 B. Roman, A. Sîntimbrean, V.

Wollmann, Aurarii din Munţii Apuseni, editura

Sport- Turism, Bucureşti, 1982
Decretul Consiliului de Stat nr. 46/1980 privind extragerea şi valorificarea aurului din
nisipurile aluvionare.
Legea nr. 2/17 oct. 1980 cu privire la dezvoltarea industriei mici.
După 1948 s-a trecut la reorganizarea activităţilor miniere din Munţii Apuseni,
concentrându-se activitatea tuturor societăţilor şi asociaţiilor în noi unităţi miniere, având la
bază proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producţie, luând fiinţă exploatările miniere
din Baia de Arieş, Roşia Montană, Bucium şi Zlatna. La baza dezvoltării multilaterale a
mineritului au stat planurile anuale şi cincinale de stat. S-au executat lucrări de prospectare şi
exploatare de mari proporţii cu metode noi de prospecţiuni geofizice: seizmice, gravimetrice,
magnetometrice, radiometrice şi geochimice. Astfel s-au evidenţiat noi rezerve de minereu la
Roşia Montană, Roşia Poieni, Bucium, Zlatna şi Baia de Arieş. (65)
Capacitatea de producţie a exploatării faţă de anul 1948 a crescut de 12 ori, asigurându-se
peste 2000 de locuri de muncă unde lucrează majoritatea locuitorilor din satele învecinate
Băii de Arieş: Sălciua, Ocoliş, Poşaga, Brăzeşti, Sartăş, Muncel, Lupşa, Muşca etc. (65)
Baia de Arieş: creşte nivelul de trai al minerilor; s-au realizat peste 450 apartamente, liceu
industrial, grădiniţe şi creşe, spital, cantină, complex comercial, fabrică de confecţii „pentru
nevestele minerilor şi fetele moţilor”; apă potabilă şi canalizare menajeră (66)
Roşia Montană: mecanizarea exploatării miniere cu sonde, perforatoare moderne, benzi
transportatoare, locomotive electrice şi cu acumulatori, maşini de încărcat etc.; s-au construit
pentru mineri peste 70 apartamente, cantină; minerii beneficiau de transport de la domiciliu la
locul de muncă. (66-67)
Zlatna: s-a înregistrat o „ridicare a nivelului tehnic” şi o „exploatare unitară”; s-au
cercetat zonele: Haneş, Almaş, Valea Babei, Breaza, Larga, Podul Ionului şi a rezultat
minereu aurifer şi minereu complex (zinc şi plumb); s-au sistematizat şi modernizat
principalele lucrări miniere; din 1972 s-a aplicat o nouă metodă de exploatare cu surpare în
subetaje – astfel, productivitatea muncii s-a dublat; în 1959 s-a construit o uzină de preparare
modernă în locul vechilor uzine de şteampuri iar transportul minereului de la mină la uzina de
preparare s-a facut cu un funicular dat în folosinţă în acest an; s-au contruit 200 apartamente
şi un bloc de nefamilişti de 180 locuri. (69)
Spălătoriile de aur puteau fi instalate pe vremuri pe cursul văilor sau pâraielor din regiune
în baza unei autorizaţii care se acorda pe timp de trei ani de către forurile miniere locale.
Autorizaţia se trecea într-un registru special care cuprindea date privind titularul, teritoriul
acordat pentru spălătorie şi oficiul de schimb al aurului la care trebuia făcută predarea.
Autorizaţia era adusă şi la cunoştinţa Primăriei comunale. Spălătorul de aur obţinea doar
temporar dreptul de spălătorie, prin ocuparea punctelor libere sau părăsite. (71)
„Prin actul de naţionalizare a mijloacelor de producţie s-a pus capăt unei munci pe cât de
grele pe atât de inumane, practicate de vechii aurari secole de-a rândul. (...)Astăzi copiilor
aurarilor nu le vină să creadă că părinţii lor au lucrat în asemenea condiţii vitrege.” (102)