Invatarea scolara.

Orientari contemporane in teoria si practica

invatarii scolare

1.Conceptele de invatare si invatare scolara. Mecanisme si procesualitate. Forme, tipuri si

niveluri de invatare.
2.Orientari principale in teoriile contemporane ale invatarii si relevanta lor pentru
instruirea scolara.
3. Conditiile interne si externe ale invatarii scolare eficiente. Motivatia invatarii scolare-
conditie interna integrativa: geneza, dinamica, forme si structuri; legea optimului
motivational; strategii de formare dezvoltare.
4. Psihologic, logic si pedagogic in procesul invatarii si formarii conceptelor, a
structurilor operatorii si actionale, a celor atitudinal-valorice.

1. Conceptele de invatare si invatare scolara. Mecanisme si procesualitate.

Forme, tipuri si niveluri de invatare

Conceptul de invatare

Invatare este definita diferit de la un autor la altul. Dupa Dors si Mercier, „invatarea
consta in a dobandi sau a modifica o reprezentare a mediului”. Acest caracter elimina
latura afectiv-motivat a vietii psihice. Dupa Leontiev, invatarea e „procesul dobandirii
experientei individuale de comportare”. Adica, datorita invatarii nu se acumuleaza numai
informatie, ci se formeaza gandirea, sentimentele, vointa – personalitatea. Tot ceea ce nu
este innascut este invatat, se formeaza in experienta, prin contactul cu mediul social si cel
natural.

Procesul invatarii se desfasoara in mai multe faze:

- receptarea si inregistrarea materialului pe fondul unei stari de atentie si activare
cerebrala;
- intelegerea si generalizarea prin formarea de notiuni, principii etc.;
- fixarea in memorie, actualizarea prin reproducere a cunostintelor si transferul acestora.

Invatarea este un proces complex la care participa intreaga scoarta cerebrala.

Tipurile de invatare au fost clasificate pe baza mai multor criterii:

- in functie de analizatorul care participa la invatare, distingem: invatare vizuala, auditiva,
verbo-motorie, olfactiva, gustativa si kinestezica. Cea mai eficienta este cea combinata;
- dupa eficienta, invatarea poate fi: receptiv-reproductiva, inteligibila si creativa;
- dupa modul de organizare a materialului de invatare, distingem: invatare programata,
euristica, algoritmica, prin modelare si rezolvare de probleme, prin descoperirea
inductiva, deductiva si analogica;
- dupa operatiile si mecanismele gandirii: invatare prin observare, imitare, prin
conditionare reflexa, conditionare operanta, prin identificare.
Forme ale invatarii:
- invatare spontana, neorganizata, care se petrece in familie, in grupurile de joaca etc.;
- invatare sistematica ce se realizeaza in special in scoli ori in cadrul diferitelor strategii
de instruire.

Invatarea spontana (sau invatare sociala) este neorganizata , are loc in familie, in
grupul de joaca, in timpul exercitarii profesiei.Invatarea spontana este indeosebi o
invatare sociala. In cadrul acestei forme de invatare are loc in special dezvolarea
afectivitatii, formarea sentimentelor si a vointei. Invatarea sistematica e realizata in
scoala sau in diferite strategii de instruire. Efectele invatarii sistematice se resimt in
planul dezvoltarii intelectuale si mai putin in planul motivatiei, al valorilor, al
sentimentelor. Latura afectiva se dezvolta mult in cadrul invatare sociale. Invatarea
realizata in scoala se clasifica in :

- invatare senzo-motorie – consta in formarea de priceperi si deprinderi motorii (invatare

scris, desen tehnic, a manuirii unor aparate, instrumente, invatarea practicarii unor
sporturi).

- invatare verbala – cuprinde insusirea de cunostinte si forme de capacitati, priceperi

intelectuale (memorarea unor formule, legi ,date).

Intre aceste tipuri de invatare exista o legatura : instruirea verbala e foarte

importanta in dobandandirea unei priceperi motorii complexe; in memorare. ne ajutam de
scris, de scheme.
Nucleul principal al invatarii sistematice este invatarea scolara, cuprinzand procesul
de educare al copiilor si tinerilor, ce are loc in scoli si institute. In invatarea scolara
accentul principal cade pe formarea intelectuala.

