Trei frați pătați

Trei frați pătați

s-au pornit la pădure:
unul la lemne,
unul la semne,
celălalt să-ndemne.

...Erau albăstrele pe ceruri și-n lunci tămîioară,

la vremea cositului, zorile-n rouă,
pe luna cea nouă
frații pătați au plecat ca să moară.
...Vremea cositului, roua bocitului...

Unul și-a luat o povară-n spinare,

tot lemne ușoare,
tot lemne în floare,
tei cu frunza mare.
„Să fie, a zis,
Pentru cei petrecuți întru vis.”

Unul stătu fulgerat sub altarele fagilor,

cu cît învăța cu atît se pleca spre pămînt în genunchi
și cînd pricepu toate semnele,
zise
că a aflat de la cei mistuiți în adîncuri
un nume ciudat: viola tricolor.

...Erau viorele pe glie, și grîiele coapte

și pasărea nopții cînta în tărie, la noapte, la noapte...

- Noaptea s-a stins, grăi celălalt și viața

aceea fu vis... Răsare Crai Nou,
frați nepătați, s-a făcut dimineața.

Să trecem senin
prin vadul bătrîn,
pe pod de mălin...

Măicuță bătrînă
tot spală la lînă,
tătucă bătrîn
tot strînge la fîn...

- Văzut-ai albastră ca cerul, trecînd peste veac,

Barba Împăratului,
floare de leac?

(Mihai Ursachi)