7.2.

– clasificarea oţelurilor 391

Capitolul 7

OŢELURI ŞI FONTE

Este fără îndoială cunoscută importanţa pe care o joacă oţelurile şi fontele în

activitatea economică. Aproximativ 90% din producţia materialelor metalice (care la
rândul ei este majoritară în producerea materialelor) este constituită din aliaje pe bază
de fier.
Astăzi datorită posibilităţilor de aliere şi de tratament termic, se produce o
mare diversitate de oţeluri şi fonte ce acoperă necesităţile de utilizare cele mai variate.
Ele sunt clasificate în funcţie fie de compoziţia chimică, fie de caracteristicile
mecanice, fie de utilizarea ulterioară. Sunt destinate consumului sub formă de mărci de
oţeluri sau fonte.
Caracteristicile de exploatare şi tehnologice, condiţiile de calitate impuse şi
alte cerinţe legate de comercializarea produselor din mărcile respective sunt precizate
în norme şi standarde. Acestea sunt eliberate de organisme nationale al fiecărei ţări
precum şi de comitete internaţionale de standardizare, cel mai utilizat şi recomandat
fiind “Comitetul European de Normalizare (Standardizare)”.

7.1. Simbolizarea oţelurilor şi fontelor

Ţările europene membre ale Comitetului European de Standardizare, cunoscut
sub abrevierea „CEN“ (Comité Européen de Normalisation) au stabilit un set de norme
obligatoriu pentru simbolizarea materialelor metalice. În cazul oţelurilor, sistemul de
simbolizare european este definit în normele EN10027 (ultima versiune fiind
EN10027-1: 2001, respectiv 10027-2: 2001)
Standardardul European EN10027-1 defineşte regulile de simbolizare ale
oţelurilor pe bază de litere şi numere, aşa-numita simbolizare alfanumerică (în limbile
oficiale ale CEN termenul utilizat pentru acest tip de simbolizare este „steel names“
pentru engleză, „designations simbolique“ pentru franceză, „kurznamen“ pentru
germană). Standardul European 10027-2 defineşte regulile de simbolizare în sistemul
numeric fiind complementare simbolizărilor alfanumerice. Pentru indentificarea
completă a mărcilor şi produselor din oţel aceste simboluri pot fi completate cu
ajutorul unor simboluri suplimentare precizate în raportul CEN intitulat CR 10260:
1998 (fosta circulară de informaţie IC 10). În România (nu numai) raportul este utilizat
 392 Oţeluri şi fonte - 7

direct sub aceeaşi denumire, adică „RO CR10260“, iar în alte ţări europene textul
raportului a fost utilizat ca bază pentru un standard naţional (vezi Germania unde
pentru simbolurile suplimentare se utilizează norma „DIN V 17006-100“).
Trebuie menţionat că simbolizarea oţelurilor – în conformitate cu EN 10027 –
face referire la următoarele standarde europene :
- EN10020 (versiunea română SR EN 10020) “Definirea şi clasificarea
mărcilor de oţel”;
- EN10079 (versiunea română SR EN 10079) “Definirea produselor de
oţel”;
- CR10260 (versiunea română SR CR 10260) “Sisteme de simbolizare a
oţelurilor. Simboluri suplimentare”.
În cazul fontelor sistemul de simbolizare alfanumerică şi numerică este stabilit
în standardul EN 1560:1997 publicat cu statutul de standard naţional român în norma
SR EN 1560.

7.1.1. Principiile simbolizării alfanumerice ale oţelurilor

Simbolizările alfanumerice ale oţelurilor se fac în funcţie de utilizare şi
caracteristici mecanice sau fizice (grupa 1) respectiv în funcţie de compoziţia chimică
(grupa 2).
În general simbolizarea oţelurilor corespunzătoare grupei 1 (a se vedea tabelul
7.1) prezintă în simbolul principal o literă ce semnifică o anumită destinaţie urmată de
un grup de cifre (un număr) care reprezintă o valoare minimă a unei caracteristici
mecanice. În cazul în care oţelul este specificat sub forma unei piese turnate,
simbolizarea sa prezintă ca simbol iniţial litera G.
Iată câteva exemple de simbolizări alfanumerice ale oţelurilor din grupa 1:

S 355 - oţel de construcţii cu limita minimă de curgere de 355

N/mm2;
P 265 - oţel pentru recipiente sub presiune cu limita minimă de
curgere 265N/mm2;
GE 295 - oţel turnat pentru construcţii mecanice cu limita minimă de
curgere de 295N/mm2;
R 0950 - oţel pentru şine cu limita minimă pentru rezistenţa la tracţiune
de 950N/mm2
DC04 - oţel laminat la rece pentru ambutisare la rece de calitatea 04
TH48 - tablă neagră cu duritate medie de 48 HR30Tm
M400-50N - tablă electrotehnică cu grăunţi orientaţi având pierderi totale
de 4 W/Kg pentru o grosime nominală de 0,5 mm la o inducţie
magnetică de 1,5 Tesla şi frecvenţa de 50 de Hz.
 7.1 – Simbolizarea oţelurilor şi fontelor 393

Tabelul 7.1. Simbolizarea oţelurilor în funcţie de utilizare şi caracteristicile mecanice sau fizice
Caracteristica
Categoria de oţeluri Simbol Observaţii
mecanică utilizată
limita de curgere, S-categoria oţelului
oţeluri de construcţii Snnn
Rc, N/mm2 nnn-valoarea minimă a lui Rc
oţeluri pentru recipiente limita de curgere, P- categoria oţelului
Pnnn
sub presiune Rc, N/mm2 nnn–valoarea minimă a lui Rc
oţeluri pentru limita de curgere, E- categoria oţelului
Ennn
construcţii mecanice Rc, N/mm2 nnn–valoarea minimă a lui Rc
oţeluri pentru ţevi de limita de curgere, L- categoria oţelului
Lnnn
conducte Rc, N/mm2 nnn–valoarea minimă a lui Rc
limita de curgere, B- categoria oţelului
oţeluri beton armat Bnnn
Rc, N/mm2 nnn–valoarea minimă a lui Rc
oţeluri pentru sau sub limita de rezistenţă R- categoria oţelului
formă de şine la tracţiune, Rm, Rmmm mmm-valoarea minimă pentru
N/mm2 Rm
oţeluri sub formă de
produse plate laminate limita de curgere, H- categoria oţelului
Hnnn
la rece cu rezistenţă la Rc, N/mm2 nnn–valoarea minimă a lui Rc
ambutisare
oţeluri sub formă de
limita de rezistenţă HT- categoria oţelului
produse plate laminate
la tracţiune, Rm, HTmmm mmm-valoarea minimă pentru
la rece cu rezistenţă la
N/mm2 Rm
ambutisare
D-laminat la cald pt. formare
oţeluri sub formă de
Dpp directă la rece
produse plate laminate
- DCpp C-laminat la rece
pentru ambutisarea la
DXpp X-nu se precizează
rece
pp-număr alocat
oţeluri sub formă de
limita de curgere, T- categoria oţelului
tablă neagră, albă, Tnnn
Rc, N/mm2 nnn–valoarea minimă a lui Rc
ştanţată, dublu laminată
oţeluri sub formă de
duritatea Rockwell TH- categoria oţelului
tablă neagră, albă, ştan- THhh
HR 30Tm hh-valoarea medie de duritate
ţată, simplu laminată
M- categoria oţelului
rrr-pierderi totale magnetice
g-grosimea tablei
oţeluri magnetice sub pierderi magnetice, a-tipul tablei (A-grăunţi
formă de tablă pentru 1,5 Tesla la Mrrr-ga neorientaţi, N-cu grăunţi
electrotehnică 50 Hz , W/Kg x100 orientaţi, D–nealiată semifinită,
E-aliată semifinită, P-cu
permeabilitate mare, S-cu
pierderi reduse
 394 Oţeluri şi fonte - 7

Simbolizarea oţelurilor din grupa 2 se face în funcţie de compoziţia chimică

(tabelul 7.2). Având în vedere modul de simbolizare, oţelurile se pot clasifica în 4
subgrupe:
2.1) - oţeluri nealiate cu un conţinut mediu în mangan <1% (excepţie oţelurile
pentru automate);
2.2) - oţeluri nealiate cu un conţinut mediu în mangan >1%, oţelurile pentru
automate, oţeluri aliate al căror conţinut al fiecărui element de aliere este <5%
(excepţie oţelurile rapide);

Tabelul 7.2. Simbolizarea oţelurilor funcţie de compoziţia chimică

Elemente chimice
Sub- Categoria de Semnificaţia elementelor
prezente în Simbol
grupa oţeluri simbolului
simbolizare
oţeluri nealiate cu
un conţinut mediu -C- carbon
carbonul în, % de
2.1 în mangan <1% Cnnn -nnn-valoarea medie de
masă x 100
(excepţie oţelurile carbon multiplicată cu 100
pt. automate);
oţeluri nealiate cu
-nnn-valoarea medie de
un conţinut mediu
- carbonul în, % carbon x 100
în mangan >1%,
de masă x 100 - E1E2E3 – elemente de
oţelurile pentru
-elementele de aliere în ordine
automate, oţeluri
2.2 aliere în % de nnnE1E2E3m-p-r descrescătoare a
aliate al căror
masă multiplicate conţinutului
conţinut al fiecărui
cu un factor F -m,p,r-conţinutul mediu în
element de aliere
(tab.7.3) procente al elementului,
este <5% (excepţie
multiplicat cu F
oţelurile rapide);
X-semnifică prezenţa unui
element de aliere >5%
oţelurile aliate al - carbonul în,
-nnn-valoarea medie de
căror conţinut al procente de masă
carbon x 100
unui element de multiplicat cu 100
2.3 Xnnn E1E2E3m-p-r -E1E2E3-elemente de aliere
aliere este >5% -elementele de
în ordine descrescătoare
(excepţie oţelurile aliere în % de
-m,p,r-conţinutul mediu în
rapide); masă
procente rotunjit la un
număr întreg
-wolframul,
m,p,q,r-conţinutul mediu
molibdenul
oţeluri rapide în procente al elementelor
2.4 vanadiul, cobaltul HSm-p-q-r
de aliere în ordinea W-
în procente de
Mo-V-Co
masă

2.3) - oţelurile aliate al căror conţinut al unui element de aliere este >5%
(excepţie oţelurile rapide);
2.4) - oţeluri rapide.
 7.1 – Simbolizarea oţelurilor şi fontelor 395

Tabelul 7.3. Factorii de multiplicare pentru elementele de aliere

Elementul chimic, E Factorul de multilicare, F
Cr, Co; Mn, Ni, Si, W 4
Al,Be,Cu,Mo,Nb,Pb,Ta,Ti,V,Zr 10
Ce,N,P,S 100
B 1000

Ca exemple de simbolizări alfanumerice ale oţelurilor în funcţie de compoziţia

chimică menţionăm:
C45 - oţel carbon cu un conţinut mediu în carbon de 0,45%;
G17CrMo5-5 - oţel aliat turnat cu un conţinut mediu de carbon de 0,17 % şi un
conţinut mediu de crom de 1,25% şi molibden de 0,5% .
X10CrNi 18-10 - oţel aliat cu un conţinut mediu de carbon de 0,1 % şi un
conţinut mediu de crom de 18% şi nichel de 10% .
HS6-5-2-5 - oţel rapid cu un conţinut de 6% wolfram, 5% molibden, 2%
vanadiu şi 5% cobalt.

