CAPITOLUL 1

INSTALAŢII NAVALE CU
TUBULATURI
Nava reprezintã o construcţie tehnicã complexã, realizatã pentru transportul mãrfurilor, al
pasagerilor, pentru diferite lucrãri tehnice, pentru cercetări ştiinţifice sau în alte scopuri. Atât
pentru a naviga, cât şi pentru a-şi îndeplini funcţiunile utilitare specifice, navele se prevãd cu
dotări complexe, care se cuprind în denumirea generalã de instalaţii navale. Din punct de
vedere structural, instalaţiile navale se pot împarţi în următoarele patru categorii principale :
IE - Instalaţii energetice nava!e;
IT - Instalaţii cu tubulaturi (aferente corpului navei, încãperilor instalaţiei de
propulsie);
IP - Instalaţii de punte;
IEN - Instalaţii electrice de navigaţie.
În prima categorie sunt incluse instalaţiile care produc energia la bord. Acestea pot fi cu
simplã conversie sau cu dublă conversie. În instalaţiile din categoria cu simpla conversie se
realizează arderea combustibilului, obţinându-se astfel,energia mecanicã transmisã apoi elicei.
La instalaţiile energetice navale cu dublă conversie, iniţial are loc o transformare a energiei
combustibilului în energie termicã, dupã care se produce o a doua transformare în energie
necesarã propulsiei. Instalaţiile cu dublã conversie cel mai des întâlnite sunt cele diesel-electrice
şi cele diesel-hidraulice. În funcţie de rolul pe care îl îndeplinesc la bordul navei, instalaţiile
energetice navale se pot clasifica astfel:
IE1 - Insta1aţiile de propulsie, care produc energia necesară propulsiei navei. Sunt
formate din sursa energie pentru antrenarea propulsorului, transmisia de la
sursa de energie la propulsor şi propulsor;
IE2 - Instalaţiile care produc energia electrică necesară bordului, formate din sursa
de energie, generatoarele electrice şi instalaţia electricã de distribuţie a
energiei electrice la consumatorii bordului;
IE3 - Instalaţiile generatoare de abur, care folosesc energia aburului pentru
încãlzirea unor compartimente sau tancuri, ori pentru antrenarea unor maşini
utilizate în instalaţiile de bord;
IE4 - Instalaţiile de aer comprimat, care produc şi stochează aerul comprimat în
vederea utilizãrii energiei lui pentru acţionãri pneumatice sau în alte scopuri
Analizând structura instalaţiilor energetice navale, rezultă cã ele sunt formate din:
- Instalaţii care transformã energia combustibilului (motoare cu ardere internă, cazane de
abur, camerele de ardere ale turbinelor cu gaze sau reactoarele nucleare);
- Maşini de propulsie sau auxiliare, care transformă energia gazelor de ardere sau a
aburului în energie mecanicã (motoare cu ardere internă, maşini alternative, turbine sau orice
altã maşină de tip hidraulic ori pneumatic);
- Instalaţii cu tubulaturi care asigură funcţionarea instalaţiei de propulsie. Sunt formate din
circuite de apă, combustibil, ulei şi gaze care asigurã: răcirea, alimentarea, ungerea, pornirea şi

1
evacuarea gazelor arse în conformitate cu schemele funcţionale ale instalaţiilor de propulsie.
Din cea de-a doua categoric fac parte instalaţiile cu tubulaturi care asigură anumite
funcţiuni navei, instalaţiile cu tubulaturi ale încãperilor de locuit şi instalaţiile cu tubulaturi care
asigurã funcţionarea instalaţiilor de propulsie. Acestea sunt:
IT1 - Instalaţia de balast, care regleazã asieta navei în timpul marşului şi asigurã
stabilitatea navei în diverse situaţii de incãrcare;
IT2 - Instalaţia de santină, destinatã evacuării apelor reziduale din compartimentele
navei;
IT3 - Instalaţiile cu tubulaturi ale navelor care transportã mãrfuri lichide;
IT4 - Instalaţii de prevenire şi stingere a incendiilor;
IT5 - Instalaţii pentru alimentarea cu apă a incaperilor de locuit şi pentru tratarea
apelor uzate;
IT6 - Instalaţiile de microclimat artificial. realizeazã în încãpenile navei un
microclimat impus de condiţiile de confort în cazul cabinelor de locuit, sau de
condiţiile de pãstrare a unor mărfuri perisabile în cazul încăperilor frigorifice;
IT7 - Instalaţiile cu tubulaturi cuprinse în structura instalaţiilor energetice.
În cea de a treia categorie sunt incluse, sub denumirea de instalaţii de punte, toate
instalaţiile mecanice cu care este dotatã nava pentru a putea naviga în siguranţã şi pentru a-şi
îndeplini funcţiunile utilitare. Aici sunt cuprinse următoarele instalaţii mai importante:
IP1 - Instalaţiile de ancorare;
IP2 - Instalaţiile de guvernare;
IP3 - Instalaţiile de încãrcare-descãrcare;
IP4 - Instalaţiile de remorcaj şi traulare;
IP5 - Instalaţiile de salvare a personalului navigant în caz de naufragiu;
IP6 - Instalaţiile specifice unor nave speciale (cu aripi portante sau pernã de aer).
A patra categotrie cuprinde instalaţiile care realizeazã urmãrirea şi controlul navigaţiei.
Aici sunt incluse:
IEN1 - Instalaţiile care asigurã drumul navei, formate din girocompas (sau compas
magnetic), repetitoare giro şi instalaţia pilotului automat;
IEN2 - Instalaţia care determinã poziţia navei, formatã din aparatura gonio
specializatã sau din aparatura care permite determinarea poziţiei navei cu
ajutorul sateliţilor de navigaţie;
IEN3 - Instalaţia pentru mãsurarea şi înregistrarea adâncimii fundului apei (sonda
ultrason);
IEN4 - Instalaţia pentru măsurarea şi înregistrarea vitezei navei (loch);
IEN5 - Instalaţia de radiolocaţie;
IEN6 - Instalaţia de radio-comunicaţie;
IEN7 - Instalaţiile de hidrolocaţie, specifice navelor specializate;
IEN8 - Instalaţia de navigaţie inerţialã, utilizatã pentru controlul poziţiei navelor care
navigã sub apã.
Aceastã clasificare sugereazã marea complexitate şi diversitate a instalaţiilor navale,
instalaţii care au o semnificaţie importantã în realizarea performanţelor navelor şi navigaţiei.
Analizând instalaţiile navale dupã specializarea pe care o au pe navã apare un nou criteriu de
clasificare, după care acestea se împart în patru categorii:
a- Instalaţii care asigurã navigaţia;
b- Instalaţii care realizează siguranţa navigaţiei şi a personalului navigant;
c- Instalaţii care asigură funcţiunile utilitare ale navei;
d- Instalaţii care realizează confortul personalului navigant în timpul
marşului şi în staţionare
Este desigur simplu de a nominaliza, pe baza clasificarii structurale anterioare, instalaţiile

2
care sunt cuprinse în cele patru categorii de mai sus. Aceastã nouă clasificare este mai strâns
corelatã cu tipul navei şi determină direct complexitatea categoriilor amintite. Navele de
transport mărfuri care navigã între porturi bine utilate au bine dezvoltate, spre exemplu,
instalaţiile din categoria a, care determină performanţele navei. În cazul pasagerelor, sunt bine
dezvoltate instalaţiile din categoriile a,b,d, în timp ce navele tehnice specializate au dezvoltate
instalaţiile din categoria c, care asigurã performanţele tehnologice ale navei.
Majoritatea covârşitoare a instalaţiilor anterior enumerate cuprinde în structura lor constructiv
funcţionalã, printre altele, şi maşini hidraulice sau pneumatice, lichide de lucru şi tubulaturi. În
prezentul capitol se va face o scurtã trecere în revistã a caracteristicilor constructiv functionale
ale elementelor de tubulaturã, insistându-se pe acele detalii care vor ajuta cititorul sã parcurgã
mai uşor capitolele urmãtoare în care vor fi analizate maşinile şi acţionãrile hidraulice.

