METODICA PREDĂRII - ÎNVĂŢĂRII - EVALUĂRII EFICIENTE

ÎN INSTITUŢIILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT PREUNIVERSITAR

PORTOFOLIU DE EVALUARE

Autor : BOGDAN CONSTANTIN

Colegiul Tehnic ION MINCU , Tg-Jiu
Jud. Gorj ,Tg-Jiu , Str. GENERAL
DUMITRU PETRESCU , nr. 4
e-mail : tica1234ticabogd@yahoo.com
tel.:0749341009

0
 CAPITOLUL I

DESCRIEREA ELEMENTELOR DE OPTIMIZARE A

COMUNICARII DIDACTICE

Metodele optime de comunicare in demersul actului didactic rezulta din

analiza aspectelor prezentate in cele ce urmeaza si anume :

In comunicarea didactică intervin, determinând-o sau numai

influenţând-o, factori multipli care pot fi grupaţi în următoarele categorii:
caracteristicile profesorului, caracteristicile elevului sau clasei, caracteristicile
canalului de transmitere şi ale contextului în care se desfăşoară actul
comunicativ. Din perspectiva cadrului didactic contează stilul didactic,
strategiile de instruire abordate, competenţele de exprimare clară, precisă,
argumentată, accesibilă, implicarea profesională, formele de motivare utilizate,
tipuri de relaţii pedagogice (de conducere, afective).

Deosebit de importante sunt şi caracteristicile elevului: acuitatea

senzorială (vizuală şi auditivă), nivelul dezvoltării intelectuale, experienţa
cognitivă şi lingvistică, motivaţia învăţării, nivelul competenţelor de
comunicare, gradul de cultură, ritmul de lucru, atitudinile cognitive şi sociale,
trăirile emoţionale, individuale şi de grup (anterioare şi simultane actului de
comunicare).

Comunicarea poate să întreţină relaţii de tipuri diferite: unidirecţionale,

bidirecţionale şi multidirecţionale. Accentul tinde să se pună pe dezvoltarea
comunicării multidirecţionale, ce favorizează interacţiunea, interactivitatea,

1
confruntarea diverselor cunoştinţe.

Este recunoscut faptul că relaţiile dintre cadrele didactice şi elevi sunt

multiple, iar modul de manifestare comportamentală e resimţit de ceilalţi în
maniere diferite generând două tipuri de sentimente: de respingere sau de
acceptare. Acest lucru este influenţat de individ,dar şi de obstacole apărute în
calea comunicării. De multe ori, atunci când dorim să modificăm
comportamentul unui elev, încercăm să modificăm mediul sau să intervenim
asupra propriului mod de manifestare. Nu reuşim însă întotdeauna „să-i
ascultăm pe elevi" cu tact, răbdare şi atenţie, lucru ce duce la instalarea unor
obstacole în calea comunicării. Spre exemplu, în cazul unui elev care se plânge
că întâmpină dificultăţi în efectuarea unei teme, cadrul didactic poate riposta pe
un ton :

- de avertizare: „Dacă vrei note mari, munceşte!";

- de comandă: „Lucrează şi nu te mai plânge atât!";

- de ridiculizare: „ Vai de mine ... chiar aşa?"

Astfel de mesaje sunt depreciative pentru elevi şi neagă importanţa

sentimentelor trăite de aceştia , tocmai din acest motiv, pentru că ştim cu toţii că
educaţia cere nu numai pricepere, ci şi afectivitate din partea educatorului, ar
trebui să-i răspundem elevului într-o manieră de acceptare şi stimulare a copilului
cu disponibilitate pentru cooperare şi comunicare. Se impune să încurajăm
copilul verbal şi prin gesturi, ascultându-1 activ ori să ascultăm mesajul
acestuia în tăcere, incitându-1 să-şi destăinuie propriile trăiri. Este necesar ca
noi, cei de la catedră, să reflectăm mai mult asupra forţei modelatoare a
limbajului. Cuvântul poate fi unealtă preţioasă sau mijloc periculos, deoarece
poate influenţa pozitiv sau negativ interlocutorul. Se ştie deja, că limbajul celui
de la catedră, gesturile sau mimica acestuia sunt copiate de elevi, de aceea
trebuie să acordăm o atenţie deosebită comunicării. Atitudinea cadrului didactic
în faţa elevilor şi a părinţilor poate declanşa sau atenua conflictele care apar
între elevi, între elevi şi părinţi ori între părinţi şi profesor.

Referitor la optimizarea comunicării trebuie să recunoaştem că, nu de

puţine ori, profesorul trăieşte cu impresia că vorbele sau mesajele sale ajung la
destinaţie aşa cum gândeşte el, că sunt receptate de elevi păstrând aceleaşi
2
înţelesuri, aceleaşi semnificaţii cu ale sale. Din păcate, lucrurile nu decurg
întotdeauna aşa, mesajele receptate au tendinţa de a se îndepărta mai mult sau
mai puţin de sensurile emise sau originale, uneori să fie chiar diferite. Numai că
actul comunicării didactice poate fi protejat de posibile variaţii şi deviaţii,
distanţări sau deteriorări nedorite prin intervenţia feed-back-ului. In reglarea
propriei comunicări, cadrul didactic trebuie să ţină seama de mimica elevilor,
de gesturile, expresiile şi mişcările lor, reacţii care devin simptomatice pentru
ceea ce simt, înţeleg, acceptă, doresc aceştia. El poate sesiza direct şi abil, din
mers, „starea de spirit" a elevilor şi astfel să valorifice la maximum
comportamentul acestora în beneficiul optimizării comunicării.

Pornind de aici, cadrul didactic poate să-şi restructureze sau să

amelioreze demersul didactic de moment şi nu în ultimul rând să-şi regleze
viteza şi ritmul propriei vorbiri.

Actul comunicării devine eficient atunci când favorizează o implicare

activă din partea elevului, o angajare cu toate forţele sale intelectuale şi afective
în procesul receptării. Astfel, receptarea depăşeşte simpla percepere a unor
conţinuturi audiate. A produce interlocutori activi, a-i determina pe elevi să
urmărească cu interes şi să manifeste o atitudine activă în cursul ascultării
constituie un indicator al competenţelor pedagogice a cadrului didactic.