7.1.2. Principiile simbolizării numerice ale oţelurilor

Conform Standardului European, simbolizările numerice au un număr fix de

cifre. Fiecare simbolizare se referă la o singură marcă de oţel. Structura unei astfel de
simbolizări este de maniera: 1.XX YY(YY). Cifra 1 indică grupa de material (oţel).
Cifrele de la 2 până la 9 pot fi alocate altor materiale. Cifrele “XX” indică grupa de
oţel. Sunt 95 grupe de oţel corespunzătoare categoriilor/claselor de oţeluri (cele mai
importante sunt prezentate în tabelul 7.4). Cifrele “YY(YY)” reprezintă numărul de
ordine al oţelului. Cele trecute în paranteză sunt rezervate pentru o eventuală extensie.

Tabelul 7.4 Numerele alocate pentru câteva grupe de oţel în cazul simbolizării numerice
Nr. Nr.
Grupa de oţel Grupa de oţel
grupă grupă
Oţeluri de construcţii cu Rm<500MPa 01; 91 Oţeluri rapide fără Co 33
Oţeluri cu 0,12%<C<0,55%, sau
04; 94 Oţeluri de rulmenţi 35
500MPa<Rm<700MPa
15; 16; Oţeluri inoxidabile cu Ni>2,5% fără
Oţeluri nealiate speciale de scule 43
17; 18 Mo,Nb,Ti
Oţeluri de scule cu Cr, Cr-Si, Cr-Mn,
21 Oţeluri refractare cu Ni>2,5 48
Cr-Mn-Si
Oţeluri speciale cu Cr-Ni-V,
Oţeluri de scule aliate cu Cr-W-V, W-V 24 68
Cr-Ni-W,Cr-Ni-V-W
Oţeluri de scule cu Ni 27 Oţeluri de construcţii pt. nitrurare 85

Oţeluri rapide cu Co 32 Oţeluri sudabile cu înaltă rezistenţă 88;89

 396 Oţeluri şi fonte - 7

În continuare se prezintă câteva exemple :

− oţelului de construcţii C 45 îi corespunde simbolizarea numerică W1.0503
− oţelului de scule X210CrW12 îi corespunde simbolizarea numerică W1.2436
− oţelului inoxidabil X10CrNi 18-8 îi corespunde simbolizarea numerică W1.4310

7.1.3. Simboluri suplimentare utilizate la identificarea oţelurilor

Aşa cum am arătat, reglementările privind utilizarea unor simboluri
suplimentare care pot completa simbolizarea alfanumerică şi numerică sunt precizate în
norma CR10260:1998.
La rândul lor simbolurile suplimentare se împart în 2 grupe (grupa 1 şi grupa 2
cu menţiunea că simbolurile grupei 2 se utilizează numai împreuna cu simbolurile
grupei 1 şi se amplasează după acestea). Mai mult, la cerere pentru cazuri/solicitări
deosebite se pot adăuga pe lângă simbolurile suplimentare şi în continuarea lor alte
simboluri personalizate prin adaugarea semnului “+” urmat de simbolul “special” care
caracterizează acel oţel. Din motive practice aceste simboluri speciale sunt tratate ca
simboluri pentru un anumit produs din oţel.
Simbolurile suplimentare sunt explicitate sub forma unor litere şi uneori cifre
şi sunt specifice fiecărei categorii de oţeluri. Spre exemplificare în Anexa C, tabelul C
1 se prezintă selectiv câteva dintre aceste notaţii pe grupe şi categorii de oţeluri.
Simbolurile speciale cele mai frecvent utilizate sunt arătate în anexa C, tabelul C 2.
Concluzionând, o simbolizare completă are următoarea structură:
Simbol principal Simbol suplimentar Simbol suplimentar Simbol special
+
grupa 1 grupa 2 pt produs
Câteva exemple sunt prezentate în tabelul 7.5

Tabelul 7.5. Exemple de simbolizări complete ale oţelurilor

Simbol Simbol Simbol
Nr. Simbol supli- supli- special
+ Simbolul complet
crt. principal mentar mentar pentru
grupa 1 grupa 2 produs
1 S235 J2N W + SSE S235J2NW+SSE
2 P265 B R + TM P265BR +TM
3 C60 E - + TWW C60E+TWW
4 GS20MnMoNi5-5 - - + TN GS20MnMoNi5-5+TN
5 X210Cr12 - - - X210Cr12
unde,
• S235J2NW+SSE este un oţel de construcţii cu o valoare minimă a limitei la
curgere de 235 N/mm2 având garantată o energie de rupere de 40 J la –20 0C
în stare normalizată şi rezistenţa în medii corozive. Produsul din oţel este
acoperit electrolitic cu staniu.
• P265BR +TM este un oţel destinat recipientelor sub presiune, având valoarea
minimă a limitei de curgere de 265 N/mm2 utilizabil pentru recipiente de gaz la
 7.1 – Simbolizarea oţelurilor şi fontelor 397

temperatura ambiantă. Produsul livrat din acest oţel este laminat

termomecanic.
• C60E+TWW reprezintă simbolul unui oţel destinat construcţiilor mecanice (de
maşini) având un conţinut mediu în carbon de 0,60% şi un conţinut de sulf
limitat. Produsul este livrat deformat la cald.
• GS20MnMoNi5-5+TN este un oţel aliat în stare turnată cu un conţinut mediu
în carbon de 0,20 %, mangan 1,25 %, molibden 0,5 % şi nichel conform
normei. Produsul este livrat în stare normalizată.
• X210Cr12 este un oţel aliat cu un conţinut mediu în carbon de 2,1% şi 12%
crom.

7.1.4. Principiile simbolizării fontelor

În conformitate cu standardul european EN 1560 şi cel românesc SR EN

1560, toate mărcile de fontă se simbolizează în mod similar oţelurilor adică fie
alfanumeric, fie numeric.
Simbolizarea alfanumerică cuprinde maximum şase poziţii nefiind necesară
ocuparea tuturora. La poziţia 1, obligatorie, se indica prefixul EN - desigur pentru
fontele standardizate; la poziţia 2 este prevăzută tot cu caracter obligatoriu precizarea
tipului de metal, adica simbolul GJ în care G reprezintă piesa turnată şi J reprezintă
fonta. Poziţiile 3 şi 4 au carcater opţional. Poziţia a 3-a precizează structura grafitului,
iar poziţia a 4-a (utilizată doar când este necesară identificarea fontelor după structura
matricei) indică natura microstructurii sau macrostructurii prin notaţiile prezentate în
tabelul 7.6.

Tabelul 7.6 Notaţiile pentru tipurile grafitului şi structurii utilizate la simbolizarea alfanumerică
Simbolul Simbolul
Tipul grafitului Tipul structurii sau stării
grafitului structurii
L Lamelară A Austenita
S Sferoidală F Ferita
M Grafit în cuiburi P Perlita
V Vermiculară M Martensita
Fără grafit Q Călita
N
(structura ledeburitică) T Călită şi revenită
B Inima neagră
Structura specială
Y W Inima albă
(indicată în standardul de produs)
(pt. fonte maleabile)
Următoarea poziţie (a 5-a) , cu caracter obligatoriu, se utilizează la alegere fie
pentru indicarea unor caracteristici mecanice, fie pentru precizarea compoziţiei
chimice, separându-se de poziţiile precedente printr-o cratimă.
Caracteristicile mecanice care se pot indica sunt:
 398 Oţeluri şi fonte - 7

a) rezistenţa mecanică la tracţiune, în N/mm2 urmată de o literă ce reprezintă

modul de prelevare a probelor astfel,
- “S”- proba turnată separat,
- “U”- proba ataşată la piesă
- “C’- proba prelevată din piesă
Exemple: EN-GJL-300S
EN-GJV-350C
b) rezistenţa mecanică la tracţiune, în N/mm2 urmată de alungirea minimă
exprimată în procente (valorile fiind separate printr-o cratimă) şi de o literă ce
reprezintă modul de prelevare a probelor
Exemple: EN-GJS- 350-22C
EN-GJMW-400-9U
c) duritatea exprimată prin notaţia HB (duritatea Brinell), ori HV (duritatea
Vickers), ori HR (duritatea Rockwell) urmată de valoarea ei efectivă.
Exemple: EN-GJL- HB180
EN-GJMW- HV300
În cazul în care se solicită informaţii despre rezistenţa la încovoiere la şoc, în
simbolizare se precizează temperatura la care are loc încercarea, prin notaţiile RT
pentru temperatura camerei sau LT pentru temperatura scăzută scrise după cifrele care
indică caracteristicile mecanice şi separate printr-o cratimă.
Exemple: EN-GJS-350-22U-LT
EN-GJS-400-18S-RT
Merită a fi menţionat faptul că în unele standarde naţionale şi documente
tehnice, precizarea modului de prelevare a probelor (notaţiile S,U,C) în simbolizarea
fontelor, nu are caracter obligatoriu.
Compozitia chimică este personalizată în simbolizarea fontelor prin prezenţa
literei X .Distingem aici două situaţii:
a) dacă nu se indică şi conţinutul în carbon
- litera X este urmată de simbolurile elementelor chimice principale în ordine
descrescătoare şi apoi de conţinutul procentual al acestora rotunjite la numărul întreg
cel mai apropiat; valorile sunt separate prin cratime.
Exemple : EN-GJV-XNiMn12-5
EN-GJL-XCrNi10-3
b) dacă se indică şi conţinutul în carbon
- se introduce suplimentar, faţă de modalitatea de simbolizare de la punctul a) ,
după litera X , valoarea, conţinutul procentual în carbon multiplicat cu o sută;
Exemplu: EN-GJN-X300CrNiSi9-5-2
Ultima poziţie, are caracter opţional separându-se de poziţia a 5-a printr-o
cratimă. Cu ajutorul notaţiilor se pot preciza condiţii suplimentare astfel :
D - piesa brută turnată
H - piesa supusă tratamentului termic
W - sudabilitate pentru suduri de îmbinare
 7.2 – Clasificarea oţelurilor 399

