Turismul cultural: definitie si concept

La baza afirmării şi dezvoltării turismului cultural, ca formă a recreerii şi cunoaşterii, stau trei
cerinţe primordiale:
Protejarea şi conservarea întregului patrimoniu cultural - naţional şi internaţional;
Pregătirea şi asigurarea unor servicii turistice de calitate deosebită;
Respectarea modului de viaţă al populaţiilor autohtone.

O altă abordare, axată pe organizarea produsului turistic cultural, menţionează faptul că, pentru
ca o călătorie să fie inclusă în sfera turismului cultural, ea trebuie să respecte anumite condiţii:
să fie motivată de dorinţa de cunoaştere;
să aibă loc consumul unui produs turistic cu semnificaţie culturală (monument, operă de
artă, spectacol etc.);
să presupună intervenţia unui mediator – persoană, document, material audio-vizual – care
să pună în valoare produsul cultural1.

În acest context sunt explicabile interconexiunile turismului cultural cu celelalte forme de turism,
prezenţa unor motive culturale în desfăşurarea vacanţelor cu scop de odihnă, recreativ, balnear etc.
În ceea ce priveşte Organizaţia Mondială a Turismului, aceasta consideră că turismul cultural
include:2

turismul pentru tineret, în care predomină aspectul cultural – educativ, inclusiv călătorii de
studii, pentru învăţarea unei limbi străine, taberele internaţionale pentru tineret;
schimburi reciproce de artişti, scriitori etc. şi manifestările prilejuite de acestea;
turism rural, sejururi la familiile regiunii sau ţării vizitate;
sejururi în sate de vacanţă integrate mediului cultural local;
participarea la festivaluri regionale, naţionale, internaţionale;
circuite cu temă culturală, care include vizitarea de muzee, locuri istorice şi participarea la
diferite manifestări culturale;
pelerinaje la locuri şi monumente istorice, religioase.

A.Turismul cultural are un conţinut complex

Această caracteristică se manifestă în privinţa produselor oferite şi formelor de concretizare a
călătoriilor, dar şi din perspectiva consumatorilor de vacanţe culturale.
Turismul cultural se sprijină pe o mare varietate de resurse (artişti, artizani, obiecte tangibile şi
intangibile, acţiuni şi relaţii între arte care sunt practicate în folosul consumatorilor de turism cultural 3)
care au conturat alte subforme de turism – cultural - religios, pelerinaj, pentru arheologie, urban, rural,
muzeal, etnografic etc.
De altfel, turismul cultural se diferenţiază faţă de alte forme de turism printr-o cerere specifică de
bunuri şi servicii, determinate în principal de caracteristicile vieţii culturale şi de particularităţile
segmentului de turişti căruia i se adresează. Determinarea relaţiilor dintre turismul cultural şi alte forme
de turism porneşte de la câteva aspecte esenţiale:

categoria de resurse;
tipurile de activităţi practicate;
1
Minciu, Rodica, op. cit., p. 87.
2
Istrate, I.; Glăvan, V., Turismul cultural în România – liant al spiritualităţii româneşti de pretutindeni, Tribuna
economică nr.5/1994.
3
Moldoveanu, M.; Franc, V.I., Marketing şi cultură, Editura Expert, Bucureşti, 1997, pp. 32-38, 40-45
 disponibilităţile financiare ale potenţialilor turişti;
nivelul educaţional şi cultural al turiştilor;
gradul de mobilitate al turiştilor şi sezonalitatea;
nivelul de amenajare turistică a resurselor specifice;
calitatea mediului înconjurător şi nivelul poluării.

Complexitatea turismului cultural este dată şi de diversitatea motivaţiilor clientelei, generată în

principal de creşterea nivelului de instruire, a experienţei turistice, a calităţii vieţii şi nu în ultimul rând,
de îmbunătăţirea facilităţilor turistice. Fenomenul este foarte vizibil la nivelul continentului european,
unde se regăsesc şi cele mai vechi forme de practicare a turismului cultural 4.