1.1. ELEMENTELE COMPONENTE ALE INSTALAŢIILOR CU

TUBULATURI

Prin instalaţiile cu tubulaturi circulã fluide cu proprietãţi fizice foarte diverse şi într-o gamã
foarte largã de presiuni şi temperaturi. Astfel, la bord se întâlnesc instalaţii prin care circulã apã,
produse petroliere, aer, abur şi alte lichide sau gaze. Presiunile acestora variazã de la valori
scãzute, caracteristice transferului la presiunea atmosfericã, pânã la valori ridicate întâlnite în
acţionãrile hidraulice. Temperaturile variazã, de asemenea, în limite foarte largi atunci când
fluidele se folosesc ca agenţi termici: de la valori negative caracteristice agenţilor frigorifici, la
valori pozitive ridicate în cazul agenţilor de încãlzire.
Deplasarea fluidelor prin instalaţiile cu tubulaturi implicã consumarea unei energii pe care
fluidul o primeşte de la o sursã de energie. Aceastã sursã poate fi o maşinã hidraulică ori pneu-
maticã, sau în cazul instalaţiilor prin care circulã aburul, energia necesarã circulaţiei este
furnizatã de generatorul de abur.
Elementele care conduc fluidele prin instalaţie, între punctele la care aceasta se cupleazã,
sunt tuburile. Reglarea parametrilor funcţionali, monitorizarea acestora, precum şi oprirea sau
pornirea instalaţiei în totalitatea ei sau a unor pãrţi din instalaţie se fac cu ajutorul armãturilor şi
al aparaturii de manevrã, înregistrare şi semnalizare. Deci, maşinile hidraulice, tubulatura,
armãtutile şi aparatura de comandã, control şi automatizare reprezintã elementele principale
care formează orice instalaţie cu tubulaturi.

1.2. MAŞINI HIDRAULICE ŞI PNEUMATICE UTILIZATE ÎN

INSTALAŢIILE CU TUBULATURI

Maşinile hidropneumatice transmit fluidului energia necesarã deplasãrii prin tubulaturã

între punctele la care se cupleazã instalaţia, sau utilizeazã energia fluidului care iese dintr-o
maşinã în vederea antrenãrii unei alte maşini. Rezultã cã în instalaţiile cu tubulaturi are loc un
transfer de energie de la maşina hidropneumaticã la fluid sau de la fluid la maşinã. Aceasta este
de fapt o conversie de energie de tip hidropneumo-mecanic, conversie care permite definirea
tipurilor de maşini hidropneumatice utilizate în instalaţiile navale. Transformarea energiei în
maşinile hidropneumatice se face în general, fie prin efect dinamic, fie prin efect static
(volumic).
În primul caz, conversia apare ca urmare a interacţiunii dinamice dintre fluid şi organele de
lucru ale maşinii hidropneumatice. În cel de-al doilea caz, ea apare datoritã modificãrii
volumului de lucru al maşinii hidropneumatice, ceea ce duce la modificarea presiunii şi deci la

3
transferul corespunzãtor de energie între fluid şi maşinã.
Structura maşinilor hidropneumatice este una foarte variatã, aşa cum se va vedea în
capitolele următoare. Maşinile pot fi reversibile din punct de vedere al sensului în care are loc
conversia, aceeaşi maşină putând fi utilizatã şi ca generator şi ca motor. Reversibilitatea mai
poate fi consideratã şi din punctul de vedere al sensului de debitare. Maşinile reversibile din
acest punct de vedere au capacitatea de a-şi putea schimba sensul de debitare la schimbarea
sensului turaţiei de antrenare sau la o altã comandã adecvatã. Maşinile la care conversia se face
prin efect dinamic se diferenţiazä mai mult dupã natura efectului utilizat pentru conversie decât
dupã construcţie. Cele volumice se diferenţiazã dupã modul în care se formeazã camerele de
lucru, de aici rezultând Un numãr mai mare de variante constructive. Funcţionarea maşinilor
volumice are la bazã variaţia ciclicã a volumului de lucru. Aspiraţia are loc atunci când
volumele de lucru variazã crescãtor, iar refularea când volumele de lucru descresc. Pentru ca
acelaşi volum sã se poatã cupla periodic la tubulatura de aspiraţie respectiv refulare, maşinile
hidropneumatice volumice folosesc organe de distribuţie. Acestea sunt de douã tipuri:
- supape, utilizate în cazul când volumele de lucru sunt fixe. Este cazul maşini1or cu
pistoane, la care cilindrul în care se formeazã volumele de lucru variabile prin
mişcarea pistonului este fix;
- distribuitoare, utilizate în cazul volumelor de lucru mobile la maşinile cu pistonaşe
radiale sau axiale, la cele cu roţi dinţate, cu lamele, etc.
Tipul organelor de distribuţie determinã în general reversibilitatea maşinilor
hidropneumatice. Astfel, maşinile care au ca organe de distribuţie supapele sunt ireversibile, în
timp ce cele cu distribuitoare sunt în general reversibile atât ca sens al conversiei, cât şi ca sens
al debitãrii. Volumul teoretic debitat de maşina volumicã la un ciclu al organului de antrenare se
numeşte cilindree. Aceasta poate fi constantã sau variabilã, definind în acest mod douã categorii
importante de maşini volumice.
În general, prin maşini hidropneumatice se înteleg acele maşini care realizeazã în mod
continuu conversia hidropneumo-mecanicã. Sunt însã cazuri, frecvent întâlnite la motoarele
hidropneumatice, când conversia are loc într-un timp limitat, sau mai corect, când deplasarea
liniarã sau unghiularã a organului de lucru se face pe o distanţã limitatã sau sub un unghi
limitat. Aceste maşini se numesc motoare liniare, respectiv motoare oscilante şi au o largă
raspândire în tehnicã în general, şi în acţionãrile hidropneumatice în special. Deoarece nu toate
maşinile volumice sunt întâlnite la navã, în cele ce urmează se vor analiza constructiv şi
funcţional numai tipurile mai rãspândite, precizându-se de fiecare data şi domeniul lor de
utilizare la bord.

1.3 TUBULATURA INSTALAŢIILOR NAVALE

Transferul fluidelor la bord, impus de particularitaţtile constructive şi funcţionale ale

instalaţiilor navale, se realizeazã prin intermediul instalaţiilor de tubulaturã şi a armãturilor cu
care acestea sunt prevãzute. Configuraţia instalaţiilor de tubulaturã precum şi amplasarea
armãturilor depinde de dispunerea mecanismelor şi a maşinilor deservite în compartimente, de
gradul de saturare a compartimentelor precum şi de condiţiile tehnologice de executie.

CLASIFICAREA TUBULATURII
- Dupã materialul din care este confecţionatã: - După procedeul de fabricare:
- din oţel; - trasã (laminatã);
- din fontã; - turnatã;
- din metale neferoase (Cu, Al, Bz); - sudatã - pe generatoare;

4
 - din mase plastice. - elicoidal.
- Dupã destinaţie: - Dupä modul de livrare:
- pentru construcţii; - neagrã;
- pentru izolaţii; - zincatã;
- pentru acţionãri hidraulice. - acoperitã cu alte protecţii
anticorozive.

