Sunteți pe pagina 1din 29

BFKT, AN I, GR.

1
BUTNARIU SILVIA VIOLETA

Evaluarea abductiei umarului bilant articular și muscular


Bilanţul articular reprezintă măsurarea amplitudinilor de mişcare în articulaţii, în toate
direcţiile. Deoarece gradul de mobilitate al unei articulații nu oferă informații cu privire la
starea structurilor implicate în mișcarea articulară sau la cauzele limitărilor acestora, accentul
în realizarea bilanțului articular cade pe măsurarea amplitudinii- range of motion termen
împrumutat din literatura de specialitate anglo-saxonă. (Balint T. – (2007), Evaluarea
aparatului locomotor, Editura Tehnopress, Iași- pag. 11)
Range of motion ( R.O.M.)- reprezintă mișcarea executată în arc de cerc, şi măsurată
în grade între poziţia iniţială şi finală a unei mișcări într-un anumit plan. Arcul de mișcare
poate proveni de la o singură articulație sau de la multe articulaţii, prinse în mişcarea
respectivă. ( Notițe Lucrări Practice Dezvoltarea abilităților practice- prof. Onu Ilie ). Acesta
poate fi activ sau pasiv. R.O.M activ presupune ca subiectul să realizeze singur mișcarea
evaluată, fără intervenția kinetoterapeutului. Acest mod de examinare oferă informații despre
disponibilitatea individului de a se deplasa, despre coordonare, despre forța musculară și
R.O.M.-ul comun. ( Notițe Lucrări Practice Dezvoltarea abilităților practice- prof. Onu Ilie)
R.O.M.-ul pasiv este arcul de mișcare produs prin aplicarea unei forțe externe de către
examinator și este realizat în cazul în care R.O.M.-ul activ este limitat, dureros sau incomod.
Subiectul rămâne relaxat și nu joacă niciun rol activ în producerea mișcării. R.O.M.-ul pasiv
este evaluarea mișcării.
Testarea R.O.M. pasiv oferă examinatorului informații despre integritatea suprafețelor
articulare și extensibilitatea capsulei articulare, a ligamentelor, a mușchilor, a fasciilor și a
pielii asociate.
Comparând mişcările active versus cele pasive din puct de vedere a provoacării și
localizarii durerii, examinatorul poate începe să determine care sunt implicate țesuturile
afectate. Se va acorda o atenţie sporită la senzația finală a mobilizării (end-feel), la
localizarea tensiunii și la apariţia durerii tisulare din timpul R.O.M.-lui pasiv, adaugând
informații despre structurile care duc la limitarea R.O.M.-ului. . ( Notițe Lucrări Practice
Dezvoltarea abilităților practice- prof. Onu Ilie )
Bilanțul articular împreună cu bilanțul muscular sunt parte integrată a tratamentului
kinetoteraputic. Acestea sunt realizate la începutul și sfârșitul tratamentului. Împreună cu
evaluările intermediare asigură o evaluare a stării de funcţionalitate a articulaţiei sau

