Cuprins

Introducere...................................................................................................................................................3

Tehnica aplicarii masajului sportiv..............................................................................................................4

Efectele fiziologice a masajului sportive………………………………………………………………….5

Masajul în gimnastică, jocuri sportive, diverse ramuri de sport şi în turism……………………………...6

Masajul în legatură cu probele sportive de performanţă şi cu întrecerile sportive………………………..7

Bibliografie………………………………………………………………………………………………..8
 Introducere
Masajul clasic, numit si suedez dupa originea celui care l-a creat în forma actuală, suedezul Per
Henrik Link, este cea mai populara forma de masaj in Europa si Statele Unite. Oamenii care se hotarasc
pentru prima data să meargă la un masaj, de obicei aleg masajul clasic, fiindcă reprezintă o experiență
foarte placută. În plus, masajul clasic amelioreaza starea de sănatate si produce relaxarea muscluară și
îmbunatațirea circulației.
Asociația Americana de Masaj Terapeutic defineste masajul clasic ca pe un complex de tehnici
aplicate la nivelul straturilor superficiale ale pielii, combinate cu mișcări active si pasive ale
articulațiilor.
Masajul clasic suedez a fost dezvoltat de către Per Henrik Link, terapeut născut in Suedia in
1776. In tinerețea lui, Link a suferit de artită reumatoida. Combinând studiile sale medicale cu
informațiile acumulate în continua sa căutare a unei metode de înlăturare a dureri, Link a creat un sistem
de masaj si mișicări de gimastică, care nu numai ca i-au vindecat boala, dar au devenit extrem de
populare. In 1813, o școala cunoscută ca Royal Swidish Central Institute a fost deschisă în Stockholm de
către guvernul suedez, iar Link a fost numit președintele acestui institut. Desi inițial lumea medicală a
respins forma de tratament introdusă de Link, curând a fost nevoita să îl accepte datorită eficienței
dovedite in numeroase situații. Oamenii veneau din Statele Unite la Stockholm pentru a învața metoda
lui Link. Când Link a decedat in 1839, studenții lui din toata Europa i-au dus mai departe învățătura în
toată lumea. Metoda a evoluat spre ceea ce astăzi cunoaștem toți ca masaj clasic.
Sportul, această intensă si variată activitate a omului sănatos şi plin de energie, care urmareşte
perfecţionarea fizică si psihică până la performanţa, antrenează în pregătire sau în competiţie întreaga
capacitate functională şi toate rezervele organismului. Pentru ca aceasta activitate să nu devină o risipă
dăunatoare de vitalitate, trebuie să oferim organismului obosit timp suficient de odihnă, hrană necesară
şi alte mijloace şi condiţii de pregătire, refacere si recuperare morfo-functională si de compensare a
energiei consumate.
Prin ritm, intensitate si durată, masajul se adapteaza la particularitatile morfologice si funcţionale
ale sportivilor si se diferenţiază din punct de vedere tehnic si metodic în raport cu necesităţile
individuale determinate de efort.
Printre mijloacele de pregatire refacere si recuperare a sportivilor face parte masajul, un
procedeu cunoscut si practicat înca cu mult timp înaintea antichităţii. Grecii antici au imaginat si folosit
primii, masajul pregatitor la atleţi, precum si cel de refacere, celebrii medici Herdicos şi Hipocrat,
precizând si popularizând influenţele procedeelor de masaj asupra sportivilor.
Înaintea unor antrenamente, dar mai ales înaintea unor competiţii , la unii sportivi se manifestă
un complex de manifestări comportamentale, neuropsihice si vegetative, cu caracter strict individual şi
dependent de multipli factori , creând “starea de start”. Masajul de încalzire,prin proceduri diferenţiale,
urmareşte tocmai atenuarea febrei de start , calmându-i starea de hiperexcitabilitate. La sportivii cu un
temperament flegmatic , cu o “apatie de start” o serie de proceduri îi stimulează , combatând starea de
indiferenţă, iar încalzirea propriu-zisă, ce urmeaza masajului, va sterge aceste manifestări negative.
Masajul de refacere, care se efectuează de regulă după efort, dar in anumite situaţii se poate
efectua si intraefort(pauzele dintre reprize la jocurile sportive, box, judo, lupte etc.) se poate folosi
singular, ca mijloc de refacere sau asociat cu alte mijloace (hidroter apia, sauna, psihoterapia etc.).
 Tehnica aplicarii masajului sportiv

