PROCEDURA JUDICIARĂ

DE SOLUȚIONARE A LITIGIILOR MARITIME

1. Instrumentarea litigiilor maritime

Aspecte preliminare

Instrumentarea litigiilor maritime (maritime claims handling) este un proces

specific și de cele mai multe ori, în cazurile sau evenimentele maritime de anvergură,
foarte laborios.
Cu cât cazul este mai complex, cu atât acest proces implică mai multă
competență, durată mai mare, atenție sporită, minuțiozitate, decizie rapidă,
discernământ accentuat.
Procesul instrumentării debutează cu etapa constatării producerii
evenimentului sau faptei generatoare de dispute, continuă cu avizarea părților
implicate, culegerea și prezervarea de probe în apărare sau pentru întocmirea
reclamației, cuantificarea și formularea reclamației, luarea deciziei în legătură cu
modalitatea de abordare, negocierea și se încheie cu finalizarea cazului.
Sunt situații când un caz poate dura ani de zile până la finalizare, cu implicarea
unui enorm volum de muncă și de timp alocat. Este important de stabilit poziția pe
care se situează fiecare dintre părțile implicate în dispută, abordarea acestora fiind
sensibil diferită.
Cea mai eficientă formă de instrumentare a cazurilor litigioase este prevenirea
acestora, care se poate realiza prin următoarele modalități :
- Întreținerea navelor (ship’s maintenance) se efectuează cu respectarea
legislației naționale și internaționale, a practicii, precum și a regulamentului propriu
de organizare și funcționare al armatorului.
1
 Măsurile de întreținere obligatorii privesc buna funcționare a instalațiilor de
încărcare/descărcare a mărfurilor, starea capacelor de magazii, curățenia tuturor
compartimentelor navei, adaptarea documentelor necesare potrivit avizelor pentru
navigatori (notice to mariners) etc.
- Asigurarea regimului legal de siguranță a navigației. Avizele pentru navigatori
sunt publicații periodice editate de organele hidrografice ale statelor maritime prin
care se aduc la cunoștința navigatorilor toate modificările în navigație și în regimul
său de siguranță :
a) instalarea, desființarea, întreruperea sau repunerea în funcțiune a mijloacelor
pentru asigurarea navigației (faruri, lumini, semnale, aliniamente, geamanduri,
mijloace acustice de ceață, mijloace radiotehnice);
b) modificarea aspectului, caracteristicilor și poziției mijloacelor pentru
asigurarea navigației;
c) deschiderea și închiderea navigației în anumite zone;
d) stabilirea unor zone în care navigația, ancorajul și pescuitul sunt interzise;
e)descoperirea pericolelor de navigație (epave, stânci, recifuri, bancuri, funduri
mici etc.) și indicarea balizajului;
f) instalarea, desființarea și balizajul cablurilor submarine;
g) reguli de navigație pe canaluri sau pase1, împreună cu datele referitoare la
adâncimi și la pescajul admis;
h) editarea, reeditarea, înlocuirea, corectarea și scoaterea din uz a hărților și
documentelor nautice.
- Prevederea situațiilor litigioase. Celeritatea acțiunilor, în caz de previzibilitate
a evenimentelor, poate nu numai să limiteze pagubele, dar permite, deopotrivă,
dobândirea unei poziții solide de instrumentare a cazurilor, atunci când acestea apar.
- Determinarea cauzelor principale care conduc la evenimente de navigație ce
pot naște litigii. Din perspectiva practicii, cele mai frecvente, sunt eroarea umană și
starea tehnică a navei.
Dacă echipajul este bine pregătit și supervizat de către armator, iar starea fizică
a navei este menținută în standardele cerute de convențiile specifice și verificate de
către registrul de clasă, multe dintre litigii pot fi evitate.
Constatarea producerii unui caz litigios se face simplu și imediat dacă
evenimentul s-a produs în interiorul companiei, din cauze interne, cu privire la