1
activităţii musculare. Aceste informații sunt folosite de kinetoterapeuți în adaptarea
obiectivelor programului terapeutic și a modului de lucru cu pacientul. (Balint T. – (2007),
Evaluarea aparatului locomotor, Editura Tehnopress, Iași- pag. 11)
Realizarea bilanțului articular presupune parcurgerea a cinci etape: 1. Măsurarea
amplitudinii mişcărilor normale; 2. Depistarea mişcărilor anormale; 3. Punerea în evidenţă a
eventualelor aspecte clinice asociate; 4. Studiul radiologic al articulaţiei; 5. Sinteza tuturor
datelor obţinute. Pentru ca informațiile obținute în cadrul bilanțului articular să fie cât mai
exacte trebuiesc respectate anumite reguli de testare la fiecare examinare: subiectul trebuie să
fie relaxat din punct de vedere psihic şi fizic, aşezat confortabil, să fie instruit asupra
manevrelor care vor urma, iar kinetoterapeutul trebuie să fie atent la respectarea metodei de
lucru : definirea poziţiei zero sau poziţie neutră pentru fiecar artculație, folosirea corectă a
goniometrului, înregistrarea corectă a datelor măsurate. (Balint T. – (2007), Evaluarea
aparatului locomotor, Editura Tehnopress, Iași- pag. 12)
Goniometria este folosită pentru a măsura și a documenta amplitudinea de mișcare
activă și pasivă, precum și a unor poziții anormale ale articulației. Prin folosirea unui
goniometru sunt măsurate unghiurile create de mișcarea rotativă a axelor oaselor în
măsurarea mișcărilor osteokinematice.
Pentru păstrarea obiectivității evaluărilor kinetoterapeutul trebuie să păstreze același
sitem de valori de măsurare la fiecare examinare și să dețină cunoștinele teoretice și practice
necesare.
Bilanţul muscular (”testing” muscular) reprezintă un sistem de tehnici de examinare
manuală, pentru evaluarea forţei fiecărui muşchi sau a unor grupuri musculare. În funcție de
mușchii vizați bilanțul muscular poate fi global atunci când kinetoterapeutul realizează
valuarea unor grupe musculare cu acțiuni comune și analitică când kinetoterapeutul
evidenţiată acţiunea izolată a unui muşchi sau cel mult a unui grup limitat prin poziţii şi
manevre specifice.
Testingul muscular face parte din evaluările unui program terapeutic deoarece aduce
informații prețioase cu privire la gradul de afectare a elementelor componente ale articulației,
sprijină un diagnostic complet funcțional și la modurile de intervenție, este punct de plecare
în alcătuirea, individualizarea și aplicarea programului terapeutic. (Balint T. – (2007),
Evaluarea aparatului locomotor, Editura Tehnopress, Iași- pag. 15)
Pentru un bilanț muscular corect kinetoterapeutul trebuie să cunoască datele anatomo-
funcţionale sistemului muscular, să stabilească o relație de colaborare cu pacientul deoarece
participarea activă a acestuia este indispensabilă, să se plieze pe tipul de suferință
2
fatigabilitatea subiectului şi particularităţile sale individuale pentru a se putea preciza
succesiunea etapelor, să înregistrarea rezultatelor bilanţului muscular să fie exprimată într-un
sistem de cotare internaţional.
Cotarea bilanţului muscular (alcătuită de Fundaţia Naţională de Paralizie Infantilă,
citată de Sbenghe T. în lucrarea Kinetologie profilactică, terapeutică şi de recuperare, 1987)
Forţa 5 (normală, 100%) Indică posibilitatea de a efectua mişcarea, pe toată amplitudinea
împotriva unei forţe exterioare sau unei rezistenţe opusă de kinetoterapeut, egală cu valoarea
forţei normale
Forţa 4 (bună, 75%) Reprezintă forţa unui muşchi de a mobiliza complet segmentul contra
unei rezistenţe medii
Forţa 3 (acceptabilă, 50%) Reprezintă forţa unui muşchi de a deplasa segmentul (pe care se
inseră), pe toată amplitudinea, împotriva forţei de gravitaţie (mişcarea se face pe verticală),
menţinând eventual, câteva secunde poziţia ”finală”.
Forţa 2 (slabă, 25%) Reprezintă forţa unui muşchi sau grup de muşchi de a mobiliza
segmentul, dar cu eliminarea gravitaţiei.
Forţa 1 (foarte slabă, schiţată, 10%) Delimitează, existenţa sau absenţa contracţiei musculare
voluntare.
Forţa 0 (zero, nulă) Muşchiul nu realizează nici o contracţie evidentă. (Balint T. – (2007),
Evaluarea aparatului locomotor, Editura Tehnopress, Iași- pag. 15)
Elemente minime de antomie articulară și musculatură
Umărul resprezintă una dintre cele mai
importante articulații ale corpului. Articulația
umărului este formată din trei oase: humerus,
scapula și claviculă. Natura a structurat
articulația umărului în așa fel în cât aceasta să
aibă o mare mobilitate. Astfel această
articulație orinetează mâna în orice direcție
pentru a asigura cea mai bună poziție pentru lucru.
Mobilitatea crescută a umărului se
datorează celor cinci articulaţii (3 adevărate şi
două false), care permit trei grade de libertate și
realizarea de mişcări în trei planuri ce pot fi