3
 CAPITOLUL II

PREZENTAREA CONCEPTELOR DE CONTINUT AL

EDUCATIEI SI DE CURRICULUM

Conţinutul educaţiei nu se suprapune peste cel al procesului de

învăţământ. Conţinutul educaţiei este mai larg, cuprinzând şi influenţe care
provin din zona informală, sub forma unei multitudini de mesaje şi valori ale
spaţiului social.
Conţinutul învăţământului:
□ Constă într-un ansamblu structurat de valori din domeniile ştiinţei, culturii
şi practicii, sedimentate în
societate şi devenite punct de reper în proiectarea şi realizarea instruirii.
□ Derivă din idealul educativ şi din sarcinile specifice pe care le are de
îndeplinit educaţia în vederea inserţiei
individului în prezentul social, dar şi în perspectivă.
□ Este dimensionat conjunctural, în funcţie de gradul de dezvoltare cognitivă a
societăţii, de marile curente de
idei devenite dominante, de interesele şi năzuinţele oamenilor.
□ Este mobil şi comportă o anumită relativitate.
□ Se referă numai la valorile promulgate prin intermediul instituţiilor şcolare.
□ Nu este totuna cu rezultatele instruirii, întrucât consecinţele instruirii sunt
materializări secvenţiale ale
componentelor conţinutului rezultate prin interiorizarea acestora de către elevi,
ceea ce este dificil de cuantificat.
4
 Curriculum este un concept-cheie în teoria şi practică instruirii.
Termenul provine din limba latină, curriculum (la plural curricula) şi înseamnă
alergare, fugă, întrecere, locul unde se desfăşurau întreceri, mersul vieţii
(curriculum vitae).

Termenul de curriculum este consemnat pentru prima dată în

documentele universităţilor din Leiden (1582) şi Glasgow (1633). Prima
lucrare lexicografică în care apare este "The Oxford English Dictionary "
(OED), iar înţelesul care i se conferă este cel de "curs obligatoriu de studiu sau
de instruire, susţinut într-o şcoală sau o universitate".

Timp îndelungat, conceptul de curriculum a reprezentat unul dintre cele

mai controversate concepte ale pedagogiei. Definiţiile, extrem de diverse şi
contradictorii, au variat, pe parcursul secolelor XVI şi XX, în funcţie de
concepţia pedagogică a autorilor şi de metodologia de cercetare a conceptului,
adoptată în funcţie de tradiţiile practicii şi literaturilor pedagogice exprimate în
principalele limbi de circulaţie internaţională în funcţie de priorităţile şi
caracteristicile reformelor învăţământului şi ale educaţiei.

În sensul cel mai larg, curriculum semnifică întreagă experienţă de

învăţare dobândită în contexte educaţionale formale, nonformale şi informale.

În sensul cel mai restrâns (sensul tradiţional), curriculum semnifică

conţinuturile învăţării, obiectivate în planuri de învăţământ, programe şi
manuale :

1.cursurile oferite de o instituţie educaţională;

2.un set de cursuri ce constituie o arie de specializare

Termenul de conţinut curricular se referă la anumite fapte, idei, principii,

probleme, incluse într-un program de studii.

În accepţiune tradiţională, conceptul de curriculum reprezintă un set de

5
documente şcolare/universitare care planificau conţinuturile instruirii, un
instrument de eficientizare socială a activităţii şcolare/universitare, un program
de învăţare oficial, organizat instituţional.

În accepţiune modernă, curriculum vizează sistemul de experienţe de

învăţare, directe şi indirecte, ale elevilor/studenţilor.

Curriculumul este considerat astăzi o resursă importantă a inovării, al

cărui scop este adaptarea instituţiilor, programelor şi practicilor învăţământului
la nevoile şi la solicitările unei societăţi dinamice. Conţinutul învăţământului
sau curriculum-ul reprezintă un sistem sau ansamblu de valori ideatice,
gnoseologice, şi de abilităţi practice, sau ansamblul -sistemul de cunoştinţe,
priceperi, deprinderi, selectat din ansamblul cunoaşterii şi practicii umane care
se transmite şi se dobândesc, se învaţă deoarece conduc la dezvoltarea
personalităţii în vederea integrării socio-profesionale a acesteia. După D'
Hainaut (1981), curriculum-ul cuprinde:
□ Obiectivele specifice unui domeniu (nivel, profil, disciplină şcolară,
activitate educativă);
□ Conţinuturile informaţionale sau educative necesare pentru realizarea
obiectivelor stabilite;
□ Condiţiile de realizare (metode, mijloace, activităţi), programarea şi
organizarea situaţiilor de instruire şi
educare;
□ Evaluarea rezultatelor.

Despre derivaţiile conceptuale ale curriculumului prezentam

urmatoarele :
Documentul curricular fundamental al învăţământului românesc este
Curriculum-ul Naţional pentru învăţământul obligatoriu.
Componentele curriculumului naţional (din România):
1. Curriculum Naţional pentru învăţământul obligatoriu . Cadru de referinţă
- document reglator care asigura coerenţă componentelor sistemului curricular
în termeni de procese şi produse.

6
 2.Planurile-cadru de învăţământ pentru clasele I-XII/XIII - document care stabileşte ariile curriculare,
obiectele de studiu şi resursele de timp necesare abordării acestora.
3.Programele şcolare - stabilesc obiectivele cadru, obiectivele de referinţă, exemplele de activităţi de
învăţare, conţinuturile învăţării, precum şi standardele curriculare de performanţă prevăzute pentru fiecare
disciplină existenţa în planurile cadru de învăţământ.
4.Ghiduri, norme metodologice şi materiale suport - descriu condiţiile de aplicare şi de monitorizare ale
procesului curricular.
5. Manualele alternative.
Curriculumul Naţional este alcătuit din două segmente:
A - Curriculum nucleu 70% - reprezintă trunchiul comun, adică numărul minim de ore de la fiecare disciplină
obligatorie prevăzută în planul de învăţământ.
B - Curriculum la decizia şcolii (CDS) 30% - acoperă diferenţa de ore dintre curriculum-ul şi numărul minim/maxim de
ore pe săptămână, pe disciplină şi pe an de studiu, prevăzute în planurile-cadru de învăţământ. CDS reprezintă ansamblul
proceselor educative şi al experienţelor de învăţare pe care fiecare şcoală le propune în mod direct elevilor săi în cadrul
ofertei curriculare proprii. Cuprinde următoarele categorii :
Bl - Curriculum extins - reprezintă, pentru învăţământul general, acea formă de CDS care urmăreşte extinderea
obiectivelor şi a conţinuturilor din Curriculumul-nucleu prin noi obiective de referinţă şi noi unităţi de conţinut, în
numărul maxim de ore prevăzut în plaja orară a unei discipline.
B2 - Curriculum nucleu aprofundat - reprezintă, pentru învăţământul general, acea formă de CDS care urmăreşte
aprofundarea obiectivelor de referinţă ale Curriculumului-nucleu prin noi obiective de referinţă şi unităţi de conţinut, în
numărul maxim de ore prevăzut în plajă orară a unei discipline.

