Sunteți pe pagina 1din 15

Tema nr.

1: PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII: CONCEPTE, PRINCIPII ŞI


STRATEGII. BAZA LEGISLATIVĂ ÎN DOMENIUL PROMOVĂRII SĂNĂTĂŢII.

1. Promovarea sanatatii reprezinta procesul de a da oamenilor posibilitatea de a


creşte controlul asupra sănătăţii lor şi de a o îmbunătăţi, punerea in practica bazata pe
informatie a interventiilor desemnate sa promoveze sanatatea.
Necesitatile de baza pentru sanatate sunt: pacea , locuinta, hrana, caldura, educatia si venitul.
Promovarea sanatatii recunoaste in mod expicit contributia pe care o au guvernele la
realizarea acestor conditii de baza. Sistemele de sanatate pun mai mult accentul pe asistenta
curativa ; cu toate acestea, impactul asupra populatiei este relativ redus si frecvent pot aparea
chiar imbolnaviri.
În promovarea sanatatii exista patru sfere de actiune:
1. Educatia pentru sanatate.
2. Interventiile de politic publice (legale si fiscale).
3. Dezvoltarea si imputernoicirea comunitatii.
4. Interventii clinice (screening).

2. Conceptele de promovare a sănătăţii au devenit cunoscute în Republica Moldova


după ce Carta de la Ottawa a stabilit noile abordări în domeniul promovării sănătăţii, la baza
căruia au stat cinci strategii fundamentale pentru succesul promovării sănătăţii:
- elaborarea politicilor de sănătate publică;
- crearea unui mediu favorabil;
- intensificarea acţiunii comunitare;
- dezvoltarea deprinderilor individuale;
- reorientarea serviciilor de sănătate.

În Republica Moldova sunt realizate importante măsuri pentru implementarea priorităților


europene privind promovarea sănătăţii și educaţia pentru sănătate.
Este elaborat suportul legislativ, este elaborat și implementat programul de instruire
postuniversitară a rezidenților în sănătatea publică.
Conceptele de promovare a sănătății în Republica Moldova vizează:
▪ Supravegherea şi evaluarea stării de sănătate şi a bunăstării populaţiei;
▪ Identificarea problemelor de sănătate şi a pericolelor pentru sănătate în comunitate;
▪ Nivelul de pregătire şi de planificare pentru situaţiile de urgenţă în sănătatea publică;
▪ Operaţiunile de protecţie a sănătăţii;
▪ Prevenirea bolilor;
▪ Promovarea sănătăţii;
▪ Evaluarea calităţii şi eficacităţii serviciilor de sănătate personală şi a serviciilor comunitare
de sănătate;
▪ Asigurarea unei forţe de muncă competente în domeniul sănătăţii publice şi sănătăţii
personale;
▪ Liderismul, administrarea şi iniţierea, dezvoltarea şi planificarea politicii de sănătate
publică;
▪ Cercetarea în domeniul sănătăţii.

Aşteptările în ceea ce priveşte dezvoltarea ulterioară a promovării sănătăţii în Republica


Moldova.
Strategii și concepte de promovare a sănătății sunt implementate si într-o continuă dezvoltare,
cu toate acestea:
▪ Sunt necesare activități de dezvoltare și implementare a tuturor hotărârilor de guvern și a
programelor de instruire în promovarea sănătăţii și în educaţia pentru sănătate la toate
nivelurile;
▪ Este necesară mobilizarea tuturor actorilor interesați pentru activităţi privind promovarea
sănătăţii la nivel de individ, familie, comunitate;
▪ Lipsesc specialiști pregătiţi special în acest domeniu;
▪ Lipsește infrastructura sau o reţea de organizaţii;
▪ Lipsesc instituţii responsabile de promovarea sănătăţii;
▪ Lipsa unui concept sau a unei politici aprobate de promovare a sănătăţii, precum și starea
nefavorabilă a mediilor fizic, social și economic, diminuează eficacitatea activităţilor realizate
în domeniul prevenţiei specifice, educaţiei pentru sănătate și promovării modului sănătos de
viaţă.

Tema nr.2: COMUNICAREA ÎN SĂNĂTATE, FORMELE ȘI METODELE PE


PROMOVARE A SĂNĂTĂȚII ȘI EDUCAȚIA ÎN SĂNĂTATE.
Problema de situație nr.1
Investigarea rețelei sociale într-o comunitate implică obținerea informației prin
observare și chestionare pentru determinarea următorilorindicatori:
1. Cine sunt cei mai influenți oameni din rețeaua de comunicare?
Cei mai influenți oameni din rețeua de comunicare sunt oamenii care posedă următoarele
criterii:
a) Perseverență
b) Flexibilitate
c) Optimism
d) Încadrare
e) Negociere
f) Principii
g) Încredere în sine
h) Stabilitate
Acestea sunt principalele trăsături ale persoanelor care sunt cele mai influente într-o rețea de
comunicare,deoarece aceștea au o formalare clară de gînduri și idei.Sund convinși în forțele
sale și în pozițiile despre care comunică.La fel aceștia au piloni stabili care i-am enumerate
mai sus și de care își conduc fiecare idée.

