EVALUAREA INTREPRINDERII

Goodwill-ul in evaluarea intreprinderii

Cuprins

1
 1.Prezentarea conceptului- scurt istoric……………………………….…..3
1.1Definirea conceptului.....................................................................................3
1.2Notiunea de goodwill......................................................................................5
1.3Terminonogie specifica ...............................................................................10

2.Distinctia dinre goodwill si alte active intangibile ale afacerii................11

2.1Determinarea superprofitului ....................................................................11
2.2Evaluarea pe baza de fond commercial( goodwill sau supraprofitul).....12

3.Prezemtarea metodelor de evaluare semnificative..................................13

3.1 Metode de calcul a goodwill-ului...............................................................14

4.Studii de caz.................................................................................................17

1.Prezentarea conceptului- scurt istoric

2
Pentru a estima goodwill-ul se porneşte de la superprofitul pe care îl poate genera o afacere.
Prntru prima dată tehnica de evaluare a a facerii bazată pe superprofit a fost folosită în SUA în 1920
pentru a estima valoarea activelor intangibile pierdute cu ocazia închiderii fabricilor de băuturi alcoolice
în urma aplicării legii psahibţtiei.
Ulterior în SUA cât şi în alte state s-au manifestat rezerve faţă de această metodă. Printre cauzele acestor
reţineri s-au numarat: neglijenţa aplicării metodei, indicatori şi rata de actualizare utilizată fără o analiză
fundamentală (de ex. în SUA se aplică superprofitului o rată de actualizare de două ori mai mare decât
activelor tangibile). În opinia mea, aceste rezereve au rămas şi la ora actuală, având în vedere că unele
metode de determinare a goodwill-ului sunt considerate empirice, nefundamentale ştiinţific, greu
controlabile şi nepermiţând particularizarea la afaceri evaluate. Totuşi mari firme din domeniul
producţiei distribuţiei, tehnologici informaţiei, continuă să-şi calculeze superprofitul obţinut din
expoatarea şi implicit goodwill-ul prin diferite tehnici, nu doar în scopul evaluării ci şi pentru a-si masura
performantele financiare şi a realiza previziuni. La ora actuală se poate spune că cea mai utilizată metodă
de cadrul a goodwill-ului este cea ce capitalizării superprofitului.
Utilitatea determinării goodwill-ului sa pus în evidenţă şi în cadrul analizelor financiare, care puteau fi
urmate de o evaluare a afacerii.
Astfel un foarte cunoscut indicator de analiză în perspective creditarii intreprinderii, utilizat mai ales în
SUA, ROIC(return on invested capital-Rentabilitatea capitalurilor investite este determinat intr-o
varianta, dupa lucrarea in considerare a goodwill-ului). Sa arătat în alt capital că ROIC se determină ca
raport între profitul operaţional net de impozit şi capitalurile investite(active imobilizate alături de nevoia
de fond de rulment). Trebuie precizat că fiind analiza istorică, este vorba de acea parte a goodwill-ului
înregistrat în contabilitate ca şi imobilizarea necorporată, în urma achiziţiei unei afaceri.1

1.1Definirea conceptului

Una dintre definiţiile regăsite mai fracvente în literature de specialitate este urmatoarea: un activ
necorporal care reprezintă valoarea forţei specifice a întreprinderii, de exemplu: legăturile comerciale şi
renumele. În aceeaşi lucreare se mai precizează că goodwill-ul apare înregistrat în contabilitate când o
întreprindere cumpară o alta întreprindere la un prêt mai mare decat valoarea contabila a celei din urma.
In alta lucrare goodwill-ul este definit drept un activ intangibil care reprezinta in mod normal surpusul
valorii unei intreprinderi fata de valoarea activelor sale tangibile.
Un alt punct de vedere potrivit caruia goodwill-ul poate fi considerat un superprofit este urmatorul:
intreprinderea are o valoare de baza care ii permite obtinerea unei rentabilitati de baza si ea poate uneori
beneficia de o renta economica care este calculate prin intremediul goodwill-ului.
În opoziţie cu acest superprofit se poate întâlni situaţia obţinerii unui badwill care semnifică o lipsă de
câştiguri generate de afaceri.

Standardele de evaluare ANEVAR prin SEV 5 Evaluarea întreprinderii definesc goodwill-ul drept acel
activ necorporal care apare ca rezultat al numelui commercial, reputaţiei, clientelei, localizării produselor
şi al altor factori similari care nu au fost identificaţi şi/sau evoluat în mod distinct dar care contribuie la
obţinerea profitului. În aceleaşi standard se mai arată că este vorba de o valoare necorporală a afacerii
reprezentată de active neidentificabile. În acest context valoarea goodwill-ului este aceaşi cu celui definit
din punct de vedere contabil, amandouă reprezentând o valoare reziduală după ce au fost luate în
considerare toate celelalte active. Desemnarea sau valoarea reziduală se datorează modului de calcul
indirect efectuat când goodwill-ul se înregistrează în contabilitatea cumparatorului. Acesta se obţine ca
diferenţă între preţul de achiziţie al afacerii şi valoarea contabilă a activelor tangibile şi intangibile
identificabile.

1
Adela Deaconu , Evaluarea Afacerilor – Editura Intelcredo, 2002, pag 86-87

3
 În standardele europene de evaluare EVS 5. Evaluarea afacerii se arată ca vedere a unei afaceri include
contribuţia terenului clădirilor, maşinilor, echipamentelor, goodwill-ului şi a altor ective intangibile.

De asemenea în EVS 5. Evaluarea proprietăţilor speciale este tratată evaluarea pe baza performanţelor de
exploatare ale afacerii sau a proprietăţilor cu destinaţie de afaceri.

Se precizează că în aceste cazuri trebuie luate în considerare valoarea goodwill-ului însă numai a acelei
părti considerate trabsferabile ataşate de afacere sau de unitatea de afacere. Considerăm că este vorba de
o evaluare din punct de vedere al cumparatorului pentru care nu pezintă valoare decât acest tip de
goodwill, eventual majorat cu profitul potenţial adiţional ce ar reveni unui operator de eficienţă medie,
posibil sau nu de realizat de către operatorul actual al afacerii.

Celalalt tip de goodwill-ul personal netransferabil ne interesează atunci cand se face evaluarea din punct
de vedere al vânazătorului. În aceste situaţii el se determină sub forma oricărei cifre de afacere şi profitul
aferent, rezultat exclusiv din calităţile personale, reputaţia, competenţa şi/sau din numele legat de
managementul sau de utilizator actual.

