CAPITOLUL 2

IMPOZITE ŞI TAXE - PRINCIPALE SURSE DE VENIT LA BUGETUL DE STAT

Obţinerea unei eficienţe maxime în activitatea economică, se poate realiza numai atunci
când are loc o repartizare optimă a resurselor în cadrul economiei naţionale şi când sunt utilizate
aceste resurse la cel mai înalt randament.
Astfel, apare necesitatea utilizării pârghiilor economico-financiare ca instrumente
importante de conducere, în vederea realizării obiectivelor de dezvoltare economică şi socială.
În cadrul resurselor financiare ale statului, ponderea cea mai mare o deţin impozitele şi
taxele, motiv pentru care, am considerat necesară tratarea în sinteză a problemelor teoretice şi
practice ale impozitelor şi taxelor directe şi indirecte.

2.1 Locul şi rolul impozitelor şi taxelor în sistemul pârghiilor economico-financiare

Instrumentele financiare alături de cele bancare “constituie expresia valorică

generalizată (sunt categorii valorice) a unor relaţii economice prin mijlocirea cărora are loc
repartizarea şi utilizarea eficientă a produsului naţional brut – cu titlu definitiv şi, respectiv,
temporar – în vederea dezvoltării economiei şi culturii naţionale şi satisfacerii cerinţelor materiale
şi spirituale ale populaţiei. Instrumentele financiare reprezintă în fapt categorii valorice folosite
pentru conducerea, stimularea, impulsionarea şi controlarea activităţii economico-sociale şi
financiar-bancare în vederea obţinerii unor rezultate superioare”.1
Instrumentele financiare 2 pot fi :
 previziuni, programe şi planuri financiare – respectiv : balanţe financiare, bugete de stat,
bugete locale, bugete de venituri şi cheltuieli - sunt cele care servesc la estimarea necesarului de
resurse financiare şi posibilităţilor de procurare a resurselor financiare , atât la nivel
macroeconomic, cât şi la nivel microeconomic;
 metode şi tehnici de lucru – respectiv indicatori cu ajutorul cărora se poate stabili eficienţa
economică;
 metode de prelevare a unor resurse la fondurile publice şi de dirijare către beneficiari –
respectiv impozite şi taxe - ce contribuie la constituirea veniturilor publice şi la mobilizarea şi
repartizarea resurselor financiare;
 instrumente de prelevare, dirijare şi de influenţare a proceselor economico-sociale , etc. –
respectiv pârghiile economice sau pârghiile economico-financiare.
Folosirea pârghiilor economico-financiare presupune existenţa unei strânse coordonări
între acestea. Se urmăreşte în permanenţă ca efectele pozitive ale unei pârghii să nu conducă la
obţinerea unor efecte negative pentru o altă pârghie.
Cu ajutorul pârghiilor economico-financiare se apreciază efectul diferiţilor factori asupra
progresului societăţii. Acţiunea lor contribuie la : accelerarea ritmului de dezvoltare a economiei
naţionale; realizarea echilibrelor materiale, financiare, valutare şi de forţă de muncă; utilizarea cât
mai raţională a tuturor categoriilor de resurse; creşterea eficienţei economice; asigurarea unei
normale circulaţii a mărfurilor, menţinerea stabilităţii monetare; ridicarea sistematică a nivelului de
trai; etc.
Principalele funcţii pe care pârghiile economico-financiare le îndeplinesc, în totalitate sau
parţial, sunt următoarele :
 mijloc de dimensionare a necesarului de resurse financiare ce urmează a fi constituite şi
folosite în economia naţională - pârghiile economico-financiare se referă în mod special la venitul
net obţinut la nivel microeconomic şi macroeconomic;
 mijloc de semnalare, control şi reglare - pârghiile economico-financiare dau posibilitatea
unor analize şi a unor decizii de mare importanţă pentru reglarea optimă a mecanismului economic;

