Definirea turismului montan

Privit ca un fenomen social-economic creator de beneficii, turismul a fost definit în

variante dintre cele mai felurite: „arta de a călători pentru propria placere” (M. Peyromarre
Debord); „activitate din timpul liber care constă în a voiaja sau locui departe de locul de
reşedinţa, pentru distracţie, odihnă, îmbogăţirea experienţei de culturi, datorită cunoaşterii
unor noi aspecte umane şi a unor peisaje necunoscute” (Jan Medecin); „fenomen al timpurilor
noastre, bazat pe creşterea necesităţii de refacere a sănătăţii şi de schimbare a mediului
încojurător, cultivare a sentimentului pentru frumuseţile naturii ca rezultat al dezvoltării
comerţului, industriei şi a perfecţionării mijloacelor de transport” (Guy Freuler).
Turismul şi călătoriile reprezintă o ramură economică de sine stătătoare care oferă o
sumă de produse precum şi servicii pe care le preia din alte ramuri de activitate economică
legată direct sau indirect de turism.
Două organisme internaţionale, Consiliul Mondial al Turismului şi Călătoriilor
(WTTC) şi Organizaţia Mondială a Turismului (UNWTO) monitorizează permanent stadiul
de dezvoltare atins de industria turismului şi călătoriilor.
Muntele a reprezentat şi reprezintă pentru omul modern o atracţie deosebită pe tot
parcursul anului. Turismul montan se bucură de recunoaştere internaţională deoarece s-a
constatat că există un mare interes al populaţiei globului pentru vizitarea regiunilor montane,
la care se adaugă dimensiunile mondiale ale zonelor montane: 24% din totalul mondial, iar un
plus de 14% din populaţia globului se află la contactul regiunilor montane cu regiunile
limitrofe.
Turismul montan include o paletă largă de activităţi de recreere, spirituale şi
economice, care se desfăşoară în diverse regiuni montane. Este o sursă economică importantă
a multor comunităţi montane, generând locuri de muncă, venituri care, în cele din urmă,
permit localnicilor să-şi organizeze şi continuie traiul în conformitate cu tradiţiile şi
obiceiurile culturale proprii. Totuşi, impactul turismului asupra mediului natural şi
comunităţilor montane este semnificativ, iar în unele zone poate ameninţa biodiversitatea şi
atracţiile culturale sau sociale care reprezintă tot atâtea motivaţii ale deplasărilor turistice în
zona respectivă. Deşi efectele turismului de masă constau în alterarea culturii locale,
planificarea şi managementul eficient pot contribui, în mod decisiv, la păstrarea obiceiurilor, a
preocupărilor artistice tradiţionale, a ospitalităţii, generând totodată o varietate de activităti
turistice interesante şi atractive.
 Turismul montan, ca și concept al industriei turismului, reprezintă o formă de turism
„de interferenta” derivat din :
- turismul de iarnă - formă de turism individualizată pe baza criteriului sezonalității,
având două caracteristici distincte care motivează deplasarea: turismul pentru zăpada și
turismul pentru soarele căutat și în timpul iernii,
- turismul de agrement, turismul de odihnă și recreere sau turismul sportiv - formă de
turism individualizată în funcție de motivațiile deplasărilor.
- Turismul de sejur, care în funcție de timpul disponibil pentru călătorii poate fi un
sejur lung, mediu sau scurt.
Coordonatele evidențiate reprezintă baza diferențierii variantelor de practicare ale
activităților turistice în zonele montane, între care se identifică: turismul pentru sporturi de
iarnă, turismul itinerant montan, turismul de drumeție montană, turism-alpinism și turism
climateric montan pentru odihnă sau agrement.
Turismul montan este, de asemenea, o componentă importantă care leagă, prin profilul
activității, cele două categorii de stațiuni: balneoclimaterice și montane, incluzându-se în
tendința de diversificare a activităților în stațiune și de conferire acestora a polifuncționalității,
dar și de includere a muntelui, prin caracteristicile sale morfopeisagistice (altitudine,
componente morfologice, pantă, expunere a versanților, etc.) în circuitul turistic.
Turismul pentru sporturi de iarnă este o formă de turism sportiv, care se
intercondiționează cu celelalte activități din stațiunile climaterice montane. Este dependent de
anumite condiții morfoclimatice, pe de o parte, de dotări caracteristice în spațiul mijlociu al
muntelui, între stațiuni și regiunea înaltă, precum și de infrastructură specifică din stațiunile ce
servesc drept bază de desfășurare, pe de altă parte.
Turismul itinerant montan se leagă de zona montană la peste 1500m, fiind dependent
de căi de acces de o factură aparte (poteci turistice, drumuri forestiere), precum și de factori
naturali morfopeisagistici ce atrag iubitorii muntelui.
Turismul de drumeție montană este foarte răspândit și stimulat de valoarea peisagistică
de o mare diversitate a regiunii montane înalte, dependentă de substratul litologic și de
învelișul vegetal ce înregistrează etajarea altitudinală. Punctele nodale în desfășurarea
drumeției montane sunt cabanele amplasate în poziții favorabile, alese din punct de vedere al
accesului, cât și din punct de vedere al amplasării în apropierea unor obiective turistice cu
impact.
Turismul-alpinism este o formă exclusiv sportivă a turismului montan, practicat de o
categorie restrânsă de persoane cu aptitudini fizice deosebite și antrenate special în acest scop.
Practicarea alpinismului solicită condiții morfologice deosebite: versanți cu pante abrupte,
ridicați până la verticală și energie de relief de sute de metri.
Turismul climateric montan pentru odihnă și agrement este o formă de turism de
stațiune (sejur), practicat în cardul stațiunilor climaterice montane. Amenajările turistice sub
forma stațiunilor se identifică prin dimensiune, respectiv numărul de locuri de cazare asigurat
și dotări aferente, de complexități diferite. Aceste amenajări aparțin în exclusivitate spațiului
montan și sunt legate de componența peisagistică orientată spre factorul relief, la care se
adaugă condițiile climatice și bioclimatice stimulative pentru odihnă și agrement.

Particularităţile turismului montan

E minunat că oamenii caută tot mai mult tovărășia munților, că vor să trăiască cât mai
mult din timpul lor liber în natură, să inspire ozonul înălțimilor, aerul ionizat al pădurilor, să-
și fortifice organismul. Dar o excursie la munte nu-i o banală plimbare, ci presupune
cunoașterea unor reguli de fier de care depind bună reușită a călătoriei, bucuria și satisfacția
trăirii o zi, două sau o vacanță în măreția "cetăților de piatră".
Pentru a fi turist trebuie să înveți să faci turism. Mai ales cel care merge la munte
trebuie să știe să o facă. Una e să urci într-un autocar, să te instalezi comod într-un fotoliu
moale și să asculți explicațiile unui ghid și cu totul altceva este să-ți pui ruxacul în spate, să
urci zile întregi un munte, să treci peste prăpăstii și crește, să știi cum să-ți întinzi un cort, cum
să aprinzi un foc pe vânt, cum să te orientezi pe ceața, cum să dai primul ajutor unui tovarăș
rănit, să ocrotești natura pură a muntelui, dar mai ales cum să-ți prețuiești pe munte propria-ți
viață.
Omul nu se îndreaptă spre munte numai pentru frumusețea lui, pentru faptul că îi oferă
o experiență de viață unică.

Formele turismului montan

Dezvoltarea activităților turistice în zonele și stațiunile montane presupune asigurarea
condițiilor și dotărilor necesare practicării unei varietăți de acțiuni și programe turistice.
Caracteristicile extrem de complexe și diferite ale segmentelor de clientelă turistică,
necesitatea funcționării echipamentelor turistice pe durată întregului an, ca o condiție
intrinsecă a acoperirii cheltuielilor indirecte, cu pondere foarte mare, mai ales în industria
ospitalității și asigurarea premiselor de îndeplinire ale criteriilor de eficienţă economică și
socială, etc., sunt doar câteva dintre considerațiile care argumentează importanța și rolul
determinant al valorificării depline a potențialului natural și antropic existent în arealele
montane prin diversificarea formelor și acțiunilor specifice turismului motan.
Formele turismului montan pot influența dezvoltarea rapidă a multor piețe turistice, nu
necesită investiții mari, pot aduce beneficii notabile comunităților locale și pot fi extinse la o
scară mai mare decât formele de turism tradiționale.
Speoturismul reprezintă incursiunea ghidată în peșteră, orientare și depășirea unor
variate obstacole. Vizitarea peșterilor prezintă un interes sportiv aparte, explicat prin mersul
în apă, cascade, rapeluri, avene, probleme de orientare, precum și un interes științific, fiind
bogate în formațiuni de tipul coloanelor, stalactitelor, stalagmitelor, draperiilor, tuburilor de
orgă, etc. Recent, tot mai multe persoane sunt interesate de vizitarea peșterilor (mai ales în
rândul generației tinere). Curiozitatea, dorința de cercetare, dar în cele mai multe cazuri
bogăția formelor și culorile subterane sunt principalele motive de vizitare.
Țările reprezentative pentru practicarea turismului speologic sunt Franţa, Italia,
Spania, Austria, Slovenia, Slovacia, SUA şi Mexic.
Turismul de aventură presupune vizitarea unei regiuni aproape neafectată de
impactul montan, antrenarea unui efort fizic relativ mare și asumarea unor riscuri mai mari,
fiind o combinație între natură și adrenalină. Caracteristicile unui produs de turism de
aventură vizează existența unui anumit factor de risc, prezența unor îndemânări specifice
pentru turistul care practică această formă de turism și se desfășoară în zone mai puțin
accesibile.
În ultimii douăzeci de ani au apărut două forme de turism de aventură: aventură ușoară
și aventură dură. Aventura dură se caracterizează prin activități exterioare de mare provocare,
cum ar fi alpinism , cățărat pe blocuri de gheață și stâncă, deplasări cu pluta sau caiacul pe ape
repezi, parcurgerea canioanelor sau cheilor precum și alte sporturi de exterior care necesită
putere, energie și îndemânare. Turismul de aventură dură este riscant și interesează un număr
relativ mic de turiști.
Pe de altă parte, turismul de aventură ușoară atrage interesul unui segment mult mai
mare de turiști, în mod special dacă i se adaugă mersul pe jos, drumeția, plimbarea cu
bicicletă, mersul cu plută, canoe, caiac, cu barca pe lacuri, înotul, călăritul, schi fond, schi și
schi placă, pe părții ușoare sau moderate. Turismul de aventură ușoară se poate concentra pe
un singur sport sau poate include activități polisportive. Această formă de turism se adresează
tuturor persoanelor, indiferent de vârstă. În general, sunt persoane care manifestă respect
pentru natură și sunt dornice să învețe cât mai multe lucruri despre locurile pe care le
vizitează. În plus, este un segment de piață interesat să sprijine întreprinzătorii locali și să
guste bucătăria locală.
Principalele forme ale turismului de aventură sunt:
- alpinismul – concept care desemnează orice activitate recreativă sau sportivă care are
ca scop ascensiunea în munți. Alpinismul implică, în majoritatea cazurilor, asumarea
unei doze mai mici sau mai mari de risc, datorită naturii traseelor care pot fi deseori o
combinatie de pasaje de stâncă, zăpada sau gheață.
- Bungee jumping – este o săritură de la mare înălțime (câteva sute de metri). Persoana
care sare este legată la capătul unei corzi elastice care este prinsă de locul unde se
efectuează săritura,
- Raftingul – este acea formă a turismului de aventură care presupune coborârea
râurilor învolburate cu barcă pneumatică,
- Traversarea pe corzi mobile (paralele în plan vertical sau orizontal) include
deplasarea pe distanțe cuprinse între 10-40m, la înălțimi de 3-40m în funcție de locație
și solicitări. Traversarea se face individual sau câte doi, participanții fiind asigurați cu
centuri, atât de corzi cât și lateral, pentru eventuale recuperări,
- Traversarea cu tiroliana – cuprinde deplasări pe distanțe între 30-50m, la înălțimi
de 5-40m pe un cablu de oțel, dublu asigurat, atelierul cu rolă în care fiecare
participant se instalează urmând a fi tras de restul echipei în partea cealaltă,
- Mountain bike – reprezintă plimbări în grup cu biciclete speciale pe trasee de munte
(drumuri forestiere, poteci).
Acestor forme ale turismului de aventură li se adaugă drumețiile și trekking-ul
(călătorii pe jos de lungă durată), scufundări, vânătoarea și studierea vieții animalelor
sălbatice, s.a.
Turismul rural și agroturismul presupun dezvoltarea activităților turistice în sau pe
lângă satele tradiționale interesante, unde turiștii se cazează, servesc masa, observă și
participă la activitățile satului. Facilitățile sunt construite și conduse de localnici, care
asigură și servirea mesei (bucătăria locală și alte servicii turistice. De asemenea, turiștii au
posibilitatea să cunoască stilul de viață local, tradițiile, artă, meșteșugurile artizanale și
activitățile economice. Locuitorii pot fi ghizi pentru parcurgerea traseelor amenajate din
zonele învecinate și pot organiza spectacole de muzică și dans.

La nivelul limbajului de specialitate prin agrement se înţelege acele activităţi care se pot
desfăşura în intervalul dintre anumite momente ale zilei, când turistul nu mai este preocupat
de odihnă, tratament balnear etc. În primele etape de evoluţie a industriei turistice, agrementul
avea un caracter mai restrâns, fiind în avantajul unei clase sociale, expresie a unui anume
prestigiu social. Pe măsura dezvoltării societăţii umane a calităţii vieţii, valoarea timpului
liber a crescut. Astfel, agrementul capătă alte funcţii şi o poziţie tot mai importantă a vieţii
omului şi cu atât mai mult în cea a turistului. Modelul clasic de weekend şi vacanţe în care
turiştii, în grup, în familie, pleacă în vilegiatură într-o staţiune turistică, se spulberă pe măsură
ce valorile de timp liber şi opţiunile pentru recreere operează cu diferenţieri între generaţii,
între nivelul profesional şi cultural.
În timp şi spaţiu industria agrementului s-a dezvoltat tot mai mult, beneficiind şi de realizările
din ştiinţă şi tehnică. Din acest punct de vedere structurile de agrement s-au diversificat tot
mai mult, având forme specifice adaptate pentru aproape toate tipurile de turism: montan,
balnear, litoral, urban, cultural. Din perspectiva organizatorilor de turism, agrementul se
manifestă, în primul rând, ca factor de competitivitate a staţiunilor sau unităţilor, de creştere a
atractivităţii acestora prin diferenţierea ofertelor.
Prezenţa agrementului şi varietatea formelor sale trezesc interesul turistului pentru o anumită
zonă şi asigură, de cele mai multe ori, revenirea acestuia. Făcându-se referire la semnificaţiile
agrementului, nu trebuie omis aportul acestuia la prelungirea sezonului turistic şi, respectiv, la
atenuarea sezonalităţii activităţii. Existenţa a numeroase şi variate posibilităţi de petrecere a
timpului liber, puse la dispoziţie de mijloacele şi formele de agrement, reduce sensibil
dependenţa ofertei de cadrul natural, diminuând influenţa acestuia asupra cererii şi permiţând
manifestarea interesului pentru anumite destinaţii perioade mai îndelungate.
Formele turismului de agrement sunt:
• Turismul ecvestru-echitaţie;
• Turismul de aventură sau extrem-speoturism, alpinism, montain-bikeing, parapantă;
• Turismul pentru practicarea sporturilor de iarnă-schi, schi de tură;
• Turismul pentru sporturi nautice-surfing, scufundări, caiac, canoe, rafting;

Toţi cei care se simt atraşi de lumea turismului de aventură, probabil au admirat apele
învolburate a viiturilor de primăvară, şi nu le trebuie explicat de unde vine expresia
whitewater. Sporturile nautice adunate sub expresia de origine engleză whitewater, includ
activităţi pe care cei dornici de aventură le practică pe cursuri repezi de munte.
În funcţie de nivelul apei şi al adrenalinei dorite, amatorii de spume albe pot încerca raftingul,
care este cel mai sigur cu plutele de 4-12 persoane, ori pot naviga cu trekuri de două persoane
în care poţi simţi mai bine valurile, iar forţând şi mai mult limitele, cu caiac rodeo o coborâre
e mai mult acrobaţie decât navigaţie. Tot pe cursuri de munte poţi practica canioning-ul ajutat
de tehnica alpină, coborând în albii abrupte şi pe praguri sau chiar cascade, sărind în apa din
marmite. Echipamentul în aceste sporturi este vital, deoarece cu ajutorul acestuia un moment
periculos se reduce la distracţie, astfel purtarea lui este obligatorie. Pornind de la ideea că de
obicei trebuie să înfrunţi o viitură plină de stânci şi chiar şi cel mai bun înotător se descurcă
mai greu când cade în apă, astfel echipamentul este primordial, te fereşte de vătămări, leziuni,
zgârieturi şi în unele cazuri chiar şi de apa rece.
În România sunt puţine râuri corespunzătoare practicării acestor sporturi şi cotele apelor sunt
foarte instabile, astfel deocamdată puţină lume le practică. Râurile posibile ar fi Crişul
Repede, al cărei apă curge din două baraje hidroenergetice, Jiul este renumit de viiturile uriaşe
după ploi, în chei fascinante curge Nera şi Cerna, Mureşul şi Bistriţa sunt uşor de încălecat şi
de novici.