O clasificare mult mai completã a tubulaturii navale este aceea fãcutã în funcţie de natura
instalaţiilor deservite de aceasta. Din acest punct de vedere se deosebesc urmãtoarele grupe de
tubulaturi:
1. TUBULATURA PENTRU ABUR - cuprinde:
- tubulatura de abur viu care alimenteazã mecanismele navale;
- tubulatura pentru alimentarea cu abur a labirinţilor turbinelor cu abur;
- tubulatura instalaţiei de încãlzire cu abur;
- tubulatura acţionãrilor cu abur;
- tubulatura instalaţiilor de stins incendiu cu abur.
2. TUBULATURA DE ALIMENTARE - serveşte la:
- ambarcarea apei potabile la bord;
- aspirarea condensului din condensor;
- alimentarea cu apã a caldarinei.
3. TUBULATURA DE RÃCIRE - serveşte la:
- alimentarea cu apã de rãcire a motorului principal sau a condensatorului;
- alimentarea cu apã sãratã a rãcitoarelor de apã dulce sau ulei ale motorului principal;
- rãcirea mecanismelor auxiliare;
- rãcirea cuzineţilor liniei de arbori.
4. TUBULATURA DE ULEI - foloseşte la:
- ambarcarea şi transferul uleiului;
- ungerea forţatã a instalaţiei de forţã;
- ungerea liniei de axe;
- instalaţiile aferente separatoarelor;
- acţionãrile hidraulice.
5. TUBULATURA DE COMBUSTIBIL - include:
- tubulatura pentru ambarcat şi debarcat combustibil;
- tubulatura instalaţiei de transfer combustibil;
- tubulatura de alimentare cu combustibil a motorului principal sau a injectoarelor
caldarinei.
Se remarcã faptul cã dacã nava foloseşte douãtipuri de combustibil pentru alimentarea instalaţiei
de forţa (motorinã şi pãcurã), atunci tubulaturile care deservesc instalaţia sunt independente.
6. TUBULATURA DE AER COMPRIMAT - compusã din:
- tubulatura pentru alimentare cu aer comprimat a buteliilor de lansare de la
compresoare;
- tubulatura de alimentare cu aer comprimat a motorului principal;
- tubulatura pentru aerul comprimat utilizat la nevoile curente ale navei.
7. TUBULATURA INSTALAŢIEI DE SANTINÃ SI BALAST - include:
- tubulatura pentru drenare;
- tubulatura de balastare-debalastare.
8. TUBULATURA INSTALAŢIEI DE STINGERE A INCENDIILOR (I.S.I.)
- tubulatura I.S.I. cu apã;

5
 - tubulatura I.S.I. cu bioxid de carbon;
- tubulatura 1.5.1. cu spumã;
- tubulatura I.S.I. cu abur;
- tubulatura 1.5.1. cu gaz inert;
- tubulatura 1.5.1. cu praf;
- tubulatura 1.5.1. cu hidrocarburi halogenate.
9. TUBULATURA DE APÃ SANITARÃ
- tubulatura instalaţiei sanitare de apã săratã;
- tubulatura instalaţiei sanitare de apã tehnicã;
- tubulatura instalaţiei sanitare de apã potabilã;
- tubulatura instalaţiei de scurgeri.
10. TUBULATURA PENTRU DIVERSE UTILITÃŢI
- tubulatura instalaţiei de portavoce;
- tubulatura instalaţiei de tricloretilen;
- tubulatura de ventilaţie;
- tubulatura instalaţiei de încãlzire;
- tubulatura care deserveşte instalaţiile specifice ale navelor.
La alegerea materialului din care este confecţionatã tubulatura unei instalaţii, se ţine cont de
proprietãţile fizico-chimice ale mediului de lucru (presiune, temperaturã, viteza de deplasare a
fluidului în instalaţie, agresivitatea mediului, etc.), ca şi de condiţiile de montaj şi de exploatare.
În sistemele navale, cea mai largã utilizare o au ţevile cu secţiune circularã, mai rar putându-se
întâlni şi ţevi cu secţiune dreptunghiularã (la instalaţia de ventilaţie şi la instalaţia de încãlzire).
Din punct de vedere dimensional, tubulatura circularã se caracterizeazã prin diametrul inte-
rior, diarnetrul exterior şi prin grosimea peretelui. Deoarece pentru fiecare instalaţie este carac-
teristicã o anumită presiune de lucru, grosimile ţevilor trebuie sä aibă şi ele valori diferite. În
acest caz, la o anumitã grupã de ţevi corespunzãtoare unui diametru interior dat, vor exista mai
multe grosimi corespunzãtoare diferitelor presiuni de lucru. Pentru a uşura operaţiunile de
alegere a dimensiunilor armãturilor instalaţiilor, s-a adoptat noţiunea de diametru nominal,
exprimat în milimetri. Diametrul nominal (DN) este un diametru convenţional egal sau rnai
mare decât diametrul interior ce caracterizeazã secţiunea de trecere a fluidului. Acest diametru
nominal este valabil şi pentru flanşe şi armãturi. În STAS sunt prescrise 36 de valori pentru
diametrul nominal cuprinse între DN 2 şi DN 400.

1.3.1. ELEMENTE DE ÎMBINARE

Lungimile de fabricaţie ale ţevilor, necesitãţile de montaj la navã, precum si condiţiile de

racordare a ţevilor la armãturi, aparate şi mecanisme, impun folosirea unor elemente de
îmbinare. Acestea sunt clasificate în douã categorii: nedemontabile şi demontabile.
a) îmbinãri nedemontabile:
a1) obţinute prin lipire: cap la cap (fig. 1.1);
cu bercluire (fig. 1.2);
cu manşon (fig. 1.3).

6
 Fig. 1.1 Îmbinare nedemontabilã Fig. 1.2 Îmbinare nedemontabilã Fig. 1.3 Îmbinare nedemontabilã
cap la cap cu bercluire cu manşon

a2)obţinute prin sudare:

În funcţie de clasa tubulaturilor, conform precripţiilor R.N.R. se admit urmãtoarele tipuri de
îmbinãri fãrã flanşe:
- îmbinãri cap la cap cupãtrundere completã pe adâncime, cu mãsuri speciale pentru
asigurarea calitãţii rãdãcinii cordonului (fig. 1.4 şi 1.5);
- îmbinãri sudate cap la cap cu pãtrundere completã pe adâncime, fãrã mãsuri speciale
pentru asigurarea calitãţii rãdãcinii cordonului de sudurã (fig. 1.6);

Fig.1.4 Îmbinări cap la cap cu Fig.1.5 Îmbinãri cap la cap cu Fig.1.6 Îmbinări cap la cap
inel de bazã inel fuzibil simple

- îmbinări cu mufe (manşoane) sudate. Manşoanele sudate pot fi exterioare (fig. 1.7) sau
interioare (folosite în special la tubulaturile de diametre mari- fig.1.8);

Fig.1.7 Îmbinãri sudate cu manşoane Fig.1.8 Îmbinãri sudate cu manşoane

exterioare interioare

- îmbinãri în fereastră (fig.1.9). La aceste îmbinări, se decupeazã din ţevile de asamblat o

fereastră, se sudează la interior cele două capete ale ţevilor, dupã care se sudează la loc

7
 fereastra. Procedeul este folosit în locurile greu accesibile unde executarea cordonului
de sudurã la exterior este practic imposibilã (de exemplu, cazul serpentinelor de
încãlzire).
b) înbinãri demontabile:
b.1) prin înfiletarea ţevii cu fitinguri (fig. 1.10) sau cu mufã şi contrapiuliţã (fig. 1.11);
b.2) cu înşurubări. Se folosesc pâmã la DN32;
îmbinări cu piuliţă olandezã (fig. 1.12);
îmbinări de tip ERMETO (fig. 1.13);
îmbinări cu racorduri filetate (fig.1.14).
b.3) cu flanşe: plate (libere -fig.1.15 sau fixe -fig.1.16a);
cu gât (fig.1.16b);
cu canal şi pană (fig.1.16c);
b.4) cu cuplare rapidã (tip Stortz -fig.1.17).

