TEMA 1.

Introducere în managementul financiar

1.1. Conceptul managementului financiar şi rolul lui în sistemul managerial al entității
1.2. Decizia financiară – actul fundamental al managementului financiar
1.3. Obiectul managementului financiar
1.4. Subiecţii managementului financiar
1.5. Baza informaţională a managementului financiar

Obiective:
- să definească conceptul de management financiar;
- să definească obiectivul gestiunii financiare;
- să cunoască funcțiile managementului financiar;
- să determine obiectul managementului financiar în cadrul unei întreprinderi;
- să identifice subiecţii managementului financiar la diferite tipuri de organizaţii;
- să cunoască sursele de informaţii necesare pentru fundamentarea deciziilor financiare

Concepte de bază: management financiar; maximizarea valorii de piaţă a entității; decizie

financiară; resurse financiare, fluxuri financiare; relații financiare, subiecții managementului
financiar

1.1. Conceptul managementului financiar şi rolul lui în activitatea economică a

întreprinderii

Ca domeniu separat de studiu, managementul financiar a luat naştere la începutul

secolului XX şi, iniţial, se axa pe probleme de formare de noi firme, consolidări şi fuziuni. În
perioada crizei economice din anii '30 în SUA au început eşecurile financiare, de aceea
managementul financiar avea drept scop cercetarea şi gestionarea problemelor legate de
lichiditate, faliment şi reorganizare. În anii '50 începe o dezvoltare a managementului financiar
ca disciplină discriptivă cu tehnici manageriale care permiteau firmelor să-şi maximizeze
profiturile şi să sporească averea acţionarilor. La finele sec. XX – începutul sec. XXI
managementul financiar s-a transformat într-o disciplină de teorie şi practică a gestiunii valorii
entității - a maximizării valorii acestea.
Managementul financiar al unei întreprinderi se concretizează într-un ansamblu de
principii, metode, tehnici, instrumente şi acţiuni, prin intermediul cărora se fundamentează
deciziile financiare privind constituirea şi utilizarea eficientă a resurselor financiare în
contextul realizării unor obiective strategice..
Necătînd la faptul că pot fi presupuse diverse obiective de gestiune a finanţelor
întreprinderii în funcţie de ciclul de viaţă al activităţii întreprinderii, managementul financiar are
drept obiectiv principal constituirea capitalului în mărimea necesară şi asigurarea eficienţei
utilizării lui, realizînd pe această cale suportul financiar pentru satisfacerea intereselor
proprietarilor - maximizarea valorii de piaţă a entității.

1
 Pentru realizarea obiectivului principal, trebuie menţionate un şir de obiective economice,
şi anume:
 maximizarea profitului;
 menţinerea lichidităţii şi solvabilităţii la un nivel acceptabil;
 evitarea falimentului şi pierderilor financiare considerabile;
 ocuparea poziţiei de lider în lupta cu concurenţii;
 creşterea volumului de producţie şi vînzări;
 soluţionarea unor probleme cu caracter social;
 supravieţuirea în condiţii de concurenţă etc.
Maximizarea valorii întreprinderii se răsfrînge favorabil asupra bunăstării societăţii.
creşterea valorii pe piaţă a unei companii se datorează succeselor obţinute în lupta concurenţială,
care la rîndul său condiţionează o calitate mai înaltă a mărfurilor şi preţuri mai reduse. În
consecinţă societatea are de căştigat din această luptă concurenţială. În acelaşi timp, creşterea
valorii pe piaţă a unei companii presupune şi lărgirea activităţii acesteia, ceea ce necesită noi
braţe de muncă, se reduce şomajul, cresc veniturile pupulaţiei, creşte puterea de cumpărare
ş.a.m.d.
Se poate afirma că, prin acţiunile sale, managementul financiar trebuie să asigure atît
supravieţuirea firmei, cît mai ales consolidarea situaţiei sale. Astfel, managementul financiar
asigură atragerea surselor necesare de pe piaţa de capital, dirijează procesul de investire în
activele pe termen lung şi cele curente în aşa mod, încît acestea să genereze fluxuri de numerar
mai mari, încît să fie posibilă rambursarea împrumturilor, plata dobînzilor, dividendelor, precum
şi formarea surselor pentru dezvoltarea ulterioară a întreprinderii.

