De ce depinde starea noastră de bine?

Să fie norocul, un job bun, un soț sau soție bună sau veniturile? Poate puțin din fiecare,
însă ce știm din ce ne spune știința și realitatea vieții este că fericirea depinde 50% de
biologia noastră, 40% de calitatea relațiilor în familie, cu prietenii, colegii, și doar 10%
de alți factori externi. Cu siguranță ați întâlnit oameni care sunt optimiști și fericiți în
ciuda vieții pe care au avut-o sau a greutăților prezente, sau alții care sunt negativiști și
par neajutorați, deși viața pare să le fi fost foarte generoasă. Asta este biologia.
Lucru bun pentru fiecare dintre noi este că starea noastră de bine depinde într-o mare
măsură de abilitatea de a ne construi relații sănătoase. O relație sănătoasă a ta cu tine
și cu cei din viața ta. Cu empatie și compasiune. Starea de bine, ca și depresia sunt
contagioase.
Avem nevoie de stabilitate emoțională, de o homeostazie emoțională dată de
împlinirea nevoilor emoționale de bază: atașament și conectare, autonomie și
exprimare de sine, un sens al vieții de zi cu zi, încrederea. Când una sau mai multe din
ele nu sunt satisfăcute, mintea și corpul percep un stres, o amenințare, pericol, la care
încearcă să se adapteze. Corpul transmite semnale de alarmă, se secretă printre altele
și cortizol dacă nevoia nu este satisfăcută. Mecanismele de adaptare la acest stresor
pot să fie detașarea, dependența, fuga în mâncare, alcool, muncă sau shopping,
comportamente de critică, agresivitate. Folosirea lor ca formă de adaptare produce și
mai mult distres și intrăm într-un cerc vicios. De exemplu, lipsa unei relații de atașament
sigur, care ar înseamna siguranță, liniște, bucurie, încredere, plăcere corpul o resimte
ca un stres și încercăm să facem față lipsei prin detașare, furie, însingurare, neputință.
Ceea ce menține și amplifică nesiguranța și ne îndepărtează de ceea ce avem nevoie,
o relație de încredere și afecțiune.
Ce influență avem însă asupra propriului nostru corp și biologiei noastre?
Somnul, mișcarea fizică, mai ales în natură, alimentația și momentele zilnice de
relaxare ne îmbunătățesc starea de bine și ne crește rezistența emoțională la stres și, în
consecință ne scade reactivitatea. Asta înseamnă că nu mai reacționăm personal atât
de des, putem vedea situațiile și reacțiile celorlalți dintr-o perspectivă realistă, nu ne
simțim atacați personal din orice. Îl pot vedea pe celălalt, ce este despre el și mă pot
vedea pe mine, care este responsabilitatea mea.
Deprivarea de somn, în timp, duce la oboseală și stres și ne influențează cum ne
simțim. Cum ne simțim ne influențează modul în care gândim și judecăm multe din
situațiile de zi cu zi. O minte odihnită este o minte mai puțin reactivă. Suntem mult mai
mult influențați de contextul vieții noastre decât de imaginăm. Însă, din fericire, putem
schimba, îmbunătății contextul de viață. Grija pentru un somn bun, multă mișcare în
natură, o viață sexuală satisfăcătoare, atenție pentru nevoile corpului, esențiale pentru
starea noastră de bine.
De ce depinde stare de bine din relația cu mine și cel de lângă mine?
Gândurile ne influențează emoțiile și emoțiile ne influențează modul în care gândim. Ce
gândim despre noi, cu compasiune și recunoștință sau dimpotrivă cu critică și
respingere, presiune și nemulțumire ne face să ne simțim într-un anumit fel. Trăim un
disconfort. În același mod, modul în care eu mă simt lângă ceilalți, dacă mă simt în
siguranță, sau dacă mă simt văzut, apreciat, înțeles, ascultat. Sau trăiesc în alertă,
hipervigilent, precaut, cu neîncredere și suspiciune, sau atent la nevoile celorlalți și mai
puțin atent la nevoie mele. Perfecționist, mereu în căutare de noi provocări, rezultate,
de noi realizări pentru a mă simți bine cu mine. Cât de aproape sau de departe mă simt
în relații? Cât de prezent sunt în relații? Sau, adesea mă îngrijorez sau mă gândesc la
trecut și stau în compania gândurilor? Cât de prezent sunt în ceea ce fac zi de zi, cu cât
de multă recunoștință privesc ceea ce fac.

