8 ianuarie – „Ziua Moaşei”

8 ianuarie este a opta zi a calendarului gregorian. Simbolul infinit vine sa ne aminteasca ca viata si
moartea sunt stadii ale existentei noastre in univers, iar materia se va supune transmutarii si va fi
transformata. La fel se va intampla si pe alte planuri, fiinta umana fiind mai mult decat un simplu
conglomerat organic, un micro-univers biologic, ea fiind patronata de forte si legi ce omenirea inca
nu le aprofundeaza unanim. In numerologie, cifra 8 este una dintre cele mai de succes cifre. Aceasta
cifra este asociata cu simbolul infinitului. Acest simbol arata adevarata putere a acestui numar –
infinitul si abilitatea de a merge mai departe, la nesfarsit. Cele doua cercuri ale cifrei 8 amintesc de
legatura dintre cer si pamant, dintre creator si creatie. Actiunea infinitului in realitatea noastra poate
fi observata prin raportul cauza-efect. Cauzalitatea este o lege a universului care se aplica oriunde.
Potriviti filozofiei cauzalitatii, raportul dintre actiune-reactiune se manifesta la infinit. Intrebarea
“cine a fost primul, oul sau gaina?” are un singur raspuns, nimic nu poate exista separat, totul este
interconectat, prin cauzalitate.

Un vechi proverb românesc lega condiția împlinirii rostului omului de „sădirea unui pom, construirea
unei case și nașterea unui copil”.

In traditia satului romanesc, in ziua de 8 ianuarie era sarbatorita Moasa Satului. Ea dadea o masa la
care erau invitate toate mamicile care nascusera cu ea, gravidele care urmau sa nasca cu ea, si
preoteasa satului.

„Moș, moașă, moșieri și moștenitori. Dicționarele etimologice românești au recunoscut

dintotdeauna legătura lui „moș” și „moașă” cu albanezul „moshë” = vârstă. Legăturile subterane
dintre română și albaneză sunt mult mai strânse decât ni s-a spus vreodată în școală. De ce femininul
lui moș, moașă s-a specializat în sensul de cea care ajută la nașterea copiilor? Lucrul se explică prin
aceea că femeile bătrâne erau in mod natural experte în moșit, în culturile tradiționale. De aceea si in
franceză moașă se zice: sage-femme. De la moș și moașă provin apoi, pe partea femeiască, a moși, iar
pe partea bărbătească: moșie, precum și termenii vechi de moșnean, moștean și moșier. De la
moștean vine apoi a moșteni și moștenire, termeni a căror formare ne trimite tot la arhaice instituții
balcanice, căci și în sârbo-croată dedovina, moștenirea, patrimoniul, e format de la rădăcina: „ded” =
bunic, dar și cu sensul: moș, om bătrân… Pe ded-ovina, așadar a fost calchiat româneștile moș-ie, iar
prin derivatul moștean s-a ajuns la moștenire.” Dan Alexe

„În viaţa tradiţională a satului, moşitul era o funcţie, o cinste obştească, nu o profesie în sensul de
astăzi şi ca atare nu se remunera cu bani (4.POP,p.131). În general, rolul moaşei se încheie imediat
după ce vine de la botezul copilului şi după ce participă la masă, fie în aceeaşi zi, fie după câteva zile,
când primeşte şi ea daruri în bani, dar mult mai puţini decât primeşte copilul; în Ţara Chioarului este
obiceiul ca nepoata să spele mâinile moaşei cu apă dintr-un vas, după care îi dă un ştergar nou să se
şteargă, acesta rămânând moaşei, care mai primeşte în dar şi o năframă; dacă spălarea mâinilor
moaşei nu are loc măcar o dată, se crede că pe lumea cealaltă ea va umbla cu mâinile pline de sânge
până la coate; dacă nepoata moare fără să fi spălat măcar o dată mâinile moaşei, atunci se duce până
ce nepoata să fie înmormântată şi cere să fie spălată de cineva din familia decedatei şi se şterge pe
pânza care se află pe faţa moartei (3.MARIAN,II,p.160-161).

Trebuie considerată de către copii mai presus ca naşul sau naşa, deoarece ea a umblat cu lucruri
spurcate şi a îngrijit de mama lor, motiv pentru care copiii îi sărută mâna şi se duc regulat la ea cu
daruri, în zilele marilor sărbători ale anului - Tecuci; când vine în casă pentru a asista o naştere,
moaşa trebuie să fie sătulă şi să i se dea de mâncare, ca şi copilul să fie sătul şi să nu ceară mereu de
mâncare - Ţara Oltului (GOLOPENŢIA,p.90 2.GOROVEI, p.154). Pentru realizarea purificării şi
integrării, copilul trebuie mai întâi despărţit de mediul său anterior, acest mediu nefiind altul decât
mama sa şi de aceea, în primele zile, atât mama, cât şi copilul sunt încredinţaţi unei alte persoane, de
regulă moaşei, care oficiază şi riturile de separare, începând cu secţionarea cordonului ombilical şi
continuând cu prima baie rituală, primul înfăşat, chiar şi ritul de dare a numelui, când copilul este
periclitat, în esenţă rituri de agregare la comunitatea familială; naşterea are loc în prezenţa moaşei,
când aceasta lipseşte, este înlocuită de bunică sau de altă femeie care a avut copii.

