Corupţii vremii de atunci,

împotriva cărora a scris

Eminescu, au tăbărât mai la
urmă asupra lui şi l-au
băgat în spitalul de nebuni
de la Socola, din Iaşi.
Acolo, un doctor l-a injectat
cu o doză puternică, cu un
medicament nociv, în urma
căruia, la scurt timp i-a
venit sfârşitul.
 Părintele Arsenie a
deplâns viaţa marelui poet
Mihai Eminescu, înzestrat
de Dumnezeu cu atâta
talent, mărturisind despre
acesta: „Dacă şi concepţia
poetică ar fi unit-o cu
concepţia de viaţă
creştină, ar fi suferit mai
puţin în lumea aceasta şi
nu ar fi trecut atâţia
ani prin iad.”
 Dar prin evlavia pe
care a avut-o la Maica
Domnului, se mângâia
şi uneori se refugia la
mănăstire, cu
prietenul lui de suflet,
scriitorul Ion Creangă,
care avea seminarul
de teologie de la
Mănăstirea Neamţ.
 Şi totuşi, Eminescu,
prin Maica Domnului, a
avut parte înainte de
moarte de Sfânta
Împărtăşanie, după
însemnarea care a
rămas pe o carte
veche de cult.
 Părintele Nicodim Bujor
s-a rugat pentru sufletul
lui Eminescu şi i s-a
arătat marele poet, în
chilia lui, şi i-a zis
zâmbind: „Acum văd faţa
Maicii Domnului în ceruri.
Aceasta pentru că am
preamărit-o pe pământ.”
Versurile scrise de Mihai Eminescu, închinate
Maicii Domnului:

Rugămu-ne-
ndurărilor
Luceafărului
mărilor Noi, ce din mila Sfântulu
Din valul ce ne Facem umbră pământulu
bântuie Fii scut de izbăvire
Ne apără, ne Şi zid de mântuire!
mântuie! Din neguri te arată,
Privirea-ţi adorată Senină, dulce clară,
Asupră-ne coboară, O, Maică Preacurată
O, Maică Şi pururea Fecioară, Marie
Preacurată
 TREZINDU-NE SIMȚIREA DIN SUFLET CREȘTINESC,
SĂ PUNEM SEMNUL CRUCII PE STEAGUL ROMÂNESC !
PE TRONUL CEL DIN SUFLET S-AVEM NECONTENIT
ICOANA PREACINSTITĂ A REGELUI MĂRIT !
DE VOM PĂZI UNIREA ȘI ''CREZUL DIN STRĂMOȘI'',
VOM FI ȘI JOS, ÎN LUME ȘI-N CERURI GLORIOȘI !