2. Sunt relațiile din rețeaua de comunicare unidirecționale sau bidirecționale?


Relațiile din rețeaua de comunicare sunt unilaterale(unidirecționale)deoarece se
caracterizează prin difuzarea unui mesaj în condiţiile lipsei interacţiunii (feed-back)
receptorului cu emiţătorul - difuzarea unor programe de sănătate, înscrise din timp, prin
intermediul radioului, televiziunii, internetului, broşurilor. În astfel de condiţii persoana
recepţionaeză mesajul şi se clarifică de unul singur, luând anumite atitudini faţă de
informaţia primită.

3. Corespund reţelele de comunicare, diferitor teme ca: sănătatea, mediul ambiant,


mediul intern al casei, alimentaţia, compartimentul?
Da ,corespunde deoarece prin rețelele de comunicare este posibil informarea, motivarea ,
încurajarea și promovarea îmbunătățirii sau mențininerii unui mediu ambiant atît intern cît
și extern, dar nu și în ultimul rînd menținerea sănătății într-un echilibru psiho-biologic
favorabil.

4. Cât de importantă este apartenenţa familială în viaţa comunităţii?


Apartenența familială este importantă în viața comunității,deoarece familia este mediul de
unde provine educația , ideile ,gîndurile și modul de abordare a oricărei situații în viață.
Respectiv familia va forma unele reguli, principii și valori pentru fiecare individ în parte
care la rîndul său la fel va continua cu aceleași scopuri și modele de viața pentru
următoarea sa familie.
Este important să menționăm că comunicarea în societate este influențată de mediul din
care provine fiecare om ,pentru că aceștia își exprimă opiniile de obicei public rin diferite
mijloace, care sunt urmărite societate.

5. Ce roluri exercită într-o familie tata, mama, fiul, fiica, buneii (sau alte persoane, părţi
tipice a familiei, într-o anumită cultură) în privinţasănătăţii ?

Mama reprezintă prima autoritate cu care se confruntă copilul deoarece, în relațiile cu


ea, el cunoaște primele reguli, primele obligații, primele forme morale.Tot prin intermediul ei,
care devine tipar și model pentru el, descoperă lumea din imediata lui apropiere prin
observarea și imitația fiecărui gest, fiecărei acțiuni a mamei lui. Astfel că, atitudinea mamei
față de lucruri, evenimente, oameni și chiar față de el însuși determină și atitudinea copilului
față de aceleași lucruri, evenimente, oameni și chiar față de el.

Un alt aspect al rolului matern este acela de a îi învăța pe copii ce este și ce


reprezintă statutul de femeie.Astfel, mama înfățișează simbolul fundamental al feminității,
fapt tot atât de important atât pentru fată cât și pentru băiat.Pentru fată, mama, devine un
model și un prototip; care o învață atât să își iubească statutul de femeie; dar și cum să își
iubească soțul și copiii devenind, astfel, imagine a obiectivului adult către care tinde
fetița.Pentru băiat, mama este imaginea inversă și fond de contrast ajutându-l să ia cunoștință
de sexul lui.

Tatăl este prima persoană care “intervine” în relația mamă-copil. In prezent, rolul de
întreținător al familiei este împărțit de ambii părinți.Acest lucru aduce o atenuare a
prestigiului patern. Însă, chiar și așa, copilul este impresionat de prestanța și forța tatălui,
intotdeauna comparându-și propria forță cu acesta.În timp ce tatăl reprezintă autoritatea
supremă, autoritatea mamei se manifestă mai direct și mai continuu in viața copilului.De cele
mai multe ori, tatăl este mai puțin prezent decât mama. Iar acest fapt îi crește și mai mult
valoarea în ochii copilului.

De asemenea, tatăl este important și în stabilirea identității sexuale a copilului. Pentru


băieti are rol în validarea propriei masculinități, pentru fete, iubirea si recunoasterea tatălui
este un prim pas în recunoașterea feminității lor.

Bunicii sunt cei care asigura continuitatea spirituala a familiei, transmitand tot ceea ce
inseamna valori ale familiei si conservand specificul in ciuda schimbarilor ce apar de la
generatie la generatie.

6. Cine de obicei i-a decizii legate de sănătate în interiorul familiei (ex.: ce trebuie de
făcut când un membru al familiei e bolnav, dacă trebuie de luat măsuri sigure de
prevenire, ce va consuma familia în alimentaţie, câte surse financiare pot fi alocate în
legătură cu sănătatea, dacă membrul familiei trebuie să urmeze un sfat medical sigur)
?
Rolurile familiale sunt comportamentele pe care membrii familiei le așteaptă de la fiecare
membru al acesteia, în funcție de poziția pe care o ocupă în familie. Există trei roluri
familial
a) rol conjugal (de partener, de soț/soție)
b) rol parental (de părinte)
c) rol fratern (de frate)
De obicei într-o familie deciziile legate de sănătate în interiorul familiei trebuie luate de
ambii părinți , atît mama cît și tata.Dacă un membru al familiei este bolnav,și necesită măsuri
de prevenire petru cei lalți membri ai familiei, atunci această persoană trebuie izolată de cei
lalți membri intr-o cameră aparte, dacă este un copil atunci doar unul din parinți va contacta
cu el , care ulterior nu va contacta cu cei lalți membri, menționez că aceasta este în depentență
de situție. Această persoană trebuie să fie vazută de un medic, și respectiv administrarea unui
tratament respectiv. Sursele bănești pentru tratament la fel sunt repartizate de ambii părinți
printr-o hotarîre comună.

