Analiza eficienţei utilizării forţei de muncă

în economie

DISERTAŢIE

Prof. Coordonator:

Student:
Abstract

Această lucrare prezintă situația ocupării forței de muncă în România, analizând evoluțiile
anumitor indicatori economici importanți din sfera ocupării, urmarind totodată schimbările care
au avut loc în ultimii ani datorate crizei economice, dar și rolul statului în reducerea sau chiar
eliminarea șomajului. Prima parte a lucrării prezintă aspectele teoretice legate de conceptul de
ocupare, precum și acțiunile statului care urmăresc să ridice nivelul de ocupare a forței de muncă
și să stimuleze creșterea economică. Pornind de la ipoteza că ocuparea forței de muncă este
eficientă creșterii unei economii, în ultima partea a lucrării s-a recurs la metoda de cercetare bazată
pe analiza secundară a datelor statistice și la demonstrarea influenței pe care o are șomajul în
economia românească, concluzionând faptul că ocuparea forței de muncă poate susține o creștere
economică.

Cuvinte cheie: forța de muncă, ocupare, șomaj, creștere economică.

INTRODUCERE

Lucrarea de față are ca scop analiza forței de muncă din România și a fenomenelor care
acționează asupra acesteia, precum și conturarea problemelor existente în interiorul ei. Piața forței
de muncă reprezintă un subiect actual, astfel încât în interiorul acestei piețe se tranzacționează cea
mai importantă resursă, si anume forța de muncă.

Piața forței de muncă din România a suferit de-a lungul timpului schimbări destul de
marcante, una dintre caracteristicile cele mai importante a fost și este reprezentată de scăderea
numărului de persoane ocupate astfel, piața forței de muncă este în prezent destul de afectată de
efectele pe care criza economică mondială le-a avut asupra țării, observându-se cu ușurință
intensitatea crescută cu care se manifestă șomajul.

Tema aleasă este ”Analiza eficienței utilizării forței de muncă în economie”, fiind o temă
relevantă în momentul de față, ținând cont de problemele cu care se confruntă fenomenul ocupării
atât la nivelul României, cât și la nivelul Uniunii Europene. Lucrarea este structurată pe trei
secțiuni: prima secțiune prezintă reperele teoretice legate de forța de muncă, urmată de cea de-a
doua secțiune care vizează metodologia aleasă pentru a analiza datele empirice, în timp ce ultima
secțiune se focalizează pe studiul de caz propriu-zis care are menirea de a oferi o radiografie a
forței de muncă din România. Așadar, elaborarea lucrării de disertație a urmărit aspectele teoretice
referitoare la piața forței de muncă, ocuparea forței de muncă și la șomajul din România, precum
și realizarea studiului de caz ”Forța de muncă în România” folosind diferite analize și comparații
care fac referire la evoluțiile care au avut loc pe întreaga perioadă analizată asupra ocupării forței
de muncă și a șomajului din România, acesta încheindu-se cu o confirmare a legăturii dintre
șomajul și produsul intern brut al țării.

Prima parte a lucrării este destinată definirii conceptuale a ocupării forței de muncă, a ceea
ce înseamnă cererea și oferta de forță de muncă, precum și prezentarea rolului pe care statul îl are
în ceea ce privește ocuparea forței de muncă. Punctul de plecare al definirii acestor concepte a fost
munca, și anume modul în care ea a fost privită de-a lungul timpului, remunerată sau nu. Cea de-
a doua parte este constituită de forța de muncă din România. Aici au fost prezentați anumiți
indicatori care evidențiază gradul de ocupare al forței de muncă, rata de activitate și rata șomajului
din România, în final demonstrându-se influența pe care șomajul o are asupra economiei țării.

Lucrarea a fost concluzionată printr-o privire de ansamblu, iar concluzia cea mai relevantă
este faptul că România se confruntă în prezent cu o criză de forță de muncă în toate sectoarele
economice care se resimte și se va resimți profund asupra întregii economii a țării.

METODOLOGIE

Metoda de cercetare pe care se va consolida partea empirică a lucrării de față este studiul
de caz. Acesta este o metodă care este potrivită atât pentru a analiza și examina datele economice,
cât și pentru situațiile care urmăresc o investigare profundă, complexă și completă a unor subiecte,
precum și contextul în care acestea se desfășoară.

Potrivit lui Robert K. Yin, această metodă de cercetare conduce la deplina înțelegere a unei
probleme adaugând un plus de valoare și totodată, completând și extinzând ceea ce deja se cunoaște
legat de problema respectivă prin cercetările realizate anterior astfel, acesta o definește ca o
strategie prin intermediul căreia se realizează o cercetare care necesită anumite investigații
empirice în legătură cu un fenomen contemporan într-un context real. Metoda de față este una
permisivă în ceea ce privește dezvoltarea unor viziuni diferite, utilizând în general multiple surse
de date și informații, întrucât este folosită pentru a alcătui o nouă teorie, a contesta una deja
construită sau pentru a explica o situație existentă, dar în același timp, metoda de cercetare utilizată
oferă posibilitatea unei evaluări precise și substanțială a rezultatului.

