VARIANTĂ BACALAUREAT

Subiectul I

Citește următorul fragment :

« (…)După cum consider că literatura nu este în opoziţie cu computerul, ci e mai curând stră-
străbunica lui. La fel ca în reţeaua electronică, şi în literatură se pleacă de la o interfaţă
convenţională care ea însăşi rămîne mută şi opacă pînă în momentul în care o comandă dată de o
minte curioasă (sau, dimpotrivă, plictisită) nu o pune în mişcare. Odată trezită la viaţă de ochiul
cititorului, de răsfoitul leneş ori febril al paginii sau - de ce nu? - de clik-ul unui mouse, realitatea
virtuală a operei se concretizează, deschide ferestre peste ferestre, activează programe şi
subprograme şi face să ruleze pe ecranul interior (acesta - este adevărat - mai puţin spectaculos,
deşi nu mai puţin animat decît ecranul monitorului) fascinante lumi posibile. Orice carte literară
este un mic computer aşezat în raft, care se pune în mişcare nu prin comenzi tastate pe claviatură,
ci prin acel Enter încastrat în şi declanşat de ochiul meu. Dacă avem în vedere o singură carte, s-
ar putea spune că numărul programelor este limitat (deşi ele sînt, în fond, inepuizabile), dar dacă
ne raportăm la literatura ca întreg, atunci se poate spune că aceasta constituie o realitate virtuală
care conţine o infinitate de lumi posibile. Este un lucru pe care îl exprimă Bastian, eroul lui
Michael Ende din « Poveste fără sfârşit », atunci cînd i se cere să ducă toate basmele începute
pînă la capăt: "Sunt nenumărate poveşti, strigă Bastian, şi din fiecare răsar mereu altele noi". Tot
Bastian descoperă nu doar că poveştile şi lumile care se deschid odată cu ele sînt nenumărate, dar
şi că "orice poveste adevărată este o poveste fără sfârşit". Aceasta înseamnă că una şi aceeaşi
poveste îşi deschide lumea pentru fiecare din cititorii săi (utilizatorii, dacă preferaţi), reîncepe
(mereu proaspătă) pentru fiecare în parte. La fel ca un joc pe computer, şi textul literar are
niveluri diferite care se dezvăluie treptat pentru cei destoinici sau rămân pentru multă vreme
inaccesibile pentru cei grăbiţi, speriaţi sau lipsiţi de perseverenţă. Trecerea de la un nivel la altul
aduce imagini mai complexe, un spor de putere şi un plus de semnificaţii. La ce folosesc toate
aceste câştiguri în fond virtuale şi simbolice? Au acelaşi folos ca inimile suplimentare, claponii
sau tăvile cu cartofi prăjiţi dobândite în cursele şi bătăliile din realitatea virtuală electronică, ca
diplomele pe care le câştigă tehnocraţii, ca stima, respectul, tandreţea şi iubirea, care ele, toate,
nu ajută la nimic, dar îţi sporesc viaţa, îi dau intensitate şi adâncime. Adică, oricât de caraghios
ar suna cuvintele acestea, cititul te ajută să trăieşti.”

Sanda Cordoș, Un loc în care viața este mai densă, în «Dilema

veche « , nr.242, 28 septembrie 2008

A.Scrie, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe cu privire la text:

1. Indică două cuvinte/structuri din câmpul lexical al cărții.

2. Menționează o asemănare între literatură și computer, transcriind un pasaj relevant.
3.Precizează care este semnificația enunțului „orice poveste adevărată este o poveste fără
sfârșit.”
4.Explică relația dintre textul literar și jocul pe computer, utilizând informațiile din textul dat.

5.Prezintă, în 30-50 de cuvinte, opinia autoarei referitoare la impactul literaturii asupra omului.

B. Redactează unn text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă literatura, în
epoca digitală, este sau nu în opoziție cu computerul, raportându-te atât la informațiile din
fragmentul citat, cât și la experiența personală sau culturală.

II Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, semnificațiile textului următor, evidențiind două trăsături

ale romantismului:

Dintr-un copac într-altul numai țes

Painjini de smarald painjinișul
Cel rar de diamant și greieri cântă,
Ca orologii aruncate-n iarbă.
Și peste râul mare, de pe-un vârf
De arbore antic țesut-au ei
Un pod din pânza lor diamantoasă,
Legându-l dincolo de alți copaci.
Prin podul străveziu și clar străbate
A lunei rază și-nverzește râul
Cu miile lui unde, ca-ntr-o mândră
Nemaivăzută feerie. Iară peste pod
Trece albă, dulce, mlădioasă, jună,
Albă, ca neaua noaptea, păru-i de aur
Lin împletind în crinii mânilor,
Ivind prin haina albă membri-angelici,
Abia călcând podul cel lung cu-a ei
Picioare de omăt, zâna Miradoniz.
Ea-ajunge în grădina ei de codri
Și rătăcește, o umbră argintie
Și luminoasă-n umbra lor cea neagră;
Ici se pleacă spre a culege o floare,
Spre-a arunca în fluviul bătrân,
Colo aleargă dup-un flutur,
Îl prinde îi sărută ochii și-i dă drumul;
Apoi ea prinde-o pasăre măiastră
De aur, se așază-ntr-a ei aripi
Și zboară-n noapte printre stele de-aur.