INFLUENTELE CONSTRUCTIVISMULUI RUS ASUPRA STILULUI

DECONSTRUCTIVIST

INTRODUCERE

Abilitatea deconstructivismului de a ne deranja gandirea despre forma, face ca aceasta

arhitectura sa se numeasca deconstructiva, prin interogarea formei la nivel arhitectural, iar
la nivel filosofic prin chestionarea unor adevaruri acceptate si a ideilor platonice. Pentru a
face acest lucru, stilul apeleaza la strategii formale dezvoltate anterior de avangarda rusă si
anume la ideile constructivismului anilor 20.

ANALIZA SUBIECTULUI DE STUDIU

Constructivismul rus a constituit un punct de cotitura in care arhitectura traditionala a

fost distorsionata, incalcand regulile clasice de compozitie in care relatiile dintre forme erau
balansate si ierarhizate, creand un intreg. A înflorit în Rusia și a fost inspirat de ideea de
"schimbare" și "revoluție". Aceste concepte abstracte au căutat să desființeze puritatea
formei (fig.1), utilizand asimetria si creand forme impure in diverse compozitii geometrice.
Atat suprematistii, condusi de Malevich, cat si constructivistii lui Tatlin, au plasat forme
simple in conflict pentru a crea geometrii neregulate (fig.2,3), in compozitii in care
axele formelor sunt destabilizate, aflandu-se in relatie de concurenta. In anii ce au urmat
dupa revolutie, avangarda a continuat sa se opuna tot mai mult artelor traditionale, ca si
forma de rezistenta fata de realitatea sociala, dar au imbratisat arhitectura deoarece
functiunea sa fundamentala este imposibil de extras din societate. Astfel, formele
geometrice destabilizate au inceput sa se multiplice, generand un nou tip de spatiu
interiorizat, ce parea a deveni o arhitectura revolutionara.
Monumentul lui Tatlin (fig.4), a fost cel care a anuntat aceasta revolutie arhitecturala,
prin alaturarea formelor arhitecturale pure intr-un cadru sucit. Formele componente ale
statiei de radio a lui Rodchenko (fig.5) urmeaza sa sparga cadrul structural al cladirii,
deranjandu-l, iar casa comunala a lui Kriinski (fig.6) dezintegreaza total acest cadru structural
cu care formele par sa nu mai aiba nicio legatura, ca si cand au explodat din acesta. Pe
masura ce constructivistii au devenit mai implicati in arhitectura, a aparut si o schimbare in
gandirea lor, astfel ca aceste idei radicale nu au fost niciodata realizate, ramanand la stadiul
de concept. Conflictele dintre forme au inceput sa se rezolve gradual, facandu-se tranzitia de
la o fantezie periculoasa la o realitate mai sigura , precum in proiectul fratilor Vesnin pentru
Palatul Muncii (fig.7).
Geometriile neregulate a structurilor din precedentele idei revolutionare, au sfarsit prin
a fi intelese mai degraba ca niste relatii dinamice intre forme. Asadar, radicalitatea
avangardei sovietice a esuat in arhitectura. Ideea este ca rusii au descoperit configuratiile
geometrice ce pot fi folosite pentru a destabiliza o structura, idei reprimate in modernismul
inalt.
Folosirea vocabularului formal al constructivismului nu este un joc istoricist care
absoarbe operele avangardiste din mediul lor social, incarcat ideologic, tratandu-le drept
obiecte estetice. Adevaratul sens al investigatiilor formale timpurii a fost relevat atunci cand
avangarda insasi le-a facut mai degraba elementare, nu structurale.

Deconstructivismul, initial un curent in gandirea filosofica, a apărut în arhitectură in

urma proclamării morții Modernismului și clarificărilor pozițiilor postmoderne din anii 60 și
70, definindu-se ca stil. Incercarea generală a mișcării deconstructiviste este similara si
influentata de constructivismul rus, aceea a ignorării regulilor constrictive anterioare.

TEZA
Asadar, ei isi rasucesc ideile, devenind de-constructiviste, prin faptul ca ele deriva din
constructivism, dar in acelasi timp constituie o radicala deviatie de la acesta.
Deconstructivismul nu mai pune formele pure in conflict, ci genereaza conflicte in forme, ca
si cum un parazit a infectat forma si a distrorsionat-o intrinsec. Acest tip de arhitectura este
definita de o dislocare, o distorsiune a formei, mai degraba decat o dezmembrare sau o
dezintegrare a sa. Inlocuieste structura, nu o distruge. Cu cat privim mai atent, cu atat
devine mai neclar unde se termina puritatea formei si de unde incepe imperfectiunea sa,
Aceste doua aspecte sunt incalcite inseparabil, relationand intr-o formula unitara.
Printr-o rezonanta complicata intre forma si ruptura ei de context, deconstructivismul
pune sub semnul intrebarii statutul peretilor care definesc forma.
Despartirea dintre interior si exterior este clar deranjata. Forma nu mai desparte pur si
simplu interiorul de exterior, senzatia de a fi adapostit intr-o cladire este intrerupta.
Elementul de inchidere nu este eliminat, ci este angajat intr-o geometrie ce provoaca
tensiune, in moduri ambigue, ferestrele nu sunt regulate, iar peretii sunt taiati si
indoiti.Asemanator constructivismului, deconstructivismul incearca sa fie deranjant, alienant
, expune nefamiliarul din traditional, dar nu din retragerea avangardei, ci central.Nu
abandoneaza traditia ci o ocupa si o submineaza in centrul ei pentru a demonstra ca
arhitectura pura a fost mereu infectata.
Arhitectura deconstructivista ocupa frontierele, limitele arhitecturii, înfășurată în forme
cotidiene. Structura traditionala a planelor paralele stivuite orizontal de la planul solului,
este rasucita. Interogarea formelor pure impinge structura catre limitele sale, insa nu le
depaseste, ea nu se prabuseste doar apare ca fiind nelinistita. Chiar daca perceptia este de
insecuritate, aceste cladiri sunt solide.

CONCLUZII
Proiecte ale arhitectilor precum Zaha Hadid (fig.7), Rem Koolhaas (fig.8), Frank Owen
Gehry (fig 9) ş.a. utilizează forţa şi dinamica liniilor şi a planelor cu originea în
constructivismul sovietic, dar în alcătuiri inedite, disjunctive, ce sfidează formulele de
compoziţie impuse în timp. Practică variante de „anticompoziţie”, propunând formule ca:
nedeterminare, substituţie, suprapunere. Chestionează certitudini cu privire la echilibru,
proporţie, armonie, unitate, propunând în locul lor: joc şi nebunie, tensiune, contradicţie,
conflict, fragmentare; în loc de funcţionalitate – improvizaţie, în loc de integrare –
nelimitare, în loc de individualitate – sfărâmarea subiectului .

BIBLIOGRAFIE:
-https://www.moma.org/documents/moma_catalogue_1813_300062863.pdf
-Anca Sandu Tomaşevschi ,,Doctrine şi curente în arhitectură şi urbanism”
-https://ro.wikipedia.org/wiki/Deconstructivism
 ANEXA

Fig. 1