1
Fâșii de apă indicată navigației într-o zonă cu stânci, bancuri, mine.

2
navele, utilajele, instalațiile sau bunurile proprii.
Dacă evenimentul a produs pagube sau avarii altor entități, constatarea se face
de regulă în momentul în care se efectuează avizarea de către partea ce a suferit
pagubele.
Avizarea părților implicate se realizează imediat ce se constată producerea
evenimentului și până când acesta devine caz litigios, prin notificare scrisă adresată
următorilor:
- partea oponentă-prin notificare se comunică date despre eveniment (data,
locul, natura acestuia),estimarea cuantumului pagubei (dacă se poate estima în acest
stadiu).
Notificarea trebuie să cuprindă formularea standard “vă ținem răspunzători
pentru pagubele suferite și revenim cu pretențiile noastre”. Una dintre modalitățile
standard de avizare este “scrisoarea de protest” care se înaintează fie direct
oponenților, fie prepușilor acestora (agent, comandantul navei).
- asiguratorii - pentru evenimentele de riscuri asigurate pentru care există poliță
de asigurare.
- avocații ce reprezintă interesele proprii.
- dispasorii2 - în cazul unui eveniment generator de avarie generală.
Cauzele principale care conduc la evenimente de navigație ce pot naște litigii
sunt eroarea umana si starea navei.
Daca echipajul este bine pregătit și supervizat de către armator și starea fizică
a navei este menținută în standardele cerute de convențiile specifice și verificate de
către registrul de clasă, multe dintre litigii pot fi evitate.
Litigiile maritime sunt tratate de către specialiștii în domeniu (claims handlers)
în stadiul ante-judiciar, dar și în stadiul judiciar prin coordonarea tuturor aspectelor
litigioase și a părților implicate.
Specialistul în litigii maritime trebuie să fie o persoană cu competențe
cumulative în domeniul tehnic, economic și juridic.
Acesta trebuie să dețină cunoștințe de exploatare a navelor și/sau instalațiilor
portuare, de chartering (închirierea navelor maritime), contabilitate, legislație
internă și internațională.
În cazurile litigioase complicate cu valori mari în dispută, cu multe interese
implicate, se apelează la experți pentru întocmirea de rapoarte tehnice sau

2
Expert care estimează, calculează și repartizează cuantumul pagubei provocate navei și mărfii de către avarie.

3
comerciale , documente ce se constituie în mijloace de probă atât în fața oponenților
cât și în fața instanțelor de judecată sau arbitrale, acolo unde disputele se
soluționează pe cale contencioasă.
Companiile mari au, în mod normal, specialiști în litigii maritime, angajați
proprii și chiar compartimente de litigii maritime. Este recomandabil pentru
companiile care nu au un “in house specialist” în litigii, să angajeze o firmă de
specialitate care să presteze astfel de servicii, fie permanent, fie în funcție de caz.
Este important pentru orice parte implicată ca litigiile să fie instrumentate cu
profesionalism încă de la apariția acestora, sau chiar preventiv, în scopul diminuării
pagubelor proprii, minimizării sau recuperării pierderilor suferite.