Tehnica aplicarii masajului sportiv, ca şi celelalte forme de masaj(intreţinere, recuperare etc) are
la bază o serie de manevre fundamentale sau principale. Aceste manevre, exercită infliuenţe diferite la
nivelul tegumentelor, sistemului muscular, sistemului osteoarticular, aparatul circulator şi a sistemului
nervos, ceea ce oferă o posibilitate individualizării diferitelor proceduri de masaj in funcţie de
obiectivele urmărite. Manevrele fundamentale sunt: netezirea, fricţiunea, framântatul, tapotamentul si
vibraţiile.
Netezirea este o manevră introductivă cu care se începe orice şedinţă de masaj. De asemenea ea
se poate intercala între diferite manevre fundamentale de masaj şi constituie procedura de încheiere a
şedinţei de masaj. Această manevră reprezintă practic o netezire a tegumentelor, prin alunecarea uşoară
a mâinilor maseorului pe suprafaţa corpului masat, executata întotdeauna de la extremitatea distală,
periferică spre extremitatea proximală, centrală. Se execută cu ambele mâini deodată sau alternativ una
după alta. Se face în mod obişnuit în linie dreaptă, în axa longitudinală a membrelor, de-a lungul
grupelor musculare dar se poate execută şi in zig-zag sau transversal în funcţie de structura anatomică a
regiunii masate. De obicei această manevră se efectuează segmentar pe zonele anatomice delimitate,
cum ar fi antebraţ,brat,gambă,coapsă, dar şi pe toată lungimea membrelor superioare sau inferioare.
Netezirea are o acţiune calmantă, de micşorare a durerii, a contracţiilor musculare, a tensiunii
psihice etc. Un alt efect important îl reprezintă îmbunatăţirea circulaţiei de întoarcere venoase şi
limfatice, ce rezultă din acţiunea mecanică a procedurii, care facilitează hemodinamica dar şi din
actiunea reflexă ce produce vasodilataţie activă prin mecanisme vasomotorii nervoase si umorale.
Fricţiunea se adresează în deosebi ţesuturilor mai profunde subcutanate(conjunctiv, gras).
Această manevră constă într-o apăsare şi deplasare a tegumentelor şi ţesuturilor conjunctive subcutanate
pe planuri profunde, în limita elasticitaţii lor. Fricţiunile pot fi superficiale sau profunde. De-a lungul
tendoanelor şi al spaţiilor interosoase se vor executa fricţiuni liniare, de-a lungul coloanei vertebrale- de
o parte si de alta a apofizelor spinoase se aplică o fricţiune energică ondulată sau in zig-zag în sens
descendent, de la ceafă spre osul sacru.Fricţiunile prelungite, executate într-un ritm lent, diminuază
sensilitatea locala, scade contractura musculară şi reduce tensiunea nervoasă. Ritmul viu şi miscările
scurte dar viguroase stimulează sistemul nervos periferic.
Taratamentul este o manevră ce constă în aplicarea pe tegumente a unor serii de lovituri scurte
si ritmice şi repezinta unul din cele mai intense procedee de masaj. În funcţie de intensitatea şi ritmul
tapotamentului efectele se produc în ţesuturile mai superficiale sau mai profunde. Se obţine un efect