Esenţa managementului financiar ca categorie economică se manifestă în funcţiile pe

care le îndeplineşte. Acestea pot fi divizate convenţional în 2 grupe :

a) funcţii de bază, care sunt caracteristice oricărui tip de management;

b) funcţii specifice - caracteristice managementului financiar ca domeniu distinct al gestiunii
întreprinderii.

Ca componentă principală, sinestătătoare a managementului general al entității,

managementul financiar îndeplinește două funcţii de bază:

a) planificarea, previziunea, organizarea, coordonarea și controlul activității

entității prin prisma criteriilor şi mijloacelor specifice finanţelor;

2
 b) fundamentarea și adoptarea deciziilor financiare, legate de realizarea
obiectivelor propuse, luînd în considerare criteriile de eficiență și risc

Către funcţiile specifice se referă :

- gestiunea activelor curente şi celor pe termen lung, precum şi optimizarea structurii lor;
- gestiunea capitalului propriu şi a celui împrumutat şi optimizarea structurii acestuia;

- gestiunea investiţiilor (reale și financiare);

- gestiunea fluxurilor de numerar (băneşti);

- gestiunea riscurilor financiare şi a situaţiilor de criză financiară (faliment).

Gestiunea activelor, la rîndul său, se divizează în subfuncţii de gestiune a activelor pe

termen lung şi a celor curente. Gestiunea capitalului include gestiunea capitalului propriu,
împrumutat, precum şi funcţia de optimizare a acestuia. Gestiunea investiţiilor prevede gestiunea
investiţiilor reale şi a celor financiare, iar gestiunea fluxurilor băneşti include gestiunea acestora
pe tipuri de activităţi ale întreprinderii (operaţională, financiară şi investiţională).
Managementul riscurilor presupune gestiunea complexului de riscuri financiare,
diminuarea şi asigurarea lor. Tot în această funcţie se cuprinde şi gestiunea întreprinderii în
situaţii de criză (dificultate). În procesul realizării acestei funcţii are loc o monitorizare
permanentă a situaţiei financiare cu scopul diagnosticării pericolului de insolvabilitate; se
evaluează gravitatea acestui pericol; se utilizează pîrghii şi mecanisme de stabilizare financiară,
iar în caz de necesitate se fundamentează direcţiile şi formele de sanare şi reorganizare a
întreprinderii.

Atribuțiile managementului financiar :

 evaluarea eforturilor financiare ale tuturor acțiunilor care urmează a fi întreprinse într-
perioadă dată;
 asigurarea la momemntul oportun a capitalului necesar, la un cost cît mai mic posibil;
 urmărirea modului de utilizare a capitalului în vederea asigurării unei utilizări eficiente a
tuturor fondurilor atrase în circuitele financiare;
 asigurarea și menținerea echilibrului financiar pe termen scurt și pe termen lung în
concordată cu neecsitățile entității ;
 urmărirea obținerii rezultatului financiar scontat și repartizarea acestuia pe destinații ș.a.

3
 In vederea îndeplinirii atribuțiilor și realizării funcțiilor specifice managementului
financiar, este necesar ca entitatea să dețină personal calificat cu cunoștințe în domeniul
financiar. Se cunoaște că practic toate deciziile au implicații financiare, de aceea interesul față de
studierea aspectelor gestiunii finanțelor trebuie să-l preocupe pe orice student, indiferent de
domeniul de activitate pe care și-l va alege.
Managerul financiar este responsabil de politica financiară a entității în 3 domenii:
1. Politica de investiţii. Această politică este responsabilă de constituirea potenţialului
patrimonial (de active) al entității.

2. Politica de finanţare. Prin intermediul politicii de finanţare entitatea îşi elaborează

strategia de asigurare a surselor necesare constituirii potenţialului patrimonial.

3. Politica de dividend priveşte decizia proprietarilor entității de a distribui dividende sau de

a le reinvesti în proiecte de investiţii şi dezvoltare a entității.

