Recenzie la Portret al artistului la tinerețe de James Joyce

Stavarache Andrei

Conform editurii Modern Library, în 1998, operele lui James Joyce sunt primele pe lista
celor 100 cele mai bune romane ale secolului XX. Această informație este doar o constatare în
plus, însă îndată ce te pui pe citit Portret al Artistului la Tinerețe observi că ai în mână o
capodoperă. Ceea ce fascinează, totodată este complexitatea temelor pe latura căruia poate fi
interpretat romanul.( roman antimodernist, roman al realității sociale, roman feminist ). Portret
al artistului la Tinerețe este fără doar și poate un roman de formare, un Buildungsroman, în care
Stephen Daedalus este prezentat într-o permanentă evoluție. Este uimitor modul în care artistul
reușește să își descopere și să își conștietizeze vocația. O altă cheiță ce deschide înțelegerea mai
profundă a textului o reprezintă epifania. Cuvinte, imagini, gesturi, întâmplări, neașteptate sunt
reunite ca accidente marcante în existența protagonistului. Textul abundă în astfel de elemente
aducând în discuție o altă temă discutată de critici, integrarea hazardului în opera Joysiană. Ideea
hazardului este importantă deoarece prin ea găsim o idee centrală despre condiția geniului.
Stephen mărturisește că epifanizarea este sursa creațiilor literare. În perioada romantică vorbim
despre termenul de „inspiratie”, romanticii încercând să-l explice prin existența unei acțiuni din
afară, incontrolabilă, care declanșează textul și revine în procesul de creație lăsând impresia că
scriitorul este un mediu prin care vocea Creatorului vorbește, este un ales. Termenul de hazard
este folosit pentru a elimina conotațiile exclusiviste pe care termenul de inspirație le realizează.
În perioada modernă același concept îl găsim cu termenul de „mâna care scrie”. Cel mai adesea,
în documentele poetice se găsesc referiri la miracolul care face să înceapă scrierea operei. În
Portret, intervența hazardului este asumată de erou, dar și de autor. Epifaniile – revelații
accidentale ale esențelor lucrurilor, reverii și emoții transpuse în text – constituie tot atâtea
„zaruri aruncate” pentru a continua textul.Conștiința lui Stephen devine receptivă la un altfel de
mesaj, el nu se trezește în camera lui, ci undeva în mijlocul naturii, o natură feerică, aș spune
divină, toate simțurile lui sunt active – aude o muzică dulce, își simte sufletul pur, simte roua
simbolizând puritatea apei, în timp ce dormea simțise o lumină trecând peste mădularele lui - dar
orientate către un altfel de cunoaștere. 1

1
Florentina Anghel, O lectură poietică James Joyce Portret al aritstului la tinerețe, Craiova, Ed. Scrisul Românesc,
2006, p.49
 Unul dintre punctele care magnetizează spiritul în perspectiva reintegrării vieții persoanle
în universul romanului este devenirea. Ca și concept, este cel amintit mai sus de
Buildungsroman, adică roman de formare, edificare spirituală. Să observi schimbarea spirituală,
maturizarea epifanică, este sublim. La începutul romanului, găsim un copil inteligent, care aspiră
sa devină mare. De remarcat, este următorul extras„God was God*s name just as his name was
Stephen. Dieu was the french for God and that was God*s name too, and when anyone prayed to
God and said Dieu then God knew at once that it was a French person, that was praying. But
though there where different languages in the world and God understood what all the people who
prayed said, in their different languages, still God remained always the same God and God*s real
name was God.”2 Nu poți sări cu vederea capacitatea copilărească a tânărului Stehpen de a căuta
sensul lucrurilor. Este acea intrebare „De ce?” atât de prezentă în limbajul unui copil. Cu cât
crește, se observă apariția problemelor de conșiință ale eroului, care sunt cât se poate de
interesante. Momentul întoarcerii morale este încărcat cu o determinare imuabilă. Observi in
tânărul Daedalus, determinarea cu care refuză să mai greșească. Asemeni observi mustrarea ce o
simte pentru căderea morală în care se află. Termenul de „commitment” este cel mai potrivit
situației spirituale a protagonistului.
Continuând ideea maturizării aflăm o problemă a paternității reflectată în relația tată-fiu ce
antrenează în discuție identitatea fiului într-o continuă căutarea a tatălui potrivit aspirațiilor sale.
Aceasta este de altfel subterfugiul textului. Procesul de spiritualizare psihologică implică un
proces lent din cauza repetabilității. Căutarea tatălui devine o căutare a propriei identități, ceea ce
îl face pe protagonist să experimenteze o serie de cicluri asemeni unor inițieri, în care eroul își
găsește un tată de sub influența căruia se elibereză. Ceea ce m-a preocupat, în mod deosebit, este
Mitul Icaric a lui Publius Ovidius Naso în cartea a VIII-a a Metamorfozelor. Ce relevanță are
mitul icaric în texul lui Joyce, te-ai putea întreba, însă doar aflarea numelui protagonistului te
lămurește. Stephan este căutarea in sine pentru a-l afla în interiori-I pe Daedalus, patronul
spiritual. La sfîrșitul capitolului 4 Stephen descoperă că viața are o evoluție ce nu poate fi
completată decât dacă sunt parcurse toate etapele: „Să trăiești, să greșești, să cazi, să triumfi, să
recreezi viață din viață” Evoluția lui Stephen se definește printr-o continuă raportare a fiului la
tatăl biologic, antieroul împotriva căruia se ridică fiul. Fiul își găsește un idol spiritual, un tată în
Parnell, urmat de unchiul Charles care ii oferă o combinație surprinzătoare între seriozitate și

2
James Joyce, A portrait of the Artist, Ed. Prietenii Cărții, București 1993, p.18
superficialitate, și dublul acestuia Mike Flynn, apoi de preoți și de Dumnezeu, aspirând la
depășirea condiției umane. Urmează renunțarea la colegiul Jesuit la care tatăl îl trimite dorind să
ajunge în rândul preoților semnificând renunțarea la tot ceea ce-l lega de familie, națiune, religie.
Ultima alegere este surprinzătoare, identificându-se cu Icar și găsind semnificația numelui său.
Foarte tare este faptul că textul însuși este un labirint al falselor identități pe care Stephen le
acceptă până ce se înalță în zborul Icaric.
Un alt subiect interesant pe care Joyce îl aplică și pe care îl va dezvolta mai precis mai
tarziu este „Stream Of Consciousness”. Eroul Stephen, după cum a fost numită cartea inițial,
este prezentat de către Joyce în totalitate cu un accent acut asupra interiorității sale. Vedem
acțiunea prin ochii lui Stephen, însă totodată pătrundem și în mintea sa unde are confruntări reale
cu sine pentru a descoperi natura lucrurilor. Joyce își va perfecta tehnica narativă în capodopera
Ulysse.
Întregul roman este un document poetic născut din nevoia artistului de a se cunoaște,
cunoaștere care nu se poate realiza decât prin exprimare. 3 Valoarea acestui roman constă și în
structura lui auto-reflexivă atât la nivel ideatic cât și lingvistic, justificând evoluția spiralată.
Personal este una dintre cele mai interesante cărți citite.

3
Stan Gebler Davies, James Joyce a Portrait of the artist, Ed. Abacus, 1997, Great Britain, p.40