Conversațiile dificile, cum să vorbesc fără să rănesc sau să fiu rănit

Adesea auzi oameni care vorbesc despre dorințele lor de a avea relația de cuplu mult
visată sau relații bune cu colegii sau prietenii. Nemulțumiți și dezamăgiți de relații. Și,
firesc, ceilalți sunt de vină. Însă puțini sunt dispuși să își asume relațiile, eșecul sau
distanța din relații. O relație bună, apropiată, de încredere înseamnă și să îți asumi
disconfortul și greutatea unor discuții dificile. Să nu fugi de ele. Pare mai comod să
spui despre celălalt că este „egoist”, „agresiv” sau „că te-a dezamăgit” decât să vorbești
cu el despre ce se întâmplă între voi. Cu toții împărtășim teama de a nu răni sau a nu fi
răniți în relații. Sau sunt alții care spun că s-au „săturat” să spună mereu ce simt fără ca
cel de lângă el să le răspundă. Ce înseamnă să spui ce simți? Este un sfat atât de des
întâlnit când vine vorba despre relații, „spune ce simți”. Oare? Despre asta este vorba?
Asta este soluția „magică” a relațiilor bune?
Ai nevoie să negociezi cu emoțiile tale, pentru că emoțiile sunt rezultatul a ceea
ce gândim, a percepțiilor și interpretărilor noastre. Iar judecățile și interpretările au
legătură cu toate experiențele tale de viață de până acum. Când spun că „mă simt rănit
sau dezamăgit” sunt gânduri și emoții care au legătură cu fapte reale sunt interpretările
mele, judecățile a ceea ce cred eu că înseamnă comportamentul celuilalt. Judec
intențiile comportamentului celuilalt. Cel mai adesea mult distorsionate de realitatea
celui de lângă mine. O eroarea frecventă în relații este convingerea că știu care sunt
intențiile din spatele comportamentului celuilalt.
Multe relații eșuează sau mulți stau în relații proaste, resemnați fără să schimbe mai
nimic. Relații distante, reci sau superficiale, cu multă precauție, și judecată. Sau relații
încheiate, cu multe lucruri nespuse sau neclarificate, sau încheiate cu multe critici,
jigniri, injurii, reproșuri. Celălalt a fost de vină. Fără să fie atenți la cum au contribuit ei la
acest rezultat. Fără responsabilitatea relației. Aproape întotdeauna avem o
contribuție în relația cu celălalt. Și maturitatea și sănătatea emoțională a unui om se
vede în sănătatea relațiilor cu familia, prietenii și colegii.
Mulți dintre noi avem nevoie să învățăm ce înseamnă o relație bună, și, mai ales, cum
să răspund în momente dificile, fără să rănesc, fără să simt că sunt rănit sau că nevoile
mele nu au contat. Este una dintre cele mai valoroase abilități de care avem nevoie. Și
implică o bună toleranță la disconfort și flexibilitate. Și atenție și la perspectiva celuilalt.
Cum închei o relație când am ajuns să înțeleg că avem valori diferite și celălalt are un
comportament care mă rănește? Sau vreau să vorbesc și despre nevoile mele pentru
că simt că sunt ignorate. Am întâlnit atât de multe cupluri în care partenerii au spus ce i-
au deranjat, rănit sau le-a lipsit după mulți ani. Și constată cu surprindere că partenerul
lor habar nu aveau despre ce a fost vorba, „dar nu știai cât de rănit eram?”, „sau cât de
nefericit eram?”. Sau cupluri care au aceleași subiecte de ceartă și sfârșesc mereu să
se rănească unul pe celălalt. Subiecte grele. Și, în timp, aleg să evite subiectele pentru
că oricum, spun ei „vom sfârși prin a ne certa.”
Simt furie și dezamăgire, pe de o parte, și pe de altă parte amân momentul în care să îi
spun pentru ca mi-e greu momentul, cum îmi cer iertare când știu că am făcut ceva care
mi-a rănit prietenul, sau cum îi spun colegului de birou că mă rănește când mă bârfește
cu alți colegi? Sau soțului că se simte neglijat în momentele când merg să mă văd cu
prietenele? Mulți dintre noi avem momente când ne este greu să vorbim, sau o facem
într-un mod care rănește sau renunțăm și rămânem cu prea multe lucruri nespuse și
neclarificate. A avea o conversație dificilă este un disconfort pe care mulți îl evită, în
ciuda faptului că tânjesc după relațiile din fanteziile și dorințele lor.
