Interesele actorilor internaţionali în peninsula balcanică

Cuprins:

Introducere
........................................................................................................................
3

Capitolul I Peninsula Balcanică– fundamente

istorice şi conceptuale
........................................................................................................................
4

Capitolul II Distinderea actorilor şi interesele

geopolitice în peninsula Blacnică
........................................................................................................................
9

Concluzii
........................................................................................................................
15

Bibliografie
........................................................................................................................
16

2
 Introducere

Actualitatea investigaţiei: La momentul actual, pentru actorii globali, şi în special pentru

actorii europeni, Balcanii au fost întotdeauna poarta principală de acces către misteriosul şi
promiţătorul Orient. Regiunea a fost punctul de intersecţie al vechiului „drum al mătăsii” cu
„drumul chihlimbarului” cât şi cu mai contemporanul „drum al petrolului şi gazului” ori cu
„drumul traficului ilicit”.
Balcanii sunt importanţi din punct de vedere geopolitic pentru că regiunea se învecinează cu
câteva zone care formează o unitate geostrategică coerentă, şi anume Mediterana Orientală şi
Marea Neagră, Caucazul şi Marea Caspică. Nevoia de a menţine căile de comunicare prin şi cu
aceste regiuni deschise şi sigure explică dorinţa eternă a puterilor non-balcanice de a impune o
ordine stabilă în regiune; o ordine în care au încredere pentru că o înţeleg – ordinea lor.
Europa de Est, de Sud-Est şi bazinul pontic constituie spaţii interconectate politic, economic
şi militar. După 1990, am asistat la agravarea problemelor de securitate, alături de tendinţele de
integrare euroatlantică, de democratizare a regimurilor politice, de creştere a interesului pentru
accesul liber la noi resurse de petrol necesare Occidentului.
Gradul de cercetare a temei: Printre autorii occidentali care au abordat Europa de Sud-Est
prin prizma elementelor geopolitice, sunt: Fontaine Pascal, François Heisbourg, Gallacher Tom,
George Corm, Graham Evans, Hamilton Fish, Ion Munteanu, Jacques Le Rider, Janusz Bugajski,
Joseph Rotschild, Duţu Petre, Diaconu Ion, Constantin Noica, Corneliu Bogdan, Eugen Preda,
Corneliu Vlad, Christoph Pan, Bulz Ileana, Barbara Jelavich, Aymeric Chauprade, Frangois
Thual, Alina Mungiu-Pippidi etc.
Scopul investigaţiei: Prin ce se deosebeşte investigaţia dată de toate celelalte tratări ale
temei date? Scopul cel mai important al tezei pe care mi l-am propus să-l realizez în această
lucrare sunt aspectele intereselor actocilor internaţionali în peninsula Balcanică.
Originalitatea ştiinţifică a lucrării: Lucararea de faţă este una specială şi aceasta se
manifestă prin faptul că studiile anterioare au încercat să invoce părţile de fond care vizează
aspectele intereselor actocilor internaţionali în peninsula Balcanică, pe cînd actualul studiu
încearcă să demonstreze problemele cele mai stringente în sensul temei date.
Metode folosite în cercetarea temei: Întocmirea studiului teoretico-practic asupra
dezvăluirii esenţei aspectelor intereselor actocilor internaţionali în peninsula Balcanică, a fost
posibil prin intermediul unei esenţiale atribuiri a metodei istorice, şi pe lîngă aceasta a fost
posibil de realizat doar cu ajutorul unor tehnici speciale.
Originalitatea ştiinţifică a lucrării: Demersurile ştiinţifice ale lucrării au fost axate, în
principal, pe analiza aspectelor intereselor actocilor internaţionali în peninsula Balcanică.

3
4
 Capitolul I Peninsula Balcanică– fundamente istorice şi
conceptuale
La momentul actual, abordînd fenomenul extinderii europene, nu putem să nu abordăm
sensurile termenului, noţiunii şi conceptului de ’’Europa de Sud-Est’. Abordînd întreaga
conotaţie a termenului, este necesar să ne axăm iniţial pe conotaţia mitologică a termenului de
Europa, care integrează noţiunea de mai sus.
În sensul afirmaţiei de mai sus şi potrivit legendei greceşti, Europa a fost fiica regelui
Feniciei, a cărei frumuseţe a suscitat iubirea lui Zeus. Travestit în taur, acesta a răpit-o şi a dus-o
în Creta, unde Europa i-a dăruit trei fii, ce aveau să devină regi sau prinţi: Minos al Cretei,
Radamantus al insulelor Ciclade şi Sarpedon al Luciei. Mai târziu, ea s-a căsătorit cu regele
Asterion al Cretei, care i-a adoptat copiii. Poporul a venerat-o sub numele de Hellotis, iar
festivalul numit Hellotia s-a organizat până târziu pentru celebrarea ei. 1 O altă conotaţie a
termenului de Europa provine din astronomie. Sub acest nume este vorba de al patrulea satelit, ca
mărime, al planetei Jupiter, descoperit de Galilei şi botezat astfel de un astronom german.
Conotaţia care prezintă interes este cea geografică. Încă de la primele încercări de coagulare
ideologică a unui concept de spaţiu comun numit Europa, a survenit, firesc, întrebarea referitoare
la limitele teritoriale ale acestui spaţiu şi la încadrarea lui în geografia lumii. Definiţia cea mai
cuprinzătoare şi plastică din acest punct de vedere îi aparţine generalului Charles de Gaulle care
vedea Europa ca fiind spaţiul “de la Atlantic la Urali”.
Altfel spus, Europa înseamna locul unde Estul şi Vestul se interpătrund. „Din cauza Estului,
Vestul nu-şi poate ajunge sieşi; din cauza Vestului, Estul îşi este sieşi insuficient….’’. 2 Abordînd
termenul Europa, vom spune că el nu se poate defini doar prin sine, ci „în raport cu estul şi cu
vestul şi în funcţie de relaţia pe care o întreţin aceste două extremităţi ale continentului.’’ 3 Pentru
vestici, cât şi pentru estici, Europa înseamnă cautarea identităţii: în primul caz prin raportare la
alteritate, în cel de-al doilea, căutarea unei legitimităţi şi identităţi proprii, într-o Europă virtuală.
Europa de Sud-Est cuprinde aproximativ 500.000 km2, cu o populaţie de 50 milioane de
locuitori. Spaţiul este delimitat de Marea Neagră, Marea Egee, Marea Mediterană şi Marea
Adriatică, fiind legat de cele mai importante trasee şi direcţii strategice din Europa Centrală şi de
Est şi din Orientul Apropiat şi Mijlociu.
Europa de Sud-Est are o poziţie geopolitică şi geostrategică deosebit de importantă, la
confluenţa Europei, Asiei de Vest şi Africii de Nord, precum şi între bazinele Mării Negre şi
Meditaranei de Est. Acest spaţiu constituie un punct obligatoriu de trecere dinspre Occident spre
1
Dana-Victoria Savu, Integrarea europeană. Dimensiuni şi perspective, Ed. Oscar Print, 2006, p. 7.
2
vezi Victor Neumann, Tentatia lui Homo Europaeus, Geneza spiritului modern în Europa centrala si de sud-est,
Bucuresti 1991, pag 244
3
Jacques Le Rider, Mitteleuropa, Iasi 2007, pag 15