7
 B3 - Curriculum elaborat de şcoală - 'Opţionalul' - reprezintă, pentru învăţământul obligatoriu, acea varietate de CDS
ce constă într-o nouă disciplină şcolară; această presupune elaborarea în şcoală a unei programe cu obiective şi conţinuturi
noi, diferite de acelea existente în programele de trunchi comun. La nivelul liceului, CDS se poate realiza prin mai multe
tipuri de opţionale, respectiv:
Opţional de aprofundare - reprezintă acel tip de CDS derivat dintr-o disciplină studiată în trunchiul comun, care
urmăreşte aprofundarea obiectivelor/competenţelor din curriculumul-nucleu prin noi conţinuturi propuse la nivelul şcolii
(sau a acelora marcate cu asterisc, în cazul specializărilor pe care nu le parcurg în mod obligatoriu la trunchiul comun).
Opţional de extindere - reprezintă acel tip de CDS derivat dintr-o disciplină studiată în trunchiul comun, care urmăreşte
extinderea obiectivelor-cadru/competenţelor generale din curriculumul-nucleu prin noi obiective de referinţă/competenţe
specifice şi noi conţinuturi definite la nivelul şcolii.
Opţional preluat din trunchiul comun al altor discipline - reprezintă acel tip de CDS generat prin parcurgerea unei
programe care este obligatorie pentru anumite specializări şi care poate fi parcursă în cadrul orelor de CDS la acele
specializări unde disciplină respectivă nu este inclusă în trunchiul comun.
Opţional ca disciplină nouă - constă într-un nou obiect de studiu, în afară acelora prevăzute în trunchiul comun la un
anumit profil şi specializare; acesta presupune elaborarea în şcoală a unei programe noi, diferite de programele
disciplinelor de trunchi comun.
Opţional integrat - constă într-un nou obiect de studiu, structurat în jurul unei teme integratoare pentru o anumită arie
curriculară sau pentru mai multe arii curriculare. Acesta presupune elaborarea unei programe prin integrarea a cel puţin
două domenii aparţinând uneia sau mai multor arii curriculare; în acest caz, obiectivele/competenţele sunt diferite faţă de
acelea existente în programele disciplinelor care se integrează.

8
 Curriculumul general este o structură de conţinuturi centrate pe nevoile comune ale elevilor şi selectate din materii de
strictă necesitate pentru categorii largi de elevi. Acesta este constituit din trunchiul comun, obligatoriu pentru toţi elevii,
care ocupă până la 80% din totalul disciplinelor, restul materiilor fiind selectat circumstanţial, în funcţie de nevoile
speciale ale unor categorii de elevi.
Curriculumul specializat reprezintă un set de cunoştinţe şi valori specifice, simetrice cu anumite tipuri de conţinuturi
(ştiinţifice, artistice, tehnice), activate la diferite discipline pentru a forma şi cultiva anumite competenţe în domenii
particulare

Curriculumul ascuns implică valorile încorporate de elevi şi clase de elevi, necuprinse în planificarea curriculară şi
include influenţe informale sau non-formale, datorate structurii socioculturale, familiei, grupurilor stradale, factorilor de
personalitate. O altă latură a conţinuturilor ascunse constituită din ideologia sau cultura unei şcoli, în sensul de ritualuri,
reguli, convenienţe, proceduri.
Curriculumul informai este constituit din acele experienţe de învăţare captate în afara spaţiului şcolar, prin mass-
media, instituţii culturale, religioase, familie, grupul de prieteni.

Curriculumul recomandat constituie oferta pusă la dispoziţie de experţi, din care, în funcţie de exigenţele şi obiectivele
şcolii (sau societăţii) de la un moment dat, derivă seturi de cunoştinţe şi valori pe care le propun diferiţilor utilizatori.

Curriculumul scris este curriculumul explicitat în documentele care direcţionează procesele de predare-învăţare şi în
care sunt enunţate conţinuturile şcolare de transmis: planuri de învăţământ, programe şcolare.

9
 Curriculumul predat se referă la totalitatea cunoştinţelor, deprinderilor, atitudinilor actualizate efectiv în predare de
către actorii implicaţi în proces (profesori şi elevi).

Curriculumul învăţat este ceea ce achiziţionează efectiv elevul şi care este interiorizat şi activizat de către acesta, în
diverse împrejurări, şcolare sau nu. Se poate evidenţia şi prin evaluare.

Curriculumul suport se referă la suporturile instrucţionale precum: cărţi, ghiduri, caiete didactice, resurse multimedia.

Curriculumul testat este partea de curriculum tradusă, relevată, etalată la nivelul sau prin intermediul instrumentelor de
evaluare.
Curriculumul zonal reprezintă oferta educaţională de care beneficiază elevii dintr-o anumită arie geografică.
Curriculumul exclus reprezintă secvenţele curriculumului la care s-a renunţat din anumite raţiuni.

10
11
 CAPITOLUL III

COLEGIUL TEHNIC “ION MINCU”,TG-JIU

Profesor:

PROIECT DIDACTIC

Clasa : a-X-a A
Obiectul : Matematică – Algebră
Data :24.11.2014
Unitatea de invatare:Functia putere si functia radical.Ecuatii irationale
Subiectul lecţiei : Ecuaţii irationale
Tipul lecţiei : Lecţie de formare de priceperi şi deprinderi
Durata: 45 minute
Scopul lectiei: Formarea de priceperi si deprinderi in rezolvarea ecuatiilor ce contin radicali de ordin 2
Competenţe specifice :
1. Utilizarea de proprietăţi ale funcţiilor în trasarea graficelor şi rezolvarea de ecuaţii.
2. Utilizarea echivalenţei dintre bijectivitate şi inversabilitate în trasarea unor grafice şi în rezolvarea unor ecuaţii algebrice.
3. Exprimarea în limbaj matematic a unor situaţii concrete şi reprezentarea prin grafice a unor funcţii care descriu situaţii practice.
Obiective operationale:
-elevii sa recunoasca ecuatiile irationale
-elevii sa rezolve ecuatii si inecuatii de gradul I si II
-elevii sa rezolve ecuatii irationale ce contin radicali de ordinul 2 folosind diverse metode
Strategia didactică: activ-participativă.
 Metode şi procedee didactice : conversaţia euristică, exerciţiul, exemplificarea, problematizarea, demonstraţia, descoperirea dirijata, observatia,
munca independentă,modelarea logica
 Material didactic utilizat : manual clasa a-X-a , fişa de lucru .
 Tipuri de actităţi : frontală şi individuală.
 Procedee de evaluare: evaluarea pe tot parcursul lectiei,analiza răspunsurilor, observarea sistematică a atenţiei, verificarea cantitativă si calitativă a
temei

12
Scenariu didactic:
1.Moment organizatoric:
Verificarea prezentei elevilor şi notarea absenţelor (dacă sunt) in catalog;
Asigurarea unei atmosfere adecvate pentru buna desfăşurare a orei;
2.Captarea atenţiei:
Verificarea temei elevilor prin sondaj folosind dialogul profesor- elev; elev-elev, prin confruntarea rezultatelor (in cazul in care apar diferente se rezolvă
exerciţiile la tablă ). Reactualizarea notiunilor din lectia anterioara.
3.Informarea elevilor asupra obiectivelor lecţiei:
Se anunţă şi se scrie pe tablă titlul lecţiei: Ecuaţii irationale
4. Prezentare de material nou
Se numeşte ecuaţie irationala o ecuaţie în care necunoscuta apare sub semnul radical.
Exemple : ,