7. Cine sunt cele mai influente persoane în comunitate? Sunt lideri neformali care i-au
decizii deşi sunt în umbră?
Un lider informal sau neformal este o persoană care nu este numit oficial ca șef al unui
grup. Cu toate acestea, ceilalți membri uita-te la el pentru motivație și inspirație. Desi cl mai
principal este liderul formal al unei companii, angajații pot privi în sus la un coleg care, cred
ei, împărtășește obiectivele și viziunile lor și are ceva cunoștințe sau experiență care îi va
ajuta să realizeze obiectivele lor. Cu toate că acești lideri nu sunt într-o poziție de conducere
formală, acestea sunt recunoscute ca lideri de colegii lor.
Liderul informal, pe de altă parte, nu se poate lua în mod formal la orice acțiune
împotriva membrilor grupului, nici nu este în măsură să recompenseze coechipierii săi. El
trebuie să se bazeze pe comunicarea deschisă, o viziune comună, orientare și carisma. Liderul
informal trebuie să conducă prin exemplu, comportamentul individual și de personalitate.

Tema nr.3: PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII LA NIVEL COMUNITAR

Problema de situaţie nr. 1


Promovarea sănătăţii presupune o abordare multidimensională de
îmbunătăţire a stării de sănătate, care include activităţi de educaţie, activităţi de
promovare a unor schimbări comportamentale şi de stil de viaţă, politici şi măsuri
legislative, prin urmare sănătatea este mult prea importantă pentru a fi lăsată
numai practicienilor din domeniul sanitar; educaţia şi elaborarea de politici trebuie
să fie centrale pentru dezvoltarea sănătăţii la nivel individual, comunitar şi
naţional.

Necesitatea promovării sănătății în situația din comunitatea A este de a


aduce la cunoștință despre unele nuanțe în ceea ce privesc consecințele unui
eventual conflict în familie care ar putea duce la urmări neplăcute care ar pune în
pericol atât sănătatea cât și starea psihologică a fiecărui individ în parte. Rolul
promovării sănătăţii în cazul dat este de a oferi individului şi colectivităţilor
posibilitatea de a-şi creşte controlul asupra determinanţilor sănătăţii şi, prin
aceasta, de a-şi îmbunătăţi starea de sănătate.
Promovarea sănătății reprezintă un concept unificator pentru cei care
recunosc nevoia fundamentală de schimbare atât a stilului de viaţă, cât şi a
condiţiilor de trai.
Acesta implică activ populaţia pentru a stabili un program de fiecare zi
care favorizează sănătatea. Acesta înseamnă, de fapt, folosirea strategiilor
preventive populaţionale ecologice, care încearcă să scadă incidenţa bolilor prin
modificarea distribuţiei factorilor de risc în populaţie. Avantajul principal este că
potenţialul metodei este mare, iar dezavantajul major al acestei metode este că
oferă beneficii mari pentru populaţia generală dar beneficii mici pentru indivizii la
risc înalt, aşa numitul “paradox al prevenirii”. Combinarea celor două tipuri de
strategii preventive - cea ecologică şi cea a indivizilor la risc înalt poate asigura
impactul cel mai bun.
Promovarea sănătăţii este orientată asupra cauzelor care produc
îmbolnăviri , folosind diferite abordări care contribuie la îmbunătăţirea stării de
sănătate. Acestea include:
 informarea şi educarea,
 dezvoltarea comunităţii,
 organizarea,
 susținerea pentru sănătate şi legislaţie;
 Promovarea sănătăţii depinde în mod special de participarea populaţiei

Educația pentru sănătate:

Concept care stă la baza promovării sănătăţii, educaţia pentru sănătate are drept
scopuri:
- informarea-educarea populaţiei în domeniul medical, pentru a cunoaşte
manifestările bolilor şi prevenirea lor;
- dobândirea unor atitudini şi deprinderi care să fie favorabile sănătăţii;
- implicarea activă a populaţiei în domeniul păstrării sănătăţii, oamenii putând să
ia decizii privind propria stare de sănătate.

