Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
- note de curs -
Cuprins
Curs nr. 1.
Definiţii ale naţiunii şi ale minorităţii naţionale
Curs nr. 2.
Evoluţii istorice privind protecţia internaţională a minorităţilor naţionale
Curs nr. 3.
Drepturi individuale versus drepturi colective pentru minorităţile naţionale. Drepturi
exercitate individual şi drepturi exercitate împreună cu alţii
Curs nr. 4.
Instrumente şi mecanisme multilaterale de protecţie a minorităţilor la nivel ONU
Curs nr. 5.
Instrumente şi mecanisme multilaterale de protecţie a minorităţilor la nivel OSCE
Curs nr. 6.
Instrumente multilaterale de protecţie a minorităţilor la nivelul Consiliului Europei (1).
Convenţiacadru pentru protecţia minorităţilor naţionale
Curs nr. 7.
Instrumente multilaterale de protecţie a minorităţilor la nivelul Consiliului Europei (2).
Carta Europeană a limbilor regionale sau minoritare
Curs nr. 8.
Mecanisme multilaterale de protecţie a minorităţilor la nivelul Consiliului Europei
Curs nr. 9.
Instrumente şi mecanisme bilaterale de protecţie a minorităţilor
1
Curs nr. 1.
- Conceptul de naţiune care stă astăzi la baza statului contemporan este unul de
inspiraţie franceză, contractualistă. Aceasta concepţie despre naţiune îşi are originea în
teoriile contractului social din secolul al XVIII-lea, fiind consacrata de Revoluţia franceză.
Notă: Conform abatelui Grégoire, ansamblul cetăţenilor forma o naţiune unică şi indivizibilă.
La rândul său, abatele Sieyes defineşte naţiunea ca pe „un corp de asociaţi care trăiesc sub o
lege comună şi sunt reprezentaţi de aceeaşi legislatură”, exprimând prin aceasta „chintesenţa
statului-naţiune: o asociere voluntară, pentru că este contractuală, fuzionată prin integrare, în
sensul matematic al termenului, de individualităţi, într-o naţiune omogenă şi manifestându-şi
voinţa în mod reprezentativ. Sieyes face, astfel, din naţiune o persoană juridică suverană care
adună la un loc pe toţi cetăţenii statului fără nici o distincţie de ordin etnic. Această
concepţie va fi, de altfel, consacrată şi în articolul 3 al Declaraţiei Drepturilor Omului şi
Cetăţeanului din 26 august 1789 (…)” („Principiul oricărei suveranităţi rezidă esenţial în Naţiune”).
Ulterior, concepţia contractualistă despre naţiune va fi aprofundată şi cristalizată de Ernest
2
Renan, în celebra sa conferinţă despre „Ce este o naţiune?” din 11 mai 1882 „O naţiune este un
suflet, un principiu spiritual. Doua lucruri care în realitate nu constituie decât unul constituie acest
suflet, acest principiu spiritual. Unul vine din trecut, celalalt din prezent. Primul este posesia
comună a unei bogate moşteniri de amintiri, celalalt este angajamentul, dorinţa de a trai
împreună”.
- Practic, în această concepţie, naţiunea are o anume identitate, calificată mai ales de
voinţa de convieţuire, ca fiind comunitatea cetăţenilor, ca „asociaţie de oameni liberi şi
raţionali”, determinată de o serie de raporturi de solidaritate şi interese. Această
concepţie stă la baza majorităţii Constituţiilor moderne, naţiunea nefiind rezultatul
unei juxtapuneri de grupuri etnice sau un fenomen exclusiv etnic sau biologic.
Notă: Având în vedere baza teoretică a concepţiei de stat-naţiune, apare cu claritate lipsa unei
necesitaţi reale a propunerilor de înlocuire a sintagmei de „stat naţional” din Constituţia României
cu alte expresii, ca „stat cetăţenesc” sau „stat multinaţional”, propuneri ce derivă dintr-o percepţie
etnică atribuita eronat conceptului de naţiune utilizat în Constituţia din 1991.
Notă: În acest sens, Joseph de Maistre arata că: „Naţiunile au un suflet general şi o veritabilă
unitate morală (…). Aceasta unitate este mai ales anunţată prin limbă”. Johann Gottfried
Herder şi, ulterior, Heinrich von Treitschke vor imagina o viziune organică, biologică şi
romantică a naţiunii, fondată pe cultură, limbă, religie şi Volksgeist (sufletul poporului) – o
viziune etnică, bazată pe dreptul sângelui. Ferdinand Tönnies, sociolog german, preciza că
această „comunitate se comporta faţă de individ sau grupele particulare la fel ca organismul faţă
de organele sale”. Această concepţie va fi reluată şi transformată de doctrina nazistă şi a reapărut
şi în cadrul etno-naţionalismelor contemporane.
Notă: Ion Aurel Pop arăta în acest sens că „Grupurile etnice sau naţionalităţile medievale erau (…)
naţionalităţi regionale sau provinciale, modelate apoi de anumite împrejurări şi de suverani
puternici şi topite gradat în unităţi mai mari”, caracterizate printr-o anume solidaritate sau coeziune
mai întâi etnică.
3
- Teoria naţiunii etnice, care determina existenţa unei naţiuni şi apartenenţa la
aceasta prin identificarea şi punerea în evidenţă a particularităţilor unui grup social
oarecare, dar dotat cu o limbă proprie, a cunoscut un mare succes în secolul al XIX-
lea în Centrul şi Sud-Estul Europei, guvernat de imperii multinaţionale despotice, în
contextul luptei de eliberare naţională şi de construire a statelor unitare, pe fundalul
curentelor romantismului.
Notă: 1. Paşoptiştii români fuseseră clar influenţaţi de conceptul francez privind statul şi naţiunea
în redactarea programelor şi proclamaţiilor revoluţionare, mulţi conducători ai Revoluţiei române
de la 1848 fiind elevi, la College de France, ai lui Edgar Quinet şi Jules Michelet (a cărui lucrare
„Peuple” avusese un puternic impact în comunitatea română din Paris, ca şi în România).
2. Astfel, Proclamaţia de la Islaz (iunie 1848) prevede, printre obiective, şi „…emanciparea
evreilor şi drepturi politice pentru toţi compatrioţii de altă religie…”, „…egalitatea drepturilor
politice”. În acelaşi timp, volumul programatic din 1850 al lui N. Bălcescu „Marşul Revoluţiei în
Istoria Românilor” este inspirat clar de curentul istoricismului cultural, el referindu-se la
continuitatea lingvistică şi culturală a naţiunii, încă din epoca daco-romană. De fapt, opera lui N.
Bălcescu primise aceste influenţe ale ideilor lui Herder prin lucrările lui Michelet, aceste accente
fiind, în epocă, potrivite cu specificităţile regiunii. Estul Europei şi formarea noilor state din regiune
s-a făcut după criterii etnice, în numele unui concept naţional ce-şi trage sursa din teoria
etnoculturală a naţiunii de inspiraţie germană.
4
capătă forme extreme ce merg chiar până la epurarea etnică sistematică, dusă ca
politică de stat în Ruanda, Bosnia sau Kosovo” (cf. J. Laroche).
- Atunci când retrasarea frontierelor nu este nici posibilă, nici dorită, promovarea
conceptului naţiunii etnice la „concurenţă” cu cel de sorginte contractuală pune în mod
grav în discuţie stabilitatea sistemului internaţional actual care se bazează pe cea de-a
doua teorie. Deşi corespunde unei realităţi istorice, dacă ideea naţiunii etnice ar putea fi
legitimată până la momentul creării statelor ce formează astăzi societatea internaţională,
stimularea ei în secolul al XXI-lea reprezintă o atingere nepermisă la adresa
suveranităţii, ca bază a dreptului internaţional. „Proliferarea revendicărilor identitare cu
fundament etno-naţional” conduce lumea la un „neo-tribalism” care stimulează gruparea
indivizilor în funcţie de afinităţile culturale, religioase, etnice”. „Identitarismul exacerbat
este, în mod incontestabil, un factor beligen. Repunând în discuţie asocierea politică
ţesută de legăturile de cetăţenie în numele unor comunităţi aşa-zis naturale, el duce la
subminarea principiului teritorial, politic şi convenţional, în vederea înlocuirii sale prin
ancorarea acestuia într-un spaţiu „originar”, de către un stat purtător al unui proiect
naţional puternic”.(M. Claude Smouts).
Notă: Un exemplu concret si acut perceput este adoptarea de acte normative, cum a fost „Legea
privind statutul maghiarilor din statele vecine Ungariei” (adoptată la 19 iunie 2001), care a avut ca
obiectiv central, înscris în preambulul sau, promovarea conceptului „naţiunii ungare ca întreg”,
formată din totalitatea maghiarilor (care locuiesc nu doar în Ungaria, în calitate de cetăţeni ai
acestui stat, ci şi din ţările vecine). Promovarea conceptului etnic (etnocultural) al naţiunii ungare
„ca întreg” (marea naţiune ungara) a fost proiectată ca având un scop reparator, declarat în
repetate rânduri de autorităţile ungare, inclusiv cu prilejul dezbaterilor privind adoptarea legii în
Parlamentul de la Budapesta: legea se referea la etnicii maghiari „care şi-au pierdut cetăţenia
ungară în alte moduri decât prin propria lor voinţă” (art. 1 din lege), acest act normativ fiind
prezentat ca „act reparator” pentru nedreptăţile provocate de Tratatul de la Trianon prin trasarea
frontierelor regiunii. Concepţia naţiunii etnice maghiare, întărită prin emiterea unei „legitimaţii de
maghiar”, al cărei mecanism de acordare prezenta certe elemente de extrateritorialitate, „ataca” şi
afecta în mod grav raportul de cetăţenie dintre cetăţeanul ce aparţine minorităţii şi statul faţă de
care este obligat prin îndatorirea constituţională de fidelitate. În fapt, ceea ce era afectată era
autoritatea de stat, prin promovarea de legături directe, instituţionalizate, cu cetăţeanul altui stat în
temeiul etnicităţii, ca unică justificare. Consecinţa era o separare provocată intenţionat în naţiunea
contractuală, ca bază a statului-naţiune afectat de aplicarea legii. Se stimulează segregarea
comunităţii minoritare faţă de şi în interiorul societăţii/comunităţii naţionale (în sens civic) în cadrul
căreia ar trebui să se integreze armonios, ca parte a întregului ce este menită să îmbogăţească
identitatea naţională prin aporturile sale culturale.(cf. J. Laroche).