In invatare exista doua etape:

1-se urmareste rezolvarea unei probleme (implica gandirea, perceptia, memoria si
imaginatia)
2-se realizeaza fixarea solutiei .

Invatare scolara.

Invatarea poate fi invatarea spontana (sau sociala, neorganizata, are loc in familie,
in grupele de joaca, in timpul exercitarii profesiei) si invatarea sistematica (realizata in
scoala). Invatarea scolara e un proces organizat, institutionalizat si obligatoriu pentru cei
care invata ; conţinutul invatarii scolare e fixat in functie de particularitatile de varsta si
sarcinile invatare. Invatarea scolara e un proces orientat spre obiective precise, pentru ca
pregatirea tinerilor sa se realizeze in perspectiva (prezent si viitor). Invatarea scolara e un
proces dirijat de cadre special pregatite. Invatarea scolara are caracter educativ, formativ,
nu urmareste numai transmiterea de informatii ci si dezvolta morala si intelectul
persoanei. Invatarea scolara are caracter bilateral, se realizeaza sub indrumarea
profesorului. Invatarea scolara e un proces organizat de asimilare de catre scolari a unor
informatii, de formare a unor priceperi si deprinderi si a atitudinilor care sa le permita
adaptarea la societate si modelarea propriei persoane.

Forme, tipuri si nivele de invatare

In stabilirea formelor invatarii se au in vedere criteriile:

1) modul de efectuare a învatarii

a) incercare si eroare (la animale);

b) invatarea prin repetare;
c) invatarea prin generalizarea reactiei dobandite;
d) invatarea prin discriminare multipla ;
e) invatarea prin asocierea stimulilor ;
f) invatarea mediata ( pe baza experientei altora);
g) invatarea prin imitatie ;
h) invatarea prin actiunile efectuate de altii (fotbal);
i) invatarea prin identificatie ( invatarea pe baza de model)

2) componenta psihica dominanta:

a) invatarea perceptuala ;
b) invatarea motrica (sport);
c) invatarea verbala;
d) invatarea pe baza de simboluri (la circulatia rutiera);

3) modul de transmitere a experientei umane celor care invata:

a) invatarea algoritmica (pe baza de reguli);

b) invatarea euristica ;
c) invatarea programata ;
d) invatarea prin analogie si modelarea proceselor;

Tipurile de invatare sunt delimitate dupa obiectivele invatarii si finalitatea ei sociala. :

a) invatarea scolara;
b) instruire militara;
c) invatarea sociala;
d) reciclare.

Nivele de invatare:

1) invatare de semnale (sugarul incepe sa-si recunoasca mama si dupa imaginea ei

vizuala, nu numai dupa sunetul vocii ei)
2) invatare stimul-raspuns (sugarul invatareata singur sa-si tina biberonul)
3) inlantuire de miscari (mersul pe bicicleta, scrisul, inotul)
4) asociatiile verbale
5) invatare prin discriminare (cand se fac distinctii fine, intre o insecta si un paiajen de
ex)
6) invatare conceptelor concrete pentru a utiliza cuvintele
7) invatarea regulilor, a legilor, a formulelor matematice, a noţiunilor abstracte
8) rezolvarea de probleme este tipul de invatare cel mai complicat ; trebuie sa combinam
regulile pentru a solutiona probleme noi; uneori se impune imaginarea unor reguli.

Nivelele determina o clasifiscare:

-învatare latenta, neintetionata;

-învatarea hipnotica;
-învatarea constienta

2. Orientari principale in teoriile contemporane ale invatarii si relevanta lor pentru

instruirea scolara

Fiind un proces complex, oamenii de ştiinta au studiat invatarea pe animale, rezultand

diferite teorii.

Teorii asociationiste: Teoriile asociationiste exagerau mult rolul asociatiilor, a

acelor conexiuni stabilite intre doua imagini ori idei, daca se produc simultan si sunt
intarite prin repetare. Pavlov a demonstrat prin coincidenta repetata a doi stimuli se
produc in creier „legaturi temporare“, pe care Thorndike le-a numit „conexiuni“. Pavlov ,
a descoperit reflexul conditionat in timp ce studia problema digestiei. A constatat aparitia
unei legaturi intre un centru senzorial si unul motor. Pavlov a reusit sa substituie stimulii
astfel incat animalul saliva cand auzea un anumit sunet. Stimulul devine un semnal de
hrana. Alt exemplu: puiul de vulpe descopera hrana dupa cotcodacitul gainilor.
Invatare prin semne este importanta pentru om : lumina rosie a semaforului
inseamna oprire. Invatare unei limbi straine e o substitutie, de asta, data de semnale
sonore.