predominant excitat prin acţiunea asupra receptorilor de la nivelul pielii şi a ţesuturilor subcutanate
conjunctive şi o activare a circulaţiei cu creşterea temperaturii locale. Tapotamentul provoaca, de
asemenea, o crestere a excitabilitaţii neuromotorii prin stimularea proprioceptorilor de la nivelul
muşchilor si tendoanelor, ceea ce duce la o creştere a tonusului muscular.
Frămantatul se adresează ţesutului muscular şi constă în apucarea, ridicarea şi stoarcerea
ţesuturilor moi şi presarea acestora pe planul osos dur. Se poate executa cu o mână sau cu două mâini,
prin miscări ondulatorii, ritmice şi legate între ele. Este o manevră de stimulare a musculaturii prin
stimularea proprioceptorilor de la nivelul muşchilor şi tendoanelor , îmbunătăţind excitabilitatea şi
contractilitatea muşchilor, menţine în condiţii normale elasticitatea lor şi realizează în acest fel o
profilaxie a leziunilor musculare.În acest timp, prin activarea circulaţiei în vasele sanguine şi limfatice
se îmbunataţesc schimburile nutritive şi se activează eliminarea cataboliţilor rezultaţi de activitatea
musculară.
Vibraţiile sunt manevre de masaj, care constau în executarea unor mişcari circulare pe o regiune
mai restrânsa, producând o deplasare foarte mică a tegumentelor si ţesuturilor subcutanate. Vibraţiile
manuale faţă de cele mecanice, nu sunt perfect ritmice, nu pot produce mişcări oscilatorii şi presiuni
uniforme, nu pot fi aplicate un timp prelungit, deoarece sunt dificil de executat şi obosesc mâinile celui
ce le efectuează. Vibraţiile superficiale fine, mai prelungite au un efect calmant, reduc sensibilitatea
tegumentelor şi a ţesuturilor subcutanate, produc o senzaţie de încălzire si o relaxare musculară.
Vibraţiile cu oscilaţii mai mari, mai profunde, mai puternice, produc o activare a circulaţiei sanguine în
zona masată, cu efecte decongestionante.
Presiunile constau în apăsari pe unele porţiuni ale corpului, la sfârşitul şedinţelor de masaj
parţial. Actiunea lor este reflexă scazându-se sensibilitatea până la anestezie, după care se instalează o
relaxare secundară a muşchilor.
Cernutul şi rulatul sunt manevre ce se pot aplica numai pe anumite părţi ale corpului, care au
aspect cilindric, cum sunt membrele superioare şi inferioare. Au efecte de relaxare musculară, efecte de
decongestionare locală şi de imbunătăţire a supleţei ţesuturilor.
Scuturările constau în oscilaţii mai ample, efectuate ritmic asupra unui segment al corpului. Ele
se aplica la membrele superioare şi inferioare. În funcţie de intensitatea manevrelor se obţin efecte de
relaxare şi calmare musculara, când se execută mai uşor, şi efecte de stimulare generală cănd se execută
mai puternic.
Tracţiunile şi tensiunile sunt manevre care se adresează în special articulaţiilor şi ţesuturilor
periarticulare. Aceste manevre au ca obiectiv îmbunătăţirea mobilităţii articulare.