5
Orient, şi invers; de aceea acest spaţiu, în raport cu poziţia din care este analizat, poate fi
considerat un „cap de pod” al Orientului în Europa, sau o „trambulină” a Occidentului spre
Orientul Mijlociu, Caucaz şi bazinul Mării Caspice.4
Populaţia se structurează în popoarele slave, catolice în vest, ortodoxe în nord, la sud
aflându-se greci ortodocşi, albanezi, sârbi musulmani, turci şi români balcanici. 5 În secolul al
XIX-lea şi în prima parte a secolului XX, Balcanii au fost spaţiul de confruntare între marile
puteri: Rusia, Franţa, Germania şi Marea Britanie.
Tot în sens geografic, aşa cum a spus Paul Valéry, Europa de Sud-Est este doar o parte din
peninsulă europeană a Asiei, un promontoriu. Individualitatea de care Europa de Sud-Est dispune
este mai mult rezultatul decît premiza istoriei sale. Aşadar “Europa de Sud-Est” este o idee
istorică, cu diferite conotaţii.
Pentru Oskar Halecki, Europa se împarte în patru regiuni, delimitate potrivit experienţei lor
istorice şi particularităţilor geografice şi culturale: Europa occidentală; Europa central-
occidentală; Europa central-răsăriteană; Europa răsăriteană, aceasta din urmă reprezntînd
echivalentul noţiunii de Europa de Sud-Est.
Definiţiei geografice i se asociază şi tendinţa unor delimitări în planul spiritualităţii specifice.
În acest context este important să-l menţionăm pe Aristotel, care încă în secolul IV î.e.n., vorbind
despre popoarele Europei de Sud-Est ca fiind pline de curaj, dar mai puţin inteligente şi harnice,
capabile să-şi apere libertatea, dar nefiind în stare de a se guverna6.
Europa de Sud-Est a apărut ca un produs secundar al proiectului iluminist de inventare a
Europei de Vest, în care ideea de civilizaţie a avut un rol central. Dar, pentru realizarea acestei
construcţii intelectuale, Europa de Vest, definindu-se pe sine drept centru al civilizaţiei, a avut
nevoie să plaseze undeva şi opusul acesteia, barbaria.
Renaşterea italiană, prin autorii romani pe care i-a redescoperit, a moştenit şi diviziunea
continentală nord-sud, specifică antichităţii. Iluminismul a fost cel care a reconceptualizat
împărţirea Europei, impunînd diviziunea vest-est, care, desigur, se potrivea mai bine propriei
perspective geografice asupra continentului, dar care, în acelaşi timp, reflecta o realitate deja
existentă în acel moment: mutarea centrului de greutate cultural şi financiar al continentului din
sud, dinspre oraşele italiene, spre vest, către Paris, Londra şi Amsterdam. Pentru filozofii
iluminişti, Europa de Sud-Est a fost imaginată nu ca simbol al alterităţii absolute, al inversului
civilizaţiei, ci ca un spaţiu aflat într-un stadiu intermediar între civilizaţie şi barbarie, între
Occident şi Orient.7
4
Conf. Imaginarul politic şi formarea identităţilor europene (secolele XIV/XVI –XIX) la
www.cse.uaic.ro/_Fisiere/Documentare/Suporturi%20de%20curs/Imaginarul%20politic.pdf – accesat 17.10.2014
5
Theodor Tudoroiu, Dimensiunea balcanică a securităţii europene, Bucureşti, Lucretius 1999, pag 12-13
6
Nicolae Paun ’’Istoria constructiei europene: Epoca postbelica’’, Cluj-Napoca 2009, pag. 45
7
Cristina Petrescu: ’’Naşterea Europei de Est’’ în Sfera Politicii nr. 93-94/2001, pag 77-78