1
Bistriceanu Gh., Adochiţei M., Negrea N. , “Finanţele agenţilor economici”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997, p.63
2
Văcărel I., “Politici economice şi financiare de ieri şi de azi”, Editura Economică, Bucureşti,1996, p. 207 - 208
1
  mijloc de stimulare, de sancţionare a agenţilor economici şi a lucrătorilor lor - pârghiile
economico-financiare trebuie să trezească interesul economic al unor agenţi economici, dar în
acelaşi timp să acţioneze şi ca mijloc de sancţionare materială, în condiţiile în care nu sunt
respectate obligaţiile prevăzute prin lege.
 mijloc de cuantificare a eficienţei cu care trebuie să fie folosite resursele materiale,
financiare şi umane.
Mai buna utilizare a pârghiilor economico-financiare presupune nu numai perfecţionarea
fiecărei pârghii în parte, ci şi a corelării lor, astfel încât, împreună să capete tot mai mult un efect
multiplicator.
Cele mai des utilizate pârghii sunt legate de funcţia de repartiţie a finanţelor. Cu ajutorul
pârghiilor economice (impozite, taxe, subvenţii, împrumuturi, etc.) se acţionează în vederea
realizării anumitor obiective.3
Impozitul reprezintă “o formă de prelevare silită la dispoziţia statului, fără contraprestaţie
directă şi cu titlu nerestituibil , a unei părţi din veniturile sau averea persoanelor fizice
sau/şi juridice, în vederea acoperirii unor necesităţi publice”4.
Taxele reprezintă “plăţile efectuate de persoane fizice şi juridice, de regulă, pentru
serviciile prestate acestora de către stat”5.
“Parlamentul, ca organ de decizie în domeniul finanţelor publice, stabileşte şi aprobă, prin
lege, impozitele, taxele şi alte venituri ale statului, precum şi normele şi normativele de cheltuieli
pentru instituţii publice”.6
Având în vedere că fiecare impozit şi taxă este prevăzut prin lege, acestea trebuie să conţină
următoarele : denumirea impozitului sau a taxei – reflectă natura economică a impozitului sau
taxei respective; plătitorul impozitului sau taxei – reprezintă persoana fizică sau juridică obligată
prin lege să plătească impozitul sau taxa respectivă; suportatorul impozitului sau taxei – reprezintă
persoana care practic suportă impozitul sau taxa; obiectul impozitului – este reprezentat de materia
impozabilă, respectiv de baza de calcul în stabilirea impozitului sau taxei; sursa impozitului –
reprezintă mijloacele din care se plăteşte impozitul sau taxa respectivă; modul de impunere şi
percepere – reprezintă măsurile stabilite de către organele financiare pentru stabilirea, constatarea,
evaluarea materiei impozabile, determinarea cuantumului impozitului şi încasarea; unitatea de
impozitare – este unitatea de măsură în care se evaluează obiectul impozabil; cota de impunere –
reprezintă o sumă sau un procent ce se aplică asupra bazei de impozitare; termenul de plată – arată
când şi cum trebuie plătit impozitul sau taxa; facilităţi fiscale – fac parte din măsurile de politică
economică, financiară şi socială şi cuprind scutirile de plată, eşalonări ale plăţilor, amânări de plată,
etc.
Clasificarea impozitelor şi taxelor constituie un procedeu de cunoaştere ştiinţifică pentru
surprinderea unor caracteristici ştiinţifice ale acestora.
Un rol deosebit de important în ceea ce priveşte gruparea impozitelor şi taxelor, ţinând cont
de natura materiei impozabile sau de faptul generator al obligaţiilor fiscale, revine clasificării
F.M.I. 7. Astfel, sunt grupate impozitele şi taxele în următoarele categorii :
1. Impozite pe venit, beneficii şi câştiguri din capital – se referă la impozitarea venitului
obţinut , atât de către persoanele fizice cât şi de către persoanele juridice, precum şi la
impozitarea câştigurilor din vânzări de active.
2. Impozite pe salarii şi mâna de lucru – se referă la impozitarea câştigului sub forma de
salarii.
3. Impozite asupra patrimoniului – se referă la impozitarea bunurilor mobile sau imobile
aflate în patrimoniu. Astfel , sunt percepute : impozite periodice pe proprietatea imobiliară,
impozite periodice pe valoare patrimoniului net, impozite pe succesiuni şi donaţii, impozite pe
tranzacţii mobiliare şi imobiliare, impozite asupra patrimoniului cu caracter neperiodic.

