura serrata) sunt suturi în care suprafeţele
plaziat care favorizează unirea dintre oasele articulate. În aceste articulaţii
osoase de articulare au margini cu dinţi ce se întrepătrund (de
mişcările lipsesc sau sunt de mică amplitudine. Articulaţiile fibroase se pot
exemplu: sutura sagitală sau coronară).
subîmpărţii în sindesmoze, suturi şi gomfoze.
250 251
AMFIARTROZELE JUNCTURAE CARTILAGINEAE DIARTROZELE JUNCTURAE SYNOVIALES

La aceste articulaţii legătura dintre oase se face prin cartilaj hialin sau Sunt articulaţiile cele mai mobile, numite şi sinoviale după cavitatea
fibrocartilaj. articulară căptuşită cu membrana sinovială, cavitate care le permite mo-
Amfiartrozele prezintă o schiţă de cavitate între oasele articulate, car- bilitatea caracteristică. Sunt articulaţii complexe cu mişcări multiple şi
tilaje de legătură şi ligamente foarte puternice, care trec de pe un os pe variate. În acest grup se încadrează cele mai multe articulaţii aparţinând
celălalt, sărind peste cartilaje. În acest fel amfiartrozele capătă o oarecare corpului omenesc.
mobilitate care le conferă o elasticitate deosebită ca de exemplu în cazul
oaselor mâinii sau ale piciorului. I. SUPRAFEŢELE ARTICULARE
Amfiartozele se subîmpart în sincondroze şi în simfize.
1. Sincondrozele (synchondroses) sunt articulaţii caracterizate prin Forma suprafeţelor articulare este variabilă şi esenţială pentru mişcările
prezenţa ţesutului cartilaginos ca ţesut de legătură dintre oase. pe care le permit aceste forme. Ea poate fi plană, concavă, convexă,
După modul de apariţie şi de persistenţă în organism ele sunt tem- ovoidală, cilindrică, sferică sau selară. Dar din punct de vedere al mişcării
porare şi permanente. putem vorbi de 2 capete al intervalului reprezentate de articulaţiile plane
Sincondrozele temporare se întâlnesc sub forma cartilajelor diafi- şi de articulaţiile sferoidale. În articulaţiile plane mişcările sunt reduse în
zoepifizare ale oaselor lungi datorită lor oasele crescând în lungime. La timp ce în cele sferoidale sunt cu mult mai întinse, între aceste două repere
adult aceste cartilaje se osifică.Sincondrozele permanente prezintă un încadrându-se celelalte articulaţii. De altfel unul din criteriile de clasificare
ţesut cartilaginos de legătură ce persistă ca atare toată viaţa, fără a se osi- a articulaţiilor sinoviale ţine cont tocmai de forma suprafeţelor articulare.
fica. Un exemplu de asemenea articulaţie este reprezentat de articulaţiile După acest criteriu deosebim 7 grupe de articulaţii, după cum urmează:
dintre corpurile vertebrelor. 1. Articulaţiile plane (articulatio plana). Permit doar mişcări de alune-
2. Simfizele (symphises) sunt articulaţii în care ţesutul de continuitate care şi aşa cum le arată şi numele au suprafeţe articulare plane.
dintre oase este un ţesut fibrocartilaginos ce are de obicei forma Sunt reprezentate de articulaţiile carpului sau tarsului.
unui disc. Un asemenea tip de articulaţie se întâlneşte la nivelul 2. Articulaţiile trohleare sau ginglimul (ginglymus). Permit mişcări
simfizei pubiene. În cazuri particulare, ca de exemplu, în apropie- de flexie extensie precum şi mişcări foarte reduse de lateralitate.
rea naşterii ea poate fi relaxată permiţând mişcări de nutaţie şi Scripetele prevăzut cu două povârnişuri laterale de pe o suprafaţă
contranutaţie în jurul unui ax transversal. Ele constau în mişcarea articulară se articulează cu o creastă de pe cealaltă suprafaţă
vârfului sacrului şi coccigelui înspre posterior de capul fătului în articulară, ce corespunde şanţului scripetelui. De exemplu: articu-
timpul expulziei şi revenirea lor după ce fătul a fost expulzat. După laţia humeroulnară, articulaţiile interfalangiene.
naştere articulaţiile devin iar rigide, dar elastice. 3. Articulaţiile trohoide (articulatio trochoidea). Permit doar mişcări
de rotaţie. Suprafaţa cilindrică aproape de cea a unui cilindru ge-
ometric se răsuceşte în jurul unui inel osteofibros. De exemplu:
articulaţiile radioulnare proximală şi distală.
252 253
4. Articulaţiile condiliene (articulatio condilaris). Sunt articulaţii biaxiale Discurile au forma unor lentile biconvexe; sunt situate intraarticular
ce permit mişcări de flexie şi de extensie la care se asociază mişcări şi au o structură fibrocartilaginoasă. De exemplu: discurile de la nivelul
de rotaţie precum şi mişcări limitate de înclinare laterală şi medială. coloanei vertebrale.
Două segmente de cilindru plin corespund pe celălalt os al articulaţiei Meniscurile au formă de semilună, sunt situate intraarticular şi au
cu două depresiuni. De exemplu: articulaţia genunchiului. de asemenea structură fibrocartilaginoasă. De exemplu: meniscurile din
5. Articulaţiile elipsoidale (articulatio elipsoidea). Permit mişcări de articulaţia genunchiului.
flexie, extensie, abducţie, adducţie şi circumducţie. Unei suprafeţe
elipsoidale mai mult sau mai puţin alungite îi corespunde o depre- II. MIJLOACELE DE UNIRE
siune puţin adâncă. De exemplu: articulaţia metacarpofalangiană,
articulaţia radiocarpiană. Sunt reprezentate de capsula articulară şi de ligamente.
6. Articulaţiile selare (în şa, articulatio sellaris). Permit mişcări de flexie, 1. Capsula articulară (capsula articularis). Este alcătuită din fibre con-
extensie, abducţie, adducţie şi circumducţie. Suprafeţele articulare junctive şi fibre elastice longitudinale, oblice sau circulare. Prezintă
au formă de şa cu cavitatea într-un sens şi convexitatea în alt sens, o suprafaţă externă în raport cu muşchii şi tendoanele periarticu-
ce se ”îmbucă”. De exemplu: articulaţia metacarpotrapezoidiană a lare, o suprafaţă internă acoperită de membrana sinovială şi două
policelui şi articulaţia sternoclaviculară. circumferinţe. Membrana sinovială reprezintă stratul intern al cap-
7. Articulaţiile sferoidale (enartroze, cotilice, articulatio spheroidea sulei, în timp ce stratul extern este fibros. Capsula este mai subţire şi
sive cotylica). mai puţin rezistentă în articulaţiile cu mobilitate mare unde se inseră
Mişcările se efectuează în jurul a 3 axe perpendiculare între ele. Per- la o distanţă mai mică sau mai mare de periferia suprafeţelor articu-
mit mişcări de flexie, extensie, abducţie, adducţie, rotaţie şi circumducţie. lare. Excepţie de la această regulă face articulaţia coxofemurală,
Unui segment de sferă de pe o suprafaţă articulară îi corespunde o cavi- care prezintă o capsulă foarte îngroşată. Dimpotrivă, capsula este
tate în formă de cupă de pe cealaltă suprafaţă articulară. De exemplu: groasă în articulaţiile cu mobilitate redusă, la acest tip de articulaţii
articulaţia scapulohumerală şi articulaţia şoldului. inserţia sa făcându-se la marginea cartilajului articular. Capsula are
Suprafeţele articulare sunt intim aplicate unele pe celelalte datorită rol de a proteja articulaţia de procesele patologice periarticulare.
presiunii atmosferice şi tonusului muscular. Sunt acoperite de un cartilaj 2. Ligamentele articulare (ligamenta articularia). Sunt benzi fibroase
articular hialin cu rol în amortizarea mişcărilor datorată elasticităţii sale. care contribuie la menţinerea contactului dintre suprafeţele articu-
În cazul în care suprafeţele articulare nu concordă este necesară lare. Ligamentele sunt rezistente, inextensibile, dar nu împiedică
prezenţa unor formaţiuni care să realizeze concordanţa între aceste executarea mişcărilor fiziologice. În cazul mişcărilor ce depăşesc
suprafeţe articulare. amplitudinea normală sau a eforturilor prelungite la nivelul lor
Labrul acetabular (cadrul acetabular) măreşte cavitatea articulară poate apare durerea sau chiar ruperea lor în cazul mişcărilor vio-
făcând astfel posibilă concordanţa între o suprafaţă articulară sferică şi o lente. Sunt situate intracapsular şi extracapsular.
cavitate articulară mai puţin adâncă. Se întâlneşte la enartroze. De exem- 3. Sinoviala. Se prezintă ca o foiţă subţire, netedă şi lucioasă ce constitu-
plu: articulaţia coxofemurală şi articulaţia umărului. ie stratul profund al capsulei articulare. Acoperă suprafeţele osoase
Discurile şi meniscurile au de asemenea rolul de a asigura o cât mai intracapsulare precum şi tendoanele, discurile sau ligamentele in-
bună concordanţă a suprafeţelor articulare. traarticulare. Se opreşte la periferia cartilajelor articulare. Secretă
254 255
lichidul sinovial cu rol esenţial în biomecanica articulară. Lichidul si- Pronaţia este o mişcare de rotaţie a membrului prin care halucele sau
novial (sinovia) are aspectul unui lichid gălbui, vâscos, cu rol lubrefi- policele se apropie de corp.
ant, de nutriţie, şi de curăţire. Este situat în cavitatea articulară. Supinaţia este o mişcare de rotaţie inversă prin care halucele sau po-
Membrana sinovială prezintă o serie de prelungiri din care sunt de amintit licele se îndepărtează de corp.
fundurile de sac. Sunt considerate burse seroase musculare unite cu sino- Rotaţia fără deplasare este o rotaţie pură ca în mişcarea cupei radiale
viala. Fundurile de sac sunt situate sub tendoanele unor muşchi uşurându-le pe capitulul humerusului.
Între oasele ce intră în componenţa unei articulaţii sinoviale se pot
alunecarea. Comunică cu cavitatea articulară printr-un orificiu foarte mic.
efectua mişcări de alunecare, rostogolire şi de rotaţie.
Mişcările de alunecare caracteristice articulaţiilor plane constau în de-
III. MUŞCHII plasarea suprafeţelor articulare fără îndepărtarea lor.
Mişcările de rostogolire pot fi asemănate cu mişcarea unei roţi ce
Sunt prezentaţi la fiecare articulaţie în parte. se învârte pe pământ, sau cu aceea a roţilor dinţate, în care la fiecare
fază a mişcării alte porţiuni ale suprafeţelor articulare vin în contact. Le
IV. BIOMECANICA ARTICULARĂ întâlnim la nivelul articulaţiilor cotului, genunchiului sau la articulaţia
temporomandibulară.
Articulaţiile permit oaselor ce intră în componenţa lor să efectueze Mişcările de rotaţie sunt mişcări circulare caracterizate prin răsucirea
anumite mişcări în funcţie de forma suprafeţelor lor articulare. şi deplasarea osului mobil în jurul axului său longitudinal.
Mişcările unei articulaţii se efectuează în jurul unui ax articular. Acesta
nu este un ax real, ci unul teoretic. O articulaţie poate avea unul sau mai
multe axe. Desigur o articulaţie cu mai multe axe poate efectua mişcări
mai ample şi mai variate decât una cu un singur ax. 4.2. COLOANA VERTEBRALĂ
În timpul mişcărilor articulare se pot produce mişcări de flexie, exten-
sie, abducţie, adducţie, circumducţie, rotaţie cu deplasare şi rotaţie fără
COLUMNA VERTEBRALIS
deplasare.
Flexia este mişcarea prin care două segmente ale unui membru se ap- GENERALITĂŢI
ropie între ele.
Extensia este mişcarea inversă, prin care două segmente ale unui Coloana vertebrală este cel mai important segment al aparatului lo-
membru se îndepărtează între ele. comotor. Este alcătuită din 33 sau 34 de segmente osoase, 344 suprafeţe
articulare, 24 discuri intervertebrale şi 365 de ligamente cu 730 puncte de
Abducţia este mişcarea prin care un membru sau un segment de mem- inserţie. Asupra coloanei vertebrale acţionează nu mai puţin de 730 de
bru se îndepărtează de planul sagital al corpului. muşchi cu acţiune directă.
Adducţia este mişcarea opusă prin care un membru sau un segment În medie coloana vertebrală măsoară în lungime cu 10 cm mai mult la
de membru se apropie de planul sagital al corpului. bărbat decât la femeie având o valoare medie de 73 cm la bărbat şi 63 cm
Circumducţia rezultă din sumarea celor 4 mişcări precedente: flexia, la femeie. Lungimea coloanei vertebrale reprezintă aproximativ 40 % din
extensia, abducţia şi adducţia. lungimea totală a corpului. Lăţimea ei variază în funcţie de regiuni, fiind
Rotaţia cu deplasare se întâlneşte în pronaţie şi în supinaţie. maximă la baza sacrului unde măsoară în medie 11 cm.
256 257
Coloana vertebrală se întinde până la nivelul capului având un suport

important situat în plan transversal reprezentat de centura scapulară.
După Testut ea este scut de protecţie şi punct de sprijin pentru un număr
mare de viscere, în timp ce Junghans o consideră punctul central al staticii
corpului. Vlad Voiculescu consideră coloana vertebrală axul de susţinere
al întregului schelet al corpului, în timp ce Baciu o defineşte drept cel mai
important component al aparatului locomotor de care sunt legate toate
celelalte segmente ale corpului uman. La buna funcţionare a coloanei ver-
tebrale îşi aduc aportul echilibrul intrinsec şi cel extrinsec.
Echilibrul intrinsec = rezistenţa elastică la tensiune a ligamentelor/
rezistenţa elastică la presiune a discurilor.
Echilibrul extrinsec este dat de un număr mare de grupe musculare ce
alcătuiesc corsetul muscular.
La nivelul tuturor etajelor există tendoane ligamentare şi musculare ce
desăvârşesc imaginea de catarg.
Un alt suport transversal se găseşte la nivel lombar. În poziţie verticală
Figura 1: Coloana vertebrală (după Markus Voll)
simetrică forţele sunt echilibrate, iar coloana este rectilinie. În poziţie
de balans când corpul se sprijină pe un singur membru inferior bazinul
Coloana vertebrală are 2 proprietăţi opuse din punct de vedere meca- balansează în partea opusă, iar coloana este obligată să urmeze un traiect
nic: rigiditatea şi elasticitatea. În ansamblu ea poate fi comparată cu catar- sinuos: convexă în porţiunea lombară cu convexitatea către membrul în
gul unei nave a cărui poziţie corectă depinde de întinderea parâmelor. Un balans, concavă în porţiunea sa dorsală şi din nou convexă. Pârghiile mus-
defect al parâmelor poate constitui o cauză a devierii sau frângerii catar- culare îşi ajustează automat tensiunea pentru a restabili echilibrul, datorită
gului (figura 2). tonusului muscular determinat de muşchii de postură, coordonaţi de sis-
temul extrapiramidal.
Coloana vertebrală formează pilonul central (pilierul central) al trun-
chiului. Dacă în porţiunea sa toracală ea se apropie de planul posterior (1/4
din grosime), în regiunea cervicală este la 1/3 din grosimea gâtului pentru
ca în porţiunea lombară să fie situată central (1/2 din grosimea corpului)
(figura 3).
Figura 2: Coloană vertebrală (după Kapandji)
258 259
CURBURILE COLOANEI
Văzută anterior sau posterior coloana este rectilinie. Dimpotrivă, în
plan sagital există 4 curburi (figura 4), care dinspre bază spre vîrf sunt
reprezentate de:
– Curbura sacrată cu concavitatea anterioară;
– Curbura (lordoza) lombară cu concavitatea posterioară;
– Curbura (cifoza) toracală cu convexitatea posterioară;
– Curbura (lordoza) cervicală cu concavitatea posterioară.
Figura 4: Curburile coloanei în plan sagital (după Kapandji)

Figura 3: Coloană vertebrală – pilon central (după Kapandji)
În regiunea cervicală, coloana suportă greutatea craniului trebuind să În fizică este cunoscut faptul că o coloană elasică cu curburi oferă o
rezistenţă mai mare la presiunile verticale decât o coloană perfect rec-
fie situată cât mai aproape de centrul de gravitaţie al corpului. În regiunea
tilinie. Curburile uşurează eforturile centurii musculare a coloanei.
toracală coloana este împinsă posterior de organele mediastinului şi în
Curburile coloanei măresc rezistenţa acesteia la compresiunile axiale.
particular de inimă. Din contră în regiunea lombară unde suportă întreaga
Rezistenţa unei coloane este egală cu pătratul numărului curburilor +1.
greutate a porţiunii superioare a trunchiului are o poziţie centrală având
Aşa de exemplu o coloană rectilinie are o rezistenţă egală cu 1, o coloană
o proeminenţă în cavitatea abdominală. În afară de funcţia de suport a
cu o curbură are o rezistenţă egală cu 2, o coloană cu 2 curburi o rezistenţă
trunchiului are rol de protecţie a nevraxului. În situaţii patologice măduva
egală cu 5, în fine o coloană cu 3 curburi o rezistenţă de 10.
spinării şi nervii spinali intră în conflict cu învelişul protector.
260 261
Indicele rahidian Delmas = L/h rahisului între S1 şi atlas = 95, cu ex- STRUCTURA CORPULUI VERTEBRAL
treme normale între 94 şi 96. El nu poate fi măsurat decât pe o piesă
anatomică. Corpul vertebral are o structură de os scurt ca o coajă de nucă, cu
O coloană cu curburi accentuate posedă un indice Delmas mai mic de- o corticală de os dens ce înconjoară ţesutul spongios. Corticala de la
cât 94, din contră o coloană rectilinie posedă un indice Delmas mai mare nivelul feţei superioare şi inferioare a corpului vertebral se numeşte
decât 96. Delmas demonstrează că o coloană cu curburi accentuate este platou vertebral. El este mai gros în centru unde se găseşte o porţiune
te tip funcţional dinamic, în timp ce o coloană cu curburi şterse este de tip cartilaginoasă. Periferia formează un burelet sau fâşie marginală.
funcţional static. Acesta derivă din punctele de osificare epifizară având forma unui inel
Ontogenetic evoluţia coloanei vertebrale lombare se poate corela cu şi se sudează cu restul corpului vertebral în jurul vârstei de 14-15 ani.
trecerea de la staţiunea patrupedă la cea bipedă (figura 5). Tulburările de osificare ale acestui nucleu epifizar constituie epifizita
vertebrală sau maladia Scheuermann.
OBLICE
ORIZONTALE
VERTICALE
Figura 5: Evoluţia coloanei vertebrale (după Kapandji)
Figura 6: Structura corpului vertebral (după Baciu)
La o zi coloana vertebrală este concavă anterior.
La 5 luni este încă uşor concavă anterior. Copilul îşi ridică trunchiul şi Pe o secţiune verticofrontală a corpului vertebral se disting de fiecare
poate să stea numai dacă este susţinut. Contractura muşchilor lombari parte îngroşări corticale nete (figura 6). Superior şi inferior platourile ver-
este foarte redusă. tebrale sunt dublate de un strat cartilaginos, iar în centrul corpului ver-
La 13 luni devine rectilinie. tebral travee de os spongios care se repartizează urmând liniile de forţă.
Începând cu vârsta de 3 ani se observă o discretă lordoză lombară. Aceste linii sunt verticale dacă unesc platoul superior cu cel inferior, sau
Aceasta se amplifică până la vârsta de 8 ani. orizontale dacă unesc cele 2 corticale laterale, în fine oblice dacă unesc
La 10 ani ia forma definitivă. platoul inferior cu corticalele laterale. Pe o secţiune sagitală se regăsesc
traveele verticale (figura 7), dar mai există 2 sisteme de fibre oblice denu-
mite şi fibre în evantai.
262 263
Figura 10: Triunghiul de minimă rezistenţă (după Kapandji)

Figura 7: Secţiune sagitală; travee verticale (după Kapandji)
Acest fapt explică fractura cuneiformă a corpului vertebral. La o com-
Pe de o parte fibre în evantai ce pleacă de la platoul superior pentru a presiune axială de 600 de kilograme porţiunea anterioară a corpului ver-
se deschide în timp ce traversează cei 2 pediculi către procesul articular tebral se zdrobeşte rezultând fractura tasare. Pentru zdrobirea corpului
superior de fiecare parte şi procesul spinos (figura 8). vertebral în totalitate este necesară o compresiune axială de 800 de kilo-
grame care duce la cedarea peretelui posterior al corpului vertebral cu
interesarea canalului vertebral.
DIVIZIUNEA FUNCŢIONALĂ A COLOANEI

VERTEBRALE
Figura 8: Fibre în evantai (după Kapandji) Poate fi uşor remarcată privind coloana vertebrală din lateral. Ante-
Pe de altă parte un evantai ce pleacă din platoul inferior pentru a se rior se găseşte pilierul anterior sau coloana anterioară, care joacă un rol
deschide traversând cei 2 pediculi către procesele articulare inferioare şi esenţial în suport (A pe desen). Posterior se situează pilierul posterior (B
procesul spinos (figura 9). pe desen) sau coloana posterioară, format din coloanele articulare ce sunt
suportate de arcul posterior. Pilierul anterior joacă un rol static în timp ce
pilierul posterior îndeplineşte un rol dinamic. În plan vertical alternanţa
pieselor osoase şi a joncţiunilor ligamentare permit deosebirea unui seg-
ment pasiv (I pe desen) constituit din vertebre de un segment motor (II
pe desen, înconjurat).
Segmentul motor conţine dinspre anterior spre posterior: discul
intervertebral, gaura de conjugare, articulaţiile interapofizare, liga-
Figura 9: Fibre în evantai (după Kapandji)
mentele galbene şi interspinoase. Mobilitatea acestui segment motor
Încrucişarea acestor 3 sisteme trabeculare constituie puncte de este responsabilă de mişcările coloanei vertebrale. Există o legătură
maximă rezistenţă, dar şi o zonă de minimă rezistenţă, în particular un funcţională între pilierul anterior şi cel posterior asigurată de pediculul
triunghi cu baza situată anterior în care nu există decât travee verticale vertebral (figura 11).
(figura 10).
264 265
ELEMENTELE DE LEGĂTURĂ INTERVERTEBRALE

Între sacru şi baza craniului se găsesc 24 de vertebre mobile. Numer-
oase elemente fibroligamentare asigură legătura între aceste piese. Pe o
secţiune orizontală şi pe una laterală se disting elementele fibroase şi cele
ligamentare. Ele sunt următoarele:
1. Ligamentul vertebral longitudinal anterior (lig. longitudinale ante-
rius; comun anterior) Se întinde de la baza craniului până la sacru,
pe faţa anterioară a corpilor vertebrali. Limitează extensia coloanei
Figura 11: Diviziunea funcţională a coloanei (după Kapandji) vertebrale când este pus în tensiune.
Dacă ne raportăm la structura trabeculară a corpului vertebral şi a ar- 2. Ligamentul vertebral longitudinal posterior (lig. longitudinale pos-
cului posterior, fiecare vertebră poate fi asemuită cu o pârghie de gradul terius; comun posterior). Este situat pe faţa posterioară a corpilor
I, de susţinere, în care articulaţia interapofizară joacă rolul de punct de vertebrali de la procesul bazilar de la nivelul osului occipital până
sprijin (figura 12) (1 pe desen). la canalul sacrat. Limitează flexia coloanei vertebrale când este pus
în tensiune.
Între aceste 2 ligamente de întindere mare la nivelul fiecărui etaj
legătura este asigurată de discul intervertebral, format el însuşi dintr-o
porţiune periferică numită inel fibros şi o porţiune centrală numită nucleul
pulpos. Inelul fibros este format din arcuri fibroase concentrice. Anexate
2 3 arcului posterior numeroase ligamente asigură joncţiunea între 2 arcuri
1 vertebrale adiacente.
3. Ligamentul galben (lig. flava). Este foarte gros şi rezistent. Cele 2 lig-
amente se întâlnesc pe linia mediană. Ligamentul galben se inseră
superior pe faţa profundă a lamei vertebrale supraiacente şi infe-
Figura 12: Corpul vertebral şi arcul posterior (după Kapandji) rior pe marginea superioară a lamei vertebrale subiacente.
Acest sistem de pârghie permite amortizarea eforturilor de compresi- 4. Ligamentul interspinos (lig. interspinalia). Este prelungit posterior de:
une axială asupra coloanei vertebrale. Amortizarea este directă şi pasivă 5. Ligamentul supraspinos (lig. supraspinale). Este foarte puţin indi-
la nivelul discului intervertebral (2 pe desen) indirectă şi activă la nivelul vidualizat la nivelul etajului lombar, în schimb este net la nivel cer-
muşchilor şanţului vertebral prin intermediul pârghiilor ce formează fie- vical.
care arc posterior (3 pe desen). Aşadar amortizarea eforturilor de com- 6. Ligamentul intertransversar (lig. intertransversaria). Se inseră de
presiune se face prin mecanism activ şi pasiv. fiecare parte pe vârful fiecărei apofize transverse.
7. Ligamentul interapofizar. Este un ligament puternic situat la nivelul
articulaţiilor interapofizare, anterior şi posterior, întărind capsula
acestor articulaţii.
266 267
tiv. Nu există vase sau nervi în interiorul nucleului pulpos. Nucleul

este compartimentat de tracturi fibroase ce pleacă de la periferie.
Structura nucleului este adaptată pentru solicitările pe verticală.
2. O porţiune periferică numită inelul fibros, alcătuită dintr-o succesiune
de straturi fibroase concentrice. Straturile fibroase sunt formate din
fibre colagene, predominente şi din fibre elastice. Straturile interne
ale inelului fibros se degradează treptat şi se transformă într-o masă
mucoasă lichidă. Fibrele sunt verticale la periferie, dar pe măsură ce
ele se apropie de centru devin din ce în ce mai oblice. În centru unde
sunt în contact cu nucleul ele sunt aproape orizontale descriind un
traiect elicoidal lung ce trece de la un corp vertebral la celălalt. Nu-
cleul se găseşte încarcerat într-o lojă inextensibilă între corpurile
Figura 13: Stabilitatea intrinsecă ligamentară (după Kamina) vertebrale adiacente şi inelul fibros. Acest inel formează o veritabilă
ţesătură de fibre ce ţine nucleul sub presiune în loja sa. Structura
1. Ligamentul longitudinal anterior; 2. Inelul fibros al discului intervertebral; 3. Ligamentul longitudi-
nal posterior; 4. Ligamentul galben; 5. Articulaţia interapofizară; 6. Ligamentul interspinos; inelului este adaptată pentru solicitările tangenţiale, de rotaţie, de
7. Ligamentul supraspinos anteversie flexie. Experienţele efectuate de Galante au demonstrat
Ansamblul acestor ligamente asigură o legătură extrem de solidă între că, rezistenţa la tracţiune a inelului fibros se aseamănă cu cea a ten-
vertebre şi dau o rezistenţă mecanică deosebită canalului vertebral. doanelor şi că ea creşte de la centru spre periferia nucleului.
Presiunile exercitate pe discurile intervertebrale sunt considerabile şi
STRUCTURA DISCULUI VERTEBRAL cresc pe măsura apropierii de sacru.
Nucleul suportă 75% din greutate, iar inelul 25 %. Aşadar la o presiune
Articulaţia între 2 corpuri vertebrale adiacente formează o amfiartroză. de 20 de kilograme 15 revin nucleului şi 5 inelului. Nucleul repartizează
Ea este formată din corpurile vertebrale a 2 vertebre adiacente reunite presiunea în plan orizontal asupra inelului. În poziţie verticală la nivelul
prin discul intervertebral (disc intervertebrales). Structura acestui disc discului L5-S1 compresiunea verticală exercitată pe nucleu se transmite la
este caracteristică, fiind formată din 2 porţiuni: periferie inelului cu 28 de kilograme pe centimetru liniar şi 16 kilograme/
1. O porţiune centrală numită nucleul pulpos, alcătuită din substanţă cm2. Aceste presiuni cresc considerabil pe o coloană supraîncărcată. În
gelatinoasă ce derivă embriologic din coarda dorsală a embrionu- flexia anterioară a trunchiului presiunea/centimetru pătrat urcă la 58 de
lui. În regiunea lombară are un diametru de 1,2-2 cm. Este un gel kilograme în timp ce forţa/cm liniar urcă la 87 kg. Datorită efortului de re-
transparent ce conţine 88 % apă şi o substanţă fundamentală de dresare aceste valori cresc până la 107 kg/cm2 şi 174 kg/cm liniar. Presiunea
natură mucopolizaharidică. Histologic nucleul pulpos este alcătuit poate atinge valori şi mai ridicate dacă o greutate se adaugă în cursul efor-
din insule de celule cartilaginoase şi din fibre de colagen. Fibrele tului de redresare, apropiindu – se de valori situate în apropierea punc-
de colagen sunt fine şi multidirecţionale. Cantitatea colagenului tului de rupere al discului. Presiunea în centrul nucleului nu este nulă nici
creşte cu vârsta. Apare ca o formă particulară de ţesut conjunc- atunci când discul nu este încărcat, fapt datorat compoziţiei sale hidrofile.
268 269
Ca atare, el poate să reziste la eforturile ce apar în flexie şi în compresiune. Pentru Leonardi centrul nucleului este situat la distanţă egală de mar-
Odată cu înaintarea în vârstă proprietăţile hidrofile ale nucleului se pierd şi ginea anterioară a vertebrei şi de ligamentul galben. El corespunde unui
discul îşi pierde din supleţe. Inelul şi discul formează o unitate funcţională centru de echilibru faţă de forţele exercitate de ligamentele posterioare
a cărei eficienţă este legată de integritatea ambelor elemente. Dacă presi- care trag inelul posterior.
unea din interiorul nucleului scade sau dacă etanşeitatea acestuia dispare Compresiunile exercitate asupra discului sunt din ce în ce mai mari
acest cuplu funcţional îşi pierde eficacitatea. Elasticitatea discului poate pe măsură ce ne apropiem de sacru, lucru uşor de înţeles atâta vreme
fi pusă în evidenţă prin experienţa lui Hirsch. Adăugarea unei presiuni pe cât greutatea suportată de un corp creşte proporţional cu înălţimea
un disc prealabil încărcat face ca discul să treacă printr-un minim şi maxim supraiacentă. La nivelul discului L5 – S1 coloana suportă 2/3 din greutatea
trunchiului, ceea ce pentru un om de 80 kg reprezintă aproximativ 37 kg,
de grosime urmînd o curbă oscilantă ce se amortizează într-o secundă. La
adică aproape din jumătatea corpului. Mai trebuie luat în calcul tonusul
forţe prea mari fibrele nucleului se distrug.
muşchilor paravertebrali, tonus necesar pentru menţinerea staticii şi
Grosimea discului este diferită. La nivelul coloanei cervicale discul
poziţiei verticale a trunchiului. Dacă se mai adaugă încărcarea coloanei şi
măsoară 3mm, la nivelul coloanei toracale 5 mm, iar a celei lombare de 9 intervenţia brutală a supraîncărcăturii nu este greu de înţeles că discurile
mm. Dar mai important decăt grosimea este raportul dintre înălţimea discu- cele mai jos situate, la nivelul coloanei lombare, sunt supuse unor eforturi
lui şi cea a corpului vertebral. Cu cât raportul este mai mare cu atât mobili- ce depăşesc uneori rezistenţa lor mai ales la subiecţi în vârstă. Diminuarea
tatea segmentului respectiv creşte. Cea mai mobilă este coloana cervicală grosimii discului este aceeaşi în cazul unui disc sănătos sau a unuia lezat.
cu un raport de 2/5 între disc şi corp, apoi coloana lombară cu un raport Dacă unui disc sănătos i se adaugă o greutate de 100 kg el se micşorează
de 1/3, în fine coloana toracală cu un raport de 1/5. Pe secţiuni sagitale se cu 1,4 mm şi se lărgeşte în acelaşi timp. Dacă aceeaşi greutate acţionează
observă că nucleul discului nu este situat în centru. Dacă se împarte lungi- asupra unui disc lezat el se va micşora în înălţime cu 2 mm şi îşi va recupera
mea anteroposterioară a discului în 10 părţi egale se constată că: incomplet din grosime după ce greutatea va fi ridicată. Tasarea progresivă
în regiunea cervicală discul este situat la 4/10 de marginea anterioară şi a discului nu rămâne fără urmări asupra articulaţiilor apofizare. Atâta vreme
3/10 de marginea posterioară şi ocupă 3/10 din lungime; cât grosimea discului este normală raportul dintre suprafeţele cartilaginoa-
în regiunea toracală nucleul are aceleaşi raporturi, dar este situat pos- se la nivelul articulaţiilor interapofizare este normal. Când discul diminuă în
terior în raport cu axul de moblitate; înălţime raporturile interapofizare sunt perturbate şi interlinia dintre ele se
în regiunea lombară nucleul este situat tot pe axul de mobilitate dar, deschide posterior. Această distorsiune articulară duce în timp la artroză.
ocupă 4/10 din lungime(4 – 4 – 2) (figura 14). Discul în stare de repaus prezintă o presiune a fibrelor inelare exercitată
asupra nucleului. Dacă se imprimă discului un efort de elongaţie axială, pla-
tourile vertebrale tind să se depărteze ceea ce duce la creşterea grosimii
discului. Concomitent lăţimea sa se micşorează, iar tensiunea în fibrele
inelului creşte. Nucleul care în stare de repaus era aplatizat uşor capătă o
formă aproximativ sferică.
Elongaţia diminuă presiunea în interiorul nucleului, efect ce stă la baza
tratării herniilor discale prin elongaţii vertebrale. Trăgând în axul coloanei
substanţa gelatinoasă reintră în loja nucleului, lucru care nu se obţine însă
Figura 14: Grosimea discului (după Kapandji) întotdeauna.
270 271
Dacă se aplică o compresiune axială discul se turteşte şi se lărgeşte, • în flexia laterală vertebra superioară se înclină de partea flexiei,
nucleul se aplatizează, presiunea sa internă creşte vizibil şi se transmite în nucleul se duce în sens invers de partea convexităţii realizându-se
lateral spre fibrele cele mai interne ale nucleului fibros. Presiunea corticală astfel autostabilizarea;
se transmite fibrelor inelare (figura 15). • în mişcările de rotaţie axială fibrele inelului se întind pe direcţie
oblică, unele pe direcţia mişcării, celelalte în sens invers. Tensiunea
este maximă la nivel central. Aşadar nucleul se găseşte sub ten-
siune şi presiunea sa creşte considerabil în funcţie de gradul de
rotaţie. Se înţelege aşadar că mişcările ce asociază flexia şi rotaţia
axială au tendinţa de a deşira inelul fibros şi crescând presiunea să
arunce nucleul posterior prin fibrele inelului.
În eforturile statice asupra unei vertebre în poziţie oblică lejeră forţa
verticală se descompune în (figura 17):
Figura 15: Compresiunea axială asupra discului (după Kapandji) • forţă Z perpendiculară pe corpul vertebral inferior;
În mişcările asimetrice apar următoarele fenomene: • forţă Y paralelă cu acest corp vertebral.
• în mişcările de extensie vertebra superioară se duce posterior,
spaţiul intervertebral se micşorează posterior, iar nucleul este
aruncat anterior mărind tensiunea în fibrele inelare anterioare care
tind să aducă vertebra superioară în poziţia sa iniţială (figura 16B);
• în mişcările de flexie vertebra superioară alunecă anterior, spaţiul
intervertebral diminuă anterior, iar nucleul este dirijat posterior
crescând presiunea asupra fibrelor inelare posterioare care tind să
aducă vertebra superioară în poziţia sa iniţială (figura 16A);
p p ţ ţ
Figura 17: Descompunerea forţei verticale (după Kapandji)
Forţa Z aplică vertebra superioară pe cea inferioară în timp ce forţa Y o

face să alunece anterior punând în acelaşi timp în tensiune fibrele oblice,
alternativ în fiecare strat fibros.
Zilnic asupra nucleului şi fibrelor inelare se exercită o presiune care
este compensată prin mişcările nucleului şi presiunea diferită din fibrele
inelare.
Figura 16: A. Mişcare de extensie; B. Mişcare de flexie (după Kapandji)
272 273
FORMA NUCLEULUI, MIŞCĂRILE ARTICULARE