6
 Din punct de vedere istoric, spaţiul Sud-Est european au fost alternativ înglobat în Orient şi
Occident; de fapt, în arealul lor, Occidentul s-a separat clar, juridico-administrativ de Orientul
istoric, prin scindarea Imperiului Roman în cele două componente ale sale, de Apus şi de Răsărit,
în secolele V-VI ale erei creştine; ulterior, prin Marea Schismă a bisericii creştine, s-au separate
comunităţile concurente, catolică şi ortodoxă, în secolul XI. Otomanii s-au substituit, mai târziu,
Bizanţului - Imperiul Roman de Răsărit, iar Imperiul Rus s-a străduit să se substituie otomanilor,
sub veşmintele restaurării ortodoxiei şi ale refacerii unităţii fostei „Romei creştine”.8
Frontieră între Occident şi Orient, Europa de Sud-Est posedă o îndelungată tradiţie a
„frontierelor interne”,9 fundamentate teritorial, etnic şi religios. Până spre mijlocul secolului VII,
regiunea a fost clar împărţită între romanici - centrul, nordul şi vestul Europei de Sud-Est, elenici
- restul peninsulei şi albanezi ilirici - Sud-Vestul Balcanilor.
Migraţiile slavilor sudici, ale bulgarilor turanici, precum şi cucerirea otomană au modificat
configuraţia grecoromanico - iliră, în sensul realităţii de astăzi: popoare slave - croaţii, slovenii,
sârbii şi bulgarii, domină nordul şi centrul Balcanilor, grecii sudul, şi musulmanii albanezi şi
turci sud-vestul şi estul peninsulei.10 Aceste popoare au trei religii diferite: ortodoxă, catolică şi
musulmană. Sârbii, slovenii şi croaţii, evident apropiaţi până la identificare din punct de vedere
etnic sunt puternic individualizaţi prin apartenenţa la religiile ortodoxă şi catolică. Albanezii
musulmani se simt mai solidari cu sârbii şi turcii musulmani decât cu albanezii ortodocşi şi
catolici. În continuare ne vom axa pe gîndul conform căruia, necătînd la numeroasela dezbateri
privind existenţa şi caracteristicile spaţiului geografic, politic şi cultural numit Europa de Sud-
Est, realitatea acestui spaţiu continuă să fie o problemă, o necunoscută, o dilemă.
În continuare vom adăuga faptul că părerea celor care se implică în aceste dezbateri este că
nu găsirea celei mai corecte definiţii a acestei sintagme are maximă importanţă, ci faptul că
această problematică există şi comportă o multitudine de variante contradictorii în care se
răspunde. Cetăţenii Europei se raportează la teritoriul lor, la istoria lor, la propria comunitate şi la
cele de alături, subliniindu-şi atât identitatea, cât şi ceea ce îi uneşte în căutarea unei zone de
înţelegere.
Termenul Europa de Sud-Est, definit ca o „construcţie mentală”, „spaţiu cu geometrie
variabilă”, cu „o semnificaţie variabilă”, 11 spaţiu al „incertitudinii, imprevizibilului şi
insecurităţii, al compunerii şi recompunerii succesive, al unei alternante ameţitoare între

8
Ilie Bădescu, Dan Dungaciu, Sociologia şi Geopolitica frontierelor, Bucureşti, 1975, pag 101
9
Ovidiu Trăsnea, Doctrine politice ale capitalismului contemporan, Bucureşti, 2007, pag 36
10
Sever Neagoe, Teritoriul şi frontierele în istoria românilor, Bucureşti, 2005, pag 32
11
Constantin Noica, Modelul cultural European, Bucuresti 2013, pag 22

7
continuu şi discontinuu, întreg şi fragmentar, dependent şi independent, centripet si centrifug”, 12
a cunoscut o dramatică dinamică istorică.
În sensurile de mai sus vom adăuga că noţiunea istorică de Europa de Sud-Est nu corespunde
unei realităţi geografice care poate fi clar definită. Ea pastrează prin însăşi natura sa contururi
vagi şi variabile potrivit cu împrejurările.
În susţinerea viabilităţii concepţiei despre Europa de Sud-Est, vom adăuga faptul că ea nu
există la începutul istoriei europene, decît în dimensiune geografică. Noţiunea de unitate a
Europei de Sud-Est în sensul existenţei Europei ca entitate distinctă a fost străină lumii antice. A
existat o unitate la nivelul structurii politice a Imperiului Roman şi la acela al civilizaţiei elenice
comune.
Totuşi, Imperiul Roman n-a fost niciodată european în sensul modern al cuvîntului. Imperiul
Roman a fost un imperiu mediteranean; a controlat rutele comerciale în bazinul Mării
Mediterane, dar a fost unul tricontinental, controlînd zone în Europa, Asia şi Africa. Civilizaţia
lui n-a fost una europeană şi, cu timpul, a cunoscut creşterea dimensiunii neeuropene. Pe drept
cuvînt s-a spus că Roma a avut tendinţa să slăbească orice concepţie de Europa ca o unitate
culturală.13 Aceasta deoarece sub impactul stoicismului s-a întărit sensul ecumenismului. Ideea
ecumenică a unităţii întregii lumi, peste frontierelor geografice, a favorizat pătrunderea religiilor
şi filosofiilor orientale în societăţile romană şi elenă.
Spre deosebire de spaţiul Europei de Sud-Est, termenul general de Europa, în funcţie de
perspectiva geografică, politică, spirituală, mental-afectivă, culturală, poate fi şi Zentraleuropa, şi
Mitteleuropa, şi Zwischeneuropa sau Ostmitteleuropa. Diversitatea termenilor pentru acest spaţiu
”aproximativ” denotă marea încărcătură interpretativă şi subiectiva a conceptului de Europa, 14
explicând în parte aşa-numita sa dimensiune mitică.
În continuare vom accede la afirmaţia lui Hamilton Fish, senator în Congresul american,
referindu-se la Europa de Sud-Est între cele două războaie mondiale, făcea trimitere la un discurs
al lui Thomas Jefferson: “Interesele lor politice sunt complet diferite de ale noastre - ale SUA.
Invidiile lor reciproce, echilibrele de putere, alianţele complicate, formele şi principiile lor de
guvernare ne sunt, toate, străine. Sunt naţiunile unui veşnic război. Toate energiile lor sunt
cheltuite pentru distrugerea averii şi vieţii cetăţenilor lor.’’15
În continuare dezvoltării sensului conceptului de Europa de Sud-Est, ne vom opri asupra
afirmaţiilor lui Friedrich Nietzsche, pentru care Europa de Sud-Est este dată de specificul ei

