Grile Procedura Civila

1.
În materia fazelor și etapelor procesului civil:
a) etapa judecății are 2 mari faze: judecata în primă instanță și judecata în căile de atac;
b) reprezintă etape ale judecății în primă instanță: etapa scrisă, etapa cercetării procesului, etapa
dezbaterilor în fond și etapa deliberării și pronunțării hotărârii;
c) judecata în căile de atac, poate implica și exercitarea contestației în anulare, dacă legea nu
prevede altfel.
2. în cazul fazelor și etapelor procesului civil:

a) faza judecății nu poate să lipsească din procesul civil;
b) fudecata în căile de atac poate implica și exercitarea revizuirii, dacă legea nu prevede altfel;
c) etapa scrisă include și informarea reciprocă a părților despre pretențiile și mijloacele lor de
apărare, care, în același timp sunt aduse la cunoștință instanței.
3. În etapa deliberării și pronunțării hotărârii:

a) deliberarea are loc în ședință publică;
b) hotărârea se pronunță în principiu în camera de consiliu;
c) deliberarea are loc în secret
4. În materia judecății în primă instanță:

a) în etapa scrisă se stabilește cadrul procesual, din punctul de vedere al obiectului și al părților;
b) etapa scrisă nu începe cu introducerea cererii de chemare în judecată;
c) în etapa dezbaterilor în fond sunt administrate probele și analizate eventualele excepții procesuale
invocate.
5. În materia judecății în primă instanță:

a) în etapa cercetării procesului, prin intermediul excepțiilor de fond, părțile au posibilitatea să-și
susțină în mod real pretențiile și apărările, în urma probatoriului administrat în cauză;
b) aceasta reprezintă o etapă a fazei judecății alături de judecata în căile de atac;
c) niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este adevărată.
6. În materia normelor de drept procesual civil:

a) în functie de întinderea câmpului de aplicare acestea se împart în norme de organizare
judecătorească, norme de competență și norme de procedură;
b) în funcție de obiectul pe care îl reglementează, acestea se subclasifică în norme generale și norme
speciale;
c) în funcție de natura interesului ocrotit la edictarea normei de drept procesual civil , acestea se
împart în norme de drept ordine privată și norme de ordine publică.
7. În materia dreptului procesual civil, normele de competență:
a) generală, reglementează repartizarea pricinilor civile de competența instanțelor judecătorești între
instanțe de grad diferit;
b) materială, reglementează delimitarea atribuțiilor instanțelor judecătorești de atribuțiile altor
organe de jurisdicție sau cu activitate jurisdicțională;
c) teritorială, reglementează repartizarea pricinilor civile de competența instanțelor judecătorești
între instanțe de același grad.
8. În cazul normelor de drept procesual civil:

a) norma generală deroga de la norma specială;
b) normele care reglementează recuzarea pentru cazurile de incompatibilitate prevăzute de Noul Cod
de procedură civilă sunt de ordine publică.
c) normele de competență generală sunt de ordine publică.
9. Aplicarea în timp a normelor de procedură presupune și regula conform căreia:

a) executării silite îi vor fi aplicabile dispozițiile vechii reglementări în cazul în care un alt titlu
executoriu decât o hotărâre urmează a fi pus în executare, fiind obținut sub imperiul vechii
reglementări, iar cererea de executare silită a fost înregistrată după intrarea în vigoare a noi
reglementări;
b) hotărârile arbitrale nu sunt sunt supuse legii care guvernează efectele acestora;
c) înscrisurile notariale care constituie titluri executorii sunt supuse legii în vigoare de la data
întocmirii lor.
10. Imparțialitatea instanței care soluționează cauza:

a) constă în absența oricărei prejudecăți;
b) sub forma imparțialității subiective, reprezintă împrejurarea că judecătorul oferă toate garanțiile
suficiente spre a exclude, în persoana sa, orice bănuială legitimă;
c) nu poate consta în absența oricărei idei preconcepute privitoare la soluția unui proces.
11. În materia garanțiilor dreptului la un proces echitabil:

a) independența instanței care soluționează cauza se apreciază și în raport cu celelalte puteri
constituite în stat;
b) de lege lata pentru încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și
previzibil părțile nu au dechisă calea contestației privind tergiversarea procesului;
c) imparțialitatea obiectivă a instnței implică posibilitatea de a determina convingerea personală a
unui judecător într-o anumită împrejucare.
12. Principiul disponibilității:

a) cunoaște o consacrare legală expresă, asemenea dreptului la un proces echitabil, în termen optim
și previzibil;
b) are caracter absolut;
c) nu guvernează faza executării silite.
13. Formele de manifestare a disponibilității:
a) implică faptul că instanța se va pronunța, în procesul de divorț, asupra exercitării autorității
părintești, precum și asupra contribuției părinților la cheltuielile de creștere și educare a copiilor
născuți înainte sau în timpul căsătoriei, numai dacă acest lucru a fost solicitat prin cererea de divorț;
b) se referă și la cadrul procesual trasat de părți, sens în care instanța are, ca regulă generală,
obligația de a se pronunța numai asupra a ceea ce părțile au dedus judecății, fără a avea posibilitatea
să dea mai mult decât s-a solicitat ori să se pronunțe asupra unei pretenții nesolicitate;
c) pot presupune, ca limite, sub aspectul dreptului părților de a determinat cadrul procesual,
introducerea forțată în cauză, din oficiu, a altor persoane, în cazurile expres prevăzute de lege și
numai în materia procedurii contencioase.
14. Principiul disponibilității se manifestă sub forma dreptului părților de a determina cadrul
procesual, sens în care:
a) instanța nu poate dispune evacuarea locatarului, dacă s-a cerut numai obligarea lui la plata chiriei
restante;
b) pot fi acordate cheltuieli de judecată fără ca astea să fi fost solicitate;
c) i se poate recunoaște reclamantului dreptul de proprietate, chiar dacă acesta pretinde numai
dreptul de uzufruct.
15. În materia principiului disponibilității:

a) ca regulă generală, posibilitatea părților de a pune capăt procesului prin efectuarea unor acte de
dispoziție, nu poate fi cenzurată de către instanță;
b) aplicabilitatea sancțiunii nulității nu este condiționată de obligația părții interesate de a face
dovada vătămării;
c) pentru ipoteza în care numai reclamantul solicită restituirea propriei prestații, în cazul desființării
contractului, instanța investită cu soluționarea acestui litigiu civil este obligată să se pronunțe cu
privire la repunerea ambelor părți în situația anterioară, prin restituirea prestațiilor, numai dacă
cererea reconvențională formulată în acest sens este suficient timbrată.
16. Principiul disponibilității implică și faptul că:

a) în cazul încălcării acestuia, va fi incidentă sancțiunea nulității virtuale, necondiționată de dovada
existenței unei vătămări;
b) partea poate renunța la administrarea unui mijloc de probă care i-a fost încuviințat;
c) pentru ipoteza în care numai reclamantul solicită restituirea propriei prestații, în cazul rezoluțiunii
contractului, instanța investită cu soluționarea acestui litigiu civil este nu obligată să se pronunțe cu
privire la repunerea ambelor părți în situația anterioară, prin restituirea prestațiilor, dacă, deși a fost
formulată cerere reconvențională în acest sens, aceasta este insuficient timbrată.
17. Principiul contradictorialității:

a) cunoaște o consacrare legală expresă, spre deosebire de principiul oralității;
b) constituie o garanție atât a respectării principiului dreptului la apărare, cât și a principiului
egalității părților în procesul civil;
c) nu guvernează faza executării silite.
18. În materia principiului contradictorialității:
a) în cazul în care se prezintă doar una din părți, instanța poate pune numai în discuția acesteia
aspectele referitoare la proces, dacă restul părților, care nu s-au înfățișat în fața instanței, au fost
legal citate;
b) dacă o cerere se soluționează, potrivit legii, fără citarea părțilot, însă se înfățișsează numai una
dintre părți, instanța va da cuvântul asupra chestiunilor privitoare la cererea resppectivă numai părții
prezente , pentru a nu se încălca principiul contradictorialității;
c) dacă o cerere se soluționează potrivit legii, fără citarea părților, însă toate părțile se înfățișează în
sala de judecată la termen, instanța nu este obligată să le acorde cuvântul asupra diverseloe
chestiuni ce presupun contradictorialitate.
19. Principiul contradictorialității implică și faptul că:

a) părțile au facultatea de a prezenta situația de fapt la care se referă pretențiile și apărările lor, în
mod corect și complet:
b) instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, dacă legea
nu prevede altfel;
c) părțile nu sunt obligate să nu denatureze sau să nu omită faptele care le sunt cunoscute
20. Principiul contradictorialității:

a) implică și obligația instanței de a-și întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe
explicații șau pe mijloace de proba care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii;
b) are ca efect obligarea instanței de a acorda cuvântul tuturor părților care se înfățișează în sala de
judecată la termen, asupra diverselor chestiuni ce presupun contradictorialitatea, chiar dacă numai
unele dintre acestea răspund apelului public, atunci când o cerere se soluționează, potrivit legii, fără
citarea părților;
c) implică și faptul că instanța nu poate dispune măsuri în dosar, fiind obligată să amâne judecata
cauzei, atunci când părțile au fost legal citate și chiar dacă cel puțin o parte a solicitat judecarea
cauzei în lipsă.
21. Rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului se manifestă și prin:

a) dreptul de a ordona dovezile pe care le consideră necesare, pentru aflarea adevărului, Însă nu și
împotriva susținerilor părților, având în vedere principiul disponibilității;
b) dreptul de a cere părților să prezinte explicații, oral sau în scris, cu privire la situația de fapt
invocată și motivarea în drept pe care acestea le invocă;
c) dreptul de a invoca din oficiu încălcarea normelor de ordine privată.
22. În materia rolului activ al judecătorului:

a) ordonarea unor probe din oficiu este o obligație, iar nu o facultate;
b) ordonarea probelor de instanță din oficiu presupune respectarea regulii conform căreia, proba
trebuie pusă în mod obligatoriu în discuția părților;
c) posibilitatea de a dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condițiile legii, este posibilă
numai în procedura contencioasă.
23. După ce au fost epuizate toate mijloacele probatorii, posibilitatea judecătorului de ordona
probe chiar și din oficiu:
a) poate avea ca și consecință respingerea cererii de chemare în judecată ca nedovedită;
b) nu poate avea ca și consecință respingerea cererii reconvenționale ca nefondată;
c) poate avea ca și consecință respingerea cererii de intervenție voluntară principală ca neîntemeiată.
24. În situația în care după ce au fost epuizate toate mijloacele probatorii, judecătorul are
posibilitatea de a ordona probe chiar și din oficiu, consecința fiind aceea că:
a) se va putea respinge, ca nedovedită, cererea de intervenție voluntară principală;
b) nu se va putea respinge, ca nefondată, cererea de chemare în judecată;
c) se va putea respinge, ca neîntemeiată, cererea reconvențională.
25. Cu referire la pretenția dedusă judecății și în strânsă legătură cu rolul judecătorului în aflarea
adevărului:
a) în cazul în care cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca nedovedită și dacă judecătorul a
ordonat probe din oficiu, după ce au fost epuizate toate mijloacele probatorii, se va reține existența
autorității de lucru judecat;
b) în ipoteza în care cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neînemeiată, și dacă
judecătorul a ordonat probe din oficiu , după ce au fost epuizate toate mijloacele probatorii, se va
reține existența autorității de lucru judecat;
c) niciuna dintre variante de răspuns anterior menționate nu este adevărată.
26. În legătură cu pretenția dedusă judecății, având în vedere rolul activ al judecătorului în aflarea
adevărului, dacă s-au ordonat probe din oficiu, după ce au fost epuizate toate mijloacele
probatorii, se va reține ca fiind adevărat faptul că:
a) în situația în care cererea reconvențională a fost respinsă ca nefondată, se va reține existența
autorității de lucru judecat;
b) în ipoteza în care cererea de intervenție voluntară principală a fost respinsă ca nedovedită, se va
reține existența autorității de lucru judecat;
27. Rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului:

