Un articol foarte recent (iunie 2018) despre un studiu care bulverseaza tot ce credeati ca stiti

despre NK.

Celulele NK din mucoasa uterina „nu sunt razboinice”. Ele și-au transformat „săbiile” în
„lopeți” devenind „scut” pentru sarcina

Acest studiu ar putea duce la crearea de noi medicamente care ar putea îmbunătăți șansele de
reușită a nașterilor și ar ajuta femeile să evite anumite boli în cazul în care sunt expuse la acest
risc.

Conform cercetătorilor israelieni, corpul unei femei memorează dificultățile întâmpinate cu ocazia
primei sarcini și se adaptează pentru a încerca să le evite cu ocazia sarcinilor ulterioare.

Cercetătorii, care activează în cadrul Centrului Medical Hadassah și al Universității ebraice din
Ierusalim, susțin că studiul lor cu durata de șase ani cu privire la rolul anumitor celule în timpul
sarcinii ar putea constitui punctul de plecare pentru crearea de noi medicamente care ar reduce
complicațiile din timpul nașterii.

Cercetările lor cu privire la „memoria antrenată” a celulelor NK („natural killer”) care combat
virusurile și tumorile au indicat faptul că celulele care au rolul de a ajuta fetusul să se instaleze în
uter și de a feri femeia de boli precum pre-eclampsia sau retardul de creștere intra-uterină sunt
mai active cu ocazia unei a doua sarcini, deoarece „își amintesc” de prima sarcină, fiind, astfel,
mai bine pregătite pentru sarcinile ulterioare.
„Este un aspect clinic recunoscut: a doua sarcină este mai ușoară decât prima”, a declarat pentru
Times of Israël profesorul Simcha Yagel, șeful secției de obstetrică și ginecologie din cadrul
Centrului Medical Hadassah, care a făcut parte din echipa de cercetare. Fetusul se implantează în
general mai bine în cazul unei a doua sarcini; bebelușii sunt mai rezistenți, iar sarcina este mai
puțin expusă la boli precum pre-eclampsia, o complicație care determină creșterea tensiunii
arteriale și provoacă și alte neajunsuri mamei.
Conform acestuia, noul studiu, publicat în revista Immunity, propune o explicație celulară și
moleculară pentru acest fenomen.
„Dacă am ști de ce a doua sarcină este mai ușoară decât prima, am putea face poate ceva pentru a
ajuta femeile care prezintă un risc ridicat – spre exemplu în timpul procesului de fertilizare in vitro
sau în cazul femeilor cu vârsta mai înaintată”, a declarat acesta.
Studiul, care a durat mai mult de șase ani și care se bazează pe sute de eșantioane de mucoasă
uterină, a fost coordonat de Moriya Gamliel, de Dr. Debra Goldman-Wohl, împreună cu profesorul
Ofer Mandelboim din cadrul departamentului de cercetare în imunologie și cancerologie din cadrul
Universității ebraice din Ierusalim, și de Yagel.
În munca de cercetare, aceștia au studiat celulele „natural killer” (NK) – acestea sunt celule
prezente în sistemul nostru imunitar, atât la bărbați, cât și la femei, care au sarcina de a lupta