Educaţia pentru sănătate foloseşte mai multe tipuri de abordări:

- medicală (bazată pe tipul de relaţie medic-pacient);


- educaţională (bazată pe informarea oamenilor, care vor lua singuri decizii privind
sănătatea);
- personalizată (individualizată), având drept caracteristică lucrul cu clienţii, pentru a-i
sprijini să identifice singuri problemele şi să ia singuri deciziile necesare;
- care presupune schimbări sociale, în care se urmăreşte realizarea unor schimbări în
mediu pentru a facilita luarea deciziilor cele mai favorabile sănătăţii, ex. Ajutoare
sociale pentru mamele singure, astfel încât acestea să nu fie nevoite să se întoarcă
prea devreme la lucru.

Prin urmare necesitatea promovării sănătății și educației pentru sănătate în


comunitate A reprezintă un prim ajutor în conștientizarea problemelor și luarea
măsurilor necesare în cazurile când în familie apare o situație de conflict care
ulterior va duce la stres iar ca consecință la probleme de sănătate.

Problema de situaţie nr. 2


În cazul comunității B populația se confruntă cu problema fumatului și
consumului de alcool care drept consecință duc la comportamente nefavorabile și la
înrăutățirea sănătății oamenilor, pe lângă aceștea suferă și cei care nu sunt ,,pradă”
acestor vicii, care suportă acel comportament neadecvat , iar în locuri publice sunt
nevoiți să suporte fumul de țigară.
Promovarea sănătăţii – concept multidisciplinar care induce
schimbări în 3 sfere de activitate
 educaţia pentru sănătate
 protejarea sănătăţii
 prevenirea îmbolnăvirilor

Abuzul de alcool este un factor de risc pentru numeroase neoplasme; este frecvent cauza
producerii de accidente; prin efectele sale influenţează negativ comportamentul sexual
şi poate creşte riscul transmiterii infecţiei cu HIV (ca şi alte boli cu transmitere sexuală
şi sarcina nedorită); poate contribui la probleme dentare sau orale; poate fi legat de alte
obiceiuri dăunătoare sănătăţii; este un factor pentru HTA (hipertensiune arterială), care,
la rândul său, se asociază cu bolile cardiovasculare – BCV
Abordarea clasică a problemei date cât și a fumatului este cea de a realiza
programe specifice fiecărei probleme/subiect de promovare a sănătăţii; cu referire la
abordarea unor boli sau obiceiuri dăunătoare sănătăţii. Astfel, se elaborează programe
antifumat, anticancer, antialcool etc.
Fiecare din aceste programe încearcă să influenţeze populaţia prin mass-media şi
printr-o varietate de medii şi sectoare – şcoala, locul de muncă, mediul sanitar, mediul
comunitar şi sectorul voluntar.
Un rol primordial în informarea populației despre consecințele negative ale
fumatului și consumul de alcool îi rvine educației în medicina preventivă. Astfel sunt
create programe centrate pe grupuri ţintă, în felul următor se pot elabora programe de
educaţie pentru sănătate pentru: publicul general, comunitate, serviciile medicale, şcoli,
sectorul voluntar, locurile de muncă etc.
Un avantaj important al acestei abordări este posibilitatea integrării eforturilor de
educaţie pentru sănătate în contextul mai larg al promovării sănătăţii, care este privită ca
o îmbinare între serviciile preventive (cum ar fi imunizare şi screening), politicile
favorabile sănătăţii şi educaţia pentru sănătate.

Tema nr. 4: DETERMINAREA, CERCETAREA ŞI ESTIMAREA MODULUI ŞI


STILULUI DE VIAŢĂ, CALITĂŢII VIEŢII INDIVIDULUI, FAMILIEI,
POPULAŢIEI.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, stilul de viaţă al unei persoane are o