Studiul de caz al lucrării, datorită caracterului pe care îl are, și anume acela de metodă de
cercetare universală, integrează cercetări cantitative și calitative care constă în strângerea și analiza
unor date bazate pe informații oficiale deja existente, își propune o analiză asupra forței de muncă
din România, precum și influența pe care aceasta o are asupra economiei. Analiza pornește de la
ipoteza care prezumă legătura dintre ocuparea forței de muncă și economia României, adică
existența unei corelații inverse între rata șomajului și produsul intern brut al țării.

Astfel, cuprinsul studiului de caz prezintă în prima parte ocuparea forței de muncă din
România de la declanșarea crizei economice și până în prezent, continuând în cea de-a doua parte
cu informații și date statistice legate de șomajul înregistrat la nivelul țării analizat pe aceeași
perioadă de timp, iar în final fiind prezentată influența pe care ocuparea forței de muncă o are
asupra economiei românești.

1. Repere teoretice

1.1. Ocuparea forței de muncă. Abordări conceptuale

Ocuparea forței de muncă, prin definiția sa, reprezintă munca depusă de oameni.
Noțiunea de ocupare poate fi văzută în două moduri. În sens larg, ocuparea forței de muncă
cuprinde toate acțiunile administrațiilor publice a căror impact se manifestă în mod direct asupra
proceselor de creare a unor noi locuri de muncă. Astfel, aici sunt incluse politicile
macroeconomice în domeniul ocupării forței de muncă ale statului și politicile sectoriale de
educație, de sănătate, de protecție socială, de dezvoltare și politicile sociale. În sens restrâns,
această noțiune de ocupare se restrânge la acțiunile care apar pe piața forței de muncă, provocate
de schimbările dintre cererea și oferta de forță de muncă. Acest concept a trecut de-a lungul
timpului prin mai multe etape de cunoaștere științifică, exprimat în diferite doctrine economice
moderne și contemporane.

În ceea ce privește termenul de ocupare a forței de muncă există numeroase definiții ale
acestuia care diferă în funcție de modul de abordare.

Tabelul nr. 2: Definirea ocupării forței de muncă (conform dicționarelor)

 Dicționarul
Dicționarul Explicativ al Limbii Române
Dicționarului de Științe Economice
Dicționarului Meriam-Webster
Dicționarul Termenilor Economici
Collins Concise English Dictionary
Dicționarului Cambridge
Definiție
A lucra într-un anumit domeniu.
Opusul șomajului; reflectă o stare favorabilă pentru
economie și pentru individ.
Calitatea unui individ de a fi angajat.
Participarea oamenilor la activitatea de muncă. Ocuparea
forței de muncă este considerată a fi activitate de utilitate
socială și economică.
Faptul de a avea un loc de muncă plătit.
Faptul că cineva este plătit pentru a lucra pentru o companie
Sursă: Prelucrare personală

Rezumând toate definițiile de mai sus, putem spune că ocuparea presupune calitatea
indivizilor de a ocupa un loc de muncă, de a practica o muncă și de a primi o remunerare pentru
activitatea desfășurată.

Încă din momentul în care și-a făcut apariția economia politică, munca a fost în centrul
atenției oamenilor de știință, fiind văzută ca un drept fundamental al omului. Munca, în sensul ei
larg, înseamnă orice activitate pe care o produce o persoană. Conform celor spuse de francezul
Georges Friedmann, munca reprezintă ”totalitatea acțiunilor pe care omul cu ajutorul creierului
său, al mâinilor sale, al uneltelor sau mașinilor le exercită asupra materiei, acţiuni care, la rândul
lor, reacționează asupra omului, modificându-l”1. În sens restrâns, termenul de muncă este acea
activitate remunerată. Adam Smith susține că ”munca a fost primul preț, prima monedă de
cumpărare cu care erau plătite toate lucrurile”2, considerând că ”ființa umană este rațională și
calculată, principala ei motivație fiind interesul economic”3.

1
Mirela Ionela Aceleanu, Munca: statutul social și rolul muncii de-a lungul istoriei – din Antichitate până în epoca
modernă, Academia de Studii Economice, București, 2001, pag. 72
2
Veronica Penciu, Ocuparea resurselor de muncă în economia României, Academia de Studii Economice,
București, 2007, pag. 8
3
Veronica Garbuz, Perfecționarea procesului de integrare a tinerilor specialiști cu studii superioare pe piața muncii
din Replubica Moldova, Institutul Național de Cercetări Economice, Chișinău, 2018, pag, 16
 Între populația unei țări și ocuparea forței de muncă a acesteia există o relație destul de
importantă, arătând mecanismul în care populația determină calitativ, cantitativ și structural
întreaga cantitate de forță de muncă de care are nevoie o economie. Întrucât creșterea economică
este un obiectiv fundamental în orice economie națională, aceasta este strâns legată de factorii de
producție și resursele utilizate. Așadar, structura, volumul, calitatea și eficiența utilizării acestor
resurse determină calitatea și amplitudinea dezvoltării umane.

Orice activitate inițiată generează nevoia de muncă, aceasta reprezentând volumul total de
muncă necesar. Cererea de forță de muncă constituie nevoia de muncă dintr-o economie la un
moment dat. Acoperirea nevoii de muncă are loc în urma utilizării disponibilității de forță de
muncă existente reprezentată de populația aptă de muncă din țara respectivă. Așadar, numărul
persoanelor apte de muncă din care se scad persoanele care nu doresc să desfășoare o activitate
economică, al persoanelor casnice, dar și al studenților și al elevilor constituie oferta de forță de
muncă.