Pentru că s-a facut referire la cele două competenţe ale goodwill-ului: goodwill al afacerii şi goodwill
peronal se impune o prezentare mai detaliată acestei clasificări:

a.) goodwill-ul afacerii include activel intangibile cu o durată de viaţă nedeterminabilă care se
evaluează de regulă ca sistem: exemplu : personal calificat, sisteme de control care au fost
dezvoltate ca părţi ale unor operaţii, clientela, investiţii în promovare(reclame), avantaj al
amplasamentului.
b.) goodwill-ul peroanl include active care sunt elemete unice în asociere ca persoanele din cadrul
afacerii. În cele mai multe cazuri se consideră că au o durată de viaţă nedeterminabilă. Asa cum s-
a prezentat o parte din aceste active fac parte din valoarea netransferabilă a întreprinderii.

Câteva exemple de astfel de active intangibile ar fi: reputaţie personală angajatilor sau a proprietarilor
afacerii îndemanare specifică a angajaţilor, abilitate generală a managerilor, acţionarilor.
În standardul european de evaluare EVS 4.04 Valoarea de piaţă se face de asemenea referire la
goodwill atunci când se enumeră mai multe condiţii de obţinerea valorii de piaţă pentru utilizarea
existenţa. Asfel acea parte de goodwill ataşată proprietăţilor comerciale evaluate de obicei în raport
cu potenţialul acestora de a produce profit şi aplicabilă activităţii unei entităţi comerciale de
competenţă de componenta medie, vor fi încorporate într-o evaluare în condiţiile exploatării
existente.2

-GW exprima valoarea globală a activelor necorporale

-Mărimea GW este în funcţie de diferenţa dintre profitul mai mare obţinut din funcţionarea unei firme şi
dobanda care ar rezulta din plasarea unui capital echivalent cu valoarea imobilizărilor corporale în
obligaţiuni de stat în scopul obţinerii de dobândă.
-Mărimea valorii GW poate fi calculată şi inclusă în valoarea totală a întreprinderii şi în preţul ei de
vânzare
-GW poate fi amortizată prin includerea unei părţi din valoarea lui în cheltuieli anuale de exploatare la
capitolul amortizare.3

“Goodwillul este un cont de activ intangibil care indică prima plătită peste valoarea de inventar a unei
achiziţii”

2
Aurel I. Stefanescu, Claudia Serban, Andreea Carolina Stanoiu- Evaluarea Intreprinderii, Editura Universitatea Bucuresti,
pag 87-89
3

4
“Goodwillul reprezintă ansamblul elementelor necorporale care contribuie la valoarea unei case de
comerţ stabilite”
În optica Ordinului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din Franţa, GW este excedentul valorii
globale a întreprinderii faţă de suma valorilor diferitelor elemente corporale şi necorporale pe care le
deţine.4

În legislaţia contabilă actuală din România se utilizează noţiunea de fond commercial reprezintă partea
din fondul de comerţ care nu figurează în cadrul celorlalte elemente de patrimoniu, dar care concurează
la menţinerea sau la dezvoltarea potenţialului unităţii cum sunt:clientela, vadul, debuşurile, reputaţia şi
alte elemente necorporale şi se înregistrează în contabilitate într-un cont distict de imobilizări necorporale.
Fondul commercial se determină ca diferenţa între valoarea ca aport de utilitate sau costul de achiziţie,
după caz a fondului de comerţ şi valoarea elementelor de activ înregistrat în conturile corespunzătoare.

Din definiţie se deduce că fondul commercial:

-este alcătuit în esenţă din active necorporale neaînregistrate în bilanţ în alte conturi de imobilizări
necorporale(ex. berevete, licenţa, know-how, mărci de fabrică şi de comerţ şi alte drepturi de proprietate
industrială şi intelectuală, aduse ca aport, achiziţionate sau dobândite pe alte căi)
-mărimea lui se înregistrează în bilanţ într-un cont distinct la valoarea de utilitate sau de costul de
cumparare.
-de regula nu este supus amortizării, cu excepţie cazului în care se constată o depreciere
ireversibilă(precizare expusă în legislaţie).

Din toate cele 3 definiţii ale GW sau alte noţiunilor substanţiale acestuia, rezultă că mărimea GW
reprezintă de fapt o diferenţă:
GW=valoarea globală a întreprinderii- ANC5

1.2Noţiunea de goodwill

Presupunem ca notorietatea dobandită de întreprindere din evoluţia anterioară este în masură să-şi asigure
o rentabilitate superioară celei normale, ceea ce se traduce prin fluxuri de trezorerie estimate mai mari
decât cele normale. Valoarea de randament al întreprinderii este deci mai mare decât valoarea
patrimonială. Acest potenţial de rentabilitate suplimentează nu poate fi regăsită în înregistrările din
bilanţul cu toate că vanzătorul este conştient de el, la rândul său, cumparatorul a suprapus acest supliment
de rentabilitate prin estimarea fluxurilor viitoare de trezorerie. Această diferenţă pozitivă între valoarea
financiară(VF) şi valoare a patrimonială(VP) exprimă noţiunea de goodwill(GW) sau de fond comericial,
respective capacitatea întreprinderii de a aduce profituri mai mari, decât cele normale.

Goodwill (badwill)=VF-VP, de unde VF=VP+GW

Dacă difernaţa este negativă atunci acesta exprima badwill.

Goodwill reprezintă deci excedentul de valoare a întreprinderii peste valoarea atribuită elemntelor
identificabile ale activelor sale la un moment dat. Acest excendet de valoare este un element de activ
necorporal ce are ca sursă bunele relaţii ale întreprinderii ca clienţii săi, calitatea şi specializarea
personalului, amplasarea favorabilă faţă de raţiunea de aprovizionare-desfacere, buna sa reputaţie
managerială, numeroşi alţi factori care permit întreprinderii să obţină profituri superioare celor normale.

Cine este îndreptăţit să beneficieze de aces goodwill?

4
Idem, pag 75-77
5
Adela Deaconu , Evaluarea Afacerilor – Editura Intelcredo, 2002, pag 87-89

5
Fiecare în parte şi niciunul pe de-a întregul. Vanzatorul ar putea să-l revendice, doarece este o peformanţa
intrinseacă a întreprinderii sale pe care e dispusă să o vândă. Cumparatorul ar putea argumenta că acest
goodwill va fi o virtute a întreprinderii în perioada viitoare de exploatare, cand acesta se va afla în
proprietatea sa. Putem spunem astfel că “biblical Salamon” poate fi atat printre evaluatori financiari căci
judecata dreaptă este de a împartii ăn mod echitabil acest goodwiil(GW). Descoperim astfel valoarea
mixtă (VM) a intreprinderii egala cu media aritmetică(simpa sau ponderată) a valorii patrminoniale(VP)
şi valorii financiare (VF)

VM=VP+VF/2=VP+VP+GW/2=VP+GW/2

Valoarea mixtă cu goodwill este acea care determină o VAN pozitivă echitabilă pentru ambii parteneri. În
consecintă, preţul de echilibru pentru vanzarea-cumpararea unei întreprinderi cu goodwill este valoarea sa
mixtă.6

Noţiunea de goodwill are accepţiuni diferite în terminologia anglo-saxona, franceză şi română.