influenţă de 50% asupra sănătăţii sale, în timp ce mediul înconjurător şi factorul ereditar au o
însemnătate de doar 20% pentru sănătatea persoanei, iar medicina are o contribuţie de doar
10% la sănătatea persoanei. Ce ne arată că persoana însăşi este responsabilă pentru sănătatea
sa, pentru bunăstarea sa şi pentru starea corpului? Şi că doar omul este cel care îşi poate
menţine corpul, întregul organism în perfectă stare sau poate să accepte să trăiască cu o
potenţială stare de boală, lucru care poate să răpească din bucuria vieţii.
Modul sanatos de viata este notiunea ce caracterizeaza particularitatile vietii de fiecare
zia oamenilor (munca, traiul) formele de folosire a timpului liber, satisfacerea necesitatilor
moralesi spirituale, participarea la viata politica si publica, normele de coinduita, promovarea
sanatatii. Nivelul de trai (al vietii) este nivelul bunastarii oamenilor care caracterizeaza
volumul sistructura necesitatilor materiale si spirituale care pot fi apreciate numeric prin
unitati bugetaresau naturale.Un comitet de expert in cadrul ONU a determinat citeva criterii
semnificative ale nivelului detrai :1)Starea demografica si sanatatea.2)Alimentatia si
nutritia.3)Nivelul de instruire si educatie.4)Venitul si consumul global.5)Conditiile de
munca6)Locuinta si comfortul.7)Imbracamintea.8)Conditiile de odihna si de
stindere.9)Securitatea sociala e.t.c.Calitatea vietii este gradul de satisfacere a necesitatilor
materiale si spirituale care nu potfi supuse masurarii directe si care trebuie sa fie supuse unei
analize compuse. Este vorba deaprecierea continutului muncii si odihnii precum si a
satisfacerii de ele, de nivelul comfortului inmunca si in conditiile de trai, calitatea
imbracamintei, calitatea alimentatiei, a locuintei, amediului, indestularea necesitatilor de
comunicare, de creatie, de activitate artistica, adica atuturor necesitatilor ce contribue la
dezvoltarea personalitatii omului, tot aici se refera si asistentamedicala, gradul de asigurare a
populatiei cu asistenta medicala spitaliceasca, precum si cuasistenta de policlinica
Stilul de viaţă sănătos este un mod de viaţă de zi cu zi care intensifică şi creşte rezervele
de energie ale organismului, contribuie la menţinerea stării de sănătate, la salvarea sau chiar
la îmbunătăţirea stării de sănătate.
O analiză a diferitelor surse științifice clarifică faptul că stilul de viaţă sănătos este un
concept
multivariat care include următoarele elemente principale:
• alimentaţia;
• alăptatul la sân;
• activitatea fizică / inactivitatea;
• consumul / non-consumul de tutun;
• consumul / non-consumul de alcool şi alte substanţe psiho-active;
• folosirea medicamentelor;
• starea de muncă şi starea de veghe (somn);
• comportamentul sexual;
• stresul şi capacitatea de a face faţă acestuia;
• obiceiurile de igienă;
• controale preventive ale stării de sănătate;
•orice comportament care ne poate afecta sănătatea (e.g., felul în care conducem maşina,
punerea centurei de siguranţă, participarea la diverse conflicte, expunerea prelungită la soare
sau la
solar, promovarea sportului şi a activităţii fizice benefice pentru sănătate, consumul de apă,
etc.).

Modul de viaţă şi stilul de viaţă sunt indisolubile de nivelul şi calitatea vieţii.Nivelul de