împotriva virusurilor și a tumorilor.
Totuși, există de asemenea celule NK ce se regăsesc în mucoasa uterină la începutul unei sarcini.
Aceste celule nu sunt „războinice”, a declarat Gamliel. Dimpotrivă, ele și-au transformat „săbiile”
în „lopeți” și au devenit astfel „scut”, rolul lor fiind acela de a contribui la dezvoltarea fătului, a
declarat acesta într-un comunicat.
În cazul unei sarcini, aceste celule au două misiuni, explică Yagel. „Rolul lor principal este acela de
a contribui la implantarea reușită a fetusului, iar rolul secundar este acela de a opri virușii și alte
boli. În jur de 70% din celulele mucoasei uterine sunt celule NK.”
Rolul lor în sarcină este „foarte important”, a adăugat el. Acestea provin probabil din măduva
osoasă a mamei sau se regăsesc în endometrul uterului – și sunt declanșate la începutul sarcinii,
ajutând astfel fetusul să supraviețuiască.
Cercetătorii au studiat diferențele dintre celulele NK la prima sarcină și celulele NK în cazul celei
de-a doua sarcini și au făcut o descoperire uimitoare. Au găsit o „populație unică” de celule NK în
cazul sarcinilor secundare și repetate – care sunt caracterizate de un număr mai mare de receptori –
NKG2C și LILRB1-. Au denumit aceste celule „celulele NK antrenate pentru sarcină”.
„De-a lungul mai multor ani, cercetătorii au considerat că celulele NK nu au memorie”, a declarat
Yagel. Pe parcursul studiului, cercetătorii au constatat că, de fiecare dată când există o sarcină
recurentă – și anume, nu cu ocazia primei sarcini, ci cu ocazia sarcinilor următoare – celulele NK „își
amintesc” de prima experiență a sarcinii și își îmbunătățesc funcția data următoare.
Nu a fost constatată nicio diferență între aceste celule cu ocazia celei de-a doua sarcini și a
sarcinilor următoare, a declarat Yagel.
Cu ocazia celei de-a doua sau a treia sarcini, celulele NK „își amintesc” de prima sericină și sunt
„mai bine pregătite”, a spus el. Acestea acționează mai rapid și mai eficient. Ele așteaptă
elementul declanșator „pentru a face tot ceea ce este necesar pentru o sarcină reușită”. Această
memorie persistă atât între sarcini, cât și în timpul sarcinilor, a adăugat el.
Prima sarcină „deschide calea celei de-a doua”, a declarat Yagel. Rezultatele sfidează orice logică,
a spus el, deoarece ne-am fi așteptat ca prima sarcină să fie optimă și să deschidă calea altor
sarcini. Nu este ușor de înțeles „de ce natura sau Dumnezeu ne-a construit în acest mod”, subliniază
el.
Secretul este de a trece cu bine de prima sarcină, iar celelalte vor fi mai ușoare.
Această idee ar putea ajuta cercetătorii să găsească un mijloc de a „sări peste” dificultățile primei
sarcini și de a contribui la formarea celulelor NK încă de la început, a spus el, ceea ce ar contribui
la dezvoltarea de noi medicamente pentru a trata bolile specifice implantării dificile.