1.2. Rolul statului în ocuparea forței de muncă

Legarea de un sistem de valori a unei politici poate afecta prin deciziile acesteia un
anumit grup social sau o întreagă economie. Statul intervine în economia sa de piață printr-un
mecanism care necesită utilizarea unor mijloace și a unor tehnici corespunzătoare rolului statului
în economie așadar, o politică economică reprezintă totalitatea tehnicilor, măsurilor și
mijloacelor pe care statul le folosește pentru a conduce economia. Printr-o definiție mai amplă, o
politică economică marchează acțiunile conștiente ale autorităților publice într-o anumită
perioadă într-o țară, definind obiectivele sociale și economice pe care le urmărește prin utilizarea
eficientă a unor tehnici, măsuri sau mijloace în vederea atingerii acestora4. Indiferent de natura
acestor mijloace sau tehnici utilizate și indiferent de obiectivele pe care statul le urmărește,
punctele de plecare și de final ale politicii economice trebuie să fie în interesul întregii națiuni.

4
Aurel Negucioiu, Economie politică, Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir”, Cluj-Napoca, 1996, pag, 352
 Sarcinile pe care o administrație publică le are pe piața muncii sunt următoarele5:

 Stabilirea modului de dezvoltare a pieței muncii având în vedere șomajul,

necesarul de forță de muncă, necesarul de ocupare și școlarizare și necesarul de
pregătire la nivel național;
 Asistență pentru persoanele care sunt în căutarea unui loc de muncă și sprijin în
vederea pregătirii profesionale a persoanelor;
 Sprijinirea îndeplinirii de locuri de muncă;
 Calificarea persoanelor care sunt în căutarea sau intenționează să își caute un loc
de muncă;
 Asigurarea unei transparențe pe piața muncii;
 Promovarea atât a muncii, cât și a ocupației active.

Alfred Marshall împreună cu alți reprezentanți ai școlii neoclasice susțin că ” cel mai de
preț din tot capitalul este cel investit în ființa umană”, astfel, învățământul a devenit un pol de
greutate atât pentru creșterea adaptabilității forței de muncă, cât si pentru mobilitatea
profesională a acesteia6.

Politica socială și de ocupare a forței de muncă este o politică economică bazată pe

acțiunile directe ale statului care urmărește elaborarea și coordonarea unor programe de
recalificare a șomerilor, de pregătire și calificare a persoanelor care sunt în căutarea unui loc de
muncă sau a unor programe de împărțire a muncii sau de încadrare în muncă a unor persoane
care au nevoie de un orar atipic.

Obiectivele politicii sociale și de ocupare a forței de muncă:

 Promovarea ocupării forței de muncă;

 Îmbunătățirea condițiilor de muncă și a condițiilor de viață a persoanelor;
 O protecție socială corespunzătoare;
 Îmbunătățirea dialogului între conducere și personal;

5
Veronica Penciu, Ocuparea resurselor de muncă în economia României, Academia de Studii Economice,
București, 2007, pag. 129
6
Veronica Garbuz, Perfecționarea procesului de integrare a tinerilor specialiști cu studii superioare pe piața muncii
din Replubica Moldova, Institutul Național de Cercetări Economice, Chișinău, 2018, pag, 17
  Menținerea unei rate ridicate a ocupării forței de muncă prin dezvlotarea resurselor
umane;
 Combaterea excluziunii.

Prioritățile politicii de ocupare a forței de muncă: în prezent, în ceea ce privește creșterea

nivelului de ocupare, interesul fiecărui stat se îndreaptă către educație, rolul lor fiind acela de a
coordona măsurile care vor fi îndeplinite. Așadar, politica de ocupare a forței de muncă
urmărește promovarea adaptabilității forței de muncă prin șansa la învățare pe parcursul
întregii vieți al persoanelor și prin formarea profesională continuă; combaterea șomajului și
promovarea incluziunii sociale ( pentru anumite grupuri de persoane vulnerabile: rromi,
persoane cu dizabilități etc).

1.3. Cadrul strategic la nivel european

Strategia Europa 2020

Strategia Europa 2020 este o strategie europeană care urmărește creșterea durabilă,
inteligentă și favorabilă incluziunii. Obiectivul principal al acestei strategii este acela de a
îndruma economia europeană cu ajutorul unei abordări tematică unitară în plan social și
economic a reformelor, concentrarea ei îndreptându-se către trei priorități reprezentative și,
totodată, către cinci obiective principale7. Cele trei priorități vizează următoarele:

1. O creștere inteligentă printr-o dezvoltare a economiei bazată în mare parte pe

inovare și cunoaștere;
2. O creștere durabilă determinată de promovarea unor economii mai eficiente, mai
competitive, dar și mai ecologice;
3. O creștere favorabilă incluziunii cu ajutorul promovării unei economii a cărei
ocupări se află la un nivel înalt care să asigure coeziunea socială.