Cunoaşterea acestora are importanţă atât teoretică pentru a determina şi intrepereta metodele de calcul al
mărimii lui cât şi practica-contabilă, respective pentru modalităţile de înregistrare contabilă şi de
amortizare a valorii acesteia. În contextul evaluării întreprinderii, marimea Goodwill este aproape
întotdeauna subiectul negocierilor privind preţul la care se convine adjudecarea, totală sau parţială, a
vânazării unei întreprinderi. Există trei noţiuni apropiate ca sferă de cuprindere GW, Fond de comerţ şi
Fond comericial.7

În cazul în care acestă diferenţă este negativă, deci întreprinderea are o profitabilitate mai mică decât cea
“normală”, diferenţa se numeşte goodwill negativ adică badwill. În cazul existenţei badwill-ului preşul de
vânzare a întreprinderii nu ţine seamă de existenţa lui, ci are ca scop ANC-ul şi evident, valorile
determinate prin alte metode de evaluare.

Goodwill-ul personal reprezintă acea parte din activele nete necorporale neidentificabile individual (fond
comercial sau goodwill) dar asociate cu o anumită persoană din cadrul firmei (patron, administrator,
salariat). Deşi pare o problemă legată strict de o persoană, cel mult de un cuplu aflat în divorţ, acest
goodwill profesional şi personal interesează şi pe cei care se ocupă de analiza-diagnostic şi evaluarea
economico-financiară a firmelor, afacerilor şi activelor, în situaţia în care acest goodwill se valorifică de
către deţinătorul său în cadrul unei activităţi bine remunerate sau al unei afaceri profitabile şi foarte
intim legată de personalitatea şi activitatea lui curentă (expert-consultant cu cabinet de expertiză şi
consultanţă, avocat, medic chirurg sau psihiatru cu cabinet propriu, manager al unei societăţi comerciale
în care este şi asociat, artist profesionist, etc.), adică în situaţia în care acest goodwill personal este
decisiv, face diferenţa în activitatea unei persoane sau firme, reprezintă factorul principal de succes în
afacere, adică fără el rezultatele activităţii nu ar fi nici pe departe aceleaşi.

Instanţele sunt nevoite să rezolve asemenea speţe parcurgînd trei etape:

- delimitarea proprietăţii (averii) totale a părţilor aflate în separare judiciară, indiferent de tipul şi
valoarea componentelor averii, de titular şi de perioada de dobândire (înainte sau în timpul
convieţuirii);
- stabilirea valorii averii partajabile;
- partajarea (divizarea) averii între foştii soţi sau concubini.

6
Ion Stancu, Finante, Editura Economica, pag 751-752
7
Adela Deaconu , Evaluarea Afacerilor – Editura Intelcredo, 2002, pag 77

6
Aceste cazuri au creat multă confuzie şi au dat multă bătaie de cap instanţelor de judecată care au primit
asemenea speţe spre rezolvare, deoarece legea nu defineşte clar ce poate să compună o avere comună, şi
cu atît mai mult nu defineşte clar elementele imateriale, cum ar fi goodwill-ul uneia dintre persoanele
aflate în divorţ, şi există diferenţe de reglementare şi interpretare (nu există o practică unitară) în state
diferite de pe teritoriul SUA.

Problema goodwill-ului personal se pune pentru trei tipuri de componente ale acestuia:

1. diplome, certificate, brevete şi licenţe profesionale, atestînd domeniul şi nivelul de pregătire şi

calificare profesională;
2. goodwill-ul profesional şi reputaţional;
3. Celebrity Goodwill (goodwill-ul legat de celebritatea şi notorietatea unei persoane),

în special în situaţia în care goodwill-ul a fost creat în timpul convieţuirii iar partenerul de viaţă a
contribuit la crearea acestui goodwill, în oricare din formele de mai sus.

1. Diplomele, certificatele, brevetele şi licenţele profesionale: în cazul lor, apreciem că acestea ar trebui
analizate din punctul de vedere al titularului costurilor de obţinere a acestora (firma, persoana în cauză
sau altă persoană fizică sau juridică), în funcţie de care se stabileşte înscrierea în bilanţ, evaluarea şi
partajarea valorii acestora.

În majoritatea statelor americane, acestea nu sunt considerate de instanţe partajabile ca proprietate

comună a soţilor. Totuşi, în anul 1985 în statul New York s-a dat o sentinţă prin care acest tip de goodwill
achiziţionat în timpul căsătoriei a fost partajat, şi de atunci această sentinţă a fost luată ca bază de
inspiraţie, ca izvor de drept şi de instanţe din alte state americane (conform principiilor şi practicii
dreptului cutumiar). În speţa respectivă (O’Brien versus O’Brien), s-a reţinut că soţul a urmat în timpul
căsătoriei facultatea de medicină (obţinînd diploma de licenţă) şi stagiul de rezidenţiat (obţinînd şi licenţa
de liberă practică), cheltuielile sale fiind suportate în proporţie de 76% de către soţia care lucra ca
profesoară, şi care a ratat astfel şi diverse ocazii de a avansa pe scara gradelor didactice şi/sau de a accede
la slujbe mai bune. Decizia primei instanţe (dna. O’Brien a primit 40% din valoarea licenţei de liberă
practică medicală a soţului, adică 188.000 USD) a fost confirmată şi de instanţa de apel.

Motivaţia instanţelor a fost că, printre altele, căsătoria este şi un parteneriat economic, în care fiecare soţ
contribuie în felul său, contribuţia sa putînd fi evaluată în bani, iar la desfacerea căsătoriei, averea astfel
rezultată este normal să fie împărţită echitabil. Pe de altă parte, potenţialul productiv (de generare venituri
în viitor) în profesiune al dlui. O’Brien a fost dezvoltat simţitor şi prin eforturile soţiei. Totuşi, instanţa
nu a fost de acord cu acordarea unei rente soţiei pe temeiul realizării unor venituri viitoare de către soţ pe
baza licenţei de liberă practică, argumentînd că:

- aceasta ar contraveni principiului parteneriatului economic al căsniciei;

- ar perpetua o dependenţă economică nedorită, a fostei soţii faţă de fostul ei soţ, şi/sau invers;8
- plata rentei ar înceta oricum cănd soţia s-ar recăsători, primirea rentei şi apoi sistarea acesteia
împiedicănd-o de fapt să se stabilizeze economic mai repede prin mijloace proprii.