Fig.1.9 Îmbinări sudate în Fig.1.10 Îmbinãri demontabile cu

fereastră fitinguri

Fig.1.11 Îmbinãri filetate cu mufã şi contrapiuliţã Fig.1.12 Îmbinãri filetate cu piuliţã olandezã
1,2- ţevi de îmbinat; 3- mufã; 1,2- ţevi de îmbinat; 3- piuliţã olandezã;4- garniturã;
4 - contrapiuliţã 5- ştuţ filetat

Fig.1.13 Îmbinãri filetate de tip ERMETO Fig.1.14 Îmbinãri cu Fig.1.15 Îmbinãri cu flanşe
1,2- ţevi de îmbinat; 3- piuliţã olandezã; racorduri filetate plate libere
4- piesã filetatã; 5- inel tãietor

8
 Fig.1.16 Îmbinãri cu flanşe: (a)- plate Fig.1.17 Îmbinare cu cuplare rapidã tip
fixe, (b)- cu gât, (c)- cu canal şi panã. Stortz

ÎMBINÃRI FLEXIBILE

Aceste îmbinãri trebuie sã preia deplasãrile axiale sau unghiulare care provin din cauza
deformaţiilor termice sau mecanice şi pe care tubulatura le suportã odatã cu deformaţiile
corpului navei. Din punct de vedere constructiv-funcţional, sunt foarte asemãnãtoare
elementelor de îmbinare care intrã în componenţa instalaţiilor terestre. Sunt de mai multe tipuri:
- cu furtun flexibil: - simplu;
- armat cu sârmã de oţel;
- cu protecţie metalicã;
- cu compensatori lenticulari: - din oţel (fig.1.18);
- din cauciuc.
- cu compensatori telescopici (fig. 1.19);
- cu autocompensatori (fig1.20).

Fig.1.18 Compensatori Fig.1.19 Compensatori telescopici Fig.1.20 Autocompensatori

lenticulari

1.3.2 ELEMENTE DE PRINDERE DE STRUCTURA NAVEI

Servesc la fixarea tubulaturii, aparatelor de mãsurã şi control şi a anexelor acestora, de

elementele de structurã ale corpului navei. Din punct de vedere constructiv, sunt foarte
asemãnãtoare elementelor de prindere ale instalaţiilor terestre. Principalele tipuri de elemente de
prindere sunt:
- bride cu brãţarã - simple (fig.1.21);
- multiple (fig.1.22);

9
 - bride cu platbandã - simple;
- multiple (fig.1.23).
- elemente specifice instalaţiilor navale - console;
- prezoane.

Fig.1.21 Bridã cu Fig.1.22 Bridã cu brãţarã Fig.1.23 Bridã cu

brãţarã simplã multiplã platbandã multiplã

1.3.3 ELEMENTE DE TRECERE PRIN PEREŢI ŞI PUNŢI

Servesc la fixarea tubulaturii, aparatelor de mãsurã şi control şi a anexelor acestora, de

elementele de structurã ale corpului navei. Din punct de vedere constructiv, sunt foarte
asemãnãtoare elementelor de prindere ale instalaţiilor terestre. Principalele tipuri de elemente de
prindere sunt:
- treceri: - cu manşon (fig.1.24);
- cu flanşã simplã de perete (fig.1.25);
- cu flanşã întãritã (fig.1.26);
- cu ştuţ filetat (fig.1.27);
- cu pahar;
- cu platbandã de întãrire.
- capace sondã;
- sifoane;
- prize şi ştuţuri de bordaj.

Fig.1.24 Trecere cu manşon Fig.1.25 Trecere cu flanşã simplã de perete

10
 Fig.1.26 Trecere cu flanşã întãritã Fig.1.27 Trecere cu ştuţ filetat

1.4 ARMÃTURI NAVALE

Armãturile navale sunt elemente ale instalaţiilor cu tubulaturi care au rolul de a regla
parametrii funcţionali ai acestora sau de a închide total sau parţial diferitele trasee de instalaţie.
Din punct de vedere constructiv, cuprind următoarele pãrţi componente: corpul armãturii,
organul de închidere (reglaj), organul de comandã. Dupã rolul lor funcţional, armãturile sunt: de
trecere, de reţinere, de distribuţie, de manevrã, de reglaj. Dupã tipul organului de închidere, se
clasificã în:
- armãturi cu ventil: - plat; - armături cu sertar: -simplu;
- conic; -dublu.
- ac; - armături tip fluture;
- cu membranã. - armături cu clapet;
- armãturi cu cep: - cilindric; - armãturi cu flotor;
- conic; - armături speciale (de separare, filtrare).
- sferic.

ARMÃTURI CU VENTIL (fig. 1.28)

Sunt armãturi1e cel mai des întâinite în instaiaţiile cu tubulaturi terestre sau navale.
Lucreazã la presiuni moderate de 15-30 bar, iar la bordul navei se folosesc în instalaţiile de
alimentare cu apa, pentru uleiuri şi combustibili. Au gabarite şi greutãţi relativ mari. Rolul lor
funcţional este precizat de modul în care se realizeazã îmbinarea ventilului cu tija robinetului.
Astfel, robineţii de reţinere au ventilul ghidat pe tijã, iar armãturile de trecere au ventilul solidar
cu tija (fig. 1.29).

Fig. 1.28 Robinet cu ventil Fig.1.29 Fixarea ventilului de tijă Fig.1.30 Robinet cu cep

11
 ARMÃTURI CU CEP (fig. 1.30)

Sunt armături cu rol de închidere-reglaj, realizate într-o varietate constructivã foarte mare. U-
zual, organul de închidere are formă tronconică sau sferică şi poate avea 1-6 orificii, lucru care
permite selecţia trecerii fluidului pe diverse ramificaţii. Pentru presiuni şi diametre mari,
etanşarea la aceste armături este dificil de realizat. Din această cauzã se folosesc la diametre
relativ mici (DN= 40-50 mm), presiunile de lucru fiind sub 15 bar.Forţele de frecare dintre cep
şi corp sunt mari, lucru care determină necesitatea aplicãrii unor forţe mari de acţionare. Dupã
forma deschiderii din cep, armăturile pot fi: drepte, în L, în T şi manipulatoare.În fig. 1.31 (a)
este prezentatã o armãrurã cu cep, de trecere. Aceasta asigurã modificarea secţiunii de trecere de
la valoarea nominalã la zero. În fig.1.31 (b)…(f) sunt prezentate diverse tipuri de robineţi cu
cep cu rol de distribuţie (acestea au practicate în cep canale în formã de L sau de T ). Aşa cum
se poate remarca din fig.1.32 (a)…(d) armãturile cu cep permit o comutare foarte rapidã a
tubulaturilor între ele, contribuind astfel la reducerea numãrului armãturilor simple care ar fi
necesare pentru îndeplinirea aceloraşi funcţiuni, (vezi echivalenţa din fig.1.33 ).

Fig.1.31 Robinet cu cep

Fig.1.32 Variante constructive de robinet cu cep

Fig.1.33 Echivalenţa armãturilor cu cep cu alte tipuri de robinet

12
 ARMÃTURI CU SERTAR (fig.1.34)

Realizeazã închiderea secţiunii de trecere a fluidului prin deplasarea organului de

închidere, perpendicular pe axa tubulaturii pe care se cupleazä armãtura. Etanşarea se realizeazã
datorită presiunii realizate prin acţionarea roţii de manevrã şi a presiunii create chiar de fluid.
Armãturile cu sertar nu au sens preferenţial de trecere pentru fluid. Se preteazã la acţionarea
hidraulică, realizabilã prin cuplarea tijei armãturii la un cilindru hidraulic. Se pot folosi pentru
diametre nominale de pânã la 1000 mm, presiuni de pâna la 25 bar, prezentând avantajul celor
mai mici pierderi hidraulice locale dintre toate armãturile.