1. Ecuaţii irationale de forma

Se impun condiţiile de existenţă:
Ridicam in ambii membrii la patrat si ecuaţia este echivalentă cu: care se rezolvă, după care verificăm care soluţii verifică condiţiile de existenţă. Aceste
soluţii sunt soluţiile ecuaţiei irationale
Exemple: Să se rezolve ecuaţiile:
a)
Rezolvare: Se impun condiţiile de existenţă:
Ecuaţia este echivalentă cu: .
b)
c)

d)
Conditii
Ridicam in ambii membrii la puterea a 2-a si obtinem

2. Ecuaţii irationale de forma

13
Se impun condiţiile de existenţă: .

Exemple: Sa se rezolve ecuatia

Se impun conditiile de existenta
Metode de rezolvare
Metoda1(de eliminare a radicalilor prin ridicare la putere)

Metoda 2(folosirea expresiilor conjugate)

/* ,dar

Se aduna cele doua relatii

Metoda 3(folosirea unor notatii sau substitutii)
Notam

Metoda 4(folosirea sistemelor de ecuatii)

Notam

5. Consolidarea cunostinţelor şi asigurarea feed-back-ului : Fiecare elev va primi cate o fişă de lucru .Pe parcursul rezolvării exerciţiilor, profesorul intervine cu
întrebări ,adresate atât elevilor de la tablă cât şi celor din clasă, pentru a se clarifica demersul rezolvării.
FISA DE LUCRU
Sa se rezolve ecuatiile:
a)
b)
c)
d)

14
e)
f)
g)
6. Tema pentru acasă : Se vor propune spre rezolvare ca temă pentru acasă , exerciţiile rămase nerezolvate din fişă si E1/130 a,c,e,f,h
7. Aprecieri: se notează elevii care s-au evidenţiat în timpul orei.

15
 CAPITOLUL IV

EVIDENTIEREA METODELOR SI TEHNICILOR DE

INVATARE INOVATIVA

Metodele inovative de învăţare sunt modalităţi moderne de stimulare a

învăţării şi dezvoltării personale încă de la vârstele timpurii, sunt instrumente
didactice care favorizează interschimbul de idei, de experienţe, de cunoştinţe,
asigurând perfecţionarea şi optimizarea demersului educaţional. Metodele
utilizate la preşcolari sunt atât cele "clasice", cât şi cele "moderne"; numai
abilitatea cadrului didactic poate face ca orice metodă folosită să stârnească
interesul copilului preşcolar şi să-1 determine să înveţe în modul cel mai plăcut:
prin joc. Cele mai utilizate metode interactive sunt cele care canalizează energiile
creatoare ale preşcolarilor în direcţia propusă, le captează atenţia, stimulează
mecasnismele gândirii, ale inteligenţei, voinţei, motivaţiei şi imaginaţiei şi îi
implică afectiv în ceea ce fac.

Procesul de formare interactiv presupune acţiune atât din partea profesorului

cât şi din partea elevului. Profesorul model pentru a crea cadrul optim de învăţare
este necesar să ţină cont de anumite criterii în aplicarea metodelor moderne de
învăţare, cum ar fi: competenţele ce urmează a fi dezvoltate la elevi, nivelul
intelectual şi capacităţile elevilor, resursele materiale accesibile şi gradul de
complexitate al conţinutului. Astfel metodele inovative trebuie adaptate acestor
criterii, pentru ca procesul instructiv-educativ să se desfăşoare într-un cadru
activ-participativ, de stimulare a învăţării. Metodele inovative presupun o
învăţare prin comunicare, prin colaborare, care produce o confruntare de idei,
opinii şi argumente, creează situaţii de învăţare centrate pe disponibilitatea şi
16
dorinţa de cooperare a copiilor, pe implicarea lor directă şi activă, pe influenţa
reciprocă din interiorul microgrupurilor şi interacţiunea socială a membrilor
unui grup. In învăţământul preşcolar sunt utilizate o multitudine de metode
moderne însoţite de tehnici specifice şi resurse materiale, dintre care amintim:

1. Explozia stelară - steluţa mare şi 5 steluţe mici

2. Lotus- flori de nufăr mici şi o floare de nufăr mare
3. Bula dublă-două cercuri mari de culori diferite câte patru cercuri mici
de culori diferite, săgeţi lungi şi
scurte
4. Predarea/învăţarea reciprocă -palete colorate cu întrebări, ecusoane,
coroniţe
5. Ciorchinele-cercuri sau ovale de două mărimi şi două culori, săgeţi
6. Cubul-un cub sau tot atâtea cuburi câte tematici predaţi,
6 plăcuţe cu descrie, compară, analizează, argumentează, asociază, aplică,
simboluri pentru copii
7. Pălăriuţe gânditoare-albă, roşie, galbenă, verde, albastră neagră
8. Piramida şi diamantul -suport de lucru, pătrate sau benzi de carton de
culori diferite
9. Mozaicul -fişa expert, ecusoane, chestionar de evaluare-ilustrat
10. Diagrama Venn - fişe de lucru, ecusoane

Specific metodelor interactive este faptul că ele promovează interacţiunea

dintre minţile participanţilor, dintre personalităţile lor, ducând la o învăţare mai
activă şi cu rezultate evidente. Metodele interactive creează deprinderi,
facilitează învăţarea într-un ritm propriu, stimulează cooperarea, nu competiţia;
sunt atractive şi pot fi abordate din punct de vedere al diferitelor stiluri de
învăţare.

Un învăţător care foloseşte astfel de metode ar trebui să fie:

• un sfătuitor - care îşi ajută elevii în rezolvarea problemelor, îi motivează
să îşi prezinte propriul punct
de vedere;
• un animator - care iniţiază metodele şi le explică elevilor, pregăteşte
materialele didactice şi prezintă

