Sheme disfuncţionale timpurii

- Jeffrey E Young -

I. Separare şi respingere: constă în expectanţa că nu vor fi satisfăcute nevoile de securitate,

siguranţă, îngrijire, empatie, acceptare şi respect. Acest prim domeniu cuprinde cinci scheme :
1. Abandon/instabilitate (AB) - sentimentul că cei apropiaţi nu vor putea să ne ofere
susţinerea emoţională de care avem nevoie şi să ne protejeze, deoarece ei, la rândul lor,
sunt instabili emoţional, nu sunt prezenţi, vor muri curând sau ne vor părăsi pentru
altcineva.
2. Neîncredere/abuz (NA) - credinţa că, într-un final, tot vom fi înşelaţi, că ceilalţi ne înşală,
abuzează de noi, ne fac să suferim, ne umilesc sau ne mint. Acest rău creat de ceilalţi este
perceput ca fiind intenţionat.
3. Privaţiune emoţională (ED) – aşteptarea ca ceilalţi să nu ne ofere dragostea necesară.
Există trei forme majore de deprivare emoţională:
A. deprivarea de îngrijire (absenţa atenţiei, afecţiunii şi căldurii sufleteşti);
B. deprivarea de empatie (absenţa înţelegerii);
C. neoferirea protecţiei (absenţa direcţionării, ghidării).
4. Deficienţă/ruşine (DS) - sentimentul că suntem fără valoare, suntem răi, nedoriţi, inferiori
sau incapabili în anumite aspecte importante ale vieţii, iar dacă acest lucru se vede nu
vom mai fi iubiţi de către ceilalţi. Persoanele care interiorizează această schemă sunt
sensibile la critică, sunt foarte conştiente de ele însele, se compară cu ceilalţi, nu se simt
în siguranţă în prezenţa celorlalţi, au sentimentul de ruşine faţă de propriul „handicap".
Acesta poate fi personal (impulsuri de furie) sau public (aspect fizic neplăcut).
5. Izolare socială/înstrăinare (SI) - senzaţia de izolare faţă de restul lumii, că suntem diferiţi
de alţii şi că nu putem face parte dintr-un grup.
II. Slabă autonomie şi performanţă: aşteptări de a nu reuşi să se separe, să supravieţiuiască, să
funcţioneze independent sau să performeze cu succes într-un domeniu sau altul. În acest caz
contextul familial este de tip fuzional, subminând încrederea copilului în sine, supraprotectiv ceea
ce va conduce la eşecul copilului de a concura şi performa competent în afara familiei.
Reprezentative pentru acest domeniu sunt următoarele scheme:
1. Dependenţă/incompetenţă (DI) - credinţa că suntem incapabili să ne îndeplinim bine
responsabilităţile zilnice, fără un sprijin considerabil din partea celorlalţi (a avea grijă de
sine, a rezolva probleme curente, a judeca corect, a aborda noi sarcini, a lua decizii
corecte. Adeseori este resimţită neajutorarea.
2. Vulnerabilitate în faţa pericolelor sau bolilor (VH) – implică frică exagerată de potenţiale
catastrofe iminente ce pot să ni se întâmple oricând şi nu le putem preveni. Frica se
focalizează pe una sau mai multe din următoarele: catastrofe medicale (atacuri de cord,
SIDA, cancer etc), catastrofe emoţionale (înnebunire), catastrofe externe (lifturi care cad,
atacuri criminale, catastrofe aviatice, cutremure).
3. Protecţionism/personalitate atrofiată (EM) - o relaţie de apropiere şi implicare
emoţională exagerată cu una dintre persoanele apropiate (deseori părinţi), împiedică
dezvoltarea propriei identităţi şi a relaţionării sociale. Apare convingerea că cel puţin una
dintre persoanele implicate nu va putea trăi fără cealaltă, nu va fi fericită dacă nu va avea
sprijinul acesteia. Poate implica sentimentul de a fi sufocat sau în fuziune cu ceilalţi
precum şi o insuficientă identitate individuală. Adeseori apar sentimente de golire sau
pierdere, a fi fără direcţie sau în cazuri extreme simţindu-se fără scop, întrebându-se
pentru ce trăiesc.
4. Eşec (FA) - blamarea de sine, convingerea că nu este capabil să facă ceva bine, ci
inevitabil va greşi, va eşua în autorealizare (şcoală, carieră, sport), că e prost, cu un statut
social scăzut, mai puţin de succes decât cei de aceeaşi vârstă.
III. Limite defectuoase: incapacitatea sau stabilirea deficitară a limitelor interne, a responsabilităţii
faţă de alţii, a scopurilor pe termen lung. Apar dificultăţi în respectarea drepturilor celorlalţi, în
stabilirea şi atingerea unor scopuri personale realiste. Familia de origine în acest caz este
