MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918ˮ DIN ALBA IULIA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ
SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALĂ

Lucrare de seminar

IOSUA NAVI

ÎNDRUMĂTOR:

Pr. conf. univ. dr. Remus Onisor

STUDENT:
Student POPA ALEXANDRU TP 2

ALBA IULIA
2020
 CUPRINS
1.

IOSUA NAVI.............................................................................................................................................3
2. CARTEA IOSUA NAVI........................................................................................................................4
CONCLUZII...............................................................................................................................................7
BIBLIOGRAFIE........................................................................................................................................8

2
 1. IOSUA NAVI

Originea termemului ” Iosua ” vine de la ebraicul yehoșua, având aceeași rădăcină ca și

în cazul numelui lui Iisus și se înrudește cu numele Osea, aplativ pe care Moise îl oferă
perosnajului nostru ( Num. 13,16). Plecând de la aceste corespondențe structurale și sistematice,
aș aduce în atenția voastră faptul că în cazul numelor ebraice, și nu numai, se poate vorbi despre
o dimensiune teologică a acestora.1 Așa este în cazul nominalizării pe care o face Moise cu
privire la Iosua, el exprimă prin nume slujirea pe care o va realiza în istoria poporului ales.
El a fost ales ca reprezentant al seminției lui Efraim în grupul celor doisprezece iscoade,
doar el și Caleb fiind singurii care s-au încrezut în ajutorul lui Dumnezeu.

Imaginea sa este construită în Pentateuh ca o paralelă a imaginii lui Moise. Dacă Moise i-
a eliberat din Egipt, Iosua îi conduce în Canaan; în același mod se desfășoară misiunea de la
trecerea Iordanului ca și la trecerea Mării Roșii.2

„Iosua, prin numele său și prin aceea că urmează lui Moise, este tip al Mântuitorului
Hristos. Ce ne învață toate acestea? Nimic altceva, decât că însemnătatea cărții lui Iosua este mai
puțin aceea de a arăta faptele lui Isus, fiul lui Navi, cât de a ne descrie tainele lui Iisus, Domnul
nostru. El este acela care, după moartea lui Moise, își asumă conducerea, cel care îndrumă oștirea
și luptă împotriva lui Amalec, și ceea ce este neînchipuit pe munte, prin ridicarea mâinilor,
împlinește el, dezbrăcând domniile și puterile, biruind asupra lor prin cruce (Col 2,15).”3

Iosua moare la vârstă de 110 ani, el este înmormântat în muntele Efraim, iar în mormântul
său sunt puse cuţitele de piatră folosite pentru a-i tăia împrejur pe israeliţi în Ghilgal, aşa cum
fusese porunca Domnului. Moare şi arhiereul Eleazar, fiul lui Aaron, care este îngropat în
Ghibea. Noul arhiereu este ales Finees, fiul lui Eleazar.

1
Ioan CHIRILĂ, Cartea profetului Osea – breviarum al gnoseologiei Vechiului Tesatment , Ed. Limes, Cluj –
Napoca, 1999 , pp. 99-107.
2
Ioan CHIRILĂ , „Iosua și Isus în discursul patristic și în liturghia ortodoxă” , în Theologia Orthodoxa , Volum 57 ,
2012 , Universitatea Babeș – Bolyai , Cluj – Napoca , pp. 22-23.
3
Origen, Omilii la Cartea lui Iosua , I, 3.
3
 2. CARTEA IOSUA NAVI

Iosua este cea de-a șasea carte a Sfintei Scripturi și prima dintre cărțile numite ” istorice
” , dacă socotim Pentateuhul ca entitate aparte. 4
Această scriere evidenţiază o nouă etapă a iconomiei mântuirii: aşezarea neamului biblic
în pământul din care va răsări mântuirea.
Timpul compunerii cărţii nu se poate afla cu precizie, deoarece în timpul redactării
acesteia, canaaniţii locuiau încă în Ghezer (Ios 16,10), de unde îi va alunga faraonul Egiptului, în
timpul regelui Solomon (3Rg 9,16), iar iebuseii sunt încă stăpâni peste Sion (Ios 15,63), de unde
îi va izgoni regele David (2Rg 5,6) în anul al 8-lea al domniei lui. Trebuie să admitem faptul că
termenul ad quem (termen după care nu s-a putut scrie cartea) este începutul domniei lui David
(cca. 1000). Şi, fiindcă în timpul scrierii cărţii, Rahab era încă în viaţă (Ios 6,25), iar movila de
pietre din albia Iordanului se mai vedea (Ios 6,9), este necesar să considerăm că timpul scrierii
cărţii sau cel puţin a unor părţi din carte trebuie să fie relaționat cu perioada în care trăia Iosua.
Totodată exegeții consideră că la cartea scrisă de Iosua cineva a adăugat, mai târziu, unele
istorisiri sau a făcut în ea unele schimbări. Un astfel de adaos ulterior ar fi versetele 24,29-33,
unde este vorba de moartea lui Iosua şi Eleazar.
Cartea Iosua descrie cucerirea Canaanului de către israeliți sub conducerea lui Isus Navi,
și împărțirea țării între cele douăsprezece triburi israelitene ( în fapt, doar zece triburi , deoarece
Ruben și Gad statornicindu-se dincolo de Iordan , alături de jumătate din seminția lui Manase, iar
leviții având un statut special). Astfel au fost împlinite făgăduințele divine, iar neamul israelit a
fost așezat în pământul din care va răsări mântuirea.5