Observăm că instanţa a pronunţat o soluţie fundamentată pe abordarea pe bază de active (costurile de

obţinere a licenţei) mai curînd decît pe bază de capitalizarea venitului, deşi, într-o opinie separată
(minoritară în cadrul completului de judecată), unul dintre judecători a argumentat că, deoarece partajul
este definitiv, el nemaiputănd fi modificat ulterior, soţia ar fi privată de beneficiile viitoare tot mai mari
ale activităţii profesionale a soţului, mai ales că acesta se afla de-abia la începutul carierei. Ceilalţi au

8
R. James Alerding: Valuation of Personal Goodwill, American Academy of Matrimonial Lawyers – 2003 Meeting,
www.aaml.org/articles

7
argumentat însă că o sarcină financiară prea grea l-ar fi demobilizat (descurajat) pe dr. O’Brien să caute
să cîştige mai mult, să se perfecţioneze, să devină mai productiv, ceea ce de fapt i-ar fi afectat pe amîndoi
foştii soţi, şi nu acesta este spiritul şi scopul hotărârii instanţei respective.

Totuşi, soluţiile instanţelor nu sunt unitare: într-un alt caz (Savasta versus Savasta), o altă instanţă din
statul New York a acordat soţiei o compensaţie calculată astfel: 10% din diferenţa de cîştiguri ale soţului
(de la liber practician la rezident), actualizată ţinînd cont de speranţa medie de viaţă (conform
statisticilor) şi înmulţită cu 25,6 ani.

În alte state (de exemplu, Maryland) instanţele au respins în mod hotărât cererile de introducere în masa
partajabilă a licenţelor profesionale ale unuia dintre soţi.

2. Goodwill-ul profesional şi reputaţional : cazurile în care s-a cerut instanţelor americane luarea în
considerare ca element al averii comune a soţilor goodwill-ul unuia dintre ei şi partajarea acestui
goodwill a divizat lumea evaluatorilor şi instanţelor americane în trei tabere, corespunzător celor trei
tipuri de soluţii propuse şi/sau pronunţate:

- cele mai multe au considerat acest goodwill profesional şi reputaţional ca un bun comun al soţilor şi
deci partajabil la divorţ;
- alte instanţe îl consideră o valoare personală, individuală şi deci nedivizibilă între soţi;
- al treilea grup de instanţe aplică o analiză de la caz la caz, preferînd să-l sub-împartă în două
categorii: goodwill profesional şi goodwill reputaţional.

Goodwill-ul profesional este considerat independent de persoana în sine, de reputaţia acesteia, aparţinînd
firmei (şi fiind înscris în bilanţul acesteia) în lipsa persoanei respective – deci separabil de aceasta, fiind
astfel supus partajului între soţi.

Goodwill-ul reputaţional, dimpotrivă, este inseparabil de persoana respectivă, necesitând eforturi

permanente din partea acesteia pentru crearea, întreţinerea şi dezvoltarea lui. Deoarece instanţele dau
soluţii de stabilire a unei rente corespunzătoare pentru celălalt soţ, introducerea goodwill-ului
reputaţional în masa partajabilă i-ar oferi acestuia un dublu avantaj (o sumă provenită din partaj şi o rentă
ulterioară).

În cazul Dugan versus Dugan, Curţii Suprem a statului New Jersey i s-a cerut să admită ca bun comun şi
să-l supună partajului goodwill-ul afacerii dlui. Dugan, care avea o firmă de avocatură în care era asociat
unic, şi în care soţia sa lucrase ca secretară. Ea solicita aceasta argumentînd că a contribuit, prin
activitatea (priceperea şi conduita) ei la creşterea goodwill-ului firmei, mai ales că în timpul cât lucrase
ca secretară terminase şi colegiul de specialitate. Instanţa a admis această cerere a dnei. Dugan.
Argumentul a fost că a avut studii de specialitate, pentru că în alte cazuri, de data aceasta în Maryland
(Prahinski versus Prahinski) instanţa a reţinut că persoanele fără studii juridice nu pot contribui la
creşterea goodwill-ului unei firme de avocatură.9

Într-un caz de liberă practică în stomatologie (Hollander versus Hollander), instanţa din Maryland a
reţinut că respectivul cabinet dispunea de un goodwill profesional separabil de personalitatea medicului
dentist respectiv, de reputaţia lui, cum ar fi echipament foarte performant, liste de clienţi, evidenţe (fişe)
ale cazurilor tratate, etc. şi a calculat acest goodwill prin diferenţă între valoarea totală a firmei şi valoarea
activelor corporale (imobilizate şi circulante), supunîndu-l partajului între soţi.

9
R. James Alerding: Valuation of Personal Goodwill, American Academy of Matrimonial Lawyers – 2003 Meeting,
www.aaml.org/articles

8
În alt caz, aceeaşi instanţă din New Jersey nu a considerat licenţa de liberă practică a unui medic ca
element al averii comune a soţilor (soţia nu participase în nici un fel la finanţarea studiilor soţului), iar
instanţa a argumentat că o licenţă de practică medicală este doar o posibilitate, nu o certitudine pentru
viitoare cîştiguri, deoarece foarte mulţi factori pot interveni şi influenţa această posibilitate, într-un sens
sau altul.

Într-un caz supus judecării în District of Columbia (McDiarmid versus McDiarmid), instanţa a hotărît că
nu există goodwill atribuibil partenerilor într-o firmă de avocatură constituită pe baza unui contract de
parteneriat (partnership, similar societăţii civile sau asocierii în participaţiune în România) deoarece la
data divorţului contractul de parteneriat nu prevedea posibilitatea recunoaşterii goodwill-ului personal şi
pe această bază nici primirea vreunei compensaţii băneşti la retragerea din firmă a asociatului respectiv.

3. Celebrity Goodwill este considerat un bun comun al soţilor şi ca atare supus distribuirii echitabile
prin partaj în caz de divorţ în special în jurisprudenţa statelor New York şi New Jersey, indiferent dacă
este urmarea unor investiţii sau nu.

Este definit (evaluat) ca un surplus de venituri, peste media altor oameni de acelaşi sex, vîrstă, pregătire
şi care muncesc acelaşi număr de ore zilnic. Este datorat talentului, aspectului fizic, charismei,
magnetismului, farmecului personal, altor caracteristici personale. Cota soţului ne-celebru la împărţirea
acestui activ necorporal va ţine seama de contribuţia acestuia la succesul carierei soţului celebru, de
sacrificiile făcute, de durata căsătoriei, etc.

Totuşi, există riscul de a face confuzie între creşterea reală a veniturilor persoanei în timpul căsătoriei pe
baza goodwill-ului său de celebritate (notorietate) şi creşterea posibilă din viitor, după divorţ. Practica a
arătat (Berenson versus Golub) că în timpul căsătoriei actriţa Marissa Berenson a cîştigat mulţi bani, după
divorţ cîştigurile sale au scăzut, deşi ea îşî atribuia veniturile ridicate din timpul căsătoriei propriei sale
celebrităţi. În realitate, s-a constatat ulterior că soţul avocat (Richard Golub) contribuise şi el la creşterea
celebrităţii dnei. Berenson, influenţase pozitiv primirea unor roluri bune de către aceasta şi pe această
bază, contribuise la creşterea spectaculoasă a celebrităţii şi veniturilor ei.

