Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Mai intai facem precizarea ca idealul educational este o forma a idealului social
si profesional si ca depinde in mai mare masura de determinarile sociale - actiunea sociala
decat de forta launtrica a individului. Daca idealul individului depinde in cea mai mare
masura de aceste resorturi si interioare, idealul educational, perspectiva si determinarile sale
sunt mai mult de natura sociala si depind in mai mica masura de individ, neputand insa face
abstractie de acesta. El vizeaza in primul rand sensul si proiectia sociala a individului pe un
fond cultural istoric, avand o structura cu mult mai complexa si chiar o dinamica mai rapida
decat idealurile individuale. Idealul social si implicit cel educational difera de cel individual,
avand o semnificatie sociala profesionala si morala mai pronuntata. Aceste tipuri de idealuri
difera in primul rand de structura si conditionarile vietii sociale, si nu de structura psihologica
a individului. Cea care intermediaza raportul individului cu societatea din perspectiva
idealului educational este educatia. Nu trebuie insa exagerata perceptia si valoarea idealului
dintr-o perspectiva unitara si de omogenizare, pe fondul asa-zisului ideal comun sau al
„marelui ideal” intrucat din aceasta perceptie si evaluare omogena pot rezulta consecinte
periculoase in atingerea unor obiective individuale uneori disociate de cele colective.
Principalul efect negativ ar consta in eliberarea raspunderii si responsabilitatii individuale si a
declinarii acestora colectivitatilor. Concentrarea privirii-atentiei pe marile idealuri inabusa
tendinta naturala catre actiuni si responsabilitati la nivel micro si individual prin crearea unui
spatiu simbolic al cooperarii-raspunderii colective, cu efecte contraproductive atat pentru
grup cat si pentru individ. In acelasi timp, grupul si colectivitatea diminueaza sentimentul
individului si al raspunderii sale prin exacerbarea sentimentului apartenentei si, asa cum am
aratat, a declinarii competentei si raspunderii, a interesului si chiar motivatiei individuale in
favoarea celei colective, difuza si divergenta uneori. Aceasta perceptie simbolica, prin prisma
idealului social si colectiv a condus uneori la estomparea idealurilor „mici” ale individului, in
mod deosebit a celor profesionale si educationale. In acest context idealul educational
reprezinta in mai mare masura modelul de personalitate pe care il proiecteaza si urmareste
societatea, si nu imaginea proiectata de catre individ in spatiul trebuintelor de autorealizare
profesionala si chiar civica.
Intreprinzand o complexa analiza asupra idealului educational, autorul citat este primul
care realizeaza un model structural al idealului educational, printre elementele structurale
imbinand calitatile potentiale ale personalitatii - componenta antropologica si calitatile
actionale ale personalitatii - componenta actionala, pe fondul unui nucleu al idealului ce
cuprinde vocatia si creativitatea de ale carui grad de integrare depinde, in ultima instanta,
idealul educational. In opinia autorului citat, idealul educational proiecteaza ca deziderate
fundamentale elementele structurale ale personalitatii armonioase si creatoare, integral -
vocationale, capabile sa exercite si sa initieze roluri sociale in concordanta cu propriile
aspiratii si cerinte sociale. De aceea, I. Nicola percepe esenta idealului educational
„ca expresie concentrata a unor necesitati istorice“ fiind „determinat de anumite conditii
sociale obiective societatii romanesti in procesul dezvoltarii sale”. El desprinde un tip aparte
a idealului, idealul vocational, care asa cum afirma in lucrarea citata, „reprezinta o cerinta
fireasca a dezvoltarii productiei materiale“ si, totodata, un element component al nucleului
idealului educational. In acelasi timp, autorul citat, in editia lucrarii Pedagogie, aparuta in
anul 1994, desprinde trei dimensiuni ale idealului educational:
1) dimensiunea sociala (sa fie congruent sau coextensiv unor cerinte sociale);
Din acest punct de vedere, idealul are o valoare orientativa, nefiind doar un reper
actional ci si un cadru de referinta axiologica si teleologica pentru intreaga activitate
educationala. In acelasi timp, asa cum il defineste C. Cucos in lucrarea sa „Pedagogie“,
idealul educativ este „o instanta valorica din care iradiaza norme, principii, scopuri si
obiective determinate, care directioneaza procesul de formare a tinerei generatii“. In
acelasi timp, idealul educational „determina si forteaza realitatii educative sa urmeze un
anumit traseu valoric, filtreaza - selectiv - o serie de imperative supraordonate, ghideaza si
legitimeaza axiologic strategii educative, sanctioneaza trasee periferice sau rezultate
educationale catastrofice“. El poate fi si rezulta unui „compromis“, „mai mult sau mai putin
inteligent, care se negociaza intre sistemul educativ, sistemul culturii si macrosistemul
social“, cum avea sa sustina L. Antoanesei in lucrarea „Paideia. Fundamentele culturale ale
educatiei“.