Exeprimentul 2 : 2 caini, hranind numai unul, in timp ce se producea un semnal sonor

puternic. Celalalt caine doar priveste. Si lui i se formeaza. un reflex salivar . Se
demonstreaza rolul imitatiei in invatare. Vorbirea, mersul, manuirea unor obiecte casnice
sunt invatareatate prin imitatia adultilor. Pedagogia sublineaza rolul fundamental al
experientei profesionale. Pavlov a demonstrat si existenta reflexului innascut al
orientarii.. Acest reflex de orientare este curiozitatea, trezirea interesului pentru un
eveniment. Un elev devine atent cand cunoaste importanta intelegerii unui fenomen,
pentru a putea fi notat bine.

Thorndike a stabilit „legea efectului prin care demonstreaza ca invatarea implica o

succesiune de incercari si erori. Tentativele cu succes se retin, iar cele cu esec sunt
inhibate. Invatare are la baza formarea de conexiuni in creier, rezultand doctrina
„conexionism”. J.Watson isi bazeaza psihologia sa pe raspunsuri (comportament), stimuli
si situatii rezultand teoria behaviorismului . Invatarea antreneaza intrega viata psihica :
procesele de cunoastere, afectivitatea, priceperile motorii, vointa.

Teoria invatarii cumulativ-ierarhice: Gagne a descris opt tipuri de invatare

de complexitate crescanda:

- invatarea de semnale (tip Pavlov), cand sugarul incepe sa-si recunoasca mama dupa
imaginea ei vizuala si nu doar dupa voce;
- invatarea stimul-raspuns (tip Thorndike), cand sugarul invata sa-si tina singur biberonul.
La un anume stimul stim sa inlocuim o miscare cu alta;
- inlantuirea de miscari, cand o miscare o declanseaza pe cea urmatoare (de exemplu,
mersul pe bicicleta, inotul, scrisul);
- asociatiile verbale sunt acelea foarte complexe, implicate in vorbire;
- invatarea prin discriminare, atunci cand facem distinctii fine (de exemplu, deosebirea
dintre o insecta si un paianjen);
- invatarea conceptelor;
- invatarea regulilor (gramaticale, a formulelor matematice);
- rezolvarea problemelor constituie tipul de invatare cel mai complicat.

R. Gagne pastreaza influente din gandirea asociationista. Meritul sau este de a

atrage atentia ca nu putem aborda o anumita tema, daca elevii nu si-au format in prealabil
asociatiile, discriminarile, conceptele pe care ea le presupune. Profesorul trebuie sa
gandeasca analitic un proiect de lectie, obiectivele propuse.
Teoria psihogenezei operatiilor intelectuale (a lui J. Piaget): Piaget a studiat
evolutia gandirii, formarea gandirii abstracte, demonstrand cum gandirea are loc mai intai
in planul actiunilor reale, pentru ca treptat acestea sa poata fi efectuate mental.

Teoria operationala a invatarii: formarea operatiunilor mentale parcurge, cel putin

in varsta scolara mica, urmatoarele etape:
- faza de orientare (in care copiii asista cum invatatorul aduna un grup de 3 bile, apoi altul
de 4 bile, le reuneste si numara din nou, constatand existenta a 7 bile);
- faza actiunii reale, in care elevii insisi executa operatia cu betisoare sau alte materiale;
- faza verbalizarii aduna cu glas tare, fara sa mai foloseasca materiale;
- faza interiorizarii aduna in minte, la inceput mai incet, apoi din ce in ce mai rapid.

Elevul trebuie sa fie activ daca dorim ca gandirea sa se dezvolte, sa fie pus in fata
unor probleme, mobilizandu-i toate resursele existente pentru formarea si dezvoltarea de
operatii mintale.