B. Turismul cultural se adresează unei clientele cu un anumit nivel de cultură şi instruire sau
care este în formare

În determinarea tipurilor de clienţi care aleg această formă de turism, un loc aparte îl reprezintă
modelul de cultură, sau subcultură căruia îi aparţin.

C. Turismul cultural este în general un produs mai scump, dar nu de lux, deoarece implică
anumite costuri (taxe) generate de serviciile speciale incluse: vizitarea unor obiective culturale,
participarea la evenimente culturale, editarea respectiv achiziţionarea unor produse specifice (cataloage,
ghiduri) etc.

D. Comparativ cu alte forme de turism, sezonalitatea turismului cultural este mai puţin
accentuată.
Toate aceste particularităţi îşi pun amprenta asupra modului de organizare şi de desfăşurare a
activităţii; totodată, ele oferă informaţii cu privire la modul de concepere a produselor, de proiectare a
acţiunilor promoţionale etc., astfel încât evoluţia acestuia, dar şi satisfacţiile turiştilor să înregistreze un
trend pozitiv.

Particularităţile şi formele turismului cultural

Ca formă bine individualizată a călătoriilor, turismul cultural are o serie de trăsături conferite pe
de o parte, de natura sa complexă, de faptul că presupune atât consumul unui pachet de servicii obişnuite
(cazare, alimentaţie, transport) cât şi a unor bunuri si servicii culturale şi, pe de altă parte de evoluţia şi
dezvoltarea sa în ţări cu mare experienţă în acest domeniu. Pe măsura ce activităţile incluse în turismul
cultural s-au structurat şi specializat, s-au conturat şi câteva trăsături esenţiale ale acestuia.
În primul rând turismul cultural asigură o bună exploatare a unei game largi şi diverse de mijloace
şi anume:
 Utilizarea plurivalentă a bunurilor culturale care există în localităţile urbane şi rurale şi care
constituie puncte de maximă atracţie turistică;
 Reabilitarea şi modernizarea centrelor istorice din localităţile urbane şi rurale care au drept
scop susţinerea funcţiei turistice şi creşterea veniturilor locale;