3
Văcărel I., “Politici economice şi financiare de ieri şi de azi”, Editura Economică, Bucureşti, 1996, p.209
4
Talpoş I., “Finanţele României”, vol. I., Editura Sedona, Timişoara, 1997, p. 137
5
Bistriceanu Gh., Adochiţei M., Negrea E., “Finanţele agenţilor economici”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995, p. 238
6
Articolul 3 din Legea nr. 10 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 23 din 30 ianuarie 1991
7
Corduneanu C., “Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor”, Editura Codecs, Bucureşti, 1998 , pp. 110-115
2
 4. Impozite interioare pe bunuri şi servicii – se referă la impozitarea activităţilor
creatoare de bunuri şi servicii. Astfel, sunt incluse în această categorie: impozitele pe cifra de
afaceri, taxa pe valoarea adăugată, accizele, taxele pentru exercitarea anumitor activităţi, etc.
5. Impozite pe comerţ exterior şi tranzacţii internaţionale – se referă la impozitele şi
taxele ce sunt percepute ca urmare a desfăşurării activităţii de import , export sau alte operaţii ce
privesc schimbul internaţional.
6. Alte încasări fiscale – se referă la taxele de timbru, impozite de tip capitaţie şi la alte
impozite sau taxe ce nu pot fi incluse în alte categorii.
Prin intermediul impozitelor şi taxelor, persoanele fizice şi juridice care deţin în
proprietate bunuri sau realizează venituri , trebuie să contribuie la formarea banului
public. Astfel , din fondurile băneşti centralizate la dispoziţia statului se asigură: dezvoltarea
unităţilor administrativ – teritoriale , apărarea naţională , ordinea publică, refacerea bunurilor
distruse în urma unor calamităţi naturale sau accidente, plata persoanelor aflate în incapacitate
temporară sau definitivă de muncă, etc.
Prin intermediul contribuţiilor băneşti sub formă de impozite şi taxe se poate realiza o
redistribuire a veniturilor în scopul de a asigura satisfacerea de trebuinţe ale tuturor
persoanelor, nu numai a celor ce deţin bunuri sau realizează venituri.
Fiind considerate mijloace de reglare şi control, impozitele şi taxele acţionează ca pârghii
financiare , ele putând încuraja sau descuraja anumite activităţi.
Concluzionând, se poate afirma că rolul impozitelor şi taxelor “se manifestă pe plan
financiar, economic şi social”.8 Rolul cel mai semnificativ al impozitelor şi taxelor se manifestă pe
plan financiar, domeniu de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor
publice.