Teoria genetic-cognitiva si structurala (Bruner): copilul descopera lumea dinafara

lui in trei moduri:
- modalitatea activa realizata prin actiunea sa, prin manipulare libera, prin exersare;
- modalitatea iconica, bazata pe imagini;
- modalitatea simbolica.
 Copilul utilizeaza treptat aceste modalitati, iar cand ajunge la deplina stapanire a
modalitatii verbale inseamna ca a ajuns la maturitate intelectuala. Bruner este printre
primii care au subliniat necesitatea problematizarii, ca metoda, si a invatarii prin
descoperire.

Prin invatare se obtine o modificare a comportamentului. Limbajul reprezinta

principalul cod de insusire, transmitere a informatiei ceaa ce confera invatarii un caracter
constient .

3. Conditii interne si externe ale invatarii eficiente. Motivatia invatarii

scolare-conditie interna integrativa; geneza, dinamica, forme si structuri;
legea optimului motivational; strategii de formare, dezvoltare

Conditionarea psihologica a invatarii scolare

Realizarea obiectivelor invatarii scolarea are loc in conditiile care pregatesc psihic
elevul pentru activitate, il stimuleaza sa isi fixeze cele invatate. Aceste conditii care
guverneaza procesul invatarii se numesc conditii interne, dependente de cel ce invata
(exemplu: motivatia, implicarea procesului de cunoastere, atentia, intelegerea si
consolidarea celor invatate prin memorie). Conditiile care acţioneaza asupra scolarului,
din afara se numesc conditii externe (exemplu: personalitatea profesorului, pregatirea lui,
organizarea invatarii, factorii ergonomici (materiale didactice de ex.), influenta relatiilor
de grup, ambianta, climatul afectiv, timpul in care se efectueaza invatarea, factori
perturbatori.)

Conditii interne ale invatarii scolare:

- o evidenta insemnatate o are orientarea si concentrarea atentiei elevilor asupra celor ce

se discuta in cadrul unei lectii. Atentia este trezita imediat de ceea ce este nou,
necunoscut. Banalitatea adoarme atentia. Observam usor stimulii interni, obiectele mari,
in culori vii. De aceea materialul intuitiv trebuie sa fie mare, in culori contrastante. De
asemenea, miscarea, variatia atrage atentia. Dar mai i portanta decat toate aceste conditii
este prezenta interesului. De aceea, preocuparea de a trezi interesul copiilor are o
importanta cruciala in procesul invatarii.
Cunoasterea are insa la baza informatiile furnizate de simturi, sintetizate in perceptie. In
ciuda aparentei, perceptia este un act foarte complex, iar scolarii pot sa nu vada ceea ce
profesorului ii sare in ochi, datorita experientei lor reduse, a saraciei bagajului de
reprezentari. In acest scop nu trebuie subestimate metodele intuitive. O a doua dificultate
apare prin aceea ca elevii disting cu greu aspectele esentiale de cele neesentiale. Se
recomanda utilizarea desenului schematic si folosirea unui material intuitiv cat mai variat.
Un rol hotarator il are insa interventia profesorului prin cuvant. Memoria are, desigur,
finetea care asigura trainicia asimilarii cunostintelor si priceperilor. Memoria este cu atat
mai temeinica, cu cat mai activa este invatarea. In centrul preocuparilor formative in
scoala va sta totdeauna cultivarea gandirii verbal-abstracte.

Conditii externe ale invatarii:

- toti factorii din ambianta scolara influenteaza randamentul invatarii;

- cel mai important este profesorul, tinuta, atitudinea lui, maiestria didactica. El trebuie sa
stie sa aleaga cele mai adecvate obiective operationale, sa dozeze continutul lectiei, sa
foloseasca metode active care sa trezeasca interesul scolarilor si sa-i antreneze in
solutionarea problemelor;
- grupul scolar (fiecare elev sufera influenta mentalitatii clasei, fie ea pozitiva sau
negativa);
- ambianta (cladirea scolii, aspectul clasei, linistea, igiena scolara);
- regimul de viata al elevului: respectarea unor ore fixe pentru masa, studiu, repaos, in
vederea crearii unui cadru extern optim al invatarii, dirigintele trebuie sa colaboreze cu
familia.