Însă, pentru îndeplinirea celor trei priorități, strategia urmărește cinci obiective:

7
Strategia națională pentru ocuparea forței de muncă, Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin
Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, anul 2014-2020
 1. O rată a ocupării populației cu vârstă cuprinsă între 20 și 64 de ani de 75%;
2. Investiția atât publică, cât și privată în domeniul cercetării și cel al dezvoltării de
3% din PIB-ul Uniunii Europene;
3. Atingerea obiectivului 20/20/20 în domeniul energiei și al schimbării climatice;
4. O rată de părăsire timpurie a învățământului de maxim 10% și o rată de absolvire
în rândul persoanelor cu vârstă cuprinsă între 30 și 34 de ani a unei forme de
învățământ de minim 40%;
5. O reducere de cca. 20 milioane de cetățeni europeni care sunt amenințați de
sărăcie și excluziune socială.

Orientările integrate cu privire la ocuparea forței de muncă

Orientările integrate au fost propuse de Comisia Europeană, fiind dezbătute și agreate de

toate statele membre Uniunii Europene. Orientările din Strategia Europeană 2020 au fost
adaptate în anul 2011 și au rămas până în anul 2014, acestea fiind:

 Participare mai mare pe piața muncii pentru bărbați și femei, reducerea șomajului
și promovarea calității locurilor de muncă;

Statele membre urmăresc combaterea acelor angajări temporare, subocuparea, dar și

munca nedeclarată, adoptând măsuri de creștere a mobilității profesionale și revizuirea
sistemului de protecție și asistență socială și a sistemului fiscal; combaterea segmentării pieței
muncii prin implementarea anumitor măsuri de prevenire a subocupării și angajării temporare;
îmbunătățirea competitivității pe piața muncii și a ratei de participare în rândul persoanelor cu
o calificare redusă.

 Dezvoltarea unei forțe de muncă mai calificată care să fie capabilă să răspundă
tuturor provocărilor de pe piața muncii, dar și promovarea învățării pe tot
parcursul vieții;

Statele membre urmăresc diminuarea tuturor barierelor aflate în calea mobilității

lucrătorilor, să crească nivelul ocupării în rândul persoanelor slab calificate și a persoanelor în
vârstă și să implementeze unele sisteme de sprijinire a tinerilor absolvenți în scopul găsirii unui
loc de muncă.
  Îmbunătățirea performanței și calificării sistemelor de educație și creșterea
participării la învățământul terțiar;

Statele membre trebuie să investească într-un mod mai eficient în sistemele proprii de
educație cu scopul de a crește nivelul de competență a forței de muncă

 Combaterea sărăciei și promovarea incluziunii.

Statele membre trebuie să aducă o îmbunătățire a sistemelor de protecție și securitate

socială, de pensii și a politicilor de incluziune activă cu scopul creșterii participării unui număr
mai mare în economie și societate.

Strategia europeană privind ocuparea forței de muncă

Atât strategia de ocuparea a forței de muncă, cât și orientările care au temei juridic art.
147 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene alcătuiesc un cadru politic care are în
vedere implementarea măsurilor cu privire la ocuparea forței de muncă în concordanță cu
obiectivele Strategiei Europa 2020. Strategia Europa 2020 împreună cu noua structură de
guvernanță bazată pe Semestru European contribuie la eforturile Uniunii Europene de a depăși
criza și de a încerca să elimine cauzele acesteia. Succesul strategiei depinde de asumarea Uniunii
Europene, statelor membre UE, parlamentelor naționale, dar și al autorităților locale și regionale
astfel, reușind să realizeze o economie socială de piață competitivă, funcțională și solidă.

Comisia a lansat în anul 2012 un set de măsuri ca o reacție la tendința de creștere

continuă și accelerată a șomajului din Uniunea Europeană, formând astfel Pachetul privind
ocuparea forței de muncă care se bazează pe Agenda pentru crearea de noi locuri de muncă și de
noi competențe inclusă în Strategia Europa 2020, sprijinit de Observatorul European pentru
Ocuparea Forței de Muncă și de Programul de Învățare Reciprocă8. Acest pachet vizează:

1. Sprijinirea creării unor noi locuri de muncă prin reducerea impozitării asupra
forței de muncă, exploatarea unor sectoare cu potențial și utilizarea eficientă a
subvențiile destinate angajării;

8
Strategia națională pentru ocuparea forței de muncă, Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin
Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, anul 2014-2020
 2. Restabilirea dinamicii pieței muncii prin mobilizarea actorilor în vederea
implementării unor reforme care sunt necesare, sprijinirea persoanelor care doresc
să își schimbe actualul loc de muncă, promovarea liberei circulații și creșterea
investițiilor în dobândirea de noi competențe;
3. Consolidarea guvernanței în acest domeniu prin îmbunătățirea împreună cu
statele membre UE a monitorizării politicilor de ocupare a forței de muncă.

II. FORȚA DE MUNCĂ ÎN ROMÂNIA

După Revoluția din anul 1989, România s-a confruntat cu o situație specială marcată de
numeroase transformări la nivelul economiei. Până în acel an, toată populația țării era asigurată
social, fiind ocupată economic, ceea ce înseamnă ca nu era prezent fenomenul de șomaj.
Trecerea la o economie de piață a condus la restructurarea economiei comuniste care a provocat
concedieri masive.

