Tratatea apelor cu schimbatori de ioni

Schimbatorii de ioni ocupa un loc din ce in ce mai important in economia noastra

nationala. In stadiul actual al dezvoltarii industriei in tara noastra, si cu deosebire al
industriei chimice, care a luat un avant fara precedent cand s-a pus un accent deosebit
pe introducerea procedeelor tehnologice moderne, folosirea pe scara larga a
schimbatorilor de ioni constituie un criteriu esential de promovare a tehnicii celei mai
avansate. Importanta deosebita a schimbatorilor de ioni in tehnica moderna consta in
faptul ca ei sunt utilizati in tot mai multe domenii industriale. De altfel, schimbatorii de
ioni (aplicatiile acestora) se extind in toate sectoarele industriale, simplificand procesele
tehnologice si marind randamentele de fabricatie.

Notiuni despre schimbatorii de ioni

Exista substante care in anumite conditii, pot schimba anumiti ioni pe care ii
poseda (Na+, K+) , cu alti ioni (Ca2+, Mg2+) apartinand altor substante. Aceste
substante au fost numite schimbatori de ioni.

Dupa felul ionilor de schimb din structura lor chimica, exista:

schimbatori de cationi (cationiti)

schimbatori de anioni ( anioniti)

Schimbatorii de ioni se comporta ca polielectroliti: ca acizi, cand pun in libertate

anioni OH-. Sunt alcatuiti dintr-un schelet macromolecular, insolubil, continand grupe
active cu ioni mobili care pot fi usor schimbati cu ioni cu aceeasi sarcina din solutiile de
electroliti. Ei pot fi reprezentati schematic prin formulele generale:

H+R-, cationit sub forma HR, sau H – cationit

1
 R+OH- , anionit sub forma ROH, sau OH – anionit,

in care : R- este un macroanion

R+ este un macrocation

Cationii de schimb ai cationitilor pot fi si cationi ai diferitelor metale (Na, K, Ca,

Mg) reprezentanti schematic prin formulele: NaR, KR, CaR 2, MgR2, si pot fi obtinuti prin
schimbul ionic realizat intre cationitii acizi HR si solutia apoasa a unei sari de Na,K
,Ca ,Mg.

HR + NaCl NaR + HCl

2RH + CaCl2 CaR2 + 2HCl

Anionii de schimb ai anionitilor pot fi si alti anioni in afara de OH -, anionitii

respectivi fiind reprezentati schematic prin formulele generale: RCl, RCN, RHCO 3,
R2SO4, etc., si pot fi obtinuti prin schimbul ionic realizat intre anionitii bazici ROH si
solutia unui acid:

ROH + HCl RCl + H2O

2ROH + H2SO4 R2SO4 + 2H2O

In prezenta aceleiasi cantitati de schimbatori, schimbul ionic se repeta ciclic

(schimb ionic propriu- zis – regenerarea schimbatorului), pana la degradarea
schimbatorilui, dupa sute sau mii de cicluri. Schimbatorii de ioni se prezinta sub forma
de granule neregulate sau sub forma de granule sferice ale caror dimensiuni variaza, in
mod obisnuit intre 0,3 – 0,5 mm.

Pentru realizarea unui schimb ionic, cat mai complet posibil, este necesar ca
solutia de electrolit (afluentul) sa traverseze masa de granule a schimbatorilor de ioni,
atata timp si in asa fel, incat fiecare strat de granule scaldat in solutia de electrolit sa
realizeze schimbul ionic in sensul dorit, pana la atingerea echilibrului reactiei reversibile,
practic, pana la aparitia ionului de schimb al afluentului in efluent.

2
 Diferitele tipuri de schimbatori de ioni se deosebesc prin structura lor moleculara,
prin capacitatea de schimb, prin stabilitatea termica si prin stabilitatea lor fata de agentii
chimici, in general fata de cei oxidanti.

