Dorul este un sentiment complex, o tensiune sufleteasca ce

cuprine durere si neliniste, dragoste si aspiratie.

In poezia populara romaneasca dar si in cea culta, dorul este

una din starile de spirit cel mai des cantate si mai profund exprimate,
el fiind simbolul dominant al celor mai multe doine populare dar si
motivul literar frecvent intalnit transpus intr-o fiinta ce calatoreste
sau intr-un sentiment de o intensitate zdrobitoare.

Ernest Bernea spunea despre unicitatea acestui sentiment ca

izvoraste din geniul poporului roman bantuit de atatea lipsuri, dar
care straluceste printr-o simtire unica, acest concept esential al
naturii sale:”Iara dorul, sfantul dor,

Cei-I al nostru nu si-al lor,

Chiar de-l uita omul viu,

Ingerii din cer ni-l stii.”

(Doina dorurilor-Razvan Codrescu).

Celelalte limbi nu concentreaza atat de bine acest cuvant,

dorul devenind astfel o dimensiune strict romaneasca a existentei.

Oricum s-ar traduce cuvantul “dor nu pastreaza aceeasi

incarcatura spiritual ca la romani, bogatie care face apel la
tine”.Dorul de casa, de parinti, de tara, de copilaria magica, pe care il
simtim deseori este universul nostru, face parte din noi,este ceea ce
ne defineste pe noi, fapturi ce purtau ceva, simtim ceva caci “Dorul
este al doilea suflet ce au dat Dumnezeu romanului”.

(Alecu Russo)