ARMÃTURI DE DISTRIBUŢIE ŞI MANEVRÃ

In această categorie sunt incluse casetele de valvule. Casetele de valvule cuprind în

structura lor mai multe valvule cu ventil (de trecere sau de reţinere) identice care îndeplinesc
acelaşi rol funcţional. Casetele de valvule pot fi:
- de distribuţie;
- de manevrã.

Fig.1.34 Robinet cu sertar

CASETE DE DISTRIBUŢIE

Grupul de valvule este alimentat printr-un colector şi permite distribuţia fluidului de lucru
cãtre mai multe puncte ale instalaţiei. Casetele de distributie pot fi de trecere sau de reţinere.
Schematic, ele se reprezintã ca in fig.1.35.

Fig.1.35 Schema Fig.1.36 Schema

casetelor de distribuţie casetelor de manevrã

13
 CASETE DE MANEVRÃ (fig.1.36)
Au o construcţie specială care permite schimbarea sensului de trecere a fluidului. Au de
regulă două galerii, fiind formate din două casete de distribuţie alăturate. Schematic, casetele de
manevrã se reprezintã ca în fig.1.36 în care flanşele I…IV se cupleazã la tubulatura de la
tancurile I…IV. Pompa se cupleazã cu aspiraţia la flanşa A şi cu refularea la flanşa R. Dacã
printr-o manevrã se urmãreşte sã se introducã fluid în tancul II, atunci se deschide R2. Dacã se
urmãreşte transferul fluidului din tancul IV în tancul I, se deschid A4 şi R1.

ARMÃTURI SPECIALE

Sunt acele armături care contribuie la schimbarea într-o oarecare mãsură a naturii fluidului
care circulã prin ele. În categoria armãturilor speciale intrã:
- filtre (fig.1.37) ;
- sorburi;
- oale de condens (fig1.38). Sunt montate pe conductele de evacuare de la
instalaţia de încălzire şi au ca scop condensarea aburului şi eliminarea
condensului fãră a se elimina şi aburul.

Fig.1.37 Filtru Fig.1.38 Oale de condens

1.4.1 ACŢIONAREA ARMÃTURILOR NAVALE

La navă, armăturile se dispun în locuri uşor accesibile atât pentru comoditatea montării şi
demontãrii lor, cât şi din considerente de facilitare a exploatãrii. Sunt însã situaţii când
dispunerea armăturilor la bord este de aşa naturã fãcutã încât accesul la ele este fie foarte greoi,
fie imposibil. În aceste situaţii acţionarea se face de la distanţă. Acţionarea la distanţă poate fi:
mecanică, electrică. hidraulică sau pneumatică.

1.4.1.1 ACŢIONAREA MECANICÃ

Se poate realiza prin intermediul unor organe de transmitere a mişcării, cum ar fi: axe,
cuplaje cardanice, roţi dinţate, cabluri, etc. În fig. 1.39 este prezentată o variantă constructivă de
acţionare mecanicã a unui clapet de bordaj. Momentul necesar acţionării poate fi aplicat manual
(în cazul unor armături de dimensiuni mai reduse), sau poate proveni, de exemplu, de la un
electromotor, în cazul dimensiunilor mari. Distanţa maximã de la punctul de acţionare la

14
armătură nu trebuie să depãşească 10m. În figură s-au fãcut notaţiile: 1- valvula de bordaj; 2-
cuplaj cardanic; 3- transmisie cu roţi dinţate. În general, transmisiile mecanice se utilizează
pentru acţionarea armăturilor de fund sau a celor dispuse între bordajele duble ori în picuri.

1.4.1.2 ACŢIONAREA ELECTRICÃ

Acţionarea electricã a armãturilor navale presupune utilizarea unui electromotor sau a unui
electromagnet, alimentate cu energie electricã de la reţea. Acţionarea electricã a transmisiei se
poate comanda manual sau automat. La acţionarea automatã, electromotorul sau
electromagnetul primeşte impulsul electric sub formã de tensiune de la un traductor care
transformã mãrimile ce trebuie reglate în impulsuri electrice. Acţionãrile cu electromotor se
utilizeazã la armãturile cu secţiune mare detrecere a fluidului. Uzual, la diametre nomina1e mai
mici decât DN 50 se utilizeazã acţionãri cu electromagneţi.
Electromagneţii sunt amplasaţi fie în armãturã fie separat. Acţionarea organului de
închidere în cazul uti1izãrii electromagneţilor se poate face direct prin forţa creatã de fluxul
magnetic asupra miezului (miezul acţionează la rândul său organul de închidere al armăturii)
sau indirect, când electromagnetul comandã intrarea unui fluid de lucru într-un servomotor
hidraulic sau pneumatic, care acţioneazã armãtura. Acţionãrile electrice pot fi normal închise
sau normal deschise. Astfel, în fig. 1.40(a) este prezentată o armãturã de tip normal închis
(acţionare directã) acţionatã cu electromagnet, iar în fig. 1 .40(b) este prezentatã o armãturã
acţionatã tot direct, dar de tipul normal deschis. În fig. 1.41 este prczentatã o armãturã cu
acţionare indirectã.

Fig.1.39 Acţionare mecanicã

15
 Fig.1.40 Acţionãri electrice directe Fig. 1.41 Acţionare e1ectricã indirectã

1.4.1.3 ACŢIONAREA HIDRAULICÃ

Armãturile comandate hidraulic (vezi fig.1.42) utilizeazã ca lichid de acţionare fie lichidul
din conducta pe care sunt montate, fie un fluid de la o reţea specialã de acţionare. Pentru a se
realiza presiunea lichidului de lucru se folosesc pompe cu principiu volumic de funcţionare (cu
pistonaşe sau cu şurub) care pot crea presiuni de pânã la 150 bar. În mod uzual, drept fluid de
lucru se utilizeazã ulei, amestec de apã cu glicerinã, etc.

Fig.1.42 Valvule acţionate hidraulic Fig.1.43 Valvule acţionate pneumatic

1.4.1.4 ACŢIONAREA PNEUMATICÃ

Principiul funcţional al acţionãrilor pneumatice reprezentate în fig. 1.43 este acelaşi cu cel
al acţionãri1or hidraulice. Drept fluid de lucru se utilizeazã aerul comprimat la presiuni de pânã
la 30 bar. Transmisia pneumaticã prezintã avantajul simplitãţii constructive şi al greutãţii
reduse. Cu toate aeestea, funcţionarea acestor acţionãri se caracterizeazã prin permanenţa
zgomotului şi a consumului de aer, cu toate implicaţiile care decurg asupra cheltuielilor de
exploatare. În plus, existenţa unei anumite inerţii în dec1anşarea comenzii, datorate faptului cã
aerul este un mediu compresibil şi faptului cã atingerea presiunii de lucru are loc dupã un
anumit timp, fac ca atractivitatea acestui tip de acţionare sã fie mai redusã. În general, valvulele
cu acţionare pneumaticã pot fi de tipul normal închis sau normal deschis. La cele normal închis
aerul deschide valvula, în timp ce la celelalte, o închide.