Schimbatorii de ioni pot fi grupati in doua mari categorii: schimbatori de ioni

anorganici si schimbatori de ioni organici, din fiecare categorie facand parte atat
substante naturale cat si sintetice.

Schimbatorii anorganici naturali sunt cei pe baza de alumino- silicati. Acesti

schimbatori de ioni au o capacitate de schimb redusa. Din aceasta categorie fac parte:
glauconitul, montmorillonitul, zeolitii etc. Dintre cei sintetici cei mai cunoscuti sunt
permutitii.

Dintre schimbatorii de ioni organici naturali fac parte: carbunii fosili, carbunii
sulfonati, celuloza de bumbac sulfoetilata sau aminata, esterii celulozei cu acizi
organici, lignina etc.

Notiuni despre schimbul ionic

Fenomenul de schimb al ionilor, dintre o substanta insolubila scaldata de solutia

unui electrolit a fost observat inca de multa vreme de catre geologi si agronomi. Pentru
prima oara, procesele de schimb ionic au fost observate in anul 1833 de catre Fuchs,
care a constatat schimbul ionilor sodiu si potasiu din soluri cu ioni de Ca si Mg. In 1852
J. Way a constatat ca la contactul solului cu diverse solutii de saruri, metalele alcaline,
alcalino – pamantoase din sol trec in solutie printr-un proces de schimb cu cationii din
solutiile respective si a stabilit, ca acest schimb are loc in proportii echivalente ca si in
procesele chimice. Mecanismul schimbului ionic se explica prin faptul ca schimbatorul

3
de ioni este alcatuit dintr-un anion macromolecular insolubil si un cation slab legat, care
poate fi usor inlocuit de un alt cation mai electropozitiv.

Procesele de schimb ionic fac parte din categoria reactiilor de dublu schimb care
au loc in sisteme eterogene solid – lichid (schimbatorul de ioni – soluti unui electrolit)
sau in sisteme omogene lichid – lichid, in cazul lichidelor schimbatoare de ioni.

Ceea ce deosebeste procesele de schimb ionic, realizate cu ajutorul

schimbatorilor de ioni, de reactiile generale de dublu schimb, este faptul ca schimbatorii
de ioni raman insolubili, atat in forma lor de dinaintea procesului de schimb, cat si in
forma pe care o capata dupa efectuarea schimbului ionic. Reactiile de schimb ionic in
prezenta schimbatorilor solizi sunt reactii in medii eterogene, care se desfasoara la
interfata solid – lichid, intre suprafata schimbatorului de ioni si solutia electrolitului care il
inconjoara.

Datorita structurii poroase a schimbatorilor de ioni, suprafata de contact solid –

lichid este foarte mare si cu atat mai mare cu cat granulele de schimbator sunt mai mici
si gradul de reticulare al macromoleculei respective este mai mare. Procesul schimbului
ionic se realizeaza in doua stadii succesive: absortia ionilor hidratati din solutia de
electrolit, la suprafata schimbatorului si reactia de schimb ionic, pana la stabilirea
echilibrului de schimb. In primul stadiu al procesului, ionii hidratati din solutie se
indreapta catre suprafata schimbatorului de ioni datorita fortelor polare ale acestuia. Aici
are loc concentratia ionilor absorbiti pe o portiune mica de suprafata, datorita carui fapt
se creeaza o presiune interfaciala care poate fi evaluata la cateva kgf/cm2. In stadiul
urmator, in interiorul peliculei de lichid formata din cateva straturi de molecule, in care
se exercita presiunea interfaciala, are loc reactia de schimb ionic.

Datorita acestei presiuni, reactiile de schimb ionic decurg conform principiului lui
Le Chatelier, cu deplasarea echilibrului spre formarea preferentiala a produsului mai
dens, sau spre reactia cu contractie de volum.