România s-a confruntat cu schimbări destul de importante în procesul de tranziție

economică care s-a manifestat prin reducerea simultană a populației active și a populației
ocupate, menținerea ratei șomajului la un nivel constant, dar și prin creșterea șomajului în rândul
tinerilor și a creșterii șomajului de lungă durată. În ultimele decenii, forța de muncă din România
a fost influențată de mai multe fenomene demografice și sociale: reducerea natalității și creșterea
mortalității, creșterea accelerată a procesului de emigrare și reducerea calității serviciilor de
asistență socială și asistență medicală.

Provocările cu care se confruntă piața forței de muncă în România:

 Demografice

România se confruntă cu un proces de scădere a populației continuu și lent. Acest proces

este prezent din cauza sporului natural negativ al țării din ultimii ani, al migrației externe al
forței de muncă care este la un nivel destul de ridicat, al reducerii numărului de persoane
active, dar și din cauza îmbătrânirii destul de accelerată a forței de muncă.

 Participarea pe piața muncii

România se confruntă cu:
 • pondere destul de ridicată a populației ocupate în sectorul agricol;
• nivel mai scăzut de participare în rândul persoanelor de sex feminin
comparativ cu cele de sex masculin;
• nivel ridicat al riscului de sărăcie și excluziune socială;
• nivel foarte ridicat al șomajului în rândul tinerilor;
• pondere ridicată în rândul șomerilor de lungă durată;
• participare scăzută în rândul persoanelor vârstnice;

 Competitivitatea forței de muncă și nivelul de educație

Nivelul educațional al forței de muncă din România este mult mai scăzut comparativ cu
media Uniunii Europene, având o participare redusă a populației la programe de învățare, dar
și fonduri și măsuri insuficiente de stimulare pentru formare profesională adresate atât
angajaților cât și angajatorilor.

 Măsuri active de ocupare a forței de muncă

Nivelul investiției din România este scăzut, precum și participarea persoanelor șomere și
a altor persoane sau grupuri de persoane vulnerabile pe piața muncii la măsurile active de
ocupare. Măsurile de formare profesională nu ocupă un loc prioritar în rândul măsurilor
active in țară, astfel, cheltuielile statului român cu măsurile active de ocupare sunt scăzute.

3.1. Ocuparea Forței de muncă

Ocuparea forței de muncă se referă la numărul persoanelor care au loc de muncă și care
obțin un venit în urma activității sale. Persoanele care nu au un loc de muncă, dar doresc să
ocupe un loc de muncă, sunt șomere. Așadar, numărul total de persoane ocupate și numărul
total de persoane șomere alcătuiesc împreună forța de muncă, iar persoanele care nu au un
loc de muncă, dar nici nu doresc să ocupe unul sunt considerate persoane în afara forței de
muncă.

Rata de ocupare
Rata de ocupare a forței de muncă reprezintă un indicator al utilizării forței de muncă.

Figura nr.1: Rata ocupării forței de muncă pe categorii din România (20-64 ani)

100

80

60

40

20

0
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
Ocuparea totală Femei Bărbați Tineri Vârstnici

Sursă: Prelucrare personală pe baza datelor EUROSTAT

Din graficul de mai sus, putem observa că ocuparea totală, dar și cea din rândul femeilor
și al bărbaților a fost una constantă și pozitivă, însă, cu toate acestea, în România există o
diferență destul de mare între ocuparea forței de muncă a bărbaților și cea a femeilor. Ocuparea
din rândul persoanelor în vârstă și a tinerilor a avut o evoluție instabilă. Dacă rata de ocupare a
persoanelor vârstnice a crescut în anul 2017 cu aproximativ 3 pp comparativ cu 2007, cea din
rândul tinerilor s-a menținut la același nivel, unul foarte ridicat, iar acest lucru situează România
pe un loc fruntaș în topul țărilor din Uniunea Europeană cu cea mai scăzută rată de ocupare a
tinerilor.

În anul 2018, rata de ocupare a populației cu vârstă cuprinsă între 20 și 64 de ani din
România (69,9%), s-a situat la o distanță de doar 0,1 pp de 70%, țintă stabilită la nivel național
în contextul Strategiei Europene 2020.

Figura nr.2: Rata ocupării forței de muncă pe grupe de vârstă din România.
 100

80

60

40

20

0
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018

Între 25 și 54 ani Între 15 și 24 ani Între 55 și 64 ani Peste 65 ani

Analizând graficul de mai sus, distribuția populației României pe grupe de vârstă,

rezultatele ne arată că cea mai mare pondere este deținută de grupa de persoane cu vârstă
cuprinsă între 25 și 54 de ani, evoluția acesteia din ultimii ani fiind una pozitivă, urmată de către
grupa de persoane cu vârstă între 55 și 64 de ani. La polul opus se identifică populația cu vârstă
de peste 65 ani, a cărei rată a atins în anul 2016 cel mai scăzut nivel (8,2%), reușind ca în anul
2018 să crească cu aproximativ 0,4 pp, ajungând la 8,6%.

Rata de activitate

Rata de activitate a populației reprezintă și ea, alături de rata de ocupare a forței de muncă, un
instrument al utilizării forței de muncă. Cea mai importantă categorie din punct de vedere
economic este reprezentată de populația activă a țării.

Figura nr.3: Rata de activitate a forței de muncă pe sexe din România.