Efectele fiziologice a masajului sportiv

Efectele fiziologice a masajului sportiv sunt de două feluri: centrale şi locale.

Efectele locale sunt:
- creşterea debitului sanguin - s-a dovedit că frământatul creşte debitul sanguin de 2,3 ori, netezirea de
1,9 ori , iar vibraţiile cu 1,5 ori.
- accelerarea evacuării deşeurilor- datorită efectului de presiune mecanică, masajul produce o filtrare
marită a lichidului spre interiorul capilarelor tisulare, cu intensificarea evacuării produselor
metabolismului.
- diminuarea tonusului muscular – tonusul muscular poate fi crescut sau scăzut. O serie de manevre de
masaj, cum ar fi tapotamentul, pot accentua tonusul muscular, pe când în majoritatea celorlalte manevre
micşorează stările de contracture musculară.
Efectele centrale sunt:
- transfer vegetativ în direcţia unui tonus parasimpatic- prin masaj, impulsurile în terminaţiile nervoase
sensitive ale pielii, ajung şi în sistemul nervos central, via maduvă a spinării, explicându-se astfel
încetinirea şi amplificarea respiraţiei în timpul masajului, precum şi încetinirea frecvenţei cardiace prin
creşterea influienţelor parasimpatice.
- ameliorarea senzaţiei de confort psihic- pielea conţine un număr foarte mare şi foarte diferit de
terminaţii nervoase în funcţie de regiuni; astfel încât masajul fiecărei regiuni a corpului va antrena o
serie de efecte psihice mai mult sau mai putin pronunţate.
În activitatea sportivă masajul dinaintea efortului, de încalzire este de regulă un masaj stimulator
pe plan biologic, în timp ce masajul de refacere este un masaj regenerator pe plan biologic.
Între aceste două forme majore de masaj sportive se intercaleaza masajul intraefort(antrenamente
şi competiţii) care este mai greu de realizat în cazul unor pauze mici,de câteva minute, si când
procedurile utilizate vor fi orientate către refacere(neteziri,vibraţii pe gambe,coapse,umeri, cum ar fi în
box, lupte,judo etc)
Masajul sportiv poate să fie “umed”, în care maseurul foloseşte de regulă un săpun sau o soluţie
emolientă sau “uscat” folosindu-se talcul.
 Masajul în gimnastică, jocuri sportive, diverse ramuri de sport şi în turism