viaţă prezintă un indice integral,care caracterizează utilizarea de către populaţie a bunurilor
materiale şi spirituale şi gradul de satisfacere a necesităţilor în aceste bunuri la un anumit
moment de dezvoltare a societăţii. Nivelul de viaţă reflectă starea materială a societăţii în
genere şi a fiecărui individ în parte. El se caracterizează printr-un sistem de indici cantitativi
şi calitativi: produsul intern brut per capita, nivelul şi structura produselor alimentare,
mărfurilor şi serviciilor utilizate, nivelul si dinamica preţurilor, nivelul plăţilor pentru
apartament şi serviciile comunale, impozitelor, cheltuielile pentru transport, condiţiile
habituale, posibilităţile de odihnă, nivelul de asistenţă medicală, studii, longevitatea etc. Drept
valoare medie a nivelului de viaţă serveşte coşul de consum.
La ora actuală noţiunea de “nivel de viaţă” este inclusă într-o noţiune mai largă
“calitatea vietii”. Prin conceptul de calitate a vieţii se subînţelege“totalitatea posibilităţilor
oferite individului de către societate de a-şi amenaja existenţa, de a dispune de produsele ei şi
de ai folosi serviciile pentru a-şi organiza existenţa individuală după necesităţile, cerinţele şi
dorinţele sale proprii”(Bertrand de Jouvenel) sau “totalitatea amenităţilor (atitudinilor)
naturale şi culturale,varietatea, cantitatea şi calitatea bunurilor şi serviciilor aflate la dispoziţia
tuturor membrilor unei anumite societăţi” (K. Baier)
Calitatea vieţii cuprinde toate elementele de bunăstare materială, spirituală şi socială, de
confort şi sănătate, care privesc omul, mediul, modul său de viaţă şi de muncă, fiind o
expresie sintetică a studiului de dezvoltare a societăţii respective (Rene Corneliu Duda,1996,
p. 33). Indicatorul major al nivelului de trai al comunităţii (calităţii vieţii) este starea de
sănătate a populaţiei. Termenul “calitatea vieţii” a apărut în SUA, când preşedintele Lindon
Djonson (1964) a reclamat, că realizările societăţii americane pot fi măsurate prin calitatea
vieţii populaţiei băştinaşe. Politologii, sociologii, jurnaliştii includ în calitatea vieţii
problemele progresului tehnico – ştiinţific şi influenţei lor asupra modului de viaţă a omului,
starea sănătăţii publice, comportamentul populaţiei, mediul înconjurător, democratizarea
vieţii, libertatea şi dreptul omului, dezvoltarea comunicaţiilor. Calitatea vieţii poate fi privită
ca o caracteristică complexă a factorilor economici, politici, sociali şi ideologici, care
determină situaţia omului în societate.
Caracteristicile principale ale calităţii vieţii populaţiei noastre sunt prezentate în anuarele
Departamentului de Statistică. În aceste ediţii pot fi consultate următoarele date: numărul de
populaţie, familii, căsătorii, divorţuri; numărul de angajaţi, condiţiile de muncă, numărul
şomerilor; învăţământul public, serviciile instituţiilor de cultură, odihna, cultura fizică;
asigurarea socială, întreprinderile falimentare; produsul intern brut, bugetul familiei; ocrotirea
sănătăţii şi starea de sănătate a populaţiei; condiţiile de trai, serviciile comunale, serviciile de
comerţ şi sociale, numărul şi structura infracţiunilor, migrarea populaţiei, utilizarea bunurilor
material
Analiza dinamicii proceselor demografice din întreaga republică în anii de tranziţie atestă o
reducere pronunţată a numărului populaţiei. Comparativ cu anul 1990 în anul 2003 numărul
populaţiei ţării s-a micşorat cu circa 133 mii locuitori sau cu 3.1%. Tendinţa de descreştere a
numărului populaţiei în Republica Moldova a început din 1992 (4.359 mln. persoane), puţin
stabilizându-se între 1993-1994 (a câte 4.352 mln.) şi, mai apoi, iarăşi fiind în diminuare
continuă: de la 4.348 mln. în 1995 la 4.305 mln. în 1998 şi ajungând la cifra de 4.229 mln.
persoane la începutul anului 2003. Procesul de descreştere al numărului populaţiei Republicii
Moldova are loc din mai multe cauze, principala fiind scăderea dramatică din ultimii ani a
natalităţii, creşterea mortalităţii şi a refluxului migraţional. Pentru prima dată în ultimii 50 de
ani în ţara noastră a fost înregistrat începând cu anul 1998 un spor natural negativ (-0.2), care
continuă să diminueze şi mai mult pe parcursul ultimilor ani. În situaţia demografică a ţării a
demarat fenomenul depopulării, îmbătrânirii populaţiei şi presiunii demografice – fapt ce va
influenţa asupra forţei de muncă pe viitor. La moment, situaţia demografică continuă să fie
influenţată de scăderea nivelului de trai al populaţiei, care a afectat atât natalitatea şi
mortalitatea, cât şi intensificarea refluxului emigraţional al populaţiei din ţară, îndeosebi, în
mediul tineretului – izvorul principal al reproductivităţii umane.
Transformările şi reformele din republică în diferite domenii, eşecurile lor au avut un impact
foarte negativ asupra stării sănătăţii populaţiei republicii, indicatorii căreia au cunoscut o
diminuare dramatică pe parcursul anilor de tranziţie. Situaţia se agravează şi mai mult din
cauza nivelului foarte scăzut de trai, sărăciei masive a populaţiei, imposibilităţii acesteia de a
se trata şi preveni diferite boli şi maladii. Sănătatea publică, mortalitatea sporită din ultimii
ani, unele boli şi maladii răspândite în ţară, sistemul ineficient al ocrotirii sănătăţii sunt
semnale alarmante pentru dezvoltarea ulterioară a ţării, fapt demonstrat în lucrare cât prin date
statistice de stat, atât şi prin cercetările sociologice, întreprinse în ţară pe tot parcursul
perioadei de tranziţie.
Bineînţeles că alimentaţia este unul din indicatorii importanţi care evidenţiază particularităţile
stilului de viaţă ale populaţiei. Diminuarea veniturilor în anii tranziţiei s-a manifestat prin
deteriorarea sănătăţii populaţiei, creşterea morbidităţii şi mortalităţii, răspândirea maladiilor
sociale (tuberculoză), scăderea potenţialului de vitalitate a naţiunii. Subnutriţia şi malnutriţia
în perioada estimată devin elemente specifice ale alimentaţiei majorităţii populaţiei autohtone.

Tema nr. 5: PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII ÎN DOMENIUL ALIMENTAŢIEI ŞI