Nucleul este comparat cu o rotulă, având forma unei sfere. Este situat
sub presiune între 2 corpuri vertebrale.
Nucleul este situat în partea centrală a discului şi este străbătut de
o serie de pori microscopici prin care loja nucleului comunică cu ţesutul
spongios din jur. Când în axul coloanei se exercită o presiune importantă,
în ortostatism de exemplu apa din substanţa gelatinoasă a nucleului Figura 19: Mişcarea discului între 2 planuri (după Kapandji)
migrează spre centrul corpilor vertebrali supra şi subiacenţi (figura 18). 1. Mişcări de înclinare:
Urmare a presiunii statice exercitate în timpul zilei, seara nucleul este a) înclinare în plan sagital:
mult mai puţin hidratat decât dimineaţa. – de flexie;
– de extensie;
b) înclinare în plan frontal, de flexie laterală;
2. Mişcări de rotaţie ale unui corp în raport cu celălalt (c pe desen);
3. Mişcări de alunecare şi de forfecare ale unui corp faţă de celălalt prin
intermediul sferei.
Mişcările sunt de amplitudini diferite. Prin sumarea numeroaselor
articulaţii de acest gen se obţin mişcări de amplitudine mare.
Figura 18: Fenomenul de migrare a apei (după Kapandji) ARTICULAŢIILE COLOANEI VERTEBRALE
Ca atare discul îşi pierde vizibil din grosime. Invers, noaptea când în decu- Se clasifică în articulaţii ale vertebrelor adevărate şi articulaţii ale ver-
bit dorsal apa revine în disc reducându–i grosimea iniţială. Deci coloana este tebrelor false.
mai suplă dimineaţa decât seara. Presiunea de imbibiţie a nucleului atinge
după Charnley 250 mm/Hg. Hirsch demonstrează aşa cum am menţionat 1. ARTICULAŢIILE VERTEBRELOR ADEVĂRATE
mai sus că, prin aplicarea unei sarcini constante pe un disc vertebral dimi- Sunt reprezentate de articulaţiile corpurilor vertebrale şi articulaţiile
nuarea grosimii acestuia nu este liniară ci exponenţială ceea ce sugerează proceselor articulare
un volum al nucleului proporţional cu procesul de deshidratare. Cu vârsta
ea scade odată cu starea de tensiune în care este menţinut nucleul. 1.1. ARTICULAŢIILE CORPURILOR VERTEBRALE
El se comportă ca o bilă situată între 2 planuri (figura 19). Acest gen de Sunt articulaţii de tip simfiză.
articulaţie permite efectuarea a 6 tipuri de mişcări grupate în 3 categorii.
I. SUPRAFEŢELE ARTICULARE
Sunt reprezentate de corpurile vertebrale ale vertebrelor învecinate.
274 275
II. MIJLOACELE DE UNIRE II. MIJLOACELE DE UNIRE

Sunt reprezentate de discuri şi de ligamente. Sunt reprezentate de o capsulă întărită de ligamente:
a. Discurile intervertebrale (disci intervertebralis). Au fost descrise a. Capsula articulară (capsula articularis) foloseşte articulării pro-
mai sus. Ele reprezintă 1/4 din înălţimea coloanei; ceselor articulare;
b. Ligamentele sunt reprezentate de ligamentul longitudinal anterior b. Ligamentele sunt reprezentate de:
şi posterior. Au fost descrise mai sus. b1) Ligamentul logitudinal anterior (lig. longitudinale anterius) prin
partea sa inferioară;
1.2. ARTICULAŢIILE PROCESELOR ARTICULARE (juncturae zigapophyseales) b2) Ligamentul longitudinal posterior (lig. longitudinale posterius)
Sunt reprezentate de articulaţii plane în regiunea cervicală şi toracică prin partea sa inferioară;
şi de trohoide în regiunea lombară. b3) Ligamentul galben (lig. flava);
b4) Ligamentul supraspinos (lig. supraspinale);
I. SUPRAFEŢELE ARTICULARE b5) Ligamentul interspinos (lig. interspinalia);
Sunt reprezentate de procesele articulare adiacente. La nivelul acestei articulaţii se găseşte un disc intervertebral.
II. MIJLOACELE DE UNIRE
Sunt reprezentate de o capsulă fibroasă tapetată de membrana 2.2. ARTICULAŢIA SACROCOCCIGIANĂ (junctura sacrococcygea)
sinovială. Capsula este mai subţire în regiunea cervicală şi mai groasă în Este o articulaţie de tip simfiză.
regiunea toracolombară.
Lamele vertebrale sunt unite prin ligamentele galbene care au fost de- I . SUPRAFEŢELE ARTICULARE
scrise mai sus. Ligamentele galbene contribuie la menţinerea în poziţie a Sunt reprezentate de feţişoara eliptică de pe vârful sacrului respectiv
coloanei vertebrale. Împiedicând flexia exagerată sau bruscă a coloanei de suprafaţa eliptică de la baza coccigelui.
vertebrale protejează discurile împotriva leziunilor. II. MIJLOACELE DE UNIRE
Procesele spinoase sunt unite prin ligamentele interspinoase şi liga- Sunt reprezentate de următoarele ligamente:
mentul supraspinos. – Ligamentul interosos;
2. ARTICULAŢIILE VERTEBRELOR FALSE – Ligamentul sacrococcigian ventral (lig. sacrococcygeum ventrale);
– Ligamentul sacrococigian dorsal superficial (lig. sacrococcygeum
Sunt reprezentate de 3 articulaţii. dorsale superficiale);
– Ligamentul sacrococcigian dorsal profund (lig. sacrococcygeum
2.1. ARTICULAŢIA LOMBOSACRATĂ (junctura lumbosacralis) dorsale profundum);
– Ligamentele sacrococcigiene laterale (lig. sacrococcygea lateralia).
Sunt reprezentate de faţa inferioară a corpului vetebrei L5 precum
şi de procesele articulare inferioare ale acesteia, respectiv de suprafaţa
ovalară mediană de la nivelul bazei sacrului şi de cele două procese articu-
lare superioare ale sacrului.
276 277
Extensia este realizată de extensorul coloanei, semispinalul, multifidul,

interspinoşii şi splenius.
Principalii flexori laterali sunt reprezentaţi de pătratul lombelor,
muşchii intertransversali, scalenii, sternocleidomastoidianul, lungul gâtu-
lui, spleniusul, ridicătorul scapulei şi trapezul.
Rotaţia de aceeaşi parte este realizată de oblicul intern, muşchiul sple-
nius şi complexul mic.
Rotaţia de partea opusă este produsă de către sistemul transversos-
pinal, oblicul extern, semispinalul, sternocleidomastoidianul, iliopsoasul,
trapezul şi ridicătorul coastei.
Muşchii care acţionează asupra coloanei pot fi urmăriţi în lanţuri cine-
tice agoniste şi antagoniste care prind întregul corp.
4. BIOMECANICĂ
Considerată în ansamblul său între sacru şi craniu coloana reprezintă
Figura 20: Articulaţia sacrococcigiană – vedere posterioară (după Kamina) echivalentul unei articulaţii cu 3 grade de libertate. Ea permite mişcări de
flexie–extensie, înclinare laterală (dreapta–stânga), circumducţie şi rotaţie
1.Fascia laterală a ligamentului sacrococcigian lateral; 2. Fascia medială a ligamentului sacrococcigian
lateral; 3. Fascia profundă a ligamentului sacrococcigian posterior; 4. Ligamentul coccigian lateral; axială. Amplitudinile mişcărilor variază la diferite nivele ale coloanei.
5. Ramuri ale plexului sacral; 6. Membrana tectoria; 7. Fascia superficială a ligamentului sacro- Flexia este mişcarea de înclinare anterioară a coloanei. În această
coccigian posterior; 8. Nervul coccigian
mişcare ligamentele coloanei sunt întinse cu excepţia ligamentului longi-
2.3. ARTICULAŢIA MEDIOCOCCIGIANĂ tudinal anterior care este relaxat.
La adult aceste articulaţii sunt osificate. Excepţie face doar articulaţia Extensia este mişcarea de aplecare a coloanei înapoi. În această
dintre prima vertebră şi restul coccigelui. mişcare ligamentele coloanei sunt relaxate cu excepţia ligamentului lon-
gitudinal anterior care este întins.
3. MUŞCHII Mişcările de flexie–extensie se execută în plan sagital. De exemplu, la
După acţiunea lor asupra coloanei muşchii se împart în: flexori, ex- nivelul craniului acest plan este reprezentat de planul masticator în care
tensori, flexori laterali principali, rotatori de aceeaşi parte şi rotatori de între cele două poziţii extreme apare o amplitudine de 250°.
partea opusă.
Flexia coloanei este realizată de muşchii drept abdominal, oblicul extern,
oblicul intern, iliopsoas, sternocleidomastoidian, scaleni şi lungul gâtului.
278 279
AMPLITUDINEA FLEXIEI ŞI EXTENSIEI
Figura 21: Amplitudinea flexiei şi extensiei coloanei vertebrale (după Kamina)
Amplitudinile segmentare se pot măsura pe radiografiile de profil. La Figura 22: Amplitudinea flexiei şi extensiei coloanei vertebrale (după Kamina)
nivelul coloanei cervicale flexia are o amplitudine medie de 40º, iar exten-
A. Coloana cervicală; B. Coloana toracală; C. Coloana lombară.
sia una de 75º. La nivelul coloanei lombare flexia are o amplitudine medie
de 60º, iar extensia de 35º. Pentru ansamblul coloanei dorsolombare fle- Aceste valori variază în funcţie de subiect şi de vârstă.
xia măsoară 105º, iar extensia 60º. Flexia totală a coloanei este de 110º, în Înclinarea laterală dreaptă respectiv stângă se face prin turtirea di-
timp ce extensia totală este de 140º. scului de aceeaşi parte şi înălţarea sa în partea opusă. În aceste mişcări
care se execută într–un plan frontal, coloana se comportă ca o pârghie de
gradul 3. Amplitudinea acestor mişcări se poate măsura pe radiografii în
incidenţă anterioară.
Flexia laterală a coloanei cervicale are o amplitudine medie între 35º
şi 45º.
280 281
Flexia laterală este însoţită de rotaţia automată a corpilor vertebrali.

Această rotaţie apare ca urmare a compresiunii discurilor şi a punerii în
tensiune a ligamentelor. Aceste două mecanisme sunt sinergice şi con-
tribuie fiecare în parte la rotaţia în acelaşi sens a corpurilor vertebrale.
Această rotaţie este fiziologică, dar în anumite cazuri tulburări ale staticii
vertebrale date de o proastă repartiţie a tensiunii ligamentare antrenează
o rotaţie permanentă a corpilor vertebrali. Ca atare apare o scolioză ce
asociază o flexie permanentă a coloanei vertebrale unei rotaţii a corpilor
vertebrali. Acest lucru are corespondenţă radiologică.
Circumducţia este mişcarea rezultată din însumarea mişcărilor prece-
Figura 23: Amplitudinea flexiei laterale (după Kamina) dente.
Rotaţia spre dreapta sau spre stânga este mişcarea care se execută în
Flexia laterală a coloanei toracale este în medie de 20º, iar flexia laterală jurul unui ax vertical care trece prin centrul discurilor.
a coloanei lombare este de 20º în medie. Flexia sau înclinarea totală a Amplitudinea globală a rotaţiei coloanei, per ansamblu, este dificil
coloanei între craniu şi sacru este situată între 75º şi 85º. de apreciat imagistic. Greggersen şi Lucas au putut măsura rotaţiile el-
ementare implantând broşe metalice sub anestezie locală pe procesele
spinoase.
Rotaţia axială la nivelul coloanei cervicale este amplă fiind cuprinsă
între 40°-50º.
Figura 25: Amplitudinea rotaţiei la nivelul coloanei vertebrale (după Kamina)
Figura 24: Amplitudinea înclinării laterale la nivelul coloanei vertebrale (după Kamina)
282 283
Atlasul efectuează o rotaţie de aproximativ 90º în raport cu sacrul. Discurile intervertebrale lombare inferioare, concomitent cu modi-
Rotaţia axială la nivelul coloanei toracale este de 35º. ficările corespunzătoare vârstei, pe fondul unor factori constituţionali
Rotaţia axială la nivelul coloanei lombare este de aproximativ 5º. şi în contextul unor factori favorizanţi ca de exemplu microtraumati-
Rotaţia axială între bazin şi craniu atinge sau depăşeşte lejer 90º. smele repetate şi eşalonate în timp produc modificări degenerative lent
Clinic, amplitudinea globală a coloanei poate fi determinată pe radi- progresive care se încadrează în noţiunea anatomoclinică de discopatie
ografiile de ansamblu ale coloanei pentru mişcările de flexie-extensie şi lombară. Evoluţia de la discopatie lombară la hernia de disc se desfăşoară
flexie laterală. într-un timp ce în medie se eşalonează pe o perioadă ce durează 4-5 ani.
Amplitudinea coloanei poate fi apreciată şi cu ajutorul mişcărilor test. Hernierea materialului discal în spaţiul intrarahidian produce un sindrom
Amplitudinea flexiei coloanei dorsolombare se poate determina clinic caracteristic cu nuanţe de la caz la caz. Teoretic acesta este momen-
măsurând unghiul dintre verticala ce uneşte acromionul şi marginea tul optim al indicaţiei operatorii continuarea tratamentului conservator
anteroposterioară a marelui trohanter şi aceleaşi repere în flexie. O altă devenind ilogică. Dacă operaţia este mult întârziată chiar dacă se intervine
metodă constă în măsurarea distanţei dintre vîrful degetelor şi sol la operator şi factorul compresiv este înlăturat evoluţia postoperatorie este
pacienţii în flexie anterioară şi cu genunchii întinşi. marcată de sechele neurologice. Este de asemenea de remarcat că stabili-
rea unei indicaţii operatorii discutabile nu poate duce la un rezultat post-
operator favorabil chiar în condiţiile unei operaţii impecabile.
4.3. ARTICULAŢIILE
MEMBRULUI SUPERIOR
CENTURA SCAPULARĂ
Figura 26: Amplitudinea flexiei dorsolombare (după Kamina) JUNCTURAE CINGULI MEMBRI SUPERIORIS
Amplitudinea extensiei se determină măsurând unghiul dintre acromi-
on şi marele trohanter în poziţie verticală respectiv extensie maximă. La
nivel cervical se măsoară unghiul dintre poziţia capului în plan vertical şi
GENERALITĂŢI
poziţia capului înclinat pe spate. Centura scapulară leagă partea superioară a trunchiului de membrele
Pentru a aprecia înclinarea laterală a coloanei dorsolombare, pe un in- superioare. Scheletul centurii scapulare este alcătuit din claviculă şi din
divid aflat în ortostatism se măsoară unghiul format între procesul spinos omoplat.
C7 şi vârful şanţului interfesier în plan vertical şi în înclinaţie laterală.
284 285
Cum clavicula se articulează medial cu sternul prin faţa sternală (facies anterior şi posterior şi mai slabă superior şi inferior;
articularis sternalis) situată pe extremitatea sa sternală şi lateral cu acromi- Stratul intern este stratul sinovial (vezi mai jos).
onul prin faţa acromială (extremitas acromialis) situată pe extremitatea sa b. Ligamentele sunt în număr de 4 după cum urmează:
laterală la acest nivel vom deosebi 2 articulaţii: articulaţia sternoclaviculară b1) Ligamentul sternoclavicular anterior (lig.sternoclaviculare an-
(articulatio sternoclavicularis) şi articulaţia acromioclaviculară (acromio- terius) uneşte extremitatea anterioară a membrului sternal cu
clavicularis). În plus pentru definirea corectă a mişcărilor ce se produc la faţa anterioară a extremităţii mediale a claviculei.
acest nivel este necesară includerea ligamentelor coracoclaviculare şi liga- b2) Ligamnentul sternoclavicular posterior (lig. sternoclaviculare
posterius) este situat pe faţa posterioară a articulaţiei;
mentelor proprii ale scapulei.
b3) Ligamentul interclavicular (lig. interclaviculare) este format din
Cele 2 articulaţii de la nivelul centurei scapulare activează într-o uni-
fibre superficiale si fibre profunde fiind situat pe faţa superioară
tate cinematică ce mai cuprinde umărul şi braţul. a articulaţiei;
Gilles descrie la acest nivel o a 3-a articulaţie, articulaţia scapulo- b4) Ligamentul costoclavicular (lig. costoclaviculare) este un liga-
toracică, denumită de Latarjet joncţiunea scapulotoracică. În fapt ea ment foarte puternic situat între claviculă şi primul cartilaj cos-
nu este o articulţie propriu-zisă şi ca atare ne vom rezuma la descrierea tal;
articulaţiilor sternoclaviculară şi acromioclaviculară. l. Sinoviala reprezintă stratul intern al capsulei subdivizat de discul fi-
brocartilaginos într-o porţiune medială şi una laterală.
A ARTICULAŢIA STERNOCLAVICULARĂ
ARTICULATIO STERNOCLAVICULARIS B ARTICULATIA ACROMIOCLAVICULARĂ
Este o diartroză – articulaţie liberă şi mobilă printre oase. ARTICULATIO ACROMIOCLAVICULARIS
I. SUPRAFEŢELE ARTICULARE Este o articulaţie plană cu un singur grad de libertate (artrodie).
Clavicula prezintă două feţişoare articulare, una verticală şi alta
orizontală ce formează între ele un unghi diedru. Suprafaţa articulară I. SUPRAFEŢELE ARTICULARE
este convexă în plan frontal şi plană în plan sagital. Sternul este reprezen- Sunt reprezentate de 2 feţişoare articulare, una situată pe extremi-
tat de marginea laterală a manubriului sternal. Feţişoara articulară tatea acromială a claviculei, cealaltă pe extremitatea acromionului. Cele 2
sternală alcătuieşte cu feţişoara plană de pe primul cartilagiu costal un feţişoare au suprafeţe inverse, una fiind concavă, cealaltă convexă.
unghi diedru deschis în afară în care pătrunde componenta claviculară. II. MIJLOACELE DE UNIRE
Suprafaţa sternală este concavă în sens frontal şi convexă în plan sagital. Sunt reprezentate de o capsulă întărită de un ligament.
Întrucât cele două suprafeţe nu concordă, între ele se interpune un a. Capsula (capsula articularis) este formată dintr-un strat extern fi-
disc articular care este un fibrocartilaj care împarte articulaţia într–un bros şi unul intern sinovial;
compartiment medial şi altul lateral. b. Ligamentul acromioclavicular (lig. acromioclaviculare) se găseşte
II. MIJLOACELE DE UNIRE. Sunt reprezentate de o capsulă întărită de pe faţa superioară a capsulei;
4 ligamente. c. Sinoviala reprezintă stratul intern al capsulei.
a. Capsula (capsula articularis) prezintă un strat extern fibros ce se
inseră pe marginile suprafeţelor articulare. Ea este mai rezistentă
286 287
III. MUŞCHII claviculei se execută împrejurul unui ax vertical care trece prin extremi-
tatea sternală a claviculei. Când extremitatea acromială e dusă înainte,
După Benninghoﬀ, muşchii dispuşi în jurul centurii scapulare formează cea sternală este dusă înapoi şi invers.
un complex de 3 centuri: Mişcarea de ridicare şi de coborâre a claviculei se execută în jurul unui
1) Centura descendentă nu lasă omoplatul să coboare sub acţiunea ax orizontal şi sagital ce trece prin ligamentul costoclavicular şi extremi-
gravitaţiei. Ea se contractă izotonic în mişcarea de căţărare şi izo- tatea sternală a claviculei. În aceste mişcări una din extremităţile clavicu-
metric când asupra umărului apasă o greutate. În alcătuirea aces- lei urcă, iar cealaltă coboară. Astfel în mişcarea de ridicare, extremitatea
tei centuri intră muşchiul ridicător al scapulei (m. levator scapulae), acromială a claviculei se ridică în timp ce extremitatea sternală coboară.
porţiunea superioară a muşchiului trapez (m. trapezius), muşchiul Invers în mişcarea de coborâre. Mişcarea de circumducţie provine din suc-
romboid (m. rhomboideus) şi partea superioară a muşchiului dinţat cesiunea alternativă a mişcărilor de proiecţie anterioară şi posterioară
anterior (m. serratus anterior). respectiv de ridicare şi de coborâre. În mişcarea de circumducţie extremi-
2) Centura orizontală sub acţiunea căreia omoplatul execută mişcările tatea internă a claviculei are o amplitudine mică în timp ce extremitatea
pe orizontală ale centurii scapulare. Este alcătuită din muşchiul laterală are o amplitudine mare, în sens invers primei. Prin acest mecanism
dinţat anterior, porţiunea mijlocie a trapezului , romboidul şi pec- de basculă cu axul situat în apropierea capătului medial al claviculei, ex-
toralul mare (m.pectoralis major). tremitatea ei externă poate urca şi coborî pe o lăţime de 8–10 cm.
3) Centura ascendentă trage omoplatul în jos şi este întinsă contractân- Muşchii ce intervin în proiecţia înainte a claviculei sunt reprezentaţi
du–se izometric în poziţiile atârnat (bârnă, inele) sau susţinut de muşchiul pectoral mare, muşchiul deltoid şi muşchiul subclavicular, în
(paralele). Este alcătuită din muşchiul pectoral mic (m. pectoralis timp ce muşchii ce intervin în proiecţia înapoi a claviculei sunt reprezentaţi
minor) şi din porţiunile inferioare ale muşchiului dinţat anterior, de muşchiul trapez şi de porţiunea claviculară a muşchiului sternocleido-
trapez , pectoral mare şi dorsal mare (m. latissimus dorsi). mastoidian.
Cele 3 centuri îndeplinesc 3 roluri principale: Mişcarea de ridicare a claviculei este efectuată de muşchiul trapez
• imobilizează centura scapulară pe torace când mişcările membre- precum şi de porţiunea claviculară a muşchiului sternocleidomastoidian,
lor superioare necesită un punct de sprijin solid; în timp ce mişcarea de coborâre a claviculei este efectuată de muşchiul
• imobilizează centura scapulară când membrul superior execută pectoral, muşchiul deltoid şi muşchiul subclavicular.
mişcări de amplitudine mare ale articulaţiei scapulohumerale;
• trag trunchiul în jos în mişcările de căţărare. IV. 2. BIOMECANICA ARTICULAŢIEI ACROMIOCLAVICULARE
Aşa cum am amintit anterior, articulaţia acromioclaviculară este o ar-
IV. 1. BIOMECANICA ARTICULAŢIEI STERNOCLAVICULARE
trodie, articulaţie plană cu un singur grad de libertate de mişcare ce per-
Articulaţia este o diartroză având două grade de libertate ce permit mite mişcările de alunecare. Aceste mişcări de alunecare sunt limitate. În
claviculei mişcări de ridicare şi de coborâre, mişcări de proiecţie anterioară ciuda acestui fapt ele permit omoplatului să facă basculări de amplitudine
şi posterioară, iar ca o rezultantă a acestora şi mişcări de circumducţie. mare. Axul biomecanic al acestui tip de mişcare este reprezentat de liga-
În cursul diferitelor mişcări, extremităţile claviculei se deplasează mentele coracoclaviculare (lig. coracoclaviculare). Ele formează sindesmo-
concomitent, dar în sens invers. Mişcarea de proiecţie înainte şi înapoi a za coracoclaviculară (syndesmosis coracoclaviculare) fiind reprezentate de
288 289
ligamentul trapezoid (lig. trapezoideum) şi ligamentul conoid (lig. conoi- Mişcările de ansamblu ale scapulei imprimă membrului superior o lib-
deum). Ligamentele coracoclaviculare limitează deplasările celor 2 oase ertate mai mare de mişcare, braţul putând fi deplasat dincolo de poziţia
ale centurii scapulare unul faţă de celălalt. Ligamentul trapezoid limitează orizontală.
mişcarea claviculei în sus şi anterior în timp ce ligamentul conoid limitează Centura scapulară poate fi afectată în cursul diferitelor traumatisme
mişcarea claviculei în sus şi posterior. ce au loc la nivelul ei.
Cele 2 ligamente fac ca greutatea membrului superior să fie suportată Fracturile claviculei se pot clasifica din punct de vedere anatomoclinic
predominant de claviculă. în fracturi ale 1/3 externe, fracturi ale 1/3 medii, fracturi ale 1/3 interne şi
Articulaţia acromioclaviculară împiedică mişcările bruşte şi necoordo- fracturi complexe.
nate ale omoplatului pe torace. Este momentul acum să amintim şi liga- Fracturile 1/3 externe reprezintă 20% din totalul fracturilor de claviculă.
mentele proprii ale scapulei care sunt reprezentate de ligamentul cora- Ele survin după aplicarea unei forţe traumatice care deplasează umărul în
coacromial (coracoacromiale) şi ligamentul coracoidian (lig. transversum jos. În urma unor asemenea fracturi, ligamentele coracoclaviculare rămân
scapulae superius). intacte sau pot fi lezate.
Întreaga centură scapulară îşi desfăşoară mişcările în jurul ligamentului Fracturile din 1/3 medie sunt cele mai frecvente datorită schimbării
costoclavicular. Deplasările omoplatului au fost comparate cu cele ale unui curburii claviculei. Fracturile 1/3 interne se pot clasifica în fracturi ce trec
săritor cu prăjina întrucât centura scapulară are un singur punct de sprijin. prin inserţia muşchiului sternocleidomastoidian ce pot fi fără deplasare
Mişcările proprii ale scapulei sunt cele de ridicare, coborâre, alunecare şi în fracturi situate medial de inserţia sterocleidomastoidianului, când se
medială, alunecare laterală precum şi cele de rotaţie. produce deplasarea fragmentelor şi ascensionarea părţii externe a clavi-
Ridicarea omoplatului este executată de fasciculele superioare ale culei. Cel mai adesea ele sunt însoţite de torticolis şi hematoame în teaca
muşchiului trapez, de muşchiului romboid precum şi de muşchiul ridicător sternocleidomastoidianului. Fracturile complexe includ fracturile cominu-
al scapulei. Mişcarea este însoţită de îndepărtarea marginii vertebrale a tive care pot produce leziuni vasculonervoase sau pleuropulmonare, cu
omoplatului faţă de linia proceselor spinoase. atingerea vaselor subclaviculare, a plexului brahial, pleurei şi domului
Efectuată în acelaşi timp şi bilateral, contribuie la mişcarea de ridicare pleural.
a braţelor în sus şi înainte. Fracturile acromionului sunt mult mai puţin frecvente. Disjuncţiile acro-
În mişcarea de coborâre, marginea internă a omoplatului se apropie mioclaviculare pot fi de gradul I (entorsă), de gradul II (subluxaţia în care
de planul mediosagital al corpului. Ea este efectuată de fasciculele inferio- sunt rupte doar ligamentele acromioclaviculare) şi gradul III (luxaţia în
are ale trapezului, de muşchiul dinţat anterior şi de muşchiul dorsal mare. care sunt rupte şi ligamentele coracoclaviculare).
În cazul în care coborârea se face bilateral şi în acelaşi timp, ea contribuie În disjuncţiile sternoclaviculare este interesat ligamentul sternoclavi-
la poziţia “de drepţi”. cular posterior cu posibile leziuni ale nervului frenic sau vag sau foarte rar
În mişcarea de rotaţie a scapulei, ridicarea unghiului superomedial compresiuni ale vaselor mari.
este însoţită de coborârea unghiului superolateral şi apropierea unghiului
inferior de coloana vertebrală. Invers, ridicarea unghiului superolateral
este însoţită de îndepărtarea unghiului inferior de coloana vertebrală.
290 291
ARTICULAŢIA SCAPULOHUMERALĂ varietăţi: antero-internă, superioară, posterioară şi inferioară. Ea