4
Davidson, R., Tourism, Editura D. Longman, London, England, 1994, pp. 4-6
  Varietatea manifestărilor cultural-artistice naţionale şi internaţionale (concursuri de muzică,
festivaluri, săptămâni culturale, manifestări etnografice, expoziţii) ce duce la creşterea
interesului artiştilor străini pentru tezaurul cultural (european şi românesc);
 Sporirea mobilităţii persoanelor se datorează în principal, progreselor înregistrate în domeniul
transporturilor în sensul creşterii vitezei de deplasare şi al reducerii costurilor de călătorie, dar
şi unor factori de natură socială legată de creşterea timpului liber; alături de grupurile turistice
organizate se constată creşterea numărului de persoane care se deplasează pe cont propriu;
 Structuri turistice complexe diversificate: hoteluri, moteluri, camping-uri de-a lungul
traseelor turistice, asociate cu amplasarea de unităţi de alimentaţie publică. Deschiderea către
turismul internaţional impune dezvoltarea structurilor turistice şi aducerea lor la nivelul
exigenţelor mondiale. Diversificarea formelor de cazare în sistem privat în mediile urban şi
rural constituie un element benefic pentru turismul cultural itinerant.
 Restaurarea şi conservarea monumentelor, încă insuficiente sub aspect financiar şi al
numărului de obiective, constituie o problemă de maximă stringenţă, la fel ca şi coerenţa unei
politici de protecţie a mediului şi a patrimoniului cultural. Ample acţiuni de restaurare au avut
loc pe plan european iar în România sunt cunoscute acţiunile întreprinse la mănăstirile din
nordul Moldovei, Rădăuţi, Castelul Bran, Casa Memorială George Enescu - Sinaia, Muzeul
Satului din Bucureşti din perioada ultimilor ani etc.
 Menţinerea la un nivel admisibil a formelor şi nivelelor de poluare generală înregistrat în
marile centre urbane sau de-a lungul traseelor turistice. Înlăturarea circulaţiei grele din oraşe
şi din centrele turistice, generalizarea măsurilor tehnice la mijloacele de transport, va conduce
la scăderea gradului de poluare.
O altă caracteristică se referă la faptul că turismul cultural, în esenţă, se adresează unui public
avizat, cu un nivel ridicat de educaţie şi cultură. Aceasta nu exclude însă promovarea formelor simple, de
iniţiere, cunoaştere ale acestui gen de turism, asigurându–se în acest fel, o mai largă adresabilitate. Ca
atare o altă caracteristică se referă la trăsăturile definitorii ale potenţialilor vizitatori şi ale celor care sunt
fideli acestei forme de turism. Astfel pe baza experienţei internaţionale s-au putut determina următoarele
categorii de turişti:
 pensionarii (peste 60 ani)reprezintă în medie circa 20 % din numărul total de turişti din
Europa. Se integrează în grupuri turistice de diferite vârste, deţin cunoştinţe culturale
inegale, au interese şi afinităţi diferite; acest segment de turişti solicită condiţii de
transport şi de confort mai bune pentru a evita oboseala şi suprasolicitarea şi arată o
anumită fidelitate faţă de un produs cultural pe care îl pot vizita de 2-3 ori. Ei preferă să
 cunoască obiective inedite, autentice dat fiind faptul că au un orizont de cunoaştere mai
bun;
 tinerii (15-24 ani) formează 16 % din totalul de turişti europeni, se deplasează în grupuri
mici, sau sub patronajul unor asociaţii, organizaţii de tineret, specializate pe domenii de
activitate. Aceştia reprezintă acei clienţi aflaţi în faza de acumularea informaţiilor, de
lărgire a orizontului cultural, prin urmare sunt mai dinamici, dispuşi să cunoască cât mai
multe destinaţii turistice Se bucură de facilităţi la transport, sunt tentaţi de cunoaşterea
culturală, spirit de descoperire şi participare directă la evenimente culturale şi nu solicită
servicii turistice deosebite;
 oamenii de afaceri care dincolo de preocupările lor de afaceri, în puţinul timp liber
existent preferă un produs cultural de calitate, care nu este întotdeauna uşor de asigurat şi
de găsit; ca urmare a sejurului scurt preferă să viziteze obiective culturale de excepţie şi
să beneficieze de un confort deosebit
 persoanele cu familie şi copii care se deplasează pe distanţe scurte şi medii, deţin
venituri modeste, şi doresc să participe la evenimente culturale de grup sau în aer liber,
având dorinţa de a-şi îmbogăţi orizontul cultural, interesaţi fiind de educaţia copiilor;
 persoanele erudite care includ specialişti, experţi, cu preocupări îndeosebi artistice,
tehnice şi intelectuale, ce practică un turism individual, sau în grupuri foarte mici, de
profesionişti, într-o companie de înaltă ţinută şi pregătire profesională şi care doresc să se
bucure de natură sălbatică, obiective şi manifestări culturale de excepţie şi de un confort
pe măsura veniturilor.
Toate aceste aspecte – trăsături si avantaje – privesc turismul cultural în ansamblul său, vizează
toate sub-formele acestuia. În plus, în practica desfăşurării turismului cultural s-au evidenţiat şi alte
caracteristici proprii unora sau altora dintre formele turismului cultural. De asemenea, turismul cultural
are câteva particularităţi care îl diferenţiază de celelalte forme de turism, şi anume: o extremă varietate de
componente legate printr-o unitate a evoluţiei socio-economice, istorice şi artistice; reprezintă o creaţie
vie, în continuă evoluţie; presupune o exploatare turistică selectivă şi diferenţiată.

Diversitatea aspectelor ce dau conţinut vieţii culturale îşi regăseşte reflectarea în

multitudinea formelor turismului cultural. Totodată varietatea modalităţilor de asociere,
combinare a componentelor culturale şi serviciilor turistice specifice amplifică varietatea tipologică
a turismului cultural.
În teoria şi practica de specialitate se regăsesc mai multe modalităţi de structurare a formelor
turismului cultural. Astfel, în funcţie de specificul obiectivelor şi conţinutul călătoriilor se poate vorbi de:
 - vizitarea obiectivelor patrimoniului istoric: vestigii arheologice, istorice, monumente, castele,
edificii religioase, ansambluri urbane şi rurale, parcuri şi grădini;