Z - condiţii suplimentare specificate în comandă

Exemplu: EN-GJS- 350-22C-H
Simbolizarea numerică cuprinde nouă caractere (incluzându-se aici
şi cratimele). Primele trei caractere sunt similare cu cele existente în
simbolizarea alfanumerică, iar al patrulea prin litera J indică tipul materialului
(fonta), adica EN-J. Cel de-al cincilea caracter este alocat tipului grafitului
precizat printr-o literă (a se vedea tabelul 7.6). Caracterul al şaselea indică, printr-o
cifră, caracteristica principală a fontei (1 - pentru rezistenţa la tracţiune, 2 - duritate, 3 -
pentru compoziţia chimică). Caracterele 7 şi 8 sunt alocate numărului (din două
cifre) atribuit mărcii de fontă, iar ultimul caracter indică printr-o cifră, condiţiile
specifice materialului (de exemplu: 1 -proba de încercat este turnată separat, 6 - se
specifică sudabilitatea , 8 - piesa este tratată termic, 0 - nu se impun restricţii specifice).
Exemple:
- mărcii EN-GJL-250C îi corespunde simbolizarea numerică EN-JL-1030
- mărcii EN-GJL-HB235S îi corespunde simbolizarea numerică EN-JL-2050
- mărcii EN-GJS-600-3U îi corespunde simbolizarea numerică EN-JS-1092
- mărcii EN-GJMW-400-5C îi corespunde simbolizarea numerică EN-JM-1030

7.2. Clasificarea oţelurilor

Datorită posibilităţilor de aliere şi de tratament termic astăzi se produc o mare
diversitate de oţeluri ce acoperă necesităţi de utilizare dintre cele mai variate. Oţelurile
destinate consumului se livrează sub formă de mărci şi produse. Ele se clasifică în
funcţie de compoziţia chimică, de caracteristicile mecanice şi/sau de utilizare. Modul
de definire şi clasificare a oţelurilor este reglementat de standardul european EN
10020: 1988 (cu versiunea română SR EN 10020: 1994). Conform acestuia mărcile de
oţel se clasifică în funcţie de compoziţia chimică în oţeluri nealiate şi oţeluri aliate,
care la rândul lor, în funcţie de principalele caracteristici ale materialului şi de utilizare
se subîmpart în mai multe clase de calitate.
Astfel, oţelurile nealiate se clasifică în:
- oţelurile nealiate de uz general
- oţelurile nealiate de calitate
- oţelurile nealiate speciale
Oţeluri aliate pot fi:
- oţeluri aliate de calitate
- oţeluri aliate speciale
În funcţie de caracteristici şi destinaţie clasele de oţeluri prezentate mai sus se
împart suplimentar în categorii principale.

7.2.1. Oţeluri nealiate

Se definesc ca fiind oţeluri nealiate, acele mărci la care nici un element de

aliere sau o combinaţie a acestora nu atinge valorile limită precizate în normă. Astfel,
pentru lantanide, Ti, Zr, se consideră ca valoare limită 0,05%, pentru Al, Co, Se, Te, V,
 400 Oţeluri şi fonte - 7

W valoarea limită este de 0,1%, pentru Cr şi Ni, este 0,3%, pentru Cu şi Pb, este de
0,4%, pentru Si de 0,5%, pentru Mn până la 1,65 %, iar B este limitat la 0,0008 % şi
Nb la 0,006%. În cazul în care elementele de aliere sunt prescrise în combinaţii de 2 - 4
suma lor trebuie să fie mai mică de 70% din suma valorilor limită individuale pentru
respectivele elemente.

Oţeluri nealiate de uz general

Sunt oţeluri produse prin procedee de elaborare obişnuite şi care nu necesită o
tehnologie de fabricaţie specială. Normele impun 4 exigenţe care definesc aceste
oţeluri:
• nu necesită tratament termic de durificare;
• au impuse valori limită pentru anumite caracteristici (rezistenţa la rupere
minimă Rm < 690 N/mm2; limita la curgere minimă, Rc < 360 N/mm2; energia
de rupere minimă, W < 27J; alungirea la rupere minimă An < 26%; conţinutul
de carbon maxim C > 0,10%, etc);
• nu se impun alte condiţii de calitate;
• nu se impun condiţii pentru elemente de aliere cu excepţia manganului şi
siliciului.
Ele au o structură ferito – perlitică şi se livrează sub formă de semifabricate
finite sau laminate. Sunt destinate produselor plate de calitate comercială (normele
EN100, EN10111, EN10130, EN10142, EN10153, EN10154 ), construcţiilor, pentru
recipiente sub presiune (norma EN10025) şi trefilării (norma EN10016).

Oţelurile nealiate de calitate

Din această clasă fac parte mărcile de oţel care, comparativ cu oţelurile de uz
general, au prescripţii mai severe privind tenacitatea la rupere, controlul mărimii
grăuntelui, capacitatea de formare la rece. De menţionat că ele nu au impuse condiţii
pentru un anumit comportament la tratamente termice. Din această clasă fac parte
următoarele categorii de oţeluri:
• oţeluri pentru produse plate pentru formare la rece (EN10152, EN10130,
EN10209, EN101142, etc);
• oţeluri pentru construcţii (EN10025, EN10113, EN10149, EN10137,
EN10155, EN10147, EN10156, etc);
• oţeluri pentru recipiente sub presiune (EN10120, EN10028, EU147);
• oţeluri beton (ENV10080);
• oţeluri pentru sau sub formă de şine de cale ferată (ISO5003);
• oţeluri pentru automate (EN10087);
• oţeluri pentru trefilare (EN10016 , grupa 2);
• oţeluri de îmbunătăţire (EN10083 mărcile de oţelurile nealiate din grupa 1);
• oţeluri de arcuri (EN10132 - mărcile de oţelurile nealiate din grupa 1);
(în paranteze sunt precizate standardele din care fac parte oţelurile).
 7.2 – Clasificarea oţelurilor 401

Tot în această clasă se consideră şi categoriile de oţeluri indicate ca aplicaţii pentru

acoperire (tablă neagră, ştanţată, sau cromată special-conform EN10205,
EN10202, EN 10145, EN10171,etc) şi pentru electrozi de sudură (conform normei
EN10133).
Oţelurile nealiate speciale
Reprezintă clasa de oţeluri cu caracteristici de exploatare ridicate rezultat al
unui proces de elaborare şi fabricaţie controlat şi o compoziţie chimică riguroasă, cu o
puritate superioară. Se definesc ca fiind mărcile de oţel care satisfac una sau mai multe
din următoarele condiţii:
• energia de rupere în stare călită şi revenită;
• adâncime de călire (călibilitatea) sau duritate superficială în stare călită,
călit - revenită ori călită superficial;
• puritate ridicată (conţinut scăzut de incluziuni nemetalice);
• conţinut limitat (maxim) de sulf şi fosfor (maxim 0,025 % pe produs);
• energie la rupere W > 27J la –50 0C (măsurată pe probe cu crestătura în V);
• conductivitate electrică prescrisă mai mare de 9 S⋅m/mm2;
• compoziţii chimice controlate în funcţie de destinaţia oţelului (de exemplu
pentru durificare prin precipitare: conţinutul de carbon peste 0,25%,
microstructura ferito-perlitică, prezenţa elementelor de microaliere, niobiul sub
0,06%, vanadiul sub 0,1%).
Dintre categoriile de oţeluri întâlnite în această clasă remarcăm unele oţeluri
pentru construcţii şi recipienţi care necesită o energie la rupere mai mare de 27 J,
oţeluri pentru reactori nucleari (ce au un conţinut limitat de maximum 0,10% Cu,
0,05% Co, 0,05% V), oţeluri de cementare (conform EN10084 - mărcile de oţel
nealiate) oţeluri de îmbunătăţire (conform EN10083 - mărcile din oţel nealiat din
grupele 2.3), oţeluri de arcuri (conform EN100132 - mărcile de oţelurile nealiate din
grupa 2.3) oţeluri de scule (conform EN10096 - mărcile de oţel nealiate).

7.2.2. Oţeluri aliate

Cuprinde toate mărcile de oţel care în compoziţia lor chimică au cel puţin un
element chimic de aliere ce atinge valoarea limită caracteristică oţelurilor nealiate (a se
vedea definirea oţelurilor nealiate - subcapitolul 4.1).
Aşa cum am arătat ele se clasifică în oţeluri de calitate şi oţeluri speciale.

Oţeluri aliate de calitate

Această clasă include o gamă mai restrânsă de oţeluri care se utilizează în aplicaţii
similare celor ale oţelurilor nealiate de calitate, având însă performanţe superioare
datorită prezenţei elementelor de aliere. Se utilizează cu predilecţie în stare netratată
termic. Sunt mărci de oţel destinate sudării având granulaţia fină din categoria
oţelurilor de construcţie, oţeluri de recipiente sub presiune, oţeluri pentru ţevi şi care
satisfac condiţii impuse de compoziţia chimică (care le departajează de oţelurile
speciale), limita la curgere (Rc > 380 N/mm2) şi energia la rupere (max 27 J la -50 oC
 402 Oţeluri şi fonte - 7

pe epruvete ISO cu crestătura în V). Tot din această clasă fac parte oţelurile aliate
pentru şine (aliate cu crom, mangan - norma ISO 5003) oţelurile aliate pentru produse
plate laminate la rece (aliate cu bor, niobiu, titan, vandiu - norma EN 10268), oţeluri
aliate pentru electrotehnică (aliate cu siliciu sau siliciu şi aluminiu - norma EN10165).

Oţeluri aliate speciale

Reprezintă clasa de oţeluri ce se caracterizează prin caracteristici de exploatare
deosebite urmare a compoziţiei chimice riguroase şi a unor condiţii speciale de
fabricare şi de control.
Principalele categorii ce pot fi menţionate sunt unele oţeluri speciale de
construcţie (normele EN10113, EN10137, EN10155), oţelurile pentru construcţii de
maşini (normele EN10083, EN10084, EN10085, EN10086, EN10089, EN10119),
oţelurile de scule (norma EN10096), oţeluri de rulmenţi (norma EN10094) şi oţelurile
inoxidabile şi refractare (normele EN10088, EN10090, EN10095).
O altă modalitate de clasificare ţine cont de domeniile de utilizare. Conform
acesteia oţelurile se împart în 4 mari familii:
• oţeluri de uz general;
• oţeluri de tratamente termice;
• oţeluri de scule;
• oţeluri inoxidabile şi refractare.

FAMILII DE OŢELURI

7.3. Oţeluri de uz general

Se pot include în această familie atât oţelurile carbon de uz general cât şi
oţelurile cu proprietăţi ameliorate (unele mărci din categoria oţelurilor nealiate de
calitate şi a oţelurile aliate de calitate).
Urmare a preţurilor relativ scăzute şi a caracteristicilor lor de exploatare aceste
oţeluri au o utilizare în diverse ramuri economice, constituând astăzi în jurul a 85% din
producţia mondială de produse din oţel. Ca şi caracteristică definitorie ele se utilizează
în stare de livrare fără a fi supuse ulterior tratamentelor termice. Se livrează în
principal atât sub formă de produse lungi de tipul barelor şi profilelor de diferite
secţiuni (circulară, hexagonală, pătrată, respectiv tip H, I, U, T, cornier) destinate
preponderent construcţiilor metalice din industria constructoare de maşini şi a
construcţiilor civile şi industriale cât şi sub forma produselor plate – table şi plăci de
grosimi diferite – ce se utilizează în construcţii civile, industriale (nave, poduri,
rezervoare, gazoducte, etc), în industria automobilelor şi cea electrocasnică.
Oţelurile carbon de uz general conţin, în afara carbonului, elemente chimice de
adaos (siliciul şi manganul) ca şi agenţi dezoxidanţi precum şi elemente însoţitoare
(sulful şi fosforul) – numite şi impurităţi – consecinţă a procesului de elaborare. În
general conţinutul acestor elemente este limitat la valorile prezentate în tabelul 7.7.
 7.4 – Oţluri de tratamente termice 403

O dezoxidare suplimentară realizată cu ajutorul siliciului, manganului şi

aluminiului îmbunătăţeşte proprietăţile oţelului (numit astfel „oţel calmat”) în special
sudabilitatea, ductilitatea şi tenacitatea.