poate fi însoţită în cazurile mai grave de ruptura arterei axilare,
ARTICULATIO HUMERI elongaţia de plex brahial, paralizia de nerv axilar.
17 1
Este o enartroză (articulaţie sferoidală) care uneşte cavitatea glenoi-
dală a scapulei cu capul humeral. 16
2
De partea humerusului este capul humerusului (caput humeri).
Capul este o suprafaţă articulară netedă reprezentând 1/3 dintr-o sferă 15 3
cu diametrul de aproximativ 5 cm. Axul său formează cu axul diafizei un 14 4
unghi de 130º.
Capul humeral este acoperit de un cartilaj hialin care se întinde până 5
13
la buza medială a colului anatomic, având o grosime uniformă de apro-
ximativ 2 mm. 12 6
Suprafaţa articulară a scapulei este reprezentată de cavitatea
glenoidală (cavitas glenoidalis). Această suprafaţă articulară reprezintă 1/6 11
din suprafaţa unei sfere scobite, având o formă ovală şi fiind limitată de 10 7
o sprânceană osoasă glenoidală. În centrul cavităţii se găseşte tuberculul
glenoidal (tuberculum glenoidale). Cavitatea glenoidală este acoperită de
un cartilaj hialin mai subţire în porţiunea centrală şi mai gros la periferie. 8
Întrucât între cele 2 suprafeţe articulare există o disproporţie evidentă
este necesară prezenţa la periferia cavităţii glenoidale a unei formaţiuni 9
fibrocartilaginoase numită cadru glenoidal (labrum glenoidale) cu rol de
a realiza o mai bună concordanţă între suprafeţele articulare. Cadrul gle- Figura 27: Articulaţia scapulohumerală (după Markus Voll)
noidal are pe secţiune o formă prismatic triunghiulară, adâncind cavitatea 1.Unghiul superior al scapulei; 2. Marginea superioară; 3. Fosa supraspinoasă; 4. Incizura scapulară;
glenoidală cu circa 6 mm. 5. Cavitatea glenoidală; 6. Unghiul cavităţii glenoidale cu planul sagital; 7. Procesul coracoidian;
8. Epicondilul medial; 9. Condilii humerali; 10. Tuberculul mic; 11. Şanţul intertubercular;
II. MIJLOACELE DE UNIRE 12. Capul humerusului; 13. Tuberculul mare; 14. Faţa articulară claviculară; 15. Acromionul;
16. Colul scapulei; 17. Spina scapulei
Sunt reprezentate de capsula articulară întărită de ligamente.
a. Capsula articulară (capsula articularis) este laxă şi puţin rezistentă. Capsula are forma unui manşon constituit dintr-un strat extern fibros şi
În felul acesta sunt posibile mişcări mai ample, dar şi apariţia unul intern sinovial. Ea nu este perfect circulară inserându-se pe marginea
mai frecventă a luxaţiilor. Luxaţia umărului cunoaşte mai multe externă a bureletului glenoidal şi pe colul humeral. În partea superioară
292 293
inserţia sa depăşeşte cadrul glenoidal. Acest fapt diferenţiază inserţia lungii III. MUŞCHII UMĂRULUI
porţiuni a bicepsului brahial de inserţia lungii porţiuni a tricepsului brahial. Formează o masă musculară care dă relieful umărului şi acoperă
În timp ce prima este intraaticulară, cea de-a doua este extraarticulară. articulaţia scapulohumerală. Se dispun sub forma unui con cu baza la
În partea inferioară a articulaţiei fibrele cele mai profunde ale capsulei torace şi vârful la humerus. Sunt în număr de 6 (vezi capitolul de muşchi,
se reflectă determinând formarea de frâuri proeminente în interiorul tabelul: Muşchii umărului).
articulaţiei, numite frenula capsulae. În afara acestor muşchi la mişcările scapulohumerale participă şi
Capsula fuzionează prin faţa sa externă cu tendoanele muşchiului sub- muşchi din regiunea spatelui, toracelui şi braţului.
capsular, supraspinos şi rotund mic.
b. Ligamentele sunt în număr de 4: IV. BIOMECANICA ARTICULAŢIEI SCAPULOHUMERALE
b1) Ligamentul coracohumeral (lig. coracohumerale) Se întinde de Articulaţia scapulohumerală prezintă 3 grade de libertate fiind cea
la apofiza coracoidă a omoplatului la tuberculul mare al humer- mai mobilă enartroză a corpului omenesc. La nivelul ei se pot efectua
uslui, trecând ca o punte peste şanţul intertubercular. Susţine mişcări de flexie (proiecţie înainte), extensie (proiecţie înapoi), mişcări
capul humeral fiind cel mai puternic ligament al articulaţiei, fi- de abducţie–adducţie, mişcări de rotaţie internă-rotaţie externă şi ca o
ind denumit şi ligamentul suspensor al capului humeral. rezultantă a acestora mişcări de circumducţie (figura 28).
b2) Ligamentele glenohumerale (lig. glenohumeralia) sunt în
număr de 3 având rolul de a limita mişcările de extensie, rotaţie
internă şi abducţie. Ocupă partea anterosuperioară a capsulei.
Primele două, respectiv ligamentul glenohumeral superior şi
glenohumeral mijlociu sunt laxe, fiind denumite de Farabeuf
ligamentul supraglenohumeral, respectiv ligamentul supra-
glenoprehumeral după punctele lor de inserţie. Între cele două
ligamente se creează un spaţiu triunghiular pe unde tendonul
muşchiului subcapsular vine în raport direct cu capsula. Cel de-
Figura 28: Biomecanica articulaţiei scapulo-humerale (după Baciu şi Olivier)
al 3-lea ligament, ligamentul glenohumeral inferior numit de
Farabeuf şi preglenohumeral este mai puţin lax având rol în 1. Proiecţia înainte (flexia) şi proiecţia înapoi (extensia) se execută
menţinerea capului humeral în contact cu cavitatea glenoidă. în plan sagital în jurul unui ax transversal ce trece prin centrul tubercului
c. Sinoviala tapetează capsula articulară. Ea se reflectă în raport cu mare şi prin centrul cavităţii glenoide. Clinic acest ax se găseşte la 2 cm
învelişul cartilaginos al suprafeţelor articulare determinând forma- sub bolta acromială în mijlocul feţei laterale a umărului.
rea de mici plici sinoviale în interiorul articulaţiei (frenula capsulae).
Prin orificiile capsulei sinoviala trimite în afară două prelungiri:
prelungirea sau bursa subscapularului respectiv prelungirea sau
bursa bicipitală.
294 295
Figura 30: Flexia
În timpul mişcării de proiecţie înapoi capul humeral basculează înainte

în jurul axului transversal. Limitarea mişcării se face prin întinderea părţii
anterioare a capsulei precum şi prin contracţia muşchiului subscapular.
Mişcarea de proiecţie înapoi este produsă de muşchii deltoid, marele
dorsal, subspinos, rotund mic şi triceps (figura 31).
Figura 29: Flexia şi extensia (după Markus Voll)
Amplitudinea flexiei poate ajunge la 95º, în timp ce amplitudinea ex-

tensiei la 20º . În total mişcarea de proiecţie înainte-înapoi însumează în
articulaţia scapulohumerală o amplitudine de 115º. Reamintim că pentru
măsurarea acestor unghiuri se utilizează goniometrul.
Prin intervenţia centurii scapulare şi a coloanei vertebrale amplitudinea
acestei mişcări poate să ajungă la 180º de grade pentru proiecţia înainte şi
la 35º pentru proiecţia înapoi. În timpul mişcării de proiecţie înainte capul Figura 31: Extensia
humeral basculează înapoi în jurul axului transversal (care aşa cum am 2. Mişcarea de abducţie-adducţie
amintit trece prin centrul tuberculului mare şi prin centrul cavităţii gle- Abducţia reprezintă mişcarea prin care braţul se îndepărtează de corp,
noide), în timp ce extremitatea inferioară a humerusului se deplasează în timp ce în adducţie acesta se apropie de corp. Abducţia-adducţia se
invers pe un arc de cerc dispus sagital. execută în plan frontal în jurul unui ax anteroposterior ce trece prin partea
Mişcarea de proiecţie înainte este realizată prin contracţia muşchilor inferoexternă a capului humeral puţin înăuntrul colului anatomic.
deltoid, biceps brahial, coracobrahial, pectoral mare. Ea este limitată de În cursul mişcării de abducţie extremitatea inferioară a humerusului
întinderea ligamentului coracohumeral, de porţiunea posterioară a capsu- urcă în timp ce extremitatea sa superioară coboară.
lei precum şi de acţiunea muşchilor rotund mic şi subspinos (figura 30). Mişcarea de abducţie are loc până când tuberculul mare se loveşte
de porţiunea superioară a cadrului glenoidian, moment în care suprafaţa
articulară a capului humeral tinde să părăsească cavitatea glenoidă care
intră în contact în mare parte cu porţiunea inferioară a capsulei articulare.
296 297
Mişcarea de adducţie se petrece în sens invers.

Muşchii adductori sunt reprezentaţi de muşchiul pectoral mare, dor-
sal mare, deltoid, subscapular, subspinos, rotund mic şi coracobrahial
(figura 34).
Figura 32: Mişcarea de abducţie-adducţie (după Markus Voll)
Mişcarea de abducţie este o mişcare la care mai participă articulaţia

acromioclaviculară, sternoclaviculară precum şi porţiunea toracală a coloa-
nei vertebrale. Amplitudinea abducţiei este de 72º la nivelul umărului, de
Figura 34: Adducţia
18º în articulaţia acromioclaviculară, de 26º în articulaţia sternoclaviculară
şi de 5º la nivelul coloanei toracale. Mişcarea de adducţie este stopată prin lovirea membrului superior de
Până la 90º abducţia este uşor realizabilă după care ea este împiedicată trunchi. În ortostatism rolul important în efectuarea ei revine greutăţii
de tuberculul mare al humerusului care aşa cum am amintit mai sus se membrului superior şi acţiunii gravitaţiei. Centrul de greutate al membru-
loveşte de porţiunea superioară a cadrului glenoidian. După această lui superior în mişcarea de abducţie–adducţie este plasat imediat deasu-
primă etapă a abducţiei în care braţul a fost dus până în poziţia orizontală pra cotului.
urmează o a doua fază în care continuă ridicarea braţului până la verticală. Forţele gravitaţionale ce acţionează asupra cotului sunt echilibrate şi în-
A doua fază a mişcării nu se mai produce în articulaţia scapulohumerală, ci vinse de forţa de acţiune a deltoidului precum şi de vârful tubercului mare,
se realizează printr–o mişcare de basculare a scapulei. care reprezintă hipomohlionul (scripetele de reflexe al deltoidului).
Abducţia este realizată de muşchii supraspinos, deltoid şi de bicepsul
brahial (figura 33). 3. Mişcarea de rotaţie înăuntru şi înafară
Se execută în jurul unui ax vertical care trece prin capul humerusului şi
capitulul humeral. Mişcările de rotaţie ale braţului completează mişcările
de pronaţie-supinaţie ale antebraţului.
Figura 33: Abducţia
298 299
Având o amplitudine redusă articulaţia scapulohumerală nu poate

satisface singură necesităţile de mişcare ale membrului superior. De aceea
activitatea ei se desfăşoară în cadrul unei unităţi cinematice alcătuită din
centura scapulară, umăr şi braţ. Participarea tuturor segmentelor aces-
tei unităţi asigură membrului superior o mare amplitudine de mişcare
direcţionată în toate direcţiile. Centura scapulară completează mişcările
articulaţiei scapulohumerale. În cazul în care mişcarea se face de o singură
parte intervine şi coloana vertebrală toracală.
Clavicula se rotează în jurul axului său, se deplasează anterior, poste-
rior, în sus şi în jos. Amplitudinea mişcării craniale este de 30-40º, în timp
ce amplitudinea mişcării caudale este de 8-10º.
Dacă omoplatul ar fi fix amplitudinea mişcărilor ar fi mult mai scăzută.
Proiecţia anterioară a braţului s-ar face până la 60º în timp ce proiecţia sa
posterioară ar fi inexistentă. Abducţia sa ar măsura doar 70º.
Figura 35: Mişcarea de rotaţie înăuntru şi înafară (după Markus Voll)
Mişcările omoplatului se asociază mişcărilor de supinaţie forţată de
180º. Această mişcare datorează 90º supinaţiei antebraţului şi a mâinii,
În mişcarea de rotaţie înăuntru capul humeral alunecă dinainte înapoi apoi rotaţiei externe a humerusului şi restul deplasării posterioare a omo-
pe cavitatea glenoidă, cei 2 tuberculi deplasându-se înainte şi înăuntru. platului.Traumatismele părţilor moi de la acest nivel pot duce în final la
Mişcarea are o amplitudine de 95º fiind realizată de muşchii supraspinos, sindromul periartrozei scapulohumerale. Acest sindrom se poate trata
rotund mare şi subscapular. Pentru a ajunge la 95º mişcarea trebuie să conservator prin infiltraţii locale cu corticoizi sau fizioterapie. În cazurile
fie însoţită şi de un grad oarecare de proiecţie înapoi a braţului. Mişcarea grave se impune un tratament chirurgical deschis sau artroscopic.
este oprită prin punerea în tensiune a capsulei posterioare. Fracturile izolate de omoplat se tratează aproape exclusiv ortopedic.
În mişcarea de rotaţie în afară capul humeral alunecă dinapoi înainte Viitorul funcţional al acestor fracturi este bun chiar în cazuri de calusuri
pe cavitatea glenoidă. Cei 2 tuberculi ai humerusului se deplasează înafară vicioase.
şi înapoi. Fracturile humerusului proximal afectează porţiunea cuprinsă între
Mişcarea de rotaţie externă are o amplitudine de 80º şi este realizată interlinia articulară scapulohumerală şi marginea inferioară a inserţiei
de muşchiul rotund mic şi de muşchiul infraspinos. Mărirea amplitudinii pectoralului mare. Sunt relativ frecvente, se întâlnesc la orice vârstă pre-
aparente a rotaţiei externe poate fi obţinută prin intervenţia centurii dominând la bătrâni datorită osteoporozei şi reprezentând aproximativ
scapulare. Mişcarea este oprită prin punerea în tensiune a porţiunii ante- 4-5% din totalul fracturilor. Una din categoriile de fracturi de la acest nivel
rioare a capsulei. este reprezentată de fracturile cu impresiune articulară.
Mişcarea de circumducţie însumează mişcările precedente care se Termenul de fractură luxaţie este utilizat pentru a sugera că segmen-
execută în jurul celor 3 axe. tul articular este subluxat sau luxat.
300 301
Remobilizarea articulaţiei care datorită traumatismelor şi-a redus am- 1. Suprafeţele articulare ale humerusului sunt reprezentate de troh-
plitudinea sau a rămas fixată într-o poziţie nefuncţională reprezintă obiec- leea humerală situată medial şi capitulul humeral situat lateral.
tivul central al recuperării articulare posttraumatice sau operatorii. Trohleea prezintă două povârnişuri, unul medial cu diametrul mai
mare şi mai înclinat şi unul lateral mai mic şi mai drept. Trohleea
ARTICULAŢIA COTULUI ARTICULATIO CUBITI este despărţită de capitul printr-un şanţ intermediar. Capitulul
răspunde fosetei de pe capul radiusului. El reprezintă un segment
de sferă cu diametrul de circa 10 mm.
GENERALITĂŢI
Articulaţia cotului este o articulaţie complexă ce face legătura dintre
braţ şi antebraţ. La alcătuirea articulaţiei participă 3 oase: extremitatea
inferioară a humerusului, extremitatea superioară a cubitusului şi ex-
tremitatea superioară a radiusului.
Ţinând cont că există o singură capsulă şi o singură sinovială avem de
a face cu o singură articulaţie.
Din punct de vedere fiziologic însă descriem 2 articulaţii diferite. Una
în raport cu mişcările de flexie şi de extensie a antebraţului pe braţ (o
trohleartroză sau ginglim) şi alta în raport cu mişcările de pronaţie şi de
supinaţie (o trohoidă). Figura 37: Suprafeţele articulare antebrahiale (după Papilian)
Deasupre trohleei pe faţa anterioară se găseşte fosa coronoidiană,

I. SUPRAFEŢELE ARTICULARE sunt reprezentate de faţa articulară a iar pe faţa posterioară fosa olecraniană în care pătrund în flexie procesul
epifizei distale a humerusului, faţa articulară a epifizei proximale a ulnei coronoidian al ulnei respectiv în extensie olecranul.
respectiv a radiusului (figura 36, figura 37). La copii şi la femei uneori fosa coronoidă şi cea olecraniană comunică
între ele fapt care permite o extensie mult exagerată a antebraţului pe
braţ ce depăşeşte 180º.
2. Suprafaţa articulară a ulnei este formată din incizura trohleară
(scobitura trohleară) care se articulează cu trohleea humerusului.
Creasta anteroposterioară de la nivelul incizurii trohleare răspunde
şanţului de pe trohleea humerusului. Este de reamintit că olecranul
situat în plan vertical şi procesul coronoidian situat în plan orizontal
formează între ele un unghi drept ce formează incizura trohleară.
Figura 36: Suprafeţele articulare humerale (după Papilian)
Ulna prezintă pe faţa laterală a epifizei sale proximale o feţişoară
articulară semilunară numită incizura radială care se articulează cu
302 303
capul radiusului. Această suprafaţă articulară este întregită printr- b) Ligamentele

un ligament inelar lat de circa 1cm. În acest fel apare un cilindru b1) Ligamentul anterior este format din trei fascicule: mijlociu, oblic
osteofibros care se înfăşoară în jurul circumferinţei cilindrului. extern şi oblic intern. Este un ligament subţire care aşa cum îi arată
Articulaţia radioulnară este o articulaţie trohoidă. şi numele întăreşte anterior capsula articulară. Limitează mişcarea
3. Suprafaţa articulară a radiusului prezintă foseta capului radial ce de extensie a antebraţului.
răspunde capitulului humerusului. Circumferinţa capului răspunde b2) Ligamentul posterior are fibrele orientate transversal. Fibrele
scobiturii radiale de pe ulnă. sale superioare trec de la marginea externă la marginea internă
a fosei olecraniene sunt deci humero-humerale în timp ce fi-
II. MIJLOACELE DE UNIRE sunt reprezentate printr-o capsulă întărită brele inferioare trec de la humerus la olecran fiind deci fibre hu-
de 4 ligamente (figura 38). mero-olecraniene. Atât ligamentul anterior cât şi cel posterior
sunt laxe şi se plicaturează în flexie respectiv în extensie. Pe ele
se prind fibrele musculare ale muşchiului triceps brahial şi ale
muşchiului brahial.
b3) Ligamentul colateral ulnar (lig. collaterale ulnare) este un liga-
ment puternic de formă triunghiulară format dintr-un fascicul
humerocoronoidian şi unul humeroolecranian. Pleacă de pe
faţa interioară, posterioară şi anterioară a epicondilului medial
şi se răsfrânge spre faţa medială a epifizei proximale a ulnei.
b4) Ligamentul colateral radial (lig. collaterale radiale) pleacă
de pe faţa anterioară a epicondilului lateral şi se împarte în
două fascicule divergente ce trec unul anterior de capul ra-
Figura 38: Articulaţia cotului – vedere posterioară (după Papilian)
dial, celălalt posterior pentru a se fixa fiecare pe extremitatea
a) Capsula articulară (capsula articularis) constituie un manşon care corespunzătoare a incizurii radiale a ulnei.
uneşte pe de o parte extremitatea distală a humersului, iar pe Ligamentele colaterale sunt foarte puternice.
de altă parte extremitatea proximală a ulnei şi a radiusului. Ea c) Sinoviala înveleşte faţa profundă a capsulei şi se reflectă la nivelul
este constituită dintr-un strat extern fibros şi altul intern sinovial. inserţiei stratului fibros acoperind întreaga suprafaţă osoasă dintre
Manşonul capsular trece deasupra fosei coronoide şi a celei radi- inserţia acestuia şi cartilaj. Stratul sinovial tapetează faţa anterioară
ale. Posterior trece la periferia fosei olecraniene. Lateral şi medial a fosei coronoidiene şi a celei radiale formând trei funduri de sac.
manşonul coboară pe partea inferioară a epicondililor, epicondilul
medial şi lateral rămânând astfel liberi pentru inserţii musculare. III. MUŞCHII
Pe radius capsula se situează la 6 mm sub capul radial, iar pe ulnă pe Flexori: Sunt reprezentaţi de muşchii biceps brahial (m. biceps bra-
ambele margini ale incizurii trohleare, pe incizura radială, pe olecran şi pe chii), brahial (m. brachialis), brahioradial (m. brachioradialis), epitrohleeni
procesul coronoidian. Vărfurile olecranului şi procesului coronoidian se şi muşchiul rotund pronator (m. pronator teres).
găsesc în interiorul capsulei.
304 305
Extensori: Triceps brahial (m. triceps brachii), anconeul (m. anco-nae-

us) (ca extensori principali) şi muşchii extensori ai degetelor ca acţiune
secundară.
Pronatori: rotund pronator, pătrat pronator (m. pronator quadratus),
flexor radial al carpului (m. flexor carpi radialis).
Supinatori: Muşchiul biceps brahial, muşchiul supinator (m. supina-
tor).
Figura 39: Pârghie de gradul III, cu forţa la mijloc (după Baciu)
IV. BIOMECANICA Dacă membrul superior acţionează ca un lanţ cinematic închis (ca în
Articulaţia cotului este o articulaţie cu conducere osoasă. Aceasta
poziţia stând în mâini) antebraţul acţionează ca o pârghie de gradul I cu
semnifică faptul că limitarea mişcărilor este dată în primul rând de forma
sprijin la mijloc (figura 40). Dacă din această poziţie coatele se flexează
suprafeţelor articulare. Ligamentele şi muşchii joacă un rol secundar în
această limitare şi în conducerea mişcării. mişcarea este dirijată de muşchii extensori care se contractă izometric
În partea humeroantebrahială sunt posibile două mişcări: de flexie şi având ca punct fix de inserţie capetele lor periferice. În poziţia stând în
de extensie. picioare flexia antebraţului pe braţ se face prin contracţie izotonică a
Mişcarea de flexie este mişcarea prin care antebraţul se apropie de muşchilor flexori cu punct de inserţie fix proximal.
braţ. Axul articular în jurul căruia se execută flexia nu este perfect trans-
versal ci orientat din afară înauntru dinainte înapoi şi de sus în jos trecând
prin mijlocul trohleei şi al capitului humeral. Urmare a acestui fapt, în fle-
xie antebraţul ajunge puţin medial faţă de braţ.
Amplitudinea normală a flexiei este de 150°. Diferenţa dintre flexia
activă şi cea pasivă este de 10°. Ca atare flexia pasivă are o amplitudine
medie de 160°.
Limitarea flexiei este făcută de închiderea părţii posterioare a capsulei,
de muşchiul triceps brahial, ţesuturile moi de la nivelul plicii cotului pre-
cum şi prin pătrunderea procesului coronoid în foseta corespunzătoare.
Membrul superior acţionează ca un lanţ cinematic deschis prin Figura 40: Pârghie de gradul I, cu sprijin la mijloc (după Baciu)
contracţia muşchiului brahial anterior şi a muşchiului triceps brahial, Mişcarea de extensie este mişcarea prin care antebraţul se îndepărteză
iar antebraţul ca o pârghie de gradul III, cu forţa la mijloc (figura 57).
de braţ ajungând la finalul mişcării să-l prelungească. Amplitudinea exten-
Punctul de sprijin este reprezentat de articulaţia cotului, iar rezistenţa de
siei active este de 150°, iar cea a extensiei pasive de 160°.
greutatea antebraţului.
La sfârşitul mişcării de extensie, axul longitudinal al antebraţului
formează cu axul longitudinal al braţului un unghi obtuz de 170° deschis în
afară (valgusul fiziologic al cotului) datorat orientării trohleei humerale.
306 307
Mişcarea de extensie este limitată de vârful olecranului care este oprit Fracturile capului radial mai frecvente la adult se pot împărţi în fracturi
de fosa olecraniană precum şi de ligamentul anterior al cotului care este fără deplasare, fracturi cu deplasare şi în fracturi cominutive. Exagerarea
pus în tensiune. mişcărilor poate produce întinderi ligamentare sau chiar rupturi ducând la
Mişcarea de extensie se face datorită forţei gravitaţionale şi intrării în entorse şi la luxaţii.
acţiune a muşchilor flexori care contractându-se izometric gradează ex- Luxaţiile cotului pot fi recente (de regulă reductibile), vechi (uneori
tensia antebraţului. reductibile) sau recidivante.
În poziţia stând în mâini antebraţul acţionează ca o pârghie de gradul După localizarea lor ele se pot clasifica în luxaţii posterioare, anterio-
I. Îndoirea braţelor este realizată în această poziţie de forţa gravitaţională are, laterale,mediale, divergente, şi izolate ale radiusului sau ulnei.
şi este gradată prin contracţia izometrică a muşchilor extensori. Exten- Luxaţia de cot se poate însoţi cu diferite fracturi de vecinătate.
sia coatelor este realizată în această poziţie prin contracţia izotonică a Prin lovirea directă se poate ajunge la leziuni ale părţilor moi periferice
muşchilor extensori. adică la contuzii.
În poziţia stând în picioare mişcarea de extensie se face datorită forţei În general atât la entorse cât şi în contuziile cotului poate surveni un
gravitaţionale şi muşchilor flexori care prin contracţie izometrică gradează edem voluminos însoţit de dureri destul de mari. Contuziile pot duce în
extensia antebraţului. anumite situaţii la redoarea articulară. Kinetoterapia indicată în aceste
În partea radioulnară proximală sunt posibile mişcările de pronaţie şi situaţii trebuie să fie exclusiv activă, mişcările pasive fiind periculoase mai
supinaţie. Mişcarea de pronaţie răsuceşte antebraţul înauntru. Ea este ales când sunt practicate peste durere.
dată de muşchiul rotund pronator şi de muşchiul pătrat pronator.
Mişcarea de supinaţie răsuceşte antebraţul în afară.
Ea este produsă de muşchiul biceps brahial şi de muşchiul supinator. ANTEBRAŢUL
Mişcările de pronaţie si de supinaţie nu se produc numai la nive-
lul articulaţiei radioulnare proximale, ci şi la nivelul articulaţiei radio-
ulnare distale. Ele sunt însoţite de mişcări ale membrului în articulaţia GENERALITĂŢI
scapulohumerală. De aceea aceste mişcări vor fi tratate mai amănunţit la
nivelul antebraţului.. Antebraţul reprezintă porţiunea membrului superior situată între
Traumatismele cotului se pot clasifica în fracturi, luxaţii, contuzii şi en- braţ şi mână. Leagă braţul de mână reprezentând cea de-a doua pârghie
torse. importantă a membrului superior.
Fracturile interesează structurile osoase ce intră în articulaţie. Fractu- Scheletul antebraţului este format din 2 oase lungi paralele: radiusul
rile epifizei distale a humerusului se pot clasifica în extraarticulare, parţial situat extern în prelungirea policelui şi ulna situată intern în prelungirea
articulare şi articulare. degetului mic .
Într-o altă clasificare ele se pot împărţi în fracturi supracondiliene (mai Radiusul depăşeşte ulna prin epifiza lui inferioară, în timp ce ulna
frecvente la copii), intercondiliene (mai rare) şi fracturi izolate ale condili- depăşeşte radiusul prin epifiza sa superioară. Ca atare, ulna predomină
lor humerali. în formarea articulaţiei cotului, iar radiusul în formarea articulaţiei radio-
Fracturile olecranului se pot împărţi în fracturi fără deplasare şi fracturi carpiene.
cu deplasare.
308 309
Cele 2 oase se articulează prin epifizele lor, dar rămân distanţate la 1. ARTICULAŢIA RADIOULNARĂ PROXIMALĂ (articulatio radioulnaris
nivelul diafizei prin spaţiul interosos. proximalis)
Fiind oase lungi, atât ulna cât şi radiusul prezintă 2 epifize şi o diafiză. Este o articulaţie de tip trohoid cu un grad de mişcare.
Ele vor fi prezentate prin comparaţie.
Extremitatea sau epifiza superioară a ulnei este formată dintr-o I. SUPRAFEŢELE DE ARTICULARE
proeminenţă verticală numită olecran şi una orizontală numită proces Sunt reprezentate de incizura radială a ulnei, respectiv de jumătatea
coronoidian, între cele două proeminenţe delimitându-se scobitura (inci- medială a circumferinţei capului radial.
zura) trohleară ce se articulează în trohleea humerusului.
Extremitatea sau epifiza superioară a radiusului este formată dintr-un II. MIJLOACELE DE UNIRE
segment de cilindru plin, capul ce prezintă pe faţa lui superioară o depre- Sunt reprezentate de o capsulă şi de 3 ligamente.
siune, foseta capului radial care răspunde capitulului humerusului. Capul a. Capsula articulară (capsula articularis) este formată în partea
este legat de corp prin col. Cele două extremităţi se articulează între ele laterală de capsula articulaţiei cotului.
prin incizura radială situată pe ulnă respectiv prin circumferinţa capului ra- b. Ligamentele
dial de pe radius. Diafizele celor două oase prezintă 3 feţe şi 3 margini: faţa b1) Ligamentul inelar (lig. anulare radii) are nu numai rolul de a mări
anterioară, posterioară şi medială respectiv marginea anterioară, laterală suprafaţa articulară a cubitusului ci şi de a menţine în contact
şi posterioară pentru ulnă şi faţa anterioară, posterioară şi laterală respec- suprafeţele de articulare ale celor două oase. El este alcătuit din
tiv marginea anterioară, posterioară şi medială pentru radius. fibrele circulare profunde ale ligamentului colateral radial care
Pe secţiune transversală corpurile celor două oase sunt prismatic tri- înconjoară capul radial. Reprezintă principalul mijloc de unire a
unghiulare, însă corpul radiusului este dispus invers decât cubitusul având oaselor foarte puţin vizibil prin suprafaţa lui exterioară.
baza în afară. b2) Ligamentul pătrat (lig. quadratum) este o bandă fibroasă
Cele două diafize se privesc prin marginea laterală a ulnei respectiv dispusă între cubitus şi radius imediat sub ligamentul inelar.
marginea medială a radiusului care se mai numesc şi interosoase. Limitează mişcările de pronaţie, respectiv de supinaţie.
Extremitatea sau epifiza inferioară a ulnei este formată dintr-un cap b3) Ligamentul colateral radial. A fost descris la articulaţia cotului.
cilindric ce prezintă lateral o suprafaţă articulară pentru incizura ulnară c. Sinoviala este dependentă de sinoviala articulaţiei cotului.
a radiusului şi un proces stiloidian situat pe partea medială a capului
având forma unui con cu vârful în jos. Extremitatea inferioară a radiusului 2. ARTICULAŢIA RADIOULNARĂ DISTALĂ (articulatio radioulnaris dis-
reprezintă extremitatea cea mai voluminoasă a osului fiind comparată cu talis)
o piramidă trunchiată ce prezintă 4 feţe şi o bază. Este o articulaţie de tip trohoid cu un grad de mişcare.
ARTICULAŢIILE I. SUPRAFEŢELE DE ARTICULARE

Articulaţia radioulnară distală are ca suprafeţe articulare feţişoarele ar-
Radiusul şi ulna se articulează între ele la nivelul epifizelor proximale ticulare situate pe capul ulnei respectiv cavitatea formată din incizura ulnară
şi distale prin două articulaţii trohoide, iar la nivelul diafizelor printr-o a radiusului şi discul articular, un fibrocartilaj de formă triunghiulară.
sindesmoză formată de membrana interosoasă.
310 311
II. MIJLOACELE DE UNIRE Regiunea anterioară cuprinde 8 muşchi dispuşi în 4 planuri.