Rolul managementului financiar este de a crea un cadru de acțiune favorabil, în care

urmează să se stabilească conexiunile dintre obiectivele financiare ale entității, valoarea de piață
a acesteia, mijloacele și instrumentarul utilizat pentru măsurarea performanțelor financiare.
2. Decizia financiară – fundamentul managementului financiar

Pentru a-şi îndeplini misiunea la nivel microeconomic, managementul financiar se

bazează pe un ansamblu de decizii financiare. Decizia financiară este rezultatul unui proces
raţional de alegere, din mai multe variante posibile, a unei soluţii considerate optime în planul
activităţilor şi operaţiunilor financiare.
Există mai multe criterii de clasificare a deciziilor financiare, noi vom menţiona numai 2
criterii - cele mai principiale de pe poziția managementului financiar.
a) după natura obiectivelor urmărite (orizontul de timp vizat) se disting 3 categorii de
decizii financiare: strategice, tactice şi operaţionale.
Deciziile strategice stabilesc obiectivele majore pe termen lung. Se consideră că de aceste
decizii depinde supravieţuirea întreprinderii. Acestea vizează proiecte de finanţare, investiţii etc.
Deciziile tactice se referă la realizarea operaţiunilor financiare curente: finanţarea
curentă, politica de aprovizionare etc.
Deciziile operaţionale se iau zi de zi şi se referă la deciziile de efectuare a plăţilor,
diferitor operaţiuni curente.
b) după natura activităţilor care generează fluxurile financiare, deciziile financiare sunt de
trei tipuri:
de investiţii, cu influenţă directă asupra structurii activelor;

4
 de finanţare, care determină structura pasivului;
de repartizare a profitului, exercitînd implicaţii directe asupra investiţiilor şi
autofinanţării.
Decizia de investiţii abordează problematica alocării capitalului în active fizice sau
financiare; locul central revine activelor imobilizate. Prin această decizie, resursele băneşti de
care dispune întreprinderea sunt alocate eficient pentru achiziţionarea, construirea, modernizarea
activelor fixe şi acumularea stocurilor de mărfuri şi materiale etc.în volumul şi structura adecvată
funcţionării ei la parametrii cei mai înalţi. De asemenea, lichidităţile disponibile se pot plasa,
respectînd cerinţele eficienţei pe piaţa de capital, pentru achiziţionarea de active financiare.
Decizia de finanţare urmăreşte alegerea structurii de finanţare a întreprinderii, analizînd
pe criterii de optim costul fiecărei surse de capital. Prin aceste decizii se stabileşte raportul între
sursele proprii şi cele atrase. De asemenea trebuie luată în considerare şi posibilitatea atragerii
temporare a unor resurse băneşti ce aparţin altor persoane (fizice, juridice, stat) cu care
întreprinderea întreţine relaţii financiare. În acest context se optează pentru emisiunea de acţiuni
sau obligaţiuni.
La rîndul său, decizia de repartizare a profitului marchează finalitatea procesului de
management financiar şi constă în distribuirea de dividende. Această decizie se concretizează în
esenţă, prin opţiunile întreprinderii între reinvestirea parţială sau integrală a profitului net şi/sau
distribuirea acestui profit sub formă de dividende către acţionari.
Decizia privind dividendele are un caracter controversat, fiind influenţată de fiscalitate,
nivelul ratei dobînzii, preţul acţiunilor emise etc. În plus, ea trebuie să armonizeze dorinţa
firească a acţionarilor de a cîştiga bani în present, cu aceea de a se asigura o dezvoltare durabil ăa
firmei în viitor.
Indiferent de nivelul la care se adoptă, deciziile financiare necesită informaţii complexe,
deoarece întreprinderea nu poate să lucreze în condiţii de incertitudine. Pentru a se asigura o
eficienţă maximă, deciziile financiare trebuie să satisfacă următoarele cerinţe:
- să fie fundamentate din diverse puncte de vedere;
- să fie adoptate de persoanele care au competenţa necesară în acest sens;
- să fie formulate clar, concis pentru a putea fi bine recepţionate;
- să fie adoptate şi transmise spre execuţie în timp util.
Însă fundamentarea corectă a deciziilor financiare este imposibilă fără o analiză
financiară prealabilă, al cărei obiectiv constă în diagnosticarea stării de performanţă financiară a
întreprinderii. Ea îşi propune să stabilească punctele tari şi punctele slabe ale activităţii
financiare, în vederea fundamentării unei noi strategii manageriale de menţinere şi expansiune