Evit sau confrunt o discuție dificilă? Evitarea sau confruntarea sunt cele mai
frecvente moduri de a reacționa în situații dificile. Ambele însă par să nu ducă la un
rezultat bun. Dacă evit atunci mulți știu că problema rămâne și, adesea, ea se amplifică.
Dacă o confrunt, risc să rănesc sau să pierd relația sau să fiu atacat agresiv, să mi se
vorbească urât, să fiu jignit, criticat. Ce am de ales? Avem nevoie de sfaturi mai bune
decât, „spune ce simți”, „o să fie bine”, sau „fii și tu diplomat, vezi cum vorbești”.
Discuțiile dificile înseamnă uneori să închei o relație care nu este în acord cu valorile
tale, să pui limite clare și ferme sau este un moment în care ai nevoie să crești și să
evoluezi. În disconfortul acelor momente îți vezi neputințele, limitele, fricile și temerile,
nesiguranță și judecățile, inflexibilitatea minții tale. Discuțiile dificile și conflictele sunt
unul dintre cele mai valoroase momente de creștere și evoluție dacă ai onestitatea să te
uiți la tine. Atunci îți vezi vulnerabilitățile, judecățile, limitele și neputințele. Ce te ține
departe de ceea ce ai nevoie pentru a avea viața împlinită după care tânjești.

„Ce vede el și eu nu văd?” Despre cum primesc feedback-ul

Să înveți lucruri despre tine poate fi o experiență neplăcută, chiar dureroasă, este ca și
cum te trezești într-un coșmar din care vrei să scapi sau ca și cum cineva îți toarnă o
găleată de apă în cap. Brutal și neașteptat. Și, firesc, ai vrea să scapi, să fugi. Și gândul
că celălalt este de vină, „este invidios”, „agresiv”, ”are ceva cu mine” vine ca o salvare.
El este problema și devii ușurat. Este mai simplu să te înfurii pe el sau pe ea decât să te
uiți la tine, către tine, cu onestitate. Și nu vorbim despre autocritică care este tot o formă
de apărare, tot o distanță de realitate.
Capacitatea noastră de a evolua și învăța, de a înțelege și experimenta perspective și
experiențe noi, depinde în cea mai mare măsură de cum știm să primim un feedback.
Despre cum înveți din feedback, mai ales despre cel care nu îți este comod, care îți
creează disconfort, uneori durere, tristețe sau furie. Feedback-ul care îți prezintă
lucrurile dintr-un alt punct de vedere care acum îți este străin și nefamiliar. Cel care îți
dă feedback-ul poate greși, firesc, dar uneori se întâmplă să vadă la mine ceea ce eu
nu văd. Pentru că îmi displace și resping ceea ce celălalt vede la mine, „nu este despre
mine” și cred cu toată convingerea că eu am dreptate sau poate este o experiență nouă
pe care nu am trăit-o și pe care încă nu o înțeleg. În cuplu este atât de evident acest
lucru, partenerul vede ceea ce eu încă nu pot vedea și accepta. Și colegul meu, alături
de care muncesc.
Povestea ta despre tine și frica de feedback
În munca mea de supervizor, am văzut atât de clar cum cei care au evoluat și au ajuns
la performanțele profesiei sunt cei care au tolerat disconfortul feedback-ului. Și aici
vorbim despre feedback și nu despre critică, pedeapsă sau atac la persoană. Însă cei
care au devenit defensivi, au evitat sau au căutat numai validare și apreciere au avut
mult de pierdut. Atât din perspectiva performanțelor profesionale și a evoluției
personale, cum te clădești ca om. Persoane pentru care aproape orice feedback este
perceput ca reproș, critică, atac la persoană, agresivitate, fără curajul de a vedea ce
spune despre ei acel feedback. Feedback-ul adesea amenință propria identitate, ce
credem noi despre noi, cum ne percepem, care sunt „adevărurile” noastre despre noi.