a) se poate concretiza prin posibilitatea de a aplica sau nu sancțiunea prevăzută de norma juridică,
ori, după împrejurările concrete , chiar și prin posibilitatea de a determina sancțiunea aplicabilă;
b) nu se manifestă și prin obligarea acestuia de a primi orice cerere de competența instanțelor
judecătorești;
c) judecătorul nu poate schimba temeiul juridic al faptelor deduse judecății în situația în care părțile,
în virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, nu pot dispune, au stabilit
calificarea juridică și motivele de drept asupra cărora au înțeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu
se încalcă drepturile sau interesele altora.
28. În materia rolului judecătorului în aflarea adevărului:
a) prin hotărârile pe care le pronunță, în cauzele supuse judecății, judecătorului nu îi este interzis să
stabilească dispoziții general obligatorii;
b) ca regulă generală, neexercitarea acestei facultăți, nu reprezintă un motiv pentru desființarea
hotărârii;
c) se poate deroga de la principiul disponibilității, fără a fi necesară existența unei dispoziții legale
exprese.
29. Principiul egalității:

a) armelor, nu este încălcat atunci când instanța ar încuviința proba cu martori, umai uneia dintre
părți, respingându-i-o părții adverse, deși aceasta din urmă propusese proba cu respectarea
termenelor și a altor cerințe stabilite de lege;
b) armelor, este încălcat atunci când lege impune obligașia comunicării actelor de procedură, iar
instanța ar comunica numai uneia dintre părți cererea de chemare în judecată;
c) presupune faptul că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege,
în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.
30. În materia principiului oralității dezbaterilor:

a) oralitatea este dublată de o procedură scrisă, astfel încât susținerile părților, declarațiile
martorilor, răspunsurile la interogatoriu, precum și orice alte chestiuni dezbătute oral sunt
consemnate și în scris, pentru a se putea exercita controlul judiciar asupra măsurilor dispuse de
instanță;
b) implică și faptul că atunci când judecătorul declară cercetarea procesului încheiată, și fixează un alt
termen pentru dezbaterea fondului, se va pune în vedere părților să redacteze note privind
susținerile lor și să le depună la dosar cu cel puțin 3 zile înainte de termenul stabilit, fără a se aduce
atingere dreptului acestora de a formula concluzii orale;
c) se va reține ca fiind o limitare, ca regulă generală, imposibilitatea părților de a depune note scrise,
în cazul în care acestea nu au fost solicitate în prealabil de către instanța de judecată.
31. Principiul publicității:

a) cunoaște aplicabilitate în materia procedurii asigurării probelor;
b) nu cunoaște aplicabilitate, prin excepție, în cazul soluționării cererii de îndreptare a erorii
materiale;
c) cunoaște aplicabilitate în cazul soluționării cererii de lămurire a dispozițiilor contradictorii;
32. În materia principiului continuității:

a) judeecătorul, sau după caz, membrii completului investit cu soluționarea cauzei nu pot fi
înlocuiți pe durata procesului, decât pentru motive temeinice;
b) cauza, nu se va repune pe rol, dacă înlocuirea judecătorului are loc după ce s-a dat cuvântul în
fond părților;
33. PrIncipiul nemijlocirii:
a) nu cunoaște ca excepție ipoteza în care administrarea probelor se realizează de către consilierii
juridici;
b) implică faptul că administrarea probelor se realizează în fața instanței de judecată sesizate, dacă
legea nu dispune altfel;
c) nu poate cunoaște ca excepție situația în care în cazul constatării perimării unei cereri de chemare
în judecată, atunci când se introduce o nouă cerere de chemare în judecată între aceleași părți, cu
același obiect și aceeași cauză.
34. Principiul nemijlocirii:

a) nu cunoaște ca excepție ipoteza în care cererea de strămutare a fost admisă, încheierea
pronunțată urmând să arate în ce măsură actele îndeplinite de instanță, înainte de strămutare,
printre care și probele administrate, urmând a fi păstrate și, pe cale de consecință, luate în
considerare de instanța desemnată în urma strămutării, întrucât această regulă se aplică în mod
corespunzător numai ipotezei admiterii cererii de recuzare;
b) presupune ca probele să fie administrate de către instanța care va pronunța soluția în cauză,
pentru ca aceasta să le perceapă în mod direct, formându-și convingerea în acest mod;
c) nu cunoaște ca excepție și situația în care a fost admisă cererea de abținere sau de recuzare, în
sensul că regula conform căreia încheierea prin care aceste incidente procedurale au fost
soluționate, va arăta în ce măsură urmează a fi păstrate actele îndeplinite de judecător, printre care
și probele administrate, urmează a se aplica în mod corespunzator numai ipotezei admiterii cererii de
strămutare.
35. Dreptul subiectiv afirmat în cazul formulării unei pretenții:

a) poate să intre și în conținutul unui raport juridic care să contravină normelor legale imperative sau
regulilor de conviețuire socială;
b) trebuie să fie exercitat în limitele sale externe, adica numai potrivit scopului economic și social în
vederea căruia este recunoscut de lege;
c) trebuie să fie actual, cerință aplicabilă numai în ipotezele în care se solicită instanței realizarea
dreptului.
36. În materia verificării condiției formulării unei pretenții:

a) dacă se constată că dreptul pretins de reclamant nu există, atunci cererea de chemare în judecată
va si respinsă ca inadmisibilă;
b) dacă se constată că dreptul subiectiv pretins nu este actual, cererea de chemare în judecată ca fi
respinsă ca neîntemeiată;
c) dacă, la declanșsarea acțiunii civile, dreptul subiectiv pretins de reclamant nu este actual, cererea
va fi respinsa, inclusiv în cazul în care față de momentul pronunțării hotărârii judecătorești , data
împlinirii termenului suspensiv ar fi foarte apropiată.
37. Interesul , ca și condiție a exercitării acțiunii civile, poate fi:

a) moral, în situația în care reclamantul solicită compensarea materială a prejudiciilor morale;
b) material;
c) moral, în situația în care prejudiciul este moral.
38. În materia exercitării acțiunii civile, interesul privit ca fiind o condiție pentru exercitarea
acesteia:
a) poate fi exclusiv moral, spre exemplu în situația în care se urmărește obținerea unei satisfacții de
ordin nepatrimonial;
b) nu este moral în cazul în care se urmărește punerea sub protecția legii, prin instituirea interdicției,
a alienatului sau a debilului mintal;
c) niciuna dintre variante de răspuns anterior menționate nu este adevărată
39. În materia cerințelor interesului- condiție a exercitării acțiunii civile se va reține ca fiind
adevărat faptul că:
a) interesul trebuie să fie determinat, în sensul că apelarea la un mijloc procesual ce intră în
conținutul actiunii civile trebuie să fie justificat de un avantaj;
b) interesul nu poate fi și economic;
c) acesta nu trebuie să existe la momentul la care se exercită acțiunea civilă;
40. În materia interesului:

a) ca regulă generală, excepția lipsei de interes este de fond, absolută și dilatorie;
b) cererea prin care creditorul urmărește aducerea unor bunuri în patrimoniul debitorului său deși
acesta este solvabil, va fi calificată ca lipsită de interes;
c) excepția lipsei de interes este de procedură, absolută și dilatorie.
41. Capacitatea procesuală de exercițiu:

a) poate fi limitată în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege;
b) încetează la momentul decesului persoanei fizice, spre deosebire de capacitatea procesuală de
folosință;
c) înceteză în situația anulării căsătoriei înainte ca minorul de rea-credință la încheierea căsătoriei să
fi împlinit 18 ani.
42. În materia capacității procesuale de folosință:

a) asociația în participație poate sta în judecata civilă în calitatea de reclamant, numai în măsura în
care are personalitate juridică;
b) actele de procedură făcute în contradictoriu cu o persoană fără capacitate procesuală de folosință
sunt valabile;
c) este valabilă decizia instanței care a soluțioonat apelul în contradictoriu cu persoana decedată, în
cazul în care decesul a survenit după închiderea dezbaterilor.
43. Capacitatea procesuală de exercițiu:

a) reprezintă aptitudinea unei persoane de a-și valorifica singură drepturile procedurale, și de a-și
îndeplinii singură obligațiile procedurale;
b) poate fi recunoscută minorului de 15 ani, de către instanța de tutelă și numai pentru motive
temeinice;
c) poate înceta definitiv prin punerea sub interdicție.
44. În materia capacității procesuale de exercițiu a persoanei fizice:
a) persoanele puse sub interdicție judecătorească trebuie asistate în procesul civil , sens în care va fi
citat și tutorele alături de cel interzis;
b) minorii de 13 ani nu pot sta personal în proces;
c) în litigiile privitoare la îndeletnicirile sportive ale minorului, acesta va fi citat personal, urmând ca
tot să efectueze exclusiv actele de procedură.
45. În cazul asistării persoanei fizice în procesul civil:

a) minorul de 17 ani va sta singur în proces, asistat de părinte sau tutore, dar fără a fi necesar ca
aceștia din urmă să semneze cererile adresate instanței;
b) dacă minorul împlinește 14 ani pe parcursul procesului civil, va fi citat personal;
c) în procesele privitoare la îndeletnicirile artistice ale minorului, deși acesta este citat personal în
procesul civil, va efectua actele de procedură asistat de către părinții săi.
46. În general, în materia capacității procesuale de exercițiu:

a) cererile făcute de o persoană care nu are capacitate de exercițiu sunt nule absolut;
b) excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu va putea fi invocată în orice stare a pricinii chiar
și de către adversar;
c) actele îndeplinite de cel care nu are exercițiul drepturilor procedurale sunt nule.
47. În cazul capacității procesuale de exercițiu:

a) nulitatea intervine de plano;
b) instanța nu poate acorda un termen pentru împlinirea lipsurilor;
48. În cazul acțiunilor petitorii:

a) pentru stabilirea capacității procesuale ective este necesar, să se administreze aceleași probe ca și
pentru dovedirea temeiniciei cererii;
b) lipsa calității procesuale se confunda (în sensul că se identifică) cu netemeinicia cererii;
c) niciuna dintre variante de răspuns anterior menționate nu corespunde adevărului.
49. Într-o acțiune în revendicare:

a) ca regulă generală este posibilă unirea excepției lipsei capacității procesuale active cu
administrarea probelor, sau după caz, cu fondul;
b) capacitatea procesuală activă aparține proprietarului sau titularului unui dezmembrământ al
dreptului de proprietate;
c) detentorul precar poate avea calitatea procesuală pasivă, spre deosebire de posesor.
50. Se va dispune verificarea calității procesuale active:

a) în cadrul dezbaterilor asupra fondului dreptului, atunci când, spre exemplu, se invocă excepția
lipsei capacității procesuale pasive, în cazul cererilor posesorii;
b) în cazul cererilor personale, în cadrul dezbaterilor asupra fondului;
c) în cazul acțiunii în revendicare imobiliare, înainte de îneperea dezbaterilor, numai dacă se invocă
lipsa capacității procesuale pasive.
51. În materia delimitării calității procesuale de interes:
a) atunci când dreptul la acțiune este exercitat în apărarea intereselor membrilor unui grup, de către
aceștia, se poate reține existența unui interes colectiv
b) atunci când dreptul la acțiune este exercitat de un grup, care urmărește realizarea unui interes
colectiv, interesul nu mai poate fi personal, dacă legea acordă expres calitate procesuală activă
grupului;
c) niciuna dintre variante de răspuns anterior menționate nu corespunde adevărului.
52. În cazul poziției procesuale a succesorului, efectele transmiterii calității procesuale (active sau
pasive) prin acte juridice cu titlu particular, indiferent dacă sunt inter vivos sau mortis causa:
a) se referă la faptul că transmisiunea se va produce imediat:
b) instanța decide, după împrejurări și ținând seama și de poziția celorlalte părți, dacă înstrăinătorul
sau după caz, succesorul său universal sau succesorii săi cu titlu universal vor fi scoși din proces;
c) dobânditorul cu titlu particular nu este obligat să intervină în proces chiar dacă are cunoștință de
existența procesului.
53. Lipsa calității procesuale:

a) poate fin invocată pe calea excepției lipsei capacității procesuale ( excepție de fond, relativă și
peremptorie);
b) active, constatată într-o acțiune reală, are ca efect respingerea cererii introductive ca nefondată;
c) niciuna dintre variante de răspuns menționate anterior nu corespunde adevărului.
54. În materia clasificării cererilor în justiție:

a) cererea reconvențională este o cerere incidentală;
b) cererea de intervenție accesorie este o cerere adițională;
c) cererea de intervenție forțată nu este o cerere incidentală.
55. În materia clasificării cererilor în justiție:

a) cererea incidentală nu poate fi reprezentată și de cerere de intervenție voluntară;
b) cererea adițională poate fi reprezentată și de cererea prin care reclamantul modifică o cerere
accesorie;
c) printr-o cerere adițională nu se poate modifica o cerere incidentală.
56. În materia importanței clasificării cererilor în justiție:

a) cererea de tăgăduire a paternității se poatr formula și pe cale accesorie, într-un proces de divorț cu
minori;
b) cererea soțului care solicită ca, în caz de desfacere a căsătoriei prin divorț, să poarte în continuare
numele de familie dobândit prin încheierea căsătoriei se poate formula și pe cale principală;
c) pentru ipoteza în care prin aceeași hotărâre au fost soluționate mai multe cereri principale, dintre
care unele sunt supuse apelului, iar altele recursului, hotărârea în îngtregul ei este supusă apelului în
termenul de drept comun, iar hotărârea dată în apel este supusă recursului.
57. În materia importanței clasificării acțiunilor civile:
a) cererea prin care se solicită declararea (constatarea) nulității absolute este o acțiune în constatare;
b) cererea prin care reclamantul solicită constatarea inexistenței unui raport juridic concret este o
acțiune în constatare;
c) cererea de divorț nu este o cerere nepatrimonială.
58. În materia acțiunilor civile:

a) cererea prin care se solicită instanței să pronunțe rezoluțiunea de plin drept, concretizează o
acțiune în realizare;
b) acțiunea în realizare se deosebește de ațiunea în constatare, printre altele prin împrejurarea că
cea dintâi produce schimbarea unei împrejurări juridice;
c) acțiunea în declararea nulității nu este o acțiune în realizare.
59. Cererea în constatare:

a) provocatorie, reprezentată de acea acțiune prin care în mod preventiv, titularul dreptului chiamă
în judecată o persoană care ar putea eventual să-i conteste dreptul, pentru a răspunde și a se lua act
dacă recunoaște sau nu dreptul;
b) interogatorie, este reprezentată de acțiunea prin care se solicită instanței constatarea existenței
sau inexistenței unui raport juridic;
c) nu poate fi folosită pentru constatarea unei situații de fapt.
60. Acțiunea în constatare:

a) poate fi admisibilă atunci când se solicită instanței să constate existența unui drept care nu este
determinat;
b) este inadmisibilă atunci când se solicită constatarea inexistenței unor raporturi de rudenie între
reclamant și pârât de care legea leagă existența unor anumite consecințe juridice;
c) este admisibilă în măsura în care a fost introdusă pentru constatarea unor situații de fapt în cadrul
procedurii de asigurare a probelor.
61. Cererea în constatare:

a) este admisibilă atunci când reclamantul poate cere realizarea dreptului său inclusiv pe calea unei
proceduri administrative;
b) este admisibilă în ipoteza în care partea interesată solicită constatarea unei clauze ca fiind
considerată nescrisă;
c) este inadmisibilăă dacă unul dintre copărtași solicită să se constate calitatea de coproprietari.
62. Cererea în constituire de drepturi:

a) produce efecte retroactive, în cazul cererii de stabilire a filiației față de mamă;
b) reprezintă o subspecie a cererii în constatare;
c) cunoaște aplicabilitate în cazul acțiunii prin care reclamantul urmărește realizarea dreptului său de
creanță, colectiv obligației asumate de debitor de a încheia în viitor contractul de vânzare.
63. Cererea în constituire de drepturi:
a) poate fi introdusă pentru ridicarea de sub interdicție;
b) cunoaște ca si subspecie acțiunea în constatare;
c) nu poate fi introdusă pentru desfacerea adopției.
64. Cererile în constituire de drepturi:

a) au ca obiect schimbarea sau desființarea unui raport juridic ce exista la dara introducerii cererii și
crearea unui raport juridic nou;
b) nu pot fi introduse în materia tăgăduirii paternității;
c) spre deosebire de cererile în realizare, nu reprezintă o categorie distinctă de cererile în constatare.
65. Cererile în constituire de drepturi:

a) spre deosebire de cererile în realizare, nu pot produce efecte pentru trecut;
b) asemene acțiunilor în constatare, nu produc, ca regulă generală, efecte ex tunc;
c) spre deosebire de cererile în constatare interogatorii, nu produc, de principiu, efecte retroactive;
66. În cazul clasificării cererilor în funcție de caracterul patrimonial sau nepatrimonial al dreptului
subiectiv se ce valorifică prin cerere se va reține ca fiind adevărat că:
a) cererile prin care se urmărește apărarea posesiei unui bun fac parte din categoria cererilor reale;
b) cererea în declararea nulității recunoașterii voluntare de filiație este o cerere patrimonială;
c) cererile în anularea unui act juridic prin care s-a constituit un drept real sunt cereri patrimoniale.
67. În materia importanței clasificării cererilor în funcție de caracterul patrimonial sau

nepatrimonial, al dreptului subiectiv ce se valorifică prin cerere se va reține ca fiind adevărat că:
a) asemenea dualității de acțiuni și cererea prin care se solicită predarea unui bun individual
determinat (nefungibil) a cărui proprietate a fost transferată printr-un contract de vânzare reprezintă
o acțiune mixtă;
b) se va putea reține existența unei cereri mixte în ipoteza în care atât dreptul real, cât și dreptul de
creanță, ce se doresc a fi valorificate, izvorăsc din același act juridic spre deosebire de cazul în care
aceste drepturi s-ar afla într-un raport de conexitate;
c) reprezintă o asemănare între acțiunile mixte și cele reale, împrejurarea că poate avea calitate
procesuală pasivă deținătorul bunului.
68. În materia regulilor de compunere a instanței:

a) pentru cauzele privind conflictele de muncă, în primă instanță, completul se constituie din 2
judecători și 2 asistenței judiciari;
b) la judecata recursurilor nu se aplică întotdeauna principiul colegialității;
c) recursurile se judecă în complet format din 3 judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede
altfel.

a) pentru cauzele privind conflictele de asigurări sociale, completul se constiuie din 2 judecători;
b) la judecata apelurilor nu se aplică întotdeauna principiul colegialității;
c) recursul se judecă de completul de 5 judecători, când perimarea se constată de o secție a Înaltei
Curți de Casație și Justiție.
a) plângerea împotriva încheierii prin care s-a respins contestația privind tergiversarea procesului se
judecă de un complet format din 2 jdecători;
b) la Înalta Curte de Casație și Justiție, completurile de 5 judecători soluționează și recursurile
împotriva hotărârilor de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, pronunțate de un
alt complet de 5 judecători;
c) niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.
71. În materia mijloacelor procesuale prin care se invocă greșita compunere/constituire a instanței:
a) în cazul admiterii excepției privind greșita compunere a instanței, aceasta va pronunța o încheiere
preparatorie;
b) se poate declara apel sau recurs, în cazul în care greșita alcătuire privește instanța care a
pronunțat hotărârea atacată;
c) se poate introduce o revizuire împotriva hotărârilor instanțelor de apel, care potrivit legii nu pot fi
atacate cu recurs, în cazul în care hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea normelor referitoare la
alcătuirea instanței.
72. În materia dispozițiilor legale referitoare la constituirea instanței:

a) încheierea de ședință nu va cuprinde și semnătura grefierului, ci doar a membrilor completului;
b) dispozițiile privind incompatibilitatea judecătorilor, nu se aplică și magistraților- asistenți;
c) judecătorul va constata de îndată, prin proces-verbal, starea materială a înscrisului denunțat ca
fals, dacă există pe el ștersături, adăugiri sau corecturi, apoil îl va semna, spre neschimbare, și îl va
încredința grefei, după ce va fi contrasemnat de grefier și de părți.
73. În materia regulilor aplicabile cu privire la constituirea instanței se va reține ca fiind adevărat
că:
a) mărturia se va scrie de grefier (fără a mai fi necesară și semnătura acestuia), după dictarea
președintelui sau a judecătorului delegat, și va fi semnată pe fiecare pagină și la sfârșitul ei de
judecător și martor, după ce acesta din urmă a luat la cunoștință de cuprins;
b) orice adăugiri, ștersături sau schimbări în cuprinsul mărturiei trebuie încuviințate și semnate de
judecător și martor, sub sancțiunea de a nu fi luate în considerare, semnătura grefierului nefiind
necesară;
c) prezența procurorului la cercetarea la fața locului este obligatorie când participarea acestuia la
judecată este cerută de lege.
74. Incompatibilitatea, ca incident procedural privind compunerea sau constituirea instanței:

a) este reglementată prin norme de organizare judecătorească;
b) nu este aplicabilă asistentului judiciar;
c) este aplicabilă consilierului juridic.
75. Incompatibilitatea, ca incident procedural privind compunerea sau constituirea instanței:

a) este aplicabilă avocatului;
b) nu este aplicabilă grefierului;
c) are în vedere în mod corespunzător și procurorul.
76. În materia incompatibilității absolute:
a) judecătorul care a pronunțat o hotărâre preparatorie nu poate judeca aceeași pricină în apel;
b) nu poate lua parte la judecată cel care a fost mediator în aceeși cauză;
c) judecătorii care au soluționat un recurs sunt incompatibili de a judeca aceeași cauză în fond după
casarea cu reținere.
77. Judecătorul care a pronunțat o încheiere interlocutorie:

a) nu poate judeca o cerere de revizuire împotriva propriei hotărâri în cazul în care se invocă
înscrisuri noi;
b) este competent să judece o cerere de contestație în anulare împotriva propriei hotărâri;
78. În materia incompatibilității absolute, în ipoteza în care judecătorul a fost martor în pricina
care este în curs de soluționare:
a) este suficient ca judecătorul să fi fost citat într-o asemenea calitate;
b) nu este necesar ca el să fi fost audiat ca martor în procesul cu privire la care a avut la cunoștință de
unele împrejurări de fapt;
79. În cazul incompatibilității absolute:

a) judecătorul va participa la judecata unui recurs exercitat împotriva unei sentințe în care el a depus
mărturie;
b) atunci când un judecător care face parte din completul de judecată din recurs, după casarea cu
reținere nu poate fi ascultat ca martor, chiar dacă ar cunoaște faptele ce formează obiectul litigiului
și deși preșsedintele completului apreciază că depoziția sa este necesară pentru rezolvarea cauzei;

a) se va reține existența incompatibilității chiar dacă judecătorul nu și-a îndeplinit efectiv însărcinarea
de magistrat-asistent sau mediator în pricina care i-ar revenii spre rezolvare;
b) în situația în care un avocat a devenit ulterior judecător va exista incompatibilitate și în ipoteza în
care acesta a redactat acte procedurale în numele părții;
c) în cazul în care un avocat a devenit ulterior judecător, nu va exista incompatibilitate și în
împrejurarea în care a reprezentat sau asistat partea în fața instanței.