- Aceste scopuri sunt promovate şi prin susţinerea noţiunii de autonomie (şi drepturi
colective) pentru minorităţi. Paliere de autonomie pe criteriu etnic promovate:
5
1.Teritorială;
2. Culturală, care presupune aplicarea procedurii co-deciziei în ceea ce priveşte
aspecte referitoare la cultura minorităţii naţionale (de exemplu, numirea directorului unei
şcoli în care se predă limba minorităţii, al unei alte instituţii de cultură);
3. Personală.
- În cele mai recente Linii directoare privind integrarea societăţilor diverse (Ljubljana,
2012), Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorităţile Naţionale arată că ”pentru a sprijini
procesul de integrare, [sunt necesare] politici menite să creeze o societate în care
diversitatea este respectată şi în care toate persoanele, inclusiv toţi membrii grupurilor
etnice, lingvistice, culturale sau religioase contribuie la construirea şi menţinerea unei
identităţi civice comune şi incluzive”. “Separaţia între comunităţi şi grupuri nu este, în
general, o bază solidă pe care să se poată construi o societate funcţională, cu
perspective pozitive de stabilitate durabilă. Integrarea implică interacţiune, nu doar
tolerarea unei pluralităţi de culturi”
6
o rasă, religie, limbă şi tradiţii proprii, unite prin identitatea acestora într-un sentiment de
solidaritate, în scopul păstrării tradiţiilor, formelor religioase şi asigurând învăţământul şi
creşterea copiilor în conformitate cu spiritul şi tradiţiile rasei lor şi ajutându-se reciproc”
(Avizul consultativ al CPJI din 31 iulie 1930 privind „Comunităţile greco-bulgare”).
- O altă definiţie (dată de Capotorti în 1978): „un grup numeric inferior restului
populaţiei, aflat într-o poziţie non-dominantă, ai cărui membri – cetăţeni ai statului
respectiv – posedă caracteristici etnice, religioase sau lingvistice diferite de ale res-
tului populaţiei şi arată, chiar şi implicit, un sentiment de solidaritate, îndreptat spre
prezervarea culturii, tradiţiilor, religiei sau limbii.”
- Proiectul de lege privind minorităţile naţionale care a fost suspus spre aviz
Comisiei de la Veneţia în octombrie 2005 cuprindea o definiţie în care se regăseau
aceste elemente: elemente obiective ca dimensiunea numerică inferioară
majorităţii, elemente de identitate specifică exprimate prin cultură, limbă sau
religie, cetăţenie, precum şi elementul subiectiv al dorinţei minorităţii de a prezerva,
exprima şi promova identitatea, la care se adăuga cerinţa ca minoritatea în cauză să
fi fost prezentă pe teritoriul României la momentul stabilirii statului român modern
(identificat de Comisie în Opinia sa ca fiind anul 1919, deşi legea nu precizează).
Notă: În definiţiile minorităţilor din diverse legi naţionale apar astfel de limitări temporale, care fac
distincţia între aşa numitele minorităţi tradiţionale şi „noile minorităţi”, rezultate din imigraţie
economică sau ca rezultat al conflictelor regionale care au determinat valuri de refugiaţi.
- Este de reţinut că, relativ recent, s-a manifestat o anumită tendinţă de promovare a
excluderii criteriului cetăţeniei din definiţiile minorităţilor naţionale (ca urmare a unor
probleme întâmpinate în unele state baltice şi balcanice, unde statutul juridic al unui
număr relativ mare de persoane aparţinând unor grupuri etnice nu a fost clarificat din
punctul de vedere al cetăţeniei după redobândirea sau dobândirea independenţei la
începutul anilor ‟90). Comisia de la Veneţia a adoptat în 2006 un Raport privind non-
cetăţenii şi minorităţile naţionale, în care a recomandat ca:
7
statele să acorde o atenţie particulară necesităţii de a reglementa fără
întârziere situaţia celor care fără voia lor au pierdut cetăţenia, având în vedere
faptul că acordarea cetăţeniei formării sau consolidării noilor entităţi a fost
înceată sau contestată, cu un impact negativ asupra persoanelor aparţinând
minorităţilor naţionale
statele sunt încurajate să se abţină de la includerea în domeniul protecţiei
minorităţilor doar a cetăţenilor în definiţiile naţionale, daca nu sunt în vigoare
prevederi constituţionale sau dacă nu au făcut declaraţii formale în acest sens
în conformitate cu Convenţia-cadru privind protecţia minorităţilor naţionale; de
asemenea, sunt încurajate să examineze posibilitatea de a extinde, acolo unde
este necesar, pe o bază de tip articol-cu articol1 (din Convenţia-cadru)
domeniul protecţiei drepturilor şi facilităţilor către non-cetăţeni.
statele care au astfel de prevederi constituţionale sau au făcut declaraţii
formale în acest sens în conformitate cu Convenţia-cadru privind protecţia
minorităţilor naţionale, care restrâng domeniul protecţiei minorităţilor doar la
cetăţeni, sunt încurajate să examineze posibilitatea de a extinde, acolo unde
este necesar, pe o bază de tip articol-cu articol (din Convenţia-cadru) domeniul
protecţiei drepturilor şi facilităţilor către non-cetăţeni.
1
Adică doar anumite drepturi, necesare persoanelor în cauză în funcţie de situaţia lor concretă.
8
Curs nr. 2.
Evoluţii istorice privind protecţia internaţională a minorităţilor naţionale
- După primul război mondial, prin tratatele de pace sau prevăzut clauze identice
în privinţa minorităţilor, respectiv capitole speciale, urmate de încheierea a 5 tratate
speciale de protecţie a minorităţilor şi declaraţii speciale în faţa Consiliului Societăţii
Naţiunilor.
- Înaintea Primului Război Mondial, aproape 50% din suprafaţa statelor europene din
Europa Centrală şi de Sud-Est (imperii multinaţionale) era locuită de minorităţi. După
sfârşitul războiului teritoriul european se redesenează pe baza principiului naţionalităţilor
promovat de preşedintele american Wilson, şi se formează state noi în care apar noi
minorităţi (ce ocupă acum cca. 20% din teritoriu). În acest context, s-a considerat
necesară reglementarea regimului juridic al minorităţilor. Formula adoptată fost sistemul
de protecţie al Societăţii Naţiunilor, cu prevederi şi instrumente juridice specifice,
precum şi un anumit tip de mecanism care să asigure drepturile minorităţilor.
9
- Drepturile din conţinutul tratatelor respective prevedeau:
deplina protecţie a dreptului viaţă şi libertate fără discriminare,
dreptul de exercitare liberă a credinţei, religiei sau convingerii în public sau
privat,
beneficiul egal al drepturilor civile şi politice,
egalitate de tratament în faţa legii şi în fapt,
acces egal la funcţii publice, profesii şi industrii,
facilităţi pentru folosirea limbii minorităţii în faţa instanţei,
libertatea de a folosi orice limbă în privat, în comerţ, religie, în presă şi în
reuniuni publice,
dreptul de a folosi orice limbă în instituţii caritabile, religioase, sociale şi de
educaţie,
dreptul de a conduce şi controla astfel de organizaţii, instituţii ale
minorităţilor pe cheltuiala lor în zonele unde trăiesc în proporţie
considerabilă,
posibilitatea asigurării pregătirii şcolare în limba minorităţii,
alocarea de fonduri publice în scopuri caritabile, religioase, de educaţie,
prevederi specifice în anumite tratate precum: dreptul la cetăţenie pentru
evitarea apatridiei şi aspecte privind protecţia evreilor.
10
- Petiţiile minorităţilor trebuiau să respecte condiţiile, acestea erau primite la
Secretariatul Societăţii Naţiunilor, se analizau preliminar de către Secţia pentru
minorităţi şi apoi erau trimise părţilor.
11
- La 9 decembrie 1948 s-a încheiat Convenţia privind reprimarea şi pedepsirea
genocidului. România a devenit parte la aceasta în data de 2 noiembrie 1950.
- În anul 1946, s-a înfiinţat Comisia pentru Drepturile Omului din cadrul ONU şi
Subcomisia pentru Prevenirea Discriminării şi Protecţia Minorităţilor. Cu această ocazie
s-au discutat propuneri, texte privind minorităţile, o parte din acestea ajungând să fie
incluse în Pactul Internaţional privind drepturile civile şi politice, încheiat în anul 1966,
intrat în vigoare în anul 1976. Este prima prevedere convenţională postbelică
referitoare la minorităţi.
Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice din 1966 (art. 27),
Documentul reuniunii de la Copenhaga din 1990 a Conferinţei asupra
dimensiunii umane a CSCE (paragrafele 31-35),
Declaraţia Adunării Generale a ONU privind drepturile persoanelor
aparţinând minorităţilor naţionale sau etnice, religioase şi lingvistice din
1992, precum şi
Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare din 1992, respectiv
Convenţiacadru europeană pentru protecţia minorităţilor naţionale din
1995.
- Este vorba despre drepturi individuale, iar nu colective. Pactul din 1966 plasează
drepturile recunoscute persoanelor aparţinând minorităţilor în sistemul ONU de protecţie
a drepturilor omului.
12
Curs nr. 3.
Notă: Aceasta este şi explicaţia neacceptării de către România şi alte state a autodeterminării
kosovarilor prin formarea şi recunoaşterea unui „stat” format prin secesiune de Serbia, aceasta
reprezentând o încercare de omologare a concepţiei drepturilor colective pentru minorităţile
naţionale.
Notă: În teritoriul unde o minoritate trăieşte există de regulă una sau mai multe alte grupuri etnice
care sunt minoritare prin raportare la primul grup. Exercitarea şi de către acestea a
autodeterminării (procesul poate continua virtual nelimitat) poate conduce la atomizarea
aranjamentelor teritoriale contemporane, ceea ce este contrar imperativelor stabilităţii
3
internaţionale.