Din perspectiva evaluarii valentelor functionale ale idealului educational, acesta are o
dubla natura functionala. Una la nivel macrosocial, unde rolul sau se manifesta in orientarea
si fundamentarea strategiilor educationale, in corespondenta cu orientarile predictibile ale
actiunilor educationale, ce vizeaza in esenta deciziile si reformele initiate de societate in
planul structurilor educationale si ale continuturilor educatiei. A doua, in plan microsocial,
avand o incidenta mai vizibila asupra individului si microcolectivitatilor scolare. Din cea de-a
doua perspectiva se resimte in mai mare masura individualizarea si personalizarea, nefacandu-
se abstractie nici de efectele educationale si socializatoare. Chiar daca obiectivele
educationale capata un grad de specificitate mai ridicat, ele trebuie sa fie in concordanta cu
idealul social si educational, cu imperativele actului educational si socializator. Intreaga
activitate didactica trebuie sa se desfasoare in conformitate cu obiectivele, scopurile si idealul
educational dintr-o anumita societate si etapa istorica.
Un alt punct de vedere interesant asupra idealului educativ si, mai ales asupra
delimitarilor facute intre idealul si copul educativ, il regasim la I. Bontas in lucrarea de
referinta – „Pedagogie“. Pentru autorul citat, idealul educativ si scopul reprezinta categorii
fundamentale ale pedagogiei, ele desemnand finalitatea actiunii educative. Cu toate ca au
conotatii semantice asemanatoare, vizand proiectia personalitatii ca finalitate a actiunii
educative, dupa cum sublinia autorul citat anterior, idealul educational educativ priveste in
opinia acestuia „proiectia relativ perfecta a personalitatii ca finalitate a actiunii educative
ideale, iar scopul educativ priveste proiectia relativ optima a personalitatii ca finalitate a
actiunii educative concrete.” Daca prin idealul educativ facem oarecum abstractie de
individul concret, de cerintele si aspiratiile sale educationale, prin scopul educativ ne
apropiem in mai mare masura de mijloacele si posibilitatile educationale regasite in actiunile
educationale. Educatia vizeaza din aceasta perspectiva obiective si scopuri educationale
riguros elaborate si nu idealuri educationale cu finalitati probabilistice si oarecum disociate
obiectivelor procesului instructiv-educativ. Daca idealul educational vizeaza armonia,
libertatea si implinirea personalitatii, scopurile educatiei sunt circumscrise unor determinari
conjuncturale-istorice, asa cum si idealul educational s-a diferentiat in evolutia istorica a
societatii si umanitatii. Ambele reprezinta atat un model proiectiv, o anticipare ideala, cat
si un imperativ ce implica vointa si efortul individului si societatii in realizarea sa. De aceea,
idealul si scopul educativ sunt strict legate de actiunea educationala si, asa cum vom vedea,
nu poate face abstractie nici de socializare. Idealul educativ confera actiunii educative un
caracter constient, activ, creator si prospectiv. Prin el este presupusa si propusa o anumita
strategie educationala ce vizeaza formarea si dezvoltarea personalitatii sub raport intelectual,
socio-moral, profesional, fizic etc.
Fara ideal in general si fara ideal educativ in special, nici individul nici societatea nu
ar fi progresat. Din acest punct de vedere idealul, si in mod deosebit idealul educational, pot
fi considerate un principal vector al progresului social-istoric, al societatii si umanitatii.
Idealul a dat si va da omului si societatii optimism, dinamism, incredere si perspectiva.
Lipsa de ideal, mai ales la categoria tineretului, inseamna stagnare, inertie, plafonare,
ignoranta, refractarism, individualism si egoism, nonvalori contemporane cu care se
confrunta cea mai mare categorie din randul tineretului.
Cauzele sunt binecunoscute, mai putin insa efectele ce se intrezaresc intr-o perspectiva
nu prea indepartata. La baza acestora sta lipsa idealului de viata, starea anxiogena a celor mai
multi, determinata de vitregia vietii sociale prezente, de calitatea vietii si a relatiilor sociale in
multitudinea si diversitatea formelor lor de manifestare.