combinate în obținerea circumducției. Articulaţiile
adevărate sunt: cea scapulohumerală,
3
acromioclaviculară și cea sternoclaviculară iar cele false sunt articulația scapulotoracică și
spațiul subacromial.
Articulația scapulo-humerală este o articulație adevărată, de tip sferoidal, cu trei
grade de libertate. Fiind o articulație adevărată ea cuprinde în alcătuire structurile specifice
articulare: capsulă, ligament, carilaj, lichid sinovial. Articulația scapulo – humerală este
formată din capul humeral care reprezinta 1/3 de sferă și cavitatea glenoidă care reprezintă
suprafețele articulare și unt acoperite cu cartilaj hialin.
Particularitatea anatomică a acestei articulații este aceea că între elementele articulare
există o disproporție evidentă: capul humeral este de trei ori mai mare decât cavitatea
glenoidă. Totuși pentru a asigura o suprafață mai mare de contact pe marginile cavității
glenoide se găsește un cartilaj carepoartă numele de labrum glenoidal.
Ca și structuri capsule - ligamentare această articulație prezintă trei ligamente
glenohumerale: ligament glenohumeral superior, mediu și inferior.
Cele trei grade de libertate oferă posibilitatea de a efectua cu ajutorul acestei
articulații o gamă largă de mișcări precum: flexie-extensie, abducție-adducție, rotație intern-
externă, antepulsie-retropulsie.
Mișcarea de abducție
reprezintă mişcare de depărtare a
braţului de corp, până la 90 de grade
și are un ax mecanic sagital prin
capul humeral. Pentru realizarea
celor 180 de grade este nevoie de
participarea întregului complex al
umărului. Mușchii ce participă în
realizarea abducției sunt: mușchiul
supraspinos, mușchiul deltoid și
capul lung al mușchiului biceps
alături de mecanismul de basculă a
scapulei.
Articulaţia sterno-
claviculară este o articulaţie în şa cu 3 grade de libertate.
Fiind o articulație adevărată ea prezintă elementele specifice precum: suprafeţele
articulare- extremitatea medială a claviculei şi unghiul sternal, capsulă, lichid sinovial și
ligamente. Cele două suprafețe articulare sunt acoperite de cartilaj şi au între ele un disc
4
fibrocartilaginos. Acesta asigură o congruență mai bună între fețele articualre. Ligamentele
specifice acestei articulații sunt: ligamentul sterno-clavicular (anterior, posterior) care
limitează mişcările de proiecţie anterioară şi posterioară; ligamentul inter-clavicular, care
uneşte cele două clavicule și ligamentul costo-clavicular limitează mişcarea de ridicare a
claviculei. ( Balint T. – (2007), Evaluarea aparatului locomotor, Editura Tehnopress, Iași-
pag. 130)
Această articulație face posibilă realizarea următoarelor mișcări: proiecție anterioară
(abducţia scapulei) proiecţia posterioară (adducţia scapulei) ridicarea scapulei coborârea,
rotaţia.
Articulaţia acromio-claviculară este cea de-a treia articulație adevărată din
complexul articula al umărului. Aceasta este este o artrodie și participă alături de articulația
sterno-claviculară la abducția umărului la 180 de grade. Contribuie şi la celelalte mişcări ale
humerusului în cavitatea glenoidă. ( Balint T. – (2007), Evaluarea aparatului locomotor,
Editura Tehnopress, Iași- pag. 130)
Așa cum reiese și din denumire suprafețele articulare sunt reprezentate de
extremitatea laterală a claviculei (convexă) şi de faţa articulară a acromionului (concavă).
Articulația este întărită de mijloace de unire specifice: capsula articulară fibroasă dar mai ales
de ligamente: ligamentul acromio-clavicular, situat pe faţa superioară a articulaţiei,
ligamentele coraco-claviculare (ligamentul conoid).
Complexul articular al umărului cuprinde și două articulații false. Articulaţia scapulo-
toracică este una dintre ele și prezintă o importanţă sa funcţională. Această articulație între
partea anterioară a scapulei și torace se realizează prin intermediul dinţat anterior.
Această articulație sprijină mișcările de adducție, abducție, prin depărtarea marginii
mediale a scapulei de coloana vertebrală, asociată de obicei mişcării de proiecţie anterioară a
umărului şi adducţie orizontală a braţului; rotaţia externă și rotaţia internă Balint T. – (2007),
Evaluarea aparatului locomotor, Editura Tehnopress, Iași- pag. 132)
Spațiul subacromial este cea de-a doua articulație falsă. El are o importanță clinică
permițând un contact aricular adecvat atunci când se trece peste tuberositatea humerusului la
rotația externă a humerusului iar la rotaţia în sus a scapulei se ridică capătul lateral al
acR.O.M.ionului. ( Notițe de curs Biomecanică prof. Munteanu Florin).
Observăm că articulația umărului este foarte mobilă și prin participarea tuturor
segmentelor unităţii cinematice ce formează centura scapulară umăr-braţ asigură membrului
superior o mare amplitudine de mişcare şi în toate sensurile, conferindu-i libertatea de