Tabelul 7.7. Valorile maxime admise ale conţinutului elementelor de adaos şi însoţitoare
Elementul chimic Si Mn S P
Procente masice 0,6 1,2 0,06 0,06

Necesitatea lărgirii spectrului aplicativ, a impus elaborarea unor categorii de

oţeluri de uz general cu proprietăţi îmbunătăţite (ameliorate) obţinute în principal prin
aliere. Cele mai spectaculoase aplicaţii sunt oţelurile HSLA, oţelurile dual-phase,
oţelurile cu rezistenţă mărită la coroziune.
Oţelurile microaliate HSLA se obţin prin introducerea niobiului, vanadiului,
titanului, în proporţii de maximum 0,1%. Aceste elemente formează cu carbonul,
carburi fine, conducând astfel la finisarea granulaţiei şi la posibilitatea durificării
structurale prin alierea soluţiei solide şi precipitarea unor carburi. Efectul principal
este creşterea limitei de elasticitate la 400 ... 650 MPa faţă de maximum 350 MPa cât
se obţine la oţelurile de uz general. De asemenea temperatura de tranziţie ductil – fragil
coboară la valori scăzute facilitând astfel utilizarea acestor aliaje la construcţia
conductelor de transport a produselor petroliere, a gazoductelor, precum şi a
componentelor din industria automobilelor.
Oţelurile „dual – phase” au fost elaborate în scopul obţinerii unui nivel scăzut
al limitei de elasticitate pentru a se putea efectua deformarea plastică la rece,
menţinându-se în schimb la valori ridicate, rezistenţa la tracţiune şi alungirea la rupere.
Alături de carbon (0,08 – 0,15%) aceste oţeluri conţin mangan în proporţie de 1–1,5%,
iar crom şi molibden de 0,4 – 0,5 %. Structura lor este ferito – martensitică în urma
unui tratament termic de călire incompletă.
Oţelurile cu rezistenţă mărită la coroziune sunt aliaje fier – carbon cu un
conţinut suplimentar de cupru (0,2 – 0,55 %), nichel, crom (0,5 %) şi fosfor (max.
0,15%) ce conduc la formarea unui strat protector de oxid ce protejează produsul
împotriva coroziunii atmosferice.

7.4. Oţeluri de tratamente termice

În această familie se includ majoritatea mărcilor din clasa oţelurilor aliate
speciale şi unele categorii de oţeluri nealiate speciale. Sunt destinate în principal
confecţionării de piese, componente pentru construcţii de maşini. În funcţie de
conţinutul în carbon ele se grupează în oţeluri de cementare (%C < 0,25) şi de
îmbunătăţire (0,25 ≤ %C < 0,60). Oţelurile de cementare (de exemplu C15, C20,
17CrMo 5-5 - EN10084) sunt supuse tratamentului termochimic de carburare, urmat de
călire şi revenire joasă (figura 7.1). Se asigură astfel pieselor de tipul bucşelor, bolţuri,
tije, supape, roţi dinţate, o rezistenţă ridicată la uzură, la solicitări de oboseală sau de
contact.
 404 Oţeluri şi fonte - 7

Oţelurile de îmbunătăţire (de exemplu C45, C60, 40Cr4 - EN10083) se tratează

termic prin călire urmată de revenire înaltă (figura 7.2) şi se întrebuinţează la fabricarea
pieselor slab şi mediu solicitate de tipul discurilor, arborilor, roţilor dinţate, camelor,
penelor, bandajelor, etc. Pentru piese de înaltă rezistenţă (inclusiv la uzură şi oboseală),
solicitate la şocuri puternice se impune aplicarea şi a tratamentelor termochimice ori
termice de suprafaţă.
Temperatura T, oC

Ac3
Ac1

Cementare Călire

Revenire
joasă

Timpul t, h
Figura 7.1. Ciclograma tratamentului termic aplicat oţelurilor de cementare
Temperatura T, o C

Ac3
Ac1

Revenire (Călire
Călire înaltă superficială) (Nitrurare)

Timpul t, h
Figura 7.2. Ciclograma tratamentului termic aplicat oţelurilor de îmbunătăţire
 7.5 – Oţeluri de scule 405

7.5. Oţeluri de scule

7.5.1. Consideraţii generale
Sub această denumire se cunosc mărcile de oţel destinate confecţionării
sculelor. Sculele servesc la obţinerea formei finale a materialului prin procedee
tehnologice de aşchiere (strunjire, frezare, găurire, rabotare, etc.), deformare plastică la
rece sau la cald (ştanţare, forjare, ambutisare, extrudare), prin turnare (formele
permanente de turnare sunt considerate scule).
Solicitările la care sunt supuse sculele în timpul utilizării sunt extrem de
variate, depinzând de condiţiile concrete de utilizare (tipul procedeului de prelucrare,
natura materialului prelucrat, parametrii tehnologici ai prelucrării). Din acest motiv,
este necesar ca materialul sculei să asigure un optim între o serie de caracteristici de
exploatare (duritatea, rezistenţa la uzură, stabilitatea formei şi dimensiunilor, absenţa
fragilităţii, etc.).
Există o gamă largă de oţeluri utilizate pentru realizarea sculelor, care pot fi
clasificate după mai multe criterii:
- compoziţia chimică a oţelului;
- natura procedeului de prelucrare;
- natura materialului prelucrat.
După compoziţia chimică se pot stabili următoarele categorii de oţeluri pentru scule:
- oţeluri carbon;
- oţeluri aliate:
- slab şi mediu aliate;
- bogat aliate.
Funcţie natura procedeului de prelucrare, oţelurile de scule pot fi:
- oţeluri pentru scule aşchietoare;
- oţeluri pentru scule de deformare plastică la rece şi tăiere;
- oţeluri pentru scule de deformare plastică la cald;
După natura materialului prelucrat se pot distinge:
- oţeluri pentru scule destinate aşchierii materialelor nemetalice;
- oţeluri pentru scule de injectat mase plastice
Simbolizarea oţelurilor de scule se face funcţie de compoziţia chimică (similar
cu simbolizarea oţelurilor aliate de construcţie) sau funcţie de destinaţie.
Alegerea celei mai corespunzătoare mărci de oţel pentru executarea unei scule
este determinată de următoarele trei grupe de caracteristici:
a) Caracteristici de exploatare care determină durabilitatea şi siguranţa în
exploatare corelate cu productivitatea obţinută la respectiva operaţie de
prelucrare. Aceste caracteristici sunt afectate de compoziţia chimică şi
prelucrarea mecano-termică a materialului;
 406 Oţeluri şi fonte - 7

b) Caracteristici tehnologice care exprimă comportarea materialului în timpul

operaţiilor necesare pentru obţinerea formei finite a sculei. Sunt de asemenea
determinate de compoziţia chimică şi starea de tratament termic.
c) Economicitatea exprimată prin costurile materiei prime a materialelor folosite
pentru elaborarea oţelului, determinate de aprovizionare, costul energiei,
manoperei, materialelor, amortizările necesare pentru prelucrarea sculei, dar şi
factori privind productivitatea şi costul operaţiei pe care o execută scula.

Caracteristicile de exploatare

Duritatea este o caracteristică de exploatare care permite funcţionarea sculelor

în condiţii optime fără a duce la scoaterea din funcţie prin deformări plastice în zonele
active sau pierderi de material prin uzură.
O duriate ridicată este necesară şi pentru a permite obţinerea unor suprafeţe
netede cu o mai bună comportare în funcţionare. La valori foarte ridicate, duritatea
influenţează nefavorabil comportarea sculelor în serviciu deoarece favorizează ruperea
fragilă a muchiei.
Duritatea sculelor aşchietoare se obţine în urma tratamentului de călire şi
revenire şi este determinată de conţinutul de carbon şi elementele de aliere, precum şi
de parametrii tratamentul termic aplicat, care influenţează structura obţinută.
Duritatea nu este o caracteristică determinantă pentru comportarea oţelului la
şocuri, încovoiere, răsucire, întrucât în aceaste situaţii intervin şi alţi factori de
influenţă (mărimea de grăunte, forma, dimensiunile şi distribuţia carburilor, tensiunile
interne).
Rezistenţa la uzură este caracteristica materialului prin care se reduce
pierderea de material din sculă ca urmare a frecării cu suprafaţa piesei prelucrate sau cu
aşchiile. Depinde, în primul rând, de duritatea materialului şi de calitatea suprafeţei
sculei. În general, o duritate ridicată este o condiţie pentru rezistenţa la uzură, dar pot
sa apară diferenţe mari în privinţa rezistenţei la uzură, chiar într-un material cu aceaşi
duritate crescând prin prezenţa elementelor care formează carburi dure (V, W, Cr)
(figura 7.3).
Rezistenţa la uzură

Oţel rapid

Oţel aliat
de scule

Oţel carbon
de scule

Duritatea

Figura 7.3. Dependenţa rezistenţei la uzura de duritate

 7.5 – Oţeluri de scule 407

Tenacitatea este o proprietate care evoluează, de regulă, în sens invers cu

duritatea. Întrucât la majoritatea sculelor funcţionarea presupune solicitări dinamice, se
impune găsirea unui compromis optim între tenacitate şi duritate.
Tenacitatea este influenţată de compoziţia chimică (este mai bună la oţelurile
cu conţinut mai redus de carbon şi aliate cu nichel), de natura, forma, mărimea şi
gradul de dispersie a constituenţilor din structură.

Duritatea, HRC
Săgeata maxima, u.a.

4 60
Oţel rapid
3 50
Oţel aliat
2 40 de scule

1 30 Oţel carbon
de scule
58 60 62 200 600
Duritatea, HRC 400
Temperatura, ºC

Figura 7.4. Dependenţa deformării liniare Figura 7.5. Dependenţa durităţii de

de duritate temperatură

În cazul sculelor, tenacitatea se poate aprecia prin săgeata maximă (valoarea

maximă a deplasării vârfului sculei la solicitarea de încovoiere) (figura 7.4) şi se poate
determina prin încercări de mecanica ruperii.
Stabilitatea la cald este caracteristica materialului de a-şi păstra proprietăţile
la temperaturi ridicate. Deoarece influenţa temperaturii asupra proprietăţilor oţelurilor
de scule este complexă, stabilitatea la cald se apreciază, de regulă, prin modificarea
durităţii ca urmare al transformării structurii în afară de echilibru a materialului sculei
(structura iniţială) într-o structură de echilibru (figura 7.5).
Comportarea la cald a oţelurilor de scule este determinată de compoziţia
chimică, în primul rând de conţinutul de Mo, Cr, W, Co.