Este ca și cum povestea noastră este „atacată”. Dacă însă ne percepem ca evoluând,
nu ca o valoare fixă, „suntem buni sau răi”, capabili să integrăm și perspective noi
atunci cine suntem noi, povestea noastră despre noi trăită cu curiozitate și înțelepciune
devine mai atentă la feedback și mult mai puțin reactivă, defensivă.
„Ce vede el și eu nu văd?”
Cum primesc un feedback este despre cum îmi recunosc și accept propriile
rezistențe, cum și cât învăț din feedback, cum răspund și vorbesc cu cel care îmi dă
feedback-ul cu încredere și curiozitate, „ce vede el și eu nu văd?”, chiar dacă simți că
emoțiile te tulbură și parcă pun stăpânire pe ce gândești despre tine și despre cel care
îți dă feedback-ul și chiar dacă îți pare greșit sau un neadevăr ce spune el sau ea. Ia-ți
un timp să reflectezi la ce ți-a spus de fapt. Poate fi un bun prilej de a fi atent la ce și
unde ai nevoie să crești, să evoluezi. Și de ce ai face asta? Ca să poți avea viața pe
care ți-o dorești. Să te întregești ca om. Dincolo de frici, neputințe, frustrări, neîmpliniri
personale. Cum primesc feedback-ul este și despre cum îți aperi drepturile, cum te
afirmi și cum ceri explicit ceea ce vrei. Cum pui limite și când și cum spui NU.
Ferm și clar. Cum să fii în acord cu propriile tale valori, congruent cu tine și drumul tău
în viață.
Tensiunea dintre nevoia de acceptare și nevoia de evoluție și învățare
Cu toții avem nevoie să ne simțim acceptați și iubiți necondiționat, respectați pentru cine
suntem. Dar în același timp avem nevoie să evoluăm, să învățăm lucruri noi, să facem
progrese și să depunem un efort pentru a obține ceea ce ne dorim. Și asta implică
feedback-ul, care adesea te face să te simți amenințat, nesigur. Este ușor să lucrezi cu
un coleg care știe să primească un feedback dificil, și teribil de greu când știi că reacțiile
celui care îi dai feedback sunt defensive și explozive, agresive. Eviți, amâni, cauți
„momentul potrivit” să îi vorbești. Într-o relație, abilitatea de a fi atent la plângerile și
nemulțumirile celui de lângă tine este esențială pentru a construi o relație de încredere.
Chiar și în cele mai bune relații, oamenii au uneori frustrări unii pe ceilalți, se rănesc
accidental sau cu intenție și asta nu trebuie să devină o amenințare pentru relație.
Care sunt momentele în care feedback-ul devine dificil emoțional pentru tine? Ce
trezește în tine? Ce gânduri, stări, amintiri? Reactivitatea ta este principalul obstacol în
a putea fi atent și a fi prezent în conversația cu celălalt. Chiar dacă crezi că feedback-ul
este greșit, nedrept și nefolositor, există o informație despre tine care îți este util, merită
să înveți să primești acea informație pentru creșterea și evoluția ta. Sau dacă gândești
nu că tu ești prea sensibil, cum ți se spune adesea, ci ca el este insensibil. Feedback-ul
într-o relație este despre relație, mai puțin despre tine sau despre el, ci ce din face sau
spune el sau ea și îți trezește ție frustrări sau vulnerabilități nerezolvate. Acesta este și
motivul pentru care te înțelegi mai bine și mai ușor cu unii colegi și cu alții este un
dezastru, îi eviți și respingi. Acolo este și o greutate a ta. Poate fi ca îți este greu să pui
limite. Înainte de a decide că aveți alte valori și de aici incongruența, să vezi ce
rezistențe emoționale se pot vedea în relația cu el sau cu ea.
Despre limite sau cum îți poți recâștiga controlul asupra vieții

Limitele sunt una din frecventele probleme și dureri resimțite de mulți. Cum îmi dau
seama că am o problemă cu limitele? Îmi este greu să spun nu, să refuz, să nu supăr,
să confrunt un coleg sau prieten deși a făcut ceva ce m-a rănit, am o problemă cu un
coleg sau cu partenerul și vorbesc cu altcineva despre relația mea cu el, bârfesc, mă
simt adesea dezamăgit în relații, simt și cred că ceilalți mă rănesc și nu sunt atenți la
nevoile mele, îmi este greu să accept nevoia soțului de spațiu personal, o percep ca un
abandon, că nu îi pasă de mine, am nevoie să facem totul împreună, timp liber, muncă.