17
scopurile învăţării;
• un observator şi un ascultător - care observă elevii în timpul activităţii şi îi
poate aprecia corect;
• un participant la învăţare - care nu are impresia că este perfect şi învaţă pe
tot parcursul vieţii;
• un partener - care poate modifica „scenariul" lecţiei, dacă clasa
cere acest lucru. De aceea
învăţătorul şi elevii sunt responsabili de rezultatele muncii în comun.
Metodele de învăţământ reprezintă căile utilizate de către profesor
pentru a-i sprijini pe elevi să descopere viaţa, natura, lumea, lucrurile, ştiinţa.
Ele sunt totodată mijloace prin care se formează şi se dezvoltă priceperile,
deprinderile şi capacităţile elevilor de a acţiona asupra naturii, formând
caracterul şi personalitatea.
Bunul mers al procesului de învăţământ şi rezultatele obţinute depind de
metodele utilizate. Marii pedagogi au evidenţiat faptul că folosindu-se metode
diferite se obţin diferenţe esenţiale în pregătirea elevilor, că însuşirea unor noi
cunoştinţe sau comportamente se poate realiza mai uşor sau mai greu, în funcţie
de metodele utilizate.
Metodele sunt instrumente importante aflate la dispoziţia profesorului, de a
căror cunoştinţe şi utilizare depinde eficienţa muncii educative. Profesorul,
cunoscând varietatea metodelor, particularităţile elevilor cu care lucrează,
obiectivele pe care trebuie să le atingă, trebuie să acţioneze pentru a-şi
valorifica pe deplin personalitatea, devenind el însuşi un creator în materie
articulare a strategiilor, metodelor şi procedeelor didactice.
Antrenarea permanentă a elevilor, atât de nivel gimnazial, cât şi liceal, la un
efort intelectual susţinut şi înarmarea acestora cu capacităţi necesare unei
activităţi de învăţare productivă reprezintă modalitatea cea mai eficientă de
educare a elevilor în spiritul unei atitudini conştiente şi active.
Metodele de învăţământ sunt un element de bază al strategiilor didactice, în
strânsă relaţie cu mijloacele de învăţământ şi cu modalităţile de grupare a
elevilor. De aceea, opţiunea pentru o anumită strategie didactică condiţionează
utilizarea unor metode de învăţământ specifice. Totodată, metodele de
învăţământ fac parte din condiţiile externe ale învăţării, care determină eficienţa
acesteia. De aici decurge importanţa alegerii judicioase a metodelor
corespunzătoare fiecărei activităţi didactice. După funcţia didactică principală, s-
18
a propus următoarea clasificare (Oprea, 2009):

Metode şi tehnici de predare

învăţare interactivă în grup :

Metoda predării/învăţării reciproce

Mozaicul
Cascada
Metoda turnirilor între echipe
Metoda schimbării perechii
Metoda piramidei
învăţarea dramatizată
Problematizarea de grup
Studiul de caz
Conversaţia euristică etc.

Metode şi tehnici de fixare şi sistematizare a cunoştinţelor

şi de verificare/evaluare alternativă interactivă:

Harta cognitivă
Matricele
Lanţurile cognitive
Scheletul de peşte
Diagrama cauzelor şi a efectului
Pănza de păianjen
Tehnica florii de nufăr
Metoda RAI
Cartonaşele luminoase
Jurnalul reflexiv etc
Metode de dezvoltare a creativitatii
E necesara existenta potentialului pentru activitati creative si procesualitatea
psihica
-atribute : noutate , ingeniozitate , originalitate, vointa , motivatie
Dimensiunea personalitatii : inteligenta cu imaginative , motivatie si vointa

19
Problema nu este incadrata in cunoscuta atfel ca rezolvarea problemelor duce la
descoperiri de alte probleme si stimularea creativitatii
Scoala este un factor de influenta prin sustinerea fizica a efortului creator
Actiuni
-social ( participare la decizii , aprecierea muncii creative , timpul in activitati
creative)
-psihologic ( sistem eficient , calitate , calificare , creativitate)
Simularea creativitatii elevilor se face prin :
-identificarea potentialului
-orientarea activitatiii creative
-Support si atitudine creative
Exista clase speciale de superdotati , automatele fac munci monotone pe cand
omul are gandire inovatoare (fantezia)
E necesara eliminarea blocajelor emotive iar participarea prin metode active se
face pe cunostinte , rationamente si spirit critic
Tipuri : metoda cubului , turul galeriei , insert ,brainstorming , ciorchinelui
1) Metoda cubului stimuleaza creativitatea pentru ca un subiect este abordat
din mai multe perspective
Etape
Cub cu culori (descrie , compara , analizeaza ,asociaza , aplica , argumenteaza)
-anuntarea temei si impartirea in 6 grupe
-descrie(culori diferite , forme si criterii , marimi si relatii)
-compara ( asemanator/diferite)
- analizeaza componenta deci rezulta un joc
-aplica prin intrebari cu ce faci , la ce folosesti
-argumenteaza ca sprijin prin adevarat / fals , demonstratii sau greseli)
- redactarea si forma finala
Toti se implica sau un elev monopolizeaza tot iar materialele informative raman
ca premii dar 20,25 minute se depun la 6 locuri vizibile
Notele acordate sunt verificate de professor privind obiectivitatea
2) Turul galeriei inseamna colaborarea intre elevi pentru gasirea solutiei la o
problema , evaluarea fiind formative si consta in :
-grupuri de 3,4 elevi care rezolva probleme cu mai multe solutii
-schema pe hartie (idei , poster)
-trecerea pe langa fiecare poster pentru a vedea solutiile (se scriu observatii pe
20
poster)
-compararea propriei munci cu a celorlati
Se foloseste in combinatie cu metoda cubului
3) Ciorchinele face conexiunea intre inceputul lectiei (reactualizare) si
recapitulare (sistematizare)
Modul de a intelege o anumita tema cu un anumit continut incurajand gandirea
libera si deschisa
Etape
-scriu tema in mijloc
-fiecare elev scrie o idee cu linie catre centru
-fiecare idee sunt notate cu cine din informatie se leaga
-se termina la epuizarea ideilor
Reguli
- Se scrie orice referitor la tema
- Se judeca doar notatiile nu ideile
- Se merge pana la terminarea ideilor si pot aparea altele noi
- Conexiunile si fluxul ideilor
Avantaje
-ghidarea pe baza de idei si criterii
-retinerea/intelegerea ideii pe mai multi sateliti
4) Vreau sa stiu / am invatat insemna:
-intelegerea unui text si formularea unui text care asteapta raspunsuri
Etape
-lista elevilor cu cee ace stiu (vreau/ am invatat)
-gruparea pe categorii la STIU
-intrebari pe ce nu sunt siguri la citire text
-intrebarile puse la inceput de pun pe ultima coloana (intrebari fara raspuns si ce
sa invatat la lectie)
-verificarea nivelului de cunostinte
-participarea , motivarea si stimularea
-gandirea implica competente
Avantaje
-clarificarea la ce am de invatat
-mobilizare clasa
-interdisciplinat si pragmatic
21
Dezavantajele sunt ca dureaza mult timp si nu e pentru toate lectiile

