Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Unul dintre experimentele lui Morgan a fost realizat prin uncrucișarea unei linii de
Drosophila melanogaster sălbatică cu o linie care prezenta două caractere mutante -
ochi albi și aripi vestigiale (în timp ce tipul sălbatic avea ochii roșii și aripi normale).
Cele două gene, pentru culoarea ochilor și forma aripilor, sunt localizate pe același
cromozom (fig.48). O femelă dublu heterozigotă din F1 a fost apoi încrucișată cu un
mascul sălbatic, având caractere normale. In descendență era de așteptat să se
regăsească fenotipurile parentale în proporție egală. În realitate, pe lângă fenotipurile
parentale au fost obținute și fenotipuri recombinante care prezentau câte un caracter
normal și unul mutant. Acestea din urmă au fost în proporție de 36,9% (fig. 45)
Recombinarea genetică la
virusuri
Recombinarea genetică între două virusuri se poate realiza prin dubla infectare a
unei celule gazdă cu două forme virale diferite. Recombinarea lor genetică va duce
la apariția unui nou virus cu genotip modificat. Ciclurile infecției fagice sunt
prezentate în figura 53. Bacteriofagii neînrudiți nu se pot multiplica împreună în
aceeași celulă bacteriană și apare astfel fenomenul de excludere. In schimb,
bacteriofagii înrudiți nu prezintă fenomenul de excludere și se pot multiplica
concomitent în celula gazdă. Cele mai relevante experiențe au fost realizate pe
fagul T2, al cărui ADN a fost introdus într-o bacterie gazdă. ADN-ul fagic are
capacitatea de a începe procesul de replicare simultan în mai multe puncte, rezultă
astfel molecule de ADN cu porțiuni redundante (fragmente identice care se repetă).
O extremitate a acestui cromozom va pătrunde într-o capsidă fagică nou sintetizată
și în momentul în care capul fagului a fost saturat cu ADN, o endonuclează va
scinda molecula după care aceasta va intra într-o altă capsidă formând un alt fag.
Procesul continuă astfel până în momentul în care cromozomul a fost epuizat. În
condițiile în care aceeași bacterie este infectată concomitent de mai mulți fagi
mutanți
pot să apară molecule de ADN recombinate. Există mai multe tipuri de mutanți
fagici dintre care cei mai utilizate sunt: h, r, o.
Mutante h - prin spectrul de gazde (host range) al unui anumit fag se întelege
totalitatea bacteriilor care permit absorția ireversibilă a unuia și aceluiași fag.
Raportat la acest criteriu, bacteriofagii pot fi: - h+ - care au un spectru de gazde
normal; - h- - care au un spectru de gazde modificat Mutante r - în funcție de
mărimea și aspectul petelor de liză, bacteriofagii pot fi: - r+ - forme normale ale
T2- care produc pete de liză mai mici și halou difuz; - r- - forme anormale ale T2 -
care determină, lizarea rapidă a bacteriilor infectate și prin urmare petele de liză
sunt mari și clare Mutante o - în funcție de rezistența capsidei virale la șoc osmotic,
bacteriofagii sunt: - o+- sensibile la șoc osmotic; - o-- rezistente la șoc osmotic.
Hershley și Rottman (1949) au demonstrat pe fagi înrudiți într-o infecție mixtă,
existența printre descendenți a fagilor care prezentau pe lângă tipurile parentale și
forme recombinate de fagi. Recombinarea între formele parentale se realizează prin
crossing-over, adică moleculele de ADN fagic din cei doi fagi parentali se
scindează la niveluri omoloage și se alipesc inversat, rezultând astfel o moleculă de
ADN recombinat. Experimental s-au realizat infecții mixte - cu T2 - tipul normal
h+r+ și T2 mutant h-r- ale aceleiași bacterii E. coli. Ca rezultat s-au oblinut fagi
identici cu cei parentali: h+r+ și h-r- dar și fagi recombinați h+r- și h-r+. Studii mai
aprofundate au demonstrat că forma mutantă r- se poate manifesta fenotipic diferit
în funcție de gazdă, putându-se astfel disocia trei regiuni genetice diferite la nivelul
genei r: r I, r II, r III. Reasortarea reprezintă un tip particular de recombinare la
virusuri care se referă la recombinarea între descendenți în a doua generație. In
această etapă nu se mai poate vorbi de o recombinare clasică ci de schimburi de
segmente genetice care duc la apariția de tipuri noi de genomuri virale. Se pare că
acesta este și mecanismul care explică apariția permanentă de noi tipuri de virusuri
gripale cu variante noi antigenice.