 75

70

65

60

55
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017

Total Bărbați Femei

Sursă: Prelucrare personală pe baza datelor INSSE

Din reprezentarea grafică a ratei de activitate din România (perioada 2007-2017), putem
identifica evoluția oscilantă a fiecărei categorii în parte. Dacă rata de activitate din rândul
bărbaților a înregistrat din anul 2013 o creștere continuă, ratele celorlalte 2 categorii au fost în
scădere, reușind să se redreseze la sfârșitul perioadei analizate. După cum putem observa, ca și în
cazul ratei de ocupare, cele mai mari rate sunt cele din categoria bărbaților, urmată de cea totală,
cele mai mici rate fiind înregistrate la nivelul femeilor.

Scăderea ratelor de ocupare și activitate a populației din România înregistrate în ultimii

ani sunt determinate de următoarele cauze9:

 Scăderea numărului de persoane în vârsta de muncă, cauzată de scăderea

natalității și de creșterea numărului tot mai mare a persoanelor din această
categorie care pleacă la muncă în afara țării;
 Persoanele în vârstă ocupate în sectorul agricol care muncesc pentru propria
familie (agricultura în România fiind încă în subzistență);
 Munca la negru care încă mai reprezintă o problemă în România;
 Creșterea tot mai mare a migrației forței de muncă (forța de muncă din țară
emigrează cu gândul de a-și asigura lor, cât și familiilor lor un trai mai bun);
 Reducerea persoanelor ocupate în populația cu vârstă legală de muncă.

9
Ocuparea resurselor de muncă în România, Mirela Ionela Aceleanu, București, 2006
 Lipsa de forță de muncă din România are consecințe economice negative asupra țării:

1. Inutilizarea forței de muncă aduce la apariția șomajului, astfel societatea suportă

cheltuieli destul de mari care nu pot fi recuperate cu pregătirea forței de muncă
neocupate;
2. Acest fenomen duce la diminuarea veniturilor, dar și la intensificarea tensiunilor
sociale, lucru ce poate duce la scăderea standardelor de viață și a calității vieții,
gradul de sărăcie din România având posibilitate de creștere;
3. Șomajul este un dezechilibru macroeconomic astfel încât efectele sale sunt
resimțite și de către populația ocupată, aceste persoane fiind cele care suportă
costurile sociale destul de grave;
4. Apariția acestui fenomen conduce, totodată, la apariția forței de muncă pe ”piața
neagră”10.

Așadar, criza forței de muncă din România a condus la creșteri destul de mari la nivelul
șomajului. Însă, acesta nu are efecte doar asupra persoanelor care sunt afectate de acest
fenomen, ci și asupra persoanelor care fac parte din populația ocupată deoarece participând pe
piața forței de muncă, contribuie cu o parte din veniturile lor la fondurile publice de asigurări
sociale.

3.2. Șomajul în România

În prezent, din cauza crizei financiare ale cărei efecte continuă să existe la nivelul
Europei, dar și din cauza globalizării, progresului tehnic și al îmbătrânirii populației, economia
României întâmpină probleme destul de serioase în ceea ce privește utilizarea forței de muncă.
Acest lucru aduce odată cu el o serie de pierderi pe piața muncii, România confrutându-se cu un
deficit de forță de muncă în anumite sectoare economice și în anumite zone geografice unde
utilizarea forței de muncă este foarte slabă.

Efectele care s-au resimțit la nivelul României s-au manifestat prin:

10
piață neagră expr. (pub.) zonă economico-financiară a tranzacțiilor și operațiunilor ilicite.
 • reducerea locurilor de muncă și intrarea forței de muncă în șomaj;

• limitarea, dar și încetinirea tuturor proceselor de creare de locuri de muncă, afectând în

mod direct tinerii, deoarece le blochează intrarea pe piața muncii;

• ieșirea de pe piața muncii a persoanelor care se află într-o situație mai vulnerabilă:
persoanele care au avut contracte temporare de muncă, persoanele care au un nivel de educație
scăzut, persoanele cu dizabilități, persoanele vârstnice, etc.

Figura nr.4: Rata șomajului în România în perioada 2008-2018.

Rata șomajului
Rata șomajului

7.6
6.3 5.4 5.1 5.3 5.3 5.1 4.8
4 4.3 3.6

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018

Sursă: Prelucrare personală pe baza datelor EUROSTAT

În graficul de mai sus se poate observa evoluția ascendentă a ratei șomajului în primii ani
după declanșarea crizei financiare. În anul 2011, rata șomajului a înregistrat o creștere destul de
semnificativă, ajungând la 5,4, urmând ca după acest an să aibă parte de numeroase schimbări,
înregistrând de la an la an atât creșteri, cât si descreșteri.

Figura nr.5: Rata șomajului în rândul tinerilor din România și media Uniunii Europene.

23.9 23.7 24
20 22.1 22.6 21.7
19.2 20.5
17.6 23.5 18.3
21.3 21.7 21.2 22.2
20.3
20.3 18.7 16.8
15.8 15.9

2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
Romania Media UE
 Sursă: Prelucrare personală pe baza datelor EUROSTAT

Dintre toate categoriile de persoane, tinerii sunt văzuți drept cei mai vulnerabili în raport
cu șomajul, lipsa locurilor de muncă adresate persoanelor tinere rămâne pentru România una
dintre cele mai grave probleme cu care aceasta se confruntă. Șomajul din rândul tinerilor a avut o
evoluție oscilantă, menținându-se, însă, permanent la un nivel ridicat.