5
deplasare necesară îndeplinirii multiplelor lui funcţii. ( Notițe de curs Biomecanică prof.
Munteanu Florin).
Amplitudinile de mișcare și implicarea ficărei articulații

Mișcarea Gleno AcR.O.M.i Sterno Coloana Total


humeral o claviculară dorsală
claviculară
Abducție 1200=66% 220=12% 330=19% 50=3% 1800=100%
Flexie 950=52% 350=19% 300=17% 200=12% 1800=100%
Extensie 200=33,33% 200 =33% - 200=33,3% 600=100%
Rotație 950=100% - - - 950=100%
internă
Rotație 800=100% - - - 800=100%
externă

Pentru realizarea bilanțului articular al umărului în evaluarea abductiei umărului


se iau în considerare următoarele:
Abducţia umărului este mişcarea de depărtare a braţului de corp și are valoarea
normală între 170-180 de grade.
Tetarea presupune executarea unei mișcări complete. Astfel pentru executarea
mișcării se va urmări ca pacientul să respecte poziţia iniţială: acesta este așezat sau în
ortostatism, cu membrul superior de testat în poziţie anatomică (cu umărul în rotație externă
și cotul în extensie (zero grade), astfel încât palma să fie orientată anterior.). Poziţia finală
descrisă este cea de dorit ca subiectul să o atingă la finalul examinării și anume: acesta este
așezat sau în ortostatism iar braţul ajunge în unghi de 90de grade faţă de trunchi.

Mișcarea de abducție se realizează în plan frontal.


Poziţia goniometrului:
 Centrul goniometrului se plasează pe faţa posterioară a articulaţiei scapulo-
humerale, în centrul acesteia.
 Braţul fix pe linia laterală a trunchiului.
 Braţul mobil paralel cu linia de mijloc a feţei posterioare a braţului, urmărind
mediusul. În cazul prezenţei cotului în valg, se urmăreşte olecranul.
Poziţia examinatorului este în spatele membrului testat.

