Test 1

1. Principiul subsidiarităţii şi proporţionalităţii

1.1. Expuneţi istoricul afirmării principiului subsidiarităţii şi proporţionalităţii în UE
Principiul subsidiarităţii a fost consacrat oficial în dreptul UE prin intermediul Tratatului de la Maastricht,
care l-a înscris la art 5 al doilea paragraf din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene. Cu toate acestea,
elemente incipiente ale acestui principiu pot fi deja identificate în articolul 5 din Tratatul CECO (1951),
conform căruia Comunitatea „nu exercită o acţiune directă asupra producţiei şi pieţei decât dacă
circumstanţele impun acest lucru”. Actul Unic European din 1987 a introdus principiul subsidiarităţii în
domeniul mediului (articolul 130 R din Tratatul de instituire a CEE), dar fără a îl menţiona explicit.
Tribunalul de Primă Instanţă al Comunităţilor Europene a stabilit, în hotărârea sa din 21 februarie 1995
(Recueil, p. II-289, punctul 331), faptul că principiul subsidiarităţii nu constituia, înaintea intrării în vigoare
a Tratatului privind Uniunea Europeană, un principiu general de drept potrivit căruia trebuia verificată
legalitatea actelor comunitare.
Principiul proporţionalităţii îşi are originea în dreptul administrativ german de după primul Război
Mondial. La începuturile sale, esenţa principiului proporţionalităţii consta în capacitatea de a combina
principiul constituţional liberal cu apărarea drepturilor şi intereselor fundamentale ale statului prosper. S-ar
putea spune că acest principiu al proporţionalităţii a fost efectul implementării conceptului constituţional din
dreptul anglo-american în constituţiile Europei continentale.Acest concept juridic şi-a început difuzia în
dreptul european în 1956 când, pentru prima dată, a fost consacrat de Curtea Europeană de Justiţie . Din
1970, principiul proporţionalităţii a început să fie invocat în mod constant de Curtea Europeană de Justiţie,
devenind astfel unul dintre principiile generale de drept european. Din 1999, principiul proporţionalităţii a
fost introdus în Tratatul de stabilire a Comunităţii Europene. În prezent, acesta se regăseşte reglementat în
art. 5 alin. (4) al Tratatului şi în art. 5 din Protocolul 2 la Tratat, privind aplicarea principiilor subsidiarităţii
şi proporţionalităţii: „În respectarea principiului proportionalităţii, conţinutul şi forma acţiunilor Uniunii
nu vor depăşi ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivele Tratatelor. Instituţiile Uniunii Europene  vor
aplica principiul proporţionalităţii aşa cum este prevăzut în Protocolul pentru aplicarea principiilor
subsidiarităţii şi proporţionalităţii”
1.2. Analizaţi principiul subsidiarităţii şi proporţionalităţii
Unul dintre principiile de baza al politicii UE este principiul proporţionalităţii. Art 5 TCE precede: nici o
actiune a comunitatii nu va depasi ceea ce este necesar pt atingerea obiectivelor prezentului tratat.’’ Apoi art
5 TUE impune ca : actiunea uniunii, in continut si forma sa nu depaseasca ceea ce este necesar pentru
realizarea obiectivelor tratatelor,,. Deci conform acestui principiu orice măsură luată trebuie să fie adecvată,
necesară şi corespunzătoare scopului urmărit.În dreptul comunitar, principiul proporţionalităţii are rolul de a
identifica substanţa şi sensul libertăţilor fundamentale statuate prin tratatele constitutive, fiind complementar
principiilor de justiţie şi echitate. Principiul proporţionalităţii are o importanţă considerabilă în privinţa
protecţiei individului, dat fiind rolul său de „girant al substanţei” în legătură cu drepturile fundamentale
protejate. Principiul proporţionalităţii este invocat în general în procedurile judiciare în care se pune
problema prevalenţei unui drept legal faţă de alt drept legal sau în care disputa priveşte protecţia unui drept
privat în contrapondere cu protecţia interesului public.Într-un astfel de context, principiul proporţionalităţii
este acea conflict rule care determină înclinarea balanţei în favoarea uneia dintre părţi, este o procedură
analitică, ce nu afectează aplicarea normelor de drept substanţial.
În această analiză, se urmăreşte mai întâi dacă regula de drept respectivă trece testul calităţii relaţiei dintre
mijloace şi scop .Ulterior, trebuie verificat dacă măsura respectivă este şi necesară scopului urmărit şi cel
mai important, dace este cea mai puţin restrictivă dintre măsurile administrative posibile pentru atingerea
scopului propus. Acest din urmă criteriu este cel mai sensibil, putând înclina judecata şi într-un sens şi în
altul.

Principiul subsidiarităţii este fundamental pentru funcţionarea Uniunii Europene (UE), mai precis pentru
luarea deciziilor la nivel european. Acesta permite în special să se stabilească în ce situaţii UE are
competenţa de a legifera şi de a contribui la luarea deciziilor cât mai aproape posibil de cetăţeni.Principiul
subsidiarităţii este consacrat prin articolul 5 din Tratatul privind UE. Acesta este menţionat alături de alte
două principii, considerate de asemenea esenţiale pentru luarea deciziilor la nivel european: principiul
atribuirii şi principiul proporţionalităţii.

1
1. Semnificaţia şi finalitatea generală a principiului subsidiarităţii constau în atribuirea unui anumit grad de
independenţă unei autorităţi subordonate faţă de o autoritate superioară, în special independenţa unei
autorităţi locale faţă de puterea centrală. În consecinţă, se porneşte de la partajarea competenţelor între
diferitele niveluri de putere, principiu care constituie fundamentul instituţional al statelor cu structură
federală.

2. Aplicat în cadrul Comunităţii Europene, principiul subsidiarităţii constituie un criteriu de reglementare a

exercitării competenţelor partajate între Comunitate şi statele membre. Pe de o parte, acesta exclude
intervenţia Comunităţii în cazul în care o chestiune poate fi reglementată eficient de statele membre la nivel
central, regional sau local. Pe de altă parte, acesta prevede intervenţia Comunităţii dacă statele membre nu
pot îndeplini obiectivele tratatelor în mod satisfăcător.

În temeiul articolului 5 al doilea paragraf din Tratatul CE, intervenţia instituţiilor Uniunii în numele
principiului subsidiarităţii presupune îndeplinirea a trei condiţii:
a. domeniul vizat nu trebuie să ţină de competenţa exclusivă a Comunităţii;
b. obiectivele acţiunii preconizate nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele membre;
c. acţiunea poate fi îndeplinită mai bine, având în vedere dimensiunile şi efectele sale, prin intervenţia
Comunităţii.

1.3. Estimaţi rolul parlamentelor naţionale în controlul subsidiarităţii

Conform articolului 5 alineatul (3) al doilea paragraf și articolului 12 litera (b) din Tratatul UE, parlamentele
naționale verifică respectarea principiului subsidiarității, în conformitate cu procedura prevăzută în
Protocolul nr 2. Conform acestei proceduri, în termen de opt săptămâni de la data transmiterii unui proiect
de act legislativ, orice parlament național sau orice cameră a unui parlament național poate adresa
președinților Parlamentului European, al Consiliului și, respectiv, al Comisiei un aviz motivat în care să se
expună motivele pentru care consideră că proiectul în cauză nu este în conformitate cu principiul
subsidiarității. În momentul în care cel puțin o treime din voturile atribuite parlamentelor naționale (un vot
pentru fiecare cameră în parlamentele bicamerale și două voturi pentru parlamentele unicamerale) susțin un
aviz motivat „negativ”, proiectul trebuie reexaminat („cartonaș galben”). Instituția care se află la originea
proiectului de act legislativ poate decide să mențină, să modifice sau să retragă propunerea. În privința
textelor legate de cooperarea polițienească și judiciară în materie penală, pragul este de doar un sfert. În
cazul în care, în cadrul procedurii legislative ordinare, se contestă conformitatea unei propuneri legislative
cu principiul subsidiarității prin cel puțin majoritatea simplă a voturilor atribuite parlamentelor naționale, iar
Comisia decidă să-și mențină propunerea, chestiunea este transmisă legislatorului (Parlamentul European și
Consiliul), care se pronunță în primă lectură. În cazul în care consideră că propunerea respectivă nu este
compatibilă cu principiul subsidiarității, legislatorul o poate respinge cu o majoritate de 55% a membrilor
Consiliului sau cu majoritatea voturilor exprimate în Parlamentul European („cartonaș roșu” sau cartonaș
portocaliu”).

2. Comitetul Economic şi Social European – organ consultativ al UE

2.1. Expuneţi natura juridică a Comitetului Economic şi Social;
Reprezentanţii angajatorilor, ai salariaţilor sau ai altor grupuri de interese îşi pot exprima punctul de vedere
cu privire la acţiunile UE prin intermediul Comitetului Economic şi Social European (CESE). Acesta este o
adunare consultativă care emite avize către instituţii mai mari - în special Consiliul, Comisia şi Parlamentul
European. Comitetul Economic şi Social European a fost înfiinţat în 1957, ca for de discuţie pe marginea
aspectelor legate de piaţa unică. CESE le oferă grupurilor de interese din Europa - sindicate, angajatori,
fermieri - posibilitatea de a se exprima oficial în legătură cu propunerile legislative ale UE.
Una din sarcinile CESE principale este de a asigura „o punte” între instituţiile UE şi „societate civilă
organizată”. Promovind democraţia participativă în UE şi ajutind la promovarea rolului organizaţiilor
societăţii 
2.2. Analizaţi procedura de numire, organizare şi funcţionare a Comitetului Economic şi Social;
Tratatul de la Lisabona extinde numărul de membri ai Comitetului Economic și Social pina la 350(denumiti
consilieri),reprezentanti ai diferitor cercuri social-economice al UE. Precum este expus in art 301 TFUE

2
Consiliul, hotărând în unanimitate, la propunerea Comisiei, adoptă o decizie care stabilește componența
Comitetului. Membrii Comitetului sunt numiți pentru un mandat de cinci ani. Consiliul adoptă lista
membrilor stabilită potrivit propunerilor fiecărui stat membru. Mandatul membrilor Comitetului poate fi
reînnoit.Consilierii sunt organizatii in trei grupuri mari:angajatori,salarizati si activitati diverse cu o
repartizare o fotoliilor fata de statel menbre a UE. Comitetul își desemnează, dintre membrii săi, președintele
și biroul pentru un mandat de doi ani și jumătate. Organizare interna se prezinta in felul urmator:CESE alege
din rindurile sale un Birou compus de 37 de membri condusi de Presedintele si doi vicepresedinti.Comitetul
este compus din 6 sectii(Relatii externe,coeziune economica si sociala etc) a caror grupuri de studio insusi
elaboreaza avizele si sint formate din cite 12 consilieri asistati de 4 experti.Comitetul este asistat de un
secretarial general,condus de un secreatar general.
2.3. Estimaţi rolul Comitetului Economic şi Social în procesul de luare a deciziilor în cadrul UE.
CES fiind consultat obligatoriu de către Comisia Europeană, de către Consiliul UE şi de către Parl.Eur., în
domenii de interes direct pentru cetăţeni: agricultură, libera circulaţie a lucrătorilor, transporturi, educaţie,
formare profesională, sănătate publică, politica socială, etc. De asemenea, CESE se poate autosesiza şi emite
opinii pe teme considerate de interes. - Încurajează o mai largă implicare a societăţii civile în procesul de
elaborare a politicilor. CESE organizează numeroase colocvii, rapoarte, audieri etc., în scopul de a ameliora
raporturile dintre cetăţeni şi instituţiile Uniunii Europene. Are şi rolul de a identifica lacunele şi obstacolele
din funcţionarea pieţei interne şi de a propune soluţii. - Stimulează rolul societăţii civile în ţări nemembre ale
UE şi sprijină înfiinţarea unor structuri consultative. Este o punte de legătură către Consiliile Economice şi
Sociale ale Statelor Membre, candidate sau terţe. Pe plan internaţional, Comitetul Economic şi Social are
legături cu Asociaţia Internaţională a Consiliilor Economice şi Sociale şi are reuniuni cu reprezentanţi ai
mediilor economice şi sociale din toate zonele lumii.

Cum deja am afirmat CES este un organ consultativ al Uniunii Europene a carui competenta principala este
de a adresa celor trei institutii(CUE,COMISIA,PE) avize pe chestiuni de interes European.Acest fapt denota
ca CES considerabil duce aportul spre imbunatarire legislatie si politcii Ue.Promoveaza si reprezinta
socieatatea civila in general interesele acestora si nemijlocit in relatiile dintre institutile legisltative. In
dependenta de situatie,consultarea CESE este obligatorie sau facultative,totusi Comitetul poate emite avize
si din proprie initiative.Astfel,din cele 170 de avize emise(in medie) pe an,aproximativ 15% sint din proprie
initiative.

3
 Test 2
1.Procedura legislativă specială de luare a deciziilor în cadrul Uniunii Europene:
1.1.Identificaţia instituţiile UE implicate şi rolul acestora;
Conform art. 289(2) Adoptarea masurilor legislative este facuta de de PE cu participarea Consiliului sau de
Consiliu cu participarea PE.Initiativa legislative apartine Comisiei de regula, dar pot avea aceasta initiativa
si alte institutii, daca Tratatele prevad astfel(grup de state membre, la solicitarea CEJ, la recomandarea BCE
etc) dar in mod exceptional Consiliul sau PE pot solicita Comisiei elaborarea unor proiecte de acte
legislative.
1.2. Analizaţi particularităţile Procedurii legislative speciale şi a variaţiilor acesteia (consultare şi
aprobare)
In conformitate cu art. 289 din TFUE, consultarea este o procedură legislativă specială prin care PE i se
solicită avizul cu privire la legislaţia propusă, înainte ca aceasta să fie adoptată de Consiliu. Această
procedură se aplică în prezent într-un număr limitat de domenii legislative, cum ar fi derogările de pe piaţa
internă şi dreptul concurenţei. PE poate aproba sau respinge o propunere legislativă, sau poate propune
amendamente la aceasta.În cazurile în care se aplică consultarea, Consiliul consultă Parlamentul înainte de a
adopta o decizie privind propunerea Comisiei şi se asigură că avizul acestuia este luat în considerare.
Consiliul nu are obligaţia legală de a se conforma avizului Parlamentului, însă, în conformitate cu
jurisprudenţa Curţii de Justiţie, nu trebuie să adopte o decizie în lipsa acestuia.
În anumite domenii legislative, PE i se solicită să îşi dea aprobarea, ca procedură legislativă specială în
conformitate cu articolul 289(2) din TFUE. Procedura de aprobare conferă Parlamentului drept de veto.
Astfel, Parlamentul are rolul de a aproba sau de a respinge propunerea legislativă fără alte amendamente, iar
Consiliul nu poate ignora avizul Parlamentului. Cunoscută anterior sub denumirea de „procedură de aviz
conform”, aceasta a fost introdusă în 1986 de Actul Unic European în două domenii: acordurile de asociere
şi acordurile de aderare la Uniunea Europeană. Domeniul de aplicare al procedurii a fost extins prin toate
modificările ulterioare ale tratatelor. Ca procedură legislativă, aceasta trebuie utilizată şi în cazul adoptării
de noi acte legislative în domeniul combaterii discriminării; procedura acordă în prezent Parlamentului
European drept de veto. PE îşi dă aprobarea în legătură cu un proiect de act înaintat de Consiliu. El poate
aproba sau respinge actul adoptat de Consiliu. Parlamentul îşi dă sau nu aprobarea. În cadrul acestei
proceduri, Parlamentul nu poate depune amendamente la textul propus de Consiliu.În cazul în care este
necesară aprobarea Parlamentului pentru un act legislativ propus sau un acord internaţional preconizat,
comisia competentă poate decide, în vederea încheierii cu succes a procedurii, să prezinte un raport
interimar privind propunerea Parlamentului, care să cuprindă o propunere de rezoluţie cu recomandări de
modificare sau de punere în aplicare a actului propus.
1.3.Evaluaţi sub aspect comparativ particularităţile procedurii legislative ordinare şi procedurii
legislative speciale
În cazurile specifice prevăzute în tratate, adoptarea unui regulament, a unei directive sau a unei decizii de
către PE cu participarea Consiliului sau de către Consiliu cu participarea PE constituie o procedură
legislativă specială. PLS se deosebeste de PLO prin aceea ca lipseste necesitatea adoptarii actului comun(de
regula o institutie adopta actul)in colaboare sau consultare celelalte institutii ori prin aprobare.
PLO înlocuieşte procedura anterioară de codecizie. Consiliul şi Parlamentul sunt situate pe picior de
egalitate. Cele două instituţii adoptă actele legislative fie în primă lectură, fie în a doua lectură. Dacă în urma
celei de a doua lecturi cele două instituţii nu au ajuns încă la un acord, se convoacă un comitet de
conciliere.În plus, regula de vot în cadrul procedurii legislative ordinare este majoritatea calificată. Pentru a
facilita adoptarea deciziilor şi pentru a consolida eficacitatea procedurii, Tratatul de la Lisabona a redefinit
majoritatea calificată.
Procedurile legislative speciale înlocuiesc procedurile anterioare de consultare, de cooperare şi de aviz
conform. În cadrul procedurilor legislative speciale, Consiliul UE este, în practică, singurul legiuitor. PE
doar participă la această procedură. Rolul său se limitează astfel la consultare sau la aprobare, după caz.Spre
deosebire de PLO, Tratatul privind funcţionarea UE nu descrie în mod précis PLS. Modalităţile de punere în
practică a acestora sunt definite de la caz la caz, prin articolele din Tratatul privind UE şi din TFUE care
prevăd aplicarea lor.

4
2.Comitetul Regiunilor – organ consultativ al UE:
2.1.Expuneţi natura juridică a Comitetului Regiunilor
CR este un organ consultativ in problem ale comunitatilor locale si regionale, instituit prin T. Maastricht dar
care functioneaza din 1995.
CR este format din reprezentanți ai colectivităților regionale și locale care sunt fie titularii unui mandat
electoral în cadrul unei autorități regionale sau locale, fie răspund din punct de vedere politic în fața unei
adunări alese. Rolul Comitetului Regiunilor este de a face cunoscute punctele de vedere locale şi regionale
cu privire la legislaţia UE. În acest sens, Comitetul emite rapoarte sau „avize” pe marginea propunerilor
Comisiei. Comisia, Consiliul şi Parlamentul trebuie să consulte Comitetul Regiunilor înainte de luarea unor
decizii în domenii care privesc administraţia locală şi regională (de ex. ocuparea forţei de muncă, mediul,
educaţia, sănătatea publică).
2.2.Analizaţi procedura de numire, organizare şi funcţionare a Comitetului Regiunilor;
Tratatul de la LISABONA extinde nr. de membri ai CR pina la 350. Consiliul, hotărând în unanimitate, la
propunerea Comisiei, adoptă o decizie care stabilește componența Comitetului. Membrii Comitetului,
precum și un număr egal de supleanți se numesc pentru o perioadă de 5 ani. Mandatul acestora poate fi
reînnoit. Consiliul adoptă lista membrilor și a supleanților stabilită în conformitate cu propunerile fiecărui
stat membru. Aceștia nu pot fi în același timp și membri ai PE. CR își desemnează dintre membrii săi
președintele și biroul, pentru un mandat de 2ani și jumătate. Comitetul este convocat de președinte, la
cererea PE a Consiliului sau a Comisiei. Acesta se poate întruni și din proprie inițiativă. Comitetul își
organizează lucrările cu ajutorul a 6 comisii de specialitate, alcătuite din membri CR, care examinează în
detaliu propunerile legislative în legătură cu care este consultat Comitetul și elaborează un proiect de aviz, în
care CR subliniază elementele din propunerile Comisie Europene cu care este de acord și elementele care
necesită modificări. Proiectul de aviz este apoi dezbătut în cadrul uneia dintre cele 5 sesiuni plenare anuale
ale CR. Dacă majoritatea îl aprobă, proiectul este adoptat și devine aviz al CR, care se transmite apoi
Comisiei, Parlamentului și Consiliului.CR adoptă și rezoluții cu privire la chestiuni politice de actualitate.
Biroul poate fi considerat forţa conducătoare a CR, având sarcina de a elabora programul politic al
Comitetului la începutul fiecărui mandat, de a controla punerea sa în aplicare şi de a asigura coordonarea
generală a lucrărilor sesiunilor plenare şi ale comisiilor.
De regulă, Biroul are 7 şedinţe pe an: una înaintea fiecărei sesiuni plenare şi două şedinţe extraordinare,
organizate fiecare în statul membru care deţine preşedinţia Consiliului.
Ca forţă conducătoare a CoR, Biroul trebuie să reflecte pluralismul – în special cel politic – din cadrul
Comitetului. Prin urmare, componenţa Biroului este următoarea:
• preşedintele,
• prim-vicepreşedintele,
• 27 de alţi vicepreşedinţi (câte unul pentru fiecare stat membru),
• 27 de alţi membri,
• preşedinţii grupurilor politice.
2.3. Estimaţi rolul Comitetului Regiunilor în procesul de luare a deciziilor în cadrul UE.
Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona conferă CR un rol consolidat de-a lungul procesului legislativ.
Noul tratat impune Comisiei Europene să consulte, încă din faza prelegislativă, autoritățile locale și
regionale, precum și asociațiile acestora de pe teritoriul Uniunii Europene. CoR, care reprezintă vocea
autorităților locale și regionale la nivelul UE, intervine într-un mod cât se poate de activ încă din această
fază preliminară.
După prezentarea propunerii legislative de către Comisie, consultarea CR este din nou obligatorie dacă
propunerea privește unul din numeroasele domenii strategice cu impact direct asupra autorităților locale și
regionale. Tratatul de la Maastricht a stabilit 5 astfel de domenii: coeziunea economică și socială, rețelele
transeuropene de infrastructură, sănătatea, educația și cultura. Tratatul de la Amsterdam a adăugat 5 noi
domenii: politica privind ocuparea forței de muncă, politica socială, protecția mediului, formarea
profesională și transportul. Tratatul de la Lisabona a extins și mai mult domeniul de acțiune a CoR,
adăugând la lista domeniilor politice în care acesta trebuie consultat protecția civilă, schimbările climatice,
energia și serviciile de interes general.
Cu toate acestea, rolul CR nu se încheie odată cu publicarea unui aviz privind o propunere a Comisiei.
Pentru prima oară, în conformitate cu Tratatul de la Lisabona, PE are obligația de a consulta CR, ceea ce

5
permite acestuia din urmă să formuleze observații cu privire la eventualele modificări ale deputaților
europeni asupra unei propuneri legislative. De asemenea, CR are dreptul de a interpela Comisia, Parlamentul
și Consiliul dacă aceste instituții nu iau în considerare punctul său de vedere și poate chiar solicita să fie
consultat încă o dată, în cazul în care propunerea inițială suferă modificări substanțiale pe parcurs. În cazuri
extreme, CR este de asemenea abilitat să introducă acțiune în fața Curții Europene de Justiție, în cazul în
care consideră că nu a fost consultat în mod corespunzător de către Comisie, Parlament sau Consiliu.

6
 Test 3
1. Procedura legislativă ordinară de luare a deciziilor în cadrul Uniunii Europene:
1.1.Identificaţia instituţiile UE implicate şi rolul acestora;
Principale institutii implicate in procesul legislative sunt urmatoarele:a)In principiu monopolul initiative
legislative este rezervat de Comisia Europeana-poate propune acte legislative pentru a proteja interesele
Uniunii şi ale cetăţenilor săi.).b) adoptarea actului are loc in comun de PE si Consiliul UE(În multe domenii,
precum protecţia consumatorilor şi a mediului s/a, Parlamentul colaborează cu Consiliul pentru a decide
asupra conţinutului actelor legislative şi pentru a le adopta. Este vorba, în acest caz, de procedura de
„codecizie”.În baza Tratatului de la Lisabona, a crescut numărul domeniilor politice care fac obiectul
codeciziei, ceea ce îi conferă Parlamentului European mai multă putere de a influenţa conţinutul actelor
legislative în sectoare care includ agricultura, politica energetică, migraţia şi fondurile europene.) Consiliul
şi Parlamentul au ultimul cuvânt cu privire la actele legislative propuse de Comisie.
1.2. Analizaţi etapele procedurii legislative ordinare (art.294 TFUE)
Reiesint din art 294 TFUE PLO constă în adoptarea în comun de către Parlamentul European și Consiliu a
unui regulament, a unei directive sau a unei decizii, la propunerea Comisiei.Conditiile acestei procedure sunt
urmatoarele: 1)Comisia prezintă o propunere Parlamentului European și Consiliului;Prima lectura
1.Parlamentul European adoptă poziția sa în primă lectură și o transmite Consiliului.
2.În cazul în care poziția PE este aprobată de Consiliu, actul respectiv se adoptă cu formularea care
corespunde poziției Parlamentului European.
3.În cazul în care poziția PE nu este aprobată de Consiliu, acesta adoptă poziția sa în primă lectură și o
transmite PE.
4.Consiliul informează pe deplin Parlamentul asupra motivelor care l-au condus la adoptarea poziției sale în
primă lectură. Comisia informează pe deplin PE cu privire la poziția sa.
A doua lectura
În cazul în care, în termen de 3 luni de la data transmiterii, PE:
1.aprobă poziția Consiliului din prima lectură sau nu s-a pronunțat, actul respectiv se consideră adoptat cu
formularea care corespunde poziției Consiliului
2.respinge, cu majoritatea membrilor care îl compun, poziția Consiliului din prima lectură, actul propus este
considerat ca nefiind adoptat;
3.propune, cu majoritatea membrilor care îl compun, modificări la poziția Consiliului din prima lectură,
textul astfel modificat se transmite Consiliului și Comisiei, care emite un aviz cu privire la aceste modificări.
În cazul în care, în termen de 3 luni de la primirea modificărilor PE, Consiliul, hotărând cu majoritate
calificată:
1.aprobă toate aceste modificări, actul respectiv este considerat aprobat;
2.nu aprobă toate modificările, președintele Consiliului, în consens cu președintele PE, convoacă comitetul
de conciliere, într-un termen de șase săptămâni.
Concilierea
Comitetul de conciliere, care reunește membrii Consiliului sau reprezentanții lor și tot atâția membri care
reprezintă PE, are misiunea de a ajunge la un acord asupra unui proiect comun, cu majoritatea calificată a
membrilor Consiliului sau a reprezentanților acestora și cu majoritatea membrilor care reprezintă PE în
termen de 6 săptămâni de la data convocării, pe baza pozițiilor Parlamentului și ale Consiliului din a doua
lectură.
În cazul în care, în termen de șase săptămâni de la convocare, comitetul de conciliere nu aprobă niciun
proiect comun, actul propus este considerat neadoptat.
A treia lectură
a) În cazul în care, în acest termen, comitetul de conciliere aprobă un proiect comun, PE și Consiliul dispun
fiecare de un termen de 6 săptămâni de la această aprobare, pentru a adopta actul respectiv în conformitate
cu acest proiect, PE hotărând cu majoritatea voturilor exprimate iar Consiliul cu majoritate calificată. În caz
contrar, actul propus este considerat neadoptat.
1.3. Estimaţi rolul parlamentelor în cadrul procesului legislativ al UE
De-a lungul construcţiei europene, competenţele instituţiilor UE au fost extinse la domenii care în mod
tradiţional ţineau de competenţa naţională, precum justiţia şi afacerile interne. Astfel, a devenit important ca
parlamentele naţionale să primească cele mai bune informaţii şi în cel mai scurt interval de timp posibil, în

7
scopul de a fi mai bine implicate (şi, prin intermediul lor, cetăţenii Uniunii Europene) în procesul de luare a
deciziilor la nivel european. Tratatul de la Lisabona constituie o etapă fundamentală în integrarea europeană
a parlamentelor naţionale, consacrându-le pentru prima dată un articol întreg. Articolul 12 din TUE grupează
astfel dispoziţiile referitoare la parlamentele naţionale, care erau dispersate în tratate. Participarea lor ia, în
principal, 2 forme: un drept la informare şi un drept de opoziţie.
Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii atribuie un drept de opoziţie
parlamentelor naţionale în cadrul procedurilor legislative. Astfel, 1/3 din parlamentele naţionale pot solicita
reexaminarea unui proiect de text legislativ în cazul în care consideră că nu s-a respectat principiul
subsidiarităţii. Comisia poate atunci retrage, modifica sau menţine proiectul legislativ, justificând alegerea
sa. În cazul în care Comisia decide să menţină proiectul, deşi acesta este contestat cu majoritate simplă de
parlamentele naţionale, Consiliul şi Parlamentul European decid, în ultimă instanţă, dacă procedura trebuie
să continue sau nu. A posteriori, un parlament naţional poate, de asemenea, să sesizeze CJUE pentru a
contesta un act legislativ pe care îl consideră contrar principiului subsidiarităţii.
În plus, parlamentele naţionale dispun de un drept de opoziţie în ceea ce priveşte deciziile care vizează
anumite aspecte ale dreptului familiei şi care au impact transfrontalier (articolul 81 din TFUE). O astfel de
decizie nu poate fi adoptată în conformitate cu procedura legislativă ordinară decât dacă niciun parlament
naţional nu i se opune.
2.Managmentul Consiliului UE: Preşedenţia, Secretariatul, COREPER
2.1. Expuneţi modul de organizare a Secretariatului, Preşedenţiei Consiliului şi COREPER
Consiliul este format din cite un reprezentant la nivel ministerial al fiecarui stat membru imputernicit sa
angajeze guvernul statului membru pe care il reprezinta si sa exercite dreptul de vot. Consiliu e prezidat prin
rotație de cele 28 de state membre a UE, fiecare dispunând de o perioadă de șase luni. În cursul semestrului
respectiv, Președinția conduce reuniunile la toate nivelurile, propune orientări și elaborează compromisurile
necesare adoptării de decizii de către Consiliu. Presedentia Consiliului cu exceptia configuratiilor afaceri
externe e asigurata pe 18 luni, de grupuri prestabilite de 3 state membre.
Conform TFUE Consiliul este asistat de un Comitet al reprezentantilor permanent(fiecare dintre statele
membre a autorizat la Bruxelles o delegatie permamenta condusa de un reprezentant permanent cu rang de
ambasador.Aceste delegatii permanente asigura o legatura constanta intre guvernele lor si Comisie,in scopul
de a informa Comisia despre solicitarile inaintate de guvernele lor si de a informa guvernele despre intentiile
comisiei)-COREPER,a carui misiune este de a pregati lucrarile Consiliului si de a indepleni mandatele care
ii sunt incredintate de catre acesta.Condus de catre reprezentantul statului ce asigura presedentia
Consiliului,comitetul este constituit din 2 formatiuni:
a)formatiuni reprezentantilor permanenti ce trateaza probleme politice
b) formatiuni reprezentantilor permanenti adjuncti autorizati cu tratarea chestiunilor tehnice.
Consiliul este asistat de Secretariatul General, aflat sub autoritatea unui secretar general numit de
Consiliu. Consiliul hotărăște cu majoritate simplă în privința organizării Secretariatului General.Rolul
Secretariatului General al Consiliului este de a furniza infrastructura intelectuală şi materială a Consiliului la
4 niveluri: grupurile de lucru, Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi, Consiliul de Miniştri şi Consiliul
European. Secretariatul asigură pregătirea reuniunilor, redactează rapoarte, note, procese-verbale şi alte
documente şi pregăteşte proiectele de ordine de zi a reuniunilor. Secretariatul se află în special la dispoziţia
Preşedinţiei, sprijinind-o în sarcinile de căutare a soluţiilor de compromis, de coordonare a activităţilor şi de
sinteză. Secretariatul asigură continuitatea procedurilor în Consiliu şi este custodele arhivelor şi actelor
Consiliului. Serviciul juridic al Consiliului are scopul de a emite avize juridice către Consiliu şi comitetele
acestuia. O mare parte din funcţionarii Consiliului muncesc la traducerea, dactilografierea, reproducerea,
difuzarea şi gestiunea documentelor.
2.2. Analizaţi responsabilităţile Preşedenţiei Consiliului UE
Statele membre care dețin Președinția lucrează împreună îndeaproape în grupuri de 3, denumite
„triouri”. Acest sistem a fost introdus de Tratatul de la Lisabona în 2009. Trioul stabilește obiective pe
termen lung și pregătește o agendă comună, determinând subiectele și aspectele majore care vor fi abordate
de Consiliu pentru o perioadă de 18 luni. Pe baza acestui program, fiecare dintre cele 3 țări își pregătește
propriul său program, mai detaliat, pentru 6 luni.
Presedintia este responsabila pentru aplicarea acestui regulament de procedura si asigura buna derulare a
dezbaterilor. In acest scop, presedintia poate, cu exceptia cazurilor in care Consiliul decide altfel, sa adopte