După cum putem observa în graficul de mai sus, rata șomajului din rândul tinerilor din
România a fost pe întreaga perioadă analizată mai mare decât media Uniunii Europene.

Cauze ale șomajului tinerilor:

 Inflexibilitatea pieței forței de muncă:

 lipsa experienței: persoanele mai în vârstă se adaptează mai ușor unui nou mediu
de muncă, fiind mai fermi, mai siguri, iar acest lucru se datorează experienței pe
care au dobândit-o anterior);
 mobilitate redusă: persoanele tinere au, în comparație cu cele mai în vârstă, o
mobilitate mai redusă din diverse motive (sunt ajutați financiar de către familie,
șunt atașați de casă, nu doresc să își schimbe domiciliul);
 Educația. Tinerii din prezent primesc o educație care se axează mai mult pe cunoștințe
teoretice, în loc de practică, astfel, ei nu sunt pregătiți să ocupe un loc de muncă în
domeniul pe care l-au studiat.
 Tinerii se orientează doar către anumite universități. Majoritatea tinerilor optează pentru
facultățile care sunt suprapopulate, iar în urma absolvirii acestora nu li se oferă o șansă
foarte mare de angajare.
 Numărul scăzut al înscrierilor în școlile profesionale. Tinerii nu mai sunt îndrumați către
o meserie, în ziua de astăzi se consideră umilitor să lucrezi ca electrician, mecanic,
instalator, croitor, sudor, etc.Analiza forței de muncă în anul 2018
 3.3. Influența ocupării forței de muncă în economie

Economistul american Arthur Melvin Okun, fost președinte al Consiliului

consilierilor economici, a demonstrat că, pe măsură ce economia unei țări iese din faza de
recesiune, producția va crește mai mult decât proporțional cu creșterea ocupării forței de
muncă, iar pe măsură ce economia intră în faza de recesiune, producția scade mai mult
decât proporțional cu scăderea ocupării forței de muncă11.

Corelația dintre Produsul Intern Brut și șomajul în România

Tabel nr.1: Rata șomajului și PIB-ul din România în perioada 2008-2018.

Rata șomajului (%) PIB (mld euro)

2008 4 170,7
2009 6,3 137,3
2010 7,6 137,8
2011 5,4 131,5
2012 5,1 133,9
2013 5,3 144,7
2014 5,3 150,8
2015 5,1 159
2016 4,8 169
2017 4,3 191,5
2018 3,6 199,4
Sursă: Prelucrare personală, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.

În anul 2009, indicele numărului de șomeri din România a crescut cu aproximativ 2,3 pp
față de anul precedent, în timp ce economia țării a înregistrat o scădere destul de semnificativă ,

11
Rudiger Dornbusch, Stanley Ficher: Macroeconomia, Editura Sedona, București, 1997, pag. 16, 429
de aproximativ 43 mld. Euro față de anul precedent. Până în anul 2011 cei doi indicatori au
înregistrat atât scăderi, cât și creșteri, evoluția lor nefiind una constantă. Perioada dintre anul
2012 și anul 2017 este una favorabilă pentru România: ritmul de creștere al Produsului Intern
Brut a avut o evoluție bună, ascendentă, în timp ce numărul total de șomeri din țară a scăzut în
mod constant, ajungând în 2017 la 4,3%.

Între cei doi indicatori, rata șomajului și PIB, există o corelație inversă. Când economia
României s-a aflat in perioada de recesiune, ritmul de creștere al PIB-ului a fost în scădere și
rata șomajului în creștere, iar în momentul în care economia a fost în perioada de expansiune,
ritmul de creștere al economiei a fost în creștere și șomajul în scădere.

Tendința de scădere a ratei șomajului din România duce la o creștere a ocupării forței de
muncă, ceea ce înseamnă că evoluția pozitivă a economiei românești se menține.

Anul 2018 a adus o agravare a crizei forței de muncă cu care România se confruntă în
ultimii ani, afectate fiind toate sectoarele economice. Chiar dacă rata șomajului a ajuns la 3,6%,
este clar faptul că nu angajarea persoanelor care se aflau în șomaj au dus la această scădere.
Populația României scade zilnic cu aproximativ 250 de persoane, existând în prezent o
permanentă tendință de creștere a persoanelor cu experiență pe piața muncii care părăsesc țara cu
scopul ocupării unui loc de muncă într-un alt stat. Principala cauză care duce la migrarea forței
de muncă din România este salariul.

România a avut cea mai mare creștere a salariului minim în ultimii 10 ani comparativ cu
celelalte state din Uniunea Europeană. Așadar, salariul minim pe economie a înregistrat o
creștere de aproximativ 195%, unii analiști susținând că această creștere nu a fost susținută de o
creștere a productivității. Cu toate acestea, salariul din România este incomparabil mai mic decât
cel din celelalte state europene unde persoanele active au decis să emigreze. Conform spuselor
analiștilor Keys Fin, ”câștigul salarial reflectă, în mare parte, realitățile economice, chiar dacă în
prezent se înregistrează o creștere economică semnificativă, aceasta provine în mare parte din
consum, nefiind una solidă, sustenabila pentru termen lung”, astfel, productivitatea muncii în
România este una foarte redusă.

