.1- ТS. Partea generală - III C.

Determinarea conţinutului de substanţă

D. Cercetarea purităţii şi limitele de impurităţi admise
Chimia farmaceutică este ştiinţa care, bazându-se pe legile fundamentale ale E. Determinarea pH-ului
ştiinţelor chimice: Monografii unificate la analiza substanţelor medicamentoase în Farmacopeea de
A. Elaborează metode de obţinere a substanţelor medicamentoase, studiază Stat ed. XI sunt:
proprietăţile lor chimice şi fizice A. Determinarea culorii substanţei
B. Studiază corelaţia dintre structura chimică a substanţelor B. Determinarea apei şi a substanţelor volatile
medicamentoase şi acţiunea lor asupra organismului C. Determinarea azotului în compuşii organici
C. Elaborează metode de determinare a controlului calităţii pentru D. Determinarea temperaturii de topire
substanţelor medicamentoase E. Metoda de ardere în balonul cu oxigen
D. Studiază modificările ce au loc la păstrarea substanţelor medicamentoase
E. Studiază compoziţia chimică a produsului vegetal Criterii subiective de apreciere a calităţii medicamentelor sunt:
A. Culoarea
Chimia farmaceutică are legătură strânsă cu alte discipline de profil: B. Mirosul
A. Chimia analitică C. Indicele de refracţie
B. Chimia toxicologică D. Aspectul exterior (descrierea)
C. Farmacia socială E. Temperatura de topire
D. Tehnologia medicamentelor
E. Farmacognozia Metodele de obţinere ale substanţelor medicamentoase sânt:
A. Sinteza organică completă
Chimia farmaceutică se bazează pe legităţile comune ale disciplinelor: B. Sinteza parţială pe baza substanţelor naturale de origine vegetală
A. Chimia anorganică C. Obţinerea din materie primă vegetală
B. Chimia analitică D. Screening biologic
C. Chimia organică E. Sinteza microbiologică
D. Chimia fizică şi coloidală
E. Farmacologia Se supun oxidării la păstrarea incorectă substanţele medicamentoase care conţin
grupe funcţionale:
Căile de elaborarea noilor substanţe medicamentoase sânt: A. Hidroxil fenolic
A. Studierea metabolismului compuşilor chimici B. Aldehidă
B. Screening farmacologic ale substanţelor chimice C. - cetolică
C. Reproducerea compuşilor biologic activi naturali D. Esterică
D. Studierea efectelor adverse ale substanţelor medicamentoase cunoscute E. Lactonică
E. Modificarea structurii compuşilor biologic activi naturali
La păstrarea incorectă a substanţelor medicamentoase, care conţin în molecule
Criteriile analizei farmaceutice sânt: hidroxil fenolic, au loc procesele chimice de:
A. Reproductibilitatea A. Hidroliză
B. Concentratia reagentilor B. Reducere
C. Selectivitatea metodei C. Oxidare
D. Exactitatea D. Condensare
E. Sensibilitatea E. Polimerizare

Monografii unificate pentru substanţelor medicamentoase în Farmacopeea de La păstrarea incorectă a substanţelor, ce conţin în molecule grupe esterice, au loc
Stat ed. XI sunt: procese chimice de:
A. Solubilitatea A. Descompunere
B. Reacţiile comune pentru determinarea identităţii B. Oxidare

1
 C. Reducere
D. Hidroliză Pentru sinteza substanţelor medicamentoase se folosesc următoarele grupe de
E. Condensare reacţii chimice:
A. Reacţii de substituţie
Substanţele, care interacţionează cu oxidul de carbon din aer se referă: B. Reacţii de transformare a substituenţilor
A. Preparatele cu conţinut de enzime C. Reacţii de reducere.
B. Organopreparatele D. Reacţii de oxidare.
C. Sărurile alcaloizilor E. Reacţii de polimerizare
D. Glicozidele La sinteza substanţelor medicamentoase se folosesc pe larg reacţiile de substituţie:
E. Sărurile metalelor alcaline şi a acizilor organici slabi
A. RHx + х Н2SO4 → R(SO3H)x + x H2O
Factorii, sub acţiunea cărora substanţele se pot schimba la păstrare, sunt:
A. RHx + x Нal2 → RHalx + x HHal
A. Temperatura
B. Umiditatea B. RHx + x HNO3 → R(NO2)x + x H2O
C. Presiunea atmosferică
D. Alcalinitatea sticlei ambalajului
D. O R1 - NH2
E. Oxidul de carbon din aer
R-C R - CH = N - R1 + H2O
H
E. O O
În DAN se consideră constante fizice: R-C + R1 - OH R-C + H2 O
A. Solubilitatea OH O - R1
B. Puterea rotatorie specifică
C. Temperatura de topire La sinteza substanţelor medicamentoase se folosesc reacţiile de transformare a
D. Culoarea solutiei substituenţilor:
E. Absorbanţa(densitaea optica)
A. R - CH = CH2 + Hal2 R - CH - CH2
La controlul purităţii (substante straine) după DAN se identifică:
A. Cenuşa de sulfaţi Hal Hal
B. Cercetări la puritate şi limite admisibile de impurităţi
C. Impurităţile specifice
B. R - NH2 + NaNO2 + 2 HX R-N N + NaX + 2 H2O
D. Temperatura de topire
E. Pierderea în masă la uscare X

La criteriile obiective de apreciere a calităţii medicamentelor se referă: C. CHI3

A. Valoarea pH-lui NH N - CH3 + HI
B. Temperatura de fierbere
C. Aspectul exterior (descriere) D. O [O] O
D. Indicele de refracţie R-C R-C
E. Temperatura de topire H OH

Esteri compuşi, se obţin la interacţiunea alcoolilor cu:

E. O O
A. Acizi carboxilici R-C + R1 - OH R-C + H2O
B. Anhidridele acizilor. OH O - R1
C. Alcooli poliatomici.
D. Amidele acizilor carboxilici
La sinteza substanţelor medicamentoase se folosesc reacţiile de oxidare:
E. Acizi anorganici

2
 A R1 - OH + HO - R R - O - R1 + H 2O
Pentru obţinerea eterului, la alcool e necesar de adăugat:
O A. Amină primară
B. R - CH3 R-C
OH
B. Hidrazină
C. Uree
O D. Alcool
C. R-C + H2N - R1 R - CH = N - R1 + H2O E. Acid carbonic
H
Către constantele fizice, care caracterizează gradul relativ de puritate a
O O substanţelor medicamentoase se referă:
D. R-C R-C
H A. Temperatura de topire
OH
B. Gradul de albeaţă a pulberilor
C. Vâscozitatea
O
E. R-C D. Temperatura de descompunere
R - CH2OH
H E. Temperatura de solidificare

În Farmacopee sânt date metodele de identificare a impurităţilor cationilor: În analiza farmaceutică , pentru determinarea identităţii substanţelor
A. Zincului medicamentoase se folosesc următoarele constante fizice:
B. Ferului A. Puterea rotatorie specifică
C. Calciului B. Solubilitatea
D. Potasiului C. Indicele de absorbţie
E. Metalelor grele D. Indicele de refracţie
E. Temperatura de topire
Impurităţile, care sunt depistate în concentraţii admisibile, trebuie comparate cu:
A. Solventul La alcaloizi se referă compuşii organici de origine vegetală, care au în structura
B. Soluţia etalon de tulbureală chimică grupele funcţionale:
C. Soluţia etalon la o anumită impuritate A. – СOOH
D. Soluţia etalon, compusă din soluţia etalon pentru determinarea B. – CO – NH2
impurităţii şi reactivul de bază C. Ar – NH2
E. Soluţia etalon de culoare D. = N –
E. – CO – NH – R
Treo- şi eritro- stereoizomeria e legată de prezenţa în structură moleculei a:
A. Hidroxilului alcoolic secundar Clasificarea substantelor medicamentoase se face dupa urmatoarele principii:
B. Radicalului de ciclohexan A. Dupa aspectul formei medicamentoase
C. Atomului chiralic de carbon B. Dupa structura chimica
D. Câtorva atomi chiralici de carbon, ce au pozitii diferite C. Dupa conditiile de pastrare
E. Doi atomi chiralici de carbon vecini D. Dupa actiunea asupra organismului
E. Dupa grupele functionale
Procesele chimice de degradare, ce au loc la păstrare, sunt:
A. Oxidarea Clasificarea chimica permite distribuirea pe grupe in raport cu:
B. Hidroliza A. Metodele chimice de analiza
C. Condensarea A. Natura substantei
D. Polimerizarea B. Metodele fizico-chimice de analiza
E. Interacţiunea cu dioxidul de carbon C. Structura chimica

3
 D. Analiza functionala

Etaloane pentru determinarea gradului de tulbureala servesc suspenziile

preparate din:
A. Lut alb 2. Cloramină B poate fi folosită pentru analiza calitativă, ca oxidant pentru
B. Sulfat de hidrazina următoarele grupe de preparate:
C. Hexametilentetraamina A. Fenoli
D. Talc B. Eteri
E. Amidon C. Cu continut de brom-ion
D. Acizi aromatici
Conform cerintelor FS XI se considera transparente solutiile ce: E. Terpenoide
A. Nu contin particule de substanta nedizolvata
B. Tulbureala, carora depaseste gradul de tulbureala a solutiei etalon 3. Pentru identificarea grupei amine terţiare în molecula substanţelor se
C. Tulbureala, carora nu depaseste gradul de tulbureala a folosesc reactivii:
solventului A. Lugol
D. Ce contin particule de substanta nedizolvata B. Marquis
E. Tulbureala, carora nu depaseste gradul de tulbureala a solutiei
etalon
C. Dragendorff
D. Nessler
Lichide si solutii incolore se considera: E. Mayer
A. Solutiile, ce dupa culoare nu se deosebesc de apa
B. Lichidele, ce dupa culoare nu se deosebesc de apa 4. Dehalogenarea din molecula organică e posibilă sub influenţa:
C. Solutiile, ce dupa culoare nu se deosebesc de solvent A. La incalzirea cu solutie alcoolica de hidroxid de sodiu
D. Lichidele, ce dupa culoare nu se deosebesc de etalon B. La incalzirea cu solutie de azotat de argint
E. Solutiile, ce dupa culoare nu se deosebesc de etalon C. La descompunere termica
D. La incalzirea cu zinc in mediu acid
E. La incalzirea cu zinc in mediu bazic

5. Reacţia de formare a azocoloranţilor se foloseşte pentru identificarea

substanţelor medicamentoase, derivaţi de:
A. Fenol
2-TS. Analiza funcţională - III B. Anilină
C. Acid para-aminobenzoic
1. Pentru identificarea compuşilor carbonici pot fi folosite următoarele D. Esteri
reacţii: E. Ureide
H2N - R
A. C=O C = N - R +...
6. La reactivii comuni de precipitare se referă:
H2N - HN - R A. Reactivul Bouchardat, reactivul Marquis
B. C=O C = N - NH - R + ... B. Soliţie de acid picric şi tanină
C. Reactivul Draghendorff, reactivul Fehling
H2N - OH D. Reactivul Nessler, reactivul Bouchardat
C. C=O C = N - OH + ... E. Reactivul Lugol, reactivul Mayer
H2N - HN - N
D. C=O C = N - HN - N + ...

[H] 4
E. C=O C - OH + ...
 10. Grupa aminică aromatică a acizilor p-aminobenzoici poate fi identificată
prin reacţia:
7. Cu clorura ferică nu interacţionează: A. De reducere
B. De oxidare
A. O D. C. De diazotare
C ONa HO NH - C - CH3 D. De diazotare şi cuplare cu fenol
E. Sulfonare
OH O
11. Cu ionul de fer (III) pot fi identificate substanţele medicamentoase:
OH A. Difenilhidramina (dimedrol)
B. Paracetamol
C. Tetraciclina clorhidrat
B. NH2
OH D. Acid glutamic
. HCl E. Acetat de sodiu
E.
O
C2H5 12. Oxidarea sau autoaxidarea se datoreaza grupelor functionale:
C ONa C - O - CH2 - CH2 - N
C.
C2H5
O
A. O C. R - C - OR1
R-C
H O E. R - OH
8. Reacţia de formare a azocoloranţilor în anumite condiţii este posibilă pentru:
B. D. R -SH
R
A. O D. OH
C ONa H5C2 - O NH - C - CH3

O
OH
13. Azocolorantul se va forma în condiţiile:
OH NH2

. HCl A. NH - R NaNO2 ; HCl

B. E.
OH
C2H5
C - O - CH2 - CH2 - N
C. COOH C2H5 +
B. -
CH NH2 O NH2 [Ar - N N] Cl

CH2 SH
+
-
C. O-C-R HCl ; [Ar - N N] Cl
9. Cu ajutorul reactiei de formare a hidroxamatilor se poate de identificat:
A. Salicilat de sodiu O
B. Acetat de cortizon +
C. Clorhidrat de procaină (novocaină) -
D. [Ar - N N] Cl
ONa
D. Propionatul de testosteron
E. Metenamina (hexametilentetraamina)
ONa
E. NO2 NaNO2 ; HCl ;
5
14. Identificarea substanţelor medicamentoase, care au în moleculă hidroxil 19. Interactiunea substantelor cu bazele se datoreaza grupelor funtionale:
fenolic, are loc la formarea: O
A. Colorantului aurinic A. D. R - C - NH - R1
R-C
B. Sării de amoniu a acidului tetrametilpurpuric OH O
C. Bromderivaţilor
D. Colorantului indofenolic O
E. Azocolorantului B. R - C - O - R1 E.
O
15. Cu scopul identificării substanţelor medicamentoase, ce conţin în moleculă O
grupa amină aromatică primară, se efectuează reacţia:
C. R
A. Formarea taleiochininei O
C
B. Formarea colorantului aurinic R
C. Formarea azocolorantului OH
D. Formarea bromderivaţilor 20. Grupa functionala C CH este:
E. Formarea periodurilor A. Grupa hidrazida
B. Grupa aminica substituita (imida)
16. Grupa aminica aromatica in substantele medicamentoase se poate de C. Grupa aldehida
identificat prin reactiile: D. Hidroxid enolic
A. Formarea periodurilor E. Grupa carboxilica
B. Formarea bazelor Shiff
C. Formarea fluoresceinei 21. Reactie pozitiva (coloratie violeta) cu ninhidrina prezintă:
D. Formarea sarurilor de oxoniu A. Esterii
E. Formarea sarurilor cu acidul clorhidric B. Aminoacizii
C. Aldehidele
17. Proprietăţi amfotere le atribuie substanţelor medicamentoase următoarele D. Fenolii
perechi de grupe funcţionale: E. Alcoolii
A. Aldehidă şi cetonă
B. Carboxil şi amină 22. Reactivi precipitanţi ai alcaloizilor sunt:
C. Esterică şi aldehidă A. Reactivul Marquis
D. Hidroxil alcoolic şi fenol B. Reactivul Dragendorff
E. Aminică şi amida substituita (imida) C. Reactivul Fehling
D. Reactivul Bouchardat
18. Proprietăţi de bază atribuie substanţelor medicamentoase următoarele grupe E. Soluţia de tanină
funcţionale:
23. Reactivi pentru determinarea azotului terţiar sunt:
A. O A. Soluţia nitrat de argint
C D. NH2 B. Soluţia acid picric
OH
C. Reactivul Mayer
D. Reactivul Erdman
O E. Reactivul Lugol
B. C N
H E. 24. Reactivul Mayer este:
A. Soluţie de K2HgI4
C. OH 6
 B. Soluţie de BiI3 · KI D. Teraciclina
C. K2HgI4 în soluţie de NaOH E. Mentol
D. I2 în soluţie de KI
E. CH2O în H2SO4 conc. 31. Acidul sulfuric conc. cu solutie de formaldehida prezinta:
1. Rectivul Lugol
25. Reactivul Marquis este: 2. Rectivul Draghendorf
A. HNO3 conc. 3. Rectivul acidul picric
B. Amestec HNO3 conc. şi H2SO4 conc. 4. Rectivul Marquis
C. K2HgI4 în soluţie de NaOH 5. Rectivul Erdman
D. CH2O în H2SO4 conc.
E. I2 în soluţie de KI 32. Reacţie pozitivă cu soluţie amoniacală de nitrat de argint dau preparatele:
A. Acidul ascorbic
26. Reactivii de culoare: B. Clorura de sodiu
A. Reactivul Marquis C. Acidul glutamic
B. Reactivul Nessler D. Glucoza
C. Reactivul Erdman E. Metenamina (hexametilentetraamina)
D. H2SO4 conc.
E. HNO3 conc. 33. Reacţia hidroxamică se poate de utilizat la identificarea preparatelor:
A. Amantadină (midantan)
27. La interactiunea cu reativi coloratia se bazeaza pe urmatoarelor reactii: B. Аcidului salicilic
A. Oxidare C. Dipropionat de estradiol
B. Obtinerea de saruri D. Sare de sodiu a benzilpenicilinei
C. Obtinerea de complecsi E. Diclofenac sodic
D. De condensare
E. De deshidratare 34. Grupă esterică în componenţa sa conţin preparatele:
A. Difenhidramina (dimedrol).
28. Interacţiunea cu reactivii precipitanţi comuni se bazează pe următoarele B. Benzocaină (anestezina)
reacţii: C. Мenadion (vicasolul)
A. De condensare D. Acetat de hidrocortizon
B. De oxidare E. Ergocalciferolul
C. De formare de săruri
D. De formare de complecşi 35. Cu soluţia de sulfat de cupru interacţionează preparatele:
E. De deshidratare A. Clorura de calciu
B. Salicilat de sodiu
29. Reactivul Dragendorff este: C. Teraciclina
A. Soluţie de iod în iodură de potasiu D. Benzoat de sodium
B. Soluţie de iodat de mercur în iodură de potasiu E. Dietilstilbestrol
C. Soluţie de iodură de bismut în iodură de potasiu
D. Soluţie de iodură de cadmiu în iodură de potasiu 36. Flacăra se colorează în verde la arderea pe sîrma de cupru a preparatelor:
E. Soluţie de acid fosforomolibdenic A. Асid salicilic
B. Clorhidrat de procaină (novocaina)
30. Hidroxil fenolic este în structura chimică a substanţei: C. Mesalazină
A. Rezorcina D. Tireoidină
B. Acidul acetilsalicilic E. Clorhidrat de lidocaină
C. Camfora