Sursa: https://fr.timesofisrael.com/les-cellul ... raelienne/, articol publicat pe 17 iunie 2018

******

Link-uri utile
http://www.precisionnutrition.com/rr-green-tea-hazards" onclick="window.open(this.href);return
false;

Analize imunologice:

-Imunoglobulina G (IgG)-
-Imunoelectroforeza
-Imunofenotipare limfocitara (limfocite B, T si NK) - in Romania analiza se poate efectua la
Institutul Victor Babes de pe Splaiul Unirii-Bucuresti si costa 260 ron, sau tot contra cost la Spitalul
Clinic de Urgenta Militar Central Carol Davila din Bucuresti, str. Mircea Vulcanescu nr.88 sector 1
-ATPO
-Anticorpi antisperma(ambii soti)
-Factor antinuclear (FAN)
-Anticorpi antiADN

"Patologia imunologica a implantarii oului

Pierderea sarcinii a constituit o problema a reproducerii in toate timpurile. Aproximativ 13% din
sarcinile incipiente diagnosticate se opresc in evolutie. Dupa un prim avort spontan, riscul de a
pierde o a doua sarcina creste la peste 17%, iar riscul de a pierde sarcina dupa doua opriri in
evolutie consecutive creste la 35-40% si continua sa creasca dupa fiecare avort. Avorturile recurente
pot afecta intre 2 si 5% din cuplurile care isi doresc o sarcina. In trecut, cauza ramanea necunoscuta
la majoritatea cazurilor. Mai recent, totusi, s-au facut progrese importante in intelegerea
mecanismelor implicate. Pierderea repetata a sarcinilor este cauzata de multe ori de unele
probleme legate de anomalii anatomice, hormonale, imunologice sau infectioase materne sau mai
rar de unele cauze embrionare.
Problemele imunologice au fost incriminate ca una dintre cauzele majore ale avortului habitual.
Relatia imunologica complexa dintre fat si mama in timpul sarcinii a fost considerata similara celei
dintre alogrefa transplantata si receptor. O data cu procesul de implantare, care incepe dupa 6-7
zile de la fecundatie, celulele embrionare specializate (trofoblastul) si mucoasa uterina
interactioneaza. Un rol important revine celulelor imune materne, care intervin si are loc un schimb
de substante asemanatoare hormonilor (hormone-like), numite citokine. Procesul interactiv al
implantarii nu este capital doar pentru supravietuirea sarcinii in primele stadii, ci si pentru
calitatea vietii dupa nastere. S-a presupus ca implantarea sarcinii in uter ar fi controlata de
raspunsul matern imun mediat de celulele T, care identifica aloantigenele mostenite pe cale
paterna, exprimate de trofoblast. Cu toate acestea, dovezi recente arata ca implantarea implica
predominant un nou sistem de recunoastere alogenica bazat mai curand pe celulele NK decat pe
celulele T. Bazele celulare si moleculare ale acestei interactiuni imune dintre placenta si uterul
matern constituie tema unei intense activitati de cercetare. Functionarea neadecvata a
mecanismelor imunologice in timpul implantarii a fost implicata ca o cauza a avorturilor recurente,
esecului fertilizarii in vitro (FIV) si infertilitatii, a nasterilor premature, a intarzierii de crestere
intrauterina si a preeclampsiei. Intelegerea modului prin care acest proces este controlat poate
duce la adoptarea unor conduite terapeutice noi care sa imbunatateasca prognosticul sarcinilor cu
probleme legate de imunitate. De-a lungul timpului au fost studiati o serie de factori imunologici
care pot fi implicati in aceasta situatie sau pot fi markeri ai unei reactii imunologice anormale.

Anticorpii antifosfolipidici (AAF)

Anticorpii antifosfolipidici sunt o familie care cuprinde aproximativ 20 de membri. Multe date din
literatura au aratat ca pacientele care au avut avorturi repetate sau nu au obtinut o sarcina dupa
fertilizari repetate in vitro au avut in mod frecvent niveluri crescute ale anticorpilor
antifosfolipidici circulanti. S-a emis ipoteza ca acesti anticorpi ar actiona direct asupra tesutului
trofoblastic, impiedicand implantarea normala sau provocand ulterior tromboze placentare. Totusi,
rolul AAF in fiziopatologia reproducerii este controversat. Se considera ca un individ oarecare ar
avea 64% sanse de a avea un test de depistare pozitiv pentru unul dintre acesti anticorpi. Pentru
anticoagulantul lupic si anticorpii anticardiolipinici (subclasele Ig G si Ig M, dar nu si Ig A), s-a
demonstrat semnificatia lor clinica, in timp ce altii au o importanta mai mica. In sarcina ar fi
necesara determinarea anticorpilor specifici si pentru fosfatidiletanolamina si fosfatidilserina,
fosfolipide cu rol important si in adezivitatea celulor din structura trofoblastului. Rezultatele unor
studii recente sugereaza ca AAF nu sunt legate direct de esecul implantarii, mai curand pot fi
folositi pentru identificarea po****tiei cu risc si ca de fapt celulele "Natural Killer" (NK) activate,
prin eliberarea accentuata de "embriotoxine", sunt principalele vinovate.