Figura nr.6: Salariul minim pe economie în anul 2018.

 Salariu minim (EURO)

1594 1998
1401 1498 1614
747 1498 1562
261 400 469 480 480 500 677 684 858
408 418 430 466 843

BG LT RO HU LV HR CZ PL SK EE PT EL MT SI ES UK DE FR BE NL IE LU

Sursă: Prelucrare personală pe baza datelor EUROSTAT

Italia, Danemarca, Austria, Cipru, Suedia și Finlanda nu au un salariu minim pe
economie.

În anul 2018, România a avut al treilea cel mai mic salariu minim brut pe economie, însă,
având în vedere că majoritatea contribuțiilor sociale ale angajatorului sunt suportate de angajat,
din punct de vedere al salariului minim net, România se află, de fapt, pe locul 2 cu aproximativ
243 euro pe lună. Acest lucru se datorează cotelor efective de impozitare mari comparativ cu
nivelul salariului, de peste 40%.

Corelația dintre salariu și productivitatea muncii în România

Creșterea economică poate fi legată atât de creșterea numărului de salariați, cât și de o mai
bună utilizare a numărului acestora12 . Astfel, productivitatea muncii reflectă eficiența utilizării
forței de muncă pentru a produce o anumită cantitate de bunuri și servicii într-o economie.

Figura nr.7: Rata de creștere a salariului și rata de creștere a productivității muncii din
România în perioada 2008-2018.

12
Monica Roman, Resursele umane în România: evaluare și eficiență, Editura ASE, București, 2003, pag. 108
 15

10

0
2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
-5

Rata de creștere a salariului Rata de creștere a prod. Muncii

Sursă: Prelucrare personală pe baza datelor EUROSTAT, BNR

Salariile din România au cunoscut o evoluție pozitiva și rapidă, însă ea a fost susținută de
o evoluție pozitivă și cel puțin la fel de rapidă a productivității. Pentru România, creșterea
productivității nu este chiar un lucru bun, astfel încât încă ne confruntăm cu o criză a forței de
muncă, ceea ce înseamnă că această creștere este determinată de faptul că un lucrător produce
mai mult. Un angajat din România lucrează în medie aproape 41 de ore pe săptămână, ocupând
astfel, locul 9 la nivelul Uniunii Europene în funcție de numărul total de ore lucrate, iar cu toate
acestea, românii au cele mai mici salarii din UE.

CONCLUZII

Ocuparea forței de muncă într-o țară a fost și va fi întotdeauna o problemă. Importanța pe

care aceasta o are este fundamentală, pe de-o parte la nivelul statului, având în vedere faptul că
ocuparea la nivelul societății conduce la o creștere economică și totodată, la îmbunătățirea și
sporirea traiului tuturor cetățenilor țării, iar pe de-o altă parte la nivelul individului, deoarece fără
un loc de muncă asigurat, acesta nu este capabil să ducă un trai bun și să își întrețină familia,
ocuparea fiind considerată rațiunea ”de a trăi”.

În lucrarea de disertație am analizat atât fenomenul de ocupare al forței de muncă și

evoluțiile sale din ultimii ani având ca țară țintă pentru realizarea analizei România, cât și
fenomenul opus acestuia, și anume șomajul. În ultimul deceniu, forța de muncă din România a fost
influențată de mai multe fenomene demografice și sociale care au făcut ca economia țării să
întâmpine probleme destul de serioase în ceea ce privește utilizarea forței de muncă, iar acest lucru
aduce odată cu el o serie de pierderi pe piața muncii, România confrutându-se, astfel, cu un deficit
de forță de muncă în anumite sectoare economice.

Creșterea îngrijorătoare și continuă a nivelului șomajului înregistrat într-un stat în asociere

cu o diminuare a nivelului ocupării dau naștere unor probleme destul de serioase în ceea ce privește
buna funcționare a economiei. După declanșarea crizei economice, în România s-au înregistrat
creșteri destul de mari la nivelul șomajului, situația țării legată de ocupare fiind pusă în pericol de
numeroase fenomene, însă accentuarea a două dintre acestea au contribuit într-o măsură mai mare
la declinul economiei din perioada respectivă, și anume: migrația continuă și amplificată a forței
de muncă și îmbătrânirea populației.

Tenința de scădere din prezent a șomajului din România duce la o creștere a ocupării forței
de muncă, precum și la o evoluție pozitivă a economiei, ceea ce înseamnă că modificarea ratei
șomajului influențează în mod direct produsul intern brut al țării. Analiza datelor statistice au
demonstrat că între cei doi indicatori, a existat, după anul 2007 și până în prezent, o relație
puternică care demonstreză și confirmă faptul că economia României este influențată în mod direct
de nivelul de ocupare a forței de muncă, între cei doi indicatori existând o legătură inversă.

Confirmând argumentele anterioare obținute în analizele referitoare la eficiența forței de

muncă, lucrarea și-a propus o analiză a indicatorilor din sfera ocupării, astfel demonstrând relația
inversă existentă între ocupare și economia țării.