UZURA ŞI DURABILITATEA

SCULEI AŞCHIETOARE

14.1 Generalităţi
In timpul procesului de aşchiere, datorită solicitărilor mecanice şi termice care
apar pe feţele active ale sculei, apare un fenomen de uzură, care se manifestă
prin pierderea capacităţii de aşchiere a sculei şi diminuarea calităţii prelucrării.
Acest proces este continuu şi evolutiv, făcând ca starea parametrilor de
performanţă ai sculei să se diminueze treptat.
In figura 14.1 este prezentată o schemă, care arată factorii implicaţi în
acest fenomen şi efectele lor asupra procesului de aşchiere.

SEMIFABRICAT SCULĂ CONDIŢII DE

AŞCHIETOARE AŞCHIERE

ÎNCĂRCAREA SCULEI
(MECANICĂ,

CAUZELE UZURII SCULEI

ABRAZIUNE ADEZIUNE DIFUZIUNE OXIDARE DEFORMARE
PLASTICĂ

UZURA SCULEI

SOLICITĂRI ÎN GEOMETRIA ŞI
SISTEMUL M.D.S.P. STAREA PRECIZIA DE EFICIENŢA
(FORŢE, MOMENTE, STRUCTURALĂ A PRELUCRARE ECONOMICĂ (COST,
PUTERI) SUPRAFEŢEI PRODUCTIVITATE)

EFECTELE UZURII ASUPRA PROCESULUI

Fig.14.1 Factorii uzurii sculelor aşchietoare

14.2 Forme de uzură

Indiferent de tipul sculei şi de condiţiile de exploatare se uzează concomitent
atât faţa de aşezare cât şi faţa de degajare a acesteia.
Uzura feţei de aşezare (Aα ) apare sub forma unei pete de uzură de o lăţime VB,
paralelă cu direcţia muchiei aşchietoare. Profilul transversal al acestei pete
260 UZURA SI DURABILITATEA SCULEI

corespunde formei suprafeţei prelucrate. In apropierea vârfului şi în dreptul

suprafeţei libere a semifabricatului, lăţimea petei de uzură poate să crească, în
acest caz, datorită efectului eroziv al stratului superficial al piesei care are o
duritate mare.
Uzura feţei de degajare (Aγ) este rezultatul efectului de erodare al aşchiei
şi apare sub forma unui crater dispus la o anumită distanţă de muchie şi având
dimensiunea maximă paralelă cu aceasta şi egală cu lungimea tăişului activ.
Distanţa faţă de muchie se explică prin formarea depunerilor pe tăiş şi prin
faptul că centrul de presiune al secţiunii aşchiei este la o anumită distanţă de
muchie.
Tipul uzurii formate depinde în primul rând de parametri regimului de
aşchiere, la viteze mici şi mijlocii predomină uzura feţei de aşezare, iar la viteze
mari, uzura pe faţa de aşezare.

Fig.14.2 Zonele de uzură (STAS 12046/1-81)

Cauzele principale ale uzurii sculei se consideră a fi următoarele:

deteriorarea tăişului sculei ca urmare a solicitărilor mecanice şi termice;
adeziunea dintre materialul prelucrat şi sculă (depunerile pe tăiş);
difuziunea elementelor de aliere dinspre concentraţia mai mare din sculă spre
cea mai mică, din piesă;
efectul abraziv al componentelor mai dure din piesă asupra feţelor active ale
 UZURA SI DURABILITATEA SCULEI 261

sculei;
transportul de sarcină electrică (ioni), dinspre sculă spre piesă;
oxidarea de pe feţele active ale sculei.
Tuturor acestor cauze le corespund anumite tipuri de uzură şi anume:
a) Uzura prin deteriorarea sau ruperea muchiei,

a.
b.
Fig.14.3 Ruperea sau sfărâmarea tăişului

Acest tip de uzură apare ca urmare a ruperii sau sfărâmării muchiei aşchietoare
în urma apariţiei unor forţe mari, în special la scule având unghiuri de ascuţire
(β) mici şi raze la vârf, rε mici. De asemenea o duritate mare a materialului
favorizează şi ea ruperea tăişului .
Ca material de sculă cel mai puţin susceptibil la acest tip de uzură este
materialul din oţel de scule, care prezintă o tenacitate mai mare decât carburile
metalice sinterizate sau materialele mineralo- ceramice. Tot în această categorie
se încadrează şi ruperea sau fărâmiţarea muchiei prin tensiuni termice datorate
unei încălziri neuniforme a tăişului. Se manifestă la materiale de sculă care au o
conductibilitate termică redusă sau în cazul în care acestea sunt lipite pe
materiale cu conductibilitate mai bună (lipirea plăcuţelor din carburi pe corpul
sculei).
La aşchierea întreruptă solicitarea tăişului este deosebit de ridicată putând
să apară rupere prin oboseală. Variaţiile bruşte de solicitare datorate formării de
aşchii lamelare pot şi ele să ducă la asemenea ruperi , care apar ca nişte rupturi
transversale.
Ruptura zimţată apare mai ales în cazul variaţiei adâncimii de aşchiere
datorită vibraţiilor din procesul de aşchiere. Prin încălzirea zonei de contact
sculă-aşchie, aceasta tinde să se dilate, dar este împiedicată de straturile
inferioare, astfel că apar tensiuni termice.
De asemenea, la viteze de aşchiere mari, încălzirea este puternică şi
profundă ceea ce produce atât la încălzire, cât şi la răcire o stare de tensiuni care
poate duce la ruperea tăişului. Rupturile zimţate se observă în special la frezarea
oţelurilor cu carburi metalice şi cu viteze mari de aşchiere, la rabotarea cu
secţiuni mari de aşchie şi la prelucrarea găurilor de adâncime mai mare cu
burghie elicoidale şi în prezenţa fluidului de aşchiere.
 262 UZURA SI DURABILITATEA SCULEI