- vizitarea muzeelor: pinacoteci, de arheologie, istorie, ştiinţe naturale, specializate sau tematice,
naţionale sau regionale, grădini botanice, parcuri zoo;

- participarea la evenimente culturale: spectacole de operă, balet, teatru, concerte, festivaluri de

muzică, dans, film, folclorice, sărbători tradiţionale, expoziţii, târguri;

- turism industrial şi tehnic – situat în opinia specialiştilor, între cel cultural şi cel de afaceri -,
caracterizat prin vizitarea unor obiective economice (industriale), construcţii specifice (baraje, viaducte,
poduri, tunele, canale), ansambluri arhitectonice urbane – moderne sau tradiţionale, cunoaşterea
organizării sociale etc.5

O abordare mai detaliată a acestei clasificări conduce la identificarea unor forme consacrate ale
turismului cultural cum ar fi cel ştiinţific, religios, speologic etc.

Un alt criteriu de clasificare ar fi modul de organizare a vacanţelor. În concordanţă cu structurile

cunoscute se poate vorbi de turism organizat şi pe cont propriu fiecare dintre aceste modalităţi prezentând
avantaje şi dezavantaje. Fără să ne propunem o detaliere a acestora considerăm că turismul organizat este
mai potrivit dacă ţinem seama de necesitatea şi rolul ghidului în înţelegerea conţinutului călătoriilor. Pe
de altă parte, vacanţele pe cont propriu asigură cunoaşterea mai multor atracţii în timp mai scurt şi oferă,
totodată, răgazul înţelegerii mai profunde a laturii culturale.
Cunoaşterea obiectivelor turistice se poate realiza prin circuite şi excursii cu durate diferite de
timp. Participarea turiştilor se poate materializa la nivel individual sau prin acţiuni organizate, canalizate
pe grupuri de turişti. De remarcat că pe cont propriu serviciile turistice au un preţ mai ridicat, faţă de
grupurile de turişti care beneficiază de facilităţi (cazare, vizitare etc.)

Dacă se are în vedere motivaţia drept criteriu de clasificare se poate vorbi de: - turism cultural pur
(specific) şi turism cultural ca produs asociat altor tipuri de călătorii

Piaţa turistică aferentă activităţilor culturale include o diversitate a tipurilor de clienţi, unde
motivaţia este elementul dominant. Motivaţia poate determina existenţa unui turism cultural propriu zis
cu acţiuni bine organizate şi structurate şi un turism cultural adiacent care poate fi inclus în cadrul altor
forme de turism. În turismul cultural pur (specific) se remarcă includerea unor obiective culturale de

5
Rodica Minciu, op.cit, p. 85
prestigiu (vizitarea muzeelor etnografice în aer liber: Muzeul Satului, Muyeul Civilizaţiei Populare
“Astra” Sibiu, castelele de pe Valea Rhinului şi Loirei etc.)

Evoluţia societăţii la nivel global arată că turismul a început să aibă propria sa istorie şi să
reprezinte un proces ireversibil cu continuitate ascendentă în timp şi spaţiu, având şi perioade de regres
sau stagnare. Astfel acesta atinge nivele şi forme variate de dezvoltare, în funcţie de ansamblul condiţiilor
social – istorice şi geografice din fiecare continent sau regiune, ţară.

În ceea ce priveşte turismul cultural nu se poate face o delimitare strictă, deoarece există bunuri
culturale care se găsesc în staţiuni şi localităţi turistice montane, balneare, de litoral. Astfel, se poate
susţine că de–a lungul timpului, turismul cultural a cunoscut o continuă îmbogăţire a conţinutului şi o
permanentă diversificare a formelor de manifestare.

Ca urmare separarea formelor sale de manifestare, dispuse în teritoriu, la nivel naţional, european
se dovedeşte a fi un pas dificil, dat fiind faptul că fenomenele culturale se găsesc acolo unde şi societatea
umană îşi exprimă existenţa şi propria identitate.