12
Adriana Babeti, Cornel Ungureanu (coordonatori), Europa Centrala, nevroze, dileme, utopii, Iaşi 2007, pag 9
13
CM World Factbook, www.cia.gov – accesat 14.11.2014
14
Jacques Le Rider, Mitteleuropa, Iasi 1997, pag 54
15
Hamilton Fish, “Pearl Harbor, Yalta şi trădarea Europei”, Ed. Venus, Bucureşti, 2013, p.8.

8
cultural şi este formată din “acele popoare şi părţi de popoare care au trecutul comun în grecism,
romanitate, islamism şi creştinism.”
Similar, André Philip caracterizează cultura est-europeană prin trei concepte: “conceptual
grec al individualităţii”, “conceptul roman al justiţiei şi al cetăţeanului” şi “conceptul biblic al
persoanei umane”.
În conformitate cu afirmaţia lui Louis Carton, complexitatea conceptului de Europa de Sud-
Est este dat de imaginea spiritului uman comun. Este de altfel construită pe dublul aport al
tradiţiei păgâne axată pe raţiunea umană şi al celei creştine, fundamentată pe credinţă. Ca şi
spiritul uman, civilizaţia occidentală va fi constant solicitată de spirit şi de raţiune. Uneori una
din sursele tradiţiei europene va domina: Evul Mediu va fi era credinţei, Renaşterea va dezvolta
influenţa raţiunii. Alteori, credinţă şi raţiune se vor echilibra, în indivizi ca şi în societate…”.16
O altă tentativă de articulare a conceptului în termeni culturali-istorici, o reprezintă cartea lui
Jenö Szücs, Cele trei Europe,17 care încearcă să identifice moştenirea istorică şi particularităţile
culturale şi religioase ale Europei de Sud-Est, de natură a constitui trăsăturile identitare ale
regiunii.
Potrivit lui Jacques Droz, noţiunea de "Europa de Sud-Est" – "intrată în istorie ca un concept
politic" – s-a născut din reacţia de apărare împotriva unui pericol comun – convingerea în
existenţa unui destin comun al ţărilor din această zonă.
În sensul afirmaţiilor de mai sus, vom adăuga faptul că în condiţiile Războiului Rece, Europa
de Est a fost o regiune geografică bine delimitată - cuprindea ţările satelite ale Uniunii Sovietice,
care reflecta o realitate politică şi militară: împărţirea continentului în două sfere de influenţă.18
În concluzie este necesar să menţionăm că realitatea ne demonstrează că Europa de Sud-Est a
reprezentat mai mult decît o simplă denumire folosită de diplomaţi şi politologi pentru a defini
zona de dincolo de Cortina de Fier. Acea linie simbolică, care mergea "de la Stettin la Trieste", s-
a aşternut peste o graniţă mentală mai veche.
Astfel, noţiunea de “Europa de Sud-Est” acoperă o cantitate variabilă. În acest sens, aria
fizică a Europei de Sud-Est actuale este tot o cantitate variabilă; nu mai este similară cu ceea ce
cosmografii greci vedeau în Europa cu şase secole înaintea lui Christos. 19 Ca urmare, trebuie
luate în considerare dimensiunile culturală, ideologică şi politică a unităţii europene.

16
Louis Carton, “L’Union européenne”, Dalloz, Paris, 1994, p. 8-30
17
Prima ediţie, aceea maghiară, a cărţii a apărut în 1981, ediţia în limba engleză este din 1988
18
Larry Wolff, Inventarea Europei de Est. Harta civilizaţiei în Epoca Luminilor, traducere de Bianca Rizzoli,
Bucureşti, Editura Humanitas, 2000, pag 14-17
19
Prevelakis, Balcanii. Cultură şi Geopolitică, Bucureşti, Corint 2010, pag 99

9
 Capitolul II Distinderea actorilor şi interesele
geopolitice în peninsula Blacnică

Colapsul sistemului communist, afinitatea acestuia pe plan extern a stimulat procesul de