1.4.2 ARMÃTURI DE REGLAJ

Au rolul de a realiza reglarea unor parametri funcţionali ai instalaţiei în care sunt montate.
Ele pot avea rol de reglaj (menţin automat un parametru funcţional la valoarea stabilitã anterior)
sau de siguranţã (menţin parametrul sub valoarea stabilitã anterior). Funcţie de natura
parametrului fizic pe care îl regleazã, armãturile se împart în urmãtoarele categorii:
- pentru reglarea presiunii ;
- pentru reglarea temperaturii;
- pentru reglarea debitului şi a nivelului;
- armãturi diverse.

16
 1.4.2.1 ARMÃTURI PENTRU REGLAREA PRESIUNII

Armãturile pentru reglarea presiunii au un spectru larg de aplicabilitate la bordul navei. În

acord cu funcţiunile pe care le îndeplinesc în instalaţiile în care sunt montate, se pot enumera
urmãtoarele tipuri :
- armãturi de siguranţã, care realizeazã semnalizarea atingerii presiunilor extreme ;
- armãturi de siguranţã propriu-zise, care realizeazã deschiderea instalaţiei sau a
recipientului pe care sunt montate la atingerea valorilor extreme ale presiunii (supape
de siguranţã);
- armãturi pentru reglarea propriu-zisã a presiunii (regulatoare de presiune), cu rol de
menţinere a presiunii la o valoare constantã.
Armãturi1e de siguranţã se monteazã pe maşinile hidraulice, pe instalaţii, pe rezervoare, etc. şi,
principial, ele sunt de douã tipuri:
- cu descãrcare interioarã (fig.1.44) - dupã deschidere deverseazã în instalaţie;
- cu descãrcare exterioarã (fig.1.45) - dupã deschidere deverseazã în afara instaiaţiei.

Fig.1.44 Schema de montaj a unei supape de Fig.1.45 Supapã de siguranţã cu

sigurantã cu descãrcare interioarã descãrcare exterioarã

În fig.1.45 s-au fãcut notaţiile: 1- sistem de închidere (ventil+scaun); 2- tija cu sistemul de

ghidare;
3- resort; 4- sistem de prescriere a presiunii de deschidere prin reglarea tensiunii din resort; 5-
corpul armãturii.
Legat de funcţionarea lor în instalaţie, supapele de siguranţã trebuie sã îndeplineascã
urmãtoarele condiţiuni:
- dacã valoarea presiunii de reglat este pn atunci supapele trebuie sã deschidã la valori de
cel mult (1,05-1,1)pn şi sã închidã la cel puţin 0,9pn ;
- trebuie astfel proiectate încât secţiunile de trecere prin ventil sã fie suficiente pentru a
permite evacuarea debitului la care lucreazã instalaţia.

REGULATOARE DE PRESIUNE
În instalaţiile navale este nevoie de multe ori sã se utilizeze agenţi de lucru la alte presiuni
decât cele la care sunt furnizaţi de surse. Reglajul presiunii lor se poate face prin intermediul
unor regulatoare specializate (presostate), care lucreazã dupã una din urmãtoarele scheme de
reglaj:
proporţional (P), proporţional-integral (PI), proporţional-integral-diferenţial (PID).
În fig.1.46 în care s-au fãcut notaţiile: 1-galerie de intrare; 2- filtru; 3- ventil de laminaj; 4-

17
membranã; 5- resort; 6- şurub de reglare a tensiunii din resort; 7- galerie de ieşire, este
prezentatã schema unui regulator proporţional. Acesta este utilizat pentru a reduce presiunea în
instalaţiile de aer comprimat sau de abur şi de a o rnenţine constantã la valoarea la care
funcţioneazã consumatorii.
Camera din spatele ventilului de laminaj este pusã în legaturã permanentã cu elementul de
comparaţie (membrana 4) care sesizeazã presiunea din interior şi o traduce într-o mãrime de
comandã. Membrana insumeazã pe o faţã efectul presiunii, iar pe cealaltã efectul tensiunii din
resortul 5 care se regleazã prin şurubul micrometric 6, comandând deplasarea ventilului de
laminaj într-un sens sau în altul. Deplasarea se produce în funcţie de raportul în care se aflã cele
douã mãrimi. Aceastã armãturã se poate folosi şi ca traductor de deplasare. Dacã în locul
şurubului 6 se introduce o tijã care sã transmitã deplasarea membranei 4, atunci între valoarea
deplasãrii şi a presiunii p2, se stabi1eşte o relaţie aproximativ liniarã ce va determina traducerea
deplasãrii într-o variaţie de presiune.

Fig.1.46 Regulator de presiune

1.4.2.2 ARMÃTURI PENTRU REGLAREA TEMPERATURII

Sunt echipamente care regleazã temperatura proceselor termice care au loc în instalaţiile
frigorifice, temperatura de regim a apei de rãcire şi a uleiului în motoarele principale sau în die -
sel-generatoare, menţinându-le în jurul unor valori iniţial prescrise. Armãturile se împart în mai
multe categorii în funcţie de rolul pe care îl îndeplinesc în instalaţie:
- armãturi pentru semnalizarea temperaturilor extreme;
- armãturi de siguranţã care acţioneazã la temperaturi extreme;
- armãtun pentru reglarea temperaturii.
Primele douã categorii sunt constituite din traductoare, în timp ce armãturile din cea de-a
treia categorie sunt reprezentate de regulatoarele de temperaturã (termostate). Acestea pot
realiza reglarea după una din schemele: proporţiona1ã, proporţional-integralã, proporţional-inte-
gral-diferenţialã.
În fig.1.47 este prezentatã o schemã de reglare bipoziţionalã a temperaturii, în care agentul
de încãlzire este aburul care intrã în sistem prin valvula electromagneticã VEM. Tabloul electric
TE are douã rânduri de relee care, funcţie de semnalul pe care îl primesc de la traductorul de
temperaturã TR, comandã închiderea sau deschiderea valvulei electromagnetice.
În fig.1.48 în care s-au fãcut notaţiile: 1- armãturã (element de execuţtie); 2- traductor de
temperaturã; 3- serpentinã de încãlzire prin care circulã aburul, este prezentatã o schema de
reglare în care traductorul acţioneazã direct şi continuu organul de modificare a secţiunii de
trecere.

18
 Fig.1.47 Schemã de reglare bipozitionalã Fig.1.48 Schemã de reglare continuã

O schemã de principiu a unei armãturi pentru reglarea temperaturii este prezentatã în

fig.1.49 în care s-au fãcut notaţiile: 1- element de execuţie; 2, 3- burdufuri; 4- traductor; 5-
şurub micrometric de reglare a presiunii din burduful 3 care corespunde temperaturii de
referintã. Debitul de agent termic este reglat prin valvula 1 care este elementul de execuţie şi
care se monteazã pe tubulatura schimbãtorului de cãldurã. Debitul de agent depinde de cursa
ventilului 1. Ventilul este acţionat direct de burduful 2 în care se află un lichid cu care se
comandã modificarea temperaturii. Acest lichid are temperatura de vaporizare în domeniul
temperaturilor care urmeazã a fi reglate. Burduful 2 corespunde cu un alt burduf 3, amplasat pe
traductorul 4 care se monteazã în tanc şi care sesizeazã temperatura. În momentul în care
temperatura de reglat depaşeşte valoarea prescrisã, lichidul din burdufuri se vaporizeazã,
presiunea sa începe sã creascã, burduful 3 se dilatã, comprimã resortul armãturii şi determinã
obturarea secţiunii de trecere a agentului de încãlzire prin deplasarea descendentã a ventilului 1.
Cu ajutorul şurubului 5 se poate regla presiunea p din burduful 3 astfel încât lichidul din interior
sã se vaporizeze la temperatura ti .
La motoare, energia vaporilor nu este suficientã pentru deschiderea ventilului. Pentru elimi-
narea acestui neajuns, se utilizeazã distribuitoare (fig.1.50). Sertarul distribuitorului poate fi de-
plasat în sens axial fãrã consum de energie. În acest caz, reglarea temperaturii se face prin by-
passare. Când temperatura apei de rãcire este scãzutã, poziţia sertarului este cea din figurã, iar
apa de rãcire care vine de la motor este reintrodusã în motor pentru efectuarea încã a unui ciclu
de rãcire. La creşterea temperaturii, sertarul coboarã obturând astfel conducta cãtre motor şi
deschizând-o pe cea cãtre rãcitor.
În instalaţii1e navale, foarte des întâlnite sunt valvulele de tip Walton (fig.1.51). Acestea au
elementul sensibil constituit dintr-o cearã specialã cu coeficient de dilatare termicã mare. La
creşterea temperaturii, elementul sensibil 3 se dilatã, deplasarea sa datoratã dilatãrii este
preluatã prin intermediul sistemului de pârghii 5 şi transmisã la organul de închidere 1, care prin
rotire obtureazã secţiunea de trecere a agentului termic. În fig.1.51 s-au fãcut notaţiile: 1- organ
de închidere; 2- corpul valvulei; 3- element sensibil; 4- resort; 5- sistem de pârghii; 6- pivot.