Caracteristici tehnologice

Deformabilitatea la cald caracterizează capacitatea oţelurilor de a se deforma

cu anumite grade de reducere în timpul operaţiilor de forjare pentru obţinerea
semifabricatului. Pentru orice material, indicii de plasticitate şi rezistenţă la deformare
depind mult de temperatură la care are los deformarea. Această dependenţă este
necesar a fi cunoscută pentru a se putea stabili intervalul de temperatură pentru
deformare.
Prelucrabilitatea prin aşchiere a oţelurilor de scule poate fi apreciată prin
următorii parametri:
- viteza de aşchiere economică;
 408 Oţeluri şi fonte - 7

-
rugozitatea suprafeţei prelucrate;
-
energia necesară pentru aşchiere.
Această caracteristică tehnologică este influenţată, în primul rând, de structura
oţelului prelucrat. Există diferenţe mari pentru a aceeaşi marca de oţel, aflată în stări
diferite de tratament termic (figura 7.6).

Costul unitar Cu
Rugozitatea suprafetei

Oţel rapid

Perlita
globulară Oţel carbon
de scule
Perlita
Sorbită lamelară
N1
Viteza de aşchiere Numărul de piese prelucrate Np
Figura 7.6. Influenţa vitezei de aşchiere asupra Figura 7.7. Valoarea costului unitar în
rugozităţii suprafeţei prelucrate funcţie de numărul de piese prelucrate

Pe baza valorilor impuse pentru cei trei parametri ai operaţiilor de de aşchiere,

se stabileşte regimul de tratament primar pentru materialul supus prelucrării.
Călibilitatea este o caracteristică tehnologica deosebit de importantă
pentru oţelurile de scule. O călibilitate ridicată asigură materialului sculei o
duritate mare a suprafeţei (importantă pentru o bună rezistenţă la uzură) dar şi o
adâncimea de pătrundere a călirii ridicată (necesară pentru ca, după reascuţirile
ulterioare, tăişul sculei să-şi păstreze duritatea).
Susceptibilitatea la supraîncălzire se apreciază prin evoluţia mărimi
grăuntelui de austenită formată în anumite condiţii de încălzire (temperatura, durata,
viteza de încălzire). Funcţie de această comportare se stabileşte temperatura de
încălzire şi ceilalţi parametri ai procesului de încălzire
Susceptibilitatea la deformare şi fisurare exprimă măsura în care, în timpul
călirii (la încălzire şi mai ales la răcire) sculele sunt supuse pericolului de deformare
iremediabilă sau fisurare, ca urmare a tensiunilor interne (termice şi structurale).
Fisurile pot fi axiale (pe lungimea piesei, ca urmare a diferenşei de temperatură între
suprafaţa şi miezul piesei) sau locale (în zonele trecerilor de secţiune).
Datorită complexităţii ridicate a sculelor, este necesar ca susceptibilitatea la
deformare şi fisurare să se determine experimental pe probe cu formă adecvată fiind un
factot determinant în alegerea mărcii de material şi a mediului de răcire. Astfel, o sculă
de formă complicată nu poate fi executată dintr-un oţel carbon care are călibilitate
redusă şi trebuie călit în apă (mediu cu capacitate mare de răcire care va conduce la
tensiuni interne de valori mai ridicate). Pentru aceste scule se vor folosi, în mod
obligatoriu, oţeluri bogat aliate care pot fi călite în medii care asigură o viteyă mai
mică de răcire (ulei sau chiar aer).
 7.5 – Oţeluri de scule 409

Economicitatea fabricării sculei

Reprezintă un aspect important al alegerii materialului pentru scule, date fiind

diferenţele mari în ceea ce priveşte preţul de cost ale diferitelor oţeluri de scule, al
rtehnologiei de prelucrare a sculelor, dar şi diferenţele mari în ceea ce priveşte
productivităţii obţinute prin utilizarea acestor materiale.
Dacă se analizează comparativ cazul utilizării unor scule de aşchiere realizate
din oţel rapid (material scump, cu tehnologie complexă de prelucrare şi tratament
termic, dar care permite prelucrarea cu viteze mari de aşchiere) comparativ cu un oţel
carbon de scule (material mai ieftin, mai uşor de prelucrat şi tratat termic dar care nu
poate fi utilizat la regimuri intense de aşchierere care ar conduce la încălzireas sculei
peste 150 ºC), se constată situaţia din figura 7.7.
Costul prelucrării unei piese (Cu) scade cu numărul de piese prelucrate.
Utilizarea unor scule scumpe, din oţel rapid, este economică doar la o producţie mai
mare (numărul de piese prelucrate mai mare decât N1).
Pentru sculele de mare complexitate, cu preţuri de cost ridicate (stanţe, matriţe)
este de dorit ca, prin alegerea unui material corespunzător, sculele sa permită
prelucrarea întregului lot de piese. Pe baza compoziţiei chimice aceste oţeluri se
clasifică în oţeluri carbon de scule şi oţeluri aliate de scule.

7.5.2. Oţelurile carbon de scule

Sunt oţeluri hipereutectoide nealiate. În norma românească în vigoare –
STAS/SR 1700-90 – ele se simbolizează prin literele “OSC” urmate de cifre ce
reprezintă conţinutul mediu de carbon în zecimi de procente, OSC7 (W1.1620), OSC8
(W1.1625), OSC10 (W1.1645), OSC11(W1.1645), OSC12(W1.1673). În norma
europeană destinată oţelurilor de scule EU 96 – oţelurile carbon de scule („Carbon
Cold Work Tool Steels”) prezintă ca principale mărci de oţel CT70 (W1.1620), CT80
(W1.1525), CT90, CT105 (W1.1545), cifrele exprimând valoarea medie de carbon x
100. Tot ca standard european se utilizează norma ISO 4957-1999 în care oţelurile de
carbon scule se simbolizează de maniera C70U (W1.1620), C80U (W1.1525), C90U
(W1.1535), C105U (W1.1545), C120U (W1.1555). Prin recoacerea de globulizare,
călire şi revenire joasă (figura 7.3) ele prezintă o duritate ridicată şi o bună rezistenţă la
uzură însă o stabilitate redusă la cald. De aceea se folosesc doar la fabricarea sculelor
pentru prelucrări la rece – dălţi, cleşti, burghie, ferăstraie, matriţe de injectat materiale
plastice – ori scule pentru prelucrarea materialelor nemetalice.

7.5.3. Oţelurile aliate de scule

Se clasifică la rândul lor în funcţie de destinaţie în:

• oţeluri de scule (aliate) pentru prelucrare la rece;
• oţeluri de scule (aliate) pentru prelucrare la cald;
• oţeluri rapide.
 410 Oţeluri şi fonte - 7

Conform STAS/SR 3611-88, pentru prelucrarea la rece se utilizează fie oţeluri

slab aliate de scule (90VMn20-W1.2842, 117VCr6-W1.2210, 105CrW20), fie mediu şi
înalt aliate cu crom (100VMoCr52-W1.2363, 205Cr115-W1.2080, 155MoVCr115-
W1.2379). Demn de semnalat este faptul că majoritatea acestor oţeluri se regăsesc în
Euronorm 96 cu simbolizarea aferentă 90MnV8-W1.2842, 107CrV3-W1.2210,
X100CrMoV5.1-W1.2363, X210Cr12-W1.2080, X160CrMoV12.1-W1.2379. Ciclul
de tratament termic este similar cu cel aplicat oţelurilor carbon de scule şi constă
dintr-o recoacere de globulizare urmată de o călire incompletă şi revenire (figura 7.8).
Datorită călibilităţii ridicate (condiţiile de răcire fiind astfel mai puţin severe şi
deformaţiile mai mici), ele se utilizează la fabricarea sculelor de configuraţie mai
complexă. Stabilitatea termică scăzută, le limitează folosirea la temperaturi mai mici de
200 - 250 oC. Din categoria oţelurilor pentru prelucrări la cald se menţionează cele
mediu aliate din familia Cr-Mo-V-Si, Mo-Cr-Ni,V-Cr-W destinate în principal
confecţionării de matriţe, cochile, poansoane, scule ce trebuie să prezinte rezistenţă
mecanică, rezistenţă la uzură, la şoc şi tenacitate la temperaturi ridicate. Este necesar ca
aceste oţeluri să posede călibilitate ridicată (matriţele având frecvent dimensiuni mari),
conductivitate termică superioară şi sensibilitate la fragilizare la revenire redusă.
Temperatura T, oC

Acem

Ac1

Recoacere de Călire
globulizare

Revenire
joasă

Timpul t, h
Figura 7.8. Ciclograma tratamentului termic aplicat oţelurilor de scule pentru prelucrare la rece

Ca mărci de oţel, în normele STAS /SR 3611-88 respectiv EU 96 sunt

menţionate:
- W1.2365 :31VMoCr29/SR 3611 respectiv 32CrMoV12-28/ EU 96
- W1.2343 :39VSIMoCr52/SR 3611 respectiv X37CrMoV5-1 /EU 96
- W1.2344 :40VSiMo52/SR 3611
- W1.2713 : 55MoCrNi16/SR 3611 respectiv 55NiCrMoV7/ EU 96
- W1.2581 : 30VCrW85/SR 3611 respectiv X30WCrV9-3/ EU 96.
Oţelurile se supun unor tratamentele termice de călire volumică (încălzirea
fiind în medii care să evite decarburarea şi oxidarea sculelor iar răcirea în băi izoterme,
ulei sau chiar aer) urmate de revenire medie sau înaltă.
 7.5 – Oţeluri de scule 411