afirmare naţional-statală în Europa de Sud-Est. Dar, deja către finele anului 1990 URSS era
descompusă practic în câteva areale geopolitice, cu potenţial diferit de evoluţie politică:
I) grupul baltic, stabilindu-şi cursul spre o distanţare constantă şi integrare insistentă în
bazinul ţărilor scandinave nordice, profitând din plin de tratamentul special al Occidentului;
II) grupul caucazian, distingându-se prin constituirea unor suveranităţi etno-centriste şi
persistenţa premiselor pentru conflictele locale;
III) grupul de ţări musulmane ale Asiei Mijlocii, caracterizat prin conectarea neîntârziată a
comunităţilor musulmane la vectorii lumii islamice: fundamentalismul iranian şi reformismul
laic turcesc din regiune;
IV) Rusia, sfâşiată de contradicţiile sale structurare şi specifice, euroasiatice;
V) grupul republicilor ex-sovietice europene (Ucraina, Moldova), reprezentând cursul spre
cimentarea independenţei recunoscute, simultan cu tendinţa de internaţionalizarea relaţiilor cu
Rusia - problema flotei Mării Negre, încărcăturile nucleare, separatismul regional din
Transnistria şi Novorussia.
În acest context vom spune că procesele politice contemporane din Europa şi întreaga lume se
caracterizează prin creşterea rolului factorului regional, iar conceptul de regiune devine mult mai
complex şi reprezintă de acum înainte nu numai o instituţie geografică, etnică şi
confesională. O dimensiune a complexităţii conceptului de regiune constă în devenirea sa în
dimensiune geopolitică.
Aceste raţionamente generale preced analiza proceselor ce au loc în regiunea de Sud-Est,
care se transformă astăzi din metaforă istorico-geografică în concepţie geopolitică. Regiunea
Central şi Est-Europeană se formulează mai bine în calitate de instituţie geopolitică, fiind pe de
o parte vecină cu Uniunea Europeană, iar pe de alta cu Rusia sau CSI.
Ţările Europei de Sud-Est aboliseră aproape concomitent regimurile dictatoriale şi
autoritare, şi au început concomitent procesul tranziţiei spre democraţie, însă procesele
social-politice din interiorul unei anumitre ţari deseori nu sunt autosuficiente, iar în unele cazuri
sunt chiar stimulate de evenimente si factori externi.20
Regiunea Europei de Sud-Est reprezintă un "spaţiu geopolitic destul de complex”.21
Complexitatea acestuia este determinată de faptul că pe lîngă interesele geopolitice ale ţărilor din
regiune, în zona vizată interferează interesele unor aşa mari factori geopolitici ca Uniunea
20
А.Н. Никитченко. Транснационализация демократии// Полис, 1996, Nr. 5, С.53-69
21
Ignacio Ramonet. Geopolitica Haosului. Bucureşti, 1998, P.- 93

10
Europeană, pe de o parte, Rusia pe de altă parte, şi desigur de evenimentele din regiune nu
rămîne străină nici SUA, care odată cu dispariţia URSS a rămas singura superputere
mondială capabilă să influenţeze procesele social-politice din orice punct al Terei.
Destrămarea URSS şi transformările anilor ’90 din ţările Europei Centrale şi de Est au dus
la apariţia unei noi configuraţii geopolitice în regiunea vizată, configuraţie ce se
caracterizează prin micşorarea rolului Rusiei şi creşterii rolului UE şi SUA. Principalele
judecăţi ale acestei afirmaţii sunt:
 în prezent continuă procesul micşorării influenţei sale atît economice, cit şi politice
în ţările ECE;
 accesul Rusiei la mările Neagră şi Baltică, una din preocupările geopolitice
predominante ale acestui stat, s-a înrăutăţit întrucît porturile în Marea Baltică şi Marea
Neagră au rămas dincolo de graniţele proprii pe teritoriul statelor suverane; Lituania,
Letonia, Estonia, Ukraina;
 SUA îşi intensifică eforturile diplomatice, pătrunzînd în spaţiul "post-sovietic"
stabilind relaţii directe cu diverşi parteneri ai Rusiei, chiar din cadrul CSI: interesele Rusiei sunt
prejudiciate în urma eforturilor de a include ţările centrale şi est-europene în NATO.
Influenţa Rusiei. Necătînd la faptul că Rusia în prezent trece printr-o perioadă de criză,
condiţia geopolitică a Rusiei nu trebuie minimalizată, aceasta ocupând un loc important în
sistemul internaţional contemporan şi exercitând o influenţă considerabilă pe parcursul
acestor zece ani de tranziţie asupra celorlalte ţări. Acest factor geopolitic merită atenţie
deosebită şi din simplul considerent că el deasemenea se află în proces de tranziţie, iar
evenimentele care s-au desfăşurat în această ţară adeseori au influenţat evenimentele din
întreaga regiune sau chiar de pe întreaga planetă.
În ce constă influenţa Rusiei în această perioadă de tranziţie? În legătura cu aceasta se
atenţionează ca în primul rînd, republicile şi regiunile fostei URSS se află într-o interdependenţă
economică, ele nefiind autosuficiente, iar Moscova, uneori, a reuşit să folosească această
interdependenţă pentru a-şi menţine influenţa în teritoriu, precum şi a influenţa pe cît este de
posibil procesele social-polilice. Cazul Republicii Moldova fiind relevant în situaţia dată.
În al doilea rînd, Rusia a reuşit să creeze un spaţiu, CSI, în care si-a păstrat poziţia
dominantă, oferindu-le unora, anvantaje şi sprijin pentru furnizarea resurselor naturale, iar în
altele situaţii încurajînd conflictele locale, pentru intervenţia ulterioară în calitate de “forţă
pacificatoare” mai ales că occidentul nu este dispus să transmită în aceste regiuni forţele sale.
În al treilea rînd, ţările rcgiunii aparţinînd spaţiului postcomunist, fiind la timpul lor
membru al OTV şi CAERO, se află în procesul transformărilor economice şi social -
politice după modelul occidentului, care în sens geopolitic ar însemna „ruperea cu trecutul

