Temperamentul sau caracterul unui organism viu, ne arată felul cum reacționează, sau cum se

comportă în anumite situații de schimbare a unor elemente din mediul înconjurător. La rândul
lui, comportamentul se exteriorizează prin reacții emoționale și motorice, corelate cu modul în
care se realizează autocontrolul acestor reacții. Termenul „temperament” definește de asemenea
constanta, intensitatea și durata reacțiilor provocate de excitantul extern.

Clasificarea tradițională
Clasificarea tradițională a temperamentului este legată de cultura, arealul geografic, perioada
istorică. Cele mai cunoscute clasificări ale teperamentelor sunt clasificarea greacă sau chineză;
în Europa este răspândită clasificarea greacă a lui Hipocrat, care are patru grupe mari umorale:

1. sanguis (sânge)
2. chole (fiere galbenă sau bilă)
3. melan (chole sau fiere neagră)
4. flegma (salivă)
De aici provin cele patru temperamente:

1. sangvin, (temperament comparat cu aerul, primăvara, sangele, dopamina, tinerețea,

magicianul)
2. coleric, (temperament comparat cu focul, vara, bila galbena, testosteronul, seceta,
razboinicul)
3. melancolic, (temperament comparat cu pamantul, toamna, bila neagra, serotonina, seara,
poetul)
4. flegmatic, (temperament comparat cu apa, iarna, flegma, estrogenul, noaptea, regele)
Acest punct de vedere prezintă importanță doar pentru istoria științei, el nu mai este medicină
sau psihologie. Deja la 1850 teoria celor patru temperamente clasice era privită drept depășită.
Clasificarea din punct de vedere psihologic
În prezent la temperamente se urmăresc patru trăsături de caracter descrise ca:

1. activitate - forță, iuțeală, mobilitate a gândirii și vorbirii

2. creativitate - tempo, intensitate de reacție la stimulanții exteriori
3. emoționalitate - frecvență, intensitate, și gradul în care emoțiile influențează
comportamentul
4. sociabilitate - dorința de apropiere de alte persoane, felul, modul de adaptare, comportare
în grup.
Temperamentul cuprinde totalitatea trăsăturilor fiziologico-emoționale ale unui om, care
determină diferențieri psihice și comportamentale față de alți oameni sau cel puțin în raport cu o
parte dintre aceștia. Cu alte cuvinte, temperamentul reprezintă firea omului (timid, îndrăzneț,
vesel, melancolic), adică modalitatea în care se derulează procesele psihice ale acestuia.
Temperamentul evidențiază energia omului și maniera în care acesta o folosește. În funcție de
tipul temperamentului, omul poate fi introvertit sau extrovertit, impulsiv sau calm, vesel ori trist,
stabil sau instabil etc.
Metaforic spus, temperamentul este firea pe care loteria genetică o hărăzește fiecărui om.
Caracterul este ansamblul trăsăturilor fundamentale psiho-morale ale unei persoane, care se
manifestă în modul de comportare al acesteia, în ideile și în acțiunile sau iancțiunile sale,
reflectând moralitatea acestora. Altfel spus, caracterul – element al personalității – reprezintă
totalitatea particularităţilor esenţiale reflectate de activitatea omului, analizată din punct de
vedere axiologic.

Metaforic zis, caracterul este barometrul moralității fiecărui individ uman.

În teoria de specialitate, se susține că temperamentul rămâne constant pe toată durata vieţii

omului, spre deosebire de caracter care poate suferi schimbări, uneori chiar substanţiale[6].
Potrivit concepției clasice, temperamentul este predestinat (înnăscut, congenital), în timp ce
caracterul nu este înnăscut, ci este un element postnatal (survenit) ce se formează în timp.
Mulți oameni de știință psihologici împart toate trăsăturile caracterului în 4 grupe principale:
 Atitudine față de ceilalți;
 Atitudine față de sine;
 Atitudinea față de valorile materiale;
 Atitudine pentru muncă.
În cadrul fiecărui grup se pot distinge multe calități.
De exemplu, lista caracteristicilor grupului „atitudine față de ceilalți”:
 compasiune;
Mulți oameni de știință psihologici împart toate trăsăturile caracterului în 4 grupe
principale:
 Atitudine față de ceilalți;
 Atitudine față de sine;
 Atitudinea față de valorile materiale;
 Atitudine pentru muncă.
 În cadrul fiecărui grup se pot distinge multe calități.
 De exemplu, lista caracteristicilor grupului „atitudine față de ceilalți”:
 compasiune;
 sinceritate;
 toleranță;
 veridicitate.
Trăsături de caracter: lista grupului „atitudine față de sine”:
 precauție;
 Satisfacția (înțelegerea faptului că fericirea adevărată nu depinde de condițiile materiale);
 creativitate;
 determinare
curaj;
 mindfulness;
 rezistenta;
 credință;
 onoare;
 inițiativă;
 Autocontrol.
„Atitudinea față de valorile materiale” poate fi caracterizată prin următoarele calități:
 cumpătare;
 organizație;
 generozitate;
 Înțelepciunea.
 „Atitudinea față de muncă” demonstrează calități ale caracterului:
 munca grea;
 entuziasm;
 inițiativă;
 punctualitate.

Comportamentul uman normal presupune conștientizarea, adică reprezentarea propriei

conduite, atât din punct de vedere fiziologic, cât şi din perspectivă morală. Fiecare om
prefigurează propriul comportament în societate. Orice acțiuni sau inacțiuni ale omului obișnuit
sunt reprezentate de acesta sub aspectul efectelor pe care acestea le produc pe planul relațiilor
sociale, precum și al caracterului lor benign sau malign.