Anticorpii antitiroidieni (AAT)

Din aceasta clasa au fost studiati mai ales anticorpii anti-tiroidperoxidaza si anti-tireoglobulina, in
1990 Stagnaro-Green demonstrand printr-un studiu prospectiv valoarea determinarii lor la sarcinile
cu risc. S-a sugerat ca AAT pot servi ca marker periferic pentru functionarea anormala a celulelor T
si ca astfel ar exista o relatie intre AAT si infertilitate. S-a raportat o dublare a ratei nasterii prin
fertilizarea in vitro prin administrarea intravenoasa de gammaglobuline la pacientele cu AAT
prezenti. Terapia cu gammaglobuline trebuie inceputa inainte de initierea tratamentului cu
medicamente ce tintesc fertilitatea si trebuie administrate si dupa ce sarcina a fost diagnosticata.
In alte studii se arata ca peste 50% dintre femeile cu AAT prezenti au, de asemenea, si testul pentru
celulele NK activate pozitiv. Riscul esecului implantarii la femeile cu testul AAT pozitiv pare sa fie
limitat la cazurile in care AAT coexista cu celulele NK activate.

Anticorpii antinucleari (AAN)

Anticorpii antinucleari formeaza un grup de anticorpi ce reactioneaza cu anumite componente ale
nucleului celular. AAN sunt folositi ca instrument de screening pentru o varietate de boli
imunologice, dar au fost raportati si la po.pu.latia normala. Subseturi mai specifice de AAN sunt
folosite pentru diagnosticul mai exact al unor boli imune specifice. Rolul lor in reproducere este
neclar, insa dupa unele studii sunt crescuti la femeile cu infertilitate sau sterilitate. De asemenea,
este cunoscut faptul ca femeile cu lupus eritematos sistemic au o rata de avorturi spontane mult
mai mare decat in po.pu.latia generala.

Celulele Natural Killer (NK)

Exista o clasa speciala de celule NK, si anume celulele NK(CD16-, CD56+), care ajuta implantarea
oului si contribuie la supravietuirea sarcinii. Exista insa si un alt grup de celule NK, si anume
celulele NK (CD16+, CD56+), care daca devin active secreta anumite toxine ce distrug celulele
trofoblastice si pot provoca pierderea sarcinii. Cresterea activitatii citotoxice a celulelor NK in
sangele periferic este inregistrata atat la femeile cu avorturi, cat si la cele cu esec al fertilizarii in
vitro. Dupa ovulatie si la inceputul sarcinii, celulele NK reprezinta mai mult de 70% din po.pu.latia
de celule sangvine albe (leucocite) de la nivelul mucoasei uterine. Acestea produc o varietate de
hormoni locali, unii cunoscuti ca citokine Th1. Eliberarea excesiva de citokine Th1 este foarte
toxica pentru trofoblast si celulele endometriale, conducand la moartea lor programata (apoptoza)
si, in consecinta, la insuccesul implantarii. Celulele NK sunt activate anormal si produc citokinele
Th1 in urmatoarele situatii: - cand atat barbatul, cat si femeia prezinta asemanari ale ADN-ului
HLA-DQ. In aceste situatii, problema este de obicei pierderea repetata a sarcinilor, si nu
sterilitatea; - la paciente care au concomitent afectiuni pelviene si testarea AAF anormala; - in
jumatate din cazurile cand femeile au autoanticorpi antitiroidieni. Celulele NK secreta si factorul
de necroza tumoral (TNF), care are si el efect distructiv asupra trofoblastului. Celulele NK activate
pot trece din mucoasa uterina in sangele periferic, unde toxicitatea lor poate fi masurata. Totusi,
nu exista inca o dovada a corelarii dintre po.pu.latiile de celule NK din sangele periferic si cele care
activeaza in uter. Terapia cu gammaglobuline, inceputa cu mai mult de o saptamana inainte de
transferul embrionului in cazul FIV, poate stapani celulele NK activate, reducand astfel riscul
esecului implantarii.