7
37. Grupa functionala CH2 O R este: A. Reactiv Nessler
A. Nitrogrupa B. Soluţia сlorura de fer (III)
B. Grupa eterica C. Soluţia amoniacală de nitrat de argint
C. Grupa sulfanilamide D. Soluţia de nitrat de argint
D. Grupa aminica terţiara E. Reactiv Fehling
E. Grupa aldehida
44. Pentru determinarea grupei carboxilice ) în structura substanţelor
38. Grupa functionala O este: medicamentoase, se utilizează reactivii:
C
A. Grupa carboxilica OH A. Acizii amfoteri
B. Grupa animica primara B. Alcooli
C. Halogen legat organic C. Soluţia de clorură de fer (III)
D. Hidroxil alcoholic D. Soluţia de sulfat de cupru (II)
E. Benzoate-ionul E. Soluţia de ninhidrină

39. Reacţia de formare a azocoloranţilor se poate de utilizat la identificarea 45. Hidroxilul fenolic în substanţele medicamentoase se determină cu ajutorul
preparatelor: reactivilor:
A. Doxiciclina A. Apa de brom
B. Salicilamida B. Soluţia sulfat de cupru (II)
C. Acid ascorbic C. Diazoreactiv
D. Еstriol D. Reactiv Marquis
E. Benzocaina (anestezină) E. Reactiv Fehling

40. Hidroxil fenolic conţin: 46. Reactivul Nessler este:

A. Etiniliestradiol A. Solutie de BiI3 · KI
B. Bepasc B. Solutie K2HgI4 in solutie de NaOH
C. Clorhidrat de procaină (novocaină) C. Solutie de K2HgI4
D. Ciproteron (androcur) D. СН2О in acid sulfuric conc.
E. Mentol E. I2 in solutie de KI

41. Cu soluţia amoniacală de nitrat de argint interacţionează: 47. Grupa functionala CH2 OH este:
A. Glucoza A. Grupa amida substituita (imida)
B. Metenamină (hexametilentetramina) B. Salicilat-ionul
C. Colecalciferolului C. Grupa aminica tertiara
D. Acidul ascorbic D. Hidroxil alcoolic
E. Metilprednizolon E. Grupa  - cetolica
C - CH OH
2
42. Cu clorura de fer (III) interacţionează fragmentele de structură şi grupele 48. Grupa functionala este:
funcţionale: A. Salicilat-ionul O
A. Hidroxil alcoolic B. Grupa amida substituita (imida)
B. Salicilat-ion C. Grupa aminica terţiara
C. Grupa aldehă D. Sulfo -grupa
D. Hidroxil fenolic E. Grupa  - cetolica
E. Benzoat-ion C-H
49. Grupa functionala O este:
43. Pentru identificarea grupei aldehide se utilizează reactivii: A. Amino –grupa

8
 B. Grupa lactamica D. Hidroxil alcoholic
C. Grupa aldehidica E. Grupa uretanica
D. Legatura dubla
E. Grupa hidrazida 56. Pentru identificarea ionului salicilat se folosesc:
OH A. Solutie de clorura de fer (III)
50. Grupa functionala este: B. Solutie clarura de potasiu
A. Radical fenilic C. С. Reactivul Marquis
B. Grupa sulfanilica substituita D. Solutie de clorura de calciu
C. Grupa amida E. Apa de brom
D. Halogen legat organic
E. Hidroxil fenolic 57. Pentru identificarea grupei aldehide se folosesc:
O
А. Diazoreactivul
51. Grupa functionala C-NH-C-NH2 este: В. Solutie de clorura de fer (III)
A. Grupa carboxilica O С. Solutie de ninhidrina
B. Grupa ureida D. Reactivul Draghendorff
C. Grupa amino substituita (imida) Е. Solutie amoniacala de azotat de argint
D. Hidroxil enolic
E. Grupa eterica 58. Azocolorant formeaza urmatoarele grupe functionale:
A. Aminele secundare
52. Grupa functionala SO2 - NH2 este: B. Hidroxilul fenolic
A. Grupa sulfamida C. Aminele tertiare
B. Grupa esterica D. Hidroxilul alcoholic
E. Aminele primare aromatic
C. Nitrogrupa
D. Grupa aminica aromatica primara 59. Pentru identificarea grupei aldehide se folosesc reactivii:
E. Grupa eterica A. Reactivul Nessler
B. Solutie de clorura de fer (III)
53. Grupa functionala este: C. Solutie amoniacala de azotat de argint
NO2
A. Grupa  - cetolica D. Acid salicilic în acid sulfuric conc.
B. Nitrogrupa E. Reactivul Fehling
C. Grupa sulfhidrica
D. Grupa amida 60. La interactiunea cu hidroxilamina hidroclorid in mediu bazic si adaugare
E. Grupa carboxilica ulterioara de acetat de Cu (II), formeaza un precipitat verde:
O A. Hidroxidul fenolic
CH3 C
54. Grupa functionala O este: B. Grupa esterica
A. Grupa carbonilica (ceto-) C. Grypa eterica
B. Hidroxil fenolic D. Grupa lactonica
C. Acetat-ionul E. Aminele secundare
D. Grupa carboxilica
E. Amino-grupa terţiara 3-ТS. Metodele titrimetrice - III
O
55. Grupa functionala O-C 1. Pentru determinarea cantitativă a substanţelor medicamentoase se folosesc
NH2 este:
A. Grupa aldehida următoarele metode chimice:
B. Grupa halogencarbonica Analiza gravimetrică
C. Grupa ureida

9
 A. Analiza biologică 7. Mediul reacţiei la identificarea halogenului după metoda Mohr trebuie să
Analiza titrimetrică fie:
Analiza elementelor A. Acid
Analiza funcţională. B. Slab bazic
C. Neutru
2. La titrarea complexonometrică se folosesc următorii indicatori: D. Puternic bazic
Fenolftalina E. Puternic acid
Murexidul
Metiloranj 8. Metoda Keldahl poate fi folosită la determinarea cantitativă:
Eroicrom negru A. Uretanilor
Xilen-oranj. B. Aminoacizilor
C. Amidelor acizilor
3. La titrarea în mediu anhidru au loc reacţiile: D. Aldehidelor
A. R≡N + CH3COOH→ [R≡NH]+ + CH3COO- E. Heterociclelor cu conţinut de azot
B. CH3COOH + HClO4→ ClO4¯ + CH3COOH2+
C. CH3COOH + NaOH →CH3COONa + H2O 9. Noţiunile care se recomandă de folosit la efectuarea analizei titrimetice:
D. CH3COO- + CH3COOH2+→ 2CH3COOH A. Factorul de echivalenţă
E. [R≡NH]+ + ClO4¯→[R≡NH]+.ClO4 B. Masa molară echivalentă
C. Titrul titrantului după substanţa determinată
4. Folosirea metodei nitritometrice pentru analiza cantitativă este condiţionată D. Unitate convenţională
de prezenţa în moleculele substanţelor a grupelor funcţionale: E. Soluţie standard
A. Grupa amină alifatică primară
B. Grupa amină aromatică primară 10. Indicatorii de adsorbţie se folosesc la metodele de analiză cantitativă:
C. Grupa amină aromatică secundară. A. Complexonometria
D. Nitro-grupele în ciclul aromatic după reducere B. Bromatometria
E. Hidroxilul fenolic . C. Titrarea acido-bazică în mediu anhidru.
D. Argintometria
5. Pentru analiza cantitativă a substanţelor, care conţin grupa imidă şi este E. Titrarea acido-bazică în mediu apos
clorhidrat , se poate folosi metoda:
A. Nitritometrică 11. Metoda argentometrică de titrare poate fi folosită la identificarea
B. Neutralizarea în mediu anhidru substanţelor, ce conţin în moleculă ionii şi grupele funcţionale indicate în
C. Argentometrică afară de:
D. Alcalimetrică A. Ionii de clor.
E. Acidimetrică B. Ionii de brom.
C. Grupa imidă.
6. Pentru determinarea sfârşitului titrării la analiza substanţelor D. Halogen legat organic.
medicamentoase, care au în moleculă grupa amină aromatică primară se E. Grupa alcoolică
foloseşte metoda de determinare:
A. Spectrofotometrică 12. Calcularea conţinutului substanţei de analizat după metoda titrimetrică, la
B. Potenţiometrică titrarea directă, se efectuează după formula:
C. Fără indicator
D. Cu ajutorul indicatorului extern
E. Cu ajutorul indicatorului intern V · TB/A· K · VM.K.· 100
A. X% =
a ·V П.
V · TB/A · K · 100
10
a
 B. X% = A. Oxidare
B. Substituţie
C. X% = (V1K1 - V2K2) · TB/A · 100 C. Formare de compuşi complecşi
D. Reducere
D. X% = a E. De neutralizare
V · TB/A · K· 100 ·100
E. X% = а · (100-b) 16. Condiţiile necesare pentru titrarea clorurilor şi bromurilor după metoda lui
(V - Vк.о.) · TB/A · K · 100 Mohr sânt:
a A. Mediul acid al reacţiei
B. Mediul alcalin
13. La determinarea cantitativă a clorurii de sodiu prin metoda argentometrică a C. Prezenţa acidului azotic
lui Mohr, se referă următoarele reacţii: D. Mediul reacţiei trebuie să fie aproape de neutru
A. AgNO3 + NH4SCN  AgSCN + NH4NO3 E. Mediul reacţiei nu are importanţă.

B. NaCl + AgNO3  AgCl + NaNO3 17. La titrarea argentometrică prin metoda Mohr se folosesc indicatorii:
A. К2Cr2O7
B. К2CrO4
C. 2 AgNO3 + K2CrO4  Ag2CrO4 + 2 KNO3 C. NH4SCN
D. FeNH4(SO4)2
D. NaCl + Zn[(UO2 )3(CH3COO)8] + CH3COOH + H2O  E. KMnO4
 NaZn[(UO2)3(CH3COO)9] • 9 H2O + HCl
 18. În calitate de indicatori la titrarea argentometrică prin metoda Volhard se
pot folosi:
E. 3 NH4SCN + FeNH4(SO4)2  Fe(SCN)3 + 2 (NH4)2SO4 A. FeNH4(SO4)2
B. FeCl3
14. Metoda iodometrică în condiţii corespunzătoare se poate utiliza pentru C. Fe(NO3)3
determinarea cantitativă a: D. К2CrO4
A. E. NH4SCN
+ D. O
NH2
. CH3 CH - C . Ca 2 + . H2O 19. La titrarea argentometrică prin metoda Fajens se folosesc indicatorii:
C2H5 - S - C Br -
NH2 O A. Eozionat-natria
OH
2 B. Fluoresceina
C. Albastru de bromfenol
B. OH
E. D. Fenolftaleina
NH2
E. Murexid
. HCl
20. Prin metoda nitritometrică se determină preparatele:
C. O A. Аcidul ascorbic
C C2H5 B. Cloramfenicol (levomicetina)
OH C - O - CH2 - CH2 - N
C2H5 C. Benzocaina (anestezina)
O D. Difenhidramina (dimedrolul)
E. Prednizolonă
15. Pentru metoda bromatometrică de dozare sunt caracteristice reacţiile
chimice: 21. În calitate de solvenţi protogeni la titrarea în mediu anhidru se folosesc:

11
 A. Benzen
B. Acid formic
C. Acid clorhidric D. X% = V · TB/A· K · VM.K.· 100
D. Acid acetic glacial a ·V П.
E. Dimetilformamida
E. X% =
(V - Vк.о.) · TB/A · K · 100
22. În calitate de solvenţi protofili la titrarea în mediu anhidru se folosesc:
A. Acidul acetic glacial 27. a metoda argintometrică varianta
Ca indicator la titrarea iodurilor dupa
B. Anhidrida acetică Fajens serveşte:
C. Dimetilformamida A. Metiloranj
D. Metanolul B. Albastru de bromfenol
E. Piridin C. Fenolftaleina
D. Eozionat-sodiu
23. În prezenţa cărui acid şi în ce limite trebuie să se afle mărimea pH la E. Murexid
titrarea halogenurilor după metoda Volhard:
F. Mediu acid sulfuric, pH nu mai mare de 2 28. La titrarea argintometrică a clorurilor după metoda Fajens ca indicator
G. Mediu acid azotic, pH nu mai mare de 2 serveşte:
H. Mediu acid azotic, pH nu mai mare de 8 A. Fluoresceina
I. Mediu acid acetic, pH nu mai mare de 4 B. Eozionat-natria
J. Mediu acid acetic, pH nu mai mare de 6 C. Murexid
D. Albastru de bromfenol
24. Pentru determinarea cantitativă a clorurilor după metoda Fajens se E. Albastru de metilen
utilizează albastru de bromfenol în mediu:
A. Neutru 29. Metoda cerimetrică de dozare a substanţelor medicamentoase este o metodă
B. Reacţia mediului nu are importanţă de:
C. Acid azotic A. Neutralizare în mediu apos
D. Acid acetic B. Neutralizare în mediu anhidru
E. Bazic C. De precipitare
D. Complexonometric
25. Metoda de titrare anhidra in mediu de solvent protofil poate fi utilizata la E. Oxidare-reducere
determinarea cantitativa a:
A. Bromcamfor 30. Metoda nitritometrică poate fi utilizată pentru dozarea preparatelor cu
B. Clorhidrat de lidocaină conţinut de grupe funcţionale:
C. Metiltestosteron A. Grupa aminica aromatica primara
D. Diclofenac natrium B. Grupa aminica alifatica primara
E. Metildopa (metildofa) C. Grupa aminica aromatica secundare
D. Grupa hidrazidică
26. Calcularea conţinutului substanţei de analizat după metoda titrimetrică, la E. Nitrogrupa aromatica după reducere
titrarea indirectă, se efectuează după formula: 4-ТS. Metodele fizico-chimice - III
A. X% =
V · TB/A · K · 100 1. Metoda fotometrică de analiză se bazează pe:
Determinarea unghiului de rotaţie
B. X% = a Separarea între două faze
(V1K1 - V2K2) · TB/A · 100 Determinarea spectrelor de emisie
C. X% = a Absorbţia selectivă a radiaţiei electromagnetice
V · TB/A · K· 100 ·100
а · (100-b) 12
 Măsurarea indicelui de refracţie D. Absorbanţa să fie direct proporţională cu concentraţia
E. Concentraţia soluţiei analizate să fie 1%
2. Numim absorbanţă (densitate optică):
A. A= k · b
B. A= lg I/I0 8. Spectrul IR este caracterizat de :
C. A= 10-kb Lungimea de undă
D. A= sin α /sin β Serii de benzi de absorbţie
E. A= lg I0 / I Număr de undă
Transmitanţa în %
3. Alegeţi expresia corectă a legii Bugher-Lambert-Beer: Absorbanţă specifica
A. A1%1cm = A · c · l
B. A= A1%1cm · c · l 9. Metoda fotocolorimetrică de analiză se bazează pe:
C. lg I0 /I =  · c · l A. Determinarea absorbanţei luminii nemonocromatice de către
D. A = A1%1cm · l/c substanţa analizată
E. I / I0 =10-kb B. Determinarea absorbanţei unei soluţii, obţinute în urma unei reacţii de
culoare
4. Numim spectru de absorbţie: C. Determinarea lungimii de undă a unei soluţii în dependenţă de
A. Dependenţa lungimii de undă de concentraţie concentraţie
B. Dependenţa absorbanţei de concentraţie D. Determinarea concentraţiei soluţiei în dependenţă de absorbanţa
C. Dependenţa absorbanţei de lungimea de undă E. Determinarea absorbanţei soluţiilor colorate
D. Dependenţa absorbanţei de grosimea stratului
E. Dependenţa extincţiei specifice de concentraţie 10. În determinările fluorimetrice sunt folosite următoarele relaţii:
A. F = n – n0 / c
5. În determinările fotometrice se folosesc aparatele: B. F= I0 · 2,3 · ε · c · b · 
Polarimetre C. F = Ф · γ · I0 / 2,3 · ε · c
A. Spectrofotometre D. X= (n1 – n2) · c / n – n2
Refractometre E. X= n – n0 / F
Colorimetre
Fotoelectrocolorimetre 11. Spectrul RMN (rezonanţei magnetice nucleare) este caracterizat de :
A. Deplasarea chimică
6. Pentru determinarea concentraţiei prin metoda spectrofotometrică folosim B. Multiplitate
formula: C. Suprafaţa rezonanţei
A. C = 1 / A D. Interacţiune de spin
B. C= A /  · l E. Interacţiune magnetică
C. C= A · A1%1cm / l
D. C= A1%1cm · l 12. Separarea substanţelor în strat subţire poate fi efectuată prin următoarele
E. C= A / A1%1cm · l mecanisme:
A. Cu schimb de ioni
7. Pentru determinările cantitative spectrele de absorbţie trebuie să respecte B. De precipitate
condiţiile: C. De repartiţie
A. Banda aleasă să nu fie suprapusă de o altă bandă a altor D. De adsorbţie
componenţi E. De excluziune moleculară
B. Spectrul de absorbţie trebuie să fie în limita 300-350 nm
C. Absorbanţa în λ max trebuie să fie destul de mare pentru un compus 13. Indicaţi constantele optice, folosite la identificarea substanţelor prin metoda
individual spectrofotometrică:

13
 A. Raportul absorbanţei către grosimea stratului de substanţă analizată A. Polarografia
B. Lungimea de undă, corespunzătoare maximului de adsorbţie B. Cromatografia
C. Raportul absorbanţei către lungimea de undă C. Polarimetria
D. Raportul absorbanţelor la diferite lungimi de undă D. Potenţiometria
E. Raportul absorbanţei către concentraţie şi grosimea stratului E. Spectroscopia IR

14. În spectroscopia IR la pregătirea substanţelor pentru analiză se folosesc: 20. Mărimea absorbanţei este direct proporţională cu :
Vazelină A. Lungimea de undă
Ulei de vazelină B. Concentraţia soluţiei
Bromură de potasiu C. Masa molară a substanţei dizolvate
Cloroform D. Grosimea stratului
Alcool etilic E. Transmitanţa în %

21. Metoda fotocolorimetrică este bazată pe măsurarea intensităţii culorii

15. Indicaţi factorii care determină condiţiile optime de dozare a substanţelor produşilor reacţiei:
medicamentoase prin metoda spectrofotometrică: A. Formarea azocolorantului
A. Solventul B. Formarea colorantului aurinic
B. Valoarea pH-ului C. Formarea tiocromului
C. Lungimea de undă, corespunzătoare maximului de absorbţie D. Obţinerea colorantului indofenolic
D. Structura chimică a substanţei E. Formarea murexidului
E. Temperatura

16. Spectrofotometria IR se deosebeşte de spectrofotometria UV prin: 22. Puterea rotatorie specifică depinde de:
Caracterul spectrului de absorbţie A. Natura substanţei
Diapazonul spectrului electromagnetic B. Lungimea de undă
Dependenţa absorbţiei de concentraţie C. Concentraţia soluţiei
B. Natura absorbţiei D. Grosimea stratului
Metodele de calcul a concentraţiei E. Natura solventului

17. Deosebirea între spectroscopia UV şi fotocolorimetria constă în : 23. Puterea rotatorie specifică depinde de:
A. Dependenţa absorbţiei de grosimea stratului A. Absorbanţă
B. Metodele de calcul a concentraţiei B. Lungime de undă
C. Regiunea spectrului electromagnetic folosit C. Concentraţia soluţiei (1g în 100ml)
D. Dependenţa absorbţiei de concentraţia soluţiei D. Concentraţia soluţiei (g/mol în 1 l)
E. Dependenţa de culoarea soluţiilor E. Grosimea stratului

18. Care metode sunt bazate pe determinarea absorbţiei electromagnetice: 24. Calculul conţinutului de substanţă analizată prin metoda fotometrică, se
A. Refractometria efectuează conform formulelor:
B. Cromatografia A. C= Ast · Cst / Aan
C. Spectrofotometria UV B. C= Aan · Cst / Ast
D. Polarimetria C. C= Aan / A1%1cm · l
E. Fotocolorimetria D. C= Aan / Cst
E. C= A1%1cm / A
19. Din metodele optice fac parte:

14
25. Faţă de produşii reacţiilor, folosiţi la determinarea cantitativă prin metoda E. Specrofotometria IR
fotocolorimetrică, se înaintează următoarele cerinţe:
A. Stabilitatea culorii soluţiei 31. Valoarea indicelui molar de absorbtie depinde de :
B. Stabilitatea în timp (fără a se schima) a culorii soluţiei A. Lungimea de unda
C. Dependenţa proporţională între absorbanţă şi concentraţie B. Densitatea optica
D. Dependenţa proporţională între absorbanţă şi lungimea de undă C. Concentratia solutiei(1g in 100 ml)
E. Dependenţa proporţională între absorbanţă şi grosimea stratului de soluţie D. Concentratia solutiei (g/mol la litru)
analizată E. Grosimea stratului solutiei cercetate

26. Cromatografia pe hârtie poate avea mecanism de: 32. Metoda, bazata pe refractia razei de lumina este:
A. Repartiţie A. Cromatografia
B. Precipitare B. Spectrafotometria UV
C. Adsorbţie C. Refractometria
D. Schimb cationic D. Polarimetria
E. Schimb anionic E. Fotocolorimetria

27. Pentru legea Bugher-Lambert-Beer, alegeţi expresia corectă: 33. Indicele de refractie a solutiei depinde de :
A. lg I0 /I =   c  l A. Natura solventului
B. I0= æ · c B. Temperatura
C. A= æ · c · l C. Lungimea undei de lumina
D. c = A / l · A1%1cm D. Concentratia substantei
E. n= n0 · c F E. Grosimea stratului

28. Fotometria de extracţie este bazată pe interacţiunea preparatelor, ca bazi 34. Calcularea continutului de substanta analizata prin metoda refractometrica se
slabe cu indicatorii: efectueaza dupa formula:
A. Metiloranj A. C = (n1 – n2) · c / n – n2
B. Albastru de bromtimol B. C = n – n0 / F
C. Albastru de bromfenol C. C = F / n – n0
D. Murexid D. C = F· (n – n0)
E. Tropeolină 00 E. C = F· (n – n0) / F0

29. Factori ce determina conditiile optime de dozare a substantelor 35. Metoda, bazata pe rotirea optica a planului de polarizare este:
medicamentoase prin metoda spectrofotometrica sunt:: A. Spectrofotometria UV
A. Temperatura B. Cromatografia
B. Solventul C. Refractometria
C. Valoarea pH-ului mediului D. Polarimetria
D. Lungimea de unda, corespunzatoare minimului de absorbtie E. Fotocolorimetria
E. Structura chimica a substantei 36. Valoarea puterii rotatorii specifice a substantelor din solutia de cercetat se
calculeaza conform formulei:
A. [α] = α · 100/l · c
30. Catre metodele optice se referă: B. [α] = α · /l · ρ
A. Refractometria C. [α] = α · 100/ l · ρ
B. Cromatografia D. [α] = α · ρ / l · 100
C. Potentiometria E. [α] = α · 100
D. Polarografia

15
37. Valoarea puterii rotatorii specifice a substantelor din solutia de cercetat se A. Soluţie de clorură de fer (III) (culoarea roşie)
calculeaza conform formulei: B. Soluţie de difenilamina în acid sulfuric (culoarea albastră)
A. [α] = α · 100/l · c C. Soluţie de sulfat de cupru (culoarea albastră)
B. [α] = α · 100/ l · ρ D. Soluţie de azotat de argint (precipitat galbenă)
C. [α] = α · /l · ρ E. Soluţie de sulfid de sodic (precipitat negru)
D. [α] = α · ρ / l · 100
E. [α] = α · 100 6. Impurităţile de amoniac se determină:
A. Cu hidroxid de sodiu (miros de amoniac)
B. Cu reactivul Nessler (precipitat negru)
C. Cu reactivul Nessler (precipitat galbenă sau culoarea brună)
5-ТS. Medicamentoase anorganice - III D. Cu reactivul Marqius (culoarea roşie)
E. Cu acid sulfuric conc. (culoare liliachie)
1. Care soluţie de bază poate fi folosită pentru pregătirea etaloanelor de culoare la
cercetarea soluţiei de bromură de potasiu, dacă sol. apoasă de 10% trebuie să
fie incoloră? 7. Determinarea ureei în hidroperită, se face cu ajutorul:
A. Alcool etilic A. Soluţie permanganatul de potasiu
B. Soluţie etalon 4a B. Probei biuretice
C. Soluţii etalon de culoare C. Probei Belştein
D. Apă D. Soluţie clorura de cobalt
E. Soluţie hidroxid de sodiu. E. Soluţie cu acidul picric.
8. Conţinutul peroxidului de hidrogen în substanţa medicamentoasă “Sol. peroxid
2. Reacţia pentru cationul de Na cu zincuranilacetat, se petrece în prezenţa: de hidrogen diluată “ trebuie să fie:
A. Acidului acetic diluat A. 5,5-6,0%
B. Acidului sulfuric concentrat B. 3,0-5,0%
C. Acidului acetic concentrat C. 2,7-3,3%
D. Anhidridei acetice D. 2,5-3,0%
E. Acidului clorhidric. E. 2,0-4,0%

3. Pentru a mări viteza reacţiei dintre cationul de K şi acidul tartric este necesar: 9. Determinarea cantitativă a sulfatului de cupru se face prin metoda:
A. De a încălzi amestecul A. Argintometrică
B. De a încălzi, apoi a adăuga solutie hidroxid de sodiu B. Nitritometrică
C. De a răci eprubeta C. Iodometrică
D. De adaugă alcool 95% D. Neutralizare
E. De agitat şi de adăugat acid acetic E. Complexonometrică

4. Determinarea identitatii ionului de sodium se efectueaza cu ajutorul: 10. Determinarea cantitativă a azotatului de argint se face prin metoda:
A. Solutie azotat de argint A. Complexonometrică
B. Solutie zinc-uranil-acetat B. Iodometrică
C. Solutie difenilamina C. Mercurimetrică
D. Flacara spirtierii D. Permanganaometrică
E. Solutie de clorura de fer (III) E. Tiocianometrică

5. Impurităţile sărurile de acizi azotic şi azotos în apa purificată se constată:

16
11. Care din substanţele, enumerate mai jos, colorează flacăra în vierde la calcinare C. Formarea rozocianinei
pe sârma de cupru: D. Reacţia cu alizarina
A. Bromcamfora E. Reacţia cu ninhidrina
B. Acid boric
C. Sulfat de magneziu 17. Pentru acidul clorhidric sunt valabile următoarele reacţii de identificare:
D. Procaine (novocaina) hidroclorid A. Solutie de hidroxid de sodiu
E. Iodoform B. Solutie de azotat de argint
C. Solutie de clorura de fer (III)
12. Pentru cationul de fer redus (Fe2+) pot fi utilizate următoarele reacţii de D. Solutie permanganatul de potasiu
identificare: E. Solutie de sulfat de cupru
A. Solutie rodanura de amoniu
B. Solutie hexacianoferat de potasiu (III)
18. Din halogenuri fieroso-fierice pot fi obţinute următoarele substanţe:
C. Solutie permanganatul de potasiu
A. Iodurii de sodiu
D. Solutie dimetilglioxima
B. Clorura de sodiu
E. Solutie acidul sulfosalicilic
C. Bromurii de potasiu
D. Clorura de potasiu
13. Compuşii magneziului se utilizează în medicină ca remedii: E. Acid clorhidric
A. Antiseptice
B. Spasmolitice
19. Alegeţi expresiile corecte:
C. Antacide
A. Protargola conţine 7,5-8,5% argint
D. Purgative
B. Colargola conţine 80% argint
E. Antiinflamatorii
C. Protargola conţine 70% argint
D. Colargola conţine 7,5-8,5% argint
14. Clorura de calciu se obţine la: E. Colargola conţine 70% argint
A. Încălzirea cretei cu acid clorhidric
B. Interacţiunea hidroxilului de calciu cu acidul clorhidric
20. Pentru determinarea cantitativă a acidului clorhidric por fi utilizate următoarele
C. Prelucrarea marmorei cu acid clorhidric
metode:
D. Încălzirea dolamitei cu acid clorhidric
A. Iodometrică
E. Încălzirea nitratului de calciu cu clor molecular
B. Argintometrică
C. Acidimetrică
D. Alcalimetrică
E. Premanganatometrică
15. Ionul de magneziu se determină prin reacţii:
A. Solutii fosfatului dublu de sodiu şi amoniac
21. Stratul cloroformic se coloreaza in galben-brun la adaugarea solutiei de
B. Reactivul Marquis
cloramina in prezenta de acid clorhidric si cloroform (la agitare) la solutia
C. Solutie 8-oxichinolina
preparatului:
D. Solutie nitroprusiatul de sodiu
A. Hidrocarbonatului de sodium
E. Acid sulfuric conc.
B. Bromurii de sodiu
C. Clorura de calciu
16. Reacţiile de identificare a acidului boric sunt: D. Sulfatului de magneziu
A. Formarea eterului etilacetic E. Iodurii de potasiu
B. Formarea eterului boroetilic