Reactiile de schimb ionic care se desfasoara in filmul lichid de la interfata solid –

lichid este inca nelamurita din punct de vedere teoretic, dar se poate explica prin:

4
 teoria retelei cristaline

teoria stratului dublu electric

teoria echilibrului de membrana a lui Ponnan

Tratatea apelor cu schimbatori de ioni

Schimbatorii de ioni, datorita proprietatiilor lor speciale, au diferite aplicatii

industriale si sunt folositi pentru rezolvarea unor probleme speciale de mare importanta
stiintifica si tehnica. Introducerea schimbatorilor de ioni in tehnica de laborator si in
industrie constituie in prezent un criteriu de promovare a tehnicii celei mai avansate.

Dedurizarea si demineralizarea apelor tehnologice si de alimentare a

generatorilor de vapori este un domeniu in care schimbatorii de ioni si-au gasit o larga
utilizare, permitand obtinerea unor ape fie complet lipsite de cationii Ca2+ si Mg2+, care
confera duritate, fie lipsite complet de cationi si anioni, adica ape demineralizate.

Procedeele chimice folosite in trecut, pe langa faptul ca realizau o apa incomplet

dedurizata sau demineralizata, erau greoaie si costisitoare, din care cauza in prezent
sunt abandonate.

Dedurizarea apelor

Dedurizarea reprezinta una din operatiile de baza din tratatea apei pentru cazane
si consta in eliminarea din apa a duritatii, respectiv a ionilor de calciu si magneziu, din
apa tratata cu reactivi specifici, prin diferite procedee.

Duritatea temporara (Dt) a apei o dau bicarbonatii de calciu si de magneziu se

descompun si se separa din apa sub forma de carbonati. Carbonatul de calciu, practic
insolubil in apa, se separa sub forma de namol si se depune pe peretii recipientului
formand cu timpul o crusta aderenta; carbonatul de magneziu, mai solubil, se separa
partial.

5
 Prin hidroliza, carbonatul de magneziu dizolvat, trece in Mg(OH)2, care se
separa din apa, fiind insolubil.

Continutul de cloruri si de sulfati de Ca si Mg formeaza duritatea permanenta

(Dp) a apei; sarurile respective se separa din apa, se depun ca namol si se formeaza
cruste, numai dupa o fierbere mai indelungata a apei, pana la formarea respectivelor
solutii saturate. Duritatea temporara si duritatea permanenta alcatuiesc impreuna
duritatea totala.(Dt).

Dt + Dp = DT

Pentru inlaturarea duritatii se folosesc reactivii ca de exemplu: varul (hidroxidul ce calciu), soda calcinata (carbonatul de sodiu Na2CO3)

soda caustica (hidroxidul de sodiu NaOH) si fosfatul trisodic (Na3PO4).

Inlaturarea duritatii apei se poate face mult mai economic folosind schimbatorii
de ioni. Se pot folosi rasini cationice in forma R-H sau R-Na.

In cazul cand cationitul folosit este cel sub forma R-Na, principiul metodei consta
in schimbarea ionilor de Ca si Mg, care constituie duritatea apei, cu ioni de sodiu. In
acest fel, toate sarurile de Ca si Mg se transforma in saruri de sodiu, care nu mai dau
nastere la diferite depuneri:

Reactia care are loc este urmatoarea:

2R-Na+ + Ca2+(Mg2+) R2Ca2+(Mg2+)+2Na+

Apa bruta intra pe partea superioara si parcurge stratul de cationit de sus in jos.

Ionii duritatii Ca si Mg sunt retinuti de cationit si in apa trec ionii de Na. Cand
toate grupele cationitului au fost saturate cu ionii de Ca si Mg, in efluent apar primele
urme de duritate, filtrul, considerandu-se in acest moment epuizat, este scos din
functiune. Pentru a readuce filtrul la starea initiala, se procedeaza astfel:

6
 faza de afanare: se introduce apa bruta de jos in sus, cu o viteza de 5 – 10 m/h,
timp de 20 – 30 min, pentru a se asigura o detesare a stratului de cationit de 50 –
100%;

faza de regenerare: se introduce pe la partea superioara o solutie de 10% sare in

apa bruta ( saramura); prin aceasta operatie ionii de Ca si Mg, retinuti de cationit, sunt
inlocuiti cu ionii de Na din solutia de sare:

R2 – Ca2+(Mg2+) + 2 Na Cl 2R – Na+ + CaCl2 (MgCl2)

In acest fel, cationitul este readus la starea initiala, fiind saturat cu sodiu.