Limfocitele T helper
Acest tip de limfocite, prin intermediul secretiei de citokine, ar fi implicate in procesul de
implantare si de dezvoltare placentara. Citokinele Th1 si Th2 sunt produse de limfocite T helper
(CD4) diferentiate pentru fiecare tip. Daca in raportul Th1/Th2 predomina Th1, acest lucru ar fi
asociat cu avortul sau esecul repetat al implantarii la FIV, astfel incat se poate afirma ca depistarea
acestui lucru ar indica etiologia imuna a unora dintre avorturi.

Limfocitele citotoxice CTL

Toxinele eliberate de limfocitele citotoxice (perforine si granzime), ca si citokinele Th1 distrug
celulele trofoblastice. Limfocitele citotoxice si celulele NK activate regleaza si controleaza gradul
in care trofoblastul invadeaza peretele uterin, ca si toleranta si acceptarea de uter a transplantului
fetal strain (alogrefa). Sunt studii care au aratat ca femeile cu pierderi repetate de sarcina au
niveluri semnificativ crescute atat al numarului de celule CTL si NK activate, cat si al concentratiei
de citokine Th1 (asa-numitul factor embriotoxic), la nivelul mucoasei uterine ca si in sangele
periferic. Prin rolul lor in reglarea balantei intre Th1 si Th2, ambele tipuri de celule CTL si NK
activate regleaza gradul in care trofoblastul invadeaza peretele uterin ca si tolerarea de uter a
"transplantului fetal".

Compatibilitatea HLA
O sarcina trebuie sa fie recunoscuta ca straina pentru a declansa mecanismele imunologice
corespunzatoare. Sistemul antigenelor umane leucocitare HLA joaca un rol important in aceasta
recunoastere. Daca complexul HLA al tatalui este foarte asemanator cu cel al mamei, atunci
aceasta recunoastere nu se mai face si rezultatul este un avort spontan sau un esec al implantarii.
HLA-G este un sistem unic ce este exprimat de celulele citotrofoblastului. Izotipurile HLA-G sunt
vitale pentru toleranta materna pentru fat si functioneaza ca imunosupresive. Cu alte cuvinte, HLA-
G actioneaza ca un mecanism de aparare pentru a proteja placenta si embrionul de celulele NK
materne. Aceasta creeaza posibilitatea de a determina sansele de implantare ale fiecarui embrion
in cadrul FIV. Prezenta nivelurilor crescute de HLA-G are o valoare predictiva pozitiva mai mare de
70% la femeile cu varsta sub 39 de ani si peste 50% la femeile cu varste intre 39 si 44 de ani.
Antigenele embrionare de origine paterna regleaza exprimarea trofoblastica a HLA-G, care mentine
eliberarea echilibrata de Th1/Th2 de limfocitele T CD4. In lipsa acestor antigene de origine
paternala, proliferarea anormala a trofoblastului si implantarea embrionului nu pot avea loc. Daca
unele antigene HLAHLA, B, C, DR, DQ sau DP ale progenitorilor sunt identice, apare o intrerupere in
semnalizarea citokinica HLA-G si, in consecinta, un dezechilibru in balanta Th1/Th2, cu
predominenta citokinelor Th1. Acest lucru duce frecvent la insuficienta trofoblastica de implantare
progresiva sau brusca, ce se manifesta prin pierderi recurente de sarcina.

Grupul de risc
Deoarece problemele imunologice pot conduce la insuficienta de implantare, este important sa se
evalueze corect femeile cu factori de risc, cum ar fi:
- sterilitate si infertilitate inexplicabile;
- antecedente heredo-colaterale de boli autoimune (artrita reumatoida, lupus eritematos,
hipotiroidism);
- esecurile fertilizarii in vitro inexplicabile sau recurente;
- endometriozele.

