Solaris

I.Introducere

M-am decis asupra subiectului acestui eseu în urma vizionării ecranizării acestui roman
SF (Solaris, de Stanislaw Lem), considerând atât subiectul, dar mai ales caracterizările
personajele acestuia ca fiind suficient de fertile pentru dezvoltarea acestui eseu. În lipsa unei
lecturări recente a romanului, îmi voi baza analiza în principal pe reprezentarea cinematografică
în regia lui Andrei Tarkovsky. Acesta, în conceperea filmelor, le percepe și le gândește pe
acestea ca pe rugăciuni, după cum spune el. Această caracteristică face ca peliculele sale să aibă
o puternică valoare contemplativă. De asemenea, cadrelele sunt concepute cu un determinism
ambiental impecabil care sugerează neliniște și chiar nebunie. Romanul este lăudat pentru
valoarea sa filosofică, subiectul operei, planeta Solaris fiind o monografie a sufletului, ceea ce
face din operă un mijloc de pătrundere în slăbiciunile, fricile și dorințele omului.

II.Scurt rezumat

Opera îl are ca protagonist pe Kris Kelvin, un psiholog care a fost însărcinat cu

examinarea echipajului (Gibarian, care s-a sinucis, Snaut și Sartorius) unei stații de cercetare de
pe suprafața planetei Solaris. Planeta este acoperită în întregime de un ocean de substanță
gelatinoasă despre care se crede că ar avea conștiință. Acest ocean are capacitatea de a
materializa orice și lucrurile iau o întorsătură când Kris se regăsește alături de soția lui care s-a
sinucis în urma cu mult timp.
 III.Personaje

Este lesne de observat faptul că motive și simboluri ale nebuniei se regăsesc la aproape
toate (dacă nu chiar toate) personajele operei. De aceea, o analiză de caracterizare a fiecăruia este
mai mult decât pertinentă. Le voi prezenta pe fiecare într-o ordine crescătoare a profunzimii.

Cele mai minore forme, sau semne ale nebuniei se regăsesc în fobia fiului lui Berton de
cai, care fuge speriat când acesta vede unul în grajdul familiei lui Kris. De asemenea o fărâmă a
nebuniei este prezentă în incapacitatea de înțelegere sau percepere a problemelor de către mama
lui Kris, care în timpul vizionării interviului a cărui subiect îi neliniștește pe savanți ea intervine
spunându-i lui Berton că arăta chipeș în acesta, sau întrerupe discuția culminantă tată-fiu
întrebând unde vor dormi oaspeții, o problemă lipsită de importanță.

Berton, deși nu face parte nici din categoria personajelor grav atinse de nebunie, nici din
cea anterioară, la el nebunia se manifestă sub forma unui șoc post-traumatic, care îl face să fie
agitat în timpul interviului. Efectul oceanului asupra lui Berton este diferit de cel asupra lui Kris,
de pildă, acestuia fiindu-i revelată o scenă a nașterii metamorfozată de către ocean, o metaforă
pentru renașterea sa ca personaj, devenind singurul care înțelege în esență oceanul viu.

Dezechilibrul psihic al lui Snaut este reprezentat prin confuzia constantă a acestuia și
frica de confruntare. În carte, descrierea și observațiile protagonistului asupra acestuia este
sugestivă pentru dezordinea sufletească a personajului:

,,Purta o pereche de pantaloni de pânză, cu numeroase buzunare, cândva albi, pătați la genunchi și
arși de reactivi, iar de pe pieptu-i teșit firicelele cărunte de păr se ițeau prin ochiurile unui tricou
din plasă. […] Am simțit miros de alcool. Băuse? Era beat? De ce frica asta!?” 1

În cazul lui Sartorius, pe de altă parte, elementele nebuniei sunt mult mai bogate și mai
evidente. Acesta este în mod evident creat pe prototipul lui Faust, lucru scos în evidență și de
celelalte personaje, în mod direct. Savantul a făcut în mod clar tranzacția dintre suflet și
cunoaștere, dorind din răsputeri să elucideze misterul oceanului viu, fiind dispus să aleagă și
metode riscante și imorale.