-faza de spalare: se introduce apa bruta pe la partea superioara in scopul de a

indeparta excesul de sare si clorura de calciu si magneziu, rezultate din operatia de
regenerare. Spalarea continua pana cand in efluent reapare o apa lipsita de duritate,
din acel moment filtrul este gata pentru repunerea in functiune.

Pentru a se asigura continuitatea furnizarii de apa dedurizata, se monteaza doua

filtre in paralel, astfel ca in permanenta un filtru este in functiune iar celalalt in
regenerare – rezerva.

Daca se foloseste o rasina schimbatoare de tipul H-R dedurizarea se desfasoara

in doua trepte.

eliminarea duritatii temporare:

2HR + Ca(HCO3)2 = CaR2 + 2H2CO3

2HR + Mg(HCO3)2 = MgR2 + 2H2CO3

Apa fara duritate temporara contine CO2 liber, care, datorita absentei
bicarbonatilor, se comporta ca CO2 agresiv si trebuie sa fie eliminat.

eliminarea duritatii permanente:

2HR + CaSO4 = CaR2 + H2SO4

2HR + CaCl2 = CaR2 + 2HCl

7
 2HR + MgSO4 = MgR2 + H2SO4

2HR + MgCl2 = MgR2 + 2HCl

Apa dedurizata contine acizii sarurilor din apa bruta, a caror cantitate depinde de
duritatea permanenta. Cationitul se regenereaza cu o solutie 4% de HCl sau 2-3% de
H2SO4.

Demineralizarea apelor

Prin demineralizare se intelege inlaturarea tuturor cationilor si anionilor continuti

in apa. Demineralizarea se poate efectua pe doua cai:

pe cale termica, prin distilare

pe cale chimica, prin schimb ionic

Pe cale termica demineralizarea apei se realizeaza prin vaporizare urmata de

condensare.

Demineralizarea pe cale termica este rentabila in conditiile unor ape cu salinitati

peste 800 ppm.

Demineralizarea pe cale termica prezinta urmatoarele dezavantaje fata de

procedeul prin schimb ionic:

- continutul rezidual de saruri in apa distilata este destul de important pentru a

putea face ca aceasta apa sa fie folosita la cazanele cu parametri ridicati.

cheltuiala mare de energie termica

Daca se trece apa bruta printr-un filtru cu H- cationit (care retine cationii) si apoi
printr-un filtru cu OH – anionit (care retine anionii) se obtine practic o apa pura, neutra,
cu o duritate remanenta foarte mica,numita demineralizata, care poate inlocui apa
distilata in cele mai multe din domeniile ei de utilizare.

8
 Procesul de demineralizare a apei se desfasoara dupa schema:

2HR + CaCl2 CaR2 + 2HCl (decationizarea apei)

CaR2 + H2SO4 2HR + CaSO4( regenerarea cationitului)

ROH + HCl RCl + H2O(neutralizarea apei)

RCl + NaOH ROH + NaCl (regenerarea anionitului)

Apele cu duritate temporara mare, contin cantitatile echivalente de bioxid de

carbon agresiv care trebuie eliminat prin degazare. Degazorul poate fi plasat dupa filtrul
cu H – cationit sau, in unele cazuri, dupa filtrul cu OH – anionit. Procesul de
demineralizare a apei intr-o instalatie simpla, cu doua filtre, se desfasoara dupa schema
de mai jos:

Schimbatorii de ioni utilizati in mod obisnuit la demineralizarea apelor sunt H –

cationitii puternic acizi si OH – anionitii puternic bazici.