5
într-un mediu concurenţial. Analiza financiară oferă cele mai bune soluţii atît pentru
fundamentarea deciziilor financiare cît şi pentru controlul acestora.
De asemenea după adoptarea deciziilor este necesar controlulul asupra execuţiei şi
oportunităţii acestora. Prin control se urmareste identificarea abaterilor realizarilor faţă de
prevederile bugetare sau faţă de proiectele initiale şi de corectare a acestor abateri.
Astfel, actul de realizare a obiectivelor managementului financiar poate fi reprezentat sub
formă de ciclu (circuit financiar), care cuprinde în primul rînd, o fază de diagnosticare sau
analiză financiară, care are ca obiect de cerectare aprecierea situaţiei şi a activităţii financiare a
întreprinderii, pentru a pregăti adoptarea de măsuri concrete care să permită depăşirea lacunelor
şi valorificarea avantajelor. A doua fază a ciclului constă în formularea şi aplicarea deciziilor
financiare. Aceste decizii se referă la elaborarea de proiecte investiţionale şi pun în mişcare
operaţiuni de finanţare şi investiţii. Unele decizii însă se pot referi la gestiunea financiară pe
termen scurt, se are în vedere gestiunea curentă a plăţilor şi încasărilor. Pe de altă parte, pot fi
luate decizii financiare privind stoparea anumitor măsuri pentru a proteja întreprinderea
împotriva riscurilor financiare cărora trebuie să facă faţă în diverse situaţii.
A treia fază a ciclului gestiunii financiare constă în urmărirea şi controlul proiectelor a
căror aplicare a fost decisă de către conducerea întreprinderii. Această fază permite, cel mai
adesea, constatarea „diferenţelor” între realizările efective şi cele proiectate. În rezultatul
controlului se iau decizii de adaptare sau revizuire a proiectelor iniţiale.

3. Obiectul managementului financiar

Obiectul managementului financiar, adică ce se studiază în cadrul acestei ştiinţe sunt:
relaţiile financiare, resursele financiare şi fluxurile lor.
Entitatea economică intra în relatii cu diverși subiecți pe care îi intîlneste pe diferite piete
în cadrul cărora are loc schimbul de bunuri si servicii. Schimburile se fac pe baza de monedă,
dînd nastere relatiilor financiare cu diverși subiecți și anume:
 Cu statul (bugete de toate nivelele și fonduri extrabugetare) privind achitarea diferitor taxe,
impozite, plăți obligatorii, primirea subvențiilor, ajutoarelor din partea organelor statale
etc.);
 Cu instituțiile financiare (organizații de împrumut, ș.a.) referitor la contractarea și achitarea
creditelor, împrumuturilor, depozite bancare, achitarea dobînzilor etc.
 Cu companiile de asigurări (la achitarea primelor de asigurare şi la recuperarea
despăgubirilor ș.a.);
 Cu bursele de valori, fonduri de investiții – operații de plasare a valorilor mobiliare,
formarea portofoliului investițional ș.a.