Sunt reprezentate de o capsulă şi de ligamente Regiunea posterioară este formată din 8 muşchi dispuşi în două planuri.
a. Capsula articulară (capsula articularis) se inseră deasupra suprafeţelor Regiunea laterală are 4 muşchi aşezaţi în două planuri.
articulare radiale şi cubitale. Coboară atât anterior cât şi posterior
dând inserţie marginilor anterioare şi posterioare ale ligamentului IV. BIOMECANICĂ
triunghiular. Se continuă cu capsula articulaţiei radiocarpiene. Antebraţul permite mişcarea de pronaţie (pronare = a te închina la zeii
b. Ligamentele pământului) şi mişcarea de supinaţie (supinare = a te închina la zeii ce-
b1) Ligamentul triunghiular numit şi discul articular este dispus rului). În mişcarea de pronaţie antebraţul se roteşte înauntru în timp ce
transversal şi se inseră cu vârful pe capul cubitusului, iar prin în mişcarea de supinaţie se roteşte în afară. Mişcările de pronaţie şi de
baza sa pe marginea inferioară a incizurii ulnare a radiusului. supinaţie sunt absolut necesare în prehensiune.
Prin marginile sale anterioară şi posterioară aderă la capsula Mişcările de pronaţie-supinaţie active au o amplitudine de 180° în timp
articulară. Faţa lui inferioară vine în contact cu semilunarul şi ce mişcările pasive ating 190° în medie. La femei prezintă amplitudini mai
piramidalul. Ligamentul îndeplineşte trei roluri: mari. Odată cu înaintarea în vârstă amplitudinea acestor mişcări scade.
• completează suprafeţele articulare Mişcările de pronaţie şi de supinaţie pure apar foarte rar. Aceste
• menţine suprafeţele în contact mişcări se produc împrejurul axului diagonal al antebraţului ce trece prin
• limitează mişcările de pronaţie şi de supinaţie capul radiusului şi al ulnei. În aceste mişcări ulna este imobilă şi doar radiu-
b2) Ligamentul radiocubital anterior; sul se mişcă. În poziţia de repaus a antebraţului (antebraţ lăsat liber lângă
b3) Ligamentul radiocubital posterior. corp cu policele situat anterior şi palma îndreptată spre corp) în cursul
Ligamentele radiocubitale întăresc capsula fibroasă. mişcării de pronaţie (prin care palma devine posterioară, iar policele se
c. Sinoviala este foarte laxă şi comunică uneori cu sinoviala articulaţiei situează medial) extremitatea proximală a radiusului se învârte pe loc în
radiocarpiene. timp ce extremitatea distală translează (execută o rotaţie combinată cu
o deplasare). Raporturile dintre radius şi ulnă se modifică, cele două oase
3. MEMBRANA INTEROSOASĂ este o formaţiune fibroasă situată între încrucişându-se prin diafizele lor.
diafizele oaselor antebraţului. Se inseră pe marginile interosoase a celor 2 În cursul mişcării de supinaţie (palma priveşte înainte, iar policele este
oase. În sus se termină la câţiva centimetrii sub tuberozitatea radială, iar situat lateral) rotaţia şi translaţia se produc în mod invers.
în jos se întinde până la articulaţia radioulnară distală. În poziţia în care antebraţul este întins orizontal în pronaţie palma
Proximal de ligamentul interosos se observă o bandă lată fibroasă priveşte în jos, iar în supinaţie palma priveşte în sus.
puternică numită coarda oblică. Radiusul având extremitatea distală situată mai jos decât extremitatea
Membrana transmite forţele de la extremitatea proximală voluminoasă distală a ulnei efectuează la acest nivel o mişcare de învăluire.
a ulnei către extremitatea voluminoasă distală a radiusului. În timpul mişcărilor de pronaţie şi de supinaţie cele două articulaţii
radioulnare acţionează concomitent funcţionând ca o singură articulaţie
III. MUŞCHII ANTEBRAŢULUI. Sunt grupaţi în trei regiuni (vezi Capi- (ambele în pronaţie sau ambele în supinaţie). În diferitele poziţii ce apar
tolul Miologie). în cursul mişcărilor de pronaţie şi de supinaţie membrana interosoasă se
312 313
găseşte în grade diferite de tensiune. Tensionarea ei maximă are loc în Mişcarea de supinaţie este realizată de doi muşchi principali: muşchiul
poziţia intermediară de semipronaţie-supinaţie. scurt supinator şi muşchiul biceps brahial şi a mai multor muşchi ac-
Mişcările obişnuite de pronaţie şi de supinaţie nu se produc doar la cesori.
nivelul celor două articulaţii radioulnare ci sunt însoţite de mişcări ale Mişcările de pronaţie şi de supinaţie sunt limitate de tonusul muşchilor
membrului în articulaţia scapulohumerală. Când pronaţia şi supinaţia se pronatori şi supinatori precum şi prin punerea în tensiune a ţesuturilor
realizează cu cotul în unghi drept supinaţia antebraţului este însoţită de o moi ale antebraţului.
rotaţie internă a humerusului, iar pronaţia antebraţului este însoţită de o Ligamentul pătrat limitează prin întinderea sa atât pronaţia cât şi
rotaţie externă a humerusului. Mişcările complementare de rotaţie ale hu- supinaţia.
merusului au o amplitudine de 9-12°. Mişcările de pronaţie şi de supinaţie Mişcarea de pronaţie este limitată şi prin încrucişarea radiusului pe
se execută în jurul unui ax biomecanic. Acest ax diferă în funcţie de tipul ulnă.
de mişcare. În cursul mişcărilor pure de pronaţie şi de supinaţie radiusul se Fracturile oaselor antebraţului vicios consolidate blochează mişcările
roteşte faţă de axul imobil al ulnei. de pronaţie-supinaţie cu repercursiuni asupra mişcării la nivelul întregului
În cazul mişcărilor izolate ale antebraţului mişcările se efectueză în ju- membru superior.
rul unui ax biomecanic variabil ce migrează în raport cu necesităţile de
mişcare ale antebraţului.
În cazul mişcărilor rotatoare ale întregului membru superior mişcările ARTICULAŢIILE MÂINII
se execută în jurul unor variate axe longitudinale totale care rezultă prin ARTICULATIONES MANUS
sumarea axelor parţiale dintre care axele mişcării de pronaţie şi de supinaţie
de la nivelul antebraţului nu reprezintă decât o parte componentă. Sunt cele Sunt reprezentate de:
mai frecvente mişcări întâlnite în sport. Mişcările de pronaţie şi de supinaţie – articulaţia radiocarpiană;
sunt realizate de un cuplu de forţe musculare antagoniste reprezentate pe – articulaţiile intercarpiene;
de o parte de muşchii pronatori şi pe de alta de muşchii supinatori. – articulaţiile carpometacarpiene;
Valoarea cinetică a celor două grupe musculare este aproape egală fi- – articulaţiile intermetacarpiene;
ind de 1,6 kilogrammetrii pentru pronatori şi de 1,7 kilogrammetri pentru – articulaţiile degetelor.
supinatori.
Când mişcarea acţionează într-un lanţ cinematic deschis grupele mus- 1. ARTICULAŢIA RADIOCARPIANĂ (articulatio radiocarpea)
culare pronatoare respectiv supinatoare se contractă izotonic acţionând Este o diartroză condiliană. Este o articulaţie elipsoidală ce uneşte ra-
asupra capetelor lor periferice. diusul cu rândul proximal al carpului.
Când mişcarea acţioneză într-un lanţ cinematic închis muşchii prona-
tori respectiv supinatori se contractă izometric sau izotonic acţionând I. SUPRAFEŢELE ARTICULARE
asupra capetelor lor centrale. Mişcarea de pronaţie se efectuează prin Sunt reprezentate de faţa inferioară a epifizei distale radiale, faţa
acţionarea a doi muşchi principali: muşchiul rotund pronator şi muşchiul articulară carpiană şi faţa distală a discului articular.
pătrat pronator precum şi a mai multor muşchi accesori.
314 315
Baza sau faţa articulară carpiană (facies articularis carpea) situată la b3) Ligamentele palmare alcătuite dintr-um ligament radiocarpian
nivelul epifizei inferioare a radiusului are forma unui triunghi al cărui vârf (lig. radiocarpeum palmare) şi un ligament ulnocarpian (lig. ul-
se prelungeşte lateral cu procesul stiloidian. Baza este împărţită printr-o nocarpeum palmare);
creastă anteroposterioară într-o faţă laterală triunghiulară în raport cu sca- b4) Ligamentul radiocarpian dorsal (lig. radiocarpeum dorsale) cu
foidul şi alta medială patrulateră în raport cu semilunarul. Baza alcătuieşte inserţie pe faţa articulară radială respectiv pe faţa posterioară
împreună cu faţa articulară carpiană şi faţa discală a discului articular o a osului piramidal.
cavitate de recepţie ovalară având axul mare orientat transversal. c. Sinoviala tapetează întreaga faţă internă a manşonului capsular şi
Suprafaţa articulară a oaselor carpiene este reprezentată de condi- comunică adesea cu sinoviala articulaţiei radiocubitale inferioare şi
lul format prin unirea primelor 3 oase ale primului rând carpian şi anume mai rar cu sinoviala articulaţiilor dintre oasele carpiene.
scafoidul, semilunarul şi piramidalul solidarizate între ele prin ligamente
interosoase. 2. ARTICULAŢIILE INTERCARPIENE (articulationes intercarpeae)
Scafoidul (os scaphoideum) este cel mai lateral os al rândului I, fi- Se pot subdiviza în trei grupe şi anume:
ind comparat cu o luntre datorită concavităţii pe care o prezintă. Se 2.1. articulaţii ale rândului carpian proximal;
articulează în sus cu radiusul, răspunzând feţişoarei laterale de la nivelul 2.2. articulaţii ale rândului carpian distal;
feţei articulare carpiene. 2.3. articulaţii între cele 2 rânduri de oase.
Semilunarul (os lunatum) după numele formei sale este al doilea os al
rândului I carpian şi se articulează în sus cu radiusul, la nivelul feţişoarei 2.1. ARTICULAŢIILE RÂNDULUI PROXIMAL
mediale de pe faţa articulară carpiană, lateral cu scafoidul şi medial cu Sunt articulaţii plane.
piramidalul.
Piramidalul (os triquetrum) se articulează în sus cu capul ulnei prin in- I. SUPRAFEŢELE ARTICULARE
termediul unui disc articular şi lateral cu semilunarul. Sunt situate între scafoid, semilunar şi între semilunar şi piramidal.
II. MIJLOACELE DE UNIRE Suprafeţele sunt acoperite de cartilaj hialin.
Sunt reprezentate de o capsulă întărită de 4 ligamente. II. MIJLOACELE DE UNIRE
a. Capsula articulară (capsula articularis) are forma unui manşon care Sunt reprezentate de două ligamente interosoase (lig. intercarpea
se inseră în sus la periferia suprafeţei articulare radiale şi a discului interossea), două ligamente plane (lig. intercarpea palmaria) şi două liga-
articular, iar în jos la limita cartilajului articular al oaselor carpiene. mente dorsale (lig. intercarpea dorsalia).
Este întărită de 4 ligamente. Sinovialele sunt prelungiri ce provin din stratul sinovial al capsulei ar-
b. Ligamentele sunt reprezentate de: ticulare mediocarpiene.
b1) Ligamentul colateral radial al carpului (lig. collaterale carpi ra-
La nivelul osului pisiform se găseşte de asemenea o articulaţie plană
diale) cu inserţie pe vârful procesului stiloid al radiusului şi pe
întărită de ligamentul pisometacarpian (lig. pisometacarpeum) şi de liga-
scafoid;
mentul pisohamat (lig. pisohamatum).
b2) Ligamentul colateral ulnar al carpului (lig. collaterale carpi
ulnare) cu inserţie pe procesul stiloid al ulnei, pe piramidal şi
pe pisiform;
316 317
2.2. ARTICULAŢIILE RÂNDULUI DISTAL 3. ARTICULAŢIILE CARPOMETACARPIENE (articulationes carpometa-

Între cele 4 oase ale rândului distal se formează 3 articulaţii plane. carpae)
Suprafeţele articulare sunt acoperite de cartilaj hialin. Se subdivid în articulaţia carpometacarpiană a policelui şi articulaţiile
carpometacarpiene a celorlalte degete.
I. SUPRAFEŢELE ARTICULARE 3.1. ARTICULAŢIA CARPOMETACARPIANĂ A POLICELUI (articulatio
Sunt reprezentate de trapez, trapezoid, osul capitat şi osul cu cârlig. carpometacarpea pollicis )
II. MIJLOACELE DE UNIRE Este o articulaţie în şa.
Sunt reprezentate de 9 ligamente din care 3 ligamente interosoase, 3
ligamente palmare şi 3 ligamente posterioare. I. SUPRAFEŢELE ARTICULARE
Sinovialele sunt prelungiri ale sinovialei articulaţiei mediocarpiene. Sunt reprezentate de o feţişoară articulară patrulateră situată pe faţa
inferioară a trapezului, concavă în plan transversal şi convexă în plan sagi-
2.3. ARTICULAŢIA MEDIOCARPIANĂ (articulatio mediocarpea) tal căreia îi corespunde o feţişoară convexă în plan transversal şi concavă
Uneşte rândul proximal al carpului exceptând pisiformul cu rândul dis- în plan sagital situată pe primul metacarpian. Suprafeţele articulare sunt
tal al carpului. acoperite de cartilaj hialin.
I. SUPRAFEŢELE ARTICULARE Sunt reprezentate de o capsulă în formă de manşon.
Sunt reprezentate la nivelul rândului proximal medial de o cavitate a. Capsula (capsula articularis) este laxă în partea sa posterolaterală
glenoidă formată de piramidal, semilunar şi faţa internă a scafoidului, iar permiţând mişcări ample ale policelui. Stratul fibros este tapetat
lateral de un mic condil format de scafoid. La nivelul rîndului distal întâl- de stratul sinovial.
nim un condil format de osul capitat şi osul cu cârlig ce pătrunde în cavi-
tatea glenoidă a rîndului proximal. În partea laterală se găseşte o cavitate 3.2. ARTICULAŢIILE CARPOMETACARPIENE ALE CELORLALTE DEGETE
glenoidă formată de trapez şi trapezoid. (Articulationes carpometacarpeae)
II. MIJLOACELE DE UNIRE Sunt articulaţii plane.
Sunt reprezentate de o capsulă întărită de ligamente.
a. Capsula articulară (capsula articularis) este laxă şi este întărită de I . SUPRAFEŢELE ARTICULARE
câteva ligamente. Sunt reprezentate de metacarpienele II-V, respectiv de rândul distal
b. Ligamentele sunt reprezentate de: al carpului.
b1) Ligamentul radiat al carpului (lig. carpi radiatum). Este un liga- Baza metacarpianului II pătrunde într-o scoabă formată de trapez,
ment puternic situat pe faţa palmară cu inserţii pe osul capitat, trapezoid şi osul capitat.
scafoid şi piramidal. Metacarpianul al III-lea se articulează cu osul capitat.
b2) Ligamentul posterior, slab şi inconstant Metacarpianul al IV-lea se articulează cu osul capitat şi cu osul cu cârlig.
c. Sinoviala emite prelungiri ascendente şi descendente Metacarpianul al V-lea se articulează cu osul cu cârlig.
318 319
a. Capsula (capsula articularis) se inseră prin stratul său fibros la I. SUPRAFEŢELE ARTICULARE
limita cartilajului articular atât de partea carpului cât şi de cea a Sunt reprezentate de capetele rotunjite ale metacarpienelor şi
suprafeţelor articulare metacarpiene. cavităţile glenoide ale bazelor primelor falange.
b. Ligamentele sunt reprezentate de: II. MIJLOACELE DE UNIRE
b1) Ligamentul interosos ce uneşte feţele adiacente ale osului capi- Sunt reprezentate de capsula articulară întărită de ligamente.
tat şi ale osului cu cârlig cu extremitatea proximală a metacarpi- a. Capsula articulară (capsula articularis) se inseră prin stratul său fi-
anului III. bros la distanţă de cartilajul articular. Are formă de manşon.
b2) Ligamentele carpometacarpiene palmare (lig. carpometa- b. Ligamentele sunt reprezentate de:
carpea palmaria). Sunt în număr de 4 sau 5 din care unul cu b1) Ligamentele palmare (lig. palmaria). Sunt ligamente puternice
direcţie orizontală şi celelalte cu direcţie verticală. situate pe feţele palmare ale articulaţiilor.
b3) Ligamentele carpometacarpiene dorsale (lig. carpometacarpea b2) Ligamentele colaterale (lig. collateralia). Sunt ligamente
dorsalia). Sunt mai numeroase şi mai neregulate. puternice, în formă de evantai cu rol important în conducerea
c. Sinoviala este o dependinţă a sinovialei articulaţiei mediocarpiene. mişcărilor de flexie şi de extensie.
b3) Ligamentul metacarpian transvers profund (lig. metacarpeum
4. ARTICULAŢIILE INTERMETACARPIENE (articulationes intermetacar- transversum profundum). Are aspect de panglică şi se întinde
peae) pe faţa palmară de la metacarpianul al II-lea la cel de al V-lea,
Sunt diartroze planiforme. trecând înaintea articulaţiilor metacarpofalangiene şi a spaţiilor
interosoase.
I. SUPRAFEŢELE ARTICULARE c. Sinoviala tapetează stratul fibros.
Sunt reprezentate de feţişoarele laterale ale metacarpienilor prin care
aceştia vin în contact. 5.2. ARTICULAŢIILE INTERFALANGIENE (articulationes interphalange-
II. MIJLOACELE DE UNIRE ae manus)
Sunt reprezentate de 3 ligamente dorsale (lig. metacarpia dorsalia), 3 Sunt trohleartroze.
ligamente palmare (lig metacarpea palmaria) şi 3 ligamente interosoase I. SUPRAFEŢELE ARTICULARE
(lig. metacarpea interossea) ce unesc extremităţile proximale şi de liga- Proximal sunt reprezentate de extremităţile distale ale primei şi celei
mentul profund transvers al metacarpului (lig. metacarpeum transversum de a II-a falange. Distal sunt reprezentate de extremităţile proximale ale
profundum) ce uneşte extremităţile distale. celei de a II-a şi celei de a III-a falange.
II . MIJLOACELE DE UNIRE
5. ARTICULAŢIILE DEGETELOR (articulationes digitorum manus) Sunt reprezentate de capsula articulară întărită de ligamente.
Cuprind articulaţiile metacarpofalangiene şi interfalangiene. a. Capsula articulară (capsula articularis) înveleşte fiecare din
5.1. ARTICULAŢIILE METACARPOFALANGIENE (articulationes meta- articulaţiile interfalangiene.
carpofalangeae)
Sunt articulaţii de tip elipsoid.
320 321
b. Ligamentele sunt reprezentate de: Planul III conţine muşchiul opozant al degetului mic (m. opponens di-
b1) Ligamentul palmar (lig. palmare). Are aceeaşi dispoziţie ca şi la giti minimi).
articulaţiile metacarpofalangiene.
b2) Ligamentele colaterale (lig. collateralia). Sunt în număr de IV. BIOMECANICĂ
două având aceeaşi dispoziţie ca şi la articulaţiile metacarpo- a) Biomecanica oaselor carpiene şi metacarpiene
falangiene. Oasele carpiene se articulează între ele printr-o serie de artrodii, cu
c. Sinoviala. Fiecare dintre articulaţiile interfalangiene este prevăzută segmentul antebrahial prin articulaţia radiocarpiană şi cu metacarpul prin
cu câte o sinovială. articulaţiile carpometacarpiene. Întreg acest complex permite efectuarea
mişcărilor de flexie-extensie, abducţie, adducţie şi circumducţie.
III. MUŞCHII MÂINII Flexia este mişcarea prin care palma se apropie de faţa anterioară a
Mâna are 19 muşchi situaţi doar pe faţa palmară şi în spaţiile interosoase. antebraţului. Se execută în plan sagital, în jurul unui ax transversal ce trece
Muşchii palmei sunt grupaţi în 3 regiuni (vezi şi capitolul de miologie): regiu- prin capul osului mare. În mişcarea de flexie al doilea rând carpian, asemănat
nea eminenţei tenare, regiunea eminenţei hipotenare şi regiunea mijlocie. de Tavernier din punct de vedere biomecanic cu un menisc, flectează pe
Muşchii eminenţei tenare (tenar) sunt situaţi în regiunea laterală a pal- primul rând carpian, iar primul rând carpian se înclină pe oasele antebraţului.
mei şi deservesc policele. Sunt în număr de 4, aşezaţi în 3 planuri. Flexia este produsă predominant de articulaţia radiocarpiană.
Planul I este format din muşchiul scurt abductor al policelui (m. abduc-
Extensia este mişcarea inversă flexiei, prin care dosul palmei se
tor pollicis brevis).
apropie de faţa posterioară a antebraţului. Este produsă predominant de
Planul al II-lea este alcătuit din opozantul policelui (m. opponens
articulaţia mediocarpiană.
pollicis) aşezat lateral şi muşchiul scurt flexor al policelui aşezat medial
Mişcările de flexie şi de extensie activă au o amplitudine medie de 165°,
(m.flexor pollicis brevis).
Planul al III-lea este constituit de muşchiul adductor al policelui (m. ad- iar cele pasive de 175°, aşadar cu o diferenţă de 10° între ele. Aceste amplitu-
ductor pollicis). dini rezultă din sumaţia amplitudinilor mişcărilor de la nivelul articulaţiilor
Muşchii regiunii palmare mijlocii Regiunea palmară mijlocie conţine radiocarpiană respectiv mediocarpiană. Aceste mişcări sunt limitate de
muşchii lombricali (m. lombricales) în număr de 4 ce se numerotează de la ligamentele palmare şi dorsale, îndeosebi de tendoanele muşchilor flexori
police spre degetul mic. Cuprinde de asemenea muşchii interosoşi palmari şi extensori ai degetelor.
(m. interossei palmares) în număr de 3 şi muşchii interosoşi dorsali (m. in- Flexia este maximă când mâna este înclinată cubital, iar degetele sunt
terossei dorsales) în număr de 4. extinse. În schimb extensia este maximă când mâna este înclinată radial,
Muşchii eminenţei hipotenare (hypothenar) deservesc degetului mic. iar degetele sunt flectate.
Sunt în număr de 4 aşezaţi în 3 planuri. Flexia este realizată de flexorul radial al carpului, palmarul lung,
Planul I cuprinde muşchiul palmar scurt (m. palmaris brevis), care este flexorul ulnar al carpului, flexorul superficial al degetelor, flexorul profund
un muşchi cutanat. al degetelor şi flexorul lung al policelui.
Planul II cuprinde muşchiul flexor scurt al degetului mic (m. flexor di- Extensia este produsă de extensorul ulnar al carpului, lungul şi scurtul
giti minimi brevis) aşezat lateral şi muşchiul abductor al degetului mic (m. extensor radial al carpului, extensorul degetelor şi extensorul lung al po-
abductor digiti minimi) aşezat medial. licelui.
322 323
Abducţia este mişcarea prin care marginea ulnară a mâinii se înclină Abducţia este mişcarea prin care policele se îndepărtează de al doilea
către marginea ulnară a antebraţului. Se execută în jurul unui ax antero- deget. Ea se execută în jurul unui ax anteroposterior ce trece prin baza
posterior ce trece prin centrul osului mare. În abducţie rândul proximal metacarpianului.
al carpului se înclină înauntru, aşa încât semilunarul ajunge sub ulnă, iar Adducţia este mişcarea prin care policele se apropie de degetul doi.
scafoidul la mijlocul suprafeţei radiale. Ca şi abducţia se execută în jurul axului anteroposterior ce trece prin baza
Abducţia este produsă atât în articulaţia radiocarpiană cât şi în cea metacarpianului.
mediocarpiană. Mişcarea de abducţie-adducţie are o amplitudine medie de 35-40°.
Adducţia este mişcarea prin care marginea radială a mâinii spre înclină Abducţia este efectuată de muşchiul lung abductor al policelui.
spre partea radială a antebraţului. Se execută în jurul unui ax anteroposte- Adducţia este realizată de adductorul policelui.
rior ce trece prin centrul osului capitat. În adducţie semilunarul se înclină Opoziţia este mişcarea prin care coloana policelui se apropie de cele-
în afară, iar scafoidul depăşeşte cu un centimetru poziţia iniţială. lalte patru degete. Se execută în jurul axului radioulnar ce trece prin tra-
Adducţia este produsă atât în articulaţia radiocarpiană cât şi în cea pez. Mişcarea de opoziţie este caracteristică omului, ea rezultând din
mediocarpiană. sumarea a 3 mişcări:
Mişcările de abducţie au o amplitudine medie de 40°, în timp ce • o mişcare unghiulară a vârfului policelui între punctul cel mai
mişcările de adducţie una de 15°. depărtat de axul longitudinal al mâinii şi un punct ce depăşeşte
Limitarea mişcării de abducţie este făcută de ligamentele laterale. medial acest ax, ce se desfăşoară pe un arc de 120°;
Mişcările de abducţie-adducţie sunt însoţite de mişcări accesorii de • o mişcare concomitentă de rotaţie a policelui de 90° în jurul axului
flexie-extensie şi de mişcări foarte reduse de rotaţie în ax longitudinal. său longitudinal;
Abducţia este realizată de extensorul radial al carpului, abductorul • o mişcare de flexie a ultimei falange pe prima şi a primei falange pe
lung al policelui, flexorul radial al carpului, flexorul lung al policelui şi ex- metacarpian.
tensorul policelui. După Kaplan opoziţia reprezintă o schimbare în poziţia mâinii prin care
Adducţia este făcută de extensorul ulnar al carpului şi de flexorul su- faţa dorsală a policelui ajunge perpendicular pe faţa dorsală a mâinii.
perficial al degetelor. Repoziţia este mişcarea prin care coloana policelui se îndepărtează
Circumducţia se realizează prin sumarea mişcărilor de flexie, abducţie, de celelalte 4 degete. Se execută în jurul axului radioulnar ce trece prin
extensie şi adducţie. trapez.
În mişcarea de opoziţie policele pleacă din abducţie şi extensie maximă
b. Biomecanica policelui şi ajunge în poziţie de adducţie şi de flexie maximă.
Policele execută mişcări mai ample şi mai variate faţă de celelalte de- Mişcarea de opoziţie se realizează prin intrarea în acţiune a unui număr
gete. În fapt mişcările policelui sunt efectuate de întreaga rază externă mare de muşchi. Iniţial lungul abductor şi scurtul abductor al policelui
a mâinii, denumită de Destot coloana policelui. Această coloană este repoziţionează policele îndepărtându-l la maximum. Din acestă poziţie
formată de scafoid, trapez, primul metacarpian şi falangele policelui. flexorul lung şi mai puţin adductorul policelui îl apropie de unul din cele
Mişcările efectuate de police sunt cele de abducţie, adducţie, opoziţie 4 degete.
şi repoziţie.
324 325
Amplitudinea mişcării de opoziţie poate fi determinată cu ajutorul unei articulaţiilor metacarpofalangiene, respectiv 120° pentru articulaţiile inter-
scări propuse de Clement Baciu, scară situată pe intervalul cuprins de la falangiene proximale şi 90° pentru articulaţiile interfalangiene distale.
0 la 8. Această scară constă în atingerea succesivă cu pulpa degetului a 8 Flexia primei falange pe metacarpianul corespunzător este făcută de
zone palmare reprezentate de bazele şi de pulpele celorlalte 4 degete. lombricali şi interosoşi.
În poziţia 0 policele balant nu poate executa nici o mişcare, în poziţia 4 Flexia falangei a doua pe prima se face sub acţiunea muşchilor flexori
policele atinge mediusul, iar în poziţia 8 policele atinge degetul mic. superficiali.
Policele realizează datorită mişcărilor de opoziţie pensa dintre el şi Flexia celei de a treia falange se face prin contracţia flexorului pro-
restul mâinii. Cu ajutorul acestei pense se realizează prehensiunea cea fund.
mai completă între coloana policelui pe de o parte şi restul degetelor Extensia degetelor este făcută de extensorul degetelor respectiv de
şi a palmei pe de alta. Prehensiunea reprezintă mişcarea de prindere a extensorul indexului şi extensorul degetului mic pentru degetele respec-
obiectelor ca într-o pensă. Prinderea obiectelor se face în raport cu forma, tive.
dimensiunile, volumul şi greutatea acestora precum şi în funcţie de forţa Înclinarea marginală se poate efectua în două direcţii: în sens radial
şi de precizia necesare mişcării executate. dacă vorbim de abducţie respectiv în sens cubital dacă vorbim de adducţie.
Policele este cel mai important deget, pierderea sa reducând capaci- Mişcarea de înclinare se realizează prin alunecarea transversală a bazei
tatea funcţională a mâinii cu 60 %. În lipsa policelui mâna nu poate executa primelor falange pe capetele metacarpienelor. Mişcarea de înclinare
decât mişcări de împingere, susţinere şi de prehensiune între ultimele 4 marginală este posibilă numai cu degetele în extensie. Apropierea şi
degete şi podul palmei. îndepărtarea de axul mâinii este realizată de muşchii interosoşi.
Circumducţia rezultă din sumarea mişcărilor de flexie, înclinare ulnară,
c. Biomecanica ultimelor 4 degete extensie, înclinare radială.
Ultimele 4 degete prezintă mişcări de flexie, extensie, înclinare Indexul intervine ca unul din stabilizatorii principali ai mişcării de
marginală şi circumducţie. prehensiune. Dispune de sensibilitatea cea mai mare fiind esenţial în
Flexia este mişcarea prin care degetele se apropie de palmă. Mişcarea recunoaşterea formelor.
se execută în jurul unui ax radioulnar ce trece prin capul metacarpiene- Degetul mediu este degetul de forţă. Este indispensabil în apucarea
lor dacă ne referim la articulaţiile metacarpofalangiene, respectiv un ax obiectelor grele.
transversal ce trece prin trohleea extremităţii distale a falangelor I şi II Inelarul completează degetul mediu în mişcările de forţă. Are de
dacă ne referim la articulaţiile interfalangiene. Aceste mişcări se produc asemenea o sensibilitate deosebită.
fie izolat fie concomitent în cele 3 articulaţii ale degetelor. Degetul mic conferă o stabilitate mai mare prehensiunii.
Extensia este mişcarea prin care degetele se îndepărtează de palmă. Când se face examinarea mâinii întregul membru superior trebuie
Mişcarea se execută în jurul unui ax radioulnar ce trece prin capul meta-
să fie vizualizat. Se va verifica mobilitatea articulaţiei umărului, cotului
carpienelor pentru articulaţiile metacarpofalangiene respectiv un ax
şi mişcările de pronaţie-supinaţie ale antebraţului. Mobilitatea acestor
transversal ce trece prin trohleea extremităţii distale a falangelor I şi II
articulaţii este necesară pentru poziţionarea mâinii în diferite ipostaze
pentru articulaţiile interfalangiene.
proprii anumitor funcţii.
Amplitudinile medii ale mişcărilor de flexie-extensie sunt de 90 de grade
pentru mişcarea activă, respectiv 110° pentru mişcarea pasivă la nivelul
326 327
După o injurie la nivelul mâinii apare de obicei o rigiditate secundară şi

o amplitudine redusă în mişcarea altor articulaţii ale extremităţii precum
şi a porţiunii afectate. Se va măsura amplitudinea mişcării articulaţiilor
radiocarpiene, metacarpofalangiene, şi interfalangiene ale fiecărui deget.
Vor fi testate posibilitatea şi forţa de apucare şi efectuare a pensei. Se va
evalua posibilitatea folosirii mâinii pentru funcţii simple.
Fracturile mâinii reprezintă din punct de vedere statistic locul al doilea
ca frecvenţă după leziunile părţilor moi. Majoritatea fracturilor excluzând
carpul sunt fracturi directe predominând fracturile complete cu traiecte
variate. Caracteristic pentru mână este că majoritatea fracturilor sunt
deschise avînd factor prognostic mai puţin favorabil.
Figura 41: Descompunerea forţelor la nivelul bazinului (după Kapandji)
La noul născut bazinul este foarte mic. La pubertate el se diferenţiază

4.4. BAZINUL în funcţie de sex. La femeie devine mai larg ,dar mai puţin înalt, cu o simfiză
pubiană mai îngustă şi cu o scobitură sciatică mai larg deschisă.
Bazinul are forma unui trunchi de con cu baza mare în sus şi baza mică
GENERALITĂŢI în jos. Prezintă o circumferinţă superioară sau baza mare, o circumferinţă
inferioară sau baza mică şi două suprafeţe: una exterioară sau exopelvină
Este o formaţiune anatomică complexă, care face legătura dintre co- şi alta inferioară sau endopelvină.
loana vertebrală şi membrele inferioare. Osul sacru se articulează cu cele Suprafaţa endopelvină este împărţită de liniile arcuate ce delimitează
două oase coxale care formează centura pelvină şi împreună alcătuiesc strâmtoarea superioară în două regiuni. Regiunea superioară (pelvisul
bazinul sau pelvisul, denumire dată de Andreas Vesalius, pentru forma mare) aparţine topografic abdomenului. Regiunea inferioară numită
sa caracteristică. Centura pelvină considerată în ansamblul său transmite pelvis mic, este delimitată superior de strâmtoarea superioară şi inferior
greutatea suportată de vertebra L5 şi o repartizează în mod egal către de circumferinţa inferioară a pelvisului osos, denumită şi strâmtoarea
aripile sacrului. Ea nu permite mişcări de mare amplitudine având deci un inferioară a pelvisului. La nivelul circumferinţelor şi a strâmtorilor bazinu-
rol static prin excelenţă (figura 41). lui se găsesc o serie de diametre de importanţă maximă în obstetrică.
328 329
4.5. ARTICULAŢIILE CENTURII ansamblul urmând traiectoria unui arc de cerc. Farabeuf arată că suprafaţa
articulară a sacrului are conformaţie de şină goală ce corespunde exact
suprafeţei de şină plină de la nivelul osului iliac.
MEMBRULUI INFERIOR Suprafeţele auriculare ale sacrului pot prezenta variaţii morfologice
importante. Delmas a demonstrat corespondenţa între morfologia sacru-
JUNCTURAE CINGULI MEMBRI lui şi a feţei sale articulare şi tipul de coloană.
Dacă curburile coloanei sunt foarte accentuate ceea ce corespunde
INFERIORES unui tip dinamic sacrul este orizontal şi are faţa auriculară concavă şi
Sunt reprezentate de articulaţia sacroiliacă şi de simfiza pubiană. curbată pe ea însuşi. În acest caz articulaţia sacroiliacă prezintă o mobili-
tate importantă.
1. ARTICULAŢIA SACROILIACĂ (articulatio sacroiliaca) Dacă curburile coloanei sunt mai puţin accentuate ceea ce corespunde
Face parte din grupul articulaţiilor sinoviale. unui tip static sacrul este mai mult vertical şi are faţa auriculară alungită
vertical şi cu suprafaţa plană. În acest caz articulaţia sacroiliacă prezintă o
I. SUPRAFEŢELE ARTICULARE mobilitate slabă, acest tip de articulaţie fiind frecvent întâlnit la copii.
Sunt reprezentate de feţele auriculare ale osului coxal şi cele ale osului Relieful faţetei auriculare a sacrului a fost studiat de Weisel care arată
sacrat. că faţeta auriculară este de obicei mai lungă şi mai îngustă pe sacru decât
Faţa auriculară a osului coxal (facies auricularis) se articulează cu o faţă pe osul iliac. El demonstrează prezenţa constantă a unei depresiuni cen-
asemănătoare de pe osul sacru numită de asemenea faţă auriculară (fa- trale situate la joncţiunea celor două segmente (figura 42) notată cu mi-
cies auricularis). nus şi două proeminenţe la extremităţile fiecărui segment, notate cu +. Pe
Dacă se deschide o articulaţie sacroiliacă în maniera unei cărţi, făcând osul iliac dispoziţia este reciprocă, dar nu simetrică.
să pivoteze cele două piese osoase de-a lungul unui ax vertical se vede
corespondenţa între cele două suprafeţe.
Suprafaţa articulară a osului coxal este situată pe faţa internă a ilionu-
lui, în porţiunea sa posterosuperioară, posterior de linia nenumită. Această
suprafaţă are formă de semilună cu concavitatea posterosuperioară
şi este acoperită de un cartilaj comparat de Farabeuf cu o şină plină. O
proeminenţă alungită situată în axul mare al acestei suprafeţe o împarte
în două depresiuni. Proemineţa urmează direcţia unui arc de cerc al cărui
centru este situat la nivelul tuberozităţii iliace, pe care se inseră ligamente
puternice ale articulaţiei.
Faţa auriculară sacrată este invers conformată, cu contururi
Figura 42: Depresiunile de la nivelul joncţiunii sacro-iliace (după Kapandji)
superpozabile celor de pe faţa articulară coxală. Pe linia axială a acestei
suprafeţe există o depresiune mărginită de două proeminenţe alungite,
330 331
II. MIJLOACELE DE UNIRE tuberozitatea iliacă cu tuberozitatea sacrată.