2.2 Principiile impunerii

Având în vedere importanţa sistemului fiscal, apare problema raţionalităţii unui sistem fiscal
naţional.
Principiile impunerii reprezintă cerinţe pe care trebuie să le îndeplinească un sistem
fiscal raţional.
Economistul englez Adam Smith a formulat pentru prima dată principiile fundamentale
ale impunerii, respectiv : maxima de justiţie (în sensul de dreptate socială în materie de impozite,
presupune că cetăţenii unei ţări trebuie să contribuie la constituirea banului public, atât cât le permit
veniturile obţinute); maxima de certitudine (se referă la faptul că, legile ce prevăd impozite şi taxe
trebuie să fie clare, concise şi cunoscute cu anticipaţie de către contribuabili); maxima comodităţii
(vizează asupra faptului că, modalităţile de plată a impozitelor şi taxelor trebuie să fie cât mai
convenabile pentru contribuabili); maxima economiei şi randamentului (presupune cote mici pentru
impozitare, deci sarcini fiscale mici pentru toţi contribuabilii, dar încasarea în totalitate a
obligaţiilor fiscale).9
Alte categorii de principii au fost formulate de francezul Maurice Allais, laureat al
premiului Nobel pentru economie. În concepţia lui Maurice Allais , principiile impunerii sunt
următoarele: individualitatea (presupune că prin intermediul fiscalităţii trebuie să se dezvolte
personalitatea fiecărui cetăţean); nediscriminarea (presupune că odată stabilite impozitele şi taxele,
acestea să nu dea naştere la discriminări în rândul contribuabililor); impersonalitatea (presupune ca
sunt preferabile impozitele asupra fiecărui bun sau operaţiune în parte, decât impozitele sintetice);
neutralitatea (presupune că utilizarea sistemului de impozite şi taxe să favorizeze dezvoltarea
economiei); legitimitatea (presupune că fiscalitatea trebuie să facă distincţie între veniturile legale şi
cele ilegale); lipsa arbitrariului (presupune existenţa unui cadru legislativ clar, concis, concret şi
care să nu dea naştere vreunui arbitrariu).10

8
Brezeanu P., Marinescu I., “Finanţe publice şi fiscalitate”, Editura Fundaţiei “România de Mâine”, Bucureşti, 1998, p. 44
9
Smith A. , “Avuţia naţiunilor”, vol. II, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1965, pp. 242-244
10
Allais M., “L’impôt sur le capital et la reforme monetaire”, Hermann Editeurs des Sciences et des Arts, Paris, 1989, pp. 36-43
3
 Fără o politică fiscală raţională, fără o politică fiscală centrată pe îmbunătăţirea situaţiei
economice şi creşterea performanţelor, atât a societăţilor comerciale, cât şi a cetăţenilor, nici
producţia, nici investiţiile şi nici nivelul de trai nu pot fi relansate.
În acest sens şi în concordanţă cu principiile impunerii specificate mai sus, considerăm
oportun să prezentăm, o serie de parametri pragmatici (principii) sau direcţii de perfecţionare
pentru sistemul fiscal românesc:
 Existenţa unei legislaţii clare, concise, care să nu dea naştere la arbitrarii şi care să
prezinte o anumită stabilitate, pentru o anumită perioadă de timp (minim un an fiscal). Această
stabilitate legislativă se poate realiza prin interzicerea modificării impozitelor şi taxelor pe
parcursul unui an fiscal, cu excepţia celor prestabilite în faza elaborării Bugetului de Stat.
Stabilitatea legislativă în materie de fiscalitate dă posibilitatea contribuabilului de a cunoaşte
elementele tehnice ale fiecărui impozit şi taxă, precum şi modul de impunere şi percepere.
 Reducerea gradului de fiscalitate, în aşa fel încât politica fiscală să fie subordonată
politicilor de dezvoltare şi politicilor sociale, pe de o parte, iar pe de altă parte, contribuţia
populaţiei la constituirea banului public să fie echitabilă.
Când sarcinile fiscale sunt împovărătoare, contribuabilii au tendinţa să nu-şi declare în
totalitate veniturile realizate şi să nu se achite faţă de obligaţiile fiscale. De asemenea, excesivitatea
sarcinilor fiscale atrage după sine amploarea evaziunii fiscale.11
În această direcţie se poate acţiona prin: diminuarea fiscalităţii asupra forţei de muncă (cea
mai ridicată din Europa) prin reducerea impozitelor şi contribuţiilor aferente şi modificarea claselor
de venituri la care se aplică; deducerea cheltuielilor pentru educaţie şi cultură pentru cetăţenii cu un
venit global mic; stimularea creării de noi locuri de muncă prin neimpozitarea firmelor ce creează
noi locuri de muncă în primii doi ani de activitate; diminuarea cotelor de TVA pentru alimente,
medicamente, energia şi gazul utilizate în scop casnic, transportul public, etc., stimularea exportului
prin menţinerea unei cote reduse de impozitare a profitului obţinut din export; stimularea
investiţiilor prin scutirea totală sau parţială de la plata impozitului pe profit pentru profitul
reinvestit.
 Practicarea unui principiu unitar de impozitare indiferent de categoria societăţii
comerciale (impozit pe profit şi nu impozit pe venit).
 Stabilirea clară şi precisă a cheltuielilor deductibile din punct de vedere fiscal, în aşa fel
încât acestea să devină elemente de bază în stabilirea bazei de impozitare. În acest sens, legislaţia de
specialitate din ţările din spaţiul U.E. prevede „… se pot deduce din venituri acele cheltuieli care
sunt absolut necesare a se efectua pentru atingerea scopului declarat al unei entităţi juridice…”, sau
care „… sunt legate de existenţa normală şi demnă a unei persoane fizice”.
 Asigurarea transparenţei în ceea ce priveşte facilităţile fiscale acordate unor
contribuabili persoane juridice sau persoane fizice (scutiri, reduceri, reeşalonări, etc.).
 Realizarea unor schimbări legislative privitor la sistemul de impozite şi taxe numai dacă
în prealabil s-a efectuat analiza dimensiunii spaţiale ale politicii fiscale (privitor la cadrul naţional,
cadrul local şi cadrul internaţional) şi analiza efectelor politicii fiscale la nivel microeconomic
(efecte supra structurii juridice a societăţilor comerciale, asupra numărului societăţilor, asupra
repartiţiei teritoriale, asupra dimensiunii societăţilor, asupra gestiunii rezultatelor, asupra finanţării
investiţiilor, asupra trezoreriei, asupra bugetelor de familie, etc.).12
O cerinţă esenţială ce se impune, atât la nivel naţional, cât şi în profil teritorial, în domeniul
fiscalităţii, este legată de asigurarea calităţii, care va contribui la o bună gospodărire a banului
public, în aşa fel încât, să se realizeze satisfacerea deplină a tuturor membrilor societăţii.
Problema calităţii reprezintă o „valoare universală”, „un factor de bază al creşterii
economice”, iar „preocuparea pentru ridicarea ei trebuie să pătrundă în toate sferele procesului de
producţie, toate momentele deciziei economice şi ale activităţii de conducere” . 13
Concluzionând, putem afirma că respectarea întocmai a principiilor impunerii atât din
partea statului, cât şi a contribuabililor, va conduce la eficientizarea activităţii din domeniul
fiscal.