6
  Cu furnizori, antreprenori, clienți privind procurarea, vînzarea de active în credit,
încasarea/plata penalităților, sancțiunilor, transferuri bănești,
 Cu diferiţi participanţi şi direcţii de activitate în cadrul grupurilor financiare şi de
producţie, corporaţiilor internaţionale;
 Cu personalul (remunerarea muncii, defalcări în diverse fonduri din numele salariaților,
acordarea de avansuri, etc.);
 cetăţenii, care se ocupă cu activitatea investiţională şi emitenţii, etc.
În cadrul relaţiilor financiare se particularizează trei categorii de relaţii:
 relaţii care exprimă un transfer de resurse băneşti cu titlu nerambursabil;
acestea sînt impozite şi taxe;
 relaţii care exprimă un împrumut de resurse băneşti pe o perioadă de timp
determinată, pentru care se percepe dobîndă; acestea sînt relaţii de credit, mijlocite în
principal de bănci;
 relaţii care exprimă, după caz, un transfer obligatoriu în schimbul unei
contraprestaţii (achitarea unei datorii sau încasarea unei creanțe).
Orice relatițe de schimb implică doua tipuri de transfer: a) transfer de bunuri si servicii; b)
transfer de active financiare. Cantitatile de bunuri și monedă transferate într-o anumită perioadă
se numesc fluxuri.
Flux financiar (de numerar) - mişcarea directionată a resurselor financiare atât în cadrul
entității, cît şi în afara ei. Fluxurile financiare pot fi divizate în fluxuri de intrare (încasări), adică
cele în care entitatea este beneficiarul acestor fluxuri, şi fluxuri de ieşire, în care entitatea face
plăţile respective. Există, de asemenea, fluxuri mixte, în cazul în care fluxurile de intrare
(încasările) sunt urmate de fluxuri de plăți, fiind dispersate în timp.
Pentru înființarea și funcționarea unei entități este nevoie de resurse financiare, care
difera în functie de sursele de proveniență si de modul de obținere. Astfel, după durata de
folosire, resursele financiare pot fi: permanente și curente. Sursele permanente includ: aportul de
capital al proprietarilor, modificarile de capital social/acționaru, autofinantarea, împrumuturile
pe termen mediu si lung, leasing-ul; sursele curente (pe termen scurt) - sunt necesare pentru
finantarea necesităților curente ale întreprinderii (achiziționarea de stocuri, remunerarea muncii
etc.). Sursele permanente, de regulă, sunt necesare pentru finanțarea achiziției de active pe
termen lung.

4. Subiecţii managementului financiar

Subiecţii managementului financiar sunt consideraţi persoanele şi organele implicate,
cu rol direct sau indirect, în fundamentarea deciziilor financiare: acţionarii, conducătorii,

7
creditorii, statul ș.a. În literatura de specialitate aceștia mai sunt întălniți sub denumirea de
stakeholders.
Acţionarii sunt deţinătorii de titluri de proprietate asupra întreprinderii, acestea
prezentîndu-se sub formă de acţiuni. În calitate de coproprietari, acţionarii vor elabora analize-
diagnostic care să le permită adoptarea unor decizii pertinente privind vînzarea sau păstrarea
acţiunilor pe care le deţin. În general micii acţionari dispun de puţine informaţii asupra activităţii
întreprinderii. Din acest motiv analiza lor va fi sumară şi se va întemeia, în principal, pe
rentabilitatea pe care o obţin şi riscul financiar la care sunt expuşi. Spre deosebire de micii
acţionari, marii acţionari au mai multe posibilităţi de informare, evaluare ş idecizie, ei participînd
efectiv la adunările generale. Pentru aceştia diagnosticul financiar sse întemeiază, în primul rănd
pe indictaorii care exprimă creşterea economică, autonomia şi flexibilitatea întreprinderii şi, în al
doilea rînd, pe indicatorii de rentabilitate. Ei se găsesc în situaţia de a decide între interesele lor
pe termen lung/scurt, optează pentru prima variantă, singura în măsură să conducă la
maximizarea valorii întreprinderii şi să asigure subpravieţuirea acesteia în lupta de concurenţă.
Conducătorii (managerii) întreprinderii. În întreprinderile mici şi mijlocii este
frecventă situaţia cînd persoanele care conduc sunt şi acţionari.
Conducătorii întreprinderii, ca şi acţionarii, trebuie să aleagă între interesele lor pe
termen lung (maximizarea valorii, creşterea economică), cît şi pe cele pe termen scurt
(rentabilitate şi lichiditate).
În raport cu ierarhizarea obiectivelor urmărite, în cadrul managementului financiar
interacţionează trei mari categorii de manageri şi anume:
 Managerii de vîrf (top managerii);
 Managerii de la nivelele medii (Middle managerii)
 Managerii de la nivelel de bază (first line managerii)
Top managerii se află la nivele superioare ale organizaţiei şi adoptă decizii care privesc
obiective fundamentale. Ei se implică direct în fundamentarea deciziilor privind alocarea
resurselor, pornind de la obiectivele investiţionale ale întreprinderii şi, implicit, a deciziilor de
finanţare şi de repartizare a rezultatelor financiare.
Managerii de la nivelele medii au un rol intermediar în procesul de comunicare dinspre
top manageri spre managerii de la nivele de bază şi reciproc. Middle managerii sunt extrem de
implicaţi în derularea corespunzătoare a operaţiunilor financiare ale întreprinderii, în atribuţiile
lor incluzîndu-se:
- elaborarea de planuri şi programe de acţiune;
- defalcarea sarcinilor, inclusiv a celor de natură financiară, pe colective de muncă şi
centre de responsabilitate, precum şi urmărirea realizării lor în practică;