Invatarea eficienta

Valoarea, performanta si eficienta invatarii sunt influentate de anumite conditii.

1) Nivelul si participarea individuala a elevului (temperament, capacitate intelectuala,

participari afective, voluntare si caracteriale; motivatiile, aptitudinile, inclinatiile,
interesele si aspiratiile.)
2) Volumul, calitatea si inteligibilitatea (accesibilitatea) cunostintelor
3) Transferul de cunostinte
4) Exercitiul, repetitiile teoretice si practice , sistematice sunt conditii ale invatarii scolare
5) Calitatea strategiilor de presdare învatare, a mijloacelor, metodelor si formelor de
activitate didactica.
6) Competentele profesionale, pedagogice si moral-cetatenesti ale profesorului.
7) Calitatea vieţii scolare
8)Componenta procesului de invatamant: obiective, continuturi, mijloace si forme de
activitate didactica, relatia profesor–elev.
9)Influente socio-culturale: dezvoltarea culturii, a cartii, a acţiunii cultural artistice,
gradul de cultura, relatile intre famile, scoala si societate

Motivatia invatarii scolare

Motivatia resprezinta totalitatea motivelor care dinamizeaza comportamentul

uman. Motivul este o structura psihica, ducand la orientarea, initierea si reglarea
actiunilor in directia unui scop. Realizarea invatarii scolare are loc in cond care pregatesc
psihologic elevul pentru activitatea respectiva. Motivatia este totalitatea motivelor care
determina elevul sa invete. Ele sunt si cauzele conduitei. Motivatia are rolul de a activa
mecanismele necesare efectuarii de acţiuni constiente, sursa acesteia, asigurarea
conditiilor realizarii ei. Declansarea actiunii revine unor stimuli exteriori, care prezinta o
anumita importanta pentru individ. Punctul de plecare in procesul motivatiei revine trairii
unor trebuinte, raportata la obiectele cu care ea poate fi satisfacuta. Constientizarea
acestor obiecte in mintea noastra da nastere motivului, adica un sentiment de convigere,
aspiratie ce determina actiunea sa se orienteze spre un anumit scop. La baza motivatiei
sta o mare varietate de trebuinte biologice si psihice ale omului.

In realizarea actiunilor motivate intervin toate procese psihice:

1) procesele cognitive – asigura constientizarea obiectului cu care se satisface trebuinta;

trebuintele devenite constiente de obiectul lor se numesc dorinte din care izvorasc
tendintele, impulsuri spre miscare, actiune. Trebuintele sunt influentate de mediu, de
experienta sociala (exemplu: nevoia telefonului, a televizorului, iar ca si trebuinte
negative: dorinta de a fuma, nevoia de drog, alcool)
2)procesele afective – insotesc actiunea cu trairi pozitive sau negative pana la atingerea
scopului. Motive ale conduitei umane : sentimentele si pasiunile.

Starile afective sunt impartite in doua:

1)- Procese afective dinamice :: sentimentele, pasiunile.

Pasiunile difera de sentimente prin intesitatea lor, care au drept urmare o viziune
unilaterala a vietii. Ceea ce nu constituie obiectul pasiunii nu se vede („te orbeste
pasiunea”)
Sentimente :
–inferioare(interse personale: dorinta de a construi o casa) ;
-superioare:
- morale(dragoste de munca , patriotism);
-estetice(trairea frumosului in arta) ;
-intelectuale(aspiratia de a stii mai multe.)

2)- Procesele afective statice:

a)- agreabilul si dezagreabilul –insotesc toate perceptiile noastre (pe strada, observarea
unui automobil nou si frumos este agreabila, pe cand gunoiul azvarlit pe strada este
dezagreabil)
b)- dispozitiile („bine dispusi”/ „indispusi”)
c)- emotiile – stari afective de scurta durata;(exemple: furie ,frica, disperare, bucurie,
dezgust, speranta, mila etc).
Astfel rezulta o clasificare a motivelor „dupa continutul psihologic” al lor (dorinte,
sentimente, interese ,aspiratii ,aptidudini speciale etc.)