Sau te observi că mai mereu tu ești cel/cea care rezolvă problemele celorlalți, cel
responsabil, cu inițiative, dai „sfaturi” prietenilor, colegilor, fără să vorbești despre tine și
nevoile tale. Îți este greu să o faci. Nefiresc. Nenatural.
Sunt doar câteva exemple de situații și comportamente care îți arată că ai putea avea o
problemă cu limitele, granițele tale personale și respectul față de ele. Ca și respectul
față de granițele celuilalt.
Granițele ne definesc ca persoane în raport cu ceilalți. Cine suntem, cum ne diferențiem
de celălalt. Relațiile bune sunt construite pe libertatea de a refuza și de a-l
confrunta pe celălalt. Ai nevoie sa înveți ce ține de tine și ce NU ține de tine.
Rareori îi vedem pe ceilalți cum sunt în realitate. Este nevoie de multe experiențe de
cunoaștere dincolo de propriile noastre interpretări, percepții și proiecții. O situație
dificilă într-o relație înseamnă un conflict de percepții, interpretări și valori.
Întreabă-te mai degrabă în câte relații nu ai avut aceeași problemă sau aceleași
conflicte? Să te simți nedreptăți sau că nu te poți baza pe ceilalți? Care a fost
comportamentul tău? Ce ai face acum diferit? Nu îi vedem pe ceilalți așa cum sunt din
pricina propriilor noastre interpretări pe care le-am dobândit din relațiile și experiențele
trecute. Și judecăm atât de ușor. Care sunt cele mai frecvente judecăți pe care le faci
despre ceilalți? Te poate ajuta să te cunoști mai bine, să îți cunoști slăbiciunile și
vulnerabilitățile.
Discuția despre limite și granițe cel mai adesea este o discuție despre responsabilitate.
Cei care au probleme cu limite au convingeri distorsionate despre
responsabilitate. Ori se simt „trași la răspundere” și asta îi înfurie pentru că au mari
probleme în a-și asuma că ceea ce au făcut are un impact asupra celuilalt, are
consecințe. Sau persoane care se simt excesiv de vinovați și cad în capcana să își
asume mai mult decât este cazul, fără să vadă și responsabilitatea celuilalt și le este
jenă sau teamă să spună celuilalt ce l-a rănit. Cât de des nu ai amânat să vorbești cu
un coleg sau prieten din jenă sau teamă, deși adesea „vorbeai cu el în minte, te certai
cu el în minte fără să poți să îi spui mai nimic în față?”
Cei care nu respectă granițele celorlalți au și ei probleme cu granițele. Fie aleg să îi
controleze pe ceilalți, evident pentru că au probleme de autocontrol. Controlează cine
nu are control asupra propriei sale persoane. Nu recunosc granițele și limitele
celorlalți. Fie au un comportament de manipulare, știu ce să spună sau ce să facă
pentru a obține ceea ce vor fără să țină cont și de nevoile celuilalt. Cum ar fi lauda,
aprobarea sau validarea. Exercițiul cel mai greu pentru ei este să își asume că ceea ce
fac are consecințe asupra celorlalți și au nevoie să trăiască aceste consecințe pentru a
învăța să respecte nevoile și limitele celorlalți. Ai simțit vreodată că vorbești despre
nevoile tale și cel de lângă tine nu le aude? Și nu schimbă nimic în comportamentul lui
față de tine? Și tu ai continuat în același mod relația fără ca tu să schimbi ceva?
A avea granițe și limite clare înseamnă asumarea responsabilității pentru propriile
alegeri. Gesturile în relații din nevoia de aprobare sau din vină duc la resentimente,
când dau în relație fără să îmi doresc să dau, ci ca să obțin ceva sau să evit o
pedeapsă. Întreabă-te când ai ezitări. Ce vreau eu de fapt? Care sunt intențiile mele
reale? Ce așteptări am eu de la celălalt pe care nu le-am exprimat direct? Am vrut să
spun altceva decât am exprimat?
Problema limitelor este o problemă de autocontrol, nu de apune limite celorlalți ca și
cum ceilalți sunt responsabili de starea mea de bine. Ci de a avea eu control asupra
propriilor mele acțiuni. Să știu ce vreau, ce am nevoie și să comunic direct celorlalți
acest lucru.