Oţelurile rapide

Destinate în mod deosebit prelucrări prin aşchiere cu viteze mari, aceste oţeluri
sunt înalt aliate continând Cr, W, V, Mo, Co. În STAS /SR 7382-88 ele se
simbolizează prin notaţia Rp urmată de un indicativ (1 ,2, 3, 4, 5, 9, 10, 11) ce
precizează o anumită compoziţie chimică. În EU 96 sunt standardizate 13 mărci de
oţeluri rapide (High-Speed Steels) simbolizate prin grupul de litere HS urmat de
cifre care reprezintă conţinutul mediu în % al elementelor de aliere în ordinea
W-Mo-V-Co.
Datorită conţinutului ridicat în elemente de aliere, punctul de
transformare eutectoidă este plasat la 0,25% C. Astfel că oţelurile rapide fac
parte din grupa celor ledeburitice, având după turnare o structură alcătuită
din grăunţi perlitici şi o reţea ledeburitică dispusă la marginile lor ce-i
conferă o duritate şi fragilitate ridicate. Prin deformarea plastică la cald aplicată
oţelului turnat se produce o fărâmiţare a reţelei ledeburitice iar recoacerea de înmuiere
conduce la la o structură sorbitică şi carburi globulare uniform distribuite. Duritatea
scade semnificativ (la valori sub 300HB) astfel că oţelul poate fi prelucrat prin
aşchiere.
Tratamentul termic secundar aplicat este de o complexitate deosebită (figura
7.9). Temperatura de austenitizare este ridicată (peste 1200o C) favorizându-se
dizolvarea carburilor în austenită. Atingerea acestei temperaturi şi asigurarea unei
încălziri cât mai uniforme pe secţiunea produsului implică încălzirea în trepte (pe
paliere de temperatură) la 500 – 550 oC, respectiv la 800 – 850 oC. Ultima treaptă şi
austenitizarea se execută, pentru evitarea oxidării şi decarburării suprafeţelor, în medii
protectoare (uzual băi de săruri).
Precauţiuni importante trebuiesc luate şi la răcire, folosindu-se mediul cel mai
puţin sever posibil. După călire, structura este alcătuită din martensită (ce conţine 0,3 –
0,4 %C şi o proporţie ridicată de elemente de aliere) din carburi nedizolvate şi o
cantitate însemnată de austenită reziduală (30%).
1280
Temperatura T, oC

1260

850 ulei

550 560 560 560

aer
Călire
Revenire Revenire Revenire

-80 Timpul t, h

Figura 7.9. Ciclograma tratamentului termic secundar aplicat oţelurilor rapide

 412 Oţeluri şi fonte - 7

Revenirea aplicată după călire declanşează transformarea austenitei reziduale în

martensită şi durificarea prin dispersie sub efectul descompunerii parţiale a martensitei
şi precipitării unor carburi fin dispersate. Pentru o transformare cât mai completă se
aplică două sau trei reveniri sau uneori şi călirea la frig. Duritatea obţinută după
revenire (figura 7.10) prezintă un salt la 550 – 570o C, fenomen cunoscut sub numele
de durificare secundară.
Valorile ridicate ale durităţii se păstrează şi la 600 – 620oC. Se asigură astfel
sculelor o mare stabilitate la cald, o creştere semnificativă a rezistenţei la uzură, iar
proprietăţile mecanice obţinute (în special duritatea şi rezistenţa la uzură) se păstrează
neschimbate până la 600°C.

65
Duritatea, HRC

60
55
50
45

200 400 600

Temperatura Trev, oC
Figura 7.10. Evoluţia durităţii cu temperatura de revenire după călire,
în cazul unui oţel rapid

O privire de ansamblu asupra unor mărci reprezentative de oţel de scule şi

principalele lor domenii de utilizare este arătată în tabelul 7.8.

7.6. Oţeluri inoxidabile şi refractare

Sunt oţeluri aliate speciale. Sub denumirea de oţeluri inoxidabile se grupează
mărcile de oţeluri înalt aliate, rezistente la coroziune. Din punct de vedere al
compoziţiei chimice, condiţia ca un oţel să aibă caracter inoxidabil este ca el să
prezinte maximum 0,45% carbon şi peste 12% crom. Rezistenţa la coroziune este dată
astfel de pelicula de oxizi de crom compactă, aderentă şi rezistentă ce se formează la
suprafaţa pieselor.
Oţelurile refractare sunt oţeluri rezistente la coroziune şi la temperaturi de
utilizare de peste 550o C. Alături de crom, se adaugă în mod curent mangan, siliciu,
wolfram, aluminiu, niobiu. Oţelurile inoxidabile şi refractare sunt aliaje
pluricomponente în care alături de fier, carbon, crom se mai introduce nichel, mangan,
cupru, azot (pentru îmbunătăţirea tenacităţii), vanadiu, molibden, cobalt, siliciu (pentru
creşterea rezistenţei mecanice şi pentru ameliorarea prelucrabilităţii prin aşchiere).
 7.6 – Oţeluri inoxidabile şi refractare 413

Tabelul 7.8. Mărci de oţel de scule şi principalele lor domenii de utilizare

Compoziţia chimică %
Marca de oţel/ Simbol
Alte Principalele domenii de utilizare
Norma C Mn Si Cr Ni Mo W V Co numeric
elem
CT80/C80U Scule care se supun la lovituri şi necesită
EN 96/IS04957 0,75- 0,15- 0,15 tenacitate mare şi duritate mijlocie, matriţe pt. W1.1525/
- - - - - - -
OSC 8 0,84 0,35 0,35 forme simple, cuţite, scule tâmplărie, burghie pt. 1.625
/SR1700 materiale cu duritate mijllocie etc.
OSC 11 1,05- 0,15- 0,15 Scule supuse la lovituri mici care necesită tăişuri
- - - - - - - W1.1645
/SR1700 1,14 0,35 0,35 ascuţite: filiere, freze, burghie, ferăstraie pt.metale
107CrV3/
Fabricare de scule pentru deformare la rece şi
EU96 1,10- 0,20- 0,15 0,50- max 0,07 Cu
- - - scule pneumatice: burghie, tarozi, alezoare, freze, W1.2210
117VCr6/ 1,25 0,40 0,30 0,80 0,35 0,12 <0,30
scule de gravat.
SR3611
X100CrMoV5.1
0,90- 4,80-

7.6 – Oţeluri inoxidabile şi refractare -

/EU96 0,50- 0,10 0,90- 0,15- Cu Fabricarea de scule pentru prelucrarea la rece:
1,05 5,50 - - - W1.2363
100VMoCr52 0,80 0,40 1,30 0,35 <0,30 tarozi, bancuri de filiere, burghie, broşe
/SR3611
40VSiMoCr52
Scule pentru deformare la cald:dornuri şi matriţe
/SR3611 0,35- 0,25- 0,80- 4,80- 1,20- 0,85-
- - - - la prese de extrudare la cald a metalelor şi aliajelor W1.2344
X40CrMoV5.1 0,42 0,50 1,20 5,50 1,50 1,15
neferoase
/EU96
X30WCrV9-3 Fabricarea de scule pt. deformare la cald, matriţe
/EU96 0,25- 0,20- 0,15 2,50- max 8,00- 0,30 Cu şi dornuri pentru lucru max. 700°C, foarfece şi
- - W1.2581
30VCrW85 0,35 0,40 0,30 2,80 0,35 9,00 0,40 <0,30 cuţite pt. tăiat la cald, scule de refulare la cald,
/SR3611 elemente de matriţe pt. turnare sub presiune.
HS1-8-1/EU96 0,77- max. max. 3,50- 8,00- 1,40- 0,90- Otel rapid economic pt scule aschietoare cu
- - - W1.3346
Rp10/ SR7382 0,87 0,40 0,50 4,50 9,00 2,00 1,40 regimuri de aschiere usoare , ca: freze, cuţite,,etc
HS18-0-1/EU96 0,75 - max. max. 3,80 - 0,50- 17,5- 1,40 4,50- Fabricarea de scule de aşchiere la viteze foarte
- - W13355
Rp2/ SR7382 0,83 0,40 0,45 4,50 0,80 18,5 1,70 5,00 mari pentru materiale foarte dure, ca: freze, cuţite.
Fabricarea de scule de aşchiere cu randament
HS6-5-2/EU96 0,86- max. max. 3,80- 4,70- 6,0- 1,70
- - - satisfăcător pentru materiale cu duritate ridicată, W1.3343
Rp5/ SR7382 0,94 0,40 0,45 4,40 5,20 7,0 2,00

413
ca: burghie, spirale, freze, tarozi, cuţite.
 414 Oţeluri şi fonte - 7

Pentru îmbunătăţirea caracteristicilor de exploatare, frecvent se introduc în

proporţii mici, niobiul, titanul, tantalul numite elemente stabilizatoare. Ele leagă
carbonul sub forma de carburi (TiC, NbC, TaC) conservând cromul în soluţia solidă,
blocându-se astfel formarea carburii de crom (CrFe)23C6 (ce slăbeşte foarte mult
rezistenţa la coroziune a materialelor).
În funcţie de dozajul elementelor de aliere, oţelurile inoxidabile pot să aibă la
temperatura ambiantă o structură martensitică, fie feritică, ori austenitică, precum şi
combinaţii ale acestora.
30
ENi, %

25
A
20
A+F
15
A+M
10
M
5 A+F+M
M+A F
5 10 15 20 25 30 35 40
ECr, %
Fig. 7.11. Diagrama Schaeffler – evidenţierea structurilor oţelurilor inoxidabile în funcţie de
elementele alfagene şi gamagene

Aprecierea structurii existente la temperatura ambiantă se face pe baza

raportului elementelor alfagene (ECr) şi a celor gamagene (ENi), adică:
ECr/ENi = (%Cr + %Mo + 1,5%Si + 0,5%Nb)/( %Ni + 30%C + 30%N + 0,5%Mn)
El se transpune într-o diagramă numită ″diagrama Schaeffler″ (figura 7.11).
Diagrama menţionată nu este o diagramă de echilibru. Ea indică, cu rezultate
satisfăcătoare structurile obţinute pentru diferitele concentraţii ale elementelor de aliere
componente, în cazul unor oţeluri inoxidabile supuse unor tratamente termice,
deformări plastice sau pe cusături sudate.
În normele europene şi româneşti mărcile de oţeluri inoxidabile şi refractare
sunt precizate astfel:
- oţelurile inoxidabile – EN100888/SR 3583
- oţelurile refractare –EN10095/SR11523
- oţelurile turnate inoxidabile si refractare EN10283, EN10285/SR 6855,
SR 10718
De asemenea această categorie de oţeluri se întâlneşte în EN10213/SR 11311 –
pentru oţeluri turnate pentru accesorii (armături) şi în EN10090/SR 11311 pentru
oţeluri destinate confecţionării supapelor.
 7.6 – Oţeluri inoxidabile şi refractare 415

Oţelurile inoxidabile martensitice (exemple: X20Cr13-W1.4021, X30Cr13-

W1.4028, X39Cr13-W1.4031) se caracterizează prin faptul că, după o răcire rapidă din
domeniul austenitic, prezintă o structură martensitică care le asigură o rezistenţă
mecanică comparabilă cu a oţelurilor de construcţii. Au conţinutul în carbon de 0,1 ...
0,4 % şi 12 ... 17% crom.
Tratamentul termic constă dintr-o călire la 950 – 1000 oC urmată de o revenire
joasă sau înaltă evitându-se intervalul de temperatură corespunzător revenirii medii.
Din figura 7.12 se observă că între 350 şi 575o, revenirea conduce la
diminuarea ductilităţii şi la creşterea rezistenţei mecanice, urmare a proceselor de
durificare secundară provocate de formarea carburilor Cr23C6.
1800