1
Stanislaw Lem, ,,Solaris”, Editura Nemira, București 2018, trad. Adrian Rogoz, Teofil Roll, pp. 18
 Nebunia lui Kris Kelvin se manifestă prin incapacitatea de a trece peste șocul produs de
sinuciderea soției sale. Acesta se învinuiește pentru întâmplarea tragică. O secvență importantă
pentru subiectul nebuniei este cea în care acesta este în pat și începe să halucineze din cauza unei
febre misterioase. Acesta își vede mama și soția, purtând aceași îmbracăminte, devenind prin
reprezentare aceeași persoană. Această secvență se supune teoriei lui Freud care pretinde că
nebunia își are rădăcina în complexul lui Oedip2.

Harey, lăsând la o parte tendințele sinucigașe recurente și dependența patologică de Kris,

are dificultăți în a se percepe pe sine ca entitate după cum urmează:

,,Hari, o persoana extraterestra care poseda limbajul natural și capacitățile cognitive ale unui adult,
dar lipsita de experiențe lumești, se încadreaza în comentariile Ludwig Wittgenstein despre
percepțiile vizuale: <Ma gândesc la o față și vad brusc asemanarea cu alta. Vad ca nu s-a
schimbat; și totuși o vad diferit. Eu numesc aceasta experiența <<observând un aspect.>>”3

IV.Alte simboluri ale nebuniei

Având în vedere că moartea este un motiv simbiotic cu nebunia în cultură, aceasta se

regăsește în subiectul operei sub formă de laitmotiv. De-a lungul firului narativ se regăsesc trei
sinucideri: Harey cea originală, Gibarian și Harey, copia.

Am menționat în introducere determinismul ambiental în ecranizarea lui Andrei

Tarkovsky. Regizorul s-a folosit de această tehnică în alcătuirea interiorului stației de cercetare.
Aceasta este dezordonată, aproape că s-ar putea spune că a fost vandalizată, rece, statică,
asimetrică.

Un element particular al lui Tarkovsky este imaginea casei pe tot parcursul filmului, fiind
prezentă atat în incipit cât și în final, oferind circularitate narațiunii. În secvența finală aceasta

2
Sfetcu Nicolae, "Filmul Solaris, regia Andrei Tarkovsky – Aspecte psihologice și filosofice", SetThings (2 iunie
2018),editura MultiMedia Publishing, pp.14

3
Sfetcu Nicolae, "Filmul Solaris, regia Andrei Tarkovsky – Aspecte psihologice și filosofice", SetThings (2 iunie
2018),editura MultiMedia Publishing, pp.12
este reprezentată neobișnuit, fiind pătrunsă de ploaie, fapt ce sugereză dezechilibrul de care
suferă Kris.

Un detaliu semnificativ este prezența bustului lui Socrate în fundalul unor cadre de-a
lungul peliculei. Acesta pare a fi prezent în timpul celor mai importante dialoguri (dialogul dintre
Kris și tatăl său, dialogul din bibliotecă), în momente de maximă claritate a personajelor, sau mai
bine spus, în momente în care rațiunea pare să preia controlul discuției.

Oceanul viu, poartă rol de McGuffin narativ și reprezintă motivul principal de declanșare
a nebuniei personajelor. Acesta simbolizează însăși noțiunea de suflet. În film, totuși, nu este
singurul simbol al sufletului, pe lângă acesta se remarcă evidențierea eleșteului din fața casei,
care este de asemenea, după cum am menționat, un simbol al sufletului. Eleșteul este văzut clar
și liniștit la început, urmând ca la final să fie regăsit tulbure, static, negru.

V.Concluzii

Atât romanul lui Stanislaw Lem cât și ecranizarea lui Andrei Tarkovsky pot fi
considerate, cu foarte mare ușurință, capodopere cu valoare filosofică și psihologică foarte înaltă.
Acestea doua conțin substanță mai mult decât suficientă pentru analiza asupra nebuniei care,
după cum am demonstrat s-a regăsit în acestea sub mai multe forme.
Bibliografie

 Sfetcu Nicolae, "Filmul Solaris, regia Andrei Tarkovsky – Aspecte psihologice și filosofice", SetThings (2
iunie 2018),editura MultiMedia Publishing

 Stanislaw Lem, ,,Solaris”, Editura Nemira, București 2018, trad. Adrian Rogoz, Teofil Roll