Sunteți pe pagina 1din 3

Speţa nr.

Condamnatul V.M. a solicitat la 3 aprilie 2018 liberarea condiționată din


executarea pedepsei de 2 ani închisoare, executare începută la data de 4 aprilie
2017. În cererea de liberare condiționată este specificat faptul că toate condițiile
prevăzute de lege pentru dispunerea liberării condiționate sunt îndeplinite.
Judecătoria Giurgiu a solicitat relații la penitenciar cu privire la situația
condamnatului V.M. Din răspunsul penitenciarului rezultă faptul că de la
depunerea în penitenciar și până la prima analiză a comisiei petentul a avut un
comportament bun, fiind recompensat de 9 ori, a participat, de la data încarcerării
la activități religioase (program desfășurat între 1.02-28.02.2018 de Biserica
Ortodoxă Română la Penitenciarul Rahova, activități desfășurate de preotul
ortodox la Penitenciarul Giurgiu în data de 25.03.2018), concursuri tematice
(18.06, 15.07, 19.08, 25.09, 15.10.2017 la Penitenciarul Mărgineni; 15-29.11.2017
la Penitenciarul Rahova; 03-24.02.2018, 06-15.03.2018, 24.03.2018 la
Penitenciarul Giurgiu), dezbateri (30.12.2017-24.01.2018 la Penitenciarul
Rahova), programe de adaptare la viața instituționalizată (09-29.05.2017 la
Penitenciarul Mărgineni) și a început fără a fi finalizat (datorită transferului din
penitenciar) un modul planeta albastră la Penitenciarul Mărgineni. Din mandatul de
executare a pedepsei rezultă că pedeapsa de 2 ani este o pedeapsă rezultantă pentru
o pluralitate de infracțiuni. Inițial, condamnatul V.M. a avut de executat o
pedeapsă de 2 ani pentru o infracțiune de furt calificat (art. 228-229 C.pen.), a fost
încarcerat la 1 ianuarie 2016, a executat efectiv un an, 2 luni și 18 zile din
pedeapsă (luându-se în considerare și zilele considerate ca executate urmare a
recursului compensatoriu), s-au considerat ca executate 42 de zile ca urmare a
muncii prestate, a fost liberat condiționat la data de 5 ianuarie 2017, iar la data de 4
aprilie 2017 a fost încarcerat ca urmare a revocării liberării condiționate, pentru
săvârșirea unei noi infracțiuni de furt (art. 228 C.pen.), pentru care instanța i-a
aplicat o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare. Din pedeapsa rezultantă de 2 ani a
executat efectiv un an, iar ca urmare a recursului compensatoriu și a muncii
prestate (46 zile considerate ca executate), a depus cererea de liberate condiționată,
având termen la data de 18 aprilie 2018 la Judecătoria Giurgiu. S-a mai reținut că
V.M. are o familie închegată, cu doi copii minori, olimpici naționali la matematică,
respectiv română, de care se ocupă exclusiv soția acestuia. V.M. are studii
superioare, nefiind cunoscut cu antecedente penale anterior anului 2016, fiind
considerat ca prezentând tendințe cleptomane la evaluarea psihiatrică obligatorie
din penitenciar. În calitate de judecător în cauză, veți aplica sau nu dispozițiile art.
100 C.pen.? Aveți posibilitatea legală să dispuneți liberarea? Din perspectiva
conduitei făptuitorului înainte și după comiterea faptelor, se impune sau nu
liberarea condiționată?

Art.100 C.penal

Condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii


(1) Liberarea condiţionată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă:
a) cel condamnat a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul
închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei,
dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de
condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le
îndeplinească;
d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate
reintegra în societate.

Analizăm condițiile eliberării condiționate în cazul speței de mai sus:


a) Termenul este îndeplinit, deoarece în baza recursului compensatoriu 1 an
este echivalent cu 1 an 2 luni și 12 zile, la care se adaugă cele 46 de zile
lucrate precum și perioada de 14 zile de la 4 aprilie 2018 până la 18
aprilie 2018 când este termenul la Judecătoria Giurgiu. Rezultă astfel un
cumul de 1 an și 4 luni, adică 2 treimi din durata pedepsei.
b) Inculpatul a beneficiat de regim semideschis prestând 46 de zile de
muncă.
c) În speță nu se specifică dacă inculpatul are de îndeplinit obligații civile,
deci, presupunem că acesta și le-a îndeplinit.
d) Inculpatul a participat la activități religioase, precum și la diverse
concursuri tematice, dezbateri și programe de adaptare la viața
instituționalizată. La evaluarea psihiatrică obligatorie efectuată în
închisoare s-a dovedit că inculpatul prezintă tendițe cleptomane.
În calitate de judecător în cauză, veți aplica sau nu dispozițiile art. 100 C.pen.?
În calitate de judecător în cauză mă consider îndreptățit să aplic dispozițiile art.
100 C.penal alin.1 lit. a, b, c și d.
Aveți posibilitatea legală să dispuneți liberarea?
Deoarece dispozițiile art. 100 C.penal alin.1 lit. a, b, c și d sunt îndeplinite, am
posibilitatea de a dispune liberarea condiționată a inculpatului.

Din perspectiva conduitei făptuitorului înainte și după comiterea faptelor, se


impune sau nu liberarea condiționată?

Chiar dacă condamnatul este recidivist instanța poate considera că acesta poate
fi eliberat, dar cu respectarea anumitor condiții. Eliberarea condamnatului se va face
cu atenționarea acestuia asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se
expune dacă va mai comite infracțiuni și nu va respecta măsurile de supraveghere sau
nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. Durata
cuprinsă între data eliberării și data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de
supraveghere pentru condamnat. Totodată, una din obligațiile principale ce îi revin
condamnatului este de a continua tratamentul psihiatric pentru rezolvarea și inhibarea
tendințelor cleptomane.

S-ar putea să vă placă și