În gimnastica sportivă şi acrobatică , masajul este aplicat, atât în perioada de antrenament, cât şi
în cea competiţională. În antrenament este indicat un masaj general viguros, care acţionează asupra
principalelor grupe de muşchi şi asupra marilor articulaţii ale corpului.Acest masaj se execută de regulă
la câteva ore după lecţia de gimnastică, zilnic sau de 3-4 ori pe saptămână. Înaintea probelor de concurs,
este necesar un masaj pregătitor, aplicat mai ales pe regiunile sau segmentele cele mai solicitate în
exerciţiile care vor urma.
Rugbiştii şi handbaliştii cunosc, la rândul lor, valoarea masajului în antrenamente şi competiţii şi
încep să folosească masajul pentru îngrijirea musculaturii şi tratamentul accidentelor de natură
traumatică, ce se produc în toate regiunile corpului.
Jucătorii de tenis aplică de multă vreme masajul pentru prevenirea şi tratarea fenomenelor de
oboseală locală si a leziunilor prin suprasolicitarea, mai ales la coate.
Fotbaliştii folosesc masajul mai mult decât ceilalţi jucători. Ei combat prin masaj oboseala
locală, contracturile musculare, intinderile şi alte mici leziuni accidentale, destul de frecvente în acest
joc, mai ales la membrele inferioare.
Nu putem vorbi despre folosirea masajului aplicat în sport, fără a da prioritatea cuvenită
atletismului.â
Atletismul de performanţă necesită însa o pregatire fizică deosebit de stăruitoare şi de complexă.
Printre condiţiile indispensabile prevăzute într-un regim complet de pregătire atletică se numără azi şi
masajul. Masajul este recomandat atleţilor în toate fazele activitaţii lor: în antrenament şi în perioadele
de tranziţie sau de repaus, în competiţii şi ca mijloc de tratament al leziunilor şi tulburărilor accidentale.
Metodica masajului variază într-o oarecare măsură în raport cu natura efortului. Astfel, la alergători şi
săritori se va acorda mai multă atenţie îngrijirii membrelor inferioare şi centurii pelviene, în timp ce la
aruncători vor fi îngrijite mai mult membrele superioare şi centura scapulară. Masajul de antrenament şi
cel din perioadele de întrerupere a antrenamentului va fi un masaj general, viguros şi extins, executat de
2-3 ori pe săptamână, la câteva ore după terminarea programului sau în zilele fără program practic. Cu
una sau chiar două zile înainte de competiţie, acest masaj va fi oprit.
Atleţii grei, în special halterofilii, au mare nevoie de masaj pentru intreţinerea funcţională a
muşchilor şi combaterea oboselii. La aceştia, masajul de antrenament devine o regulă şi se aplică de 3-4
ori pe săptamână. Se folosesc întotdeauna procedee puternice şi profunde, de fricţiune şi framântat, care
trebuie să pătrundă în adâncul maselor musculare, după care se aplică manevre relaxatoare de cernut şi
rulat.
Luptătorii şi boxerii au o experienţă veche şi cunosc anumite procedee speciale de masaj, pe care
îl aplică atât în antrenamente, cât şi în competiţii. Masajul dintre reprize are un caracter recuperator real,
mai ales atunci când se asociază şi cu alte metode de îngrijire de urgenţă.
Ciclişti sunt cei mai conştiinciosi sportivi în privinţa folosirii masajului pentru prevenirea şi
combaterea oboselii musculare sau a accidentelor traumatice, localizate mai ales la membrele inferioare.
La schiori se recomandă un masaj extins , de antrenament, care se aplică seara sau în zilele fără
program practic.Înainte de competiţii este util un masaj de încalzire, aplicat peste îmbracăminte, pe
părţile cele mai cărnoase ale corpului. Durata lui este foarte scurtă şi precede nemijlocit intrarea în cursă.
Acest masaj poate fi asociat cu mişcările de încălzire şi de respiraţie profundă. La sfârşitul probelor ,
repausul pasiv, şezând sau culcat, în atmosfera rece si umeda de afară, este interzis.Daca concurentul nu
se poate adaposti într-o camera calda el va continua sa se mişte sau va fi masat. Sunt indicate fricţiunile,
framantatul muşchilor, bataia pe spate si scuturatul membrelor, asociat cu mişcări ample si vii de trunchi
si membre.
Alpinismul considerat ca formă sportivă turismului, solicită într-un grad foarte înalt, atât
musculatura, cat si funcţiile mari organice, ca circulaţia, respiraţia, schimburile nutritive si mai ales pe
cele ale sistemului nervos. Masajul ii ajută pe alpinişti sa faca faţa unor condiţii neprielnice, de
intemperii neprevazute sau de piedici grele în desfăşurarea programului lor. Prin masaj se duce lupta
împotriva frigului si umezelii, a oboselii provocate si a altor tulburări care ameninţă pe sportivi in
diferite împrejurări.
Înotători, masajul de antrenament nu este indispensabil, dar masajul pregatitor dinaintea probelor
este foarte folositor, pentru combaterea senzaţiei de frig, care se va accentua prin contactul cu apa.
Aceasta senzaţie este deosebit de neprielnică pentru că mareşte încordarea musculara si rigiditatea
articulară, diminuând în mod substanţial randamentul. Aceşti sportivi au nevoie, înainte de probe, de un
masaj uscat, constând in fricţiuni, framantat si tapotament viu, aplicat pe tot corpul.