NUTRIŢIEI

1. Prezentarea schematică a părților componente ale nutriției umane


Alimentaţia constituie un factor cu acţiune permanentă care determină desfăşurarea
proceselor metabolice, deoarece hrana reprezintă izvorul şi regulatorul proceselor de schimb.
Menţinerea homeostazei mediului intern al organismului depinde de caracterul alimentaţiei,
care influenţează funcţiile sistemului, în special factorii enzimatici şi hormonali. Deficitul
unuia sau a mai multor nutrimente, dezechilibrarea corelaţiei dintre ei conduce la afectarea
fondului metabolic al celulei. Dezechilibrul substanţelor nutritive în dietă pe o perioadă scurtă
de timp poate fi compensat prin mecanisme fiziologice şi biochimice de adaptare
Între factorii care influenţează stilurile alimentare amintim: organismul uman, prin
caracteristicile lui fiziologice şi psihologice, de vârstă, sex, greutate, stare de sănătate etc.;
stilul de viaţă, în întregul său, dintre care se detaşează stilul de muncă, de folosire a timpului
liber, resursele financiare etc.; nivelul de cultură şi civilizaţie al populaţiei ţintă pentru care se
analizează stilul alimentar: cunoaştere, tradiţii alimentare, credinţe religioase etc.; mijloacele
materiale utilizate pentru satisfacerea cerinţelor de hrană: alimentele propriuzise,
echipamentele, instalaţiile şi ustensilele necesare pregătirii şi servirii mesei, dotările pentru
crearea ambianţei etc.; distribuţia în spaţiu a consumatorilor, producătorilor şi comercianţilor
de bunuri alimentare; timpul şi condiţionările impuse de acesta în ceea ce priveşte procurarea,
pregătirea şi servirea mesei, respectiv menţinerea sau creşterea calităţi bunurilor alimentare.
Stilurile alimentare pot fi grupate în mai multe categorii: • stiluri alimentare condiţionate de
nevoile fiziologice şi care au ca scop acoperirea cerinţelor de bază ale organismului: pentru
situaţii obişnuite, care ţin de rutina actului alimentar şi pentru situaţii deosebite, aşa cum sunt,
de exemplu, cele legate de refacerea organismului datorită unei boli; • stiluri alimentare
determinate de satisfacerea cerinţelor speciale ale consumatorilor, aşa cum sunt de exemplu
mesele festive şi protocolul alimentar oficial; • stiluri alimentare impuse de valorificarea cu
precădere a unor anumite materii prime: stiluri alimentare bazate pe produse ale mării, cu
dominantă vegetală’ sau numai cerealieră etc.; • stiluri alimentare definite în raport cu timpul
în care au fost sau vor fi practicate: istorice sau din trecut, contemporane sau care
prefigurează viitorul; • stiluri alimentare generate de modul de organizare a asigurării hranei
(“felul de a bucătări”). Tipul de alimentaţiei al individului – consumator se defineşte prin
regimul alimentar practicat cu consecvenţă de-a lungul întregii vieţi sau, cel puţin, pentru
perioade îndelungate de timp, acesta fiind determinat fie de particularităţi fiziologice
specifice, fie de factori care ţin de obiceiuri şi tradiţii alimentare, credinţe religioase,
posibilităţi de acces la hrană etc

2. .Prezentarea schematică a factorilor ce influiențează nutriția.

Definirea coerentă a politicilor agroalimentare – cu luarea în considerare a obiectivelor


propuse, a mijloacelor de realizare a acestora, precum şi a modalităţilor de evaluare şi corecţie
– nu poate face abstracţie, desigur, de analiza pe care o exercită asupra alimentaţiei umane
următorii factori de influenţă: factorii economici (mărimea resurselor agroalimentare
disponibile, repartiţia şi distribuţia acestora, stocurile de bunuri alimentare şi preţurile lor,
veniturile consumatorilor etc.), factorii demografici (dinamica populaţiei şi structura acesteia
pe regiuni geografice, vârste şi sexe etc.) şi factorii politici (sistemul politic al unei ţări cu tot
ceea ce derivă din acesta).
Totuşi, a face abstracţie de existenţa unor tradiţii şi obiceiuri alimentare, precum şi de
manifestarea cotidiană a anumitor comportamente alimentare individuale sau de grup,
înseamnă că în conturarea politicilor alimentare şi nutriţionale, care reprezintă apanajul
autorităţilor guvernamentale sau a unor organizaţii de profil naţionale şi internaţionale, se
pierde din vedere subiectul principal al acestora, care nu poate fi decât omul, în toată existenţa
sa plenară. În acest context, o atenţie aparte trebuie acordată şi factorilor socio-culturali care,
în majoritatea ţărilor, au o influenţă majoră asupra consumului alimentar.
Ne referim aici la tipurile de produse care se consumă în mod frecvent, la modul cum
sunt obţinute şi pregătite acestea, deci la obiceiurile de consum ale populaţiei. Orice
consumator are dreptul să prefere sau nu anumite alimente şi mulţi oameni sunt conservatori
în privinţa obişnuinţelor de consum cu care au fost deprinşi de-a lungul timpului. De aici
rezultă şi convingerea unor specialişti în alimentaţie că tradiţiile alimentare nu fac altceva
decât să perpetueze la nesfârşit o stare de malnutriţie individuală sau colectivă la nivelul unei
părţi a populaţiei.

3. Alcătuirea unei piramide a alimentației echilibrate

4. Identificarea consecinâelor asupra stării de sănătate a hipo- și hipernutriției.

Ca şi alimentaţia, dereglările nutriţionale (impact nefast direct) sunt destul de