11
Şaguna D., Tutungiu M., „Evaziunea fiscală (pe înţelesul tuturor)”, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1995, p.58
12
Corduneanu C. „Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor”, Editura Codecs, Bucureşti, 1998, pp. 461-479
13
Petrescu I., „Psihosocioeconomia managementului calităţii totale”, Editura Lux Libris, Braşov, 1998, p.16
4
2.3 Caracterizarea impozitelor şi taxelor

Începând cu 1 ianuarie 2004, în ţara noastră a intrat în vigoare Codul fiscal, cod ce
reglementează sistemul fiscal din România, sistem ce se bazează pe respectarea echităţii fiscale.
Capitolele şi articolele Codului fiscal cuprind următoarele:
 Prevederi generale ( scopul şi sfera de cuprindere a codului fiscal; impozitele şi taxele
reglementate de codul fiscal);
 Interpretarea şi modificarea codului fiscal (principiile fiscalităţii; modificarea Codului
fiscal; norme metodologice, instrucţiuni şi ordine; înfiinţarea şi funcţionarea comisiei fiscale
centrale);
 Definiţii (definiţii ale termenilor comuni; definiţia sediului permanent);
 Reguli de aplicare generală (moneda de plată şi de calcul a impozitelor şi taxelor;
venituri în natură; prevederi speciale pentru aplicarea codului fiscal; venituri obţinute din/în
România);
 Impozitul pe profit (Prevederi generale – contribuabili; sfera de cuprindere a
impozitului; scutiri; anul fiscal; cotele de impozitare; impozit minim pentru baruri de noapte,
cluburi de noapte, discoteci, cazinouri şi pariuri sportive; Calculul profitului impozabil – reguli
generale; venituri neimpozabile; cheltuieli; provizioane şi rezerve; cheltuieli cu dobânzile şi
diferenţele de curs; amortizarea; contracte de leasing; pierderi fiscale; reorganizări, lichidări şi alte
transferuri de active şi titluri de participare; asocieri fără personalitate juridică; Aspecte fiscale
internaţionale – venituri dintr-un sediu permanent; venituri din proprietăţi imobiliare şi din
transferul titlurilor de participare; credit fiscal extern; pierderi fiscale externe; Reguli speciale
aplicabile transferului proprietăţilor imobiliare şi titlurilor de participare; Plata impozitului şi
transmiterea declaraţiilor fiscale; Reţinerea impozitului din dividende; Dispoziţii finale pentru
impozitul pe profit – pierderi fiscale din perioadele de scutire; dispoziţii tranzitorii);
 Impozitul pe venit (Prevederi generale – contribuabili; sfera de cuprindere a
impozitului; categorii de venituri supuse impozitului pe venit; venituri neimpozabile; barem de
impunere; perioada impozabilă; deduceri personale; actualizarea deducerilor personale şi a sumelor
fixe; Venituri din activităţi independente – definirea veniturilor din activităţi independente; venituri
neimpozabile; reguli generale de stabilire a venitului net din activităţi independente determinat
pe baza contabilităţii în partidă simplă; stabilirea venitului net din activităţi independente, pe baza
normelor de venit; stabilirea venitului net din drepturile de proprietate intelectuală; opţiunea de a
stabili venitul net utilizând datele din contabilitatea în partidă simplă; reţinerea la sursă a
impozitului pentru unele venituri din activităţi independente; plăţi anticipate ale impozitului pe
veniturile din activităţi independente; includerea venitului net din activităţi independente în venitul
global anual; Venituri din salarii – definirea veniturilor din salarii; stabilirea venitului net anual din
salarii; determinarea lunară a impozitului pe venitul din salarii; venituri salariale stabilite prin
decizii judecătoreşti; termen de plată a impozitului; regularizarea anuală a impozitului reţinut pentru