b) Uzura prin deformare plastică,

Apare la materiale de sculă din oţel aliat de

scule, care prezintă o oarecare capacitate de
deformare plastică şi se manifestă prin
deformarea plastică a tăişului ducând la
schimbarea geometriei sculei, fără a se
preleva material din sculă. Poate apare şi la
carburi metalice care au un conţinut mare de
cobalt. Fenomenul apare mai puternic la
materiale de sculă care au o termorezistenţă
scăzută cum este cazul oţelurilor de scule,
oţelurilor rapide şi chiar la plăcuţele din
Fig.14.4 Uzura prin deformare plastică carburi metalice de tip K.

c) Uzura prin abraziune,

Incluziunile şi particulele dure din materialul de prelucrat sau din aşchie
provoacă zgârieturi ale sculei producând un efect abraziv, care duce la apariţia
de şanţuri de uzură. Intensitatea abrazării este direct proporţională cu conţinutul
de particule dure cum ar fi cementita sau carburile din oţeluri, cementita sau
incluziunile de siliciu din fonte şi carbura de siliciu din aliaje de aluminiu. Acest
tip de uzură apare atât pe faţa de aşezare cât şi pe cea de degajare, dar este
determinantă pe prima, putându-se considera că uzura pe faţa de aşezare este în
special datorată abraziunii. Această uzură predomină la începutul aşchierii când
temperatura încă nu este ridicată.

d) uzura prin adeziune,

Se produce datorită depunerilor pe tăiş, care la desprindere smulg particule de
material din sculă şi produc în acest fel craterul de uzură de pe faţa de degajare.

a. b.
Fig.14.5 Influenţa vitezei asupra depunerilor pe tăiş şi a uzurii
Pentru evitarea acestui tip de uzură se evită zonele care se produc depuneri pe
 UZURA SI DURABILITATEA SCULEI 263

tăiş sau se iau măsurile referitoare la geometria sculei sau tratarea materialului
de prelucrat pentru a se micşora tendinţa de lipire pe sculă. Se poate reduce acest
fenomen prin folosirea de fluide de aşchiere potrivite. Din figura 14.5 rezultă
influenţa vitezei de aşchiere asupra formării depunerilor pe tăiş şi asupra uzurii
sculei. Se poate observa că uzura are un maxim în dreptul valorilor vitezei la
care şi depunerea pe tăiş are un maxim. Explicaţia scăderii uzurii cu creşterea
vitezei de aşchiere după depăşirea primului maxim este dată de reducerea
durităţii depunerii prin recristalizare datorită depăşirii temperaturii de
recristalizare. In aceste condiţii depunerea devine instabilă şi particulele
desprinse vor fi antrenate în exclusivitate în aşchie.

e) Uzura prin difuziune.

Odată cu creşterea temperaturii şi

depăşirea pragului de difuziune are
loc o migrare a atomilor sau ionilor
dinspre sculă înspre piesă şi invers,
(fig.14.6), lucru care duce la
apariţia unei uzuri de difuziune
predominantă la temperaturi
ridicate. Fenomenul este cu atât mai
intens cu cât diferenţa de
concentraţie a elementelor de aliere
este mai mare şi cu cât
conductibilitatea termică a sculei
este mai bună. Oţelurile carbon de
scule şi oţelurile rapide nu prezintă
Fig.14.6 Schema fenomenului de difuzie acest tip de uzură, deoarece, în
general temperatura la care acestea
lucrează nu depăşeşte pragul de difuzie (temperatura la care energia particulelor
este suficientă pentru a migra prin zona de contact).
In cazul carburilor metalice la care temperatura atinge 700-800oC pot avea loc
următoarele reacţii:
difuzia Fe în fază intermediară de legătură din cobalt;
difuzia Co în oţel, unde fierul şi cobaltul formează un şir continuu de
cristale mixte;
descompunerea carburii de wolfram (WC) şi formarea carburilor
duble şi mixte sub formă de Fe3 C W3C , ( Fe W )6 şi (Fe W )23 C6 .
Carbonul devenit liber în urma descompunerii carburii de wolfram se
deplasează spre zona de concentraţie mai redusă din oţelul de prelucrat. Este de
remarcat faptul că difuziunea nu atinge niciodată starea de saturaţie deoarece la
zona de contact se află tot timpul alt material datorită mişcării de aşchiere.
264 UZURA SI DURABILITATEA SCULEI

Uzura prin difuziune este relativ mică la sculele care conţin carburi duble
de wolfram şi titan (W-Ti), deoarece acestea au o stabilitate mică în oţeluri. La
suprafaţa sculei se formează un strat protector care duce la reducerea difuziei.
Dacă sculele sunt acoperite cu straturi extradure, de exemplu cu nitrură de titan
sau nitrură de bor şi alte materiale mineralo-ceramice, viteza de difuzie este de
asemenea redusă ceea ce face ca la aceste scule uzura să fie mai redusă. Stratul
de protecţie se recomandă să fie dintr-un material cât mai inert chimic sau fizic
faţă de materialul prelucrat astfel acest tip de uzură se reduce la minim.

