RECENZIE

A cărții : „Isus este totul prietene”

Alejandro Bullon Paucan s-a născut pe 9 decembrie 1947 în Janja, Peru, în familia lui
Alexandro și Domitilia Ballon. A avut o familie numeroasă, 9 frați, 5 fete și 4 băieți, el este al 3-
lea dintre frați. A studiat și a absolvit Teologia la Sanmarino de la Union Peruana, în apropiere
de Lima. Este căsătorit cu Sora Orfilia, are patru copii: Jose, Ruben, Samuel și Moasyr.
A lucrat 10 ani în țara sa ca consilier pentru tineret, apoi a fost invitat să continue
dezvoltarea acestei misiuni în Brazilia ( a servit mai întâi în Uniunea Brazilia de Est, apoi în
Uniunea Centrală braziliană.) În prezent este evanghelist pentru Vocea Speranței, un program de
radio cu sediul în Divizia Nord - Americană. Până anul trecut, el a funcționat ca secretar al
Asociației Ministeriale a Diviziei Sud – Americane a Adventiștilor de ziua a Șaptea și, de
asemenea, ca evanghelist pentru toată America de Sud. El se definește ca predicator, iar mesajul
său principal subliniază necesitatea cunoașterii lui Isus ca soluție la toate problemele umane.
A scris mai multe cărți precum: „Cunoașterea lui Isus este totul”, ”Criza esențiala”, ”Tu
ești viața mea”, ”Vino acasă fiule”, ”Isus este totul prietene.” Cartea „ Isus este totul prietene.”
este rezultatul mai multor scrisori și e-mailuri pe care autorul le-a primit în mod constant.
Acestea l-au determinat să scrie, să îndrume tinerii să-l cunoască pe Isus, singurul prieten
adevărat.
Este scos în lumină faptul că viața de creștin nu înseamnă doar a trăi preocupat de legi si
norme. Viața de creștin înseamnă, a umbla în fiecare zi cu Isus, într-o relație sublima de
dragoste. Prin aceste rânduri autorul, dorește să conducă inima cititorului la o cunoaștere mai
profundă a lui Isus, care îți poate umple viața de pace și fericire. Pentru că la urma urmelor, a-l
cunoaște pe Isus este tot ce contează. Căci ”Isus este totul prietene ! ”
În capitolul 1 ni se face cunoscut faptul că poți fi în biserică, dar să fii pierdut. Deși
aparent împlinești tot ce cere biserica, trăiești preocupat de multe ori cu detalii ale
regulamentelor și normelor, dar poți fi pierdut. De ce ? Tu nu iubești pe Isus. Inima ta nu are loc
pentru El. Nu are rost să păzești porunci, sa împlinești norme, să te supui regulamentelor, dacă
nu-l iubești pe El. Nici unul din aceste lucruri nu vor avea vreun sens, vei rămâne cu aceeași
senzație îngrozitoare, cu același gol în suflet. Dacă l-ai iubi, pe Isus din toată inima, ai mai fi
capabil să faci ceea ce l-ar întrista pe Mântuitorul tău? Cu siguranță nu! Prin urmare, viața
noastră ar fi una de ascultare.
Capitolul doi relatează un crâmpei din viața autorului și anume, când s-a întâlnit personal
cu Domnul Său. În acea noapte, acolo în inima junglei, ud și plin de nori, e înțeles pentru prima
oară ce se întâmplă cu el. Era pierdut în mijlocul unei păduri amazoniene de doctrine, norme și
legi și teologii. ”Unde era Isus despre care predicam? ” Cunoștea un nume, nu o persoana, iubea
o biserică, nu pe minunatul Domn al acestei biserici, avea norme și regulamente, însă nu-l avea
pe Isus. ”În acea noapte, am plâns tragedia de a fi trăit totdeauna singur, încercând să ies din
groapă și sa găsesc drumul cel bun, însă sfârșind mereu în aceeași situație, în noroi și în mizerie.
”Dumnezeu a răspuns strigatului lui și l-a salvat. De atunci, unica sa preocupare este de a se