Sunt reprezentate de o capsulă întărită de ligamente. b4) Ligamentul iliolombar (lig. iliolumbale). Este un ligament puter-
a. Capsula articulară (capsula articularis) este foarte scurtă. Înconjură nic situat în spaţiul ce separă coloana lombară de creasta iliacă.
ca un manşon cele două suprafeţe articulare. El se inseră pe procesele transverse ale vertebrelor L4 şi L5 şi
b. Ligamentele sunt divizate de Weisel în două grupuri: de acolo răsfirându-se se inseră pe creasta iliacă şi fosa iliacă,
• un grup cranial cu direcţie laterală şi posterioară ce se opune deasupra suprafeţei auriculare. Este format din fibre transver-
componentei F1 a greutăţii corpului P aplicată pe faţa superioară sale şi oblice.
a primei vertebre sacrate (figura 43). b5) Ligamentele sacroischiadice solidarizează oasele coxale cu părţile
laterale ale sacrului şi coccigelui. Sunt reprezentate de ligamen-
tul sacrotuberal (lig. sacrotuberale) şi ligamentul sacrospinos (lig.
sacrospinale).
2. SIMFIZA PUBIANĂ (symphisis pubica)

Face parte din grupul simfizelor.
Sunt reprezentate de feţişoarele articulare ale celor două oase
Figura 43: Descompunerea la nivelul ligamentelor (după Kapandji) coxale. Cele două feţişoare, mai apropiate prin marginile lor posterioare
• Aceste ligamente sunt solicitate în timpul deplasării promonto- delimitează un spaţiu cuneiform cu baza anterioară.
riului spre anterior. II. MIJLOACELE DE UNIRE
• Un grup caudal cu direcţie cranială, ce se opune componentei Sunt reprezentate de un disc fibrocartilaginos şi două ligamente peri-
F2 perpendiculară planului de pe faţa superioară a primei ver- ferice.
tebre sacrate. a. Discul interpubian (discus interpubicus) este un fibrocartilaj ce
Ligamentele sunt reprezentate de: umple spaţiul dintre cele două suprafeţe articulare.
b1) Ligamentele sacroiliace anterioare (lig. sacroiliaca ventralia). b. Ligamentele sunt reprezentate de:
Aceste ligamente conţin fibre subţiri cu inserţie pe aripioara b1) Ligamentul pubian superior (lig. pubicum superius). Uneşte cei 2
sacrului, faţa pelvină a sacrului şi porţiunea vecină liniei nenu- tuberculi pubieni.
mite. b2) Ligamentul pubian arcuat (lig. arcuatum pubis). Este un ligament
rezistent situat imediat sub simfiza pubiană.
b2) Ligamentele sacroiliace posterioare (lig. sacroiliaca dor-
salia). Aceste ligamente au direcţie oblică unind spina iliacă
III. MUŞCHII BAZINULUI
posterosuperioară cu creasta sacrată laterală
Sunt muşchi voluminoşi, scurţi şi puternici ce se întind de la nivelul
b3) Ligamentul sacroiliac interosos (lig. sacroiliaca interossea). Este
bazinului la extremitatea superioară a femurului. Se împart într-un grup
un ligament foarte puternic format din fibre scurte ce unesc
anterior şi unul posterior.
332 333
IV. STATICĂ Mişcările de nutaţie şi contranutaţie sunt mai ample la nivelul vârfului
Conformaţia articulaţiilor sacroiliace precum şi ligamentele intrinseci şi sacrului şi mai puţin ample la nivelul bazei.
extrinseci ale acestei articulaţii menţin sacrul între cele două oase coxale Fracturile de bazin apar adesea în cursul politraumatismelor fiind
în momentul în care asupra lui acţionează forţele de greutate. însoţite uneori de leziuni urinare, vasculare, intestinale, şoc traumatic. Deşi
Forţele de greutate se transmit prin coloana vertebrală sacrului şi de grevate de complicaţii severe şi letalitate ridicată prin asociere lezională,
aici prin intermediul articulaţiilor sacroiliace oaselor coxale, articulaţiilor fracturile de bazin consolidează bine. Dacă bolnavul scapă de complicaţiile
coxofemurale şi extremităţilor superioare ale celor două femure. imediate sechelele sunt rare, cu excepţia fracturilor interesând cavitatea
Trabeculele osoase dezvoltate pe direcţia acestor două forţe (figura 44) cotiloidă şi de fracturile cu mare deplasare fragmentară, generând tulburări
prezintă la nivelul osului iliac un sistem trabecular superior şi unul inferior de statică a bazinului. Disjuncţiile de simfiză pubiană au de asemenea un
precum şi două zone de condensare marginale. prognostic în general benign.
Sistemul trabecular superior uneşte creasta iliacă de porţiunea În cursul compresiunii sagitale, cu strivire în sens anteroposterior între
superioară a cavităţii cotiloide. două planuri dure cedează mai întâi ramura orizontală a pubelui şi cea
Sistemul trabecular inferior are direcţie inversă. ascendentă a ischionului, apoi aripa sacrată, sau articulaţia sacroiliacă.
De la cavitatea cotiloidă forţele sunt preluate de sistemele trabeculare
ale extremităţii superioare a femurului.
Fasciculul ischiadic pleacă de la zona interioară de condensare a
ischionului se îndreaptă în jos răspândindu-se în întreaga tuberozitate
ischiadică. El este necesar în poziţia şezând.
V. BIOMECANICĂ
La nivelul bazinului se produc mişcări minime la nivelul articulaţiilor
sacroiliace, mişcări ce sunt mai accentuate la tineri. Mişcările de basculă
ale sacrului efectuate în jurul unui ax transversal ce trece prin partea sa
superioară sunt numite mişcări de nutaţie şi contranutaţie.
Mişcarea de nutaţie este acea mişcare prin care baza sacrului se Figura 44: Arhitectura funcţională a trabeculelor osoase ale coxalului şi extremităţii superioare a
îndreaptă în jos şi înainte în timp ce vârful se îndreaptă în sus şi înapoi. femurului (după Baciu)
Prin această mişcare strâmtoarea superioară se micşorează, iar sacrul În cursul compresiunii transversale cedează mai întâi tot ramura orizontală
contribuie la mărirea strâmtorii inferioare a bazinului. Mişcarea de nutaţie a pubelui şi /sau cea ascendentă a ischionului, apoi aripa sacrată, sacrul la nive-
este limitată de ligamentele sacroischiadice. lul găurilor sacrate sau ilionul în apropierea articulaţiei sacroiliace.
Mişcarea de contranutaţie este mişcarea inversă prin care baza În cursul compresiunii unilaterale de jos în sus, prin cădere pe un sin-
sacrului se îndreaptă în sus şi înapoi, în timp ce vârful se îndreaptă în jos şi gur membru sau pe o singură tuberozitate ischiatică cedează mai întâi ra-
înainte. Prin această mişcare se măreşte strâmtoarea superioară în timp mura orizontală a pubelui şi ramura ascendentă a ischionului, după care
ce strâmtoarea inferioară se micşorează. cedează linia găurilor sacrate.
334 335
Prin compresiune de jos în sus bilaterală prin cădere pe ambele mem-

bre inferioare se realizează aceeaşi leziune, dar bilateral.
Fracturile parţiale ale bazinului se vindecă marea majoritate spontan
prin repaus la pat timp de 4-6 săptămâni.
În cazul fracturilor totale ale centurii pelvine fără deplasare este
suficientă imobilizarea la pat, ajutată eventual de un cadru de suspensie
care uşurează îngrijirea. După 4 săptămâni se va autoriza poziţia şezândă,
iar după 8 săptămâni mersul. Articulaţiile se vor mobiliza de mai multe
ori pe zi. Se va schimba punctul de sprijin la două ore şi se vor masa put- Figura 45: Raporturi între axa anatomică, axa biomecanică şi planul frontal în
ernic punctele de sprijin pentru a evita escarele. Acest tratament asociat mişcările de flexie şi extensie (după Baciu)
cu tapotajul şi alte măsuri de îngrijire este denumit astăzi nursing. Este de Axul anteroposterior în jurul căruia se execută mişcările de abducţie şi
subliniat importanţa lui nu numai pentru toate fracturile de bazin, dar şi de adducţie trece prin centrul capului femural şi este situat în plan sagital.
pentru toate fracturile membrului inferior. Ea este cu atât mai evidentă cu Axul vertical trece prin capul femural şi corespunde cu axul lung al
cât fractura este situată mai spre rădăcina membrului, iar bolnavul este membrului inferior când articulaţia se află în poziţia de drepţi. În jurul
mai mult timp obligat la imobilizare la pat. acestui ax se realizează mişcările de rotaţie internă respectiv de rotaţie
Fracturile cu deplasare beneficiază cel mai adesea de tratament chirur- externă.
gical. Articulaţia coxofemurală se aseamănă cu articulaţia scapulohumerală,
dar între cele 2 articulaţii există şi deosebiri. Articulaţia scapulohumerală
are o mobilitate mai mare, dar în compensaţie o stabilitate mai mică.
ARTICULAŢIA COXOFEMURALĂ Articulaţia coxofemurală are mişcări ceva mai limitate, parţial compensate
ARTICULATIO COXAE de mişcările coloanei vertebrale lombare. Are în schimb o stabilitate mai
mare fiind practic articulaţia cel mai greu de dizlocat. Totuşi, în cazul unor
traumatisme violente luxaţiile şoldului sunt relativ frecvente îndeosebi la
GENERALITĂŢI politraumatizaţi. Cele cu localizare posterioară sunt mai frecvente în timp
ce luxaţiile anterioare sunt ceva mai rare. Cel mai adesea ele sunt reduse
Reprezintă articulaţia proximală a membrului inferior cu un rol esenţial ortopedic. În cazul în care ele sunt ireductibile se va trece la reducerea
în statică şi în locomoţie. Fiind situată la baza sa permite membrului infe- sângerândă. Luxaţiile de şold se pot însoţi de fracturi de vecinătate.
rior să ocupe orice poziţie în spaţiu. Este o articulaţie sferoidală tipică şi ca Caracteristicile articulaţiei coxofemurale derivă din cele 2 funcţii de
atare prezintă 3 axe şi 3 grade de libertate. bază îndeplinite de membrul inferior: cea de suport pentru greutatea
Axul transversal în jurul căruia se execută flexia şi extensia trece prin corpului şi cea de locomoţie. Articulaţia este astfel structurată încât să
vârful trohanterului mare şi este situat într-un plan frontal (figura 45). permită membrului inferior îndeplinirea a 2 funcţii opuse: oscilaţia în faza
de pendulare şi stabilizarea în faza de propulsie a mersului.
336 337
I . SUPRAFEŢELE ARTICULARE Din împletirea acestor structuri la nivelul trohanterului mare se va

Sunt reprezentate de capul femural respectiv de acetabul. forma un arc compus din straturi mai dense de os. Un alt arc se va for-
ma la nivelul capului şi colului femural, având un suport extrem de solid.
1. Capul femural (caput femoris) formează 2/3 dintr-o sferă cu diametrul Între aceste 2 arcuri se găseşte o zonă de minimă rezistenţă care este
de la 4 la 5 cm. Prezintă foseta capului (fovea capitis femoris) accentuată de osteoporoză, ce stă la baza fracturilor de la acest nivel.
pentru inserţia ligamentului capului femural. Centrul său este 2. Acetabulul sau cavitatea cotiloidiană (acetabulum) este o cavitate
străbătut de cele 3 axe ale articulaţiei. Planul coronar ce trece prin emisferică, profundă situat în planul lateral al articulaţiei.
centrul capului femural şi prin axul condililor femurali se găseşte Circumferinţa acetabulului este proeminentă şi ascuţită şi se
anterior de axul femurului şi de extremitatea sa superioară. Acest numeşte sprânceana cotiloidiană sau acetabulară. Ea este
plan conţine axul mecanic al membrului inferior întreruptă de 3 incizuri cea mai profundă dintre ele fiind scobitura
Configuraţia capului femural variază. Corelată cu configuraţia colului sau incizura acetabulului (incisura acetabuli) situată la unirea
femural ea duce la descrierea a 2 tipuri morfologice. Primul în care capul ischionului cu pubele. Scobitura acetabulului este situată imediat
reprezintă mai mult de 2/3 dintr-o sferă şi cu unghiurile dintre colul fe- deasupra găurii obturate şi transformată pe viu într-o gaură cu
mural şi axul frontal, respectiv planul frontal maxime, cu un pelvis mic ajutorul ligamentului transvers al acetabulului (lig. transversum
şi diafiza femurală subţire, adaptat pentru mişcările rapide. Al doilea cu acetabuli). Suprafaţa interioară a acetabulului prezintă suprafaţa
capul şi unghiurile mai mici, cu un pelvis mai larg şi diafiza femurală groasă semilunară (facies lunata) care este articulară şi fosa acetabulului
adaptat pentru mişcările de rezistenţă. (fossa acetabuli) nearticulară, de formă patrulateră, încadrată de
Pentru prevenirea fracturilor bazei capului femural porţiunea suprafaţa semilunară. Axul acetabulului formează cu orizontala un
superioară a femurului are o structură specială ce poate fi pusă în evidenţă unghi de 30-40º astfel încât porţiunea superioară a acetabulului se
pe o secţiune verticală. Lamele osului spongios sunt dispuse în 2 sisteme găseşte lateral şi deasupra capului femural. Pe o secţiune orizontală
trabeculare ce corespund liniilor de forţă. se evidenţiază orientarea anterioară a acetabulului.
Primul sistem pleacă din corticala de la nivelul porţiunii laterale a di- Suprafeţele articulare sunt acoperite de un cartilaj hialin care lipseşte
afizei femurale şi se termină în porţiunea inferioară a stratului corticalei în partea anterioară a fosetei capului femural cât şi în fosa acetabulului.
capului femural. Labrul (cadrul) acetabular este un inel fibrocartilaginos ce se inseră
Al doilea sistem pleacă din porţiunea medială a diafizei femurale pe sprânceana acetabulară. El măreşte considerabil acetabulul. Şanţul
şi din porţiunea inferioară a colului femural, are o direcţie verticală şi acetabular este traversat de labrul acetabular. Labrul acetabular are pe
încrucişează primul sistem pentru a se termina în corticala porţiunii supe- secţiune formă triunghiulară şi prezintă 3 feţe: o faţă internă ce se inseră
rioare a capului femural, constituind banda de suport. complet în şanţul acetabular şi ligamentul transvers, o faţă centrală ce
În afara acestor două sisteme se descrie un sistem accesor alcătuit din priveşte articulaţia şi o faţă externă ce ajunge la baza capsulei articulare.
2 benzi ce se îndreaptă spre marele trohanter. O bandă pleacă de la nivelul Întrucât circumferinţa de la baza cadrului acetabular este mai laxă
corticalei interne a diafizei constituind aşa numita porţiune trohanterică. faţă de circumferinţa sa liberă el menţine capul femural în cavitatea sa de
O a doua bandă este alcătuită din trabecule verticale paralele cu marele recepţie.
trohanter.
338 339
Suprafaţa articulaţiei şoldului este un spaţiu virtual ce măsoară 16 Inserţia capsulei se face la mare distanţă de suprafaţa articulară a femu-
cm2 asupra căreia acţionează o presiune atmosferică de aproximativ rului. Acest lucru permite efectuarea unor mişcări ample şi variate. Astfel
16,5 kg. Dată fiind greutatea unui membru inferior de 9-10 kg rezultă că în sus şi în jos inserţia capsulei se face de-a lungul unor linii ce unesc inserţia
presiunea atmosferică singură poate menţine capul femural în cavitatea anterioară cu cea posterioară. Anterior se inseră pe linia intertrohanterică,
acetabulară. Labrul fibrocartilaginos înconjură capul femural. Acest dis- iar posterior se inseră la unirea treimii laterale cu cele două treimi mediale
pozitiv fibros este pe mai departe mărit de zona orbiculară a capsulei ce ale colului femural. Aşadar capsula acoperă în întregime faţa anterioară a
înconjură capul femural. colului femural pe când posterior acoperă doar cele două treimi mediale.
Fraţii Weber au pus în evidenţă prin experimentele lor că presiunea Ca atare o fractură în treimea laterală a colului femural va fi intracapsulară
atmosferică joacă un rol esenţial în menţinerea poziţiei suprafeţelor ar- anterior şi extracapsulară posterior.
ticulare. Ei au arătat că în situaţia în care toate ţesuturile conjunctive ce Fracturile de col femural au fost clasificate de Garden în 4 tipuri
includ şi capsula sunt în bună stare capul femural nu poate părăsi spon- distincte: tipul I este reprezentat de fractura incompletă prin abducţie.
tan cavitatea acetabulară, el putând fi scos cu greutate în traumatismele Tipul II este reprezentat de fractura completă, dar fără deplasare. Tipul III
violente. Dar dacă în profunzimea acetabulului se face un orificiu mic fe- cuprinde fractura cu deplasare prin angulare la care traveele osoase ale
murul iese din cavitate datorită propriei sale greutăţi. Dacă orificiul este fragmentelor fac un unghi între ele. Capsula articulară este conservată,
închis după repunerea capului femural în cavitate acesta este foarte greu dar sinoviala este interesată, motiv pentru care vascularizaţia capului
de dizlocat. Experimentul fraţilor Weber poate fi comparat cu experienţa femural are de suferit, având ca şi consecinţe nu foarte rare osteonecroza
clasică cu emisferele de Magdeburg. Aceasta arată că este imposibil să aseptică. În fine tipul IV este reprezentat de fractura completă cu deplasare
separi două emisfere după ce în interiorul lor s-a creat vacum. Dacă însă în la care traveele celor două fragmente sunt paralele şi la care sinoviala cât
interiorul lor s-a introdus aer acestea sunt foarte uşor de separat şi capsula sunt interceptate. În această situaţie sunt de aşteptat necroza
capului femural cât şi pseudartroza chiar la cea mai bună osteosinteză.
II. MIJLOACELE DE UNIRE La nivelul incizurii acetabulare capsula se inseră pe faţa laterală a liga-
Sunt reprezentate de o capsulă articulară întărită de ligamente. mentului transvers al acetabulului.
a. Capsula articulară (capsula articularis) are forma unui manşon co- O parte din fibrele profunde ale capsulei formează prin ridicarea si-
noid cu baza mică prinsă pe femur şi baza mare inserată pe coxal. novialei plici denumite frenula capsulae. Aceste plici sunt utile în timpul
Este alcătuită din 4 tipuri de fibre după cum urmează: mişcărilor de abducţie, deoarece ele măresc lungimea porţiunii inferioare
1. fibre longitudinale ce unesc suprafeţele articulare, paralele la a capsulei crescând astfel amplitudinea mişcării.
axul cilindrului; Este de remarcat că trohanterul mare, fosa trohanterică şi trohanterul
2. fibre oblice ce formează o spirală în jurul cilindrului, cu funcţii mic rămân în afara inserţiei capsulei.
similare fibrelor longitudinale; b. Ligamentele sunt reprezentate de:
3. fibre arcuate ce unesc ca un arc diferitele zone ale acetabulului; b1) Ligamentul iliofemural (lig. iliofemurale) are vârful ataşat la
4. fibre circulare ce nu au inserţie osoasă. Ele sunt mai abundente porţiunea inferioară a spinei iliace anteroinferioare şi cu baza
în interiorul cilindrului. La nivelul colului femural pe care îl inserată pe întreaga lungime a liniei intertrohanterice. Partea sa
înconjoară formează zona orbicularis. centrală este relativ subţire fiind întărită pe cele 2 margini de 2
340 341
bandelete. Bandeleta iliotrohanterică măsoară 8-10 mm grosime fosa trohanterică, unde se inseră şi tendonul obturatorului. O
şi este întărită superior de un ligament iliotendinotrohanteric. parte a fibrelor sale se continuă cu cele ale zonei orbiculare. Lig-
Cealaltă bandeletă se inseră lateral în porţiunea inferioară amentul ischiofemural limitează rotaţia internă a şi adducţia.
a liniei intertrohanterice. Ligamentul iliofemural limitează b4) Zona orbiculară (zona orbicularis). Înconjură ca un inel colul fe-
extensia, rotaţia în afară şi adducţia. În timpul extensiei toate mural susţinându-l. Fibrele sale sunt situate profund intercalîn-
ligamentele sunt în tensiune, dar în cea mai mare tensiune du-se cu fibrele profunde ale celorlalte ligamente ale capsulei.
este bandeleta inferioară a ligamentului iliofemural întrucât Este situată în apropierea sinovialei fiind constituită din 2 tipuri
acţionează aproape vertical. În felul acesta ea este responsabilă de fibre. Fibrele proprii formează inele complete sau aproape
pentru oprirea înclinării posterioare a pelvisului. complete în capsulă. Fibrele cu inserţie osoasă pornesc de sub
În staţiune verticală coapsa este extinsă şi cele 2 fascicule ale ligamen- spina iliacă anteroinferioară şi formează un inel ce înconjură
tului apasă asupra colului femural contribuind la menţinerea capului fe- colul femural. Are un rol esenţial în susţinerea colului femural.
mural în acetabul. Este cel mai puternic ligament al articulaţiei, suportând b5) Ligamentul capului femural (lig. rotund, lig. capitis femoris).
greutăţi cuprinse între 300 şi 500 de kilograme. Reprezintă un vestigiu anatomic şi joacă un rol minor în controlul
b2) Ligamentul pubofemural (lig. pubofemurale). Ca şi ligamen- mişcărilor şoldului. Prin mişcările lui contribuie la răspândirea
tul iliofemural este situat pe faţa anterioară a articulaţiei. Este sinovialei pe suprafeţele articulare. Conţine vase nutritive pen-
ataşat medial de porţiunea anterioară a eminenţei iliopubiene, tru capul femural. Măreşte suprafaţa de secreţie a sinovialei.
ramura pubiană superioară şi de creasta obturatorie unde fi- Este un ligament intraarticular de formă triunghiulară, cu vârful
brele sale se amestecă cu cele ale muşchiului pectineu. Lateral fixat pe foseta capului femural. Baza sa se fixează pe ligamentul
se inseră pe faţa anterioară a fosei trohanterice. Ligamentul transvers al acetabulului şi pe porţiunile învecinate ale sprânce-
pubofemural limitează abducţia şi rotaţia externă. Luând ca nei acetabulare.
un întreg aceste 2 ligamente ce stau în faţa articulaţiei coxo- Acţiunea ligamentelor variază în funcţie de poziţia articulaţiei coxofe-
femurale se obţine litera Z al cărei ram superior este reprezen- murale. În poziţie verticală sau în extensie ligamentele sunt în tensiune.
tat de bandeleta iliotrohanterică, ramul mijlociu de bandeleta În flexie ligamentele sunt relaxate, iar capul femural nu este aplicat sub
inferioară, iar ligamentul inferior este reprezentat de ligamen- presiune pe acetabul. Poziţia de flexie este o poziţie instabilă datorită
tul pubofemural. Între ligamentul pubofemural şi ligamentul destinderii ligamentelor. Când un grad de adducţie se sumează flexiei ca
iliofemural capsula este mai subţire şi în vecinătate cu bursa. în poziţia de stând “ picior peste picior” o forţă relativ moderată aplicată
Ocazional capsula este perforată la acest nivel şi cavitatea de-a lungul axului femurului este suficientă pentru a provoca dizlocarea
comunică cu bursa iliopsoasului. posterioară a articulaţiei coxofemurale cu sau fără fractura marginii pos-
b3) Ligamentul ischiofemural (lig. ischiofemurale). Este situat pe terioare a acetabulului
faţa posterioară a articulaţiei. Urcă de pe suprafaţa posterioară c. Sinoviala tapetează faţa internă a capsulei reflectându-se pe
a crestei acetabulare şi a labrului. Fibrele sale cu traiect supe- porţiunea intraarticulară a colului şi pe faţa externă a cadrului coti-
rior şi lateral traversează partea posterioară a colului femural şi loidian. Este ridicată de plicile capsulare şi prezintă un singur fund
se inseră pe suprafaţa internă a trohanterului mare anterior de de sac sub ligamentul ischiofemural.
342 343
III. MUŞCHII care efectuează mişcările şoldului aparţin , muşchilor ba- Muşchiul pătrat femural (m. quadratus femoris) este situat transversal
zinului şi muşchilor coapsei. înapoia articulaţiei coxofemurale.
Muşchii bazinului se întind de la bazin la extremitatea superioară a fe- Muşchiul obturator extern (m. obturator externus) este cel mai ascuns
murului. Se grupează în jurul articulaţiei coxofemurale. După aşezarea lor muşchi al corpului omenesc fiind acoperit de muşchiul pătrat femural.
faţă de bazin şi faţă de articulaţia coxofemurală se împart în 2 grupuri: Muşchii coapsei sunt grupaţi în jurul femurului şi se împart în 3 grupe:
• un grup anterior, situat în interiorul pelvisului mare, format din 2 grupul anterior, grupul medial şi grupul posterior (vezi şi capitolul de
muşchi. miologie).
• un grup posterior, situat pe suprafaţa exterioară a pelvisului,
alcătuit din 10 muşchi. IV. STATICĂ
Din grupul anterior fac parte muşchiul iliopsoas şi psoas mic. Când membrele inferioare acţionează ca lanţuri cinematice închise
Muşchiul iliopsoas (m. iliopsoas) este un muşchi alcătuit din 2 porţiuni: şoldurile vor acţiona ca pârghii de gradul I cu sprijinul reprezentat de axele
muşchiul psoas mare şi muşchiul iliac. biomecanice articulare plasate la mijloc. Conform legilor pârghiilor de
Muşchiul psoas mic este un muşchi rudimentar aşezat înaintea gradul I braţul forţei de la capul femurului la trohanterul mare este de 3 ori
muşchiului psoas mare. mai mic decât braţul rezistenţei. În sprijinul unilateral pentru menţinerea
Grupul posterior cuprinde un număr de 10 muşchi. orizontalităţii bazinului abductorii vor trebui să exercite o acţiune egală cu
Muşchiul gluteu mare (fesier mare; gluteus maximus) este cel mai su- de 3 ori greutatea corporală.
perficial şi cel mai voluminos muşchi al regiunii. Este acoperit de piele şi de În ortostatism şoldul este extins în poziţie indiferentă faţă de poziţiile
un strat abundent de grăsime. Acoperă muşchii pelvisului. de abducţie, adducţie şi de rotaţie. Extensia şoldului este limitată de liga-
Muşchiul gluteu mijlociu (fesier mijlociu; gluteus medius) este un mentul iliofemural ale cărui fibre puse în tensiune presează colul femural
muşchi de formă triunghiulară acoperit de muşchiul gluteu mare. Acoperă şi împinge capul femural în cavitatea cotiloidă.
muşchiul gluteu mic. Grupele musculare stabilizatoare ale articulaţiei îşi iau ca punct fix
Muşchiul gluteu mic (fesier mic; gluteus minimus) este un muşchi de inserţiile lor periferice şi acţionând asupra inserţiilor lor centrale fixează
formă triunghiulară acoperit de muşchiul gluteu mijlociu. capul femural în cavitatea cotiloidă.
Muşchiul tensor al fasciei lata (m. tensor fasciae latae) este un muşchi Direcţia colului femural atât în plan orizontal cât şi în plan frontal este
de formă patrulateră situat la unirea părţii laterale a fesei cu faţa anterioară de o importanţă deosebită în menţinerea stabilităţii articulaţiei.
a coapsei. În plan orizontal unghiul dintre axul colului femural şi planul frontal
Muşchiul piriform (m. piriformis) are o porţiune intrapelvină şi una are o valoare medie de 20°. Dacă acest unghi ajunge la 40° colul femural
extrapelvină. se duce spre anterior în anteversie, iar capul femural este predispus spre
Muşchiul obturator intern (m. obturator internus) se întinde de la gau- dizlocare anterioară.
ra obturată la trohanterul mare.
Muşchiul gemen superior (m. gemellus superior) şi muşchiul gemen
inferior (m. gemellus inferior) formează împreună cu muşchiul obturator
intern o unitate.
344 345
hanterului mare. Cu genunchiul în extensie flexia ajunge la 90°. Ea atinge