17
 C. Cu azotatul de cobalt
D. Cu ferocianura (III) de potasiu
E. Cu sulfatul de bariu
22. Stratul cloroformic se coloreaza in violet la adaugarea solutiei de nitrit de sodiu
in prezenta de acid sulfuric dil. si cloroform (la agitare) la solutia preparatului: 28. Soluţie peroxidului de hidrogen se întrebuinţează ca :
A. Iodurii de potasiu A. Remedii antipiretice
B. Hidrocarbonatului de sodiu B. Remedii antacide
C. Bromurii de sodiu C. Remedii analgetice
D. Sulfatului de magneziu D. Remedii antiseptice
E. Clorura de calciu E. Remedii vasoconstrictoare

29. Acidul boric poate fi obţinut:

23. Preparate iodului pot fi obţinute din: A. Din aşarită
A. Apă de mare
B. Din borocalc
B. Apă de sondaj
C. Din chernit
C. Alge minerale
D. Din dolamitei
D. Cărbune de pământ
E. Din borax
E. Microorganisme
30. Peroxidul de hidrogen se descompune sub acţiunea:
24. Oxigenul poate fi obţinut: A. Luminii
A. La Comprimarea aerului după metoda Linde
B. Temperaturii
B. La descompunerea sării lui Bertole
C. Mediului alcalin
C. La electroliza apei
D. Oxidanţilor şi reducătorilor
D. La descompunerea peroxidului de hydrogen
E. Apei
E. La electroliza soluţiei de hidroxid de sodiu
31. Pentru determinarea cantitativă a peroxidului de hidrogen se folosesc
25. Purificarea apei se face: metodele:
A. Prin firbere
A. Argintometrică
B. Prin destilare
B. Iodometrică
C. Prin tratare cu acid clorhidric
C. Bicromatometrică
D. Prin schimb de ioni
D. Permanganatometrică
E. Prin osmos
E. Complexonometrică

26. Pentru a obţine pulbere de sulfat de bariu pentru radioscopie cu un grad 32. Soluţia de I2 de 10% degradează din cauza că:
corespunzător de fineţe, în procesul sintezei se adaugă: A. Este o soluţie a unui oxidant puternic, într-un lichid uşor oxidabil
A. Gumă tragacantă B. La conservare , cantitatea de I2 scade în urma evaporării acestuia
B. Amidon C. La conservare , cantitatea de I2 scade în urma formării HI
C. Decoct de seminţe de in D.În rezultatul oxidării apar diferiţi compuşi organici (aldehida acetică,
D. Soluţie acid glutamic iodura de etil, acid acetic)
E. Soluţie colargolă E. Are loc reducerea iodului

27. Pentru identificarea cationului de zinc pot fi folosite reacţiile: 33. Iodul obţinut prin diferite metode trebuie să fie lipsit de impurităţi de:
A. Cu sulfatul de sodiu A. Metale grele
B. Cu ferocianura (II) de potasiu B. Cianură de iod

18
 C. Arseniu 39. Precipitat alb, insolubil in acid acetic dil. se obtine prin adaugarea solutiei de
D. Cloruri sulfite de sodiu la solutia preparatului:
E. Sulfaţi A. Bromurii de potasiu
B. Sulfatului de cupru
34. Determinarea cantitativa a sulfatului de fer (II) poate fi efectuat prin metodele: C. Iodurii de sodium
A. Argintometrica D. Sulfatului de magneziu
B. Cerimatrica E. Sulfatului de zinc
C. Permanganatometrica
D. Dicromatometrica
E. Nitritometrica
6-ТS. Parafinele şi derivaţii halogenaţi - III
35. Coloratie specifica a flacarii prezintă:
A. Clorura de sodiu
B. Bromura de potasiu 40. În calitate de conservant în fluorotan se adaugă:
C. Carbonatul de litiu A. Fenol
D. Sulfatul de magneziu B. Bisulfit de sodiu
E. Clorura de calciu C. Timol
D. Semicarbazidă
E. Rezorcină
36. Coloratie specifica a flacarii nu prezintă:
A. Sulfatul de magneziu
B. Clorura de sodiu 41. Florul în fluorotan poate fi depistat după:
C. Sulfatul de fer (II) A. Spectrul în IR
D. Carbonatul de litiu B. Spectrul în UV
E. Clorura de calciu C. Reacţia cu nitroprusiat de sodiu
D. Reacţia cu alizarinatul de circoniu
E. Reacţia сu vanadatul de amoniu
37. La cercetarea renghenologica se foloseste:
A. Sulfatul de magneziu
B. Sulfatul de bariu 42. Ce impurităţi din clorura de etil se identifică cu ajutorul soluţiei de iod şi
C. Clorura de fer (II) hidrozid de sodiu:
D. Carbonatul de bariu A. Etanol
E. Sulfatul de calciu B. Acetonă
C. Anhidridă acetică
D. Metanol
38. Stratul cloroformic se coloreaza in violet la adaugarea solutiei de clorura de Fe E. Cloroform
(III) in prezenta de acid sulfuric dil. si cloroform (la agitare) la solutia
preparatului:
A. Sulfatului de cupru 43. Substanţele medicamentoase prezintă pulberi albe cristaline cu exepţia:
B. Iodurii de sodiu A. Cloroformul
C. Bromurii de potasiu B. Clorura de calciu
D. Sulfatului de magneziu C. Clorura de etil
E. Clorurii de calciu D. Sulfura de cupru
E. Fluorotanul

19
44. Substanţele medicamentoase prezintă lichide cu exepţia: B. Încălzirea cu hidrocarbonatul de sodiu cristalin
A. Clorura de etil C. Reducerea cu praf de Zn în mediu basic
B. Clorura de sodiu D. Arderea în balonul cu oxygen
C. Clorura de calciu E. Încălzirea cu soluţie apoasă (alcoolică) de hidroxid de sodiu
D. Cloroformul
E. Fluorotanul
50. Mineralizarea substanţelor cu conţinut de iod se se efectuează prin:
A. Încălzirea preparatului în eprubetă uscată
45. Reacţia de obţinere a iodoformului se foloseşte pentru identificarea: B. Încălzirea cu acid sulfuric conc.
A. Identităţii etanolului C. Proba Belştein
B. Impuritatea de etanol în clorura de etil D. Arderea în balonul cu oxigen
C. Identitatea iodurii de potasiu E. Încălzirea cu soluţie alcoolică de azotat de argint
D. Impurităţi de iodaţi în iodura de potasiu
E. Identitatea iodurii de sodiu
51. Fluorul după mineralizare poate fi identificat prin reacţia cu :
A. Alizarinatul de zirconiu
46. Proba Belştein serveşte ca argumentare a: B. Soluţie azotat de argint
A. Prezenţei impurităţilor de halogeni în substanţe de natură C. Soluţie tiocianat de Fe (III)(decolorare)
anorganică D. Soluţie cloramină în prezenţă de cloroform
B. Prezenţei impurităţilor de halogeni în substanţe de natură E. Soluţie de clorură de calciu
organică
C. Prezenţei de halogen în molecula substanţelor de natură
organică
52. La compuşii cu conţinut de polihalogeni se referă:
A. Cloroformul
D. Determinării cantitative a halogenului în substanţe de natură
B. Clorura de etil
organică
C. Fluorotanul
E. Prezenţei de halogen în molecula substanţelor de natură
D. Etanolul
anorganică
E. Acetona
47. La introducerea substanţei medicamentoase cu conţinut de halogen organic în
flacăra spirtierii aceasta se colorează în:
A. Roşu 53. Ca remedii anestezice în medicină se utilizează:
B. Galben A. Etanolul
C. Albastru B. Cloroformul
D. Roşu-cărămiziu C. Clorura de etil
E. Verde D. Fluorotanul
E. Metanolul
48. Mineralizarea substanţelor cu conţinut de fluor se efectuează prin:
A. Încălzirea preparatului în eprubetă 54. Clorura de etil se poate deosebi de fluorotan prin:
B. Calcinarea cu sodiu metalic A. Temperatura de topire
C. Încălzirea cu acid sulfuric conc. B. Densitate
D. Arderea în balonul cu oxygen C. Spectru IR
E. Proba Belştein D. Prezenţa fluorului după mineralizare
E. Prezenţa clorului după mineralizare
49. Mineralizarea substanţelor cu conţinut de brom şi clor se efectuează prin:
A. Proba Belştein 55. Determinarea clorurii de etil se petrece cu ajutorul:
20
 A. Determinării argintometrice Morh D. Benzaldehida
B. Dehalogenarea şi apoi, determinarea acidometrică E. Anilina
C. Metodei nitritometrice
D. Dehalogenarea şi apoi, determinarea argintometrică
E. Metodei de neutralizare indirectă 61. Determinarea cantitativă a nitroglicerinei în forme medicamentoase se face prin:
A. Metoda spectrofotometrică
B. Metoda fotocolorimetrică, bazată pe interacţiunea cu 2,4-
56. Substanţa medicamentoasă ce fierbe la temperatură joasă (12-130С) este: fenolsulfoacidul în mediu de amoniac
A. Cloroformul C. Metoda fotocolorimetrică, bazată pe reacţia de diazotare cu β-
B. Metanolul naftola
C. Etanolul D. Metoda gravimetrică
D. Florotanul E. Metoda fotocolorimetrică, bazată pe reacţia de interacţiune cu
E. Clorura de etil fenol-2,4-disulfoacid în mediu acid

57. Metoda de ardere în balonul cu oxigen se foloseşte pentru determinarea: 62. Odată cu mărirea lanţului carbonic şi cu trecerea de la alcooli primari la cei
A. Florului secundară, apoi la cei terţiari, solubilitatea alcoolilor:
B. Bromului A. Creşte
C. Calciului B. Nu se schimbă
D. Sulfului C. Variază foarte puţin
E. Fosforului D. Scade
E. Creşte, apoi scade
58. Pentru efectuarea analizei prin metoda arderii în balonului cu oxigen avem
nevoie de: 63. Acţiunea fiziologică şi toxicitatea alcoolilor creşte , odată cu:
A. Balon conic din sticlă termorezistentă cu dop rodat şi A. Mărirea lanţului de carbon
capacitatea de 750-1000 ml B. Ramificarea lanţului de carbon
B. Balon cotat cu capacitatea de 1000 ml C. Întroducerea legăturii duble
C. Balon conic cu capacitatea de 1000 ml D. Întroducerea halogenilor în moleculă
D. Lichid ce absoarbe E. Micşorarea lanţului de carbon
E. Hîrtie de filtru pentru prepararea păcheţelului
64. Conform cerinţelor DАN, în alcoolul etilic e determină impurităţi de :
59. Cloroformul poate fi identificat prin reacţia cu : A. Eterului etilic
A. Benzol B. Alcool metilic
B. Toluen C. Cloruri
C. Fenol D. Substanţe reducătoare
D. Etanol E. Furfurol
E. Pirimidină
65. Glicerina poate fi obţinută din:
7 -ТS. Alcooli şi eteri – III A. Grăsimi la saponificare
B. Alcooli primari
60. Produsul iniţial de sinteză a dimedrolei este: C. Propilenă la clorurare
A. Benzhidrola D. Acid izobutiric
B. Benzenul E. Acroleină
C. β-naftola
21
66. Difenhidramina (dimedrola) poate fi determinată cantitativ folosind metoda: C. Difenhidramina (dimedrola)
A. Nitritometrică D. Cloroformul
B. Alcalimetrică în mediu apos E. Eterul dietilic
C. Acidimetrică în mediu apos
D. Argintometrică Fayans
72. Reacţia de obţinere a iodoformului se foloseşte pentru determinarea :
E. Alcalimetrică în mediu de solvenţi protogeni
A. Identităţii etanolului
B. Identităţii glicerinei
67. În etanol cu ajutorul azotatului de argint şi amoniac se determină impurităţi de : C. Identităţii eterului dietilic
A. Alcool metilic D. Impurităţilor de etanol în clorura de etil
B. Uleiuri riziduale E. Identităţii difenhidraminei (dimedrolei)
C. Substanţe reducătoare
D. Furfurol
73. Grupă eterică conţin preparatele :
E. Aldehide
A. Etanolul
B. Nitroglicerina
68. În etanol cu ajutorul soluţiei de permanganat de potasiu se determină impurităţi C. Dimedrola
de : D. Glicerina
A. Sulfaţi E. Eterul dietilic
B. Alcool metilic
C. Substanţe reducătoare
74. Proba Belştein serveşte pentru determinarea identităţii a preparatului:
D. Aldehide
A. Etanol
E. Uleiuri riziduale
B. Nitroglicerina
C. Difenhidramina (dimedrola)
69. În etanol cu ajutorul soluţiei de permanganat de potasiu şi sării de sodiu a D. Glicerina
acidului cromotropic se determină impurităţi de: E. Cloroformul
A. Substanţe reducătoare
B. Aldehide
75. Nitroglicerina sepoate de deosebit de glicerină după :
C. Sulfaţi
A. Proba Belştein
D. Alcool metilic
B. Reacţia de formare a acroleinei
E. Uleiuri riziduale
C. Reacţia cu difenilamina
D. Reacţia cu azotat de argint
70. Prin reacţia cu anilina în prezenţă de acid clorhidric conc.în etanol se E. Reacţia de obţinere a azocolorantului
determină impurităţi de:
A. Furfurol
76. Determinarea cantitativă a dimedrolei prin metoda anhidră de titrare în mediu
B. Aldehide
de solvent protogen poate fi aplicată datorită grupelor funcţionale :
C. Sulfaţi
A. Aminogrupă alifatică primară
D. Alcool metilic
B. Aminogrupă aromatică primară
E. Uleiuri riziduale
C. Grupei eterice
D. Aminogrupă terţiară
71. Substanţe medicamentoase lichide sunt cu excepţia: E. Acidului clorhidric
A. Etanolul
B. Nitroglicerina
77. Difenhidramina (dimedrola) corespunde denumirei chimice :
22
 82. Valoarea masei molare a metenaminei (hexametilentetraamină) la determinarea
CH3 cantitativă prin metoda alcalimetrică (după hidroliza acidă) este egală cu :
CH - O - CH2 - CH2 - N . HCl A. 1 М metenamină
CH3
B. 1/2 М metenamină
C. 2 М metenamină
A. β–eterul dimetilaminoetilic a benzhidrolei D. 1/4 М metenamină
B. β– eterul dietilaminoetilic a benzhidrolei hidroclorid E. 1/3 М metenamină
C. β– eterul dietilaminometilic a benzhidrolei hidroclorid
D. β– eterul dietilaminoetilic a metanolului hidroclorid
E. β– eterul dimetilaminoetilic a benzhidrolei hidroclorid 83. Valoarea masei molare a metenaminei (hexametilentetraamină) la determinarea
cantitativă prin metoda acidimetrică este egală cu :
A. 1 М metenamină
78. Nitroglicerina este: B. 1/2 М metenamină
A. Dinitrat de glicerină C. 2 М metenamină
B. Trinitrat de glicerină D. 1/4 М metenamină
C. Mononitrat de glicerină E. 1/3 М metenamină
D. Amestec de trinitrat de glicerină şi dinitrat de glicerină
E. Trinitrit de glicerină
84. Impurităţi inadmisibile în metenamină (hexametilentetraamină) sunt :
A. Sărzri de amoniu
79. La esteri se referă : B. Paraform
A. Eterul dietilic C. Acid formic
B. Difenhidramina D. Etanol
C. Clorura de etil E. Metanol
D. Glicerina
E. Nitroglicerina
85. Valoarea masei molare a metenaminei (hexametilentetraamină) la determinarea
8 – TS. Aldehide şi glucide – III cantitativă prin metoda iodometrică este egală cu :
A. 1 М metenamină
B. 1/2 М metenamină
80. Aldehidele pot fi obţinute: C. 2 М metenamină
A. La reducerea alcoolilor secundari D. 1/4 М metenamină
B. La oxidarea alcoolilor primari E. 1/3 М metenamină
C. La oxidarea alcoolilor secundari
D. La dihalodenderivaţii
E. La oxidarea acizilor carboxilici 86. Sub formă de pulberi albe cristaline se prezintă substanţele medicamentoase, cu
excepţia:
A. Glucoza
81. Care din substanţele, enumerate mai jos, vor da reacţia pozitivă a oglinzii de B. Clorura de etil
argint: C. Metenamina (hexametiltetramina)
A. Etanol D. Etanol
B. Metenamină (hexametilentatramina) E. Lactoza
C. Lactoza
D. Soluţie formaldehidă
E. Glucoza