8
orice masura adecvata necesara pentru ca timpul disponibil in cursul reuniunilor sa fie folosit in cel mai bun
mod posibil, in special:
(a) sa limiteze, pentru dezbaterea unui anumit punct, numarul de persoane din fiecare delegatie prezente in
sala de reuniune si sa decida daca sa autorizeze sau nu deschiderea unei sali suplimentare;
(b) sa stabileasca ordinea in care se trateaza punctele si durata discutiilor care le sunt consacrate;
(c) sa organizeze timpul alocat pentru dezbaterea unui anumit punct, in special limitand timpul in care
participantii pot lua cuvantul si stabilind ordinea interventiilor lor;
(d) sa solicite delegatiilor sa prezinte in scris propunerile lor pentru modificarea unui text in discuţie inainte
de o anumita data insotite, daca este cazul, de o scurta explicatie;
(e) sa solicite delegatiilor care au pozitii identice sau similare privind un anumit punct, text sau parte a unui
text să o aleaga pe una dintre ele pentru a exprima pozitia lor comuna in cadrul reuniunii sau in scris inainte
de reuniune.
2.3. Evaluaţi rolul COREPER în procesul de luare a deciziilor
COREPER, acronimul francez sub care este cunoscut Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi,  include două
organisme şi anume:
- Coreper I, format din ambasadorii adjuncţi ai reprezentanţelor permanente ale Statelor Membre de pe lângă
UE și se axează pe probleme de mediu, competitivitate, agricultură, pescuit, cultură, tineret, transport,
energie, sănătate si probleme sociale;
- Coreper II, format din ambasadorii reprezentanţelor permanente ale Statelor Membre de pe lângă UE și se
axează pe probleme de politică externa, probleme financiare si de protecţie civilă.
Baza competentelor COREPER sta in stabilirea Agendei pentru reuniunile Consiliului si divizarea Agendei
Consiliului in listele A Si B. Acordul reprezentantilor permanenti asupra unei problem fac ca sa fie trecuta
pr. In lista punctelor A de pe ordinea de zi a consiliului- care include chestiuni ce consiliu le adopta automat.
La sedintete COREPER participa un reprezentant al comisiei, avind loc negocierile si cu comisia: daca o
propunere a comisiei nu e acceptabila, se incearca a convinge aceasta institutie sa o modifice. In lista
punctelor B se include acele asupra carora persista dezacordul COREPER, ori intre coreper si comisie, fiind
supuse dezbaterilor in cadru consiliului. Deci subiectele de pe lista A sunt decise de COREPER, iar de pe
lista B de Consiliu. Majoritatea deciziilor 70% se iau la nivel COREPER.
COREPER este responsabil cu asistarea Consiliului Uniunii Europene în rezolvarea unor propuneri sau
proiecte de instrumente înaintate de Comisie, în stadiul care implică negocieri preliminare. COREPER
ocupă o poziţie centrală în procesul de luare a deciziilor în Comunitate, fiind în acelaşi timp un forum pentru
dialog (între reprezentanţii permanenţi şi între acestia şi autorităţile din ţara de origine), dar şi un organism
de exercitare a controlului politic (prin faptul ca trasează linii directoare şi supervizează activitatea
grupurilor de experţi).

9
 TEST 4
1.Tratatele de modificare a tratatelor instituind Comunităţile Europene şi de instituire a UE
1.1 Identificaţi în ordine cronologică tratatele modificative
Tratatele modificatoare sunt urmatoarele:
 Tratatul de la Bruxelles (de fuziune) – semnat: 1965/ adoptat: 1967
 Actul unic European – semnat: 1986/adoptat:1987
 Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene(si de modificare si de instituire) – semnat: 1992/
adoptat: 1993
 Tratatul de la Amsterdam – semnat: 1997/ adoptat: 1999
 Tratatul de la Nisa – semnat: 2001/ adoptat: 2003
1.2. Analizaţi contextul istoric şi noutăţile introduse de Tratatul de fuziune

Pentru ca existenta unor institutii paralele nu era eficienta, statele fondatoare al Comunitatii Europene au
luat masuri pentru unificarea institutionala. Sugestii in privinta unei posibile fuziuni au fost formulate chiar
dupa putin timp de la intrarea in vigoare a Tratatelor de la ROMA(1958). Acest subiect sa aflat pe agenda
statelor si comunitatilor europene incepind cu 1960, primul pas a fost deja facut prin Conventia de la Roma,
odata cu TCEE si TCEEA, cand s-a decis ca cele 3 Comunitati vor avea o singura Curte de Justitie si o
singura Adunare Parlamentara, care din 1962 devine Parlament European. Da au trebuit sa treaca 5 ani ca
tratatul de fuziune sa fie semnat in cadru conferintei interguvernamnentale care s-a desfasurat la Bruxelles 8
aprilie 1965
Noutatile introduse prin TF:
 Un singur Consiliu cu o presedintie rotativa de 6 luni;
 Astfel, Înalta Autoritate - ca instituţie a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, Comisia – ca
instituţie a Comunităţii Economice Europene şi Comisia prevăzută în Tratatul CEEA au încetat să mai
funcţioneze paralel şi au fuzionat într-o Comisie unică.În mod similar s-a întâmplat şi cu cele trei Consilii,
toate fuzionând într-un Consiliu unic.
 O comisie compusa din 9 membri, nr. careia va putea fi modificat de Consiliu,actionand in unanimitate.
Mandatul Comisiei este de 4 ani. Un presedinte al Comisiei si 3 vicepresedinti, numiti pe un mandat de 2
ani, cu posibilitatea reinnoirii.
 Dispozitii detaliate in privinta bugetului;
 Protocol privind privilegiile si imunitatile Comisiei Europene.
Reforma institutionala nu aducea atingere atributiilor si competentelor stabilite in cele 3 Tratate.
Ca urmare, dupa 1967, incepe sa functioneze o singura administratie pentru cele 3 Comunitati, iar bugetul de
functionare a Comunitatilor este unic.
1.3. Evaluaţi sub aspect comparativ noutăţile introduse de proiectul Tratatului constituţional preluate
de Tratatul de la Lisabona
Tratatul Constitutional a avut scopul sa modifice structura UE si continutul Tratatelor existente. Desi
Tratatul a fost semnat de toate statele membre in 2004, el nu a intrat in vigoare.
Destinat sa inlocuiasca Tratatul constitutional, proiect abandonat ca urmare a respingerii lui prin referendum
de catre Olanda si Franta, o parte semnificativa din prevederile TC au fost introduse in Tratatul de la
Lisabona.
Referitor la structura modificata, TL a preluat de la TC eliminarea celor 3 piloni si conferirea personalitatii
juridice unice UE. Totodata, la fel ca in TC, TL a stabilit ca EUROATOM ramane in vigoare. In afara de
aceste schimbari, TL a prevazut anumite schimbari care nu le gasim la TC: Initiativa cetateneasca – permite
ca 1 milion de cetateni europeni sa solicite direct Comisiei sa prezinte initiativa legislativa de interes pentru
ei; cresterea roluli PE si a parlamentelor nationale in procesul decizional al UE.
Referitor la reforme institutionale, TL a preluat ideea eliminarii votului ponderat in favoarea VMC, precum
si mandatul Presedintelui Consiliului European de 2,5 ani. Totodata, TL instituie Inaltul Reprezentant pentru
Politica Externa si Securitate, care asigura o singura voce a UE; Banca Centrala Europeana este ridicata la
rang de institutie.

2.Acţiunile exercitate în faţa CJUE:

2.1. Identificaţi tipurile de acţiuni declanşate în faţa CJUE
10
 Principale actiuni exercitate in fata CJUE sunt:
 Actiunea in constatare de neindeplinire a obligatiilor(infringement)de catre statele membre-actiuni impotriva
unui govern national care nu isi indeplineste oblig. Prevazute de legisl. Eur.
 Procedura intrebarilor preliminare(sau hotarilor preliminare)colaborarea CJE si instantelor nationale;
 Actiunea in anulare;
 Actiunea în constatarea abţinerii de a acţiona;
 Recursul;
 Reexaminarea.
2.2. Analizaţi particularităţile acţiunilor directe (acţiunea în anulare şi abţinerea de a acţiona)
a)Acţiunea în anulare Pe calea acestei acţiuni, pot fi atacate toate actele care produc efecte juridice
obligatorii, care printr-o incalcare a pozitiei juridice a reclamantului afecteaza interesele acestuia.
Prin intermediu acesteia reclamantul solicită anularea unui act al unei instituţii, al unui organ, al unui oficiu
sau al unei agenții a Uniunii (ex: regulament, directivă, decizie). CJUE este singura competentă să
soluţioneze acţiunile introduse de un stat membru împotriva Parlamentului European şi/sau împotriva
Consiliului (cu excepţia actelor acestuia din urmă în materie de ajutoare de stat, dumping sau competenţe de
executare) sau pe cele introduse de o instituţie a Uniunii împotriva unei alte instituții. Tribunalul este
competent şă judece, în primă instanţă, toate celelalte acţiuni de acest tip şi îndeosebi acţiunile introduse de
persoane private.
Deci dacă un stat membru,Consiliul UE, Comisia sau (în anumite condiții) Parlamentul European consideră
că un anumit act legislativ al UE încalcă drepturile fundamentale sau tratatele Uniunii, îi poate cere Curții de
Justiție să anuleze actul respectiv.
Persoanele fizice pot, de asemenea, să solicite Curții anularea unui act al Uniunii care le privește în mod
direct.
b)Acţiunea în constatarea abţinerii de a acţiona
Parlamentul, Consiliul și Comisia au obligația de a adopta anumite decizii în anumite situații. Dacă nu fac
acest lucru, guvernele statelor membre, celelalte instituții ale UE și (în anumite condiții) persoanele fizice
sau întreprinderile pot înainta o plângere Curții.
Această acţiune permite Curţii să controleze legalitatea inacţiunii instituţiilor, a unui organ, a unui oficiu sau
a unei agenții a Uniunii. Cu toate acestea, o asemenea acţiune nu poate fi introdusă decât după ce instituţiei
respective i s-a solicitat să acţioneze. Atunci când s-a constatat nelegalitatea abținerii, instituţia în cauză
trebuie să pună capăt abţinerii de a acţiona, luând măsurile adecvate. Competenţa de a judeca acţiunea în
constatarea abţinerii de a acţiona este împărţită între Curtea de Justiţie şi Tribunalul în funcţie de aceleaşi
criterii precum acţiunea în anulare.
2.3. Evaluaţi rolul şi modul de desfăşurare a procedurii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor ce
revin statelor membre în temeiul tratatelor (procedura de infringment)
Comisia poate iniţia o acţiune în justiţie în cazul în care consideră că un stat membru nu îşi îndeplineşte
obligaţiile prevăzute de legislaţia europeană. Procesul poate fi intentat şi de un alt stat membru.În ambele
cazuri, Curtea investighează acuzaţiile şi pronunţă sentinţa. Dacă se constată că acuzaţiile aduse statului
respectiv sunt întemeiate, acesta are obligaţia de a remedia situaţia imediat. În cazul în care statul membru
nu se conformează hotărârii pronunţate de Curtea de Justiţie, aceasta poate impune plata unei amenzi.
În cazul în care Comisia consideră că un stat membru a încălcat oricare dintre obligațiile care îi revin în
temeiul tratatelor, aceasta emite un aviz motivat cu privire la acest aspect, după ce a oferit statului în cauză
posibilitatea de a-și prezenta observațiile.În cazul în care statul în cauză nu se conformează acestui aviz în
termenul stabilit de Comisie, aceasta poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
În cazul în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene constată că un stat membru a încălcat oricare dintre
obligațiile care îi revin în temeiul tratatelor, acest stat este obligat să ia măsurile pe care le impune
executarea hotărârii Curții.
În cazul în care consideră că statul membru în cauză nu a luat măsurile pe care le impune executarea
hotărârii Curții, Comisia poate sesiza Curtea, după ce a dat statului în cauză posibilitatea de a-și prezenta
observațiile. Comisia indică cuantumul sumei forfetare sau al penalității cu titlu cominatoriu pe care statul
membru în cauză trebuie să le plătească și pe care îl consideră adecvat situației.
În cazul în care Curtea constată că statul membru în cauză nu a respectat hotărârea sa, aceasta îi poate
impune plata unei sume forfetare sau a unor penalități cu titlu cominatoriu.

11
În cazul în care sesizează Curtea printr-o acțiune în temeiul articolului 258, considerând că statul respectiv
nu și-a îndeplinit obligația de a comunica măsurile de transpunere a unei directive adoptate în conformitate
cu o procedură legislativă, Comisia poate indica, în cazul în care consideră necesar, cuantumul sumei
forfetare sau al penalității cu titlu cominatoriu care urmează a fi plătită de statul respectiv și pe care îl
consideră adecvat situației.
În cazul în care constată neîndeplinirea obligației, Curtea poate impune statului membru respectiv plata unei
sume forfetare sau a unei penalități cu titlu cominatoriu, în limita valorii indicate de Comisie. Obligația de
plată intră în vigoare la data stabilită de Curte prin hotărârea sa.

12
 Test 5
1. Parlamentul European:
1.1. Relataţi regulile cu privire la alegerea reprezentanţilor în Parlamentul European;
Parlamentul European este o instituție legislativă a  UE aleasă prin scrutin direct o dată la cinci ani, fiind
singura instituţie supranaţională ai cărei membri sunt aleşi în mod democratic, prin vot universal direct,liber
și secret, de catre cetatenii UE.Alegerile au loc o data la 5 ani si fiecare cetatean are dr de a vota si de a
candida la alegeri indiferent de statul său de resedinta. Parlamentul European este compus din reprezentanții
cetățenilor Uniunii. PE este organul reprezentativ al celor 450 de milioane de cetățeni ai UE. S-a decis că
numărul maxim al parlamentarilor nu poate depasi 750+ 1 presedintele, cu un prag minim de 6 și respectiv
maxim de 96 de deputați pentru fiecare stat membru.
Parlamentul European își alege președintele și biroul dintre membrii săi.Candidatul care obţine majoritatea
absolută a voturilor exprimate prin vot secret este ales Preşedinte. Dacă, după trei tururi de scrutin, nu se
obţine o majoritate absolută, Preşedintele este ales cu majoritate simplă, într-un al patrulea tur de scrutin.
Mandatul Preşedintelui este de doi ani şi jumătate (o jumătate de legislatură) şi poate fi reînnoit.
1.2. Determinaţi modalitatea de organizare şi funcţionare a Parlamentului European;
PE este compus de Presedintele asistat de 14 vicepresedinti - mandatul Preşedintelui este de 2,5ANI (o
jumătate de legislatură) şi poate fi reînnoit,
Preşedintele coordonează toate lucrările Parlamentului şi ale organelor sale constitutive, precum şi
dezbaterile din şedinţele plenare. PE este alcătuit din 750 de deputaţi aleşi în cele 28 de state membre ale
UE. Aceştia îşi exercită mandatul în mod independent. Deputaţii se constituie în grupuri politice; aceştia nu
se grupează în funcţie de naţionalitate, ci în funcţie de afinităţile lor politice. În prezent, există 7 grupuri
politice în cadrul PE. Fiecare grup politic îşi asigură organizarea internă, prin desemnarea unui preşedinte
(sau a doi preşedinţi, în cazul anumitor grupuri), a unui birou şi a unui secretariat. În vederea pregătirii
şedinţelor plenare ale Parlamentului, deputaţii se constituie în comisii permanente specializate pe anumite
domenii. Există 20 de comisii permanente.
O comisie este alcătuită din 24 până la 76 de deputaţi şi are un preşedinte, un birou şi un secretariat.
Componenţa politică a comisiilor o reflectă pe cea a şedinţei plenare. În cadrul comisiilor parlamentare,
deputaţii elaborează, modifică şi adoptă propuneri legislative şi rapoarte din proprie iniţiativă. Deputaţii
examinează propunerile Comisiei şi ale Consiliului şi, dacă este cazul, întocmesc rapoarte care sunt
prezentate în cadrul şedinţelor plenare.

Delegaţiile menţin şi dezvoltă contactele internaţionale ale PE, în special relaţiile cu parlamentele din ţările
terţe. De asemenea, acestea contribuie la promovarea valorilor fundamentale ale UE în ţările respective.

Organe politice al PE sunt urmatoarele:

Conferinţa preşedinţilor este alcătuită din preşedinţii grupurilor politice şi Preşedintele Parlamentului
European
-Aceasta organizează lucrările Parlamentului şi hotărăşte cu privire la toate chestiunile referitoare la
programarea legislativă.
-De asemenea, Conferinţa joacă un rol important în relaţiile Parlamentului European cu celelalte instituţii
comunitare, cu ţările terţe şi cu organizaţiile extracomunitare.

Biroul este alcătuit din Preşedintele Parlamentului European, cei 14 vicepreşedinţi şi cei 5 chestori, cu statut
de observatori, aleşi de Adunare pe o perioadă de 2,5 ani, care se poate reînnoi. Biroul coordonează
funcţionarea internă a Parlamentului.

PE e asistat de Secretariat General-Aproximativ 4600 de funcţionari, selectaţi prin concurs din toate ţările
Uniunii şi aflaţi sub autoritatea unui Secretar General, lucrează pentru Parlamentul European.

13
Conferinta presedintilor de comisie- presedintii tuturor comisiilor permanente si temporare care isi aleg la
rindul sau presedintele. Se reuneste o data pe luna la Strasbourg si asigura o mai buna cooperare intre
diferite comisii.
Conferinta presedintilor de delegatie-presedintii tuturor delegatiilor interparl. Permanente si isi allege
presedintele. Examineaza problemele legate de buna functionare a delegatiilor interparl. Si a delegatiilor
comisiilor parlamentare mixte.
Functionarea PE:
PE functioneza in mai multe perioade de activitate:
1) Legislatura – coincide cu durata mandatului deputatilor, fiind de 5 ani;
2) Sesiunea – PE tine o sesiune anuala. El se reuneste de drept in a doua zi de marti a lunii martie; PE se
poate intruni si in perioade de sesiune extraordinara la cererea majoritatii membrilor care il compun,
consiliului sau comisiei.
3)Reuniunile – sesiunea de un an este impartita in 12 sesiuni plenare, numite reuniuni. O reuniune ordinara
se desfasoara la Strasbourg timp de doar o saptamana (de facto 4 zile) in fiecare luna.Reuniunile plenare
suplimentare de la Bruxelles tin 2 zile; de regula, se tin 6 reuniuni plenare suplimentare, in restul timpului,
deputatii lucreaza in Comisii la Bruxelles.
Dezbaterile sunt publice, dar prin decizia PE, pot sa fie si secrete. Regula: PE decide cu majoritatea
membrilor sai. Exceptie: poate decide cu majoritate absoluta cand conditia e prevazuta de texte speciale.

1.3. Estimaţi rolul Parlamentului European din perspectiva diverselor competenţe pe care le are
Competente:
1. PE imparte competenta legislativa cu Consiliul UE.
2. Reprezinta autoritatea bugetara impreuna cu Consiliul UE- stabileste in fiecare an cheltuielile si veniturile
UE.
3. Competenta de control asupra activitatilor UE.
Parlamentul European deţine o importantă competenţă de control a activităţilor Uniunii Europene.
 Dreptul de petiţionare al cetăţenilor

 Fiecare cetăţean european are dreptul de a adresa o petiţie Parlamentului şi de a solicita remedierea
unor probleme care ţin de domenii din sfera de activitate a Uniunii Europene. De asemenea,
Parlamentul numeşte un Ombudsman, care încearcă să găsească o soluţie amiabilă pentru plângerile
persoanelor împotriva instituţiilor sau organelor comunitare.

 Anchetele

 Parlamentul European are, de asemenea, competenţa de a numi comisii de anchetă care să

investigheze cazurile de încălcare sau aplicare defectuoasă a dreptului comunitar de către statele
membre.

 Dreptul Parlamentului la o cale de atac în faţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene

 Acţiunea în anulare a unui act adoptat în conformitate cu dreptul comunitar.

 Acţiunea în constatarea abţinerii de a acţiona împotriva Comisiei sau Consiliului Uniunii Europene,
dacă acestea nu îşi îndeplinesc obligaţiile.

 Controlul financiar

 Parlamentul European dispune de o competenţă de control în domeniul economic şi monetar.

 Preşedintele, vicepreşedintele şi membrii Comitetului Director al Băncii Centrale Europene trebuie
să obţină aprobarea Parlamentului European înainte de a fi numiţi de către Consiliu.
14
  Preşedintele BCE prezintă raportul anual în faţa PE, reunit în şedinţă plenară.

PE exercită un control democratic asupra Comisiei; există, de asemenea, un anumit control parlamentar al
activităţilor Consiliului.

 Preşedintele Comisiei este numit de către Consiliul European cu majoritatea calificată a voturilor.
Parlamentul aprobă sau respinge numirea propusă. Apoi, de comun acord cu Preşedintele desemnat,
statele membre numesc comisarii.
Colegiul comisarilor trebuie să fie apoi aprobat în ansamblul său de către Parlament.

 Parlamentul are putere de cenzură faţă de Comisie; acesta este un drept fundamental care poate fi
exercitat de către deputaţii în Parlamentul European pentru a asigura controlul democratic al Uniunii
Europene. Parlamentul poate obliga Colegiul comisarilor, în ansamblul său, să demisioneze.

 Comisia prezintă periodic Parlamentului rapoarte, cum ar fi:

o Raportul anual al Comisiei privind activităţile Uniunii Europene
o Raportul anual privind execuţia bugetului

Prin examinarea acestor rapoarte, Parlamentul îşi poate exercita competenţa de control.

 Unul dintre mijloacele de exercitare a controlului de către PE este adresarea de întrebări scrise şi
orale de către deputaţi Consiliului şi Comisiei.

 Parlamentul are o putere de iniţiativă politică: el poate solicita Comisiei să prezinte o propunere
Consiliului Uniunii Europene.

 Parlamentul invită periodic Comisia şi Consiliul Uniunii Europene să dezvolte politicile existente
sau să iniţieze altele noi.

 La începutul mandatului, Preşedintele în exerciţiu al Consiliului prezintă Parlamentului programul

său, iar la sfârşitul mandatului prezintă un raport privind rezultatele obţinute.

2. Actul Unic European:

2.1 Expuneţi premisele istorice ale adoptării AUE;
Lipsa unei legaturi dintre actiunea comunitara si cooperarea politica, functionarea nesatisfacatoare a
anumitor mecanisme institutionale, ponderea prea mare a unanimitatii in cadru procesului decisional in
cadru consiliului ue, caracterul partial al celor 4 libertati de circulatie au fost doar unele din premisele
adoptarii AUE.
AUE modifică Tratatele de la Roma, în vederea relansării procesului de integrare europeană şi a realizării
pieţei interne. Acesta modifică regulile de funcţionare a instituţiilor europene şi extinde competenţele
comunitare, mai ales în domeniul cercetării şi dezvoltării, al mediului şi al politicii externe comune.
Premisele adoptarii AUE: absenta unei legaturi organice intre actiunea comunitara si cooperarea politica,
functionarea nesatisfacatoare a anumitor mecanisme institutionale (insuficienta puterilor Parlamentului
European, ponderea prea mare a unanimitatii in cadrul procesului decizional din Consiliul european),
caracterul partial al celor 4 libertati de circulatie prevazute de tratatul C.E.E. (marfuri, persoane, servicii,
capitaluri). A prevalat de asemenea dorinta de a da o baza juridica solida competentelor deja exersate de
comunitate in noi domenii.
Analizat din perspectiva continutului sau, A.U.E. nu aduce nici o bulversare sistemului comunitar.
Schimbarea majora consta in imprimarea unui nou obiectiv comunitatilor, acela al Pietei Interne, fapt care a
constituit cauza unei veritabile relansari a actiunii comunitare. Prin aceasta reprezinta, deci un moment
foarte important al istoriei Uniunii.
2.2. Analizaţi obiectivele AUE şi principalele noutăţi introduse prin acest tratat de modificare

15
 Principalul obiectiv al AUE este de a relansa procesul de construcţie europeană, în vederea realizării si
definitivarii pieţei interne, care potrivit art 7 trebuia sa fie,, spatiu fara frontier interioara in care libera
circulatie trebuie realizata,,. Aceasta părea dificil de realizat pe baza tratatelor existente, mai ales din cauza
procesului decizional din cadrul Consiliului, care impunea votul cu unanimitate în domeniul armonizării
legislative.
De aceea, Conferinţa interguvernamentală care a condus la AUE a avut un dublu mandat. Pe de o parte, era
vorba de încheierea unui tratat în domeniul politicii externe şi de securitate comune şi, pe de altă parte, de un
act care modifica Tratatul CEE, mai ales în ceea ce priveşte:
 procedura de adoptare a deciziilor în cadrul Consiliului;
 puterile Comisiei;
 puterile Parlamentului European;
 extinderea competenţelor Comunităţilor.
a)CONTRIBUŢIILE TRATATULUI – MODIFICĂRI INSTITUŢIONALE
Pentru a înlesni realizarea pieţei unice, Actul Unic prevede creşterea nr.de domenii în care Consiliul poate
adopta deciziile cu VMC în locul unanimităţii. Acest lucru uşurează procesul de adoptare a deciziilor,
evitând blocajele inerente căutării unui acord unanim între 12 state membre. Unanimitatea nu mai este
necesară pentru luarea măsurilor privind realizarea pieţei interne, cu excepţia măsurilor privind fiscalitatea,
libera circulaţie a persoanelor şi drepturile şi interesele lucrătorilor salariaţi.
AUE instituie Consiliul European, oficializând astfel conferinţele şi reuniunile la nivel înalt dintre şefii de
stat şi de guvern. Competenţele acestui organ nu sunt, totuşi, precizate. Consiliul European nu are putere de
decizie, nici putere de constrângere, în raport cu celelalte instituţii.
Puterile Parlamentului au fost consolidate prin introducerea avizului conform al Parlamentului, în cazul
încheierii tratatelor de asociere. În plus, Actul Unic instituie procedura de cooperare, care consolidează
poziţia Parlamentului în cadrul dialogului interinstituţional, dându-i posibilitatea unei duble lecturi a
legislaţiei propuse. Domeniul de aplicare a acestei proceduri rămâne totuşi limitat la cazurile în care
Consiliul decide cu VMC, cu excepţia politicii de mediu.
b)CONTRIBUŢIILE TRATATULUI - MODIFICĂRI POLITICE
Articolul 8A defineşte în mod clar scopul Actului Unic, care este instaurarea progresivă a pieţei interne pe
durata unei perioade care se încheie la 31 decembrie 1992. Politica socială este deja reglementată de Tratatul
CEE, dar Actul Unic introduce două articole noi în acest domeniu. Articolul 118A din Tratatul CEE
autorizează Consiliul, care decide cu VMC în cadrul procedurii de cooperare, să adopte dispoziţii minime
pentru a promova „îmbunătăţirea mediului de muncă, pentru a proteja sănătatea şi securitatea lucrătorilor”.
Articolul 118B din Tratatul CEE atribuie Comisiei misiunea de a dezvolta dialogul social la nivel european.
Preocupările privind protecţia mediului la nivel comunitar erau deja menţionate în Tratatul de la Roma.
Actul Unic introduce 3 articole noi (articolele 130R, 130S şi 130T din Tratatul CEE), care permit
Comunităţii „conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului, contribuie la protecţia sănătăţii
persoanelor şi utilizarea prudentă şi raţională a resurselor naturale”. Se precizează faptul că intervenţia
Comunităţii în domeniul mediului are loc doar dacă această acţiune poate fi realizată mai bine la nivel
comunitar decât la nivelul statelor membre (principiul de subsidiaritate).
Articolul 30 prevede ca statele membre să facă eforturi pentru a elabora şi aplica o politică externă comună
la nivel european. În acest scop, ele se angajează să se consulte cu privire la problemele de politică externă
care ar putea prezenta interes pentru securitatea statelor membre. Preşedinţia Consiliului este responsabilă
pentru iniţierea, coordonarea şi reprezentarea statelor membre faţă de state terţe în acest domeniu.
2.3. Evaluaţi sub aspect comparativ obiectivul pieţei comune a TCECO vs obiectivul pieţei interne
introdus de AUE
TCECO:
Obiectivul era formarea unei Piete Comune in ceea ce priveste comertul cu carbuni si produse siderurgice
intre tarile membre, prin abolirea si interzicerea taxelor vamale si taxelor cu effect echivalent la import si
export si a restrictiilor cantitative; masurilor discriminatorii intre producatori, cumparatori si consumatori;
subsidiilor si ajutoarelor de stat; a practicilor restrictive care tind spre impartirea si exploatarea pietei.
AUE:
Obiectivul principal era definitivarea Pietei Interne, care trebuia sa fie un spatiu fara frontier interioare in
care libera circulatie (cele 4 - marfuri, persoane, servicii, capitaluri) trebuie realizata.
16
 Test 6
1.Crearea Comunităţii Economice Europene (CEE)şi Comunităţii Europene pentru Energie Atomică
(CEEA)
1.1 Expuneţi obiectivele CEE şi CEEA
Obiectivele CEE :
Crearea unei piete comune la nivelul celor 6 state, care va avea caracterul unei piete nationale care sa
determine la realizarea:
- uniunii vamale ce presupune libertatea de circulatie a marfurilor si o protective externa prin instituirea
unei taxe vamale commune fata de terti.
- Libera circulatie a factorilor de productie;
- Instituirea unei politici commune in domeniul transporturilor agriculturii la nivelul celor 6 state
- Protectia liberei concurente
- Apropierea reglementarilor legale din statele membre pt buna functionare a pietei.
Obieticele CEEA : - de a contribui, prin stabilirea condiţiilor necesare formării şi dezvoltării rapide a
industriilor nucleare, -la ridicarea nivelului de viaţă în statele membre şi la
-dezvoltarea schimburilor cu alte ţări. -Crearea unei piete comune pentru materiile si echipamentele nucleare
intre tarile membre, dar si -promovarea utilizarii energiei atomica in scopuri pasnice.
1.2. Analizaţi sistemul instituţional al CEEA şi CEE şi mecanismul decizional
Schema institutionala CEEA si CEE: INSTITUTII COMUNE:
-Adunarea – comuna pentru cele 3 comunitati; Compozitie: reprezentanti trimisi de parlaméntele nationale;
Functii exclusiv consultative si atributii de control. Adunarea CECO fiind largita si se transforma in
Adunare cu rol de a functiona pentru toate cele 3 comunitari.
-Curtea de Justiţie – comuna celor 3; Compozitie: 7 judecatori Sarcini: vegheaza respectare prevederilor
Tratatelor, precum si ale dispozitiilor de aplicare ale acestora.
INSTITUTII REPREZENTATIVE
-Consiliul de Miniştri CEEA-1 ministru din fiecare tara, ce reprezinta in mod direct guvernele nationale.
Avind misiunea de a adopta toate deciziile in cumunitate.
Consiliu de ministri CEE – cate un ministru din fiecare stat in general de externe dar in probleme
specializate ministrii de resort. Adopta toate deciziile majore, principala sarcina fiind de a asigura
coordonarea politicilor economice generale ale statelor.
-Comisia CEEA – 5 membri cu autonomie fata de statele membre; Competente: de a elabora proiecte
privind actiuni comunitare pe care le prezinta spre aprobare Consiliului ministerial.
Comisia CEE – 9 membri cu autonomie fata de statele membre; are rolul ca prevederile tratatului si masurile
adoptate de institutiile comunitare sa fie realizare. Principala responsabilitate e de a elabora proiecte privind
actiuni comunitare pe care le prezinta spre aprobare consiliului ministerial.
-Comitetul Economic si Social – Organ consultativ común pentru CEEA si CEE;
-Agentia de Aprovizionare a CEEA – institutie de gestiune specializata.
In cadrul CEEA si CEE, mecanismul decizional este urmatorul: deciziile sunt luate de Consiliul de Ministri,
dar la propunerea Comisiilor. Asadar, desi Comisiile nu mai pastreaza puterea de decizie a Inaltei Autoritati,
ele primesc un rol care un poate fi neglijat: au puterea de initiativa legislativa.
1.3. Formulaţi metodele propuse pentru construcţia europeană
Pina la declaratia Shuman sau format unele organizatii dupa Metoda cooperarii
interguvernamentala(diplomatica) consta in colaborarea internat traditionala dintre state. In organizatiile
internat clasice, organul de conducere reuneste reprezentantii statelor participante si hotaraste in
unanimitate. Statele isi pastreaza suveranitatea, nu se ajunge la integrare. Ex: Consiliul Europei, NATO.
Metoda federalista este una de tip supranational. Deciziile se iau cu majoritate de voturi, ceea ce implica o
limitare a suveranitatii nationale. Federalistii europeni doreau in trecut adoptarea unei constitutii federale,
dupa modelul SUA. Nu a fost o idee usor de acceptat, pt ca ea reprezenta o amenintare la adresa
suveranitatii nationale.
Metoda functionalista a lui Jean Monnet. Cautand o solutie de durata, JM a evaluat situatia dpdv practic.
Astfel, conditia pt asigurarea pacii era includerea Germaniei in acordurile europene, cu un statut egal cu al
celorlalti participanti. In spiritul conceptiei functionaliste, JM a pornit de la nevoile comune ale statelor.
Ideea lui era ca, daca Europa unita nu se poate raliza dintr-o data, ea se poate cladi pas cu pas, integrand

