UN ÎNDEMN PENTRU TOATĂ VIAŢA

Angela este nerăbdătoare. Peste câteva zile va merge împreună cu bunicii în Italia, în vizită la mătuşa ei,
stabilită de câţiva ani acolo. Cu o zi înainte de plecare, cei trei au mers la biserică. Bunicul ei a scris un
pomelnic, iar în dreptul numelui lor de botez a specificat: „rugăciune pentru călătorie”. Când au dus
pomelnicul, părintele i-a binecuvântat şi le-a spus: „Dumnezeu să vă dăruiască precum lui Tobie, înger
paşnic, împreună călător şi să vă întoarceţi cu bucurie din nou în mijlocul nostru!”. Când au ieşit afară,
Angela a întrebat: – Bunico, ce a vrut să spună părintele prin cuvintele rostite? – Draga mea, aici este o
poveste tare frumoasă, care se află relatată în Biblie. Uite, ne aşezăm aici pe bancă şi am să-ţi povestesc
despre Tobie şi Tobit, tatăl său. Într-o ţară îndepărtată, trăia Tobit, împreună cu soţia lui şi cu Tobie, fiul
lor. Toţi oamenii îl iubeau pe acest om foarte bun şi cinstit, pentru că făcea doar fapte bune: îi mângâia
pe cei bolnavi, îi încuraja pe cei trişti, îi hrănea pe cei care nu aveau ce să mănânce, îi îmbrăca pe cei care
nu aveau haine. La toate aceste fapte bune se adăugau postul şi rugăciunea, pe care le făcea cu multă
credinţă în Dumnezeu. După un timp, Tobit a orbit, iar sufletul i s-a umplut de mare întristare, pentru că
nu mai putea face atâtea fapte bune. Ba, mai mult, trebuia să fie cineva tot timpul alături de el, să îl
ajute să meargă, să mănânce şi să îi spună ce se întâmplă în jurul lui. I-a rămas doar rugăciunea către
bunul Dumnezeu. Într-una din zile, crezând că va muri în curând, l-a trimis pe Tobie într-o călătorie,
pentru a rezolva o problemă de care el nu se mai putea ocupa. Întrucât drumul era lung, i-a spus fiului
său să îşi caute un însoţitor, o persoană de încredere cu care să facă această călătorie plină de primejdii.
Tobie a găsit un tânăr care a acceptat să meargă cu el. Şi lui Tobit i s-a părut că însoţitorul fiului lui este
de mare încredere şi i-a promis că la întoarcere îl va răsplăti pentru toată osteneala depusă. Tânărul care
îl însoţea i-a fost lui Tobie de mare ajutor, îndemnându-l cum să procedeze în situaţiile dificile apărute.
Ba, la un moment dat, l-a scăpat de la moarte, apoi i-a rezolvat problema pentru care au pornit la drum,
iar la întoarcere i-a spus cum să prepare o alifie cu care să ungă ochii tatălui lui, pentru a vedea din nou.
Vă imaginaţi ce bucurie mare a fost în familia acestor oameni credincioşi! Şi pentru că fiul li s-a întors
sănătos, dar şi pentru minunea vindecării lui Tobit. Mai rămânea doar să îl răsplătească pe tânărul
însoţitor. Mare le-a fost uimirea când acesta i-a refuzat şi le-a spus cine este cu adevărat. Era îngerul
Rafael, pe care chiar Dumnezeu l-a trimis în familia lor să-l ajute pe Tobie în călătorie şi să-l răsplătească
pe Tobit, tatăl lui, pentru credinţa şi faptele lui bune. Iată ce le-a spus îngerul la despărţirea de ei, înainte
de a se face nevăzut: „Binecuvântaţi pe Dumnezeu în veac! Căci eu n-am venit de voia mea, ci după voia
Dumnezeului nostru, de aceea să-L şi binecuvântaţi în veac. În toate zilele am fost văzut de voi, dar eu n-
am mâncat nici n-am băut, ci numai ochilor voştri s-a părut aceasta. Aşadar, preaslăviţi acum pe
Dumnezeu, căci eu mă înalţ la Cel care m-a trimis.”61 Mult s-a minunat Angela de această poveste din
Biblie. Acum a înţeles cuvintele părintelui spuse la ieşirea lor din biserică şi importanţa rugăciunii înainte
de a merge în călătorie. – Bunico, mă voi ruga şi eu îngerului Rafael să fie alături de noi în călătoria
aceasta. – Nu doar pentru această călătorie, Angela! Şi nu doar îngerului Rafael, ci şi îngerului tău
păzitor, care este alături de tine toate viaţa. De atunci, în fiecare seară, Angela rosteşte rugăciunea
Înger, îngeraşul meu. Când va fi mare va învăţa şi rugăciunea pe care o rostesc bunicii şi părinţii ei, către
îngerul păzitor.