Noua abordare a turismului demonstrează că există numeroase interferenţe între toate sub-formele
turismului cultural şi celelalte modalităţi de concretizare ale călătoriilor. Ele se exprimă prin faptul că
aspecte ale turismului cultural se regăsesc şi în manifestări de altă natură ca: turism urban, montan, rural,
de litoral, balnear etc. Acestea ilustrează faptul că o resursă turistică poate fi valorificată în mai multe
moduri în funcţie de interesele nemijlocite şi de segmentul de potenţiali turişti.

Câmpurile de interferenţă sunt exprimate în principal prin perioada şi durata sejurului,

sezonalitate, modul de desfăşurare, scopul şi categoriile de turişti etc. În funcţie de aceste câmpuri de
interferenţă se pot determina pentru fiecare formă de turism produsele şi serviciile turistice adecvate,
respectiv mijloacele de promovare cele mai performante.

Un exemplu de interferenţă poate fi demonstrat prin faptul că un monument religios poate

constitui o destinaţie turistică preferată de cei interesaţi de valoarea istorică şi arhitecturală a edificiului
sau de cei doritori să cunoască creaţia artistică a unor sculptori sau pictori, reprezentanţi de marcă ai unor
curente artistice. În acest context fluxurile turistice axate pe topuri de motivaţie şi interes variate se
suprapun şi conduc la solicitarea structurilor turistice şi la apariţia unei anume sezonalităţi.

Dimensiunile şi câmpurile de interferenţă ne oferă posibilitatea de a efectua analiza de detaliu

pentru fiecare sub-formă de turism, de a pune în evidenţă trăsăturile specifice şi de a găsi cele mai bune
soluţii de susţinere şi dezvoltare a lor.
 În turismul cultural, interferenţele sunt numeroase datorită faptului că se pot delimita sub-forme
de turism aproape pentru fiecare componentă de patrimoniu – turism arheologic, religios şi de pelerinaj,
etnografic, muzeal, al locurilor memoriale şi istorice etc.

Pornind de la premisa că un număr mare de atracţii şi evenimente culturale se localizează În

centrele urbane, turismul cultural se intersectează cu cel urban. De altfel, numeroase lucrări abordează
turismul cultural ca o formă a turismului urban, circa 35 – 40 % din călătoriile în oraşe fiind motivate de
agrement şi programe având caracter cultural. 6

Dinamica turismului urban este, rezultatul acţiunii unui complex de factori între care şi creşterea
interesului pentru obiective culturale, amplificarea contactelor sociale interne şi internaţionale,
dezvoltarea turismului de afaceri.7

Urmare a acţiunii acestor factori, se poate vorbi de o sporire a importanţei turismului urban şi
implicit a celui cultural.

În mod asemănător, având în vedere că turismul rural presupune petrecerea vacanţelor în mediul
rural şi participarea la activităţile tradiţionale, turismul cultural poate fi înţeles şi în interconexiune cu
acesta. Satul ca păstrător al tradiţiilor, obiceiurilor, artei populare a căpătat o altă dimensiune cognitivă.
Întregul său patrimoniu cultural care a fost păstrat şi conservat arată că poate sprijini în aceeaşi măsură ca
şi oraşul turismul cultural.

Turismul cultural atent organizat poate fi privit şi ca o formă a ecoturismului. Ca argumente stau
eforturile de protejare a patrimoniului cultural, interferenţele cu turismul în ariile protejate care reprezintă
un domeniu ce începe să câştige o tot mai mare importanţă. De asemenea, dacă se are în vedere că potrivit
statutului şi structurii Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO, în sfera culturii au fost incluse şi ariile
protejate, ca spaţii de natură sălbatică, foarte puţin modificate de activităţile antropice este lesne de
argumentat includerea turismului cultural în sfera largă a formelor dezvoltării durabile.

Prezentarea câtorva dintre formele pe care le cunoaşte turismul cultural în practica economică
este de natură să sublinieze locul şi importanţa sa în perspectiva dezvoltării călătoriilor şi apropierii de
gusturile şi exigenţele consumatorilor.

6
*** Le tourisme culturel en Europe, CEE, Bruxelles, 1994, p.11;
7
Rodica Minciu, op.cit.,p.84.