Alungirea la rupere, %
Rm
Rezistenţa, MPa

30

1400 25
Rp0,2
20

1000 15
A
10
600 5

200 400 600

Temperatura de revenire Trev, °C

Figura 7.12. Evoluţia proprietăţilor mecanice cu temperatura de revenire pentru un oţel

inoxidabil martensitic

Prin acest proces se realizează însă ″decromizarea” soluţiei solide şi implicit

înrăutăţirea rezistenţei la coroziune.
Oţelurile martensitice sunt oţelurile cu cea mai slabă rezistenţă la
coroziune dintre toate grupele de ″inoxidabile″. Se utilizează la construcţia de pompe,
turbine, pentru fabricarea de scule chirurgicale, instrumente de măsură, în industria
alimentară.
Oţelurile inoxidabile feritice (exemple: X6Cr13/W1.4000, X6Cr 17/W1.4016
X2CrMoTi18-2/W1.4521, X6CrMo17-1/W1.4113, X2CrMoTi29-4/W1.4592), se
caracterizează prin absenţa transformării la încălzire (F→A). La orice temperatură ele
prezintă o structură feritică. Conţinutul de carbon este limitat la 0,08 – 0,2%, cel de
crom este mai mare de 12%, iar cel de nichel nu depaseste 1%. Întrucât nu suferă nici o
transformare alotropică, la încălzire ele sunt sensibile la creşterea granulaţiei, ceea ce
conduce la o scădere a ductilităţii şi tenacităţii.
 416 Oţeluri şi fonte - 7

De asememenea o menţinere prelungită la temperaturi cuprinse între

500 – 800oC, respectiv 460 – 480 oC are ca efect fragilizarea oţelului prin apariţia fazei
σ (la oţelurile cu peste 20 % crom) respectiv α (la oţelurile cu peste la 15% crom).
În funcţie de compoziţia chimică se disting trei categorii de inoxidabile
feritice:
- oţeluri cu 12%Cr şi C<0,08 % cu bune proprietăţi de sudabilitate şi
deformabilitate;
- oţeluri cu 15 – 17 % Cr şi C<0,1 %, cu cea mai mare utilizare fiind
înlocuitoare a celor austenitice; se sudează mai greu iar la temperaturi de
950oC, poate să apară coroziunea intergranulară în zona influenţată
termic a cusăturii sudate;
- oţeluri cu 20 – 30 %Cr cu o excelentă rezistenţă la coroziune.
Cele mai bune proprietăţi anticorozive se obţin în stare recoaptă, iar eventuala
adăugare de molibden (aproximativ 2 %), titan, aluminiu conduce la utilizarea lor în
medii acide, atmosfere marine, urmare a sudabilităţii superioare şi a ameliorării
rezistenţei la coroziune.
Oţelurile inoxidabile austenitice (X1CrNi25-21/W1.4335, X2CrNi18-9
/W1.4307, X6CrNiMoTi17-12-2/W1.4571, X12CrMnNiN18-9-5/W1.4373,
X10CrNi18-8/W1.4310) nu prezintă nici ele transformări structurale la încălzire sau
răcire. Structura austenitică este conservată datorită alierii cu nichel în proporţii
suficiente (Ni > 7%). Pentru asigurarea caracterului inoxidabil, cromul are valori de
peste 12 %, iar carbonul este în mod curent limitat la 0,02 – 0,1%. Structura
austenitică se păstrează şi pentru concentraţii mai mici de nichel (3,5% < Ni < 7 %),
aliindu-se însă suplimentar cu azot în proporţie de 0,25%, respectiv cu 8 – 10,5%
mangan.
Întrucât, în majoritatea mediilor, rezistenţa lor la coroziune este remarcabilă,
oţelurile inoxidabile austenitice au cea mai mare utilizare şi la temperaturile cele mai
înalte (800 – 850 oC). Grupele de mărci cele mai des întrebuinţate sunt cele ce conţin
18%Cr şi 8%Ni, notate şi 18-8; de asemenea se întâlnesc frecvent grupele 20-12; 25-
20; 18-6-10 (18%Cr, 6%Ni, 10%Mn).
Neprezentând puncte de transformare, aceste oţeluri nu se durifică prin
tratamente termice. Îmbunătăţirea proprietăţilor se face prin ecruisare sau prin alierea
cu seleniu (pentru creşterea prelucrabilităţii ) sau cu azot (pentru mărirea limitei de
elasticitate). Pericolul sensibilizării la fragilizare, prin precipitarea carburilor de crom
la limita grăunţilor se poate elimina prin controlul conţinutului de carbon (<0,03%),
prin introducerea elementelor stabilizatoare (titan, niobiu) ori prin aplicarea călirii de
punere în soluţie numită şi hipercălire (încălzire la 950 – 1200 oC), urmată de răcire în
apă. Inoxidabilele austenitice nu prezintă tranziţia ductil – fragil. În consecinţă ele se
utilizează şi în medii criogenice.
Principalele oţeluri inoxidabile şi condiţiile tehnice de calitate precizate în
standarde sunt arătate în tabelul 7.9.
 Tabelul 7.9. Principalele oţeluri inoxidabile, compoziţia chimică şi domeniile lor de utilizare
Nr. Marca de Compoziţia chimică % Sim-bol
Principalele domenii de utilizare
crt. oţel/norma C Mn Si Cr Ni M Altele nume-ric
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
6CrAl13/ Elemente de maşini şi utilaje care lucrează la temperaturi
Max Max 12,0 Al 0,1
EN10088 Max. ridicate (250 – 450oC) în industria chimică şi
1 . . ... - - ... W1.4002
7AlCr130/ 0,08 petrochimică (de ex. instalaţii de cracare) şi în construcţii
1,0 1,0 14,0 0,3
SR3583 hidraulice
Elemente de maşini şi utilaje lucrând în apă şi aburi:
X12Cr13/ scuturi pentru turbine hidraulice, palete pentru turbine cu
0,08 Max Max 11,5
EN10088 aburi şi hidraulice, armături şi piese de pompe, ventile
2 - . . ... - - - W1.4006
10Cr130/ pentru prese hidraulice. Se mai utilizează şi pentru
0,15 1,0 1,0 13,5
SR3583 articole de menaj şi diverse obiecte de uz gospodăresc.
Piese supuse la presiuni mijlocii lucrând în apă, abur şi

7 6. – Oţeluri inoxidabile şi refractare -

medii slab agresive (soluţii apoase ale sărurilor acizilor
X20Cr13/ organice şi acid azotic). Utilizat preponderent pentru
0,17 Max Max 12,0 palete de turbine cu abur şi hidraulice, piese pentru
EN10088
3 ... . . ... - - - cazane de abur, piese de pompe, armături pentru apă şi W1.4021
20Cr130/
0,25 1,0 1,0 14,0 abur, conuri de ventil şi scaune de supape. De asemenea
SR3583
se utilizează pentru instrumente medicale, aparate de
gimnastică şi sport, obiecte de uz gospodăresc.
Piese supuse la presiuni mijlocii lucrând la cald, la care
se pun condiţii de rezistenţă la coroziune superioară faţă
de marca 20Cr130. Este recomandat pentru organe de
0,17 Max 12,0 0,9 asamblare şi piese solicitate la temperaturi ridicate (450-
20MoCr130/ Max
4 ... . ... <1 ... - 600oC) în industria energetică, chimică şi petrochimică. W1.4120
SR3583 1,0
0,22 1,0 14,0 1,3 De asemenea este utilizat pentru palete de turbine cu abur
şi hidraulice, piese de pompe, armături de apă şi aburi,
conuri de ventil şi scaune de supape. Se utilizează pentru
utilaje miniere care nu sunt supuse acţiunii apei acide.

417
418 Oţeluri şi fonte - 7

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
X30Cr13/
Produse de scule de tăiere (cuţite, foarfeci, instrumente
EN10088
chirurgicale), instrumente de măsură (calibre), arcuri, etc.
30Cr130/ 0,28 Max Max 12,0

418
Se mai utilizează pentru bile de rulmenţi şi piese
5 ... . . ... - - - W 1.4028
rezistente la uzură (piese de ghidaj), piese de pompe şi
0,35 1,0 1,0 14,0
ventile precum şi pentru instrumente muzicale, articole

Oţeluri şi fonte
de menaj.
SR3583
X5CrNi18- 8,
10/ Max Max 17,0 5
Max. Elemente de piese pentru utilaje şi instalaţii tehnologice W1.4301
6 EN10088 . . ... ... - -
0,07 care lucrează în medii corozive
5NiCr180/ 2,0 1,0 19,0 10
SR3583 ,5

7
Piese şi elemente componente de utilaje tehnologice
X10CrNi18- lucrând în medii puternic agresive în industria chimică,
9,
8/ Ti = ca îngrăşăminte azotoase produse pe bază de acid azotic,
Max Max 17,0 0
EN10088 Max. 5x% celuloza azotoasă, etc. Se mai utilizează pentru
7 . . ... ... - W 1.4310
10TiNiCr180 0,08 C... componente de utilaje din industria alimentară, a laptelui,
2,0 1,0 19,0 12
/ 0,80 a delicateselor, a grăsimilor şi a săpunurilor. De
,0
SR3583 asememnea poate fi utilizat pentru construcţii de
recipienţi sub presiune până la 400oC .
XCrNiMo
12
18-14-3/
Max Max 17,0 ,5 2,5 Elemente componente ale utilajelor tehnologice care
EN10088 Max. S<
8 . . ... ... ... lucrează în medii puternic agresive (cloruri şi acizi W 1.4435
2MoNiCr175 0,03 0,025
2,0 1,0 18,5 15 3,0 neoxidanţi) la solicitări şi temperaturi ridicate
SR3583
,0
 7.7 – Fonte cenuşii 419