8
 - efectuarea de comparaţii între nivelul prognozat şi cel realiat al obiectivelor propruse
şi analiza impactului diferenţelor constatate asupra evoluţiei viitoare a firmei;
- stabilirea factorilor de influenţă şi propunerea de măsuri pentru redresarea unor
situaţii devenite nefavorabile.
Conducătorul compartimentului financiar poate fi înacadrat, de regulă, la această
categorie de manageri. El trebuie să verifice, prin prisma criteriilor financiare, nivelul de
eficienţă al tuturor celorlalte programe de acţiune elaborate şi implementarea de către
conducătorii altor centre de responsabilitate.
În sfărşit, managerii de „primă linie” (first line managerii) sunt persoane care conduc
nemijlocit colective de muncă. Ei au obligaţia de a transpune în practică obiectivele înscrise în
planu lde acţiune elaborat de către managerii de la nivelele medii. Totodată first line managerii
au şi sarcina de a raporta sistematic rezultatele obţinute şi de a supune spre analiza managerilor
de la nivelul mediu cauzele şi efectele acţiunilor întreprinse, pentru a îmbunătăţi calitatea
deciziilor financiare viitoare.
Al treia grup de participanţi, implicaţi în fundamentarea deciziilor financiare ale
întreprinderii sunt creditorii: creditorii obligatari; băncile sau diferite alte instituţii financiare;
creditorii care închiriază diferite active fixe (operatori de leasing). Riscurile creditorilor sunt
diverse: risc de dobîndă, risc de inflaţie, risc de faliment etc.
Pentru a măsura influenţa riscurilor generatoare de pierderi, creditorii sunt direct
implicaţi în efectuarea de analize financiare bazate pe indicatorii care permit evaluarea
capacităţii de plată a debitorilor, capacitatea lor de a rambursa datoriile şi de a plăti dobînzile. În
mod deosebit, creditorii urmăresc stabilirea diagnosticului financiar pe baza indictaorilor care
marchează riscul de faliment şi insolvabilitate.
În sfîrşit, statul intervine la diferite niveluri ale circuitului financiar şi influenţează
ansamblul deciziilor financiare printr-un ansamblu de acţiuni: modificarea fiscalităţii;
reglementarea preţurilor; intervenţii pe piaţa de capital şi instrumente de politică financiară între
care se pot menţiona acordarea de garanţii, facilităţi fiscale şi subvenţii, asistenţă financiară şi
ajutoare financiare, credite în condiţii avantajoase etc.
1.5. Baza informaţională a managementului financiar

Eficiența managementului financiar în mare măsură depinde de asigurarea cu informațiile

necesare pentru fundamentarea deciziilor financiare.  Sistemul informational financiar reprezinta
ansamblul datelor, informatiilor, fluxurilor si circuitelor informationale, menite sa contribuie formularea
si realizarea obiectivelor managementului financiar.
O analiza financiara efectuata în scopul realizarii unui diagnostic financiar, care sa permita
adoptarea unor decizii si stabilirea unor previziuni financiare se bazeaza în primul rând pe de
date si informatii provenite din situatiile financiare ale întreprinderii, dar nu se poate limita doar
la acestea. Ea trebuie sa înceapa prin adunarea mai multor informatii. Componentele sistemului