Când „generozitatea” vine din teama de a nu pierde relația, aprobarea sau atenția
celuilalt sau teama de furia celuilalt, când nu tolerez ca ceilalți să fie „supărați” pe el/ea,
când fac pe placul celorlalți atunci am o mare problemă cu limitele. Cat de des nu ați
auzit „După câte am făcut pentru el..”. Dacă noi nu ne comunicam direct limitele și
granițele ele vor fi oricum exprimate indirect, prin manipulare, sub forma controlului,
evitării, complianței excesive. Capacitatea de a avea grija de noi și a avea grijă reală de
ceilalți are legătură cu granițele. Un adult fără granițe personale este un adult care va
avea relații problematice, neoneste, care nu au la bază reciprocitatea și respectul, cu
manipularea. Granițele un „test” al relațiilor. Așa veți face cu ușurință diferența între are
nevoie de mine pentru că eu cu felul meu de fi în rezolv din neputințele personale, sau
este cu mine pentru că mă prețuiește, împărtășim aceleași valori și viziune asupra vieții,
construim împreună. În cuplu, să faci loc dorului..
„No Asshole Rule”: Fără manipulare în relațiile cu colegii
Cât de nocivă este manipularea?
Manipularea este una dintre cele mai devastatoare și dureroase experiențe în relații.
Este un abuz, ca și victimizarea. Avem nevoie de relații sănătose, cu limite și respect
reciproc. Performanța mea sau a unui coleg înseamnă în primul rând să fiu capabil de
relații care au la bază respectul, responsabilitatea și grija pentru cum ne simțim în
relație. Nimic nu justifică manipularea și abuzul, nici măcar o minte sclipitoare. Și eu și
tu suntem responsabili să stabilim granițele în relațiile de muncă. Putem schimba modul
în care suntem tratați. „No asshole rule”!
Cum recunosc manipularea?
Când colegului tău îi este greu să confrunte o situație, evită discuțiile dificile, nu își
poate asuma responsabilitatea propriului comportament, își cere scuze sau iertare rar și
oricum nu își schimbă comportamentul. Pare că te ascultă, fără să își asume mai nimic.
Capcana în care poți cu ușurință să cazi sunt momentele lor de așa zisă
„vulnerabilitate” și „sensibilitate”, ca să fii și mai în contact cu nevoile lor, devine
„prietenos”. Este un joc periculos, și este bine să înveți și să fii atent la cine ești, care
sunt nevoile tale, care este în fapt comportamentul celui care te manipulează.
Își urmărește propriul inters fără respect pentru nevoile și interesele tale. Îi este greu să
fie empatic când tu ai nevoi care înseamnă atenția lui pentru nevoile tale, să
conștietizeze care este impactul comportamentului lui asupra ta, nu poate tolera să se
simta „vinovat”. Totul este despre el și nevoile lui. Te face să te simți vinovat și se
folosește de nesiguranța ta. Lauda este cea mai la îndemână formă de manipulare.
O persoană care a trăit experințe abuzive sau experiențe în care a învățat să fie în
centrul atenției și a învățat manipularea este hipervigilent la nevoile și slăbiciunile tale.
Va știi ce anume ai nevoie și cum poată să răspundă nevoilor tale pentru a obține ceea
ce își dorește.
Puterea și statutul duc la manipulare
Oamenii nesiguri și neclădiți obișuiți cu relații bazate pe condiționare, „îți dau ca să îmi
dai” care sunt puși într-o poziție de putere, și au din ce în ce mai mult succes, devin din
ce în ce mai centrați pe ceea ce vor ei și au ei nevoie și ignoră sau îi irită ceea ce vor
sau au nevoie ceilalți. Egocentrismul este din ce în ce mai evident. Chiar dacă nevoile
tale sunt exprimate direct, explicit, aleg să le îgnore și să își justifice comportamentul lor
față de ceilalți. Ignoră impactul pe care îl au asupra celorlalți și fug de sentimentul de
vină, care devine din ce în ce mai puțin prezent. Au convingerea că li se cuvine și ei
„merită” ca ceilalți să răspundă nevoilor lor, și îi tratează doar în funcție de cum pot ei să
îi satisfacă nevoile. Egocentrismul îi împiedică să vadă cum sunt ei de fapt și aleg să se
înconjoare de oameni asemenea lor, dornici de recunoaștere și validare și cei care îi
adoră, admiră, le oferă validarea după care tânjesc.