Recombinarea genetică la
bacterii.
Transformarea la
bacterii
Fenomenul de transformare a fost descris pentru prima dată de către Griffith in
1928 la Streptococcus pneumoniae (Pneumococcus) și ulterior și la alte genuri
bacteriene: Haemophilus, Bacillus, etc. Transformarea este procesul prin care un
fragment de ADN este transferat de la o celulă bacteriană donatoare la o celulă
bacteriană acceptoare sau receptoare. Molecula de ADN donor este izolată din
celula donatoare și apoi adăugată la o suspensie de celule bacteriene acceptoare.
Acest proces poate avea loc și spontan în natură prin ruperea naturală a celulei
donor. Procesul de transformare nu necesită contactul direct între celulele
bacteriene și nici un agent de transfer (vector). Prin transformare, bacteria
receptoare dobândește anumite însușiri specifice bacteriei donatoare și aceste
trăsături sunt transmise în descendență. Griffith a lucrat cu două sușe diferite de
Streplococcus pneumoniae - o sușă notată R, avirulentă, acapsulată, care formează
colonii rugoase și o sușă S virulentă, capsulată, care formează colonii netede.
Virulența este indusă de o substanță care intră in alcătuirea capsulei bacteriene.
Experimentul s-a realizat pe șoareci, in mai multe etape care au fost descrise in
introducerea acestui curs: Omorârea prin fierbere a pneumococilor virulenți (S) și
injectarea lor la șoareci a dovedit inactivarea bacteriilor prin faptul că șoarecii nu
au contactat pneumonia. In urma inoculării la șoareci a unor pneumococi vii
nevirulenți (R) împreună cu pneumococi virulenți (S) omorâți prin fierbere s-a
constatat că șoarecii mor de pneumonie. Analizând tipurile de pneumococi,
cercetătorii au constatat prezența în organism a ambelor tipuri S și R in stare vie. In
1944 Avery, Mcleod și McCarty au demonstrat in vitro că ADN - ul este capabil să
genereze un astfel de fenomen de transformare (fig. 54). Ei au extras ADN din
pneumococii S și l-au introdus în mediul de cultură în care erau pneumococi R.
După o perioadă de incubare, inoculând amestecul pe un nou mediu de cultură au
observat prezența atât a coloniilor de tip R cât și a celor de tip S. ADN - ul
bacterian care produce trarsformarea a fost numit ADN - transformant, bacteriile
de la care provine - bacterii donatoare, iar cele care il incorporează - bacterii
receptoare.
Figura 54. Transformarea la Pneumococcus - experimenul lui Avery și col 1944
Transductia
bacteriană
Conjugarea la
bacterii
Conjugarea a fost descrisă pentru prima dată de către Lederberg și Tatum în1946 la
tulpina Kl2 la E. coli. Fenomenul presupune un transfer de material genetic de la
bacteria donatoare la cea receptoare prin intermediul unui factor plasmidic F
denumit și factor de fertilitate care are rol de vector. Prezența factorului F într-o
bacterie conferă acesteia capacitatea de a fi donatoare, un fel de bacterie masculă și
se notează F+. Lipsa factorului F este corelată cu proprietatea de receptor, bacteria
va fi un fel de bacterie femelă și este notată F-. Fenomenul conjugării presupune
contact direct între celula donatoare și cea receptoare (fig.56). Cu ocazia conjugării
se pot produce recombinări de material genetic. Pe lângă factorul de fertilitate,
conjugarea la bacterii este determinată și de prezența unor factori de transfer a
rezistenței (RTF) și a unor factori colicinogeni (CF). Toți aceștia sunt reprezentați
de molecule circulare de ADN, cu capacitate de autoreproducere și care prin
urmare se pot întâlni fie liberi în celulele bacteriene, fie încorporați în cromozomul
bacterian. Acești factori sunt simbionți permanenți ai bacteriilor și mai sunt
cunoscuți sub denumirea de conjugoni. Factorul F determină modificări la
suprafața membranei bacteriene și facilitează astfel contactul bacterici donatoare
cu cea receptoare.