Iată de ce o analiză incompletă, pripită, poate genera mari nedreptăţi urmare partajului nefundamentat
corespunzător: în situaţia de mai sus, dra. Berenson putea fi pusă să plătească o rentă pentru venituri pe
care nu le-a mai realizat după divorţ. Trebuie ţinut seama că în domeniul artistic succesul poate fi foarte
volatil, nu durează o veşnicie, vine şi pleacă atunci cînd vrea el, nu poate fi planificat.

De asemenea, există riscul ca soluţia partajării goodwill-ului de celebritate poate duce la inundarea
instanţele cu cereri din partea soţilor/soţiilor care doresc să împartă acest element imaterial al
soţiilor/soţilor lor.

Există de asemenea unele componente specifice ale goodwill-ului de celebritate (dreptul la remunerarea
folosirii imaginii unei vedete, veniturile ulterioare divorţului provenite din contracte de publicitate
încheiate înainte de divorţ, etc.) care se pot analiza separat în acest cadru.10

Celebrity Goodwill poate fi luat în considerare şi evaluat pe baza următorilor factori:

- durata şi extinderea (specializarea) carierei profesionale;

- natura şi trendul cîştigurilor;
- aspectele (condiţiile şi termenii) financiare ale contractelor şi aranjamentelor.

10
R. James Alerding: Valuation of Personal Goodwill, American Academy of Matrimonial Lawyers – 2003 Meeting,
www.aaml.org/articles

9
Pot fi luate în considerare, după o atentă analiză a circumstanţelor, perioadelor şi condiţiilor specifice
cazului, mai multe metode de evaluare a goodwill-ului de celebritate:

- surplusul (excesul) absolut net de cîştiguri;

- capitalizarea veniturilor;
- capitalizarea profiturilor;
- multipli de venit brut sau profit net (o metodă rapidă de evaluare).11

Pentru fiecare din aceste metode de evaluare există argumente logice, morale, practice şi economice, dar
fiecare din aceste metode ridică probleme şi pentru fiecare există contra-argumente, de aceea este
necesară elaborarea unor reguli şi standarde unitare şi în acest domeniu

1.3Terminonogie specifică

În treminologia franceză goodwill-ul este denumit fond comerciale. Legat de cele două denumiri se
impun urmatoarele precizării:
a.) aceeaşi denumire corespunde unei imobilizări necorporale înregistrate în contailitate şi anume
fondul commercial, prezentat drept o parte a fondului de comerţ care nu face obiectul unei
evaluări şi contabilizări separate de bilanţ.

Regulamentul de aplicare a a legii contabilităţii nr 82/1991 deţine fondul commercial ca fiind parte din
fondul de comerţ care nu figurează în cadrul celorlalte elemente de patrimoniu şi contribuie la menţinerea
sau dezvoltarea potenţialului întreprinderii.

Fondul commercial se înregistrează în contabilitate doar în momentul cumpărării afacerii ca intreg sau al
aducerii ca aport. În acest caz, fondul commercial reprezintă costul de achiziţie sau valoarea sa de
aport(de utlilitate), diminuate cu valoarea elementelor de activ identificabile. Este de remarcat faptul că
fondul commercial nu se înregistrează în contabilitate în urma creării sale, datorită faptului că nu necesită
cheltuieli propriu-zise ci se naşte din activitatea întreprinderii. În consecinta, costul şi valoarea sa sunt
nule.
Fondul commercial înregistrat în contabilitate diferă de fondul commercial care face obiectul evaluării
(goodwill-ul) astfel:
-din punct de vedere contabil, valoarea fondului commercial se determină doar în cazul cumpărării
afacerii, printr-o metodă indirectă şi după încheierea operaţiei.
-din punct de vedere economic, valoarea fondului commercial(goodwill) se determină anticipat unor
operaţii de vânzare-cumparare sau altor operaţii care cer evaluarea firmei, de regulă prin metode directe.

b.) fondul commercial nu trebuie să se confunde cu fondul de comerţ, a cărui componenta este în
cazul întreprinderilor de comerţ cu amanuntul.

Pentru o astfel de afacere, fondul de comerţ reprezintă o universalitate care regrupează ansamblul
elementelor corporale şi necorporale reunite în vederea exercitării unei activităţi comerciale.
Componentele fondului de comerţ pot fi prezentate astfel: clientelă, nume commercial, marca, resursa
umană, însemnul, daunele, metodele, instalaţiile, utilajele şi mobilierul de exploatare de valoarea
neglijabilă care se înlocuieşte foarte des.

11
Sorin V. Stan, Evaluaea intreprinderii, Editura Iroval Bucuresti,2003

10
În cazul întreprinderilor productive şi al intreprinderilor de comerţ cu ridicata, fondul commercial este
echivalent cu fondul de comerţ. Dintre elemntele fondului de comerţ enumerate mai sus se păstrează în
aceste cazuri doar clientela, marca, numele commercial, resursa umană.12

2.Distincţia dinre goodwill şi alte active intangibile ale afacerii

Aşa cum reiese din cele expuse până în acest punct de vedere, goodwill-ul este un activ intangibil,
înregistrat (toatal sau parţial) ori înregistart în contabilitatea întreprinderii, coexistând alături de alte
active intangibile ale acesteia. Este necesar să se prezinte diferenţele dintre goodwill şi alte active
intangibile, active care sunt de regulă, incluse în valorile patrimoniale, de exemplu activul net contabil
corectat.

În general, activele intangibile reprezintă elementele nemateriale (investiţii) care:

-nu pot fi percepute prin atingere
-pot sau nu să fie înregistrate în contabilitatea întreprinderii
-contribuţia la menţinerea sau dezvoltarea activităţii întreprinderii .

Diferenţele dintre goodwill şi activele intangibile identificate constau în urmatoarele:

a.) goodwill-ul este un rezultat global al unor cheltuieli trecute care nu pot fi identificate în prezent şi
care aduc profit în timp, odată cu efectuarea unor operaţii cu scop patrimonial: vânzări, fuziuni,
lichidări. Din acest motiv goodwill-ul nu este înregistrat în patrimoniul întreprinderii decât în
momentul achiziţiei(donaţiei) şi nu al cererii.
b.) Activele intangibile- identificabile sunt investiţii individualizate care vor aduce profit în viitorul
apropiat. De regulă pot fi evaluate distinct în momentul efectuării investiţiei.

Evaluarea distinctă a unui activ intangibil este legată de posibilitatea estimării efectului economic pe
care îl generează şi a duratei sale de viaţă utilă. Prin efect economic se înţelege profitul economic
măsurabil fie prin creşterea veniturilor afacerii fie prin diminuarea cheltuielilor: durata de protecţie
legală, durata contractuală, durata de viaţă normală contabil, durata de viaţă economică(în care activul
generează profit).

2.1Determinarea superprofitului

Evaluarea goodwill-ului porneste de la cuntificarea superprofitului pe care îl poate genera o afacere.