Motto: 1 „Temperamentul este firea pe care loteria genetică o hărăzește fiecărui om”;
Motto 2: „Caracterul este barometrul moralității omului”;
Motto 3: „Aptitudinile speciale sunt evantaiul de calități ale fiecărui om, care favorizează
obținerea succesului său în anumite domenii de activitate”;
Motto 4: „Inteligența este regina tuturor aptitudinilor”.
Grupurile principale sau tipurile de trăsături de caracter. Acestea includ:
a) moral (sensibilitate, atenție, delicatețe);
b) voință puternică (temperament, pasiune, tandrețe);
c) emoțional (determinare, perseverență, fermitate).”
Este posibil să se definească mai clar proprietățile sintetice de bază de natură pozitivă. „Printre
ele se numără următoarele:
Creșterea morală a caracterului. Caracterizează o persoană din direcția și forma
comportamentului.
Plinătatea caracterului. Mărturisește versatilitatea dorinței umane și a hobby-urilor, a diversității
activităților, astfel de oameni se disting prin bogăția și activitatea lor interioară.
Personaj întreg. Aceasta este unitatea structurii mentale a unei persoane, coordonarea relațiilor
sale cu diverse aspecte ale realității, absența contradicțiilor în aspirații și interese, unitatea
cuvintelor și faptelor.
Certitudinea caracterului. Se exprimă în stabilitatea comportamentului, care în toate cazurile
corespunde credințelor, ideilor și conceptelor morale și politice predominante, accentul principal,
care alcătuiește sensul vieții și al activității personale. Puteți spune în prealabil despre o astfel de
persoană cum se va comporta în diferite condiții de viață.
Forța caracterului. Aceasta este energia cu care o persoană urmărește obiectivele stabilite pentru
sine, aceasta este abilitatea de a se implica pasional și de a dezvolta o mare tensiune de forțe
atunci când se confruntă cu dificultăți și obstacole, aceasta este capacitatea de a le depăși.
Duritatea caracterului. Se manifestă în succesiunea acțiunilor și perseverenței unei persoane, în
păstrarea conștientă a opiniilor și deciziilor luate.
Echilibrul caracterului. Acesta este raportul cel mai optim între reținere și activitate, egalitatea de
comportament dezvoltată pentru activitate și comunicare cu oamenii. ”

Comunicarea verbală este cea mai des utilizată în firmă şi îmbracă forma comunicării faţă
înfaţă sau la telefon. Este specific umană şi are formă orală sau scrisă. Prin intermediul
acestui tip decomunicare se realizează formularea, transmiterea şi stocarea conţinuturilor,
cu variate grade dedificultate.Comunicarea verbală se realizează prin limbaj, care reprezintă
un ritual care se petreceatunci când ne aflăm într-un anumit mediu în care un răspuns
convenţional este aşteptat de la noi.Spre exemplu, cineva care merge la o nuntă va ura "casă
de piatră", iar cineva care merge la oînmormântare va spune "Dumnezeu să-1 odihnească",
şi nu invers. Aceste ritualuri ale limbajuluisunt învăţate din copilărie, deoarece ele depind
de anumite obiceiuri direct raportate la o anumităcultură şi comunitate; totodată, sunt
învăţate obiceiurile de limbaj corecte şi incorecte (spreexemplu, cuvintele indecente pe care
copilul le foloseşte pentru prima dată sunt reprimate sever decătre părinţi). Ulterior,
individul învaţă să folosească cuvintele în funcţie de mediul în care se află.Este un prim pas
în direcţia specializării limbajului. În timp, în funcţie de diferitele cunoştinţeasimilate,
persoana poate utiliza tipuri diferite de limbaj, mai redus sau mai înalt specializate.Gândirea
şi limbajul se dezvoltă împreună. Aşa cum modul de a gândi al fiecărei persoaneeste unic, şi
modul de a vorbi este unic. Această unicitate a limbajului legată de fiecare persoană în parte
poate fi înglobată sub denumirea de stil verbal. De altfel, stilul este un indicator al
persoaneiîn integralitatea sa.Una dintre cele mai frecvente diferenţieri utilizate în analiza
comunicării umane are la bazanatura semnelor utilizate în codarea informaţiei şi canalul
predilectic de transmitere a mesajuluirezultat. Consecinţa: o posibila analiza pe trei planuri
– verbal /para / nonverbal.În acelaşi timp, comunicarea verbala:
•este specific umana
•are formă orala (convorbirile telefonice, prezentările formale sau discuţii
informale,întâlniri, reclame radio)
•are formă scrisa( emailul şi comunicarea prin Internet, comunicatele de presă, reclama
printipărituri, rapoartele şi notele interne, memoriile etc).
•utilizează canalul auditiv si/sau vizual
•apelează la cuvânt pentru a codifica si transmite informaţia
•permite formularea, înmagazinarea si transmiterea unor conţinuturi diverse si
complexe.Ambele tipuri de comunicare prezintă avantaje şi dezavantaje – de exemplu,
comunicareaorală este mai rapidă decât cea scrisă, şi permite obţinerea unui feedback
instantaneu. Permite deasemeni şi corectarea instantanee a mesajului, ca şi sublinierea sau
accentuarea lui prin elemente decomunicare nonverbală.Comunicările scrise cer mai mult
timp pentru realizare, nu primesc un feedback instantaneu,dar pot fi analizate mai atent şi
sunt mai persistente – mesajul rezistă în timp (scripta manent).Emiţătorul unui mesaj scris
trebuie să fie sigur de cuvintele scrise în document – ca urmare preciziade limbaj este foarte
importantă, căci greşelile dintr-un mesaj scris nu pot fi corectate prea uşor.Discursul verbal
ocupa un loc principal în predarea-verificarea cunoştinţelor.