Te tratez în funcție de ce obțin de la tine
Ce câștigă el din relatia cu tine? Cel care manipulează, are nevoie de tine, de ce poate
câștiga de pe urma ta sau dacă îi aduci un câștig de imagine. Să își satisfacă propriul
ego. Alături de tine se simte și el important, valoros. Atâta timp cât are un câștig. Care
este relația cu tine când tu nu mai reprezinți o „oportunitate”?
De ce stai în relații manipulatoare?
Cum te ține agățat cel care manipulează? Datorită nesiguranțelor tale, sau a
sentimentului de vină sau, pur și simplu ești distras de altceva și nu poți să vezi ce se
întâmplă între voi. O suferință personală, teama de a-l confunta, sau teama de a o lua
de la capăt, „oricum peste tot relațiile sunt proaste, de ce să îmi mai bat capul” sau „dar
poate are dreptate, de fapt”, „este un ticălos și oportunist, dar și eu am un interes aici
așa că ne prefacem că suntem buni colegi și că îl respect”. Ai tendință de a justifica
comportamentele abuzive ale colegilor tăi? Sau nici măcar nu ți se par abuzive? Îți
ignoră interesele, te folosește, pare drăguț și bun, bârfește și te bârfește, face alianțe cu
alți colegi, este critic, agresiv, și totuși taci? Înghiți și aduni frustrări și furie? Și uneori
răbufnești, dar ieși din discuția cu el tot tu vinovată? Sau îți ei inima în dinți și cu mare
greutate spui ce te doare și te supără și el te „ascultă” empatic și nu îți spune nimic,
poate doar aduce, subtil în discuție ceva ce TU ai greșit față de el și cum l-ai rănit?
Ceva ce tu nu ai făcut? Discuția ajunge să fie tot despre el sau ea și simți că ai vorbit
fără rost și apoi renunți? Sau observi că aproape niciodată nu își cere iertare și nu își
asumă explicit, în cuvinte, ce a greșit față de tine, deși i-ai spus? Sau dacă o face,
repetă comportamentul ceea ce arată că și-a cerut iertare doar ca să iasă „elegant” din
situație?
Lectură recomandată: The No Asshole Rule. Bulding a Civilised Workplace and
Surviving One That Isn’t. Robert Sutton.

Arta de a fi prezent. Despre ce este și ce nu este mindfulness.

Cum poți să fii prezent? Alături de cei dragi, în ceea ce faci, cu tine și nevoile tale, cu
ceea ce vrei tu. Fără să simți nevoia de a face ceva tot timpul, fără să simți nevoia să te
gândești la ceva anume, să analizezi, să rezolvi probleme, fără un scop sau un rezultat.
Pur și simplu să fii prezent. Capacitatea noastră de a fi prezenți și atenți influențează
creierul și genele, conform numeroaselor studii din neuroștiințe și psihologie. Așa cum
stresul pe care îl trăim zilnic afectează creierul și starea noastră de bine. Epuizarea și
oboseala cronică modifică circuitele neuronale și modifică capacitatea creierului de a
face față situațiilor stresante.
Care sunt beneficiile exersării atenției în prezent?
Primul, și cel mai valoros beneficiu, este creșterea controlului asupra stării noastre de
bine. Starea noastră de bine este în mare măsură în controlul nostru. Modul în care
gândim, cum răspundem unor situații concrete din viața de zi cu zi, limitele pe care le
punem, alegerile pe care ne facem sunt în controlul nostru. Când sunt prezent, atent la
realitate, nu la interpretările pe care le face mintea mea, scade reactivitatea la ce se
întâmplă în jurul nostru. Cei care practică acest stil de viață spun au mai mult
autocontrol, nu mai iau personal multe din mesajele, nu mai sunt atât de afectați de ce
fac și spun ceilalți. Crește capacitatea de a-și regla emoțiile într-un mod sănătos.