23
87. Masa molară a echivalentului la dozarea metenaminei (hexametilentetraminei) B. Metenamina (hexametilentetramina)
prin metoda iodometrică este egală cu: C. Difenhidramina (dimedrola) hidroclorid
A. 1 М metenaminei D. Glucoza
B. 1/2 М metenaminei E. Lactoza
C. 2 М metenaminei 93. Determinarea cantitativă a glucozei în soluţii pentru injecţii se efectuează prin
D. 1/4 М metenaminei metodele :
E. 1/3 М metenaminei A. Polarimetrică
B. Alcalimetrică
C. Refractometrică
88. Formaldehida intră în reacţiile : D. Spectroscopia în UV
A. Substituţie E. Iodometrică în mediu acid
B. Oxido-reducere
C. De scimb
D. Adiţie 94. Glucoza şi lactoza se referă după structura chimică la :
E. Hidroliză A. Alcooli monoatomici
B. Alcooli poliatomici
C. Acizi carbonici
89. Cu ajutorul reactivului Nessler în metenamină (hexametilentetramină ) se D. Esteri
identifică impurităţi de : E. Cetone
A. Cloruri
B. Săruri de amoniu
C. Calciu 95. Determinarea cantitativă a metenaminei (hexametilentetramină ) se efectuează
D. Paraform prin metodele :
E. Sulfaţi A. Iodchlorometrică
B. Alcalimetrică (după hidroliza acidă)
C. Permanganatometrică
90. Reacţia cea mai sensibilă de identificare a impurităţilor de aldehide în substanţa D. Acidimetrică
medicamentoasă este cu : E. Alcalimetrică
A. Reactivul Tollens
B. Soluţie de azotat de argint
C. Reactivul Fehling 96. Ca remediu uroantiseptic serveşte :
D. Reactivul Nessler A. Soluţie formaldehidă
E. Reactivul Marguis B. Metenamina (hexametilentetramina)
C. Difenhidramina (dimedrola) hidroclorid
D. Cloroformul
91. Obţinerea paraformului (precipitat alb) la păstrarea soluţiei de formaldehidă se E. Nitroglicerina
datoreşte condiţiilor:
A. Umiditate
B. La temperatura mai mare de 90С 97. Reacţia de axidare a aldehidelor se petrece cu :
C. În vase de culoare deschisă A. Soluţie de azotat de argint
D. În vase închise ermetic B. Reactivul Tollens
E. La temperatura mai mică de 90С C. Reactivul Nessler
D. Reactivul Fehling
E. Soluţie sulfat de cupru
92. Cu reactivul Fehling nu interacţionează :
A. Soluţie de formaldehidă

24
98. La baza reacţiei de interacţiune a aldehidelor cu aminele stă : C. Proprietatea de absorbţie a radiaţiei electromagnetice
A. Adiţie D. Măsurarea unghiului de reflecţie
B. Substituţie E. Măsurarea concentraţiei
C. Schimb
D. Oxidare
104. Glucoza se referă la :
E. Condensare
A. Polizaharide
B. Dizaharide
99. Valoarea masei molare a formaldehidei la determinarea cantitativă prin metoda C. Trizaharide
iodometrică este egală cu : D. Monozaharide
A. 1/4 М formaldehidă E. Polizaharide complexe
B. 1/2 М formaldehidă
C. 1 М formaldehidă
105. Lactoza se referă la :
D. 2 М formaldehidă
A. Polizaharide complexe
E. 1/3 М formaldehidă
B. Polizaharide
C. Dizaharide
D. Monozaharide
E. Trizaharide
100. La baza reacţiei de interacţiune a aldehidelor cu fenolii stă :
A. Substituţie
B. Schimb
C. Condensare 9 -TS. Acizi carboxilici – III
D. Oxidare
E. Adiţie 106. Acizii carboxilici monobazici se obţin :
F. Oxidarea alcoolilor saturaţi
G. Oxidarea aldehidelor saturate
101. În soluţia de formaldehidă cu ajutorul soluţiei de 0,1 mol/l hidroxid de sodiu se H. Oxidarea aldehidelor nesaturate
identifică impurităţi de : I. Din oxiacizi
A. Aldehide J. Din halogenoderivaţii hidrocarburilor
B. Acid acetic
C. Paraform
D. Cloruri 107. Lactatul de calciu se obţine pe cale :
E. Acid formic A. Fermentarea glucozei şi adăugarea carbonatului de calciu
B. Fermentarea glucozei şi adăugarea clorurii de calciu
C. Fermentarea glucozei şi adăugarea sulfatului de calciu
102. Metenamina (hexametilentetramină ) se obţine la interacţiunea : D. Oxidarea glucozei cu adăugarea ulterioară de carbonat de calciu
A. Soluţiilor apoase de acid acetic şi amoniac E. Oxidarea glucozei cu adăugarea ulterioară de clorură de calciu
B. Soluţiilor apoase de formaldehidă şi amoniac
C. Soluţiilor alcoolice de formaldehidă şi amoniac
D. Soluţiilor apoase de formaldehidă şi hidroxilamină 108. Gluconatul de calciu se obţine pe cale :
E. Soluţiilor apoase de acid formic şi amoniac A. Oxidarea glucozei cu adăugarea ulterioară de carbonat de calciu
B. Fermentarea glucozei şi adăugarea carbonatului de calciu
C. Fermentarea glucozei şi adăugarea clorurii de calciu
103. Mutarotaţia este : D. Oxidarea electrochimică a glucozei în prezenţa bromurii de calciu
A. Măsurarea unghiului de rotaţie şi carbonat de calciu
B. Măsurarea unghiului de refracţie

25
 E. Oxidarea electrochimică a glucozei în prezenţa bromurii de calciu 114. Prin descompunarea cu permanganat de potasiu în mediu acid se identifică :
şi clorură de calciu A. Ionul-clorură
B. Ionul-sulfat
C. Ionul-acetat
109. Lactatul de calciu se deferenţiază de clorură de sodiu prin reacţia cu soluţie D. Ionul-gluconat
de :
E. Ionul-lactat
A. Permanganat în mediu acid
B. Oxalat de amoniu
C. Acid tartric 115. Ionul-acetat în soluţii netre formează cu clorura de fier (III) compuşi coloraţi
D. Zinc-uranilacetat în :
E. Sulfat de cupru A. Culoare roşie intensă
B. Culoare galbenă
110. Prin metoda complexonometrică se determină substanţele medicamentoase : C. Culoare roză
A. Lactatul de sodiu D. Culoare albastru-violet
B. Lactatul de calciu E. Culoare verde-gălbuie
C. Gluconatul de calciu
D. Clorura de calciu
E. Metenamina (hexametilentetramina) 116. Ca rezultat a pierderii apei de cristalizare la păstrare se shimbă aspectul
exterior la :
A. Nitroglicerină
111. Valoarea masei molare a echivalentului a gluconatului de calciu la B. Clorura de calciu
determinarea cantitativă complexonometrică este de : C. Lactatul de calciu
A. 1 М gluconat de calciu D. Tetraboratul de sodiu
B. 1/2 М gluconat de calciu E. Gluconatul de calciu
C. 2 М gluconat de calciu
D. 1/4 М gluconat de calciu
E. 1/6 М gluconat de calciu 117. Acetaldehida obţinută poate fi identificată după :
A. Miros specific
B. Înnegrirea hîrtiei de filtru umectată cu reactivul Nessler
112. După valoarea puterea rotatorie specifică poate fi identificat : C. Obţinerea de pete albastre pe hîrtia umectată cu soluţie de
A. Gluconatul de calciu nitroprusiat de sodium şi piperidină
B. Glucoza D. Colorarea hîrtiei de filtru umectată cu reactivul Nessler, în
C. Difenhidramina (dimedrol) hidroclorid galben
D. Metenamina (hexametilentetramina) E. Coloraţia roşie la adăugare de clorură de fier (III)
E. Nitroglicerina
118. În calitate de remedii antialergice, se utilizează :
113. Precipitat alb, insolubil în soluţie de acid acetic dil. şi soluţie de amoniac, se A. Difenhidramina (dimedrola) hidroclorid
obţine la adăugarea soluţiei de oxalat de amoniu la soluţia preparatului : B. Metenamina (hexametilentetramina)
A. Clorura de potasiu C. Lactatul de calciu
B. Clorura de calciu D. Gluconatul de calciu
C. Lactat de calciu E. Lactoza
D. Gluconat de calciu
E. Sulfat de magneziu
119. Ionul-lactat poate fi identificat prin reacţia cu soluţia :
A. Permanganat de potasiu în mediu acid

26
 B. Permanganat de potasiu în mediu bazic
C. Iod în mediu acid
D. Iod în mediu bazic 125. Sub aspect de pulberi albe cristaline se prezintă:
E. Clorură de fier (III) A. Lactatul de calciu
B. Nitroglicerina
C. Difenhidramina (dimedrola) hidroclorid
120. Ionul-gluconat poate fi identificat prin reacţia cu soluţia : D. Clorură de fier (III)
A. Permanganat de potasiu în mediu acid E. Gluconatul de calciu
B. Clorură de fier (III)
C. Permanganat de potasiu în mediu bazic
10-TS. Acizilor policarboxilici. Uretani şi ureide – III
D. Iod în mediu acid
E. Iod în mediu bazic
126. Proprietăţi reducătoare pronunţate posedă:
K. Gluconatul de calciu
121. Gluconatul de calciu poate fi diferenţiat de metenamină (hexametilentetramină) L. Acidul ascorbic
prin reacţia cu soluţie de : M. Soluţie formaldehidă
A. Azotat de argint în mediu de amoniac N. Clorură de sodiu
B. Oxalate de amoniu O. Iodura de potasiu
C. Permanganat de potasiu în mediu bazic
D. Clorură de fier (III)
E. Sulfat de cupru 127. Acidul ascorbic formează săruri cu soluţiile:
F. Clorura de fier(II)
G. Clorura de fier(III)
122. Reacţia de obţinere a iodoformului se foloseşte pentru identificarea:
H. Clorură de cupru
F. Identităţii etanolului
I. Azotat de argint
G. Identităţii lactatului de calciu
J. Hidrocarbonat de sodiu
H. Identităţii gluconatului de calciu
I. Impurităţi de etanol în clorura de etil
J. Identităţii difenhidraminei(dimedrola) 128. Prin metoda alcalimetrică de determinare cantitativă se determină:
F. Glucoză
G. Glicerină
123. Valoarea masei molare a echivalentului a lactatului de calciu la determinarea H. Bromizoval
cantitativă prin metoda complexonometrică este: I. Acid ascorbic
A. 1/6 М lactat de calciu J. Gluconat de calciu
B. 1 М lactat de calciu
C. 1/4 М lactat de calciu 129. Lactatul de calciu se diferenţiază de acidul ascorbic prin reacţia cu soluţia
D. 1/2 М lactat de calciu de:
E. 2 М lactat de calciu F. Permanganat în mediu acid
G. Oxalat de amoniu
H. Acid tartric
124. După reacţia cu soluţie de azotat de argint în preparatele, lactat de calciu şi I. Azotat de argint
gluconat de calciu se determină impurităţi de:
J. Zinc-uranilacetat
A. Metale grele
B. Arseniu
C. Sulfaţi 130. La grupa de vitamine se referă:
D. Cloruri F. Mebrobamat (meprotan)
E. Fier G. Difenhidramina (dimedrol)

27
 H. Lactatul de calciu C. Hidroxilului alcoolic
I. Acid ascorbic D. Hidroxilului enolic din poziţia 2
J. Glucoza E. Hidroxilului enolic din poziţia 3

131. Valoarea masei molare a echivalentului a acidului ascorbic la determinarea

iodometrică este egală cu:
A. 1 М acid ascorbic
137. Proprietăţile reducătoare sunt datorate :
B. 4 М acid ascorbic
A. Hidroxil alcoolic primar CH2OH
C. 1/2 М acid ascorbic
D. 1/3 М acid ascorbic
E. 2 М acid ascorbic HO - CH
B. Hidroxil alcoolic secundar
132. Acidul ascorbic poate fi determinat cantitativ prin: OH OH
A. Alcalimetric OH OH H
C. Grupei endiolice
B. Acidimetric O
C. Iodometric O
D. Complexonometric HO - CH
E. Argintometric D. Hidroxilul enolic OH CH2OH

133. Cu soluţia de clorură de fier (III) interacţionează:

A. Iodura de potasiu
B. Acidul ascorbic
C. Gluconatul de calciu E. Inelul lactonic
O
D. Soluţia formaldehidă O
E. Lactoza