caracterizată de permisivitate, supraindulgenţă, lipsă de direcţie sau un sentiment de superioritate
mai degrabă decât o confruntare adecvată , disciplină şi limitare a posibilităţii de asumare a
responsabilităţii, cooperării reciproce şi stabilirii scopurilor. În unele cazuri, nu a fost pus în
situaţia de a suporta nivele normale de disconfort sau nu a primit îndrumare, orientare şi
supervizare adecvate.
1
 1. Revendicarea drepturilor personale/grandoare, dominanţă (ET) - credinţa că este
superior altor oameni, revendicând drepturi şi privilegii speciale; regula reciprocităţii nu
funcţionează în acest caz. Subiectul revendică dreptul de a face ce vrea, indiferent dacă
ceea ce vrea este ancorat sau nu în realitate, indiferent care este costul pentru celălalt. Se
manifestă un sentiment exagerat al superiorităţii (suntem printre cei mai celebri oameni),
cu scopul de a obţine control şi putere.
2. Lipsă de autocontrol şi autodisciplină (IS) - dificultatea de a fi controlat, disciplinat în
atingerea scopurilor, insuficient control al emoţiilor şi impulsurilor, toleranţă scăzută la
frustrare, dorinţă excesivă de menţinere a confortului, de evitare a situaţiilor neplăcute
pentru propria persoană.
IV. Dependenţa de alţii: focalizarea excesivă pe satisfacerea dorinţelor, nevoilor altora, îi
detrimentul satisfacerii propriilor dorinţe şi nevoi, acest lucru realizându-se pentru a câştiga
dragostea şi aprobarea celor din jur. Schemele acestui domeniu sunt:
1. Subjugarea (SB) - supunerea excesivă la controlul celorlalţi, de obicei pentru a evita
furia, părăsirea sau alte represalii. Are două forme principale : subjugarea nevoilor
(propriile preferinţe, decizii şi dorinţe sunt suprimate) şi subjugarea emoţiilor
(exprimarea emoţiilor este suprimată, în special cea a furiei).
2. Sacrificiul de sine (SS) - fixarea excesivă asupra satisfacerii voluntare a nevoilor zilnice
ale celorlalţi cu propriile noastre costuri. De ce? Pentru a preveni îndurerarea celorlalţi,
pentru a evita sentimentul de a fi egoist, pentru a menţine relaţia cu acea persoană
percepută ca fiind în nevoie.
3. Căutarea aprobării/căutarea recunoaşterii (AS) - căutarea exagerată a aprobării,
recunoaşterii sau atenţiei celorlalţi, fapt ce împiedică dezvoltarea identităţii de sine. Stima
de sine este dependentă, în principal, de reacţiile celorlalţi.
V. Hipervigilenţă şi inhibiţie - sentimentele, impulsurile, alegerile spontane sunt împiedicate să se
exprime, persoana nu-şi rezervă dreptul de a fi fericită, relaxată. Sănătatea, relaţiile apropiate au
de suferit în urma acestui fapt.
1. Negativism/pesimism (NP) - aspectele negative ale vieţii sunt exagerat conturate,
subliniate, scoase la iveală, maximizate (durere, moarte, pierdere, dezamăgiri, conflicte,
vină, resentimente, probleme nerezolvate, greşeli potenţiale, trădări etc), în timp ce
evenimentele pozitive, optimiste sunt minimalizate.
2. Inhibiţie emoţională/autocontrol exagerat (EI) - inhibarea acţiunilor, sentimentelor,
comunicării spontane, pentru a evita în special dezaprobarea celorlalţi, sentimentul de
ruşine şi de pierdere a controlului asupra propriilor impulsuri. Cele mai întâlnite arii de
inhibiţie ar fi:
a) inhibarea furiei şi agresivităţii;
b) inhibarea impulsurilor pozitive;
c) dificultate în exprimarea vulnerabilităţii sau a comunicării propriilor
sentimente;
d) folosirea excesivă a raţionalităţii şi eliminarea emoţionalului.
3. Standarde nerealiste/criticism (US) - credinţa că trebuie să atingem nişte standarde
interiorizate foarte ridicate de comportament şi performanţă, cu scopul de a evita critica.
Aceste standarde nerealiste pot apărea sub forma perfecţionismului, atenţiei deosebite la
detalii, regulii rigide de tipul „trebuie", nemulţumirii că s-ar fi putut realiza mai multe.
4. Spiritul justiţiar (PU) - convingerea că oamenii ar trebui aspru criticaţi pentru greşelile
lor. Implică tendinţa de a fi furios, intolerant, punitiv şi nerăbdător cu cei (inclusiv cu noi
înşine) care nu satisfac propriile noastre expectanţe sau standarde. Greşelile sunt uitate cu
greutate, nu se ţine seama de natura failibilă a omului.