anumite venituri de natură salarială; includerea veniturilor salariale anuale în venitul global anual;
fişe fiscale; plăţi în avans ale impozitului pentru anumite venituri salariale; Venituri din cedarea
folosinţei bunurilor – definirea veniturilor impozabile din cedarea folosinţei bunurilor; stabilirea
venitului net din cedarea folosinţei bunurilor; plăţi în avans ale impozitului pe veniturile din cedarea
folosinţei bunurilor; includerea venitului net din cedarea folosinţei bunurilor în venitul global anual;
Venituri din investiţii – definirea veniturilor din investiţii; stabilirea venitului din investiţii; reţinerea
impozitului din veniturile din investiţii; Venituri din pensii – definirea veniturilor din pensii;
stabilirea venitului impozabil din pensii; reţinerea impozitului din venitul din pensii; Venituri din
activităţi agricole – definirea veniturilor din activităţi agricole; stabilirea venitului net din activităţi
agricole pe bază de norme de venit; opţiunea de a determina venitul net prin utilizarea datelor din
contabilitatea în partidă simplă; calculul şi plata impozitului aferent veniturilor din activităţi
agricole; Venituri din premii şi din jocuri de noroc – definirea veniturilor din premii şi din jocuri de
noroc; stabilirea venitului net din premii şi din jocuri de noroc; reţinerea impozitului şi raportarea
veniturilor din premii şi din jocuri de noroc; neincluderea în venitul global anual al venitului net din
premii şi câştiguri din jocuri; Venituri din alte surse – definirea veniturilor din alte surse; calculul
5
impozitului şi termenul de plată; venitul din alte surse nu se include în venitul global anual; Venitul
global anual – stabilirea venitului global anual; declaraţii de venit estimate; stabilirea şi plata în
avans a impozitului; declaraţia de venit global şi declaraţii speciale; stabilirea şi plata
impozitului pe venitul global anual; Proprietatea comună şi asociaţiile fără personalitate juridică -
venituri din bunuri sau drepturi care sunt deţinute în comun; reguli privind asocierile fără
personalitate juridică; Persoane fizice nerezidente şi venituri obţinute din România – venituri ale
persoanelor fizice nerezidente din activităţi independente; venituri ale persoanelor fizice nerezidente
din activităţi dependente; alte venituri ale persoanelor fizice nerezidente; apatrizi; creditul fiscal
extern; pierderi fiscale externe; Obligaţii declarative ale plătitorilor de venituri cu reţinere la sursă;
Prevederi finale cu privire la impozitul pe venit – prevederi tranzitorii);
 Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor (definiţia microîntreprinderilor; opţiunea de a
plăti impozit pe veniturile microîntreprinderilor; aria de cuprindere a impozitului; anul fiscal; cota
de impozitare; baza impozabilă; procedura de declarare a opţiunii; plata impozitului şi depunerea
declaraţiilor fiscale; prevederi fiscale referitoare la amortizare);
 Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi şi impozitul pe
reprezentanţele firmelor străine înfiinţate în România (Impozitul pe veniturile obţinute din
România de nerezidenţi – contribuabili; sfera de cuprindere a impozitului; venituri impozabile
realizate din România ; reţinerea impozitului din veniturile impozabile realizate din
România de nerezidenţi; scutiri de impozitul prevăzut la acest titlu; coroborarea prevederilor
Codului fiscal cu cele ale convenţiilor de evitare a dublei impuneri; declaraţii anuale de reţinere la
sursă; certificatele de atestare a impozitului plătit de nerezidenţi; dispoziţii tranzitorii; Impozitul pe
reprezentanţe – contribuabili; stabilirea impozitului; plata impozitului şi depunerea declaraţiei
