Eugen Lovinescu si modernismul

interbelic

Modernismul este un curent literar initiat la noi in 1919 de Eugen

Lovinescu, a carui doctrina porneste de la ideea ca exista "un
spirit al veacului" care impune procesul de sincronizare a
literaturii romane cu literatura europeana, cunoscut si ca
principiul sincronismului. Ideea de la care porneste Eugen
Lovinescu este aceea ca civilizatiile mai putin dezvoltate sunt
influentate de cele avansate, mai intai prin imitatia civilizatiei
superioare, "Teoria imitatiei" emisa de francezul Gabriel Tarde,
iar dupa implantare, prin stimularea crearii unui fond literar
propriu. De aceea, teoria formelor fara fond sustinuta de Titu
Maiorescu este acceptata si de Lovinescu, dar acesta considera
ca formele pot sa-si creeze uneori fondul.
In literatura romana, Eugen Lovinescu (1881 - 1943) este cel
care teoretizeaza modernismul, punand bazele acestui curent prin
intermediul revistei si al cenaclului „Sburatorul”. Cenaclul
„Sburatorul" si-a desfasurat activitatea intre 1919 si 1947, iar
revista a aparut la Bucuresti, intre anii 1919 si 1922, apoi intre 1926
si 1927. Urmarind promovarea tendintelor moderniste in literatura si
a tinerelor talente, „Sburatorul" a constituit centrul de iradiere a
directiei moderniste in cultura si literatura romana, atragand scriitori
care doreau sa se delimiteze de conventiile artistice traditionale, sa
depaseasca orizontul problematicii rurale. La sedintele cenaclului si
in paginile revistei lui au inceput astfel sa fie cunoscute nume
precum Ion Barbu, Ilarie Voronca, Anton Holban, Camil Petrescu,
Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu.
• criticul Eugen Lovinescu reprezintă cea mai autorizata voce in
analiza fenomenului literar din perioada interbelica
•in perioada interbelica, Eugen Lovinescu contribuie la infiintarea
uneia dintre cele mai importante grupari literare, concentrate in
jurul revistei "Sburatorul" (1919-1922 si 1926-1927) si al
cenaclului cu acelasi nume, de la locuinta criticului din strada
Campineanu, numarul 40, unde vreme de peste douazeci de ani, in
sedinte duminicale, s-au adunat numeroase personalitati literare ale
epocii. Din aceasta postura, de mentor literar, Lovinescu a promovat
cu staruinta talentele literare ale vremii si a actionat pentru
afirmarea ideilor sale literare si estetice.
• principiile modernismului promovate de Eugen Lovinescu la revista
si cenaclul literar „Sburatorul” sunt:
⇒ „spiritul veacului” duce la omogenizarea culturilor prin faptul ca
civilizaţiile mai puţin avansate suferă influenta binefăcătoare a celor
dezvoltate
⇒ „teoria imitaţiei” duce la sincronizarea spirituala, diminuând
decalajele existente intre spatii culturale diferite
⇒ sincronism nu înseamnă insa o simpla adaptare a noului, ci „trăiri
in acelaşi spaţiu spiritual”
⇒ „mutaţia valorilor estetice” are loc pe baza principiului „simulare
stimulare”: se importa mai intai forma, pentru ca, ulterior, sa se
creeze un fond autentic, reprezentativ pentru spiritualitatea romana
⇒ promovarea tinerilor scriitori prin publicarea in paginile revistei
„Sburatorul” a operelor acestora; apar astfel lucrări ale lui Camil
Petrescu, Liviu Rebreanu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu
• Eugen Lovinescu elaborează doua mari lucrări in care fixează
principiile modernismului:►„Istoria literaturii romane
contemporane”
►„Istoria culturii romane
moderne”
• Modernismul romanesc are trei etape:
1) modernismul lovinescian – estompează graniţa dintre literatura
romana si cea occidentala, valorificând o parte din ideile
momentului anterior
2) avangarda – mişcare radicala ce cuprinde o serie de curente care
se opun radical tradiţiei: expresionism, dadaism, suprarealism
3) neomodernism – propune o acţiune de recuperare, de reintegrare,
o întoarcere a poeziei la ea insasi; reprezentanţi: Nichita Stanescu,
Marin Sorescu, Leonid Dimov, Mircea Ivanescu
- Lovinescu este considerat întemeietorul modernismului românesc
potrivit teoriei imitaţiei şi a sincronismului
- teorii:
1. Teoria imitaţiei:
- replicã la teoria formelor fãrã fond
- teoretizatã dupã teoria popoarelor tinere a lui Gabriel Tard
“Suntem un popor tânãr cu o mare capacitate de a sincroniza din
mers cu marile culture europene astfel încât formele fãrã fond nu
reprezintã o piatrã de încercare peste care nu putem trece” E.L.
- reorientarea lit. cãtre occident
- preluarea prin imitaţie şi crearea unui fond propriu
- lit. fie ea ţãrãneascã dacã suntem în spiritual veacului înseamnã cã
suntem moderni
- modernismul nu este o negare a specificului tradiţional, ci a
tradiţionalismului de tipul sãmãnãtorismului
2. Teoria sincronismului:
- are la bazã ralierea lit. române la civilizaţiile europene, la spiritul
veacului
“Existã un spirit al veacului explicat prin factori psihologici şi morali
care imprimã un proces de modernizare, de omogenizare a
civilizaţiilor, de integrare a acestora într-un ritm de dezv. sincronicã.
În condiţiile în care existã un decalaj între civilizaţiile cele mai puţin
dezvoltate suferã influenţa binefãcãtoare a celor avansate.”
- influenţa se realizeazã în 2 timpi:
 Se adoptã mai întâi prin imitaţie formele civilizaţiei superioare
 Se creazã fondul propriu
- societatea româneascã a preluat forme occidentale care ulterior au
permis crearea unui fond modern=>teoria sincronismului presupune
realizarea schimbului de valori, atitudini şi elemente ce conferã
noutate şi modernitate fenomenului literar; nu este vorba despre un
împrumut fãrã discernãmânt, ci de o integrare a lit. într-o formulã
esteticã, viabilã, în pas cu dezvoltarea artei europene