2
A se vedea Rosalyn Higgins, Problems and Process. International Law and How We Use It, Clarendon
Press, Oxford, 1996, p.124: „But minorities as such do not have the right to self-determination. That
means, in effect, that they have no right to seccession, to independence, or to join with comparable
groups in other states”.
3
Rosalyn Higgins, op. cit., p.125: „But within this regional area there may be a minority of the predominant
ethnic group - perhaps persons belonging to the national majority, or yet to another ethnic minority. We
13
- Motivele pentru care drepturile colective nu sunt acceptate nici de doctrina, dar nici
de instrumentele dreptului internaţional contemporan sunt multiple. Se invocă, printre
argumente (pe lângă cele deja evocate), faptul că drepturile colective sunt prea vagi
din punct de vedere substanţial şi procedural impracticabile, un drept al omului, pentru a
exista ca atare şi a putea fi exercitat şi protejat, trebuind să aibă un titular clar, bine
identificat, ceea ce natura drepturilor colective nu permite.
Notă: Fostul raportor special al ONU pentru minorităţi, F. Capotorti, arăta în acest sens că aceste
prevederi „nu se referă la grupurile minoritare ca titulari formali ai drepturilor descrise de
ele, ci subliniază mai degrabă necesitatea unui exerciţiu colectiv al lor. De aceea, este
4
justificat să concluzionăm că o construcţie corectă a acestei norme trebuie bazată pe ideea
5
dublului său efect – protecţia grupului şi a membrilor săi individuali.”
may recognize this situation ... in some of the seceding provinces of Yougoslavia. Virtually every minority
has its own minority, and the fear of opression gets pushed further down the pyramid.”
4
Capotorti se referă mai ales la art. 27 din Pact.
5
Gaetano Pentassuglia, Minorities in International Law, European Centre for Minority Issues, Council of
Europe Publishing, Strasbourg, 2002, p.49.
6
“The implementation of the principles set out in this framework Convention … does not imply the
recognition of collective rights. The emphasis is placed on the protection of persons belonging to national
minorities, who may exercise their rights individually and in community with others...” (Raportul explicativ -
indent 13).
7
“[A]rticle [1] refers to the protection of national minorities as such and of the rights and freedoms of
persons belonging to such minorities. This distinction and the difference in wording make it clear that no
collective rights of national minorities are envisaged .... The Parties do however recognize that protection
14
Convenţie, care prevede posibilitatea de exercitare a unora dintre drepturi împreună/în
comun cu alţii, comentariul arată fără echivoc că posibilitatea exercitării împreună cu
alţii este distinctă de noţiunea de drepturi colective.8
- Acest articol a fost inclus iniţial în Tratatul Constituţional din 2004, în urma unei
propuneri comune a României şi Ungariei. Textul propus iniţial de Ungaria se referea la
„drepturile minorităţilor”, ceea ce ar fi putut acredita şi ideea drepturilor colective pentru
minorităţile naţionale. În urma negocierii bilaterale şi a insistenţelor României, textul
propus prin scrisoare comună de către România şi Ungaria a devenit „inclusiv a
drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale”, la includerea în textul
Constituţiei fiind scoasă calificarea „naţionale”, pentru a se putea referi nu doar la
minorităţile naţionale, ci şi la cele religioase, sexuale etc. Acest text, odată intrat în
of a national minority can be achieved through protection of the rights of individuals belonging to such a
minority” (Raportul explicativ – indent 31, comentariu la art. 1).
8
“Paragraph 2 provides that the rights and freedoms flowing from the principles of the framework
Convention may be exercised individually or in community with others. It thus recognises the possibility of
joint exercise of those rights and freedoms, which is distinct from the notion of collective rights. The term
"others" shall be understood in the widest possible sense and shall include persons belonging to the same
national minority, to another national minority, or to the majority.” (Raportul explicativ, indent 37).
9
În contextul referirii în cele două tratate la Recomandarea 1201 din 1993 a APCE.
15
vigoare Tratatul de la Lisabona, indică faptul că, în UE, ceea ce se acceptă ca valoare
fundamentală este concepţia drepturilor individuale, care aparţin persoanelor ce fac
parte din minorităţile naţionale, iar nu concepţia drepturilor colective pentru minorităţi.
Practic, poziţia constantă a României de respingere a concepţiei drepturilor colective
pentru minorităţi este confirmată şi susţinută de înseşi documentele fundamentale ale
Uniunii Europene, care conferă legitimitate sporită acestei poziţii.
16
Curs nr. 4.
- În acest Pact este introdus art. 27 care prevede că „în statele în care există
minorităţi, persoanele care fac parte din această categorie nu vor fi private de dreptul de
a se bucura în comun cu ceilalţi membri ai grupului de propria cultură, de a profesa şi
practica propria religie sau de a-şi folosi propria limbă”. În aplicarea art. 27 s-a adoptat şi
un comentariu general, totodată cu această ocazie s-a creat Comitetul Drepturilor
Omului. Comitetul a luat în considerare şi plângeri ale persoanelor făcând parte din
populaţia autohtonă. În cadrul Comitetului a fost creată o subcomisie pentru minorităţi
naţionale, care a fost cadrul elaborării definiţiei Capotorti din 1978 cu privire la
minorităţile naţionale.
17
dreptul de a se bucura de propria lor cultură, de a profesa şi practica
propria lor religie şi de a folosi propria lor limbă, în particular sau în
public, liber şi fără imixtiuni sau alte forme de discriminare,
dreptul să participe efectiv la viaţa culturală, religioasă, socială,
economică şi publică,
dreptul de a participa efectiv la luarea deciziilor la nivel naţional şi unde
este potrivit, la nivel regional, privind minoritatea căreia îi aparţin sau în
regiunile în care trăiesc, întro modalitate care să nu contrazică legislaţia
naţională,
dreptul de a organiza şi administra propriile lor organizaţii,
dreptul de a stabili şi întreţine, fără nici o discriminare, contacte libere şi
paşnice cu alţi membri ai grupului lor şi alte persoane aparţinând altor
minorităţi, ca şi contacte dincolo de frontiere cu cetăţeni ai altor state cu
care ele sunt înrudite prin legături naţionale sau etnice, religioase sau
lingvistice.
„vor lua măsuri, acolo unde sunt necesare, pentru a se asigura că persoanele
aparţinând minorităţilor îşi pot exercita deplin şi efectiv toate drepturile lor
umane şi libertăţile fundamentale fără nici o discriminare şi în deplină
egalitate în faţa legii;
„vor lua măsuri pentru a crea condiţii favorabile care să permită per-
soanelor aparţinând minorităţilor să-şi exprime particularităţile şi să-şi
dezvolte cultura proprie, limba, religia, tradiţiile şi obiceiurile, cu excepţia
acelor practici care încalcă legile naţionale şi sunt contrare normelor
internaţionale.”;
„trebuie să ia măsuri adecvate astfel încât, în măsura posibilităţilor,
persoanele aparţinând minorităţilor să aibă condiţii pentru a învăţa limba lor
maternă sau să beneficieze de instruire în limba lor maternă.”;
„vor trebui, acolo unde este oportun, să ia măsuri în domeniul educaţiei,
pentru a încuraja cunoaşterea istoriei, tradiţiilor, limbii şi culturii
minorităţilor care trăiesc pe teritoriul lor. Persoanele aparţinând minorităţilor
trebuie să aibă condiţii adecvate pentru aşi spori cunoştinţele despre
societate în ansamblu”;
„vor trebui să ia măsuri adecvate, astfel încât persoanele aparţinând
minorităţilor să poată participa deplin la progresul economic şi
dezvoltarea ţării lor.”
18
- De asemenea, articolul 5 menţionează că politicile naţionale şi programele,
respectiv programele de cooperare şi asistenţă între state „vor fi elaborate şi aplicate cu
grija cuvenită faţă de interesele legitime ale persoanelor aparţinând minorităţilor.”,
- Consiliul Drepturilor Omului al ONU a decis în 2007 crearea unui Forum privind
Problemele Minorităţilor, care să fie o platformă de promovarea a dialogului şi
cooperării pe problemele persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale sau etnice,
religioase şi lingvistice şi care să identifice şi să analizeze cele mai bune practici,
provocări, oportunităţi şi iniţiative pentru implementarea Declaraţiei din 1992 a AG ONU.
19
Curs nr. 5.
20
- Prevederile acestui document întocmit cu prilejul reuniunii de la Copenhaga nu
au valoare juridică angajantă, sunt soft law, acesta fiind un document cu caracter
politic.
- În anul 1992 a avut loc cea de-a II-a Conferinţă de la Helsinki care a
împuternicit Comitetul Înalţilor Funcţionari să ceară statelor vizate să nu agraveze
situaţia. În cadrul Comitetului Înalţilor Funcţionari (în prezent, Consiliului Miniştrilor) se
vor lua deciziile prin consens. Cu această ocazie s-a creat şi Înaltul Comisar pentru
Minorităţi Naţionale al OSCE.
- În cadrul OSCE funcţionează din anul 1992 Înaltul Comisar OSCE pentru
Minorităţile Naţionale, cu sediul la Haga, care urmăreşte respectarea drepturilor mino-
rităţilor naţionale pentru a detensiona problemele legate de ele ce pot genera conflicte în
zona OSCE. Înaltul Comisar OSCE pentru Minorităţile Naţionale acţionează prin
mijloace specifice „diplomaţiei discrete” (silent diplomacy), care constă în vizite frecvente
efectuate în statele OSCE, monitorizarea atentă a situaţiei minorităţilor şi redactarea de
rapoarte şi atenţionări, dacă este cazul. În ultima perioadă se constată o creştere a
rolului ICMN al OSCE în asigurarea respectării cadrului juridic internaţional existent în
materie.
21
- 2008, Bolzano - Minorităţile naţionale în relaţiile interstatale
- 2012, Ljubljana - Integrarea în societate a minorităţilor naţionale
22
Curs nr. 6.