17
statele mai intai pe un sector de activitate ingust, dar vital. Legaturile economice vor crea solidaritati
concrete, declasand un proces ce va angrena si alte domenii. Se va ajunge, astfel, la o uniune economica mai
larga si in final, la integrarea politica. Organizatia ec a lui JM are un caracter puternic supranational. Statele
transfera esentialul capacitatii de decizie Inaltei Autoritati independente, ale carei acte sunt obligatorii pt
state. Curtea de Justitie va rezolva orice litigiu aparut.
Metoda comunitara. Dupa esecul Comunitatii Europene de Aparare, ideea unei structuri cu un pronuntat
caracter supranat nu mai era de actualitate. Solutia practica pt Comunitatea Economica Europeana(CEE) a
constat in compromisul dintre elem supranat, intr-o forma atenuata fata de sistemul CECO si elem
interguvernamental. S-a diminuat rolul Comisiei, care a primit monopolul put de propunere, iar puterea de
decizie a fost transferata Consiliului de ministri. Deci, Consiliul decidea la propunera Comisiei, dupa
consultarea Parlamentului. Interesele statelor sint promovate de consiliu de ministri. Regula de vot este vot
majoritar.
2. Mediatorul European:
2.1 Expuneţi natura juridică a Ombudsmanului European;
Creat prin T.Maastricht. Ombusmanul e ales de parlament pe durata unui mandate de 5 ani si cerceteaza
plingerile cetatenilor prin care acestis reclama abuzurile institutiilor si organelor unionale. Ombudsmanul
European efectuează anchete referitoare la cazurile de administrare defectuoasă în activitatea instituţiilor şi
organelor comunitare. Acesta intervine fie din proprie iniţiativă, fie pe baza plângerilor prezentate de
cetăţeni ai UE. El este numit de Parlament pe durata legislaturii acestuia.Ombudsmanul European reprezinta
un organism European care nu este numit “institutie”,dar poate actiona in numele cetatenilor
europeni.Ombudsmanul European prelucrează plângerile primite de la cetăţeni, întreprinderi şi organizaţii
din UE care semnalează cazuri de administrare defectuoasă din partea instituţiilor, organismelor, birourilor
sau agenţiilor UE - încălcarea legislaţiei, nerespectarea principiilor bunei administrări, încălcarea drepturilor
omului. Ex. includ: -practici inechitabile; –discriminare; -abuz de putere; - lipsa informaţiilor sau refuzul de
a furniza informaţii; -întârzieri nejustificate; -proceduri incorecte.
Ombudsmanul începe investigaţiile după primirea unei plângeri sau din proprie iniţiativă. Este un organism
independent şi, prin urmare, nu acceptă sugestii din partea guvernelor sau a altor entităţi. O dată pe an, îi
prezintă PE un raport de activitate.
2.2. Determinaţi procedura de numire, organizare, funcţionare şi atribuţiile
OmbudsmanuluiEuropean;
Procedură: Candidaturile se trimit Comisiei pentru petiţii a Parlamentului, în vederea analizării
admisibilităţii acestora.O listă a candidaturilor admisibile este supusă apoi votului Parlamentului. Se
procedează la o votare pe bază de buletine secrete, luându-se în considerare majoritatea voturilor exprimate.
Durată: Ombudsmanul este numit de Parlament după fiecare scrutin pentru întreaga durată a mandatului
Parlamentului. Mandatul său poate fi reînnoit.
Functionare: Ombudsmanul dispune de un secretariat alcătuit dintr-un personal supus normelor privind
funcţia publică europeană. Ombudsmanul numeşte responsabilul principal al acestuia.
Atributii:
— îşi exercită funcţiile în condiţii de independenţă totală, în interesul Uniunii şi al cetăţenilor acesteia;
— nu solicită şi nu acceptă instrucţiuni de la niciun organism în vederea îndeplinirii funcţiilor sale;
— se abţine de la orice act incompatibil cu caracterul funcţiilor sale;
— nu poate exercita nicio altă funcţie politică sau administrativă ori activitate profesională, fie că este
remunerată sau nu.
Ombudsmanul tratează cazuri de administrare defectuoasă în activitatea instituţiilor şi organelor comunitare.
Destituirea: Ombudsmanul poate fi destituit de Curtea de Justiţie, la solicitarea PE, în cazul în care nu mai
îndeplineşte condiţiile necesare exercitării funcţiilor sau în cazul în care a comis o abatere gravă.
2.3. Evaluaţi relaţiile Ombudsmanului European cu Parlamentul European.
Deşi este total independent în exercitarea funcţiilor sale, Ombudsmanul are caracter de Ombudsman
parlamentar. Acesta are legături strânse cu Parlamentul, care este exclusiv responsabil de numirea sa şi de
iniţiativa destituirii sale, stabileşte îndatoririle acestuia, îi oferă asistenţă în cadrul anchetelor şi primeşte
rapoartele sale.
Pe baza mai multor rapoarte anuale privind activităţile Ombudsmanului European, Comisia pentru petiţii şi-
a reiterat dorinţa ca Ombudsmanul European şi omologii acestuia de la nivel naţional şi regional să

18
colaboreze cu Comisia şi cu Parlamentul, pentru a se asigura că rezultatele modificărilor actuale aduse
tratatelor maximizează accesibilitatea, transparenţa şi responsabilitatea Uniunii Europene.
Ombudsmanul poate fi destituit de Curtea de Justiţie, la solicitarea PE, în cazul în care nu mai îndeplineşte
condiţiile necesare exercitării funcţiilor sau în cazul în care a comis o abatere gravă.

TEST 7
1.Crearea Uniunii Europene
1.1 Expuneţi motivele creării Uniunii Europene la Maastricht bazată pe sistemul de piloni
Conform+ TUE, Uniunea se va baza pe Comunitatile Europene si pe noile forme de cooperare stabilite de
tratat.
Respectiv, TUE a avut rolul de unificare a tratatelor de constituire anterioare si de constituire a noi forme de
cooperare. Astfel, a aparut necesitatea mentinerii celor 3 comunitati si adaugarea a inca doua forme de
cooperare:Politica Externa si Securitate Comuna si Justitie si Afaceri Interne.
Avem 3 piloni:
I – CECO,CEEA,CEE;
II – PESC
III- JAI
Pentru prima data, cooperarea europeana, pana atunci strict economica, se extinde si pe plan politic. Statele
europene intra intr-o noua faza a unificarii, creand o noua structura, cu o noua denumire (“Uniunea
Europeana”) si cu o organizare bazata pe existenta a 3 piloni de importanta inegala. Referitor la JAI si
PESC,statele-membre nu erau de acord sa renunte la partea de suveranitate in favoarea unei autoritati
supranationale, ci erau pentru interguvernamentalism, asa ca trebuiau adaugate cateva institutii, precum si
adaugate careva competente la cele vechi. Era mai usor pentru a trece treptat la o noua forma de organizare –
UE – prin mentinerea vechilor comunitati, decat la trecerea brusca prin abolirea celor 3 comunitati.
1.2. Analizaţi noutăţile introduse prin Tratatul de la Maastricht , Amsterdam şi Nisa
Modificarile Tratatului de la Maastricht:
-noi forme de cooperare: PESC si JAI
- introduce o moneda comuna europeana;
-cetatenia europeana
-procedura de codecizie – PARL.legifereaza alaturi de consiliu
-introducerea unei referinte explicite la drepturile omului;
- e creat comitetul regiunilor ca organ consultativ
-curtea de conturi devine institutie comunitara
- comunitatile se vor numi UE si CE in loc de CEE;
- aduce idea de uniune politica vest-europeana;
Modificarile T. Amsterdam:
-transferarea unei parti din pilonul 3 in pilonul comunitar- asa numita comunitarizare;
- noua denumire a pilonului 3: cooperare politieneasca in materie penala
-extinderea pilonului 1 cu asa domenii precum viza, migratie, azil, control la frontiera etc.
-respectarea dr omului devine o conditie de aderare
-este introdus un inalt reprezentant pt politica externa de securitate comuna pt a contura imaginea politica
externa;
- a fost introdus un capitol referitor la ocuparea fortei de munca;
- include un articol nou, consacrat pr. general al nedescriminarii;
- este consolidat pr. egalitatii intre femei si barbati;
Modificarile Tratatului de la Nisa:
- a fost consolidat rolul colegislator al Parlamentului European;
- asigura o baza juridica partidelor politice din Statele Membre prin definirea unui statut;
- a fost stabilite nr.maxim de 732 de mandate in PE;
- nr. locurilor in PE s-a redus pu unele state.
- reforma comisiei europene statele membre trebuie sa renunte la al 2 comisar, nr acestora sa nu depaseasca
27

19
-in consiliu se extinde VMC
-proclamarea oficiala a carte drepturilor fundamentale, iar din cauza dezacordului dintre state carta nu e
inclusa in tratat si nici nu primeste forta obligatorie.
1.3. Estimaţi raţionamentele respingerii Tratatului Constituţional şi soluţia adusă prin Tratatul de
laLisabona
Cu toate ca Tratatul Constitutional a fost semnat in 2004, el nu a intrat in vigoare ca urmare a respingerii
acestuia de catre Franta si Olanda prin referendum. Respingerea Constitutiei in Franta si Olanda a fost din
frica cetatenilor de o extindere necontrolata datorita efectelor econom. si sociale: in principal de cresterea
somajului ca urmare a unui posibil aflux de mina de lucru ieftin sau mutarea companiilor in est.
In Franța,cei care au votat nu au explicat ca motive principale frica de a pierde locurile de muncă, 
situația economică internă, impresia că  această  Constituție se concentra prea mult pe modelul «liberal»  şi
cuprindea prea puține elemente sociale. In Olanda, motivatiile principale au tinut de o intelegere neadecvate
fata de impactul Constitutiei, dar si frica de a pierde suveranitatea nationala. Dupa aceasta, a urmat o
“perioada de reflectie” prin care s-a concluzionat cauzele esecului si viitoarele actiuni necesare.
Tratatul de la Lisabona pastreaza majoritatea inovatiilor institutionale prevazute in Constitutia Europei.
Diferente:
1.Simbolurile UE (precum steagul, imnul si motto-ul) nu mai sunt prezente in tratat, desi ele sunt folosite (de
exemplu steagul a fost adoptat in 1980).
2.Ministrul Uniunii pentru Afaceri Externe este numit in tratat Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri
Externe.
3.S-a renuntat la terminologia noua (de exemplu directivele UE si nu legile UE)
4.Combaterea schimbarii climatice este un obiectiv oficial al Uniunii Europene dupa Tratatul de la Lisabona.
2. Tribunalul
2.1. Expuneţi istoricul şi temeiul juridic al crearii Tribunalului( ex Tribunal de Primă Instanţă);
Curtea de Justitie, fiind coplesita de nrul din ce in ce mai mare al proceselor, a fost nevoita sa instituie o
jurisdictie de prima instanta, pentru a prelua o parte din activitatea Curtii. Instituirea Tribunalului (numit
inainte de TL – Tribunalul de prima instanta) a fost prevazuta de AUE. TPI a fost infiinta in 1988 prin
decizia Consiliului, incepindu-si activitatea in 1989. Importanta sa a crescut treptat, prin TM a fost ridicat
de la nivelul unui organ creat de Consiliu la cel de organ stabilit de Tratat, cu rolul de a asista Curtea de
Justitie. Tratatul de la Nisa, desi nu i-a conferit titlu de institutie, i-a creat un statut autonom.
2.2. Analizaţi procedura de numire, modalitatea de organizare şi funcţionare a judecătorilor la
Tribunal;

Tribunalul este compus din cel puţin un judecător pentru fiecare stat membru (35 în 2016). Judecătorii sunt
numiţi de comun acord de către guvernele statelor membre, după consultarea unui comitet însărcinat cu
emiterea unui aviz cu privire la capacitatea candidaţilor de a și exercita funcţiile. Mandatul judecătorilor este
de șase ani și poate fi reînnoit. Judecătorii îl aleg dintre ei pe președintele Tribunalului pentru o perioadă de
trei ani. Aceștia numesc un grefier pentru o perioadă de șase ani.

Judecătorii își exercită funcţiile în deplină imparţialitate și independenţă. Spre deosebire de Curtea de
Justiţie, Tribunalul nu dispune de avocaţi generali permanenţi. În mod excepţional, această funcţie poate fi
încredinţată unui judecător.

Cauzele cu care este sesizat Tribunalul se judecă de camere compuse din trei sau din cinci judecători sau, în
anumite situaţii, de un judecător unic. De asemenea, Tribunalul poate judeca o cauză în Marea Cameră (15
judecători) atunci când dificultatea problemelor de drept sau importanţa cauzei justifică această măsură.

Președinţii camerelor compuse din cinci judecători sunt aleși dintre judecători pentru o perioadă de trei ani.
Tribunalul dispune de o grefă proprie, însă recurge la serviciile administrative și lingvistice ale Instituției
pentru alte nevoi.

2.3.Estimaţi competenţele Tribunalului în raport cu competenţa Curţii de Justiţie

20
 Tribunalul are competenta sa judece in prima instanta actiunile expres-mentionate in Tratatul UE, cu
exceptia acelor cauze care sunt in competenta instantelor specializate sau Curtii de Justitie. Astfel, spre
exemplu actiunile directe (in anulare sau in carenta) vor fi judecate in prima instanta in Tribunal daca sunt
introduse de pf/pj impotriva actelor institutiilor, organelor, oficiilor sau agentiilor UE sau impotriva altor
acte normative, pe cand actiunile directe formulate de catre state vor fi judecate in Curtea de Justitie.
Totodata, Curtea de Justitie va examina recursurile si reexaminarile impotriva deciziilor Tribunalului.
Tribunalul de Primă Instanţă are competenţa de a judeca:
 acţiuni directe introduse de persoane fizice sau juridice împotriva actelor instituţiilor, organelor,
oficiilor sau agențiilor Uniunii Europene (ale căror destinatare sunt sau care le privesc în mod direct şi
individual), precum și împotriva actelor normative (dacă îi privesc direct şi dacă nu presupun măsuri de
executare) sau, de asemenea, împotriva abţinerii de a acţiona a acestor instituţii, organisme, oficii sau
agenții. Este vorba, de exemplu, de o acţiune introdusă de o întreprindere împotriva unei decizii a Comisiei
prin care i se aplică o amendă;
 acţiuni introduse de statele membre împotriva Comisiei;
 acţiuni introduse de statele membre împotriva Consiliului cu privire la actele adoptate în domeniul
ajutoarelor de stat, la măsurile de protecţie comercială („dumping") şi la actele prin care Consiliul exercită
competenţe de executare;
 acţiuni prin care se urmăreşte obţinerea unor despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de instituţiile
Uniunii Europene sau de funcţionarii acestora;
 acţiuni ce au la bază contracte încheiate de Uniunea Europeană, prin care se atribuie în mod expres
Tribunalului competenţa de judecare;
 acţiuni în materia mărcilor comunitare;
 recursuri împotriva deciziilor Tribunalului Funcţiei Publice a Uniunii Europene, limitate la chestiuni
de drept.

21
 TEST 8
1.Crearea Comunităţii Europene pentru Cărbune şi Oţel (CECO):
1.1 Identificaţi proiectele de realansare paşnică a continentului european care au precedat crearea
CECO
-In 1795 Immanuel Kant in opera sa ,, despre eternitate,, vorbeste despre necesitatea crearii unei federatii a
statelor europene, in opinia sa aceasta ar putea preintimpina rarboaiele.
-Pactul Kellog-Briand – intelegere semnata la 27 august 1928, a fost un tratat international care milita pt
renuntarea la razboi ca instrument al politicii nationale. Scopul nu a fost atins dar a fost un pas inainte pentru
dezv. Doctrinilor dr. International.
-Uniunea Europeană a fost creată cu scopul de a se pune capăt numărului mare de războaie sângeroase duse
de ţări vecine, care au culminat cu cel de-al Doilea Război Mondial. 9 mai 1950 - Ministrul francez al
afacerilor externe, Robert Schuman, îşi prezintă planul referitor la o cooperare aprofundată. De atunci, ziua
de 9 mai este sărbătorită în fiecare an ca fiind „Ziua Europei". Pornind de la planul Schuman, şase ţări
semnează un tratat prin care se urmăreşte plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub o autoritate comună. În
acest fel, niciuna dintre ele nu îşi mai poate fabrica arme pentru a se întoarce împotriva celorlalte, cum se
întâmplase în trecut. Cele şase ţări sunt Germania, Franţa, Italia, Ţările de Jos, Belgia şi Luxemburg, acestea
încep să se unească, din punct de vedere economic şi politic, în cadrul Comunităţii Europene a Cărbunelui şi
Oţelului, propunându-şi să asigure o pace durabilă.
1950 Planul Schuman: plasarea productiei franco-germane de carbune si otel sub responsabilitatea unei
autoritati supreme comune,independente, in cadrul unei organizatii deschise participarii si altor state
europene.
La fel si alte proiecte precum Congresul de la Haga, Apel esperanto de n. Titulescu etc au avut influente
marcante in realizarea statelor unite ale Europei, discutindu-se modalitatile de unificare a europei.
1.2. Analizaţi obiectivele şi cadrul instituţional al CECO
Obiectivele CECO : formarea unei piete comune in ceea ce priveste comertul cu carbuni si produse
siderurgice intre tarile membre, prin abolirea si interzicerea:-taxelor vamale si taxele cu efect echivalent la
import si export a restrictiilor cantitative; -masurilor si practicilor discriminatorii intre
producatori,cumparatori si consumatori;-a practicilor restrictive care tind spre impartirea si exploatarea
pietei.
- nasterea unei Europe Unite;
- incurajarea pacii in lume;
-crearea primei instituii supranational si prima agentie din lume anti-cartel;
- crearea unei pieţe Comune in ceea ce priveste comertul cu carbuni si produse siderurgice intre tarile
membre
Institutiile CECO sunt :
-Inalta autoritate – compozitie: 9 membri, cu autonomie fata de statele membre; avea competente extinse;
-adunarea comună – compozitie: reprezentanti trimisi de parlamentele nationale; functii exclusive
consultative si atributii de control. Avea puterea de a demite Inalta Autoritate si Comisiile prin adoptarea
unei motiuni de cenzura.
-consiliul special de Ministri – compozitie: 1 reprezentant din fiecare tara; Coordona actiunea statelor cu cea
a Comunitatii.
-curtea de justiţie a CECO – compozitie: 7 judecatori; veghea respectarea tratatelor.
-comitetul consultative- membrii caruia erau desemnati de consiliu special de ministry pt a consulta inalta
autoritate.
1.3. Evaluaţi particularităţile CECO în raport cu organizaţiile internaţionale de cooperare
Alte organizatii internaţionale de cooperare sunt ONU, UNESCO. Principalul aspect: institutia
supranationala.
Daca e sa facem o comparatie intre CECO in raport cu organizatiile internationale de cooperare ar fi
temeinic sa incepem cu fundamentarea criteriilor de diferentiere: la baza acestei comparari sta statutul
acestor institutii, daca CECO este o institutie supranationala si prima agentie in lume anti-cartel, celelalte
institutii sunt create dupa modelul interinstitutiuonal. Ca de exemplu ONU nu este o organizaţie
supranaţională, nu are competenţele unui guvern mondial, ci reprezintă o organizaţie de state suverane,

22
funcţionând ca „un centru în care să se armonizeze eforturile naţiunilor prin atingerea unor scopuri şi
obiective comune”.
O alta particularitate distincta sint scopurile urmarite de acestea: CECO- are ca scop formare unei piete
commune intre tarile membre in ceea ce priveste comertul cu carbuni si produse siderurgice, deci avind atit
un scop economic cit si unul politic mai putin reliefat.
Insa organizatiile international de cooperare urmaresc mai putin un scop economic bazindu-se pe : pace,
securitate,cultura, educati etc.
Exemple:UNESCO-Scopul organizației este de a contribui la pacea și securitatea lumii prin colaborarea
între națiuni în educație, știință, cultură, și comunicații pentru a se reuși stabilirea unui respect față de justiție
universal, pentru corectitudinea justiției și pentru drepturile și fundamentele omului liber, indiferent de rasă,
limbă sau religie, după Carta Națiunilor Unite.
ONU- Primul şi cel mai important dintre acestea este menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.
O alta particularitate este cadru insticutional unic si irepetabil: in Cadru CECO constituit din inalta
autoritate, consiliul special de ministri, adunarea comuna, curtea de justitie. Pe cind in cadru ONU, Carta
Naţiunilor Unite indică următoarele şase organe principale ale ONU: Adunarea Generală, Consiliul de
Securitate,Consiliul Economic şi Social, Consiliul de Tutelă, Curtea Internaţională de Justiţie şi Secretariatul
General.
2.Tribunalul Funcţiei Publice:
2.1. Expuneţi istoricul şi temeiul juridic al crearii Tribunalului Funcţiei Publice
Curtea de Justiție a Uniunii Europene, al cărei sediu este la Luxemburg, este compusă din trei instanțe:
Curtea de Justiție, Tribunalul (creat în 1988) și Tribunalul Funcției Publice (creat în 2004).Pentru a
imbunatati sistemul de justitie, a fost necesar si infiintarea unor noi organe cu atributii jurisdictionale
specializate. Tratatul de la Nisa permite crearea de camere jurisdictionale sectoriale specializate, pe langa
Tribunalul Primei Instantei, astfel TFP este instituit in 2004 prin decizia Consiliului, fiind chemat sa se
pronunte asupra contenciosului functiei publice a UE, competenta care a apartinut anterior TPI.
Tribunalul Funcției Publice este compus din 7 judecători numiți de Consiliu pentru un mandat de 6 ani care
poate fi reînnoit, după publicarea unui anunț pentru depunerea de candidaturi și după emiterea unui aviz de
către un comitet instituit în acest scop. Judecători ad interim pot să se alăture acestor judecători. Ei sunt
chemați să suplinească absența unor judecători titulari care sunt împiedicați pe o perioadă îndelungată să
participe la soluționarea cauzelor

2.2. Analizaţi procedura de numire, modalitatea de organizare şi funcţionare a judecătorilor la

Tribunalul Funcţiei Publice;
TFP este alcatuit din 7 judecatori, numiti pentru un mandat de 6 ani, ce poate fi reinnoit. Consiliul, cu VMC
la cererea Curtii de Justitie, poate mari numarul judecatorilor.
Procedura de numire: Judecatorii sunt numiti de Consiliu, hotarind in unanimitate, dupa consultarea unui
comitet alcatuit din 7 persoane selectate dintre fostii membri ai Curtii de Justitie si ai Tribunalului si dintre
juristi recunoscuti pentru competentele lor. Ei sunt alesi pe baza principiului: persoana care ofera depline
garantii de independenta si care au capacitatea ceruta exercitarii unor functii jurisdictionale si trebuie sa fie
cetateni ai UE. Consiliul vegheaza la asigurarea unei compozitii echilibrate, pe o cat mai larga baza
geografica.
Judecătorii Tribunalului Funcţiei Publice desemnează din rândul lor preşedintele, pentru o perioadă de trei
ani ce poate fi reînnoită. Tribunalul Funcţiei Publice se întruneşte în camere compuse din trei judecători. Cu
toate acestea, atunci când dificultatea sau importanţa problemelor de drept justifică acest lucru, o cauză
poate fi trimisă în faţa plenului. În plus, în situaţiile determinate prin Regulamentul său de procedură,
Tribunalul Funcţiei Publice poate soluţiona cauza în cameră compusă din 5 judecători sau în complet format
dintr-un judecător unic. Judecătorii numesc un grefier pentru un mandat de 6 ani. Tribunalul Funcţiei
Publice dispune de o grefă proprie, dar recurge la serviciile Curţii de Justiţie pentru alte necesităţi
administrative şi lingvistice.
2.3. Estimaţi competenţele Tribunalului Funcţiei Publice în raport cu competenţa Tribunalului şi a
Curţii de Justiţie
În cadrul instituţiei jurisdicţionale, Tribunalul Funcţiei Publice este instanţa specializată în materia
contenciosului funcţiei publice a Uniunii Europene. Această competenţă a fost exercitată anterior de Curtea

23
de Justiţie şi, de la crearea sa în 1989, de Tribunal. Aceste litigii au drept obiect nu numai probleme
referitoare la relaţiile de muncă propriu-zise (remuneraţie, desfăşurarea carierei, recrutare, măsuri
disciplinare etc.), ci şi regimul de securitate socială (boală, vârstă, invaliditate, accidente de muncă, alocaţii
familiale etc.). Tribunalul soluţionează de asemenea litigiile dintre organe, oficii sau agenții și personalul
lor, pentru care competența este atribuită Curții de Justiție a Uniunii Europene [de exemplu, litigii între
Europol, Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne (OAPI) sau Banca Europeană de Investiții și
agenții acestora].Tribunalul nu poate, în schimb, soluţiona litigiile dintre administraţiile naţionale şi agenţii
lor. Hotărârile pronunțate de Tribunalul Funcției Publice pot face obiectul unui recurs limitat la probleme de
drept. Acest recurs poate fi introdus în termen de două luni în faţa Tribunalului.