În general, bibliștii împart cele 24 de capitole în trei secțiuni. Prima dintre acestea expune
istoria cuceririi Canaanului (cap. 1-12), cea de-a doua prezintă împărțirea teritoriului între cele 12

4
Ioan Sorin USCA , Vechiu Testament în tâlcuirea Sfinților Părinți – Iosua Volumul VI , Editura Christiana ,
București, 2004 , p. 7.
5
Ioan Sorin USCA , op.cit., p. 7.
4
seminții (cap. 13-22), iar ultima parte conține cuvântările de despărțire a lui Iosua, reîncheierea
legământului și moartea acestuia (cap. 23-14).

Partea întâi (1,1-12,24). La porunca Domnului, Iosua dă dispoziţii pentru pregătirea

cuceririi ţării. Sunt trimise două iscoade peste Iordan, în oraşul Ierihon, pentru a aduce informaţii
despre cetate. Cei doi sunt ascunşi şi salvaţi de către o femeie desfrânată, pe nume Rahab.
Iscoadele se întorc cu informaţii despre Ierihon, prima cetate de cucerit (cap. 2). Israeliţii trec
Iordanul ca pe uscat, cum trecuseră odinioară evreii prin mare la ieşirea din Egipt, întrucât apele
Iordanului şi-au oprit curgerea (cap. 3). Sunt aşezate 12 pietre în amintirea trecerii minunate (cap.
4). Iosua porunceşte ca toţi israeliţii care s-au născut după ieşirea din Egipt să fie circumcişi.
Apoi se sărbătoresc pentru prima oară paştile în ţara făgăduită (cap. 5). Mai întâi este cucerit în
mod miraculos Ierihonul, în cadrul unui ceremonial cu rezonanţe liturgice, în urma căruia zidurile
cetăţii se dărâmă. Populaţia oraşului este măcelărită, potrivit indicaţiilor lui Iosua. Doar Rahab
împreună cu casa ei este cruţată (ea este una din străbunicile Mântuitorului – Mt 1,5) (cap. 6).
Cucerirea oraşului Ai eşuează, într-o primă fază, fiindcă Acan, contrar dispoziţiei divine, păstrase
în ascuns obiecte de preţ din Ierihon. De abia după pedepsirea lui Acan, cetatea Ai poate fi
cucerită (cap. 7-8). Locuitorii din Ghibeon reuşesc, printr-un şiretlic, să încheie legământ cu
Iosua. Ei sunt cruţaţi datorită legământului, dar sunt făcuţi sclavi în vederea slujirii la casa
Domnului (cap. 9). În lupta împotriva unei coaliţii de regi canaaniţi din sudul ţării, israeliţii sunt
ajutaţi de Dumnezeu prin pietrele care cad din cer asupra duşmanilor (cap. 10). La cererea lui
Iosua, Domnul face ca soarele să se oprească pe cer până când adversarii sunt învinşi. Odată cu
înfrângerea cetăţilor din nordul Canaanului, ţara ajunge în stăpânirea israeliţilor (cap. 11). Sunt
menţionate toate teritoriile cucerite şi regii pe care i-au învins israeliţii (cap. 12).