Regenerarea H – cationitului se face cu o solutie 3 – 6% de HCl, iar a

anionituluicu o solutie 3 – 4% de NaOH. Consumul de agenti de regenerare greveaza
apreciabil asupra costului apei demineralizate. Aplicarea procedeului se extinde, totusi
datorita eficacitatii sale si faptului ca poate fi utilizat la demineralizarea oricarui fel de
apa, chiar si a acelora cu continut de floruri si sulfuri. In acest din urma caz, procedeele
cu rasini ionice s-au dovedit superioare procedeelor chimice obisnuite (prin precipitare).

1. Scheme tehnologice de demineralizare a apelor cu rasini schimbatoare de ioni

Din procesele de dedurizare, ca si din procesele de demineralizare a apei prin

schimb ionic, rezulta cantitati apreciabile de CO 2 care asociat cu O2 din apa corodeaza
puternic aparatura medicala:

Fe + ½ O2 + 2CO2 + H2O Fe(HCO3)2

9
 4Fe(HCO3)2 + 2H2O + O2 4Fe(OH)3 + 8CO2

Deci, pentru evitarea corodarii aparaturii metalice, eliminarea O 2 si CO2 este deci
absolut necesara.

In cazul apelor cu duritate temporara ridicata fata de duritatea permanenta, daca

se urmareste numai eliminarea duritatii temporare, deci o demineralizare partiala, se
foloseste o instalatie formata dintr-o singura coloana cu o rasina cationica carboxilica
sub forma HR si un turn de degazare, pentru eliminarea O 2 si a CO2, ca in figura
urmatoare:

Pentru demineralizarea apelor cu duritate temporara mult mai mare decat

duritatea permanenta, aceasta din urma depasind totusi limita 1 –2 grade, se
recomanda folosirea unei coloane cu H – cationit, urmata de o coloana de OH – anionit,
intre care se plaseaza turnul de degazare. Degazarea trebuie realizata inainte de
coloana de anionit, pentru evitarea unei eventuale contrapresiuni care ar frana trecerea
lichidului prin masa de rasina cationica. Instalatia este cea din figura de mai jos:

Pentru demineralizarea apelor cu duritati temporare si permanente ridicate, se

foloseste o instalatie cu doua perechi de coloane cationit – anionit; turnul de degazare
este plasat inaintea ultimei coloane cu anionit conform instalatiei:

Pentru debite mari de ape foarte dure se foloseste o instalatie cu doua baterii de
demineralizare legate in serie, turnurile de degazare se plaseaza inaintea coloanelor cu
anionit conform schemei:

10
 Demineralizarea apei cu strat mixt de cationit si anionit

Demineralizarea apei poate fi realizata utilizand un singur filtru a carui umplutura

este alcatuita din doua straturi succesive, primul H – cationit, al doilea OH – anionit
(strat dublu), sau dintr-un strat alcatuit din granule de cationit si anionit amestecate
(strat mixt). In filtrele cu strat mixt se pot introduce diferite combinatii de schimbatori:
puternic acid – puternic bazic; puternic acid – slab bazic etc., in functie de
demineralizarea apei brute si de gradul de demineralizare dorit.

Filtrele cu schimbatori slab bazici furnizeaza efluenti cu o demineralizare mai

putin avansata, datorita faptului ca anionitii slab bazici nu pot retine acizii slabi (carbonic
si sicilic). Totusi, din cauza reactivilor ieftini si necesari in cantitati mici pentru
regenerarea acestoranioniti, folosirea lor se extimde mai ales in cazul apelor
demineralizate care se folosesc in procesele chimice, in care prezenta HCl si H 2 si O3
nu incomodeaza.

Combinatia de rasini puternic bazice (cu grupe cuaternare de amoniu) si slab

acide (cu grupe carboxil) dau efluenti puternic demineralizati, lipsiti de H2CO3 si
H2SiO3 in cazul apelor cu duritate temporara foarte mare fata de duritatea permanenta.