24
 TEST 9
1. Extinderea Uniunii Europene;
1.1.Expuneţi procesul de extindere a Comunităţilor Europene şi a UE de la 6 la 28;
Extinderea integrarii europene inseamna extinderea geografica (sau integrarea pe orizontala) si consta in
aderarea de noi membri la CEE. Sub acest aspect, procesul de integrare s-a desfasurat in 7 valuri succesive
de aderare, etapele intregrarii geografice fiind urmatoarele:
Membri fondatori : 1957 - Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg;
Prima extindere : 1973 - Danemarca, Irlanda, Marea Britanie;
A doua extindere : 1981 - Grecia;
A treia extindere : 1986 - Portugalia, Spania;
A patra extindere : 1995 - Austria, Finlanda, Suedia;
A cincea extindere : 2004 - Cipru, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia,
Slovenia, Ungaria.
A şasea extindere : 2007 – Bulgaria, Romănia
A saptea extindere: 2013-Croatia
1.2.Identificaţi particularităţile procesului de aderare la Uniunea Europeană din anii 2004-2007;
Calitatea de stat membru al UE nu se poate obţine de pe o zi pe alta, ci presupune parcurgerea unei
proceduri complexe. Odată îndeplinite condiţiile de aderare, ţările candidate trebuie să aplice legislaţia
europeană în toate domeniile.Orice ţară care îndeplineşte condiţiile de aderare îşi poate depune candidatura.
Cunoscute sub denumirea de „criteriile de la Copenhaga”, acestea includ existenţa economiei de piaţă, a
unei democraţii stabile, a statului de drept, precum şi acceptarea legislaţiei UE, inclusiv a celei referitoare la
moneda euro. Ultimele valuri de extindere au adus în rândurile UE încă 12 ţări din Centrul şi Estul Europei,
Cipru, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia şi Slovenia, în 2004,
urmate de România şi Bulgaria, în 2007.Aceasta a fost cea mai amplă extindere pe care a cunoscut-o UE şi
un pas istoric în direcţia unificării Europei după decenii de scindări cauzate de Războiul Rece.
UE a fost constituita pentru a unifica cat mai multe state din Europa intr-o organizatie comuna, prin care sa
se asigure ascensiunea economica si nivelul de trai inalt a acestor state. Astfel, unul din obiectivele Uniunii
era expansiunea acesteia spre est, dat fiind faptului ca majoritatea statelor membre pana la 2004 erau din
central si vestul Europei. Tarile din este se caracterizau printr-o economie instabila si slaba, precum si sistem
de drept nefunctional. In procesul de negocieri cu UE, aceste impedimente partial sau total au fost inlaturate,
statele fiind chiar si in prezent in proces de „integrare” (trecerea la moneda euro).
Valul de aderare 2004-2007 s-a produs in 2 etape pt ca unele state nu erau pregatite in domenii precum:
justitie, dr omului etc. In 2007 romania si bulgaria nu ca eraul pregatite dar nu se mai putea esalona fata de
aderare, insa procesul lor de integrare continua si azi.
1.3. Evaluaţi strategia de extindere a Uniunii Europene: statele candidate şi potenţial candidate
Calitatea de stat membru al UE nu se poate obţine de pe o zi pe alta, ci presupune parcurgerea unei
proceduri complexe. Odată îndeplinite condiţiile de aderare, ţările candidate trebuie să aplice legislaţia
europeană în toate domeniile.Orice ţară care îndeplineşte condiţiile de aderare îşi poate depune candidatura.
Cunoscute sub denumirea de „criteriile de la Copenhaga”, acestea includ existenţa economiei de piaţă, a
unei democraţii stabile, a statului de drept, precum şi acceptarea legislaţiei UE, inclusiv a celei referitoare la
moneda euro. O ţară care doreşte să adere la UE înaintează o cerere Consiliului, iar acesta îi solicită
Comisiei Europene să evalueze capacitatea statului candidat de a îndeplini criteriile de la Copenhaga. Dacă
avizul Comisiei este favorabil, Consiliul trebuie să convină asupra unui mandat de negociere. Ulterior, se
deschid negocieri oficiale pentru fiecare capitol de aderare în parte.
Astfel, pana a deveni stat-membru al UE, statele trec prin urmatoarele faze: state-aderente,state-candidate si
state-potential candidate. Statele aderente deja sunt in plan de aderare, ele fiind in faza de inchidere a
negocierilor de integrare. Statele-candidate sunt în plin proces de transpunere (sau integrare) a legislaţiei UE
în legislaţia naţională, iar ţările potenţial candidate încă nu îndeplinesc criteriile de aderare.
2. Natura, Efectul şi Aplicarea Dreptului UE
2.1.Expuneţi natura juridică a Uniunii Europene;
Una din cele mai importante noutati pe care le aduce Tratatul de la Lisabona este faptul ca Uniunea
Europeana are personalitate juridica. Tratatele constitutive ale Comunitatilor europene le-au dotat pe acestea
cu personalitate juridica, dar începând cu Tratatul instituind Uniunea Europeana din 1993 si continuând cu

25
tratatele de revizuire ulterioare nu s-a mai prevăzut acest aspect (propuneri de acordare a personalităţii
juridice Uniunii Europene au fost înregistrate si cu prilejul elaborării tratatelor de la Maastricht si
Amsterdam, insa nu s-a luat nicio decizie din raţiuni politice naţionale. ). Uniunea europeana e o organizatie
supranationala deoarece a fost inzestrata cu competente care nu sunt specific in aceasta masura sau nu sunt
specific in aceasta combinative organizatiilor international traditionale.
2.2.Analizaţi principiul efectului direct şi aplicabilităţii directe a dreptului UE din perspectiva
jurisprudenţei CJUE;
Principiul efectului direct (sau aplicabilitatea directă) permite persoanelor fizice să invoce în mod direct o
normă europeană în faţa unei instanţe naţionale sau europene. Acest principiu nu priveşte decât anumite acte
europene şi, de altfel, face obiectul mai multor condiţii.
Efectul direct al dreptului european a fost consacrat de Curtea Europeană de Justiţie, în hotărârea Van
Gend en Loos din data de 5 februarie 1963. În această hotărâre, Curtea afirmă că dreptul european nu
generează numai obligaţii pentru statele membre, ci şi drepturi pentru persoanele fizice. Astfel, persoanele
fizice pot să se prevaleze de aceste drepturi şi să invoce în mod direct normele europene în faţa instanţelor
naţionale şi europene. Totuşi, nu este necesar ca statul membru să reia norma europeană în cauză în sistemul
său juridic intern.Efectul direct include două aspecte: un efect vertical şi un efect orizontal.
Efectul direct vertical intervine în relaţiile între persoanele fizice şi stat. Aceasta înseamnă că persoanele
fizice pot să se prevaleze de o normă europeană faţă de stat.Efectul direct orizontal intervine în relaţiile
între persoanele fizice. Aceasta înseamnă că o persoană fizică poate să se prevaleze de o normă europeană
faţă de o altă persoană fizică.
2.3. Evaluaţi efectele juridice ale regulamentelor, deciziilor şi directivelor
Principiul efectului direct priveşte deopotrivă actele care provin din legislaţia secundară, şi anume adoptate
de instituţii pe baza tratatelor fondatoare. Cu toate acestea, sfera de aplicare a efectului direct depinde de
tipul actului:
Regulamentul are aplicabilitate generală. Acesta este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct
în fiecare stat membru.
- Caracter general, contine prescriptii generale si impersonale
- Are forta obligatory
- Are aplicabilitate directa
- Este destinat statelor si particularilor
- Are putere normative complete, poate nu numai sa prescrie un rezultat ci sa impuna toate modalitatile
de aplicare si de executare considerate opportune.
- Este destinat statelor si particularilor.
Directiva este un act normative unional obligatoriu pt fiecare stat membru destinat in ceea ce priveste
rezultatul care urmeaza sa fie atins, dar care lasa autoritatilor nationale competent in privinta formei si
mijloacelor.
- Obligatoriu in scopul pe care il desemneaza
- Are caracter general
- E destinata unui stat sau mai multor state membre
- Are character normative incomplete-fiindca necesita interventia puterii legislative nationale.
- Este indirect aplicabila deoarece statul destinatar are obligatia sa actioneze in vederea transpunerii
directive intr-un anumit termen.
Decizia este obligatorie în toate elementele sale. În cazul în care se indică destinatarii, decizia este
obligatorie numai pentru aceștia.
- Are character individual
- Are character obligatoriu
- Are character normative complet
- Are effect direct -Este destinata statelor si particularilor.
26
 TEST 1O
1. Consiliul European:
1.1. Expuneţi natura juridică a Consiliului European, modul de organizare şi funcţionare;
Anterior Tratatului de la Lisabona, Consiliul European era un organ informal care oferea Uniunii
impulsurile necesare pentru dezvoltarea si definirea directiilor politice in general, dar, totodata si in
domeniul PESC si a SLSJ, in special. Astazi, Consiliul European este o institutie a UE, compusa din sefii de
stat sau de guvern ai statelor membre(care pot fi asistati de un ministru national), Presedintele consiliului
european si Presedintele Comisiei(poate fi insotit de un comisar). La fel inaltul reprezentant al ue e un
membru, dar e invitat sa participe la lucrarile consiliului european.
Este o institutie distincta de cea a Consiliului UE, fiind supusa acelorasi constringeri ca si alte institutii.
Imputernicirile Consiliului European sunt atribuite si supuse principiului subsidiaritatii, iar actiunile sale vor
putea fi atacate in fata CJUE.
1.2. Analizaţi competenţele Consiliului European, modalitatea de luare a deciziilor şi regimul juridic
al actelor elaborate de acesta;
Competentele Consiliului European:
a) rol de „arhitect constitutional al Uniunii”: ia decizii in privinta viitoarei forme a UE si aderarii la UE;
stabileste criteriile de aderare la UE, desi nu ia decizia in acest sens; competenta de a initia procedura de
roformare a tratatelor.
b) Competente organizationale: determina componenta Parlamentului European si a Comisiei; numeste
Presedintele Consiliului European,Presedintele Comisiei, membrii Comisiei, Inaltul Reprezentant, pe
membrii Comitetului executiv ai BCE.
c) competente de solutionare a problemelor: sefii de stat vor solutiona acele aspecte care au ajuns la un
impas in cadrul Consiliului UE
d) rol proeminent in cadrul PESC: defineste si identifica obiectivele strategice ale UE in domeniul PESC si
celelalte domenii de actiune externa.
Modalitatea de luare a deciziilor luate:
1. Consensul – consensul devine regula, cu exceptia cand Tratatele prevad altfel. De regula, prin consens se
adopta actiunile politice.
2. VMC – Daca Consiliul European se pronunta prin vot, Presedintele C.European si presedintele Comisiei
nu participa la vot (ex: numirea presedintelui Consiliului European; presedintele Comisiei)
3. Unanimitate – In caz de vot prin unanimitate, abtinerile membrilor prezenti sau reprezentati nu impiedica
adoptarea deciziilor Consiliului European (ex: revizuirea Tratatelor)
4. Majoritate simpla – se utilizeaza in chestiuni de procedura, pentru adoptarea regulamentului de procedura.
Dacă Tratatul nu cuprinde prevederi speciale referitoare la acest aspect, Consiliul European ia deciziile prin
consens. În anumite situaţii, se aplică regula unanimităţii sau a majorităţii calificate, în funcţie de prevederile
Tratatului.Preşedintele Consiliului European, preşedintele Comisiei şi Înaltul Reprezentant pentru politica
externă şi de securitate nu votează.
Consiliul European oferă Uniunii impulsurile necesare dezvoltării acesteia şi îi defineşte orientările şi
priorităţile politice generale. Acesta nu exercită funcţii legislative. Consiliul European se întruneşte de două
ori pe semestru, la convocarea preşedintelui său.Atunci când situaţia o impune, preşedintele convoacă o
reuniune extraordinară a Consiliului European. Dupa reuniuni, se fac publice declaratiile, hotaririle adoptate
precum si pasi concreti pe care trebuie sa-I intreprinda institutiile UE pentru ducerea la indeplinire a celor
stabilite la sedinta Consiliului European.
1.3. Evaluaţi sub aspect comparativ rolul Preşedintelui Consiliului European, al Înaltului
Reprezentant pentru PESC şi a Preşedintelui Comisiei Europene în cadrul acţiunii externe a UE
Atributiile Presedintelui Consiliului European in politica externa a UE tin mai mult de reprezentarea externa
a Uniunii in probleme referitoare la politica externa si de securitate comuna, fara insa a aduce atingere
atributiilor Inaltului Reprezentant, care participă în mod activ la politica externă şi de securitate comună a
Uniunii. În primul rând, acesta contribuie la elaborarea acestei politici, prin propunerile pe care le supune
votului Consiliului şi Consiliului European. Apoi pune în aplicare deciziile adoptate, în calitate de
mandatar al Consiliului. Acesta la fel stabileste obiectivele strategice si stab orientarile generale ale PESC
inclusive avin implicatii militare.

27
Înaltul Reprezentant al Uniunii deţine în plus o funcţie de reprezentare. Acesta conduce dialogul politic cu
ţările terţe şi are responsabilitatea de a exprima poziţiile UE în organizaţiile internaţionale.
Presedintele Comisiei Europene, la fel ca si Presedintele Consiliului European, poate reprezenta Uniunea in
problem referitoare la politica externa si de securitate comuna, insa fara a aduce atingere atributiilor IR.

2. Tratatul de amendare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de la Roma

instituind Comunităţile Europene, 13 decembrie 2007, în vigoare 1 decembrie 2009 (Tratatul de la
Lisabona) şi cele mai importante modificări introduse
2.1. Determinaţi natura juridică a Uniunii Europene şi a TUE şi TFUE
Una din cele mai importante noutati pe care le aduce Tratatul de la Lisabona este faptul ca Uniunea
Europeana are personalitate juridica. Tratatele constitutive ale Comunitatilor europene le-au dotat pe acestea
cu personalitate juridica, dar începând cu Tratatul instituind Uniunea Europeana din 1993 si continuând cu
tratatele de revizuire ulterioare nu s-a mai prevăzut acest aspect (propuneri de acordare a personalităţii
juridice Uniunii Europene au fost înregistrate si cu prilejul elaborării tratatelor de la Maastricht si
Amsterdam, insa nu s-a luat nicio decizie din raţiuni politice naţionale. )
TFUE cupprinde regulile si modalitatile concrete de functionare a uniunii, transpunind in practica elemente
de principiu descries in cadru TUE.
2.2. Analizaţi competenţele UE introduse de Lisabona ca urmare a abolirii sistemului de piloni;
Uniunea actioneaza numai in limitele competentelor care i-au fost atribuite de statele membre prin Tratate.
Principiul atribuirii competentelor: UE actioneaza numai in limitele competentelor atribuite; Orice
competenta care nu este atribuita Uniunii prin Tratate, apartine statelor membre. Aceasta semnifica ca toate
competentele sunt stabilite de statele membre. Totusi, nu exista in Tratate un catalog al domeniilor integral
excluse din dreptul UE. Tototdata, cform TUE, securitatea nationala ramine responsabilitatea exclusiva a
fiecarui stat membru. Astfel, actiunea Uniunii si a institutiilor sale trebuie sa se incadreze in limitele
competentelor sale. In caz contrar, este posibila prezentarea unei actiuni in anulare in fata CJUE.
Tratatul de la Lisabona clarifica tipurile de competente ale Uniunii, stabilind in mod expres caracterul
acestora: competente exclusive/ competente partajate/competente de sprijin fata de statele membre.
Competente exclusive: numai UE poate legifera si adopta acte cu caracter de forta juridica obligatorie intr-
un domeniu determinat. Statele membre nu pot actiona cu exceptia cand sunt abilitate de Uniune si pentru
punerea in aplicare a actelor Uniunii. Domenii relevante: Uniunea Vamala; Normele cu referire la
concurenta; Politica monetara
Competente partajate: Atit Uniunea, cat si statele membre pot legifera si adopta acte obligatorii din punct de
vedere juridic, insa competenta statelor membre se bazeaza pe principiul „ocuparii domeniului”. Statele
membre isi execut competenta in masura in care Uniunea nu si-a executat competenta. De vreme ce
domeniul a fost ocupat de Uniune, statele membre isi pierd competenta lor. Domenii relevante: piata interna;
agricultura si pescuitul; mediul;
Competente de sprijin: sustinere, coordonare si completare: Atit Uniunea, cit si statele membre pot legifera,
doar ca Uniunea poate doar sa sprijine, sa coordoneze sau sa completeze actiunile statelor membre.
Actiunile Uniunii nu vor inlocui competentele statelor membre. Actele obligatorii ale Uniunii nu pot implica
armonizarea actelor cu putere de lege ale statelor membre. Domenii relevante: industria; cultura; turismul;
protectia civila; educatia.
2.3. Estimaţi importanţa modificărilor introduse de Lisabona
- uniunea europeana se bazeaza pe 2 tratate: TUE si TFUE. UNIUNEA S A SUBSTITUIT COMUNITATII
EUROPENE SI IA SUCCEDAT ACESTEIA, SI EXERCITA TOATE DREPTURILE Si isi asuma toate
obligatiile CE.
-EUROATOM ramine
- creste rolul parl nationale prin oferirea de modalitati concrete de a contribui la buna functionare a uniunii.
- acordarea personalitatii juridice unice ue si abolirea pilonilor;
- creste rolul PE in procesul decizional al UE
- initiativa cetateneasca – 1 milion de cetateni europen poate solicita direct Comisiei sa prezinte o intiativa
legislativa;
- carta drepturilor fundamentale dobandeste caracter obligatoriu, desi nu este incorporata in Tratat;

28
 TEST 11
1.Curtea de Justiţie:
1.1. Relataţi istoricul şi motivaţia creării Curţii de Justiţie;
Pentru a construi Europa, anumite state (astăzi în număr de 28) au încheiat tratate de instituire a
Comunităţilor Europene, ulterior a UE , dotate cu instituţii care adoptă norme de drept în domenii
determinate. CJUEe reprezintă instituţia jurisdicţională a Uniunii și a Comunității Europene a Energiei
Atomice (CEEA). Aceasta este compusă din trei instanţe: Curtea de Justiţie, tribunalul şi Tribunalul
Funcţiei Publice, a căror principală misiune este examinarea legalității actelor Uniunii şi asigurarea
interpretării şi aplicării uniforme a dreptului acesteia.
Creata in 1951, ca o institutie a CECO, Curtea de Justitie si-a extins competentele si asupra CEE si CEEA
de la infiintarea acestora, Pe masura dezvoltarii Comunitatii, a crescut foarte mult si volumul de activitate al
Curtii, iar institutia a devenit supraaglomerata. Pentru a descongestiona agenda de lucru a Curtii, s-a decis
crearea Tribunalului de prima instanta, care a inceput sa lucreze in 1989. Tratatul de la Nisa a extins
competent TPI si a prevazut posibilitatea infiintarii de camera specializate pe anumite domenii, care sa preia
din sarcinile TPI, in present acesta este numit simplu Tribunal este compus din cel puţin un judecător pentru
fiecare stat membru. Un prim pas s-a facut prin infiintarea Tribunalului Functiei Publice, care functioneaza
din octombrie 2005. Vor urma, probabil, tribunalele specializate in proprietatea intelectuala.
Tratatul de la Lisabona introduce clar notiunea de Curte de Justitie. Astfel, CJUE este institutia Uniunii cu
un rol jurisdictional, care are misiunea de a asigura respectarea dreptului UE in interpretarea si aplicare
tratatelor, cuprinde: Curtea de Justitie, Tribunalul si tribunalele specializate.
1.2. Analizaţi procedura de numire, modalitatea de organizare şi funcţionare a judecătorilor
Curtea de Justiţie este compusă din 28 de judecători şi 11 avocaţi generali. Judecătorii şi avocaţii generali
sunt desemnaţi de comun acord de guvernele statelor membre, după consultarea unui comitet al cărui rol
este de a emite un aviz cu privire la capacitatea candidaţilor de a exercita funcţiile respective. Mandatul
acestora este de 6 ani și poate fi reînnoit. Aceştia sunt aleşi din rândul personalităților care oferă toate
garanţiile de independenţă şi care întrunesc condiţiile cerute pentru exercitarea, în ţările lor, a celor mai
înalte funcţii jurisdicţionale sau a căror competenţă este recunoscută.
Judecătorii Curţii de Justiție îl desemnează din rândul lor pe preşedinte și pe vicepreședinte, pentru o
perioadă de trei ani care poate fi reînnoită. Preşedintele conduce lucrările Curții de Justiție şi prezidează
şedinţele şi deliberările în cazul celor mai mari complete de judecată. Vicepreședintele îl asistă pe președinte
în exercitarea funcțiilor sale și îl înlocuiește în caz de împiedicare.
Tribunalul este compus din cel puţin un judecător pentru fiecare stat membru (35 în 2016). Judecătorii sunt
numiţi de comun acord de către guvernele statelor membre, după consultarea unui comitet însărcinat cu
emiterea unui aviz cu privire la capacitatea candidaţilor de a și exercita funcţiile. Mandatul judecătorilor este
de 6 ani și poate fi reînnoit. Judecătorii îl aleg dintre ei pe președintele Tribunalului pentru o perioadă de 3
ani. Aceștia numesc un grefier pentru o perioadă de șase ani.

Judecătorii își exercită funcţiile în deplină imparţialitate și independenţă. Spre deosebire de CJ, Tribunalul
nu dispune de avocaţi generali permanenţi. În mod excepţional, această funcţie poate fi încredinţată unui
judecător.
Cauzele cu care este sesizat Tribunalul se judecă de camere compuse din 3 sau din 5 judecători sau, în
anumite situaţii, de un judecător unic. De asemenea, Tribunalul poate judeca o cauză în Marea Cameră (15
judecători) atunci când dificultatea problemelor de drept sau importanţa cauzei justifică această măsură

Tribunalul Funcției Publice este compus din șapte judecători numiți de Consiliu pentru un mandat de șase
ani care poate fi reînnoit, după publicarea unui anunț pentru depunerea de candidaturi și după emiterea unui
aviz de către un comitet instituit în acest scop. Judecători ad interim pot să se alăture acestor judecători. Ei
sunt chemați să suplinească absența unor judecători titulari care sunt împiedicați pe o perioadă îndelungată
să participe la soluționarea cauzelor.

Cu ocazia numirii judecătorilor la propunerea comitetului, Consiliul veghează la asigurarea unei

componențe cât mai echilibrate a Tribunalul Funcției Publice pe criteriul geografic și o reprezentare cât mai
extinsă posibil a sistemelor juridice naționale.

29
Judecătorii îl aleg dintre ei pe președintele Tribunalului Funcției Publice pentru un mandat de trei ani.
Președintele poate fi reales.
Tribunalul Funcției Publice judecă în camere compuse din 3 judecători. Cu toate acestea, o cauză poate fi
trimisă spre judecare plenului atunci când dificultatea sau importanța problemelor de drept ridicate justifică
această măsură. În plus, în cazurile stabilite prin Regulamentul de procedură, TFP poate soluţiona o cauză în
cameră compusă din cinci judecători sau în complet format dintr-un judecător unic.
Judecătorii numesc un grefier pentru un mandat de 6 ani.

1.3. Estimaţi rolul avocaţilor generali şi contribuţia lor în procesul jurisdicţional al UE

Avocaţii generali asistă Curtea. Aceştia au rolul de a prezenta, cu deplină imparţialitate şi în deplină
independenţă, opinie juridică numită „concluzii" în cauzele care le sunt repartizate.
Conform art 252 TFUE avocatul general are rolul de a prezenta in mod public, cu deplina impartialitate si in
deplina independent, concluzii motivate cu privire la cauzele care in conformitate cu statutul CJUE necesita
interventia sa. Astfel avocatii generali asista CJUE in activitatea sa de asigurare a respectarii dreptului in
interpretarea si aplicarea dreptului unional.
Avocatul general nu ia parte la deliberarile camerei, dar isi exprima opiniile la sfirsitul procedurii verbale,
dupa ce se incheie dezbaterile;
Concluziile avocatului general contin o analiza completa a dreptului UE aplicabil, precum si punctul sau de
vedere liber asupra solutionarii spetei; Concluziile avocatului general nu sunt obligatorii pentru Curte, dar
Curtea accepta destul de frecvent rationamentul avocatului general.
Dintre avocatii generali, Curtea il desemneaza pe primul avocat general, pentru un mandat de 1 an.
Primul avocat general poate sa propuna reexaminarea de catre Curte a unor hotariri ale Tribunalului, daca
unitatea sau coerenta dreptului UE sunt puse in pericol grav.
In baza tratatului de la Nisa, prim-avocatul general are o prerogativa foarte importanta, si anume aceea de a
declara ,,recurs in interesul legii’’ impotriva unor hotariri definitive, in 30 zile de la pronuntare, pentru a
asigura unitatea si coerenta jurisprudentei unionale
2. Raportul dintre Dreptul UE şi Dreptul naţional: principiul supremaţiei
2.1.Identificaţi definiţiile pentru Dreptul UE şi particularităţile acestuia;
DUE este un sistem autonom de dr. alcătuit dintr- un complex de norme şi principii de drept care
reglementează releţiile sociale ce se stabilesc în cadrul proceselor de integrare ale comunităţilor europene şi
UE.
Totalitatea normelor juridice care formeaza o ramura de drept autonoma si supranationala, care au o
valabilitate unitara in si intre toate statele membre a ue, care se disting de normele dr national, fata de care
au prioritate, si care, in marea lor majoritate sint de aplicabilitate directa.
Cuprinde reguli de drept international pe care este fondata UE si directivele care edicteaza. acesta include
ansamblu de reguli materiale si procedurale aplicabile in sinul ue.
- sunt superioare faţă de prevederile legislative ale sistemelor naţionale de drept
- are un carecter regional, supranaţional,
- reglementază relaţii strict determinate
- aplicabilitate directa-aplicindu-se nu numai statelor sau organizatiilor internationale dar si resortisantilor
statelor membre.
2.2.Analizaţi principiul supremaţiei din perspectiva jurisprudenţei CJUE;
In conformitate cu principiului supremaţiei, dreptul european are o valoare superioară faţă de legislaţiile
naţionale ale statelor membre. Principiul supremaţiei este valabil pentru toate actele europene care au
caracter obligatoriu. Statele membre nu pot aşadar să aplice o normă naţională care ar fi contrară dreptului
european.
Principiul supremaţiei garantează superioritatea dreptului european asupra legislaţiilor naţionale. Acesta este
un principiu fundamental al dreptului european. La fel ca principiul efectului direct, acesta nu este menţionat
în Tratate, însă a fost consacrat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).
CJUE a consacrat principiul supremaţiei în hotărârea Costa vs Enel din data de 15 iulie 1964. În această
hotărâre, Curtea declară că legislaţia emisă de instituţiile europene se integrează în sistemele juridice ale
statelor membre, care sunt obligate să o respecte. Dreptul european are atunci supremaţie asupra legislaţiilor
naţionale. Astfel, dacă o regulă naţională este contrară unei dispoziţii europene, autorităţile statelor membre

30
trebuie să aplice dispoziţia europeană. Dreptul naţional nu este nici anulat şi nici abrogat, însă caracterul său
obligatoriu este suspendat.
Curtea a precizat în continuare că supremaţia dreptului european se aplică tuturor actelor naţionale,
indiferent dacă acestea au fost adoptate anterior sau ulterior actului european în cauză.Întrucât dreptul
european devine superior dreptului naţional, principiul supremaţiei garantează aşadar o protecţie uniformă a
cetăţenilor, prin dreptul european, pe întreg teritoriul UE.
2.3. Evaluaţi recunoaşterea principiului supremaţiei din perspectiva statelor membre.
Conform principiului supremaţiei, dreptul european are o valoare superioară faţă de
legislaţiile naţionale ale statelor membre. Principiul supremaţiei este valabil pentru toate
actele europene care au caracter obligatoriu. Statele membre nu pot aşadar să aplice o
normă naţională care ar fi contrară dreptului european.Principiul supremaţiei garantează
superioritatea dreptului european asupra legislaţiilor naţionale. Acesta este un principiu
fundamental al dreptului european. La fel ca principiul efectului direct, acesta nu este
menţionat în Tratate, însă a fost consacrat de CJUE.
La fel ca în cazul principiului efectului direct, Curtea de Justiţie exercită controlul aplicării corecte a
principiului supremaţiei. Aceasta sancţionează statele membre care nu îl respectă prin intermediul deciziilor
luate în temeiul diferitelor acţiuni prevăzute de tratatele fondatoare, în special acţiunea în constatarea
neîndeplinirii obligaţiilor.
Judecătorul naţional are, de asemenea, obligaţia de a asigura respectarea principiului supremaţiei. După caz,
acesta poate să utilizeze procedura întrebărilor preliminare, dacă există îndoieli privind aplicarea acestui
principiu. Într-o hotărâre din 19 iunie 1990 (Factortame), Curtea de Justiţie a stabilit că o instanţă naţională,
în cadrul pronunţării unei hotărâri preliminare privind valabilitatea unei norme naţionale, trebuie să
suspende fără întârziere aplicarea acestei norme, în aşteptarea soluţiei preconizate de Curtea de Justiţie şi a
hotărârii pe care instanţa o va lua privind fondul acestei chestiuni.

31
 TEST 12
1. Curtea de Conturi;
1.1. Determinaţi natura juridică a Curţii de Conturi;
În calitatea sa de auditor extern independent, Curtea Europeană de Conturi apără interesele
contribuabililor din UE. Nu dispune de puteri juridice, dar are misiunea de a îmbunătăți gestionarea
bugetului UE de către Comisia Europeană și de a raporta pe marginea situației financiare a Uniunii.
Curtea Europeană de Conturi verifică modul în care sunt administrate fondurile europene. Rolul său este
acela de a îmbunătăţi gestiunea financiară a UE şi de a prezenta rapoarte cu privire la folosirea banilor
publici. A fost înfiinţată în 1975 şi are sediul la Luxemburg.
Curtea Europeana de Conturi este una din cele 5 institutii ale UE. Misiunea sa este de a audita independent
bugetul UE (venituri si cheltuieli) si de a evalua modul in care institutiile UE isi indeplinesc rolul.
Curtea a fost infiintata in 1975 prin Tratatul Bugetar si este recunoscuta ca una dintre institutiile europene
prin Tratatul de la Maastricht.
In prezent Curtea este compusa din 28 de membri, cate unul din fiecare stat membru, numiti de Consiliu
pentru o perioda de 6 ani, cu posibilitate de reinnoire. Membrii isi aleg dintre ei un Presedinte, pentru un
mandat de 3 ani.Una dintre cele mai importante sarcini ale Curţii de Conturi este să înainteze PE şi
Consiliului un raport anual privind exerciţiul financiar anterior. Parlamentul examinează minuţios raportul
Curţii înainte de a decide dacă aprobă sau nu modul în care Comisia a gestionat bugetul.De asemenea,
Curtea trebuie să formuleze un aviz privind legislaţia financiară a UE şi posibilităţile de combatere a
fraudei.Auditorii Curţii de Conturi efectuează frecvent controale în instituţiile UE, în statele membre şi în
ţările care primesc ajutoare europene. Activitatea Curţii vizează, în principal, fondurile de care răspunde
Comisia Europeană, însă, în practică, autorităţile naţionale gestionează 80% din venituri şi cheltuieli.
1.2. Analizaţi procedura de numire a membrilor Curţii de Conturi şi statutul lor;
Curtea de Conturi funcţionează sub forma unui organ colegial compus din 28 de membri, câte unul din
fiecare stat membru, numiţi de Consiliu, după consultarea PE si in urma nominalizarii de statele membre
pentru un mandat de 6 ani, cu posibilitatea de reînnoire. Mandatul poate inceta prin schimbarea ordinara,
deces, in mod individual prin demisie sau prin destituire, declarata de CJUE.
Preşedintele este ales de către membri, din rândul acestora, pentru 3 ani care poate fi reinoit.Rolul
presedintelui este cel dintii intre egali.
Pe lângă sarcinile din cadrul colegiului, de luare a deciziilor definitive cu privire la audituri, la avize şi la
aspecte mai largi de ordin strategic şi administrativ, fiecare membru este responsabil de o serie de sarcini
proprii, în principal în domeniul auditului. Activităţile de audit propriu-zise sunt, în general, efectuate de
auditorii din unităţile de audit coordonate de membrul responsabil, cu sprijinul unui cabinet privat. Membrul
prezintă apoi raportul atât la nivelul grupului, cât şi la nivelul Curţii şi, odată adoptat, raportul este prezentat
în faţa Parlamentului European, a Consiliului şi a altor părţi interesate relevante.Ordinea precedenței
membrilor după președinte se stabilește in funcție de vechimea in funcție; in cazul renumirii in funcție a
unui membru, chiar dacă actualul mandat nu este consecutiv mandatului anterior, se ține cont de durata
primului mandat. In cazul unei vechimi in funcție egale, varsta determină ordinea precedenței. In cazul in
care locul unui membru devine vacant, Curtea desemnează membrul (membrii) responsabmil(i) să asigure
interimatul funcției acestuia, pană la numirea unui nou membru. In caz de absență sau de indisponibilitate a
unui membru, interimatul acestuia este asigurat de unul sau mai mulți membri, in conformitate cu
dispozițiile prevăzute in normele de aplicare.
In cadru camerelor curtii de conturi in care sint alocati diferiti membri, sint 5 camere in care membrii
fiecareia aleg un decan pe un mandat de 2 ani ce poate fi reinoit.
Secretariatul general e numit de curte pe 6 ani, mandatul poate fi reinoit, fiind membru de personal cu cel
mai inalt statut in institutie. Comitetul administrativ fiind compus din decanii celor 5 camere, prezidat de
presedintele curtii.
1.3. Estimaţi rolul Curţii de Conturi din perspectiva atribuţiilor pe care le are
Principalul rol al Curtii de Conturi conform art 285 TFUE este de a asigura controlul conturilor Uniunii.
Auditează veniturile și cheltuielile UE, pentru a verifica dacă fondurile au fost colectate și cheltuite corect,
dacă au fost utilizate în așa fel încât să producă valoare adăugată și dacă au fost contabilizate corespunzător.