120° dacă genunchiul este flectat. Flexia pasivă atinge întotdeauna 120°,
dar este dependentă de poziţia genunchiului. Ca şi în cazul flexiei active
ea este mai mare în cazul în care genunchiul este flectat, situaţie în care
3 gradul mişcării ajunge la 140°, coapsa fiind aproape în contact cu tora-
cele.
1
2
Figura 46: Amplitudinea unghiului de la nivelul colului femural (după Markus Voll)
1. Linia oblică de la nivelul capului femural; 2. Linia orizontală; 3. Unghiul rezultat
În plan frontal axul colului formează un unghi de 120-125° cu diafiza

femurului. În dizlocările congenitale ale articulaţiei coxofemurale acest
unghi ajunge până la 140° producând coxa valga, aşa încât în timpul
adducţiei axul colului are un unghi de start cu 20° peste normal. Coxa
valga încurajează dizlocările. Pe de altă parte articulaţia este stabilă în
abducţie. De aceea imobilizările pentru tratamentul dizlocării congenitale
de şold se fac începând cu abducţia la 90°.
V. BIOMECANICĂ Figura 47: Amplitudinea flexiei şi a extensiei la nivelul

articulaţiei coxofemurale (după Markus Voll)
Articulaţia coxofemurală este o enartroză, cu 3 grade de mişcare ce
permite efectuarea mişcărilor de flexie-extensie, abducţie-adducţie, Flexia genunchiului relaxează tendoanele genunchiului şi permit o
rotaţie şi circumducţie. Datorită lungimii colului şi înclinării acestuia pe mai mare flexie a şoldului. În flexie partea anterioară a capsulei şi liga-
diafiză mişcările de flexie, extensie, abducţie şi adducţie se asociază cu mentul iliofemural se relaxează. Limitarea acestei mişcări se face de către
mişcările de rotaţie. muşchii posteriori ai coapsei. Dacă ambele şolduri efectuează simultan
Mişcarea de flexie este mişcarea prin care coapsa se apropie de per- flexia în timp ce genunchii sunt flectaţi porţiunile anterioare ale coapsei
vin în contact cu toracele. Acest lucru este posibil deoarece flexia şoldului
etele anterior al abdomenului. În această mişcare membrul inferior se
se combină cu flexia posterioară a pelvisului şi cu netezirea curburii lom-
aşează anterior planului frontal ce traversează articulaţia coxofemurală.
bare.
Mişcarea se execută în jurul unui ax transversal care trece prin vârful tro-
346 347
Muşchii flexori ai articulaţiei coxofemurale sunt reprezentaţi de Din al doilea grup fac parte muşchiul biceps femural, muşchiul
muşchiul iliopsoas şi muşchiul drept femural cu acţiune principală şi semitendinos, şi muşchiul semimembranos. Puterea lor este echivalentă
muşchiul croitor şi tensorul fasciei lata cu acţiune mai redusă. Muşchiul cu 22 kgf fiind egală cu 2/3 din cea a gluteului mare. Ei sunt muşchi
iliopsoas este cel mai puternic flexor. Muşchiul croitor acţionează şi biarticulari şi eficenţa lor la nivelul şoldului este determinată de poziţia
asupra genunchiului producând flexia şi rotaţia sa medială. 9/10 din forţa genunchiului. Pentru a se produce o extensie pură neasociată cu abducţie
sa este utilizată în flexie. Muşchii adductori şi gracilisul acţionează numai sau cu adducţie este necesar ca grupele musculare să balanseze mişcările
până în poziţia orizontală a coapsei. De aici mişcarea este continuată de sinergice cu cele antagoniste. Muşchii extensori ai şoldului au rol esenţial
muşchiul gluteu mijlociu prin fasciculele sale anterioare. în stabilizarea pelvisului în direcţie anteroposterioară. Când pelvisul este
Mişcarea de extensie este mişcarea prin care coapsa se îndepărtează înclinat mult anterior gluteul mare se contractă la fel ca muşchii din al
de peretele anterior al abdomenului. În această mişcare membrul doilea grup care sunt cu atât mai eficienţi cu cât gradul de extensie al
inferior se aşează posterior de planul frontal ce traversează articulaţia genunchiului este mai mare. Când pelvisul este înclinat posterior el este
coxofemurală. Ca şi flexia mişcarea de extensie se execută în jurul unui stabilizat doar de ligamentul iliofemural care este în tensiune şi care
ax transversal care trece prin vârful trohanterului mare. Gradul extensiei limitează astfel extensia.
este evident mai mic decât cel al flexiei şi este limitat de tensiunea indusă
de ligamentul iliofemural. Extensia activă poate atinge 30° în timp ce ROLUL LIGAMENTELOR ÎN MIŞCAREA DE FLEXIE
extensia pasivă are o amplitudine de 50°. Când genunchiul este în extensie ŞI DE EXTENSIE
extensia şoldului are un grad mai mare decât dacă genunchiul este în
flexie. Acest lucru se datorează faptului că tendoanele genunchiului pierd În ortostatism ligamentele sunt în tensiune moderată. În timpul exten-
din eficienţă ca extensoare ale şoldului. Extensia şoldului este mărită siei toate ligamentele sunt în tensiune deoarece ele înconjură colul femu-
apreciabil prin bascularea anterioară a pelvisului datorită exagerării ral. Din toate aceste ligamente bandeleta inferioară a ligamentului iliofe-
curburii lombare. În mişcările de balet sau de patinaj extensia maximă mural este în cea mai mare tensiune întrucât acţionează aproape vertical
nu se obţine în articulaţia şoldului respectiv ci printr-o mişcare de flexie fiind astfel responsabilă pentru oprirea înclinării posterioare a pelvisului.
executată de articulaţia şoldului de partea opusă ce are drept rezultat În timpul flexiei articulaţia opusă şi toate ligamentele sunt fără excepţie
mişcarea trunchiului înainte. relaxate.
Muşchii extensori sunt situaţi posterior de planul frontal ce trece prin Mişcarea de abducţie este mişcarea membrului inferior în direcţie
centrul articulaţiei. Deosebim 2 grupe musculare: un grup reprezentat de laterală prin care acesta se îndepărtează de planul de simetrie al corpu-
muşchii ce se inseră pe femur, celălalt de muşchi ce se inseră în vecinătatea lui. Se execută în jurul unui plan sagital care trece prin centrul capului
articulaţiei genunchiului. femural.
Din primul grup fac parte gluteul mare, gluteul mijlociu şi gluteul mic.
Gluteul mare are acţiunea principală de extensie. Este cel mai puternic
muşchi al corpului având o forţă de 34 kgf şi 66 cm2 pe secţiune. Are o
putere statică egală cu 240 de kilograme.
348 349
Abducţia este controlată prin impactul colului femural cu cadrul

acetabular, dar înaintea acestui impact este stăpânită de ligamentele ilio şi
pubofemurale precum şi de muşchii adductori. Antrenamentul poate mări
considerabil gradul abducţiei. Aşa de exemplu la balerine ea poate atinge
120° sau chiar 130° în abducţia fără sprijin. Subiecţii antrenaţi pot ajunge
la o amplitudine de 180° în abducţia pasivă putând efectua sfoara laterală.
În fapt nu este vorba de o mişcare de abducţie pură, ea fiind însoţită de
relaxarea ligamentelor iliofemurale, de bascularea anterioară a pelvisului
şi de hiperextensia coloanei vertebrale.
Mişcarea de abducţie este efectuată de muşchii: tensorul fasciei lata,
gluteul mijlociu şi slab de muşchiul croitor. În general se consideră că
muşchii abductori sunt mai slabi decât muşchii adductori.
Figura 48: Amplitudinea abducţiei şi a adducţiei la nivelul Mişcarea de adducţie reprezintă mişcarea membrului inferior către
articulaţiei coxofemurale (după Markus Voll) planul de simetrie al corpului. Se execută în jurul unui plan sagital ce trece
Teoretic este posibil ca abducţia să se producă într-o singură articulaţie, prin centrul capului femural. Cum în poziţia de referinţă ambele mem-
dar în practică abducţia unei articulaţii este automat urmată de o abducţie bre inferioare sunt în contact nu există adducţie pură. Există mişcări de
şi a celeilalte articulaţii avînd o amplitudine similară. Dincolo de o abducţie adducţie combinate cu mişcări de extensie sau combinate cu mişcări de
având o amplitudine de 30° acest lucru devine evident (figura 49). Dacă flexie. În fine există mişcări de adducţie ale unui şold combinate cu mişcări
cele 2 axe lungi ale membrului inferior se intersectează pe linia de simetrie de abducţie ale celuilalt şold. Ele se asociază cu aplecarea coloanei verte-
a pelvisului rezultă că fiecare membru inferior a efectuat o abducţie de brale precum şi cu bascularea pelvisului.
15°. Când unghiul dintre cele două membre inferioare atinge 90° fiecare Când membrele inferioare sunt separate ca în poziţia de menţinere
membru inferior efectuează o abducţie maximă de 45°. a balanţei unghiul de adducţie la un membru nu este egal cu unghiul de
adducţie al celuilalt membru.
În toate mişcările combinate ce cuprind şi adducţia gradul maxim de
adducţie este de 30°. În poziţia de “ picior peste picior “ adducţia este
asociată cu flexia şi cu rotaţia externă. Aceasta este poziţia de maximă
instabilitate a articulaţiei coxofemurale.
Mişcarea de adducţie este efectuată de cei 3 muşchi adductori cărora
li se adaugă în mod secundar muşchii iliopsoas gracilis şi pectineu.
ROLUL LIGAMENTELOR ÎN ABDUCŢIE ŞI ÎN ADDUCŢIE

Figura 49: Amplitudinea mişcărilor de abducţie şi adducţie la nivelul Pornind de la poziţia de ortostatism în care ligamentele ante-
articulaţiei genunchiului (după Baciu) rioare sunt în tensiune moderată este clar că în timpul adducţiei bande-
350 351
leta iliotrohanterică se contractă în timp ce ligamentul pubofemural se Când coapsa este în flexie şi în abducţie amplitudinea rotaţiei totale
relaxează. În timpul abducţiei ligamentul pubofemural se întinde con- atinge 100°.
siderabil în timp ce bandeleta iliotrohanterică şi bandeleta inferioară se Muşchii rotatori înăuntru sunt reprezentaţi de: gluteul mijlociu, glu-
relaxează. Ligamentul ischiofemural se relaxează în timpul adducţiei şi se teul mic şi de muşchiul semimembranos.
tensionează în sus în timpul abducţiei.
Rotaţia laterală este mişcarea care aduce vârful degetelor membru- ROLUL LIGAMENTELOR ÎN MIŞCAREA DE ROTAŢIE
lui inferior în afară. Se realizează în jurul unui ax vertical ce trece prin
Rotaţia înăuntru este limitată de ligamentul ischiofemural şi iliopretro-
capul femural. Când genunchiul este complet extins rotaţia interesează
hantinian, în timp ce rotaţia în afară este limitată de ligamentul iliopretro-
doar şoldul. Rotaţia se face cel mai uşor cu subiectul stând pe marginea
hanterian.
mesei cu genunchii flectaţi la 90°. În această poziţie gradul total al rotaţiei
Circumducţia este mişcarea ce rezultă din sumarea mişcărilor prece-
laterale poate fi mai mare decât în poziţia şezând deoarece flexia şoldului
dente. Când circumducţia are o amplitudine maximă axele membrului
relaxează ligamentele ilio şi pubofemurale ce joacă un rol esenţial în
inferior trasează în spaţiu un con cu vârful la nivelul articulaţiei coxofe-
rotaţia laterală. Amplitudinea maximă a rotaţiei laterale este de 15°.
murale. Este vorba de conul circumducţiei. Conul este departe de simetrie
În poziţia lotus rotaţia laterală este combinată cu abducţia şi flexia
pentru că amplitudinile maxime ale mişcărilor elementare nu sunt egale.
ajungându-se excepţional la 90°. Yoghinii pot obţine un asemenea grad
În realizarea circumducţiei intervin toate grupele musculare ale
de rotaţie laterală încât cele 2 picioare devin paralele şi orizontale.
şoldului.
Muşchii rotatori în afară sunt reprezentaţi de: gluteul mijlociu, gluteul
După Gray alcătuirea articulaţiei permite ca printr-o tracţiune laterală
mare şi piriformul cu acţiune principală şi muşchii pătrat femural şi gracilis
puternică să se obţină şi un mic grad de depărtare. Această mişcare este
cu acţiune mai redusă.
pasivă şi nu are importanţă în statică şi în locomoţie.
Rotaţia medială este mişcarea care aduce vârful degetelor de la
picioare înăuntru. Amplitudinea maximă a rotaţiei mediale este de 35°.
ARTICULAŢIA GENUNCHIULUI
ARTICULATIO GENUS
Articulaţia genunchiului este cea mai mare articulaţie a corpului
omenesc, încadrându-se după unii autori în grupul articulaţiilor condiliene,
iar după alţii în cel al articulaţiilor trohleene. Articulaţia reprezintă
segmentul mobil al aparatului locomotor ce leagă coapsa de gambă
şi are numeroase implicaţii în patologie. Este o articulaţie îndeosebi cu
un singur grad de libertate care permite flexia şi extensia, mişcări ce
asigură deplasarea anterioară respectiv posterioară a membrului inferior.
Genunchiul acţionează sub acţiunea gravitaţiei. La nivelul genunchiului se
pot efectua şi mişcări secundare de rotaţie medială şi de rotaţie laterală
Figura 50: Amplitudinea rotaţiei (după Markus Voll) precum şi mişcări foarte reduse de înclinare marginală medială şi laterală.
352 353
I. SUPRAFEŢELE ARTICULARE Fiecare condil este alcătuit din 3 feţe: cutanată, intercondilară şi
Sunt reprezentate de extremitatea inferioară a femurului, extremi- articulară.
tatea superioară a tibiei precum şi de rotulă. Feţele cutanate prezintă epicondilul medial, respectiv epicondilul
1. Epifiza inferioară a femurului este formată din 2 proeminenţe nu- lateral, pe care se inseră ligamentele colaterale ale genunchiului.
mite condili, care converg anterior spre faţa patelară. Posterior Feţele intercondilare delimitează fosa intercondilară. Pe ele se inseră
între cei 2 condili se delimitează fosa intercondilară. extremităţile proximale ale ligamentelor încrucişate.
Condilul medial este mai îngust şi coboară mai mult decât condilul Feţele articulare descriu o curbă anteroposterioară a cărei rază scade
lateral, aşa încât între coapsă şi gambă se delimitează un unghi de 170-175° de la 43 de mm (în partea anterioară) la 16 mm (în partea posterioară).
deschis în afară. Scăderea unghiului lateral sub 145° duce la genu valgum, Epifiza superioară a tibiei prezintă un condil medial şi un condil
deformare caracterizată printr-o oblicitate mai mare a femurului, având late-ral. Faţa articulară superioară este alcătuită din 2 suprafeţe artic-
ca şi consecinţe proiecţia medială a genunchiului. ulare ce răspund condililor femurali. Suprafeţele articulare sunt sepa-
rate prin eminenţa intercondilară. Anterior şi posterior de eminenţa
intercondilară se delimitează 2 suprafeţe rugoase numite arii intercondi-
1 lare. Pe aria intercondilară anterioară se inseră ligamentul încrucişat an-
terior, în timp ce pe aria intercondilară posterioară se inseră ligamentul
2 încrucişat posterior.
7 Suprafeţele articulare (cavităţile glenoide) sunt acoperite de un carti-
laj hialin cu grosimea maximă la nivelul mijlocului lor.
3 2. Rotula (patela) este un os scurt situat în tendonul muşchiului cvadri-
ceps femural. Prezintă o bază situată proximal, un vârf situat distal,
4 o faţă anterioară în raport cu fascia genunchiului şi cu tegumen-
tele şi o faţă posterioară destinată articulaţiei cu faţa patelară a
femurului. Faţa posterioară este împărţită de o creastă verticală în
2 povârnişuri, din care cel lateral este mai mare.
Întrucât între suprafeţele articulare nu există o concordanţă perfectă,
6 5 este necesară prezenţa unor cartilaje semilunare.
MENISCURILE
Sunt fibrocartilaje dezvoltate la periferia foselor articulare ce
Figura 51: Membrul inferior (după Markus Voll)
completează spaţiul liber dintre suprafaţa curbă a femurului şi suprafaţa
plană a tibiei împiedicând astfel protruzia sinovialei şi a capsulei în cavitatea
1. Centrul capului femural; 2. Linia lui Mikulicz; 3. Eminenţa intercondilară a platoului tibial; 4. Orizon- articulară în cursul mişcărilor. Reducând frecarea dintre extremităţile
tala platoului tibial; 5. Epifiza distală a tibiei; 6. Maleolele fibulei; 7. Linia anatomică a femurului osoase au rol de amortizor îndeosebi în mişcările de hiperflexie şi de
hiperextensie.
354 355
Meniscurile prezintă: Capsula aderă la baza meniscurilor care o împart într-o porţiune
• o faţă superioară concavă, în raport cu condilul femural; suprameniscală şi alta inframeniscală.
• o faţă inferioară plană aplicată pe fosa articulară corespunzătoare Capsula este formată din fibre longitudinale, transversale şi oblice care
a tibiei; îi conferă o rezistenţă mai mare în porţiunea sa posterioară şi mai slabă în
• o extremitate anterioară şi o extremitate posterioară prin care se porţiunea sa anterioară şi pe feţele marginale.
inseră pe platoul tibial; b. Ligamentele sunt reprezentate de:
• o circumferinţă laterală (bază) ce răspunde capsulei articulare la b1) Ligamentul rotulian (patelar, lig. patellae). Reprezintă tendonul
care aderă; terminal al muşchiului cvadriceps femural. Se întinde de la
• o circumferinţă medială (creastă) întinsă înspre centrul articu- porţiunea inferioară a tuberozităţii tibiei pe care se inseră prin
laţiei. vârf, la rotulă pe care se inseră prin baza sa. Prezintă 2 feţe şi 2
Meniscul lateral are forma unui cerc aproape complet (forma literei margini ce vin în raport cu formaţiunile de întărire ale capsulei.
O) în timp ce meniscul medial forma unei semilune (forma literei C). Ca b2) Ligamentul posterior este format dintr-o porţiune medială şi
atare meniscul lateral este întrerupt doar pe o mică întindere, la nivelul 2 laterale trecând ca o punte peste scobitura intercondiliană,
nivel la care este perforat de numeroase vase şi nervi.
eminenţei intercondiliene, în timp ce meniscul medial prezintă inserţii mai
b3) Ligamentul colateral fibular (lig collaterale fibulare) este un
îndepărtate.
ligament care nu aderă la capsulă. Este uşor turtit lateral in-
Meniscurile se inseră printr-un corn anterior şi un corn posterior la
serându-se în porţiunea superioară pe epicondilul medial al fe-
nivelul eminenţei intercondiliene, în cazul meniscului lateral şi pe marginea
murului, iar în cea inferioară pe partea anterolaterală a capsulei
anterioară a platoului tibial respectiv pe aria intercondiliană posterioară în
peroneului.
cazul meniscului medial.
b4) Ligamentul colateral tibial (collaterale tibiale) este aplatizat
Cele 2 meniscuri sunt unite în partea anterioară printr-o bandeletă inserându-se în partea superioară pe epicondilul medial al fe-
transversală numită ligamentul transvers al genunchiului. murului şi în cea inferioară pe faţa internă a tibiei.
Ligamentele colaterale asigură stabilitatea articulară în extensia
II. MIJLOACELE DE UNIRE genunchiului.
Sunt reprezentate de o capsulă articulară întărită de 6 ligamente, pre- b5) Ligamentul încrucişat anterior (lig. cruciatum anterius)
cum şi de formaţiuni aponevrotice. reprezintă o macrostructură complexă constând din
a. Capsula articulară (capsula articularis) se prezintă ca un manşon mănunchiuri sub diferite unghiuri, curburi şi orientări având
fibros care uneşte femurul, tibia şi rotula. Este foarte rezistentă, o direcţie oblică în sus, înapoi şi înafară. Se inseră în jos pe
putând suporta tracţiuni mai mari de 300 kg. Anterior este perforată suprafaţa prespinală a tibiei, iar superior pe faţa intercondiliană
de patelă, pe marginile căreia se inseră. Inserţia capsulei face ca a condilului lateral (figura 52).
epicondilii să rămână extracapsulari. Posterior capsula prezintă un Caracteristicile structurale ale ligamentului încrucişat anterior se
orificiu mare la nivelul scobiturii intercondiliene, nivel la care cap- datorează forţelor pluriaxiale pe care le suportă în timpul mişcărilor.
sula se contopeşte cu ligamentele încrucişate. Dispoziţia spiralată a fasciculelor ca şi forma sinuoasă a vaselor şi a nervilor
356 357
explică posibilitatea lor de a se extinde în tracţiunile maximale. Împreună c. Sinoviala acoperă faţa profundă a capsulei inserându-se la nivelul
cu ligamentul încrucişat posterior alcătuieşte pivotul central al articulaţiei, cartilajelor articulare de pe femur, rotulă şi tibie. Este întreruptă la
în jurul căruia se realizează mişcările de rotaţie în plan orizontal şi sagital. nivelul meniscurilor articulare, unde este împărţită într-o porţiune
suprameniscală şi una inframeniscală.
Sinoviala prezintă o serie de prelungiri numite burse: suprapatelară
(sub muşchiul cvadriceps femural) sub muşchiul popliteu, sub gemenul
medial, sub semimembranos.
III. MUŞCHII care efectuează mişcările genunchiului sunt muşchii co-

apsei şi muşchii gambei.
2
4
3
Figura 52: Ligamentele încrucişate ale genunchiului (după Papilian) 3 2
b6) Ligamentul încrucişat posterior (lig. cruciatum posterius) se 1
inseră înapoia inserţiilor meniscurilor, pe aria intercondiliană
posterioară a tibiei. De aici merge în sus, înainte şi înăuntru şi
se inseră pe partea anterioară a feţei intercondilare a condilului
medial (figura 52).
Ligamentele încrucişate sunt situate profund reprezentând
formaţiunile cele mai groase şi mai rezistente ale articulaţiei genunchiului.
Cele 2 ligamente încrucişate formează o masă fibroasă groasă care ocupă
în mare parte şanţul intercondilar. Ligamentele încrucişate se ating prin
marginile lor axiale, în timp ce prin marginile lor extraaxiale dau inserţie
capsulei. Cele 2 ligamente prezintă o încrucişare dublă, una în sens frontal, Figura 53: Muşchii coapsei (după Markus Voll) Figura 54: Muşchii coapsei (după Markus Voll)
cealaltă în sens sagital.
1.Muşchiul gluteu mare; 2. Tractul iliotibial; 1. Linia lui Mikulicz; 2. Muşchiul gracilis;
În porţiunea sa anterioară capsula articulară este întărită de fascia ge- 3. Muşchiul biceps femural 3. Muşchiul semitendinos; 4. Muşchiul croitor
nunchiului, expansiunea cvadricipitală precum şi de aripioarele patelei.
358 359
Muşchii coapsei sunt reprezentaţi de muşchiul cvadriceps femural (m. Între axul anatomic al femurului şi axul anatomic al tibiei se delimitează
quadriceps femoris), muşchiul croitor (m. sartorius), muşchiul semitendi- un unghi deschis în afară de aproximativ 170°-175° numit valgusul fiziologic
nos (m. semitendinosus), muşchiul semimembranos (m. semimembrano- al genunchiului mai mare la femei.
sus) şi muşchiul biceps femural (m. biceps femoris.) Unghiul valgusului poate prezenta modificări patologice. Când unghiul
Muşchii gambei sunt reprezentaţi de muşchiul gastrocnemian (m. este inversat apare genu varum (“picioare crăcănate”), iar când unghiul
gastrocnemius), muşchiul popliteu (m. popliteus) şi muşchiul plantar (m. este exagerat apare genu valg (“picioare în formă de x”), frecvent la copii,
plantaris). dar care dispare odată cu creşterea.
La nivelul genunchiului greutatea corpului se împarte în 2 forţe paralele
IV. BIOMECANICĂ ce acţionează în centrul cavităţii gleniode. Cum însă cei 2 condili femurali
Genunchiul este o articulaţie cu conducere ligamentară. Această con- au lungimi diferite cavităţiile glenoidale vor suporta greutatea transmisă
ducere înseamnă libertate pentru mişcările fiziologice şi opoziţie faţă de în planuri orizontale ce se situează la nivele diferite.
poziţiile anormale. Articulaţia genunchiului încearcă să îndeplinească 2 condiţii majore:
În ortostatism în sprijin egal repartizat pe membrele inferioare 1. să aibă o stabilitate mare în mişcările complete de extensie când
greutatea corpului se va transmite printr-un ax ce trece prin mijlocul greutatea corpului îi supune unui efort major;
articulaţiei genunchiului, ax care va avea ca repere centrul capului femu- 2. să aibă o mobilitate mare în mişcările de flexie.
ral şi scobitura intercondiliană. Acest ax determină cu axul anatomic al Stabilitatea genunchiului se produce în plan transversal şi în plan an-
capului femural un unghi de aproximativ 10° deschis în sus. teroposterior.
• Stabilitatea în plan transversal. Genunchiul este supus stresului
de o parte şi de cealaltă a articulaţiei fapt ce influenţează structura
extremităţilor osoase ce intră în alcătuirea sa. Extremitatea distală
a femurului conţine 2 rânduri de trabecule.Unele pleacă de pe
suprafaţa internă a corticalei femurale şi se îndreaptă spre condilul
de aceeaşi parte (în cazul forţelor de compresiune). Celelalte pleacă
de pe corticala suprafeţelor laterale şi se răspândesc în evantai.
Un alt sistem de trabecule orientate orizontal unesc cei 2 condili
(figura 55).
Porţiunea proximală a tibiei are un set similar de trabecule ce iradiază
de pe corticală pe cei 2 condili şi un sistem de trabecule orizontale ce
unesc cei 2 condili.
În timpul mersului şi alergării genunchiul este supus permanent stre-
sului. Într-o serie de poziţii corpul se găseşte în balans fiind situat medial
Figura 55: Sisteme trabeculare (după Kapandji) în raport cu genunchiul stabil. Acest fapt tinde să exagereze valgusul fizio-
logic putând duce la luxaţia ligamentului colateral medial. Invers, dacă ge-
360 361
nunchiul poate fi mişcat medial avem de a face cu o leziune a ligamentului femurali şi se poate realiza prin 3 mecanisme diferite:
colateral lateral. 1) deplasarea tibiei pe femurul fixat (poziţia şezând).
Luxaţia severă a ligamentelor deteriorează stabilitatea genunchiului. 2) deplasarea femurului pe tibia fixată (contact fără sprijin al piciorului
În alergare şi mers genunchiul nu este susţinut doar de ligamente ci şi de pe sol).
muşchi care joacă un rol esenţial în stabilitatea genunchiului. 3) deplasarea simultană a celor 2 oase (în mers când gamba pendu-
• Stabilitatea în plan anteroposterior. În plan anteroposterior sta- lează).
bilitatea articulaţiei depinde de poziţia sa. Când genunchiul este Flexia poate atinge 140° dacă şoldul este flectat şi doar 120° dacă şoldul
drept şi în flexie uşoară el tinde să flecteze în afară, tendinţă care este extins. În mod pasiv flexia poate să atingă până la 160° de grade
este anulată de contracţia muşchiului cvadriceps femural. În hi- permiţând călcâiului să atingă fesa. În mod normal flexia este oprită prin
perextensie ligamentele posterioare se întind menţinând astfel opoziţia masei musculare elastice a gambei pe coapsă. În mod patologic
stabilitatea. În limitarea hiperextensiei alături de ligamentele de flexia pasivă este limitată prin retracţia aparatului extensor precum şi prin
mai sus un rol esenţial revine şi capsulei articulare. scurtarea ligamentelor capsulare.
Din punct de vedere biomecanic articulaţia genunchiului poate fi Mişcarea de flexie nu se execută în jurul unei axe fixe. În flexie axul
împărţită în 2 articulaţii secundare: articulaţia femuropatelară care este transversal se deplasează în sus şi înainte.
trohleară şi articulaţia femurotibială (figura 56) care este o articulaţie Începutul mişcării de flexie se face mai mult prin rostogolire în cazul
condiliană cu meniscuri interpuse. în care femurul se deplasează pe tibia fixată, mişcare urmată de o alta
mai amplă de alunecare. Amplitudinea mai mare a mişcării de alunecare se
datorează formei spiroide a condilului femural ce prezintă anterior o rază
de curbură de 45 mm, iar posterior una de 17 mm.
Mecanismele de rostogolire şi de alunecare sunt demonstrate de fraţii
Weber în 1836 care fixând 2 repere osoase simetrice (unul superior pe
condilul femural şi altui inferior pe cel tibial) şi pornind de la poziţia de
repaus în extensie arată că după declanşarea mişcării punctul femural par-
curge o distanţă mult mai mare faţă de punctul tibial (figura 57).
Figura 56: Articulaţia femurotibială (după Baciu)
Aşa cum am menţionat anterior articulaţia genunchiului este o