Relatia motivatie –invatare –scop delimiteaza doua categorii de motive:

a) –motivatia extrinseca – cand elevul se incadreaza in disciplina scolara fara vreun

interes direct pentru ceea ce se preda , ci pentru a primi direct sau indirect anumite
recompense, indeosebi morale (deci nu au legatura cu natura activitatii in invatare)
Motive extrinseci :
1) dorinta de afiliere(copilul merge la scoala, invata bine doar pentru a fi pe placul
familiei) ; dorinta de a fi pe placul profesorului
2) tendinte normative: parintii, profesorii ii cer copilului sa se supuna unei indoctrinari,
copilul deprins sa asculte, se supune. Supunerea este insotita de
3) teama consecintelor neascultarii( frica sentiment dominant in şcoala de acum 100 de
ani)
4)- ambitia: dorinta de a fi printre primii (la copiii mai mici, exagerarile familiei duc la
nasterea rivalitatilor)

b) –motivatiile intrinseci - au legatura cu specificul invatarii:

1) interesul de cunoastere, curiozitatea. Are la baza un impuls nativ si este prezenta mai
ales in primii ani de viata. Mentinerea ei depinde de maiestria profesorului
2) aspiratia spre competenta, prin autodepasire;
3) motivul reciprocitatii ;
4) aptitudini speciale.

Care sunt motivele principale care il determina pe scolar sa vina la scoala?

Motive extrinseci:

- pentru a face pe placul parintilor;

- pentru ca si alti copii din cartier fac la fel;
- pentru ca exista impulsul de a se supune normelor (tendinte normative);
- pentru ca se poate teme de consecintele repetentiei, al excluderii din scoala (anxietate);
- impulsul afirmarii eului, dorinta de ridicare sociala.

Motive intrinseci:

- din curiozitate;
- aspiratia spre competenta;
- dorinta de a crea.

Profesorul e nevoit sa se sprijine pe toate formele de motivatie, insa el va cauta tot timpul
sa promoveze motivatia intrinseca, cea mai valoroasa.

Din punct de vedere socio-moral:

a) motive sociale –scopuri si interese generale pentru altii(patriotismul);

b) motive normale – sunt legate direct de scopuri ce vizeaza personal elevul (dorinta de
succes).

Recompensa e un factor stimulator, satisfactia succesului dinamizeaza scolarul pentru a

obtine rezultate bune. Succesele scolare au efect formarea unei atitudini pozitive faţa de
munca. Insuccesele repetate pot indeparta copilul de scoala , trenuie renuntat la
dezaprobare, forme de pedeapsa. E importanta exigenta profesorului , personalitarea si
tactul pedagogic.

Rolul profesorului este de a facilita motivatia elevului prin accentuarea atractiilor, prin
implicarea lor in sarcini captivante si evitarea situatiilor jenante sau de esec.

Formarea motivatiei:

- proces complex si de lunga durata;

- atitudinile parintilor sunt inoculate treptat si copiilor;
- conteaza exemplul, modelul profesorului; intervine intentia datorata autoritatii;
- bucuria succesului poate duce la o atitudine pozitiva fata de materia asimilata care a dus
la satisfactii;
- intr-o activitate scolara trebuie sa predomine momentele pozitive;
- educarea motivatiei atinge stadiul superior cand apar sentimentele trainice legate de
valoarea muncii si a culturii.

Randamentul intr-o activitate creste paralel cu forta motivatiei numai pana la un anumit
punct, cand dorintele sunt prea puternice, intevin inhibitii si randamentul nu mai creste,
ba chiar scade.

Principiul nivelului optim in motivarea activitatii scolare (P.N.O)