Fig.1.49 Armãturã pentru Fig.1.50 Distribuitor Fig.1.51 Valvula Walton

reglarea temperaturii

19
 1.4.2.3. ARMÃTURI PENTRU REGLAREA DEBITULUI ŞI A
NIVELULUI

ARMÃTURI PENTRU MÃSURAREA DEBITULUI

În instalaţiile navale, debitele se mãsoarä folosindu-se traductoare speciale. Aceste

traductoare se pot introduce în sisteme de reglare care au drept scop final reglarea debitului. La
fel ca şi la armãturile pentru reglarea presiunii şi temperaturii, sistemele de reglare a debitului
pot fi realizate dupã unul din principiile: proporţional, proporţional-integral, propoţional-
integral-diferenţia1. Pentru simpla mãsurare a debitului, la bordul navei se utilizeazã traductoare
cu diafragmã, cu maşini hidrodinamice, de tip deversor sau cu maşini volumice.

TRADUCTOARE CU DIAFRAGMÃ (fig.1.52)

Principial, dacã pe un traseu oarecare de tubulaturã se introduce o rezistenţã localã (o

diafragmã), aceasta determinã o pierdere de presiune:
Δp = p1 - p2
care depinde de viteza de deplasare a fluidului pe tubulaturã, deci în final depinde de debit.
Mãsurând Δp la un aparat de mãsurã se poate stabili dependenţa dintre cãderea,de presiune şi
debitul Q, dependenţã care reprezintã curba de etalonare a traductorului (fig.1.53). Dacã pe
graficul curbei de etalonare se intrã cu diverse valori ale lui Δp (care sunt mãsurabile), se pot
determina debitele corespunzãtoare. Dacã se urmãreşte reglarea debitului între anumite valori,
diferenţa de presiune Δp trebuie convertitã într-un semnal electric sau, mai rar, mecanic. Acest
semnal, dupã convertirea sa într-o deplasare, este transmis unei rezistenţe hidraulice variabile,
care modificã debitul de fluid prin modificarea secţiunii de trecere.

TRADUCTOARE CU MAŞINI HIDRODINAMICE(fig.1.54)

Aceste traductoare folosesc maşini axiale (elici întubate). Sub acţiunea unui debit Q ce trece
prin instalaţie, rotorul maşinii axiale (datoritã interacţiunii elicei cu curentul de fluid) se roteşte
cu o turaţie n. În exteriorul traductorului existã un tahometru care primeşte mişcarea de la rotor
printr-o transrnisie mecanică şi care mãsoarã turaţia. De multe ori, pentru a se înlãtura sistemul
mecanic de citire a turaţiei (sistem care poate introduce erori) se adoptã variante oarecum
diferite la care pe una din pale se încorporeazã pastile din elemente radioactive sau magneţi. În
acest caz turaţia este datã de numãrul de amprente sesizate în unitatea de timp de un element
sensibil prin fata cãruia trece pastila rnontatã în palã.

Fig.1.52 Debitmetru cu Fig.1.53 Diagrama de Fig.1.54 Debitmetru cu

diafragmã etalonare a diafragmei maşinã hidrodinamicã

20
 TRADUCTOARE DE TIP DEVERSOR (fig. 1.55 )
Deversoarele sunt fante realizate în pereţi despãrţitori. Forma secţiunii fantei poate fi drept-
unghiularã, fig.1.55(a), triunghiulara sau trapezoidalã, fig.1.55(b). Debitul prin deversoare
depinde de înãlţimea coloanei de lichid din fantã. Mãsurarea debitului este precedatã şi în acest
caz de trasarea curbei de etalonare, care reprezintã dependenţa,dintre debitul de fluid Q şi
înãlţimea coloanei de lichid din fantã h, aşa cum se aratã în fig1.56.Simpla mãsurare a înãlţimii
vânei de lichid în fanta deversorului conduce la determinarea debitului din instalaţia în care
acesta este montat.

Fig.1.55 Deversor Fig.1.56 Diagrama de etalonare Fig.1.57 Debitmetru cu

a deversorului maşină volumicã

TRADUCTOARE CU MAŞINI VOLUMICE (fig.1.57)

Aceste traductoare folosesc maşini volumice cu lobi sau cu lamele. Dacã prin maşinã
circulã debitul Q, la axul maşinii se obţine o turaţie n. Cum la maşini1e volumice:
Q=n.v
rezultã cã mãsurând turaţia n se poate determina debitul Q. În relaţia de mai sus v este cilindreea
maşinii (debitul de fluid dislocat la o rotaţie, exprimat în cm 3/rot sau în l/rot).

ARMÃTURI PENTRU MÃSURAREA NIVELULUI

Mãsurarea nivelului în tancuri şi rezervoare este foarte importantã pentru funcţionarea
automatã a instalaţiilor navale. Sistemele de mãsurare a nivelului utilizeazã scheme de mãsurã
electrice sau pneumatice. Schemele electrice se folosesc atunci când se doreşte mãsurarea
nivelului lichidelor neinflamabile. Cele pneumatice se folosesc pentru mãsurarea nivelului
lichidelor inflamabile.

SCHEME ELECTRICE

Schema din fig.1.58 se utilizeazã la tancurile de balast. Traductorul de presiune TP se

dispune cât mai aproape de nivelul cel mai de jos al tancului de balast. Dacã nivelul liber al apei
se aflã la cota z faţã de cota la care este amplasat traductorul de presiune, atunci la nivelul
acestuia presiunea va fi:
p = ρgz
deci proportionalã cu cota z a nivelului apei din tanc.

21
 SCHEME PNEUMATICE

Sunt de tipul celei prezentate în fig.1.59 în care s-au fãcut notaţiile: 1- sursã de aer
comprimat 2- colector; 3- drosele; TP- traductor de presiune. Sursa de aer comprimat 1
alimenteazã sistemul prin colectorul 2 şi droselele 3. Aerul condus prin tubulaturã ajunge în
tanc, de unde, pentru ca sã iasã la suprafaţã trebuie sã învingã presiunea hidrostatică a coloanei
de lichid de inãlţime h:
p = k·h
unde k este o constantã care depinde de densitatea produsului petrolier.
Traductorul preia variaţiile de presiune cauzate de modificarea înãlţimii coloanei de lichid, le
converteşte în semnale electrice pe care apoi le transmite unor scheme de reglare automatã a
nivelului.

