şi Forme muzicale

 Variaţia ca fenomen şi principiu

◦ VARIÁŢIE, variaţii, s. f. 1. Schimbare,

transformare; stare a unui lucru care se prezintă
sub diferite forme, în mod variat; trecere de la o
formă la alta; aspect variabil, schimbător.
 Variaţia ca fenomen şi principiu

◦ În muzică, variaţia este trăsătura fundamentală a

muzicii şi este veche precum existenţa muzicii.

◦ Fenomenul de variaţionare cunoaşte şi alte

denumiri: gradaţie, evoluţie, transformare,
elaborare, preschimbare, dinamizare a unităţilor
de limbaj, de la celulă la perioadă.
 Variaţia ca fenomen şi principiu

◦ La nivel morfologic, ipostazele evolutive şi de

elaborare sunt marcate în analiză prin:

 x1, x2, x3 ...

 α1, α2, α3 ...
 a1, a2, a3 ...
 A1, A2, A3 ...
 Variaţia ca fenomen şi principiu

◦ La nivel sintactic, principiul de variaţiune

desemnează cauza primară sau regula
fundamentală pe care se întemeiază o unitate de
mişcare (parte a unei lucrări).

◦ Principiul este hegemon (conducător) şi este

caracterizat prin succesiunea unui anumit număr
variaţiuni care urmează Tema.
 Clasificare

◦ În funcţie de procedeele variaţionale şi perioada

stilistică se disting cu predilecţie următoarele forme:

 Baroc – Variaţiuni pe ostinato. Variaţiuni pe

basso ostinato: Ground, Follia, Chaconne,
Passacaglia
 Clasicism – Variaţiuni ornamentale/stricte
 Romantism – Variaţiuni de caracter
 Modernism/Postmodernism – Variaţiuni libere
 Passacaglia

◦ passacaglia (spaniolă: pasacalle; franceză:

passacaille; italiană: passacaglia)
◦ Origine: Spania, începutul sec. XVII

◦ J. S. Bach – Passacaglia pentru orgă în do minor,

B.W.V. 582
◦ J. Brahms – Simfonia a IV-a, partea a 4-a (sinteză
passcaglia/ciaccona)
◦ G. Ligeti – „Passacaglia ungherese” pentru
clavecin
 Caracteristici:

◦ lucrare polifonică (scriitură)

◦ variaţiune pe basso ostinato (formă)
◦ tema este o perioadă muzicală (structural);
este o linie melodică expusă în bas
◦ tema = planul ostinato
◦ vocile contrapunctice = planul variaţional,
distinct
 Ciaccona

◦ ciaccona (fr.: chaconne; it.: ciaccona; sp.:

chacona)
◦ Origine: Spania, sfârşitul sec. XVII (sec. XVI –
Harvard Dictionary; sec. XII – Toduţă-Herman)

◦ J. Pachelbel – Ciaccona pentru orgă în fa minor

◦ D. Buxtehude – Ciaccona în mi minor pentru orgă
◦ J. S. Bach – Partita nr. II pentru vioară, B.W.V.
1004, Ciaccona
 Caracteristici:
◦ lucrare polifonică (scriitură)
◦ variaţiune pe basso ostinato (formă)
◦ tema este o perioadă muzicală (structural);
conţine un cvasi cantus firmus (mers treptat
descendent de la tr. I la tr. a V-a) expus în
bas; basul este integrat într-o structură
acordică (armonic)
◦ basul de esenţă armonică, reductibil la o
structură armonică = planul ostinato
◦ tema = planul variaţional