Decizia privind modalitatea de reglementare a cazului

Această decizie poate fi luată în funcție de mai mulți factori: seriozitatea și

bonitatea oponentului; natura relațiilor cu oponentul (contractuală/accidentală);
naționalitatea oponentului; sumele implicate; natura litigiului, etc.; punctele tari și
punctele slabe ale cazului; probele aflate la dispoziție.
Factorii specifici conferă libertatea deciziei cu privire la modalitatea de
soluționare a cazului. Sunt situații când este avantajos să procedăm cu rapiditate la
rezolvarea cazului, sau, în alte situații, este în interesul părții să întârzie procedurile,
prin anumite metode specifice.
Trebuie avute în vedere căile potrivite de presiune asupra oponentului, de
exemplu prin solicitarea dezvăluirii anumitor documente sau informații detaliate.
Cunoașterea cazului din punctul de vedere al oponentului este un aspect extrem
de important, deoarece constituie o parte a obiectivului de soluționare a cazului prin
negociere, pe cale amiabilă în cele mai bune condiții posibile, sau să se declanșeze
o acțiune judiciară pentru obținerea rezultatelor dorite, dacă oponentul nu este de
acord cu prima variantă.
Este totuși obligația unui bun specialist în litigii maritime de a nu-și conduce
judecata după această tendință ci doar să cunoască cât mai bine cazul oponentului și
să exploateze această cunoaștere.
Așadar cazul poate fi rezolvat prin negociere, pe cale amiabilă în cele mai bune
condiții posibile sau prin declanșarea unor acțiuni în instanță pentru a se obține
rezultatele așteptate, dacă oponentul nu este de acord cu prima varianta.

4
 Se poate decide solicitarea unei garanții (bancara sau de tip P&I), ca mijloc de
asigurare a executării obligației, într-o sumă acoperitoare pentru pierderile
reclamate, urmând ca în interiorul sumei garantate să se negocieze pe cale amiabilă
sau să se acționeze oponentul în instanță (arbitrală sau judecătorească).

Negocierea pe cale amiabilă a cazurilor litigioase

Aceasta abordare presupune o tehnică specială a negocierii pe care trebuie să o

dețină negociatorii care pot forma o echipa de specialiști din domenii separate.
Negocierea se efectuează fie prin întâlniri directe urmate de protocoale scrise, fie prin
corespondență, sau prin ambele mijloace.
De multe ori negocierea pe cale amiabilă este modalitatea de soluționare cea mai
avantajoasă pentru toate părțile implicate, aceasta presupunând reducerea cheltuielilor
de judecată și cu avocații precum și soluționarea cazului într-un timp mai scurt.
Desigur ca în situațiile în care negocierea pe cale amiabilă nu este acceptată de
una sau toate părțile implicate, sau chiar dacă este acceptată, nu duce la rezultatele
dorite, rămâne calea soluționării prin instanţe arbitrale sau judecătorești.
Trebuie menționată aici necesitatea imperioasă ca toate contractele semnate
între participanții la expediția maritimă sau contractele comerciale pure să cuprindă
clauza de jurisdicție care să precizeze instanța care va soluționa litigiile precum și
tipul acesteia, arbitrală sau judecătorească.
Neinserarea unei asemenea clauze în contracte naște dispute cu privire la
competența instanțelor privind judecarea unei spețe litigioase. 3

2. Procedura de judecată a cauzelor maritime

Soluționarea în dreptul comun a cauzelor ce au ca obiect un litigiu maritim se

bazează pe jurisprudența maritimă care este puternic influențată de convențiile
maritime internaționale, de relaționarea practicii din diverse sisteme de drept în acest
domeniu, în contextul asimilării și implementării regulilor și uzanțelor comerciale
internaționale.
Jurisdicția de drept comun include în aria sa de competență materială toate

Gina Olga Dumitriu, Particularități ale răspunderii transportatorului de fapt în transporturile maritime, Revista de
3

Drept Comercial nr.1/2006, București , 2006.

5
litigiile indiferent de valoare care au ca obiect despăgubiri pentru avarii, cauzate
navelor și instalațiilor portuare, clădirilor și utilajelor portuare, instalațiilor destinate
navigației, instalațiilor de încărcare, descărcare și manipulare, a mărfurilor în port ca
urmare a abordajelor.