Modernismul cuprinde un ansamblu de curente si de orientari

care ignora regulile creatoare traditionale.
Simbolismul este un curent de tranzitie spre modernism,
deoarece printre inovatiile notabile pe care le aduce se afla
folosirea versurilor libere, albe sau cu rima aleatorie.
Curentele moderniste sunt expresionismul si cele de
avangarda: dadaismul, futurismul, constructivismul, cubismul,
 suprarealismul. Unele curente de avangarda, de ex. dadaismul,
neaga chiar ideea de arta, promovand antiliteratura, antimuzica,
antipictura.
In literatura romana, modernismul este teoretizat de Eugen
Lovinescu, prestigios critic si istoric literar, care in 1919 fondeaza
cenaclul si revista Sburatorul.
Intentioneaza sa promoveze tinerele talente si in acelasi timp
sa-si atraga scriitorii consacrati. Astfel in paginile revistei apar nume
de referinta ale literaturii romane: Ion Barbu, Tudor Vianu, Pompiliu
Constantinescu, Vladimir Streinu, Liviu Rebreanu, Hortensia Papadac
– Bengescu, Victor Eftimiu.
Eugen Lovinescu publica articole referitoare la orientarea
modernista a lit. romane, orientare pe care o considera absolut
necesara. Ideile sale sunt cuprinse in “Istoria literaturii romane
contemporane”, in 5 volume. Aceste idei se disting prin 2 aspecte
majore: teoria sincronismului si teoria mutatiei valorilor estetice.
Teoria sincronismului se bazeaza pe principiul imitatiei. Astfel
popoarele care au o cultura mai putin dezvoltata trebuie sa le imite
pe cele cu o cultura mai avansata asa cum copilul il imita pe adult.
Exista o stransa relatie intre simulare si stimulare. Aceasta este o
viziune contrara cele maioresciene, “a formelor fara fond”.
Lovinescu este de parere ca formele atrag dupa ele fondul,
deoarece exista un spirit al veacului care uniformizeaza civilizatiile.
Teoria mutatiilor estetice cuprinde: trecerea de la o literatura
preponderent de inspiratie rurala la una de inspiratie urbana;
evolutia prozei de la subiectiva la obiectiva; evolutia poeziei de la
epica la lirica; intelectualizarea prozei si a poeziei, cultivarea prozei
analitice.
Lovinescu nu a ramas prizonierul propriilor idei. A apreciat
romanul “Ion” de Liviu Rebreanu, cu toate ca sursa de inspiratie este
de natura rurala. A remarcat forta epica, obiectivitatea si analiza
psihologica.
Fata de curentele de avangarda a manifestat intelegere.
Un rol deosebit de important in epoca au avut, de asemenea,
ideile sale despre raportul dintre estetic, etnic si epic.
Rolul cenaclului si al revistei Sburatorul in dezvoltarea literaturii
romane din perioada interbelica poate fi comparat cu acela al
societatii Junimea si al revistei Convorbiri literare din a doua
jumatate a sec. al XIX-lea.
Particularitati ale poeziei moderniste:

• tipologia poeziei moderniste: poezia filosofica, de meditatie

estetica (arta poetica) si existentiala (conditia umana, dilemele
omului modem, „poetica uratului existential"), poezia ermetica;

• construirea viziunii poetice pe repere ale unui univers

existential modern, pe simboluri cultural - filosofice si stiintifice;

• cultivarea unei poezii intelectualizate, cu functie de cunoastere,

cu referinte din sfera culturii.

Expresivitatea limbajului poetic este generata de:

• inlocuirea metaforei plasticizante cu „metafora revelatorie" (L.

Blaga), cu metafora oximoronica (Arghezi), cu metafora „inchisa" (I.
Barbu);

• ambiguizarea deliberata prin tehnica sugestiei sau

u"ermetizarea" discursului;

• noul model de poeticitate bazat pe accente afective,

versuri'inegale ca masura, iara ritm;

• sintaxa poetica: discurs liber prin tehnica ingambamentului.

Lexic poetic care rezolva criza limbajului prin revigorarea

discursului generata de:

• utilizarea unor termeni neologici din domeniul filosofiei si al

celorlalte arte (Blaga, Arghezi, Barbu), din sfera stiintelor exacte
(Barbu);

• termeni religiosi (liturgici) utilizati si cu sensuri laice (Arghezi,

Blaga);

• termeni din limbajul popular, colocvial, argou, jargon (Arghezi);

• limbaj autoreflexiv (Barbu, Blaga, Arghezi).

Particularitati ale prozei moderniste

• este caracterizata prin mutatii in sfera problematicii:

substituirea problematicii sociale si morale cu domeniul
psihologicului si cu problematica existentialista; cultiva introspectia
si retrospectia, analiza constientului si a subconstientului;

• temele sunt orientate spre universul citadin si spre spatiul

interior al constiintei si al psihicului; urmaresc existenta individuala,
cazuri de constiinta, dileme existentiale etc. (tema intelectualului, a
cunoasterii si a creatiei, iubirea, moartea, razboiul, alienarea, etc);
• literatura a autenticitatii exprimata in formulele estetice
moderne: persoana intai narativa, principiul memoriei involuntare,
discontinuitatea narativa / fragmentarismul;

• personajele prozei secolului al XX-lea reprezinta ipostaze

existentiale ale omului modern: fragilitatea fiintei umane in fata
neantului, solitudinea, spaima de moarte, esecul existential.