1
prinde de mâna lui Dumnezeu și sa-l țină mereu aproape. Din acea zi, viața de creștin nu a mai
privit-o ca pe o povară, ci ca pe o minunată experiență de a merge alături de Isus.
Capitolul 3 explică de ce trebuie sa-l iubim pe Isus. Acesta ne este exemplificat prin
acțiunea unui tânăr care iubea o fată. Iubirea lui era neîmpărtășită și totuși altruistă până
într-acolo că a renunțat la un an de facultate pentru a-și ajuta persoana iubită să-și poată
continua studiile. Tot astfel și Hristos ne-a iubit întâi, chiar până acolo că, pe pământ eram noi
păcătoși el a murit pentru noi, ca noi să trăim prin El. A luat păcatul nostru, crucea noastră și
astfel a satisfăcut cerința legii care cerea moartea păcătosului. Ne-a dat viața pe care nu o
merităm. Dar cu părere de rău, prin atitudinea și comportamentului nostru deseori îl răstignim
din nou pe Domnul Vieții.
În capitolul 4 găsim răspunsul la întrebarea: ”De ce este greu să-l iubim pe Dumnezeu, în
ciuda faptului că știm ce a făcut pentru noi. Uneori, noi oamenii, suntem preocupați doar de
acumularea de cunoștințe teologice, când de fapt nevoia noastră este alta. Problema noastră e că
nu-am născut din nou, nu am trăit acea convertire. Atât timp cât nu vom trăit această experiență
a nașterii din nou, ne va fi greu sa-l înțelegem și să-l iubim pe Dumnezeu. Noi am lăsat adevărul
să atingă doar mintea, însă inima a rămas la fel. În momentul în care îl acceptăm pe Isus ca
Domn și Mântuitor, El promite că: ”Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățați; vă voi curăți de
toate spurcăciunele voastre și toți idolii voștri…. vă voi da o inimă nouă și vă voi pune un duh
nou” (Ezechel 35:25-26) Abia atunci ființa umană va fi capabilă să iubească, să dorească să
asculte, să găsească în voia lui Dumnezeu.
În capitolul 5 aflăm dacă este posibil să convețuiești cu un lup? Când ne convertim,
Dumnezeu înlăuntrul nostru o fire nouă, firea lui Hristos. Ce se întâmplă cu firea veche; ea
rămâne acolo. Cu prima ocazie, când este hrănită, își va recupera în mod complet forțele și se
luptă să alunge din viața noastră noua fire. După convertire lupta se mărește. Depinde de noi
care fire o vom lăsa să iasă învingătoare, de aceea vom fi conduși. Apostolul Pavel a reușit să
flămânzească lupul din el. „Pentru mult timp m-am luptat neobosit și în mijlocul tutoror acestor
lucruri m-am păstrat credincios Domnului. Acum a venit timpul să înceteze lupta și să mă
odihnesc: - Am învins. Acolo în ceruri mă așteaptă o cunună pe care mi-o va da Domnul în ziua
venirii lui.” ( 2Timotei 4:7,8 parafrazată)
În capitolul 6 sunt explicate metode cum să nu cădem în ispită. E. G. White are o ilustrație
simplă în privința aceasta: ” Nu poți evita ca păsărele să zboare pe deasupra capului tău, dar le
poți împiedica să-și facă un cuib în el. ” Există o lege a fizicii care spune: „Un spațiu gol poate fi
ocupat doar de un corp în același timp.” Spațiul este mintea noastră. Ea nu poate fi niciodată
goală, cu excepția momentului în care dormim. Ori de câte ori vine ispita, apelează la ajutorul
divin, repetă un psalm, un imn, un verset, pune gânduri și făgăduințe biblice în minte, atunci
ispita nu va mai avea loc. După ce ai învins ispita devii mai puternic. Un alt sfat este să nu
privești la tine însușii, ci doar la Hristos. Privind doar la noi înșine vom avea parte doar de eșec.
Hristos ne dă putere și izbăvire în orice încercare. Alt sfat care merită să fie luat în considerare,
este rugăciunea. Întreaga oștire a lui Satan tremură la șoapta rugăciunii arzătoare. Când îngerii
atotputernici vin în ajutorul sufletului descurajat și urmărit, satana și oastea lui dau înapoi, știind
bine că lupta este pierdută.