Procesul de invatare necesita un consum mare de energie umana. Raportat la

unitatea de timp, acest consum este egal cu intesitatea muncii elevului, care nu se poate
desfasura la fel pe tot parcursul activitatilor Invatarea eficienta e strans legata de P.N.O.
al functionalitatii activitatii scolare. Nivelul optim se obiectiveaza in:
-integrarea optima a elevilor in viata şcolara si sociala ;
-atingerea indicatorilor logico-ştiintifice ai curriculumului;
-unitatea metodologica si tehnologia didactica aplicata in activitatea de predare-învatare;
-adecvarea comportamentelor elevilor la scopurile educatiei, sustinute de motivatii
intrinseci.
Premisa ştiintifica de la care se porneste in afirmarea caracterului optim al
functionarii modalitatilor prin care elevii participa la procesului invatarii o constituie
unitatea dintre aspectul logico-formal si cel axiologic precum si aspectul logico-didactic
si aplicativ al procesului de invatare. Optimul de participare apare ca relatie intre
posibilitate si realitate, ca echilibru intre stabilitatea structurilor pe care dorim sa le
formam si variabilitatea manifestarilor concrete de conduita. Analiza optimului
motivational e legata de modelul de reglare, care concepe factorii dinamogenetici ai
comportamentului prin postulatul reducerii nevoilor, trebuintelor, conflictelor. Nivelul
optim al comportamentului motivat ca fiind definit de ideea activismului, dezvoltarii sale,
mai ales ca motivatia principala a comportamentului consta in interactiunea reala cu
mediul ambiant. Nivelul optim opereaza si in sensul stimularii, dar si in cel al reducerii
tonusului activitatii, variind cu particularitatile personalitatii fiecarui elev, cu nivelurile
de autoreglare a tensiunilor anticipative, perceptive sau actionale, cu tipul de sarcini de
invatare. Cresterea stimularii produce un efect de intarire, in timp ce peste acest nivel,
dimpotriva, descresterea stimularii produce un efect de intarire. Stimulari excesive (de
supramotivare) intalnite in procesul de invatareatamant produc adesea frustari, blocaje
psihice, dezorganizari ale activitatii, iar daca au o frecventa foarte ridicata,
comportamentul motivat poate suferi o deteriorare. In conditiile unor stimulari joase(de
submotivare), activitatea este redusa , apar stari de plictiseala, absenta, slaba angajare,
deplasarea preocuparilor , randament slab, neconcordari ale posibilitatilor fizice si
intelectuale.

In legatura cu invatarea scolara se mentioneaza existenta unei „stari de invatare”

exprimata prin functii psihice implicate in acesta stare. In activitatea de invatare se
formeaza procese psihice , cum ar fi : atentia, perceptie, memorie, gandirea, vointa.

Atentia consta in orientarea si concentrarea activitatii psihice asupra unor obiecte

si fenomene pentru a le putea cunoaste cat mai clar si cat mai concret. Atentia e o
conditie indispensabila a oricarei activitati eficiente. Efectul atentiei depinde de nivelul
de dezvoltare, de calitatea ei: - concentrarea atentiei - volumul atentiei - stabilirea atentiei
(durata de mentinere a ei depinde de varsta , temperament interes pentru activitatea
desfasurata) .

Distributia atentiei se refera la posibilitatea de extindere a ei asupra mai multor

activitati . Flexibilitatea atentiei se refera la usurinta cu care se poate trece de la o
activitate la alta.

-Forme ale atentiei

1) atentia involuntara – (atentia in functie de stimuli externi –zgomote de afara )

2) atentia voluntara – (cand ne propunem sa fim atenti)

3) atentia postvoluntara – (apare ca rezultat al exersarii de a fi atent; starea de a fi atent

devine obisnuinta pentru momentul inceperi unei activitati, efortul de vointa nu mai este
necesar; acest tip de atentie este cel mai productiv )

Perceptia este un proces psihic care da informatii despre obiecte si fenomene , cu toate
insusirile lor, asigurandu-se imaginea lor integrala , atunci cand actioneaza direct asupra
receptorilor (organele de simt).

Clasificare ale perceptiilor :

a) dupa analizatorul dominant :

-perceptii – vizuale, gustative, olfactive, auditive

- perceptii combinate(vaz-auz)

b) dupa obiectul reflectat – perceptia capata denumirea obiectului (percep o cladire)

c) dupa timp – insusirile temporale conduc la formarea perceptiilor – durata , viteza

e) perceptiile denaturate – iluziile – determinate obiectiv(fata morgana , orizont – linia

unde se pare ca se uneste cerul cu pamantul) ; – determinate subiectiv („Ce lunga mi s-a
parut ziua”)

Memoria este procesul psihic de intiparire, pastrare in creier si reactualizare a ceea ce

omul a perceput, trait sau efectuat in trecut. Presupune 3 procese:

- intiparirea – memorarea propriu-zisa a imaginii – memorare involuntara si voluntara.