f) Uzura prin oxidare,

Datorită activităţii chimice ridicate a straturilor de material de pe feţele active
din zona de contact a sculei cu aşchia şi a temperaturii ridicate din zonă, se
observă culori de revenire
pe lângă zona de contact,
semn că are loc o oxidare a
materialului.
Uzura propriu-zisă se
produce datorită îndepărtării
acestor oxizi prin frecarea
cu aşchia şi cu piesa
prelucrată. Oxidarea are loc
la temperaturi ridicate,
astfel pentru carburile
metalice aceasta se produce
la circa 700 -800 o C,
temperatură la care carburile
pe bază de cobalt şi carbură
de wolfram (tip K) se
Fig.14.7 Zonele uzate prin oxidare oxidează mai puternic decât
cele care conţin şi carburi
de titan sau altele (tip P şi M). La sculele din carburi de wolfram se formează în
apropierea muchiei un strat de oxizi (Co3O7 , CoO, WO3 ), chiar în codiţii
normale de temperatură şi prezenţa oxigenului. Acest strat are o duritate de 50
ori mai mică, [4] decât cea a carburii din care se formează, astfel că el nu rezistă
la solicitările din procesul de aşchiere fiind uşor îndepărtat şi producând uzură.
Zonele pe care se manifestă acest tip de uzură vor fi cele care se află la marginea
zonelor de contact sculă-piesă şi sculă-aşchie, unde oxigenul are acces,
(fig.14.7). Efectul oxidării se manifestă mai intens pa faţa de aşezare secundară.
Pentru studiul acestui fenomen se fac aşchieri în diferite medii gazoase şi se
apreciază gradul de oxidare al sculei.
 UZURA SI DURABILITATEA SCULEI 265

g) Uzura de natură electrică,

Având în vedere că scula şi semifabricatul formează prin intermediul
dispozitivelor şi maşinii- unelte un circuit electric închis, (bineînţeles în cazul
când acestea sunt bune conducătoare de electricitate), la care există un contact
cald, în zona de aşchiere şi un contact rece, în zona prinderii sculei şi
semifabricatului, va apare efectul Peltier manifestat prin curentul de termocuplu,
care participă la uzura sculei, lucru demonstrat prin izolarea electrică a piesei şi
sculei, care a făcut ca uzura să scadă.
In procesul de aşchiere diferitele tipuri de uzură se manifestă în acelaşi
timp fiind preponderent un anumit tip în funcţie de condiţiile concrete de lucru.
In figura 14.8 este redată ponderea în uzura totală a diferitelor tipuri de uzură în
funcţie de temperatura,(viteza de aşchiere), care este factorul determinant. Se
observă că la viteze mici de aşchiere predomină uzura mecanică şi de adeziune,
iar peste o anumită
limită predomină uzura prin oxidare şi
cea prin difuzie. Maximul curbei de
uzură coincide cu maximul
depunerilor pe tăiş. Apariţia unui
minim local după primul maxim este
explicată de unii specialişti prin
apariţia unui strat protector pe
suprafeţele active ale sculei.
Suma tuturor tipurilor de uzură
Fig.14.8 Caracteristica de uzură formează uzura totală, iar reprezentarea
acesteia în timp prin unul din
parametrii indicaţi la criteriile directe de apreciere a uzurii se numeşte
caracteristica de uzură şi are aceeaşi formă ca şi la alte organe de maşini, figura
14.8.
Se pot observa zonele de uzura de amorsare sau de rodaj, palierul de uzură
normală şi zona de uzură catastrofală.

14.3 Criterii de uzură

Pentru aprecierea gradului de uzură există criterii indirecte şi criterii directe.

Cele indirecte se bazează pe măsurarea unor indici nelegaţi direct de uzură, cum
ar fi forţele de aşchiere, rugozitatea suprafeţei şi forma aşchiei. Se consideră că
scula este uzată când se atinge valoarea unuia din indicii prestabiliţi indiferent
dacă este un indice direct sau indirect. Indicii direcţi de apreciere sunt cei legaţi
de măsurarea efectivă a uzurii şi sunt standardizaţi. Se referă la măsurarea uzurii
pe faţa de aşezare sau pe cea de degajare şi exprimarea acestei mărimi ca indice
de uzură. Mărimea uzurii corespunzătoare acestui indicator se consideră a fi
uzura admisibilă sau uzura critică şi ea se stabileşte în funcţie de tipul sculei,
266 UZURA SI DURABILITATEA SCULEI

operaţiei sau preciziei impuse la aşchierea piesei.

In practică se consideră că scula este uzată în următoarele cazuri:
înrăutăţirea bruscă a calităţii suprafeţei;
micşorarea preciziei, în special datorită retragerii vârfului sculei;
apariţia unor trepidaţii puternice;
încălzirea puternică a semifabricatului ;
creşterea forţei aşchietoare ducând la pericolul de rupere al sculei;
deteriorarea tăişului din etapa uzurii avansate care poate afecta serios
fiabilitatea şi durata de exploatare totală a sculei.
Folosirea criteriilor indirecte pentru stabilirea uzurii admisibile este imprecisă şi
se ia de obicei numai împreună cu un alt indice direct pentru a avea o mai bună
siguranţă în apreciere .