a) cazurile de aplicabilitate pot fi extinse prin analogie;
b) judecătorii care au soluționat un recurs, nu sunt incompatibili de a judeca aceeași cauză în fond
sau după casarea cu reținere;
c) va fi incidentă incompatibilitatea și în cazul judecării unui al doilea apel declarat în pricina
respectivă, apel care ar urma să fie respins în temeiul unei excepții procesuale peremptorii.
82. Reprezintă situații de incompatibilitate relativă:
a) ipoteza în care judecătorul a soluționat anterior un alt litigiu în care s-a pus în discuție aceeași
problemă de drept ca aceea din speță;
b) cazul în care judecătorul și-a explrimat opinia în legătură cu pricina concretă pe care o judecă,
înainte de a se ajunge la deliberare și pronunțare;
c) ipoteza în care judecătorul a publicat un studiu de specialitate asupra problemei de drept deduse
judecății.
83. Se va reține incompatibilitatea relativă a judecătorului sub forma cazului în care și-a exprimat
anterior părerea cu privire la soluția în cauza pe care a fost desemnat să o judece:
a) în situația în care judecătorul și-a exprimat părerea într-un act oficial prin încheiere interlocutorie;
b) în ipoteza în care judecătorul și-a exprimat părerea sa personală în legătură cu pricina pe care o
soluționează, în timp le litigiu este pendente, fie în ședința e judecată, fie în afara acesteia;
c) în cazul în care judecătorul și-a exprimat părerea anterior dobândirii funcției de judecător, printr-
un act oficial, respectiv un raport de expertiză.
83. În materia incompatibilității:

a) nu se va reține existența unui caz de incompatibilitate relativă, în cazul în care judecătorul și-a
exprimat părerea într-un act oficial ca procuror, dacă anterior a îndeplinit această funcție;
b) se va reține existența unui caz de incompatibilitate relativă , în ipoteza în care judecătorul și-a
exprimat opinia într-un act oficial, respectiv un act de procedură, pe care l-a îndeplinit ca avocat
anterior dobândirii juncției de judecător;
c) nu se va reține existența unui caz de incompatibilitate absoută în ccazul în care judecătorul și-a
exprimat anterior părerea ca arbitru printr-o hotărâre arbitrală.
84. În materia incompatibilității:

a) se va reține existența unui caz de incompatibilitate relativă atunci când există împrejurări care fac
justificată temerea că judecătorul, soțul său ori concubinul, ascendenții ori descendenții lor sau afinii
lor, după caz, au un interes în legătură cu pricina care se judecă;
b) nu se va reține existența unui caz de incompatibilitate relativă, in cazul în care afinul concubinului
judecătorului este creditor al unei dintre părți;
c) se va reține existența unui ca de incompatibilitate relativă în cazul în care concubinul afinului
judecătorului este donatar al uneia dintre părți într-un litigiu civil ce are ca obiect reducțiunea
liberalităților excesive.
85. Există o situație de incompatibilitate relativă a judecătorului , în sensul art. 42 alin (1) pct.8 și
art.42, alin (2) C.proc. civ:
a) în cazul în care străbunica concubinului judecătorului a primit o promisiune de daruri de la
intervenientul accesoriu;
b) în ipoteza în care nepotul de frate al soției judecătorului a primit daruri cu ocazia nunții de la
intimat;
c) în situația în care concubina fiului judecătorului a primit daruri de la reclamant.
86. Există o situație de incompatibilitate relativă a procurorului care participă în procesul civil, în
cazul în care:
a) este rudă de gradul al treilea cu avocatul- curator special al intervenientului principal în interes
propriu;
b) acesta este afin de gradul întâi cu soțul fratelui intimatului;
c) este rudă de gradul al cincilea cu consilierul juridic al terțului intervenient accesoriu.
87. Magistratul asistent:

a) este incompatibil atunci când între acesta și rudele până la gradul al patrulea inclusiv a existat un
proces penal în ultimii 5 ani;
b) devine incompatibil din momentul în care s-a început urmărirea penală împotriva sa, în cazul în
care, în timpul procesului civil recurentul a depus plângere penală împotriva sa.
c) nu devine incompatibil din momentul în care s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva sa ca
efect al unei plângeri penale formulate de socrul intimatului.
88. Abținerea:
a) ca obligație pentru judecător, atrage sancțiunea nulității hotărârii, în cazul în care a fost
nerespectată, inclusiv în cazul în care privea un caz de incompatibilitate relativă;
b) se poate face și după ce partea interesată a introdus în scris propunerea de recuzare ;
c) este admisibilă și în cazul în care judecătorul afrmă că se abține fără să arate motivul de
incompstibilitate.
89. Propunerea de recuzare pentru motive de incompatibilitate relativă:
a) trebuie făcută înainte de începerea oricărei dezbateri ( cu excepția acelor motive care s-au ivit ori
au fost cunoscute de parte doar după începerea dezbaterilor);
b) poate fi făcută și după discutarea altor excepții procesuale;
c) se poate face și după dicutarea admisibilității unor mijloace de probă.
90. În materia judecării cererii de recuzare:

a) cererea de recuzare se depune în atâtea exemplare câte părți sunt;
b) cererea de recuzare este scutită de taxa judiciară de timbru;
c) cererea de recuzare se judecă de completul în fața căruia s-a formulat cererea de recuzare, cu
participarea judecătorului recuzat, atunci când cererea de recuzare este inadmisibilă.
91. În cazul procedurii de judecată a abținerii și a recuzării:

a) atunci când procurorul participă la judecata procesului, cererea de recuzare a unui membru al
completului de judecată se soluționează fără a fi necesare și concluziile procurorului asupra acesteia;
b) pentru ipoteza în care la același termen s-au formulat cereri de recuzare și de abținere pentru
motive diferite, acestea vor fi judecate împreună;
c) până la soluționarea cererii de recuzare judecată se suspendă.
92. În nateria procedurii de judecată a abținerii și a recuzării:
a) motivele de incompatibilitate nu pot fi dovedite prin începuturi de probă scrisă completate cu
declarții de martori;
b) instanța competentă să rezolve abținerea va da o încheiere, care se pronunță în camera de
consiliu;
c) dacă încheierea de încuviințare a recuzării nu face nicio mențiune despre actele îndeplinite de
judecătorul în cauză, acestea trebuie refăcute.
93. În materia abținerii și a recuzării:

a) În situația în care, după ce partea a propus recuzarea în termeb, judecătorul a declarat că se
abține, iar instanța judecând cu prioritate abținerea a admis-o, va respinge prin aceeși încheiere,
cererea de recuzare, indiferent de motivul acesteia, ca rămasă fără obiect, urmând ca în acest caz
această încheiere să poată fi atacată odată cu hotărârea pronunțată pe fond;
b) prin excepție, dacă hotărârea de fond este definitivă, încheierea prin care este respinsă cererea de
recuzare poate fi atacată cu apel, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la data
pronunțării hotărârii de fond;
94. În materia recuzării:

a) sunt recuzabili experții;
b) nu sunt recuzabili traducătorii;
95. În cazul recuzării:

a) sunt recuzabili arbitrii;
b) nu sunt recuzabili interpreții;
96. În situația altor incidente procedurale referitoare la alcătuirea instanței:

a) instanța este greșit compusă atunci când la judecată nu participă procurorul, deși în cauza
respectivă, potrivit legii, concluziile acestuia sunt obligatorii;
b) instanța este greșit constituită dacă la judecată participă un număr mai mic de judecătoridecât cel
prevăzut de lege pentru pricina respectivă;
c) instanța este greșit compusă dacă la judecarea unei cauze privind conflictele de muncă participă
un singur asistent judiciar.
97. În situația altor incidente procedurale referitoare la alcătuirea instanței:

a) instanta este greșit compusă atunci când la judecată participă un număr mai mare de judecători
decât cel prevăzut de lege pentru litigiul civil respectiv;
b) instanța este nelegal constituită în cazul în care la judecată participă un judecător stagiar care
soluționează o pricină ce nu se încadrează în dispozițiile legale;
c) instanța este greșit constituită și atunci când completul de judecată este alcătuit cu un judecător
suspendat din funcție.
98. Noțiunea de părți în procesul civil:
a) nu include și terțele persoane care intervin forțat în proces;
b) în procedura contencioasă se referă și la persoanele juridice, care nu au un litigiu cu privire la o
situație juridică ce se bucură de protecție judiciară și aspura cărora se răsfrâng efectele hotărârii
judecătorești ce urmează a se pronunța;
99. În materia drepturilor și îndatoririlor procesuale ale părților:

a) părțile nu au dreptul de a dispune de soarta procesului;
b) părțile au îndatorirea de a contribui la desfășurarea fără întârziere a procesului și să urmărească
finalizarea procesului;
100. Elementele abuzului de drept procesual:

a) implică un element subiectiv ce se referă la deturnarea dreptului procedural de la scopul pentru
care a fost recunoscu, de la finalitatea sa legală;
b) implică și un element obiectiv care se referă la exercitarea cu rea-credință a dreptului procedural,
în scop de șicană;
101. Cerințele actului de procedură abuziv:

a) implică și faptul procedural ca dreptul să fi fost utilizat cu depășirea limitelor saqle externe fixate
de lege, adică să nu se respecte dispozițiile legale referitoare la condițiile în care se exercită dreptul
procedural;
b) se referă, printre altele, și la exercitarea dreptului fără depășirea limitelor interne;
c) implică și împrejurarea ca dreptul procedural să fie dirijat spre realizarea unui alt scop decât acela
pentru care a fost acordat de lege.
102. În materia coparticipării procesuale:
a) coparticiăarea procesuală activă, este obligatorie, de lege lata, în cazul actiunii în revendicare;
b) coparticiparea procesuală obiectivă rezultă din conexarea a două sau mai multe cereri, dacă în
unele dintre acestea sunt și alte părți, identificându-se sub acest aspect conexității;
c) coparticiparea procesuală pasivă, nu este obligatorie, de lege lata, în cazul actiunii în revendicare.
103. În materia efectelor coparticipării procesuale:

a) principiul independenței procesuale nu se aplică în cazul în care obligația debitorilor chemați în
judecată este conjunctă;
b) dacă unii dintre coparticipanți nu s-au prezentat înaintea instanței, ei vor fi totuși citați în
continuare;
c) atunci când o parte a coparticipanților nu au îndeplinit un act de procedură în termen, ei nu vor fi
citați în continuare.
104. Participarea terților la judecată:
a) se identifică instituției conexării pricinilor;
b) nu se confundă cu modificarea cererii de chemare în judecată, prin introducerea în cauză a unui alt
pârât;
c) se confundă cu posibilitatea coparticipării procesuale subiective.
105. În materia participării terților la judecată:

a) introducerea forțată în cauză,din oficiu, nu poate fi dispusă în cazul procedurii necontencioase;
b) nu poate fi introdus forțat într-un litigiu orice terț care ar avea posibilitatea să intervină voluntar;
c) terții nu pot fi introduși în procesul civil în lipsa unui text de lege expres, în acest sens, eventuala
cerere formulată în acest scop urmând a fi respinsă ca lipsită de interes;
106. Intervenția voluntară :

a) este neîntemeiată în situația în care, înainte de formularea ei, s-a pronunțat hotărârea în litigiul
respectiv;
b) se poate face și pentru a sprijinii apărarea uneia dintre părțile din acel proces;
c) este nefondată atunci când a intervenit perimarea în litigiul civil respectiv;
107. Cererea de intervenție voluntară:

a) poate fi formulată și de o persoană care are deja calitatea de parte în acel proces:
b) poate fi introdusă și de cei care sunt reprezentați în proces ( de exempplu creditorii chirografari ai
părților);
c) se va respinge ca fiind lipsită de interes în cazul în care a fost introdusă de fostul pârât care a
achiesat la pretențiile reclamantului.
108. Cererea de intervenție voluntară principală:

a) este, de regulă, inadmisibilă în pricinile cu caracter strict personal;
b) este admisibilă în litigiile de muncă;
c) este admisibilă și în materia acțiunilor posesorii.
109. Cererea de intervenție voluntară principală:

a) trebuie făcută în forma prevăzută de lege pentru cererea de chemare în judecată, putând fi
regularizată;
b) poate fi făcută și în fața instanței de apel, fără a fi necesar acordul părților;
c) este inadmisibilă în recurs.
110. În materia termenului în care poate fi formulată cererea de intervenție voluntară principală:
a) în cazul rejudecării fondului, ca urmare a admiterii contestației în anulare, cererea este admisibilă
exclusiv în acele situații în care obiectul căii extraordinare de atac l-a constituit o hotărâre pronunțată
în primă instanță sau în apel;
b) această cerere este admisibilă în cazul în care s-a cerut revizuirea unei hotărâri pronunțată de o
instanță de recurs, dacă este introdusă până la închiderea dezbaterilor;
c) este admisibilă această cerere dacă s-a atacat o hotărâre pronunțată în apel, chiar dacă părțile nu
convin în acest sens.
111. În materia judecării cererii de intervenție voluntară principală:
a) această cerere este admisibilă pentru ipoteza rejudecării fondului, ca urmare a admiterii revizuirii
unei sentințe care a rămas definitivă prin neapelare, terțul putând să introducă această cerere până
la închiderea dezbaterilor;
b) cererea poate fi introdusă și în cazul judecării cererii de revizuire introduse pentru contrarietatea
de hotărâri;
c) etapa analizei admisibilității în principiu a cererii de intervenție voluntară este facultativă.