9
informational financiar sunt urmatoarele: a) Informatii generale pe plan economic, fiscal si
monetar; b) Informatii asupra sectorului/ramurii/domeniului de activitate de care apartine întreprinderea;
c) Informatii de ordin juridic si economic asupra activității întreprinderii.
Toți indicatorii sistemului de informații pot fi divizați în următoarele grupe1:
1) Indicatori macroeconomici;
2) Indicatori privind situația în ramură/domeniu de activitate
3) Indicatori care reflectă conjunctura pieței de capital
4) Indicatori din cadrul entității economice:
Indicatorii macroeconomici care constituie o sursă importantă de informații pentru luarea
deciziilor financiare sunt: date privind veniturile și cheltuielile bugetul de stat, bugetelor lorcale;
volumul total al emisiunii monetare, veniturile și economiile populației, rata inflației, politica
fiscală ș.a. Informatiile de acest gen privesc situatia generala a economiei la un moment dat, stiut fiind
ca rezultatele întreprinderii sunt influentate de conjunctura favorabila sau nefavorabila: expansiunea
(recesiunea) economica pot determina cresterea (reducerea) activitatii, a profitului si a cursului actiunilor
la bursa.
Surse informaționale din domeniul ramural servesc datele statistice ale Biroului Național
de Statistică, precum și diverse publicații în presă. Indicatorii ramurali care prezintă o mare
importanță se referă la: natura produselor, procesele tehnologice utilizate, structura de productie, volumul
producției fabricate și serviciilor prestate, indicii de preț la produsele/serviciile ramurii, mărimea
capitalului propriu și a celui împrumutat, gradul de concurență în ramură (nr. de entități economice) ș.a.
Informatiile sectoriale specifice activitatii întreprinderii au incidenta asupra rentabilitatii, rotatiei
stocurilor, mijloacelor de finantare.
Indicatorii pieței de capital sunt reprezentați de cotațiile și volumul tranzacțiilor cu valori
mobiliare cotate la bursă, valorile diferitor indici ai activității de afaceri, cursul valutar al
monedei naționale față de principalele valute de referință, rata dobînzii a băncilor comerciale la
credite ș.a.
Informatiile privind întreprinderea sunt diverse; unele sunt obligatorii si publice, altele
sunt date numai cu ocazia analizelor interne sau externe întreprinse periodic sau la cerere.
Acestea sunt furnizate de regulă de către contabilitate sub formă de rapoarte financiare.
Principalele surse de informații de acest gen sunt:
 indicatorii privind situația patrimonială și a surselor de finanțare a acestuia prezentate în
bilanțul contabil și anexa la acesta,
 rezultatele financiare, venituri și cheltuieli, care pot fi elucidate prin prisma diferitor
activități ale întreprinderii din Raportul de profit și pierderi și mai detaliat în anexa la
acesta,
 situația privind fluxul mijloacelor bănești din Raportul privind fluxul mijloacelor bănești,
 modul de utilizare a capitalului propriu – din Raportul privind mișcarea capitalului propriu.
 Metodele de evaluare a activelor, de recunoaștere a veniturilor în evidența contabilă,
precum și metodele de calculare a uzurii și amortizării diferitor categorii de active – din
Politica de contabilitate a entității;
 Planurile financiare ale entității – pentru a stabili modul de realizare a obiectivelor
prognozate;
 Diverse bugete ș.a.

ÎNTREBĂRI
1. Cum putem defini managementul financiar ca disciplină de teorie şi practică a gestiunii
valorii entității.
2. Care este obiectivul fundamental al managementului financiar?
3. Care sunt atribuțiile managementului financiar?
4. Care sunt funcțiile managementului financiar?
5. Care este obiectul managementului financiar?
1
Sursă: Kuznetsov, pag. 13

10
 6. Definiți noțiunile de resurse financiare; fluxuri financiare.
7. Care sunt responsabilitățile de bază ale managerului financiar?
8. Cum se clasifică și în ce constau deciziile financiare?
9. Ce reprezintă circuitul financiar?
10. Cine sunt stakeholders?
11. Cine sunt principalele categorii de subiecți care intervin în fundamentarea deciziilor
financiare?
12. Cum pot fi grupați managerii în raport cu ierarhizarea obiectivelor urmărite;
13. Cum intervind creditorii și statul în adoptarea deciziilor financiare?
14. Care este rolul acționarilor în derularea operațiunilor financiare?
15. Din ce se compune baza informațională pentru fundamentarea deciziilor financiare?

Temă pentru reflecție: Suportul informațional de bază pentru fundamentarea deciziilor

financiare.

11