32
 Verifică toate persoanele și organizațiile care gestionează fonduri UE, efectuândinclusiv
controale la fața locului în instituțiile UE (în special în cadrul Comisiei Europene), în țările membre și în
țările care primesc ajutor din partea UE.
 Formulează constatări și recomandări în rapoartele de audit, destinate Comisiei Europene și
guvernelor naționale.
 Raportează suspiciuni de fraudă, corupție sau alte activități ilegale către Oficiul European de
Luptă Antifraudă .
 Elaborează un raport anual pentru PE și Consiliul UE, pe care Parlamentul îl examinează înainte de a
decide dacă să aprobe sau nu modul în care Comisia gestionează bugetul UE.
 Publică avize formulate de experți, menite să ajute factorii politici să ia cele mai bune decizii
pentru o utilizare cât mai eficientă și transparentă a fondurilor europene.
Publică, de asemenea, avize privind actele legislative pregătitoare care vor avea impact asupra gestiunii
financiare a UE, precum și documente de poziție, analize și publicații pe teme legate de finanțele publice ale
Uniunii.
Pentru a fi eficientă, Curtea trebuie să fie independentă față de instituțiile și organismele pe care le verifică.
De aceea, este liberă să decidă: ce auditează, cum auditează, cum și unde își prezintă constatările.
Activitatea de audit a Curții se concentrează mai ales asupra Comisiei Europene, principalul organism
responsabil cu implementarea bugetului UE. Curtea colaborează îndeaproape și cu autoritățile naționale,
deoarece Comisia gestionează majoritatea fondurilor UE (aproximativ 80 %) împreună cu acestea.

Datorita importantei prezentate de buget, auditul realizat de Curte este permanent, aceasta avand dreptul de a
accesa orice informatii necesare pentru a-si indeplini sarcinile. Pentru aceasta Curtea este mereu in contact
cu alte institutii, dar pentru a-si asigura obiectivitatea este independenta de acestea.
Curtea Europeana de Conturi nu are puterea legala de a lua masuri impotriva altor institutii. In caz ca
descopera actiuni de frauda sau iregularitati, contacteaza imediat institutia acreditata in acest sens.
Obiectivele Curţii de Conturi sunt: urmărirea respectării reglementărilor legale cu caracter economic,
financiar, fiscal şi contabil, în vederea identificării eventualelor erori sau neregularităţi în întocmirea
situaţiilor financiare, în gestionarea şi utilizarea corectă şi performantă a fondurilor publice, precum şi
aplicarea măsurilor de înlăturare a acestora; perfecţionarea cadrului legislativ armonizat implementat în
domeniul auditului public extern pe măsura evoluţiei practicii internaţionale, în condiţiile asigurării unui
grad cât mai ridicat de coerenţă a legislaţiei naţionale în vigoare, concomitent cu asigurarea compatibilităţii
cu standardele internaţionale adoptate de Organizaţia Internaţională a Instituţiilor Supreme de Auditşi cu
Liniile Directoare Europene de implementare a acestora,crearea premiselor necesare asigurării unei
funcţionări convergente a instituţiilor din sistemul public în raport de competenţele acestora; protejarea
intereselor financiare ale comunităţii Europene.

2. Statutul Republicii Moldova faţă de Uniunea Europeană

2.1. Identificaţi cadrul normativ care reglementează relaţiile RM – UE;
Până la Acordului de asociere dintre UE și Moldova relatiile UE RM baza legala a relatiilor bilaterale dintre
Republica Moldova si Uniunea Europeana o constituie Acordul de Parteneriat si Cooperare (PCA), incheiat
la 29 noiembrie 1994 si intrat in vigoare la 1 iulie 1998 pentru o perioada de  zece ani. Acestea fiind
înlocuit de Acordul de asociere semnat la 27.06 2014 si parafat de parlamentu RM 2 iulie, care prevede un
nou cadru juridic pentru cooperare Republica Moldova și Uniunea Europeană. AA ofera un nou cadru
juridic pentru cooperarea moldo-comunitara.

AA RM–UE este un tratat internațional între Republica Moldova pe de-o parte și Uniunea Europeană pe de

alta, care prevede cooperare în domenii precum comerțul, politica de securitate și cultură, acesta va contribui
la construirea unei integrări mai profunde atât din punct de vedere politic cît și economic între RM și UE.

33
AA include, de asemenea, un Acord de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, ceea ce reduce
barierele în calea comerțului între UE și RM, contribuind astfel la creșterea economiei
2.2.Analizaţi rolul RM în cadrul Politicii Europene de Vecinătate şi a Parteneriatului Estic
În urma „Revoluţiei trandafirilor” din Georgia de la sfârşitul anului 2003, Consiliul a decis câteva luni mai
târziu includerea Georgiei, Armeniei şi Azerbaidjanului în noua politică, denumită de acum încolo Politica
europeană de vecinătate (PEV). Prin urmare, la est, PEV acoperă şase ţări: Ucraina, Moldova, Belarus,
Georgia, Armenia şi Azerbaidjan. Totusi, nou aparuta Republica Moldova a fost sprijinita extrem de putin
de Occident in incercarea ei de a iesi de sub hegemonia Moscovei, in mod diferit fata de cele trei republici
baltice, care au fost ocupate de trupele sovietice in anul 1940, intocmai ca si cea mai mare parte a
Basarabiei, toate fiind incluse intr-un protocol secret, anexat la pactul incheiat intre Hitler si Stalin in anul
1939.  In anul 1995, Parlamentul de la Chisinau a elaborat Conceptia privind Politica Externa a Republicii
Moldova, in care integrarea in Uniunea Europeana a tarii a fost postulata ca reprezentand obiectivul suprem.
Ea a fost, de altfel,  prima dintre republicile din fosta URSS care a intrat in Consiliul Europei. In decembrie
1997, presedintele moldovean de atunci, Petru Lucinschi, a enuntat pentru prima data dorinta Moldovei de a
purta negocieri in vederea unui parteneriat cu Uniunea Europeana, exprimandu-si speranta unei aderari
depline la aceasta comunitate in viitor. Baza legala a relatiilor bilaterale dintre Republica Moldova si
Uniunea Europeana o constituie Acordul de Parteneriat si Cooperare (PCA), incheiat la 29 noiembrie 1994
si intrat in vigoare la 1 iulie 1998 pentru o perioada de  zece ani. Desi procesul de formare a opiniei in cadrul
Uniunii Europene in ce priveste obiectivele si instrumentele Noii Politici de Vecinatate nu era incheiat in
decembrie 2003, in urma vizitei intreprinse de comisarul european Günther Verheugen la Chisinau, au fost
puse bazele negocierilor privind planul de actiune pentru configurarea viitoarelor relatii dintre Republica
Moldova si comunitatea europeana. Au existat trei runde de negocieri: in ianuarie, februarie si martie 2004.
2.3. Pronosticaţi asupra perspectivei aderării RM la UE
Odată cu intrarea în vigoare a “Acordului de Parteneriat şi Cooperare” dintre RM şi UE, la 1 iulie 1998
relaţiile celor două entităţi au fost plasate într-un cadru legislativ oficial. Urmat in 2009 de aderarea R.M la
parteneriatul Estic, in 2010 lansarea negocierilor cu privire la acordul de asociere, in 2013 RM a parafat
textul acordului de asociere care include si crearea Zonei de liber schimb, aprofundat si cuprinzator, in 2014
Liberalizarea regimului de vize in spatiu Schengen si in 2014 PE reafirma perspective europeana a RM si
mentioneaza ca poate cere sa devina membru a UE.
Aceste sunt doar citeva dintre evenimentele marcante care incurajeaza si ne asigura o perspective europeana.
Obiectivul Moldovei de a deveni membră a UE s-ar putea realiza într-o bună zi, mai degrabă însă, într-un
viitor îndepărtat.Deschiderea respective spre UE este posibila datorita angajamentului Republicii Moldova
de a prelua acquis-ul comunitar. In schimbul unei implementari eficiente a legislatiei comunitare Moldova
va deveni, treptat, parte a Pietei libere, economia noastră va beneficia de o economie dezvoltată cu cea mai
mare piaţă de desfacere precum cea a UE
În sprijinul parcursului european al RM, România a iniţiat, în ianuarie 2010, Grupul pentru Acţiunea
Europeană a Republicii Moldova (GAERM) – un mecanism ministerial, cu caracter informal, care s-a
dovedit eficient în promovarea intereselor şi vizibilităţii Republicii Moldova pe agenda europeană.

Perspectivele clare privind aderarea la UE vor apărea odată cu implementarea unui șir de reforme sistemice
menite să modernizeze sistemul de justiție, să diminueze esențial corupția în toate domeniile și la toate
nivelele și să asigure un climat de afaceri cu adevărat prietenos. Însă, aceasta depinde strict de voința
politică și capacitățile factorilor de decizie locali. Cu toate acestea, implementarea Acordului de Asociere
constituie o premisă importantă în această direcție.

34
 TEST 13
1. Izvoarele dreptului UE:
1.1. Definiţi izvoarele dreptului UE;
Izvoarele dr unional-in sens material sunt acele fapte, evenimente care genereaza aparitia unor norme
juridice. Izvoarele dr unional-in sesn formal sunt formele de exteriorizare a normelor unionale, formele in
care se prezinta acestea, mijlocul juridic in care se imbraca, forma sub care se manifesta.
Izvoarele dreptului Uniunii Europene sunt de trei tipuri, şi anume: izvoarele primare, izvoarele secundare şi
izvoarele legislaţiei complementare.

Izvoarele primare, sau legislaţia primară, sunt Tratatele de infiintare a comunitatilor europene si a UE, care
au pus baza actului legislative comunitar viitor si au stability scopurile acestuia, adica acele norme juridice
care provin direct de la statele membre.
Izvoarele secundare sau derivate reprezinta ansamblul actelor normative adoptate de institutiile abilitate ale
UE, in vederea realizarii obiectivelor unionale fixate izvoarele originare de drept unional.

Izvoarele complementare sunt alcătuite din elemente ale dreptului care nu sunt prevăzute în Tratate. Este
vorba despre jurisprudenţa Curţii de Justiţie, despre dreptul internaţional şi despre principiile generale ale
dreptului.

1.2. Identificaţi particularităţile actelor adoptate de instituţiile UE menţionate la art. 288 TFUE;
Actele juridice ale Uniunii sunt enumerate la articolul 288 din TFUE. Aceste acte sunt: regulamentul,
directiva, decizia, recomandarea și avizul. Instituțiile Uniunii pot adopta astfel de acte juridice doar dacă o
dispoziție a tratatelor le conferă competență în acest sens.
Regulamentul are aplicabilitate generală. Acesta este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct
în fiecare stat membru.
- Caracter general, contine prescriptii generale si impersonale
- Are forta obligatory
- Are aplicabilitate directa
- Este destinat statelor si particularilor
- Are putere normative complete, poate nu numai sa prescrie un rezultat ci sa impuna toate modalitatile
de aplicare si de executare considerate opportune.
- Este destinat statelor si particularilor.
Directiva este un act normative unional obligatoriu pt fiecare stat membru destinat in ceea ce priveste
rezultatul care urmeaza sa fie atins, dar care lasa autoritatilor nationale competent in privinta formei si
mijloacelor.
- Obligatoriu in scopul pe care il desemneaza
- Are caracter general
- E destinata unui stat sau mai multor state membre
- Are character normative incomplete-fiindca necesita interventia puterii legislative nationale.
- Este indirect aplicabila deoarece statul destinatar are obligatia sa actioneze in vederea transpunerii
directive intr-un anumit termen.
Decizia este obligatorie în toate elementele sale. În cazul în care se indică destinatarii, decizia este
obligatorie numai pentru aceștia.
- Are character individual
35
 - Are character obligatoriu
- Are character normative complet
- Are effect direct
- Este destinata statelor si particularilor.
Avizul si recomandarea sint acte institutionale unilateral lipsite de effect obligatoriu.
Avizul este un instrument care le permite instituţiilor să prezinte un punct de vedere fără caracter
obligatoriu, altfel spus fără a le impune vreo obligaţie legală celor cărora li se adresează. Poate fi emis de
către principalele instituţii europene (Comisia, Consiliul, Parlamentul) sau de către Comitetul Regiunilor sau
Comitetul Economic şi Social European
Recomandările și avizele nu creează niciun drept și nicio obligație pentru destinatari, dar pot furniza
indicații cu privire la interpretarea și conținutul dreptului Uniunii.
1.3.Evaluaţi rolul jurisprudenţei CJUE în calitate de izvor al dreptului UE.
Curtea de Justiţie interpretează legislaţia europeană pentru a se asigura că aceasta se aplică în acelaşi fel în
toate ţările UE. De asemenea, soluţionează litigiile juridice dintre guvernele statelor membre şi instituţiile
europene. Persoanele fizice, întreprinderile sau organizaţiile pot, la rândul lor, să aducă un caz în faţa Curţii
de Justiţie dacă consideră că le-au fost încălcate drepturile de către o instituţie europeană.Curtea pronunţă
hotărâri privind cazurile sesizate. Cele 6 tipuri de cazuri întâlnite frecvent sunt:
1.acţiuni pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare 
2.acţiuni intentate pentru neîndeplinirea obligaţiilor 
3.acţiuni în anulare 
4.acţiuni în constatarea abţinerii de a acţiona –
5 recursul
6 reexaminarea
Prin intermediul jurisprudenţei sale, Curtea de Justiţie a consacrat obligaţia administraţiilor şi a instanţelor
naţionale de a aplica pe deplin dreptul Uniunii în cadrul sferei lor de competenţă şi de a proteja drepturile
conferite de acesta cetăţenilor fără a aplica însă orice dispoziţie contrară din dreptul naţional, fie aceasta
anterioară sau ulterioară normei Uniunii. În plus, Curtea poate fi sesizată cu orice neîndeplinire, de către un
stat membru, a obligațiilor ce decurg din dreptul Uniunii, iar în situaţia neexecutării unei hotărâri de
constatare a unei astfel de neîndepliniri, aceasta îi poate impune plata unei sume forfetare sau a unor
penalităţi cu titlu cominatoriu. Cu toate acestea, în cazul în care nu sunt comunicate Comisiei măsurile de
transpunere a unei directive, poate fi aplicată de Curte statului membru vizat, la propunerea Comisiei, o
sancțiune pecuniară chiar de la prima hotărâre de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. 

2. Agenţiile UE şi organismele interistituţionale:

2.1. Ientificaţi categoriile agenţiilor UE şi organismelor interistituţionale;
Agenţiile şi organismele descentralizate ale UE pot fi grupate în mai multe categorii.
1Agenţii şi organisme de reglementare- au fost create o serie de agentii specializate cu scopul de a sprijini
statele membre ale UE si e cetatenii acestora.Aceste agenţii reprezintă un răspuns la dorinţa de
deconcentrare geografică şi la nevoia de a face faţă unor noi sarcini de natură juridică, tehnică , ştiinţifică.
Agenţiile şi organismele de reglementare includ:
-Agenţii de politici
-Agenţii pentru politica de securitate şi de apărare comună
-Agenţii de cooperare poliţienească şi judiciară în materie penală
2Agenţii şi organisme EURATOM Aceste organisme sunt create cu scopul de a susţine realizarea
obiectivelor TCEEA, precum: coordonarea programelor de cercetare ale statelor membre, in vederea
utilizarii pasnice a energiei nucleare, asugurarea finantarii energiei nucleare etc. ex : agentia de
aprovizionare a CEEA.
3Agenţii executive – instituite in temeiul regulamentului CE pt realizarea anumitor sarcini referitoare la
gestiunea unuia sau mai multor programe comunitare. Aceste agenţii sunt înfiinţate pe o perioadă
determinată. Ele trebuie să fie situate la sediul Comisiei Europene (ex: agentia executive a consil European
pt cercetare, agentia executive pt cercetare etc.

36
4Organisme de supraveghere financiară sint autoritati de supraveghere avind misiunea de a preveni anumite
riscuri care ar pune in pericol stabilitatea sist. Financiar global. Ex autoritatea bancara europeana, comitetul
European pt riscuri sistemine etc.
2.2. Analizaţi particularităţile organismelor PESC , CPJMP şi a organelor interinstituţionale ale UE.
Politica externa si de securitate comuna (PESC) a fost creata si este reglementata prin Titlul V din Tratatul
de instituire a Uniunii Europene. PESC a inlocuit conceptul de Cooperare Politica Europeana (CPE) si are ca
principal obiectiv trasarea unui cadru pentru o politica de aparare comunitara care sa conduca, in timp, la o
aparare comuna. Politica externă şi de securitate comună face obiectul aplicării unor norme şi proceduri
speciale. Aceasta este definită şi pusă în aplicare de Consiliul European şi de Consiliu, hotărând în
unanimitate, cu excepţia cazului în care tratatele dispun altfel. Politica externă şi de securitate comună este
pusă în aplicare de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi de statele
membre, în conformitate cu tratatele. Rolurile specifice al Parlamentului European şi Comisiei în acest
domeniu sunt definite prin tratate.

Organisme institutionale sunt:

Oficiul pentru Publicaţii Denumirea completă a acestui organism este Oficiul pentru Publicaţii al Uniunii
Europene. În calitatea sa de editură a instituţiilor europene, are ca misiune să producă şi să distribuie toate
publicaţiile oficiale ale Uniunii Europene, atât pe suport tipărit, cât şi în format electronic.
Oficiul European pentru Selecţia Personalului Oficiul European pentru Selecţia Personalului (EPSO) a
devenit operaţional în ianuarie 2003. Responsabilitatea sa este de a organiza concursuri pentru recrutarea
personalului în vederea angajării în toate instituţiile UE. Această centralizare este mai eficientă decât dacă
fiecare instituţie şi-ar organiza propriile concursuri. Bugetul anual al EPSO, de aproximativ 21 milioane
euro, este mai mic cu 11% decât cheltuielile pe care instituţiile UE le suportau în trecut pentru recrutare.
Cooperarea polițienească și judiciară în materie penală reprezintă al treilea pilon al Uniunii Europene și se
referă la cooperarea interguvernamentală. Până în 2003 pilonul s-a numit Justiție și afaceri interne (JAI).
Atribuțiile acesteia sunt stipulate în articolul 30 al Tratatului de la Maastricht.
Instituțiile create pentru acest pilon sunt Poliția Europeană (Europol), care are rol de coordonare și strângere
de informații. Mai există și un organism european pentru îmbunătățirea cooperării judiciare (Eurojust).
Academia Europeană de Poliție (EPA) intermediază cooperarea academiilor de formare naționale.
2.3Estimaţi rolul organelor, agenţiilor UE în raport cu cel al instituţiilor UE din perspeciva
competenţelor pe care le au.
Agențiile UE sunt organisme distincte de instituțiile UE - entități juridice separate, create pentru a îndeplini
anumite sarcini specifice, în temeiul legislației europene Elaborarea şi adoptarea legislaţiei europene
implică 3 instituţii:
Parlamentul European, care reprezintă cetăţenii UE şi este ales direct de către aceştia
Consiliul Uniunii Europene, care reprezintă statele membre. Preşedinţia Consiliului este deţinută, prin
rotaţie, de statele membre.
Comisia Europeană, care reprezintă interesele Uniunii în ansamblu.
Două alte instituţii europene joacă in rol vital:
Curtea de Justiţie garantează respectarea dreptului european
Curtea de Conturi controlează modul de finanţare a activităţilor Uniunii.
Atribuţiile şi responsabilităţile acestor instituţii sunt prevăzute în tratate, acestea constituind baza a tot ceea
ce face UE. Tratatele stabilesc, de asemenea, regulamentele şi procedurile pe care instituţiile UE trebuie să
le respecte. Ele sunt adoptate de către şefii de stat şi/sau de către prim-miniştrii statelor membre şi ratificate
de către parlamentele naţionale.
UE dispune şi de alte instituţii şi organisme interinstituţionale specializate:
Comitetul Economic şi Social European reprezintă societatea civilă, angajatorii şi salariaţii
Comitetul Regiunilor reprezintă autorităţile regionale şi locale
Banca Europeană de Investiţii finanţează proiectele de investiţii ale UE şi sprijină întreprinderile mici prin
intermediul Fondului european de investiţii

 Banca Centrală Europeană răspunde de politica monetară europeană

37
 Ombudsmanul European investighează plângerile privind proasta administrare de către instituţiile şi
organismele UE
 Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor are rolul de a asigura protecţia datelor cu caracter
personal ale cetăţenilor
 Oficiul pentru Publicaţii publică informaţii despre UE
 Oficiul European pentru Selecţia Personalului recrutează personal pentru instituţiile şi organismele
UE
 Şcoala Europeană de Administraţie organizează cursuri de formare în diverse domenii pentru
personalul instituţiilor UE
 numeroase agenţii specializate şi organisme descentralizate desfăşoară o serie de activităţi de natură
tehnică, ştiinţifică sau de gestionare
 Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE) îi oferă sprijin Înaltului Reprezentant al Uniunii
pentru afaceri externe şi politica de securitate, funcţie deţinută în prezent de Catherine Ashton.
Aceasta conduce lucrările Consiliului Afaceri Externe şi trasează direcţiile politicii externe şi de
securitate comune, asigurând, în acelaşi timp, consistenţa şi coordonarea acţiunilor desfăşurate de
UE pe plan extern.

38
 TEST 14

1. Principiile generale ale dreptului UE:

1.1. Identificaţi principiile generale ale dreptului UE;
PRINCIPIUL e o prescriptie normativa cu caracter general, care se caracterizeaza printr-un inalt nivel de
abstractizare si la care se raporteaza toate normele dr. Unional in procesul adoptarii si aplicarii lor. Ele nu
trebuie confundate cu principiile generale din dreptul intern si comune tuturor statelor membre, la care pot
apela instantele judecatoresti ale ue cu ocazia solutionarii unor litigii. Principiile generale ale dr. Ue sint
urmatoarele:
1.Pr. Împuternicirii speciale limitate şi inmplicite
2.pr. Subsidiarităţii
3.pr.proporţionalităţii
4.pr. Echilibrului instituţional
5.pr. Rangului prioritar al dreptului comunitar faţă de dreptul naţional
6.pr. Aplicării directe a dr. comunitar
7.pr. Respectarii drepturilor fundamentale ale omului
1.2.Analizaţi principiul subsidiarităţii şi proporţionalităţii;
În afara domeniilor care ţin de competenţa exclusivă a Comunităţii Europene, principiul subsidiarităţii
prevede, pe de o parte, protejarea capacităţii de decizie şi de acţiune a statelor membre şi, pe de altă parte,
legitimează intervenţia Comunităţii în cazul în care obiectivele unei acţiuni nu pot fi realizate în mod
satisfăcător de statele membre „datorită dimensiunilor şi efectelor acţiunii preconizate”. Introducerea acestui
principiu în tratatele europene vizează exercitarea competenţelor la un nivel cât mai apropiat de cetăţeni.
Principiul subsidiarităţii vizează toate instituţiile Uniunii şi are o importanţă practică mai ales pentru
Consiliu, Parlamentul European şi Comisie. Tratatul de la Lisabona consolidează rolul parlamentelor
naţionale şi respectiv al Curţii Europene de Justiţie în controlul respectării principiului
subsidiarităţii.Conditiile aplicarii acestui principiu sint: -sa nu existe competenta exclusiva a UE;-Sa existe
competente paralele sau concurente; - obiectivul sa nu poata fi realizat de statele membre intr-o maniera
satisfacatoare; - obiectivul datorita dimensiunilor sau actiunilor efectelor proiectate poate fi realizat mai bine
la nivel unional.
Al doilea principiu al politicii UE este cel al proporţionalităţii. Inainte de lisabona TCE prevedea ca ,, nici o
actiune a Comunitatii nu va depasi ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor prezentului tratat,,
Dupa Lisabona in ART 5 TUE:,, actiunea uniunii in continut si forma sa nu depaseasca ceea ce este necesar
pentru realizarea obiectivelor tratatelor,,.
În dreptul naţional aplicarea principiului proporţionalităţii este în materii cum ar fi exproprierea, legitima
apărare, excesul de putere etc., în dreptul comunitar el primeşte aplicaţii diverse legate de limitele
competenţelor comunitare şi mijloacele prin care acestea se înfăptuiesc. În dreptul comunitar, principiul
proporţionalităţii are rolul de a identifica substanţa şi sensul libertăţilor fundamentale statuate prin tratatele
constitutive, fiind complementar principiilor de justiţie şi echitate. Principiul proporţionalităţii are o
importanţă considerabilă în privinţa protecţiei individului, dat fiind rolul său de „girant al substanţei” în
legătură cu drepturile fundamentale protejate.
1.3. Estimaţi particularităţile dreptului UE în raport cu dreptul internaţional şi dreptul intern al
statelor membre
Raportul dintre dreptul statal şi dreptul suprastatal este, dintotdeauna, o temă centrală a specialistului în
drept constituţional şi internaţional. În măsura în care suportă paralela cu dreptul internaţional, se poate
constata că ordinea de drept comunitară este organizată, fără echivoc, monist. Altfel decât în dreptul
internaţional, în dreptul comunitar principiul priorităţii nu include, totuşi, numai obligaţia statelor membre
de a aduce dreptul lor naţional în concordanţă cu dreptul comunitar prioritar, ci pretinde, în afară de aceasta,
ca, în legătură cu principiul efectului direct, toate autorităţile şi instanţele statale să lase neaplicat dreptul
naţional contrar, în cadrul proceselor în curs de soluţionare la ele.
Pentru asigurarea aplicării şi valabilităţii unitare a dreptului comunitar pe întreg teritoriul CE este de
importanţă vitală aplicarea dreptului comunitar cu prioritate faţă de dreptul naţional.
Spre deosebire de cea mai mare parte a tratatelor internaţionale, dreptul comunitar nu se limitează doar la
reglementarea raporturilor dintre statele membre, ci conferă particularilor drepturi care pot, în anumite

39
condiţii, să fie invocate în faţa instanţelor naţionale împotriva organismelor publice sau a altor particulari. În
aceste condiţii este absolut necesar sublinierea faptului că principiile ce stau la baza aplicării dreptului
comunitar în statele membre (principiul efectului direct si cel al supremaţiei) nu sunt strict conturate în
Tratatele de bază ale CE, ci au avut ca izvor jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, alături de legislaţia
primară şi secundară.
,,Prioritatea”, „supremaţia” sau „superioritatea” dreptului comunitar implică două aspecte:
a) prin legi (sau alte acte normative, evident) naţionale posterioare nu pot fi modificate sau abrogate
dispoziţii normative comunitare, orice astfel de lege fiind nulă şi inaplicabilă;
b) normele comunitare posterioare pot modifica sau face inaplicabile norme juridice naţionale. Administraţia
şi judecătorii naţionali vor asigura corelarea necesară şi vor lăsa inaplicabile, dacă este cazul, normele
interne contrare dreptului comunitar, fără a aştepta intervenţia legiuitorului naţional de abrogare a acestora.
orice normă comunitară are forţă juridică superioară normelor naţionale, chiar şi atunci când acestea din
urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare. Regula enunţată se aplică indiferent de rangul normei în
ierarhia sistemului juridic naţional (Constituţie, lege, ordonanţă, ordin, etc.) şi de acela al normei comunitare
(tratat, principiu al dreptului comunitar, regulament, directivă, decizie).