5)Metoda INSERT este referinta pentru nivelul de cunostinta , da informatii

despre o tema pe care o monitorizeaza pentru intelegere
Elevii marcheaza ceea ce stiu , ce difera , rezultate neasteptate si intrebari
Etape
-Fise cu continut de dezbatere
-lecturare si insemnare
-explicatii
Dupa sarcinile de lucru elevii:
-se monitorizeaza intelegerea
-se introduce noi informatii
-legatura intre nou si cee ace conoastem deja
Avantaje
-schimb de idei
-capacitate de exprimare
-cai de acces spropriile cunostinte rezultand noi idei
Participarea intregii clase este o provocare .
II. 3 Mijloacele de invatamant faciliteaza transmiterea unor cunostinte , formarea
unor deprinderi , realizarea unor activitati practice
Are functie formativa prin manuirea unor instrumente si descrierea unor aspect
ale realitatii
Gruparea se face prin mesaj didactic /internet , culegeri planse integrandu-se
organic in lectie eficientizand folosirea timpului , cu indicatii de rezolvare si
raspunsuri complete
Rezolvarile intuitive sunt foarte folositoare cu planse vazute correct din orice colt
al clasei
-grafice de functii elementare
-clasificarea sirurilor pe harta (pozitie / definitie)
-Continuitatea prin grafic (prelungirea prin continuitate , discontinuitati)
-interpretarea geometrica a derivatelor partiale
-limite fundamentale siruri si functii
-aplicatii integrale definite
-operatii cu multimi
-ecuatii si structure algebrice , corpuri geometrice , relatii metrice
22
Multimedia stimuleaza creativitatea si invatarea prin descoperire
AEL este platforma elearning moderma pentru predare invatare , evaluare ,
ad,inistrare continut si implementare
- Permite acces la materiale interactive
- Caracteristici(control , monitorizare , integrare mijloace moderne ,
stimuland creativitatea si lucrul in echipa)
Materialele pot fi prezentate pe hartie ca obiectiv fiind formarea de abilitati
matematice cu suport intuitive , valorifcarea practica a unui rationament ,
interpretarea geometrica a unei formule algebrice , proprietati observand
corpurile geometrice
De la starea initiala la finala se face trevrea euristica demonstrative explicative ,
inovativ si creative (olimpiade) de constructii geometrice , loc geometric , punct
fix starea initiala fiind bine specificata , rezultand noi proprietati si relatii
Reproiectarea creative a mai multor solutii si probleme duce spre optim
impletind strategii euristice cu cele algoritmice
Profesorul nu trebuie sa fie mereu indrumator ci sa trezeasca curiozitatea sis a
stimuleze cautarea

23
 CAPITOLUL V

PREZENTAREA ARGUMENTELOR PRO SI CONTRA

PENTRU UTILIZAREA INTER SI

TRANSDISCIPLINARITATILOR

Organizarea interdisciplinară răspunde mai bine atât progresului ştiinţific,

tehnologic şi al disciplinelor umaniste, cât şi cerinţelor socio-economice, privind
formarea personalităţii omului contemporan. în acelaşi timp,
interdisciplinaritatea are un caracter deschis restructurărilor şi înoirii
conţinuturilor, permiţând transferul acestora pe o axă orizontală şi
întrepătrunderea disciplinelor:

- transferul între mai multe domenii învecinate (matematica, fizica, chimie);

- transferul între mai multe teme sau probleme studiate;

- transferul de metode şi categorii de cercetare

ştiinţifică.

Interdisciplinaritatea are mai multe avantaje,dintre

care două sunt esenţiale:

- asigură „un anumit grad de integrare între diferite

domenii de cunoaştere"; permite schimburi de ordin conceptual şi
metodologic, precum şi utilizarea unui limbaj comun; a devenit o necesitate a
lumii contemporane fiind o consecinţă logică a integrării tuturor tipurilor de
conţinuturi în perspectiva educaţiei permanente;

24
- vine ca o soluţie la situaţia de organizare pe discipline, situaţie ce riscă la o
ruptură între acestea;

- satisface nevoia de globalitate în ştiinţă.

Principala modalitate de introducere a interdisciplinarităţii în învăţământ o
reprezintă regândirea conţinuturilor şi colaborarea planurilor, programelor şi
manualelor şcolare în perspectiva conexiunilor posibile şi necesare sub raport
epistemologic (cunoaşterea ştiinţelor) şi pedagogic.

Interdisciplinaritatea are o altă ambiţie, diferită de aceea a

pluridisciplinarităţii. Ea se referă la transferul metodelor dintr-o disciplină într-
alta. Se pot distinge trei grade de interdisciplinaritate:

a) un grad aplicativ. De pildă, metodele fizicii nucleare transferate în medicina

duc la apariţia unor noi tratamente contra cancerului;

b) un grad epistemologic. De exemplu, transferul metodelor logicii formale în

domeniul dreptului generează analize interesante în epistemologia dreptului;

c) un grad generator de noi discipline. De exemplu, transferul metodelor

matematicii în domeniul fizicii a generat fizica matematică, al metodelor din
fizica particulelor în astrofizica a dat naştere cosmologiei cuantice, al matematicii
în studierea fenomenelor meterologice sau de bursă a generat teoria haosului, al
informaticii în
artă a dus la arta informatică.

In abordarea interdisciplinară încep să fie ignorate limitele stricte ale

disciplinelor, căutându-se teme comune diferitelor obiecte de studiu, care pot
duce la realizarea obiectivelor de învăţare de grad mai înalt; între acestea se
numără şi capacităţile metacognitive, cum ar fi luarea de decizii, rezolvarea de
probleme, însuşirea metodelor şi tehnicilor de învăţare eficientă etc.

în condiţiile în care imperativul planetar reclamă imperios integrarea şi

globalizarea, decalajul dintre sistemele de educaţie şi mutaţiile lumii moderne
accentuează inegalitatea dintre cei care posedă noile cunoştinţe şi cei care nu le
posedă, provocând astfel inegalităţi şi mai accentuate în sânul naţiunilor şi între
naţiunile de pe planeta noastră.

Literatura de specialitate evidenţiază mai multe tipuri de întrepătrundere a

disciplinelor, a metodelor ca şi a abordărilor caracteristice mai multor niveluri de
25
integrare curriculară:

• Monodisciplinaritatea ce cuprinde discipline separate, independente.

Elementele de integrare sunt prezente doar la nivel intradisciplinar
(fragmente dintr-o disciplină sunt corelate astfel încât să asigure
înţelegerea unui fenomen complex).
• Pluridisciplinaritatea/ multidisciplinaritatea reprezintă o simplă reunire a
diferitelor discipline care păstrează neschimbate punctele de vedere
specifice. Dezvoltă legături cumulative putând lucra împreună pentru a
crea o imagine mai complexă a realităţii, dând posibilitatea examinării
obiectului de cercetare din diferite perspective şi utilizând metodele şi
cunoştinţele mai multor discipline.
Exemplu:
electroliza - aspecte relevante din punct de vedere al fizicii, chimiei şi
tehnologiei.

• Interdisciplinaritatea presupune combinarea diferitelor discipline,

împreună cu metodologiile lor în efortul de a atinge un obiectiv comun.
Necesitatea utilizării ei apare în investigarea unor subiecte dificile, care
depăşesc posibilitatea unei singure discipline. Interdisciplinaritatea
contopeşte şi transformă metodele generând instrumente noi şi
îmbunătăţite adaptate mai bine la subiectul cercetării.
Exemplu: Moby Dick de Herman Melville poate fi studiată prin prisma
disciplinelor literatură, geografie, biologie, fără ca acestea să îşi piardă
independenţa.
• Transdisciplinaritatea este specifică proiectelor de cercetare care
abordează probleme ce traversează graniţele a două sau mai multe
discipline, tinzând spre o abordare holistică. Aceasta presupune utilizarea
de metode ce au aparţinut unei anumite discipline, dar care, în prezent,
sunt utilizate de către alte discipline ştiinţifice. Ea trece dincolo de
graniţele disciplinelor izolate.
Conceptele mulţi-, inter- şi transdisciplinaritate nu sunt antagoniste, ci
complementare, deoarece au obiectivul comun de înţelegere mai bună a realităţii.