Ce nu este mindfulness? Nu este evitarea sau negarea realității sau a
disconfortului, suferinței
Nu este nepăsare, evitarea realității, a disconfortului, sau a unei suferințe reale. Nu
înseamnă să „gândim pozitiv” în ciuda realității sau orice altă formă de negare sau fugă
de realitate. Capacitatea noastră de a avea o viață cu sens și semnificație care să ne
împlinească și pe care să o trăim pe deplin depinde de capacitatea noastră de a fi
prezenți, atenți la ce este real acum și aici. O viață cu sens este mai valoroasă decât o
viață în care să căutăm fericirea. Multe din lucrurile valoroase și cu sens pentru noi,
cum este familia, înseamnă și multe momente dificile, stres, disconfort, uneori suferință,
dar asta nu le face mai puțin valoroase. A căuta o viață „fericită” poate însemna și o
fugă de realitate și multe fantezii.
De ce ne este greu să fim prezenți, să ne bucurăm de ce trăim?
A fii prezent este ușor de spun, însă, adesea, foarte greu de realizat. De ce? Pentru că
mintea noastră hipervigilentă la evenimentele negative ca o formă de protecție și
apărare are cel puțin două mecanisme care ne sabotează trăirea experiențelor
prezente. Ele sunt ruminațiile, gânduri despre trecut, reîntoarcerea la ce s-a întâmplat,
ce am greșit sau ce aș putea face diferit data viitoare, și gânduri legate de viitor,
îngrijorările. Anticiparea unor evenimente negative viitoare, ca o formă de precauție,
ca o formă de evitare a unor experiențe negative viitoare. Amândouă, atât ruminațiile
cât și îngrijorările fac dificilă sau incompletă trăirea experiențelor prezente sau
rezolvarea unor probleme prezente. Amânarea, evitarea sau analiza excesivă
produce o stare de disconfort, datorată acestor gânduri și comportamente care
blochează sau influențează semnificativ modul în care simt și percep prezentul.
Oameni care evită confruntările sau discuțiile dificile, „se ceartă cu ei în mintea lor” sau
oameni care își construiesc scenarii ale unor evenimente care nu s-au întâmplat
niciodată sau foarte rar. Oameni care cu greu fac diferența între ce este probabil și ce
este posibil în realitatea vieții de zi cu zi.
Judecățile și interpretările minții ne sabotează capacitatea de a fi prezent
Mintea cu judecățile ei ne produc adesea cea mai multă suferință, zadarnică.
Experiențele noastre trecute ne-au format modul în care ne percepem pe noi, relațiile cu
ceilalți și lumea din jurul nostru. Cum ar fi tendința către perfecționism, hipervigilența
pentru greșeala mea sau a celuilalt, criticism, negativism, nevoia de a avea aproape
întotdeauna dreptate, nesiguranța sau nemulțumire permanentă de sine, neîncredere în
cei din jurul meu, manipularea sau controlul ca formă de relaționare, teama de
respingere sau abandon, anxietate sau depresie. Toate acestea sunt moduri în care noi
percepem, ca un filtru, realitatea din jurul nostru și pe noi. Distorsionat. Și ne produc
cea mai mare suferință, relații pierdute sau eșuate, o viață cu prea multe regrete și
multe frici. Amânarea implicării în proiecte valoroase pentru noi. Sau dificultatea de a
pune limite în relația cu ceilalți.
Mindfulness este și un instrument prin care poți să faci diferența între ceea ce este real
și prezent, care sunt faptele, și ceea ce interpretează mintea mea datorită experiențelor
trecute. Înveți să vezi lucrurile și printr-o altă perspectivă, diferită de cea pe care ai
exersat-o atât de mult timp, să fii atent la ce simți și ce ai nevoie în prezent, și care sunt
acele trăiri și gânduri care au legătură cu vulnerabilitățile tale. Avem nevoie să învățăm
să ne desprindem de o gândire rigidă, care catastrofizează și generalizează, gândirea
de tipul „totul sau nimic”, pentru a câștiga mult mai multă flexibilitate, relaxare și
controlul asupra stării noastre de bine. Și să scapi de convingerea că a gândi mereu
este un lucru valoros. Nu este. Îți reduce capacitatea de a rezolva problemele în
profunzime și de a vedea realitatea, nu ce interpretează mintea ta. Clar.
Învață sa faci un singur lucru o dată. Este un prim pas. Fără să permiți gândurilor să-ți
invadeze mintea când vor ele și în momente nepotrivite. Să îți cunoști vulnerabilitățile.
Să știi când să nu ai încredere în mintea ta. Pentru asta ai nevoie să fii atent la realitate,
să o trăiești, să o simți. Și mintea va deveni din ce în ce mai flexibilă și starea ta de bine
din ce în ce mai în controlul tău.