articulaţie îndeosebi cu un singur grad de libertate (ax de libertate) ce
prezintă 2 mişcări principale: flexia şi extensia. Pe lângă acestea sunt posi-
bile mişcări secundare de rotaţie medială şi de rotaţie laterală. Articulaţia
mai permite şi mişcări de înclinare marginală, medială respectiv laterală.
Flexia este mişcarea prin care gamba se apropie de faţa posterioară
a coapsei.Ea se execută în jurul unui ax transversal ce trece prin condilii
362 363
adică de circa 3 ori mai mare decât cea a flexorilor, fapt explicabil ţinând
cont că muşchii extensori au de luptat împotriva greutăţii corpului, în timp
ce flexorii nu au de susţinut şi greutatea corpului.
Mişcarea de extensie este produsă în primul rând de muşchiul cvadri-
ceps femural şi de muşchiul tensor al fasciei lata.
Muşchiul cvadriceps femural este un muşchi puternic, cu o arie de
secţiune activă de 148 de centimetrii pătraţi. Prin scurtare pe o distanţă
de 8 cm dezvoltă o forţă echivalentă cu 42 kgf. În hiperextensie cvadri-
cepsul femural nu este utilizat pentru menţinerea poziţiei drepte, dar este
întrebuinţat pentru a preveni căderea ce poate surveni în urma flexiei ge-
nunchiului.
Muşchiul cvadriceps femural este format din 4 porţiuni ce se inseră
Figura 57: Experienţa lui Weber (după Baciu şi Pouzet)
printr-un tendon comun pe tuberozitatea anterioară a tibiei. Trei din aceste
În timpul flexiei concavităţile femurului şi tibiei se privesc mărind astfel componente, respectiv vastul intermediar, vastul lateral şi vastul medial
spaţiul rezervat maselor musculare. sunt monoarticulare, în timp ce a 4-a componentă este biarticulară.
Mişcările de flexie pură se desfăşoară până la o amplitudine de 70°, Contracţia celor 3 vaşti produce o forţă ce acţionează de-a lungul axu-
după care se combină cu mişcări de rotaţie internă a gambei constituind lui coapsei. Dacă apare o balansare necorespunzătoare a acestor muşchi
aşa numitele mişcări terminale. rotula poate fi împinsă în mod anormal spre una din părţi. În felul acesta
Muşchii flexori ai genunchiului sunt situaţi pe faţa posterioară a co- se poate produce dizlocarea rotulei.
apsei, fiind reprezentaţi de muşchiul biceps femural, muşchiul semiten- Rotula este situată în tendonul extensor al rotulei. Funcţia sa este de
dinos şi muşchiul semimembranos. În mod secundar intervin şi gemenii, a creşte eficienţa muşchiului cvadriceps femural prin ridicarea tendonului
muşchiul gracilis şi muşchiul croitor. Toţi aceşti muşchi sunt biarticulari cu său ca pe un suport.
excepţia scurtei porţiuni a muşchiului biceps femural. Extensorii acţionează cu toată forţa lor atunci când se realizează ex-
Forţa totală produsă de flexori este egală cu echivalentul a 45 kg forţă tensia forţată a genunchiului flectat sau când se execută o mişcare forţată
ceea ce reprezintă aproximativ 1/3 din cea produsă de extensori. de blocare a genunchiului în uşoară flexie. Uneori forţa lor de acţiune este
Extensia este mişcarea prin care faţa posterioară a gambei se depărtează aşa de mare încât aparatul extensor al genunchiului se poate rupe la un
de faţa posterioară a coapsei. Mişcării de extensie i se asociază şi o mişcare nivel oarecare ajungându-se la o ruptură de tendon cvadricipital, la o
de rotaţie în afară a gambei pe coapsă datorită contracţiei muşchiului bi- fractură de rotulă, la o ruptură de ligament rotulian sau la o smulgere de
ceps femural. Mişcarea de extensie se execută în jurul aceluiaşi ax trans- apofiză tibială anterioară.
versal ca şi flexia. Iniţial mişcarea se efectuează prin rotarea extremităţii Mişcarea de extensie este limitată în principal de ligamentele
femurului, apoi prin rostogolirea lui pe platoul tibiei, până când axul lung posterioare ale genunchiului şi de ligamentul încrucişat anterior şi în mod
al gambei ajunge să continue axul lung al coapsei. Extensia maximă poate accesor de ligamentele laterale care se întind în momentul extensiei.
ajunge până la 180°. Extensorii au o forţă de acţiume totală de 142,796 kgm
364 365
Rotaţia reprezintă mişcarea de răsucire a gambei pe coapsă sau a Rotaţia laterală aduce piciorul în poziţie laterală şi are un rol important
coapsei pe gambă. Este asociată mişcărilor de flexie sau de extensie şi în abducţia piciorului.
se execută în jurul unui ax vertical ce trece prin centrul eminenţei inter- Rotaţia laterală are o amplitudine de 30°, dar dacă genunchiul este
condiliene tibiale. Rotaţia se poate efectua înăuntru sau în afară. flectat la 30° ea poate atinge 32°, iar dacă genunchiul este flectat în unghi
Rotaţia medială aduce degetele înăuntru şi are un rol important în drept ea poate să ajungă la 42°.
adducţia piciorului. Ea are o amplitudine de 30°. Ligamentele încrucişate se întind în mişcările de rotaţie înăuntru şi se
relaxează în mişcările de rotaţie în afară.
1
4
2 3 2
Figura 58: Rotaţia la nivelul articulaţiei Figura 59: Rotaţia medială la nivelul articulaţiei
genunchiului (după Markus Voll) genunchiului (după Markus Voll)
1. Axul rotativ; 2. Condilul medial al tibiei 1. Ligamentul colateral fibular; 2. Meniscul lateral; Figura 60: Rotaţia laterală la nivelul articulaţiei genunchiului (după Markus Voll)
3. Meniscul medial; 4. Ligamentul colateral tibial
Mişcarea de rotaţie în afară este produsă de muşchiul biceps femural
şi de tensorul fasciei lata. Tensorul fasciei lata este doar flexor şi rotator
lateral cănd genunchiul este flectat.
366 367
Capul scurt al muşchiului biceps femural este singurul rotator lateral

monoarticular, aşa încât poziţia şoldului nu are efect în funcţia sa.
Mişcarea de rotaţie înăuntru este produsă de muşchii: semimembra-
nos, semitendinos, croitor şi în mod secundar de muşchiul popliteu şi de
muşchiul gracilis.
Rotatorii mediali au o forţă de acţiune de aproximativ 2 kgf, ceva mai
mare decât aceea a rotatorilor laterali, echivalentă cu 1,8 kgf.
Faza terminală a extensiei este asociată în mică măsură cu o rotaţie
laterală, în timp ce începutul flexiei este însoţit întotdeauna de o rotaţie
Figura 61: Secţiune transversală prin articulaţia genunchiului (după Papilian)
medială. Aceste mişcări de rotaţie se petrec automat în absenţa oricărei
mişcări volumtare. În timpul mişcărilor de flexie meniscurile se deplasează dinainte înapoi
pe platoul tibial apropiindu-se între ele prin extremităţile lor posterioare.
Înclinarea medială şi laterală În flexie completă meniscul extern ajunge la un centimetru de marginea
Mişcările de înclinare laterală şi medială sunt mişcări de amplitudine anterioară a platoului în timp ce meniscul intern ajunge la 0,8 cm de
foarte redusă limitate de ligamentele colaterale şi de cele încrucişate. marginea anterioară a platoului tibial.
Ele sunt mişcări oscilatorii pendulare laterale sau mediale ale gambei Punctul de contact între condilii femurali şi tibiali se mută posterior
cu coapsa fixată şi gamba în semiflexie. Sunt mişcări pasive care sunt în timpul flexiei. În flexie meniscurile vin să acopere partea posterioară a
imprimate gambei. condililor tibiali îndeosebi meniscul lateral care ajunge până la marginea
posterioară a condilului lateral. Meniscul medial este tras posterior de
BIOMECANICA MENISCURILOR expansiunea muşchiului semimembranos care este ataşat de marginea sa
posterioară în timp ce cornul anterior este împins anterior.
În timpul mişcărilor de flexie şi de extensie meniscurile alunecă pe În timpul mişcărilor de extensie meniscurile se deplasează dinapoi
platoul tibial şi odată cu acesta se deplasează faţă de condilii femurali si- înainte depărtându-se unul de celălalt. Ele ating marginea anterioară
tuîndu-se mereu de partea platoului care suportă presiunea condililor. a platoului tibial aşa încât partea posterioară a condilului tibial devine
Lipsa de congruenţă a suprafeţelor articulare de la nivelul genunchiului expusă, îndeosebi condilul lateral. În timpul extensiei condilii femurali
este suplinită prin interpoziţia meniscurilor. Acestea sunt triunghiulare pe prezintă razele de curbură cele mai mari la condilii tibiali şi meniscurile
secţiune având o suprafaţă superioară concavă în contact cu condilii fe- sunt împinse între suprafeţele articulare. Invers, în timpul flexiei condilii
murali, una inferioară plană ce rămâne la marginea condililor tibiali şi una femurali au cele mai mici raze de curbură, meniscurile fiind doar în contact
periferică cilindrică aderentă de suprafaţa profundă a capsulei. parţial cu aceştia.
Ele pot fi asemănate cu nişte inele incomplete în regiunea tuberculilor În timpul extensiei meniscul este împins anterior de fibrele
intercondilieni ai tibiei aşa încât prezintă un corn anterior şi unul posterior meniscopatelare care sunt alungite de mişcările anterioare ale rotulei şi
(figura 60). acestea trag ligamentul transvers anterior. În acelaşi timp cornul posterior
al meniscului lateral este împins anterior, în timp ce ligamentul încrucişat
368 369
posterior se destinde. Există un singur element pasiv implicat în deplasările Leziunile meniscale beneficiază atât de diagnostic cât şi de tratament
meniscurilor, condilii femurali care împing meniscurile anterior. artroscopic.
Alunecările meniscurilor pe platoul tibial se fac prin modificarea formei Meniscurile joacă un rol esenţial în biomecanica articulaţiei
lor dat fiind că extremităţile lor sunt fixate. Ele se distorsionează, cel lateral genunchiului. După R.Bouillet şi P.van Graver ele îndeplinesc 5 funcţii
având un grad mai mare de distorsionare şi de deplasare posterioară importante şi anume:
deoarece coarnele sale sunt mai ataşate unul de celălalt. 1. Completează spaţiul liber dintre porţiunea curbă a femurului şi
În timpul mişcărilor de rotaţie meniscurile sunt de asemenea antrenate. suprafaţa plană a tibiei împiedicând protruzia sinovialei şi capsulei
Ele urmează deplasările condililor femurali. în cavitatea articulară în cursul mişcărilor.
În timpul rotaţiei laterale meniscul lateral este împins spre porţiunea 2. Centrează femurul în timpul mişcărilor.
anterioară a condilului tibial, în timp ce meniscul medial este împins 3. Contribuie la lubrefierea suprafeţelor articulare asigurând repartiţia
posterior. uniformă a sinovialei pe suprafaţa cartilajelor.
În timpul rotaţiei mediale meniscul medial se deplasează spre înainte, 4. Amortizează undele de şoc între extremităţile osoase mai ales în
în timp ce meniscul lateral se îndreaptă posterior. hiperextensie şi hiperflexie.
Meniscul lateral are un grad de mişcare de 2 ori mai mare faţă de 5. Reduc frecarea dintre extremităţile osoase.
meniscul medial, deoarece este mai rezistent şi mai mobil.
Deplasările meniscurilor în timpul rotaţiei mediale sau laterale sunt cel BIOMECANICA LIGAMENTELOR
mai adesea pasive, fiind trase de condilii femurali.
În timpul mişcărilor genunchiului meniscurile pot fi lezate, dacă nu Aşa cum am afirmat şi anterior, genunchiul este o articulaţie cu condu-
reuşesc să urmeze mişcarea condililor femurali pe condilii tibiali. Ele sunt cere ligamentară. Această conducere înseamnă libertate pentru mişcările
prinse într-o poziţie anormală ca între ciocan şi nicovală. fiziologice şi opoziţie faţă de mişcările anormale. Ligamentele încrucişate
Majoritatea rupturilor de menisc se datorează accidentelor de sport în împreună cu ligamentele colaterale şi capsula articulară asigură sta-
urma unor mişcări rapide cu forţă mare sau cele în care are loc o schimbare bilitatea articulară în oricare din poziţiile de flexie sau de extensie.
bruscă de direcţie în timpul efectuării lor. În cazul fotbaliştilor în special, Funcţionarea corespunzătoare a genunchiului presupune mobilitate şi
şi a sportivilor în general extensia violentă a genunchiului face ca unul din stabilitate. Prezenţa ligamentelor în ambele situaţii este evidentă. Astfel
meniscuri să se deplaseze anterior între condilii femurali, în timp ce tibia în cazul în care genunchiul este mobil ele limitează şi conduc mişcările ac-
se aplică cu forţă pe femur. În această situaţie apar leziunile transversale, tive şi pasive. În cazul în care genunchiul trebuie să fie stabil ligamentele
cu deplasarea posibilă a cornului anterior. asigură alături de muşchi stabilitatea laterală a genunchiului opunându-se
În situaţia în care se produce o răsucire cu articulaţia genunchiului mişcărilor de varus şi de valgum, stabilitatea anteroposterioară opunân-
extinsă meniscul medial este împins între cei 2 condili fiind posibilă du-se mişcărilor de sertar ale tibiei sub femur precum şi stabilitatea rota-
producerea leziunilor longitudinale ale meniscului. Într-o asemenea toare opunându-se în flexie rotaţiilor excesive ale platourilor tibiale sub
leziune genunchiul este în poziţie de flexie, ce sugerează cel mai adesea condilii femurali.
o ruptură posterioară a meniscului. Extensia completă a genunchiului
devine imposibilă în acest caz.
370 371
În flexie prin relaxarea structurilor capsulare posterioare devine După ruperea ligamentului încrucişat anterior cinematica extensiei
posibilă mişcarea pasivă de varus (aproximativ 50) şi mişcările de rotaţie active a genunchiului se modifică. Genunchii lezaţi prezintă dizlocări dis-
medială şi laterală. tale şi anterioare crescute ale spinei tibiale. Dizlocările tibiale anormale
În mişcările genunchiului în care acesta suportă o încărcătură se pro- indică faptul că absenţa ligamentului încrucişat anterior nu este complet
duce la un moment dat un echilibru între forţele exterioare care încearcă compensată în timpul extensiei active ce trece de 30°.
să flecteze genunchiul şi forţele interioare (muşchiul cvadriceps femural) Pentru bolnavii cu endoproteză totală de genunchi (la care ligamen-
care încearcă să-l extindă. Momentul maxim de flexie este diferit. Unghiul tele încrucişate lipsesc) cinematica genunchiului se schimbă.
de flexie este de 20° în timpul mersului, de 40° în timpul alergării şi de 60° Din studiile experimentale efectuate se pare că prezenţa ligamentelor
în timpul urcării scărilor. Acest unghi este diferit la pacienţii cu leziune a încrucişate este determinată de structurile osoase ce urmează a fi legate
ligamentului încrucişat anterior. împreună. Din numeroasele agenezii care au fost descrise la om nu a făcut
Dacă la nivelul unui genunchi aflat în flexie se secţionează ligamentele niciodată parte agenezia de ligament încrucişat anterior. Nu se cunoaşte
încrucişate se compromite soliditatea articulaţiei apărând aşa numitul ge- nici hipoplazia ligamentelor încrucişate.
nunchi balant. În schimb secţionarea ligamentului unui genunchi aflat în Inserţiile şi dimensiunile ligamentelor încrucişate sunt cele ideale pen-
extensie nu modifică cu nimic situaţia articulaţiei. Acest fapt demonstrează tru un genunchi dat deoarece atunci când reinserăm într-o altă manieră
că în extensie rolul ligamentelor încrucişate este minim, articulaţia fiind ligamentele încrucişate rupte se ajunge fie la o uzură mai mare a cartilaju-
susţinută prin ligamentele colaterale. lui articular prin presiuni inegale, fie la o uzură printr-o libertate prea mare
Dispoziţia ligamentelor încrucişate explică asocierea mişcărilor termi- de mişcare, această uzură fiind însă mai mică decât cea precedentă. În
nale ale genunchiului cu mişcările de rotaţie. Astfel la sfârşitul fazei de ex- acest caz din urmă se ajunge la instabilitatea genunchiului.
tensie pură ligamentul încrucişat anterior este tensionat. Extensia poate În practică se poate întâlni atât leziunea izolată a LIA (printr-o mişcare
de hiperextensie forţată asociată cu o rotaţie medială) cât mai ales o
fi continuată prin executarea de către femur a unei rotaţii mediale sau
leziune asociată. Astfel în “triada nefastă” leziunea parţială sau totală a
de către tibie a unei rotaţii laterale. În aceste ultime situaţii ligamentul se
unui ligament încrucişat este însoţită de leziuni ale aparatului capsuloliga-
relaxează şi permite continuarea extensiei. Asemenea mişcări, numite ter-
mentar medial sau lateral şi leziuni de menisc. Pentada nefastă laterală
minale ce însoţesc extensia maximă dau un plus de siguranţă locomoţiei
sau medială reprezintă maximum de distrugere capsuloligamentară şi
îndeosebi pe terenurile accidentate. Examinarea endoscopică a articulaţiei
meniscală.
permite vizualizarea modificărilor suferite de ligamentul încrucişat ante-
rior în timpul diferitelor mişcări.
În cursul efectuării anumitor sporturi ligamentul încrucişat anterior
MIŞCĂRILE ROTULEI
este solicitat în mod deosebit printr-o punere în tensiune neobişnuită ca Rotula este acţionată de un tendon puternic şi inextensibil. Ea alunecă
de exemplu la schi. Analiza mişcării a arătat că unghiurile de sprijin în faţă pe condilii femurali ca un cablu pe mosor. Suprafaţa patelară a femurului
sunt la schiorii începători în mod evident mai mici decât la cei avansaţi şi şi şanţul intercondilian formează un şanţ vertical în care alunecă rotula.
că schiorii au adoptat un stil de schi în poziţie de sprijinire în spate care Ea coboară în flexia genunchiului şi se ridică în extensie.În flexia maximă
exercită forţare excesivă asupra genunchiului. rotula părăseşte spaţiul intercondilian acoperă condilii femurali şi ajunge
372 373
în contact cu tibia.În extensia maximă baza rotulei ajunge în scobitura platoul tibiei prezintă o faţă articulară superioară (facies articularis superior)
intercondiliană de care este despărţită doar prin bursa suprapatelară. corepunzând condililor femurali. Pe porţiunea laterală a circumferinţei se
La începutul mişcării de flexie rotula vine în raport cu condilii femurali află o feţişoară articulară (facies articularis fibularis) pentru capul fibulei.
numai prin 1/3 sa inferioară, apoi când flexia atinge 45° ea vine în raport Epifiza superioară a fibulei este reprezentată de capul fibulei (caput
cu aceştia prin 1/3 medie, în fine când flexia depăşeşte 60° ea va ajunge în fibulae) ce prezintă o feţişoară articulară (facies articularis capitis fibulae)
contact cu condilii femurali prin 1/3 sa superioară. pentru tibie.
Rotula are două tipuri de mişcări în raport cu tibia. În timpul flexiei şi a Diafiza tibiei prezintă o formă prismatic triunghiulară cu 3 feţe şi
extensiei ea se mişcă în plan sagital. În timpul mişcărilor de rotaţie axială 3 margini.
rotula se mişcă într-un plan frontal. În timpul rotaţiei mediale rotula este Diafiza fibulei prezintă de asemenea o formă prismatic triunghiulară.
trasă lateral în timp ce în rotaţia laterală lucrurile se petrec invers, rotula Între marginea laterală a diafizei tibiale şi marginea medială a diafizei fibu-
fiind trasă de femur medial. lare se găseşte membrana interosoasă, o formaţiune fibroasă, rezistentă,
Deplasările rotulei în raport cu tibia sunt indispensabile pentru mişcările ce închide spaţiul dintre tibie şi fibulă.
de flexie, extensie şi de rotaţie axială. Epifiza inferioară a tibiei prezintă o formă neregulat cuboidală. Faţa
Prezenţa rotulei uşurează activitatea muşchiului cavdriceps femural. laterală a acestei epifize prezintă scobitura fibulară (incisura fibularis) care
La coborârea unei scări, la un individ de 80 kg cu genunchiul flectat la se articulează cu fibula.
50° şi în momentul sprijinului unilateral rotula este aplicată pe trohleea Epifiza inferioară a fibulei prezintă o proeminenţă turtită din afară
femurală cu o forţă de 150 kg. înăuntru numită maleola laterală (malleolus lateralis) ce coboară mai mult
În cursul activităţilor sportive, datorită forţei mari de contracţie a cvad- decât maleola medială de la nivelul tibiei. Pe faţa medială a maleolei later-
ricepsului femural rotula va fi aplicată cu o forţă şi mai mare pe trohleea ale se găseşte o feţişoară articulară (facies articularis malleoli) pentru tibie
femurală fapt care va duce în timp la uzarea cartilajului articular de pe faţa şi talus.
posterioară a rotulei.
ARTICULAŢIILE
Oasele gambei sunt unite prin epifizele lor: cele superioare printr-o
4.6. GAMBA articulaţie sinovială, cele inferioare printr-o sindesmoză. Între cele 2 di-
afize se găseşte membrana interosoasă crurală.
Reprezintă segmentul care leagă coapsa de picior. Este a doua pârghie
importantă a membrului inferior, prima fiind coapsa. 1. ARTICULAŢIA TIBIOFIBULARĂ (articulatio tibiofibularis)
Scheletul gambei este alcătuit din 2 oase lungi: tibia şi peroneul. Fiind Este o articulaţie plană.
oase lungi vor prezenta o epifiză proximală, o diafiză şi o epifiză distală.
Vom prezenta ca şi la antebraţ cele 2 oase prin comparaţie. I. SUPRAFEŢELE ARTICULARE
Epifiza superioară a tibiei este o masă voluminoasă alungită în sens Sunt reprezentate de faţa internă a capului fibulei respectiv de de o
transversal ce prezintă 2 condili: condilul lateral (condylus lateralis) şi condi- feţişoară plană situată pe partea superioară a condilului lateral al tibiei.
lul medial (condylus medialis). Faţa superioară a epifizei superioare sau Suprafeţele articulare sunt acoperite de cartilaj hialin.
374 375
II. MIJLOACELE DE UNIRE formează ligamentul transvers inferior. Ligamentul trece din-
Sunt reprezentate printr-o capsulă întărită de 2 ligamente. colo de marginile oaselor şi formează o parte din suprafaţa
a. Capsula articulară (capsula articularis) se inseră pe marginile articulară pentru talus.
suprafeţelor articulare. c. Sinoviala reprezintă un diverticul al sinovialei de la nivelul articulaţiei
b. Ligamentele sunt reprezentate de : talocrurale.
b1) Ligamentul anterior al capului fibulei (lig. capitis fibulae ante-
rius). Este situat între condilul lateral al tibiei şi partea anterioară 3. MEMBRANA INTEROSOASĂ CRURALĂ (membrana interossea cruris)
a capului fibulei. Are o direcţie orizontală fiind foarte rezistent. Împreună cu tibia şi peroneul împarte gamba într-o lojă anterioară şi
b2) Ligamentul posterior al capului fibulei (lig. capitis fibulae pos- o lojă posterioară. Este formată din fascicule orientate oblic în jos şi în
terius). Este situat între partea posterioară a capului fibulei şi afară, de la tibie la peroneu. Se inseră pe marginile interosoase ale celor
partea posterioară a condilului lateral al tibiei. Are o direcţie 2 oase şi serveşte ca suport pentru inserţii musculare. Prezintă în partea
oblică fiind mai puţin rezistent. superioară un orificiu prin care trec vasele tibiale anterioare în timp ce
c. Sinoviala tapetează suprafaţa interioară a capsulei. Uneori comunică în partea inferioară prezintă o deschidere pentru trecerea ramurii perfo-
cu sinoviala articulaţiei genunchiului. rante a arterei fibulare.
2. SINDESMOZA TIBIOFIBULARĂ (syndesmosis tibiofibularis) III. MUŞCHII

Este tot o artrodie. Muşchii gambei se împart în 3 regiuni. Grupul anterior cuprinde 4
muşchi: tibial anterior, extensor lung al halucelui, extensor lung al dege-
I. SUPRAFEŢELE ARTICULARE telor şi peronierul al treilea.
Sunt reprezentate de incizura fibulară de pe tibie, respectiv de o Grupul lateral include muşchii lung şi scurt peronier.
feţişoară plană de pe faţa medială a maleolei laterale de pe fibulă. Muşchii regiunii posterioare sunt dispuşi în două planuri.
Planul superficial este format din muşchiul triceps sural şi muşchiul
II. MIJLOACELE DE UNIRE plantar. Muşchiul triceps sural cuprinde două componente diferite după
Sunt reprezentate de o capsulă întărită de 2 ligamente. structură şi funcţie. Muşchiul solear are fibre scurte şi este uniarticular.
a. Capsula articulară (capsula articularis). Nu are caracteristici deose- Gastrocnemianul este biarticular şi are fibre mai lungi
bite, fiind întărită de 2 ligamente. Planul profund cuprinde 4 muşchi: muşchiul popliteu, muşchiul flexor
b. Ligamentele sunt în număr de două. lung al degetelor, muşchiul tibial posterior şi muşchiul flexor lung al halu-
b1) Ligamentul tibiofibular anterior (lig. tibiofibulare anterius). Este celui (vezi capitolul de miologie).
situat între marginea anterioară a feţişoarei tibiale la marginea
corespunzătoare a maleolei fibulare. Are o direcţie oblică.
b2) Ligamentul tibiofibular posterior (lig. tibiofibulare posterius).
Este situat între partea posterioară a maleolei fibulare şi mar-
ginea posterioară a feţişoarei tibiale. Porţiunea sa profundă
376 377
4.7. PICIORUL 1
Piciorul reprezintă după coapsă şi gambă a 3-a pârghie principală a mem-

brului inferior. Articulaţiile sale multiple şi diferit concepute se împart în:
1. Articulaţia talocrurală sau a gâtului piciorului;
2. Articulaţiile intertarsiene;
3. Articulaţiile tarsometatarsiene;
4. Articulaţiile intermetatarsiene;
5. Articulaţiile degetelor.
Aceste articulaţii îndeplinesc o funcţie dublă. O primă funcţie este de 2
orientare a piciorului aşa încât talpa stă corect pe sol indiferent de poziţia
membrului inferior şi de gradul de înclinare al solului. O altă funcţie este 3
cea de modificare a formei şi a curburii arcurilor piciorului care permite
piciorului să se adapteze neregularităţilor de pe sol. Ele interpun astfel
un dispozitiv de absorţie a şocului între pământ şi greutatea suportată de Figura 62: Axul articulaţiei talocrurale (după Markus Voll)
picior şi dau o mai mare elasticitate şi supleţe paşilor.
1.Linia anatomică a piciorului; 2. Axul proximal al benzii tibiei; 3. Axul distal al benzii tibiei
Epifiza inferioară a fibulei prezintă o proeminenţă turtită numită

1. ARTICULAŢIA TALOCRURALĂ maleola laterală. Ea coboară mai mult decât maleola medială. Maleola
A. TALOCRURALIS articulară prezintă o feţişoară articulară pentru tibie şi talus.
• o suprafaţă inferioară reprezentată de faţa superioară a talusului.
Este o trohleoartroză sau ginglym caracterizată prin mişcări de flexie Faţa superioară a talusului este în cea mai mare parte articulară. Ea
plantară-flexie dorsală. prezintă trohleea talusului (trochlea tali) prelungită medial cu feţişoara
maleolară medială şi lateral cu feţişoara maleolară laterală. Trohleea talu-
I SUPRAFEŢELE ARTICULARE sului prezintă un şanţ anteroposterior, două margini şi 2 povârnişuri. Şanţul
Sunt reprezentate de: nu este situat strict în plan sagital ci se îndreaptă oblic anterior şi lateral.
• o structură superioară comparabilă cu o scoabă formată de Trohleea este mai largă în partea anterioară decât în cea posterioară.
extremităţile inferioare ale tibiei şi fibulei.
Epifiza inferioară a tibiei prezintă o faţă articulară inferioară (facies ar- II MIJLOACELE DE UNIRE
ticularis inferior) brăzdată de o creastă anteroposterioară ce o împarte în 2 Sunt reprezentate de o capsulă întărită de ligamente.
feţişoare. Atât creasta cât şi feţişoarele răspund trohleei talusului cu care se a. Capsula articulară (capsula articularis). Este laxă şi rezistentă în
articulează. Faţa medială se prelungeşte cu un proces puternic numit maleola partea anterioară şi în cea posterioară, subţire şi strânsă pe laturi.
medială (malleolus medialis). Maleola prezintă o faţă articulară pentru talus. Se inseră la periferia cartilajului articular.
378 379
b. Ligamentele sunt reprezentate de:

b1) Ligamentul colateral lateral. Pleacă de pe maleola laterală spre
2. ARTICULAŢIILE INTERTARSIENE
oasele tarsiene învecinate având formă de evantai. Este alcătuit ARTICULATIONES INTERTARSAE
din trei fascicule, 2 ataşate inferior la talus şi unul la calcaneu.
Ligamentul talofibular anterior (lig. talofibulare anterius) este ataşat Cele 7 oase ale tarsului formează între ele următoarele 7 articulaţii:
de marginea anterioară a maleolei fibulare. De aici se îndreaptă oblic infe- 1. Subtalară;
rior şi anterior pentru a se insera pe talus, între feţişoara articulară laterală 2. Talocalcaneonaviculară;
şi deschiderea sinus tarsi. 3. Calcaneocuboidiană;
Ligamentul talofibular posterior (lig. talofibulare posterius) se 4. Cuneonaviculară;
îndreaptă oblic inferior şi posterior pentru a se insera într-o fosă profundă 5. Cuboidonaviculară;
de pe suprafaţa medială a calcaneului. Este situat profund fiind acoperit 6. Intercuneeană;
de tendoanele muşchilor peronieri. 7. Cuneocuboidiană.
Ligamentul calcaneofibular (lig. calcaneofibulare) se inseră pe vârful
maleolei laterale. De aici se îndreaptă inferior şi posterior spre inserţia de 2.1. ARTICULATIA SUBTALARĂ (articulatio subtalaris; talocalcaneană
pe faţa laterală a calcaneului. posterioară)
b2) Ligamentul colateral medial. Este format din 2 straturi de fibre: Este o articulaţie de tip elipsoid. Uneşte talusul de calcaneu prin inter-
superficiale şi profunde. mediul feţişoarelor articulare posterioare.
Fibrele superficiale, largi şi de formă triunghiulară constituie ligamen-
tul deltoidian (lig. deltoideum). De pe originea sa pe maleola medială se I. SUPRAFEŢELE ARTICULARE
răsfrânge în afară răspândindu-se pe oasele tarsiene. De partea calcaneului găsim feţişoara talară posterioară. Ea este convexă
Fibrele profunde formează 2 benzi talotibiale: ligamentul talotibial an- de-a lungul axului mare al său şi plană sau puţin concavă de-a lungul celor-
terior şi ligamentul talotibial posterior. lalte axe. Aşadar ea poate fi comparată cu un segment de cilindru plin cu
Ligamentul talotibial anterior se îndreaptă oblic inferior şi anterior axele sale îndreptate posteroanterior, lateromedial şi superoinferior.
pentru a se ataşa porţiunii mediale a colului calcaneului. De partea talusului găsim feţişoara calcaneană posterioară, care are
Ligamentul talotibial posterior se îndreaptă oblic inferior şi posterior pen- de asemenea formă cilindrică cu axe similare, doar că suprafaţa cilindrului
tru a se insera într-o fosă profundă de pe suprafaţa medială a calcaneului. talar este concavă în timp ce aceea a cilindrului calcanean este convexă.
c. Sinoviala tapetează faţa profundă a stratului fibros. Formează 2 Suprafeţele articulare sunt acoperite de cartilaj hialin.
funduri de sac, unul anterior şi altul posterior. II. MIJLOACELE DE UNIRE
a. Capsula (capsula articularis) este formată dintr-un strat extern fibros
şi unul intern sinovial. Se inseră la periferia suprafeţelor articulare
fiind întărită de 3 ligamente.
b. Ligamentele în număr de 3 sunt scurte şi puternice fiind supuse la
stresuri severe în timpul mersului, săritului şi fugitului.
380 381
b1) Ligamentul talocalcanean interosos (lig.talocalcaneum interos- Faţa inferioară a talusului prezintă faţa calcaneană anterioară (facies
seum) reprezintă principalul ligament al articulaţiei. Este format articularis calcanea anterior) şi faţa calcaneană mijlocie (facies articularis
din două benzi îngroşate şi patrulatere ce ocupă sinus tarsi. calcanea media).
Banda anterioară este ataşată porţiunii profunde a sinusului tarsi. Calcaneul prezintă pe faţa sa superioară ca suprafeţe articulare 2
Fibrele sale dense, albe şi sidefii se îndreaptă oblic superior, anterior şi feţişoare articulare, feţişoara talară anterioară (facies articularis talaris an-
lateral, pentru a se insera în sinus tali pe suprafaţa inferioară a colului as- terior) şi feţişoara talară mijlocie (facies articularis talaris media).
tragalian şi imediat posterior de marginea feţişoarei articulare a capului. Navicularul prezintă ca suprafaţă articulară faţa sa posterioară.
Banda posterioară situată posterior de banda anterioară este ataşată de
podeaua sinus tarsi imediat în faţa feţişoarei sale articulare superioare. Fibrele II MIJLOACELE DE UNIRE
sale îngroşate se îndreaptă oblic superior, posterior şi lateral pentru a se fixa Sunt reprezentate de o capsulă întărită de ligamente.
pe acoperişul sinus tali, imediat în faţa suprafeţei posterioare a talusului. a. Capsula articulară (capsula articularis) este subţire şi este formată
Ligamentul interosos asigură articulaţiei un grad apreciabil de solidi- dintr-un strat extern fibros şi unul intern sinovial. Se inseră la mar-
tate şi elasticitate favorizând actul locomoţiei. El ocupă o poziţie centrală ginea suprafeţelor articulare.
fiind situat în prelungirea axului piciorului, aşa încât este supus răsucirilor b. Ligamentele întăresc capsula. Sunt reprezentate de:
şi întinderilor puternice. b1) Ligamentul calcaneonavicular plantar (lig. calcaneonaviculare
b2) Ligamentul talocalcanean lateral (lig. talocalcaneum laterale) plantare). Este un ligament gros şi rezistent situat în spaţiul tri-
se desprinde de pe tuberculul lateral astragalian, se îndreaptă unghiular delimitat de sustentaculum tali şi navicular. Pe acest
oblic inferior şi posterior şi se ataşează pe suprafaţa laterală a ligament se sprijină capul talusului. În felul acesta greutatea
calcaneului. corpului se transmite ligamentului şi prin intermediul acestuia
b3) Ligamentul talocalcanean medial (lig. talocalcaneum mediale) bolţii plantare. Dacă ligamentul se relaxează bolta plantară se
este o bandă scurtă şi subţire ce se întinde între tuberculul me- micşorează putând merge până la dispariţia sa, situaţie în care
dial al procesului posterior al talusului şi sustentaculum tali. vorbim de piciorul plat.
c. Sinoviala reprezintă stratul intern al capsulei. b2) Ligamentul talocalcanean interosos (lig. talocalcaneum inter-
osseum) întăreşte capsula prin banda sa anterioară. Ligamentul
2.2 ARTICULAŢIA TALOCALCANEONAVICULARĂ (articulatio talocalca- a fost descris la articulaţia subtalară.
neo navicularis) b3) Ligamentul talonavicular (lig. talonaviculare) este situat între
Este o articulaţie de tip sferoidal. partea dorsală a colului talusului şi faţa superioară a navicularului.
b4) Ligamentul bifurcat (lig. bifurcatum) este format din 2 ra-
I SUPRAFEŢELE ARTICULARE muri divergente, medială şi laterală. De la originea comună de
Sunt reprezentate da capul şi faţa inferioară a talusului, faţa superioară pe partea anterioară a feţei superioare a calcaneului ramura
a calcaneului şi faţa posterioară a navicularului. medială se fixează pe faţa superioară şi laterală a navicularu-
Capul talusului este o proeminenţă rotunjită ce prezintă faţa articulară lui, în timp ce ramura laterală se prinde pe partea superioară şi
naviculară (facies articularis navicularis). medială a cuboidului. În fapt doar porţiunea medială a acestui
ligament ţine de articulaţia talocalcaneonaviculară.
382 383
c. Sinoviala reprezintă stratul intern al capsulei. 2.4.ARTICULAŢIA CUNEONAVICULARĂ (articulatio cuneonavicularis)