6
( Balint T. – (2007), Evaluarea aparatului locomotor, Editura Tehnopress, Iași- pag.
137)
End-feel normal
Abductia glenohumerala – End-feelul este de obicei ferm din cauza tensiunii din benzile
medii și inferioare ale ligamentului glenohumeral, a capsulei articulare inferioare și a fibrelor
rotundului mare,
Abducția complexă – End-feelul este de obicei ferm datorită tensiunii din ligamentul
costoclavicular, a capsulei și ligamentelor sternoclaviculare; și a mușchilor marele dorsal,
R.O.M.boizilor mari și mici și a pectoralului mare.
Bilanțului muscular al umărului în evaluarea abductiei se realizează astfel:
Mușchii abductori principali: suprapsinos, deltoid mijlociu;
Mușchi abductori accesori: deltoid mijlociu, biceps brahial (capăt lung) – când umărul este
rotat extern, deltoid anterior (stabilizator) deltoid posterior (stabilizator)
Poziţia fără gravitaţie: decubit dorsal.
Stabilizarea: se realizează la nivelul umărului, partea superioară.
F1: Deltodiul mijlociu se palpează pe faţa laterală a umărului;
Supraspinosul se palpează deasupra spinei omoplatului.
F2: Din poziţia fără gravitaţie, subiectul execută abducţia braţului.
Poziţia antigravitaţională: Şezând, cu braţul de testat în poziţie antomică.
F3: Din poziţia antigravitaţională, subiectul execută activ abducţia braţului fără rezistenţă,
până la 90 de grade.
F4: Respectând aceeaşi poziţie, se opune o rezistenţă uşoară în 1/3 distală a braţului la
jumătatea cursei de mişcare.
Abducţia umărului cu rezistenţă
F5: Rezistenţa aplicată în aceeaşi regiune este mai mare sau excentrică. Substituţii: ridicarea
umărului, rotaţia externă a braţului, înclinarea trunchiului de partea opusă, flexia umărului.

Abducţia orizontală a umărului


Muşchi principali: deltoid posterior, subspinos.
Muşchi accesori: rotund mic, rotund mare, romboizi (adductori ai scapulei).
Poziţia fără gravitaţie: subiectul în ortostatism/şezând, braţul flectat la 90 de grade, cotul
extins, antebraţul în supinaţie.
Stabilizarea: se realizează la nivelul umărului, partea superioară.

7
F1: subspinosul se palpează în fosa infraspinoasă, deltodiul posterior se palpează pe faţa
posterioară a umărului.

F2: din poziţia fără gravitaţie, subiectul execută abducţia orizontală cu braţul susţinut de
examinator.

Poziţia antigravitaţională: subiectul în decubit ventral, cu membrul superior în afara mesei,


cotul extins, antebraţul în pronosupinaţie.
F3: din poziţia antigravitaţională subiectul execută abducţia orizontală a braţului, fără
rezistenţă.
F4: respectând aceeaşi poziţie, se opune o rezistenţă uşoară în 1/3 distală a braţului, pe partea
posterioară la jumătatea cursei de mişcare.
F5: rezistenţa aplicată în aceeaşi regiune este mai mare sau excentrică.
Substituţii: adducţia omoplatului