a) instanța se va pronunța asupra admisibilității în principiu fără a fi necesară ascultarea celui care
intervine;
b) asupra admisibilității în principiu, instanța se va pronunța numai după ascultarea părților inițiale;
Părțile in procesul civil
38.Judecarea cererii de intervenție voluntară principală:
a. implică și cercetarea îndeplinirii condițiilor intrinseci cu privire la dovada achitării taxei judiciare de
timbru;
b. se referă și la verificarea îndeplinirii condițiilor generale de exercitare a acțiunii civile;
c. presupune și pronunțarea unei încheieri preparatorii.
a. asupra respingerii ca inadmisibilă a cererii de intervenție voluntară principală pentru neplata taxei
de timbru instanța se pronunță printr-o încheiere interlocutorie;
b. sentința prin care s-a respins cererea de intervenție voluntară principală se atacă cu aceeași cale
de atac aplicabilă hotărârii pronunțate pe fond;
c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este adevărată.
41.În materia judecării cererii de intervenție voluntară principală:
a. admiterea apelului împotriva încheierii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de
intervenție are ca efect desființarea de drept a sentinței pronunțate , urmând ca litigiu civil să fie
judecat de către instanța de apel;
b. efectele cererii de intervenție se produc numai în cazul admiterii în principiu a acesteia;

c. în cazul in care aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă, terțul păstrează posibilitatea de a-si
valorifica dreptul pe calea unei cereri principale, caz în care se va putea dispune conexarea acestei
cereri cu aceea care formează obiectul judecății – in care cererea de intervenție a fost respinsă ca
inadmisibilă.
a. în cazul in care aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă, în cazul admiterii căii de atac exercitate
împotriva încheierii prin care instanța a dispus astfel, hotărârea menționată este desființată de drept,
iar cauza se va rejudeca la instanța în fața căreia s-a formulat cererea de intervenție de la momentul
introducerii acesteia;
b. efectul admisibilității în principiu a cererii de intervenție voluntară principală implică și

întreruperea prescripției extinctive de la acest moment;
45.Terțul intervenient în interes propriu:
a. poate formula cerere de arătare a titularului dreptului;
b. poate invoca nulitățile relative acoperite între timp;
c. va suporta opozabilitatea probelor administrate anterior introducerii sale în proces.
46. Terțul intervenient în interes propriu:
a. poate cere reaudierea unui martor, audiat anterior introducerii sale în proces;
b.nu poate cere refacerea expertizei efectuate anterior introducerii sale în proces;
47. In materia judecării cererii de intervenție voluntară principală:
a. judecata cererii de intervenție voluntară principală nu poate fi disjunsă pentru a fi judecată

separat;
b. terțul intervenient voluntar principal nu poate formula cerere de chemare în garanție a unui alt
terț;
c. atunci când după încuviințarea în principiu, se stinge judecata referitoare la pretenția din cererea
introductivă de instanță, fără a se pronunța o hotărâre de fond, intervenția principală va fi judecată.

a. încheierea prin care se dispune disjungerea poate fi atacată cu recurs în 5 zile de la data
comunicării acestei măsuri;
b.se poate dispune admiterea în întregime atât a cererii de chemare în judecată cât și a cererii de
intervenție, în situația în care cererea de chemare în judecată și cererea de intervenție voluntară au
același obiect;
c. în situația în care între pretenția reclamantului inițial si cea a terțului intervenient există doar o
legătură de conexitate , fără a exista identitate de obiect, nici măcar parțial, se poate admite în
întregime atât cererea de chemare în judecată, cât și cererea de intervenție voluntară principală.
a. intervenientul poate formula o cerere de chemare în judecată a alor persoane, cel mai târziu până
la terminarea dezbaterilor judecătorești în fața primei instanțe;
b. în cazul în care se dispune disjungerea de cererea principală, pentru cererea de intervenție

voluntară principală se va constitui un dosar separat, care va fi repartizat altui complet de judecată,
având în vedere aplicabilitatea incompatibilității în acest caz;
c. cererea de intervenție nu se poate disjunge, fiind soluționată în mod obligatoriu cu cererea

principală în cazul în care terțul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, însuși dreptul dedus
judecății prin cererea principală.
51.Intervenția voluntară accesorie:
a. ca natură juridică, este o simplă apărare;
b. nu este o cerere incidentală;
c. lărgește cadrul procesual numai sub aspectul obiectului litigiului , iar nu și al părților.
54. Intervenția voluntară accesorie:
a. nu este admisibilă într-o acțiune posesorie, asemenea cererii de intervenție voluntară principală;
b. este inadmisibilă într-un litigiu individual de muncă, spre deosebire de cererea de intervenție
voluntară principală;
c.nu este inadmisibilă într-o contestație la executare.

55.Cererea de intervenție voluntară accesorie:
a. fiind o simplă apărare poate fi făcută și verbal, asemenea propunerii de recuzare;
b.nu este supusă taxei judiciare de timbru, fiind o cerere neevaluabilă în bani:
c. poate fi făcută în tot cursul judecății până la încheierea dezbaterilor.
56. Cererea de intervenție voluntară accesorie:
a.nu este inadmisibilă în cazul recursului în interesul legii;
b. poate fi făcută în tot cursul judecății până la terminarea cercetării judecătorești;
c. este admisibilă și în situația judecării unei contestații în anulare.
57.Cererea intervenție voluntară accesorie:
a. este admisibilă fără să fie necesar acordul părților din procesul inițial;
b.ca regulă generală, nu este admisibilă în cazul judecării unei revizuiri;
c.nu este inadmisibilă în materia judecării unei excepții de neconstituționalitate de către Curtea
Constituțională a României.
60.În materia cererii de intervenție voluntară accesorie:
a. partea din procesul inițial în favoarea căreia se intervine poate formula întâmpinare împotriva
terțului intervenient, dacă această parte din urmă ar aprecia că intervenția accesorie este potrivnică
intereselor sale;
b. intervenientul voluntar principal poate formula cerere reconvențională împotriva intervenientului

voluntar accesoriu;
c. intervenientul voluntar accesoriu poate solicita administrarea de probe cel târziu până la
momentul terminării cercetării judecătorești.
62.În materia cererii de intervenție voluntară accesorie:
a. intervenientul accesoriu poate exercita calea de atac corespunzătoare în măsura în care partea
care a intervenit a căzut în pretenții;
b. această cerere poate fi disjunsă de judecarea cererii principale în situația în care judecarea acestei
cereri din urmă ar fi întârziată de judecarea cererii de intervenție accesorie;
c. instanța se va pronunța asupra acesteia prin dispozitivul hotărârii.

70.Chemarea in judecată a altor persoane:
a. are ca efect lărgirea cadrului procesual trasat , atât sub aspectul părților cât și sub aspectul
obiectului litigiului ;
b. implică și faptul că terțul introdus forțat în proces trebuie să pretindă același drept ca și
reclamantul;
c. nu este o cerere incidentală.
72. Chemarea in judecată a altor persoane:
a. nu este supusă timbrării dacă obiectul ei este neevaluabil în bani;
b.nu mai presupune ca fiind necesară și o eventuală procedură prealabilă care ar fi fost obligatorie în
cazul în care pretenția ar fi fost solicitată pe cale principală;
c. în cazul în care a fost formulată de intervenientul principal se va depune cel mai târziu până la
încheierea dezbaterilor în primă instanță.
a. este supusă unui termen legal peremptoriu
b. implică o etapă facultativă a admisibilității în principiu;
c. poate fi disjunsă de cererea principală.
a. depusă tardiv, va antrena sancțiunea tardivității, care se poate invoca și de instanță din oficiu;
b. poate fi judecată, chiar dacă a fost depusă tardiv, și chiar daca unele dintre părți nu își exprimă
punctul de vedere;
c. poate fi introdusă și în cazul judecării unei contestații în anulare.
a. poate fi introdusă și în cazul judecării unei revizuiri;
b. implică faptul că nu mai este posibilă lărgirea cadrului procesual stabilit în fața primei instanțe;
86.Terțul intervenient în materia chemării în judecată a altor persoane:
a. poate să renunțe la dreptul subiectiv pretins;

b. nu poate încheia o tranzacție:
c. poate renunța la judecarea cererii de intervenție prin care a fost atras în proces.
a. are ca efect specific scoaterea din proces a pârâtului atunci când pârâtul este chemat în judecată
pentru o datorie bănească, acesta recunoscând datoria, declarând că vrea să o execute față de cel
căruia îi va fi stabilit dreptul pe cale judecătorească, consemnând, totodată, la dispoziția instanței
suma respectivă;
b. nu poate fi soluționată prin admiterea în parte a ambelor cereri atunci când această cerere se
exclude reciproc cu cererea de intervenție voluntară principală;
c. nu poate avea ca efect specific scoaterea din proces a pârâtului în cazul în care acesta din urmă
este chemat în judecată pentru predarea unui bun (mobil sau imobil ) sau a folosinței acestuia, atunci
când acesta declară că va preda bunul celui al cărui drept va fi stabilit prin hotărâre judecătorească.
89.Chemarea în garanție:
a. este mijlocul procesual de atragere a unui terț la judecată ori de câte ori partea care ar cădea în
pretenții ar avea posibilitatea să solicite de la o altă persoană despăgubiri pentru dreptul pe care l-a
pierdut, respectiv pentru obligația ce a fost stabilită în sarcina sa prin hotărâre judecătorească;
b. poate fi formulată și de către intervenientul voluntar accesoriu;
c.nu poate fi introdusă și împotriva unei persoane care are deja calitatea de parte în proces.
90. Chemarea în garanție:
a.nu are ca efect lărgirea cadrului procesual sub aspectul obiectului litigiului, ci numai cu privire la
părțile cauzei civile
b. poate fi formulată și de intervenientul voluntar principal, asemenea intervenientului voluntar

accesoriu
c. poate fi exemplificată prin situația în care comitentul, chemat în judecată pentru a răspunde de
fapta culpabilă a prepusului său, îl cheamă în judecată pe acesta din urmă, în litigiul deja dedus
judecății.
a.ca natură juridică nu este o veritabilă cerere de chemare în judecată

b. cunoaște aplicabilitate în materia fideiusiunii, în cazul în care fideiusorul acționat în judecată
pentru a plăti datoria pe care debitorul principal nu înțelege să o achite de bunăvoie, poate să îl
cheme în garanție pe acesta din urmă
c. antrenează lărgirea cadrului procesual atunci când se formulează o cerere de chemare în garanție
împotriva celui pârât.
a. nu trebuie să respecte condițiile de formă stabilite de lege pentru cererea de chemare în judecată
b. poate cunoaște aplicabilitate în materia obligației de garanție a vânzătorului contra evicțiunii
c.nu este necesar să cuprindă legătura cu cererea principală.
98.În materia chemării în garanție:
a. tardivitatea acesteia poate fi invocată și de judecător din oficiu
b. etapa admisibilității în principiu este facultativă pentru judecător
c. depusă tardiv, judecarea acesteia nu este împiedicată de simpla abținere a vreuneia dintre părțile
litigiului civil în a-și exprima punctul de vedere privind aplicabilitatea decăderii ca efect al depunerii
tardive a acestei cereri.
a. este admisibilă dacă a fost formulată direct în apel
b. este inadmisibilă în recurs
c. ca regulă generală , nu este inadmisibilă în cazul judecării unei contestații în anulare.
a.nu este inadmisibilă în cazul acțiunilor personale nepatrimoniale
b. este admisibilă în cadrul procedurii necontencioase, asemenea cereri de intervenție voluntară

