Limbajul în activitatea de educație fizică

În educaţia fizică şi sport limbajul deţine primul plan, comunicării îi revine rolul
important în instruire şi educaţie ţinând cont de relaţiile interpersonale: profesor- student, student-
profesor, antrenor-sportiv, arbitru-sportiv etc.
Numai enumerând funcţiile limbajului: cognitive, de comunicare, reprezentative,
reglatorie, expresivă, dialectică etc., se înţelege că fără comunicare, ca în orice activitate atât în
educaţie fizică cât şi în sport ar fi imposibilă realizarea progresului, performanţei sau a
măiestriei sportive.
Gândirea are loc numai prin intermediul cuvintelor, devine limpede că limbajul e strict
necesar în situaţiile de învăţare şi perfecţionare a deprinderilor şi priceperilor motrice.
Limbajul este un mod şi o funcţie de exprimare a gândirii prin sistemul simbolurilor
verbale, este un fenomen psihic specific oamenilor care se formează în copilărie pe baza
mecanismelor anatomo-fiziologice ale aparatului audio-fonator, ce se prelungesc în
montaje intelectuale pentru a sistematiza într-o manifestare complexă, specifica speciei
umane (H. Pieron, 1963). Unitatea dintre gândire şi limbaj este determinată de unitatea
procesului dezvoltării spirituale a omului şi de faptul ca ambele au la baza aceeaşi structura
anatomo-fiziologică.
În procesul instructiv educativ, limbajul are o deosebită însemnătate, el reprezentând
mijlocul de cunoaştere, comunicare şi instrumentul dezvoltării personalităţii umane deoarece
indică frumuseţea, clarifică lucrurile, descrie evenimentele, judecă faptele, exprimă emoţiile, creează
imaginea şi menţine contactul uman.
Atât în educaţie fizică cât şi în sport rolul principal în instruire îl are profesorul sau
antrenorul, de aceea ar fi de dorit ca aceştia să posede un limbaj cu calităţi variate,
claritate, conciziune, expresivitate etc. Ca orice activitate umană educaţia fizică şi sportul
au o terminologie specifică deosebindu-se astfel de alte activităţi practice.
Profesorul şi antrenorul trebuie să acorde atenţie şi să insiste asupra însuşirii
terminologiei corecte de către discipoli. Cunoaşterea terminologiei facilitează însuşirea
temeinică a deprinderilor şi priceperilor motrice, consolidarea sau perfecţionarea lor.
În activitatea de educaţie fizică un rol important îl are comunicarea nonverbală deoarece
studenţii comunică cu colegii, cu partenerii în jocurile sportive, cu spectatorii aflaţi pe
margine sau colegii scutiţi, comunică prin mişcare, gesturi. În sporturile de echipă fără
comunicare prin mişcare, gesturi, nu ar fi posibilă integrarea şi obţinerea unor performanţe.
Comunicarea constituie o condiţie fundamentală în procesul didactic şi contribuie la
cristalizarea, întărirea relaţiilor dintre elevi şi profesor, la întărirea coeziunii grupului.
Comunicarea în cadrul clasei (echipei) are un caracter complex, combinând diferite
forme, tipuri şi mijloace de comunicare.
În acest sens este foarte importantă crearea unei relaţii de prietenie, bazată pe respect
reciproc şi a unei bune ambianţe în care se desfăşoară ora de educatie fizica.
 Expunerea
Constă în prezentarea verbală monologată a unui volum de informaţie
de către profesor către elevi.
Situează elevul mereu în postura de receptor. Se recurge la această metodă atunci când
tema este complet nouă
Expunerea se poate face sub formă de: povestire, explicaţie, prelegere didactică.
Povestirea se foloseşte în special în învăţământul preşcolar şi primar şi constă din
prezentarea informaţiei sub formă descriptive sau narativă.
Prezentarea unor date legate de istoricul şi evoluţia unei ramuri sportive, a unor episoade
semnificative de la marile competiţii, a elementelor biografice ale unor mari campioni, trezesc
interesul copiilor pentru disciplina respectivă creind totodată şi o motivaţie pentru practicarea ei.

Explicaţia

Argumentarea raţională, logică, a unei acţiuni motrice, a părţilor componente, a succesiunii

lor precum şi a influenţelor asupra organismului.
Devine predominantă în ciclurile gimnazial şi liceal. situaţii în care explicaţia este
recomandată ca metodă.
De regulă, explicaţia se utilizează împreună cu demonstraţia, pe care o poate preceda,
însoţi sau urma. Utilizarea ei presupune respectarea anumitor cerinţe: limbajul folosit,
claritatea şi coincizia expicaţiilor, tonalitatea, mimica profesorului, accent pe raţionament,
concordanţa cu experienţa practică a elevilor.

Prelegerea

Prelegerea se foloseşte cu precădere în învăţământul superior, dar se poate aplica cu succes

şi în clasele mari liceale. Pot constitui subiecte ale unei prelegeri: rolul şi influenţa practicării
exerciţiilor asupra organismului, tratarea deficienţelor fizice, refacerea şi alimentaţia sportivilor,
etc.

Conversaţia

Constă în dialogul dintre profesor şi elev. Profesorul apare în rolul unui colaborator care nu
pune numai întrebări, ci şi răspunde la întrebările elevilor.
Prin metoda conversaţiei se stimulează gândirea elevilor în vederea
însuşirii, fixării şi sistematizării cunoştinţelor şi deprinderilor, a dezvoltării spiritului de
colaborare şi de echipă.
Conversaţia ajută la formarea şi dezvoltarea limbajului de specialitate. Poate fi purtată la
începutul sau la sfârşitul lecţiei de educaţie fizică.

Problematizarea şi învăţarea prin descoperire

Constă din punerea în faţa elevului a unor dificultăţi create în mod

deliberat, din depăşirea cărora, prin efort propriu, elevul învaţă ceva nou.
Noile cunoştinţe sunt obţinute prin efort propriu.
 Scopul problematizării este antrenarea elevilor (sportivilor) în găsirea soluţiilor pentru
rezolvarea unor situaţii-problemă care apar în timpul orelor de educaţie fizică (diferite trasee
aplicative, ştafete, jocuri), în activităţi desfăşurate în timpul liber al elevilor (orientare turistică,
etc.) precum şi în rezolvarea unor situaţii tactice specifice jocurilor sportive.
Promovează creaţia, stimulează imaginaţia şi să combate rutina.

Brainstormingul

Metoda (engl. brain-creier, storming-furtună) reprezintă un mod excelent de stimulare a

creativităţii elevilor sau sportivilor.
Este condiţionată de un fond prealabil de cunoştinţe care să permită elevilor formularea
unor puncte proprii de vedere referitoarela tema în discuţie.
Are aplicativitate în special în antrenamentul sportiv, în stabilirea planurilor de pregătire, a
tacticii speciale pentru competiţie.

Bibliografie:
- Curs Educatie fizica 3_LMNGD_ANUL II_sem I_2019-2020;
- Culeva A., Pătru A., (2000)-Sociologia sportului, Ed. EX PONTO, Constanţa.