Investigatiile de laborator cuprind:

- determinarea titrului de anticorpi blocanti;

- determinarea anticorpilor antifosfolipidici:

- Anticorpi antifosfoglicerol Ig G, Ig M, Ig A;
- Anticorpi antifosfoserina Ig G, Ig M, Ig A;
- Anticorpi antifosfoetanolamina Ig G, Ig M, Ig A;
- Anticorpi anti-acid fosfatidic Ig G, Ig M, Ig A;
- Anticorpi antifosfoinozitol Ig G, Ig M, Ig A;
- VDRL.

- determinarea titrului de anticorpi antinucleari:

- anti-dsDNA;
- anti-Sm;
- anti-Ro (SS-A);
- anti-La (SS-B);
- anti-RNP.
- determinarea titrului de anticorpi antihistona;

- determinarea anticorpilor antitiroidieni:

- anti-tiroidperoxidaza;
- anti-tireoglobulina.

- dozarea embriotoxicitatii;
- imunofenotiparea reproductiva;
- dozarea celulelor NK;
- analiza cromozomiala;
- dozarea imunoglobulinelor;

- teste de coagulare:
- anticoagulant lupus-like;
- timpul de tromboplastina partiala activata;
- antitrombina III;
- factor V Leiden.

- tiparea complexului de histocompatibilitate major (HLA):

- antigenele A, B, C, DR, DQ si DP.

Posibilitati terapeutice
Imunizarea cu limfocite paterne
Ideea introducerii terapiei cu limfocite a fost de a imbunatati toleranta imuna materna in ceea ce
priveste fatul, prin cres- terea titrului de anticorpi blocanti. Aces- tia, blocand antigenele
mostenite pe linie paterna, ar preveni activarea celulelor NK (CD16+, CD56+). Imunizarea mamei
prin administrare de concentrate leucocitare paterne amplifica semnalul HLA si astfel creste sinteza
de anticorpi blocanti. Nivelul anticorpilor blocanti trebuie masurat la 3-4 saptamani de la imunizare
incepand cu cea de-a doua administrare. Exista insa mari semne de intrebare privind beneficiile
unei astfel de terapii, in plus fiind vorba despre un preparat scump, cu efecte adverse uneori
serioase, incluzand reactii transfuzionale, soc anafilactic sau transmiterea unor infectii. In SUA,
aceasta terapie poate fi administrata numai in cadrul unor studii de cercetare.

Terapia corticosteroida
Terapia cu steroizi este de rutina in cele mai multe programe de fertilizare in vitro. Utilitatea lor s-
ar datora efectului imunodepresiv sistemic prin inhibarea raspunsului imun celular. Unii sustin
folosirea zilnica a prednisonului, metilprednisolonului oral sau a dexametazonei oral, incepand cu
10 zile inainte de a initia stimularea ovariana cu gonadotropine si continuand pana la diagnosticarea
sarcinii. Pacientele insarcinate continua tratamentul de-a lungul primului trimestru. La cele la care
nu s-a obtinut sarcina, terapia cortizonica se intrerupe dupa o scadere progresiva a dozelor timp de
7 pana la 10 zile. Sunt insa studii care contesta eficacitatea lor.