7.7. Fonte cenuşii

Aşa cum s-a arătat, fontele cenuşii de turnătorie se clasifică după structura
masei metalice şi forma grafitului. În consecinţă proprietăţile acestora depind de natura
matricei (feritică, perlitică, ferito-perlitică) şi de forma, dimensiunile şi distribuţia
grafitului. Formele tipice de grafit (lamelar, în cuiburi, nodular) se disting prin
compactitate adică prin raportul dintre lungime şi grosime, l/g. Grafitul întrerupe
într-o măsura mai mică sau mai mare continuitatea masei metalice de bază. Cel mai
dezavantajos este grafitul lamelar (l/g >25) care diminuează semnificativ rezistenţa la
rupere prin tracţiune şi plasticitatea; grafitul nodular are compactitatea maximă
(l/g=1), afectând cel mai puţin matricea metalică. ”Incluziunile” de grafit nu
influenţează rezistenţa la rupere prin compresiune, şi duritatea fontei, aceste proprietăţi
fiind dependente de natura matricei.
În schimb, prezenţa grafitului are un efect benefic asupra rezistenţei la uzură şi
la şoc termic iar capacitatea de turnare, prelucrabilitatea prin aşchiere şi capacitatea de
amortizare a vibraţiilor au valori ridicate.
Fontele cenuşii cu grafit lamelar sunt materiale turnate în care carbonul liber
este prezent în principal sub formă de lamele de grafit. Clasificarea, simbolizarea,
caracteristicile mecanice, metodele de încercare prezentate în standardul EN 1561
respectiv SR EN 1561. Fontele feritice şi ferito-perlitice (EN-GJL-100, EN-GJL-150
EN-GJL-200, EN-GJL-250) sunt utilizate la fabricarea unor piese supuse la solicitări
reduse în funcţionare. Fontele perlitice (EN-GJL-300 EN-GJL-350) au proprietăţi de
rezistenţă mai bune, fiind folosite la fabricarea batiurilor maşinilor unelte, a pistoanelor
şi cămăşilor de cilindru, etc. În mod curent în România pentru fontele cenuşii cu grafit
lamelar turnate în piese se mai utilizează STAS 568-82 unde notarea se face indicând
simbolul fontelor cenuşii (Fc) urmat de valoarea rezistenţei minime de tracţiune,
exprimată în N/mm2 (Exemple Fc150, Fc200, Fc 400).
Fontele cu grafit nodular (sferiodal), cunoscute şi sub numele de fonte
ductile au caracteristicile de exploatare cele mai spectaculoase dintre toate fontele de
turnătorie. Prezintă un raport Rm/HB =0,26..0,30 net superior fontelor cu grafit lamelar
iar caracteristica Rp0,2/Rm=0,7 este chiar mai ridicată ca a oţelurilor turnate.
Principalele mărci (EN-GJS-350-22-LT, EN-GJS-350-22-RT, EN-GJS-400-18-LT,
EN-GJS-450-10, EN-GJS-700-2, EN-GJS-900-2 precizate în norma europeana
EN1563 respectiv în standardul român identic SR EN 1563) sunt destinate fabricării
chiulaselor, arborilor cotiti, cilindrilor de laminor, pompelor, utilaje pentru forjare,
componente de maşini-unelte etc. În cazul în care există un acord între cumpărător şi
producător, fontele cu grafit nodular se livrează având impusă o anumită valoare a
durităţii. Conform aceleaşi norme europene, fontele sunt clasificate în 9 clase de
duritate (exemple EN GJS-HB130, EN GJS-HB155, EN GJS-HB1185, EN GJS-
HB230, EN GJS-HB330). În STAS-ul 6071-82 fontele cu grafit nodular, turnate în
piese se notează prin simbolul acestor fonte (Fgn) urmat de valoarea rezistenţei minime
la tracţiune, în N/mm2 şi valoarea alungirii, în % separată printr-o cratimă. Exemple:
Fgn 370-17, Fgn 400-12, Fgn 800-2.
 420 Oţeluri şi fonte - 7

Fontele maleabile prezintă în structură grafitul sub formă de cuiburi, numit şi

grafit de recoacere, a cărui compactitate nu diferă prea mult de a grafitului nodular
(l/g =1,5...2). De altfel şi proprietăţile sunt apropiate de cele ale fontelor cu grafit
nodular. Se numesc “maleabile” întrucât aceste fonte posedă caracteristici de tenacitate
şi ductilitate net superioare fontelor cenuşii.
Se obţin din fontele albe hipoeutectice prin tratamentul termic de recoacere de
maleabilizare. Piesele se supun unei încălziri şi menţineri prelungite (40…60 ore) la
temperaturi de 950-970 °C unde are loc grafitizarea, urmată de o răcire cu viteze
reduse. Dacă răcirea este extrem de lentă, în intervalul eutectoid (760-720°C) se va
separa grafitul în cuiburi într-o matrice feritică (grafitizarea secundară). La viteze de
răcire relativ mari (în aer) grafitizarea secundară nu se va declanşa, masa metalică fiind
astfel perlitică.
În standardul EN 1562 respectiv SR EN 1562 fontele maleabile se clasifică în
două grupe. Prima grupă cuprinde fontele decarburate cunoscute şi sub denumirea de
fonte maleabile cu inima albă iar din cea de-a doua fac parte fontele nedecarburate
întâlnite sub denumirea de fonte maleabile cu inima neagră. Fontele maleabile cu inima
neagră prezintă o structură preponderent feritică şi o cantitate semnificativă de grafit în
cuiburi. Rezistenţa lor mecanică atinge valori maxime de până la 750-800 MPa.
Principalele mărci demne de menţionat sunt: EN-GJMB-350-10, EN-GJMB-550-4,
EN-GJMB-700-2, EN-GJMB-800-1.
Fontele maleabile cu inima albă prezintă o structură preponderent perlitică (şi
parţial feritică în cazul secţiunilor subţiri) şi o cantitate mai scăzută de grafit de
recoacere. Principalele mărci sunt: EN-GJMW-360-12, EN-GJMW-450-7, EN-
GJMW-550-4. În STAS-ul 569-79 fontele maleabile se clasifică în trei grupe; faţă de
cele două menţionate mai sus (fontele maleabile cu inima albă, simbol Fma, respectiv
fontele albe cu inima neagră, simbol Fmn) există şi o grupă de fontă maleabilă
perlitică, simbol Fmp) care prezintă în structură perlita lamelară sau globulară şi grafit
de recoacere. Notaţia fontelor se face indicând după simbolul grupei de fontă
maleabilă, rezistenţa minimă la rupere exprimată în N/mm2. Exemple: Fma 350,
Fmn 370, Fmp 700.
Pe baza conţinutului în elemente de aliere, se disting fonte nealiate când
elementul principal de aliere este mai mic de 0,25% şi fonte aliate când elementul
principal de aliere depăşeşte 0,25%.
În standardele romaneşti fontele aliate se simbolizează fie pe baza criteriului
compoziţiei chimice, fie specificându-se prin anumiţi indici, destinaţia lor.
Astfel, fontele refractare definite ca fonte aliate cu rezistenţa la oxidare, şoc
termic, fluaj şi la creştere de volum destinate să lucreze până la 1100oC se
simbolizează conform STAS 6076 prin notatia Fr sau Frgn (pentru fontele cu grafit
nodular) urmată de simbolul elementului chimic de aliere şi procentul mediu al
acestuia în %.
Exemple:
- FrCr30 este o fontă cenuşie refractară cu grafit lamelar şi conţinut mediu de
30%Cr;
 7.7 – Fonte cenuşii 421

- FrgnAl22 este o fontă cenuşie refractară cu grafit nodular şi conţinut mediu de

22%Al.
- Fr Si 5 este o fontă cenuşie refractară cu grafit lamelar şi conţinut mediu de 5 % Si

Fontele rezistente la uzare ( STAS 6707) sunt fonte cu matrice perlitică aliată
(cu crom, nichel, titan, cupru, aluminiu, mangan) şi grafit lamelar, nodular sau în
cuiburi. În simbolizarea lor se notează alături de tipul fontei şi indicele A urmat de un
număr ce semnifică o anumită destinaţie şi o anumită compoziţie chimică.
Exemple:
- FcAl reprezintă fontă cenuşie perlitică aliată cu cupru, crom, destinată pieselor
care lucrează în contact cu arbori trataţi termic;
- FgnA2 este o fontă ferito-perlitică aliată cu magneziu având grafit nodular, care
lucrează în condiţii de uzare cu viteză periferică mărită.

Fontele austenitice (STAS 10066) sunt destinate componentelor maşinilor

electrice, instalaţiilor frigorifice, turbocompresoarelor, cuptoarelor industriale,
cazanelor, pieselor ce trebuie să prezinte rezistenţa la coroziune sau să fie nemagnetice.
Grafitul poate fi lamelar sau nodular. Se notează prin Fal sau Fagn urmat de
simbolurile elementelor de aliere şi conţinutul lor in procente.
Exemple:
- Fal NiCuCr15.6.3 reprezintă o fontă austenitică cu grafit lamelar, aliată cu Ni-
15%, Cu-6%, Cr-3%;
- Fagn NiMn23.4 reprezintă o fontă austenitică cu grafit nodular ce conţine în
medie Ni-23%, Mn-4%.

Rezumând se poate aprecia că fontele cenuşii sunt de o mare diversitate având

o multitudine de întrebuinţări, câteva exemple fiind prezentate şi în tabelul 7.10.

Tabelul 7.10. Mărci reprezentative de fonte şi întrebuinţările lor

Mărci Exemple de utilizare
EN-GJL-100 , EN-GJL-150 Capace, cutii, plăci de bază slab solicitate
Piese pentru maşini agricole, textile, de cusut cu pereţi subţiri
EN-GJL-200
sau mediu solicitate
EN-GJL-300, EN-GJL-350, Blocuri motor, chiuloase, cilindri, batiuri, axe, volanţi, piese
EN-GJL-400 cu tenacitate ridicată, segmenţi, roţi dinţate, arbori cotiţi
EN-GJS-350-22, Piese de maşini agricole, autovehicole, piese sub presiune,
EN-GJS-400-18 solicitate la şoc
Corpuri de compresoare, piese de utilaje miniere, transport
EN-GJS-500-7
arbori cotiţi
EN-GJS-600-3, Roţi dinţate, matriţe, cilindri de laminor, came, ghidaje,
EN-GJS-700-2 saboţi de frână, arbori cotiţi mari
EN-GJMB-300-6,
Armături, axe cu came, arbori cotiţi, biele, manivele, suporţi
EN-GJMB-350-10
EN-GJMW-360-12, Piese pentru maşini textile, poligrafie, piese puternic
EN-GJMW-450-7 solicitate: roţi dinţate, pistone, supape
422 Oţeluri şi fonte - 7

Bibliografie
1. Callister ,W.,D.,Jr., Materials Science and Engineering, An Introduction, 6nd
Edition, John Wiley &Sons,Inc.,USA,2003
2. Colan, H., Studiul metalelor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1983
3. Domşa, A.,Domşa S., Materiale metalice în construcţia de maşini, Vol.I,II,
Editura Dacia, 1981
4. Dorlot, J.,M., Bailon J.,P., Masounave J., Des Materiaux, Ed.L.Ecole
Politehnique de Montreal,1986
5. Laplanche, H., Les fontes et leur traitements thermiques, PYC Edition, Paris,
1983
6. Mitelea I., Lugscheider, E., Tillmann, W., Ştiinţa materialelor în construcţia
de maşini, Editura Sudura Timişoara, 1999
7. Şerban, V.,A., Materiale şi tehnologii primare , Litografia UPT, 1996
8. Truşculescu, M., Ieremia,A., Oţeluri inoxidabile şi refractare, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983
9. Comitetul European de Standardizare – CEN-, EN100, EN10111, EN10130,
EN10142, EN10153, EN10154, EN10025, EN10113, EN10149, EN10137,
EN10155, EN10147, EN10156, EN10083, EN10132 EN10084, EN10094,
EN10096, EN10088, EN10090, EN10095
10. Institutul Român de Standardizare, SR EN10027, RO CR10260, SR EN 10020,
SR EN 10079, SR EN 1560, STAS/SR 1700-90, STAS/SR 3611-88, STAS
/SR 7382-88 , SR 3583, SR11523,