23
- Articolul 12 din proiectul de Protocol prevedea la rândul său că aspectele stabilite
în Protocol nu aduc atingere normelor create pe baze unilaterale sau bilaterale, inclusiv
drepturi colective ale minorităţilor naţionale, acolo unde acestea sunt recunoscute.
- La primul Summit al şefilor de state şi guverne ale CoE din 8-9 octombrie
1993, de la Viena, s-a hotărât adoptarea unei Convenţii-cadru şi adoptarea unui
Protocol adiţional la CEDO pentru completarea drepturilor individuale în domeniul
cultural, în special pentru persoanele aparţinând minorităţilor naţionale (altceva decât
Protocolul iniţial). Dintre cele două obiective, s-a realizat doar primul obiectiv – privind
crearea Convenţiei-cadru.
24
b) Convenţia nu oferă definiţia minorităţilor. Este o abordare pragmatică a Convenţiei,
care indică astfel că nu este necesară o definiţie pentru asigurarea protecţiei
minorităţilor la nivelul standardelor europene.
c) Convenţia prevede principiul autoidentificării libere în art.3 alin.1- „orice persoană
aparţinând minorităţilor naţionale are dreptul să aleagă liber dacă să fie tratată sau nu
ca atare”.
d) Protecţia minorităţilor şi a drepturilor aparţinând persoanelor face parte din
protecţia internaţională a drepturilor omului conform art. 1 din Convenţie (în cazul
dreptului intern românesc se aplică art.20 din Constituţie).
e) Normele din Convenţie au caracter de principiu. Nu sunt susceptibile a se judeca în
faţa unei Curţi şi beneficiază de mare flexibilitate. Conform raportului explicativ,
prevederile sunt de tip programatic, menţionând obiectivele pe care statele să le
urmărească. Prevederile nu sunt direct aplicabile şi lasă statelor măsura discreţionară în
implementare.
f) Existenţa unui sistem de monitorizare în realizarea acestuia prin Comitetul Consultativ
care elaborează avize, nu prin Curte.
25
- Identitatea religioasă (art.8)
În comparaţie cu alte drepturi ale persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale,
acest drept este restrâns reglementat: părţile recunosc fiecărei persoane dreptul de a-şi
manifesta religia şi dreptul înfiinţării de asociaţii, organizaţii religioase, însă nu se
prevăd măsuri pozitive din partea statului.
26
la recunoaşterea oficială a numelui”. De asemenea, există prevederi referitoare la
inscripţiile publice. Se poate acorda permisiunea folosirii propriilor limbi.
27
Curs nr. 7.
28
- recunoaşterea acestor limbi
- respectarea ariei de geografice a acestora
- menţinerea relaţiei între grupurile care vorbesc aceste limbi în ţară şi străinătate
- stabilirea de mijloace adecvate pentru studierea şi predarea limbilor
- promovarea studiilor şi cercetărilor
- promovarea studiilor transnaţionale
- eliminarea prevederilor care ar face discriminare între limbile regionale, minoritare şi
limba oficială.
29
f) În situaţia mijloacelor de informare în masă statele îşi pot asuma obligaţii alternative,
privind înfiinţarea de canale TV sau posturi Radio, crearea de emisiuni în limbile
minoritare, precum şi difuzarea publicităţii în limbile minoritare.
- Cu privire la fiecare din cele 10 limbi indicate în cadrul părţii a III-a, Legea de
ratificare din 2007 prevede angajamentele asumate de România în domeniile educaţiei,
culturii, media, justiţiei, administraţiei publice şi cel economic şi social.
Notă: Conform articolului 128 alin. 3, „Modalităţile de exercitare a drepturilor prevăzute la alin. 2,
inclusiv prin folosirea de interpreţi sau traduceri, se vor stabili astfel încât să nu împiedice buna
funcţionare a justiţiei şi să nu implice cheltuieli suplimentare pentru cei interesaţi”.
Notă: Această lege stabileşte pragul de 20% cetăţeni care fac parte dintr-o minoritate pentru
folosirea limbii acesteia în relaţiile cu administraţia publică. Comitetul de experţi pentru aplicarea
Cartei, creat prin Cartă pentru a urmări aplicarea acesteia, consideră că acest prag (care se
regăseşte şi în ţări ca Serbia, Slovacia, Polonia) este prea ridicat şi limitează drastic aplicarea
Cartei.
30
Curs nr. 8.
31
constata caracterul evolutiv de la un ciclu de monitorizare la altul, există o evoluţie a
recomandărilor emise conforme cu conduita statelor.
- Alte observaţii ale Comitetului vizează eforturi suplimentare ale statului român
pentru îndeplinirea angajamentelor asumate conform Cartei: dezvoltarea unor modele
cuprinzătoare de educaţie în limbile tătară şi turcă, în cooperare cu reprezentanţi ai
acestor minorităţi; formarea unui număr suficient de educatori pentru limbile ungară,
germană, turcă şi ucraineană, în conformitate cu angajamentele asumate; dezvoltarea
ofertei de educaţie în limba romani; îmbunătăţirea ofertei de emisiuni de radio şi
televiziune în limbile minoritare cărora li se aplică prevederile părţii a treia din Cartă.
32
- Alte recomandări, ţinând seama de angajamentele ambiţioase asumate, se
referă la: asigurarea continuităţii educaţiei în unele limbi (germană, ungară, rusă), de la
şcoala primară la cea secundară şi vocaţională; asigurarea educaţiei într-o măsură
substanţială în unele limbi (bulgară, croată, turcă); asigurarea traducerii şi publicării
actelor oficiale în limbi minoritare; folosirea limbilor minoritare în consiliile locale şi
regionale; publicarea unui ziar săptămânal în limbile minoritare, cu excepţia ungarei şi
germanei; folosirea limbilor minoritare în justiţie. Desigur, în multe alte chestiuni au fost
cerute autorităţilor române informaţii.
33
Curs nr. 9.
- Rolul Comisiilor Mixte: de a monitoriza situaţia minorităţilor din cele două state şi
de a propune măsuri de sprijinire a identităţii acestora
Notă: Conform recensământului din 2011, minoritatea germană din România număra 36.024 de
persoane, în scădere cu 39% faţă de cifra înregistrată în 2002 (59.764), tendință circumscrisă
scăderii întregii populaţii a țării. Din punct de vedere numeric, minoritatea germană se menține pe
locul 4 în ordinea celor mai numeroase grupuri minoritare, după minoritățile maghiară, romă și
ucraineană. Cei mai mulți etnici germani locuiesc în județele Timiș (29%), Sibiu (19%), Brașov
(10%), Caraş-Severin (9%) și Arad (9%).
34
Notă: Cea mai recentă reuniune, a XIX-a, a avut loc la Goslar, în perioada 20-22 aprilie 2016, cea
de-a XX-a urmează să aibă loc la Bucureşti în perioada 10-12 aprilie 2017.
- În cadrul celei de-a XIV-a sesiuni a Comisiei Mixte, care a avut loc pe 20
septembrie 2010 la Sibiu, partea germană a propus crearea unui grup de lucru pe
tema învăţământului în limba maternă, care să fie subordonat Comisiei, urmând să se
întrunească între sesiunile Comisiei, să îşi stabilească o agendă şi să iniţieze o evaluare
a situaţiei actuale, să dezvolte o analiză a cauzelor exodului cadrelor didactice în afara
sistemului de învăţământ şi să propună autorităţilor române şi germane soluţii de
surmontare a dificultăţilor existente. Partea română a agreat propunerea şi pe 25
septembrie 2011 la Sibiu a avut loc prima reuniune a Grupului de lucru. Cu acest prilej a
fost semnat un Protocol şi un Program de consolidare a calităţii învăţământului cu
predare în limba germană, care se concentrează asupra a cinci domenii prioritare:
formarea iniţială a cadrelor didactice; formarea continuă; dezvoltarea parteneriatelor şi a
schimburilor de experienţă dintre unităţi de învăţământ din România şi R. F. Germania;
dezvoltarea infrastructurii şcolare şi editarea de manuale pentru învăţământul cu
predare în limba germană. Partea germană a apreciat în mod deosebit deschiderea
manifestată de autorităţile române, precum şi prevederile legislaţiei în domeniul
învăţământului referitoare la promovarea limbii şi culturii minorităţilor naţionale, care au
fost promovate prin Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.
Notă: Din evaluarea Ministerului Educaţiei Naţionale rezultă că o parte a măsurilor convenite prin
Protocolul şi Programul de consolidare a calităţii învăţământului cu predare în limba germană au
fost deja îndeplinite, în special în ceea ce priveşte extinderea contactelor dintre mediul universitar
românesc şi cel german. O contribuţie meritorie în sprijinul cadrelor didactice care predau limba
germană revine Centrului de formare continuă în limba germană din Mediaş. De remarcat şi
traducerea în limba germană a manualelor de istorie şi geografie ale României pentru clasa a VIII-
a şi retipărirea manualelor de limba germană pentru clasele II-IV şi VI-VII.
35
Notă: De exemplu, în cadrul celei de-a XVI-a sesiuni a Comisiei Mixte, care a avut loc în data de
4 martie 2013, la Sibiu, partea germană a exprimat aprecierea guvernului german şi a adresat
mulţumiri părţii române pentru politica de sprijin a minorităţii germane din România. A precizat că
în ultimii douăzeci de ani, partea germană a acordat sprijin şi asistenţă financiară comunităţii
germane din România în valoare de 100 milioane de euro, prin intermediul unor proiecte susţinute
de ministerele federale de interne şi externe, precum şi de către autorităţile de land (în special
landurile Bavaria şi Baden-Württemberg). A evidenţiat activitatea dinamică şi extrem de utilă a
celor cinci fundaţii economice ale comunităţii germane din România (Banatia, Saxonia,
Transcarpatia, Bucovina şi Fundaţia de cooperare internaţională din Satu Mare). A menţionat
datoria de ordin moral şi istoric a R.F. Germania de a lua măsurile necesare pentru a contribui la
păstrarea identităţii minorităţii germane din România, şi rolul deosebit al minorităţii germane ca
punte de legătură între cele două ţări, ceea ce a conferit relaţiei bilaterale o bază solidă şi a creat
premisele pentru o strânsă colaborare a celor două state în domeniul afacerilor europene.