- pastrarea – stocarea propriu-zisa a informatiei

-reactualizarea – destocarea de informatii; are doua forme recunoasterea si reproducerea.

Reproducerea – logica (memorarea s-a facut logic) si mecanica .

Nivele ale memoriei :

– memorare imediata (asigura continuitatea activitatii);

– memorare scurta(mijlocie)

– dureaza un nr. de ore , permite desfasurarea activitatii pe timpul zilei ;

– memorare de lunga durata – asigura continuitatea constiintei si unitatii propriei

personalitati.

Procesul opus memoriei este uitarea – imposibilitatea definitiva de a ne aminti ceva ce

am memorat candva; alte forme ale uitarii:
–lapsusuri – imposibilitatea de a ne aminti pe moment ceea ce s-a invatat ;
–recunoasterea sau reproducerea eronata a ceea ce s-a memorat candva.

Gandirea – este procesul psihic complex de reflectare generalizata si mijlocita a

obiectelor si fenomenelor si a relatiilor dintre ele sub forma de notiuni , judecati ,
rationamente.

Gandirea are doua componente:

- gandire operatorie – constituita din operatiile gandirii –analiza, sinteza, comparatie ,

abstractizare , generalizare , concretizare.

- gandirea informationala constituita din notiuni, judecati si rationamente .

Operatiile gandirii
- Analiza
–Sinteza
–Comparatia
–Abstractizarea
–Generalizare
–Concretizarea

Forme ale gandirii

– Gandireaa divergenta(la cercetare) ;

– Gandirea convergenta (pe care o folosim in mod obisnuit).

Vointa – este capacitatea omului de a-si mobiliza in mod constient intreaga

activitate psihologica in vederea realizarii unor scopuri dinainte fixate , adica a unor
activitai voluntare. Vointa este un proces psihic complex care le presupune pe toate
celelalte procese psihice (cognitive si afective). Procesele cognitive(gandirea, imaginatie ,
memorie, spirit de observatie) participa la fixarea scopului si planului actiunii pe care
urmeaza sa o realizeze. Procesele afective insotesc actiunile la fixarea scopului pana la
atingerea lui , manifestandu-se atitudini de neincredere , teama , speranta , bucurie pentru
fiecare pas pana la relizarea scopului , culminand cu sentimentul de succes sau esec.
Actiunile volitive difera de la individ la individ sub aspectul calitatii (intervin
aptitudinile), sub aspectul ratei de afectuare (intervin trasaturile temperamentale) si sub
aspectul organizarii finalitatii (intervin trasaturile de caracter). Deci , vointa este o
activitate voluntara , constienta, motivationala.

Exista doua categorii de actiuni volitive :

- actiuni volitive simple – etape :

1)fixarea scopului actiunii ca rezultat al trairii unei tendinte sub forma de dorimnta sau
tentatie. In acest stadiu se constituie impulsul spre actiune.
2) lupta motivelor , care apare in cazul in care sunt actualizate mai multe trebuinte,
fiecare cu impulsul sau spre un anumit scop.
3)deliberarea si luarea unei hotarari cu privire la act. care va fi executata si prin ce
mijloace.
4) executarea actiunii pe baza mijloacelor satbilite, mijloace ce pot fi structurate intr-un
plan de actiune.
5) evaluarea si corectarea actiunii pe baza unei verificari secventiale. Exersarea in aceasta
directie duce trepta la formarea unor importante trasaturi de vointa ca : hotarare,
perseverenta, stapanire de sine, fermitate, finalitate,etc.

4. Psihologic, logic si pedagogic in procesul invatarii si formarii conceptelor, a

structurilor operatorii si actionale, a celor atudinal-valorice
 Invatarea se desfasoara pe baza unui sistem de actiuni si operatii diferentiate de la
elev la elev, in functie de nivelul dezvoltarii psihice al fiecaruia si de continutul situatiilor
de instruire (lectii si alte activitati didactice). Elevul invata si se dezvolta intelectual,
actionand. Actiunile externe cu obiectele, printr-un proces de analiza, comparatie, sinteza
si generalizare, proces dirijat de profesor, se transforma pe plan mintal in operatii
intelectuale, in scheme de gandire. este vorba de o aspiratie spre integrare sociala, o
dorinta de afiliere.