Heparina si aspirina
In anul 1995 s-a propus ca femeile cu teste pozitive pentru AAF sa fie tratate cu doze mici de
heparina si aspirina, pentru a imbunatati implantarea mai ales in cazul FIV. Aceasta abordare s-a
bazat pe cercetari care au sugerat ca heparina respinge AAF de la suprafata celulelor trofoblastice,
favorizandu-le astfel dezvoltarea. Prin efectul anticoagulant, impreuna cu aspirina, care ar inhiba
aderarea plachetelor sangvine la celulele trofoblastului abia format, ar putea preveni formarea
trombilor in vascularizatia utero-placentara. Dupa introducerea acestui tip de terapie, s-au obtinut
rezultate semnificative mai ales cand terapia a fost inceputa inaintea conceptiei, totusi nu toate
cazurile in care au fost depistati AAF sau AAT rezultatele au fost multumitoare. Ulterior, a fost
demonstrat ca terapia cu aspirina si heparina a imbunatatit rezultatele fertilizarii in vitro doar
pentru femeile ale caror teste AAF au fost pozitive pentru alti anticorpi decat cele directionate
impotriva a doua fosfolipide specifice fosfatidiletanolamina si fosfatidilserina. Femeile care au avut
anticorpi anti-fosfatidiletanolamina sau antifosfatidilserina de tip Ig G/Ig M au castigat o
imbunatatire semnificativa a implantarii prin fertilizare in vitro si a ratei nasterii numai atunci cand
a fost initiata terapia intravenoasa cu gammaglobuline. Observatii recente sugereaza ca folosirea
heparinei singura are aceleasi efecte ca atunci cand este combinata cu aspirina. Administrarea
subcutanata de heparina (doza de 5.000 U de 2 ori pe zi la femeile cu sterilitate care urmeaza sa
faca fertilizare in vitro, cu teste pozitive pentru AAF si negative pentru celulele NK activate)
imbunatateste semnificativ rata nasterilor prin fertilizarea in vitro. Administrarea de heparina este
oprita in ziua in care ovulul este recoltat pana la transferul embrionului, cand este reluata si
continuata pana la 8 saptamani de sarcina.

Imunoglobulinele G, administrate intravenos (Igiv)

Se crede ca Igiv contracareaza efectele care se opun implantarii asociate cu deficiente imunologice
ale reproducerii. Efectul terapeutic al imunoglobulinei G nu este inca stabilit clar, dar mecanisme
posibile ar putea fi: scaderea celulelor NK activate din sangele periferic, contracararea activitatii
celulelor NK la locul implantarii, reducerea activitatii celulelor CTL (producatoarele majore de
citokine Th1), infuzia pasiva a anticorpilor blocanti, reducerea capacitatii celulelor B de a produce
autoanticorpi AAF si AAT si, nu in ultimul rand, ca ar contine anticorpi anti-idiotip care
contracareaza direct multe din efectele de agresionare a autoanticorpilor, cum sunt AAF, protejand
astfel trofoblastul. Femeile cu testul AAF pozitiv si care au, de asemenea, testul pentru activitatea
anormala a NK pozitiv par sa beneficieze de imunoterapie selectiva cu gammaglobuline intravenos.
Mai mult de 75% dintre femeile cu AAF pozitiv si care au crescuta activitatea celulelor NK au de
asemenea anticorpi anti-fosfatidiletanolamina si/sau antifosfatidilserina. Se recomanda tratamentul
cu Igiv pentru cazurile in care, in ciuda unor transferuri numeroase de embrion de buna calitate,
implantarea nu a avut loc si este asociata cu activarea celulelor NK si unde exista antecedente
personale sau heredocolaterale de boli autoimune in asociere cu testul pozitiv pentru celulele NK
activate. In cazurile cu esec aloimun al implantarii si activare izolata a celulelor NK activate fara a
avea si contextul clinic, nu exista in sine o indicatie pentru terapia cu Igiv, deoarece anumite femei
cu NK activate concep si continua sa aiba sarcini sanatoase fara terapie cu Igiv. Tratamentul cu Igiv
va fi initiat cu cel putin 7 zile inainte de transferul embrionului/blastocistului. Doza de Ig este de
400 mg/kg/zi timp de trei zile consecutiv, lunar pana cand celulele NK devin normale sau pana la 28
de saptamani de sarcina. Folosirea selectiva a imunoterapiei da posibilitatea de a obtine sarcini la
multe paciente care au avut anterior esecuri repetate ale fertilizarii in vitro (4 sau mai multe).

Inhibitorul factorului de necroza tumoral (TNF inhibitor) Prin aceasta terapie s-a incercat
contracararea actiunii TNF si raspunsul citokinic tip Th1. In prezent, nu sunt disponibile date despre
eficacitatea unei astfel de terapii. Avand in vedere interesul lumii medicale pentru acest domeniu,
este de asteptat sa se dezvolte in viitor noi strategii terapeutice. "