2.Luarea deciziilor în cadrul Consiliului UE:

2.1. Expuneţi modalităţile de vot în cadrul Consiliului
Consiliul de Miniştrii apelează la 4 metode proceduale în adoptarea deciziilor:
Majoritatea simplă- decizia e adoptata cu votul a jumatate plus unu(50+1) din numarul statelor membre;
Votul cu majoritate simplă este solicitat în cazuri limitate.
majoritatea calificată-trebuie intrunite o majoritate de 255 voturi iar minoritatea de 91 voturi.In caz de
majoritate dublu calificata-voturile de la majoritatea calificata trebuie sa provina de la cel putin 2/3 statele
membre. Ea devine regula de adoptare a actelor consiliului;Prin tratatul Nisa e introdusa majoritatea triplu
calificata deoarece pe linga cele 2 conditii de la majoritatea dublu calificata se cere ca statele care au votat
pentru sa reprezinte cel putin 62% din populatia UE. unanimitatea-decizia e adoptata daca nici un stat nu se
opune.
Alegerea între aceste modalităţi de votare nu este lăsată la aprecierea Consiliului ci se stabileşte prin tratatele
comunitare modul de votare în funcţie de situaţia data şi de caracteruldinamic al integrarii comunitare
2.2. Analizaţi particularităţile votului prin unanimitate şi domeniile pentru care acesta se aplică
Prin unanimitate decizia este adoptata daca nici un stat nu se opune. Abtinerea unor state nu impiedica
adoptarea deciziei. Modalitatea e prevazuta in domenii de interes special pentru state. Aceasta modalitate se
aplica la 61 cazuri prevazute de tratate. Ex: Decizii in cadru PESC,masuri de securitate sociala si protective
sociala, incheierea acordurilor de asociere sau aderare la UE.
Tratatul CE prevede unanimitatea numai pentru un număr restrâns de decizii, însă dintre cele mai importante
(fiscalitate, politică socială etc.). Unanimitatea este păstrată și de Tratatul de la Lisabona. Cu toate acestea,
noul tratat prevede la articolul 48 alineatul (7) din TUE o clauză pasarelă care îi permite Consiliului să
hotărască cu majoritate calificată în loc de unanimitate în anumite domenii. În plus, în cazul anumitor
politici, Consiliul poate decide (în unanimitate) să extindă utilizarea majorității calificate, de exemplu
privind măsurile privind dreptul familiei care au implicații transfrontaliere [articolul 81 alineatul (3) TFUE].
În general, Consiliul tinde să urmărească unanimitatea chiar și în domeniile în care aceasta nu este necesară.
Această preferință datează din perioada compromisului de la Luxemburg din 1966, care a încheiat un
conflict apărut între Franța și celelalte state membre, Franța refuzând să treacă de la unanimitate la votul cu
majoritate calificată pentru anumite domenii.
2.3. Propuneţi formulele utilizate pentru aplicarea VMC ţinînd cont de prevederile art. 16 (4) TUE şi art
283 (3) TFUE, dar şi de perioadele de tranziţie formulate la art 3 (2) din Protocolul privind Dispoziţiile
tranzitorii anexat la TUE şi TFUE.
În general, Consiliul UE adoptă deciziile aplicând regula „majorităţii calificate”. Cu cât populaţia unei ţări
este mai numeroasă, cu atât sunt mai multe voturile de care dispune ţara respectivă. Totuşi, în realitate,
numărul voturilor nu este strict proporţional cu populaţia, ci ponderat în favoarea ţărilor cu mai puţini
locuitori:Germania, Franţa, Italia şi Regatul Unit: 29 de voturi,Spania şi Polonia: 27,România:14Ţările de
Jos: 13-Belgia, Grecia, Portugalia, Republica Cehă şi Ungaria: 12
Austria, Bulgaria şi Suedia: 10

40
Danemarca, Finlanda, Irlanda, Lituania şi Slovacia: 7
Cipru, Estonia, Letonia, Luxemburg şi Slovenia: 4 Malta: 3
Majoritatea calificată este îndeplinită în cazul în care:
majoritatea celor 28 de ţări membre (uneori chiar şi două treimi) votează în favoarea deciziei
se întrunesc cel puţin 255 din cele 345 de voturi.În plus, orice stat membru poate cere să se verifice dacă
majoritatea întrunită reprezintă cel puţin 62% din totalul populaţiei. În caz contrar, propunerea nu poate fi
adoptată.Se renunță la sistemul de pondere a voturilor. Pentru adoptareaactelor la propunerea Comisiei, va fi
nevoie de două condiții:
 1)55% din numărul statelor, cuprinzînd cel puțin 15 state;
 2)Statele ce susțin actul trebuie să reprezinte 65% din populația UE.
 Minoritatea de blocaj trebuie să cuprindă cel puțin 4 state, ca o garanție împotriva dominațieistatelor cu
populație numeroasă. La insistențele Poloniei, aplicarea noului sistem de vot s-a amânat. Astfel s-a stabilit
că, dacă niciun stat nu va cere continuarea procedurii consimțite la Nisa, noul mecanism se va aplica
din 2014. Dacă unul sau mai multe state recurg la aceastăopțiune, dubla majoritate să funcționeze abia din
2017.Reforma operată prin Tratatul de la Lisabona e însoțită de încă o limitare: tot la cererea Poloniei, s-a
reactivat Compromisul de la Ioanina,introducându-se un veto temporar pentrustatele aflate în minoritate. Astfel,
dacă niște state membre
-al căror număr se apropie deminoritatea de blocaj, fără a o atinge
-se opun adoptării unui act, președenția Consiliului va proceda la o nouă deliberare. În cursul acestei
deliberări Consiliul va face tot posibilul pentru a se ajunge, într-un termen rezonabil, la o soluție
satisfăcătoare pentru statele aflate înminoritate. Decizia nefiind blocată ci întîrziată, acest system fiind
abandonat după intrarea în vigoare a Tratatului de la Nisa.

41
 TEST 15
1.Consiliul Uniunii Europene:
1.1Expuneţi modul de organizare al Consiliului UE şi configuraţiile acestuia
Conform art 16 TUE Consilul este institutia care reprezinta interesele statelor membre ale UE.Consiliul
este compus din câte un reprezentant la nivel ministerial al fiecărui stat membru, împuternicit să angajeze
guvernul statului membru pe care îl reprezintă și să exercite dreptul de vot.
Tratatul de la Lisabona formalizeaza 2 configuratii diferite:- consiliu afaceri generale si –consiliu afaceri
externe.
Insa Decizia stabilind lista configuratiilor Consiliului prevede: Acesta se reuneşte în zece formaţiuni diferite,
în funcţie de subiectele dezbătute. De exemplu, formaţiunea Afaceri Externe cuprinde miniştrii afacerilor
externe, formaţiunea Justiţie şi Afaceri Interne pe cei ai justiţiei şi afacerilor interne etc.
Toate lucrările Consiliului sunt pregătite sau coordonate de Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi
(Coreper), alcătuit din reprezentanţii permanenţi ai statelor membre care lucrează la Bruxelles şi asistenţii
acestora. Activitatea acestui comitet este la rândul ei pregătită de peste 150 de comitete şi grupuri de lucru
alcătuite din delegaţi din statele membre.
Consiliul se întrunește în ședință publică atunci când deliberează și votează un proiect de act legislativ. În
acest scop, fiecare sesiune a Consiliului este divizată în două părți, consacrate deliberărilor privind actele
legislative ale Uniunii, respectiv activităților fără caracter legislativ.
La moment sint expuse 10 configuratii ale consiliului 1 generala si 9 tehnice, si anume:
1.Afaceri Generale
2.Afaceri Externe
3.Afaceri Economice şi Financiare
4.Justiţie şi Afaceri Interne (JAI)
5.Ocuparea Forţei de Muncă, Politică Socială, Sănătate şi Consumatori
6.Competitivitate (piață internă, industrie, cercetare şi spațiu)
7.Transporturi, Telecomunicaţii şi Energie
8.Agricultură şi Pescuit
9.Mediu
10.Educație, Tineret, Cultură şi Sport
Menagementul Consiliului este constituit de: presedintia consiliului(care e asigurata de grupuri prestabilite
de 3 state pe 18 luni), secretariatul Consiliului,COREPER.

1.2.Analizaţi competenţele Consiliului UE;

Consiliul este un factor decizional esențial al UE. Acesta negociază și adoptă acte legislative în majoritatea
cazurilor împreună cu PE, prin intermediul procedurii legislative ordinare, cunoscute și sub numele de
codecizie..

Atribuțiile Consiliului
1.Adoptă acte legislative (regulamente, directive etc.), cel mai adesea în „codecizie” cu Parlamentul
European;
2.Contribuie la coordonarea politicilor statelor membre.Un astfel de ex.este domeniul economic;
3.Elaborează politica externă și de securitate comună pe baza liniilor strategice stabilite de Consiliul
European;
4.Încheie acorduri internaționale în numele Uniunii;
5.Aprobă, împreună cu Parlamentul European, bugetul Uniunii.
6.Consiliul poate actiona in fata CEJ al UE alte institutii ale Ue pt incalcarea dr UE sau abtinerea de a
actiona.
7.Consiliul hotărând cu majoritate simplă poate solicita Comisiei să efectueze toate studiile pe care acesta le
consideră oportune pentru realizarea obiectivelor comune și să îi prezinte orice propuneri corespunzătoare.
În cazul în care Comisia nu prezintă nicio propunere, aceasta comunică motivele Consiliului.
8.Consiliul stabilește salariile, indemnizațiile și pensiile președintelui Consiliului European, ale președintelui
Comisiei, ale Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, ale membrilor
Comisiei, ale președinților, membrilor și grefierilor Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și ale
42
secretarului general al Consiliului. Consiliul stabilește, de asemenea, toate indemnizațiile care țin loc de
remunerație.
9.Consiliul hotărând cu majoritate simplă adoptă, după consultarea Comisiei, statutul comitetelor prevăzute
de tratate.(comitetul regiunilor si comitetul economic si social European
10.Se pronunta asupra admiterii noilor state membre
1.3. Evaluaţi rolul Preşedinţiei Consiliului în cadrul UE din perspectiva modului de organizare şi
atribuţiilor pe care le are .
Președinția formațiunilor Consiliului, cu excepția celei Afaceri Externe, este asigurată pe o perioada de 18
luni de grupuri prestabilite de 3 state. Aceste grupuri sint formate in baza unui system egal de rotatie a
statelor membre, avindu0se in vedere diversitatea acestora si echilibru geographic al uniunii. Fiecare
membru al unui grup asigura pentru 6 luni presedintetia tuturor formatiunilor Consiliului, cu exceptia CAE.
Ceilalti membri ai grupului asista presedintia in indeplinirea tuturor responsabilitatilor acesteia, in baza unui
program comun.
Atributiile presedintiei consiliului sint:
- Elaboreaza programul de 18 luni al activitatii consiliului pt aceasta perioada impreuna cu presedintele
CAE, in ceea ce priveste activitatea acestei formatiuni in colaborare cu comisia si cu PE.
- Aranjeaza si prezideaza sedintele consiliului si stabileste agenda acestora
- Intocmeste ordinea de zi pt fioecare reuniune a consiliului,aceasta are 2 parti privind actele
legislative( publice) si fara character legislativ(nu au character public)
- Reprezinta consiliu in fata altor institutii si in lume in general
- Stabileste agenda legislative pe 6 luni in consultare cu comisia, presidentiile precedente si ulterioare.
In acest scop, presedintia poate, cu exceptia cazurilor in care Consiliul decide altfel, sa adopte orice masura
adecvata necesara pentru ca timpul disponibil in cursul reuniunilor sa fie folosit in cel mai bun mod posibil,
in special:
(a) sa limiteze, pentru dezbaterea unui anumit punct, numarul de persoane din fiecare delegatie prezente in
sala de reuniune si sa decida daca sa autorizeze sau nu deschiderea unei sali suplimentare;
(b) sa stabileasca ordinea in care se trateaza punctele si durata discutiilor care le sunt consacrate;
(c) sa organizeze timpul alocat pentru dezbaterea unui anumit punct, in special limitand timpul in care
participantii pot lua cuvantul si stabilind ordinea interventiilor lor;
(d) sa solicite delegatiilor sa prezinte in scris propunerile lor pentru modificarea unui text in discuţie inainte
de o anumita data insotite, daca este cazul, de o scurta explicatie;
(e) sa solicite delegatiilor care au pozitii identice sau similare privind un anumit punct, text sau parte
a unui text să o aleaga pe una dintre ele pentru a exprima pozitia lor comuna in cadrul reuniunii sau in scris
inainte de reuniune

2.Evoluţia Comunităţilor Europene pînă la crearea Uniunii Europene:

2.1. Identificaţi etapele şi caracteristicile unificării instituţionale
Cele trei comunitati-CECO,CEE si EUROATOM,au functionat separate din 1958 pina in 1967,cind a intrat
in vigoare Tratatul de Fuziune a executivelor,semnat la 8 apriliel 1965.De la acest moment,comunitatile desi
ramin distincte din punct de vedere juridic(fiecare avind propria personalitate jur.)vor avea ca institutii
commune Comisia Europeana(Formate din fuziunea Inatei Autoritati cu Comisia CEE),Consiliul
Comunitatilor Europene,Curtea Europeana de Justitie si Adunarea Parlamentara.
2.2.Analizaţi particularităţile Comunităţilor Europene între anii 1958 şi 1986. Criza scaunului gol;
Dupa intrare in vigoare(in 1958) a tratatelor CEE si CEEA,statele membre ale comunitatilor cunosc o
dezvoltare virtiginoasa a comertului intre ele care a crescut anual aproape cu 30% respectiv dind si marind
profitul si veniturile bugetare.Ca reactie de raspuns La 4 ianuarie 1960 Stockholm (Suedia) este semnată
Convenţia Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (AELS), care include Austria, Danemarca, Norvegia,
Portugalia, Suedia, Elveţia şi Regatul Unit.Insa aceasta asociatie din urma nu sa soldat cu succes asteptat. In
pofida faptului că Tratatul CEE a evitat reglementarea integrării politice, apelurile spre o cooperare în acest
domeniu între statele membre au continuat şi pe parcursul anilor 60 ai secolului al XX-lea. Perioada
respectivă se caracterizează printr-o tensiune existentă între Preşedintele Franţei, Charles de Gaulle,
concepând un model inierguvernamental al cooperării europene, şi Comisie, care, sub conducerea
Preşedintelui său, Walter Hallstein, a adoptat o poziţie dinamică întru promovarea mai departe a procesului

43
de integrare. Creşterea numărului statelor membre ale Comunităţii, precum şi nivelul de dezvoltare diferit al
acestora, au catalizat anumite dificultăţi în aplicarea politicilor comunitare, motiv pentru care era necesară
adaptarea lor la noile realităţi şi cerinţe. Toate acestea au dus la semnarea la Luxemburg, la 17 şi 28
februarie 1986, a Actului Unic European (AUE) ce constituia, în pofida criticii,cea mai importantă revizuire
a tratatelor din momentul adoptării lor.
Deşi Actul Unic European nu a introdus anumite modificări scontate de către diferite comitete +şi rapoarte
pe parcursul anilor'70-80,importanţa sa se bazează pe reformele instituţionale şi reformele substanţiale,
inclusiv şi în domeniul politic.
2.3. Estimaţi particularităţile „pieţei interioare a AUE” versus obiectivelor„pieţei comune”stabilită
prin Tratatul de la Roma .
Din categoria reformelor substanţiale face parte, în primul rând, modificarea art. 8a CE (actualul art.18) care
stipulează că Comunitatea trebuie să adopte masuri' pentru stabilirea progresivă a pieţei interne până la data
de 31 decembrie 1992 fără a aduce prejudiciu altor prevederi aie Tratatului. La fel, se stipulează că piaţa
internă trebuie să cuprindă un spaţiu fără frontiere interne în cadrul căruia se asigură libera circulaţie a
mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalului
Din conţinutul AUE este evident caracterul dominant al obiectivelor economice faţă de cele politice.
Clauzele privind politica regională, mediul ambiant, cercetarea şi reforma instituţională erau privite ca fiind
subsidiare scopului de bază al Actului - lichidarea barierelor dintre statele membre în calea stabilirii pieţei
interne. Ca şi in cazurile precedente, poziţia Marii Britanii, de exemplu, era fermă - Tratatul CEE era menit
drept o cartă a libertăţii economice Oricum, elaborarea şi adoptarea AUE a avut la baza creşterea numărului
de state membre, dar şl nivelul diferit de dezvoltare care au generat unele dificultăţi în formularea şi
aplicarea poii-tidbr comunitare in procesul integrării economice, astfel că acesta din urmă trebuia adaptat ia
noile cerinţe conditiile în care era din ce în ce mai dar ca nu se putea evita cooperarea poltica
Obiectivele CEEA sint : crearea unei piete commune pt materiile si echipamentele nucleare intre tarile
membre dar si promovarea utilizarii energiei atomice pe cale pasnica.
Obiectivul CEE: crearea unei piete commune la nivelul celor 6 state care sa aiba caracterul unei piete
nationale si care sa determine realizarea: - uniunii vamale care presupune libertatea de circulatie a marfurilor
si o protective externa prin instituirea unei taxe vamale commune; - libera circulatie a factorilor de
productie; -protectia liberei concurente; - politica comuna comerciala cea Agricola, comerciala, transport,
concurenta.

44
 TEST 16
1.Procesul de aderare la UE;
1.1.Definiţi criteriile de aderare la UE prin prisma TUE şi a criteriilor stabilite la Copenhaga şi
Madrid;
Potrivit art 49 TUE Orice stat european daca respecta principiile libertății, democrației, egalității, statului de
drept, și care se angajează să le promoveze poate solicita să devină membru al Uniunii.
Daca sa ne referim criteriile stabilite la Copenahag si Madrid aceste exprima in expres conditiile impuse de
statele membre al UE fata de statele candidate. Aceste criterii se referă la:
-criteriu geographic- candidatul trebuie sa se situeze din punct de vedere geographic pe continental
European;
- stabilitatea instituţiilor care garantează democraţia, statul de drept, drepturile omului, respectful pentru
minorităţi şi protecţia acestora (criteriul politic);
- existenţa unei economii de piaţă funcţionale, precum şi capacitatea de a face faţă presiunii concurenţei şi
forţelor pieţei din Uniunea Europeană (criteriul economic);
- capacitatea de a-şi asuma obligaţiile de membru al Uniunii, incluzând adeziunea la obiectivele uniunii
politice, economice şi monetare (criteriul privind adoptarea acquis-ului comunitar).+ criteriul stabilit la
Madrid si anume aplicabilitatea legislatiei,capacitate de a corespunde normelor juridice comunitare;S-a
mentionat ca calitate de membru presupune crearea conditiilor pentru integrare armonioasa in structurile
adm si judecatoresti.
1.2.Analizaţi etapele procesului de aderare;
Procedura

1. Aplicarea
Țara europeană care îndeplinește criteriile din articolul 2 al TUE depune o cerere formală Consiliului.
Consiliul notifică Parlamentul European, Comisia și parlamentele naționale cu privire la această cerere.

2. Statutul de țară candidată

Statutul de țară candidată este acordat de Consiliul European în urma unui aviz favorabil din
partea Comisiei și în urma aprobării de către Parlamentul European.

3. Negocieri
Negocierile sunt deschise în urma unei decizii unanime a Consiliului European și ca urmare a unei
recomandări favorabile din partea Parlamentului European.
Negocierile au loc în cadrul unor conferințe interguvernamentale între guvernele țărilor UE și guvernul țării
candidate. Acquis-ul (corpusul legislativ al UE) este împărțit pe domenii politice, fiecare dintre acestea
negociindu-se separat. (Există în prezent 35 de domenii politicesau „capitole”.)
Pe parcursul fazei de preaderare, Comisia monitorizează eforturile țării candidate depuse pentru
implementarea acquis-ului. Aceasta, de asemenea, asistă țara candidată pe parcursul procesului, furnizând
instrumente de finanțare preaderare, precum TAIEX.

Dispoziții tranzitorii – părțile, de asemenea, dezbat dacă anumite norme pot fi introduse treptat (și
modalitatea de introducere) pentru a acorda noului membru sau țărilor UE existente timp să se adapteze.
Acest aspect se discută, în principal, pe parcursul etapelor finale ale negocierilor.

4. Procesul de monitorizare
Așa-numitul proces de monitorizare se desfășoară în paralel cu negocierile. Acesta prevede verificarea
transpunerii în legea țării candidate a articolelor acquis-ului, enumerate într-un anumit capitol. Doar atunci
când țara candidată demonstrează că a pus deja în aplicare un capitol din acquis, sau că îl va pune în aplicare
până la data aderării, acest capitol se va închide provizoriu. Fac excepție cazurile în care o țară candidată
stabilește acorduri speciale cu privire la o parte din acquis.

45
Comisia notifică Consiliul și Parlamentul European pe parcursul procesului, în special prin intermediul
rapoartelor anuale privind progresul. Țara candidată elaborează, de asemenea, programe anuale naționale
care cuprind evaluarea propriului progres cu privire la implementarea diverselor capitole ale acquis-ului.

5. Aderarea
Obiectivul final al negocierilor este pregătirea tratatului de aderare. Aderarea trebuie aprobată în mod
unanim de către Consiliu și trebuie să primească aprobarea Parlamentului European. Tratatul este semnat
ulterior de fiecare dintre țările UE și de țara care aderă și este ratificat de fiecare țară UE și de țara care
aderă, fiecare în conformitate cu propriile proceduri constituționale.

1.3Estimaţi rolul instituţiilor UE în procesul de aderare al unui stat

Paşii de aderare la UE sunt prevăzuţi la articolul 49 din TUE. Iniţial, statul care doreşte să adere la UE
adresează cererea sa de aderare Consiliului. Parlamentul European şi parlamentele naţionale sunt informate
cu privire la această cerere. Consiliul consultă apoi Comisia şi solicită aprobarea Parlamentului European,
care se pronunţă cu majoritatea membrilor care îl compun. În cazul unui aviz favorabil, Consiliul se
pronunţă în unanimitate cu privire la cererea de aderare.
Condiţiile de aderare şi adaptările impuse de aceasta tratatelor şi instituţiilor fac obiectul unui acord între
statele membre şi statul solicitant. Acest acord (sau tratat de aderare) se supune ratificării de către toate
statele contractante.
Procesul de aderare
Orice cerere de aderare face obiectul unui aviz al Comisiei şi al unei decizii a Consiliului, care îi atribuie
ţării solicitante statutul de ţară candidată. Acest statut nu înseamnă neapărat iniţierea imediată a
negocierilor în vederea aderării. Ţara candidată trebuie, mai întâi, să îndeplinească o serie de condiţii.
Aceasta trebuie să îndeplinească criteriile de eligibilitate definite de Consiliul European de la Copenhaga
din 1993 şi completate de Consiliul European de la Madrid din 1995. Acestea sunt:
criterii politice: instituţii stabile care să garanteze democraţia, statul de drept, drepturile omului, precum şi
respectarea şi protecţia minorităţilor;
criterii economice: o economie de piaţă funcţională, precum şi capacitatea de a face faţă presiunii
concurenţiale şi forţelor pieţei din cadrul UE;
capacitatea de a-şi asuma obligaţiile de stat membru care decurg din dreptul şi politicile UE (sau acquis-ul
comunitar), inclusiv adeziunea la obiectivele uniunii politice, economice şi monetare.
UE a trecut prin cinci extinderi succesive, de la crearea sa în 1957. Compusă iniţial din şase state membre la
fondarea sa, aceasta numără, în prezent, douăzeci şi şapte de state membre.

2. Competenţa Curţii de Justiţie

2.1. Identificaţi misiunea generală a jurisdicţiei UE;
Pentru a construi Europa, anumite state (astăzi în număr de 28) au încheiat tratate de instituire a
Comunităţilor Europene, ulterior a Uniunii Europene, dotate cu instituţii care adoptă norme de drept în
domenii determinate. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene reprezintă instituţia jurisdicţională a Uniunii
și a Comunității Europene a Energiei Atomice (CEEA). Aceasta este compusă din trei instanţe: Curtea de
Justiţie, Tribunalul şi Tribunalul Funcţiei Publice, a căror principală misiune este examinarea legalității
actelor Uniunii şi asigurarea interpretării şi aplicării uniforme a dreptului acesteia.Prin intermediul
jurisprudenţei sale, Curtea de Justiţie a consacrat obligaţia administraţiilor şi a instanţelor naţionale de a
aplica pe deplin dreptul Uniunii în cadrul sferei lor de competenţă şi de a proteja drepturile conferite de
acesta cetăţenilor (aplicarea directă a dreptului Uniunii), fără a aplica însă orice dispoziţie contrară din
dreptul naţional, fie aceasta anterioară sau ulterioară normei Uniunii (supremaţia dreptului Uniunii
asupra dreptului naţional).
Evoluţia jurisprudenţei sale ilustrează contribuţia Curţii la crearea unui spaţiu juridic care îi priveşte pe
cetăţeni, fiind menit să le protejeze drepturile conferite acestora de legislaţia Uniunii în diverse domenii ale
vieţii lor cotidiene
2.2. Clasificaţi acţiunile exercitate în faţa organelor jurisdicţionale;
Curtea pronunţă hotărâri privind cazurile sesizate. Cele cinci tipuri de cazuri întâlnite frecvent sunt:
1. Procedura privind pronunţarea unei hotărâri preliminare
46
Instanţele naţionale din fiecare stat membru UE sunt responsabile pentru aplicarea corespunzătoare a
legislaţiei europene în statul respectiv. Dar există riscul ca instanţele din diferite ţări să interpreteze legislaţia
UE în moduri diferite.Pentru a preveni acest lucru, a fost prevăzută o „procedură pentru pronunţarea unei
hotărâri preliminare
2. Acţiuni în neîndeplinirea unei obligaţii
Comisia poate iniţia o acţiune în justiţie în cazul în care consideră că un stat membru nu îşi îndeplineşte
obligaţiile prevăzute de legislaţia europeană. Procesul poate fi intentat şi de un alt stat membru.În ambele
cazuri, Curtea investighează acuzaţiile şi pronunţă sentinţa. Dacă se constată că acuzaţiile aduse statului
respectiv sunt întemeiate, acesta are obligaţia de a remedia situaţia imediat. În cazul în care statul membru
nu se conformează hotărârii pronunţate de Curtea de Justiţie, aceasta poate impune plata unei amenzi.
3. Acţiuni în anulare
Dacă un stat membru, Consiliul, Comisia sau (în anumite condiţii) Parlamentul consideră că un anumit act
legislativ european este ilegal, Curţii de Justiţie i se poate solicita anularea actului respectiv. Aceste „acţiuni
în anulare” pot fi prezentate şi de persoanele fizice care doresc să îi solicite Curţii anularea unui anumit act
legislativ care le afectează în mod direct şi negativ.
4. Acţiuni în constatarea abţinerii de a acţiona
Tratatul prevede că PE, Consiliul şi Comisia au obligaţia de a adopta anumite decizii în anumite situaţii.
Dacă nu îşi îndeplinesc această obligaţie, celelalte instituţii ale UE şi, în anumite împrejurări, persoanele
fizice sau întreprinderile pot adresa o plângere Curţii pentru ca această abţinere de a acţiona să fie
consemnată oficial.

5. Recursul-Curtea de Justiţie poate fi sesizată cu recursuri limitate la motive de drept, formulate împotriva
hotărârilor şi a ordonanţelor Tribunalului. Dacă recursul este admisibil şi fondat, Curtea de Justiţie anulează
decizia Tribunalului. În cazul în care cauza este în stare de a fi judecată, Curtea poate să o reţină spre
soluţionare. În caz contrar, aceasta trimite cauza Tribunalului, care este ţinut de decizia pronunţată de Curte
în recurs.

6.Reexaminarea - Deciziile Tribunalului care statuează asupra acţiunilor introduse împotriva hotărârilor
Tribunalului Funcţiei Publice a Uniunii Europene pot, în mod excepţional, să facă obiectul unei reexaminări
din partea Curţii de Justiţie în condițiile prevăzute în Protocolul privind Statutul Curții de Justiție a Uniunii
Europene.

2.3. Estimaţi particularităţile procedurii prejudiciale.

Procedura prejudicială (art. 234 din Tratatul UE): Instanţele naţionale pot cere CEJ lămuriri cu privire la
interpretarea dreptului comunitar. În plus, aceste instanţe pot solicita CEJ să verifice dacă un anumit act
legislativ european este valabil. Acest lucru trebuie să asigure în primul rând aplicarea unitară a dreptului
comunitar de către instanţele naţionale, care se ocupă de aplicarea pe plan naţional a legilor europene. Pentru
a putea solicita opinia CEJ judecata în fond derulată la intanţa naţională trebuie să depindă (în mod decisiv
pentru soluţionarea cauzei) de interpretarea, resp. valabilitatea legilor comunitare. Instanţa va suspenda
judecata în fond până la primirea răspunsului de la CEJ. Cererea solicitată va fi întâi tradusă în toate limbile
oficiale şi apoi publicată în Monitorul Oficial al UE. Acest lucru oferă părţilor, statelor membre şi organelor
UE posibilitatea de a lua poziţie în problema respectivă. După care are loc o dezbatere în fond, cu pledoaria
ţinută de avocatul general şi apoi se procedează la pronunţarea sentinţei. Instanţa solicitantă este obligată să
respecte sentinţa pronunţată de CEJ.
Asadar, judecatorul national devine el insusi instanta comunitara. In definitiv, constatarea invaliditatii
dreptului national in raport cu o norma comunitara nu este de atributul Curtii Europene de Justitie, ci al
instantei nationale sesizate.
Tocmai de aceea se impune concluzia necesitatii cunoasterii de catre judecatorul national a acquis-ului
comunitar, care include, astfel cum s-a amintit deja, atat normele pozitive de drept comunitar, cat si
interpretarea lor de catre Curtea Europeana de Justitie de la Luxemburg.

47
 Test 17
1. Comisia Europeană:
1.1. Determinaţi structura Comisiei Europene, procedura de numire a Comisiei
Europene(preşedintele, vicepreşedintele (ÎRUEAEPS), comisarii)
Comisia Europeană este una dintre principalele instituţii ale Uniunii Europene. Reprezintă şi susţine
interesele Uniunii în ansamblul său. Propune acte legislative şi gestionează punerea în aplicare a politicilor
europene şi modul în care sunt cheltuite fondurile UE.Structura comisie este formate din 3
elemente:1)Colegiul Comisarilor(Colegiul comisarilor este alcătuit din câte un comisar pentru fiecare stat
membru incluzind presedintele si inaltul reprezentant IRAEPS) 2)Directoratele Generale(DG-urile sunt
clasificate pe domenii de activitate,principale grupuri sint:Politicii Ue;Relatii Externe;Servicii
Generale;Servicii interne.)3)cabinetele comisarilor(mijloc intermediar intre DG si Comisari)staful cu care
functioneaza comisarul. Mandatul Comisiei este de cinci ani.Vice-presedinte a comisie si IRUEAEPS este
numit de Consiliu European potrvit VMC,cu acordul preventiv al Presedintelui Comisiei.
Comisia e condusa de un Presedinte asistat de 8 vice presedinti.
Procedura de numire a comisiei conform TUE include:
ETAPA 1 e dedicate consultarilor pt alegerea presedintelui, tinind seama de alegerile pt PE , acesta e
desemnat de consiliu European cu VMC. Candidatul desemnat e ales de PE cu votul majoritatii membrilor
prezenti.
ETAPA 2 se desemneaza ceilalti membri ai comisiei, fiind selectati de consiliu de comun accord cu
Presedintele ales. Fiecare membru propus e audiat de PE dupa care comisia desemnata este supusa, in
calitate de organ collegial, unui vot de aprobare din parte PE.
ETAPA 3 in ultima faza a procedurii, comisia e numita de consiliu European care hotaraste cu VMC.
1.2Analizaţi principiile de funcţionare ale Comisiei Europene şi statutul preşedintelui Comisiei;
1.Funcţionarea Comisiei este guvernată de principiul colegialităţii, care se bazează pe egalitatea membrilor
Comisiei în participare la adoptarea poliţiilor şi implică următoarele: pe de o parte, deciziile sunt deliberate
în comun, pe de altă parte, toti membrii colegiului sunt politic responsabili în mod colectiv, pentru toate
deciziile pe care le iau.Exceptie de colegialitate:procedura scrisa;procedura de delegare;
2.O altă atribuţie a Comisiei, este vegherea asupra respectării dispoziţiilor TCE şi a actelor adoptate în
temeiul acestuia de către instituţiile comunitare. în acest context, ea este împuternicittă să solicite statelor
membre sau întreprinderilor aflate pe teritoriul UE informaţii şi să desfăşoare investigaţii la faţa
locului.Consiliul, prin regulamente, precizează modalităţile de exercitare a acestui drept de control de către
Comisie. De exemplu, în domeniul concurenţei.
3.O altă funcţie a Comisiei o constituie dreptul de a sesiza CEJ dacă consideră că un stat membru nu şi-a
îndeplinit corespunzător una din obligaţiile care-i revin în temeiul TUE. în aceste cazuri. Comisia poate
solicita CEJ, să pronunţe şi sancţiuni pecuniare în privinţa statului în cauză, dacă acesta refuză să se confor-
meze hotărârii CEJ de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor. Mai mult ca atât, Comisia poate sesiza CEJ
formulând, acţiuni de anulare.
4.Intreprinderile sau persoanele fizice sunt, la fel, pasibile de sancţionare din partea Comisiei.In cazurile
prevazute de tratat,ea poate aplica vinovatilor amenzi grele(de pilda,in cazul incalcarii regurilor de
concurenta loiala).
Statutul presedintelui Comisiei este singurul comisar fara anumit portofoliu,toti ceilalti comisari sint
responsabili in fata lui in rest are un statut asemanator cu toti ceilalti membrii Comisiei si acesta consta in:se
abține de la orice act incompatibil cu natura funcțiilei
1.3. Estimaţi rolul Comisiei din perspectiva diverselor competenţe pe care le are
Reprezintă şi susţine interesele Uniunii Europene în ansamblul său. Monitorizează şi pune în aplicare
politicile UE:
propunând proiecte legislative Parlamentului şi Consiliului
gestionând bugetul UE şi alocând fonduri
aplicând dreptul european (împreună cu Curtea de Justiţie)
reprezentând Uniunea Europeană la nivel internaţional, de exemplu negociind acordurile dintre UE şi alte
ţări.

