Sunteți pe pagina 1din 2

Ce este boala Basedow?

Boala Basedow sau Basedow-Graves, numită și gușă exoftalmică, este o afecțiune a glandei


tiroide produsă prin hiperfuncția acesteia, cu manifestări specifice în special la nivel
oftalmologic (oftalmopatie) și dermatologic (dermopatie). Boala Basedow afectează persoanele
tinere (până în 30-40 de ani, mai rar după această vârstă) și mai ales pe cele de sex feminin.
Glanda tiroidă se găsește în partea anterioară a gâtului, superior de stern. Are un rol deosebit de
important în funcționarea întregului organism, încă din viața intrauterină. Hormonii tiroidieni T3
și T4, secretați de această glandă, ajută întregul organism să funcționeze corect. Un alt hormon
secretat de tiroidă, calcitonina, ajută la menținerea echilibrului calciului în organism.
Funcționarea in exces a tiroidei este numită hipertiroidie și duce la secretarea de hormoni
tiroidieni în plus, ceea ce declanșează perturbări funcționale la nivelul tuturor organelor și
sistemelor organismului. Boala Basedow apare din cauza unor mecanisme complexe, numai
parțial elucidate, factorul declanșator nefiind clar; este o afecțiune autoimună, adică una în care
organismul produce anticorpi împotriva propriilor structuri.
Cum se manifestă boala Basedow?
Boala are câteva semne caracteristice: hipertiroidia, oftalmopatia cu exoftalmie (globi oculari
măriți, ieșiți din orbite) și gușă (mărirea în volum a glandei tiroide). Structura tiroidei este difuză,
în general fără noduli, deși există și forme particulare ale bolii ce prezintă noduli tiroidieni. Nu
este obligatoriu ca toate simptomele de mai sus să apară împreună. Din cauza hipertiroidiei,
pacientul poate manifesta clinic probleme precum tahicardie (creșterea frecvenței pulsului),
palpitații, creșterea valorilor tensiunii arteriale, creșterea peristaltismului (diaree), transpirație
excesivă, nervozitate, tremor, insomnie, scădere în greutate însoțită de apetit păstrat sau crescut.
Diagnostic
Adesea pacienții sunt îndrumați la endocrinolog de către medici oftalmologi, cardiologi,
gastroenterologi, interniști sau din alte specialități, la care pacienții ajung din cauza simptomelor
cu care se confruntă. Există și pacienți cu forme tipice de boală, ce se prezintă direct la cabinetul
de endocrinologie. Evaluările clinice, dozările hormonale (TSH, T3, T4) și dozările
autoanticorpilor (ATPO, TRAb) conduc medicul endocrinolog spre diagnosticul de boală
Basedow

Tratament boala Basedow-Graves


Tratamentul in boala Basedow-Graves are rolul de a mentine sub control functia glandei
tiroide, ameliorand sau chiar estompand astfel simptomele neplacute cauzate de
hipertiroidism. Acest tratament inhiba deci productia de hormoni tiroidieni si blocheaza
totodata efectele pe care hormonii le au asupra organismului.
Terapia cu iod radioactiv reprezinta una dintre metodele de tratament. Pentru
ca tiroida are nevoie de iod pentru a produce hormoni, iodul radioactiv ajunge la nivelul
tiroidei, patrunzand in celule si distrugandu-le, in timp, pe cele hiperactive. Astfel,
glanda tiroida scade in greutate si simptomele dispar si ele in cateva saptamani sau luni
de la inceperea tratamentului.
Medicamentele antitiroidiene sunt si ele folosite pentru tratarea bolii Basedow-
Graves. Acestea intervin in procesul de folosire a iodului pentru producerea hormonilor,
impiedicand astfel producerea hormonilor in exces.
Betablocantele nu inhiba productia de hormoni tiroidieni, ci blocheaza efectele pe care
acesti hormoni le au asupra organismului. Acestea amelioreaza simptomele precum
palpitatiile, aritmia, tremorul, anxietetea, nervozitatea, intoleranta la caldura,
transpiratiile, diareea si slabiciunea musculara.
Interventia chirurgicala prin care este indepartata o parte din glanda tiroida este, de
asemenea, o optiune in tratarea bolii Basedow-Graves, insa medicul este cel in masura
sa stabileasca daca este sau nu cazul pentru o asemenea interventie.
Adoptarea unui stil de viata sanatos poate ameliora simptomele, avand un efect pozitiv
asupra intregului organism. Eliminarea stresului din viata ta este, de asemenea, foarte
important intrucat stresul declanseaza sau agraveaza simptomele acestei afectiuni.

S-ar putea să vă placă și