11
comunist” şi „întoarcerea în Europa”. Revenirea în Europa presupune, desigur, şi aderarea lor
la acelaşi mecanism de securitate, care în parte îl prezintă NATO. Dorinţa ţărilor Europei
Centrale şi de Est (a unora) de a se integra în NATO mai este condiţionată şi de faptul că
armatele sovietice (ruse) au intervenit de cîteva ori în unele ţări a regiunii (1956-1968), factorul
rus adeseori fiind interpretat ca o posibilă ameninţare a securităţii naţionale a ţărilor în cauză.
În legătură cu cele susmenţionate, Rusia s-a pronunţat categoric împotriva extinderii NATO,
proces care dacă nu este stopat, totuşi decurge tntr-un ritm mai lent. El necesită stabilirea unor
relaţii speciale între Rusia şi NATO, iar Rusia este, uneori, implicată în negocierile OTAN cu
ţara care doreşte a se integra, cum este cazul ţărilor Baltice. Mai mult, prin elaborarea unor aşa
teorii ca “doctrina spaţiului îndepărtat” şi „doctrina spaţiului apropiat”, Rusia consideră
integrarea ţărilor Baltice sau a Ucrainei ca o greşeala ireparabilă în stabilirea echilibrului
europei şi ameninţarea directă la securitatea naţională a Rusiei.
Acest fapt desigur îngreuna extinderea NATO în Est. În cadrul CSI, Rusia duce o politică
de menţinere a poziţiei domonante, prin nepermiterea construirii şi dezvoltării în spaţiul CSI a
unor alianţe de care ea să fie străină. Astfel, ea a reuşit să destabilizeze situaţia G.U.U.A.M-
ului, şi a unor altor uniuni sau proiecte, ia sau fiind membru sau obţinînd ulterior această
calitate. Cu toate că are interese în întreaga regiune, în unele zone interesele Rusiei cunosc o
concentrare mai mare şi, desigur un efort mai puternic pentru a le influenţa procesele social -
politice, accentuindu-se o mai mare atenţie a oficialilor Rusiei faţă de evenimentele din ţările
vizate. În acest sens cazul ţărilor Baltice este relevant, oficialii subliniind “interesele
deosebite ale Rusiei în unele ţâri”.
În ce constă interesele Rusiei în regiunea vizată? Din punct de vedere economic ţările
Baltice sunt importante pentru tranzitul ţărilor Ruse şi flotei maritime din marea Baltică. La
mijlocul anilor 80 aproximativ 12 mii de nave comerciale acostau în porturile sovietice din
Baltica. Din care 4 mii în Leningrad, iar mai mult de 70% revin republicilor Baltice. Dacă
în 1989, prin porturile Baltice au trecut 90 mln tone de încărcătură, atunci în 1993 numai 46
mln tone, iar posibila restabilire a acestei reţele comerciale va avea un efect benefic asupra
revitalizării potenţialului economic al Rusiei. Trebuie de amintit, de asemenea, procentul înalt al
etniei ruse în ţările Baltice care este evaluat la circa 1,5 mln persoane, care poate constitui o
sursă a capitalului geopolitic. Nu mai puţin important este că Lituania desparte regiunea
Kaliningrad de întreaga Rusie, iar integrarea acesteia în Uniunea Europeană va necesita noi
negocieri dintre Rusia şi Uniunea Europeană.
Un caz aparte îl reprezintă dorinţa acestor ţări de a se integra în NATO şi rolul Rusiei în
acest proces. Astfel Vilniusul, Riga, Talinul se află la o distanţă de numai 944 km., 922 km. şi
964 km. de Moscova, iar integrarea lor duce la apropierea directă a NATO-ului de hotarele

12
Rusiei, în acest sens Rusia încearcă cu orice mijloace posibile să influienţeze acest proces.22
În regiunea Balcanilor, zonă la care aspiră influenţa şi interesele Rusiei, rolul acesteea se
concretizează în două dimensiuni care interacţionează: geostrategică şi geopolitică.
Dimensiunea geostrategică. Fiind o parte inseparabilă a bazinului Mării Negre şi a Mării
Mediterane, peninsula Balcanică, constituie un element de comunicare, care uneşte Rusia cu
Europa şi care asigură, ieşirea Federaţiei Ruse la căile comerciale mondiale. Pe de o parte,
regiunea constituie elementul de legătură a Rusiei cu Europa de Sud, Orienlul Apropiat, Africa
de Nord. Iar pe de altă parte peninsula Balcanică reprezintă o parte componentă a Sud-Estului,
Europei şi constituie un plaţdarm strategic din punct de vedere a acţiunilor militare.
Dimensiunea geopolitică. Balcanii reprezintă un element cheie al dimensiunii geopolitice,
reprezentată de Asia Mică, Caucazul, Asia Mijlocie, Transkaukazia, zone unde istoric au fost
concentrate interese ale Rusiei. De asemenea în Balkani o mare parte a populaţiei esle de origine
slavă, iar entităţile statale au ca şi Rusia religie predominant ortodoxa, care din punct de vedere
al istoriei adeseori au constituit aliaţi ai Rusiei.23
Odată cu evenimentele din anii 1889-1890 rolul Rusiei în regiunea Balcanică a scăzut
simţitor deoarece în prima jumătate a anilor 90, serbii - care de secole sunt consideraţi aliaţii
acesteia - au pus o politică prooccidentală. Însă după 1995-1996, Rusia folosind legăturile
tradiţionale cu Iugoslavia, îşi asuma rolul de mediator între aceasta şi Occident, cu scopul de a-
şi apăra condiţiile în Balcani si a propune un model de reglementare a crizei Iugoslave,
care ar lua în considerare interesele serbilor.
În 1998-1999 Rusia întreprinde o încercare de a influenţa luarea deciziei privind
organizarea politică a Iugoslaviei. În acest sens E. Primacov în 1998 în calitate de ministru
de Externe întreprinde un turneu în ţările fostei republici sovietive federale Iugoslavia iar Rusia
după începerea operaţiilor militare a NATO în Iugoslavia rupe relaţiile cu organizaţia
Atlanticului de Nord, care au fost stabilite în 1997 de către Boris EIţin.24
În cazul Republicii Moldova, influenţa Rusiei voită sau nu, este destul de evidentă. În primul
rînd, Rusia dispune de reţeaua vechii sisteme economice pentru a influenţa procesele jocului
politic. În al doilea rînd, Rusia a avut implicaţii în cazul Transnistriei, armata a 14-a dislocată în
regiune şi arsenalul din dotarea acesteia fiind implicată în războiul din 1992 de pe teritoriul
republicii. Se discută mult pe marginea inlereselor geopolotice ale Rusiei în această regiune.
Totuşi majoritatea autorilor menţionează, că Tiraspolul ar servi un cap de pod în legătura cu
Balcanii, şi desigur un cap de pod ideal pentru a influenţa Ukraina şi independenţa acesteia.
22
Beltran J. Op. Cit. P. - 32
23
Морозов Юрий Балканы в стратегии Росии.// Общественно-политичесский журнал “Современная Европа” ,Москва,
1999, Nr.11, C. 45-52.
24
Колосов В.А., Туровский Р.Ф.. Геополитическое положение России на пороге ХХI века. Москва, 1999, С –
137