Acesta reprezintă capacitatea întreprinderii de a genera un profit superior sectorului de activitate
căruia îi aaprţine.
Se presupune că nu există superprofit şi deci goodwill decât dacă rentabilitatea capitalurilor investite
în întreprindere este mai mare decât cea care s-ar obţine plecând pe piaţa aceleiaşi capitaluri.

SP=RCI-CCI=Rci-ixCl

SP- superprofit
RCI- rentabilitatea capitalurilor investite
CCI-costul capitalurilor investite
i-rata de rentabilitate a pietei
12
Adela Deaconu , Evaluarea Afacerilor – Editura Intelcredo, 2002, pag 89-90

11
Cea de-a doua exprimare a formulei de calcul a VEA sugereaza plusul de valoare creat anual de afacere
pornind de la capitalurile investite în condiţii care au o rentabilitate superioară costului acestor capitaluri.

În ceea ce ne priveşte, considerăm că este la latitudinea evaluării alegerea formei indicatorilor şi a ratelor
de rentabilitate cuprinse în formula de determinare a superprofitului. De asenenea acceptam idea
corectării unei anumite forme a rentabilităţii capitalurilor investiţiei în întreprindere cu o anumită formă a
capitalurilor care ar fi putut fi plasate în exterior acesteia pentru a se degaja superprofitul.
Ex. profit net-activ net contabil, capacitatea beneficiară-val substanţiala brută.

Totuşi apreciem că sunt semnificative urmatoarele variante:

-rentabilitatea capitalurilor proprii să fie reprezentată de profitul curent previzionat.
-capitlurilor investite să fie reprezentate de resursele aduse de acţionari şi/sau creditori care au finanţat
activele imobilizate şi nevoile curente.
-rata de rentabilitate a pieţei să fie reprezentată de rentabilitatea pieţii financiare(rata medie a dobânzii)
sau de rentabilitate medie din sectorul de activitate al întreprinderii.

Formula de determinare a superprofitului devine:

Sp=PC-i X Res

Sp- superprofit
PC-profit current
i-rata de rentabilitate a pietii
Res-resursele aduse in intreprindere13

2.2Evaluarea pe baza de fond commercial( goodwill sau supraprofitul)

Aşa după cum s-a menţionat, fondul comercial reprezintă în esenţă elementele unei afaceri care-l
determină pe clienţi să utilizeze produsele/serviciile oferite de aceasă afacere şi care în general permit
firmei să genereze un profit superior faţă de profiul aşteptat în mod rezonabil pentru toate activele
afacerii, inclusive beneficiul şi pentru toate activele intangibile care pot fi identificate şi evoluate separat.
În consecinţă, suprabeneficiul este dat de diferenţa dintre rentabilitate realizată de întreprindere şi
rentabilitatea normală sau realizată în medie în ramura respectivă, fapt ce permite remunerarea
capitalului cu o rată superioară celei de plasament a capitalului pe piaţa financiară. Acesta înseamnă că
este o valoare superioară celei aferente activelor necorporale înscrise în bilanţ şi aduce un profit
suplimentar. Comparative cu elementele patrimoniale şi unele nepatrimoniale , fondul comercial se
distinge prin câteva particularităţi:
-este în legatură directă cu rentabilitatea firmei, pe care o influenţează o amplifică prin elementele sale. În
momentul în care rentabilitatea scade, se transformă în pierdere(badwill) şi diminuează valoarea
întreprinderii
-este o valore “ nematerială” pe care o întreprindere o poate poseda peste cea a activelor sale şi care se
materializează numai dacă acesta funcţionează ca atare nu poate fi ataşată unui patrimoniu care nu este în
funcţie.
-este limitat în timp, el există atât timp cât acţionează elementele care-l determină.
-nu poate fi transferat separate ci numai împreună cu întreprinderea şi în condiţiile în care cumparatorul
acţionează pentru menţinerea şi chiar amplificarea lui.

13
Adela Deaconu , Evaluarea Afacerilor – Editura Intelcredo, 2002, pag 91-94

12
Pot exista situaţii în care acest supraprofit să apară într-o ramură care într-o perioadă să fie mai rentabilă,
fapt ce atrage noi investitorii şi creşte concurenţa. În aceste condiţii, profitul ajunge la limitele normale,
fiindcă să dispară supraprofitul. Practic acesta costituie parte nevazută a întreprinderii, reprezentând acele
elemente care fac din fiecare organism economic un caz particular şi care sunt în masură ca în condiţiile
egale de dotare tehnică şi tehnologică la asigurarea cu forţa de muncă, să dea un surplus de eficienţă
acelei întreprinderi care vrea să le exploateze mai bine. El este explozia tuturor cauzelor care justifică
atribuirea unei valori economice superioare prifitul net. În aceste condiţii, valoarea întreprinderii (V)
rezultă din relaţia:

V=ANC+GW

În cazul unor tranzacţii incheiate, mărimea fondului commercial se detremină ca diferenţa dintre valoarea
(preţul) tranzacţiei şi activul net corectat sau contabil. În practica evaluării întreprinderii fondul
commercial trebuie estimate pentru a fi ataşat valorii patrimoniale14

3.Prezemtarea metodelor de evaluare semnificative

Independenţe de mondul de determinare a superprofitului, metodele de evaluare a goodwill-ului bazate

pe această mărime pe care le considerăm mai importante sunt:
a.) metoda capitalizării superprofitului se consideră ca superprofitul va fi constant şi se va obţine pe
un orizont de prognoză nedeterminant.

Goodwill-ul reprezinta suma superprofitului capitalizat: GW=Sp/r=(Pc-iXRes)/r

r-rata de actualizare sau de capitalizare

b.) metoda rentei goodwill-ului

Se presupune că orizontul de prognoză este finit. Goodwill-ul se determină prin actualizarea unei
rente(superprofitul constant) pe un orizont de prognoza finit de n ani:

Gw=Σ Sp/(1+r)

Modelul VEA de evaluare a afacerii poate fi considerat o metodă a rentei goodwill-ului. Astfel se
consideră că VEA va fi constantă pe orizont finit de timp, urmând a se actualiza pentru a fi
transformată în goodwill. În unele cazuri se consideră că afacerea va genera VEA şi după închierea
acestei perioade de previziune, urmând să se determine aşa numita valoarea reziduală. Valori de
randament ale afacerii Formula de determinare a goodwill-ului potrivit metodei VEA este:

GW=VEAx1-(1+r)/r

Menţionăm că în literatua de specialitate şi în practica evaluării sunt prezentate, respectiv folosite şi

alte metode de determinare a goodwill-ului bazate pe suprafaţă sau care presupune alte abordări.