134. Reacţia de oxidare se utilizează pentru analiza substanţelor medicamentoase : 138. Pentru argumentarea identităţii acidului ascorbic pe baza proprietăţilor
A. Clorura de calciu reducătoare se foloseşte:
B. Gluconat de calciu A. Reactivul Fehling
C. Acid ascorbic B. Reactivul Draghendorf
D. Metenamina (hexametilentetramina) C. Soluţia de acid picric
E. Meprobamat (meprotan) D. Soluţia de sulfat de cupru
E. Soluţia de clorură de fier (III)
135. Metoda iodometrică se foloseşte pentru determinarea cantitativă a :
A. Nitroglicerina 139. În calitate de antioxidanţi în soluţiiile de acid ascorbic pentru injecţii se
B. Clorura de calciu utilizează:
C. Acid ascorbic A. Hidroxid de sodiu
D. Metenamina (hexametilentetramina) B. Clorură de sodiu
E. Meprobamat (meprotan) C. Sulfat de sodiu
D. Metabisulfit de sodiu
136. Proprietăţile acide în acidul ascorbic sunt datorate prezenţei în moleculă a : E. Acid clorhidric
A. Grupei endiole OH OH
B. Inelului lactonic H
3 2
140. În timpul păstrării acidul ascorbic se poate supune procesului de:
4 1 O
5
O 28
HO - CH
6 CH2OH
 A. Reducere 146. La încălzirea soluţiei de bromizoval cu acid sulfuric conc. se obţine:
B. Oxidare A. Amoniac-miros specific
C. Hidroliză B. Acid izovalerianic- miros specific
D. Polimerizare C. Acid izovalerianic-precipitat alb
E. Substituţie D. Acid valerianic- miros specific
E. Brom-coloraţie galbenă
141. Substanţe optic active sunt:
A. Etanolul 147. Hidrolizei se supun:
B. Glucoza A. Acidul ascorbic
C. Acidul ascorbic B. Bromizovalul
D. Difenhidramina (dimedrol) hidroclorid C. Meprobamatul (meprotan)
E. Lactatul de calciu D. Nitroglicerina
E. Metenamina (hexametilentetramina)
142. Acidul ascorbic se oxidează cu soluţia titrantă în:
A. Mediu puternic acid
B. Mediu puternic bazic 148. Esterii acizilor carbaminici poartă denumirea de:
C. Mediu neutru A. Uretani
D. Mediu slab acid B. Ureide aciclice
E. Mediu slab bazic C. Ureide ciclice
D. Amide
E. Metenamina (hexametilentetramina)
143. Denumirea chimică a bromizovalului este:
A. Bromizovalerianat
B. N-(α- bromizovalerianat)-tiouree 149. Meprobamatul(meprotan) după structura chimică se referă la:
C. N-(α- bromizovalerianat)- uree A. Amidă
D. N-(α- bromvalerianat)- uree B. Esteri
E. N-( izovalerianat)- uree C. Ureide aciclice
D. Uretani
E. Ureide ciclice
144. Bromizovalul se obţine la interacţiunea ureii cu:
A. Bromanhidrida α- acidului bromizovalerianic
B. α- acid bromizovalerianic 150. Denumirea chimică-esterul dicarbaminic 2-metil-2-propilpropandiol-
C. Acidul izovalerianic 1,3,corespunde substanţei:
D. Bromanhidrida α- acidului bromvalerianic A. Difenhidramina (dimedrol) hidroclorid
E. Bromanhidrida β- acidului bromizovalerianic B. Bromizoval
C. Acid ascorbic
D. Meprobamat (meprotan)
145. Identitatea bromizovalului se petrece prin reacţia: E. Benzocaina (anestezina)
A. Dehalogenare
B. Hidroliza cu acid sulfuric conc.
C. Oxidare 151. Meprobamatul(meprotan) se obţine la interacţiunea 2-metil-2-propilpropandiol-
D. Hidroliza cu soluţie de hidroxid de sodiu 1,3 cu:
E. Condensare A. Uree
B. Carbamoil-clorid
C. Hidroxilamina

29
 D. Hidrazină 2. Preparate medicamentoase derivaţi de aminoacizi sunt:
E. Acidul carbaminic A. Metionona
B. Metenamina (hexametilentetramina)
C. Acidul glutamic
152. Produsul comun a reacţiei de încălzire a bromizovalului şi meprobamatului cu D. Cisteina
soluţia de hidroxid de sodiu este: E. Acidul aminocapronic
A. Acidul izobalerianic
B. Acidul valerianic 3. Metionina se determină cantitativ prin metoda :
C. Hidroxilamina A. Argintometrică
D. Ureea B. Iodometrică
E. Amoniacul C. Complexonometrică
D. Nitritometrică
153. Meprobamatul se determină cantitativ prin metoda: E. Titrarea neapoasă
A. Metoda Keldal
B. Metoda de neutralizare 4. Determinarea impurităţilor specifice în substanţele medicamentoase se
efectuează prin metoda :
C. Metoda argintometrică
D. Metoda iodometrică A. Cromatografia în strat subţire
B. Spectrofotometria
E. Metoda titrării în mediu anhidru
C. Fotocolorimetria
D. Cromatografia gazoasă
154. Bromizovalul se determină cantitativ prin: E. Polarimetria
A. Metoda argintometrică
B. Metoda Keldal 5. Determinarea cantitativă a substanţelor medicamentoase derivaţi de aminoacizi
C. Metoda de neutralizare se efectuează prin metodele :
D. Metoda argintometrică după dehalogenare A. Neutralizare
E. Metoda titrării în mediu anhidru B. Iodometrie
C. Determinarea azotului total (metode Keldal)
D. Titrarea acio-bazică în solvenţilor neapoşi
155. În calitate de remediu calmant se foloseşte: E. Permanganatometrică
A. Cloroformul
B. Bromizovalul 6. Determinarea conţinutului de azot total (metoda Keldal) se foloseşte pentru
C. Etanolul determinarea cantitativă a substanţelor medicamentoase derivaţi de :
D. Meprobamatul (meprotan) A. Uretani
E. Difenhidramina (dimedrol) hidroclorid B. Aminoacizi
C. Amidele acizilor
11-TS. Aminoacizii şi derivaţii lor. Derivaţi de izotiuroniu. D. Aldehide
Derivaţii ai fenilalaninei – III E. Acizi carbonici

1. Aminoacizii se identifică prin reacţiile generale cu:

A. Nitroprusiat de sodium
B. Sulfat de cupru
C. Azotat de argint
D. Ninhidrină 7. Formula de structură corespunde substanţei:
E. Clorura de fer (III) O
C OH
CH - NH2
30 H3C - C - SH

CH3
 A. Acidul ascorbic 158. Mentolul se obţine din:
B. Nitroglicerina A. Ulei de mentă
C. Cisteina B. Modul de bor
D. Metionina C. Timol
E. Penicilamina D. m-Crezol
E. Fenol
8. Formula de structură corespunde substanţei:
O
A. Glucoză 159. Derivaţi de adamantani sunt:
B. Penicilamina C OH A. Validolul
C. Metenamina (hexametilentetramina) CH - NH2 B. Acetatului de retinol
D. Cisteina CH2 - SH C. Rimantadina
E. Metionina D. Sulfocamfocaina
E. Amantadina (midantan)
9. Derivaţi de izotiouree sunt:
A. Bromural (bromizoval) 160. Compuşi optic activi sunt substanţele:
B. Izoturon A. Bromcamfora
C. Melfalan B. Gluconatul de calciu
D. Acetilcisteina C. Camfora
E. Difetur D. Acidul ascorbic
E. Mentolul
10. Determinarea cantitativă a melfalanului se efectuează prin metodele:
A. Argintometria
161. Următoarea formulă de structură corespunde substanţei:
B. Argintometria după destrucţie CH3
A. Acetatului de retinol
C. Titrarea neapoasă
B. Camfora
D. Mercurimetrică
C. Sulfocamfocaina
E. HPLC OH
D. Bromcamfora
E. Mentol H2C CH3

12-TS. Terpenoide. Adamantani. Statine– III 162. Bromcamforul se deosebeşte de camfor cu ajutoru lreacţiilor :
A. Proba cu ninhidrină
B. Proba Belştein
156. Reacţia de obţinere a oximei poate fi utilizată la analiza medicamentelor: C. Formarea azocolorantului
A. Camfor D. Formarea oximelor
B. Bromcamfor E. Determinarea ionului de brom după mineralizare
C. Mentol
D. Melfanal
E. Acetatului de retinol 163. Determinarea cantitativă a mentolului se face prin metoda :
A. Iodometrică
B. Complexonometrică
157. Acţiune hiperlipidemică posedă: C. Nitritometrică
A. Acetilcisteina D. De acetilare
B. Lovastatina E. Argintometrică
C. Penicilamina
D. Lactatul de calciu
E. Rimantadina 164. Identitatea acetatului de retinol se determină prin reacţia cu :
A. Înregistrarea spectrului UV
31
 B. Clorura de bariu 5. Care dintre reacţiile numite mai jos pot fi folosite la identificarea ciclului β-
C. Hidroxilamina lactonic al glicozidelor cardiace:
D. Proba Belştein A. Reacţia Legal
E. Reacţia cu clorură de stibiu B. Reacţia Baliet
C. Reacţia Raimond
165. Determinarea cantitativă a camforului se efectuează prin metoda : D. Reacţia Chede
A. De acetilare E. Reacţia cu ninhidrină.
B. Titrarea formolică
C. Metoda oximei 6. Care din metodele enumerate mai jos pot fi folosite la determinarea
D. Keldal impurităţilor de glicozide străine în glicozidele din grupul Digitalis:
E. Neutrlizare A. Spectrofotometria în UV
B. Cromatografia pe hârtie
C. Cromatografia în strat subţire
13 –ТS. Calciferoli.Cardenolide – III D. Polarimetria
E. Refractometria
1. Care parte a moleculei glicozidelor condiţionează acţiunea lor biologică:
A. Prezenţa în moleculă a agliconului şi părţii zaharoase 7. Din punct de vedere chimic glicozidele cardiace prezintă:
B. Prezenţa în moleculă a agliconului. A. Derivaţi ai ciclopentanperhidrofenantrenei cu inel lactonic din cinci atomi
C. Prezenţa în moleculă a glucidelor de carbon în poziţia 17 şi partea zaharoasă în poziţia 3
D. Prezenţa în moleculă a grupelor funcţionale specifice: amină, ceto, etc. B. Derivaţi ai ciclopentanperhidrofenantrenei cu inel lactonic din cinci atomi
E. Prezenţa părţii steroide de carbon cu legătura dublă în poziţia 3
C. Derivaţi ai ciclopentanperhidrofenantrenei cu inel lactonic din 6 atomi de
2. Indicaţi varianta corectă a succesiunii compuşilor la sinteza vit.D2: carbon cu legătura dublă în poziţia 17 şi partea zaharoasă în poziţia3
A. Ergosterina-tehisterina-lumisterina-previtamina D2- ergocalciferol D. Derivaţi ai ciclopentanperhidrofenantrenei în poziţia 3 al căruia se află
B. Lumisterina-ergosterina-tahisterina-previtamina D2-ergocalciferola partea glucidică
C. Ergosterina-lumisterina-tahisterina-ergocalciferola E. Derivaţi ai ciclopentanperhidrofenantrenei cu partea zaharoasă în poziţia
D. Tahisterina-ergosterina-lumisterina-previtamina D2- vit. D2 3
E. Ergosterina-lumisterina-tahisterina-previtamina D2- vit. D2
8. Numiţi hidraţii de carbon care pot fi în componenţa părţii zaharoase a
3. Indicaţi efectul analitic al reacţiei Cheller-Chiliani: glicozidelor cardiotonice.
A. Startul superior se colorează în albastru sau albastru-verzui A. D-glucoza
B. Coloraţie galbenă care trece treptat în brună B. Digitoxoza
C. La intersecţia straturilor apare un inel de culoare brună C. Lactoza
D. Startul inferior se colorează în violet D. D-cimaroza
E. La suprafaţa epruvetei apare o peliculă uleioasă E. L-oleandroza

4. Care dintre reacţiile numite mai jos pot fi folosite la identificarea ciclului 9. Indicaţi reagenţii, utilizaţi în reacţia Cheller-Chiliani:
steroic al glicozidelor cardiace: A. Soluţia apoasă de 5% de sulfat de fer (II)
A. Reacţia Liberman-Burhard B. Soluţia apoasă de 3% de clirură de fer (III)
B. Reacţia cu soluţie cloroformică de acid tricloracetic de 96% C. Soluţia de acid acetic glaciar
C. Reacţia Rozenheim D. Soluţia de acid sulfuric concentrată
D. Reacţia Legal E. Soluţia de acid azotic concentrată
E. Reacţia cu m-nitrobenzen.
10. Activitatea biologică a glicozidelor cardiotonice se exprimă în :

32
 A. UAH – unităţi acţiune hulub D. Oximelor
B. UAR - unităţi acţiune rîndunică E. Izonicotinilhidrazonei
C. UAP - unităţi acţiune pisică
D. UAŞ - unităţi acţiune şoarece 16. Diferenţierea preparatelor androgene şi anabolice după ciclul steroid se
E. UAB - unităţi acţiune broască poate cu ajutorul:
A. HNO3 conc.
B. HCl conc.
14 –ТS. Androgenii şi anabolicii – III C. H2SO4 conc.
D. Hidroxilamină
E. Izoniazidă
11. Ce reacţie stă la baza determinării cantitative a propionatului de testosteronă
prin metoda fotocolorimetrică? 17. Ce metode fizico-chimică se utilizează la determinarea cantitativă a
A. Cu H2SO4 preparatelor derivaţi de hormoni androgeni şi anabolice:
B. Cu hidroxilamina în mediu bazic A. Spectrofotometria
C. Cu izoniazida B. Gravimetria
D. Cu hidroxilamina în mediu acid C. Fotocolorimetria
E. Cu 2,6-dinitrofenilhidrazina D. Refractometria
E. Spectrofluorimetria
12. Ce grupe funcţionale întră în componenţa hormonilor androgeni:
A. Grupa ceto- din poziţia 3 8. Substanţele medicamentoase anabolice sunt derivaţi de:
B. Grupa aldehidică din poziţia 10 A. Androstan
C. Grupa metilică din poziţia 10,13,17 B. 19-nortestosteron
D. Grupa metilică din poziţia 10,17 C. Estran
E. Grupa hidroxil alcoolică din poziţia 17 D. Pregnan
E. Colesterină
13. Ce constante fizico-chimice folosim pentru analiza hormonilor androgeni şi
anabolici: 9. Grupările alcoolice (testosteron, metandiona) din poziţia 17β- se determină
A. T0 topire a oximului prin reacţia de formare a:
B. T0 topire a acetatului A. Esterilor cu miros specific
C. Indicele de refracţie B. Esterilor cu temperatură de topire specifică
D. Puterea rotatorie specifică C. Hidroxamaţilor de Fe
E. Indicele specific de absorbţie D. Sărurilor insolubile
E. Iodoformului
14. Care din preparatele enumerate mai jos sunt hormoni androgeni?
A. Acetat de cortizon 10. Formula de structură corespunde :
B. Metiltestosteronă F. Propionatul de testosteronă CH3 CH3
C. Metandrostenolonă G. Fenabolină OH
D. Pregnina H. Metandienonă (metandrostenolonă) CH3 H
E. Ciproteron (androcur) I. Retabolil H H
J. Strofantina - K
O
15. Depistarea grupei ceto- în propionatul de testosteronă se efectuează prin
reacţia de formare a: 11. Grupele esterice din fenabolină şi propionatul de testosteronă se determină
A. Sărurilor de tetrazoliu prin:.
B. Fenilhidrazonei
C. Azocolorantului

33
 a. Reacţia hidroxamică E. Izonicotinoilhidrazinei
b. Produşii de hidroliză
c. Temperatura de topire a oximei 23. Cu ajutorul cărui reactiv deosebim hormonii estrogeni de cei gestageni:
d. Reacţia cu H2SO4 conc. A. HNO3 conc.
e. Formarea izonicotinoilhidrazinei B. HCl conc.
C. Reactivul Fehling
15 –ТS. Estrogeni. Gestagenii – III D. H2SO4 conc.
E. Hidroxilamina
18. Ce reacţie stă la baza determinării cantitative a etinilestradiolei prin metoda
fotocolorimetrică? 24. Reacţia hidroxamică poate fi utilizată în analiza substanţelor:
A. Cu izoniazida A. Capronatului de gestenoronă
B. Cu H2SO4 B. Dipropionatului de estradiolă
C. Formarea azocolorantului C. Propionatului de testosteronă
D. Formarea hidroxamaţilor D. Propionatului de dietilstilbestrolă
E. Cu soluţie de hidroxid de sodiu 10% E. Tamoxifenă

19. Hormoni estrogeni naturali sunt substanţele: 25. Reacţia de formare a oximei poate fi utilizată în analiza substanţelor:
A. Estrona A. Camforei
B. Androsterona B. Acetatului de ciproteronă
C. Estradiol C. Dipropionatului de estradiolă
D. Dehidroandrosterona D. Propionatului de testosteronă
E. Estriol E. Propionatului de dietilstilbestrolă