principală
c. nu are ca efet subordonarea celui chemat în garanție față de cel care l-a introdus în proces.
104. Terțul chemat în garanție:
a.nu poate sprijini partea care l-a chemat în garanție
b. este pus în întârziere de către cel care l-a chemat în garanție prin efectul acestei cereri
c.nu se poate apăra împotriva părții care l-a chemat în garanție.
105.In materia cererii de chemare în garanție:
a. este permisă disjungerea cererii principale față de cererea de chemare în garanție , dacă judecata
acesteia din urmă ar fi întârziată de judecarea celei dintâi
b. în cazul în care s-a dispus disjungerea , nu se va constitui un dosar separat
c. încheierea prin care s-a dispus disjungerea cererii de chemare în garanție de cererea de chemare în
judecată nu este supusă niciunei căi de atac.
112.Cererea de arătare a titularului dreptului:
a.nu este supusă taxei judiciare de timbru
b. implică o etapă a cercetării admisibilității în principiu – obligatorie pentru instanță
c. poate fi formulată direct în apel, cu acordul părților.
115.Terțul introdus în proces ca efect al unei cereri de arătare a titularului dreptului:
a. are facultatea de a formula întâmpinare la cererea de intervenție
b. dobândește calitatea de intervenient voluntar principal, atunci când, deși legal citat, nu se
înfățișează si nici nu-și exprimă poziția față de cele susținute de pârât.
c. nu dobândește poziția procesuală de pârât atunci când recunoaște susținerile pârâtului iar
reclamantul consimte ca terțul sa ia locul pârâtului inițial.
116. Introducerea forțată în cauză, din oficiu, a altor persoane:
a. poate fi dispusă în procedura necontencioasă numai dacă partea nu se opune
b. în mod excepțional, poate fi dispusă de instanță, din oficiu, chiar dacă părțile se împotrivesc numai
în cazurile expres prevăzute de lege
c. implică în mod necesar și parcurgerea etapei admisibilității în principiu.

119.În materia introducerii forțate în cauză, din oficiu , a altor persoane:
a. neîndeplinirea de către instanță a obligației de introducere în cauză a unei alte persoane, în

cazurile prevăzute în mod imperativ de lege , poate fi invocată pe calea apelului sau, după caz a
recursului
b. introducerea forțată în cauză, din oficiu, a altor persoane se dispune prin încheiere interlocutorie,
până la încheierea dezbaterilor înaintea primei instanțe
c. neîndeplinirea de către instanță a obligației de introducere în cauză a unei alte persoane, nu poate
fi invocată din oficiu de instanța de control judiciar.
121.În materia introducerii forțate în cauză, din oficiu, a altor persoane:
a. în cazul în care instanța a dispus repunerea pe rol , terțul nu va fi citat pentru acest termen
b. terțul introdus în proces, nu se bucură de independență procesuală, neputând face orice act
procesual de dispoziție, independent de poziția celorlalte părți litigante
122. În materia reprezentării:
a. reprezentarea prin mandatar neavocat, nu poate interveni în fața instanței de recurs
b. nu există obligativitatea reprezentării prin avocat a persoanelor fizice în calea extraordinară de

atac a contestației în anulare
c. există obligativitatea reprezentării prin avocat a persoanelor juridice în calea extraordinară de atac
a revizuirii.
125.Mandatarul neavocat:
a. care este licențiat în drept si totodată unchiul terțului intervenient în interes propriu poate pune
concluzii in fața curții de apel învestite să soluționeze cauza
b. ca regulă generală, trebuie să fie asistat de un avocat, în faza cercetării procesului pentru a putea
pune concluzii asupra excepției lipsei calității de reprezentant a părții adverse
c. trebuie să fie asistat de avocat , chiar dacă este tatăl pârâtului în etapa dezbaterii în fond, pentru a
pune concluzii asupra excepției lipsei calității procesuale active.
129. Mandatul judiciar:
a. se presupune dat pentru toate actele procesuale îndeplinite în fața aceleiași instanțe chiar dacă nu
cuprinde nicio mențiune în această privință
b. sau ad litem poate fi restrâns si tacit
c. se presupune ca fiind dat ca pentru tot procesul, iar nu numai pentru o anumită etapă procesuală
130. Mandatul ad litem:
a. dat unui mandatar neavocat încetează prin moartea mandantului
b.dat unui mandatar avocat nu încetează daca mandantul a devenit incapabil
c. la care s-a renunțat în ședință publică, nu mai poate fi invocat ca fiind opozabil, chiar dacă partea
căreia i se opune nu a fost prezentă în ședința de judecată
132.Mandatarul:
a. avocat, poate renunța la mandat în cursul termenului de exercitare a recursului
b. care renunță la împuternicire este ținut să-l înștiințeze atât pe mandant cât și instanța cu cel puțin
5 zile înainte de termenul imediat următor renunțării
c. indiferent are sau nu calitatea de avocat, nu poate renunța la mandat în cursul judecății căilor de
atac.
134.În materia reprezentării convenționale a persoanei juridice:
a. neacoperirea dovezii lipsei calității de reprezentant în termenul acordat de instanță se

sancționează cu respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind introdusă de o persoană fără
calitate procesuala activă
b. excepția lipsei dovezii calității de reprezentant din prima instanță, poate fi invocată pentru prima
oară în apel
c. excepția lipsei dovezii calității de reprezentant este o excepție absolută
135. Procurorul:
a. are o poziție independentă în proces, fiind acea parte în procesul civil care, printre altele,
reprezintă interesele societății și apără ordinea de drept
b. poate invoca excepția lipsei calității de reprezentant, chiar dacă aceasta este o excepție relativă, in
sensul că titularul dreptului poate ratifica actele îndeplinite de persoana care a acționat fără a avea
calitatea de reprezentant
c. poate introduce si acțiunile civile ce au caracter strict personal, atunci când , este necesar pentru,
spre exemplu, apărarea intereselor legitime ale minorilor.
139.Participarea procurorului la judecarea procesului civil:

a. nu este obligatorie la judecarea cererilor privind exproprierea
b. este obligatorie in cazul cererii de decădere din exercițiul drepturilor părintești
c. nu este obligatorie in cazul cererii de anulare, modificare, sau completare a actelor de stare civila
141.În materia participării procurorului în procesul civil:
a. posibilitatea procurorului de a exercita căile de atac în cazurile prevăzute de lege, este

condiționată de pornirea acțiunii civile de către el însuși
b. procurorul poate să exercite căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate în cauzele pentru care
legea prevede expres posibilitatea procurorului de a porni acțiunea civilă, chiar dacă nu a pornit
acțiunea civilă
c. spre deosebire de termenul de recurs, termenul de apel curge de la pronunțarea hotărârii, în afară
de cazurile în care procurorul a participat la judecarea cauzei, ipoteză în care termenul de apel va
curge de la momentul comunicării hotărârii.
143. Solicitarea punerii in executare a hotărârilor judecatorești:
a. pronunțate în favoarea minorilor, este condiționată de pornirea acțiunii civile de către procuror
b. de către procuror, nu este incompatibilă cu posibilitatea creditorului de a cere continuarea

executării silite în situația în care procurorul intenționează să renunțe la executare
c. pronunțate in favoarea persoanelor puse sub interdicție, este condiționată de participarea

procurorului la judecarea cauzei în care s-a pronunțat hotărârea respectivă.
144. În faza de executare silită, procurorul poate participa și la alte forme , respectiv:
a. poate exercita contestația la executare
b. nu poate exercita cererea de întoarcere a executării silite
c. niciuna din variantele de răspuns menționate anterior nu este valabilă.
Competența
1.Competența instanțelor judecătorești în materie civilă:

a. reprezintă aptitudinea prevăzută de lege unei instanțe judecătorești sau unui alt organ cu
activitate jurisdicțională de a judeca un anumit litigiu
b.se poate raporta si la completurile specializate a unei instanțe
c.se raportează și la secțiile unei instanțe
2. În cazul delimitării competenței, prin raportare la organe din sistem diferite ori la organe din cadrul
aceluiași sistem:
a. competența generală, se stabilește după felul atribuțiilor ce revin fiecărei categorii de instanțe
b. competența materială procesuală se stabilește în funcție de obiectul, natura sau valoarea litigiului
3. În ipoteza competenței jurisdicționale, care, prin raportare la delimitarea între instanțe

judecătorești de grad diferit sau intre instanțe de același grad este adevărat că:
a. competența materială procesuală, se stabilește după felul atribuțiilor ce revin fiecărei categorii de
instanțe
b. competența materială funcțională se stabilește după obiectul, natura sau valoarea litigiului
7. În materia competenței generale a instanțelor judecătorești:
a. ca regulă generală, în materie civilă, litigiile civile sunt de competența instanțelor judecătorești
dacă legea nu prevede altfel
b. excepția de neconstituționalitate nu poate fi invocată în fața instanțelor de arbitraj
c. sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate atrage suspendarea de drept a

judecății în perioada soluționării excepției de neconstituționalitate.
9.În materia competenței generale
a. contestațiile în materie electorală, ca regulă, sunt de competența judecătoriilor și a tribunalelor
b. competența de judecare a abaterilor disciplinare săvârșite de avocații dintr-un anumit barou

aparține curții de apel în a cărei circumscripție teritorială se află acel barou
c. procedura notarială succesorală este contencioasă.
11. În cazul competenței materiale:
a. competența materială procesuală-determină și precizează funcția și rolul atribuite fiecăreia dintre

categoriile de instanțe judecătorești
b. competența materială funcțională, determină felul pricinilor ce pot fi rezolvate, în concret, de o
anumită categorie de instanțe judecătorești
c. părțile pot să deroge de la normele juridice care reglementează acest fel de competență, însă
numai cu autorizarea instanței.
12. Judecătoria:
a. judecă în primă instanță, cererile privitoare la strămutarea de hotare
b. nu judecă în primă instanță cererile de împărțeală judiciară cu o valoare judiciară mai mare de
500.000 de lei.
c. judecă cererea cu caracter contencios a declarării judecătorești a morții unei persoane.
14. Judecatoria:
a. judecă cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, date în lege în competența
instanțelor judecătorești
b. ca regulă generală, nu poate judeca obligațiile de a nu face neevaluabile în bani dacă au un izvor
extracontractual
c. nu este competentă să judece în primă instanță cererile privind constatarea inexistenței unui drept
a cărui valoare este de 200.000 lei inclusiv, dacă nu rezultă dintr-un raport juridic intre
neprofesioniști.
15. Judecătoria este competentă să judece:
a. cererea de acordare a personalității juridice asociațiilor de proprietari
b. abaterile disciplinare săvârșite de mediatori
c. cererile pentru repararea pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare judiciară.
16. Judecătoria:
a. sectorului 3 București , este competentă să soluționeze cererile referitoare la anularea,

modificarea sau completarea actelor de stare civilă sau a mențiunilor înscrise pe acestea, în cazul în
care cererea este făcută de un cetățean străin ori de un cetățean român cu domiciliul în străinătate
b. sectorului 1 București , are o competență specială în ceea ce privește soluționarea cererilor de

divorț în cazurile în care nici reclamantul , nici pârâtul nu au locuința în țară și soții nu au convenit
asupra judecătoriei la care să fie introdusă cererea în România
c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este adevărată
17. Sunt în competența exclusivă a tribunalului :
a. conflictele individuale de muncă