Interdisciplinaritatea presupune organizarea şi punerea în relaţie a

disciplinelor şcolare, crearea de conexiuni între teme sau competenţe care sunt,

26
de regulă, formate disparat în interiorul diferitelor discipline.

Tipuri de interdisciplinaritate (după modul în care se produce învăţarea):

• Interdisciplinaritate centripetă : cu accent pe utilizarea în interacţiune a

diferitelor discipline pentru exploatarea unei teme sau pentru formarea
unei competenţe integrate;
• Interdisciplinaritate centrifugă : mută accentul de pe disciplină pe cel
care învaţă, punând pe primul plan tipurile de achiziţii
integrate/interdisciplinare pe care acesta le va dobândi prin învăţare.

Avantajele curriculumului integrat:

• învăţare eficientă (uşurează realizarea de conexiuni între subiecte şi

discipline);
• Lucrul în echipă ( asigură cooperarea, găsesc soluţii bune mai rapid);
• Corelarea învăţării cu situaţiile din viaţa cotidiană;
• Centrarea pe activităţi integrate (proiecte);
• Flexibilitate în gruparea elevilor şi gestionarea timpului;
• Cadrul didactic este facilitator, mediator, partener în organizare şi învăţare;
• Responsabilizarea elevilor în raport cu propria învăţare.

27
 Caracteristicile fundamentale ale atitudinii si viziunii transdisciplinare
sunt: rigoarea, deschiderea şi toleranţa.

Caracteristici Interdisciplinaritatea Transdisciplinaritate

Obiectul integrării Competenţe generale, de Probleme ale vieţii reale

bază. situate în contexte
culturale,
valori şi atitudini.

Focalizarea procesului Se formează şi se Se propun soluţii, se

perfecţionează rezolvă probleme ale
competenţe
transferabile. lumii
reale, cu impact social, se
dezvoltă competenţe
pentru
viaţă.

Metode active în abordarea transdisciplinară sunt :

Conţinuturile organizate transdisciplinar se axează nu pe disciplină ci pe

demersurile intelectuale, afective şi psihomotorii ale elevului.

Abordarea procesului curricular implică o anumită înţelegere a copilului,

considerat ca un întreg, ca o fiinţă unitară, complexă. De aceea curriculum-ul nu
trebuie să se adreseze separat unui aspect sau altul al dezvoltării copilului, ci să-1
privească pe acesta în integralitatea sa. Curriculum-ul integrat este prezentat de
educaţia organizată astfel încât traversează barierele obiectelor de studiu,aducând
împreună diferite aspecte ale curriculum-ului în asociaţii semnificative care să se
centreze pe ariile mai largi de studiu. Predarea şi învăţarea sunt văzute într-o
perspectivă holistică, reflectând lumina reală, care este interactivă.

Abordarea integrată a curriculumului se materializează în:

• Estimarea timpului pentru parcurgerea temei;

• Selectarea metodelor active în acord cu specificul temei şi particularităţile
de vârstă ale elevilor;
• Identificarea resurselor;

28
 • Documentarea legată de temă (realizată în prealabil la indicaţia
profesorului);
• Cooperarea profesor - elev pe parcursul derulării temei şi stabilirea
concluziilor şi a relevanţei temei pentru viaţa reală.
Se pot utiliza metode active precum: procedeul Philips, metoda bulgărului
de zăpadă, dramatizarea, învăţarea prin cooperare, dezbaterea, jocul de rol,
brainstorming, metoda proiectului, studiul de caz, autoevaluarea.

Metoda proiectului - se utilizează pentru îmbunătăţirea sau soluţionarea unei

situaţii reale. Se prezintă strategii de remediere şi resursele necesare. Etape:

1. Identificarea problemei şi a rezultatului urmărit;

2. Stabilirea modalităţilor de realizare.
Avantaje:

• Dezvoltă creativitatea;
• Permite exprimarea personalităţii membrilor;
• Dezvoltă competenţele muncii în echipă;
• Formează deprinderi de planificare şi monitorizare la elevi.
Transdisciplinaritatea se referă la ceea ce se află, în acelaşi timp, şi între
discipline şi înăuntrul diferitelor discipline şi dincolo de orice disciplină, din
necesitatea unităţii cunoaşterii, în vederea înţelegerii lumii. Scopul mărturisit al
transdisciplinaritaţii este unificarea diferitelor domenii ale cunoaşterii. Ea
presupune dialogul şi reconcilierea ştiinţelor exacte cu ştiinţele umaniste, cu artele,
literatura, poezia şi experienţa interioară. Educaţia transdisciplinară se bazează pe
reevaluarea rolului intuiţiei, imaginaţiei, sensibilităţii în transmiterea cunoştinţelor.

29
 CAPITOLUL VI

IDENTIFICAREA METODELOR DE EVALUARE

OBIECTIVA

Metodele de evaluare obiectiva sunt :

 Autocorectarea sau corectarea reciprocă. Elevul este solicitat să-şi depisteze

operativ unele erori, în momentul realizării unor sarcini de învăţare. În acelaşi
timp, pot exista cazuri de corectare a lucrărilor colegilor. Depistarea lacunelor
proprii sau pe cele ale colegilor, chiar dacă nu sunt apreciate prin note, constituite
un prim pas pe drumul conştientizării în mod independent a rezultatelor obţinute în
procesul de învăţare.
 Autonotarea controlată. În cadrul unei verificări, elevul este solicitat să-şi
acorde o notă, care este negociată, apoi, cu profesorul sau împreună cu colegii.
Profesorul are datoria să argumenteze şi să evidenţieze corectitudinea sau
incorectitudinea aprecierilor propuse.
 Notarea reciprocă. Elevii sunt puşi în situaţia de a se nota reciproc, fie la lucrări
scrise, fie la răspunsurile orale, dar nu trebuie neapărat să se concretizeze în notare
efectivă.
 Metoda de apreciere obiectivă a personalităţii(Ghe.Zapan). Constă în
antrenarea întregului colectiv al clasei, în vederea evidenţierii rezultatelor obţinute
de elevi prin utilizarea a cât mai multe informaţii şi aprecieri în vederea formării
unor reprezentări complete despre posibilităţile fiecărui elev în parte şi ale tuturor
la un loc.

Întrebări pe care elevii ar trebui să şi le pună:

 Există un alt mod (metodă) de a rezolva această sarcină?

 Am rezolvat sarcina suficient de bine?