8
FIȘĂ EVALUARE ABDUCȚIA UMĂRULUI
SUBIECT 1
Numele și prenumele: B. T.
Vârsta: 25 ani
Sexul: masculin
Numele sau inițialele examinatorului: Butnariu Silvia Violeta
• Data și ora măsurării: 13.05.2020 ora 13:30
• Tipul de goniometru utilizat: clasic (- plastic)
• Masurarea laturii corpului, a articulației și a mișcării: abducția umărului stâng
• Tipul mișcării măsurate (pasiv sau activ)
Pasiv: Abducția gleno-humerală- 0-110 grade
Abducția complexă 0-140 grade
• Orice informație subiectivă, cum ar fi disconfortul sau durerea, care este raportat de către
individ în timpul testării:
Ușoară jenă în partea anterioară a articulației glenohumerale în timpul testului functional
Andrew pentru instabilitate anterioară
• Orice informații obiective obținute de examinator în timpul testarea, cum ar fi un spasm
muscular protector, crepitus sau modele de restricție capsulare sau necapsulare
- Subiectul este sportiv de performanță- activ- jucător de rugby pe post de taloneur.
- Aspect echilibrat- armonios- simetric al dezvoltării musculare;
- Diagnosticat: Deficit motor triceps și pectoral stang 4/5 Dureri cervicale si brahiale în
ameliorare, cu dispariția lor în repaus, apar doar la anumite mișcări si sunt de
intensitate redusă. Examen RMN coloană cervicală. Pune în evidență HDC4/5 de
dimnensiuni medii și C6/C7 stanga foarte volumlnoasa. Prezenta unel hemli dis
C5/C6 paramediane dreapta. EMG membre superioare - afectare radiculara C6 si C7
stânga Tinând cont de deficitul motor, de rezultatul EMG, de vârsta pacientului, dar și
de sportul practicat se intervine chirurgical la un singur nivel C6/C7 unde este ceea
mai importanta hemie de disc.
- Kinetoterapie- 4 luni ( tipuri de exerciții: incalzire, extense/flexie cap, rotiri către snga
și către dreapta a capului, înclinări de cap stânga/ dreapta (urechea pe umăr), duble
chin/ chin tuck, extensie bărbie în față, exerciții izometrice cu banda la stander).

9
-
Mamelon stâng mai jos decât cel drept
EXTENSIE UMĂR- mișcare realizată activ

- Palma dreaptă
înclinată medial;
- Posibilă înclinare a
corpului către stânga;

10
EXTENSIA UMĂRULUI- mișcare realizată activ
- Corp aplecat anterior;

ROTAȚIE EXTERNĂ UMĂR -mișcare realizată activ


- mișcare limitată de mușchii
brațului;
- Corp înclinat ușor spre stânga;

ROTAȚIE INTERNĂ UMĂR


- mișcare realizată activ

11
ADDUCȚIE UMĂR- mișcare realizată activ

ABDUCȚIE UMERI 90 DE GRADE- mișcare realizată activ

12
MĂSURARE ABDUCȚIE UMĂR- mișcare pasivă

Stabilizarea scapulei pentru testarea


abducției gleno-humerale.

13
Măsurarea abducției gleno -humerale cu goniometrul- 0-110 grade- end-feel normal

14
Stabilizarea toracelui
pentru testarea abducției
complexe a umărului și
măsurarea acesteia cu
goniometrul.- 0 - 140 de
grade- end feel normal.

15
TESTE FUNCȚIONALE
1. Testul lui Andrew pentru instabilitate anterioară
Subiectul în poziţie de decubit dorsal, cu braţul abdus la 130de grade şi în
rotaţie externa de 90de grade . Cu o mână se stabilizează cotul şi 1/3 distală a braţului,
iar cu cealaltă se împinge capul humeral în sus.
Testul este pozitiv dacă subiectul resimte durere în timpul acestor manevre.

16
Subiectul anunță o jenă în ultima parte a testului

17
2. Load and shift test
Subiectul în poziţie şezând pe un scaun fără spătar, cu spatele drept.
Kinetoterapeutul stă în spatele subiectului. Cu o mână stabilizează clavicula şi
scapula, iar cu cealaltă prinde capul humeral între degetul mare (posterior) şi celelalte
4 degete (anterior). Capul humeral este împins uşor către înainte şi înapoi,
poziţionându-l în glenă.
Apoi, examinatorul împinge capul humeral anterior, observând gradul de
mobilitate al acestuia faţă de poziţia anatomică. Interpretare: se apreciază cu cât s-a
mişcat centrul capului humeral faţă de centrul glenei, astfel:

Laxitate normală

18
19
FIȘĂ EVALUARE ABDUCȚIA UMĂRULUI
SUBIECT 2
Numele și prenumele: S. V.
Vârsta: 27 ani
Sexul: feminin
Numele sau inițialele examinatorului: Butnariu Silvia Violeta
• Data și ora măsurării: 19.05.2020- ora 20:00
• Tipul de goniometru utilizat: clasic, ( plastic)
• Masurarea laturii corpului, a articulației și a mișcării: abducția umărului drept
• Tipul mișcării măsurate (pasiv sau activ)
Pasiv: Abducție glenohumerală- 0- 110 grade
Abducție complex- 0 – 165 grade
• Orice informație subiectivă, cum ar fi disconfortul sau durerea, care este raportat de
către individ în timpul testării:-
• Orice informații obiective obținute de examinator în timpul testarea, cum ar fi un
spasm muscular protector, crepitus sau modele de restricție capsulare sau necapsulare
- Subiectul are o meserie ce intră în sfera IT petrecând multe ore în poziția așezat
cu o postură deficitară;
- Suspect de cifoscolioză.

20
21
EXTENSIA UMERILOR

22
ROTAȚIE EXTERNĂ ROTAȚIE INTERNĂ

23
ABDUCȚIA GLENOHUMERALĂ

24
ADDUCȚIE UMĂR

25
ABDUCȚIE GLENOHUMERALĂ, mișcare pasivă 0-110 grade

ABDUCȚIE COMPLEXĂ – mișcare pasivă -0- 165 grade

26
ABDUCȚIA UMĂRULUI CU – cu rezistență
TESTE FUNCȚIONALE
1. Testul lui Andrew pentru instabilitate anterioară
Subiectul în poziţie de decubit dorsal, cu braţul abdus la 130de grade şi în rotaţie
externa de 90de grade . Cu o mână se stabilizează cotul şi 1/3 distală a braţului, iar cu
cealaltă se împinge capul humeral în sus.
Testul este pozitiv dacă subiectul resimte durere în timpul acestor manevre.

Subiectul nu a raportat nici un fel de


durere sau jenă în timpul testării.

27
2. Load and shift test
Subiectul în poziţie şezând pe un scaun fără spătar, cu spatele drept. Kinetoterapeutul
stă în spatele subiectului. Cu o mână stabilizează clavicula şi scapula, iar cu cealaltă
prinde capul humeral între degetul mare (posterior) şi celelalte 4 degete (anterior).
Capul humeral este împins uşor către înainte şi înapoi, poziţionându-l în glenă.
Apoi, examinatorul împinge capul humeral anterior, observând gradul de mobilitate al
acestuia faţă de poziţia anatomică. Interpretare: se apreciază cu cât s-a mişcat centrul
capului humeral faţă de centrul glenei, astfel:

Laxitate normală

Bibliografie

1. Balint T. – (2007), Evaluarea aparatului locomotor, Editura Tehnopress, Iași

28
2. https://blausen.com/ro/video/anatomia-umarului/
3. https://stanfordmedicine25.stanford.edu/the25/shoulder.html- pt poze 😁
4. https://physicaltherapyweb.com/shoulder-orthopedic-tests/
Special Diagnostic Tests for Shoulder Pain
5. https://books.google.ro/books?
id=GRuKCwAAQBAJ&printsec=frontcover&dq=Manipulation+and+Mobilization:
+Extremity+and+Spinal+Techniques&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwjV5_eGnbbpAh
Wl5KYKHVCFAr8Q6AEIOjAC#v=onepage&q&f=false
6. https://www.physio-pedia.com/Manual_Techniques_for_the_Shoulder
7. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2813507/
8. https://academic.oup.com/ptj/article/87/10/1307/2742245
9. https://kinetoiasi.ro/anatomia-umarului/
10. https://anatomie.R.O.M.edic.ro/articulatia-scapulohumerala-umarul-
11. https://www.academia.edu/37044548/Anexa_2_Biomecanica

29