Stenturi

Procedura de implantare de stent in inima denumita şi angioplastie coronariana este o

interventie minim invaziva foarte uşor de tolerat de catre pacient. De regula, aceasta indicatie
de implantare de stent o primesc pacientii cardiaci ai caror artere coronariene prezinta
ingustari semnificative care incetinesc fluxul de sange de la nivelul inimii, ingustari formate din
placi ateromatoase care pot conduce, in timp, la infarct daca vasul afectat este obstructionat
complet (obstructia totala a vasului datorata unui tromb, cheag de sange blocat in portiunea
stenozei provoaca infarctul inimii).
Anterior procedurii de implantare de stent se efectueaza procedura de coronarografie
(angiografie coronariana) in scop diagnostic. Practic, ambele proceduri se efectueaza in acelaşi
mod şi este de preferat sa se realizeze in aceeasi procedura. Coronarografia este metoda de
diagnostic şi evidentiaza eventualele zone stenozate. Daca in timpul acestei investigatii se
observa calcifieri semnificative ale arterelor coronariene, procedura poate avansa
spre angioplastie coronariana adica tratarea cu stent a zonelor ingustate. Angioplastia
coronariana se efectueaza in sala de angiografie, sub anestezie locala şi consta in introducerea
unui cateter prin artera femurala (de la nivelul piciorului) sau artera radiala (nivelul mainii),
pana la nivelul arterolor inimii unde se injecteaza substanta de contrast pe baza de iod pentru a
se realiza opacifierea arterelor coronare observandu-se astfel eventualele ingustari sau blocaje.
Dupa ce au fost identificate leziunile, se introduce un cateter special, prevazut cu stent care are
rolul de a dilata zona ingustata, aplatizand placa de aterom. Astfel, artera ingustata este
revascularizata iar circulatia sangvina işi recapata fluxul normal. Dupa terminarea procedurii, se
scot cateterele folosite şi se efectueaza compresia zonei de punctie. Spitalizarea pacientului
este de doar 24 ore. Dupa externare, pacientul va urma un tratament prescris de medicul
cardiolog şi va reveni pentru control periodic post interventie

Stenturile coronariene utilizate astazi sunt de mai multe tipuri. Ele au fost perfectionate
continuu de la primul implant efectuat la inceputul anilor '80 de catre Ulrich Sigwart si Jacques
Puel la Toulouse in Franta. In prezent, se utilizeaza trei tipuri esentiale de stenturi, desi criteriile
de clasificare sunt extrem de numeroase. Pentru simplificare, acestea pot fi impartite in trei
categorii importante.
Stenturile metalice simple sunt proteze de metal, fie din otel special fie dintr-un aliaj de cobalt-
crom, care vin premontate pe un balonas de lungime si diametru diferit in raport cu stenoza pe
care operatorul doreste sa o trateze. Acestea au reprezentat timp indelungat principalele
endoproteze vasculare implantate la angioplastie. Datorita structurii metalice, ele sunt suficient
de rigide in plan transversal „pentru a impeidica reculul elastic al vasului. In plan axial ele
trebuie sa fie conformabile la curbele vasului, fara sa se indoaie la zonele de curbura. Din aceste
motive de rigiditate cuplata cu meleabilitatea exista nenumarate modele de stenturi, cu profile
diferite in functie de producator.
Stenturile metalice simple au avut dezavantajul aparitiei unei cicatrici in interior, prin
proliferarea anormala a peretilor vasului, proces denumit restenoza si care a reprezentat
principalul dezavantaj al angioplastiei cu stentare pana in urma cu circa 10 ani. Cicatrizarea
anormala a vasului la stenturile metalice simple se produce in primele 6 – 12 luni de la
angioplastia initiala si afecteaza intre 10-20% din stenturile din aceasta categorie. Restenoza
necesita repetarea coronarografiei si repetarea procedurii de angioplastie, daca este necesar.
Stenturile farmacologic active au rezolvat aproape complet problema restenozei care se
intalnea in stenturile metalice simple. Aceste stenturi care au aceeasi arhitectura a metalului ca
si primele stenturi, dar au adsorbite pe suprafata intr-un polimer special un medicament
citosatic sau citoxic, asemanator celor utilizate pentru tratamentul tumorilor.
Substanta medicamentoasa este in cantitate extrem de redusa si se elibereaza lent in peretele
vasului tratat numai la locul la care proteza vine in contact cu peretele vascular. Medicamentul
de pe stent impiedica procesul de cicatrizare anormala a vasului, astfel incat restenoza este
extrem de rar intalnita prin utilizarea acestui tip de proteze (sub 5-6%). In cazul restenozei in
aceste stenturi angioplastia poate fi repetata prin utilizarea altui tip de stent farmacologic activ
care sa contina o substanta citostatica diferita de prima.
Stenturile bioresorbabile sunt ultima generatie de stenturi care au intrat in practica. Acestea
nu au o arhitectura metalica, ci una dintr-un polimer biorezorbabil, care se elimina progresiv din
peretele vasului astfel incat la 6-12 luni de la implant peretele vasului tratat nu mai contine nici
o substanta straina, spre deosebire de stenturile metalice descrise mai sus, care reprezinta
implanturi definitive. Polimerul biorezorbabil este constituit din molecule de acid lactic si
contine in structura si un medicament citostatic, astfel incat aceste stenturi combina efectul
stenturilor farmacologic active cu avantajul celor care se rezorb complet din peretele vaselor.
Din punct de vedere tehnic, angioplastia cu aceste stenturi este mai laborioasa si mai dificila
datorita profilului net superior al generatiei actuale a acestor stenturi, mai rigide si mai putin
maleabile, facand dificila implantarea lor in vase de calibru redus, foarte curbe si eventual
calcificate. Studiile realizate pana in prezent nu confera avantaje asupra rezultatului la distanta
si asupra diametrului vasului fata de stenturile metalice farmacologic active. Din acest motiv si
implicit al costurilor mult mai mari ale acestor proteze biorezorbabile, standardul de tratament
actual al bolii coronariene ramane cel cu utilizarea stenturilor farmacologic active