14.3.1 Criterii directe de apreciere a uzurii

Prin STAS 12046/1-81 s-au stabilit diferiţi parametri pentru caracterizarea

uzurii sculei aşchietoare (fig. 14.2). Sunt considerate 4 zone de uzură notate A ,
B, C şi N, trei pentru faţa de aşezare principală şi una pentru cea secundară :
- zona A, care se află pe faţa secundară de aşezare şi are lungimea egală
cu lungimea tăişului secundar activ a= T’act şi se notează cu VAA, iar lăţimea
uzurii maxime cu VAAmax considerându-se ca lăţime a uzurii medii valoarea:

VAmed = ( ∑ VAi ) / n (14.1)

tot în această zonă apărând şi o uzură sub formă de crestătură, specifică

prelucrării cu avans foarte mare sau cu scule cu raza la vârf prea mică;
- pentru faţa de aşezare principală de lungime b= Tact (lungimea activă a
muchiei principale), lăţimea se notează cu VB afectată de indicele zonei pentru
care se consideră uzura: VBB, VBC, VBN şi respectiv VBmax pentru zonele B, C,
N şi respectiv pentru valoarea maximă, iar valoarea medie se obţine cu relaţia:

VBmed = ( ∑ VBi ) / n (14.2)

Tot pe această zonă apare şi uzura sub formă de crestătură în cazul prelucrării de
piese forjate sau cu strat dur de oxizi;
- pentru cazul burghiului apare şi tăişul transversal unde se notează cu VBT;
Pentru faţa de degajare se consideră următoarele criterii:
KT, adâncimea craterului de uzură;
KM, distanţa adâncimii maxime a craterului faţă de vârful sculei;
KB, lăţimea craterului de uzură.
Pe lângă cei trei parametri se utilizează şi alţi parametri derivaţi cum sunt:
K=KT/KM numit şi caracteristica de profunzime şi KS=KL/KB,
 UZURA SI DURABILITATEA SCULEI 267

caracteristica de suprafaţă în care KL este distanţa originii craterului de la vârful

sculei.
In practică se folosesc mai mult indicii care se referă la suprafaţa de
aşezare deoarece aici uzura se produce mai repede, are o mai puternică influenţă
mai puternic negativă asupra aşchierii şi se măsoară mai uşor.
Standardele ISO recomandă următoarele valori limită pentru indicii de
uzură:
a) pentru scule din oţel rapid sau carburi metalice:
1. Uzura catastrofală;
2. VBB = 0.3 mm pentru uzura regulată în zona B;
3. VBmax = 0.6 mm pentru uzură neregulată, zgârieturi, sfărâmături sau
crestături;
b) pentru materiale mineralo-ceramice:
4. VBB = 0.3 mm;
5. VBmax = 0.6 mm pentru uzură neuniformă;
6. KT = 0.06 + 0.3f , unde f este avansul în mm/rot.
Nu se permite uzura sculei până la uzura catastrofală deoarece îngreunează
reascuţirea şi se reduce durata totală de folosire a sculei precum şi deteriorarea
suprafeţei prelucrate .

14.3.2 Date practice privind uzura sculelor

a) Cuţite de strung. In funcţie de parametri regimului de aşchiere şi

materialul sculei şi al semifabricatului, uzura cuţitelor de strung se produce
simultan pe cele două feţe active sau numai pe una din ele. In cazul strunjirii
oţelului cu cuţite din oţel rapid, fără răcire, uzura predomină pe faţa de degajare ,
dar spre momentul uzurii catastrofale şi se distruge muchia aşchietoare prin
avansarea craterului de uzură, apare şi o uzură pe faţa de aşezare, care se
limitează la VBB = 0,5 mm. Pentru aşchierea cu fluide de aşchiere lucrurile sunt
diferite, în sensul că uzura apare pe faţa de aşezare admiţându-se o uzură VBB=
2 mm.
In cazul strunjirii fontei uzura are loc pe faţa de aşezare, iar pe faţa de
degajare apare numai o dungă strălucitore. Pentru degroşare se consideră VBB =
4 mm (deoarece la această valoare are loc o creştere bruscă a forţei de aşchiere) ,
iar la finisare se admite VBB = 2 mm, deoarece peste această valoare are loc o
înrăutăţire a suprafeţei prelucrate.
La strunjirea oţelului cu plăcuţe din carburi metalice din grupa de utilizare
P, uzura are loc atât pe faţa de aşezare cât şi pe cea de degajare şi se admite o
uzură VBB = 1,0... 1,2 mm.
La srunjirea fontei cu plăcuţe din grupa K se admite o uzură VBB =
0,8...1,0 mm.
La strunjirea oţelului şi a fontei cu plăcuţe din materiale mineralo-
268 UZURA SI DURABILITATEA SCULEI

ceramice, uzura are loc mai ales pe faţa de aşezare şi se admite o uzură VBB =
0,5..0,7 mm.
Pentru cuţitele de rabotat armate cu plăcuţe din carburi metalice grupa
K30 se admite o uzură VBB = 0,9...1,2 mm, iar pentru cuţite din Rp 3 se admite
pentru prelucrarea oţelului VBB = 2 mm şi pentru fontă VBB = 4 mm .
Pentru frezare uzura apare mai ales pe faţa de aşezare, dar poate apare
simultan şi pe cea de degajare. Pentru diferite materiale de sculă şi pentru tipuri
de freze uzura admisibilă se alege în aşa manieră încât să se obţină o durabilitate
totală cât mai ridicată după un număr de reascuţiri. De asemenea se va alege
uzura admisibilă şi în funcţie de tipul operaţiei: degroşare (mai mare) şi finisare
(mai mică). Tinând cont de aceste criterii uzura VBB se alege între 0,3 şi 2,0
mm, valorile mai mici la finisare şi la prelucrare oţel şi mai mari la degroşare şi
prelucrarea fontei.
Pentru burghie şi alte scule de prelucrarea găurilor se ia criteriul de uzură
VBmax la racordarea tăişului principal cu cel secundar luându-se ca valori
recomandate următoarele:
• VBmax = 0,4 mm la diametre D = 10...12 mm;
• Vbmax = 0,6 mm la diametre D = 13...18 mm;
• VB max = 0,8 mm la diametre D = 19..25 mm;
• VB max = 1,2 mm la diametre D = 25...50 mm.
La lărgire se admit uzuri de până la 1,5 mm, iar la alezare pentru obţinerea unei
rugozităţi Ra = 0,8...1,6µm se admite o uzură VB = 0,4…0,7 mm.