fiscale);
 Taxa pe valoarea adăugată (Prevederi generale – definiţia taxei pe valoare adăugată; Sfera
de aplicare – operaţiunile impozabile; Persoane impozabile; Operaţiuni impozabile – livrarea de
bunuri; prestarea de servicii; schimbul de bunuri şi servicii; importul de bunuri; Locul operaţiunilor
impozabile – locul livrării de bunuri; locul prestării de servicii; Faptul generator şi exigibilitatea
taxei pe valoarea adăugată – reguli generale privind faptul generator şi exigibilitatea; cazuri
speciale privind faptul generator şi exigibilitatea; derogări privind exigibilitatea; exigibilitatea
pentru import; Baza de impozitare – baza de impozitare pentru operaţiunile din interiorul ţării; baza
de impozitare pentru import; Cotele de taxă pe valoarea adăugată –cota standard şi cota redusă;
Operaţiuni scutite – scutiri pentru operaţiuni din interiorul ţării; scutiri la import; scutiri pentru
exporturi sau alte operaţiuni similare şi pentru transportul internaţional; scutiri speciale legate de
traficul internaţional de bunuri; Regimul deducerilor – dreptul de deducere; perioada fiscală;
determinarea taxei pe valoarea adăugată de plată; tratamentul aplicat excedentului de taxă;
Plătitorii taxei pe valoarea adăugată; Regimul special de scutire; Obligaţiile plătitorilor –
înregistrarea plătitorilor; definirea asocierilor din punct de vedere al taxei; facturile fiscale; evidenţa
operaţiunilor impozabile şi depunerea decontului; plata taxei pe valoarea adăugată la buget;
responsabilitatea plătitorilor şi autorităţilor fiscale; Dispoziţii tranzitorii);
 Accize, impozitul pe producţia internă de petrol şi gaze naturale (Dispoziţii generale;
Produse accizabile; Nivelul accizelor; Regimul de antreprenorizare; Deplasarea şi primirea
produselor accizabile aflate în regim suspensiv; Obligaţiile plătitorilor de accize; Scutiri la plata
accizelor; Marcarea produselor alcoolice şi a produselor din tutun; Impozitul la ţiţeiul şi gaze
naturale din producţia internă – impozitul datorat; scutiri; declaraţii de impozit);
 Impozite şi taxe locale (Dispoziţii generale – definiţii; Impozitul pe clădiri – reguli
generale; scutiri; calculul impozitului pentru persoane fizice; majorarea impozitului datorat de o
persoană fizică ce deţine mai multe clădiri; calculul impozitului datorat de persoane juridice;
dobândiri, transferuri şi modificări ale clădirilor; plata impozitului; Impozitul pe teren – reguli
generale; scutiri; calculul impozitului; dobândiri şi transferuri de teren precum şi alte modificări
aduse terenului; plata impozitului; Taxa asupra mijloacelor de transport – reguli generale; scutiri;
calculul taxei; dobândiri şi transferuri ale mijloacelor de transport; plata taxei; Taxa pentru
eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor – reguli generale; taxa pentru eliberarea
certificatelor de urbanism, a autorizaţiilor de construcţie şi a altor avize asemănătoare; taxa pentru
eliberarea autorizaţiilor pentru a desfăşura o activitate lucrativă şi a altor autorizaţii similare; scutiri;
6
Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate – taxa pentru serviciile de reclamă şi
publicitate; taxa pentru afişajul în scop de reclamă şi publicitate; scutiri; Impozitul pe
spectacole – reguli generale; calculul impozitului; reguli speciale pentru videoteci şi discoteci;
scutiri; plata impozitului; Taxa hotelieră – reguli generale; calculul taxei; scutiri; plata taxei; Alte
taxe locale; Scutiri şi facilităţi comune; Scutiri şi facilităţi stabilite de consiliile locale);
 Dispoziţii finale (Data intrării în vigoare a Codului fiscal; anularea actelor normative care
contrazic codul fiscal).