14
Aurel Isfanescu, Claudia Serban, Andreea Carolina Stanoiu, Evaluarea Intreprinderii, Editura Universitara Bucuresti, pag
203-204

13
 Evaluarea goodwill-ului prin diferenţa: -aceasta fiind definite ca o supervaloare. Se procedează la
calculul valorii afacerii printr-o metodă globală cum sunt metodele de randament respective printr-o
metodă parţială (care nu reflectă goodwill-ul) cum sunt metodele patrimoniale. Diferenţa dintre
valoarea de randament şi valoarea patrimonială reprezintă goodwill-ul afacerii.

GW=Vrandament-Vpatrimoniala=VcapPC-ANCC

VcapPC-valoarea de randament obtinuta prin capitalizarea rezultatului

ANCC- valoarea patrimoniala activului net contabil corectat

Această metodă simplă de determinare a goodwill-ului se utilizează atunci când s-a calculat deja o valoare
de randament care se ştie că include o anumita valoare a activelor neidentificabile.
Goodwill-ul se poate extrage din valoarea de randament dacă o cer modalităţile de negociere ale
participaţilor la operaţia care a cerut evaluarea afacerii.

O dată determinat goodwill-ul valoarea afacerii este dată de valoarea patrimonială la care se adaugă
goodwill-ul.

Vafacere=ANC+GW

Semnificaţia formulei valorilor capitalurilor investite de proprietarii afacerii este majorata cu o valoare
suplimentară ca urmare a eficienţei utilizării lor, efecienţa care este necunoscută de piaţă.

În cazul modelului VEA,capitalurile investite cu aceleaşi conţinut cu cele utilizate pentru determinarea
valorii adăugate şi anume active imobilizate alături de nevoia de fond de rulment.formula de calcul a
valorii afacerii potrivit modelului VEA:

Vafacere=CI+GW

Mesajul modelului valorii economice adăugate ca valoarea afacerii este egală cu suma capitalurilor
investite la care se adaugă o primă stabilită la nivelul valorii actualizate a profitului economic viitor.15

3.1 Metode de calcul a goodwill-ului

În funcţie de modul de abordare, respective de indicatori economici pe baza cărora se calculează(profitul

sau uzanţele evaluării întreprinderii au fost fundamentate mai multe formule de calcul a mărimii reale
obţinute, rata neutral de capitalizare coeficienţi de capitalizare, ANC, VSB,CPNE) există trei grupe de
metode de calcul:
15
Adela Deaconu , Evaluarea Afacerilor – Editura Intelcredo, 2002, pag 91-94

14
 1.Metode bazate pe capitalizarea ratei de GW sau supraprofitul. Există mai multe metode de calcul
valoarea GW prin capitalizarea supraprofitului obişnuit de o firmă, respective prin transformarea acestuia
în valoare a capitalului. Deseori dintre metode se referă în principal la: -modul de calculare a mărimii
supraprofitului.
-modul de capitalizare a acestuia.

Mărimea supraprofitului se calculează de regulă ca diferiţa între profitul net annual obişnuit şi un profit
“normal” care ar reprezenta o “ remunaeraţie normală” fie a ANC fie ca VSB fie a valorii totale( globale)
a întreprinderii(VG).
Capitalizarea supraprofitului se face prin intermediul unei rate de capitalizare. Pentru asigurarea coerenţei
indicatorilor pe baza cărora se calculează mărimea GW este necesară revinerea asupra conţinutului şi
denumirii prin care se remunerează cele trei forme de exprimare a valorii patrimoniale:
-ANC prin PNC
-VSB prinCB
-CPNE prin RF

Metode uzuale pentru calcularea GW prin capitalizarea supraprofitului (profit suplimentar, renta de GW)
sunt:

1.)Metoda anglo-saxona

GW=CB-(ix VSB)/2=supraprofit/t16

CB-capacitatea beneficiara
ANC-activul net contabil(corijat)
VSB-valoarea substantiala bruta
i-rata deflatata a dobanzii la creditele pe termen mediu
t-rata de actualizare deflatata, majorata cu o prima de risc

În concepţia metodei se presupune ca supraprofitul se va obţine pe o perioadă de timp nelimitată(la

infinit). În cazul în care evaluatorul consideră că obţinerea supraprofitului este limitată în timp.

GW=(CB-ixVSB)x an=supraprofit x an

n-nr de ani in care estimeaza mentinerea supraprofitului

Formula de mai sus reflectă actualizarea supraprofitului pe o perioadă de timp limitată.

Valoarea globală a întreprinderii (VG) se calculează conform metodei anglo saxone astfel:17

16
Sorin Stan, Evaluarea intreprinderii, Editia a 2 revazuta, Editura Teora pag. 77-83

17
Sorin Stan, Evaluarea intreprinderii, Editia a 2 revazuta, Editura Teora pag. 77-83

15
VG=ANC+GW18

2). Metoda simplificată a uniunii Expertilor Contabili Europeni

GW=(PN-ixVpatrimoniala)x an

PN-profit net reprezentat fie de PNC fie de CB

Vpatrimoniala=ANC sau VSB, dar in corelatie cu formula de exprimare a PN
i-rata deflatata a plasamentelor fara risc
an-factorul valorii actuale a ueni anuitati, extras din tabelul financiar

an=1-(1+t) /t

Rezulta că această metodă are aceeaşi semnificaţie cu cea anterioară care consideră ca limitată în timp
posibilitatea obţinerii GW este:

VG=ANC+GW=ANC+(PN –i x Vpatrimoniala)x an

3.)Metoda lui Barney si Calba

GW= (CPNE+ an x RF/1+I x an)-CPNE

GW=(an/1+I xan)( RF-I x CPNE)

CPNE-capitalul penrmanent necesar exploatarii(imobilizari +NFR)

RF-randamentul financiar exprimat prin profitul net
i-rata deflatata a dobanzi la plasamentele fara risc
t= i plus o prima de risc cuprinsa intre 25%-75% din nivelul lui i
n=3,5-8 ani

Valoarea globala (VG) a intreprinderii este:

VG=ANC+GW

GW se adauga la ANC pentru a calcula VG si nu la CNPE in functie de care a fost calculate marimea lui.