14.4 DURABILITATEA SCULEI AŞCHIETOARE

14.4.1 Generalităţi

Pornind de la caracteristica de uzură şi stabilind uzura admisibilă se poate

determina durabilitatea efectivă a sculei aşchietoare, pornind de la valoare uzurii
admisibile stabilită pe ordonată şi căutând timpul corespunzător pe abscisă,
conform paragrafului anterior. Timpul T, se numeşte durabilitate efectivă.

Durabilitatea efectivă este timpul efectiv de lucru al sculei, în minute,

între două ascuţiri consecutive şi în anumite condiţii bine definite de aşchiere.

La atingerea uzurii admisibile scula nu şi-a pierdut încă capacitatea de

aşchiere, dar nu mai asigură satisfacerea cerinţelor impuse de criteriul de uzură
ales şi capacitatea de aşchiere a sculei trebuie refăcută prin reascuţire sau prin
schimbarea muchiei aşchietoare la sculele cu plăcuţe din carburi metalice.
Durabilitatea mai poate fi exprimată sub următoarele forme:
- timpul efectiv de aşchiere, T, în minute;
 UZURA SI DURABILITATEA SCULEI 269

- timpul de maşină la aşchierea întreruptă, Tm , în minute;

- drumul de aşchiere efectiv, corespunzător durabilităţii sculei, L = T ⋅ v ,
în m, unde v este viteza de aşchiere, în m / min;
- suprafaţa aşchiată pe perioada durabilităţii sculei: ST = T ⋅ v ⋅ b , în m2,
unde b este lăţimea aşchiei;
- numărul de piese executate în timpul unei perioade egală cu
durabilitatea: N T = T/ t b , unde tb este timpul de bază al operaţiei;
- volumul de aşchii îndepărtat în timpul T: V = t ⋅ f ⋅ v , T în mm3, unde t
T

şi f sunt adâncimea şi respectiv avansul de aşchiere.

Folosirea uneia din expresiile de mai sus se face în funcţie de tipul
operaţiei şi de factorul pe care dorim să-l determinăm în procesul de aşchiere.
Studiul durabilităţii în funcţie de parametri regimului de aşchiere a relevat faptul
că principala influenţă asupra acesteia o are viteza de aşchiere urmată de ceilalţi
parametri ai procesului de aşchiere.
Toţi factorii procesului de aşchiere care influenţează uzura influenţează
automat şi durabilitatea sculei, aceasta reflectând legătura uzură- durabilitate.
Primul care a studiat această problemă a fost Taylor, [17] care în urma
cercetărilor efectuate asupra legăturii viteză- durabilitate, în 1905 a obţinut
cunoscuta relaţie:

v ⋅ T m = Ct (14.3)

Această relaţie arată că durabilitatea nu variază liniar cu viteza de aşchiere şi că

durabilitatea scade cu creşterea vitezei.
Deşi de-a lungul anilor această relaţie a fost completată de o serie de cercetători
ai domeniului aşchierii, care au adus noi contribuţii la forma ei, dar în esenţă,
modificările s-au dovedit utile doar la limitele uzurii sau în condiţii speciale cu
toţii fiind de acord că atâta timp cât uzura se menţine pe palierul de uzură
normală, relaţia lui Taylor este suficient de exactă şi rezultatele practice sunt
foarte bune.
De altfel, experimentările au fost programate pentru 6 luni şi au durat 26 de ani,
consumându-se 400 tone de oţel şi executându-se mai mult de 50.000 de
experienţe.

14.4.2 Dependenţa durabilitate - viteză de aşchiere

Pentru stabilirea acestei dependenţe se fac experimente de aşchiere cu diferite

viteze de aşchiere şi păstrând constante uzura limită, avansul şi adâncimea de
aşchiere. In aceste condiţii se obţin curbe de variaţie de genul celor din figura
14.9. Domeniul de variaţie al vitezei de aşchiere este totuşi păstrat între anumite
limite pentru a avea o bună precizie, iar uzura trebuie menţinută pe palierul de
uzură normală, destul de departe de uzura catastrofală.
270 UZURA SI DURABILITATEA SCULEI

Considerând relaţia (14.5) şi scriind-o

sub o altă formă :
T = CT ⋅ v k (14.4)
şi logaritmând se obţine :

lg T = lg CT + k lg v

(14.5)
de unde se obţine :
lg T a - lg T b
k = tg ω = (14.6)
lg v a - lg V b
Fig. 14.9 Relaţia durabilitate-viteză Valoarea k este negativă şi reprezintă
panta dreptei din figura 14.10.
Constantele din formulele (14.6) şi (14.7) reprezintă viteza pentru o
durabilitate T = 1 min. şi respectiv durabilitatea pentru o viteză de 1 m/min.
Influenţa mărimii pantei asupra comportării sculei faţă de viteza de aşchiere se

Fig. 14.10 Influenţa coeficientului de pantă asupra curbelor T-v

explică în felul următor: cu cât panta este mai mare la o variaţie mică a vitezei se
obţine o variaţie mare de durabilitate, (fig. 14.10) deci scula este mai sensibilă la
variaţia de viteză, iar dacă panta este mai mică variaţia durabilităţii la aceeaşi
variaţie de viteză este mai mică, deci scula este mai puţin sensibilă la viteză. In
 UZURA SI DURABILITATEA SCULEI 271

domeniul vitezelor mici de aşchiere sensibilitatea sculei este mai mică, dar la
viteze mari cum sunt cele de finisare panta devine mai mare.