- Proiectele pentru realizarea cărora Comisia oferă sprijin pot fi încadrate în trei
categorii, în funcţie de domeniul în care acestea furnizează soluţii. Următoarele exemple
de iniţiative pentru fiecare dintre aceste categorii reflectă, de asemenea, o concentrare a
sprijinului asupra unei categorii distincte de vârstă a beneficiarilor:
a) În domeniul social-umanitar proiectele au ca obiectiv îmbunătăţirea condiţiilor pentru
persoanele vârstnice, precum renovarea căminelor de bătrâni, dotarea materială a
acestora şi asigurarea unui personal de îngrijire calificat.
b) În domeniul economic sprijinul financiar este destinat susţinerii iniţiativelor economice
ale micilor întreprinzători locali precum şi dotării materiale ale unor asociaţii economice,
acordat sub forma unor finanţări nerambursabile, dar şi sub forma unor credite mai
avantajoase.
c) În domeniul promovării comunităţii este încurajată păstrarea, punerea în valoare şi
dezvoltarea identităţii culturale, lingvistice şi spirituale a minorităţii germane din România
şi a patrimoniului cultural mobil, imobil şi imaterial al acesteia, prin proiecte în domeniul
învăţământului, sănătăţii, sportului ş.a. Astfel, a fost dezvoltat un program de
consolidare a calităţii învăţământului cu predare în limba germană (pe următoarele
paliere: formare iniţială, formare continuă, parteneriate, infrastructură şcolară, manuale
şcolare); a fost iniţiat învăţământul profesional dual pe model german în câteva oraşe şi
se urmăreşte extinderea proiectului la nivel naţional; au fost înscrise, în vederea
conservării şi restaurării, câteva zeci de monumente istorice care fac parte din
patrimoniul cultural al minorităţii germane, cele mai multe dintre acestea fiind cetăţi şi
biserici fortificate din Transilvania şi Banat.
36
saşii transilvăneni, şvabii bănăţeni şi şvabii sătmăreni, aşa cum confirmă reprezentanţii
asociaţiilor acestora, prezenţi de fiecare dată la lucrările Comisiei. La fel de important,
însă, este efectul de multiplicator pe care măsurile de promovare a minorităţilor îl au
asupra întregii comunităţi în care aceştia convieţuiesc. Reabilitarea infrastructurii
sanitare, a monumentelor şi clădirilor de patrimoniu, a azilurilor de bătrâni, extinderea
accesului la învăţământul în limba germană sau creşterea competitivităţii operatorilor
economici locali sunt doar câteva dintre beneficiile împărtăşite de întreaga comunitate
multietnică.
- În anul 2011, a fost decisă iniţierea unei noi sesiuni. Prima reuniune din cea
de-a opta sesiune s-a desfăşurat la 1 iunie 2011, nefiind posibilă semnarea unui
Protocol.
Notă: Subiecte mai importante care interesează minoritatea română din Ungaria, discutate la
capitolul recomandări sunt: a.) Situaţia reprezentării parlamentare a minorităţilor naţionale din
Ungaria. b.) Implementarea proiectelor de interes pentru comunitatea românească, cum ar fi
amplasarea statuii lui Andrei Şaguna, marcarea itinerariului cultural al românilor din Budapesta,
37
amplasarea statuii Şcoala Ardeleană la Budapesta. c.) Situaţia Studioului de limba română al Radio
- Televiziunii Ungare.
38
ucrainene din România. Ulterior, partea română a propus invitarea în mecanismul de
monitorizare a observatorilor din partea Biroului Înaltului Comisar al OSCE pentru
Minorităţi Naţionale şi Secretariatului Consiliului Europei. Discuţiile pe tema convenirii
parametrilor de monitorizare şi a perioadelor de implementare au durat 7 ani (1999-
2006),
- La 4 iulie 2006, la Odesa, miniştrii de externe ai României şi Ucrainei au
convenit demararea acţiunii de monitorizare a situaţiei minorităţilor naţionale din cele
două state cu participarea, în calitate de observatori, a reprezentanţilor Înaltului Comisar
pentru Minorităţi Naţionale al OSCE şi ai Secretariatului Convenţiei Cadru pentru
protecţia minorităţilor naţionale al Consiliului Europei. În perioada 21-22 septembrie
2006, a avut loc, la Kiev, reuniunea Grupului de experţi pentru stabilirea parametrilor de
monitorizare.
- Formularele de monitorizare au fost convenite de către părţi, în baza
parametrilor Convenţiei Cadru privind protecţia minorităţilor naţionale. Primele două
etape ale procesului de monitorizare s-au desfăşurat în: Regiunea Cernăuţi (9 -14
octombrie 2006), respectiv judeţele Suceava şi Botoşani (31octombrie - 5 noiembrie
2006); Judeţul Maramureş (28 mai - 2 iunie 2007) şi regiunea Transcarpatia (25 - 30
iunie 2007). Cea de-a treia etapă a operaţiunii de monitorizare a respectării drepturilor
persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina a avut loc în regiunea Odesa, în
perioada 19 – 23 mai 2008 şi a fost contestată de către partea română datorită vicierii
procedurii de către partea ucraineană.
- În 2015 şi 2016 s-a discutat cu partea ucraineană şi s-a convenit reluarea
activităţii Comisiei Mixte, până în prezent reuşindu-se doar nominalizarea co-
preşedinţilor şi o întâlnire preliminară a acestora.
39
b. Analizarea principalelor probleme cu care se confruntă persoanele aparţinând
celor două minorităţi naţionale.
c. Propunerea unor măsuri şi recomandări în vederea îmbunătăţirii situaţiei
persoanelor aparţinând celor două minorităţi naţionale.
d. Activităţi pe termen lung
40
- Rezultatele obţinute până în prezent ca efect al acestor demersuri:
Primul rezultat concret este în domeniul mass-media, televiziunea publică locală
TV Bor preluând un program în limba română difuzat în Voivodina de TV Novi
Sad. Iniţial (decembrie 2012), perioada de difuzare a acestei emisiuni a avut 10
minute pe săptămână, cu câteva zile anterior rundei de consultări informale de la
Haga din 28 februarie – 1 martie 2013 durata fiind crescută la 45 de minute pe
săptămână.
În ceea ce priveşte asigurarea educaţiei în limba română a etnicilor români din
Timoc, partea sârbă a informat iniţial, cu ocazia discuţiilor informale din 28
februarie – 1 martie 2013, asupra faptului că în luna aprilie 2013 va fi demarat un
proiect pilot, prin care se va introduce un curs pe săptămână de limba română cu
elemente de cultură română (pentru 1-2 clase).
Notă: Ulterior, prin intermediul Inspectoratului şcolar Zajecar (care are în subordine
şcolile de pe Valea Timocului), a fost efectuat un sondaj la nivelul elevilor şi părinţilor
acestora, la nivelul instituţiilor şcolare menţionate, pentru exprimarea dorinţei acestora de
a studia în limba română. Potrivit rezultatelor oficiale furnizate de Ministerul sârb al
Educaţiei, la nivelul comunelor Zajecar, Bor, Negotin, Kladovo, Majdanpek, Boljevac,
există un număr de 895 de elevi din ciclul primar şi gimnazial şi 628 de elevi de liceu care
au declarat că doresc introducerea claselor cu predare în limba română. Ancheta a fost
destinată prioritar angrenării elevilor în derularea proiectului-pilot de studiu al limbii
române, premergător începerii anului şcolar 2013/2014. Prevăzut iniţial a se implementa
în 3 şcoli (câte una în oraşele Zajecar, Bor şi Kladovo), din cauza numărului mare de
doritori, proiectul a fost extins pentru un număr de 12 şcoli, toate cursurile din cadrul
proiectului-pilot adresându-se şcolarilor din ciclul primar şi gimnazial. Rezultă astfel un
total de 415 de elevi care vor fi încadraţi în proiectul-pilot de studiu, prevăzut a începe la 1
aprilie a.c., cu o durată de desfăşurare de 2 luni şi jumătate (18 ore de studiu plus 2 ore
de evaluare a cunoştinţelor evaluate, la finalul fiecărui modul).
Proiectul a debutat la data de 5 aprilie 2013, cu 8 profesori români din
Voivodina.
Asigurarea serviciului religios în limba română rămâne cel mai problematic
aspect, partea sârbă evocând imposibilitatea influenţării dialogului dintre cele
două biserici în contextul principiului separaţiei dintre stat şi biserică şi solicitând,
practic, respectarea de către Biserica Ortodoxă Română a jurisdicţiei canonice
exclusive a Bisericii Ortodoxe Sârbe (în Serbia de Est), ceea ce presupune de
fapt lipsirea etnicilor români din Timoc de serviciu religios în limba română.
Conduita părţii sârbe contravine obligaţiilor asumate de Serbia prin convenţiile
internaţionale relevante, fiind responsabilitatea statului să asigure exercitarea
libertăţii religioase.
În ciuda demersurilor repetate ale părţii române, nu s-a reuşit până în prezent
reluarea activităţii Comisiei Mixte.
41
Curs nr. 10.
- Sintetic, Legea privind maghiarii din statele vecine Ungariei a avut următorul
conţinut, respectiv traseu:
În aprilie 2001, guvernul ungar (condus de premierul Orban) adopta
proiectul Legii maghiarilor din statele vecine Ungariei.
Motivele promovării proiectului legii, adoptat de guvernul ungar fără
consultarea statelor vecine, erau – aşa cum arăta presa ungară a vremii – trei:
dorinţa guvernului ungar de a stabili normele şi instrumentele de dezvoltare a
relaţiei cu minoritatea maghiară din statele vecine înainte de aderarea Ungariei
la UE, ideea de a adopta o măsură de impact public, care să ajute FIDESZ,
partidul premierului Orban, la câştigarea alegerilor din primăvara lui 2002, şi,
nu în ultimul rând, aşa cum prevedea preambulul proiectului, să contribuie la
reunificarea naţiunii ungare, destrămate de Tratatul de la Trianon. Analiza
atentă a acelui text, indica tot trei tipuri de probleme, cel puţin: avea efecte
discriminatorii, efecte extrateritoriale şi producea legături politice, cvasi-juridice
între Ungaria şi persoanele aparţinând minorităţii maghiare, legături nepermise
de dreptul internaţional.