4.) Metoda Retail

Metoda este aplicată numai pentru unităţile din comerţul cu ridicata, cu amanuntul şi pentru
întreprinderile industriale mici:

GW=PN x an/2

PN – profitul mediu al ultimelor 3 ani(dupa deducerea dobanzilor aferente capitalului imprumutat in

scopul cumpararii FC)+ salariul net al patrimoniului
n- durata ramasa a contractului de bail( de vanzare pet imp de limitat a FC)
t- rata legala a dobanzii in domeniul creditului commercial( t intra in calculul an)

18
Sorin Stan, Evaluarea intreprinderii, Editia a 2 revazuta, Editura Teora pag. 77-83

16
Divizionarea în 2 părţi a GW este explicate de L.Retail prin acea că, în decursul timpului, clientela
vânzătorului tinde să devină şi/sau să fie înlocuia prin clientela cumparatorului FC şi de aceea GW este
împarţită în mod egal între aceştia

VG=ANC + CB x Y/219

5 .)Metoda practicienilor
Denumită şi metoda “indirecta” sau “germana”, metoda practicienilor constă în ponderea valorii
patrimoniale şi valorii prin rentabilitate, reţinundu-se media aritmetică simplă:
Vg= (ANC+CB/i)/ 2

Vg- valoarea globala a intreprinderii

ANC- activul net corijat(valoarea patrimoniala)
CB/i- valoarea prin rentabilitate

Sau media ponderată:

Vg=(K1xANC+K2x CB/i)/ K1+K2

Unde coeficientul de pondere K1 si K2 pot lua valori de la cel mult 5. se numeşte şi metoda indirectă
pentru că pe baza ei se poate determina indirectă goodwillul întreprinderii:
GW=(CB/i- ANC)/220

4.Studii de caz

1.Evaluaeaza contractul de leasing pentru o proprietate comercială situate într-o zona foarte bună în care
se poate practica foarte bine comerţul cu amănuntul. Perioadele de închiriere sunt de 3, 6, 9 ani. Pentru
primi 3 ani se prevede o chirie de 26.400u.m anual în vereme ce pentru localurile similare se plăteşte o
chirie de 33.000 u.m anual. Economia de piaţă se prezintă în tabel unde rezultă ca valoarea contractului
este de 14.583 u.m

Evaluarea pierderii goodwill-ului

În practica juridică recunoaşterea integrală şi compensarea pierderii de goodwill este o problemă

compelxa. De exemplu în practica ţărilor dezvoltate pentru compensarea goodwill-ului pierdut,
proprietarul afacerii va fi despăgubit doar în anumite condiţii. Între aceste condiţii, în primul rând trebuie
19
Sorin Stan, Evaluarea intreprinderii, Editia a 2 revazuta, Editura Teora pag. 77-83
20
Lucian Savu- Evaluarea intreprinderii, Editura Dimitrie Cantemir, Tg-Mures 2008.

17
dovedit cauza pierderii iar în al doilea rând trebuie dovedit faptul că pierderea nu poate fi în mod
rezonabil prevenită prin remplasarea afacerii sau prin luarea măsurilor pe care o persoană prudentă le-ar fi
luat pentru prezentarea goodwill-ului.
Existenţa goodwill-ului se manifestă prin :
-profituri istorice suplimentare(supraprofit) sau printr-o probabilitate rezonabilă de realizarare unui
supraprofit în perioada imediat urmatoare.
-pe baza informaţiilor de piaţă se observă în mod clar că entru afaceri similare se plătşte o primă
reprezentând goodwill-ul.
-în circumstante speciale, când evaluatorul consideră, pe baza analizei informaţiilor disponibile şi a
propriei experienţe , ca afacerea deţine goodwill.
Pierdere de goodwill are loc :
-daca o afacere poate fi ramplasată, pierderea potenţială de goodwill va fi măsurată prin diferenţa între
valoarea acestuia înainte şi după ramplasare
-ca regulă generală, pierderea nu va depăşii cel mai scazut cost de reintegrare a goodwill-ului pierdut sau
valoarea totală a goodwill-ului înainte de remplasare
-dacă afacerea nu poate fi ramplasată în cadrul aceleiaşi pieţe, întregul goodwill al afacerii va fi
considerat pierdut.
-dacă goodwill-ul pierdut nu poate fi reconstituit într-o perioadă rezonabilă de timp, întreaga sumă a
pierderii va fi considerată irecuperabilă

Metoda capitalizării supraprofitului pierdut

Avantajul acestei metode, atunci când pierderea de goodwill poate fi susţinută , este că oferă o explicaţie
logică care poate da caştig de cazuri în faţa instanţei sau a terţilor.

2. Presupunem că vinde un mic magazin, iar dupa vânzarea lui fostul proprietar face declaraţii jignitoare
la adresa noului proprietar . Ca rezultat este anticipată o pierdere de clientela în următorii doi ani, care va
antrena o reducere a profiturilor, pierderea de clientela este susţinută de reducerea semnificativă a
vânzărilor după declaraţiile fostului proprietar al afacerii. Activele necorporale distincte cu o valoare de
10.000 u.m nu au efect important asupra clientelei şi ele nu vor fi incluse ca parte a goodwill-ului.21

21
http://www.preferatele.com/docs/economie/7/abordarea-pe-baza-de19.php

18
19
20
3.Când o companie X doreşte să achiziţioneze acţiunile unei alte companii Y, aceasta va trebui să achite
companiei Y contravaloarea acestor acţiuni.

Decontarea de cele mai multe ori se face în numerar sau prin virament bancar.

Achizitia se face de regulă la o valoare mai mare decât valoarea la care sunt înregistrate în contabilitatea
companiei Y.

Sa presupunem că 50.000 acţiuni 1ron/acţiune-înregistrate în contabilitatea societatii Y sunt vândute cu

70.000 ron societăţii X.

Diferenţa dintre valoarea plătită : 70.000 ron şi valoarea din contabilitatea societăţii Y de 50.000 ron este
goodwill-ul care apare la consolidare.

La consolidare , cei 50.000 ron participaţie în societatea Y se anulează cu cei 50.000 ron capital social al
societăţii Y , în bilanţul consolidat la nivel de grup ramanand doar poziţia de 20.000 ron – goodwill aparut
ca urmare a consolidării.

Daca tranzacţia s-ar fi derulat la cost, adică la suma de 50.000 ron, cele două poziţii s-ar fi anulat reciproc
la nivel de bilanţ consolidat şi goodwill-ul aparaut din consolidare nu ar fi existat.

Goodwill-ul aparut din consolidare este o reflectare a faptului că managementul societăţii X consideră că
plătind 70.000 ron pentru acţiunile societăţii Y consideră că în plus faţă activele tangibile reflectate în
contabilitate (in suma de 50.000 ron) , societatea Y mai dispune şi de active intangibile în suma de 20.000
ron22

22
www.contzilla.ro

21
Bibliografie

1.Adela Deaconu , Evaluarea Afacerilor – Editura Intelcredo, 2002

2.Ion Stancu, Finante, Editura Economica,
3Aurel I Stefanescu, Claudia Serban, Andreea Carolina Stanoiu, Evaluarea Intreprinderii,
Editura Universitara Bucuresti,
4. Lucian Savu- Evaluarea intreprinderii, Editura Dimitrie Cantemir, Tg-Mures 2008
5. Sorin V. Stan, Evaluaea intreprinderii, Editura Iroval Bucuresti,2003
6. Sorin Stan, Evaluarea intreprinderii, Editia a 2 revazuta, Editura Teora
7. www.contzilla.ro
8. R. James Alerding: Valuation of Personal Goodwill, American Academy of Matrimonial Lawyers
– 2003 Meeting, www.aaml.org/articles
9. http://www.preferatele.com/docs/economie/7/abordarea-pe-baza-de19.php

22