20. Indicaţi efectul analitic al reacţiei acetatului de medroxiprogesteronă cu 26. Etinilestradiola poate fi deosebită de estradiolă dipropionat prin reacţia cu :
H2SO4 conc. A. Soluţiile de hidroxilamină şi clorură de fier (III)
A. Coloraţie galbenă, ce la adăugare de apă trece în verde-galben. B. Diazoreactiv
B. Coloraţie roşie cu fluorescenţă galbenă C. Reactivul Fehling
C. Coloraţie zmeurie, ce la adăugare de apă trece în galben D. H2SO4 conc. şi alcool
D. Coloraţie violetă cu fluorescenţă verde E. Soluţi de hidroxid de sodiu
E. Coloraţie roşie cu fluorescenţă verde
27. Analogi sintetici a hormonilor estrogeni cu structură nesteroidă sunt
21. Metoda de neutralizare după hidroliza preventivă este utilizată la
substanţele :
determinarea cantitativă a preparatului:
A. Acetat de ciproteronă
A. Acidului glutamic
B. Hexestrol (sinestrol)
B. Dipropionatului de estradiolă
C. Propionatul de dietilstilbestrolei
C. Clomifenei
D. Clortrianizen
D. Linestrolei
E. Linestrenola
E. Prednizolonei
C.
28. La dozarea estrogenilor cu structură nesteroidă se utilizează metodele:
22. Prezenţa grupei ceto- din poziţia 3 a noretisterona se demonstrează prin
A. De acetilare
reacţia de formare a :
B. Bromatometrică
A. Fenilhidrazinei
C. Nitritometrică
B. Sărurilor de terazoliu
D. Fotocolorimetrică
C. Hidroxamaţilor de fier
E. Spectrofotometrică
D. Oximelor

34
 16 – ТS. Corticosteroizii – III
7. Cu ajutorul cărui reactiv deosebim hormonii corticoizi între ei :
F. H2SO4 conc.
1. În poziţia 17a ciclului steroic al corticosteroizilor este prezentă:
G. HNO3 conc.
A. Grupa metilică
H. HCl conc.
B. Hidroxil fenolic
I. Diazoreactivul
C. Ciclul β-lactamic
J. Izoniazida
D. Grupa α-cetolică
E. Grupa ceto
8. Prezenţa în structura corticosteroizilor a grupei α- cetolice e demonstrată prin
2. Ce reactivi folosim pentru depistarea grupei α-cetolice a corticosteroizilor: reacţia :
A. Soluţia amoniacală de azotat de argint A. Soluţie amoniacală de azotat de argint
B. Sulfat de cupru B. Soluţie azotat de argint
C. Hidroxilamină C. Soluţie 2,3,5- trifenilterazoliu
D. Reactivul Fehling D. Reactivul Fehling
E. Sărurile de tetrazoliu E. Reactivul Nessler

3. Corticosteroizii posedă acţiune farmacologică :

9. Mineralocorticosteroizii reglează metabolismul:
A. Antiseptici
A. Slab metabolismul mineral
B. Antiinflamatori
B. Activ metabolismul mineral
C. Antireumatic
C. Slab metabolismul glucidic
D. Antialergici
D. Slab metabolismul proteic
E. Analgezici
E. Activ metabolismul proteic
4. Corticosteroizii sunt derivaţi de:
10. Glucocorticosteroizii reglează metabolismul:
A. Corticosteron
A. Slab metabolismul mineral
B. Acetilenă
B. Activ metabolismul glucidic
C. Pregnan
C. Activ metabolismul mineral
D. Perhidrofenantrenă
D. Slab metabolismul glucidic
E. Steran
E. Activ metabolismul proteic
5. Ce reacţie folosim pentru depistarea grupei esterice a corticosteroizilor:
A. Produşii de hidroliză 11. Determinarea fotocolorimetrică a corticosteroizilor după grupare ceto din
B. Formarea oximului poziţia 3 este bazată pe reacţia cu:
C. Formarea hidroxamaţilor de fier A. H2SO4 conc.
D. Săruri de dizoniu B. Soluţie 2,3,5- trifeniltetrazoliu
E. Formarea azocoloranţilor. C. Fenilhidrazină
D. Izoniazidă
6. Prezenţa grupei ceto- din poziţia 3 a corticosteroizilor se poate de determinat E. Ninhidrină
prin reacţia de formare a :
A. Hidroxamaţilor de Fe 12. Determinarea fotocolorimetrică a corticosteroizilor după gruparea α- cetolică
B. Fenilhidrazonei este bazată pe reacţia cu:
C. Sărurilor de tetrazoniu A. Soluţie amoniacală de azotat de argint
D. Izonicotinilhidrazonei B. Soluţie 2,3,5- trifeniltetrazoliu
E. Oximei C. Fenilhidrazină

35
 D. Reactivul Fehling A. Acetatul de hidrocortizonă
CH3 OH
E. Hidroxilamină B. Metandrostenolona HO
C - CH2 - OH
C. Dexametazona H3C H 17

O
D. Mazipredon F H
13. În analiza corticosteroizilor se utilizează metodele fizico-chimice : CH3
E. Prednizolona O
A. Spectrofotometria UV
B. Spectrofotometria IR
C. Fotocolorimetria 18. Prednizolona formează un precipitat galben-oranj cu :
D. HPLC A. Soluţie de azota de argint
E. Refractometria B. Soluţie sulfat de cupru
C. Anhidridă acetică
D. Reactivul Fehling
14. Determinarea cantitativă a corticosteroizilor se petrece cu ajutorul metodelor
E. Soluţie de clorură de fer (III)
fizico-chimice :
A. Spectrofotometria IR
B. Spectrofotometria UV 19. Determinarea fluorului legat covalent din structura corticosteroizilor se
C. Refractometria determină după mineralizarea cu :
D. Fotocolorimetria A. Soluţie clorură de calciu
E. HPLC B. Soluţie de clorură de fer (III)
C. Soluţie tiocianat de Fe
D. Reactivul alizarinatul de zirconiu
15. Reacţii generale de identificare a compuşilor de mai jos sunt :
E. Soluţie azotat de argint
CH3 OH
HO CH3 OH
C - CH2 - OH HO
H3C H
17
17
C - CH2 - OH 20. În organism corticosteroizii se produc:
H3C H
O
O A. În stratul medular al suprarenalelor
H H
O
H H B. În stratul cortical al suprarenalelor
CH3
O C. În glanda tiroidă
D. În glandele sexuale – ovare
E. În glandele sexuale – testicule

A. Formarea oximei 17 – ТS. Fenoli – III

B. Descompunere hidrolitică
C. Formarea fenilhidrazinei
D. Reacţia cu soluţie de 2,3,5- trifeniltetrazoliu 1. Reacţia specifică de identificare a rezorcinei este:
E. Reacţia cu reactivul Fehling F. Formarea sărurilor de diazoniu
G. Formarea coloranţilor aurinici
H. Formarea fluorescenţei
16. Formula de structură corespunde substanţei: I. Reacţia de nitrozare Liberman
K. Triamcinolona CH3 OH J. Halogenarea
HO
L. Mazipredon HC H
17
C - CH2 N N CH3

M. Metandrostenolona
3

H H
O
.
2. Întroducerea cărei grupe funcţionale în inelul benzenic duce la scăderea
N. Retabolil HCl
considerabilă a toxicităţii acestuia:
O
O. Prednizolona A. –NH2
B. –CH3
17. Formula de structură corespunde substanţei: C. –COOH
D. NO2
36
 E. –SH.
3. Din grupul compuşilor aromatici fac parte:
A. Fenolii
B. Derivaţii ciclopentanperhidrofenantrenei
C. Derivaţii naftacenei
D. Derivaţii p-aminofenolului
E. Derivaţii terpenelor

4. Reacţiile comune de identificare a fenolilor sunt:

A. Cu FeCl3
B. Cu xanthidrolă
9. Fenolul poate fi identificat prin reacţia cu clorura de fer (III) cu care dă o
C. Cu cloroform în prezenţa KOH
coloraţie:
D. Cu 4-aminoantipirină
A. Roşie
A. Cu H2SO4 conc.
B. Verde
C. Albastră
5. Vitamine K naturale sunt:
D. Albastru-violetă
A. Farnochinona
E. Galbenă
B. Vicasol
C. Menadionul
10. Prin încălzirea rezorcinei cu anhidridă ftalică, în prezenţa acidului sulfuric
D. Filochinona
concentrat, se formează:
E. Oxolină A. Fenolftaleină
B. Oxolina
6. Pentru compuşii aromatici sunt caracteristice următoarele tipuri de reacţii: C. Fluoresceină
De substituţie D. Xantină
De oxido-reducere E. Purină
Acido-bazice
De condensare 11. Drept surse de obţinere a compuşilor aromatici pot fi:
Polimerizare A. Petrolul
B. Produsele prelucrării cărbunelui
7. Produsul iniţial de sinteză a vicasolului este: C. Produsele prelucrării lemnului
A. 1-amino-2-naftol D. Produsele industriei cociliere
A. B. β-metilnaftalină
NaNO2 ; HCl E. Apa de mare
NH - R
C. β-naftochinonă
D. 2-metil-1,4-naftochinonă 12. La baza structurii chimice a compuşilor aromatici se află:
E. 3-metil-anilină A. Ciclul piridinic
+
B. -
NH2 [Ar - N N] Cl B. Hidroxilul fenolic
8. Azocolorantul se va forma în condiţiile: C. Inelul benzenic
+
D. Rămăşiţe de izopren
- E. Radicalul de ß-ionon
C. O-C-R HCl ; [Ar - N N] Cl

O
+
-
D. [Ar - N N] Cl
ONa

ONa 37
E. NO2 NaNO2 ; HCl;
 19. Grupele funcţionale din molecula compuşlori aromatici influenţează:
13. Toxicitatea compuşilor aromatici creşte odată cu introducerea în moleculă A. Stabilitatea
a: B. Alegerea metodelor de dozare
Halogenilor C. Alegerea reacţiilor de identificare
Grupei hidroxilice D. Alegerea condiţiilor de depozitare
Grupei nitro E. Aspectul formei medicamentoase
Grupei aminice
Grupei carboxilice

14. Substituienţi de gradul I sunt: 20. Procesul de reducere în inelul benzenic poate avea loc după schema:
A. Grupa – NH2
B. Grupa – OH
O O O
C. Grupa – C=O A. R-C R-C D. R-C R - CH2OH
D. Grupa – CH3 H OH H
E. Grupa – NO2
O
15. Substituienţi de gradul II sunt: B. R - NO2 R - NH2 E. R - CH2OH R-C
A. Grupa – OH H
B. Grupa – C=N
C. Grupa – COOH
D. Grupa – НC=O C. R - NO R - NH2
E. Grupa – NH2

16. Substituienţii de gradul I din inelul aromatic orientează substituientul nou 21. Proprietăţile acido-bazice a compuşilor pot fi reprezentate schematic prin
venit în poziţia: următoarele reacţii:
A. meta A. K2CrO4
OH D.
B. orto O O NO2 NH2
C. para
D. meta şi para
B.
E. orto şi para NH2
+ HCl
NH2
. HCl E. OH ONa
+ NaOH + H2O

17. Oxidarea compuşilor aromatici este cauzată de prezenţa: O O

A. Nucleului benzenic C. C C
OH + NaOH ONa + H2O
B. Grupelor funcţionale din inel
C. Mediului de oxidare (acid, bazic)
D. Catalizatorului 22. Fenolii pot fi obţinuţi din:
E. Oxigenului din aer A. Chinolină
B. Benzen
18. Substituienţii de gradul I modifică viteza reacţiilor de substituţi: C. Anilină
A. Măresc viteza reacţiilor de substituţie D. Ciclohexan
B. Micşorează viteza reacţiilor de substituţie E. Piridină
C. Nu influienţează viteza reacţiilor de substituţie
D. Stopează reacţiile de substituţie 23. Fenolii au proprietăţi chimice:
E. Nu participă în reacţii de substituţie A. Puternic alcaline
B. Slab alcaline

38
 C. Puternic acide
D. Slab acide 30. La nitrozarea fenolilor cu NaNO2 în mediu acid (proba Liberman) se obţin
E. Amfotere următorii compuşi:
A. Fenolaţi
24. În rezultatul interacţiunii fenolilor cu bazele alcaline se obţin: B. Chinone
A. Benzoaţi C. p-Nitrozofenoli
B. Alcoolaţi D. p-Chinoidoxime
C. Fenolaţi E. Indofenoli
D. Acizi carboxilici
E. Amine aromatice 31. Procesul de condensare stă la baza interacţiunii fenolilor cu :
A. Clorura de fer (III)
25. Fenolii au proprietatea de a forma: B. 4-clorimin-2,6-diclorchinona
A. Eteri C. Cloroform în mediu bazic
B. Fenolaţi D. Halogenii
C. Compuşi complexi E. Aldehide
D. Esteri
E. Produse de policondensare 32. La interacţiunea fenolului cu cloroformul în mediu bazic se formează:
26. Reacţii de substituţie electrofile pentru fenoli sunt : A. Indofenoli de culoare albastră
A. Halogenarea B. Coloranţi azoici de culoare roşie
B. Nitrarea C. Coloranţi aurinici de culoare galbenă
C. Nitrozarea D. Fluoresceină, de culoare verde
D. Combinarea cu sărurile de diazoniu în mediu bazic E. Hinoni de culoare galbenă
E. Combinarea cu sărurile de diazoniu în mediu acid

27. Coloraţia fenolilor cu clorura de fer (III) depinde de:

A. Numărul grupelor –OH 33. O reacţie specifică pentru rezorcină este:
B. Prezenţa legăturilor duble A. Formarea sărurilor de diazoniu
C. Poziţia grupelor - OH B. Formarea azocoloranţilor
D. Prezenţa altor grupe funcţionale C. Formarea fluoresceinei
E. Concentraţia soluţiei de clorură de Fe (III) D. Formarea halogenoderivaţilor
E. Formarea indofenolilor
28. În procesul de oxidare a fenolilor (proba iodofenolică) se obţin următorii
compuşi: 34. Formarea azocoloranţilor parcurge conform unui mecanism de :
A. p-Chinone A. Oxidarea
B. Săruri de oxoniu B. Substituţie
C. Chinonimine C. Condensare
D. Indofenoli D. Reducere
E. p-Aminofenoli E. Formarea de compuşi complexi

29. Indofenolii se formează la : 35. Dozarea fenolilor se petrece cu ajutorul metodelor:

A. Reducerea fenolilor cu hidrogen atomar A. Iodclorimetrică
B. Oxidarea fenolilor cu apă de brom şi amoniac B. Nitritometrică
C. Oxidarea cu KMnO4 şi acid sulfuric C. Bromatometrică
D. Substituţie cu halogeni în mediu acid D. Argintometrică
E. Nitrozarea cu nitrit de sodiu în mediu acid E. Fotocolorimetrică