Moaşa se bucură de mare prestigiu şi respect din partea întregului sat, ea stând alături de lehuză
până la botezul copilului, ajutând-o şi dându-i sfaturi practice asupra creşterii pruncului; din această
cauză, una din obligaţiile mamei este ca, o dată pe an, moaşa să fie sărbătorită, obiceiul numindu-se
„Adunarea nepoatelor", femeia moşită fiind privită de către moaşă ca nepoată, iar copiii ca nepoţi; la
sărbătorirea moaşei, i se aduc drept daruri un fuior, lână, pânză, o năframă, legume, ţuică.

Petrecerea începe de obicei la amiază, când nepoatele vin la casa moaşei, care este pregătită de
sărbătoare, primindu-le într-o încăpere unde se află un blid cu agheasmă şi un bănuţ de argint.

Nepoatele îşi înmoaie degetele în agheasmă şi o spală pe moaşă pe faţă şi simbolic pe corp, de trei
ori, apoi o şterg cu un ştergar, cu o năframă sau cu o pânză din cele aduse în dar; se aşează la masă,
iar moaşa pune câte două pahare cu ţuică pe o farfurie şi trece pe la fiecare nepoată şi închină cu ea,
aceasta din urmă plătind simbolic paharele; după masă începe jocul, iar strigăturile rostite reflectă
respectul acordat moaşei:

„Frunză verde de pe coastă/Să trăiască moaşa noastră,/Să trăiască mult şi bine,/Că ni-i cinste, nu
ruşine!";

petrecerea continuă până noaptea târziu, la ea participând numai femeile, iar noaptea târziu vin şi
bărbaţii să-şi ia nevestele acasă - Maramureş (DĂNCUŞ, p.175-176;178). Moaşa are datoria să
înfăşeze noul născut timp de trei zile de la naştere şi să aducă mâncare negătită mamei (o pasăre
tăiată, ouă, brânză, unt, lapte etc.) - Banat (5.ANTONESCU,p.262). Dacă naşul de cununie refuză
botezarea copilului şi părinţii nu au alt naş, moaşa îndeplineşte în acest caz atribuţiile naşului; dacă le
mor copiii, părinţii îşi schimbă moaşa; dacă o femeie intră în travaliu şi nu are cine să o asiste, atunci
primul călător care trece pe drum este pus să joace rolul moaşei - Mehedinţi (CIOBANU,p.77). Numai
moaşa poate să ia copilul în braţe cu mâinile goale, persoanele străine de familie o fac întotdeauna
acoperind mâinile cu o pânză curată, pentru că nu este bine pentru copil; în prima noapte după
naştere, moaşa doarme lângă copil, aceasta urmând să viseze tot ceea ce va avea de petrecut în viaţă
noul născut şi ce moarte va avea; moaşa se culcă lângă copil şi în cea de a treia noapte, când se spune
că vin ursitoarele, urmând să viseze ce va ajunge copilul şi uneori şi de ce moarte va pieri - Ţara
Haţegului (CLOPOTIVA,II, p.408-409). Moaşa este cea care îl însoţeşte pe copil până la uşa bisericii în
ziua botezului, de unde este preluat de naşă, care devine pentru copil garantul creştinării, moaşa
fiind astfel persoana care poartă de grijă noului născut de la naşterea sa şi până la botez; moaşa este
cea care pregăteşte din vreme, pentru acest eveniment, o faşă, de obicei din lână, la capătul căreia se
pune un bănuţ de argint şi un bob de tămâie, faşă care este folosită pentru ştergerea mirului; a doua
zi după botez, tot moaşa pregăteşte apa şi îmbăiază copilul pentru luarea mirului; la împlinirea
vârstei de un an, copilul „este dat de grindă"; pentru aceasta se merge cu el la casa moaşei cu un dar,
iar aceasta îl ridică şi îl atinge cu creştetul capului de pragul de sus al tocului uşii, urându-i totodată
viaţă lungă, sănătate, belşug - Giurgiu (PRESA). Moaşa are numeroase îndatoriri faţă de noul-născut;
ea îi face prima scaldă, în apa căreia pune bani, ca să aibă noroc, să fie sănătos şi tare ca argintul, flori
ca să fie frumos, ouă, ca să aibă pielea curată, miere ca să fie dulce; apa de la această scaldă se
aruncă în loc curat, pentru a feri copilul de boli - Călăraşi (TUDOR,p. 66).

Cine visează moaşă înseamnă că se va căsători în curând - Suceava (NOTE, Băncescu).” Romulus
Antonescu - Dicţionar de Simboluri şi Credinţe Tradiţionale Româneşti, 2009.