Astfel, acordarea, pentru minoritatea maghiară din statele vecine, de
facilităţi de tip socio-economic, mai ales dreptul de muncă fără condiţii sau
limită de număr de lucrători producea discriminare faţă de cetăţenii acelor state
de origine ne-maghiară, în condiţiile în care, la acel moment, era în vigoare un
acord bilateral în domeniu, care prevedea o cotă de 8000 de permise de
muncă pe an pentru cetăţenii români, indiferent de etnie, care doreau să
lucreze în Ungaria. Prin urmare, numărul de etnici maghiari care puteau lucra
în Ungaria era nelimitat, în timp ce numărul celorlalţi cetăţeni români era –
ceea ce crea o discriminare pe criteriu etnic. În al doilea rând, legea stipula
acordarea de subsidii financiare pe bază etnică pentru acei etnici ungari care
studiau sau predau în maghiară, discriminând astfel pe cei de altă etnie care
învăţau sau predau în maghiară alături de etnicii maghiari. În al treilea rând,
42
legea prevedea acordarea, pe lângă aşa-numita „legitimaţie de maghiar”, a
unei „legitimaţii de rudă de maghiar” pentru soţul/soţia nemaghiar(ă) a unui
etnic maghiar, de care depindea primirea de facilităţi similare celor pe care le
puteau primi etnicii maghiari, creând astfel discriminare faţă de alţi nemaghiari
din statele vecine.
Efectele extrateritoriale ale legii erau şi ele numeroase, mai ales cu privire
la procedura de acordare a „legitimaţiei de maghiar”: ea presupunea
implicarea organizaţiilor minorităţilor din statele vecine – subiecte de drept
(persoane juridice) ale altui stat, care trebuiau să îndeplinească activităţi pe
teritoriul acelui stat, ca efect al unei legi străine. În dreptul internaţional,
extrateritorialitatea nu este permisă în absenţa consimţământului statului pe al
cărui teritoriu ar urma să se producă efectele actului extrateritorial şi, cum este
ştiut, nu exista un astfel de acord al României. Astfel, aceste organizaţii
trebuiau, conform legii, să dea recomandări obligatorii privind originea etnică
pentru persoanele care aplicau pentru „legitimaţiile de maghiar” şi facilităţile
aferente, ceea ce reprezenta o încălcare clară a principiului liberei alegeri a
apartenenţei la o minoritate, prevăzut de Convenţia-cadru a Consiliului Europei
privind protecţia minorităţilor naţionale. Dacă o recomandare era negativă, era
ca şi când persoanei în cauză i se refuza recunoaşterea etniei maghiare pe
care acea persoană o revendica – deci o evidentă încălcare a Convenţiei-
cadru, pe teritoriul unui alt stat, ca efect direct extrateritorial al legii ungare. Or,
conform dreptului internaţional, pe teritoriul unui stat, doar acel stat este în
principiu responsabil pentru aplicarea tratatelor la care este parte. Alt efect
extrateritorial era dat de posibilitatea, prevăzută de lege, ca titularii legitimaţiilor
să le folosească în teritoriul statului vecin pentru a obţine facilităţi.
Al treilea efect – crearea unei legături cvasi-juridice între Ungaria şi
persoanele aparţinând minorităţii maghiare din statele vecine – era produs ca
urmare a două elemente din lege. Unul era conceptul „naţiunii maghiare ca
întreg” folosit de lege (preambulul său spunea că scopul principal al legii era
să „asigure că maghiarii din statele vecine fac parte din naţiunea maghiară ca
întreg”). Comisia Europeană a recomandat Ungariei, în decembrie 2002, să
elimine acest concept şi să îl înlocuiască cu altul, „mai orientat cultural”. Al
doilea era formatul şi conţinutul „legitimaţiei de maghiar”, care avea
caracteristicile unui document de identitate (de altfel, era aproape identic cu un
paşaport ungar, cu fotografie şi aceleaşi elemente de securitate) şi conţinea
texte şi simboluri naţionaliste.
Neconsultarea statelor vecine era motivată de concepţia promovată
constant de Ungaria, cu precădere de guvernările de dreapta, că Ungaria, ca
„ţară-mamă”, are atât dreptul, cât şi obligaţia de a proteja minorităţile „sale” din
afară – de unde ideea acţiunii unilaterale în favoarea acestor minorităţi.
(Recent, această concepţie a fost întărită prin introducerea în noua Constituţie
ungară a unei menţiuni care întăreşte ideea responsabilităţii constituţionale
pentru minorităţile din afara graniţelor statului ungar.)
România, prin Ministerul Afacerilor Externe, a făcut neîntârziat demersuri
pentru realizarea de consultări cu partea ungară, pentru a-şi prezenta poziţia şi
43
a cere neadoptarea legii în această formulă. Aceste consultări au avut loc pe
30 mai 2001, la Budapesta. Evaluările argumentate ale părţii române au fost
respinse însă, fără motivare, de către omologii ungari, iar la scurt timp, în iunie
2001, Parlamentul Ungariei a aprobat legea, fără modificări.
- Raportul, care preia într-o foarte mare proporţie poziţia României exprimată într-un
set amplu de documente de argumentaţie juridică înaintate Comisiei de la Veneţia,
codifică limitele în care este posibilă, în conformitate cu standardele europene actuale
în materie de protecţie a minorităţilor naţionale, implicarea statului-înrudit (termen, de
asemenea, consacrat în premieră, înlocuind conceptul retrograd de „stat-mamă”).
44
• Respectarea cadrului existent în materie de protecţie a minorităţilor este o
prioritate, tratatele ce constituie acest cadru trebuind să fie interpretate şi aplicate cu
bună-credinţă, în lumina principiului bunei vecinătăţi;
• Adoptarea de măsuri unilaterale prin care se acordă beneficii persoanelor ce
aparţin minorităţilor naţionale este considerată că nu are suficientă „diuturnitas” ca
să fi devenit o cutumă internaţională;
• Acordarea de asistenţă se poate efectua numai cu respectarea principiilor
suveranităţii statelor, pacta sunt servanda, al relaţiilor prieteneşti între state şi al
respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, în special inter-
zicerea discriminării pe criterii etnice;
• Acordarea de asistenţă nu poate fi extrateritorială, iar atunci când se referă la
cetăţenii altui stat, consimţământul statului de cetăţenie este prealabil şi obligatoriu;
• Se consacră aplicarea prioritară a tratatelor bilaterale încheiate faţă de orice
măsură de tip unilateral prin care se urmăreşte acordarea de asistenţă în domeniul
precizat (cel cultural).
• Nu se pot acorda funcţii cvasioficiale asociaţiilor neguvernamentale înregistrate în
statul de cetăţenie în ce priveşte procedura de acordare a asistenţei, iar în cazul în care
se urmăreşte acordarea vreunei legitimaţii sau certificat persoanelor ce aparţin
minorităţii înrudite, acesta nu poate conţine prevederi legate de originea etnică a per-
soanei, fiind un simplu document administrativ care certifică îndrituirea titularului la
asistenţa respectivă (a se vedea problema «legitimaţiei de maghiar»).
45
Comisiei de la Veneţia), încheierea Memorandumului de Înţelegere între Guvernul
României şi Guvernul Republicii Ungare referitor la Legea privind maghiarii din
statele vecine şi la alte probleme ale cooperării bilaterale (Budapesta, 22 decembrie
2001) prin care s-a reuşit modificarea aplicării Legii în discuţie în privinţa României,
prin eliminarea efectelor discriminatorii şi extrateritoriale ale acestui act normativ
ungar. Textul său – care se baza şi invoca explicit noile standarde omologate de
Comisia de la Veneţia şi ICMN al OSCE, rezolva o mare parte, deşi nu toate, din
problemele de conformitate a legii cu aceste standarde, în relaţia cu România:
Astfel, discriminarea generată de dreptul de muncă pe criteriu etnic era
soluţionată prin extinderea acestui drept tuturor cetăţenilor români, indiferent de
etnie;
Legitimaţia de membru de familie nemaghiar urma să nu se acorde deloc
pentru cetăţenii români, care nu aveau să primească facilităţile prevăzute de lege
pentru această categorie, remediind astfel acest tip de discriminare;
Efectele extrateritoriale ale legii erau remediate prin aceea că toată
procedura de acordare a „legitimaţiei de maghiar” urma să aibă loc, conform
Memorandumului, în principal pe teritoriul Ungariei, iar pe teritoriul României doar
misiunile diplomatice şi consulare ungare din România erau implicate;
Se prevedea că organizaţiile reprezentative ale minorităţii maghiare nu
puteau da recomandări obligatorii de orice fel privind originea etnică, ci doar
informaţii cu caracter neobligatoriu dacă nu existau alte documente justificative;
Se modifica denumirea „legitimaţiei de maghiar” în „certificat ungar”, care
nu putea include referiri la originea sau identitatea etnică a persoanei;
Se prevedea că Ungaria nu poate acorda niciun fel de sprijin organizaţiilor
politice maghiare din România fără informarea prealabilă şi obţinerea
consimţământului autorităţilor române;
Se stabilea în textul Memorandumului că guvernul ungar va iniţia
modificarea legii;
Existau în text şi alte aspecte convenite, fără conexiune cu chestiunea
legii, dintre care cea mai relevantă era susţinerea explicită a Ungariei pentru
decizia de aderare la NATO a României la Summit-ul NATO de la Praga din anul
următor – fiind pentru prima oară când Ungaria îşi asuma expres această
obligaţie.