Productivitatea coloanelor cu strat mixt este mult mai mare, in comparatie cu

aceea a instalatiilor de demineralizare cu un cuplu de coloane cationit – anionit.

Diferentele de dimensiuni ale coloanelor duc la o imobilizare importanta de rasini

in sistemele cationit – anionit, in comparatie cu coloanele cu strat mixt.

Spre exemplu, se constata ca o instalatie care demineralizeaza 30 m 3 apa/h,

necesita 5 m3 rasina cationica si 6 – 8 m 3 de rasina anionica, fata de 600 l amestec de
rasini ionice necesitat de coloana cu strat mixt, care realizeaza aceeasi productie de
apa demineralizata. Cele mentionate implica un consum de reactivi de 2 – 3 ori mai
mare pentru regenerarea coloanelor cu strat simplu pentru asigurarea unui grad de

11
regenerare acceptabil (care, in general, nu depaseste 70%). Consumul de apa de
spalare a stratului simplu de rasina regenerata se ridica la circa 10% din productia
instalatiei, fapt care influenteaza apreciabil atat capacitatea de productie cat mai ales
pretul de cost al apei demineralizate. Deoarece durata operatiilor de regenerare si
spalare a stratului simplu depaseste durata operatiei de epurare a apei, pentru
asigurarea procesuului continuu de productie este necesar sa se foloseasca doua
instalatii identice montate in paralel, de unde urmeaza, de fapt, un necesar dublu de
rasini ionice. Pentru diminuarea acestor inconveniente, instalatiile moderne de
demineralizare sunt dotate cu un cuplu de coloane cationit – anionit urmat de o coloana
cu strat mixt. Cuplul cationit – anionit retine 90 –95 % din ionii aflati in apa bruta,
debitand o apa cu rezistivitatea 100000 –400000 cm, pentru ca restul de ioni sa fie
retinuti de coloana urmatoare cu strat mixt,care debiteaza practic o apa practic
demineralizata cu rezistivitatea peste 5cm. In cazul apelor cu salinitate mica,
demineralizarea foarte avansata poate fi realizata numai cu ajutorul coloanei cu strat
mixt, de unde rezulta un pret de cost avantajos.

Marele avantaj al instalatiei de demineralizare cu strat mixt consta in faptul ca

numai cu un singur filtru se poate obtine un efluent ale carui calitati nu pot fi obtinute
prin procedeul cu filtru cationic si filtru anionic, decat in instalatii cu cateva serii de filtre.
Adaugand si avantajul consumului redus de agenti de regenerare, procedeul
demineralizarii cu strat mixt de schhimbatori poate fi considerat ca cel mai economic
procedeu de demineralizare a apei. Procedeul tinde sa inlocuiasca celelalte procedee
cu schimbatori de ioni. Dupa natura cationitilor si anionitilor utilizati in stratul mixt,
procesele de demineralizare se desfasoara dupa cum urmeaza:

Cationit puternic acid – anionit puternic bazic

Reactiile cationitului RSO3H + NaCl RSO3Na + HCl

RSO3H + NaOH RSO3Na + H2O

Reactiile anionitului ROH + NaCl RCl + NaOH

ROH + HCl RCl + H 2O

12
Cationit puternic acid – anionit slab bazic

Reactiile cationitului:

RSO3H + NaCl RSO3Na + HCl

RSO3H + NaOH RSO3Na + H2O

Reactiile anionitului:

RNH2 + H2O RNH3OH

RNH3OH + NaCl RNH3Cl + NaOH

RNH2 + HCl RNH3Cl

RNH2 + H2O RNH3OH

RNH3OH + HCl RNH3Cl + H2O

Cationit slab acid – anionit puternic bazic

Reactiile cationului:

RCOOH + NaCl RCOONa + HCl

RCOOH + NaOH RCOONa + H2O

Reactiile anionitului:

ROH + NaCl RCl + NaOH

ROH + HCl RCl + H2O

Cationit slab acid – anionit slab bazic

Reactiile cationului:

RCOOH + NaCl RCOONa + HCl

RCOOH + NaOH RCOONa + H2O

13
 Reactiile anionitului:

RNH2 + H2O RNH3OH

RNH3OH + NaCl RNH3Cl + NaOH

RNH2 + HCl RNH3Cl

RNH2 + H2O RNH3OH

RNH3OH + HCl RNH3 Cl + H2O

Procesul de demineralizare a apei in filtrul cu strat mixt comporta urmatoarele

operatii succesive:

- demineralizarea apei, prin percolare pana la saturarea cationului si a anionului.

- separarea granulelor de schimbator saturate, in straturi distincte, prin diferenta

greutatii specifice a granulelor respective; aceasta are loc prin introducerea unui curent
ascendent de apa, care provoaca miscarea turbionara a granulelor si separa stratul
granulelor de anionit mai usoare deasupra stratului de cationit ale carui granule au
greutatea specifica mai mare.

- regenerarea anionului prin percolarea stratului respecriv cu o solutie 3 – 4% de

NaOH dupa care urmeaza spalarea cu apa demineralizata, timp de cateva minute.
Solutia alcalina de regenerare si apa de spalare traverseaza si stratul de cationit
neregenerat, un eventual schimb ionic intre cationii Na+ din solutia de regenerare cu
cationii Ca2+ si Mg2+ care satureaza cationitul nu influenteaza operatia urmatoare de
regenerare a cationului.

- regenerarea H- cationitului prin percolarea stratului respectiv cu o solutie de 5 –

10% HCl. Conducta pentru solutia de HCl patrunde la limita de separare a celor doua
straturi de schhimbatori, evitandu-se astfel contactul solutiei acide cu masa anionica.

Acest procedeu de regenerare prezinta , totusi, dificultati datorita faptului ca

straturile de rasini ionice nu se pot separa net, de unde rezulta o regenerare
defectuoasa si un consum mare de reactivi de regenerare.

14
 Regenerarea electrolitica a straturilor de rasini pare a fi mai indicata decat
procedeul descris .

Demineralizarea apei se mai poate face prin electro- osmoza sau folosind
membrane schimbatoare de ioni, prin procedeul electrodualizei, in acest caz calitatea
membranelor fiind esentiala in procesul de demineralizare.

Aplicarea procedeelor bazate pe utilizarea schimbatorilor de ioni permit in cea

mai larga masura imbunatatirea produseor, scaderea pretului de cost si marirea
productivitatii muncii.

Aplicatii

Cea mai complexa si mai plina de interes dintre toate aplicatiile sistemului ionic o
ofera demineralizarea totala a apei, apa fiind unul din factorii de baza ai procesului
industrial. Schimbatorii de ioni sunt folositi nu numai la dedurizarea si demineralizarea
apei, dar si in multe alte domenii industriale cum ar fi:

- Cromatografia

Prepararea reactivilor puri

- Prepararea bauturilor

- Industria chimica

purificarea inaintata a substantelor organice si anorganice

purificare solventi

preparare acizi si baze din saruri

- Prelucrarea suprafetei metalelor

galvanizari

recuperare metale pretioase

- Procese catalitice

15
 alkilari

esterificari

prepararea acetatilor

- Hidrometalurgie

prepararea uraniului

prepararea germaniului

- Industria farmaceutica

obtinerea vitaminelor

decolorarea solutiilor

- Medicina, in tratarea unor maladii:

insuficienta cardiaca

ciroza ficatului

epilepsie

Pentru viitor se preconizeaza o tot mai larga preocupare in domeniul cercetarii

schimbatorilor de ioni, in special a rasinilor schimbatoare de ioni, pentru diversificarea
sortimentelor acestora, dar mai ales pentru imbunatatirea calitatii lor .

16