Fig.1.58 Schemã electricã de Fig.1.59 Schemã pneumaticã de mãsurare Fig.1.60 Capilarul traductorului
mãsurare a nivelului a nivelului de vâscozitate

1.4.2.4. SISTEME DE REGLARE A VÂSC0ZITÃŢII

Reglarea vâscozitãţii se impune în cazul tuturor instalaţiilor de alimentare cu combustibil a

motoarelor principale care funcţioneazã cu combustibil greu. Combustibilii grei pot fi
pulvenzaţi în aparatura de injecţie numai dacã au o vâscozitate cuprinsã între 2...2,5 grade
Engler. Pentru a se asigura controlul vâscozitãţii în limitele unor valori optime impuse de
fabricantul de motoare, pe circuitele de alimentare se folosesc sisteme de reglare automatã a
vâscozitãţii. Schemele de reglare automatã utilizeazã traductoare de vâscozitate care, în funcţie
de principiul funcţional pe care se bazeazã construcţia lor, pot fi de tip hidrostatic sau
hidrodinamic.

TRADUCTOARE HIDROSTATICE

Au construcţia şi deci şi funcţionarea bazate pe proprietatea potrivit cãreia, în cazul curgerii

staţionare în regim laminar a unui fluid, cãderea de presiune pe o conducta este proporţionalã cu
vâscozitatea. Traductoarele utilizeazã tuburi capilare calibrate prin care circulă un debit constant
(condiţia de curgere staţionarã). Mãsurând presiunile p1 şi p2 în douã puncte diferite ale unui
capilar (fig.1.60) se poate determina valoarea pierderii de presiune:
Δp =p1 - p2
Aşa cum s-a spus mai sus, valoarea lui Δp este proporţionalã cu vâscozitatea. Pentru a avea pro-
porţionalitate, trebuie ca regimul de curgere să fie unul laminar, deci caracterizat de un numãr

22
Reynolds mai mic decât cel critic (Re cr=2300). În cazul curgerii prin tuburi drepte, pierderea de
presiune Δp se calculeazã cu relaţia:
l 2
p    (1)
d 2

Diametrul tubulaturii prin care circulã debitul Q este d şi deci:

d 2
Q  (2)
4
introducând relaţia (2) în (1) se obţine:
l  2
p  8 Q (3)
d5  2
Pentru regimul laminar, vaboarea lui λ depinde numai de numãrul Reynolds:

64
 (4)
Re
unde:
d
Re  (5)

în care ν este vâscozitatea cinematicã. Introducând acum pe (5) în (4), se obţine:
64
 (6)
d
Se introduc λ dat de relaţia (6) şi ν dat de relaţia (2) în ecuaţia (3)
l 
p  128 4 Q (7)
d 
Dacă în ecuaţia (7) debitul Q este constant, atunci coeficientul lui v este constant şi deci, fãcând
notaţia:
l 
128 4 Q  k (8)
d 
va rezulta:
Δp = k· ν (9)

Relaţia (9) aratã cã pierderea de presiune este proporţionalã cu vâscozitatea. Funcţie de modul
cum se realizeazã condiţia Q=const. se desprind soluţiile constructive prezentate în cele ce
urmeazã.
Traductorul cu regulator de debit reprezentat în fig.1.61 în care s-au fãcut notaţiile: 1-
capilar, 2- regulator de debit, 3- sistem diferenţial de mãsurã a presiunii. Rolul regulatorului de
debit este acela de a asigura menţinerea debitului la o valoare constantã.

23
 Fig.1.61 Traductor de vâscozitate cu regulator de Fig.1.62 Traductor de vâscozitate cu pompã
debit volumicã

Traductorul cu pompe volumice, vezi fig.1.62, la care locul regulatorului este luat de
pompa volumicã cu roţi dinţate 2, a cãrei debitare uniformã poate asigura satisfacerea condiţiei
Q=const. Acest lucru este posibil deoarece dacã turaţia n la pompã este constantã, atunci debitul
Q, care este proporţional cu turaţia prin intermediul cilindreei, este constant. Pompa refuleazã
prin tubul calibrat 1 un debit suficient de mic pentru a se asigura astfel menţinerea caracterului
laminar al curgerii. Presiunea în secţiunea A-A este p1, iar în secţiunea B-B este p2. Diferenţa de
presiune Δp=p1-p2 (p1>p2) sesizatã de manometrul diferenţial este utilizatã mai departe ca semnal
de intrare în instalaţia automata de reglare a vâscozităţii.

TRADUCTOARE HIDRODINAMICE

Sunt des întâlnite în structura instalaţiilor automate de reglare a vâscozitãţii. Pot fi cu

discuri paralele sau cu cilindri concentrici.

Fig.1.63 Traductor de vâscozitate hidrodinamic cu Fig.1.64 Traductor de vâscozitate hidrodinamic

discuri concentrice cu cilindri concentrici

TRADUCTOARE CU DISCURI (fig.1.62). Folosesc un ansamblu de douã discuri 1

şi 2 paralele şi concentrice amplasate la o distanţã suficient de micã unul faţã de celãlalt.
Sistemul de discuri este dispus în curentul de lichid cãruia trebuie sã i se mãsoare vâscozitatea.
Discul 1 este antrenat la turaţia n=const. de la un motor electric (ME). Datoritã frecãrilor
vâscoase care apar în zona de intefaţã, asupra discului 2 se va transmite un moment M care

24
poate fi dedus prin integrarea exactã a ecuaţiilor Navier-Stokes. Din integrare, rezultã cã
momentul M este proporţional cu vâscozitatea cinematicã:
M=k ·v
Cuplând axul discului 2 la un sistem de mãsurare la care rotirea acului indicator este
proporţionalã cu valoarea momentului:
α=k1 · M
rezultã în final cã:
α=k1·M1 =k1·k·v
sau altfel,
α=k2·v

În ecuaţia de mai sus: k2 = k · k1 ceea ce înseamnã cã deplasarea unghiularã a acului indicator

este proporţionalã cu vâscozitatea. Datoritã proporţionalitãţii mai sus demonstrate, rezultã cã
printr-o etalonare corespunzãtoare, pe scala aparatului indicator se poate citi direct valoarea
vâscozitãţii.

TRADUCTOARE CU CILINDRI CONCENTRICI (fig.1.64). Cilindrul exterior 1

este antrenat de la un motor cu turaţia constantã n. Jocul radial δ dintre cei doi cilindri
concentrici este foarte mic. Cilindrul interior este alimentat cu lichidul a cãrui vâscozitate face
obiectul mãsurãrii şi este blocat. Prin antrenarea în mişcare de rotaţie, datoritã forţelor de
frecare la axul cilindrului va apare un moment rezistent M proporţional cu vâscozitatea
cinematicã.
Traductoarele prezentate se introduc în sisteme de reglare a vâscozitaţii prin modificarea
temperaturii, de tipul celei din fig.1.65 în care s-au fãcut notaţiile: TR- traductor de vâscozitate;
A1, A2-
amplificatoare; EE- element de execuţie.

Fig.1.65 Instalaţie pentru reglarea automatã a vâscozitãţii

25
Motorui este alimentat cu pãcurã de la pompa instalaţiei de combustibil greu. Combustibilul
este incãlzit într-un schimbãtor de cãldurã alirnentat cu abur. Debitul de abur este ajustat cu
ajutorul elementului de execuţie care este o valvulã. Cursa organului de închidere a valvulei (a
ventilului) este comandatã în funcţie de valoarea efectivã a vâscozitãţii. Înainte de intrarea în
motor, combustibilul este trecut printr-un traductor de vâscozitate. Semnalul dat de traductor
este transrnis la un amplificator şi de aici la elementul de comparaţie. Dacã între vâscozitatea
efectivã şi vâscozitatea de referinlă νref existã diferenţe, semnalul proporţional cu diferenţa este
amplificat şi utilizat la comanda armãturii care controleazã debitul de abur.

26