48
Comisia are „drept de iniţiativă” - poate propune acte legislative pentru a proteja interesele Uniunii şi ale
cetăţenilor săi. Ea procedează astfel doar în situaţiile în care o măsură eficientă nu poate fi luată la nivel
naţional, regional sau local (principiul subsidiarităţii).
Când propune un proiect legislativ, Comisia încearcă să ia în calcul interesele unor categorii cât mai largi.
Pentru a se asigura că detaliile tehnice sunt corecte, Comisia consultă experţii din cadrul diferitelor comitete
şi grupuri de lucru. De asemenea, organizează consultări publice.
Departamentele Comisiei se ocupă de elaborarea proiectelor de acte legislative. Dacă cel puţin 14 din cei 27
de comisari sunt de acord cu proiectul, acesta este înaintat Consiliului şi Parlamentului care, după ce îl
dezbat şi îi aduc modificări, decid dacă să-l adopte sau nu.
Împreună cu Parlamentul şi Consiliul, Comisia stabileşte priorităţile în materie de cheltuieli pe termen lung
în contextul „cadrului financiar” european. De asemenea, elaborează un proiect de buget anual pe care îl
înaintează Parlamentului şi Consiliului spre aprobare şi supraveghează modul în care sunt cheltuite fondurile
europene, de exemplu, de către agenţiile şi autorităţile naţionale şi regionale. Modul în care Comisia
gestionează bugetul este verificat de către Curtea de Conturi.Comisia gestionează fondurile consacrate
politicilor europene (de exemplu, agricultură şi dezvoltare rurală) şi programe precum Erasmus (schimburi
de studenţi).
În calitate de „gardian al tratatelor”, Comisia se asigură că fiecare stat membru aplică în mod corect
legislaţia europeană.În cazul în care consideră că un guvern nu îşi respectă obligaţiile în acest sens, Comisia
îi adresează mai întâi o scrisoare oficială prin care îi cere să remedieze situaţia. În ultimă instanţă, Comisia
poate înainta cazul Curţii de Justiţie. Curtea poate impune sancţiuni, iar deciziile sale sunt obligatorii pentru
toate ţările şi instituţiile europene.
Comisia se exprimă în numele tuturor ţărilor UE în cadrul organismelor internaţionale precum Organizaţia
Mondială a Comerţului.
De asemenea, negociază acorduri internaţionale în numele UE, precum Acordul de la Cotonou (privind
ajutorarea ţărilor în curs de dezvoltare din Africa, Caraibe şi Pacific şi derularea schimburilor comerciale cu
acestea).

2. Procedura non-legislativă
2.1. Identificaţi tipurile de proceduri de luare a deciziilor în UE;
Principalele tipuri de proceduri sint:cea legsilativa(care poate fi ordinara si speciala) si cea non-
legislativa(care poate fi de delegare si implentare).Procedura legislativă ordinară înlocuieşte procedura
anterioară de codecizie. Această procedură este mai legitimă din punct de vedere democratic. Procedurile
legislative speciale înlocuiesc procedurile anterioare de consultare, de cooperare şi de aviz
conform. Spre deosebire de procedura legislativă ordinară, Tratatul privind funcţionarea UE nu descrie în
mod precis procedurile legislative speciale. Modalităţile de punere în practică a acestora sunt definite de la
caz la caz, prin articolele din Tratatul privind UE şi din Tratatul privind funcţionarea UE care prevăd
aplicarea lor.
2.2. Analizaţi particularităţile procedurilor legislative şi non-legislative
Principale institutii implicate in procesul legislative sunt urmatoarele:a)Comisia Europeana(Comisia are
„drept de iniţiativă” - poate propune acte legislative pentru a proteja interesele Uniunii şi ale cetăţenilor
săi.)aproximativ 80% din acte adoptate in cadrul procedurilor legislative sunt aprobate la initiative comisiei
si kiar detine unele drepturi cvazi legislative de a adopta acte in anumite domenii cum ar fi drepturile
muncitorilor de a ramine pe teritoriul statului membru dupa ce afost angajat pe teritoriu acestuia.
.b)Parlamentul Europen si Consiliul UE(În multe domenii, precum protecţia consumatorilor şi a mediului
s/a, Parlamentul colaborează cu Consiliul (instituţia reprezentând guvernele naţionale) pentru a decide
asupra conţinutului actelor legislative şi pentru a le adopta. Este vorba, în acest caz, de procedura de
„codecizie”.În baza Tratatului de la Lisabona, a crescut numărul domeniilor politice care fac obiectul
codeciziei, ceea ce îi conferă Parlamentului European mai multă putere de a influenţa conţinutul actelor
legislative în sectoare care includ agricultura, politica energetică, migraţia şi fondurile europene.) Consiliul
şi Parlamentul au ultimul cuvânt cu privire la actele legislative propuse de Comisie.
In cadrul procedurii legislative ca adoptatori participa Consiliu si PE, fiind legislatorii UE, spre deosebire de
procedura non-legislativa in cadrul careia Comissia obtine competenta de a complementa elemente
neesentiale ale actului legislativ. In adrul procedurii non-legislative Consiliu si PE aproba actul nelegislativ.

49
Prin procedura non-legislativa Comisia obtine competenta de executare a actelor obligatorii juridice. Prin
procedura non-legilsativa se pun min aplicare actele legislative.
2.3. Estimaţi particularităţile procedurii de delegare de la art.290 TFUE
Un act legislativ poate delega Comisiei competența de a adopta acte fără caracter legislativ și cu domeniu de
aplicare general, care completează sau modifică anumite elemente neesențiale ale actului legislativ. Actele
legislative definesc în mod expres obiectivele, conținutul, domeniul de aplicare și durata delegării de
competențe. Elementele esențiale ale unui anumit domeniu sunt rezervate actului legislativ și nu pot face,
prin urmare, obiectul delegării de competențe.
Actele legislative stabilesc în mod expres condițiile de aplicare a delegării; aceste condiții pot fi
următoarele:
(a) Parlamentul European sau Consiliul pot decide revocarea delegării;
(b) actul delegat poate intra în vigoare numai în cazul în care, în termenul stabilit prin actul legislativ,
Parlamentul European sau Consiliul nu formulează obiecțiuni.
În înțelesul literelor (a) și (b), Parlamentul European hotărăște cu majoritatea membrilor care îl compun, iar
Consiliul hotărăște cu majoritate calificată.
Totusi procedura de comitologie(reglementare+control)va continua sa fie untilizata pina cind toate actele de
delegare vor fi revizuite

50
 Test 18
1.Comunităţile Europene
1.1 Expuneţi premisele istorice ale creării celor 3 Comunităţi Europene
Ideea crearii unei Europe unite dateaza de secole, insa abia dupa cel de-al doilea razboi mondial s-au format
premisele necesare demararii unui proces de integrare europeana. Comunitățile Europene: Comunitatea
Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO), Comunitatea Europeană (CEE) și Comunitatea Europeană a
Energiei Atomice (EURATOM) au reprezentat fundamentul construcției europene. Ĩn pofida faptului că
inițial măsurile Comunităților vizau doar sfera economică, acestea au evoluat spre o cooperare politică. Prin
„sintagma Comunităților Europene” se înțelegea un ansamblu de organizații internaționale bazate pe
integrarea economică a statelor și pe o limitare a suveranității acestora , în beneficiul unor obiective și
instituții comune. Statelor –națiune nu li s-a cerut să renunțe la suveranitatea lor, ci să transfere din
competențe unei comunități superioare. Comunitățile Europene au reprezentat nucleul Uniunii Europene,
instituită prin Tratatul de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992. Deși cele trei Comunități prezentau
caractere generale comune, acestea au fost instituite prin tratate distincte, fiecare având propriul său regim
juridic. Ĩn ceea ce privește sistemul instituțional, Tratatul CECO a creat instituții majoritar supranaționale:
Ĩnalta Autoritate, Consiliul de Miniștri , Adunarea parlamentară și Curtea de Justiție. Asemeni modelului
federalist, sistemul instituțional era format din organe superioare celor din statele membre, având
competența de a reglementa direct situația juridică a statelor și a întreprinderilor din industria siderurgică.
CEE și CEEA erau dotate cu un sistem instituțional propriu, format din câte un Consiliu, o Comisie, o
Adunare și o Curte de Justiție. Anumite instituții, respectiv Curtea de Justiție a Comunităților Europene și
Adunarea parlamentară deveneau comune CECO, CEE și CEEA. Fiecare comunitate avea însă propria
Comisie și propriul Consiliu, din considerente care țineau de atenuarea elementului supranațional . Această
situație va dura până în 1967 când va intra în vigoare Tratatul instituind un Consiliu unic și o Comisie unică
a Comunităților Europene. Declarația Ministrului francez al afacerilor externe, Robert Shuman, de la 9 mai
1950 a reprezentat un veritabil plan politic, care fundamenta „ bazele intelectuale și juridice ale construcției
comunitare" . Lui Shuman îi poate fi atribuit meritul susținerii politice a acestui proiect, însă conceperea sa
i-a aparținut lui Jean Monnet. Acesta a creat în 1945 planul de revitalizare a industriei și economiei franceze
prin controlul asupra producției germane de cărbune și oțel. .
1.2. Analizaţi obiectivele şi natura juridică a celor trei Comunităţi
TCECO este un tratat detaliat care are urmatoarele Obiective :
-formare unei pieti commune in ceea ce priveste comertul cu carbuni si produse siderurgice intre tarile
membre prin interzicerea: taxelor vamale, masurilor si practicilor discriminatorii etc.
- nasterea unei Europi Unite;
- incurajarea pacii in lume;
- transforma Europa cu « pas cu pas » proces , ducând la unificarea Europei democratice, incluzând atât
Europa de Est şi Europa de Vest, despartite de Cortina de Fier
-crearea primi instituii supranational si prima agentie din lume anti-cartel;
- crearea unei pieţi unice pe întreg teritoriul Comunităţii
Dezvoltarea economica a UE pe baza de carbine si otel
TCEEA la fel e un tratat detaliat(numit, tratat normativ sau tratat lege)Obiectivele CEEA :
-Crearea unei piete comune pt materiile si echipamentele nucleare intre tarile membre, dar si -promovarea
utilizarii energiei atomice in scopuri pasnice.
-De a contribui, prin stabilirea condiţiilor necesare formării şi dezvoltării rapide a industriilor nucleare, la
ridicarea nivelului de viaţă în statele membre şi
-la dezvoltarea schimburilor cu alte ţări.
Natura juridica a CEE- dat fiind scopul mai larg al tratatului, este vorba mai degraba de un tratat cadru care
contine doar reguli de baza pt a fi detaliate prin acte subsidiare.
Obiectivele CEE:
- Creare unei piete comune la nivelul celor 6 state care sa aiba caracterul unei piete nationale si care sa
determine realizarea : uniunii vamale care presupune libertatea de circulatie a marfurilor si o protectie
externaprin instituirea unei taxe vamale comune fata de terti; protectia liberei concurente; libera

51
 circulatie a factorilor de productie; instituirea unei politici comune in agricultura,transporturi;
apropierea reglementarilor legale din statele membre pt buna functionare a pietei
1.3. Evaluaţi sub aspect comparativ tabloul instituţional propus pentru cele 3 comunităţi dar şi
mecanismul decizional instituţional
Schema institutionala CEEA si CEE:
• Consiliul de Miniştri CEEA/ CEE – cate un ministru din fiecare tara
• ComisiaCEEA/ Comisia CEE;
Comisia CEEA – 5 membri cu autonomie fata de statele membre;
Comisia CEE – 9 membri cu autonomie fata de statele membre;
Competente: de a elabora proiecte privind actiuni comunitare pe care le prezinta spre aprobare Consiliului
ministerial.
• Adunarea – comuna pentru cele 3 comunitati;
Compozitie: reprezentanti trimisi de parlaméntele nationale;
Functii exclusiv consultative si atributii de control.
• Curtea de Justiţie – comuna celor 3;
Compozitie: 7 judecatori
Sarcini: vegheaza respectare prevederilor Tratatelor, precum si ale dispozitiilor de aplicare ale acestora.
• Comitetul Economic si Social – Organ consultativ común pentru CEEA si CEE;
• Agentia de Aprovizionare a CEEA – institutie de gestiune specializata.
In cadrul CEEA si CEE, mecanismul decizional este urmatorul: deciziile sunt luate de Consiliul de Ministri,
dar la propunerea Comisiilor. Asadar, desi Comisiile un mai pastreaza puterea de decizie a Inaltei Autoritati,
ele primesc un rol care un poate fi neglijat: au puterea de initiativa legislativa.Adunarea comună CECO a
devenit competentă şi pentru EURATOM şi CEE, dar lărgită de la 78 la 142 de membri şi transformată în
Adunarea Parlamentară Europeană şi mai apoi în Parlamentul European, pentru toate cele trei Comunităţi.
Membrii săi sunt delegaţi de parlamentele naţionale, în funcţie de mărimea demografică a fiecărui stat
membru. Parlamentul are competenţe deliberative şi de control.

2.Dreptul primar al Uniunii Europene:

2.1 Definiţi dreptul primar al UE
Legislatia comunitara primara (sau dreptul primar) include in primul rand Tratatele si alte acorduri cu un
statut similar. Legislatia comunitara primara este rezultatul negocierilor directe dintre guvernele statelor
membre. Aceste acorduri sunt puse pe hartie sub forma de Tratate care trebuie ulterior ratificate de
parlamentele nationale. Aceeasi procedura se aplica oricaror amendamente ulterioare aduse Tratatelor. 
2.2. Determinaţi din ce este format dreptul primar.
Uniunea Europeană (UE) are un sistem juridic și un drept care îi sunt proprii: cele mai importante norme și
principii sunt prevăzute în tratatele fondatoare; UE poate adopta acte juridice și legislative, pe care statele
membre trebuie să le respecte și să le aplice.
Cele două izvoare principale ale dreptului UE sunt: dreptul primar și dreptul secundar.
Dreptul primar este format din tratatele care stabilesc cadrul juridic al Uniunii Europene. Dreptul secundar
este compus din instrumente juridice bazate pe aceste tratate, cum ar fi regulamente, directive, decizii și
acorduri. Acestora li se adaugă principiile generale ale dreptului UE, jurisprudența dezvoltată de Curtea
Europeană de Justiție și dreptul internațional.
Dreptul UE se caracterizează prin faptul că este direct aplicabil în toate statele membre ale UE („efect
direct”) și că legile statelor membre ale UE pot fi declarate inaplicabile în cazul în care intră în conflict cu
dreptul UE („supremația” acestuia din urmă).În Uniunea Europeană, dreptul primar poate fi considerat
principalul izvor de drept. Acesta se află în vârful piramidei ordinii juridice europene și este format, în
principal, din următoarele  tratate:
tratatele „fondatoare”:  Tratatul privind Uniunea Europeană,  Tratatul privind funcționarea UE și  Tratatul
de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice;
protocoalele și anexele la tratate, tratatele de aderare ale statelor membre la Uniunea Europeană și alte
tratate.Împreună, aceste tratate stabilesc repartizarea competențelor între Uniune și statele membre, definesc
procesul de luare a deciziilor, atribuțiile instituțiilor UE și sfera acestora de acțiune în fiecare domeniu de
politică.Ultima revizuire a dreptului primar al UE a avut loc odată cu adoptarea  Tratatului de la Lisabona,

52
care a intrat în vigoare în decembrie 2009 (tratatele menționate mai sus includ modificările introduse de
Tratatul de la Lisabona).
2.3. Evaluaţi sub aspect comparativ dreptul primar şi cel derivat al UE
Dreptul derivate are la baza Tratatul de la care deriva, adica are la baza dreptul primar. Dreptul; derivate
sunt acele acte care pun in aplicare in mod directsau indirect, general sau special prevederile Tratatelor
fundamentale. Dreptul derivate poate avea atit character obligatoriu cit si poate sa nu fie investit cu forta
obligatory, spre deosebire de dreptul primar care are forta obligatory. Dreptul primar are o sfera mai larga de
expunere, in timp ce dreptul derivat, deobicei are tendinta de oblica sau recomanda o conduit a subiectilor cu
character special.
Dreptul comunitar primar este constituit din normele juridice înscrise în tratatele care au
creat C.E.C.O., C.E.E. şi C.E.E.A. Aceste tratate constitutive ale Comunităţilor Europene au fost calificate
ca fiind tratate-lege pentru C.E.C.O. şi C.E.E.A. şi tratate-cadru pentru C.E.E., acestea fiind amendate şi
completate pe parcursul timpului de o serie de protocoale şi diferite anexe, toate cu valoare juridică
obligatorie, asemenea tratatelor de bază. Dreptul instituţional comunitar derivat este format din norme
cuprinse în acte emise de instituţiile comunitare constituite prin dispoziţiile din tratate. Este derivat deoarece
ansamblul de acte care îl constituie este subordonat dispoziţiilor din tratate de la care nu pot deroga.

53
 Test 19
1.Principiile generale ale dreptului Uniunii Europene:
1.1. Expuneţi principiile generale ca parte a dreptului UE
1.Pr. Împuternicirii speciale limitate şi inmplicite
2.pr. Subsidiarităţii
3.pr.proporţionalităţii
4.pr. Echilibrului instituţional
5.pr. Rangului prioritar al dreptului UE faţă de dreptul naţional
6.pr. Aplicării directe a dr. comunitar
7pr. Respectarii drepturilor fundamentale ale omului
1.2. Determinaţi care sunt principiile generale consfinţite în tratate şi cele care derivă din
jurisprudenţă
Principiile generale consfintite in tratate si care deriva din jurisprudenta sunt:
pr. Aplicării directe a dr.UE- acest principiu asi are izvor jurisprudenta si anume cauza Van Gend en Loos.
Această speţă consacră recunoaşterea tratatului ca fiind „o nouă ordine juridică” în dreptul internaţional,
nu doar în ce priveşte statele suverane care au semnat şi ratificat tratatul, ci şi în cadrul sistemului intern de
drept al acestora. Ordinea juridică a CE se caracterizează prin faptul că are efect direct şi se bucură de
supremaţie (prioritate) în raport cu ordinea juridică internă. Astfel, norma comunitară creează drepturi şi
obligaţii, care pot fi invocate direct de particulari în faţa instanţelor naţionale.2)pr. Rangului prioritar al
dreptului UE faţă de dreptul naţional principiiu consacrat de jurisprudenta prin cauza : Costa (Flaminio)
vs. Enel, Se afirmă prin intermediul acestei speţe faptul că TCE este parte integrantă din sistemul de
drept al statelor membre şi trebuie aplicat de instanţele acestora. 3). Împuternicirii speciale limitate şi
implicite In aceeasi cauza, soluţia pe care o consacră Curtea este în sensul că transferul de la statele membre
din sistemul de drept intern către sistemul comunitar al drepturilor şi obligaţiilor aduce o limitare
permanentă a drepturilor suverane, un act ulterior, unilateral din partea statului membru, incompatibil cu
dreptul comunitar neputând prevala în raport cu un act comunitar.Principii connsfintite in tratate sunt :
Principiul subsidiarităţii este fundamental pentru funcţionarea Uniunii Europene (UE), mai precis pentru
luarea deciziilor la nivel european. Acesta permite în special să se stabilească în ce situaţii UE are
competenţa de a legifera şi de a contribui la luarea deciziilor cât mai aproape posibil de cetăţeni.Principiul
subsidiarităţii este consacrat prin articolul 5 din Tratatul privind UE. Acesta este menţionat alături de alte
două principii, considerate de asemenea esenţiale pentru luarea deciziilor la nivel european: principiul
atribuirii şi principiul proporţionalităţii. Subsidiaritatea şi proporţionalitatea sunt principii conexe
principiului atribuirii. Ele stabilesc în ce măsură UE îşi poate exercita competenţele care îi sunt atribuite prin
intermediul tratatelor. În temeiul principiului proporţionalităţii, mijloacele la care recurge UE pentru a
realiza obiectivele stabilite prin tratate nu pot depăşi strictul necesar.
Sistemul instituţional reprezintă ansamblul instituţiilor şi organelor comunitare, corelate integrativ prin
atribuţii şi funcţiuni intercondiţionate într-un cadru instituţional unic. După Tratatul de la Maastricht,
instituţiile au devenit instituţii ale Uniunii Europene
Principiul echilibrului instituţional reuneşte două componente esenţiale, şi anume:
- separarea puterilor, respectiv a competenţelor instituţiilor comunitare;
- colaborarea, cooperarea între instituţiile Comunităţilor europene.
1.3. Evaluaţi importanţa acordată drepturilor fundamentale în sistemul normativ al Uniunii
Europene
Drepturile omului reprezintă fundamentul existenţei şi coexistenţei umane. Universale, indivizibile şi
interdependente, ele definesc umanitatea. Ele întruchipează principiile ce formează piatra de căpătâi a
demnităţii umane”, aprecia Secretarul General al Naţiunilor Unite în mesajul inaugural rostit cu ocazia
aniversării a 50 de ani de la adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Aprecierile sale reflectă
starea de fapt a ultimelor decenii: confruntată cu noi provocări – conflicte internaţionale, lupta împotriva
sărăciei, protecţia mediului – societatea internaţională a încercat, prin adoptarea la nivel internaţional şi
regional a unor documente consacrând principii ale protecţiei drepturilor omului, să-şi îndeplinească
angajamentul asumat după cel de-al doilea război mondial şi să impună o viziune coerentă, solidară şi
universală a acestora, corespunzătoare unui standard internaţional general de protecţie a lor.

54
Astfel, recunoscând drepturile fundamentale ca şi principii ale dreptului comunitar, Curtea de Justiţie a
Comunităţilor Europene a conferit, prin mecanismele sale jurisdicţionale, substanţă protecţiei propriu-zise
a acestor drepturi. Sub presiunea jurisdicţiilor constituţionale şi în condiţiile în care nu exista în nici unul
din tratatele privind Comunităţile europene o dispoziţie similară celei cuprinse în articolul 38 al.1 al
Statutului Curţii Internaţionale de Justiţie, C.J.C.E. a dezvoltat un corpus de decizii care au dat Comunităţii
Economice Europene de la acea dată o bază în protecţia drepturilor fundamentale, conservând în acelaşi
timp coerenţa ordinii legale comunitare şi demonstrând capacitatea sa de a absorbi valorile de bază ale
sistemelor juridice naţionale ale statelor membre1. O importanţă deosebită se acordă şi egalităţii dintre femei
şi bărbaţi, consacrată expres în articolul 2 al T.C.E., printre misiunile atribuite Comunităţii, în vreme ce
articolul 119 (actual 141) nu consacra anterior decât egalitatea de remuneraţii între lucrătorii de sex feminin
şi cei de sex masculin, dar şi principiului combaterii oricărei forme de discriminare fondată pe criterii de
sex, rasă ori origine etnică, religie ori convingeri religioase, handicap, vârstă sau orientare sexuală.

2. Banca Europeană de Investiţii (BEI):

2.1. Expuneţi temeiul juridic al creării Băncii Europene de Investiţii şi natura juridică a acesteia;
BEI a fost create in 1958 prin tratatul de la Roma,in calitate de institutie de finantare pe termen lung a UE,cu
misiunea de a contribui la integrarea,dezvoltarea echilibrata si coeziunea economica si sociala a statelor
member ale UE prin acordarea,cu titlu de imprumut a unor mari fonduri financiare pe piata capitalurilor si
imprumuturilor,in conditii favorabile pentru realizarea proiectelor ce contribuie la realizarea obiectivelor pe
atunci Comunitatilor Europene. Banca Europeană de Investiţii aparţine celor 27 de state membre,este dotata
cu personalitate juridica dinstincta si autonomie financiara in cadrul sistemului institutional al UE.
2.2. Analizaţi modalitatea de numire, organizare şi funcţionare a Băncii Europene de Investiţii;
Acest statut stabileşte normele de funcţionare a Băncii Europene de Investiţii (BEI), banca de împrumuturi
pe termen lung a Uniunii Europene. BEI, creată în 1958 în temeiul Tratatului de la Roma, contribuie la
realizarea obiectivelor Uniunii finanţând proiecte de investiţii care favorizează integrarea europeană,
dezvoltarea echilibrată, coeziunea economică şi socială şi o economie inovatoare bazată pe cunoaştere. BEI
are sediul la Luxemburg. Membrii săi sunt cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, iar capitalul
băncii depăşeşte 232,3 miliarde EUR. Toate statele membre subscriu împreună la capitalul BEI. Contribuţia
lor se calculează în funcţie de importanţa economică a fiecărui stat în cadrul Uniunii (exprimată prin PIB) la
momentul aderării. Orice nouă aderare a unui stat la UE determină o majorare de capital. Totodată, Consiliul
guvernatorilor poate hotărî în unanimitate o majorare a capitalului subscris. Acesta este alcătuit din miniştrii
desemnaţi de statele membre (în principiu, miniştrii economiei şi ai finanţelor). Consiliul guvernatorilor este
principalul organ decizional al BEI. Consiliul fixează orientările generale ale Băncii şi adoptă deciziile cele
mai importante.
Astfel, Consiliul guvernatorilor exercită următoarele funcţii:
stabileşte directivele generale referitoare la politica de creditare a Băncii;
poate hotărî majorarea capitalului subscris;
exercită puterile de numire şi demitere a membrilor Consiliului de administraţie şi ai Comitetului de direcţie;
aprobă raportul şi bilanţul anual, precum şi contul de profit şi pierderi în cadrul reuniunii sale anuale;
autorizează Banca să finanţeze proiecte în afara UE;
poate adopta în unanimitate orice decizii privind suspendarea activităţii Băncii şi suspendarea acordării de
împrumuturi sau garanţii unui stat membru sau resortisanţilor acestuia în cazul în care statul membru în
cauză nu îşi respectă obligaţiile;
aprobă regulamentul de funcţionare a Băncii.
În cadrul mandatului său, Banca acordă credite statelor membre sau întreprinderilor private sau publice
pentru investiţii care urmează să fie realizate pe teritoriul european al statelor membre. Prin derogare, BEI
poate acorda împrumuturi pentru proiecte care urmează să fie realizate în totalitate sau parţial în afara
teritoriului european al statelor membre.
2.3. Estimaţi rolul BEI din perspectiva diverselor competenţe pe care le are
Banca Europeană de Investiții are misiunea de a contribui, recurgând la piețele de capital și la resursele
proprii, la dezvoltarea echilibrată și neîntreruptă a pieței interne în interesul Uniunii. În acest scop, Banca

1
55
facilitează, prin acordarea de împrumuturi și garanții și fără a urmări un scop lucrativ, finanțarea proiectelor
de mai jos în toate sectoarele economiei:
(a) proiecte care urmăresc punerea în valoare a regiunilor mai puțin dezvoltate;
(b) proiecte care urmăresc modernizarea sau conversia întreprinderilor ori crearea de noi activități care sunt
rezultatul realizării sau funcționării pieței interne și care, prin amploarea sau natura lor, nu pot fi finanțate în
întregime prin diferitele mijloace de finanțare existente în fiecare dintre statele membre;
(c) proiecte de interes comun pentru mai multe state membre care, prin amploarea sau natura lor, nu pot fi
finanțate în întregime prin diferitele mijloace de finanțare existente în fiecare dintre statele membre.
În îndeplinirea misiunii sale, Banca facilitează finanțarea programelor de investiții în legătură cu
intervențiile fondurilor structurale și ale altor instrumente financiare ale Uniunii. Banca colaborează cu toate
organizațiile internaționale care exercită activități în domenii de activitate similare.
(2) Banca caută toate contactele necesare în vederea cooperării cu instituțiile bancare și financiare ale țărilor
în care își desfășoară operațiunile.
În cadrul mandatului definit la articolul 309 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Banca
acordă finanțări, în special sub formă de credite și de garanții, membrilor săi sau întreprinderilor private sau
publice pentru investiții care se vor realiza pe teritoriile statelor membre, în cazul în care nu sunt disponibile,
în condiții rezonabile, mijloace provenind din alte resurse.

