Sunteți pe pagina 1din 2

Fișă de lucru

I. Citește următorul text:


„Fără să vreau, înfierbântat încă de propria mea izbucnire, de tot ce mocnisem în
suflet, strâng furios brațul lui Orișan, care la început a încercat nedumerit să mă întrerupă și
care acum, înțelegând, ca la lumina unei torțe, că e vorba de sentimente refulate, sugrumate
îndelungă vreme, tace, ascultându-mă, pe poteca luminată de lună, sub cerul înalt, aci între
culmi de munți.
- O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie… Trebuie timp și trebuie
capacitate pentru formarea ei. De cele mai multe ori te obișnuiești greu, la început, să-ți
placă femeia fără de care mai târziu nu mai poți trăi. Iubești întâi din milă, din îndatorire,
din duioșie, iubești pentru că știi că asta o face fericită, îți repeți că nu e loial s-o jignești, să
înșeli atâta încredere. Pe urmă te obișnuiești cu surâsul și vocea ei, așa cum te obișnuiești cu
un peisaj. Și treptat îți trebuiește prezența ei zilnică. Înăbuși în tine mugurii oricăror altor
prietenii și iubiri. Toate planurile de viitor ți le faci în funcție de nevoile și preferințele ei.
Vrei succese ca să ai surâsul ei. Psihologia arată că au o tendință de stabilizare stările
sufletești repetate și că, menținute cu voință, duc la o adevărată nevroză. Orice iubire e ca un
monoideism, voluntar la început, patologic pe urmă. (…) Trebuie să se știe că și iubirea are
riscurile ei. Căci cei care se iubesc au drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt.”
( Camil Petrescu, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”)

1. Indică sinonime pentru următoarele cuvine: iubire, fericire, surâsul.


2. Identifică doi termeni din câmpul semantic al iubirii .
3. Menționează o temă prezentă în text.
4. Identifică din text două mărci ale subiectivității.
5. Identifică două enumerații prezente în text..
6. Precizează tipul perspectivei narative. Motivează-ți răspunsul.
7. Comentează opinia personajului despre iubire. Extrage din text două structuri/
sintagme care definesc iubirea în viziunea lui Gheorghidiu.
8. Comentează următoarea secvență: „Trebuie să se știe că și iubirea are riscurile ei.
Căci cei care se iubesc au drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt.”

II. Citește următorul text:


„Pe când eu căutam să ascund oarecum dragostea noastră, ea ținea s-o afișeze cu
ostentație, cu mândrie; încât, deși nu-mi plăcea, începusem totuși să fiu măgulit de admirația
pe care o avea mai toată lumea pentru mine, fiindcă eram atât de pătimaș iubit de una dintre
cele mai frumoase studente și cred că acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri.
(…)
Amețind totul, această iubire înflorea fără seamăn, cum înfloresc sălbatic, în luna
mai, nimfele lujerilor de crin.
Cu ochii mari, albaștri, vii ca niște întrebări de cleștar, cu neastâmpărul trupului
tânăr. Cu gura necontenit umedă și fragedă, cu o inteligență care irumpea, izvorâtă tot atât
de mult din inimă, cât de sub frunte, era, de altfel, un spectacol minunat.
1. Indică antonime pentru următoarele cuvinte: dragostea, inteligență, minunat.
2. Identifică o enumerație, un epitet dublu și o comparație.
3. Selectează din text o comparație sugestivă referitoare la povestea de dragoste și
comentează semnificațiile ei.
4. Menționează o modalitate de caracterizare a personajului feminin din textul dat.
5. Identifică în fragmentul dat câte două sintagme relevante pentru portretul fizic al Elei,
respectiv pentru portretul ei moral.

S-ar putea să vă placă și