2
 În capitolul 7 aflăm dacă este posibil să fii perfect. Un exemplu bun este Enoh, pe care
Dumnezeu l-a luat la cer. Dacă Dumnezeu decide să ia pe cineva la cer, o face pentru că acea
persoană este perfectă, nu crezi? Însă care a fost motivul pentru care Dumnezeu l-a luat pe Enoh
la cer? Biblia răspunde: „El a umblat ce Dumnezeu.”(Geneza 5:24). Despre Noe, Sfintele
Scripturi afirmă că: „Noe era un om neprihănit și fără pată între cei din vremea lui”(Geneza 6:9).
Din același motiv a fost socotit el fără pată și neprihănit, „el a umblat cu Dumnezeu”. David,
„om după inima lui Dumnezeu” Cum a ajuns David un astfel de om/ El și-a promis: „Voi umbla
înaintea Domnului, pe pământul celor vii”. Pentru Dumnezeu, un om neprihănit devine atunci
când este dispus să umble cu El. Când Hristos este cel mai important în viața lui, când înțelege
tot ce a făcut Hristos pentru el pe cruce și strigă după o inimă noua, în stare să-l iubească. Cînd
cere călăuzire și sfat pentru a umbla cu El. Deci este posibil să fii perfect? Da! Dacă umbli cu
Dumnezeu.
Capitolul 8 ne descoperă modalitatea de a întreține noua fire și anume, prin rugăciune.
„Rugăciunea este hrana noii firi. Rugăciunea este deschiderea inimii noastre lui Dumnezeu ca
unui prieten.” (Calea către Hristos p.78). Doar că, această rugăciune trebuie făcută din inimă și
cu sinceritate, mulțumindu-i pentru toate binecuvântările din viața noastră, pentru încercări și
necazuri și pentru protecția sa vizibilă și invizibilă. Rugăciunea nu este o poezie învățată pe
deasupra, ea este un dialog, uneori un monolog, în care Dumnezeu vorbește și tu asculți. Acest
fel de rugăciune este „respirația sufletului”, hrana firii noi.
În capitolul 9 găsim cu ce hrănim firea nouă. Răspunsul este scurt: cu cuvântul lui
Dumnezeu, Biblia. Biblia este o declarație de dragoste scrisă cu cerneală roșie a sângelui
Mielului. Începând de la Geneza și până la Apocalipsa „există un fir roșu ce traversează fiecare
pagină. Este sângele lui Isus, strigând încă de la Calvar:„Fiule, te iubesc, tu ești cel mai frumos
lucru din viața mea”. Citirea Bibliei trebuie să fie un moment de tovărășie și dialog cu Autorul
ei. Întreabă-te: „Ce vrea să-mi zică acest verset? Nu te grăbi nu o privi ca pe-o datorie și ca pe-o
povară grea, ci privește-o ca pe-o întâlnire cu făgăduințele lui Dumnezeu făcute pentru tine.
Așează vița ta în paginile Bibliei. Imaginează-ți că Dumnezeu vorbește cu tine personal și nu
pentru oameni în general. De asemenea în acest capitol sunt arătate metode de a studia Biblia:
 Alege o oră.
 Alege un loc (retras, poate fi în natură).
 Caută să te liniștești.
 Începe cu o rugăciune.
 Folosește Biblia.
 Alte cărți devoționale.
 Momente de rugăciune.
În capitolul 10 descoperim că, în momentul în care intrăm în posesia cuvântului lui Dumnezeu,
comoara de mare preț, se aprinde în inima noastră un zel și o dorință de a împărtăși și altora
bucuria noastră. Este adus ca exemplu apostolul Andrei, când l-a cunoscut pe Isus, imediat l-a
căutat pe fratele său Simon să-i împărtășească și lui Vestea Bună. Dând altora din ce a primit, tu
te transformi dintr-un izvor mic într-o apă curgătoare care dă viață tuturor ce beau din ea.

3
Capitolul 11 ne explică cum este posibil să merg cu Isus din moment ce El nu mai este aici, și nu
îl mai putem vedea, nici atinge. Când ceasul morții se apropie, Hristos i-a adunat pe ucenici și le-
a zis: „Vă este de folos să mă duc, căci dacă nu mă duc eu, Mângâietorul nu va mai veni la
voi……Când va veni Mângâietorul, Duhul Adevărului are să vă călăuzească. De fapt a umbla cu
Dumnezeu înseamnă a umbla cu Duhul Sfânt. A umbla cu Hristos în fiecare zi, nu este nimic mai
mult decât a-i permite Duhului lui Dumnezeu să ne călăuzească. Vom deveni, astfel sensibili la
apelurile constante ale Duhului Sfânt, nu vom mai risca să greșim:„Urechile tale vor auzi după
tine glasul care zice: „Iată drumul,mergeți pe el!” Când veți vrea să vă abateți la srânga sau la
dreapta”. (Isaia 30:21)
În capitolul 12 găsim soluția tuturor problemelor noastre: „Și Viața veșnică este aceasta,
să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos pe care l-ai trimis tu”
(Ioan 17:3). Secretul Vieții veșnice nu stă în cunoașterea unui set de doctrine sau afilierea la o
biserică anume. Secretul este cunoașterea unei persoane: Isus Hristos. Creștinismul implică
relația dintre doua persoane: omul și Isus Hristos. Care contează cel mai mult în experiența
noastră spirituală nu este în CE credem și în CINE credem. A-l cunoaște pe Isus este totul, pentru
că mântuirea nu vine în urma efortului omenesc, ci este darul lui Dumnezeu, iar acest dar este
însuși Domnul Isus Hristos. A accepta mântuirea înseamnă a-l accepta pe Isus!