13
 Influienţa SUA. Un alt factor geopolitic, care pe parcursul acestei perioade de tranziţie
şi-a mărit continuu influenţa în regiunea ECE este SUA. Astfel, odată cu destrămarea URSS,
SUA au rămas puterea cu cel mai mare potenţial economic şi militar care tinde spre
hegemonia mondială şi consideră acest lucru ca ceva firesc, fapt ce vine în contradicţie cu
interesele Rusiei de modelare a unui sistem global multipolar.25
Interesul SUA în regiunea Europei de Sud-Est este mai mult politic, politic-militar şi
civilizaţional, decăt economic. Totuşi, influenţa acestui factor asupra proceselor social-politice
din regiune şi este destul de important. Astfel chiar din startul perioadei de tranziţie din
regiune, SUA împreună cu alte ţări occidentale şi-au asumat răspunderea pentru soarta ţărilor
Europei de Sud-Est, si au început să iniţieze diferite programe de ajutor pentru ţările regiunii,
unul dintre care ar fi ”Planul Beiker” oficializat la Praga 1990, precum şi alte programe de
promovare a democraţiei.
Concomitent, pentru ţările care impuseră reformele economice, SUA au prevăzut
acordarea fondurilor de stabilizare şi micşorare a inflaţiei, fonduri de finanţare a sectorului
privat si acordarea subsidiilor comerciale. Totuşi, iniţial ifluenţa SUA în Ţările Europei de
Sud-Est se realiza prin prisma factorului rus, în special în aspectul instituţionalizării ţărilor
regiunii în organizaţiile europene şi transatlantice. Începînd cu 1995 în politica SUA faţă de
ţările ECE apare formula ”dialogului intensiv” cu ţările prooccidenlale, iar influenţa factorului
rus în dialogul SUA cu ţările Europei de Sud-Est cunoaşte o diminuare semnificativă. De
asemenea SUA, s-a manifestat ca un investitor activ în ţările ECE. În 1995 SUA era principalul
investor al Poloniei, circa 2092 mln. dolari. Totuşi, din punct de vedere al întregii regiuni,
factorul economic avea o importanţă marginală în abordarea regiunii de către SUA. Jucînd rolul
determinant a politicii organizaţiilor financiare internaţionale în relaţiile cu ţările regiunii, SUA
nu are în regiune mari interese economice, din punct de vedere economic ţările regiunii
orientăndu-se mai mult spre Uniunea Europiană.
Abordarea de bază a ţărilor Europei de Sud-Est, de către SUA, are loc în principal în baza
extinderii NATO spre Est. În acest sens SUA nu o dată au subliniat că principalul principiu şi
ideologie al procesului vizat rămîne acordarea drepturilor şi posibilităţilor egale tuturor care
doresc să se integreze. Beneficiile pe care le-ar avea SUA sunt următoarele:
 prin aceasta SUA işi asigură calitatea de lider în regiune,
 duce la „europenizarea” NATO, care îi va uşura într-o oarecare măsură
greutatea financiară pe care o suportă în organizaţie,
 şi desigur, procesul extinderii NATO duce la micşorarea influenţei ruse asupra
ţărilor vizate.

25
Страус А. Униполярность// Полис, 1998, Nr.6, C.26-38

14
 Totodată, SUA joacă un rol important în stimularea colaborării subregionale, care are un rol
benefic asupra situaţiei social — economice şi social — politice din regiune.
Influienţa UE. Europa este în pragul sec. XXI un candidat pentru un loc de frunte în
competiţia economică si tehnologică pe plan global. Unii autori26 afirmă că SUA intră în declin, iar
Europa va deveni centrul şi catalizatorul dezvoltării globale.
Condiţia necesară pentru această reuşită constă în depăşirea propriilor dificultăţi create
de o serie de necunoscute, una dintre care ar fi cea a unităţii Europene.
Afirmînd în concluzie situaţia politică care sa creat după destrămarea blocului socialist, vom
spune că ea se rezumă în esenţă la o competiţie care a existat şi pînă la descompunerea URSS –
pătrunderea elementelor occidentului parafate prin extinderea idealurilor democraţiei, atît de
intens evidenţiate de către marile puteri, precum şi implimentarea interesului general regional în
ceea ce priveşte obţinerea unor colaborări durabile cu factorii implicaţi precum şi avansarea sa
pe arena internaţională.

26
А. Страус. Униполярность// Полис, 1998, Nr.6, C.26-38

15
 Concluzii

În concluzie vom menţiona că Europa de Sud-Est a apărut ca un produs secundar al

proiectului iluminist de inventare a Europei de Vest, în care ideea de civilizaţie a avut un rol
central. Dar, pentru realizarea acestei construcţii intelectuale, Europa de Vest, definindu-se pe
sine drept centru al civilizaţiei, a avut nevoie să plaseze undeva şi opusul acesteia, barbaria.
Frontieră între Occident şi Orient, Europa de Sud-Est posedă o îndelungată tradiţie a
„frontierelor interne”, fundamentate teritorial, etnic şi religios. Până spre mijlocul secolului VII,
regiunea a fost clar împărţită între romanici - centrul, nordul şi vestul Europei de Sud-Est, elenici
- restul peninsulei şi albanezi ilirici - Sud-Vestul Balcanilor.
Termenul Europa de Sud-Est, definit ca o „construcţie mentală”, „spaţiu cu geometrie
variabilă”, cu „o semnificaţie variabilă”, spaţiu al „incertitudinii, imprevizibilului şi insecurităţii,
al compunerii şi recompunerii succesive, al unei alternante ameţitoare între continuu şi
discontinuu, întreg şi fragmentar, dependent şi independent, centripet si centrifug”, a cunoscut o
dramatică dinamică istorică.
În susţinerea viabilităţii concepţiei despre Europa de Sud-Est, vom adăuga faptul că ea nu
există la începutul istoriei europene, decît în dimensiune geografică. Noţiunea de unitate a
Europei de Sud-Est în sensul existenţei Europei ca entitate distinctă a fost străină lumii antice. A
existat o unitate la nivelul structurii politice a Imperiului Roman şi la acela al civilizaţiei elenice
comune.
Este necesar să menţionăm că realitatea ne demonstrează că Europa de Sud-Est a reprezentat
mai mult decît o simplă denumire folosită de diplomaţi şi politologi pentru a defini zona de
dincolo de Cortina de Fier. Acea linie simbolică, care mergea "de la Stettin la Trieste", s-a
aşternut peste o graniţă mentală mai veche.
Astfel, noţiunea de “Europa de Sud-Est” acoperă o cantitate variabilă. În acest sens, aria
fizică a Europei de Sud-Est actuale este tot o cantitate variabilă; nu mai este similară cu ceea ce
cosmografii greci vedeau în Europa cu şase secole înaintea lui Christos. Ca urmare, trebuie luate
în considerare dimensiunile culturală, ideologică şi politică a unităţii europene.
Destrămarea URSS şi transformările anilor ’90 din ţările Europei Centrale şi de Est au dus la
apariţia unei noi configuraţii geopolitice în regiunea vizată, configuraţie ce se caracterizează prin
micşorarea rolului Rusiei şi creşterii rolului UE şi SUA. Principalele judecăţi ale acestei afirmaţii
sunt: în prezent continuă procesul micşorării influenţei sale atît economice, cit şi politice în ţările
ECE; accesul Rusiei la mările Neagră şi Baltică, una din preocupările geopolitice predominante
ale acestui stat, s-a înrăutăţit întrucît porturile în Marea Baltică şi Marea Neagră au rămas
dincolo de graniţele proprii pe teritoriul statelor suverane; Lituania, Letonia, Estonia, Ukraina.

16
 Bibliografie

1. Adriana Babeti, Cornel Ungureanu (coordonatori), Europa Centrala, nevroze, dileme, utopii, Iaşi
2007, pag 9
2. CM World Factbook, www.cia.gov – accesat 14.11.2014
3. Conf. Imaginarul politic şi formarea identităţilor europene (secolele XIV/XVI –XIX) la
www.cse.uaic.ro/_Fisiere/Documentare/Suporturi%20de%20curs/Imaginarul%20politic.pdf –
accesat 17.10.2014
4. Constantin Noica, Modelul cultural European, Bucuresti 2013, pag 22
5. Cristina Petrescu: ’’Naşterea Europei de Est’’ în Sfera Politicii nr. 93-94/2001, pag 77-78
6. Dana-Victoria Savu, Integrarea europeană. Dimensiuni şi perspective, Ed. Oscar Print, 2006, p.
7.
7. Hamilton Fish, “Pearl Harbor, Yalta şi trădarea Europei”, Ed. Venus, Bucureşti, 2013, p.8.
8. Ignacio Ramonet. Geopolitica Haosului. Bucureşti, 1998, P.- 93
9. Ilie Bădescu, Dan Dungaciu, Sociologia şi Geopolitica frontierelor, Bucureşti, 1975, pag 101
10. Jacques Le Rider, Mitteleuropa, Iasi 2007, pag 15
11. Larry Wolff, Inventarea Europei de Est. Harta civilizaţiei în Epoca Luminilor, traducere de
Bianca Rizzoli, Bucureşti, Editura Humanitas, 2000, pag 14-17
12. Louis Carton, “L’Union européenne”, Dalloz, Paris, 1994, p. 8-30
13. Nicolae Paun ’’Istoria constructiei europene: Epoca postbelica’’, Cluj-Napoca 2009, pag. 45
14. Ovidiu Trăsnea, Doctrine politice ale capitalismului contemporan, Bucureşti, 2007, pag 36
15. Prevelakis, Balcanii. Cultură şi Geopolitică, Bucureşti, Corint 2010, pag 99
16. Sever Neagoe, Teritoriul şi frontierele în istoria românilor, Bucureşti, 2005, pag 32
17. Theodor Tudoroiu, Dimensiunea balcanică a securităţii europene, Bucureşti, Lucretius 1999
18. Колосов В.А., Туровский Р.Ф.. Геополитическое положение России на пороге ХХI века.
Москва, 1999, С – 137
19. Морозов Юрий Балканы в стратегии Росии.// Общественно-политичесский журнал “Современная
Европа” ,Москва, 1999, Nr.11, C. 45-52.
20. Страус А. Униполярность// Полис, 1998, Nr.6, C.26-38

17