56
 Test 20
1.Dreptul derivat al Uniunii europene
1.1 Definiţi dreptul derivat al UE
Din categoria actelor de drept derivat fac parte o serie de acte care au la baza Tratatul, de unde si denumirea
lor, care indica faptul ca adoptarea lor se fundamenteaza pe dreptul primar. Actele cu caracter normativ
emise de institutiile Uniunii Europene în procesul exercitarii competentelor care le sunt atribuite prin Tratat
alcatuiesc legislatia secundara, cel de-al doilea izvor important al ordinii juridice institutionale comunitare.
Legislatia primara atribuie rolul de a emite acte comunitare triunghiului decizional format din Parlamentul
European, Consiliul U.E. si Comisia Europeana. În exercitarea atributiilor conferite prin Tratate de catre
statele membre ale U.E., acestea au competenta de a adopta mai multe tipuri de acte juridice, care au efecte
juridice diferite si sunt specifice ansamblului original pe care îl reprezinta Uniunea Europeana.
1.2. Analizaţi acordurile internaţionale în calitate de izvor al dreptului UE
In ultima perioada, activitatea in domeniul conventiilor internationale incheiate de C.E. se afla in continua
crestere, in concordanta cu extinderea competentelor comunitare. Problema cunoasterii locului si rolului
acestei surse de drept este foarte importanta, existand in doctrina doua solutii in ceea ce priveste
aplicabilitatea acestor acorduri, in functie de teoria adoptata: cea dualista sau monismul.
 Teoria dualista, avand ca adepti doctrinarii italieni si germani, promoveaza urmatoarea conceptie: ordinea
juridica internationala si cea nationala sunt sisteme juridice independente, separate, care coexista paralel.
 Teoriile moniste propun solutia conform careia norma de drept intern se afla in aceeasi sfera cu cea
internationala, existand un raport de supra/subordonare.
Acordurile incheiate de Comunitati. Acordurile incheiate de C.E. cu statele terte sau cu organizatii
internationale fac parte integranta din ordinea juridica comunitara din momentul intrarii lor in vigoare.
Rezulta faptul ca sistemul pe care se bazeaza C.E. este cel monist, ceea ce inseamna ca acordurile
internationale fac parte din ordinea juridica comunitara fara a fi necesara vreo masura interna de
transformare a sa. Decizia incheierii acordurilor este, deci, suficienta pentru integrarea in ordinea juridica
comunitara, aceasta integrare neavand, bineinteles, efect decat de la data intrarii in vigoare a acordului.
 Acordurile incheiate de catre C.E. ocup, in ordinea juridica comunitara, un loc inferior Tratatelor, dar
superior dreptului derivat.
Actele unilaterale adoptate de organele infinitate prin acordurile incheiate de Comunitati. Regimul aplicabil
acordurilor incheiate de C.E. este acelasi si pentru actele adoptate de organele create prin aceste acorduri.  
Numeroase acorduri incheiate de catre C.E. si, mai ales, acordurile de asociere sau de cooperare instituie
organe carora le confera o putere de decizie. Actele adoptate in conditiile prevazute de aceste acorduri au
acelasi rang in ordinea juridica comunitara ca acordurile insesi.
Succesiunea la acordurile incheiate anterior de statele membre. In ordinea juridica comunitara pot intra
anumite acorduri incheiate de statele membre inainte de intrarea in vigoare a Tratatelor institutive. In acest
caz le este permis statelor membre sa continue executarea acestor acorduri, dar acest aspect nu presupune, in
nici un caz, ca acestea din urma fac parte din ordinea juridica comunitara. Acest lucru ar fi posibil numai
daca C.E. ar succede la aceste acorduri.
1.3. Evaluaţi sub aspect comparativ măsurile secundare adoptate de instituţiile UE
1.Regulamentul are aplicabilitate generala, direct aplicabil in toate sferele, se aplica fara a fi necesare
modificari si persoanele fizice si juridice pot invoca prevederele acestora, obligatoriu in toate elementele
sale
2. Decizia este obligatorie in toate elementele sale pentru destinatarii pe care ii desemneaza”. Decizia este
deci, prin natura sa, un act individual care produce efecte pentru unul sau mai multi destinatari, care pot fi:
statele membre sau particularii. Decizia se deosebeste de regulament prin absenta aplicabilitatii generale.
Din punct de vedere insa al aplicabilitatii directe, se poate intampla, totusi, ca decizi adresata unui stat
membru sa implice luarea de catre acesta a unor masuri destinate punerii sale in aplicare
 In cadrul deciziei se stabilesc atat rezultatul ce urmeaza sa fie atins, cat si modalitatile de aplicare.
 Atunci cand se adreseaza persoanelor fizice sau juridice, efectele deciziei sunt imediate. Deciziile adresate
unui stat sau statelor membre sunt obligatorii pentru toate institutiile acelui stat, inclusiv pentru sistemul
judiciar. In consecinta, in temeiul suprematiei dreptului comunitar, institutiile sunt obligate sa se abtina de la
aplicarea normelor nationale de natura sa afecteze aplicarea deciziei. In anumite circumstante (atunci cand

57
institutiile comunitare impun prin decizie statului membru un anumit tip de actiune), deciziile pot avea efect
direct si pot fi invocate de o persoana fizica sau juridica intr-un litigiu cu o autoritate publica.Directiva
comunitara continua sa apara ca avand "un obiect normativ neidentificat”. Directiva leaga orice stat membru
destinatar in ceea ce priveste rezultatul de atins, lasand instantelor nationale competenta in ceea ce priveste
forma si mijloacele”[2; p. 76]. O directiva nu va fi niciodata aplicabila in mod direct in statele destinatare,
deoarece ea va avea intotdeauna nevoie de masuri nationale de executare, de transpunere in dreptul intern,
chiar si in cazul directivelor cu un grad foarte mare de claritate, precizie si detaliere.
 In afara actelor derivate cu caracter obligatoriu, exista o categorie de acte adoptate de catre institutiile sau
organele comunitare care nu au caracter obligatoriu in sensul pe care il cunoastem in cazul regulamentelor,
deciziilor si directivelor; este vorba despre recomandare si aviz.
 Recomandarea. Recomandarile si avizele nu au nici un efect constrangator, cu exceptia recomandarilor
C.E.C.O., care aveau acelasi efect ca cel al directivelor. Obiectul recomandarilor este acela de a invita
destinatarii sa adopte o anumita conduita. Recomandarea reprezinta, uneori, un substitut pentru adoptarea
unei directive, pornind de la premisa increderii in autodisciplina destinatarilor sai. In situatia in care luarea
in considerare a recomandarii esueaza, acestia din urma stiu ca va fi tradus continutul recomandarii intr-un
act constrangator din punct de vedere juridic. In alte cazuri, recomandarea vizeaza un cadru general de
actiune.

2. Banca Centrală Europeană – instituţie financiară a UE:

2.1. Relataţi evoluţia politicii economice şi monetare;
In anul 1988 Consililul European a declarat printer obiectivele UE instaurarea globala a unii Uniuni
Economice si Monetare.Pentru realizarea acestui scop a fost intocmit un raport care propunea realizarea
UEM in 3 etape successive.
Prima etapa presupunea realizarea in perioada 1 iulie 1990-31 decembrie 1993 a urmatoarelor
sarcini:1)liberalizarea completa a circulatiei capitalurilor;2)Consolidarea cooperarii intre bancile nationale
centrale ale statelor membre:3)Utilizarea libera a monedei unice”ecu”(predecesoara monedei euro)
Pentru a doua etapa,realizata intre anii 1 ianuarie 1994-31 decembrie 1998 se propunea:
1)Crearea Institutului Monetar European;
2)Stabilirea unei interdictii pentru bancile nationale centrale ale statleor member de acorda imprumutiri
autoritatilor si organismelor publice;
3)Consolidarea coordonarii politicilor monetare intre statele member;
4)Realizarea unor masuri in stare sa conduca la independenta bancilor centrale nationale
A treia etapa,oriantata pentru perioada de dupa 1 ianuarie1999 implica:
1)Stabilirea irevocabila a ratei de conversiune a monedelor nationale fata de moneda euro;
2)Introducere mondei euro
3)Elaborarea unei politici monetare unice pentru Sistemul European al bacnilor centrale
2.2. Analizaţi modalitatea de organizare, funcţionare şi atribuţiile Băncii Centrale Europene;
Printre atributiile BCE se numara:
definirea politicilor Eurosistemului: Consiliul guvernatorilor BCE este responsabil de politica monetară
pentru moneda unică. Aceasta presupune, printre altele, definirea stabilităţii preţurilor, a modalităţii de
analiză a riscurilor inflaţioniste etc.;
adoptarea de decizii privind operaţiunile de politică monetară, coodonarea şi monitorizarea acestora:
BCE dă instrucţiuni BCN cu privire la detaliile operaţiunilor necesare (valoare, timp, dată etc.) şi verifică
derularea cu succes a acestora;
adoptarea de acte juridice: în limite clar definite, organele de decizie ale BCE au competenţa de a emite
acte cu forţă juridică obligatorie în interiorul Eurosistemului, precum orientări şi instrucţiuni, în vederea
asigurării derulării coerente a operaţiunilor descentralizate de către BCN. În plus, în limitele definite,
organele de decizie pot adopta regulamente şi decizii, care au forţă juridică obligatorie în afara
Eurosistemului;
autorizarea emiterii de bancnote: cuprinde planificarea şi coordonarea strategică a producţiei şi a
procesului de emisiune a bancnotelor euro
intervenţii pe pieţele valutare: în colaborare cu fiecare BCN, dacă este necesar. Aceasta presupune
cumpărarea şi/sau vânzarea de titluri pe pieţele valutare;

58
operarea sistemelor de plăţi şi supravegherea infrastructurii de plăţi şi a altor infrastructuri ale pieţei
financiare: sistemele de plăţi reprezintă un mijloc de transfer al banilor în cadrul sistemului bancar.
Organele interne ale BCE sunt consiliul guvernatorilor,comitetul executiv si consiliul general. Consiliul
guvernatorilor Băncii Centrale Europene este constituit din membrii Comitetului executiv al Băncii
Centrale Europene și din guvernatorii băncilor centrale naționale ale statelor membre a căror monedă este
euro. Comitetul executiv este constituit din președinte, un vicepreședinte și alți patru membri. Președintele,
vicepreședintele și ceilalți membri ai Comitetului executiv sunt numiți de Consiliul European, hotărând cu
majoritate calificată, la recomandarea Consiliului și după consultarea Parlamentului European și a
Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene, dintre persoane a căror autoritate și experiență
profesională în domeniul monetar sau bancar sunt recunoscute. Mandatul acestora este pe termen de opt ani
și nu poate fi reînnoit. Doar resortisanții statelor membre pot fi membri ai Comitetului executiv. Consiliul
general este alcătuit din:
preşedintele BCE;
vicepreşedintele BCE şi
guvernatorii băncilor centrale naţionale (BCN) ale celor 28 de state membre ale UE.
2.3. Estimaţi sub aspect comparativ Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) şi Eurosistemul.
Eurosistemul este alcătuit din BCE şi BCN ale statelor care au adoptat euro. Eurosistemul şi SEBC vor
coexista atât timp cât vor exista state membre ale UE în afara zonei euro.
Obiectivul principal al Eurosistemului este menţinerea stabilităţii preţurilor, respectiv protejarea valorii
monedei euro.
Banca Centrală Europeană se angajează să îndeplinească în mod eficient toate atribuţiile de bancă centrală
care îi sunt încredinţate. În acest sens, aspirăm la cel mai înalt nivel de integritate, competenţă, eficienţă şi
transparenţă.
Există trei motive principale pentru crearea unui sistem de bănci centrale în Europa:
demersul strategic al Eurosistemului se bazează pe competenţele existente, cadrul instituţional,
infrastructura, experienţa şi capacităţile operaţionale excelente ale BCN. În plus, unele bănci centrale au şi
alte atribuţii pe lângă cele proprii Eurosistemului;
date fiind întinderea geografică a zonei euro şi relaţiile de lungă durată stabilite între comunităţile bancare
naţionale şi BCN corespunzătoare, s-a considerat adecvată asigurarea unui punct de acces la activităţile de
bancă centrală pentru instituţiile de credit în fiecare stat membru participant;
luând în considerare numărul mare de ţări, limbi şi culturi care există în zona euro, BCN (şi nu o entitate
supranaţională) au reprezentat cea mai bună soluţie pentru a servi drept puncte de acces ale Eurosistemului.

59
 Test 21
1. Arhitectura instituţională a Uniunii Europene:
1.1. Identificaţi principalele entităţi ce formează cadrul instituţional al UE;
Conform prevederilor a Tratatului privind Uniunea Europena,aceasta din urma dispune de un cadru
instituțional care vizează promovarea valorilor sale, urmărirea obiectivelor sale, susținerea intereselor sale,
ale cetățenilor săi și ale statelor membre, precum și asigurarea coerenței, a eficacității și a continuității
politicilor și a acțiunilor sale. Instituțiile Uniunii sunt:
— Parlamentul European;
— Consiliul European;
— Consiliul Uniunii Europene;
— Comisia Europeană
— Curtea de Justiție a Uniunii Europene;
— Banca Centrală Europeană;
1.2. Analizaţi particularităţile sistemului instituţional al UE;
Uniunea Europeană (UE) nu este federaţie ca Statele Unite ale Americii. Nu este nici organism de cooperare
interguvernamentală, ca Organizaţia Naţiunilor Unite. În realitate, este unică. Ţările care formează UE
(statele membre) rămân naţiuni independente şi suverane care îşi exercită însă în comun o parte din
suveranitate pentru a dobândi, la nivel mondial, o putere şi o influenţă pe care nu le-ar obţine dacă ar acţiona
pe cont propriu .În practică, prin punerea în comun a suveranităţii se înţelege că statele membre deleagă
anumite puteri de decizie unor instituţii comune pe care le-au creat, astfel încât hotărârile cu privire la
probleme specifice de interes comun să poată fi adoptate în mod democratic, la nivel european.Respectiv
pentru implementarea acesto scopuri e nevoie de un sitem institutional specific. Fiecare instituție din cadrul
celor mentiona anterior acționează în limitele atribuțiilor care îi sunt conferite prin tratate, în conformitate cu
procedurile, condițiile și scopurile prevăzute de acestea. Instituțiile cooperează unele cu altele în mod loial.
Cadrul institutional al Uniunii Europene, stabilit de catre Tratate, are la baza "triunghiul institutional"
(Consiliul Uniunii Europene, Parlamentul European si Comisia Europeana ), care sunt actorii procesului de
decizie, si Consiliul European, care defineste orientarile politice generale. Pe masura ce competentele
Uniunii s-au extins, institutiile s-au dezvoltat si au devenit mai numeroase.
Agentiile, fundatiile si centrele au fost infiintate pe baza deciziilor adoptate de Comisia Europeana sau de
Consiliul Uniunii Europene, dar functioneaza ca organisme cu autonomie deplina.Pe masura intereselor pe
care le reprezinta si apara aceste institutii pot fi clasate sub o urmatoare formula: prin natura lor, ele
reprezintă interesele statelor (Consiliul), interesele Uniunii (Comisia), interesele popoarelor statelor membre
(Parlamentul) si interesele dreptului Uniunii (Curtea de Justitie); beneficiază de o anumită autonomie
juridică, administrativă si financiară, corolar al specificitătii lor functionale.
1.3. Propuneţi argumentînd poziţia care este instituţia UE ce conferă originalitate sistemului
instituţional al UE.
Daca folosim metoda deductiei putem stabili ca intr-un stat suveran sunt 3 verigi principale ale puterii
reprezentate anume prin cele legislative,executive si judecatoresti.Reprezentarea acestora in cadrul
sistemului institutional al UE este respective-puterea legislative(Parlamentul European si Consiliul
UE);puterea executive(Comisia Europeana);puterea jurisdictionala(Curtea de justitie a UE).Prin urmare
putem stabili ca institutia care confera originalitatea sistemului institutional este Consiliul European.O
asemenea institutie nu poate fi gasit in cadrul unui stat tipic.Consiliul European defineşte orientările şi
priorităţile politice generale ale Uniunii Europene, este compus din şefii de stat sau de guvern ai statelor
membre, precum şi din preşedintele său şi preşedintele Comisiei europene. Consiliul European are un rol
dublu - stabilirea priorităţilor şi direcţiei politice generale şi abordarea problemelor complexe sau
sensibile care nu pot fi rezolvate prin cooperare interguvernamentală la un alt nivel.Deşi poate influenţa
stabilirea agendei politice a UE, nu are puterea de a adopta acte legislative.Aceste orientari si pozitii
commune sunt lipsite de forta juridical,dar in cele mai dese ori sint implimentate intr-o procedura normale
de adoptare a actelor comunitare.

60
2.Modul de luare a deciziilor în UE:
2.1. Relataţi istoricul evoluţiei procedurilor pentru adoptarea legislaţiei secundare
Co–decizia1Procedura standard” pentru adoptarea legislaţiei comunitare începând cu Tratatul de la
Amsterdam este foarte complexă. Totuşi, ea reprezintă o simplificare a procedurii anterioare, care a fost
introdusă prin Tratatul de la Maastricht, în articolul 189 B. Această procedură conferă Parlamentului
European puteri egale cu cele ale Consiliului, de aici şi denumirea de co-decizie.
Cooperarea între Consiliul Uniunii Europene şi Parlamentul European a fost introdusă prin Actul Unic
European, din anul 1986. Puterea de decizie aparţine în totalitatea Consiliului, dar Parlamentul poate
influenţa decizia acestuia, prin faptul că, primind proiectul de act normativ de la Comisie, emite un aviz
după procedura obişnuită pe care îl înaintează Consiliului. Procedura cooperării se aplică exclusiv
domeniului Uniunii Economice şi Monetare. 
Procedura consultării a fost prima procedură legislativă a Comunităţilor Europene. După introducerea
procedurii cooperării şi a procedurii co–deciziei, această procedură şi–a pierdut din importanţă.
Procedura consultării se caracterizează printr–o repartizare a sarcinilor între Comisia Europeană şi Consiliul
Uniunii Europene
2.2. Determinaţi procedurile de adoptarea a măsurilor derivate în UE
În conformitate cu articolul 249 din Tratatul CE, modalităţile de acţiune ale Comunităţii Europene sunt
regulamentul, directiva, decizia, recomandările şi avizele, care sunt creaţii juridice originale ale dreptului
comunitar, diferite de instrumentele juridice naţionale şi internaţionale. Instituţiile Uniunii Europene nu pot
adopta astfel de acte juridice decât dacă o dispoziţie a tratatelor le conferă competenţă în acest sens
(principiul competenţelor de atribuire). Diferitele acte juridice (cu excepţia recomandărilor şi avizelor, care
nu au caracter obligatoriu) trebuie să se întemeieze pe dispoziţii concrete ale tratatelor (inclusiv aşa-numitele
competenţe implicite). În absenţa unei competenţe speciale recunoscute prin tratate, este posibil să se
recurgă, în anumite condiţii, la principiul competenţei subsidiare enunţat la articolul 308 din Tratatul CE.
Enumerarea actelor care figurează la articolul 249 din Tratatul CE nu este limitativă; există, de asemenea, o
serie de modalităţi de acţiune cum sunt rezoluţiile, constatările, precum şi actele referitoare la organizarea şi
funcţionarea instituţiilor a căror denumire, structură şi efecte juridice rezultă din diversele dispoziţii ale
tratatelor sau din regulile stabilite prin aplicarea acestora. În plus, natura juridică a unui act realizat de o
instituţie a Uniunii Europene nu are legătură cu denumirea oficială a actului, însă depinde de obiectul şi de
conţinutul material al acestuia. De asemenea, în amonte de adoptarea actelor, se va menţiona importanţa
cărţilor albe, a cărţilor verzi şi a programelor de acţiune, documente prin intermediul cărora instituţiile
Uniunii Europene, mai precis Comisia, decid, cel mai adesea, asupra obiectivelor pe termen lung
2.3. Evaluaţi sub aspect comparativ particularităţile procedurii legislative şi non-legislative
Principale institutii implicate in procesul legislative sunt urmatoarele:a)Comisia Europeana(Comisia are
„drept de iniţiativă” - poate propune acte legislative pentru a proteja interesele Uniunii şi ale cetăţenilor
săi.)aproximativ 80% din acte adoptate in cadrul procedurilor legislative sunt aprobate la initiative comisiei
si kiar detine unele drepturi cvazi legislative de a adopta acte in anumite domenii cum ar fi drepturile
muncitorilor de a ramine pe teritoriul statului membru dupa ce afost angajat pe teritoriu acestuia.
.b)Parlamentul Europen si Consiliul UE(În multe domenii, precum protecţia consumatorilor şi a mediului
s/a, Parlamentul colaborează cu Consiliul (instituţia reprezentând guvernele naţionale) pentru a decide
asupra conţinutului actelor legislative şi pentru a le adopta. Este vorba, în acest caz, de procedura de
„codecizie”.În baza Tratatului de la Lisabona, a crescut numărul domeniilor politice care fac obiectul
codeciziei, ceea ce îi conferă Parlamentului European mai multă putere de a influenţa conţinutul actelor
legislative în sectoare care includ agricultura, politica energetică, migraţia şi fondurile europene.) Consiliul
şi Parlamentul au ultimul cuvânt cu privire la actele legislative propuse de Comisie.
In cadrul procedurii legislative ca adoptatori participa Consiliu si PE, fiind legislatorii UE, spre deosebire de
procedura non-legislativa in cadrul careia Comissia obtine competenta de a complementa elemente
neesentiale ale actului legislativ. In adrul procedurii non-legislative Consiliu si PE aproba actul nelegislativ.
Prin procedura non-legislativa Comisia obtine competenta de executare a actelor obligatorii juridice. Prin
procedura non-legilsativa se pun min aplicare actele legislative.

61
 Test 22
1. Istoricul construcţiei comunitare europene:
1.1 Expuneţi cronologic proiectele cu privire la unitatea europeană şi de integrare europeană
1) Într-un discurs susţinut la Universitatea din Zürich, Winston Churchill îndeamnă la înfiinţarea unor „State
Unite ale Europei”.19 septembrie 1946
2)5 iunie 1947 inaintarea planului Marshall, creat pentru revitalizarea economică a Europei.
3)17 martie 1948 Belgia, Franţa, Luxemburg, Ţările de Jos şi Regatul Unit semnează Tratatul Uniunii
Europei Occidentale (Tratatul de la Bruxelles).
4)16 aprilie 1948 Este creată Organizaţia pentru Cooperare Economică Europeană (OEEC), cu rol de
coordonare a Planului Marshall.
5)4 aprilei 1949 Semnarea Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) la Washington.
6)5 mai 1949 La Londra (Regatul Unit) este semnat statutul Consiliului Europei si la 10 august 1949 la
Strasbourg (Franţa) are loc prima sesiune a adunării consultative a Consiliului Europei. Membrii federalişti
solicită înfiinţarea unei autorităţi politice europene.
7) Ideile care au dus la înfiinţarea Uniunii Europene au fost prezentate pentru prima dată la 9 mai 1950 de
ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman. Această zi este acum celebrată ca fiind un moment
cheie în crearea UE.
8)18 aprilie 1951 Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos semnează Tratatul de la Paris,
prin care se înfiinţează Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO).
9)1952 intră în vigoare Tratatul CECO. Jean Monnet este numit preşedinte al Înaltei Autorităţi, iar Paul-
Henri Spaak devine preşedinte al Adunării comune.
10)1954 Adunarea Naţională a Franţei respinge Tratatul Comunităţii Europene pentru Apărare. Jean
Monnet, preşedinte al Înaltei Autorităţi CECO, demisionează după eşecul adoptării EDC.
După Conferinţa de la Londra, la Paris se semnează acorduri privind modificarea Tratatului de la Bruxelles
şi este creată Uniunea Europei Occidentale (UEO).
11)6 mai 1956 Ministrul belgian al afacerilor externe, Paul-Henri Spaak, le prezintă colegilor săi din CECO
un raport privind proiectul de tratat al Comunităţilor, care prevede crearea CEE şi Euratom. La Bruxelles
încep negocierile pentru redactarea textelor de instituire a CEE şi Euratom.
12)25 martie 1957 Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos semnează, la Roma, tratatele
de înfiinţare a Comunităţii Economice Europene (CEE) şi a Comunităţii Europene a Energiei Atomice
(Euratom). Începând cu această zi, acestea vor fi numite „Tratatele de la Roma”.
13)1958 Intră în vigoare Tratatele de la Roma. Comunităţile CEE şi EURATOM îşi încep activitatea la
Bruxelles. Adunarea Parlamentară de la Luxemburg şi Curtea Europeană de Justiţie reprezintă instituţii
comune pentru toate cele trei Comunităţi.
1.2. Analizaţi particularităţile Planului Schuman
La 9 mai 1950 in cadrul unei conferinte de presa la Paris,ministru de externe a Frantei R.Schuman lanseaza
un plan,ulterior devenit sub denumirea planul lui schuman.Fiind un supporter al integrarii europene,acesta a
propus unirea resurselor de otel si carbune ale Frantei si Germaniei sub auspciile unei Inalte Autoritati cu
posibilitatea participarii si altor state europene.Planul in cauza a fost proiectat de catre Jean Monnet,care era
convins de faptul ca cooperarea economica dintre state este una decisive si cruciala pentru dezvoltare
pasnica a statelor europene si ca o putere alternativa si rezistibila in fata expansiunii comunismului
sovietic.Inspiratia planului schuman nu a fost una pur econimica,ci a reprezentat si tendinta de a restabili
realtiile dintre Franta si Germania,ce au avut de suferit in urma razboiului,de a-i linisti pe francezi vizavi de
orice amenintare militara din partea vecinului si de a lega statele in cauza cu un cadru juridic obligatoriu de
cooperare c ear exclude rivialitatea in regiunile de producere a carbunelui cum sunt Saar, si Rhur.Propunerea
lui Schuman a dus la instituirea CECO-un prim pas important spre o integrare europeana,pas care a mers
mai departe de interguvernamentalism si a stability o autoritate supranationala.
1.3. Evaluaţi sistemul de colaborare dintre state în organizaţiile internaţionale de cooperare în raport
cu sistemul de colaborare dintre state în organizaţiile internaţionale de integrare.
Sistemul de colaborare dintre state in organizatiile internationale de cooperare se caracterizeaza prin
urmatoarele:
*Organizaţiile internaţionale de cooperare nu trebuie să încalce suveranitatea statelor membre.
*Deciziile şi recomandările organizaţiilor internaţionale de cooperare nu au, în principiu, un caracter

62
juridic obligatoriu. Ele devin obligatorii numai în măsura în care sunt acceptate de către statele
membre.
* Sintetizând trăsăturile principale larg acceptate ale organizaţiei internaţionale de cooperare, aceasta poatefi
determinată ca o formă de asociere cu caracter permanent a statelor, pe baza unui act consti-tutiv care statua
organizarea, funcţionarea şi puterile sale, autonomia sa funcţională în sco-pul îndeplinirii unor obiective
comune, convenite privitor la pacea, securitatea şi cooperareainternaţională.
In functie de activitatatea organizatiile internationale de cooperare au drept scop promovarea cooperării
între state, care se ocupă de probleme la nivel statal. Acestor organizaţii nu li se transferă puteri suverane.
Spre exemplu, ONU este o formă de delegare a unor funcţii şi competenţe ale statului. Colaborare dintre
organizatiile internationale de integrare nu se limitează numai la promovarea cooperării dintre state, ci
concep chiar legislaţia aplicabilă pe teritoriul statelor care o compun. În cazul acestor organizaţii atributul de
a guverna, suveranitatea, a fost delegat de la statul membru la organizaţie. Prin urma- re, acestea pot edita
legi obligatorii pentru subiecţii de drept ai statelor membre, fără intervenţia guvernului naţional. În plus,
aceste organizaţii pot lua decizii obligatorii cu majoritatea de voturi.Cadrul juridic de colaborare in
organizatiile de integrare este mult mai largit si este prevazut in tratatele de constituire a acestora.De la
intrare in vigoare a tratalui de Lissabona Uniunea Europeană a păşit, spre un nou statut, depăşind formal
încadrarea în categoria organizaţiilor internaţionale de cooperare, deoarece noul Tratat conferă construcţiei
comunitare cadrul juridic unitar pentru exercitarea unor competenţe ce ţin mai degrabă de esenţa statului
federal: monedă unică, buget provenit şi din resurse proprii (există, însă, şi contribuţii naţionale), control
integrat la frontiere, o serie depolitici comune decise şi gestionate direct de la Bruxelles, o politică externă
comună (cu limiteleei), înfiinţarea parchetului european, a jandarmeriei europene, a poliţiei europene de
frontieră,precum şi atribuţii, deocamdată incert conturate, în domenii ca apărarea şi securitatea. De
altfel,întreaga evoluţie a construcţiei comunitare a fost una de la interguvernamental spre integrat,chiar dacă,
de-a lungul istoriei, Comunitatea Europeană (astăzi Uniunea Europeană) a cunoscutşi perioade de recul şi
euroscepticism.Actele adoptate în cadrul unei forme de cooperare consolidată sunt obligatorii numai pentru
statele membre participante. Acestea nu sunt considerate ca fiind acquis care trebuie acceptat de statele
candidate la aderarea la Uniune.

2. Procedura non-legislativă
2.1. Identificaţi tipurile de proceduri de luare a deciziilor în UE;
Principalele tipuri de proceduri sint:cea legsilativa(care poate fi ordinara si speciala) si cea non-
legislativa(care poate fi de delegare si implentare).Procedura legislativă ordinară înlocuieşte procedura
anterioară de codecizie. Această procedură este mai legitimă din punct de vedere democratic. rocedurile
legislative speciale înlocuiesc procedurile anterioare de consultare, de cooperare şi de aviz
conform. Spre deosebire de procedura legislativă ordinară, Tratatul privind funcţionarea UE nu descrie în
mod precis procedurile legislative speciale. Modalităţile de punere în practică a acestora sunt definite de la
caz la caz, prin articolele din Tratatul privind UE şi din Tratatul privind funcţionarea UE care prevăd
aplicarea lor.
2.2. Analizaţi particularităţile procedurilor legislative şi non-legislative
Principale institutii implicate in procesul legislative sunt urmatoarele:a)Comisia Europeana(Comisia are
„drept de iniţiativă” - poate propune acte legislative pentru a proteja interesele Uniunii şi ale cetăţenilor
săi.)aproximativ 80% din acte adoptate in cadrul procedurilor legislative sunt aprobate la initiative comisiei
si kiar detine unele drepturi cvazi legislative de a adopta acte in anumite domenii cum ar fi drepturile
muncitorilor de a ramine pe teritoriul statului membru dupa ce afost angajat pe teritoriu acestuia.
.b)Parlamentul Europen si Consiliul UE(În multe domenii, precum protecţia consumatorilor şi a mediului
s/a, Parlamentul colaborează cu Consiliul (instituţia reprezentând guvernele naţionale) pentru a decide
asupra conţinutului actelor legislative şi pentru a le adopta. Este vorba, în acest caz, de procedura de
„codecizie”.În baza Tratatului de la Lisabona, a crescut numărul domeniilor politice care fac obiectul
codeciziei, ceea ce îi conferă Parlamentului European mai multă putere de a influenţa conţinutul actelor
legislative în sectoare care includ agricultura, politica energetică, migraţia şi fondurile europene.) Consiliul
şi Parlamentul au ultimul cuvânt cu privire la actele legislative propuse de Comisie.
In cadrul procedurii legislative ca adoptatori participa Consiliu si PE, fiind legislatorii UE, spre deosebire de
procedura non-legislativa in cadrul careia Comissia obtine competenta de a complementa elemente

63
neesentiale ale actului legislativ. In adrul procedurii non-legislative Consiliu si PE aproba actul nelegislativ.
Prin procedura non-legislativa Comisia obtine competenta de executare a actelor obligatorii juridice. Prin
procedura non-legilsativa se pun min aplicare actele legislative.
2.3. Estimaţi particularităţile procedurii de delegare de la art.290 TFUE
Un act legislativ poate delega Comisiei competența de a adopta acte fără caracter legislativ și cu domeniu de
aplicare general, care completează sau modifică anumite elemente neesențiale ale actului legislativ. Actele
legislative definesc în mod expres obiectivele, conținutul, domeniul de aplicare și durata delegării de
competențe. Elementele esențiale ale unui anumit domeniu sunt rezervate actului legislativ și nu pot face,
prin urmare, obiectul delegării de competențe.
Actele legislative stabilesc în mod expres condițiile de aplicare a delegării; aceste condiții pot fi
următoarele:
(a) Parlamentul European sau Consiliul pot decide revocarea delegării;
(b) actul delegat poate intra în vigoare numai în cazul în care, în termenul stabilit prin actul legislativ,
Parlamentul European sau Consiliul nu formulează obiecțiuni.
În înțelesul literelor (a) și (b), Parlamentul European hotărăște cu majoritatea membrilor care îl compun, iar
Consiliul hotărăște cu majoritate calificată.
Totusi procedura de comitologie(reglementare+control)va continua sa fie untilizata pina cind toate actele de
delegare vor fi revizuite

64