b. cererile în materie de expropriere, inclusiv în cazul contestațiilor introduse împotriva comisiei
constituite potrivit art. 15. din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauze de utilitate
publică
18.Tribunalul are competență să judece:
a. cererile pentru recunoașterea, precum și cele pentru încuviințarea executării silite pe teritoriul
României (exequatur), potrivit legii , a hotărârilor judecătoreștii si a altor titluri executorii pronunțate
ori, după caz, emise in alte state decât cele din UE
b. cererile evaluabile în bani, cu privire la o obligație de a nu face al căror obiect are o valoare egală
cu 200.000 lei
25. Înalta Curte de Casație si Justiție:
a. este instanța de drept comun în ceea ce privește judecata în recurs
b. soluționează recursurile în interesul legii într-un complet format din președintele sau în unul dintre
vicepreședinții ÎCCJ, în lipsa celui dintâi, președinții de secții și 15 judecători desemnați în condițiile
legii
c. judecă în complete de 3 judecători, în materie civilă, recursurile în cazurile expres prevăzute de

lege
28. În materia determinării valorii obiectului cererii de chemare în judecată:
a. în caz de contestație a valorii determinate de către reclamant prin cererea de chemare în judecată,
valoarea se va stabili în funcție de înscrisurile prezentate, expertiza și inclusiv explicațiile date de
părți
b. pentru a se obține declinarea competenței, contestarea evaluării obiectului litigiului se poate face
chiar dacă aceasta nu ar fi în strânsă legătură cu soluționarea fondului pretenției
c. în cererile privitoare la executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea sau

rezilierea unor contracte de locațiune, valoarea cererii se stabilește în funcție de chiria bianuală
29. În materia determinării valorii obiectului cererii de chemare în judecată:
a. în cererile privind un drept la prestații succesive, atunci când durata existenței dreptului este
nedeterminată, valoarea cererii se socotește după valoare prestației anuale datorate, inclusiv în
ipoteza în care ar solicita și restituirea bunului
b. în cererile având ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil,
valoarea lor se determină în funcție de valoarea neimpozabilă
c. în cererile reale imobiliare , valoarea lor se determina în funcție de valoarea impozabilă, stabilit
potrivit legislației fiscale, iar in cazul în care aceasta nu este stabilită, se va aplica regula potrivit
căreia competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de
cerere
35. Competența teritorială:
a. alternativă este reglementată prin norme juridice de ordine publică
b. de drept comun implică aplicarea regulii actor sequintur forum rei care nu presupune și faptul că
pârâtul are domiciliul sau sediul în țară și că acesta este cunoscut
c. de drept comun, presupune regula potrivit căreia atunci când pârâtul nu are nicio reședință ori
reprezentanță recunoscută, cererea se introduce la instanța în a cărei circumscripție reclamantul își
are domiciliul , sediu, reședința ori reprezentanța , după caz.
37. Cererea privitoare la despăgubiri în materie de asigurare:
a. se poate introduce, în materie fluvială, la instanța competentă material de la sediul asigurătorului
b. nu se poate introduce în materie feroviară la instanța competentă material de la locul unde s-a
produs riscul asigurat
c. ca regulă generală, poate fi introdusă, exempli gratia ,fie la domiciliul sau sediul asiguratului, fie la
locul unde s-a produs riscul asigurat
38. În materia competenței teritoriale alternative:
a. cererea de chemare în judecată poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare din
pârâți, în cazul în care acțiunea reală mobiliară a fost introdusă împotriva mai multor pârâți
b. cererile referitoare la obligația de întreținere, inclusiv cele privind alocațiile de stat pentru copii, nu
pot fi introduse și la instanța în a cărei circumscripție domiciliază creditorul reclamant
c. cererile având ca obiect denunțarea unilaterală a contractului pot fi introduse și la instanța locului
prevăzut pentru executarea, fie chiar în parte , a obligației.
a. cererile care au ca obiect repararea pagubelor produse consumatorului , pot fi introduse și la

instanța de la domiciliul acestuia
b. cererile izvorâte dintr-o faptă ilicită se pot introduce numai la instanța în a cărei circumscripție s-a
săvârșit fapta ilicită, iar nu și la instanța unde s-a produs prejudiciul
c. acțiunea personală nepatrimonială îndreptată împotriva unui pârât care exercită la domiciliul său o
activitate profesională care se poate introduce nu numai la instanța de la domiciliul pârâtului ,ci si la
instanța in circumscripția căreia se află locul activității respective.
a. cererile privitoare la despăgubiri în materie de asigurare se introduc la instanța de la locul în care

se află bunurile asigurate în cazul transportului aerian
b. cu privire la cererea privitoare la despăgubiri în materie de asigurare, părțile pot selecta instanța
competentă mai înainte de nașterea dreptului la despăgubire
c. ca regulă generală, în ipoteza alegerii instanței prin convenția părților încheiată înainte de
sesizarea acesteia dacă alegerea instanței nu a fost făcută în interesul ambelor părți sau în interesul
exclusiv al celui ce va fi chemat în judecată, reclamantul va fi obligat să introducă cererea de chemare
în judecată la instanța selectată anticipat fiind exclus in acest caz să se aplice regulile competenței
alternative.
44. In genera in materia competențe:
a. atunci când într-o acțiune în revendicare imobiliară imobilul este situat în circumscripțiile mai
multor instanțe cererea se va face la instanța domiciliului sau reședinței pârâtului, dacă acesta se află
în circumscripția teritorială a vreuneia dintre aceste instanțe în caz contrar urmând ca cererea de
chemare în judecată să se introducă la instanța in a cărei circumscripție teritorială se afla aria mai
mare a imobilului în discuție
b. cererile privitoare la drepturi reale imobiliare se vor introduce la instanța în a cărei circumscripție
este situat imobilul în cazul acțiunilor negatorii
c. cererile de împărțeală judiciară a unui imobil aflat în indiviziune succesorală urmează a se

introduce la instanța în a cărei circumscripție se află imobilul
47.In materia cererilor în materie succesorală:
a. nu este competentă instanța de la ultimul domiciliu al defunctului în cazul în care legatarul

universal solicită moștenitorilor rezervatari intrarea în stăpânirea de fapt a moștenirii
b.va fi competenta de la ultimul domiciliu al lui de cuius chiar dacă s-a formulat o cerere referitoare
la conservarea sau administrarea bunurilor în timpul stării de indiviziune, în cazul în care printre
bunuri se află și un imobil
c. ca regulă generală pretențiile pe care moștenitorii le au unii împotriva altora se judecă la instanța
de la ultimul domiciliu al lui de cuius chiar dacă aceste pretenții nu sunt în legătură cu moștenirea.
48. În materia cererilor în materie succesorală:
a. petiția de ereditate nu se judecă la instanța de la ultimul domiciliu al lui de cuius
b. cererile prin care creditorii succesiunii ridică pretenții împotriva moștenirii, sunt de competența
instanței de la ultimul domiciliu al defunctului numai dacă au o cauză anterioară deschiderii
succesiunii
c. după ieșirea din indiviziune, competența in cazul cererii de garanție pentru evicțiune formulată de
unul dintre moștenitori împotriva celorlalți revine instanței de la domiciliul pârâtului
49. In materia cererilor în materie succesorală:
a. acțiunea în desființarea partajului nu este în competența instanței de la ultimul domiciliu al

pârâtului
b. cererile prin care creditorii moștenirii ridică pretenții împotriva succesiunii, sunt de competența
instanței de la domiciliul pârâtului dacă au o cauză ulterioară momentului decesului lui de cuius
c. după partaj, în cazul acțiunii în garanție pentru vicii ascunse , introduse de unul din moștenitori ,
împotriva celorlalți succesori nu mai este competentă instanța de la ultimul domiciliu al defunctului.
50. În materia cererilor în materie succesorală:
a. acțiunile creditorilor împotriva succesorului unic nu se introduc la instanța de la domiciliul acestuia

din urmă
b. atunci când unicul moștenitor are calitatea de legatar universal, testatorul a instituit ca executor
testamentar o terță persoană, cererile referitoare la executarea dispozițiilor testamentare nu sunt de
competența instanței de la locul ultimului domiciliu al defunctului
c. cererile care privesc mai multe moșteniri deschise succesiv sunt de competența exclusivă a
instanței de la ultimul domiciliu al ultimului dintre defuncți
51. În general, în materia competenței:
a. acțiunile reale imobiliare formulate de părți împotriva unei societăți sunt de competența exclusivă
a instanței în circumscripția căreia societatea își are sediul principal
b. cererile în materia concordatului preventiv sunt de competența exclusivă a judecătoriei în a cărei

circumscripție își are sediul debitorul
c. cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța
domiciliului consumatorului
57. în materia competenței:
a. prorogarea de competență, în cazul cererii adiționale poate opera cu încălcarea normelor de

competență generală:
b. cererea cu privire la asigurarea dovezilor este o cerere incidentală
c. cererile accesorii sunt acele cereri prin care o parte modifică pretențiile sale anterioare, inclusiv
cele prin care se adaugă noi capete de cerere
60.Litispendența:
a. se invocă cel mai târziu la primul termen de judecată înaintea instanței anterior sesizate
b. se admite sau se respinge prin incheiere , care poate fi atacată numai odată cu fondul
c. nu este incompatibilă cu posibilitatea dispunerii disjungerii de către instanță, caz în care aceasta își
va declina competența și după disjungere
61.Litispendența:
a. reprezintă un caz de prorogare legală a competenței
b. presupune același proces, în legătură cu care s-au formulat mai multe cereri la aceeași instanță sau
la instanțe deosebite ,dar deopotrivă competente
c.nu poate fi invocată direct în apel
Actele de procedură și termenele procedurale

3. În materia actelor de procedură:
a. declarația de abținere, poate fi realizată și verbal, spre deosebire de cererea de recuzare;
b. contestația privind tergiversarea procesului nu se poate realiza oral în ședința de judecată;
c. precizările privind îndreptarea cererii de chemare în judecată, pot fi făcute și verbal.
5.În materia actelor de procedură:
a. în cazul cererilor transmise prin fax sau prin poștă electronică, grefierul de ședință nu are obligația
să întocmească din oficiu copii de pe cerere, decât pentru instanță;
b. actele executorului judecătoresc sunt acte de procedură ale organelor auxiliare justiției;
c. mandatarul neavocat al persoanei fizice va depune o copie legalizată de pe înscrisul doveditor al

calității sale.
6. În materia actelor de procedură:
a. excepțiile procesuale care poartă o denumire greșită nu împiedică soluționarea acestora în cazul în
care prin raportare la argumentarea adusă în sprijinul acestor mijloace de apărare se deduce
adevărata natură juridică a respectivei excepții;
b. nesemnarea minutei de către judecătorul ori judecătorii care au pronunțat-o atrage nulitatea
absolută și virtuală a hotărârii;
c. ascultarea ca martor, în ciuda opoziției părții adverse, a unui afin până la gradul al treilea cu una
dintre părți, în alte procese decât cele privitoare la filiație, divorț și alte raporturi de familie,
antrenează sancțiunea nulității relative și exprese.
7.În materia nulității actelor de procedură:
a. încălcarea principiului oralității atrage nulitatea absolută și expresă;
b. nesemnarea minutei de magistratul-asistent nu atrage nicio sancțiune, întrucât acesta nu a

participat la deliberare;
c. nulitatea condiționată nu implică, ca regulă generală și faptul că actul de procedură a fost întocmit
cu nerespectarea unei condiții legale extrinseci.
16. În materia nulității actelor de procedură:
a. netimbrarea, spre deosebire de insuficienta timbrare a cererilor, atrage nulitatea necondiționată