Masajul în legatură cu probele sportive de performanţă şi cu întrecerile sportive

În perioadele competiţionale, regimul sportiv de antrenament cedează locul regimului de

întreceri.În acest nou regim, masajul poate fi de folos sportivului înainte, între şi după probele de
performanţă sau de întrecere sportivă.
1. Masajul înaintea probelor de performanţă sau a competiţiilor
Masajul aplicat înaintea unor probe sportive grele, prin care se tinde la obţinerea unor
performanţe sau rezultate maxime, constituie o forma de pregătire a organismului, prin care concurentul
caută să se pună în condiţii optime de desfăşurare a capacităţii sale de efort, a formei şi măiestriei sale
sportive.
Masajul pregătitor este util înaintea probelor atletice de alergare, aruncare şi sărituri, înaintea
jocurilor sportive şi a sporturilor bazate pe viteză şi forţă, dar mai ales în cele care necesita un efort
maximal , chiar de la începutul probei.
În cazul aşa-numitei “stare de start” pe care o au unii concurenţi înaintea concursurilor, masajul
are ca scop fie stimulator, fie liniştitor. El se adresează în primul rând nervilor şi muschilor, apoi
funcţiilor mari fiziologice, pentru a mări debitul circulator, a activa schimburile de ţesuturi, a creşte
căldura locală etc.
Masajul pregătitor exercită în plus o influenţă favorabilă asupra stării psihice a concurentului,
care-şi găseşte, în momentele grele de aşteptare o preocupare utilă şi divertizantă Influenţele masajului
pregătitor trebuie să fie stimulatoare pentru sportivii care se găsesc într-o stare de oarecare inerţie sau
indiferenţă; aceste influente trebuie să fie relaxatoare şi liniştitoare pentru sportivii prea încordaţi sau
prea rigizi, emoţionaţi sau agitaţi din cauza probelor la care vor lua parte.
Masajul stimulator se realizează prin manevre vii şi energice, dar de scurtă durată, care se aplică
pe o suprafaţă limitata a corpului, sau pe un grup de muşchi, de preferinţă pe regiunile sau pe segmentele
care vor fi mai solicitate şi care au într-adevăr nevoie să fie pregătite înaintea concursului.
Masajul calmant se execută lent şi prelungit , prin manevre uşoare şi superficiale, aplicată pe o
suprafaţă cât mai întinsă a corpului.
2. Masajul între probele sportive de performanţă sau între fazele competiţiilor sportive
complexe
Atunci când probele sportive se repetă de mai multe ori în şir( la alergări de viteză, aruncări şi
sărituri), în serii sau faze, în reprize sau etape(box, lupte, ciclism) şi în probele combinate(triatlon,
pentatlon,decatlon) se intercalează în pauzele prevăzute între aceste diverse probe, o formă specială de
masaj care are două scopuri la fel de importante:
primul-de recuperare funcţională şi de refacere a capacitaţii de efort;
al doilea-de încalzire pentru proba care urmează. Acest masaj este cunoscut în cercurile sportive sub
numele de masaj de recondţionare .
In scurtele pauze dintre probe sau reprize se vor aplica procedeele de masaj cele mai eficace
pentru combaterea simptomelor de oboseală care s-au ivit, sau pentru tratamentul micilor tulburări şi
leziuni care s-au produs în timpul probei anterioare.
Acest masaj , ca şi cel de încalzire, se aplică de obicei chiar la faţa locului, pe marginea terenului
de jocuri, pe iarba stadionului sau pe o bancă din sala de gimnastică.
 3. Masajul de refacere dupa probele sportive de performanţă sau dupa competiţii
Masajul aplicat dupa probele sportive de performanţă sau dupa competiţiile foarte grele, are ca
scop să contribuie la refacerea energiei pierdute si sa reducă la minimum simptomele oboselii si alte
tulburări funcţionale, care au apărut din cauza efortului. Acest masaj se aplică în orele care urmează
probelor, in afară de cazurile în care oboseala foarte intensa şi starea de slăbiciune a sportivului ne
determină să amânăm aplicarea masajului pe a doua zi , când vor dispărea fenomenele acute.
Nu este indicat să aplicăm masajul chiar de la început pe regiunea cea mai obosita sau pe
muşchii cei mai sensibili, ci să masăm mai întâi ţesuturile vecine sau grupe mari de muşchi situaţi la
distanta de regiunea prea obosită. Abia după câteva şedinţe de acest fel putem masa si regiunea
suprasolicitată.
Masajul aplicat în scopul înlaturării oboselii acute se va executa cu o deosebită grijă, folosind
mai ales manevre blânde de netezire vibrata, de fricţiune uşoara şi mai rar de framântat, cernut si rulat.
Lovirile şi scuturările regiunii nu se vor aplica decât după dispariţia tuturor semnelor de oboseală locală.
Automasajul nu este indicat decât în cazuri rare. Se recomandă, în schimb, asocierea manevrelor de
masaj cu alte mijloace liniştitoare sau relaxatoare, ca duşurile calde, băile locale sau alte procedee de
acelaşi gen.Masajul de refacere trebuie să devină obligatoriu după probele grele de forţă, rezistenţă sau
de lungă durată.
 BIBLIOGRAFIE

Mоnоgrafii, articоle de specialitate

1. IOAN DRAGAN - “Medicina sportiva”, Editura Medicala, Bucuresti, 2002;

2. ADRIAN N. IONESCU – “Masajul” , Editura ALL, Bucuresti, 1994.

Site Internet
1. Masaj sportiv. https://www.enjoybali.ro;
2. Masajul sportiv. https://www.kinetoterapierecuperaremedicala.ro