Partea a doua (13,1-22,34) relatează împărţirea ţării cucerite între cele douăsprezece
seminţii, mai puţin cea a lui Levi. Seminţiile Ruben, Gad şi jumătate din Manase primiseră deja
moştenire în partea de răsărit a Iordanului – Num 32 (cap. 13). Mai întâi primesc teritoriu Caleb,
seminţia lui Iuda şi seminţia lui Iosif (Efraim şi Manase). Apoi, în cadrul adunării de la Sichem,
se împarte prin sorţi restul teritoriului între seminţiile Veniamin, Simeon, Zebulon, Isahar, Aşer,
Neftali şi Dan. Sunt precizate graniţele şi cetăţile care aparţin fiecărei seminţii (cap. 14-19).
Domnul îl instruieşte pe Iosua să aleagă apoi şase cetăţi de azil. Potrivit legii lui Moise, ele erau
destinate ca refugiu pentru ucigaşii fără voie, pentru a nu fi ucişi de familia victimei din
răzbunare, înainte de judecarea cazului (cap. 20). Leviţii nu primiseră un teritoriu între celelalte
seminţii, întrucât partea lor era slujirea Domnului. Ei primesc 48 de cetăţi cu păşunile
5
înconjurătoare. Seminţiile de la est de Iordan, care au participat la cucerirea ţării, primesc
încuviinţarea să se întoarcă înapoi (cap. 21). Aceştia construiesc un altar al Domnului în partea de
răsărit a Iordanului, ceea ce duce la neînţelegeri cu seminţiile din ţară, care îi acuză de idolatrie.
În cele din urmă seminţiile din ţară sunt convinse că altarul fusese ridicat doar ca amintire a
faptului că şi aceste seminţii aparţin de Israel, chiar dacă nu locuiesc în ţară (cap. 22).

Partea a treia (23,1-24,33) cuprinde două cuvântări pe care Iosua, ajuns la o vârstă
înaintată, le ţine în faţa poporului. În prima cuvântare, Iosua avertizează asupra pericolului
amestecării cu popoarele rămase în ţară, care ar fi urmată inevitabil şi de acceptarea dumnezeilor
acestor popoare şi părăsirea Domnului. Acest păcat va duce la pierderea ţării dăruite de
Dumnezeu şi alungarea israeliţilor din ţară, potrivit cuvintelor lui Moise – Deut 28 (cap. 23). În
cea de-a doua cuvântare, pe care Iosua o ţine în faţa poporului adunat la Sichem, sunt recapitulate
toate binefacerile pe care Domnul le-a făcut israeliţilor, începând de la patriarhi, continuând cu
scoaterea din robia Egiptului şi primirea ţării făgăduite. Iosua cere poporului să se decidă dacă
vor să slujească Domnului sau altor dumnezei. Poporul declară că va sluji Domnului, după
exemplul lui Iosua şi reîncheie legământul prin care se obligă să observe legile Domnului (cf.
Deut 27). Iosua ridică o piatră comemorativă care să dea mărturie legământului.

Cartea se încheie cu moartea lui Iosua şi îngroparea sa. Se menţionează apoi îngroparea
preotul Eleazar şi a osemintelor lui Iosif (cap. 24).

6
 CONCLUZII

Iosua a meritat pe deplin investirea sa în fruntea poporului ales care, într-un timp record,
prin permanentă asistență divină reuşeşte să cucerească pământul Canaanului pe care-l împarte
celor 12 triburi israelite.

Cartea lui Isus Navi cuprinde relatări din istoria poporului evreu aflat sub conducerea
urmaşului Sfântului Profet Moise şi anume, Iosua, fiul lui Navi.

Scopul principal este cel didactic și anume acela de a arăta împlinirea întocmai a
promisiunilor divine prin aceea că a ajutat efectiv la intrarea în posesie a pamântului Canaan.

Din perspectivă creștină, cartea Iosua trebuie privită ca o dovadă în plus a fidelității divine
față de poporul lui Israel care a fost recompensat din plin pentru meritul de a fi descoperit în
deșert pe adevăratul Dumnezeu în care și-a pus toate speranțele. În tradiția creștină dintotdeauna,
Iosua l-a prefigurat pe Hristos, atât în ce privește numele care are aceeași semnificație de
Mântuitor, cât și în ce privește lucrarea întreprinsă de el.

7
 BIBLIOGRAFIE

1. Ioan CHIRILĂ, Cartea profetului Osea – breviarum al gnoseologiei Vechiului Tesatment ,

Ed. Limes, Cluj – Napoca, 1999 , pp. 99-107.
2. Ioan Chirilă , „Iosua și Isus în discursul patristic și în liturghia ortodoxă”, în Theologia
Orthodoxa , Volum 57 , 2012 , Universitatea Babeș – Bolyai , Cluj – Napoca , pp. 22-23.
3. Origen, Omilii la Cartea lui Iosua , I, 3.
4. Ioan Sorin USCA , Vechiu Testament în tâlcuirea Sfinților Părinți – Iosua Volumul VI ,
Editura Christiana , București, 2004 , p. 7.