39
36. În metoda bromatometrică directă şi indirectă se utilizează indicatorii: 18 – ТS. Tetracicline. Derivaţii p-aminofenolului – III
A. Fenolftaleină
B. Metiloranjul 1. Produsul iniţial de sinteză a paracetamolului este:
C. Amidonul F. o-nitrofenolul
D. Roşu de metil G. Fenolul
E. Eriocromul negru
p-aminofenolul
37. Fenolul, rezorcina posedă acţiune: H. p-chinona
A. Antiseptică I. Anilina
B. Antiinflamatoare
C. Anticanceroasă 2. Tetraciclina şi oxitetraciclina pot fi deosebite cu ajutorul reacţiilor:
D. Anestezic local B. Cu H2SO4 conc.
E. Antihemoragică C. Cu FeCl3
D. Cu NaOH
38. Din punct de vedere chimic rezorcina este: E. Cu p-dimetilaminobenzaldehidă în H2SO4 conc.
A. Fenol monoatomic F. Cu HCl conc. la încălzire
B. Fenol poliatomic
C. Fenol biatomic 3. Numim antibiotice substanţele produse de către:
D. o-Chinone A. Alge
E. p-Chinone B. Microorganisme
C. Bacterii
39. Rezorcina se dozează prin metoda: D. Plante
A. De neutralizare E. Organisme de mare
B. Iodometrică
C. Argintometrică 4. Antibioticii se clasifică:
D. Complexonometrică A. După solubilitate
E. Bromatometrică B. După provinienţa biologică
C. După spectrul de acţiune antibacteriană
40. Dobezilatul de calciu poate fi identificat după: D. După mecanismul de acţiune
A. Spectrul IR E. După proprietăţile fizice
B. Reacţia cu oxalatul de amoniu
C. Spectrul UV 5. După structura chimică antibioticele se clasifică :
D. Reacţia cu clorura de bariu A. Antibotice aciclice
E. Reacţia cu soluţiei hidroxid de sodiu B. Antibotice aliciclice
C. Antibotice aromatice
41. Formula de structură a substanţei aparţine: D. Antibotice heterociclice
A. Dobezilatului de calciu E. Antibotice policiclice necondensate
B. Rezorcinei SO3 - 6. Pentru dozarea antibioticelor se folosesc metodele:
C. Etamsilatului
D. Timolului OH + C2H5 A. Chimice
H2N B. Fizice
E. Tamoxifenă HO C2H5
C. Fizico-chimice
D. Microbiologice
E. Biologice pe animale

40
7. La baza structurii chimice a tetraciclinelor stă: 13. Formarea anhidrotetraciclinelor are loc în mediu:
A. Sistema condensată ce constă din trei inele de A. Bazic
ciclohexan B. Puternic acid
B. Naftacena parţial hidratată C. Neutru
C. Naftacena D. Puternic bazic
D. Sistema condensată ce constă din patru inele de E. Acid
ciclohexan
E. Naftacena total hidratată 14. Formarea izotetraciclinelor are loc în mediu:
A. Neutru
B. De alcool
8. În structura tetraciclinelor intră următoarele grupe funcţionale: C. Bazic
A. Oxogrupa H C CH 3 3
D. Slab acid
B. Hidroxilul enolic H C OH H
N
3
E. Puternic acid
C. Grupa dimetilaminică 8
7 OH 6 5 4
3

D. Grupa aldehidică 9 10 C - NH
11 12 1
2
2 15. Proprietăţile fizico-chimice a tetraciclinelor se prezintă în determinarea:
OH
E. Grupa carbamidă OH O OH O O A. Rotaţia specifică
B. Absorbţia în spectrul VIS
9. În molecula tretraciclinei sunt prezente grupele funcţionale:
C. Absorbţia în spectrul UV
A. Hidroxil fenolic H C CH
B. Hidroxil alcoolic N
3 3 D. Indicele de refracţie
H C OH H
C. Grupă carboxilică 7
3

OH
6 5 4
3
E. Absorbţia în spectrul IR
8
D. Hidroxil enolic 9 10 C - NH
11 12 1
2
2

E. Hidroxil semiacetalic OH O
OH
OH O O
16. Pentru aprecierea calităţii tetraciclinelor se utilizează indicii fizici:
A. Punct de topire
10. În molecula tretraciclinei hidroxilul fenolic se găseşte în poziţia: B. Solubilitatea
A. Poziţia 3 C. Extincţia specifică
H C CH
B. Poziţia 6 N
3 3 D. Puterea rotatorie specifică
H C OH H
C. Poziţia 10 3
4
E. PH-ul
7 6 OH 5
D. Poziţia 12 8
9 10 11C - NH 12
3
2
17. Tetraciclinele semisintetice sunt derivaţi de:
1 2
E. Poziţia 12a OH
OH
OH O O O
A. Naftacenă
11. Din puct de vedere acido – bazic tetraciclinele sunt: B. Carboxamidă
A. Săruei complexe C. După inelul D
B. Baze slabe D. 6-Dezoxiderivaţi
C. Acizi slabi E. 8-Anhidroderivaţi
D. Acizi puternici
E. Compuşi amfoteri 18. Tetracicline de semisinteză sunt:
A. Clortetraciclina
12. În rezultatul izomerizării tetraciclinelor coloraţia lor: B. Fenacitina
A. Dispare C. Doxiciclina
B. Se intensifică D. Clorhidrat de tetraciclina
C. Devine roşie E. Oxitetraciclina
D. Devine albastră
E. Devine brună 19. Produsul iniţial de sinteză a fenacetinei este:

41
 A. o-Nitrofenolul A. Alcoolilor alifatic
B. Fenolul B. Alcoolilor aromatic
C. p-Nitrofenolul C. Aldehidelor alifatic
D. p-Aminofenolul D. Aldehidelor aromatic
E. Benzolul E. Toluenului

20. La nitrozarea fenacetinei cu HNO3 se obţine: 2. Acidul benzoic se dizolvă:

A. Coloraţie roşie A. Uşor în etanol
B. Precipitat violet B. Greu în etanol
C. Precipitat galben C. Uşor în apă
D. Miros specific D. Greu în apă
E. Coloraţie albastră-violetă E. Uşor în eter

21. Miros de izonitril se obţine la interacţiunea fenacetinei cu: 3. Benzoaţii interacţionează cu FeCl3 în mediu:
A. Soluţie de NaOH şi eter A. Slab acid
B. Soluţie HCl şi cloroform B. Bazic
C. Soluţie alcoolică de NaOH şi cloroform C. Slab bazic
D. Soluţie cloroformică de KOH şi eter D. Neutru
E. Soluţie alcoolică de KOH şi benzol E. Acid

4. Cu clorura de fer benzoaţii formează compus complex, colorat în:

A. Albastru-violet
B. Roşu
22. Reacţia paracetamolului cu FeCl3 se datorează prezenţei în moleculă a: C. Roz (ca pielea)
A. Hidroxilului alcoolic D. Albastru
B. Grupei carboxilice E. Verde
C. Hidroxilului fenolic
D. Hidroxilului enolic 5. La oxidarea acidului benzoic în prezenţă de catalizator se obţine:
E. Grupei esterice A. Acid salicilic
B. Acid acetic
C. Acid acetilsalicilic
23. Formula de structură corespunde substanţei medicamentoase : D. Acid p-aminobenzenic
A. Menadiona (vicasol) E. Benzoat de sodiu
NH - C - CH3
B. Farnochinona O 6. Pentru identificarea acidului benzoic se folosesc reacţiile:
C. п- Aminofenol A. Cu H2SO4 conc.
D. Fenacitina OH B. Cu benzaldehida
E. Paracetamolul C. Cu FeCl3
D. Cu H2O2 şi FeCl3
E. Cu NaOH

7. Dozarea acidului benzoic se efectuează prin metoda:

19 – TS. Acizi aromatici – III A. Acidimetrică
B. Alcalimetrică
1. Acidul benzoic poate fi obţinut la oxidarea: C. Bromatometrică

42
 D. Argintometrică
E. Nitritometrică 14. În baza grupei carboxilice, acidul salicilic interacţionează cu:
A. Clorura de fer (III)
B. Reactivul Marquis
8. În calitate de indicator la dozarea acidului benzoic se utilizează: C. Hidrogenocarbonat de sodiu
A. Metiloranjul D. Hidroxid de sodiu
B. Roşu de metil E. Sulfatul de cupru
C. Cristal violet
D. Fenolftaleina 15. Dozarea acidului salicilic se realizează prin metodele:
E. Murexid A. Argintometrică
B. Bromatometrică
9. Acidul benzoic se păstrează în baloane bine închise, deoarece: C. Alcalimetrică
A. Este higroscopic D. Acidimetrică
B. Este volatil E. Nitritometrică
C. Este termolabil
D. Reducere 16. Acidul acetilsalicilic este:
E. Oxidarea A. Ester acidului acetic al acidului salicilic
B. Ester acidului acetic al acidului benzoic
10. Acidul benzoic are acţiune: C. Ester metilic al acidului benzoic
A. Antiseptică D. Ester metilic al acidului saliciclic
B. Anestezică E. Ester fenilic al acidului benzoic
C. Anticoagulantă
D. Analgezică 17. Produsul iniţial de obţinere a anestezinei este:
E. Antihistaminică A. Nitrobenzenul
B. Benzaldehida
11. Benzoatul de sodiu se obţine: C. p-Aminofenolul
A. Din benzen la substituţie în apă de brom D. p-Nitrotoluenul
B. Din toluen la oxidare cu H2O2 E. Acidul p-aminobenzoic
C. Din acid benzoic la neutralizare cu hidrocarbonat de sodiu
D. Din acid salicilic la decarboxilare 18. Denumirea de (±)-2-(4-izobutilfenil)-acid propionic corespunde la:
E. Din acid benzoic la neutralizare cu carbonat de sodiu A. Tetraciclină
B. Paracetomol
12. Benzoatul de sodiu este: C. Ibuprofen
A. Greu în apă D. Rimantadină
B. Uşor solubil în alcool E. Clomifenă
C. Greu solubil alcool
D. Uşor solubil în apă 19. Care din substanţele enumerate sunt derivaţi de acid p-aminobenzenic:
E. Foarte uşor solubil în acid clorhidric A. Benzocaină (anestezina)
B. Clohidratul de procaină (novocaină)
13. Pentru identificarea benzoatului de sodiu se utilizează reacţiile: C. Ibuprofen
A. Cu H2SO4 conc.→ coloraţie roşie D. Clohidratul de lidocaină
B. Cu FeCl3 → precipitat roz E. Mesalazină
C. Cu CuSO4 → precipitat albastru
D. Cu HCl → precipitat alb 20. Pentru identificarea benzocainei (anestezinei) se utilizează reacţiile:
E. Cu KMnO4 → decolorarea soluţiei A. Formarea bazelor Şiff

43
 B. Oxidarea cu soluţia de cloramină B. Ibuprofen
C. Proba iodoformică C. Bupivacaină
D. Condensarea cu aldehida formică D. Menadionă (vicasol)
E. Formarea bromderivaţilor E. Clohidratul de lidocaină

21. Procaina (novocaina) este: 27. Formula de structură corespunde substanţei:

A. Bromhidratul esterului β-dietilaminoetilic al acidului p- A. Articaină (ultracaină) O
aminobenzenic B. Clohidratul de lidocaină S C
OCH3
B. Clorhidratul esterului β-dietilaminoetilic al acidului p-aminobenzenic C. Ibuprofen H
NH - C - CH - N . HCl
C. Clorhidratul amidei acidului p-nitrobenzenic D. Bupivacaină H3C
C3H7
D. Sarea de sodiu a acidului p-aminobenzenic E. Menadionă (vicasol) O CH3
E. Clorhidratul esterului β-dimetilaminoetilic al acidului p-
aminobenzenic 28. Formula de structură corespunde substanţei:
A. Diclofenac de sodiu NH2
B. Benzocaină (anestezina) Cl
22. La saponificarea acidului acetilsaliciclic se obţine: C. Bupivacaină . HCl
H3CO
A. Acid acetic D. Меtoclorpramid C2H5
C - NH - CH2 - CH2 - N
B. Acetat de sodiu E. Menadionă (vicasol) C2H5
C. Salicilat de disodiu O
D. Acid salicilic
E. Salicilatul de sodiu 29. Produşi iniţiali de sinteză a ibuprofenii sunt:
A. Izo-butilbenzen
23. În procesul dozării salicilatului de sodiu se adaugă eter cu scopul: B. Nitrobenzen
A. De a dizolva salicilatul de sodiu C. 2,6-dimetilnitrobenzen
B. De a extrage acidul salicilic D. 2,4- dimetilnitrobenzen
C. De a extrage salicilatul de sodiu E. p-Aminofenol
D. De a schimba culoarea indicatorului
E. De a crea mediul necesar 30. Produşii de metabolizare a lidocainii sunt:
A. Xilidină
24. Acidul salicilic se utilizează: B. Acid dietilaminoacetic
A. Intern, ca antiinflamator C. 2,6-dimetilnitrobenzen
B. Extern, ca antiseptic D. p-Nitrotoluenul
C. Extern, ca emolient E. p-Aminofenol
D. Intern, ca expectorant
E. Extern, ca antialergic
20 – ТS. Derivaţii ioduraţi ai aminoacizilor aromatici şi arilalifatici.-III
25. Dozarea novocainei poate fi efectuată prin metodele:
A. Argintometrică 42. Mineralizarea compuşilor ioduraţi se efectuează prin metodele :
B. Bromatometrică J. Încălzirea preparatului în eprubetă uscată
C. Complexonometrică K. Încălzirea soluţiei apoase a preparatului în eprubetă uscată
D. Nitritometrică L. Încălzirea cu H2SO4 conc.
E. Alcalimetrică M. Încălzirea cu soluţie alcoolică de azotat de argint
N. Arderea în balonul cu oxigen
26. Formula de structură corespunde substanţei:
A. Clohidratul de procaină (novocaină) O 43. În calitate de preparate renghenocontraste se utilizează :
C2H5
NH - C - CH2 - N
C2H5
H3C CH3 44
. HCl
 A. Liotironin(triiodtironina) C. Acizii aromatici
B. Iopromida D. Ionul –halogenat
C. Iohexol E.Acizii alifatici
D. Fenilsalicilatul
E. Acid amidotrizoic (triombrastul)
50. Iodaţii obţinuţi după mineralizarea derivaţilor ioduraţi pot fi identificaţi cu
44. În calitate de preparate renhenocontraste se utilizează : ajutorul reactivilor :
A. Iopromida A. Soluţie de azotat de argint
B. Adipiodonă (bilignostul) B. Cloroform
C. Iohexol C. Soluţie cloramină
D. Acid amidotrizoic (triombrastul) D. Acid sulfuric dil.
E. Tireoidin E.Soluţie nitrat de sodiu

45. Hormoni ai glandei tiroide şi derivaţii lor sintetici sunt : 51. Denumirea raţională l-3,5,3',5'-tetraiodtironin corespunde :
A. Tireoidin A. Adipiodonă (bilignostul)
B. Sarea de sodiu a levotiroxinei B. Acidul amidotrizoic
C. Liotironin(triiodtironina) C. Iohexol
D. Iohexol D. Iopromida
E. Adipiodonă (bilignostul) E.Tiroxină

46. După căderea unui precipitat coloidal la fierberea tireoedinei în soluţie de 52. Formula de structură corespunde substanţei medicamentoase:
hidroxid de sodiu şi adăugarea ulterioară de acid sulfuric dil. se identifică : A. Iohexolul O
B. Adipiodonă (bilignostul) C ONa
A. Iodul legat covalent I I
B. Ionul de iod C. Sarea de sodiu a acidului amidotrizoic
C. Restul de aminoacid D. Sarea de sodiu a м-acidului aminobenzoic H3C - C - HN NH - C - CH3

D. Proteina E.Acidul glutamic O I O

E.Hidroxilul fenolic

47. Determinarea cantitativă a derivaţilor ioduraţi ai aminoacizilor aromatici şi

arilalifatici se bazează pe reacţiile :
A. Hidroliză
B. Eterificare
C. Precipitare
D. Oxidare
E.Reducere

48. Prin proba ninhidrinică se determină prezenţa :

A. Hidroxilul fenolic
B. Inelul benzolic
C. Restul de aminoacizi
D. Proteinele
E.Acizii aromatici
49. Cu ajutorul probei Belştein se identifică :
A. Halogenii legaţi organic
B. Aminoacizii

45