complexe. La baza lor stau multe determinante, cu perioade latente destul de extinse în raport
cu natura dereglărilor. Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, aproximativ 130
milioane de europeni suferă de boli determinate de factorul nutriţional. Diareea, una din cele
mai importante cauze de deces şi retard fizic al copiilor de vârstă fragedă, prezintă cel mai
răspândit sindrom al toxicoinfecţiilor. În lume apar agenţi patogeni necunoscuţi până acum,
aşa cum ar fi prionul encefalopatiei spongioase a bovinelor. Utilizarea antibioticelor în
sectorul zootehnic cu posibilitatea ca rezistenţa la ele să fie transmisă agenţilor patogeni a
omului, este încă una din problemele serioase ale sănătăţii publice. Una din cele mai
importante probleme pentru multe ţări este excesul consumului de alimente. Acest fenomen se
manifestă prin obezitate, dislipidemii, ateromatoză etc.
Se manifestă o tendinţă evidentă de creştere a prevalenţei obezităţii la copii, ceea ce se
soldează cu riscul de dezvoltare timpurie a bolilor cardiovasculare, unor localizări ale
cancerului şi diabetului. Conform anumitor estimări la nivel global, o treime din toate cazurile
de boli cardiovasculare sunt generate de alimentaţia dezechilibrată, iar 30-40% din numărul
total de cazuri de cancer ar putea fi evitate prin implementatea unei raţii alimentare mai
sănătoase
Subalimentaţia prin insuficienţă de alimente este rar întâlnită în ţările cu stare
economică bună. Nu persistă în masă subalimentaţia nici în ţara noastră. Majoritatea cazurilor
de subnutriţie înregistrate se explică prin diverse îmbolnăviri: insuficienţe enzimatice, rezecţii
gastrice, boli febrile cronice, boli însoţite de diaree, neoplasme, hepatite cronice etc. În caz de
lipsă completă a aportului de alimente este vorba de ananiţie totală, iar în caz de deficienţe
calitative – de nutriţie neadecvată. De cele mai frecvente ori populaţia se confruntă cu ananiţie
parţială care, după caracter, determină starea de distrofie alimentară. În asemenea cazuri
alimentele îngerate, care nu aduc cantitatea adecvată de energie, determină organismul să
elibereze energie din propriile ţesuturi: din grăsimea de rezervă, din ţesutul muscular,
viscerele parenchimatoase etc. Ca urmare a acestei situaţii, apar perturbări în organism:
încetinirea ritmului de creştere la copii, scăderea în greutate, reducerea volumului maselor
musculare şi caşexia, în ultimul stadiu. Ca urmare a aportului alimentar insuficient,
metabolismul scade (o reacţie de adaptare). Productivitatea activităţii umane scade, este
diminuată rezistenţa organismului la agresiunile microbiene şi la alte nocivităţi ale mediului
( substanţe toxice, temperaturi joase sau excesive etc.).

5. Determinarea nivelului de acoperire cu grupe de produse alimentare a populației


și dinamica acesteea.
În ultimele două decenii consumul alimentar în Republica Moldova a suferit schimbări
esenţiale (tab.2), ultimele fiind iniţiate deja
Tabelul 2. Consumul de produse alimentare în Republica Moldova

Consumul excesiv al pâinii este însoţit de o reducere în sortimentul cotidian al


legumelor. Diferenţa consumului de pâine între populaţia din mediul rural şi urban este
semnificativă.
În a. 2005 un orăşean consuma lunar în mediu 6,03 kg de pâine coaptă în
brutării, în timp ce în mediul rural se consuma doar 1,47 kg (de 4,1 mai puţin). În schimb,
populaţia rurală consumă cantităţi de făină de grâu semnificativ mai sporite – 7,78 kg pe lună,
în comparaţie cu 1,4 kg la orăşeni (de 5,5 ori mai puţin), ceea ce vorbeşte despre faptul că
pâinea este coaptă prioritar în condiţii casnice. Poate fi considerat semnificativ consumul
făinii de porumb, care în a. 2005 a constituit la săteni 1,78 kg pe lună în comparaţie cu 0,26
kg
la orăşeni. În mediul rural, în ultimii ani se menţine o tendinţă de sporire a consumului de
făină de porumb.
Consumul de carne şi produselor din carne este mai redus în comparaţie cu cel din
ţările Europei de Est. În a. 2005 consumul acestui grup de produse a constituit: în mediul rural
- 2,42 kg şi în mediul urban – 2,25 kg pe lună. Una din cele mai semnificative deficienţe în
alimentaţia populaţiei din Republica Moldova, cu prioritate al celei din mediul rural, este lipsa
unui consum uniform în timp al produselor cu valoare biologică sporită. De exemplu, cele mai
semnificative cantităţi de cărne, ouă, peşte cunt consumate în timpul sărbătorilor (de paşte,
crăciun etc.) sau la marcarea diferitor evenimente (nunţi, aniversări etc.). Perioadele dintre
aceste evenimente se caracterizează de regulă printr-un consum insufucient al acestor
ategorii de produse.
Următoarea deficienţă nutriţională importantă constă în consumul redus al legumelor
şi fructelor (mai puţin de 400 g produs net pe zi). Această deficienţă este mai exprimată la
populaţia din mediul urban. Ultimele investigaţii arată că regimul alimentar este dereglat
aproape la toate grupele de populaţie, independent de mediul de reşedinţă, deşi cauzele
acestor dereglări diferă de la caz la caz. Universal valabilă a devenit, practic, aşa numita
„mâncare pe apucate” sau, la unii, consumul abuziv de hrană stimulat de administrarea
băuturilor alcoolice. Intervalele mari între mese condiţionează supraexcitarea glandelor
digestive cu toate consecinţele ce rezultă.