Strategia receptării textului

Cum: prin – ascultare /vizionare; lectură

Strategia receptrării presupune: - dorința receptorului

- Atenția, înțelegerea și reținerea conținutului

textelor alese spre ascultare, lectură.
- Pregătirea receptării ( alegerea texului,
emisiunii, ... a temelor, genului, autorilor, etc)

După ascultare / vizionare: reflecția,

refacerea firului logic,

rememorarea și rezumarea,

împărțirea pe teme, motive, secvențe;

individualizarea unor concepte-nucleu, a altor concepte, a

corelațiilor logice, circumstanțiale;

Schițarea structurii textului;

identificarea particularităților lingvistice, a procedeelor

stilistice, imagini, simboluri;

formularea mesajului, raportarea lui la mijloacele de

expresie folosite;

evaluarea textului în raport cu contextul cultural – istoric.

1
 Strategia elaborării textului

Strategia elaborării textului, a rostirii sau utilizării lui urmează logic după
strategia receptării, întrucât dobândirea abilității de a elabora texte începe cu
lectura/ audierea unui mare număr de asemenea texte, ce se constituie ca modele
(repere compoziționale).

Etapele:

I Proiectarea textului:

1. Alegerea subiectului:
- Formularea titlului;
- Stabilirea scopului și destinatarului;
- Stabilirea formei de prezentare;
- Găsirea tipului de text;
- Adoptarea registrului stilistic și a tonalității
(subiective, obiective);
2. Documentarea = Invențiunea
3. Planul = Dispozițiune: introducere,
cuprins,
încheiere

Se stabilește: scara subtemelor, succesiunea logică a ideilor,

echilibrul compozițional.
4. Redactarea = Elocuțiunea: Corectarea / Stilizarea

A. Strategia și tactica discursului

Strategie – stabilirea obiectivului;

Tactica – totalitatea mijloacelor întrebuințate de cineva pentru a izbuti în
acțiune: Compoziția; planul; metodele logice, didactice; materialul
factologic; mijloacele intuitive.

Pentru ca mijloacele tactice la care recurge oratorul să aibă eficiență se cere a

îmbina măiestrit cunoștințele profunde din domeniu cu alte științe umanitare
(logică, psihologie, etică, estetică, lingvistică, filozofie).

2
 Cuprinsul:

I. Factorul logic al argumentării: respectarea legilor logice: a identității,

lipsa contradicțiilor, excluderea terțului, motivarea suficientă.

Cerințele generale:

- Ideile teoretice clare, precise, fără ambiguități;

- Nu se admit abateri neîntemeiate de la temă;
- Nu se admite denaturarea tezelor, înlocuirea acestora;
- Subiectul trebuie tratat în esență: succint sau detaliat;
- Nu se admite în același discurs expunerea
concomitentă a ideilor care se exclud reciproc;
- Argumente convingătoare;
- Consecvență, principialitate, consecutivitate în
înlănțuirea gândurilor.

Procedee tactice:

1.Argumentarea:

Directă: a) teza – afirmație ce trebuie susținută (trebuie formulată exact,

clar, laconic);

b) argumentele – dovezi, probe pentru demonstrația tezei;

c) demonstrarea – coeziunea dintre teză și argumente (prin inducție,

deducție, analogie, parabolă);

Indirectă: Contraargumente

Argumentele trebuie să fie: - să conțină adevăruri incontestabile;

- Să aibă valoare independentă unul față de altul și să

nu reiasă din teză;
- Esențiale și în număr suficient.

2. Factorul emoțional: procedee tactice menite să îmbine factorul rațional cu

emoțianal, asigurând receptarea, perceperea, sesizarea.

a) coparticipării oratori+ascultători – oratorul se identifică cu ascultătorii vorbește

în numele tuturor; împărtășete sentimentele proprii înviorînd imaginația;

3
b) personificarea – raportarea celor spuse la viața oratrului și a altor oameni
iluștri, împărtășirea experienței proprii;

c) recurgerea la exemplele cunoscute de public din cele citite, vizionate, trăite;

d) argumente psihologice (interesele ascultătorilor, respectarea dreptului și

demnității);

e) exprunerea materiei sub formă de problemă la rezolvarea căreia participă

ascultătorii, monolog+dialog, în cazul în care auditoriul are cunoștințe în problema
dată;

f) întrebările retorice;

g) dialogul socratic – întrebările formulate de orator pot fi confirmate sau

infirmate, formarea gândirii dialectice, a convingerii.

h) materiale ilustrative (cerințe: să aibă un rost, o semnificație în contextul

discursului; să fie perfete ca formă și conținut; să nu se facă abuz de ele; să aibă
comentarii de rigoare, laconice, precise; să fie expuse și excluse la momentul
necesar);

i) utilizarea umorului pentru a întreține conținutul, să restabilească atenția, să

învioreze atmosfera.