de existența vreunei vătămări;
b. pronunțarea hotărârii mai înainte de împlinirea termenului pentru care pronunțarea a fost
amânată se sancționează cu nulitate necondiționată de existența vreunei vătămări;
c. nerespectarea termenului prohibitiv are drept consecință nulitatea actului de procedură efectuat
înainte de împlinirea termenului, nulitate care nu este necondiționată de existența vreunei vătămări.
19.În materia nulității actelor de procedură:
a. renunțarea tacită la dreptul de a mai invoca nulitatea relativă a unui act de procedură se produce
atunci când partea nu o invocă în termenul prevăzut de lege;
b. toate cauzele de nulitate , indiferent dacă este relativă sau absolută, a actelor de procedură deja
efectuate trebuie invocate simultan, sub sancțiunea expresă a decăderii părții din dreptul de a le mai
invoca;
c. asupra excepției nulității actului de procedură, instanța se pronunță prin încheiere preparatorie,
indiferent daca excepția se admite sau se respinge, iar instanța rămâne în continuare învestită cu
soluționarea cererii.
27. Instituția termenului în cunoștință:
a. se aplică în cazul reluării judecății, după ce a fost suspendată;
b. nu cunoaște aplicabilitate în ipoteza în care partea este chemată la interogatoriu, chiar dacă
aceasta fusese prezentă la încuviințarea interogatoriului;
c.nu este aplicabil dacă procesul se repune pe rol.
28.Termenul în cunoștință:
a. se aplică deținuților;
b. nu se aplică în situația în care instanța de apel fixează termen pentru rejudecarea procesului după
anularea hotărârii primei instanțe;
c. se aplică și militarilor încazarmați.
29. Preschimbarea termenului de judecată:
a. se hotărăște în camera de consiliu;
b. implică și faptul că instanța poate proceda la înștiințarea părților cu privire la noul termen fixat și
telefonic, caz în care nu mai este necesară citarea;
36. În materia citării prin publicitate:
a. citația se afișează în mod obligatoriu la ușa instanței;
b. citația se publică în mod obligatoriu și într-un ziar central de largă răspândire;
c. citația nu se afișează în mod obligatoriu si pe pagina de internet a instanței de judecată.

37. În materia citării prin publicitate:
a. citația nu se publică în mod facultativ în Monitorul Oficial al României;
b. procedura se socotește îndeplinită în a 10-a zi de la publicarea citației;
c. termenul procedural avut în vedere pentru considerarea îndeplinirii procedurii de citare se

stabilește pe zile libere.
39.În materia citării:
a.la cererea părții interesate, instanța poate să încuviințeze acesteia să procedeze la comunicarea
citației, pe cheltuiala acesteia din urmă prin executori judecătorești;
b.la cererea părții interesate, , instanța poate să încuviințeze acesteia să procedeze la comunicarea
citației, pe cheltuiala proprie prin curierat rapid;
c. instanța poate din oficiu să procedeze la obligarea oricăreia dintre părți ca acestea să procedeze la
comunicarea citației sau a celorlalte acte de procedură prin curierat rapid sau executori
judecătorești.
40.În materia comunicării actelor de procedură:
a)dacă s-a optat pentru comunicarea actelor de procedură făcute de părți prin executori
judecătorești, comunicarea se va face in mod nemijlocit de către executor, acest aspect nefiind
incompatibil cu posibilitatea ca executorul să poată apela la serviciile poștei sau de curierat rapid;
b)părțile își pot comunica între ele citațiile numai prin avocat sau consilier juridic;
c)comunicarea între părți a întâmpinării este posibilă numai prin avocat sau consilier juridic.
41.În materia comunicării actelor de procedură:
a)comunicarea directă între părți a cererii e chemare în judecată sau a citației se poate realiza și mai
înainte de sesizarea instanței;
b)părțile își pot comunica direct între ele și alte procedurale care emană de la instanța de judecată;
c)înmânarea citației trebuie făcută cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată.
43.În materia înmânării actelor de procedură:
a) ca regulă generală, atunci când comunicarea actelor de procedură se face din oficiu, de către
instanță, prin agenți procedurali, ei nu vor putea instrumenta decât în zilele lucrătoare între orele
6.00-20.00
b)limitarea comunicării actelor de procedură la zilele lucrătoare, precum și la intervalul orar se aplică
și în cazul comunicărilor efectuate de parte, pe cheltuiala sa, nemijlocit prin executorii judecătorești
sau prin curierat rapid;
c) înmânarea se poate face oriunde se afla cel citat ,dacă acesta primește citația și semnează de
primire.
45.Înștiințarea care se afișează pe ușa destinatarului cuprinde:
a)numele de familie, prenumele și domiciliul sau, după caz, reședința, respectiv sediul celui înștiințat,
mențiuni care se completează de agentul procedural;
b)numărul dosarului în legătură cu care se face înștiințarea si denumirea instanței pe rolul căreia se
află dosarul, cu indicarea sediului acestuia;
c) arătarea actelor de procedură despre a căror comunicare este vorba care se completează de
agentul procedural.
46.Înmânarea citației:
a) se poate face în mod valabil de către agentul procedural și copilului minor care a dobândit
capacitate deplină de exercițiu prin căsătorie;
b) se poate face și portarului în cazul în care administratorului unui cămin studențesc lipsește dacă nu
este găsită nicio persoană la camera de cămin unde trebuie să se facă înmânarea.
c)niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este adevărată.
48.Pot reprezenta mijloace de probă pentru a dovedi îndeplinirea procedurii de citare sau de
comunicare:
a)copia imprimată a confirmării expedierii, certificată de grefierul care a făcut transmisiunea, în cazul
comunicării citației prin telefax, poștă electronică sau alte asemenea mijloace.
b)referatul întocmit de arhivarul judecătoriei;
c)existența unor împrejurări de fapt din care s-ar trage concluzia că partea a luat cunoștință de
conținutul hotărârii.
50.Termenele procedurale:
a) prohibitive, sunt acele termene înăuntrul cărora trebuie îndeplinit un anumit act de procedură;
b)imperative, sunt termenele înăuntrul cărora legea interzice să se efectueze actul de procedură;
c)convenționale pot fi prezentate de termenele de arbitraj.
60.În materia întreruperii termenelor procedurale:
a) în situația lipsei capacității de exercițiu a uneia dintre părți , întreruperea durează până când este
desemnată o persoană care să îl reprezinte pe acel incapabil;
b)în cazul morții uneia dintre părți, se va face din nou o singură comunicare la ultimul domiciliu al
părții decedate, pe numele moștenirii, arătându-se numele și calitatea fiecărui moștenitor;
c)moartea avocatului uneia dintre părți nu are ca efect întreruperea termenului procedural.
67.Decăderea:
a) nu operează atunci când decăderea privește pe una dintre părțile legate printr-un raport de
solidaritate sau indivizibilitate, iar cel puțin una dintre celelalte părți a efectuat actul de procedură în
termen;
b) operează de drept;
c) nu operează atunci când partea a renunțat tacit la acest drept.
68.Decăderea:
a) produce efecte numai în măsura în care a fost invocată, iar apoi pronunțată de instanță;
b) nu poate fi acoperită;
c) cunoaște aplicabilitate atunci când apelul nu este motivat în termen.
71.Efectele decăderii ca sancțiune procedurală:
a) se referă și la pierderea dreptului procesual ce nu a fost exercitat în termenul legal;
b) nu se opun celui împotriva căruia a curs termenul peremptoriu judecătoresc;
c) afectează dreptul subiectiv civil.
74.În materia decăderii:
a) dacă actul efectuat după ce a operat decăderea, constatări de fapt sau declarații, acestea își vor
produce efectele;
b) o cerere de exercitare a unei căi de atac respinsă ca tardivă nu poate fi folosită ca o mărturisire
extrajudiciară;
c) niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este adevărată.
75.Repunerea în termen:
a) poate să intervină și în cazul termenului prohibitiv
b) presupune ca și condiție dovada existenței unor motive temeinic justificate
c) poate fi invocată din oficiu de către instanță.
77.Repunerea în termenul imperativ:
a) nu reprezintă o derogare de la sancțiunea decăderii
b) poate să intervină și după expirarea termenului
c) trebuie formulată, ca regulă generală, într-un termen de 30 de zile de la data încetării împiedicării
79.În materia repunerii în termen:
a) cererea de repunere în termenul de recurs se va judeca de către instanța de recurs, chiar dacă
potrivit legii, cererea de recurs se depune, sub acțiunea nulității, la instanța a cărei hotărâre se atacă;
b) în ipoteza în care s-a cerut repunerea în termen cu privire la un act de procedură care trebuie
îndeplinit înainte de pronunțarea hotărârii, instanța se va pronunța printr-o hotărâre preparatorie;
c) încheierea prin care instanța se pronunță asupra cererii de repunere în termen, poate fi atacată
separat, cu recurs în termen de 5 zile.
81.In materia repunerii in termen:
a) încheierea de admitere a cererii de repunere în termenul de exercitare a căii de atac poate fi

atacată de procuror separat de hotărârea pronunțată in calea de atac respectivă ;
b) în cazul în care s-a cerut repunerea în termenul de recurs, hotărârea prin care se respinge această
cerere este definitivă;
c) dacă s-a cerut repunerea în termenul de apel, hotărârea este supusă recursului, inclusiv in cazul in
care calea de atac a recursului este suprimată în mod expres de lege.

Grile Procedura Civila

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Grile Procedura Civila

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1.

În materia fazelor și etapelor procesului civil:

2. în cazul fazelor și etapelor procesului civil:

3. În etapa deliberării și pronunțării hotărârii:

4. În materia judecății în primă instanță:

5. În materia judecății în primă instanță:

6. În materia normelor de drept procesual civil:

8. În cazul normelor de drept procesual civil:

9. Aplicarea în timp a normelor de procedură presupune și regula conform căreia:

10. Imparțialitatea instanței care soluționează cauza:

11. În materia garanțiilor dreptului la un proces echitabil:

12. Principiul disponibilității:

15. În materia principiului disponibilității:

16. Principiul disponibilității implică și faptul că:

17. Principiul contradictorialității:

19. Principiul contradictorialității implică și faptul că:

20. Principiul contradictorialității:

21. Rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului se manifestă și prin:

22. În materia rolului activ al judecătorului:

27. Rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului:

29. Principiul egalității:

30. În materia principiului oralității dezbaterilor:

31. Principiul publicității:

32. În materia principiului continuității:

34. Principiul nemijlocirii:

35. Dreptul subiectiv afirmat în cazul formulării unei pretenții:

36. În materia verificării condiției formulării unei pretenții:

37. Interesul , ca și condiție a exercitării acțiunii civile, poate fi:

40. În materia interesului:

41. Capacitatea procesuală de exercițiu:

42. În materia capacității procesuale de folosință:

43. Capacitatea procesuală de exercițiu:

45. În cazul asistării persoanei fizice în procesul civil:

46. În general, în materia capacității procesuale de exercițiu:

47. În cazul capacității procesuale de exercițiu:

48. În cazul acțiunilor petitorii:

49. Într-o acțiune în revendicare:

50. Se va dispune verificarea calității procesuale active:

53. Lipsa calității procesuale:

54. În materia clasificării cererilor în justiție:

55. În materia clasificării cererilor în justiție:

56. În materia importanței clasificării cererilor în justiție:

58. În materia acțiunilor civile:

59. Cererea în constatare:

60. Acțiunea în constatare:

61. Cererea în constatare:

62. Cererea în constituire de drepturi:

64. Cererile în constituire de drepturi:

65. Cererile în constituire de drepturi:

67. În materia importanței clasificării cererilor în funcție de caracterul patrimonial sau

68. În materia regulilor de compunere a instanței:

69. În materia regulilor de compunere a instanței:

72. În materia dispozițiilor legale referitoare la constituirea instanței:

74. Incompatibilitatea, ca incident procedural privind compunerea sau constituirea instanței:

75. Incompatibilitatea, ca incident procedural privind compunerea sau constituirea instanței:

77. Judecătorul care a pronunțat o încheiere interlocutorie:

79. În cazul incompatibilității absolute:

80. În materia incompatibilității absolute:

81. În materia incompatibilității absolute:

83. În materia incompatibilității:

84. În materia incompatibilității:

87. Magistratul asistent:

90. În materia judecării cererii de recuzare: