Comunicare

Evoluția comunicării

Cogîlniceanu Olivia
 Orice structură culturală, orice act individual care ține de comportamentul social
implică, mai mult sau mai puțin comunicarea.
Comunicarea reprezintă un proces esențial de menținere a legăturilor interumane, care
stă la baza organizării sociale, fiind perceput ca un schimb de mesaje, fapte, idei, impresii
între două sau mai multe persoane.
Încă din cele mai vechi timpuri omul a tins spre evoluție, astfel procesul de comunicare
s-a dezvoltat odată cu acesta. Înaintea apariției tiparului în societățile occidentale,
instrument ce a contribuit destul de profund la evoluția omenirii, au existat și alte mijloace
de comunicare, cărora li se atribuie câte o anumită etapă în istoria comunicării umane.
Există mai multe propuneri și ipoteze cu privire la periodizarea acestor etape, însă cea
mai cunoscută variantă este cea expusă în lucrarea „Teorii ale comunicării de masă” de
Melvin I. DeFleur și Sandra Ball-Rokeach, conform cărora evoluția comunicării poate fi
împărțită în 6 etape sau epoci.
Prima etapă, Epoca semnelor și semnalelor a început foarte devreme în evoluția vieții
umane, cu mult înainte ca strămoșii noștri primitivi să meargă în poziție verticală. La
început, astfel de ființe preumane comunicau la fel ca celelalte mamifere, folosind
unele semnale.
Acum aproximativ două milioane de ani strămoșii au descoperit focul, folosit și pe post
de semnal de la distanță, și topoare cioplite din piatra cu care scrijeleau semnele pe diferite
suprafețe.
Semnalele reprezentau de fapt mârâieli, însă de asemenea era prezent și limbajul
corpului, ce reprezenta în cea mai mare parte semne făcute cu mâinile și un mic număr de
reacții faciale, mesajele fiind simple și transmise într-un ritm lent. Reacțiile reproduse
sau cele instinctuale, semnele și semnalele jucau un rol semnificativ în comunicare,
chiar dacă numărul lor era mic.
Milioane și milioane de ani au trebuit să treacă înainte ca adoptarea a cel puțin
câtorva gesturi standardizate, învățate și transmise, sunete și alte feluri de semnale să
devină posibilă, putând fi folosite și de generațiile următoare. Aceasta, totuși, nu poate
fi numită vorbire. Pe măsura ce capacitatea de învățare a evoluat de-a lungul a milioane
de ani, sistemele de comunicare bazate pe semne și semnale au devenit din ce în ce mai
elaborate, mai convenționale și mai eficiente.
A doua etapă, Epoca vorbirii și a limbajului începe aproximativ acum 35000-40000 de
ani și se întinde până în anul 5000 î.Hr.
Limbajul și vorbirea au simplificat, dar în acelaşi timp au îmbogăţit foarte mult
comunicarea interumană. Folosindu-se de simboluri, reguli şi logică oamenii, care deja
semănau fizic cu cei de azi, au putut să acumuleze şi să transmită celorlalţi mult mai multe
informaţii. Individul putea memora mesaje mai lungi şi le putea transmite mai departe.
Utilizarea sistemelor de simboluri a determinat apariţia operaţiilor gândirii, cum ar fi
clasificarea, analiza, sinteza, care au făcut ca adaptarea la mediu să fie mai uşoară.
A treia etapă, Epoca scrisului, începe din anul 5000 î.Hr. În această perioadă apar și se
folosesc pictogramele convenționalizate și scrierea fonetică. De asemenea, în jurul anului
2500 î.Hr este folosit pentru prima dată papirusul din trestie ca suport pentru scris, de către
egipteni, iar mayașii folosesc pentru prima dată scrierea pe scoarță de ficus tratată.
Evoluția acestei epoci a fost destul de rapidă în comparație cu epocile anterioare,
deoarece a durat doar aproximativ 6 milenii și jumătate pentru ca omul să descopere
tiparul, ceea ce a marcat trecerea la altă epocă.
 Începutul celei de-a patra etape, Epoca tiparului se atestă în 1455 la Mainz, Germania,
atunci când Gutenberg descoperă tiparul. Această inovație și-a pus amprenta în evoluția
mai multor domenii sociale, printre care educația.
După un secol de la descoperirea lui Gutenberg, se atestă febra apariției cărților tipărite
în toate limbile europene, ce au devenit treptat cunoscute și căutate de marea majoritate a
oamenilor, mai ales de cei ce știau să citească. În așa fel, învățământul înregistrează o
treaptă importantă de dezvoltare în istoria sa. De asemenea, se dezvoltă și presa, ce la
început se baza pe informarea oamenilor asupra unor anumite teme, principala formă de
răspândire a acesteia fiind ziarul.
Cea de-a cincea etapă, Epoca mijloacelor comunicării de masă a început din secolul
XX, deşi se anunţa încă din secolul al XIX-lea, odată cu apariţia ziarului.
Mijloacele comunicării de masă au accelerat atât ritmul vieții umane, cât și
comunicarea. Presa, cinematograful, radioul și televiziunea au produs „mutații” culturale,
sociale, politice și economice destul de complexe după părerea unora, ce se resimt și
astăzi, mai ales prin tehnologia disponibilă aproape întregii populații globale.
Iar nu în cele din urmă, Epoca mijloacelor de comunicare computerizate, ce datează
din secolul XX până în prezent și continuă să înregistreze descoperiri noi, înfăptuite cu
scopul de a facilita comunicarea dintre oameni.
Principalul mijloc de comunicare computerizată este însuși computerul, considerat atât
prieten cât și dușman pentru omenire, care, împreună cu internetul, una din cea mai vastă
invenție a omului, formează principala metodă de comunicare folosită în prezent, ce oferă
o varietate de metode de interacțiune între persoane aflate chiar și pe continente diferite.
În concluzie, pot spune că de-a lungul timpului comunicarea a avut multiple forme, de
la semne făcute cu mâinile, până la scriere și convorbire video și audio, ceea ce a facilitat
stabilirea și menținerea relațiilor dintre persoane. Deci, consider că anume dezvoltarea
metodelor de comunicare demonstrează și evoluția omului ca ființă rațională.