- Pe baza acestor documente, în iunie 2003, legea ungară a fost modificată. Tot în
iunie 2003 se adoptă Raportul Jurgens al APCE privind „Tratamentul preferenţial al
minorităţilor naţionale de către statul lor înrudit: cazul Legii maghiarilor din statele vecine
Ungariei din 19 iunie 2001”, pe baza căruia a fost adoptată de către APCE Rezoluţia
1335 din 25 iunie 2003. Rezoluţia şi Raportul APCE condamnau concepţia legii ungare
şi recomandau amendarea în continuare a legii „în aşa fel încât să se bazeze pe
discuţiile bilaterale şi acorduri cu statele vecine”. Trebuie spus că modificarea legii
ungare în 2003 a fost bazată nu doar pe Memorandumul de Înţelegere din decembrie
2001 cu România, dar şi pe eforturile depuse în continuare de APCE, de ICMN al
OSCE, care a lucrat îndeaproape la amendarea legii, precum şi de Comisia Europeană.
46
- Negocierile bilaterale au continuat şi s-au finalizat cu Acordul interguvernamental
româno-ungar privind condiţiile de aplicare a legii maghiarilor în privinţa
cetăţenilor români (semnat la Bucureşti, la 23 septembrie 2003, şi intrat în vigoare la
17 decembrie 2003).
Practic, dacă Memorandumul din 2001 se referea doar la cele mai
importante preocupări ale României, Acordul acoperea şi restul chestiunilor
rămase nerezolvate după amendarea legii ungare din iunie 2003 (care era
totuşi o revizuire destul de amplă – de pildă beneficiile economico-sociale,
inclusiv dreptul la muncă pe criteriu etnic, erau aproape complet eliminate).
Astfel, textul său prevedea că cetăţenii români nemaghiari nu vor
primi niciun fel de certificat şi nu vor avea acces la facilităţile prevăzute de
lege;
Întreaga procedură de acordare a certificatelor se făcea pe teritoriul
ungar, iar misiunile diplomatice şi consulare aveau dreptul doar să primească
cereri pentru certificat de la etnicii maghiari;
Organizaţiile neguvernamentale ale maghiarilor din România nu
puteau da niciun fel de recomandări privind originea etnică în procedura
emiterii certificatului;
Se prevedea că beneficiile individuale în domeniul cultural-
educaţional se acordau doar în Ungaria;
Certificatele se puteau utiliza doar pe teritoriul Ungariei;
În plus, Ungaria se obliga să modifice certificatele conform celor
solicitate în decembrie 2002 de Comisia Europeană;
O altă prevedere stabilea că minoritarilor români din Ungaria li se va
acorda acelaşi nivel de facilităţi ca şi cel acordat minoritarilor maghiari din
România.
- Acordul din 2003 punea astfel capăt unei dispute care durase trei ani. Rezultatul a
corespuns obiectivelor României, acestea fiind obţinute prin recursul eficient la
organizaţiile internaţionale cu competenţe în materie, dar nu numai, prin utilizarea
standardelor existente, inclusiv prin reuşita românească de a provoca adoptarea
(codificarea) de standarde noi şi prin alternarea, diplomatică şi juridică, între nivelul
multilateral şi cel bilateral, până când problema a fost complet rezolvată conform
intereselor naţionale ale României.
47
Bibliografie minimală orientativă
Bibliografie selectivă
48
10. B. Aurescu, The Borders of Sovereignty: Whose Responsibility is it to protect
national minorities? capitol în W. Kemp, V. Popovski, R. Thakur (coord.), Blood and
Borders: The Responsibility to Protect and the Problem of the Kin State, UN University
Press, Tokyo, 2011, p.28-48
11. F. Capotorti, Study on the Rights of Persons belonging to Ethnic, Religious and
Linguistic Minorities, UN Doc. E/CN.4/Sub.2/384/Rev.I, 1979
12. I. Diaconu, Minorităţile în mileniul al treilea - între globalism şi spirit naţional, Ed.
ARED, Bucureşti, 1999
13. I. Diaconu, Din nou despre autonomie, în RRDI nr. 1, octombrie-decembrie 2003,
p. 208-240
14. I. Gâlea, The Role of the Advisory Committee in Interpreting the Framework
Convention for the Protection of National Minorities. Brief Evaluation of the Second
Monitoring Cycle, în RRDI nr. 7, iulie-decembrie 2008, p. 65-78
15. A. Moucheboeuf, Minority Rights Jurisprudence, ECMI, Council of Europe
Publishing, Strasbourg, 2006
16. G. Pentassuglia, Minorities in International Law, ECMI, Council of Europe
Publishing, Strasbourg, 2002
17. M. Weller (coord.), The Rights of Minorities. A Commentary on the European
Framework Convention for the Protection of National Minorities, Oxford University Press,
Oxford, 2005
18. ***, Mechanisms for the Implementation of Minority Rights, ECMI, Council of
Europe Publishing, Strasbourg, 2004
49
Anexa 1
(…)
Articolul 1. Protecţia minorităţilor naţionale şi a drepturilor şi libertăţilor persoanelor
aparţinând acestora face parte integrantă din protecţia internaţională a drepturilor omului
şi, ca atare, constituie domeniu de cooperare internaţională.
(…)
Articolul 3. 1. Orice persoană aparţinând unei minorităţi naţionale are dreptul să
aleagă liber dacă să fie tratată sau nu ca atare şi nici un dezavantaj nu poate rezulta
dintr-o asemenea alegere ori din exerciţiul drepturilor legate de aceasta.
2. Persoanele aparţinând minorităţilor naţionale pot exercita drepturile şi libertăţile ce
decurg din principiile enunţate în prezenta Convenţie-cadru, individual sau în comun cu
alţii.
Titlul II
50
Articolul 7. Părţile vor asigura respectarea drepturilor fiecărei persoane aparţinând
unei minorităţi naţionale la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, la
libertatea de expresie şi la libertatea de gândire, conştiinţă şi religie.
Articolul 8. Părţile se angajează să recunoască fiecărei persoane aparţinând unei
minorităţi naţionale dreptul de aşi manifesta religia sau credinţa sa şi dreptul de a
înfiinţa instituţii, organizaţii şi asociaţii religioase.
Articolul 9. 1. Părţile se angajează să recunoască faptul că dreptul la libertatea de
expresie a fiecărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale include libertatea de
opinie şi libertatea de a primi şi a comunica informaţii sau idei în limba minoritară, fără
ingerinţe ale autorităţilor publice şi independent de frontiere. Părţile vor veghea ca, în
cadrul sistemelor lor legislative, persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale să nu fie
discriminate în accesul la mijloacele de informare.
2. Paragraful 1 nu împiedică părţile să utilizeze un regim de autorizare, nediscri-
minatoriu şi fondat pe criterii obiective, pentru societăţile de radio sonor, televiziune şi
cinema.
3. Părţile nu vor crea obstacole în calea înfiinţării şi utilizării mijloacelor de informare
scrisă de către persoanele aparţinând minorităţilor naţionale. În cadrul legal, organizat
pentru radioul sonor şi televiziune, ele vor veghea ca, în măsura posibilului şi ţinând
seama de prevederile paragrafului 1, persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale să le
fie acordată posibilitatea de aşi crea şi utiliza propriile mijloace de informare.
4. În cadrul sistemului legislaţiei lor, părţile vor adopta măsuri adecvate pentru
facilitarea accesului persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale la mijloacele de
informare, pentru promovarea toleranţei şi pentru a permite pluralismul cultural.
Articolul 10. 1. Părţile se angajează să recunoască oricărei persoane aparţinând
unei minorităţi naţionale dreptul de a folosi liber şi fără ingerinţă limba sa minoritară, în
privat şi în public, oral şi în scris.
2. În ariile locuite tradiţional sau în număr substanţial de persoane aparţinând
minorităţilor naţionale, dacă aceste persoane solicită acest lucru şi acolo unde această
cerere corespunde unei nevoi reale, părţile se vor strădui să asigure, în măsura
posibilului, condiţii care să permită folosirea limbii minoritare în raporturile dintre aceste
persoane şi autorităţile administrative.
3. Părţile se angajează să garanteze dreptul oricărei persoane aparţinând unei mino-
rităţi naţionale de a fi informată cu promptitudine, într-o limbă pe care o înţelege, cu
privire la motivele arestării sale, la natura şi la cauza acuzaţiei aduse împotriva sa, şi să
se apere în această limbă, dacă este necesar cu asistenţa gratuită a unui interpret.
Articolul 11. 1. Părţile se angajează să recunoască oricărei persoane aparţinând
unei minorităţi naţionale dreptul de a folosi numele (patronimul) şi numele său în limba
minoritară, precum şi dreptul la recunoaşterea oficială a acestora, în conformitate cu
modalităţile prevăzute în sistemul lor legal.
2. Părţile se angajează să recunoască oricărei persoane aparţinând unei minorităţi
naţionale dreptul de a expune în limba sa minoritară însemne, inscripţii şi alte informaţii
cu caracter privat, vizibile pentru public.
(…)
51
Articolul 20. În exercitarea drepturilor şi libertăţilor decurgând din principiile înscrise
în prezenta Convenţiecadru, orice persoană aparţinând unei minorităţi naţionale va
respecta legislaţia naţională şi drepturile celorlalţi, în special ale persoanelor aparţinând
majorităţii sau altor minorităţi naţionale.
(…)
Anexa 2
(…)
Articolul 1. 1. Statele vor proteja existenţa şi identitatea naţională sau etnică,
culturală, religioasă şi lingvistică a minorităţilor din interiorul teritoriilor lor şi vor favoriza
crearea de condiţii pentru promovarea acestei identităţi.
2. Statele vor adopta măsurile legislative corespunzătoare şi orice alte măsuri
necesare pentru îndeplinirea acestor scopuri.
Articolul 2. Persoanele aparţinând minorităţilor naţionale sau etnice, religioase sau
lingvistice (numite în continuare „persoane aparţinând minorităţilor”) au dreptul de a se
bucura de propria lor cultură, de a profesa şi practica propria lor religie şi de a folosi
propria lor limbă, în particular sau în public, liber şi fără imixtiuni sau alte forme de discri-
minare.
2. Persoanele aparţinând minorităţilor au dreptul să participe efectiv la viaţa culturală,
religioasă, socială, economică şi publică.
3. Persoanele aparţinând minorităţilor au dreptul de a participa efectiv la luarea
deciziilor la nivel naţional şi unde este potrivit, la nivel regional, privind minoritatea
căreia îi aparţin sau în regiunile în care trăiesc, întro modalitate care să nu contrazică
legislaţia naţională.