14.4.3 Analiza factorilor de influenţă ai durabilităţii, [4]

Din punct de vedere al proiectării unui proces de aşchiere, pe lângă stabilirea

vitezei optime de aşchiere, un rol determinant îl au avansul de lucru şi
adâncimea de aşchiere.

Fig.14.11 Poziţia curbelor T-v faţă de origine

Urmărind figura 14.11 se observă că îndepărtarea curbei de durabilitate de

origine înseamnă o creştere a durabilităţii. Dacă se consideră T= const. Se obţine
aceeaşi durabilitate la viteze mai mari, iar dacă se menţine viteza constantă se
obţin durabilităţi mai ridicate.

Fig. 14.12 Influenţa unor factori asupra curbelor T-v

272 UZURA SI DURABILITATEA SCULEI

Cu cât exponentul m este mai mic cu atât dreapta se va apropia mai mult de
orizontală şi la aceeaşi variaţie de viteză se va obţine o variaţie mai mică de
durabilitate.
In acest mod se pot aprecia influenţele diferiţilor factori prin deplasarea
curbei de durabilitate şi prin schimbarea pantei acesteia de către parametri vizaţi.
Astfel din figura 14.12 se poate trage concluzia asupra unor parametri ai
procesului de aşchiere, cum sunt:
- avansul de lucru, f în mm/rot, adâncimea de aşchiere, t, în mm,
unghiurile de aşezare şi de degajare. Materialul părţii active al sculei împreună
cu unghiul de atac, duritatea şi rezistenţa la rupere, uzura limită admisă şi
folosirea fluidelor de aşchiere.
Pentru a determina influenţa avansului şi adâncimii de aşchiere se iau
constante, pe rând, adâncimea şi respectiv avansul de lucru şi se trasează curbele
vT = f (f) şi vT = f(ap) obţinându-se relaţii de forma:
C1
vT = (14.7)
a py v

şi, respectiv:
C2
vT = (14.8)
fx v

Din relaţiile de mai sus se obţine relaţia principală a vitezei de aşchiere în

funcţie de durabilitate, avansul de lucru şi adâncimea de aşchiere:
C vT
vT = xv (14.9)
a p ⋅ f yv

In figurile 14.13 şi 14.14 sunt redate influenţele avansului şi adâncimii de

aşchiere asupra durabilităţii sculei de unde se poate observa că cea mai mare
influenţă o are viteza de aşchiere urmată de avans şi apoi de adâncimea de
aşchiere.

Fig. 14.13 Influenţa avansului asupra durabilităţii

 UZURA SI DURABILITATEA SCULEI 273

O relaţie mai completă este derivată din cea anterioară şi a fost dezvoltată
de Gilbert :
C
v = m xvv yv (14.10)
T ⋅t ⋅f

Fig14.14 Influenţa adâncimii de aşchiere asupra durabilităţii

relaţie valabilă pentru strunjire şi o relaţie mai completă , derivată din aceasta şi
valabilă pentru frezare:

Dsq
v= m xv
kv (14.11)
T ⋅ a p ⋅ a qv
pl ⋅ f yv
⋅ z uv

unde Cv , m , xv, ym, qv , q , uv sunt coeficienţi determinaţi experimental;

a pl, fd - adâncimea secundară de aşchiere şi avansul pe dinte;
Ds - diametrul sculei;
z - numărul de dinţi ai sculei.
Pentru ceilalţi parametri, care nu sunt explicit cuprinşi în relaţia de mai sus, se
introduce coeficientul de corecţie kv , care este un produs al mai multor factori ce
au în vedere mărirea sau micşorarea vitezei calculate în funcţie de tipul
influenţei factorului respectiv. Acest coeficient se poate exprima prin relaţia :
n

k v = ∏ ki (14.12)
i =1
unde n este numărul factorilor de corecţie care se iau în considerare. Aceşti
factori de influenţă se găsesc în literatura de specialitate sau în bazele de date
pentru regimurile de aşchiere.
Printre cei mai importanţi factori, care corectează viteza de aşchiere şi
care sunt luaţi în considerare prin corecţii sub forma ki , sunt următorii:
- materialul de prelucrat- modificarea rezistenţei la rupere şi respectiv a
durităţii materialului de prelucrat duce la modificarea puternică a durabilităţii
sculei, în sensul micşorării odată cu creşterea celor două; modificarea celorlalte
proprietăţi fizico-mecanice duce de asemenea la modificări ale durabilităţii .
Există în literatura de specialitate formule care arată această influenţă de genul
274 UZURA SI DURABILITATEA SCULEI

celor de mai jos :

v = C / σ nr v v [m/ min] (14.13)

unde nv = 1,5...1,75 , pentru oţel şi oţel turnat şi:

v = C / (HB) n v v [m/ min] (14.14)

unde nv = 1,7, pentru fontă, iar C este un coeficient determinat pentru materiale
cu caracteristici apropiate. Relaţiile de mai sus servesc la stabilirea vitezei de
aşchiere pentru un material oarecare faţă de un material etalon la care se
cunoaşte viteza, folosind relaţiile:

v = v e ( σ re / σ r ) n v (14.15)

sau:

v = v e (HBe / HB ) n v (14.16)