30
  Ce ar trebui să fac în pasul următor?

 Ce produs, care mă reprezintă, ar trebui să-l valorific?

Condiţii necesare pentru formarea deprinderilor autoevaluative la elevi:

• Prezentarea obiectivelor pe care elevii trebuie să le atingă;

• Încurajarea elevilor în a-şi pune întrebările de mai sus şi de a da răspunsul în
scris;
• Încurajarea evaluării în cadrul grupului;
• Completarea, la sfârşitul unei sarcini importante, a unor propoziţii de genul:
1. Am învăţat…
2. Am fost surprins de faptul că…
3. Am descoperit că…
4. Am folosit metoda…deoarece…
5. În realizarea acestei sarcini am întâmpinat următoarele dificultăţi...

Grilele de autoevaluare permit elevilor să-şi determine, în condiţii de

autonomie, eficienţa activităţilor realizate. Valenţele formative ale activităţilor de
autoevaluare pot fi sintetizate astfel:

- ajută elevul să se implice în procesul evaluării şi în felul acesta să conştientizeze

criteriile specifice de evaluare, ceea ce îl face să înţeleagă şi să aprecieze eforturile
necesare pentru atingerea obiectivelor, să înţeleagă semnificaţia
calificativelor/notelor acordate de profesor;
- încurajează elevul să-şi dezvolte procesele metacognitive, de autoreglare a
proceselor de construire a propriilor cunoştinţe;
- contribuie la formarea reflexivităţii asupra propriei activităţi, la conştientizarea
conduitei şi a gradului de adaptare a acesteia la cerinţele învăţării şi activităţii
şcolare;
- devine disponibilitate în raport cu învăţarea, fiind privită ca un proces de
autoreglare care accelerează învăţarea;
- dezvoltă o atitudine critică faţă de sine, ajutând elevul să-şi dea seama singur de
limitele sale, de poziţia pe care se situează în raport cu colegii săi;
- dezvoltă capacitatea de identificare a propriilor progrese şi de ameliorare a
performanţelor proprii.

31
 Prin noile metode de evaluare se urmăreşte diversificarea controlului
activităţii şcolare având ca finalitate formarea unor competenţe şi capacităţi
operaţionale în mai multe domenii.
Evaluarea trebuie să stimuleze elevii pentru a-şi ameliora rezultatele, să
evidenţieze progresul şi nu incapacitatea lor de a realiza anumite cerinţe şcolare.
Finalitatea evaluării trebuie să ofere „o oglindă” a nivelului de pregătire a
elevului de-a lungul unei perioade de şcolaritate.

TIPURI DE ITEMI
Orice intrebare dintr-un text
ITEMI Obiectivi
- Raspuns corect din mai multe variante
- Sunt itemi inclusi elevul nu da raspunsuri
Avantajele sunt ca sunt usor de construit si de corectat , au obiectivitate mare , se
marcheaza raspunsurile corecte si evaluare pe volum informational
Limitele constau in inatare prin recunoastere , ghicite nu conteaza alte forme , nu se verifica
prin ratinament
Tipuri sunt :alegere duala , multipla si pereche
Alegere duala insemna sa ale unul din doua raspunsuri ( itemi pereche)
-stabilesc corespondente intre nume , litere si numere pe doua coloane paralele ( prima
insemna intrebari a doua insemna raspunsuri)
-pentru definitii , date si proprietati si reguli de proiectare
-un raspuns poate fi odata sau de mai multe ori
- raspunsurile sunt aranjate logic si crescator / descrescator pe aceiasi pagina
Alegere multipla insemna alegrea rasounsului dintr-o lista pentru cunoasterea
terminologiei pentru definitii , proprietati , metode
- Are un enunt si o lista de raspunsuri ( destructuri) unul sau mai multe fiind corecxte
Regulile insemna sa fie clar formulate , limbaj si masurare de obiectiv , nu sugereaza
variante de raspuns , sunt plauzibile si paraleli , raspuns correct grammatical , cu acceasi
lungime . mod de acordare a punctajului evitandu-se limbajul toate sau numai unul

CALITATI ALE INSTRUMENTELOR DE EVALUARE

Valoarea unui test se face dupa:
-validitate (capacitatea de a masura efectiv )
-fidelitate ( da rezultate constante)
-obiectivitate ( la evaluator independenti)
Avantaje
-obiectivele au barem dar grad de dificultate accelasi

32
- se elimina stresul
Avantaje
-calitate nu se cer doar cantitate
- nu incurajeaza creativitatea
-raspunsurile sunt inchise cu raspuns intamplator
-testele eficiente insemna timp
Recomandari
-timp ca toto sa finalizeze ( notele de la 1 la 10)
-mai multe variante insemna itemi semiobiectivi)
-punctaj la fel pentru problemele dificile dar adaptat nivelurilor obiectivelor si scalii de notare

33
 CUPRINS :

CAPITOLUL I : DESCRIEREA ELEMENTELOR DE

OPTIMIZARE ACOMUNICARII DIDACTICE.....................pag 1

CAPITOLUL II : PREZENTAREA CONCEPTELOR DE

CONTINUT AL EDUCATIEI SI DE CURRICULUM…..…pag 4

CAPITOLUL III : P R O I E C T D I D A C T I C………pag 11

CAPITOLUL IV : EVIDENTIEREA METODELOR SI

TEHNICILOR DE INVATARE INOVATIVA……………..pag 32

CAPITOLUL V : PREZENTAREA ARGUMENTELOR PRO SI

CONTRA PENTRU UTILIZAREA INTER SI
TRANSDISCIPLINARITATILOR…………………………pag 36

CAPITOLUL VI :IDENTIFICAREA METODELOR DE

EVALUARE OBIECTIVA…………………………………pag 42

BIBLIOGRAFIE…………………………………………..pag 46

34
BIBLIOGRAFIE :

 SUPORTUL CURSULUI : METODICA PREDĂRII – ÎNVĂȚĂRII -

EVALUĂRII EFICIENTE ÎN INSTITUȚIILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT
PREUNIVERSITAR , Asociatia Egomundi
 Jinga , Ion și Istrate , Elena , Manual de pedagoie , Editura All ,
București , 2006
 Pălăşan, Toader; Crocnan, Daniel Ovidiu; Huţanu, Elena -
Interdisciplinaritatea şi integrare – o nouă abordare a ştiinţelor în
învăţământul preuniversitar, în Revista Formarea continuă a C.N.F.P.
din învăţământul preuniversitar, Bucureşti, 200

 Petrescu Paloma, Pop Viorica – Transdisciplinaritatea – O noua

abordarea a situatiilor de invatare, Ed Didactica si Pedagogica , 2007

 Stanciu, Mihai – Reforma conţinuturilor învăţământului, Iaşi, Polirom,

1999
 Văideanu, George – Interdisciplinarite, U.N.E.S.C.O. , 1975

 http://pshihopedagogie.blogspot.ro/2008/08/tema-2.html

35