4. Persoanele aparţinând minorităţilor au dreptul de a organiza şi administra propriile
lor organizaţii.
5. Persoanele aparţinând minorităţilor au dreptul de a stabili şi întreţine, fără nici o
discriminare, contacte libere şi paşnice cu alţi membri ai grupului lor şi alte persoane
aparţinând altor minorităţi, ca şi contacte dincolo de frontiere cu cetăţeni ai altor state cu
care ele sunt înrudite prin legături naţionale sau etnice, religioase sau lingvistice.
Articolul 3. 1. Persoanele aparţinând minorităţilor pot să-şi exercite drepturile,
inclusiv acelea stabilite în această Declaraţie, individual şi în comun cu alţi membri ai
grupului lor, fără nici o discriminare.
2. Nici un dezavantaj nu va rezulta pentru o persoană aparţinând minorităţilor ca o
consecinţă a exercitării sau neexercitării drepturilor stabilite în această Declaraţie.
Articolul 4. 1. Statele vor lua măsuri, acolo unde sunt necesare, pentru a se asigura
că persoanele aparţinând minorităţilor îşi pot exercita deplin şi efectiv toate drepturile lor
umane şi libertăţile fundamentale fără nici o discriminare şi în deplină egalitate în faţa
legii.
52
2. Statele vor lua măsuri pentru a crea condiţii favorabile care să permită persoanelor
aparţinând minorităţilor să-şi exprime particularităţile şi să-şi dezvolte cultura proprie,
limba, religia, tradiţiile şi obiceiurile, cu excepţia acelor practici care încalcă legile
naţionale şi sunt contrare normelor internaţionale.
3. Statele trebuie să ia măsuri adecvate astfel încât, în măsura posibilităţilor,
persoanele aparţinând minorităţilor să aibă condiţii pentru a învăţa limba lor maternă sau
să beneficieze de instruire în limba lor maternă.
4. Statele vor trebui, acolo unde este oportun, să ia măsuri în domeniul educaţiei,
pentru a încuraja cunoaşterea istoriei, tradiţiilor, limbii şi culturii minorităţilor care trăiesc
pe teritoriul lor. Persoanele aparţinând minorităţilor trebuie să aibă condiţii adecvate
pentru aşi spori cunoştinţele despre societate în ansamblu.
5. Statele vor trebui să ia măsuri adecvate, astfel încât persoanele aparţinând
minorităţilor să poată participa deplin la progresul economic şi dezvoltarea ţării lor.
Articolul 5. 1. Politicile naţionale şi programele vor fi elaborate şi aplicate cu grija
cuvenită faţă de interesele legitime ale persoanelor aparţinând minorităţilor.
2. Programele de cooperare şi asistenţă între state vor trebui elaborate şi aplicate cu
grija cuvenită faţă de interesele legitime ale persoanelor aparţinând minorităţilor.
Articolul 6. Statele vor trebui să coopereze pe probleme referitoare la persoanele
aparţinând minorităţilor prin schimburi de informaţii şi experienţă, pentru a promova
înţelegerea mutuală şi încrederea.
Articolul 7. Statele vor trebui să coopereze pentru a promova respectul faţă de
drepturile stabilite în prezenta Declaraţie.
Articolul 8. 1. Nicio dispoziţie din prezenta Declaraţie nu va împiedica îndeplinirea
obligaţiilor internaţionale în legătură cu persoanele aparţinând minorităţilor. În particular,
statele vor îndeplini cu bună-credinţă, obligaţiile şi angajamentele asumate prin tratate şi
acorduri internaţionale la care sunt parte.
2. Exercitarea drepturilor stabilite în prezenta Declaraţie nu va prejudicia dreptul
tuturor de a se bucura de drepturile omului şi libertăţile fundamentale unanim re-
cunoscute.
3. Măsurile luate de state pentru a asigura aplicarea efectivă a drepturilor stabilite în
prezenta Declaraţie nu vor fi considerate aprioric contrare principiilor egalităţii conţinute
în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
4. Nicio dispoziţie din prezenta Declaraţie nu poate fi interpretată ca permiţând vreo
activitate contrară scopurilor şi principiilor Naţiunilor Unite, incluzând egalitatea,
suveranitatea, integritatea teritorială şi independenţa politică a statelor.
Articolul 9. Instituţiile specializate şi alte organizaţii ale Organizaţiei Naţiunilor Unite
vor contribui la realizarea efectivă a drepturilor şi principiilor stabilite în prezenta
Declaraţie, în cadrul domeniilor lor de competenţă.
53
Anexa 3
54
de diferend privind aplicarea sau interpretarea tratatelor bilaterale, toate procedurile
existente pentru soluţionarea diferendului trebuie folosite cu bună-credinţă, iar astfel de
măsuri unilaterale nu pot fi luate de statul înrudit decât şi după ce aceste proceduri se
dovedesc suficiente;
• Un document administrativ emis de statul-înrudit poate doar să certifice îndrituirea
titularului său la beneficiile prevăzute de legile şi reglementările aplicabile;
• Tratamentul preferenţial poate fi acordat persoanelor aparţinând minorităţilor
înrudite în domeniile educaţiei şi culturii, în măsura în care acesta urmăreşte scopul
legitim al întăririi legăturilor culturale şi este proporţional cu acest scop;
• Tratamentul preferenţial nu poate fi acordat în alte domenii decât educaţia şi cultura,
mai puţin în situaţii excepţionale şi dacă acesta urmăreşte un scop legitim şi este
proporţional cu acel scop.
Anexa 4
I. Principii generale
1. Suveranitatea include jurisdicţia statului asupra teritoriului şi populaţiei sale şi este
constrânsă numai de limitele stabilite de dreptul internaţional. Niciun stat nu poate
exercita jurisdicţie asupra populaţiei sau unei părţi a populaţiei altui stat pe teritoriul
acestuia fără consimţământul său.
2. Suveranitatea implică şi obligaţia statului de a respecta şi de a asigura protecţia
drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale ale tuturor persoanelor de pe teritoriul său
şi supuse jurisdicţiei sale, inclusiv drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor
naţionale. Respectul şi protecţia drepturilor minorităţilor sunt responsabilitatea primară a
statului unde minoritatea locuieşte.
3. Protecţia drepturilor omului, inclusiv a drepturilor minorităţilor, este şi un subiect de
preocupare legitimă a comunităţii internaţionale. Statele trebuie să gestioneze
preocupările lor pentru persoane sau situaţii din alte state prin cooperare internaţională
şi relaţii prieteneşti. Aceasta include sprijinul deplin de către state al standardelor
internaţionale privind drepturile omului şi al mecanismelor lor de monitorizare
internaţională convenite.
4. Un stat poate avea un interes – chiar o responsabilitate constituţional declarată – de a
sprijini persoanele care aparţin unei minorităţi naţionale care locuieşte în alt stat pe baza
legăturilor etnice, culturale, lingvistice, religioase, istorice sau oricăror altor legături.
Totuşi, aceasta nu implică, în niciun fel, un drept conform dreptului internaţional să
exercite jurisdicţie asupra acestor persoane pe teritoriul altui stat fără consimţământul
acestui stat.
55
5. Statele trebuie să garanteze dreptul oricui, inclusiv al persoanelor aparţinând
minorităţilor naţionale, la egalitate în faţa legii şi la protecţia egală a legii. În acest sens,
discriminarea pe baza apartenenţei la o minoritate naţională sau pe raţiuni conexe este
interzisă. Realizarea egalităţii substanţiale poate presupune măsuri speciale şi aceste
măsuri nu trebuie privite ca discriminatorii.
6. Statele trebuie să respecte şi să promoveze drepturile persoanelor aparţinând
minorităţilor naţionale, inclusiv dreptul de a-şi exprima liber, păstra şi dezvolta
identitatea lor culturală, lingvistică sau religioasă, liber de orice încercări de asimilare
împotriva voinţei lor.
7. Statele trebuie să promoveze integrarea în societate şi întărirea coeziunii sociale.
Aceasta implică faptul că persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale li se conferă o
voce efectivă la toate nivelurile guvernării, în special cu privire la, dar nu limitat la
acestea, acele aspecte care le pot afecta. Integrarea se poate realiza numai daca
persoanele aparţinând minorităţilor naţionale, la rândul lor, participă la toate aspectele
vieţii publice şi respectă legislaţia ţării în care trăiesc.
8. Statele nu trebuie să restricţioneze nepermis dreptul persoanelor aparţinând
minorităţilor naţionale de a stabili şi menţine contacte paşnice şi nestingherite peste
frontieră cu persoane care locuiesc legal în alte state, în particular cu cele cu care ele
împărtăşesc o identitate naţională sau etnică, culturală, lingvistică sau religioasă sau o
moştenire culturală comună.
56
de reşedinţă şi să fie conform cu standardele educaţionale interne şi internaţionale
aplicabile.
13. Statele pot acorda sprijin organizaţiilor neguvernamentale culturale, religioase sau
de alt tip cu respectarea legilor şi cu acceptul explicit sau implicit ale statului în care sunt
înregistrate şi operează. Totuşi, statele trebuie să se abţină să finanţeze partide politice
cu caracter etnic sau religios dintr-o ţară străină, deoarece aceasta poate avea efecte
destabilizatoare şi să submineze bunele raporturi interstatale.
14. Recepţia liberă a emisiunilor transfrontaliere, fie directe sau pe baza retransmiterii,
nu pot fi interzise pe baza etniei, culturii, limbii sau religiei. Limitările sunt restrânse la
emisiuni care folosesc discursul de ură sau incită la violenţă, rasism sau discriminare.
15. Atunci când acordă beneficii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale care
locuiesc în afara graniţelor, statele trebuie să se asigure că acestea sunt
corespunzătoare cu sprijinul acordat persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale din
propria jurisdicţie. Dacă statele demonstrează un interes mai mare pentru minorităţile
din afară decât pentru cele de acasă sau sprijină activ o anumită minoritate dintr-o ţară
în timp ce o neglijează în alte părţi, motivele şi credibilitatea acţiunilor lor pot fi puse sub
semnul întrebării.
57