Pornindu-se de la definiţia impozitului ca fiind “plata bănească obligatorie, generală şi

definitivă, efectuată de persoane fizice şi juridice în favoarea bugetului statului, în cuantumul şi
la termene precis stabilite de lege, fără obligaţia din partea statului de a presta plătitorului un
echivalent direct şi imediat”20, pot fi precizate principalele caracteristici ale impozitelor şi
taxelor.
Astfel, se pot enumera următoarele :
 impozitul este obligaţia contribuabilului de a plăti o sumă de bani (îmbracă formă
bănească);
 impozitul este o obligaţie generală, în sensul că se referă la toate persoanele fizice şi
juridice supuse impozitării;
 impozitul este o obligaţie definitivă, în sensul că persoanele fizice şi juridice au obligaţia
să suporte impozitul sau taxa prevăzută în legile fiscale;
 impozitul este o pelevare cu titlu nerambursabil, în sensul că odată plătită,
contribuabilul nu trebuie să aştepte o contraprestaţie directă şi imediată din partea statului;
 impozitul se datorează numai în situaţia în care persoanele fizice sau juridice deţin
anumite bunuri sau realizează anumite venituri;
 impozitele şi taxele sunt obligaţii fiscale prevăzute prin lege, deci există obligaţia
contribuabilului de a vărsa aceste datorii în contul bugetului de stat, la termenele prevăzute de lege.
Impozitele şi taxele furnizează cea mai sigură bază pentru previziunile bugetare pe termen
mediu şi lung şi permit autorităţilor locale un comportament autonom, în special în materie de
cheltuieli.
Plătitorii trebuie să înţeleagă impozitele şi taxele pe care le plătesc, astfel încât să solicite
servicii publice corelate cu contribuţia adusă.
Fiscalitatea trebuie să corespundă creşterii economice şi să se adapteze nevoilor crescute ale
cetăţenilor.

20
Bistriceanu Gh., Negrea E., Pătrăşcoiu I., “Finanţe şi credit în industrie, construcţii şi transporturi”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1977, p. 298
7