Valorile pentru nv se pot lua din tabele din literatura de specialitate, [9].
Formulele de mai sus au un caracter indicativ fiind valabile pentru un domeniu
restrâns deoarece nu ţin cont de compoziţia chimică, structura metalografică şi
schimbarea proprietăţilor mecanice în timpul aşchierii (de exemplu ecruisarea).
- geometria sculei influenţează prin modificarea durabilităţii sculei la
modificarea unghiului de degajare (creşterea lui T până la o creştere a lui (la
valoarea optimă, după care scăderea durabilităţii deoarece scade prea mult
unghiul de ascuţire). Unghiul de aşezare influenţează şi el la valori mari ale
acestuia se pot lua viteze de aşchiere mai mari. De asemenea are influenţă si
unghiul de atac principal κr, care modifică forma secţiunii aşchiei şi prin
scăderea lui poate creşte viteza de aşchiere. Micşorarea acestui unghi nu poate fi
prea mare la semifabricatele cu rigiditate transversală redusă, deoarece duce la
apariţia vibraţiilor, astfel că se caută un optim între cele două.
- folosirea fluidelor de aşchiere duce de asemenea la posibilitatea creşterii
vitezei de aşchiere, mai mult la scule din oţel rapid decât la cele cu plăcuţe din
carburi metalice, unde peste o anumită viteză de aşchiere efectul fluidelor este
nesemnificativ. Este de remarcat faptul că folosirea fluidelor modifică atât
constanta Cv, cât şi panta curbelor T - v .
- uzura limită admisă are de asemenea un efect asupra vitezei de aşchiere
deoarece mărirea uzurii limită duce la creşterea durabilităţii în condiţiile păstrării
constante a celorlalţi parametri.
In general s-a constatat că într-un domeniu mai larg de variaţie a
parametrilor de aşchiere, durabilitatea calculată cu formula Taylor, (Gilbert)
diferă mult de cea stabilită prin încercări experimentale. In figurile 14.15 şi
 UZURA SI DURABILITATEA SCULEI 275

14.16 se poate observa diferenţa dintre curba teoretică de cea reală . Curba de
durabilitate este monoton crescătoare, dar în unele cazuri, poate să înregistreze
unele maxime locale.
De exemplu, în cazul sculelor din oţel rapid durabilitatea scade în cazul
formării depunerilor pe tăiş instabile şi creşte în cazul formării celor stabile. La
sculele din carburi metalice există un domeniu de viteze în care există o abatere
de la monotonie. Creşterea durabilităţii se explică prin formarea locală a unui
strat protector de natură nemetalică (în urma oxidării sculelor cu conţinut ridicat
de carbură de titan), care protejează la uzură, dar oxidarea prea puternică duce la
o scădere marcată a durabilităţii sculei.
Pentru eliminarea incertitudinilor date de lărgimea prea mare a
domeniului de variaţie se recomandă divizarea acestuia pe domenii mai mici,
mărind în acest fel precizia determinărilor.

Fig.14.15 Curbe teoretice şi reale Fig.14.16 Curbele T-v pe domeniu larg

Metoda este greoaie şi nu aduce beneficii importante. O altă metodă constă în a

stabili pe cale experimentală o durabilitate pentru diferite perechi de materiale
sculă - piesă pentru domeniile reale de viteze şi exprimarea curbei prin relaţii
matematice. Dintre relaţiile neliniare se remarcă modelul Konig – Depiereux, [7]
care aproximează cu mare precizie dependenţa T - v .
In tabelul 14.1 se prezintă câteva modele ale durabilităţii .
276 UZURA SI DURABILITATEA SCULEI

Tabelul 14.1

Nr. Autor Modelul matematic

crt.

1 Wallichs -Hunger VB = C J0.5

2 Gilbert v Tm = C / sp t q
Colding 2 2
a1 + a 2 lnv + a 3 (ln v ) + a 4 lns + a 5 (lns ) +
3
+ a 6 (lnT )2 + a 7 lnv lns + a8 lnv lnT + a 9 lns lnT = 0

4 Konig - Depiereux kv is
T = e- m ⋅ v - ⋅s n + C
m

5 Degenhard VB = VB0 τ u v 0

6 Kronenberg (v + k ) ⋅ T u = C v
a
7 Safonov T= b⋅ v
C
a
T=
8 Temcin C + vb

9 Granovski T = a ⋅ v ⋅ e b⋅ v

10 Florek T ⋅ e αv = E o

11 Bali a⋅v
T=
vb + C
C⋅p  1β  2
12 Oprean-Marinescu VB = exp -  -α  
τ 2 ⋅ 2π  2  τ  

14.4.4 Calculul uzurii şi al durabilităţii sculei în cazul exploatării acesteia

în regim variabil, [4]
In majoritatea cazurilor practice la prelucrarea prin aşchiere scula lucrează
în condiţii variabile până în momentul atingerii uzurii limită, deci până la
atingerea durabilităţii T. Considerând:
v vb = C vk • v k (14.17)

şi presupunând legea de variaţie a vitezei de aşchiere v = v(J), unde J reprezintă

 UZURA SI DURABILITATEA SCULEI 277

timpul în minute, după scurgerea unui anumit timp uzura poate fi exprimată prin
relaţia:
VB = C VB ∫ v(τ )dτ (14.18)

Inlocuind în relaţia:
v kv = C vk ⋅ t x vk ⋅ f y vk ⋅ v z vk ⋅ τ u vk (14.19)

uzura limită VBlim şi respectiv în locul lui J valoarea T a sculei şi având în

vedere şi relaţia:
VBlim (14.20)
= CT
CVB
se obţine relaţia ce permite calculul durabilităţii sculei pentru condiţii variabile
de aşchiere:
CT = ∫ [v(τ )] dτ
k
(14.21)
Aceeaşi valoare a uzurii limită poate fi atinsă în acelaşi timp T, aşchiind cu o
viteză echivalentă de aşchiere:
CT = T ⋅ vech = ∫[v(τ) ] ⋅ dτ
k
k
(14.22)

din care rezultă valoarea vitezei echivalente:

1
1 k
vech = [ ⋅ ∫[v(τ) ] ⋅ dτ]
k
(14.23)
T

In cazul variaţiei în trepte a vitezei de aşchiere conform figurii 14.17, care este
reprezentarea fizică a strunjirii unui arbore in trepte cu turaţie constantă, viteza
de aşchiere va avea valori diferite şi luând pentru simplificare numai două trepte
cu D1 şi D2 , va rezulta v1 şi v2 ,
deci şi vk1 şi vk2. Considerând
drumuri scurte de aşchiere se
poate admite că uzura este liniară,
caz în care vom avea :
1
vvk 1 = Cvk ⋅ v1 = Vk
k
(14.24)
τ1
şi similar pentru vvk2 , unde Vk1 şi
Vk2 reprezintă uzura pentru timpii
efectivi de aşchiere J1 şi J2. Se
introduce noţiunea de viteză
Fig.14.17 Diagrama uzură-timp la prelucrarea echivalenta de aşchiere în aşa fel
în trepte încât:
278 UZURA SI DURABILITATEA SCULEI

vvk,ech = Cvk ⋅ vech

k
(14.25)

iar în cazul concret se poate considera că suma uzurilor pe cele două diametre
prelucrate se poate scrie ca:
vk1 + vk 2 = Vvk1 ⋅ τ1 + vvk 2 ⋅ τ2 = vech ⋅ (τ1 + τ2) (14.26)
respectiv,
Cvk ⋅ v1 + Cvk ⋅ v2 = Cvk ⋅ vech (τ1 + τ2)
k k k
(14.27)

Impărţind această relaţie cu Cvk ( J1 + J2 ) se obţine:

k k τ1 + k τ1
vech = v1 v2 (14.28)
τ1 + τ2 τ1 + τ2
Notând pentru cazul general 8i = Ji / E Ji , viteza echivalentă de aşchiere pentru
un arbore având un număr oarecare de trepte, va fi dată de relaţia:

vech = ∑ λi ⋅ vi
k k
(14.29)

Inlocuind în relaţia de mai sus expresia vitezei de aşchiere se ajunge la relaţia:

Dech = ∑ λi ⋅ (Di )
k k
(14.30)

unde Dech reprezintă diametrul unei piese imaginare pe care aşchiind-o ar rezulta
o uzura egală cu cea a arborelui în trepte real. Piesa astfel obţinută se numeşte
piesă echivalentă.

BIBLIOGRAFIE

Armarego, E.I.A. şi Brown, R.H. The Machining of Metals, Prentice Hall Englewood Cliffs,
New Jersey, 1969.
1. Betz,P., Schafer, W. Zur problematik der Verschleisserfassung an Zerspanungswerkzeugen.
In CIRP Berichte, vol.22, nr.1, 1973.
2. Boothroyd, G. Fundamental of Machining Metals and Machine tools. International students
edition, Tokyo,McGraw-Hill, Kogakusa, Ltd.1985.
3. Deacu, L. Kerekes, L., Julean, D., Cărean, M. Bazele aşchierii şi generării suprafeţelor,
Univ. Tehnică, Cluj-Napoca, 1992.
4. Drăghici, G. Tehnologia construcţiilor de maşini. Bucureşti, Ed. Didactică şi pedagogică,
1977.
5. Dumitraş, G., Militaru, C. Aşchierea metalelor şi fiabilitatea sculelor aşchietoare.
Bucureşti, Ed. Tehnică, 1983.
6. Konig, W., ş.a. Schnittwerte an spezifische Bearbeitungsaufgaben anpassen. Industrie
Anzeiger, nr.84, 1983.
 UZURA SI DURABILITATEA SCULEI 279

7. Lăzărescu,I. Aşchiere şi scule aşchietoare. Bucureşti, Ed. didactică şi pedagogica, 1976.

8. Lăzărescu,I. Teoria aşchierii metalelor şi proiectarea sculelor. Bucureşti, Ed.didactică şi
pedagogică, 1964.
9. Micheletti, G.F., Boer, C. A statistical model of Taylor equation. In: Annals of the CIRP,
vol.22, nr.1, 1973.
10. Oancea, N. Bazele aschierii şi generarii suprafeţelor. Rotaprint, Universitatea Galaţi, 1978.
11. Opitz, H. Moderne produktionstechnic. Stand und Tendenzen. Essen, Verlag W. Girardet,
1971.
12. Oprean,A. ş.a. Bazele aşchierii şi generării suprafeţelor. Bucureşti, Ed. didactică şi
pedagogică, 1981.
13. Popescu, I. Optimizarea procesului de aşchiere. Craiova, Ed. Scrisul românesc, 1987.
14. Sen, G.C. şi Bhattacharyya, A. Principles of cutting Metals. Calcutta, New Central Book
Agency 8/1 Chintamoni, Das Lane, 1970.
15. Şteţiu G., Lazărescu, I., Oprean,C. şi Steţiu M. Teoria şi practica sculelor aşchietoare.
Vol.I, II, III, Sibiu, Editura Universităţii, 1994.
16. Taylor, F.W. On the Art of Cutting Metals. In: Trans.ASME, vol.28, 1907.
17. Taylor, F.W., Wallichs, A. Uber Dreharbeit und Werkzeugsthale, Berlin Springer, 1917.