Părțile implicate în litigiile maritime

Parte într-un litigiu maritim poate fi orice participant la o activitate legata de

expediția maritimă, fie personal navigant, fie portuar, comercial, juridic, tehnic sau
funcționăresc.
Parte în litigiul maritim poate fi orice având-cauza, în înțelesul juridic al
termenului, în activitatea maritimă respectivă.
După interesele pe care le reprezintă, părțile implicate într-un litigiu maritim se
clasifică astfel:
1. Interesele navei: armatorul proprietar (owner), armatorul disponent
(disponent owner), operatorul de bareboat, (de time charter sau voyage charter),sau
prepușii armatorului-agenții, asiguratori, avocații, expertul, etc.
2. Interesele mărfii: proprietarul mărfii, asiguratorii mărfii, agenții, stivadorii,
etc.
3. Autorități: administrațiile portuare, căpităniile, instituțiile vamale, grănicerești,
sanitare, etc.
4. Alte interese ale unor persoane care nu fac parte din activitatea de shipping
dar care, la un moment dat, pot deveni părți într-un litigiu maritim.
Pentru o parte este necesar să știe dacă se situează pe poziția de plătitor sau de
primitor a contravalorii pagubei, respectiv să cunoască în detaliu cazul pentru a evidenția
elementele avantajoase și cele dezavantajoase în vederea estimării cu acuratețe a
costurilor reparațiilor cât mai rapid posibil.
Conform procedurilor, a practicii și uzanțelor, toate documentele care au legătură
cu cazul litigios trebuie dezvăluite, indiferent dacă sunt favorabile sau nu, uneia dintre
părți.

Cuantificarea și formularea reclamației

Pentru a cuantifica o reclamație trebuie avute în vedere atât pierderile directe

suferite (ex. costul reparației bunului avariat) cât și pierderile indirecte-loss of
6
use,loss of earnings (ex. contravaloarea pagubelor determinate de imposibilitatea
folosirii în scopul de a câștiga venituri de pe urma bunurilor avariate pe perioada
dintre momentul avarierii până în momentul terminării reparațiilor și repunerii în
funcțiune).
Formularea reclamației se face printr-un act scris care poate avea o formă
simplă când este vorba de reclamarea unei singure sume sau o formă elaborată
(breakdown).
Breakdown-ul cuprinde cheltuieli privind: costul reparației, pierderile cauzate
de nefolosire navei; repunerea navei în clasa de navigație corespunzătoare;
materiale, consumabile; combustibil; taxe și cheltuieli portuare; cheltuieli cu
superintendența; diverse deplasări; agenturare, onorarii experți și avocați; dobânzi și
penalități; orice alt tip de cheltuială specifică naturii cazului.

Competența instanțelor maritime

Competența teritorială. În privința competenței teritoriale a instanțelor pentru

soluționarea litigiilor maritime, aceasta revine unei instanțe ce are o secție maritimă
sau unei instanțe care include în aria sa teritorial-jurisdicțională, un oraș port
maritim.
Competența materială în materie maritim-comercială. Litigiile care au drept
obiect:
a) despăgubirile pentru avarii cauzate navelor și instalațiilor plutitoare, clădirilor
și utilajelor portuare, instalațiilor destinate navigației, instalațiilor de încărcare,
descărcare și manipulare a mărfurilor în port, ca urmare a abordajelor, coliziunilor sau
altor accidente de navigație, precum și pentru orice prejudicii cauzate prin alte fapte
ilicite în legătura cu activitatea marinei civile;
b) retribuția pentru asistenta și salvare, precum și repartizarea acesteia între
salvatori.
În litigiile dintre companiile maritime și alte societăți comerciale, părțile pot
alege, potrivit legii sau convențiilor încheiate, competența curților de arbitraj
maritim și comercial;
În primă instanță la tribunal se judecă plângerile împotriva proceselor-verbale
de constatare a contravențiilor la normele privind transporturile pe apele naționale
navigabile și în porturi.
Ca instanță de recurs Curtea de apel judecă:
7
 a) căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate în prima instanța de
completele specializate maritime și fluviale ale Tribunalului;
b) căile de atac extraordinare împotriva hotărârilor pronunțate în ultima
instanța de către secțiile maritime și fluviale ale Tribunalului.