Este o articulaţie plană.
2.3. ARTICULAŢIA CALCANEOCUBOIDIANĂ (articulatio calcaneocuboi-
dea) I. SUPRAFEŢELE ARTICULARE
Este o articulaţie în şa. Sunt reprezentate de feţişoarele articulare de pe faţa anterioară a
osului navicular respectiv de feţişoarele de pe faţa posterioară a celor 3
I SUPRAFEŢELE ARTICULARE cuneiforme.
Sunt reprezentate de faţa anterioară a calcaneului şi faţa posterioară Navicularul prezintă pe faţa sa anterioară 3 feţişoare destinate
a cuboidului. articulaţiei cu cele 3 cuneiforme.
Faţa anterioară a calcaneului este concavă de sus în jos şi convexă Cuneiformele se articulează posterior prin 3 feţişoare triunghiulare cu
transversal. Are formă triunghiulară. feţişoarele de pe faţa anterioară a navicularului.
Faţa posterioară a cuboidului este convexă de sus în jos şi concavă în
sens transversal. II. MIJLOACELE DE UNIRE
Suprafeţele articulare sunt acoperite de cartilaj hialin. Sunt reprezentate de o capsulă întărită de ligamente.
a. Capsula articulară (capsula articularis) prezintă un strat fibros tap-
II MIJLOACELE DE UNIRE etat la interior de membrana sinovială.
Sunt reprezentate de o capsulă întărită de două ligamente. b. Ligamentele sunt reprezentate de:
a. Capsula articulară (capsula articularis) este alcătuită dintr-un strat ex- b1) Ligamentele cuneonaviculare plantare (lig. cuneonavicularia
tern fibros şi unul intern sinovial. Se inseră la periferia suprafeţelor plantaria.) Sunt în număr de 3 fiind situate între faţa plantară a na-
articulare. vicularului şi feţele plantare ale cuneiformelor.
b. Ligamentele întăresc capsula articulară. Sunt în număr de două. b2) Ligamentele cuneonaviculare dorsale (lig. cuneonavicularia dorsalia)
b1) Ligamentul mare plantar este situat între faţa inferioară a sunt de asemenea în număr de 3, fiind situate între partea dorsală a
calcaneului şi baza ultimilor metatarsieni. Prezintă o porţiune navicularului şi partea corespunzătoare a fiecărui cuneiform.
superficială, ligamentul plantar lung (lig. plantare longum) şi o c. Membrana sinovială tapetează faţa internă a capsulei. Ea
porţiune profundă ligamentul calcaneocuboidian plantar (lig. trimite prelungiri spre articulaţiile intercuneene şi articulaţia
calcaneocuboideum plantare). Ligamentul plantar lung serveşte cuneocuboidiană.
la menţinerea bolţii longitudinale a piciorului. Este mai strâmt şi
mai lung decât ligamentul calcaneocuboidian plantar. 2.5. ARTICULAŢIA CUBOIDEONAVICULARĂ
b2) Ligamentul bifurcat (lig. bifurcatum) întăreşte capsula doar
prin porţiunea sa laterală, ligamentul calcaneocuboidian. I SUPRAFEŢELE ARTICULARE
c. Sinoviala reprezintă stratul intern al capsulei. Ea nu comunică cu Sunt reprezentate de faţa laterală a navicularului, pe care se găseşte o
articulaţiile învecinate. feţişoară articulară respectiv de feţişoarea articulară de pe faţa medială a
cuboidului. Suprafeţele osoase sunt acoperite de cartilaj hialin.
384 385
II. MIJLOACELE DE UNIRE II. MIJLOACELE DE UNIRE

Sunt reprezentate de ligamentul cuboideonavicular plantar (lig. Sunt reprezentate de o capsulă întărită de ligamente.
cuboideonaviculare plantare) respectiv de ligamentul cuboideonavicular a. Capsula articulară (capsula articularis) se continuă cu capsulele
dorsal (lig. cuboideonaviculare dorsale). articulaţiilor intercuneene.
2.6. ARTICULAŢIILE INTERCUNEENE b1) Ligamentul cuneocuboidian dorsal (lig. cuneocuboideum dor-
Sunt articulaţii plane. sale);
b2) Ligamentul cuneocuboidian interosos (lig. cuneocuboideum
I. SUPRAFEŢELE ARTICULARE interosseum;)
Sunt reprezentate de feţele adiacente ale cuneiformelor. b3) Ligamentul cuneocuboidian plantar (lig. cuneocuboideum
plantare).
II. MIJLOACELE DE UNIRE c. Sinoviala reprezintă o prelungire a sinovialei cuneonaviculare.
a. Capsula articulară (capsula articularis) se continuă cu capsula
articulaţiei cuneocuboidiene. 3. ARTICULAŢIILE TARSOMETATARSIENE
Sunt articulaţii plane, în număr de 3: articulaţia medială, intermediară
b1) Ligamentele intercuneiforme dorsale (lig. intercuneiforma dor-
şi laterală. Unesc cuboidul şi cele 3 cuneiforme cu bazele celor 5 metatar-
salia) .Sunt în număr de două.
siene. Împreună sunt cunoscute sub numele de articulaţia lui Lisfranc.
b2) Ligamentele intercuneiforme interosoase (lig. intercunei-
formia interossea). Sunt în număr de două.
b3) Ligamentele intercuneiforme plantare (lig. intercuneiformia
Primul metatarsian corespunde primului cuneiform. Alcătuiesc
plantaria). Sunt de asemenea în număr de două.
împreună articulaţia medială.
c. Sinoviala reprezintă de fapt o prelungire a sinovialei cuneonavicu-
Al doilea metatarsian corespunde celor 3 cuneiforme.
lare.
Al treilea metatarsian corespunde celui de-al 3-lea cuneiform.
2.7. ARTICULAŢIA CUNEOCUBOIDIANĂ Alcătuiesc împreună articulaţia intermediară.
Este o articulaţie plană. Al patrulea metatarsian corespunde cuboidului.
Al cincilea metatarsian corespunde cuboidului. Alcătuiesc împreună
I. SUPRAFEŢELE ARTICULARE articulaţia laterală.
Sunt reprezentate de feţele adiacente ale cuboidului şi a celui de-al Între suprafeţele articulare se delimitează interlinia articulară cu formă
treilea cuneiform. neregulată, aproximativ curbă cu concavitatea înapoi şi înăuntru.

386 387
a. Capsula articulară (capsula articularis). Capsulele celor 3 articulaţii b. Ligamentele sunt reprezentate de:
sunt reprezentate de un strat extern fibros tapetat la interior de b1) Ligamentele metatarsiene dorsale (lig. metatarsea dorsalia) în
sinovială. număr de 3 situate la periferia articulaţiilor.
b. Ligamentele sunt reprezentate de: b2) Ligamentele metatarsiene plantare (lig. metatarsea plantaria) în
b1) Ligamentele tarsometatarsiene dorsale (lig. tarsometatarsea număr de 3 situate la periferia articulaţiilor.
dorsalia) unesc cuboidul şi cuneiformele cu metatarsienele, la b3) Ligamentele metatarsiene interosoase (lig. metatarsea interos-
nivelul feţelor lor dorsale. sea) în număr de 3 situate între oase.
b2) Ligamentele tarsometatarsiene plantare (lig, tarsometatarsea Capetele metatarsienelor sunt unite prin ligamentul metatarsian
plantaria), în număr de 5 leagă ultimul rând al tarsului cu cei 5 transvers profund.
metatarsieni. c. Sinoviala. Fiecare articulaţie intermetatarsiană are câte o mică
b3) Ligamentele cuneometatarsiene interosoase (lig. cuneometa- sinovială care provine din articulaţia tarsometatarsiană.
tarsea interossea) sunt în număr de 3: medial, mijlociu şi lateral
Ligamentul interosos medial uneşte primul cuneiform cu metatar-
sianul II. 5. ARTICULAŢIILE DEGETELOR
Ligamentul interosos mijlociu uneşte cuneiformele II şi III cu metatar- ARTICULATIONES DIGITORUM PEDIS
sienele II şi III.
Ligamentul interosos lateral uneşte cuneiformul III cu metatarsianul III. Se subîmpart în articulaţii ale metatarsienelor cu falangele şi în
c. Sinoviala. Cele 3 articulaţii au sinovialele separate prin ligamentele articulaţii interfalangiene.
interosoase.
5.1 ARTICULAŢIILE METATARSOFALANGIENE (articulationes metatar-
sopha langeae)
4. ARTICULAŢIILE INTERMETATARSIENE Sunt articulaţii elipsoide.
Sunt reprezentate de 3 articulaţii plane, ţinând cont că de obicei primul I. SUPRAFEŢELE ARTICULARE
metatarsian nu se uneşte cu cel de-al doilea. Sunt reprezentate de capul metatarsianului respectiv cavitatea scobită
a falangei corespunzătoare.
I SUPRAFEŢELE ARTICULARE II. MIJLOACELE DE UNIRE
Sunt reprezentate de feţişoarele articulare adiacente situate la baza Sunt reprezentate de o capsulă întărită de ligamente.
metatarsienelor. a. Capsula articulară (capsula articularis) este laxă.
II MIJLOACELE DE UNIRE b. Ligamentele sunt reprezentate de:
Sunt reprezentate de capsulele celor 3 articulaţii întărite de liga- b1) Ligamentele colaterale (lig. collateralia). Sunt în număr de
mente. două.
a. Capsula articulară (capsula articularis) este formată dintr-un strat b2) Ligamentele plantare (lig. plantaria). Sunt formaţiuni fibrocar-
extern fibros şi unul intern sinovial. tilaginoase rezistente.
388 389
b3) Ligamentul metatarsian transvers profund (lig. metatarseum de absorbţie a şocului între pământ şi greutatea suportată de picior şi dau
transversum profundum) Leagă capetele metatarsienelor. o mai mare elasticitate şi supleţe paşilor.
c. Sinoviala. Tapetează faţa internă a articulaţiilor. Există o sinovială Flexia (flexia dorsală) este mişcarea prin care faţa dorsală a piciorului
pentru fiecare articulaţie. se apropie de faţa anterioară a gambei.
Extensia (flexia plantară) este mişcarea inversă prin care faţa dorsală a
5.2. ARTICULAŢIILE INTERFALANGIENE (articulationes interphalange- piciorului se îndepărtează de faţa anterioară a gambei.
ae pedis)
Sunt articulaţii de tip ginglim.
Sunt reprezentate de trohleea falangei proximale, cavitatea de
recepţie de pe falanga medie, trohleea falangei medii şi de cavitatea de
recepţie de pe falanga distală.

a. Capsula articulară (capsula articularis) este întărită de ligamente.
Fiecare articulaţie posedă o capsulă.
b1) Ligamentul plantar (lig. plantare)
b2) Ligamentele colaterale (lig. collateralia.) Sunt în număr de
două.
c. Sinoviala tapetează suprafaţa interioară a capsulei trimiţând câte un Figura 63: Amplitudinea flexiei şi a extensiei de la nivelul piciorului (după Markus Voll)
fund de sac plantar. Mişcările de flexie şi de extensie se realizează în special din articulaţia
gleznei, dar în mică măsură intervin şi celelalte articulaţii. În aceste mişcări
IV. BIOMECANICĂ talusul se solidarizează cu oasele tarsului.
La nivelul piciorului se pot efectua mişcări de flexie (flexie dorsală), Amplitudinea totală a mişcării de flexie extensie este de 70° din care
extensie (flexie plantară), abducţie, adducţie, circumducţie, supinaţie şi 25° revin flexiei şi 45° de grade revin extensiei.
pronaţie. Toate au ca punct de plecare poziţia în care faţa dorsală a pici- Abducţia este mişcarea prin care halucele se îndepărtează de planul
orului face un unghi drept cu gamba. mediosagital al corpului.
Articulaţiile orientează piciorul astfel încât talpa stă corect pe sol in-
Adducţia este mişcarea inversă prin care halucele se apropie de planul
diferent de poziţia membrului inferior şi de înclinarea solului. Secundar
mediosagital al corpului. Mişcările se produc între talus şi celelalte oase
ele modifică forma şi curburile arcurilor piciorului aşa încât piciorul se
ale piciorului.
poate adapta neregularităţilor de pe sol. Ele interpun astfel un dispozitiv
390 391
Gradul total al acestor mişcări când ele se petrec exclusiv la nivelul Abducţia se însoţeşte de pronaţie şi de flexie. Aceste 3 mişcări sunt
piciorului este cuprins între 35° şi 45°. caracteristice poziţiei de eversiune.
Circumducţia este mişcarea prin care vârful halucelui descrie un cerc. Dacă flexia este anulată de extensia articulaţiei tibiotalare apare
Ea rezultă prin sumaţia mişcărilor precedente. poziţia de talipes valgus.
În orice situaţie mişcările degetelor picioarelor în plan orizontal pot fi Adducţia nu poate fi niciodată asociată cu pronaţia după cum nici
obţinute prin rotaţia laterală sau medială a piciorului cu genunchiul flectat abducţia nu poate fi asociată cu supinaţia.
Mişcările piciorului nu se produc în mod egal şi simultan în toate
sau prin rotaţia întregului membru inferior cu genunchiul extins.
articulaţiile sale.
Pronaţia este mişcarea prin care marginea laterală a piciorului se ridică
La nivelul articulaţiei talocrurale se produc mişcări de flexie dorsală re-
de pe sol aşa încât planta priveşte în afară. spectiv de flexie plantară. Axul mişcării este unul transversal ce trece prin
Supinaţia este mişcarea inversă prin care marginea medială a piciorului vârful celor două maleole. Amplitudinea acestor mişcări este de aproxi-
este ridicată de pe sol, aşa încât planta priveşte spre planul mediosagital. mativ 70°.
Flexia plantară este limitată prin întinderea fasciculelor anterioare ale
ligamentelor colateral medial şi colateral lateral.
Flexia dorsală este limitată prin întinderea fasciculelor posterioare ale
ligamentelor colaterale şi a tendonului lui Ahile.
Articulaţiile subtalară, talocalcaneonaviculară şi calcaneocuboidiană
ce ţin de articulaţiile intertarsiene deşi posedă fiecare individualitate
anatomică îşi execută mişcările în jurul unui ax comun oblic înapoi în jos şi
în afară. În jurul acestui ax se petrec mişcările de inversiune sau răsturnare
înăuntru respectiv eversiune sau răsturnare în afară.
Aşa cum vedem în următoarea figură, inversiunea rezultă din combina-
rea mişcărilor de adducţie, supinaţie şi extensie în timp ce eversiunea din
combinarea mişcărilor de abducţie, pronaţie şi flexie.
Figura 64: Amplitudinea mişcărilor de pronaţie (30°) şi supinaţie (60°) (după Markus Voll) La nivelul articulaţiilor tarsometatarsiene se produc exclusiv mişcări
Amplitudinea medie a supinaţiei este de 52°. de alunecare.
Mişcările de abducţie, adducţie şi de rotaţie nu se petrec exclusiv în Asemănător articulaţiile intermetatarsiene permit doar mişcări limi-
articulaţia piciorului. tate de alunecare.
Adducţia este însoţită de supinaţie şi într-o mică măsură de extensie. Articulaţiile metatarsofalangiene sunt articulaţii cu 3 grade de libertate.
Aceste 3 componente sunt caracteristice poziţiei de răsturnare (inversiune). Ele permit mişcări asemănătoare cu cele de la articulaţiile corespunzătoare
Dacă extensia piciorului este anulată de flexia articulaţiei tibiotalare poziţia de la mână, dar mult mai limitate. Flexia însoţită de obicei de adducţie
piciorului este cunoscută drept talipes varus (talipes= strâmb, deformat). este mai amplă decât extensia. Mişcările de flexie-extensie sunt mai libere
Dacă rotaţia laterală a genunchiului este compensată de adducţia pici- între falangele proximale şi mijlocii decât între cele mijlocii şi distale.
orului atunci se produce mişcarea de supinaţie pură.
392 393
4.8. BOLTA PLANTARĂ

Este o structură arhitectonică ce combină toate elemetele piciorului,
articulaţii, ligamente şi muşchi, într-un sistem unitar. Datorită modificărilor
curburilor sale şi a elasticităţii sale bolta se poate adapta denivelărilor de
pe sol şi poate transmite acestuia forţele exercitate de greutatea cor-
pului. Bolta acţionează ca un absorbant de şoc esenţial pentru flexibili-
Figura 65: Amplitudinea mişcărilor de eversiune (10°) şi inversiune (20°) (după Markus Voll) tatea mersului. Orice condiţie patologică apărută, care exagerează sau
Mişcările de abducţie, adducţie şi rotaţie sunt considerate ca mişcări aplatizează curburile sale afectează sprijinul corpului pe sol, alergarea,
accesorii. mersul sau menţinerea poziţiei de ortostatism.
Mişcările degetelor sunt realizate de către muşchii lungi şi scurţi ai de- Văzută în întregime ea poate fi comparată cu o boltă suportată de 3
getelor. Singur halucele poate executa mişcări independente şi cu foţă arcuri. Bolta se sprijină pe sol în 3 puncte A, B şi C, situate în unghiurile
mai mare având la dispoziţie pe lângă câte un flexor şi un extensor scurt unui triunghi echilateral (figura 67 şi 68). Între două puncte de sprijin ap-
şi câte unul lung. ropiate AB, BC sau CA se întinde un arc ce constituie una din părţile bolţii.
Greutatea bolţii este aplicată în vârful său şi repartizată în punctele A şi B
cunoscute drept piloni de sprijin ai arcului prin stâlpii de sprijin.
Figura 66: Amplitudinea flexiei şi a extensiei de la nivelul halucelui (după Markus Voll)
Figura 67: Arcurile boltei plantare (după Kapandji)
Halucele situat în prelungirea marginii mediale a piciorului este princi-
palul element de desprindere. În faza finală a desprinderii de sol halucele Punctele de sprijin sint reprezentate de capul metatarsianului I (A),
susţine singur întreaga greutate a corpului. capul metatarsianului V (B) şi tuberculii posterolateral şi medial al calcaneu-
lui (C). Fiecare punct de sprijin participă în mod egal la sprijinul a două arcuri
adiacente. Între punctele A şi B se întinde arcul AB care este cel mai scurt şi
394 395
cel mai jos. Între punctele laterale B şi C se întinde arcul lateral de lungime şi Trabeculele plecate din cortexul suprafeţei posterioare a tibiei se
înălţime intermediare. În sfârşit între punctele B şi C se întinde arcul medial îndreaptă oblic inferior şi anterior, traversează colul şi capul astragalului,
cel mai lung, mai înalt şi mai important în susţinerea corpului şi în mişcare. navicularul şi povârnişul anterior format din cuneiformul medial şi
metatars.
Arcul medial îşi menţine concavitatea sa doar cu ajutorul muşchilor şi
a ligamentelor.
O serie de ligamente plantare unesc aceste 5 oase: cuneometatarsian,
cuneonavicular, plantar calcaneonavicular şi talocalcanean. Ele rezistă
stresurilor violente, de scurtă durată.
Muşchiul tibial posterior acoperă o parte din arcul medial aproape de
vârful său. Scurtarea muşchiului este asociată cu o schimbare de direcţie a
navicularului aşa încât povârnişul anterior al arcului este coborât.
Muşchiul peronier lung acţionează de asemenea pe arcul medial ac-
centuându-i curbura.
Muşchiul flexor lung al halucelui acoperă cea mai mare parte a arcului
Figura 68: Arcurile boltei plantare (după Kapandji)
medial şi are astfel o influenţă puternică asupra curburii sale. În această
Arcul plantar medial nu intră în contact cu suprafaţa de sprijin a plan- acţiune este ajutat de muşchiul flexor lung al degetelor.
tei. Este arcul de mişcare. Între suportul său anterior (A) şi cel posterior Muşchiul abductor lung al halucelui se întinde pe întregul arc medial.
(C) se găsesc situate următoarele 5 oase: Extensorul lung al halucelui şi tibialul anterior reduc curbura şi
• metatarsianul I, care atinge solul doar prin capul său; aplatizează arcul medial.
• cuneiformul medial, situat complet pe sol; Arcul lateral longitudinal reprezintă arcul de sprijin. Este format din 3
• navicularul, situat la 15-18 cm de sol, ce reprezintă bolta arcului; oase: calcaneu, cuboid şi metatarsianul 5.
• talusul, care recepţionează toate forţele de la nivelul membrului Arcurile longitudinale sunt unite prin arcuri transversale mai înalte
inferior şi le transmite bolţii piciorului; posterior şi mai turtite anterior.
• calcaneul, care este în contact cu solul doar prin extremitatea sa Aponevroza plantară care uneşte punctele de sprijin ale bolţii, extremi-
posterioară. tatea posterioară a calcaneului şi capetele metatarsienilor nu permite pilo-
Transmisia forţelor mecanice este reflectată în direcţia arcurilor tra- nilor bolţii să se depărteze. Dacă se secţionează experimental aponevroza
beculare. plantară bolta se prăbuşeşte. Traumatismele piciorului includ o patologie
Trabeculele plecate din corticala suprafeţei anterioare a tibiei se bogată reprezentată de plăgi, contuzii, luxaţii, entorse şi fracturi.
îndreaptă oblic inferior şi posterior prin povârnişul posterior al arcului.
Ele traversează corpul talusului şi trec în calcaneu pentru a întări suportul
posterior al arcului.
396 397
Capitolul III VASCULARIZAŢIA ŞI INERVAŢIA MEMBRELOR
BIBLIOGRAFIE
Aldescu, C. Neuroradiodiagnostic, volumul I, pp 22-45, 56-76, Editura
Junimea, Iaşi 1982.
Baciu, I. Fiziologie, ediţia a II-a revizuită, Editura Didactică şi pedagogică,
Bucureşti 1977.
Delmas, A. Rou, R. Mouvements du rachis. C. R. Ass, Anat. Imprimerie
Clermont Ferrant, Paris 1952.
Diaconescu, N. Veleanu, C. Klepp, H. J. Coloana vertebrală, Editura Me-
dicală, Bucureşti 1977.
Junghanns, H. Die Wirbelsaule, in Handbuch der Gesamten Umfall-
heilkunde, vol 2, Enke, ed. 2, pp 520-564, Stuttgart 1955.
Kamina I., Anatomie Clinique Malione, Paris, 2008.
Kapandji, J.A., The Phisiology of the joints, vol. I-II, Churchill Living-
stone, New York 1970.
Netter, F. Atlas der Anatomie des Menschen; 3 Aufgabe; Ed. Georg Thie-
me Verlag Stuttgart, New York, 2003, 2008.
Niculescu, V., Lazăr, E., Cioban, T. Elemente de osteologie, Editura Mir-
ton, Timişoara 1995.
Niculescu, V., Bolintineanu, S., Vaida, Monica, Niculescu, M. Oasele
capului, pp 1-92, Editura Mirton, Timişoara 2000.
Papilian, V. Anatomia omului, ediţia a V-a, volumul I Aparatul locomo-
tor, pp 7-176, Editura Didactică şi pedagogică,Bucureşti 1974.
Petricu, I. Voiculescu, I. C. Anatomia şi fiziologia omului, pp 94-111, Edi-
tura Medicală, Bucureşti 1959.
399
Horia Prundeanu APARATUL LOCOMOTOR
Prundeanu, H., Şargan Izabella, Prundeanu, A., Dressler, Octavia,

Brad, S., Epure, V., Băcean, A. Compendiu de biomecanică, Editura
Augusta, Editura Artpress, Timişoara 2009.
Prundeanu, H. Noţiuni de anatomie umană, pp 6-60, Editura Eurobit,
Timişoara 2001.
Prundeanu, H., Şargan, Izabella, Băcean, A., Epure, V. Noţiuni de osteo-
logie, Editura Artpress 2007.
Robacki, R. Anatomia funcţională a omului, vol I. Anatomia generală şi
aparatul locomotor, pp 159-318, Editura Scrisul românesc, Craiova
1985.
Seres Sturm, L., Niculescu, V. Matusz, P. Anatomie cervicoorofacială,
ediţia a III-a, volumul II, Anatomie funcţională, anatomie topografică,
pp 30-35, Editura Orizonturi universitare, Timişoara 1999.
Seres Sturm, L. Niculescu, V. Matusz, P. Anatomie cervico-oro-facială,
volumul I, Anatomie descriptivă, anatomie funcţională, pp. 9-53,
Editura Mirton, Timişoara 1995.
Testut, T. Traite d Anatomie humaine, ed. a 8-a, C. Doin, Paris 1948.
Voll, M., l Schünke, M. Prometheus Lern Atlas der Anatomie, Ed. Georg
Thieme Verlag Stuttgart, New York, 2005.
400

Carte Aparatul Locomotor BFKTR PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Carte Aparatul Locomotor BFKTR PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Horia Prundeanu

Izabella Şargan Vlad Epure

Izabella Şargan Vlad Epure

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

CapitoluI II. MIOLOGIE ....................................................................... 119

2.1. Definiţie ......................................................................................... 119

Capitolul III. VASCULARIZAŢIA ŞI INERVAŢIA MEMBRELOR ...... 203

3.1. Plexul brahial ............................................................................... 203

Capitolul IV. BIOMECANICĂ .............................................................249

4.1. Articulaţiile ...................................................................................249

curbura sacrococcigiană) mai puţin pronunţate cu convexitatea situată

Un alt suport transversal se găseşte la nivel lombar. În poziţie verticală

Vertebrele coccigiene sunt în număr de 4-5. Prin unirea lor se formează 1 1

Figura 3: Coloana vertebrală în întregime (după Voll)

A. Anterior: 1. Procese transversare; 2. Găuri sacrale pelvine; 3. Coccigele; 4. Sacrul;

Figura 5: Vertebra cervicală: normă superioară (A - după Voll, B - piesă muzeu)

II. VERTEBRELE TORACALE VERTEBRAE THORACICAE

9 : articulaţia cu procesul articular superior al axisului şi o faţă medială pe

Arcul anterior (arcus anterior atlantis) prezintă pe faţa sa anterioară

Figura 7: Vertebră lombară: normă superioară (A - după Voll, B - piesă muzeu) 8

regiunea toracală şi lombară. 1

Cavitatea toracică adăposteşte viscere deosebit de importante, cum

1. vertebre coccigiene; 2. Vârful; 3. Procesul transvers

B: 1. Procese spinoase; 2.Tubercul costal; 3. Unghi costal; 4. Proces transvers;

d) o bază (situată cranial) ce prezintă pe linia mediană scobitura jugula-

Coastele adevărate ( costae verae, sternale) se articulează cu sternul

Fiecare coastă prezintă o porţiune osoasă şi un cartilaj costal. Coastele

intermediul unei feţişoare articulare (facies articularis tuberculi cos- 

Figura 15: Coasta a 2-a: normă superioară (după Voll)

1. Tubercul; 2. Col; 3. Cap; 4. Tuberculul m. dinţat anterior

Centura scapulară este formată din scapulă şi din claviculă.

22 16 limita dintre torace şi gât, de o parte şi de cealaltă a sternului. Alcătuieşte

c) Marginea anterioară este convexă şi mai groasă înspre extremi- 9 

extremitatea medială şi convexă înspre extremitatea laterală,

comprima aceste elemente. 

Figura 18: A - Claviculă dreaptă - vedere superioară,

A: 1. Tubercul conoidian; 2. Faţa articulară sternală; 3. Extremitatea sternală;

B: 1. Extremitatea sternală; 2. Impresiunea ligamentului costoclavicular; 3. Şanţul m. subclavicular;

SCAPULA SCAPULA, OMOPLATUL

Figura 30: Scapula dreaptă - vedere anterioară (după Voll)

1. Incizura scalpulei; 2. Marginea superioară; 3. Unghiul superior; 4. Fosa subscapulară; 5. Marginea

13 1 2 3 a) Faţa anterioară (facies costalis) este concavă şi aplicată pe peretele

SCHELETUL PĂRŢII LIBERE A 18 19 1

– Scheletul braţului este format de humerus.

88 11 1 – Faţa posterioară (facies posterior) plană în porţiunea superioară

articulare. Porţiunea laterală de formă triunghiulară serveşte pen-

Prezintă un corp (diafiza) prismatic triunghiular şi 2 extremităţi sau  

a) Extremitatea superioară (epifiza proximală) este mai voluminoasă şi

CARPIENELE OSSA CARPI

Figura 34: Oasele carpiene (după Voll)

13 În rândul proximal dinspre lateral spre medial se găsesc următoarele

SEMILUNARUL OS LUNATUM TRAPEZUL OS TRAPEZIUM

e) Faţa laterală se articulează cu scafoidul şi trapezoidul. – o faţă anterioară uşor excavată;

Scheletul degetelor este alcătuit din 3 falange cu excepţia degetului mare

FALANGA I PHALANX PROXIMALIS; PROXIMALĂ

1. M. flexor ulnar al carpului; 2. M. extensor ulnar al carpului; 3. M. flexor superficial al degetelor;

Este prevăzută cu o extremitate distală având forma unei potcoave cu

CENTURA PELVIANĂ Orientare:

Axul pelvisului mic uneşte centrul planurilor strâmtorii superioare re-

Figura 43: Diametrele strâmtorii superioare a bazinului

1. Siametrul promonto-retropubian; 2. Siametrul transversal maxim;

FEŢE MARGINI UNGHIURI EXTREMITĂŢI PARTICU- 1 2 1

FEMURUL FEMUR Orientare:

Vertebrele coccigiene sunt în număr de 4-5. Prin unirea lor se formează 1 1

Figura 7: Vertebră lombară: normă superioară (A - după Voll, B - piesă muzeu) 8

regiunea toracală şi lombară. 1

intermediul unei feţişoare articulare (facies articularis tuberculi cos-

22 16 limita dintre torace şi gât, de o parte şi de cealaltă a sternului. Alcătuieşte

c) Marginea anterioară este convexă şi mai groasă înspre extremi- 9

comprima aceste elemente.

Prezintă un corp (diafiza) prismatic triunghiular şi 2 extremităţi sau

nelor I, II şi III, iar stâlpul anterolateral de capul metatarsienelor IV şi V.